1

Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare priveşte interpretarea Directivei 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului (JO L 175, p. 40, Ediţie specială, 15/vol. 1, p. 174), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11/CE a Consiliului din 3 martie 1997 (JO L 73, p. 5, Ediţie specială, 15/vol. 3, p. 254, denumită în continuare „Directiva 85/337”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Aiello şi alţii, pe de o parte, şi Comune di Milano şi alţii, pe de altă parte, cu privire la construcţia unei şosele între anumite cartiere din partea de nord a oraşului Milano.

3

Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 85/337 prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]

4

Articolul 1 alineatul (4) din Directiva 85/337 prevede:

„Prezenta directivă nu se aplică proiectelor de apărare naţională.”

5

Articolul 1 alineatul (5) din Directiva 85/337 prevede:

„Prezenta directivă nu se aplică proiectelor ale căror detalii sunt adoptate printr-un act legislativ special de drept intern, deoarece obiectivele urmărite de prezenta directivă, inclusiv transmiterea informaţiilor, sunt realizate prin intermediul procesului legislativ.”

6

Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 85/337 prevede:

„Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura că, înaintea acordării autorizaţiei, proiectele care ar putea avea efecte importante asupra mediului, în temeiul, inter alia, al naturii, al dimensiunii şi al localizării lor, sunt supuse unei cereri de autorizare şi unei evaluări a efectelor lor. Aceste proiecte sunt definite la articolul 4.”

7

Articolul 2 alineatul (3) din Directiva 85/337 prevede:

„Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 7, în cazuri excepţionale, statele membre pot excepta un anumit proiect, în totalitate sau în parte, de la dispoziţiile prevăzute de prezenta directivă.”

8

Articolul 4 din Directiva 85/337 prevede:

„(1)   Sub rezerva articolului 2 alineatul (3), proiectele enumerate la anexa I se supun unei evaluări în conformitate cu articolele 5-10.

(2)   Sub rezerva articolului 2 alineatul (3), pentru proiectele enumerate la anexa II, statele membre stabilesc

sau

în cazul în care [a se citi «dacă»] proiectul trebuie supus unei evaluări în conformitate cu articolele 5-10.

Statele membre pot decide aplicarea ambelor proceduri prevăzute la literele (a) şi (b).

(3)   Atunci când se efectuează o analiză de caz sau se fixează praguri sau criterii în sensul alineatului (2), se ţine seama de criteriile de selecţie relevante stabilite la anexa III.

(4)   Statele membre garantează că deciziile luate de autorităţile competente în conformitate cu alineatul (2) sunt puse la dispoziţia publicului.”

9

Anexa I punctul 7 litera (c) din Directiva 85/337 menţionează:

„construirea unei şosele cu patru sau mai multe benzi sau realinierea şi/sau lărgirea unei şosele existente cu două sau mai puţine benzi pentru a o transforma într-o şosea cu patru sau mai multe benzi, în cazul în care şoseaua nou-constituită sau porţiunea de şosea realiniată şi/sau lărgită se întinde pe o lungime de cel puţin 10 km.”

10

Anexa II punctul 10 litera (e) din Directiva 85/337 menţionează:

„construcţia de drumuri, […]”

11

Anexa III la Directiva 85/337 prevede:

„1. Caracteristicile proiectelor

Caracteristicile proiectelor trebuie luate în considerare în special în funcţie de:

[…]”

12

Printr-un decret din 15 noiembrie 2001, Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene a declarat starea de urgenţă în oraşul Milano din cauza poluării provocate de circulaţia automobilelor şi a insuficienţei reţelei rutiere existente. Printr-o ordonanţă din 28 decembrie din acelaşi an, ministrul de interne l-a desemnat pe primarul oraşului Milano drept comisar responsabil cu punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru a face faţă acestei situaţii.

13

În cadrul funcţiilor sale de comisar însărcinat cu problemele de circulaţie şi de mobilitate în oraşul Milano, primarul acestui oraş a aprobat un program de lucrări, printre care figura proiectul de realizare a unei şosele între anumite cartiere din partea de nord a oraşului Milano, cu o lungime de 1600 m. La 29 octombrie 2002, acesta a aprobat proiectul definitiv privind această şosea.

14

Domnul Aiello şi alţi rezidenţi din zona respectivă au atacat această decizie în faţa Tribunale amministrativo regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia). Aceştia au susţinut în special că procedura urmată nu este conformă dreptului comunitar din cauza lipsei evaluării efectelor proiectului asupra mediului.

15

Instanţa sesizată a respins acţiunea ca nefondată, iar domnul Aiello şi alţii au declarat apel împotriva acestei hotărâri în faţa Consiglio di Stato (Consiliul de Stat).

16

Consiglio di Stato a dispus activităţi de cercetare judecătorească din care a rezultat că, deşi planul de urbanism general pentru Comune di Milano din 1953 prevedea realizarea unei şosele care să permită o legătură rapidă între cartiere ale oraşului aflate la o distanţă mai mare de 10 kilometri, acest obiectiv a fost în final abandonat în favoarea unui proiect diferit privind construcţia mai multor şosele distincte. Ar fi fost construite două străzi, dintre care prima se află la originea litigiului din acţiunea principală, iar a doua reprezintă o şosea distinctă, cu o lungime de 1300 m.

17

Prin urmare, Consiglio di Stato consideră că proiectul în cauză în acţiunea principală nu se înscrie în cadrul construirii unei şosele unice mai mari de 10 kilometri, ce ar fi cuprinsă în anexa I la Directiva 85/337, care enumeră proiectele pentru care este obligatorie o evaluare a efectelor asupra mediului, ci în cadrul construcţiei unei şosele cuprinse în anexa II la acest text, care menţionează doar construcţia de drumuri.

18

Totuşi, Consiglio di Stato se întreabă dacă proiectul contestat nu trebuia supus unei astfel de evaluări în temeiul în special al dispoziţiilor coroborate ale articolului 4, ale anexei II şi ale anexei III la Directiva 85/337 pentru motivul că acest proiect face parte dintr-o operaţiune mai vastă de restructurare a unui ansamblu de şosele din cartierele respective, astfel încât autoritatea competentă ar fi trebuit să ia în considerare „cumularea” diferitelor proiecte, criteriu prevăzut în mod expres în anexa III menţionată. În aceste condiţii, Consiglio di Stato a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare:

19

În conformitate cu articolul 104 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în special atunci când răspunsul la o întrebare adresată poate fi în mod clar dedus din jurisprudenţă sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, după ascultarea avocatului general, poate să se pronunţe prin ordonanţă motivată.

20

Comune di Milano consideră că întrebările adresate de Consiglio di Stato sunt inadmisibile, întrucât cele două proiecte de construcţie de drumuri la care acesta din urmă se referă în decizia de trimitere reprezintă proiecte distincte şi, în plus, nu sunt de natură să aibă un efect cumulativ asupra mediului.

21

În acest sens, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, în cadrul cooperării dintre Curte şi instanţele naţionale instituite prin articolul 234 CE, este numai de competenţa instanţei naţionale care este sesizată cu soluţionarea litigiului şi care trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată să aprecieze, în raport cu particularităţile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunţe propria hotărâre, cât şi pertinenţa întrebărilor pe care le adresează Curţii. În consecinţă, întrucât întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului comunitar, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunţe (a se vedea în special Hotărârea din 10 mai 2001, Agorà şi Excelsior, C-223/99 şi C-260/99, Rec., p. I-3605, punctul 18).

22

În speţă, instanţa de trimitere a arătat în mod clar că interpretarea mai multor dispoziţii din Directiva 85/337 îi este necesară pentru a stabili dacă proiectul de construcţie a şoselei în cauză în acţiunea principală trebuie supus unei evaluări a efectelor sale asupra mediului.

23

În plus, refuzul de a se pronunţa asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanţă naţională este posibil numai atunci când este evident că interpretarea dreptului comunitar solicitată de aceasta din urmă nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acţiunii principale, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt şi de drept necesare pentru a răspunde în mod util întrebărilor care i-au fost adresate (a se vedea în special Hotãrârea Agorà şi Excelsior, citată anterior, punctul 20).

24

În speţă, niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită.

25

Rezultă că cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare este admisibilă.

26

Considerând că răspunsul la cele trei întrebări formulate nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, în conformitate cu articolul 104 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul de procedură, a informat instanţa de trimitere că urmează să se pronunţe prin ordonanţă motivată şi a invitat persoanele interesate prevăzute la articolul 23 din Statutul Curţii de Justiţie să îşi prezinte eventualele observaţii în această privinţă.

27

Aiello şi alţii şi Comisia Comunităţilor Europene au răspuns invitaţiei Curţii. Comisia a arătat în răspunsul său că nu are obiecţii faţă de intenţia Curţii de a se pronunţa prin ordonanţă motivată. Aiello şi alţii au invocat argumente similare celor susţinute în observaţiile lor scrise şi au solicitat stabilirea datei şedinţei. Totuşi, aceste elemente nu determină Curtea să renunţe la calea procedurală preconizată.

28

Prin intermediul primei întrebări, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă articolul 2 alineatul (1) din Directiva 85/337 trebuie interpretat în sensul că proiecte care ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului, dar care nu sunt menţionate în anexele I şi II la această directivă, trebuie totuşi supuse unei evaluări a efectelor lor asupra mediului conforme celei prevăzute prin directiva menţionată.

29

Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 85/337 prevede că proiectele care ar putea avea efecte importante asupra mediului, în temeiul, inter alia, al naturii, al dimensiunii sau al localizării lor, şi care, în acest temei, trebuie supuse unei evaluări a acestor efecte sunt definite la articolul 4 din această directivă.

30

Articolul 4 menţionat prevede, la alineatul (1), că proiectele cuprinse în anexa I la Directiva 85/337 trebuie supuse unei evaluări a efectelor lor asupra mediului şi, la alineatul (2), că pentru proiectele cuprinse în anexa II la această directivă revine statelor membre sarcina de a stabili, pe baza anumitor praguri sau a anumitor criterii, dacă proiectele trebuie supuse unei astfel de evaluări.

31

De asemenea, trebuie amintit că acest articol menţine, în cele două ipoteze amintite la punctul precedent, aplicarea articolului 2 alineatul (3) din Directiva 85/337, care permite statelor membre, în cazuri excepţionale, să excepteze un anumit proiect, în totalitate sau în parte, de la cerinţele unei evaluări.

32

Pe de altă parte, articolul 1 din Directiva 85/337 prevede, la alineatul (4), că aceasta nu se aplică proiectelor de apărare naţională şi, la alineatul (5), că aceasta nu se aplică proiectelor ale căror detalii sunt adoptate printr-un act legislativ special de drept intern, deoarece obiectivele urmărite de prezenta directivă se consideră a fi realizate prin intermediul procesului legislativ.

33

În orice caz, trebuie amintit de asemenea că domeniul de aplicare al Directivei 85/337 este întins şi că obiectivul său este foarte larg (a se vedea Hotărârea din 24 octombrie 1996, Kraaijeveld şi alţii, C-72/95, Rec., p. I-5403, punctul 31, precum şi Hotărârea din 16 septembrie 2004, Comisia/Spania, C-227/01, Rec., p. I-8253, punctul 46) şi punerea sa în aplicare trebuie realizată în acest spirit.

34

Prin urmare, având în vedere punctele 29-32 din prezenta ordonanţă, trebuie să se răspundă la prima întrebare adresată că articolul 2 alineatul (1) din Directiva 85/337 trebuie interpretat în sensul că nu impune ca orice proiect care ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului să fie supus procedurii de evaluare prevăzute de această directivă, ci numai cele menţionate în anexele I şi II la directiva menţionată, în condiţiile prevăzute la articolul 4 din aceasta şi sub rezerva articolului 1 alineatele (4) şi (5), precum şi a articolului 2 alineatul (3) din aceeaşi directivă.

35

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă criteriile de selecţie menţionate în anexa III la Directiva 85/337 se impun statelor membre atunci când acestea din urmă stabilesc, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din această directivă, pentru proiectele cuprinse în anexa II la aceasta, pe baza unei analize de la caz la caz ori pe baza pragurilor sau a criteriilor pe care le fixează, dacă aceste proiecte trebuie supuse procedurii de evaluare a efectelor asupra mediului.

36

În această privinţă, Curtea a hotărât deja că, deşi statele membre au posibilitatea de a stabili criteriile şi/sau pragurile care permit să se determine care dintre proiectele cuprinse în anexa II la Directiva 85/337 în versiunea sa iniţială trebuie să facă obiectul unei astfel de evaluări, marja lor de apreciere este limitată de obligaţia prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din directiva menţionată, de a supune unui studiu privind efectele proiectele care ar putea avea efecte importante asupra mediului, în temeiul, inter alia, al naturii, al dimensiunii sau al localizării lor (a se vedea în special Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Comisia/Italia, C-486/04, Rec., p. I-11025, punctul 53).

37

În temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 85/337, revine statelor membre înseşi sarcina de a stabili în ce cazuri proiectele enumerate în anexa II la această directivă trebuie supuse unei evaluări a efectelor asupra mediului, pe când cele care figurează în anexa I la aceasta trebuie să facă întotdeauna obiectul unei astfel de proceduri.

38

Aceeaşi dispoziţie lasă statelor membre două posibilităţi. Prima este aceea de a decide de la caz la caz dacă un proiect menţionat în anexa II trebuie să facă obiectul acestei evaluări. A doua este de a stabili, în mod general şi abstract, în funcţie de praguri sau de criterii, proiectele care figurează în această anexă ce vor face în mod obligatoriu obiectul respectivei evaluări.

39

Din însuşi textul articolului 4 alineatul (3) din Directiva 85/337 rezultă că aceasta impune statelor membre, în ambele cazuri, obligaţia de a ţine seama de criteriile de selecţie relevante stabilite în anexa III la această directivă, şi anume de acelea care, având în vedere caracteristicile proiectului respectiv, trebuie puse în aplicare.

40

Prin urmare, trebuie să se răspundă la a doua întrebare adresată că criteriile de selecţie relevante stabilite în anexa III la Directiva 85/337 se impun statelor membre atunci când acestea stabilesc, pentru proiectele cuprinse în anexa II la directivă, fie pe baza unei analize de la caz la caz, fie pe baza pragurilor sau a criteriilor pe care le fixează, dacă proiectul respectiv trebuie supus procedurii de evaluare a efectelor asupra mediului.

41

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanţa de trimitere solicită Curţii, în esenţă, să precizeze dacă reglementarea italiană în cauză în acţiunea principală asigură o transpunere corectă a articolului 4 din Directiva 85/337, deşi această reglementare nu prevede criteriul cumulării cu alte proiecte, menţionat totuşi în anexa III la această directivă drept criteriu de selecţie de luat în considerare atunci când autoritatea naţională competentă stabileşte dacă proiecte care sunt cuprinse în anexa II la respectiva directivă trebuie supuse evaluării efectelor asupra mediului.

42

Potrivit unei jurisprudenţe constante, nu este de competenţa Curţii să se pronunţe, în cadrul unei proceduri iniţiate în temeiul articolului 234 CE, asupra compatibilităţii normelor de drept intern cu prevederile dreptului comunitar. În schimb, Curtea este competentă să furnizeze instanţei naţionale toate elementele de interpretare proprii dreptului comunitar care să îi permită acesteia să aprecieze compatibilitatea normelor de drept intern cu reglementarea comunitară (Hotărârea din 6 martie 2007, Placanica şi alţii, C-338/04, C-359/04 şi C-360/04, Rep., p. I-1891, punctul 36, precum şi jurisprudenţa citată).

43

În speţă, din decizia de trimitere reiese că instanţa naţională doreşte să afle dacă statele membre, atunci când transpun Directiva 85/337 în ordinea juridică internă, sunt obligate să adopte o dispoziţie care să amintească obligaţia de a respecta criteriul cumulării proiectului în cauză cu alte proiecte, menţionat în anexa III la această directivă, când trebuie să aprecieze dacă un proiect cuprins în anexa II la aceasta trebuie supus evaluării efectelor sale asupra mediului, prevăzută prin directiva menţionată.

44

În această privinţă, trebuie amintit de la bun început că fiecare dintre statele membre destinatare ale unei directive are obligaţia de a lua, în cadrul ordinii juridice naţionale, toate măsurile necesare în vederea asigurării efectului deplin al acestei directive, conform obiectivului urmărit (Hotărârea din 30 noiembrie 2006, Comisia/Luxemburg, C-32/05, p. I-11323, punctul 32).

45

Curtea a hotărât de asemenea că dispoziţiile unei directive trebuie puse în aplicare cu o forţă juridică incontestabilă, cu specificitatea, cu precizia şi cu claritatea necesare în vederea satisfacerii cerinţei securităţii juridice care impune ca, în cazul în care această directivă vizează crearea de drepturi pentru particulari, beneficiarii să fie în măsură să îşi cunoască drepturile în totalitate (Hotărârea din 4 decembrie 1997, Comisia/Italia, C-207/96, Rec., p. I-6869, punctul 26).

46

În speţă, articolul 4 din Directiva 85/337 trebuie interpretat în sensul că impune autorităţii competente să ţină seama de criteriile de selecţie relevante menţionate în anexa III la această directivă atunci când trebuie apreciat dacă un proiect cuprins în anexa II la aceasta trebuie supus unei evaluări a efectelor asupra mediului, fie atunci când această apreciere se face de la caz la caz, fie atunci când statul membru în cauză a optat pentru o reglementare generală.

47

În cazul în care un stat membru alege să stabilească în mod general şi abstract, cum îi este permis prin Directiva 85/337, proiectele cuprinse în anexa II la această directivă care trebuie să facă obiectul unei evaluări a efectelor asupra mediului, acestuia îi revine sarcina de a stabili lista acestor proiecte aplicând, după caz, unul sau mai multe dintre criteriile relevante din respectiva anexă III. Criteriul cumulării poate fi utilizat astfel, în cazurile în care acesta este relevant, pentru a supune un tip de proiect unei astfel de evaluări, ţinând seama de realizarea acestuia împreună cu alte proiecte şi luând în considerare, dacă este cazul, realizarea tuturor acestor proiecte în cursul unei perioade determinate.

48

În cazul în care un stat membru optează, dimpotrivă, în tot sau în parte, pentru stabilirea de la caz la caz a proiectelor cuprinse în anexa II la Directiva 85/337 care trebuie supuse evaluării efectelor asupra mediului, acestuia îi revine sarcina de a proceda astfel încât autorităţile naţionale competente să ţină seama de diferitele criterii enumerate în anexa III la această directivă, dacă acestea prezintă relevanţă în raport cu caracteristicile proiectului în cauză.

49

În acest scop, statul membru este liber să facă trimitere, prin legislaţia naţională, la criteriile din respectiva anexă III. Acesta are de asemenea posibilitatea să integreze criteriile respective în legislaţia sa, prevăzând în mod expres că autorităţile competente trebuie să se raporteze la acestea în scopul de a stabili, de la caz la caz, dacă un proiect cuprins în anexa II la Directiva 85/337 trebuie să facă obiectul unei evaluări a efectelor asupra mediului.

50

În orice caz, dacă un stat membru alege acest mod de a proceda, acesta nu ar putea, fără să îşi încalce obligaţiile comunitare, să excludă explicit sau implicit unul sau mai multe criterii din anexa III la Directiva 85/337, din moment ce fiecare dintre acestea poate fi relevant, potrivit proiectului în cauză cuprins în anexa II la această directivă, pentru a şti dacă trebuie organizată o procedură de evaluare a efectelor asupra mediului. În fapt, o astfel de excludere ar putea, în funcţie de caracteristicile ordinii juridice naţionale în cauză, fie să descurajeze, fie chiar să împiedice autoritatea naţională competentă să ia în considerare criteriul sau criteriile în cauză.

51

Prin urmare, trebuie să se răspundă la a treia întrebare adresată că, în cazul în care un stat membru optează pentru stabilirea de la caz la caz a acelor proiecte dintre cele cuprinse în anexa II la Directiva 85/337 care trebuie să facă obiectul unei evaluări a efectelor lor asupra mediului, acesta trebuie, fie printr-o trimitere făcută în cuprinsul normelor naţionale la anexa III la această directivă, fie reluând în cuprinsul normelor naţionale criteriile pe care aceasta le enumeră, să procedeze astfel încât toate criteriile să poată fi luate în considerare efectiv de fiecare dată când unul sau altul dintre acestea este relevant pentru proiectul în cauză, fără a putea exclude vreun criteriu în mod explicit sau implicit.

52

Întrucât, în privinţa părţilor din acţiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanţa de trimitere, este de competenţa acesteia să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observaţii Curţii, altele decât cele ale părţilor menţionate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a şasea) declară: