1.

Este pentru prima dată când se solicită Curții să examineze condiția sau condițiile pe care trebuie să le îndeplinească depunerea de observații scrise de către Comisia Comunităților Europene în fața instanțelor statelor membre, în temeiul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat ( 2 ).

2.

Această întrebare, adresată în cadrul unei trimiteri preliminare formulate de Gerechtshof te Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam) (Țările de Jos), este ridicată în contextul specific al unui litigiu fiscal privind deductibilitatea parțială a unei amenzi aplicate printr-o decizie a Comisiei.

3.

Articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, intitulat „Cooperarea cu instanțele naționale”, prevede:

„(1)   În procedurile de aplicare a articolului 81 [CE] sau articolului 82 [CE], instanțele statelor membre pot solicita Comisiei să le transmită informațiile pe care le deține sau avizul său în probleme referitoare la aplicarea normelor comunitare de concurență.

(2)   Statele membre transmit Comisiei o copie a oricărei hotărâri scrise a instanțelor naționale prin care se decide cu privire la aplicarea articolului 81 [CE] sau articolului 82 [CE]. Această copie se transmite fără întârziere după ce versiunea integrală a hotărârii scrise este comunicată părților.

(3)   Autoritățile de concurență ale statelor membre, acționând din oficiu, pot înainta observații scrise instanțelor naționale din statul membru respectiv, privind aspecte legate de aplicarea articolului 81 [CE] sau 82 [CE]. Cu permisiunea instanței în cauză, autoritățile respective pot de asemenea înainta observații orale instanțelor naționale din statul membru respectiv. Atunci când aplicarea coerentă a articolului 81 sau 82 din tratat impune acest lucru, Comisia, acționând din oficiu, poate înainta observații scrise instanțelor statelor membre. Cu permisiunea instanței în cauză, Comisia poate formula și observații orale.

Doar în scopul pregătirii observațiilor lor, autoritățile de concurență ale statelor membre și Comisia pot solicita instanței competente a statului membru respectiv să le transmită sau să le asigure transmiterea oricăror documente necesare pentru evaluarea cauzei.

[…]”

4.

Considerentul (21) al Regulamentului nr. 1/2003 prevede:

„Consecvența în aplicarea normelor de concurență impune, de asemenea, stabilirea de măsuri pentru cooperarea între instanțele statelor membre și Comisie. Aceasta se aplică tuturor instanțelor statelor membre care aplică articolele 81 [CE] și 82 [CE], indiferent dacă aplică aceste norme în litigii între persoane de drept privat, dacă acționează ca autorități publice de executare sau ca instanțe de recurs. În special, instanțele naționale ar trebui să se poată adresa Comisiei pentru a obține informații sau avizul asupra unor aspecte privind aplicarea dreptului comunitar al concurenței. Comisia și autoritățile de concurență din statele membre ar trebui să poată înainta observații scrise sau orale instanțelor care trebuie să aplice articolele 81 [CE] și 82 [CE]. Aceste observații ar trebui prezentate în conformitate cu normele de procedură și practicile naționale, inclusiv normele de garantare a drepturilor părților. De aceea, ar trebui luate măsuri pentru a se asigura faptul că atât Comisia, cât și autoritățile de concurență ale statelor membre sunt suficient de bine informate cu privire la procedurile în fața instanțelor naționale.”

5.

Articolul 89h din Legea privind noile dispoziții în materia concurenței (Mededingingswet) din 22 mai 1997, astfel cum a fost modificată prin Legea din (denumită în continuare „Mededingingswet”), prevede:

„1.   În cazul în care nu au calitatea de parte în cauză, în vederea examinării unei acțiuni formulate la instanța administrativă, Consiliul de administrație al [Autorității Olandeze de Concurență (Nederlandse Mededingingsautoriteit, denumită în continuare «NMa»)] sau Comisia Comunităților Europene poate prezenta, la cerere, observații scrise în conformitate cu articolul 15 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1/2003. Instanța poate stabili un termen în acest scop. Cu autorizarea instanței, acestea pot să prezinte și observații orale în cadrul ședinței.

2.   În urma cererii formulate în temeiul articolului 15 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1/2003, instanța transmite Consiliului [NMa] și Comisiei Comunităților Europene toate documentele prevăzute de această dispoziție. În termenul stabilit de instanță, părțile pot să își exprime punctul de vedere cu privire la documentele ce urmează a fi transmise.

3.   În termenul stabilit de instanță, părțile pot răspunde la observațiile prezentate de Consiliul [NMa] sau de Comisia Comunităților Europene. Instanța poate autoriza părțile să răspundă la fiecare dintre aceste observații.”

6.

Expunerea de motive a Legii din 30 iunie 2004 de modificare a Mededingingswet precizează că observațiile scrise sau orale depuse de Comisie au statutul unor avize și au drept obiectiv să încurajeze aplicarea coerentă a normelor de concurență. Comisia și autoritățile naționale de concurență au obligația să respecte normele de procedură olandeze. Astfel, în procedura care implică două părți, instanța are un rol pasiv. În plus, instanța nu are obligația să ia în considerare avizul Comisiei. Independența instanței nu este, așadar, pusă la îndoială. Comisia și autoritățile naționale de concurență trebuie să respecte drepturile părților și să garanteze menținerea confidențialității datelor confidențiale ale cauzei. În sfârșit, potrivit articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, instanța națională poate solicita Comisiei să îi transmită informații sau un aviz.

7.

Articolul 3.14 din Legea privind impozitul pe venit din 2001 (Wet Inkomstenbelasting 2001) prevede:

„1.   La calcularea profitului, nu sunt deductibile cheltuielile și costurile din următoarele categorii:

[…]

8.

Prin Decizia din 27 noiembrie 2002, Comisia a constatat că BPB plc, Gebrüder Knauf Westdeutsche Gipswerke KG, Lafarge SA și Gyproc Benelux NV au încălcat articolul 81 alineatul (1) CE prin participarea la un ansamblu de acorduri și practici concertate în sectorul plăcilor din ipsos în perioada 1992-1998 ( 3 ). Prin aceeași decizie, Comisia a aplicat de asemenea o amendă fiecăreia dintre aceste societăți. Aceste amenzi au fost plătite în mod provizoriu sau garantate prin intermediul unei garanții bancare.

9.

Amenzile aplicate de Comisie au fost menținute de Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene în Hotărârile din 8 iulie 2008 ( 4 ).

10.

Înainte de pronunțarea hotărârilor Tribunalului prin care se menținea cuantumul acestor amenzi, una dintre cele patru societăți menționate anterior, denumită de instanța de trimitere societatea X KG, a transferat amenda, în parte, uneia dintre filialele sale cu sediul în Țările de Jos, societatea X BV (denumită în continuare „societatea X”).

11.

La 13 martie 2004, administrația fiscală olandeză a adresat societății X o decizie de impunere pentru impozitul pe profit aferent exercițiului financiar 2002. Prin scrisoarea din , aceeași societate a formulat la Inspecteur van de Belastingdienst/P/kantoor P o reclamație împotriva deciziei de impunere, care a fost respinsă prin decizia din .

12.

La 19 aprilie 2005, societatea X a introdus o acțiune la Arrondissementsrechtbank Haarlem (Tribunalul din Haarlem), competent în materie fiscală. Părțile în cauză se aflau în litigiu cu privire la problema dacă amenda aplicată de Comisie și care a fost transferată societății X constituie o amendă în sensul articolului 3.14 alineatul 1 litera c) din Legea privind impozitul pe venit din 2001, care interzice deducerea amenzilor aplicate de instituțiile comunitare la calcularea profitului unei întreprinderi.

13.

Prin hotărârea din 22 mai 2006, Arrondissementsrechtbank Haarlem a admis deducerea parțială a amenzii în măsura în care aceasta avea ca obiect lipsirea contravenientului de avantajele obținute ca urmare a respectivei încălcări.

14.

Prin cererea introductivă din 30 iunie 2006, administrația fiscală olandeză a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Gerechtshof te Amsterdam.

15.

Prin scrisoarea din 15 martie 2007, Comisia, avertizată prin intermediul presei și de NMa în ceea ce privește hotărârea Arrondissementsrechtbank Haarlem și procedura în curs, a informat Gerechtshof te Amsterdam cu privire la solicitarea de a interveni în calitate de amicus curiae în temeiul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003. Pe de altă parte, Comisia a solicitat stabilirea unui termen în acest scop și comunicarea actelor necesare analizării litigiului.

16.

În cadrul unei ședințe care s-a desfășurat la 22 august 2007 în fața Gerechtshof te Amsterdam, părțile principale și Comisia au fost invitate să își exprime punctul de vedere cu privire la problema dacă articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 o autorizează pe aceasta din urmă, acționând din oficiu, să prezinte observații scrise în cadrul procedurii principale.

17.

Considerând că existau îndoieli rezonabile în ceea ce privește interpretarea articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, Gerechtshof te Amsterdam a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 autorizează Comisia să prezinte din oficiu observații scrise în cadrul unei proceduri referitoare la posibilitatea de a deduce din profitul (fiscal) realizat de partea interesată în anul 2002 o amendă impusă de Comisie societății X KG pentru încălcarea dreptului european al concurenței și pe care aceasta din urmă a transferat-o (parțial) părții interesate?”

18.

În conformitate cu articolul 23 din Statutul Curții, societatea X, guvernul olandez, precum și Comisia au depus observații scrise. De asemenea, acestea, precum și guvernul italian au fost ascultate în cadrul ședinței care s-a desfășurat la 18 decembrie 2008.

19.

În conformitate cu articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia, acționând din oficiu, poate înainta observații scrise instanțelor statelor membre „[a]tunci când aplicarea coerentă a articolului 81 [CE] sau 82 [CE] impune acest lucru”.

20.

Expresia citată anterior este interpretată diferit de părțile care au depus observații în fața Curții.

21.

În esență, în opinia societății X și a guvernului olandez, expresia prevăzută la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 ar trebui interpretată restrictiv și ar avea drept obiectiv să garanteze o interpretare coerentă a articolelor 81 CE și 82 CE, precum și să ajute instanțele naționale să aplice aceste dispoziții. Astfel, intervenția Comisiei în calitate de amicus curiae ar fi limitată la cadrul strict al aplicării articolelor 81 CE și 82 CE de către instanțele naționale. Această abordare ar fi conformă cu litera, cu obiectivul și cu geneza articolului 15 din Regulamentul nr. 1/2003, precum și cu textele de interpretare a regulamentului menționat, cum ar fi Comunicarea Comisiei privind cooperarea dintre Comisie și instanțele statelor membre ale Uniunii Europene în aplicarea articolelor 81 CE și 82 CE ( 5 ). Pe de altă parte, în opinia guvernului olandez, Comisia nu se poate prevala de procedura prevăzută la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 în scopul mai larg de a asigura aplicarea efectivă a articolelor 81 CE și 82 CE. În sfârșit, acest guvern consideră că nu se poate aduce atingere aplicării coerente a articolelor 81 CE și 82 CE în cazul în care instanței naționale nu i se solicită să interpreteze sau să aplice unul sau altul dintre aceste articole. Prin urmare, aceste considerații, în ansamblul lor, ar exclude posibilitatea Comisiei de a depune observații într-un litigiu de drept fiscal național, precum cel cu care este sesizată instanța de trimitere în temeiul articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003.

22.

În ceea ce o privește, Comisia, susținută, în esență, de guvernul italian, consideră că este necesar să se interpreteze în sens larg domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 și în special expresia „aplicarea coerentă a articolului 81 [CE] sau 82 [CE]”, care condiționează depunerea observațiilor sale scrise în fața unei instanțe naționale. Potrivit Comisiei, nu ar fi corect să se considere că prezentarea observațiilor scrise în temeiul articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 este subordonată condiției suplimentare ca procedura națională să privească aplicarea articolului 81 CE sau a articolului 82 CE. În schimb, ar fi suficient ca litigiul să poată compromite aplicarea coerentă a normelor comunitare de concurență. În plus, dispozițiile considerentului (21) al Regulamentului nr. 1/2003 și ale Comunicării Comisiei privind cooperarea dintre Comisie și instanțele statelor membre ale Uniunii Europene în aplicarea articolelor 81 CE și 82 CE ar avea doar o valoare orientativă și nu ar putea restrânge o interpretare în sens larg a articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din regulamentul menționat. În lumina acestor considerații și în măsura în care ar dispune de o marjă de apreciere importantă pentru a examina dacă este necesar ca într-o cauză să fie depuse observații scrise în fața unei instanțe naționale, Comisia subliniază că are dreptul și că are un interes legitim pentru a depune astfel de observații în cadrul litigiului fiscal din acțiunea principală. Astfel, întrucât sancționează comportamente anticoncurențiale, amenzile ar avea legătură cu aplicarea articolelor 81 CE și 82 CE, astfel cum ar indica articolul 83 alineatul (2) litera (a) CE. Or, posibilitatea de a deduce fiscal, chiar și în parte, amenzile aplicate printr-o decizie a Comisiei ar risca să limiteze considerabil efectul descurajator al acestora și ar compromite obiectivele Tratatului CE, în special aplicarea normelor comunitare de concurență. În sfârșit, Comisia subliniază, pe de o parte, că instanța națională nu are obligația să ia în considerare observațiile scrise pe care aceasta le depune și, pe de altă parte, că ea nu dobândește, în temeiul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, calitatea de intervenientă în acțiunea principală.

23.

Pentru a sintetiza mai concret problematica ridicată în prezenta trimitere preliminară, aceasta trebuie să conducă la reflecția cu privire la următorul aspect: dacă în domeniul de aplicare al condiției prevăzute la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 intră o situație în care, prin depunerea de observații scrise în fața unei instanțe naționale de apel, Comisia urmărește să asigure aplicarea coerentă a efectelor uneia dintre propriile decizii de punere în aplicare a articolului 81 CE, aplicare coerentă căreia, în opinia Comisiei, instanța menționată i-ar putea aduce atingere dacă ar trebui să mențină interpretarea și soluția reținute de instanța de prim grad de jurisdicție.

24.

Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că, în fața Curții, Comisia a admis că situația în discuție în prezenta cauză face parte din categoria „cazurilor atipice” în care aceasta poate fi determinată să utilizeze competențele procedurale pe care i le conferă articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003. Astfel, este cert că respectivele „cazuri tipice” prevăzute de această dispoziție sunt cele în care instanței naționale i se solicită să aplice articolul 81 CE și/sau articolul 82 CE într-o situație dată și/sau instanța realizează o aplicare concretă a acestora.

25.

Acestea fiind spuse, nu putem fi de acord cu interpretarea restrictivă a articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 susținută de societatea X și de guvernul olandez.

26.

În primul rând, trebuie respinsă susținerea acestora potrivit căreia Comisia ar fi abilitată să declanșeze procedura prevăzută la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 numai în cazurile în care interpretarea coerentă a articolului 81 CE sau a articolului 82 CE riscă să fie afectată de o hotărâre a unei instanțe dintr-un stat membru. Astfel, este suficient să se constate că modul de redactare a acestei dispoziții face referire la „aplicarea coerentă” a articolelor menționate și nu exclusiv la interpretarea acestora.

27.

În continuare, nu este convingător nici argumentul susținut de guvernul olandez, potrivit căruia Comisia nu se poate prevala de dreptul de a depune observații scrise în temeiul articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 într-un litigiu privind aplicarea dreptului național, întrucât acesta nu riscă în niciun fel să aducă atingere aplicării coerente a articolului 81 CE sau 82 CE, ci, cel mult, aplicării efective a acestora din urmă.

28.

Într-adevăr, întrucât noțiunea de coerență este prin natura sa polisemantică, expresia prevăzută la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 poate, în mod cert, să facă trimitere la situații în care o instanță națională poate să aducă atingere atât coerenței interne a articolului 81 CE sau a articolului 82 CE, cu alte cuvinte, în esență, aplicării coerente a condițiilor prevăzute de aceste dispoziții, cât și coerenței lor externe, cu alte cuvinte faptului că aceste dispoziții ocupă un loc logic și inteligibil în cadrul mai general al sistemului normelor comunitare de concurență sau al tratatului ( 6 ).

29.

Or, în cazul în care se consideră că articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 se referă la noțiunea de coerență în acest din urmă sens, nu este exclus, astfel cum vom examina în dezvoltările ulterioare, ca o instanță națională sesizată cu un litigiu de drept național să poată totuși aduce atingere aplicării coerente a articolului 81 CE sau 82 CE.

30.

În această privință, în opinia noastră, este deja ușor de observat că o hotărâre națională care acordă posibilitatea de a deduce fiscal, în tot sau în parte, o amendă aplicată printr-o decizie a Comisiei care pune în aplicare articolul 81 CE poate afecta aplicarea coerentă a unei astfel de decizii în statele membre în care sunt stabilite întreprinderile în cauză.

31.

Desigur, în acest caz s-ar putea obiecta, astfel, că depunerea de observații scrise de către Comisie în temeiul articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 s-ar raporta la un caz care privește mai degrabă asigurarea aplicării uniforme a unei decizii care pune în aplicare articolul 81 CE decât aplicarea coerentă a acestei din urmă dispoziții.

32.

Considerăm totuși că a deduce în mod direct consecințele care tocmai au fost menționate din interpretarea articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003, propusă la punctul 28 de mai sus, ar păcătui prin exces de formalism.

33.

În primul rând, deși conceptul de coerență este diferit de cel de uniformitate, prin faptul că primul poate avea grade pe care al doilea, în principiu, nu le poate accepta, trebuie subliniat că acest din urmă concept este de asemenea utilizat în anumite versiuni lingvistice ale Regulamentului nr. 1/2003 cu sensul și în locul celui de „coerență” sau al expresiei „aplicare coerentă” utilizate în celelalte versiuni lingvistice ale acestui act. Astfel, expresia „aplicare uniformă” este utilizată în versiunile daneză („ensartede anvendelse”), italiană („applicazione uniforme”) și suedeză („enhetliga tillämpningen”) ale articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003, în timp ce termenul uniform este utilizat de asemenea în versiunile germană („einheitliche”), daneză și suedeză ale considerentelor relevante ale regulamentului menționat.

34.

În continuare, conceptul de coerență sau, mai precis, expresia „aplicare coerentă” pare a fi suficient de flexibilă pentru ca, în domeniul de aplicare al mecanismului prevăzut la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003, să poată fi incluse situațiile în care o instanță națională ar compromite sau ar putea compromite aplicarea uniformă sau chiar efectivă a articolului 81 CE sau 82 CE ( 7 ). O astfel de abordare pare cu atât mai adecvată cu cât obiectivele Regulamentului nr. 1/2003 sunt de a asigura aplicarea uniformă și eficace a articolelor 81 CE și 82 CE ( 8 ), în contextul cărora Comisia, având în vedere misiunea de supraveghere pe care i-o conferă dreptul comunitar ( 9 ), îndeplinește o funcție preponderentă.

35.

În sfârșit, întrucât interpretarea articolului 81 CE face corp comun chiar cu această dispoziție, este greu de conceput că mecanismul prevăzut la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 nu poate fi invocat de Comisie pentru motivul eventual că această instituție ar urmări să garanteze doar aplicarea coerentă a unei decizii care, ea însăși, aplică și interpretează articolul 81 CE. În această privință, considerăm că este imposibil să se excludă din domeniul de aplicare al trimiterii făcute la articolele 81 CE și 82 CE în cadrul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 nu numai interpretarea pe care Curtea o dă acestor dispoziții, ci și practica decizională a Comisiei întemeiată pe aceleași dispoziții, cu condiția, bineînțeles, ca această practică să nu fie considerată nelegală de instanța comunitară.

36.

Desigur, s-ar mai putea obiecta că articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 urmărește doar să asigure aplicarea coerentă a articolului 81 CE sau a articolului 82 CE, iar nu pe cea a altor dispoziții de drept comunitar, precum articolul 83 CE, în temeiul căruia Comisia a obținut în special competența de a aplica amenzi întreprinderilor care au încălcat interdicția prevăzută la articolul 81 alineatul (1) CE.

37.

Cu toate acestea, o astfel de obiecție ar tinde să nu ia în considerare caracterul „finalist” al amenzilor, evidențiat la articolul 83 alineatul (2) litera (a) CE, care au ca obiect „să asigure respectarea interdicțiilor prevăzute la articolul 81 alineatul (1) [CE] și la articolul 82 [CE]” și care constituie, prin urmare, unul dintre mijloacele puse la dispoziția Comisiei pentru a-i permite să își îndeplinească misiunea de supraveghere pe care i-o conferă dreptul comunitar ( 10 ).

38.

Or, în aceste condiții, ar fi cel puțin artificial să se considere că, în pofida legăturii intrinseci între amenzi și aplicarea articolelor 81 CE și 82 CE, un litigiu de drept național care ar ridica o problemă referitoare la natura amenzilor aplicate printr-o decizie a Comisiei adoptată pentru a asigura respectarea interdicției prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE nu ar putea a priori să fie susceptibil să afecteze aplicarea coerentă a articolului 81 CE.

39.

Ajungem astfel la obiecția principală ridicată de guvernul olandez și de societatea X, potrivit căreia mecanismul prevăzut la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 a fost conceput pentru a fi activat doar atunci când unei instanțe naționale i se solicită să aplice articolul 81 CE sau articolul 82 CE.

40.

Recunoaștem că această argumentare nu este complet lipsită de temei, întrucât, într-adevăr, mecanismul instituit prin articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 este, fără îndoială, prevăzut în mod esențial pentru a fi activat atunci când instanțelor naționale li se solicită să se pronunțe cu privire la aplicarea articolului 81 CE și/sau a articolului 82 CE.

41.

Astfel, pare evident că trecerea de la o aplicare deosebit de centralizată a articolelor 81 CE și 82 CE, precum cea care exista în temeiul Regulamentului nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de aplicare a articolelor [81] și [82] din tratat ( 11 ), la un regim de punere în aplicare descentralizată a normelor comunitare de concurență, astfel cum este stabilit de Regulamentul nr. 1/2003, necesită instituirea unor mecanisme capabile să asigure o aplicare „efectivă”, „eficace”, „uniformă” și/sau „coerentă” a dispozițiilor articolelor 81 CE și 82 CE, potrivit diferitelor expresii utilizate de Regulamentul nr. 1/2003 ( 12 ). De asemenea, este adevărat că printre aceste mecanisme se regăsesc cele referitoare la cooperarea dintre instanțele statelor membre, pe de o parte, precum și dintre Comisie și autoritățile naționale de concurență, pe de altă parte, prevăzute la articolul 15 din Regulamentul nr. 1/2003.

42.

Cu toate acestea, considerăm că mecanismul de cooperare specific prevăzut la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 nu poate fi subordonat condiției prealabile ca litigiul cu care este sesizată instanța națională să privească aplicarea articolului 81 CE sau a articolului 82 CE, însă poate cu siguranță să se extindă la o situație în care, deși sesizată cu un litigiu de drept național, instanța națională se pronunță, în cadrul litigiului respectiv, cu privire la semnificația sau la domeniul de aplicare al unui concept sau al unei expresii de drept comunitar, precum o amendă aplicată de Comisie, legată intrinsec de aplicarea articolului 81 CE și/sau a articolului 82 CE.

43.

Astfel, în primul rând, este necesar să se amintească faptul că textul articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 se referă exclusiv la „aplicarea coerentă” a articolelor 81 CE și 82 CE. Așadar, spre deosebire, pe de o parte, de articolul 15 alineatul (1) din regulamentul menționat, care se referă la solicitările de informații și de avize formulate de instanțele naționale la Comisie atunci când primele se pronunță „[î]n procedurile de aplicare a articolului 81 [CE] sau articolului 82 [CE]” și, pe de altă parte, de articolul 15 alineatul (2) din același regulament, care privește transmiterea către Comisie a hotărârilor pronunțate de instanțele naționale „prin care se decide cu privire la aplicarea articolului 81 [CE] sau articolului 82 [CE]”, articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 nu condiționează depunerea de observații scrise de către Comisie de existența unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe naționale în care acesteia i se solicită să se pronunțe cu privire la aplicarea articolului 81 CE sau a articolului 82 CE.

44.

În continuare, deși este adevărat că în considerentul (21) al Regulamentului nr. 1/2003 se menționează că „Comisia […] ar trebui să poată înainta observații scrise […] instanțelor care trebuie să aplice articolele 81 [CE] și 82 [CE]” ( 13 ), această mențiune nu limitează, în sine, posibilitatea acordată Comisiei de a depune observații scrise în alte împrejurări, atât timp cât condiția prevăzută de însuși textul articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din acest regulament este respectată.

45.

Pe de altă parte, subliniem că partea din teza considerentului (21) al Regulamentului nr. 1/2003 care a fost reprodusă parțial la punctul precedent reflectă doar în mod imprecis textul articolului 15 alineatul (3) din regulamentul menționat. Într-adevăr, pe de o parte, este necesar să se constate că această teză se referă în mod identic la observațiile scrise și la observațiile orale prezentate de Comisie în fața instanțelor naționale, în timp ce articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a patra teză din Regulamentul nr. 1/2003 le condiționează pe ultimele de permisiunea prealabilă a instanței naționale. Pe de altă parte, aceasta pune pe același plan observațiile depuse de Comisie și cele prezentate de autoritățile naționale de concurență, în timp ce, astfel cum admite de asemenea guvernul olandez, condiția aplicabilă pentru prima („[a]tunci când aplicarea coerentă a articolului 81 [CE] sau 82 [CE] impune acest lucru”) este diferită, cel puțin din punctul de vedere al modului de redactare, de cea la care se raportează cele din urmă, care, acționând din oficiu, pot prezenta observații scrise instanțelor din statul membru respectiv „privind aspecte legate de aplicarea articolului 81 [CE] sau 82 [CE]”.

46.

Prin urmare, din această teză a considerentului (21) nu se poate desprinde o concluzie atât de rigidă precum cea propusă de guvernul olandez în ceea ce privește interpretarea articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003.

47.

În mod similar, deși există cu certitudine o legătură între transmiterea către Comisie a oricărei hotărâri scrise și complete a instanțelor naționale „prin care se decide cu privire la aplicarea articolului 81 [CE] sau 82 [CE]”, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, și posibilitatea oferită acestei instituții de a înainta observații scrise instanțelor din statele membre, în temeiul articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din regulamentul menționat, această legătură nu poate fi transformată într-o condiție prealabilă pentru depunerea observațiilor respective.

48.

Într-adevăr, dacă s-ar regăsi acest caz, Comisia nu ar putea niciodată, prin urmare, să prezinte observații scrise în fața instanțelor naționale de prim grad de jurisdicție sau atunci când obligația prevăzută la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 a fost încălcată, deși, prin intermediul altor mijloace, Comisia a putut lua cunoștință de o hotărâre despre care consideră că poate compromite aplicarea coerentă a articolului 81 CE sau 82 CE, fiind necesar, în consecință, ca aceasta să depună observații scrise, inclusiv atunci când instanțele menționate decid cu privire la aplicarea articolului 81 CE și/sau a articolului 82 CE.

49.

Prin urmare, concluzionăm că prezentarea de observații scrise de către Comisie în fața instanțelor din statele membre nu poate fi subordonată unei condiții suplimentare sau implicite potrivit căreia evaluarea efectuată de o instanță națională, care poate afecta aplicarea coerentă a articolului 81 CE sau 82 CE, trebuie să se realizeze în cadrul unui litigiu în care acestei instanțe i se solicită să aplice articolele menționate.

50.

În observațiile sale, guvernul olandez a sugerat că o astfel de abordare ar crea o insecuritate juridică, în măsura în care posibilitatea Comisiei de a prezenta observații în fața instanțelor naționale în temeiul articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 ar deveni nelimitată.

51.

Această critică nu este convingătoare. Într-adevăr, limitele utilizării mecanismului prevăzut la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 sunt cele stabilite de condiția înscrisă la alineatul menționat. În definitiv, astfel cum am subliniat deja în prezentele concluzii, considerăm că, indiferent de natura litigiului în cauză, evaluările efectuate de o instanță națională în legătură cu aplicarea articolelor 81 CE și 82 CE și care pot compromite aplicarea coerentă a acestora sunt decisive, astfel încât Comisia să poată fi în măsură să activeze mecanismul prevăzut la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003.

52.

Considerăm că tocmai această situație se regăsește în prezenta cauză, situație care a determinat Comisia să dorească să depună observații scrise în fața instanței de trimitere.

53.

Într-adevăr, reiese din înscrisurile de la dosar că, pentru a înlătura aplicarea articolului 3.14 alineatul 1 litera c) din Legea olandeză privind impozitul pe venit din 2001, Arrondissementsrechtbank Haarlem, sesizat în primă instanță cu litigiul fiscal, s-a pronunțat în sensul că amenzile aplicate printr-o decizie a Comisiei privind aplicarea articolului 81 CE aveau în principal un caracter de „retragere a unui avantaj”, ceea ce a determinat instanța respectivă să rețină că acestea erau, cel puțin în parte, deductibile fiscal.

54.

Or, o astfel de evaluare cu privire la natura amenzilor aplicate de Comisie se referă neîndoielnic la o noțiune care intră în domeniul de aplicare al dreptului comunitar și care are o legătură intrinsecă cu aplicarea articolului 81 CE și/sau a articolului 82 CE. Cu alte cuvinte, chiar dacă litigiul cu care a fost sesizat Arrondissementsrechtbank Haarlem era de natură fiscală, evaluările efectuate de această instanță se raportau în mod clar la un aspect care are o legătură intrinsecă cu aplicarea articolului 81 CE și/sau a articolului 82 CE.

55.

Astfel cum rezultă din punctul 2.3 din decizia de trimitere, precum și din observațiile depuse de Comisie în fața Curții, tocmai această evaluare referitoare la natura amenzilor aplicate printr-o decizie a Comisiei de aplicare a articolului 81 CE este considerată de aceasta din urmă compromițătoare pentru aplicarea coerentă a articolului menționat, având în vedere în special jurisprudența Curții potrivit căreia amenzile aplicate în acest context au drept scop reprimarea comportamentelor ilicite, precum și prevenirea repetării acestora ( 14 ). De altfel, această jurisprudență determină Comisia să susțină că „retragerea unui avantaj” nu reprezintă în mod clar obiectivul principal al amenzilor pe care aceasta le aplică întreprinderilor care au încălcat normele comunitare de concurență ( 15 ).

56.

Așadar, ca urmare a evaluării efectuate de Arrondissementsrechtbank Haarlem cu privire la natura amenzilor aplicate de Comisie, aceasta, avertizată prin intermediul presei și de NMa cu privire la procedura aflată pe rolul instanței de trimitere, a considerat că, pentru aplicarea coerentă a articolului 81 CE, era necesar să prezinte în fața acestei instanțe observații scrise privind evaluarea efectuată în hotărârea pronunțată de Arrondissementsrechtbank Haarlem, menționată anterior.

57.

În aceste împrejurări, suntem de părere că, fără a depăși condiția prevăzută la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia consideră că, în prezenta cauză, are dreptul de a depune observații scrise în conformitate cu articolul menționat.

58.

În opinia noastră, contrar celor susținute de societatea X și de guvernul olandez, o astfel de soluție nici nu denaturează mecanismul prevăzut la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003, nici nu aduce atingere autonomiei procedurale a statelor membre.

59.

În ceea ce privește primul punct, reamintim că societatea X susține că, deși Comisia nu are calitatea de parte în acțiunea principală, aceasta ar avea un interes propriu ca litigiul menționat să fie soluționat în sensul excluderii deductibilității fiscale a amenzilor pe care această instituție le aplică pentru încălcarea dreptului comunitar al concurenței, ceea ce ar depăși atribuțiile conferite acestei instituții în cadrul rolului său de „amicus curiae” prevăzut la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003.

60.

În afara faptului că Regulamentul nr. 1/2003 nu utilizează expresia „amicus curiae” și că, a fortiori, nu îi definește funcția ( 16 ), două motive principale ne conduc la respingerea acestei argumentații.

61.

În primul rând, astfel cum am precizat deja în mai multe rânduri în prezentele concluzii, singura condiție prevăzută la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 pentru activarea de către Comisie a dreptului său de a prezenta observații scrise în fața instanțelor din statele membre este cea potrivit căreia aplicarea coerentă a articolului 81 CE sau 82 CE ar fi compromisă. Prin urmare, această dispoziție nu se opune ca, în afara respectării acestei condiții obligatorii, Comisia să aibă eventual un interes mai mult sau mai puțin imediat și/sau mai mult sau mai puțin clar exprimat ca litigiul în care dorește să depună observații scrise să fie soluționat într-un anumit sens. În definitiv, având în vedere misiunea specială ce revine Comisiei de supraveghere a dreptului comunitar, în special a normelor de concurență, va fi deosebit de dificil, dacă nu imposibil, să se facă deosebirea, în practică, între ceea ce constituie un interes public comunitar și ceea ce constituie un interes individual al Comisiei, presupunând că un astfel de interes există. De exemplu, considerăm că este clar că, în prezenta cauză, există un interes general ca o decizie adoptată de Comisie prin care sunt aplicate amenzi întreprinderilor care au încălcat interdicția prevăzută la articolul 81 alineatul (1) CE să poată beneficia de efecte coerente, uniforme și utile în întreaga Comunitate.

62.

În realitate, în opinia noastră, ar fi lipsit de sens să se încerce delimitarea domeniului de aplicare al mecanismului prevăzut la articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 în lumina unor interese mai mult sau mai puțin imediate și recunoscute ca fiind pretins urmărite de către Comisie, chiar în cazul în care singura condiție prevăzută de acest text ar fi, de altfel, îndeplinită.

63.

În al doilea rând, nu trebuie să se piardă din vedere faptul că observațiile scrise prezentate de Comisie în conformitate cu articolul 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003 nu sunt obligatorii pentru instanța națională în fața căreia sunt depuse aceste observații, astfel cum, de altfel, se amintește în mod explicit în expunerea de motive a Legii din 30 iunie 2004 de modificare a Mededingingswet, aplicabilă în prezenta cauză, că, precum a admis, de altfel, chiar societatea X în ședință, Comisia nu dobândește calitatea de parte în acțiunea principală și nici nu este asimilată acesteia ( 17 ) și că, în special, prezentarea acestor observații nu aduce atingere drepturilor procedurale recunoscute părților din acțiunea principală ( 18 ).

64.

Prin urmare, nu rezultă în niciun caz că, prin depunerea de observații scrise în fața instanței de trimitere, Comisia ar fi depășit limitele impuse dreptului său de a prezenta astfel de observații, astfel cum sunt prevăzute aceste limite la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, sau că nu respectă modalitățile procedurale prevăzute de această dispoziție, precum și de normele de procedură naționale.

65.

Această remarcă de ordin procedural ne determină să examinăm și să respingem cea de a doua critică, prezentată la punctul 58 din prezentele concluzii și formulată de guvernul olandez, referitoare la atingerea adusă autonomiei procedurale a statelor membre. Astfel, în afara celor menționate la punctul precedent, este suficient să se adauge că o astfel de atingere nu poate exista, din moment ce, la fel ca în prezenta cauză, demersul Comisiei intră în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul nr. 1/2003.

66.

În sfârșit și în măsura în care este relevant, abordarea sugerată în prezentele concluzii se referă doar la posibilitatea Comisiei de a prezenta observații scrise în fața instanței de trimitere. Bineînțeles, această abordare nu aduce atingere libertății acesteia din urmă, în conformitate cu articolul 234 CE, de a sesiza Curtea cu privire la problema de fond dacă dreptul comunitar se opune ca un stat membru, inclusiv instanțele sale naționale, să acorde unui contribuabil posibilitatea de a deduce din profitul său impozabil o amendă aplicată printr-o decizie a Comisiei adoptată în temeiul articolului 81 CE ( 19 ).

67.

Având în vedere ansamblul acestor considerații, considerăm că o situație precum cea din acțiunea principală, în care Comisia dorește să prezinte observații scrise unei instanțe naționale sesizate cu un litigiu referitor la posibilitatea de a deduce fiscal o amendă aplicată printr-o decizie a Comisiei adoptată în temeiul articolului 81 CE, intră în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul (CE) nr. 1/2003.

68.

Având în vedere cele ce precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Gerechtshof te Amsterdam după cum urmează:

„O situație precum cea din acțiunea principală, în care Comisia Comunităților Europene dorește să prezinte observații scrise unei instanțe naționale sesizate cu un litigiu referitor la posibilitatea de a deduce fiscal o amendă aplicată printr-o decizie a Comisiei adoptată în temeiul articolului 81 CE, intră în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (3) primul paragraf a treia teză din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat.”