—

pentru The Incorporated Trustees of the National Council on Ageing (Age Concern England), de domnul R. Allen, QC, de domnul A. Lockley, solicitor, și de domnul D. O’Dempsey, barrister;

—

pentru guvernul Regatului Unit, de doamna E. Jenkinson, în calitate de agent, asistată de doamna D. Rose, QC;

—

pentru guvernul italian, de domnul I. M. Braguglia, în calitate de agent, asistat de doamna W. Ferrante, avvocato dello Stato;

—

pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul J. Enegren și de doamna N. Yerrell, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare are ca obiect interpretarea Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei acțiuni prin care se contestă legalitatea transpunerii Directivei 2000/78 în Regatul Unit, introdusă de The Incorporated Trustees of the National Council on Ageing (Age Concern England) împotriva Secretary of State for Business, Enterprise and Regulatory Reform (secretarul de stat pentru comerț, întreprinderi și reforma legislației).

3

Considerentul (14) al Directivei 2000/78 prevede:

„Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor naționale de stabilire a vârstei de pensionare.”

4

Considerentul (25) al Directivei 2000/78 prevede:

„Interzicerea discriminărilor pe criterii de vârstă constituie un element esențial pentru atingerea obiectivelor stabilite în liniile directoare privind ocuparea forței de muncă și încurajarea diversității la încadrarea în muncă; cu toate acestea, diferențele de tratament legate de vârstă pot fi justificate în anumite împrejurări și necesită dispoziții specifice care pot varia în funcție de situația statelor membre; este, așadar, esențial să se facă distincție între diferențele de tratament care sunt justificate, îndeosebi prin obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, și discriminările care trebuie să fie interzise.”

5

Potrivit articolului 1, Directiva 2000/78 „are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament”.

6

Articolul 2 din Directiva 2000/78, intitulat „Conceptul de discriminare”, prevede:

„(1)   În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1.

(2)   În sensul alineatului (1):

[…]”

7

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2000/78, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede:

„În limitele competențelor conferite Comunității, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește:

[…]

[…]”

8

Potrivit articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78, intitulat „Justificarea unui tratament diferențiat pe motive de vârstă”:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.

Tratamentul diferențiat se poate referi în special la:

9

Instanța de trimitere arată că înainte de 3 aprilie 2006 nu exista în Regatul Unit nicio dispoziție legislativă care să interzică discriminările pe motive de vârstă în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Angajatorii puteau concedia salariații care au împlinit vârsta normală de pensionare în vigoare în întreprinderea acestora sau, în caz contrar, vârsta de 65 de ani. Articolele 109 și 156 din Legea din 1996 privind drepturile în cadrul raporturilor de muncă (Employment Rights Act 1996, denumită în continuare „Legea din 1996”) prevedeau că angajații nu puteau pretinde nicio indemnizație de concediere în astfel de circumstanțe.

10

La 3 aprilie 2006, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a transpus Directiva 2000/78 prin adoptarea Regulamentului din 2006 privind egalitatea în materie de încadrare în muncă (vârstă) [Employment Equality (Age) Regulations 2006], SI 1031/2006 (denumit în continuare „regulamentul”), intrat în vigoare la .

11

Articolul 3 din partea 1 a regulamentului definește condițiile în care o practică discriminatorie poate fi considerată ilegală după cum urmează:

„(1)   În sensul prezentului regulament, o persoană («A») exercită o discriminare împotriva unei alte persoane («B») dacă

și dacă A nu poate demonstra că tratamentul sau, eventual, dispoziția, criteriul sau practica este un mijloc proporțional de a atinge un obiectiv legitim.”

12

Părțile 2 și 3 din regulament definesc circumstanțele în care o discriminare este ilegală în temeiul regulamentului.

13

Cu titlu de excepție, articolul 30 din regulament prevede:

„(1)   Prezentul articol se aplică angajaților în sensul articolului 230 (1) din Legea din 1996, persoanelor aflate în serviciul Coroanei, membrilor vizați din cadrul personalului Camerei Comunelor, precum și membrilor vizați din cadrul personalului Camerei Lorzilor.

(2)   Nicio dispoziție din părțile 2 și 3 nu permite să fie declarată ilegală concedierea la vârsta de 65 de ani sau după împlinirea acestei vârste a unei persoane căreia i se aplică prezentul articol atunci când motivul concedierii este pensionarea.

(3)   În sensul prezentului articol, la întrebarea dacă motivul unei concedieri este sau nu este pensionarea se va răspunde în conformitate cu articolele 98 ZA-98 ZF din Legea din 1996.”

14

Răspunsul la întrebarea dacă motivul concedierii este pensionarea depinde de aplicarea criteriilor enunțate în anexa 8 la regulament. Aceste criterii sunt vârsta, atunci când angajatul împlinește sau depășește 65 de ani sau, eventual, o vârstă denumită „vârstă normală de pensionare”, stabilită de angajator, precum și respectarea unei proceduri prealabile prevăzute în anexa 6 la regulament. Pe baza acestor criterii, anexa 8 la regulament stabilește, pentru 14 tipuri de situații, dacă pensionarea constituie motivul concedierii.

15

Anexa 6 la regulament prevede că un angajator care intenționează să se întemeieze pe articolul 30 din regulament susținând că motivul concedierii este pensionarea trebuie să îi acorde angajatului un preaviz cu o durată cuprinsă între șase luni și un an înainte de data concedierii avute în vedere. În cursul acestei perioade, angajatul poate solicita să nu fie concediat pentru pensionare, cerere pe care angajatorul trebuie să o examineze, fără a fi totuși obligat să o accepte.

16

Potrivit deciziei de trimitere, nici regulamentul, nici alt text nu prevăd o acțiune specifică care să permită efectuarea unui control judiciar al compatibilității deciziei angajatorului în privința unei astfel de cereri cu principiul egalității de tratament prevăzut de Directiva 2000/78.

17

Instanța de trimitere mai precizează că articolul 7 alineatul (4) din regulament completează articolul 30 din regulament, permițând angajatorilor să exercite, în materie de recrutare, o discriminare pe motive de vârstă în privința persoanelor care au împlinit sau au depășit vârsta de 65 de ani. Acest articol 7 prevede:

„(1)   Un angajator acționează în mod ilegal atunci când, pentru un post pe care îl oferă într-o instituție situată în Marea Britanie, acesta exercită o discriminare în privința unei persoane

[…]

[…]

(4)   Fără a aduce atingere aplicării alineatului (5), alineatul (1) literele (a) și (c) nu se aplică unei persoane

(5)   Alineatul (4) se aplică numai persoanelor cărora li s-ar putea aplica articolul 30 (excepție de la pensionare) dacă ar fi recrutate de angajator.

[…]

(8)   «Vârsta normală de pensionare» prevăzută la alineatul (4) este vârsta de 65 de ani sau mai mult care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 98 ZH din Legea din 1996.”

18

The National Council on Ageing (Age Concern England) (denumită în continuare „Age Concern England”) este o asociație caritativă al cărei obiect de activitate este promovarea bunăstării persoanelor în vârstă. Prin acțiunea cu care a sesizat instanța de trimitere, Age Concern England contestă legalitatea articolului 3 alineatul (1) și a articolului 7 alineatul (4), precum și a articolului 30 din regulament, pentru motivul că acestea nu constituie o transpunere corectă a Directivei 2000/78. În esență, asociația afirmă că, prin prevederea la articolul 30 a unei excepții la principiul nediscriminării atunci când motivul de concediere a unui salariat în vârstă de cel puțin 65 de ani este pensionarea, regulamentul încalcă articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78, precum și principiul proporționalității.

19

În fața instanței de trimitere, autoritățile Regatului Unit au susținut că, în conformitate cu considerentul (14) al Directivei 2000/78, potrivit căruia directiva „nu aduce atingere dispozițiilor naționale de stabilire a vârstei de pensionare”, dispozițiile din regulamentul în cauză în acțiunea principală nu intră în domeniul său de aplicare. În subsidiar, autoritățile au susținut că dispozițiile respective sunt conforme cu articolul 6 din Directiva 2000/78.

20

Acestea sunt condițiile în care High Court of Justice (England and Wales), Queen’s Bench Division (Administrative Court), a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„Referitor la Directiva 2000/78 […]:

[În ceea ce privește] vârsta națională de pensionare și domeniul de aplicare al directivei[:]

[În ceea ce privește] definiția discriminării directe pe criterii de vârstă [, în special motivul de] justificare[:]

[În ceea ce privește] condițiile justificării discriminării directe și indirecte[:]

21

Prin intermediul primelor trei întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă o reglementare precum cea care face obiectul acțiunii principale intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78.

22

În urma Hotărârii din 16 octombrie 2007, Palacios de la Villa (C-411/05, Rep., p. I-8531), toate persoanele interesate care au prezentat observații Curții admit că regulamentul intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78.

23

În această privință, este important de amintit că Directiva 2000/78 tinde să stabilească un cadru general pentru a asigura oricărei persoane egalitatea de tratament în materie de încadrare în muncă și ocupare a forței de muncă, oferindu-i o protecție eficientă împotriva discriminărilor bazate pe unul dintre motivele menționate la articolul 1, printre care figurează și vârsta (a se vedea Hotărârea Palacios de la Villa, citată anterior, punctul 42).

24

În special, reiese din articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2000/78 că aceasta se aplică, în limitele competențelor conferite Comunității, „tuturor persoanelor […] în ceea ce privește […] condițiile de încadrare și de muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare”.

25

Desigur, potrivit considerentului (14), Directiva 2000/78 nu aduce atingere dispozițiilor naționale de stabilire a vârstei de pensionare. Totuși, acest considerent se limitează la a preciza că respectiva directivă nu afectează competența statelor membre de stabilire a vârstei de pensionare și nu se opune în niciun caz aplicării acestei directive măsurilor naționale care guvernează condițiile de încetare a unui contract de muncă atunci când este împlinită vârsta pensionării astfel stabilită (Hotărârea Palacios de la Villa, citată anterior, punctul 44).

26

Din decizia de trimitere reiese că articolul 30 din regulament permite concedierea unui lucrător în vârstă de 65 de ani sau mai mult pe motive de pensionare. În plus, articolul 7 alineatul (4) din regulamentul menționat prevede că, în momentul recrutării, un angajator poate exercita o discriminare pe motive de vârstă în privința persoanelor care, dacă ar fi fost angajate, ar putea intra în domeniul de aplicare al articolului 30 din regulament. În sfârșit, din coroborarea articolelor 3 și 30 din regulament rezultă că, pentru lucrătorii cu o vârstă mai mică de 65 de ani, trebuie considerată discriminatorie orice concediere pe motive de pensionare, cu excepția cazului în care angajatorul demonstrează că este vorba de un „mijloc proporțional de a atinge un obiectiv legitim”.

27

Prin urmare, un regulament precum cel în cauză în acțiunea principală nu instituie un regim imperativ de pensionare din oficiu. Acesta prevede condițiile în care un angajator poate deroga de la principiul interzicerii discriminărilor pe motive de vârstă și poate concedia un lucrător pentru motivul că acesta a împlinit vârsta de pensionare. Așadar, un astfel de regulament poate afecta în mod direct durata raportului de muncă dintre părți, precum și, în general, exercitarea activității profesionale de către lucrătorul vizat. În plus, o dispoziție precum articolul 7 alineatul (5) din regulament privează lucrătorii care au împlinit sau sunt pe cale să împlinească vârsta de 65 de ani și cărora li se aplică articolul 30 din acest regulament de orice protecție împotriva discriminărilor la angajare pe motive de vârstă, limitând astfel participarea viitoare a acestei categorii de lucrători la viața activă.

28

Trebuie considerat că o reglementare națională de această natură instituie norme privind „condițiile de încadrare și de muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare”, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2000/78 și, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al acestei directive.

29

Această concluzie nu poate fi contestată prin faptul că o astfel de reglementare națională a fost introdusă după adoptarea directivei, circumstanță subliniată prin intermediul celei de a doua întrebări a instanței de trimitere.

30

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la primele trei întrebări adresate că o reglementare națională precum cea prevăzută la articolul 3, la articolul 7 alineatele (4) și (5) și la articolul 30 din regulamentul în cauză în acțiunea principală intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78.

31

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că impune statelor membre să prevadă în mod specific tipurile de diferențe de tratament pe motive de vârstă cărora nu li se aplică principiul nediscriminării. Din dosarul cauzei reiese că această întrebare urmărește să se stabilească dacă acest articol 6 alineatul (1) se opune unei dispoziții precum articolul 3 din regulament, în temeiul căruia o diferență de tratament pe motive de vârstă nu constituie o discriminare dacă se dovedește că este vorba de un „mijloc proporțional de a atinge un scop legitim”. Întrucât instanța de trimitere a limitat întrebarea la interpretarea articolului 6 alineatul (1) din acea directivă, nu este necesară pronunțarea Curții asupra interpretării altor dispoziții, în special a articolului 4 din directivă.

32

Este important să se amintească de la bun început că, potrivit articolului 1, Directiva 2000/78 are ca obiectiv combaterea, în materie de încadrare în muncă și de ocupare a forței de muncă, a anumitor tipuri de discriminări, printre care figurează discriminările pe motive de vârstă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament.

33

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2000/78, în sensul acestei directive, prin „principiul egalității de tratament” se înțelege lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte bazate pe unul dintre motivele menționate la articolul 1 din această directivă. Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din directivă precizează că, pentru aplicarea alineatului (1), o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil decât o altă persoană care se află într-o situație comparabilă, pe baza unuia dintre motivele vizate la articolul 1 din Directiva 2000/78.

34

Or, articolul 3 din regulament permite unui angajator să concedieze lucrători în vârstă de cel puțin 65 de ani – care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 30 din regulament – atunci când aceștia împlinesc vârsta de pensionare stabilită în întreprindere dacă o astfel de măsură constituie „un mijloc proporțional de atingere a unui obiectiv legitim”. Trebuie să se considere că o astfel de reglementare impune un tratament mai puțin favorabil lucrătorilor care au împlinit această vârstă de pensionare în raport cu toate celelalte persoane aflate în activitate. Prin urmare, o astfel de reglementare poate conduce la o diferență de tratament bazată în mod direct pe vârstă, precum cea prevăzută la articolul 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78.

35

Reiese totuși din articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2000/78 că astfel de diferențe de tratament pe motive de vârstă nu constituie o discriminare interzisă în temeiul articolului 2 din directivă „atunci când [sunt] justificat[e] în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare”. Al doilea paragraf al aceluiași alineat enumeră mai multe exemple de diferențe de tratament care prezintă caracteristici precum cele menționate la primul paragraf.

36

Age Concern England susține că prin recurgerea, la articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2000/78, la o listă de justificări obiective și rezonabile, legiuitorul comunitar a intenționat să impună statelor membre obligația de a stabili, în actele de transpunere, o listă specifică a diferențelor de tratament care pot fi justificate în raport cu un obiectiv legitim. Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 s-ar opune, așadar, unei reglementări naționale care prevede că o diferență de tratament pe motive de vârstă, oricare ar fi aceasta, nu este ilegală atunci când se poate dovedi că este un mijloc proporțional de atingere a unui obiectiv legitim.

37

În opinia exprimată de Age Concern England, regulamentul nu specifică niciuna dintre circumstanțele care pot justifica o diferență de tratament ce ar putea constitui o discriminare directă pe motive de vârstă și nu conține nicio dispoziție specifică de tipul celei avute în vedere la considerentul (25) al Directivei 2000/78.

38

Guvernul Regatului Unit contestă această interpretare și susține că statele membre nu au obligația să enumere, sub formă de listă, diferențele de tratament care pot beneficia de derogarea prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78.

39

Guvernul italian susține, în esență, aceeași teză, invocând marja de manevră de care dispun statele membre pentru a transpune directivele.

40

Comisia Comunităților Europene susține că principiul nediscriminării în funcție de vârstă este un principiu fundamental al dreptului comunitar, referindu-se în această privință la Hotărârea din 22 noiembrie 2005, Mangold (C-144/04, Rec., p. I-9981, punctul 75), precum și la articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la Nisa la (JO C 364, p. 1), și că orice excepție la acest principiu trebuie justificată printr-un obiectiv public de politică socială. Comisia interpretează articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 în lumina considerentului (25) al preambulului acesteia, în sensul că prevede o formă limitată de derogare de la acest principiu fundamental justificată de considerente speciale de politică socială proprii unui anumit stat membru. Dispozițiile acestui articol 6 alineatul (1) presupun, așadar, în opinia Comisiei, adoptarea unei măsuri naționale specifice care să reflecte un ansamblu de circumstanțe și de obiective specifice.

41

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 249 CE, o directivă este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele. În momentul transpunerii unei directive, statele membre au obligația să îi asigure efectul deplin, dispunând în același timp de o marjă de apreciere considerabilă în alegerea mijloacelor (a se vedea în special Hotărârea din 9 noiembrie 2006, Comisia/Irlanda, C-216/05, Rec., p. I-10787, punctul 26).

42

De altfel, transpunerea în dreptul intern a unei directive nu impune întotdeauna o reluare formală a dispozițiilor acesteia într-o dispoziție legală expresă și specifică. Astfel, Curtea a considerat că, în funcție de conținutul avut, o directivă poate fi pusă în aplicare într-un stat membru prin intermediul principiilor generale sau al unui context juridic general, cu condiția ca acestea să asigure efectiv deplina aplicare a acestei directive și, în cazul în care o dispoziție din acea directivă vizează crearea unor drepturi pentru particulari, situația juridică ce decurge din aceste principii generale sau din acest context juridic general să fie suficient de precisă și clară, iar beneficiarilor să li se ofere posibilitatea de a-și cunoaște toate drepturile, precum și, eventual, posibilitatea de a le invoca în fața instanțelor naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 mai 1985, Comisia/Germania, 29/84, Rec., p. 1661, punctul 23, și, respectiv, Hotărârea din , Comisia/Italia, 363/85, Rec., p. 1733, punctul 7). O directivă poate fi pusă în aplicare și printr-o măsură generală dacă aceasta îndeplinește aceleași condiții.

43

Conform acestor principii, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 nu poate fi interpretat în sensul că impune statelor membre să stabilească, în cadrul măsurilor de transpunere, o listă specifică a diferențelor de tratament care pot fi justificate printr-un obiectiv legitim. De altfel, reiese din această dispoziție că obiectivele legitime și diferențele de tratament care sunt vizate au numai o valoare orientativă, după cum confirmă utilizarea adverbului „în special” de către legiuitorul comunitar.

44

În consecință, din articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 nu se poate deduce că o lipsă de precizie a reglementării naționale în ceea ce privește obiectivele care pot fi considerate legitime din perspectiva acestei dispoziții ar avea ca efect excluderea automată a posibilității justificării sale în temeiul acestei dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea Palacios de la Villa, citată anterior, punctul 56).

45

În lipsa unei astfel de precizii, este totuși important ca alte elemente, deduse din contextul general al măsurii respective, să permită identificarea obiectivului pe care se întemeiază aceasta din urmă în scopul exercitării unui control judiciar cu privire la legitimitatea sa, precum și cu privire la caracterul corespunzător și necesar al mijloacelor utilizate pentru realizarea acestui obiectiv (Hotărârea Palacios de la Villa, citată anterior, punctul 57).

46

Reiese din articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 că obiectivele care pot fi considerate „legitime” în sensul acestei dispoziții și, în consecință, de natură să justifice o derogare de la principiul interzicerii discriminărilor pe motive de vârstă sunt obiective care se încadrează în politica socială, precum cele de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale. Prin interesul general pe care îl prezintă, aceste obiective legitime se disting de motivele pur individuale care sunt specifice situației angajatorului, precum reducerea costurilor sau îmbunătățirea competitivității, fără a fi totuși posibil să se excludă ca o dispoziție națională să acorde angajatorilor un anumit grad de flexibilitate pentru atingerea acestor obiective legitime.

47

Întrucât numai instanța națională este competentă să aprecieze situația de fapt din acțiunea cu care este sesizată și să interpreteze legislația națională aplicabilă, tot acesteia îi revine în final și competența de a stabili dacă și în ce măsură o dispoziție care permite angajatorilor să concedieze lucrătorii care au împlinit vârsta de pensionare este justificată de obiective „legitime” în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78.

48

Totuși, dacă este cazul, Curtea, pronunțându-se asupra trimiterii preliminare, poate oferi precizări destinate să orienteze interpretarea pe care instanța națională o va efectua (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef-Equifax și Administración del Estado, C-238/05, Rec., p. I-11125, punctul 40 și jurisprudența citată).

49

Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă obiectivele urmărite prin articolul 3 din regulament sunt legitime în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78, încadrându-se într-un obiectiv de politică socială, precum politica ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale.

50

De asemenea, este de competența acestei instanțe să verifice, în lumina tuturor elementelor pertinente și luând în considerare posibilitatea de a atinge prin alte mijloace obiectivul legitim de politică socială care va fi identificat, dacă articolul 3 din regulament, în calitate de mijloc destinat atingerii acestui obiectiv, este, potrivit conținutului articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78, „corespunzător și necesar”.

51

În această privință, trebuie arătat că statele membre dispun de o marjă de apreciere considerabilă în ceea ce privește alegerea mijloacelor prin care pot fi îndeplinite obiectivele politicii lor sociale (a se vedea în acest sens Hotărârea Mangold, citată anterior, punctul 63). Totuși, această marjă de apreciere nu poate avea ca efect golirea de conținut a aplicării principiului nediscriminării pe motive de vârstă. Simplele afirmații generale privind capacitatea unei anumite măsuri de a participa la politica ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale nu sunt suficiente pentru a evidenția că obiectivul acestei măsuri este de natură să justifice o derogare de la principiul respectiv și nici nu constituie elemente care să permită în mod rezonabil să se considere că mijloacele alese pot contribui la realizarea acestui obiectiv (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 9 februarie 1999, Seymour-Smith și Perez, C-167/97, Rec., p. I-623, punctele 75 și 76).

52

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a patra întrebare adresată că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei măsuri naționale care, precum articolul 3 din regulament, nu conține o enumerare precisă a obiectivelor care justifică o derogare de la principiul interzicerii discriminărilor pe motive de vârstă. Totuși, articolul 6 alineatul (1) oferă posibilitatea de a deroga de la acest principiu numai măsurilor justificate de obiective legitime de politică socială, precum cele în legătură cu politica ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale. Este de competența instanței naționale să verifice dacă reglementarea în cauză în acțiunea principală corespunde unui astfel de obiectiv legitim și dacă autoritatea legislativă sau de reglementare națională putea în mod legitim să considere, având în vedere marja de apreciere de care dispun statele membre în materie de politică socială, că mijloacele alese erau corespunzătoare și necesare pentru realizarea acestui obiectiv.

53

Prin intermediul celei de a cincea întrebări preliminare, se solicită să se stabilească dacă există o diferență semnificativă între condițiile impuse de articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 pentru o eventuală derogare de la principiul interzicerii discriminărilor pe motive de vârstă și cele prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din această directivă în ceea ce privește discriminările indirecte.

54

În opinia exprimată de Age Concern England, criteriile justificării prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 sunt mai stricte decât cele prevăzute la articolul 2 alineatul (2). Astfel, articolul 6 alineatul (1) ar limita derogările admise numai la măsurile care sunt obiective și rezonabile. Această dublă condiție, unică în dreptul comunitar derivat, ar fi direct inspirată din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului du 16 septembrie 1996, Gaygusuz împotriva Austriei (Recueil des arrêts et décisions 1996-IV, p. 1141, punctul 42), privind o discriminare pe motive de sex sau de rasă. Întrucât principiul nediscriminării pe motive de vârstă este un principiu general al dreptului comunitar, astfel cum reiese de la punctul 75 din Hotărârea Mangold, citată anterior, Age Concern England susține că orice justificare a unei diferențe de tratament pe motive de vârstă care poate constitui o discriminare directă trebuie supusă unui standard ridicat de control, echivalent celui aplicat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materie de discriminare pe motive de sex sau de rasă.

55

Guvernul Regatului Unit consideră că utilizarea simultană, la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78, a termenilor „în mod rezonabil” și „în mod obiectiv” nu prezintă importanță. Astfel, ar fi de neconceput ca o diferență de tratament să poată fi justificată printr-un obiectiv legitim, atins prin mijloace corespunzătoare și necesare, fără ca această justificare să fie rezonabilă. Pe de altă parte, această dispoziție ar viza nu numai ipoteze de discriminare directă, ci și indirectă, după cum ar confirma exemplul de condiții minime de vechime în muncă sau de experiență profesională impuse pentru a avea acces la încadrarea în muncă menționat la articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf litera (b). În general, ar putea fi invocate justificări obiective și proporționale pentru a înlătura existența unei discriminări, fie din perspectiva dreptului comunitar, fie din perspectiva Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950. Instituirea în materie de discriminare directă pe motive de vârstă a unui criteriu diferit decât cel aplicabil în materie de discriminare indirectă ar constitui un factor de insecuritate juridică, în timp ce interzicerea discriminărilor pe motive de vârstă cunoaște numeroase atenuări și excepții care nu prezintă echivalent în cazul discriminării pe motive de rasă sau de sex.

56

Guvernul italian susține că articolul 2 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 nu au același domeniu de aplicare. Întrucât se referă la „obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale”, această din urmă dispoziție ar presupune ca sfera derogărilor de la principiul nediscriminării pe motive de vârstă să fie mai mare decât cea a derogărilor care intră în domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78.

57

Comisia consideră că nu trebuie acordată o importanță deosebită faptului că articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2000/78 nu se referă la caracterul rezonabil al justificării unei măsuri care poate constitui o discriminare. Diferența esențială între această dispoziție și articolul 6 alineatul (1) din directivă ar consta în a stabili cine trebuie să prezinte o justificare, care este natura acesteia și cum trebuie dovedită. În privința ultimei dispoziții, de la punctul 57 din Hotărârea Palacios de la Villa, citată anterior, ar rezulta că obiectivul legitim urmărit de statul membru vizat trebuie să poată fi dedus direct din textul măsurii în cauză sau din contextul general, în special prin recurgerea la documente oficiale. În schimb, în ceea ce privește articolul 2 alineatul (2) din această directivă, accentul ar fi pus pe capacitatea angajatorului de a-și justifica practicile în materie de încadrare în muncă.

58

Trebuie constatat că domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul (2) litera (b) și cel al articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 nu se suprapun în mod perfect.

59

Astfel, articolul 2 definește conceptul de discriminare bazată pe apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală în ceea ce privește încadrarea în muncă și condițiile de muncă. La alineatul (2) se face distincție între, pe de o parte, discriminările bazate direct pe aceste motive și, pe de altă parte, cele denumite „indirecte”, care, deși se bazează pe o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră, pot avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu o altă persoană. În temeiul articolului 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78, numai dispozițiile, criteriile sau practicile care pot constitui discriminări indirecte pot ieși din cadrul noțiunii de discriminare în cazul în care, potrivit punctului (i), este vorba despre „[o] dispoziție, [un] criteriu sau [o] practică […] obiectiv justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv [sunt] adecvate și necesare”. Cu privire la diferențele de tratament care constituie discriminări directe, articolul 2 alineatul (1) din această directivă nu prevede nicio derogare.

60

În ceea ce privește articolul 6 din Directiva 2000/78, acesta instituie un regim derogatoriu specific diferențelor de tratament pe motive de vârstă, din cauza particularității acordate vârstei printre motivele de discriminare interzise de directivă. Astfel, considerentul (25) al acestei directive subliniază că este „esențial să se facă distincție între diferențele de tratament care sunt justificate, îndeosebi prin obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, și discriminările care trebuie să fie interzise”.

61

După cum s-a amintit la punctul 35 din prezenta hotărâre, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 autorizează statele membre să prevadă, fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2) din directivă, că anumite diferențe de tratament pe motive de vârstă nu constituie discriminare atunci când sunt „justificat[e] în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare”. Articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf enumeră mai multe exemple de diferențe de tratament care prezintă caracteristici precum cele menționate la primul paragraf al aceleiași dispoziții, care, în principiu, pot fi considerate „justificate în mod obiectiv și rezonabil” de un obiectiv legitim.

62

Or, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 permite statelor membre să instituie în dreptul național dispoziții care prevăd diferențe de tratament întemeiate pe vârstă care se încadrează în special în categoria discriminărilor directe, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din directivă. De altfel, acestea sunt limitele în care articolul 6 alineatul (1) trebuie interpretat că se aplică, potrivit primului paragraf, „[f]ără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2)” din această directivă. Întrucât constituie o excepție de la principiul interzicerii discriminărilor, această posibilitate este totuși strict încadrată de condițiile prevăzute chiar la articolul 6 alineatul (1) din această directivă.

63

Reiese din decizia de trimitere că acțiunea principală privește legalitatea dispozițiilor naționale care reglementează condițiile de concediere pe motive de vârstă de pensionare. În măsura în care acestea instituie condiții de concediere mai puțin favorabile pentru lucrătorii care au împlinit vârsta de pensionare, aceste dispoziții prevăd o formă de discriminare directă în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78.

64

În schimb, interpretarea articolului 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78, care privește în mod exclusiv discriminările indirecte, nu pare a fi necesară pentru soluționarea acțiunii principale.

65

Totuși, întrucât instanța de trimitere are îndoieli cu privire la existența unei diferențe între aplicarea criteriilor prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78 și cea a criteriilor cuprinse la articolul 6 alineatul (1) din directivă, trebuie subliniat că această din urmă dispoziție dă statelor membre posibilitatea de a prevedea, în cadrul dreptului național, că anumite forme de diferențe de tratament pe motive de vârstă nu constituie discriminări în sensul acestei directive atunci când sunt justificate „în mod obiectiv și rezonabil”. Constatând în același timp că termenul „în mod rezonabil” nu figurează la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din această directivă, trebuie arătat că nu se poate imagina ca o diferență de tratament să poată fi justificată de un obiectiv legitim, realizat prin mijloace adecvate și necesare și ca această justificare să nu fie rezonabilă. Prin urmare, nu trebuie acordată o importanță specială faptului că termenul respectiv a fost utilizat numai în cadrul articolului 6 alineatul (1) din directivă. Totuși, trebuie subliniat că această din urmă dispoziție se adresează statelor membre și le impune, fără a aduce atingere marjei de apreciere de care acestea dispun în materie de politică socială, să stabilească legitimitatea obiectivului urmărit în limita unui standard ridicat aplicabil în materie de probațiune.

66

Fără a fi necesar, în speță, să se stabilească dacă acest standard aplicabil în materie de probațiune este mai ridicat decât cel aplicabil în cadrul articolului 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78, trebuie arătat că dacă o dispoziție, un criteriu sau o practică nu constituie, din cauza unei justificări obiective în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (b) din această directivă, o „discriminare” în sensul acesteia, nu este, așadar, necesar, prin definiție, să se recurgă la articolul 6 alineatul (1) din această directivă, care, astfel cum reiese de la punctul 62 din prezenta hotărâre, are în special rolul de a permite justificarea anumitor diferențe de tratament care, în lipsa acestei din urmă dispoziții, ar constitui astfel de discriminări.

67

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a cincea întrebare adresată că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 acordă statelor membre posibilitatea de a prevedea, în dreptul național, anumite forme de diferență de tratament pe motive de vârstă atunci când acestea sunt justificate „în mod obiectiv și rezonabil” de un obiectiv legitim, precum politica ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare. Acest articol impune statelor membre să stabilească legitimitatea obiectivului invocat cu titlu de justificare în limita unui standard ridicat aplicabil în materie de probațiune. Nu trebuie acordată o importanță specială faptului că termenul „în mod rezonabil”, utilizat în cadrul articolului 6 alineatul (1) din această directivă, nu figurează la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din directivă.

68

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: