1.

Prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare oferă Curții ocazia de a clarifica cerințele care trebuie îndeplinite pentru a constata existența unei practici concertate care are un obiect anticoncurențial în sensul articolului 81 alineatul (1) CE.

2.

În principal, trebuie clarificat dacă și în ce măsură constatarea existenței unui obiect anticoncurențial necesită efectuarea unei examinări a circumstanțelor concrete proprii pieței, a comportamentului pe piață al întreprinderilor participante și a efectelor pe care comportamentul lor le are asupra concurenței. În plus, trebuie analizat care sunt cerințele care rezultă din dreptul comunitar în privința nivelului probatoriu, atunci când trebuie constatată existența unei încălcări a articolului 81 CE în cadrul unei proceduri naționale.

3.

Aceste întrebări au o semnificație deloc neglijabilă pentru eficienta punere în aplicare a dreptului comunitar al concurenței în cadrul noului sistem descentralizat instituit în urma modernizării procedurilor legale în materia acordurilor între întreprinderi prin Regulamentul (CE) nr. 1/2003 ( 2 ). Răspunsul oferit la aceste întrebări trebuie să aibă în vedere pericolele pe care o relaxare a normelor de concurență din Tratatul CE le antrenează pentru piața internă europeană ( 3 ), dar și pentru consumatorul european.

4.

Cadrul comunitar pentru cauza de față este reprezentat de articolul 81 alineatul (1) CE, care prevede:

„Sunt incompatibile cu piața comună și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune și, în special, cele care:

5.

În plus, trebuie menționat Regulamentul nr. 1/2003, care, la articolul 2, conține, în special, următoarea reglementare privind sarcina probei:

„În orice procedură națională sau comunitară de aplicare a articolelor 81 și 82 din tratat, sarcina probei unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) sau a articolului 82 din tratat revine părții sau autorității care invocă încălcarea. […]”

6.

În plus, merită menționată ultima teză a considerentului (5) al Regulamentului nr. 1/2003:

„Prezentul regulament nu afectează nici normele naționale privind nivelul probatoriu necesar, nici obligațiile autorităților de concurență și ale instanțelor din statele membre de a stabili elementele relevante ale unei cauze, cu condiția ca astfel de reguli și obligații să fie compatibile cu principiile generale ale dreptului comunitar.”

7.

Raportul dintre articolul 81 CE și legislațiile naționale în materia concurenței este reglementat de articolul 3 din Regulamentul nr. 1/2003 după cum urmează:

„(1)   Atunci când autoritățile de concurență ale statelor membre sau instanțele naționale aplică legislația națională de concurență acordurilor, deciziilor asociațiilor de întreprinderi sau practicilor concertate în sensul articolului 81 alineatul (1) din tratat, care pot afecta comerțul dintre statele membre în sensul acestei dispoziții, ele aplică de asemenea articolul 81 din tratat acestor acorduri, decizii sau practici concertate. […]

(2)   Aplicarea legislației naționale de concurență nu poate genera interzicerea acordurilor, a deciziilor asociațiilor de întreprinderi sau a practicilor concertate care pot aduce atingere comerțului dintre statele membre, dar care nu restrâng concurența în sensul articolului 81 alineatul (1) din tratat.

[…]”

8.

În ceea ce privește legislația olandeză, cadrul juridic al cauzei de față este reprezentat de Legea privind concurența (Mededingingswet ( 4 ), denumită în continuare „Mw”), astfel cum a fost modificată prin Legea din 9 decembrie 2004 ( 5 ), care a intrat în vigoare la .

9.

Articolul 1 din Mw conține, printre altele, următoarea definiție:

„În cadrul acestei legi și al prevederilor care au la bază această lege, se înțelege prin:

[…]

[…]”

10.

La articolul 6 alineatul 1 din Mw se prevede:

„Sunt interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asociațiilor de întreprinderi și orice practici concertate care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe întreaga piață olandeză sau pe o parte semnificativă a acesteia.”

11.

În cazul unei încălcări a articolului 6 alineatul 1 din Mw, consiliul de administrație ( 6 ) al autorității olandeze în domeniul concurenței, așa-numita „NMa” ( 7 ), poate, potrivit articolului 56 alineatul (1) litera (a) din Mw, să sancționeze cu amendă persoana fizică sau juridică căreia i se impută încălcarea.

12.

În perioada relevantă pentru acțiunea principală, anul 2001, un număr de cinci operatori beneficiau în Țările de Jos de o rețea proprie de telefonie mobilă, și anume Ben Nederland BV ( 8 ) (cota de piață: 10,6%), KPN (42,1%), Dutchtone NV ( 9 ) (9,7%), Libertel-Vodafone NV (26,1%), precum și Telfort Mobiel BV ( 10 ) (11,4%). Constituirea unei a șasea rețele de telefonie mobilă nu părea să fie avută în vedere, dat fiind că nu fusese eliberată nicio nouă autorizație. Piața de servicii de telecomunicații mobile nu era, prin urmare, accesibilă decât prin încheierea unui contract cu unul sau mai mulți dintre acești cinci operatori deja existenți.

13.

În Țările de Jos, în cadrul ofertei de servicii de telecomunicații mobile se face distincție între așa-numitele pachete preplătite și abonamente. Caracteristic pentru pachetele preplătite este aspectul că plata se efectuează în avans de către client; prin achiziționarea sau prin reîncărcarea unei cartele preplătite, acesta dobândește un credit în minute de comunicare, putând telefona în limita creditului cumpărat. În schimb, abonamentele se caracterizează prin faptul că minutele de comunicare dintr-o anumită perioadă sunt facturate a posteriori clientului, care plătește în plus o taxă fixă, care poate include ea însăși un credit în minute de comunicare.

14.

La încheierea sau la prelungirea unui abonament prin intermediul unui distribuitor, acesta din urmă furnizează telefonul mobil, iar operatorul cartela SIM ( 11 ). În plus, pentru fiecare contract de telefonie mobilă încheiat, operatorul acordă distribuitorului o remunerație. Această remunerație standard a distribuitorilor poate fi majorată, după caz, cu diferite remunerații complementare, în funcție de distribuitor și de abonamentul vândut.

15.

La 13 iunie 2001, a avut loc o reuniune a reprezentanților operatorilor care oferă servicii de telecomunicații mobile pe piața olandeză. Cu ocazia acestei reuniuni, s-a discutat printre altele despre reducerea, începând cu sau în jurul acestei date, a remunerațiilor standard ale distribuitorilor pentru abonamente. După cum rezultă din decizia de trimitere, participanții la această reuniune au menționat de asemenea o serie de informații confidențiale ( 12 ).

16.

Prin decizia din 30 decembrie 2002 (denumită în continuare „decizia inițială”), NMa a constatat că Ben, Dutchtone, KPN, O2 (Telfort) și Vodafone (fostă Libertel-Vodafone) încheiaseră un acord între ele referitor la contractele de telefonie mobilă, în care prevăzuseră practici concertate. NMa a ajuns la concluzia că practicile respective afectau în mod semnificativ concurența și, prin urmare, reprezentau o încălcare a interdicției prevăzute la articolul 6 alineatul 1 din Mw. Din aceste motive, a aplicat amenzi întreprinderilor implicate.

17.

Cele cinci întreprinderi implicate au introdus o plângere împotriva deciziei inițiale.

18.

Prin decizia din 27 septembrie 2004, NMa a declarat că motivele prezentate de T-Mobile (fostă Ben), KPN, Orange (fostă Dutchtone), Vodafone și O2 (Telfort) erau parțial întemeiate și parțial neîntemeiate. Spre deosebire de acuzația referitoare la un acord anticoncurențial, la care a renunțat, NMa a menținut acuzația referitoare la practica concertată anticoncurențială și a constatat că aceasta constituie o încălcare nu numai a articolului 6 alineatul 1 din Mw, ci și a articolului 81 alineatul (1) CE ( 13 ). NMa a redus amenzile aplicate în fiecare caz.

19.

T-Mobile, KPN, Orange, Vodafone și Telfort au formulat recurs împotriva acestei decizii la Rechtbank te Rotterdam.

20.

Prin Hotărârea din 13 iulie 2006, Rechtbank te Rotterdam a anulat decizia amintită și a solicitat NMa să se pronunțe din nou asupra plângerii ( 14 ).

21.

NMa și trei dintre operatorii interesați – T-Mobile, KPN și Orange – au formulat apel împotriva acestei hotărâri la College van Beroep voor het bedrijfsleven, instanța de trimitere ( 15 ). În plus, și Vodafone este în prezent parte în acțiunea principală; în schimb, potrivit informațiilor furnizate de instanța de trimitere, acest lucru nu mai este valabil între timp pentru Orange.

22.

Prin decizia din 31 decembrie 2007, primită de Curte la , College van Beroep voor het bedrijfsleven a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23.

În procedura în fata Curții au prezentat observații scrise și orale T-Mobile, KPN, Vodafone, NMa, guvernul olandez, precum și Comisia Comunităților Europene.

24.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, merită a fi menționate pe scurt două aspecte.

25.

În primul rând, întrebările instanței de trimitere privesc interpretarea articolului 81 alineatul (1) CE, deși decizia luată de NMa, aflată în litigiu în cadrul acțiunii principale, se întemeiază înainte de toate pe dreptul național al concurenței (articolul 6 alineatul 1 din Mw).

26.

Cu toate acestea, este incontestabil faptul că, din punctul de vedere al conținutului, articolul 6 alineatul 1 din Mw reflectă în mod fidel dispozițiile comunitare ale articolului 81 alineatul (1) CE. Într-un astfel de caz, potrivit unei jurisprudențe constante, există un interes comunitar cert ca dispozițiile sau noțiunile preluate din dreptul comunitar să primească o interpretare uniformă ( 16 ).

27.

În plus, articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 obligă NMa să aplice practicilor concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre, pe lângă dispozițiile naționale ale articolului 6 din Mw, și articolul 81 CE. Prin urmare, în decizia NMa, pe lângă articolul 6 alineatul 1 din Mw, a fost folosit drept temei juridic și articolul 81 alineatul (1) CE. În cauza de față, articolul 81 alineatul (1) CE nu joacă, așadar, numai un rol indirect, în calitatea sa de element de referință pentru interpretarea articolului 6 alineatul 1 din Mw, ci se aplică în mod direct acțiunii principale.

28.

Având în vedere aceste aspecte, nu există îndoieli cu privire la pertinența întrebărilor adresate în legătură cu interpretarea articolului 81 CE, precum și cu raportul dintre dreptul comunitar și dreptul național al concurenței.

29.

În al doilea rând, Vodafone precizează că nu ar fi necesar să se răspundă la prima întrebare deoarece situația juridică a fost clarificată deja de Comisie prin intermediul orientărilor privind interpretarea pe care aceasta le-a publicat ( 17 ). În legătură cu acest aspect, trebuie menționat, pe de o parte, faptul că nicio comunicare a Comisiei nu are caracter juridic obligatoriu și de aceea nu pot aduce atingere unei interpretări efectuate de Curte în cadrul procedurii desfășurate în temeiul articolului 234 CE. Pe de altă parte, o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare ar fi admisibilă chiar și atunci când situația juridică ar fi clară; într-o astfel de situație, ar fi posibil cel mult ca Curtea să se pronunțe printr-o ordonanță, în conformitate cu articolul 104 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

30.

În sfârșit, Vodafone susține că ar fi evident faptul că practica concertată aflată în litigiu nu a avut niciun obiect anticoncurențial. Având în vedere ardoarea disputei dintre părți în legătură cu aceste întrebări, atât în cadrul acțiunii principale, cât și în fața Curții, considerăm absurdă o astfel de apreciere.

31.

În ansamblu, cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare este, așadar, în întregime admisibilă.

32.

Cele trei întrebări ale instanței de trimitere urmăresc să clarifice care sunt cerințele care trebuie îndeplinite pentru a constata existența unei practici concertate anticoncurențiale în sensul articolului 81 alineatul (1) CE.

33.

În acest context, nu este avută în vedere atât definiția practicii concertate ca atare. Potrivit unei jurisprudențe constante, aceasta este o formă de coordonare între întreprinderi, care, fără să fi mers până la realizarea unei convenții propriu-zise, substituie în mod conștient riscurile concurenței cu o cooperare practică între acestea ( 18 ).

34.

Obiectul central al prezentei cauze îl reprezintă, dimpotrivă, aprecierea caracterului anticoncurențial al practicilor concertate și delimitarea corelativă dintre practicile concertate al căror caracter anticoncurențial rezultă doar ca urmare a efectelor lor și acelea care sunt considerate deja, din cauza obiectului lor, ca fiind anticoncurențiale. Într-adevăr, mai ales în legătură cu această din urmă grupă, instanța de trimitere nu este sigură dacă și în ce măsură, pentru a constata existența unui obiect anticoncurențial, este necesară efectuarea unei examinări a circumstanțelor concrete proprii pieței, a comportamentului pe piață al întreprinderilor participante și a efectelor pe care comportamentul lor le are asupra concurenței.

35.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească în funcție de ce criterii se poate stabili dacă o practică concertată are ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune.

36.

Astfel cum se cunoaște, NMa acuză o serie de ofertanți olandezi de servicii de telecomunicații mobile de faptul că aceștia, cu ocazia unei reuniuni care a avut loc în iunie 2001, au făcut schimb de informații cu caracter confidențial și au analizat aceste informații în comun, ceea ce a condus la o coordonare a comportamentului lor pe piață cu privire la reducerea anumitor comisioane destinate distribuitorilor lor.

37.

Nu orice schimb de informații între concurenți are neapărat ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune în sensul articolului 81 alineatul (1) CE ( 19 ).

38.

Dimpotrivă, examinarea existenței unui obiect anticoncurențial trebuie efectuată ținând cont de împrejurările fiecărui caz în parte. În această privință, sunt relevante aceleași criterii care au fost utilizate și pentru aprecierea situațiilor prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE privind acordurile între întreprinderi și deciziile asocierilor de întreprinderi ( 20 ). Prin urmare, jurisprudența existentă cu privire la acorduri și la decizii se poate aplica practicilor concertate ale întreprinderilor.

39.

Punctul de plecare pentru constatarea unui obiect anticoncurențial îl constituie, așadar, conținutul ( 21 ) și scopul ( 22 ) urmărit de practica concertată, intențiile părților putând fi luate în considerare cel mult cu titlu complementar, neconstituind însă un element necesar ( 23 ). În continuare, trebuie ținut de asemenea cont de contextul economic și juridic în care se încadrează practica concertată ( 24 ).

40.

În cauza de față, motivul de dispută îl reprezintă mai ales conținutul și contextul economic al practicii concertate stabilite între operatorii olandezi de telefonie mobilă. În termeni mai simpli, atât instanța de trimitere, cât și T-Mobile, KPN și Vodafone își exprimă îndoiala că, având în vedere obiectul practicii concertate și contextul său economic, se poate vorbi despre un obiect anticoncurențial în sensul articolului 81 alineatul (1) CE.

41.

Pe fondul acestor îndoieli, trebuie analizate mai îndeaproape în cele ce urmează criteriile pe baza cărora trebuie apreciat caracterul anticoncurențial al obiectului unei practici concertate precum cea aflată în litigiu în cadrul acțiunii principale.

42.

Pentru început, trebuie amintit faptul că, în mod evident, obiectul anticoncurențial și efectul anticoncurențial nu reprezintă condiții cumulative, ci condiții alternative ale interdicției prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE ( 25 ). Altfel spus, indiferent de efectul lor, practicile concertate sunt interzise din momentul în care au un obiect anticoncurențial ( 26 ). Nu este necesar să se ia în considerare efectele concrete ale practicii concertate atunci când se dovedește că aceasta are ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune ( 27 ). Într-adevăr, o astfel de practică concertată este interzisă chiar și în lipsa unor efecte anticoncurențiale asupra pieței ( 28 ).

43.

Interzicerea anumitor practici doar din cauza obiectului lor anticoncurențial se justifică prin împrejurarea că anumite forme de coluziune între întreprinderi pot fi considerate, prin însăși natura lor, ca fiind dăunătoare pentru buna funcționare a concurenței ( 29 ). A interzice per se (așa-numitele „interdicții per se”) asemenea practici, recunoscute ca fiind dăunătoare pentru societate, înseamnă a crea securitate juridică și a permite tuturor operatorilor de pe piață să își adapteze în consecință comportamentul. În plus, în acest fel pot fi protejate în mod rațional resursele autorităților de concurență și ale instanțelor.

44.

Desigur, noțiunea de practică concertată având un obiect anticoncurențial nu trebuie interpretată într-un mod mult prea extensiv ( 30 ), luând în considerare consecințele radicale cărora li se expun întreprinderile afectate în cazul unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) CE ( 31 ). La fel de puțin este permisă însă o interpretare mult prea strictă a acestei noțiuni, dacă nu se dorește ca astfel să se renunțe la interdicția privind „încălcarea prin obiect” consacrată în dreptul primar și prin aceasta să se priveze articolul 81 alineatul (1) CE de o parte a efectului său util. Chiar din formularea articolului 81 alineatul (1) CE se deduce faptul că interdicția se referă atât la practicile concertate având un obiect anticoncurențial, cât și la cele având un efect anticoncurențial ( 32 ).

45.

Spre deosebire de opinia pe care se pare că o adoptă instanța de trimitere, nu se poate, așadar, ca interdicția unei „încălcări prin obiect” să fie interpretată în sensul că obiectul anticoncurențial duce doar la nașterea unui tip de prezumție de ilegalitate, care poate fi însă infirmată atunci când în respectiva speță nu se poate dovedi existența unor consecințe negative pentru piață ( 33 ). O asemenea interpretare ar însemna o amalgamare de nepermis a celor două alternative care coexistă în mod independent în cadrul articolului 81 alineatul (1) CE: interdicția coluziunii având un obiect anticoncurențial, pe de o parte, și interdicția coluziunii având un efect anticoncurențial, pe de altă parte.

46.

Se merge, așadar, prea departe atunci când admiterea unui obiect anticoncurențial este condiționată de stabilirea exactă în fiecare caz în parte a existenței sau a lipsei efectelor anticoncurențiale concrete, indiferent dacă prin aceasta sunt avute în vedere efectele pentru concurent, pentru consumator sau pentru colectivitate. Dimpotrivă, pentru interdicția prevăzută la articolul 81 alineatul (1) CE este suficient ca, pe baza experienței acumulate, o practică concertată să poată să producă efecte negative asupra concurenței ( 34 ). Cu alte cuvinte, aceasta trebuie să fie numai aptă în mod concret ( 35 ) – ținând cont de contextul juridic și economic în care se înscrie – să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurența în cadrul pieței comune. Problema dacă și în ce măsură un astfel de efect se produce în mod concret nu poate avea importanță decât pentru calcularea cuantumului amenzilor și pentru evaluarea dreptului la acordarea de daune interese.

47.

Interdicția rezultată din articolul 81 alineatul (1) CE referitoare la „încălcările prin obiect” se aseamănă până la urmă infracțiunilor săvârșite din culpă cu prevedere (Gefährdungsdelikte), cunoscute din dreptul penal: cine conduce un autoturism sub influența clară a alcoolului sau a drogurilor se expune, în cele mai multe sisteme de drept, unor sancțiuni penale sau administrative, fără a se ține deloc seama dacă efectiv a pus pe cineva în pericol în traficul rutier sau dacă a cauzat un accident. În mod similar, întreprinderile încalcă dreptul european al concurenței și sunt pasibile de amenzi atunci când fac uz pe piață de practici concertate având un obiect anticoncurențial; este lipsit de relevanță dacă se produc sau nu se produc daune anumitor participanți de pe piață sau întregii colectivități.

48.

Nici din Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță GlaxoSmithKline Services/Comisia ( 36 ), la care face trimitere KPN, nu rezultă o concluzie diferită. Trebuie să admitem că la punctul 147 din această hotărâre, redactat într-un mod extrem de confuz, se poate citi că respectivul caracter anticoncurențial al unui acord nu se poate deduce doar dintr-o analiză contextuală a formulării sale, ci trebuie „în mod necesar” avute în vedere și efectele sale. În opinia noastră, prin aceasta se dorește doar să se afirme că obiectul unui acord (sau al unei practici concertate) nu trebuie analizat în mod abstract, ci în mod concret – adică ținându-se cont de contextul juridic și economic în care se încadrează –, cu mențiunea că trebuie avute în vedere particularitățile pieței în cauză; în cauza GlaxoSmithKline Services/Comisia, acestea au constat, în viziunea Tribunalului, în aceea că, printr-o reglementare de stat, prețurile au fost sustrase într-o măsură importantă jocului dintre cerere și ofertă și au fost stabilite și controlate de organismele de stat. Dacă se pleacă de la această interpretare, nu există nicio contradicție între punctul 147 din Hotărârea GlaxoSmithKline Services/Comisia și cele afirmate de noi la punctul 46 din prezentele concluzii. În cazul în care însă punctul 147 din Hotărârea GlaxoSmithKline Services/Comisia se interpretează în sensul că, pentru a admite existența unui obiect anticoncurențial, este nevoie în orice caz („în mod necesar”) și de stabilirea unor efecte concrete pentru concurență, atunci Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

49.

În mod întemeiat, constatarea unui obiect anticoncurențial nu presupune, așa cum s-a menționat deja, efectuarea unui control cu privire la efectele concrete ale unei practici concertate, ci numai ca aceasta să fie aptă în mod concret să producă efecte anticoncurențiale.

50.

Practica concertată constatată în cauza de față este pusă de NMa pe seama faptului că între mai mulți furnizori olandezi de servicii de telecomunicații mobile a avut loc un schimb de informații cu privire la reducerea preconizată a unor comisioane destinate distribuitorilor lor.

51.

Un asemenea schimb de informații de afaceri cu caracter confidențial între concurenți, având ca obiect comportamentul pe piață pe care aceștia îl preconizează, este în principiu apt să atragă după sine efecte anticoncurențiale, deoarece limitează sau anulează gradul de nesiguranță privind funcționarea pieței în cauză, având ca rezultat restrângerea concurenței dintre întreprinderi ( 37 ). În acest context, este lipsit de importanță dacă un asemenea schimb de informații a constituit obiectul principal al intrării în contact sau a avut loc doar cu ocazia (respectiv sub pretextul) unei intrări în contact, care, luată ca atare, nu a urmărit niciun obiect anticoncurențial ( 38 ).

52.

Trebuie avut în vedere faptul că autonomia operatorilor economici reprezintă o condiție de bază pentru existența unei concurențe funcționale. Prin urmare, și la baza dispozițiilor privind concurența din Tratatul CE se află raționamentul potrivit căruia orice operator economic trebuie să stabilească în mod autonom politica pe care intenționează să o urmeze pe piața comună. Această cerință privind autonomia se opune oricărui contact direct sau indirect între acești operatori economici, prin care o întreprindere influențează comportamentul pe piață al concurenților săi sau le dezvăluie acestora comportamentul pe care întreprinderea însăși este decisă sau preconizează să îl adopte pe piață, în măsura în care, în acest fel, pot fi realizate condiții de concurență care nu ar corespunde condițiilor normale de pe piața în discuție ( 39 ).

53.

Acest lucru este cu atât mai mult valabil cu cât schimbul de informații privește o piață cu caracter oligopolistic foarte concentrat ( 40 ). Or, se pare că piața olandeză a serviciilor de telecomunicații mobile a fost caracterizată în 2001 tocmai de o astfel de structură: după cum rezultă din decizia de trimitere, doar cinci întreprinderi dispuneau la acea vreme de o rețea proprie de telefonie mobilă, una dintre acestea – KPN – având chiar o cotă-parte pe piață de peste 40%, în timp ce dezvoltarea altor rețele independente nu era posibilă din cauza lipsei de autorizații disponibile ( 41 ).

54.

În acest context, este lipsit de importanță dacă numai o întreprindere își informează în mod unilateral concurenții cu privire la comportamentul pe care preconizează să îl adopte pe piață sau dacă toate întreprinderile participante se informează reciproc cu privire la deciziile și intențiile fiecăreia, deoarece astfel, chiar și atunci când o singură întreprindere îndrăznește să se expună și să ofere concurenților săi informații confidențiale cu privire la politica sa viitoare de afaceri, gradul de incertitudine cu privire la funcționarea în viitor a pieței se diminuează pentru toți participanții și apare pericolul unei reduceri a concurenței și al constituirii unui comportament coluziv între concurenți.

55.

Instanța națională, KPN și Vodafone obiectează că, în cauza de față, schimbul de informații și practica concertată privesc doar comisioanele distribuitorilor și nu au nicio influență directă asupra prețurilor aplicate în raport cu consumatorii finali. În opinia acestora, prețurile aplicate în raport cu consumatorii finali se determină doar în cadrul raportului dintre furnizorul respectiv de servicii de telecomunicații mobile și clienții săi, fără ca distribuitorii să aibă vreo influență asupra acestora.

56.

Acest argument nu este pertinent. Practicile concertate pot avea un obiect anticoncurențial și în lipsa unei influențe directe asupra consumatorilor și asupra prețurilor pe care aceștia trebuie să le plătească.

57.

Prin chiar formularea sa, articolul 81 alineatul (1) CE vizează în mod general împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune. De asemenea, printre diferitele exemple care sunt menționate la articolul 81 alineatul (1) literele (a)-(e) CE nu se regăsește nicio astfel de limitare, potrivit căreia doar practicile anticoncurențiale având efecte directe asupra consumatorului final sunt interzise.

58.

Articolul 81 CE, dimpotrivă, face parte dintr-un sistem care are misiunea de a împiedica denaturarea concurenței pe piața internă [articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE]. În consecință, articolul 81 CE, ca și alte norme de concurență din tratat, nu are rolul numai sau nu doar în primul rând de a proteja interesele directe ale concurenților sau ale consumatorilor, ci structura pieței și, în acest mod, concurența ca atare (ca instituție). În mod indirect, consumatorul este astfel de asemenea protejat. Într-adevăr, în cazul în care concurența ca atare este denaturată, există riscul unor inconveniente pentru consumatori ( 42 ).

59.

Prin urmare, o practică concertată are în orice caz un obiect anticoncurențial nu numai atunci când este aptă să producă efecte în mod direct asupra consumatorului și asupra prețurilor pe care acesta trebuie să le plătească sau – astfel cum se exprimă T-Mobile – asupra „consumer welfare”. Dimpotrivă, existența obiectului anticoncurențial trebuie admisă și atunci când practica concertată este aptă să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurența în cadrul pieței comune. Prin aceasta se indică faptul că practica concertată poate avea cel puțin în mod indirect influențe negative asupra consumatorului.

60.

O limitare a interdicției impuse la articolul 81 alineatul (1) CE doar la practicile care exercită o influență directă asupra prețurilor aplicate în raport cu consumatorii finali ar priva această dispoziție centrală pentru piața internă de o mare parte a efectului său util.

61.

Pe de altă parte, contrar opiniei exprimate de instanța de trimitere, nu este necesar ca o practică concertată să se extindă asupra tuturor parametrilor concurențiali. Ea poate fi caracterizată de existența unui obiect anticoncurențial chiar și atunci când se referă doar la parametri concurențiali individuali, cum ar fi, de exemplu, în speță remunerațiile standard ale distribuitorilor.

62.

Într-adevăr, efectul rezultat în urma reducerii unilaterale de către o întreprindere a comisioanelor pe care aceasta le oferă distribuitorilor săi este în mod normal acela că distribuitorul respectiv va fi mai puțin înclinat să intermedieze încheierea de contracte între acea întreprindere și consumatorii finali. Acest aspect poate reprezenta, după caz, un factor care să pericliteze cota-parte deținută de întreprinderea respectivă pe piață, mai ales datorită faptului că, începând cu acel moment, pentru distribuitorii independenți ( 43 ) poate deveni mai atractiv să ofere în mod intensiv consumatorilor finali produsele altor întreprinderi ( 44 ). Acest risc economic – prezent oricum în condiții normale de concurență – este evitat de întreprinderi sau este cel puțin diminuat atunci când acestea procedează la reducerea comisioanelor proprii nu în mod unilateral, ci, astfel cum s-a întâmplat și în speță, mai mult sau mai puțin concomitent în cadrul unei practici concertate, deoarece în acest fel se diminuează gradul de incertitudine cu privire la comportamentul pe piață al concurenților fiecărei întreprinderi. În acest mod se poate ajunge la o împiedicare sau cel puțin la o restrângere sau la o denaturare a concurenței în cadrul pieței comune. Prin urmare, o asemenea practică anticoncurențială este marcată de existența unui obiect anticoncurențial.

63.

La aceasta se adaugă în speță faptul că, din perspectiva operatorilor de telefonie mobilă, comisioanele distribuitorilor reprezintă prețul de cumpărare pentru serviciile pe care distribuitorii respectivi le prestează acestora atunci când intermediază încheierea de abonamente. Astfel cum a subliniat în mod întemeiat Comisia, chiar și din exemplul standard prevăzut la articolul 81 alineatul (1) litera (a) CE rezultă că o practică concertată având ca obiect prețurile de cumpărare („prețuri de achiziție”) are un obiect anticoncurențial, interzis de dreptul comunitar.

64.

În continuare, Vodafone susține că remunerațiile standard ale distribuitorilor ar fi trebuit oricum să fie scăzute, ținând cont de circumstanțele care predominau la acea dată pe piață. În opinia sa, în cazul unui comportament paralel al întreprinderilor, nu s-ar putea admite existența unui obiect anticoncurențial atunci când acest comportament se poate explica prin structura pieței și prin relațiile economice care domină în cadrul acesteia.

65.

Nici acest argument nu reușește să ne convingă, chiar în condițiile în care aprecierea făcută de Vodafone cu privire la circumstanțele pieței existente la acea dată este considerată corectă.

66.

Trebuie admis că un comportament paralel al întreprinderilor concurente nu se explică în mod necesar printr-o concertare care încalcă concurența ( 45 ). Situația generală de pe piață poate avea, la rândul său, drept rezultat faptul că toate întreprinderile care activează în cadrul unei piețe operează în mod asemănător anumite ajustări ale comportamentului lor pe piață ( 46 ).

67.

Cu toate acestea, în privința datei, a amplorii și a modalităților de adaptare pe care fiecare operator trebuie să le pună în aplicare, pot exista în continuare incertitudini majore. Un schimb de informații care poate elimina tocmai aceste incertitudini păstrate de operatorii interesați are un obiect concurențial. Potrivit informațiilor disponibile, exact la un astfel de schimb de informații s-a ajuns în speță, și acesta este punctul prin care cauza de față se distinge în mod decisiv de cauza Pastă de lemn II, invocată de Vodafone ( 47 ).

68.

Obiectul schimbului de informații care a avut loc cu ocazia reuniunii din iunie 2001 l-a constituit, astfel, mai puțin împrejurarea că se va ajunge la o ajustare a anumitor comisioane – acest lucru pare, cel puțin în cazul unuia dintre concurenți, să fi fost cunoscut dinainte – cât modul în care se va desfășura ajustarea în fiecare caz în parte, adică la ce dată, cu ce amploare și conform căror mecanisme va fi pusă în practică de către fiecare întreprindere reducerea avută în vedere a remunerațiilor standard ale distribuitorilor.

69.

Nimic nu indică faptul că, dat fiind contextul economic existent în 2001, ar fi fost exclusă orice posibilitate a unei concurențe eficiente cu privire la data, la amploarea și la modalitățile unei eventuale diminuări a remunerațiilor standard ale distribuitorilor ( 48 ).

70.

Articolul 81 CE nu interzice operatorilor economici să își adapteze comportamentul în funcție de circumstanțele pieței relevante și să reacționeze astfel în mod inteligent atât la anumite modificări ale cadrului economic și juridic, cât și la anumite modificări ale comportamentului altor întreprinderi pe piață ( 49 ). Articolul 81 CE interzice însă ca asemenea ajustări să fie operate prin eliminarea regulilor jocului aplicabile unei concurențe libere, de exemplu, prin aceea că întreprinderile concurente încheie între ele acorduri cu privire la comportamentul lor viitor pe piață și, în acest mod, se sustrag parțial presiunii exercitate de concurență și riscurilor pieței pe care aceasta le presupune.

71.

În cazul în care s-ar dori ca articolul 81 CE să nu se aplice unor asemenea practici, s-ar proteja astfel, în cele din urmă, concurenții împotriva concurenței și s-ar acorda prioritate intereselor operatorilor interesați, în dauna interesului public într-o concurență nedenaturată [articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE]. Scopul urmărit de dreptul european al concurenței trebuie să fie însă protejarea concurenței și nu a concurenților, deoarece de acest lucru profită în mod indirect și consumatorii, și societatea.

72.

Prin urmare, se poate reține următoarea concluzie intermediară:

73.

Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă cerințele legate de dovedirea legăturii de cauzalitate dintre concertare și comportamentul pe piață trebuie deduse doar din dreptul comunitar sau – cu respectarea anumitor limite impuse de dreptul comunitar – din dreptul național.

74.

Noțiunea de practică concertată în sensul articolului 81 alineatul (1) CE implică îndeplinirea a trei condiții: în primul rând, existența unei concertări între operatorii interesați, în al doilea rând, un comportament pe piață care dă curs acestei concertări și, în al treilea rând, o legătură de cauzalitate între concertare și comportamentul pe piață ( 50 ), fără a fi necesar ca acest comportament pe piață, în sine, să se manifeste printr-o restrângere concretă a concurenței ( 51 ).

75.

Potrivit jurisprudenței Curții, operează prezumția relativă că întreprinderile participante la concertare care rămân active pe piață țin seama de schimbul de informații cu concurenții lor pentru a determina propriul comportament pe această piață; proba contrară revine operatorilor interesați ( 52 ).

76.

Întrebarea formulată de College van Beroep voor het bedrijfsleven este menită să clarifice dacă această prezumție a legăturii de cauzalitate admisă la nivel comunitar trebuie luată în considerare și de autoritățile și instanțele naționale cu ocazia aplicării articolului 81 CE.

77.

Problema dacă și în ce condiții se poate prezuma existența unei legături de cauzalitate între concertare și comportamentul pe piață este legată de administrarea dovezilor. Într-adevăr, aspectele legate de administrarea dovezilor reprezintă deseori o chestiune de drept material ( 53 ). Cu toate acestea, din noțiunea de practică concertată, luată ca atare, se poate deduce pentru cauza de față doar faptul că o concertare trebuie să fi cauzat comportamentul pe piață al întreprinderilor participante. În schimb, noțiunea de practică concertată în sensul articolului 81 alineatul (1) CE nu oferă, contrar celor exprimate de guvernul olandez și de Comisie, nicio informație cu privire la împrejurările în care se poate considera că legătura de cauzalitate dintre concertare și comportamentul pe piață poate fi considerată ca dovedită.

78.

În cadrul procedurilor în care au fost contestate decizii ale Comisiei în materia dreptului concurenței, în lipsa unei reglementări exprese, instanțele comunitare au tranșat problemele legate de administrarea dovezilor apelând mereu la principii general recunoscute. Principiul necessitas probandi incumbit ei qui agit redă în definitiv ideea că, în cazul unor litigii privind încălcări ale normelor de concurență, revine Comisiei obligația de a proba încălcările pe care le constată și de a stabili elementele de probă pertinente în vederea demonstrării, în mod temeinic, a existenței faptelor constitutive ale unei încălcări ( 54 ). În acest context, Curtea a considerat admisibile chiar și indiciile ( 55 ).

79.

În schimb, Curtea a precizat că aplicarea articolului 86 din Tratatul CE (devenit articolul 82 CE) de către autoritățile naționale este guvernată în principiu de dreptul național ( 56 ), chiar și în măsura în care se pune problema dovedirii unei încălcări a articolului 86 din Tratatul CE ( 57 ). Nu există niciun motiv pentru care în privința articolului 81 CE (fostul articol 85 din Tratatul CE) s-ar justifica o altă abordare ( 58 ), mai exact indiferent dacă aspectele legate de administrarea dovezilor țin de dreptul material sau de dreptul procesual.

80.

În prezent, articolul 2 din Regulamentul nr. 1/2003 conține, într-adevăr, o regulă comunitară specifică privind sarcina probei, care se aplică și în cadrul procedurilor naționale referitoare la aplicarea articolelor 81 CE și 82 CE. Cu toate acestea, în cazul unei prezumții a legăturii de cauzalitate, precum cea aflată în litigiu în speță, nu sunt avute în vedere, contrar părerii exprimate de Comisie, nici sarcina probei, nici inversarea sarcinii probei ( 59 ), ci nivelul probatoriu necesar ( 60 ).

81.

Nivelul probatoriu necesar în cadrul procedurilor naționale nu este reglementat nici în prezent în cadrul dreptului comunitar. Acest aspect este evident mai ales atunci când articolul 2 este privit în lumina preambulului Regulamentului nr. 1/2003. Astfel, potrivit considerentului (5) al acestuia, regulamentul nu afectează normele naționale privind nivelul probatoriu necesar. Prin urmare, dreptul comunitar nu împiedică instanțele naționale ca, atunci când se pune problema aplicării articolelor 81 CE și 82 CE, să determine nivelul probatoriu necesar în funcție de dispozițiile dreptului național în cauză, și anume indiferent că aspectele legate de nivelul probatoriu fac parte din dreptul material sau din dreptul procesual.

82.

Cu toate acestea, cu ocazia aplicării prevederilor și a principiilor naționale privitoare la nivelul probatoriu, instanța națională trebuie să se supună anumitor cerințe minimale din dreptul comunitar, care rezultă, în primul rând, din principiul echivalenței, în al doilea rând, din principiul efectivității și, în al treilea rând din principiile generale ale dreptului comunitar ( 61 ).

83.

În ceea ce privește, pentru început, principiul echivalenței, dispozițiile naționale referitoare la nivelul probatoriu nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern al concurenței. Pentru o cauză precum cea în speță, aceasta înseamnă că, pentru probarea unei încălcări a articolului 81 CE, autoritatea națională de concurență nu poate fi supusă unor cerințe de probă mai exigente decât cele aplicabile în cazul probării unei încălcări a articolului 6 din Mw. Aparent, principiul echivalenței nu ridică în speță niciun fel de dificultăți.

84.

În ceea ce privește, apoi, principiul efectivității, dispozițiile naționale referitoare la nivelul probatoriu necesar nu trebuie să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă punerea în aplicare a normelor de concurență din Tratatul CE. În plus, dreptul național trebuie să prevadă pentru încălcări ale dreptului comunitar aplicarea unor sancțiuni penale eficiente, proporționale și disuasive ( 62 ).

85.

În acest context, trebuie să se țină seama în special de faptul că aplicarea normelor de concurență prevăzute la articolele 81 CE și 82 CE are loc începând cu 1 mai 2004 ( 63 ) în cadrul unui sistem descentralizat care este condiționat într-o mare măsură de concursul autorităților și al instanțelor naționale ( 64 ). Din acest punct de vedere, este foarte important să fie asigurată aplicarea coerentă a normelor de concurență în cadrul Comunității. În cazul în care aplicarea normelor de concurență prevăzute la articolele 81 CE și 82 CE ar conduce la diferențe mult prea mari între autoritățile și instanțele statelor membre, nu s-ar contraveni doar principiului fundamental legat de existența unor condiții egale de concurență pentru întreprinderi în cadrul pieței europene interne, ci și imperativului asigurării unui nivel de protecție unitar al consumatorilor în cadrul întregii Comunități. Din acest motiv, obiectivul aplicării coerente a articolelor 81 CE și 82 CE reprezintă laitmotivul Regulamentului nr. 1/2003 ( 65 ).

86.

Bineînțeles, toate acestea nu înseamnă însă că statele membre sunt obligate să adapteze în detaliu nivelul probatoriu necesar potrivit dreptului național în cauză pentru constatarea unei încălcări a articolului 81 CE nivelului probatoriu pe care instanțele comunitare obișnuiesc să îl solicite atunci când procedează la examinarea legalității deciziilor adoptate de Comisie potrivit articolului 81 CE. Astfel cum se arată în considerentul (5) al Regulamentului nr. 1/2003, legiuitorul comunitar a luat în mod conștient în calcul existența anumitor diferențe în practica adoptată de statele membre ( 66 ). După cum subliniază în mod întemeiat KPN, aceste diferențe sunt imanente unui sistem decentralizat de punere în aplicare a dreptului.

87.

Ar fi însă incompatibil cu principiul efectivității ca instanțele naționale să impună autorităților naționale de concurență sau reclamanților particulari ( 67 ) cerințe atât de stricte pentru a proba existența unei încălcări a articolelor 81 CE și 82 CE încât o astfel de dovadă să devină excesiv de dificilă sau practic imposibilă. În special, instanțele naționale nu au dreptul să neglijeze particularitățile legate de administrarea probelor în cadrul constatării unor încălcări ale normelor de concurență.

88.

Aceste particularități includ împrejurarea că, în majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă dintr-un anumit număr de coincidențe și de indicii care, luate în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada încălcării normelor de concurență ( 68 ), deoarece activitățile pe care le presupun aceste practici și acorduri se desfășoară de obicei în mod clandestin, reuniunile se țin în secret și documentația aferentă acestora este redusă la minimum ( 69 ).

89.

Particularitățile referitoare la administrarea probatoriului în cazul încălcărilor normelor de concurență implică, nu în cele din urmă, și faptul că autorității sau persoanei fizice căreia îi revine sarcina probei trebuie să i se acorde posibilitatea de a trage anumite concluzii pe baza experienței dobândite din derularea firească a evenimentelor. Într-un astfel de caz, revine părții adverse – în mod normal, întreprinderii acuzate de încălcarea regulilor de concurență – sarcina de a contrazice, prin prezentarea de dovezi contrare pertinente, tocmai aceste concluzii prima facie, bazate pe experiența dobândită și pe derularea firească a evenimentelor, în caz contrar considerându-se că astfel de concluzii sunt suficiente din punctul de vedere al cerințelor existente în materia sarcinii probei ( 70 ). Se ajunge, cu alte cuvinte, la o alternanță a sarcinii probei, fapt ce premerge problema legată de sarcina efectivă a probei ( 71 ).

90.

De altfel, prezumția legăturii de cauzalitate dintre concertare și comportamentul pe piață, recunoscută de Curte în legătură cu practicile concertate, nu este altceva decât o concluzie dedusă în mod întemeiat din derulări firești ale evenimentelor, în baza experienței dobândite. Într-adevăr, dacă se dovedește că între două sau mai multe întreprinderi s-a ajuns la o concertare și că aceste întreprinderi au adoptat ulterior un comportament care corespunde tocmai acestei concertări, este ușor să admitem că între concertare și comportamentul pe piață există o legătură de cauzalitate, cu excepția cazului în care, prin prezentarea de dovezi contrare, întreprinderile aduc o altă explicație pertinentă pentru comportamentul lor pe piață ( 72 ).

91.

Prin urmare, în cazul în care, astfel cum au stat lucrurile în cauza de față, concurenții au efectuat un schimb de informații cu privire la o eventuală reducere a remunerațiilor destinate distribuitorilor și ulterior au operat efectiv, mai mult sau mai puțin paralel, astfel de reduceri, ar fi nefiresc ca, în lipsa altor explicații pertinente, să se admită că schimbul de informații amintit nu reprezintă cel puțin un element care a contribuit la comportamentul lor pe piață ( 73 ). Și aceasta deoarece în mod normal trebuie să se considere că întreprinderile participante la concertare care au rămas în continuare active pe piață vor ține cont de schimbul de informații cu concurenții lor la determinarea propriului comportament pe piață ( 74 ).

92.

În încheiere, trebuie amintit că, în cadrul activității de urmărire și de sancționare a încălcărilor articolelor 81 CE și 82 CE, autoritățile și instanțele naționale sunt obligate să respecte principiile generale ale dreptului comunitar și mai ales drepturile fundamentale recunoscute la nivel comunitar ( 75 ). Drepturile fundamentale aplicabile în cadrul procedurilor de sancționare a încălcărilor normelor de concurență includ și prezumția de nevinovăție ( 76 ), care reprezintă o parte a tradițiilor constituționale comune ale statelor membre și se deduce de altfel din articolul 6 alineatul (2) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( 77 ); recent, aceasta a fost consfințită și la articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ( 78 ).

93.

Nu se poate considera însă că s-a încălcat prezumția de nevinovăție atunci când, în cadrul procedurilor concurențiale, pe baza experienței dobândite din derularea firească a evenimentelor, se deduc anumite concluzii, iar întreprinderile afectate au posibilitatea de a infirma aceste concluzii ( 79 ). În definitiv, indiciile și recurgerea la constatări din experiență sunt recunoscute și în procedura penală de tip clasic.

94.

Pentru a rezuma, se poate afirma că:

95.

Prin intermediul celei de a treia întrebări preliminare, care vine în completarea celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă prezumția legăturii de cauzalitate dintre concertare și comportamentul pe piață se aplică doar unei concertări care a durat o perioadă mai lungă sau și unei concertări care constituie un fapt izolat, cu condiția ca operatorii care au participat la aceasta să își continue activitatea pe piață.

96.

Această întrebare își are originea în împrejurarea că, în cauza de față, între reprezentanții operatorilor olandezi de servicii de telecomunicații mobile a avut loc o singură reuniune, mai exact în iunie 2001.

97.

T-Mobile, KPN și Vodafone văd în prezumția legăturii de cauzalitate o excepție care trebuie interpretată în mod restrictiv, care trebuie să rămână aplicabilă doar situației concertării regulate între întreprinderi și care nu trebuie să fie extinsă și la situația unei concertări izolate.

98.

Nu împărtășim această opinie.

99.

Din hotărârile în cadrul cărora Curtea a recunoscut prezumția legăturii de cauzalitate nu se poate deduce nici că în cazul acestei prezumții avem de a face cu o excepție de la regulă, nici că ea se aplică exclusiv în cazul concertării regulate sau cel puțin repetate între întreprinderi. Dimpotrivă, potrivit formulării alese de Curte, prezumția legăturii de cauzalitate poate fi considerată ca fiind cazul normal. Și aceasta deoarece prezumția „este aplicabilă” în mod absolut general și se supune unei singure restricții: ea poate fi infirmată printr-o probă contrară, care trebuie făcută de operatorul interesat ( 80 ).

100.

Referirea ulterioară a Curții la o concertare care are loc în mod regulat pe o perioadă mai lungă nu reprezintă o limitare suplimentară a prezumției legăturii de cauzalitate. Dimpotrivă, trebuie interpretată în sensul că prezumția legăturii de cauzalitate este mai puternică atunci când întreprinderile și-au concertat comportamentul în mod regulat în cursul unei lungi perioade. Acest lucru este demonstrat chiar de formularea aleasă de Curte: „[c]u atât mai mult situația va fi similară în cazul în care […]” ( 81 ).

101.

Nu putem deduce o limitare cu caracter general a prezumției legăturii de cauzalitate nici din jurisprudența Tribunalului de Primă Instanță ( 82 ) citată de T-Mobile, în care, în ceea ce privește situația de fapt, era în discuție participarea la mai multe reuniuni cu obiect anticoncurențial.

102.

Chiar presupunând că, în cauza Anic Partecipazioni, avocatul general Cosmas a pornit, bazându-se pe diferențierea pe care a operat-o între participarea la o singură reuniune și participarea la o serie de reuniuni ( 83 ), de la ideea unei prezumții a legăturii de cauzalitate mai puțin cuprinzătoare, Curtea a adoptat în orice caz o altă poziție în legătură cu acest aspect.

103.

La aceasta adăugăm că o limitare a prezumției legăturii de cauzalitate la cazurile de concertare regulată pe o perioadă îndelungată nu se impune nici în speță. În opinia noastră, nu există nicio constatare cu caracter general pe baza experienței dobândite, potrivit căreia un schimb izolat de informații între concurenți nu poate duce la o concertare anticoncurențială a comportamentului lor pe piață, care ar fi posibilă doar prin contacte regulate, efectuate de-a lungul unei perioade mai lungi ( 84 ). În mod corespunzător, nici prezumția de nevinovăție invocată de unii participanți la procedură nu impune ca, în privința legăturii de cauzalitate, cazul unei concertări izolate să fie tratat altfel decât cel al unei concertări regulate care a avut loc în cursul unei lungi perioade.

104.

După cum a subliniat în mod corect guvernul olandez, obiectul concertării și circumstanțele proprii pieței explică frecvența, intervalele și modul în care concurenții intră în contact unii cu ceilalți pentru a conduce la o concertare a comportamentului lor pe piață.

105.

Astfel, dacă întreprinderile interesate pun la punct o înțelegere cu un sistem complex, elaborat și stabil în timp de concertare cu privire la un număr ridicat de aspecte ale comportamentului lor pe piață, acestea vor avea nevoie de contacte regulate pe o lungă perioadă. În schimb, dacă respectiva concertare este, precum în speță, punctuală și urmărește exclusiv armonizarea comportamentului pe piață în legătură cu un aspect izolat al concurenței, o singură luare de contact ar putea fi suficientă pentru a realiza scopul anticoncurențial urmărit de întreprinderile respective și, prin urmare, pentru a reprezenta cauza comportamentului lor ulterior pe piață.

106.

Simplul fapt că a avut loc o singură luare de contact nu înseamnă, așadar, în mod necesar că elementele de probă sunt insuficiente. Dimpotrivă, singurul aspect decisiv este dacă luarea de contact care a avut loc – fie ea și numai un schimb izolat de informații, cu ocazia unei reuniuni izolate – le-a permis în speță întreprinderilor participante să procedeze la o concertare efectivă a comportamentului lor pe piață și prin aceasta să substituie în mod conștient riscurile concurenței cu o cooperare practică. În cauza de față, toate informațiile de care dispune Curtea arată că aceasta este situația, deoarece, chiar după o singură luare de contact, s-a recurs la o reducere efectivă a remunerațiilor standard ale distribuitorilor.

107.

Numărul și regularitatea contactelor între concurenți poate reprezenta totuși un indiciu pentru durata și pentru gravitatea încălcării normelor de concurență. Astfel, acestea trebuie luate în considerare la calcularea cuantumului unor eventuale amenzi ( 85 ) și pot juca, după caz, un rol și în stabilirea cuantumului unor eventuale cereri de daune-interese formulate de terți, printre altele atunci când, potrivit reglementării naționale aplicabile, trebuie acordate daune-interese cu caracter punitiv ( 86 ).

108.

În rezumat, concluzionăm astfel:

Chiar și atunci când s-a ajuns numai la o concertare punctuală între concurenții care au rămas activi pe piață, se poate aplica o prezumție relativă în sensul că această concertare a avut efecte în ceea ce privește comportamentul lor pe piață. O asemenea prezumție se aplică în special unei concertări punctuale care urmărește exclusiv armonizarea comportamentului pe piață al participanților în legătură cu un aspect izolat al concurenței.

109.

Având în vedere argumentele prezentate, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de College van Beroep voor het bedrijfsleven după cum urmează: