10.3.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 56/36

—

anularea Deciziei C(2006)2082 final a Comisiei din 7 iunie 2006 în cauza nr. C25/2005 cu privire la un ajutor de stat;

—

anularea totală sau parțială a articolului 1 al deciziei menționate;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin primul său motiv, reclamantul afirmă că s-a greșit în mod evident atunci când Comisia a stabilit valoarea ajutorului de stat pretins.

Prin al doilea motiv al său, reclamantul susține că decizia contestată încalcă o cerință procedurală esențială și nu respectă prevederile articolului 33 CE. În fapt, reclamantul argumentează că direcția competentă pentru a efectua investigația și pentru a lua măsurile formale și procedurale care au condus la adoptarea deciziei contestate era Direcția Generală pentru Agricultură, iar nu Direcția Generală pentru Concurență.

Prin cel de-al treilea motiv al său, reclamantul susține în continuare că decizia contestată încalcă prevederile secțiunii 3 din anexa IV la Tratatul de aderare, ale articolului 253 CE, ale articolului 88 CE și ale Regulamentului (CE) nr. 659/1999 întrucât Comisia nu avea competența de a adopta decizia contestată.

Prin cel de-al patrulea motiv al său, reclamantul argumentează că s-a comis o eroare de drept și de fapt de către Comisie prin aplicarea prevederilor articolului 87 alineatul (1) CE când a stabilit că procedura falimentului este mai avantajoasă decât lichidarea datorilor fiscale.

Prin cel de-al cincilea motiv al său, reclamantul susține că în continuare Comisia a comis o eroare apreciind că executarea creanțelor fiscale este mai avantajoasă decât lichidarea datorilor fiscale.

Prin cel de-al șaselea motiv al său, reclamantul susține că în mod evident s-a comis o eroare de drept și de fapt de către Comisie prin neîndeplinirea sarcinii probei încălcând astfel prevederile articolului 87 alineatul (1) CE și ale articolului 253 CE. În plus, reclamantul susține că standardele legale stabilite de Curte cu privire la aplicarea testului creditorului privat au fost ignorate de către Comisie.

Prin cel de-al șaptelea motiv al său, reclamantul susține că s-a comis o eroare de drept și de fapt de către Comisie prin neevaluarea corespunzătoare și prin ignorarea dovezilor pe care le-a avut la dispoziție.

Prin cel de-a optulea motiv al său, reclamantul pretinde că s-a comis o eroare de drept și de fapt de către Comisie prin luarea în considerare a unor probe nerelevante, precum divergențe interne în cadrul administrației fiscale.

Prin cel de-al nouălea motiv al său, reclamantul susține în continuare că decizia încalcă prevederile articolului 253 CE prin lipsa unei motivări suficiente care să justifice concluziile acesteia.

În sfârșit, prin cel de-al zecelea motiv al său, reclamantul pretinde că s-a comis o eroare de către Comisie care nu a scutit lichidarea datoriilor fiscale ca ajutor de restructurare și prin aplicarea retroactivă a Liniilor directoare din anul 2004 cu privire la restructurări.