Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62007TN0483

    Cauza T-483/07: Acțiune introdusă la 22 decembrie 2007 — România/Comisia Comunităților Europene

    JO C 51, 23.2.2008, p. 56–57 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    23.2.2008   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 51/56


    Acțiune introdusă la 22 decembrie 2007 — România/Comisia Comunităților Europene

    (Cauza T-483/07)

    (2008/C 51/102)

    Limba de procedură: româna

    Părțile

    Reclamantă: România (reprezentanți: domnul Aurel Ciobanu-Dordea, agent, doamnele Emilia Gane și Dumitra Mereuță, consilieri)

    Pârâtă: Comisia Comunităților Europene

    Concluziile reclamantei

    Anularea Deciziei C(2007) 5240 final a Comisiei din 26 octombrie 2007 privind planul național de alocare de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru anul 2007 notificat de România în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului;

    obligarea Comisiei Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.

    Motivele și principalele argumente

    Prin decizia contestată, Comisia a respins parțial planul național de alocare de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru anul 2007 notificat de România în temeiul Directivei 2003/87/CE (1), reducând numărul total de certificate care urmează să fie alocat pentru schema comunitară cu 9,080765 milioane de tone CO2 echivalent anual și stabilind că nu se va depăși cantitatea anuală medie totală de 74,836235 milioane de tone a cotelor de emisie care pot fi alocate.

    În susținerea acțiunii sale, reclamanta invocă următoarele:

    Comisia nu a respectat articolul 9 alineatele (1) și (3) și articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE, întrucât a stabilit, cu titlu obligatoriu, pe baza unei metode proprii, cantitatea totală a cotelor de emisie care pot fi alocate de România, depășindu-și astfel competențele;

    Comisia a aplicat o metodă lipsită de transparență pentru determinarea cantității totale a cotelor de emisie, încălcând astfel atât articolul 9 alineatul (3), cât și articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE;

    în contextul aplicării propriei metode, Comisia a încălcat principiul nediscriminării;

    Comisia nu a respectat articolul 9 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE și articolul 253 CE, întrucât nu a motivat temeinic Decizia C(2007) 5240 final.


    (1)  Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, 25.10.2003, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78).


    Top