1

La 7 martie 2002, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Directiva 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru) (JO L 108, p. 33, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195). Potrivit dispozițiilor articolului 1 alineatul (1) din directiva menționată, aceasta „stabilește un cadru armonizat pentru reglementarea serviciilor de comunicații electronice, a rețelelor de comunicații electronice, a infrastructurilor și a serviciilor asociate[, …] prevede sarcini pentru autoritățile naționale de reglementare și stabilește o serie de proceduri care să asigure o aplicare armonizată a cadrului de reglementare pe teritoriul Comunității”.

2

Articolul 4 din Directiva 2002/21 prevede dreptul la o cale de atac împotriva deciziilor adoptate de autoritățile naționale de reglementare (denumite în continuare „ANR”), astfel:

„(1)   Statele membre se asigură că există, la nivel național, mecanisme eficiente prin care orice utilizator sau orice întreprindere care furnizează rețele și servicii de comunicații electronice și care este afectat de o decizie a unei [ANR] are dreptul de a ataca decizia în fața unui organism independent de părțile implicate. Acest organism, care poate fi un tribunal, dispune de competențele necesare pentru a-și putea exercita funcțiile. Statele membre se asigură că elementele cazului sunt luate în considerare în mod corespunzător și că există un mecanism efectiv al căii de atac. În așteptarea deciziei într-o astfel de acțiune, decizia [ANR] rămâne valabilă, cu excepția cazului în care organismul în fața căruia se exercită calea de atac decide altfel.

(2)   În cazul în care organismul în fața căruia se exercită calea de atac menționată la alineatul (1) nu are caracter jurisdicțional, acesta își motivează întotdeauna decizia în scris. În afară de aceasta, într-un astfel de caz, decizia poate fi supusă examinării de către o instanță de judecată în sensul articolului 234 din tratat.”

3

Potrivit articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2002/21, „[s]tatele membre se asigură că [ANR] furnizează Comisiei, în urma unei solicitări argumentate, informațiile care îi sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute de tratat”.

4

Articolul 6 din Directiva 2002/21, intitulat „Mecanismul de consultare și de transparență”, prevede:

„Cu excepția cazurilor care intră sub incidența articolului 7 alineatul (6), a articolului 20 și a articolului 21, statele membre se asigură că, atunci când [ANR] intenționează să ia măsuri, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive […], care au un impact major asupra pieței relevante, acestea dau ocazia părților interesate să își prezinte observațiile cu privire la proiectul de măsuri într-un termen rezonabil […]”

5

Articolul 7 din Directiva 2002/21, intitulat „Consolidarea pieței interne de comunicații electronice”, prevede:

„(1)   La îndeplinirea sarcinilor care decurg din prezenta directivă […], [ANR] țin seama în cea mai mare măsură de obiectivele prevăzute la articolul 8, inclusiv de cele privind funcționarea pieței interne.

(2)   [ANR] contribuie la dezvoltarea pieței interne cooperând reciproc și cu Comisia într-un mod transparent pentru a asigura aplicarea consecventă, în toate statele membre, a dispozițiilor prezentei directive […]. În acest scop, statele membre încearcă, în special, să convină asupra tipurilor de instrumente și de soluții adecvate pe care să le aplice în cazul diferitelor situații de pe piață.

(3)   În afara consultării prevăzute la articolul 6, în cazurile în care o [ANR] intenționează să ia o măsură:

aceasta pune proiectul de măsură, precum și motivele pe care se bazează măsura respectivă și la dispoziția Comisiei, și a [ANR] din alte state membre […] și informează Comisia și alte [ANR] cu privire la aceasta. [ANR] și Comisia pot face observații [ANR] în cauză doar în termen de o lună sau în termenul prevăzut la articolul 6, în cazul în care termenul respectiv este mai lung. Termenul de o lună nu poate fi prelungit.

(4)   Atunci când o măsură prevăzută la alineatul (3) are ca scop:

și ar putea afecta comerțul dintre statele membre, iar Comisia a indicat [ANR] că estimează că proiectul de măsură va crea o barieră în calea pieței unice sau, în cazul în care are mari îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea măsurii cu dreptul comunitar și în special cu obiectivele prevăzute la articolul 8, adoptarea proiectului de măsură se amână cu încă două luni. Acest termen nu poate fi prelungit. În acest termen, Comisia poate, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 22 alineatul (2), să adopte o decizie prin care să ceară [ANR] în cauză să retragă proiectul de măsură. Decizia menționată anterior este însoțită de o analiză amănunțită și obiectivă cu privire la motivele pentru care Comisia consideră că proiectul de măsură nu trebuie adoptat, precum și de propuneri precise de modificare a proiectului de măsură.

(5)   [ANR] în cauză ține seama în cea mai mare măsură de observațiile formulate de alte [ANR] și de Comisie și poate, cu excepția cazurilor prevăzute la alineatul (4), să adopte proiectul de măsură final și, după caz, comunică acest lucru Comisiei.

(6)   În împrejurări excepționale, atunci când o [ANR] consideră că trebuie acționat de urgență, prin derogare de la procedura prevăzută la alineatele (3) și (4), pentru a garanta concurența și a proteja interesele utilizatorilor, aceasta poate adopta de îndată măsuri proporționale și provizorii. Aceasta comunică fără întârziere aceste măsuri, argumentate corespunzător, Comisiei și celorlalte [ANR]. Decizia [ANR] de a face aceste măsuri permanente sau de a prelungi perioada lor de aplicare este reglementată de dispozițiile alineatelor (3) și (4).”

6

Potrivit articolului 8 alineatul 2 litera (b) din Directiva 2002/21, ANR „promovează concurența în furnizarea rețelelor de comunicații electronice, a serviciilor de comunicații electronice și a serviciilor și infrastructurilor asociate, în special […] asigurându-se că nu există nici un fel de denaturare sau de restricție a concurenței în sectorul comunicațiilor electronice”.

7

Articolul 8 alineatul (3) litera (d) din Directiva 2002/21 mai prevede că „[ANR] contribuie la dezvoltarea pieței interne, inter alia […] cooperând reciproc și cu Comisia într-un mod transparent pentru a asigura elaborarea unor practici de reglementare unitare și aplicarea unitară a prezentei directive”.

8

Articolul 14 din Directiva 2002/21 definește noțiunea de întreprindere cu putere semnificativă pe piață. În acest sens, articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2002/21 prevede că „[o] întreprindere are putere semnificativă pe piață în cazul în care, individual sau împreună cu alte întreprinderi, se regăsește într-o poziție echivalentă cu poziția dominantă, respectiv o poziție de putere economică care îi permite să se comporte într-o mare măsură independent față de concurenți, față de clienți și, în cele din urmă, față de consumatori”. Dispoziția menționată mai prevede că „atunci când [ANR] examinează dacă două sau mai multe întreprinderi ocupă împreună o poziție dominantă pe piață, acestea se conformează legislației comunitare și țin seama în cea mai mare măsură de orientările privind analiza pieței și evaluarea puterii semnificative pe piață publicate de Comisie în conformitate cu articolul 15”.

9

Articolul 15 din Directiva 2002/21 are ca obiect procedura de definire a pieței. Potrivit articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/21, „Comisia adoptă o recomandare privind piețele relevante de produse și servicii (denumită în continuare «recomandarea»)”. Se precizează că „[r]ecomandarea identifică […] piețele de produse și servicii din sectorul comunicațiilor electronice ale căror caracteristici pot justifica impunerea unor obligații de reglementare” și că „Comisia definește piețele în conformitate cu principiile dreptului concurenței”. Potrivit prevederilor articolului 15 alineatul (2) din Directiva 2002/21, „Comisia publică până la data intrării în vigoare a prezentei directive orientări privind analiza pieței și evaluarea puterii semnificative pe piață (denumite în continuare «orientările») care sunt conforme cu principiile dreptului concurenței”. Potrivit articolului 15 alineatul (3) din Directiva 2002/21, ANR „ținând seama în cea mai mare măsură de recomandare și de orientări, definesc piețe relevante corespunzătoare circumstanțelor naționale în special piețele geografice relevante de pe teritoriul lor, în conformitate cu dreptul concurenței” și „urmează procedurile prevăzute la articolele 6 și 7 înainte de a defini piețele care diferă de cele prevăzute în recomandare”.

10

Articolul 16 din directivă, care este intitulat „Procedura de analiză a pieței”, prevede:

„(1)   În cel mai scurt termen de la adoptarea recomandării sau a oricărei actualizări a acesteia, [ANR] efectuează o analiză a piețelor relevante, ținând seama în cea mai mare măsură de orientări. Statele membre se asigură că analiza este efectuată, după caz, în colaborare cu autoritățile naționale în domeniul concurenței.

[…]

(4)   Atunci când o [ANR] stabilește că o piață nu este efectiv concurențială, aceasta identifică întreprinderile cu putere semnificativă pe piața respectivă în conformitate cu articolul 14 și impune acestora obligații de reglementare specifice […] sau menține ori modifică obligațiile deja existente.

(5)   În cazul piețelor transnaționale prevăzute de decizia menționată la articolul 15 alineatul (4), [ANR] competente efectuează împreună analiza pieței, ținând seama în cea mai mare măsură de orientări, și se pronunță în comun asupra oricărei impuneri, mențineri, modificări sau retrageri de obligații de reglementare […]

(6)   Măsurile adoptate în conformitate cu dispozițiile alineatelor […] (4) și (5) din prezentul articol se supun procedurilor prevăzute la articolele 6 și 7.”

11

Recomandarea 2003/561/CE a Comisiei din 23 iulie 2003 privind notificarea, termenele-limită și consultările prevăzute la articolul 7 din Directiva 2002/21 (JO L 190, p. 13) prevede, la punctul 6 litera (f), că notificarea de către ANR a unui proiect de măsură indică, după caz, „rezultatele consultării publice prealabile efectuate de către ANR”.

12

Potrivit punctului 12 din Recomandarea 2003/561:

„Atunci când Comisia emite observații în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 […], aceasta informează [ANR] în cauză prin e-mail și publică observațiile menționate pe site-ul său”

13

Punctul 14 din Recomandarea 2003/561 prevede:

„Atunci când Comisia, în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 […] consideră că un proiect de măsuri va crea o barieră în calea pieței unice sau are mari îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea măsurii cu dreptul comunitar, în special cu obiectivele prevăzute la articolul 8 din Directiva 2002/21 […], sau când ulterior

informează cu privire la aceasta [ANR] interesată prin e-mail și publică o comunicare pe site-ul său.”

14

Punctul 16 din Recomandarea 2003/561 prevede că o „[ANR] poate în orice moment să retragă proiectul de măsură notificat. În astfel de cazuri, acesta este șters din registrul [Comisiei]”.

15

Potrivit punctului 17 din Recomandarea 2003/561, „[a]tunci când o [ANR] căreia Comisia sau o altă [ANR] i-a transmis observații, în conformitate cu dispozițiile articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 […], adoptă proiectul de măsură, [ANR] o informează, la cererea Comisiei, pe aceasta din urmă și pe celelalte [ANR] cu privire la modul în care a ținut seama în cea mai mare măsură de aceste observații”.

16

Societãțile Vodafone España și Vodafone Group (denumite în continuare, împreună, „Vodafone”) exploatează în Spania o rețea publică de comunicații mobile și furnizează servicii de comunicații mobile. Mai există încă doi operatori de rețele mobile care își exercită activitatea pe piața spaniolă, și anume societățile Telefonica și Amena. O licență de utilizare a spectrului a fost acordată societății Xfera, permițându-i-se accesul pe piață în calitate de al patrulea operator de rețele mobile.

17

La 10 august 2004, Comisión del Mercado de las Telecomunicaciones (Comisia pieței telecomunicațiilor spaniole, denumită în continuare „CMT”) a anunțat, în vederea colectării de observații de la întreprinderile prezente pe piață, o consultare preliminară cu privire la serviciile de acces cu amănuntul și la apelurile care provin de la telefoane mobile.

18

La 7 iulie 2005, CMT a decis să lanseze o procedură care urmărea să definească și să analizeze piața accesului și inițierii apelului în rețelele de telecomunicații mobile publice, să desemneze operatorii cu putere semnificativă pe piață și să impună obligații specifice. Aceasta a decis de asemenea să anunțe o consultare publică și să solicite un raport de la autoritatea spaniolă de concurență. Decizia a fost publicată în Boletín Oficial del Estado la 9 august 2005. Consultarea națională s-a desfășurat între 9 august și 9 septembrie 2005.

19

La 16 septembrie 2005, autoritatea spaniolă de concurență a comunicat către CMT raportul său privind procedura de definire și de analiză a pieței furnizării accesului și inițierii apelului în rețelele de telecomunicații mobile publice.

20

Le 23 septembrie 2005, Vodafone a prezentat observații către CMT.

21

La 6 octombrie 2005, CMT a anunțat că, având în vedere complexitatea procedurii, termenul de adoptare și de comunicare a unei decizii urma să fie prelungit cu trei luni.

22

La 28 noiembrie 2005, CMT și Comisia au organizat o reuniune de „pre-notificare”, în cursul căreia CMT și-a prezentat concluziile preliminare. Serviciile Comisiei s-au manifestat și au formulat o primă serie de întrebări.

23

În perioada 13-23 decembrie 2005, Vodafone a prezentat Comisiei observații preliminare.

24

La 30 decembrie 2005, Comisia a înregistrat notificarea unui proiect de măsură al CTM cu numărul de referință ES/2005/0330, prin care aceasta din urmă se pregătea, pe de o parte, să constate că Vodafone și alte două societăți, și anume Telefonica și Amena, dețineau împreună o putere semnificativă pe piață, echivalentă cu o poziție dominantă în sensul dreptului comunitar al concurenței pe piața de gros a furnizării accesului și a inițierii apelului în rețelele de telecomunicații mobile publice din Spania, iar pe de altă parte, să impună în sarcina Vodafone, precum și în sarcina Telefonica și Amena, obligația de a da curs cererilor rezonabile de acces la rețelele lor și de a propune condiții rezonabile pentru furnizarea de servicii de acces.

25

La 5 ianuarie 2006, Comisia a publicat proiectul de măsură al CMT.

26

La 10 ianuarie 2006, Comisia a transmis către CMT o solicitare de informații în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2002/21. La 13 ianuarie 2006, a fost primit răspunsul acesteia, iar la 18 ianuarie 2006, au fost primite informații suplimentare.

27

La 13 ianuarie 2006, Vodafone a comunicat Comisiei o copie a observațiilor pe care le prezentase în fața CMT în cadrul consultării naționale.

28

La 16 ianuarie 2006, Vodafone a organizat o reuniune cu funcționarii Comisiei cu privire la proiectul de măsură ES/2005/0330 și le-a comunicat acestora informații suplimentare. Alte informații au fost comunicate Comisiei de către Vodafone printr-un fax datat 17 ianuarie 2006 și printr-un mesaj electronic datat 24 ianuarie 2006.

29

La 26 ianuarie 2006, Vodafone a formulat o cerere de acces la documentele deținute de Comisie cu privire la proiectul de măsură ES/2005/0330 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).

30

Printr-o scrisoare din 30 ianuarie 2006, Comisia a adresat către CMT, în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, o scrisoare cu observații privind proiectul de măsură ES/2005/0330 (denumită în continuare „scrisoarea din 30 ianuarie 2006” sau „actul atacat”).

31

Observațiile Comisiei aveau ca obiect constatarea de către CMT a unei poziții dominante colective. Primul comentariu se referea la condițiile de concurență pe piața cu amănuntul. După ce a observat că analiza efectuată de CMT cu privire la dinamica pieței cu amănuntul este întemeiată pe evoluția globală a încasărilor medii pe minut, Comisia a invitat CMT să supravegheze, în cadrul unei viitoare analize a pieței, evoluția prețurilor cu amănuntul pe segment de piață și/sau pe profil de consumator. În continuare, Comisia a observat că piața cu amănuntul prezintă în aparență o serie de caracteristici structurale care par a incita îndeajuns operatorii să refuze în mod colectiv accesul operatorilor de rețele virtuale mobile.

32

În cuprinsul unui al doilea comentariu privind punctul de convergență, Comisia a notat că CMT a constatat existența unui punct de convergență care este transparent și care constă într-un refuz de a acorda acces terților la piața de gros. În pofida neidentificării de către CMT a unui punct de convergență pe piața cu amănuntul, ceea ce nu este indispensabil, Comisia a apreciat ca fiind plauzibil, având în vedere alinierea strategiilor comerciale ale celor trei operatori de rețea, faptul ca cea mai mică deviere către o concurență mai agresivă prin intermediul prețurilor să poată fi detectată cu ușurință.

33

Al treilea comentariu se referea la mecanismul de retorsiune. Fiind vorba de piața de gros, Comisia a observat că acest mecanism poate fi pus în aplicare, dar că mai multe date concrete ar fi putut fi furnizate privind aspectul dacă acest mecanism poate fi mai apropiat și dacă este suficient de stimulativ pentru a disciplina întreprinderea care săvârșește abaterea. Referitor la piața cu amănuntul, Comisia a estimat că există în linii mari mecanisme de retorsiune credibile.

34

În cadrul unui al patrulea comentariu, Comisia invita autoritățile spaniole să găsească mijlocul de a asigura utilizarea eficace a spectrului disponibil, ținând seama de faptul că titularul unei licențe (Xfera) nu își făcuse încă intrarea pe piață deși obținuse licența în anul 2000. În cazul în care titularul acestei licențe și-ar fi făcut intrarea pe piață în 2006, i-ar fi revenit CMT sarcina de a urmări îndeaproape efectele asupra caracterului durabil al poziției dominante colective. Comisia a adăugat că orice „dovadă concretă a unor evoluții pe piața cu amănuntul, fără legătură cu măsurile de reglementare de pe piața relevantă, care ar genera o îndoială cu privire la caracterul durabil al poziției dominante colective […] ar face necesară o analiză a pieței pertinente” și că o astfel de analiză ar fi trebuit să îi fie notificată în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21.

35

Comisia a observat, în plus, în scrisoarea din 30 ianuarie 2006 că informațiile suplimentare furnizate de CMT ca urmare a solicitării de informații avuseseră un rol determinant în aprecierea notificării de la CMT. Prin urmare, Comisia a invitat-o pe aceasta să își întemeieze măsura finală pe cele mai recente dintre informațiile disponibile.

36

În sfârșit, Comisia a amintit, în cuprinsul scrisorii din 30 ianuarie 2006, faptul că, „[î]n conformitate cu articolul 7 alineatul (5) din Directiva [2002/21], CMT [trebuie] să țină seama, în cea mai mare măsură, de observațiile formulate de celelalte ANR și de către Comisie” și că aceasta poate „să adopte un proiect de măsură final și, dacă este necesar, să îl comunice Comisiei”.

37

La 31 ianuarie 2006, Comisia și CMT au publicat, fiecare, un comunicat de presă referitor la scrisoarea din 30 ianuarie 2006.

38

La 2 februarie 2006, CMT a adoptat decizia prin care aprobă definiția și analiza pieței furnizării accesului și inițierii apelului în rețelele de telecomunicații mobile publice, desemnarea operatorilor cu putere semnificativă pe piață și impunerea de obligații specifice. La alineatul 4 din decizia sa, CMT a observat că, în conformitate cu articolul 7 alineatul (5) din Directiva 2002/21, aceasta „[ține] seama, în măsura în care acest lucru este posibil, de observațiile formulate de către Comisie și de către [ANR] și [că] [poate] să adopte măsura finală pe care în acest caz trebuie să o comunice Comisiei”. Paragraful final al deciziei CMT precizează că „o cerere de reexaminare poate fi introdusă la [CMT] într-un termen de o lună începând cu ziua ulterioară datei notificării” și că „o cerere de control jurisdicțional poate fi înaintată direct camerei de control jurisdicțional a Curții Supreme, într-un termen de două luni începând cu ziua ulterioară datei notificării”.

39

La 7 aprilie 2006, Vodafone a introdus o acțiune la Tribunal Supremo (Curtea supremă spaniolă) împotriva deciziei CMT.

40

La 11 mai 2006, Comisia a adresat către Vodafone o decizie de confirmare a refuzului de a acorda accesul la documente în conformitate cu Regulamentul nr. 1049/2001, arătând că, în ceea ce privește unele dintre documentele în cauză, „acestea fac parte din deliberările interne ale Comisiei cu privire la abordarea viitoare în cauza [respectivă] și se raportează în mod direct la procedura de decizie a Comisiei”.

41

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 12 aprilie 2006, Vodafone a introdus prezenta acțiune.

42

Printr-un înscris separat depus la grefa Tribunalului tot la 12 aprilie 2006, Vodafone a formulat o cerere de judecare a cauzei potrivit procedurii accelerate, în temeiul articolului 76a din Regulamentul de procedură al Tribunalului, care a fost respinsă prin Decizia din 16 mai 2006.

43

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 28 iunie 2006, Comisia a invocat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

44

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 29 iunie 2006, Regatul Spaniei a solicitat să intervină în sprijinul concluziilor Comisiei.

45

Prin Ordonanța președintelui Camerei a cincea a Tribunalului din 6 septembrie 2006, cererea de intervenție a fost admisă.

46

În cererea sa introductivă, Vodafone a solicitat Tribunalului:

47

În cuprinsul excepției de inadmisibilitate invocate, Comisia a solicitat Tribunalului:

48

În cuprinsul memoriului său în intervenție, Regatul Spaniei a solicitat Tribunalului:

49

În observațiile sale cu privire la excepția de inadmisibilitate, Vodafone a solicitat Tribunalului:

50

În temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, la solicitarea uneia dintre părți, Tribunalul poate să se pronunțe asupra excepției de inadmisibilitate fără a intra în dezbaterea fondului. Conform alineatului (3) al aceluiași articol, în continuare, procedura de judecare a cererii este orală, în afară de cazul în care Tribunalul decide altfel. În speță, Tribunalul consideră că este suficient de lămurit de înscrisurile de la dosar și că nu mai este necesară deschiderea procedurii orale.

51

Este necesar să se examineze mai întâi dacă actul atacat în cauza de față, și anume o scrisoare produsă în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, constituie un act care poate fi supus căilor de atac în sensul articolului 230 CE, iar apoi, dacă Vodafone are calitate procesuală în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.

52

Comisia și Regatul Spaniei susțin că actul atacat nu constituie un act care poate fi supus căilor de atac în sensul articolului 230 CE.

53

Vodafone amintește că, pentru a stabili dacă un act produce efecte juridice obligatorii de natură a-i afecta interesele, modificând în mod distinct situația sa juridică, este necesar să se analizeze substanța actului, forma în care aceste acte sau decizii sunt adoptate, fiind în principiu fără relevanță în ceea ce privește posibilitatea de a le ataca printr-o acțiune în anulare (Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, Rec., p. 2639, punctul 9, Hotărârea Tribunalului din 15 decembrie 2005, Infront WM/Comisia, T-33/01, Rec., p. II-5897, punctul 89).

54

Vodafone susține, în primul rând, că reiese din conținutul și din contextul în care a fost adoptat că actul atacat constituie o decizie de autorizare prin care Comisia a confirmat măsura propusă de către CMT și a decis să nu deschidă a doua etapă a procedurii în temeiul articolului 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21. Aceasta explică în acest sens că articolul 7 alineatele (3) și (4) din directivă lasă Comisiei numai două opțiuni după examinarea unui proiect de măsură care i-a fost notificat: sau Comisia impune ANR în cauză obligația de a nu adopta proiectul de măsură timp de încă două luni, sau nu impune niciun moratoriu, permițând astfel ANR să adopte proiectul de măsură. În cazul în care Comisia ar decide să nu impună un moratoriu, ar putea decide totuși să adreseze observații către ANR, iar aceste observații ar putea avea ca obiect o multitudine de aspecte diferite, de o importanță variabilă. Cu toate acestea, multitudinea de observații diferite posibile nu ar putea împiedica faptul ca Comisia să se afle în fața unei singure alternative: să ordone ANR să nu adopte, timp de încă două luni, proiectul de măsură sau să nu dea un astfel de ordin, permițându-i astfel să adopte fără întârziere proiectul de măsură.

55

Vodafone amintește că rolul Comisiei este acela de a veghea la aplicarea uniformă a Directivei 2002/21. Or, acest obiectiv nu ar putea fi atins decât în cazul în care Comisia ar fi obligată să examineze fiecare notificare și să ia o decizie în fiecare caz. În orice caz, Comisia însăși recunoaște că ia poziție în fiecare caz. Într-un termen de o lună de la notificare, Comisia sau aprobă proiectul de măsură, sau decide să deschidă a doua etapă a procedurii.

56

În speță, Comisia ar fi procedat la evaluarea proiectului de măsură ES/2005/0330 pentru a putea decide dacă există mari îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea acestuia cu dreptul comunitar și, ajungând la concluzia că nu existau astfel de îndoieli, a confirmat proiectul de măsură. Comisia a prezentat astfel rolul său nu numai în cuprinsul actului atacat, ci și în comunicatul de presă din 31 ianuarie 2006 (IP/06/97) alăturat și în solicitarea de informații suplimentare către CMT care a urmat notificării. Vodafone subliniază faptul că, în cuprinsul altor numeroase declarații care expun procedura de la articolul 7 din Directiva 2002/21, inclusiv pe site-ul său, Comisia ar califica drept „decizii” toate scrisorile produse în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din directiva menționată. Vodafone se referă, în plus, la decizia Comisiei din 11 mai 2006 prin care s-a refuzat acordarea accesului la documentele privind proiectul de măsură ES/2005/0330, care ar face numeroase referințe la „decizia” Comisiei și la „procesul decizional”. Reclamanta mai arată că rezultă din Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor din 6 februarie 2006 privind analizele de piață în contextul cadrului de reglementare comunitar – Consolidarea pieței interne a comunicațiilor electronice [COM (2006) 28 final, p. 5 și 10] că, luând poziție cu privire la fiecare măsură notificată, Comisia verifică dacă evaluarea efectuată de ANR este în conformitate cu dreptul comunitar al concurenței și dacă este susținută în mod suficient de elemente de probă. Natura obligatorie a procedurii urmate în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2002/21 și rolul central al Comisiei în evaluarea și în verificarea concluziilor ANR care efectuează o notificare ar mai decurge din Recomandarea 2003/561 și din Memorandumul 06/59 al Comisiei din 7 februarie 2006, intitulat „Comunicații electronice: procedura în temeiul articolului 7 și rolul Comisiei – Întrebări puse frecvent”.

57

Vodafone, referindu-se la Hotărârea Infront WM/Comisia, punctul 53 de mai sus, arată că prezentarea pe care Comisia însăși o oferă referitor la rolul său și la procedură constituie o probă convingătoare privind faptul că un act produce efecte juridice obligatorii și că acesta poate fi atacat cu o cale de atac în sensul articolului 230 CE (Hotărârea Infront WM/Comisia, punctul 53 de mai sus, punctele 106 și 107). În plus, precum în decizia luată în cauza care a condus la pronunțarea Hotărârii Infront WM/Comisia, punctul 53 de mai sus, ar fi necesar să se atribuie efecte obligatorii actului atacat în speța de față în scopul de a proteja aplicarea corectă și unitară a dreptului comunitar, obiectiv urmărit de Directiva 2002/21. Într-adevăr, numai în cazul în care Comisia ar fi obligată să evalueze fiecare proiect de măsură care îi este notificat și să decidă dacă măsura în cauză trebuie să fie „filtrată” pe motivul incompatibilității cu Directiva 2002/21 sau cu dreptul comunitar, procedura „potrivit articolului 7” ar putea contribui în mod eficient la aplicarea corectă și unitară a Directivei 2002/21.

58

În ceea ce privește argumentul întemeiat pe pretinsa lipsă a unui dispozitiv din scrisoarea din 30 ianuarie 2006, Vodafone arată că substanța, și nu forma unui act este hotărâtoare pentru a se stabili dacă actul respectiv produce efecte juridice (Hotărârea Infront WM/Comisia, punctul 53 de mai sus, punctul 110). Vodafone a amintit în această privință că Tribunalul s-a pronunțat deja în sensul că actele fără dispozitiv oficial sunt acte care pot fi supuse căilor de atac (Hotărârea Tribunalului din 24 martie 1994, Air France/Comisia, T-3/93, Rec., p. II-121, punctul 44 și următoarele).

59

În orice caz, Vodafone consideră că partea din actul atacat în care Comisia reproduce textul articolului 7 alineatul (5) din Directiva 2002/21 constituie un dispozitiv prin care, afirmând că CMT poate adopta proiectul de măsură final și luând astfel decizia de a nu deschide a doua etapă a procedurii, Comisia a ridicat singurul obstacol din calea adoptării de către CMT a proiectului de măsură ES/2005/0330. Prin faptul că a reprodus textul articolului 7 alineatul (5) din Directiva 2002/21 în dispozitivul actului atacat, fără a menționa totuși cuvintele „cu excepția cazurilor prevăzute la alineatul (4)”, care fac parte integrantă din acesta, Comisia ar fi decis în mod neechivoc faptul că măsura preconizată de CMT nu aparținea domeniului de aplicare al articolului 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21, în măsura în care nu avea mari îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea măsurii cu dreptul comunitar și întrucât luase decizia de a nu deschide a doua etapă a procedurii.

60

În observațiile cu privire la memoriul în intervenție al Regatului Spaniei, Vodafone amintește că, potrivit cadrului de reglementare aplicabil, rolul decisiv în garantarea aplicării uniforme a dreptului comunitar revine Comisiei. Articolul 7 din Directiva 2002/21 realizează acest obiectiv, prevăzând că fiecare măsură propusă este primită și evaluată de către Comisie, care decide în privința sa în cadrul unui sistem obligatoriu din punct de vedere juridic. Caracterul obligatoriu din punctul de vedere juridic al unei scrisori, în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, ar reieși în plus dintr-un comunicat de presă din 20 octombrie 2006 (IP/06/1439) și dintr-un discurs pronunțat de membrul Comisiei responsabil pentru societatea informațională la 16 noiembrie 2006. Termenii utilizați de Comisie în aceste documente sunt în deplină concordanță cu descrierea de către Vodafone a obligației care revine Comisiei de a examina fiecare notificare, de a decide apoi, după caz, cu privire la efectuarea unei investigații complete și în sfârșit de a-și exercita dreptul de veto privind măsurile incompatibile cu dreptul comunitar. Procedura prevăzută la articolul 7 din Directiva 2002/21 nu ar constitui un mecanism de schimb de experiență sau de dialog între autoritățile competente, ci chiar o procedură de autorizare, obligatorie din punct de vedere juridic. Vodafone amintește în acest sens că modul de redactare a articolului 7 alineatul (5) din Directiva 2002/21, potrivit căruia ANR țin seama în cea mai mare măsură de observațiile formulate de Comisie, precum și punctul 17 din Recomandarea 2003/561 în temeiul căruia o ANR trebuie să informeze Comisia de modul în care a ținut seama în cea mai mare măsură de observațiile sale formulate potrivit articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21.

61

În al doilea rând, Vodafone susține că actul atacat, prin faptul că ridică ultima barieră din calea adoptării proiectului de măsură ES/2005/0330 și prin aceea că a pus capăt examinării proiectului de măsură la nivel comunitar, ar fi modificat nu numai situația juridică a CMT, permițându-i să adopte proiectul său de măsură potrivit legii și impunându-i obligația juridică de a ține seama, în cea mai mare măsură, de aspectele invocate în cuprinsul observațiilor Comisiei, ci și propria sa situație, întrucât ar fi privat-o de drepturile procedurale de care ar fi beneficiat în cazul în care Comisia ar fi deschis a doua etapă de procedură.

62

Vodafone consideră în această privință că actul atacat este analog sau actului adoptat de Comisie în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201), atunci când Comisia consideră că nu este în măsură să constate o concentrare, sau actului adoptat în temeiul articolului 9 din regulamentul menționat, atunci când trimite cauza către autoritățile naționale. Prin faptul că pun capăt examinării în temeiul dreptului comunitar, ambele tipuri de acte, adoptate în temeiul Regulamentului nr. 139/2004, ar afecta situația juridică a terțului reclamant, privându-l pe acesta, pe de o parte, de șansa de a da Comisiei posibilitatea să examineze legalitatea concentrării din perspectiva acestui regulament și, pe de altă parte, de drepturile procedurale de care ar fi beneficiat în cursul procedurii administrative în fața Comisiei (Hotărârea Tribunalului din 4 martie 1999, Assicurazioni Generali și Unicredito/Comisia, T-87/96, Rec., p. II-203, punctele 37-44, și Hotărârea din 3 aprilie 2003, Royal Philips Electronics/Comisia, T-119/02, Rec., p. II-1433, punctul 282). Această situație ar fi comparabilă cu prezenta cauză, dat fiind că scrisoarea din 30 ianuarie 2006 a pus capăt controlului comunitar asupra măsurii propuse prin încheierea procedurii de la articolul 7 din Directiva 2002/21 și a permis continuarea procedurii naționale ce urmărea adoptarea măsurii propuse.

63

Vodafone adaugă că ceea ce este determinant la stabilirea caracterului atacabil al actului în sensul articolului 230 CE este efectul material al acestuia, care se apreciază în contextul juridic căruia îi aparține, și nu competența exclusivă a Comisiei. În orice caz, în cadrul Directivei 2002/21, Comisia ar avea competența exclusivă pentru a decide dacă va impune un moratoriu la adoptarea unei măsuri notificate de către o ANR, prin deschiderea celei de a doua etape a procedurii. Exercitarea unei astfel de competențe ar trebui să poată fi supusă controlului instanței comunitare. Ar fi lipsit de relevanță faptul că pârâta are o competență exclusivă pentru întreaga procedură, care ar putea conduce la adoptarea de măsuri de reglementare ex ante, sau faptul că ANR beneficiază, și acestea, de competență pentru anumite etape ale procedurii.

64

Vodafone invocă de asemenea jurisprudența în materie de ajutoare de stat, potrivit căreia decizia adoptată de Comisie în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE de a nu deschide cea de a doua etapă a procedurii și de a aproba acordarea unui nou ajutor notificat de un stat membru este de natură să producă efecte directe nu numai pentru statul membru, ci și pentru beneficiarul propus al ajutorului și pentru terții autori ai plângerilor. Aceștia din urmă ar fi, într-adevăr, privați de drepturile procedurale de care ar fi beneficiat prin participarea la o investigație completă a Comisiei privind proiectele de ajutoare (Hotărârea Curții din 19 mai 1993, Cook/Comisia, C-198/91, Rec., p. I-2487, punctele 23-26, și Hotărârea Curții din 15 iunie 1993, Matra/Comisia,C-225/91, Rec., p. I-3203, punctele 17-20, Hotărârea Tribunalului din 10 mai 2006, Air One/Comisia, T-395/04, Rec., p. II-1343, punctele 30-31).

65

Vodafone arată, pe de altă parte, că drepturile sale procedurale decurg în mod direct din principiile generale ale dreptului comunitar. Într-adevăr, pentru ca aceste drepturi să existe, nu ar fi necesar ca un instrument de drept comunitar derivat să prevadă în mod expres acordarea de drepturi procedurale (Hotărârea Curții din 12 februarie 1992, Țările de Jos și alții/Comisia, C-48/90 și C-66/90, Rec., p. I-565, punctele 44-51). Astfel, susține Vodafone, în materie de ajutoare de stat, Curtea a precizat categoria de beneficiari ai drepturilor procedurale de la articolul 88 alineatul (2) CE, precum și conținutul acestor drepturi înainte ca acestea să fi fost stabilite în mod expres prin Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88 CE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) (Hotărârea Curții din 14 noiembrie 1984, Intermills/Comisia, 323/82, Rec., p. 3809, punctele 16 și 17). Or, susține reclamanta, rezultă dintr-o jurisprudență consacrată în această privință că, în cadrul procedurilor din domeniul ajutoarelor de stat, care se desfășoară în două etape, părțile, precum Vodafone, au dreptul de a ataca decizia Comisiei care încheie prima etapă a procedurii în scopul de a garanta drepturile procedurale de care acestea beneficiază în cursul celei de a doua etape a procedurii (Hotărârea Curții Cook/Comisia, punctul 64 de mai sus, punctul 23, Hotărârea Matra/Comisia, punctul 64 de mai sus, punctul 17, și Hotărârea din 13 decembrie 2005, Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, C-78/03 P, Rec., p. I-10737, punctul 35, Hotărârea Air One/Comisia, punctul 64 de mai sus, punctul 31, Hotărârea Royal Philips Electronics/Comisia, punctul 62 de mai sus, punctul 284).

66

Protecția drepturilor procedurale ale societății Vodafone la nivel național nu ar implica, prin urmare, în opinia reclamantei, faptul că aceasta nu și-ar putea valorifica drepturile procedurale la nivel comunitar. Procedura din fața CMT și cea inițiată la nivel comunitar în temeiul articolului 7 din Directiva 2002/21 constituie, în opinia reclamantei, proceduri separate. Drepturile societății Vodafone în temeiul dreptului comunitar s-ar putea aplica informațiilor suplimentare care nu ar putea fi puse în discuție în cadrul căii de atac de drept național, întrucât acestea nu ar face parte din procedura care s-a desfășurat în fața CMT. În această privință, Vodafone explică faptul că nu a avut niciodată ocazia de a se pronunța cu privire la informațiile suplimentare care au fost furnizate de CMT către Comisie, în scrisoarea președintelui CMT din 24 ianuarie 2006 și în scrisoarea din 25 ianuarie 2006 ca răspuns la solicitarea de informații a Comisiei. Potrivit reclamantei, Comisia însăși admite necesitatea de a acorda drepturi procedurale și la nivel comunitar, în pofida faptului că aceste drepturi există la nivel național.

67

Faptul că articolul 4 din Directiva 2002/21 prevede dreptul la exercitarea căilor de atac la nivel național ar fi lipsit de relevanță pentru aprecierea admisibilității prezentei acțiuni. Rolul decisiv al Comisiei în aplicarea corectă și unitară a Directivei 2002/21, care ar consta în a evalua fiecare măsură care îi este notificată și a decide în privința compatibilității acesteia cu dreptul comunitar, ar trebui să facă obiectul unui control jurisdicțional de către instanțele comunitare, indiferent de căile de atac naționale exercitate împotriva măsurii naționale. În acest sens, Vodafone precizează că are dreptul de a introduce o acțiune împotriva deciziei Comisiei de a nu deschide cea de a doua etapă a procedurii întrucât, date fiind elementele de probă cuprinse în notificarea CMT, singura cale pe care Comisia ar fi putut să o aleagă era aceea de a deschide cea de a doua etapă a procedurii. Ar constitui un aspect distinct problema dacă Vodafone ar avea, în plus, motive pentru a introduce o cale de atac împotriva măsurii adoptate de CMT la nivel național, pentru motivul că, de exemplu, CMT ar fi comis în fapt erori de evaluare care nu ar fi aparente în temeiul notificării sale către Comisie și pe care Comisia nu le-ar fi putut identifica. Vodafone mai arată că în cauza de față există probleme de fond care nu ar putea fi abordate în contextul unei căi de atac la nivel național. Aceasta semnalează în acest sens că incompatibilitatea scrisorii din 30 ianuarie 2006 cu deciziile luate cu privire la alte state membre constituie baza a două motive specifice invocate în cadrul prezentei acțiuni. Datorită faptului că mecanismele căilor de atac naționale și comunitare vizează obiective diferite, nu ar exista, în speță, riscul de „forum shopping”. În orice caz, existența căilor de atac interne, care pot fi eventual inițiate în fața instanței naționale, nu poate exclude posibilitatea de a contesta direct, în fața instanței comunitare și în temeiul articolului 230 CE, legalitatea unei decizii adoptate de o instituție comunitară (Hotărârea Air France/Comisia, punctul 58 de mai sus, punctul 69, Hotărârea Royal Philips Electronics/Comisia, punctul 62 de mai sus, punctul 290, și Hotărârea Infront WM/Comisia, punctul 53 de mai sus, punctul 109).

68

În sfârșit, faptul că puterile de investigație ale Comisiei sunt mai limitate decât cele de care dispune în temeiul Regulamentului nr. 139/2004 nu poate fi un factor relevant pentru stabilirea admisibilității prezentei acțiuni. Vodafone amintește în acest sens că, în temeiul articolului 5 din Directiva 2002/21, Comisia are competența de a se asigura că ANR îi furnizează „informațiile care îi sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute de tratat” (inclusiv cele care sunt confidențiale), iar Comisia și-a exercitat această competență în cadrul prezentei cauze. Puterile de investigație ale Comisiei nu sunt limitate decât prin faptul că aceasta nu este obligată, ori nu are dreptul, de a efectua o examinare completă pe fond a tuturor faptelor subiacente proiectului de măsură al ANR. Rolul Comisiei ar fi diferit de cel al ANR sau al organismului național în fața căruia se exercită calea de atac instituită în temeiul articolului 4 din Directiva 2002/21. Totuși, în limitele informațiilor care sunt puse la dispoziția sa (inclusiv a celor pe care le solicită în temeiul articolului 5 din Directiva 2002/21), Comisia ar fi obligată să verifice dacă un proiect de măsură creează o barieră în privința pieței comune, să decidă dacă are mari îndoieli privind compatibilitatea proiectului de măsură cu dreptul comunitar și, în cazul în care, la capătul unei investigații complete, aceasta consideră că proiectul de măsură este incompatibil cu dreptul comunitar, să interzică proiectul de măsură menționat. Pentru a îndeplini această sarcină, Comisia ar trebui să exercite un control adecvat din punct de vedere juridic, care să respecte puterea de apreciere a ANR, împiedicând totodată adoptarea de proiecte de măsuri incompatibile cu dreptul comunitar.

69

Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie acte sau decizii care pot fi supuse unei acțiuni în anulare, în sensul articolului 230 CE, măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia. Forma în care sunt adoptate aceste acte sau decizii este, în principiu, indiferentă în ceea ce privește posibilitatea de a le ataca printr-o acțiune în anulare (Hotărârea IBM/Comisia, punctul 53 de mai sus, punctul 9, Hotărârea Tribunalului din 17 februarie 2000, Stork Amsterdam/Comisia, T-241/97, Rec., p. II-309, punctul 49). Pentru a stabili dacă un act atacat produce astfel de efecte, este necesar, într-adevăr, să se ia în considerare substanța acestuia (Hotărârea Curții din 22 iunie 2000, Țările de Jos/Comisia, C-147/96, Rec., p. I-4723, punctul 27).

70

Pentru a aprecia, în lumina principiilor menționate anterior, natura juridică a actului atacat și pentru a stabili dacă produce efecte juridice obligatorii, trebuie, așadar, să se verifice în același timp conținutul acestuia și contextul în care a fost adoptat (a se vedea în acest sens Ordonanța Curții din 13 iunie 1991, Sunzest/Comisia, C-50/90, Rec., p. I-2917, punctul 13).

71

Contextul juridic în care a fost adoptat actul atacat este constituit de Directiva 2002/21. În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2002/21, aceasta „stabilește un cadru armonizat pentru reglementarea serviciilor de comunicații electronice, a rețelelor de comunicații electronice, a infrastructurilor și a serviciilor asociate[, …] prevede sarcini pentru [ANR] și stabilește o serie de proceduri care să asigure o aplicare armonizată a cadrului de reglementare pe teritoriul Comunității”.

72

Legiuitorul comunitar a înțeles să atribuie ANR rolul central în atingerea obiectivelor prevăzute de Directiva 2002/21, printre care figurează, astfel cum prevede articolul 8 alineatul (2) din directiva menționată, promovarea concurenței pe piețele de comunicații electronice.

73

În acest sens, trebuie precizate mai întâi elementele de formă precum recurgerea la instrumentul juridic al directivei, ai cărei singuri destinatari sunt statele membre. Structura directivei, care cuprinde cinci capitole intitulate respectiv „Domeniul de aplicare, scopul și definițiile” (Capitolul 1, articolele 1 și 2), „[ANR]” (Capitolul 2, articolele 3-7), „Sarcinile [ANR]” (Capitolul 3, articolele 8-13), „Dispoziții generale” (Capitolul 4, articolele 14-25) și „Dispoziții finale” (Capitolul 5, articolele 26-30), evidențiază de asemenea rolul central pe care îl ocupă ANR.

74

Pe de altă parte, în ceea ce privește competențele precise atribuite ANR de Directiva 2002/21, acestea sunt obligate, inter alia, să definească piețele comunicațiilor electronice de pe teritoriul lor, în conformitate cu principiile dreptului concurenței [articolul 15 alineatul (3) din Directiva 2002/21], să identifice operatorii cu putere semnificativă pe piețele respective (articolul 14 din Directiva 2002/21) și să stabilească obligațiile de reglementare care trebuie impuse, după caz, acestor operatori [articolul 16 alineatul (4) din Directiva 2002/21].

75

La exercitarea competențelor menționate la punctul precedent, ANR primesc asistență de la Comisie. Astfel, articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2002/21 prevede că „Comisia adoptă o recomandare privind piețele relevante de produse și servicii” și că „recomandarea identifică […] piețele de produse și servicii din sectorul comunicațiilor electronice ale căror caracteristici pot justifica impunerea unor obligații de reglementare”. Articolul 15 alineatul (2) din Directiva 2002/21 mai prevede că „Comisia publică […] orientări privind analiza pieței și evaluarea puterii semnificative pe piață […] care sunt conforme cu principiile dreptului concurenței”.

76

În conformitate cu articolul 14 alineatul (2) al doilea paragraf, cu articolul 15 alineatul (3) și cu articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2002/21, ANR „țin seama în cea mai mare măsură” de recomandarea și de orientările Comisiei.

77

Directiva 2002/21 prevede o participare mai directă a Comisiei, precum și o participare a celorlalte ANR atunci când o ANR are intenția de a „defini piețele care diferă de cele prevăzute în recomandare”[a] Comisiei [articolul 15 alineatul (3)]. Situația este aceeași atunci când [ANR] (autoritatea) – sau [ANR] (autoritățile naționale de reglementare) interesate în cadrul unei piețe transnaționale – urmăresc să impună, să mențină sau să modifice obligații de reglementare specifice adecvate unor întreprinderi cu putere semnificativă pe o piață care nu este efectiv concurențială [articolul 16 alineatele (4), (5) și (6)]. Participarea Comisiei, precum și a celorlalte ANR la procedura de consolidare a pieței interne a comunicațiilor electronice este prezentată la articolul 7 din Directiva 2002/21 și urmărește, potrivit considerentului (15) al directivei menționate, să „asigur[e] că deciziile luate la nivel național nu au efecte nefavorabile asupra pieței comune sau asupra altor obiective ale tratatului”. Este în discuție o procedură care urmărește să asigure aplicarea consecventă a cadrului de reglementare.

78

Articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 prevede că „în cazurile în care o [ANR] intenționează să ia o măsură” care intră sub incidența în special a articolului 15 sau 16 din Directiva 2002/21 și „care ar afecta comerțul între statele membre”, ANR interesată trebuie, „[î]n afara consultării [cu părțile interesate] prevăzute la articolul 6”, să pună „proiectul de măsură, precum și motivele pe care se bazează măsura respectivă și la dispoziția Comisiei, și a [ANR] din alte state membre” și să „informe[ze] Comisia și alte [ANR] cu privire la aceasta”. Acestei obligații de notificare, care este în sarcina ANR interesate, îi corespunde obligația Comisiei de a examina proiectul de măsură notificat pentru „a se asigura că deciziile luate la nivel național nu au efecte nefavorabile asupra pieței comune sau asupra altor obiective ale tratatului” [considerentul (15) al Directivei 2002/21].

79

În speță, proiectul de măsură ES/2005/0330, care a fost notificat Comisiei și celorlalte ANR, intră sub incidența articolului 16 alineatul (4) din Directiva 2002/21. Măsura propusă urmărește, într-adevăr, să desemneze întreprinderile care dispun de o putere semnificativă pe piață și să impună obligații de reglementare specifice.

80

Trebuie observat că articolul 7 din Directiva 2002/21 prevede două tipuri de reacții posibile din partea Comisiei ca urmare a notificării unui proiect de măsură ce intră sub incidența articolului 16 alineatul (4) din Directiva 2002/21.

81

În prima ipoteză, prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, Comisia estimează că proiectul de măsură nu va crea o barieră în calea pieței unice sau nu are mari îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea măsurii cu dreptul comunitar și în special cu obiectivele prevăzute la articolul 8 din directiva menționată. În această ipoteză, Comisia „po[a]te face observații [ANR] în cauză doar în termen de o lună” dacă, precum în cauza de față, consultarea cu părțile interesate prevăzută la articolul 6 din Directiva 2002/21 a fost deja efectuată în momentul notificării proiectului de măsură. Comisia a afirmat în cursul prezentei proceduri că, pentru motive de transparență, lua poziție cu privire la fiecare notificare în parte, formulând observații sau adresând o scrisoare în care afirma că nu are de formulat observații [comunicarea COM (2006) 28 final, p. 3].

82

În cea de a doua ipoteză, prevăzută la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21, Comisia consideră, dimpotrivă, că proiectul de măsură „ar putea afecta comerțul dintre statele membre” și „va crea o barieră în calea pieței unice” sau are „are mari îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea măsurii cu dreptul comunitar și în special cu obiectivele prevăzute la articolul 8”. În acest caz, Comisia adresează, tot în termen de o lună, o scrisoare către ANR în cauză, în care exprimă mari îndoieli în sensul articolului 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21, și, în conformitate cu dispoziția menționată, „adoptarea proiectului de măsură se amână cu încă două luni”. În cursul celei de a doua etape a procedurii, Comisia efectuează o examinare completă a măsurii respective. Chiar dacă nicio dispoziție nu prevede în mod expres acest lucru, Comisia a afirmat că, în cadrul celei de a doua etape, invita părțile interesate să își prezinte observațiile.

83

Rezultă din articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 că, în acest termen de încă două luni, „Comisia poate […] să adopte o decizie prin care să ceară [ANR] în cauză să retragă proiectul de măsură”. O astfel de măsură „este însoțită de o analiză amănunțită și obiectivă cu privire la motivele pentru care Comisia consideră că proiectul de măsură nu trebuie adoptat, precum și de propuneri precise de modificare a proiectului de măsură”. Comisia poate ajunge și la concluzia că această măsură nu pune, de fapt, probleme de compatibilitate cu dreptul comunitar. În acest caz, își retrage obiecțiile în conformitate cu punctul 14 din Recomandarea 2003/561. Deschiderea celei de a doua etape de procedură nu se încheie, așadar, în mod necesar printr-o decizie de veto a Comisiei.

84

Trebuie precizat că rolul celorlalte ANR ca urmare a notificării unui proiect de măsură se limitează, spre deosebire de cel al Comisiei, la formularea de observații în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21. Într-adevăr, celelalte ANR nu sunt competente să ceară retragerea proiectului de măsură de la ANR care l-a notificat.

85

Actul atacat în cauza de față este o scrisoare cu observațiile Comisiei, întemeiată pe articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21.

86

Vodafone consideră că actul atacat produce efecte juridice obligatorii, care sunt de natură a afecta interesele sale în sensul jurisprudenței citate la punctul 69 de mai sus.

87

În primul rând, aceasta afirmă că, prin adoptarea actului atacat, Comisia a aprobat proiectul de măsură ES/2005/0330 și a decis să nu impună termenul suplimentar de două luni prevăzut la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 și să nu deschidă cea de a doua etapă a procedurii prevăzute de aceeași dispoziție, privând-o astfel de unele drepturi procedurale.

88

În această privință, trebuie amintit că articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2002/21 impune ANR obligația, inter alia, de a promova concurența în furnizarea rețelelor de comunicații electronice, a serviciilor de comunicații electronice și a serviciilor și infrastructurilor asociate. Proiectul de măsură ES/2005/0330, care intră sub incidența articolului 16 alineatul (4) din Directiva 2002/21, urmărește realizarea acestui obiectiv prin impunerea de obligații de reglementare specifice celor trei operatori din rețeaua de comunicații mobile publice care își desfășoară activitatea pe piața Spaniei și care, potrivit CMT, dispun împreună de o putere semnificativă pe piață.

89

În cadrul procedurii care conduce la adoptarea unei măsuri finale de către ANR, potrivit articolului 16 alineatul (4) din Directiva 2002/21, ANR în cauză notifică, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, proiectul său de măsură către Comisie și către celelalte ANR „pentru a le oferi ocazia de a face observații” [considerentul (15) al Directivei 2002/21]. Procedura de la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 constituie astfel o procedură de consultare și de cooperare între ANR care efectuează notificarea, pe de o parte, și Comisia, pe de altă parte.

90

Desigur, după cum prevede articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2002/21, intervenția Comisiei și a celorlalte ANR în cadrul procedurii de la articolul 7 din Directiva 2002/21 „asigur[ă] o aplicare armonizată a cadrului de reglementare pe teritoriul Comunității”.

91

Cu toate acestea, această împrejurare nu implică faptul că observațiile formulate de Comisie potrivit articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 produc efecte juridice obligatorii.

92

În primul rând, pe de o parte, deși este adevărat că Directiva 2002/21 atribuie Comisiei un rol important în cadrul procedurilor care urmăresc să asigure aplicarea armonizată a cadrului de reglementare pe teritoriul Comunității, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) și cu articolul 8 alineatul (3) litera (d) din Directiva 2002/21, ANR, cooperând reciproc și cu Comisia într-un mod transparent, asigură aplicarea consecventă a cadrului de reglementare. ANR au, așadar, o răspundere esențială în asigurarea aplicării consecvente a cadrului de reglementare în Comunitate, pe baza cooperării cu Comisia și cu celelalte ANR.

93

Pe de altă parte, trebuie constatat că efectele juridice ale unei scrisori în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 sunt precizate cu claritate la alineatul (5) al respectivei prevederi, potrivit căreia ANR care efectuează notificarea „ține seama în cea mai mare măsură de observațiile formulate de alte [ANR] și de Comisie”. Această formulare pune în evidență caracterul neobligatoriu al unei scrisori a Comisiei în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21. Astfel, trebuie precizat că articolul 7 alineatul (5) din Directiva 2002/21 nu prevede nicio preponderență a observațiilor Comisiei în raport cu cele prezentate de celelalte ANR. În această privință, punctul 17 din Recomandarea 2003/561 prevede că „[a]tunci când o [ANR] căreia Comisia sau o altă [ANR] i-a adresat observații, în conformitate cu dispozițiile articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, […] adoptă proiectul de măsură, aceasta o informează, la cererea Comisiei, pe cea din urmă și pe celelalte [ANR] de modul în care a ținut seama în cea mai mare măsură de aceste observații”. Așadar, în ipoteza în care observațiile unei ANR și cele ale Comisiei sunt contradictorii, ANR care efectuează notificarea nu ar încălca articolul 7 alineatul (5) din Directiva 2002/21 dacă ar urma, după examinarea atentă a diferitelor observații, abordarea propusă de cealaltă ANR, și nu pe aceea propusă de Comisie.

94

Pe de altă parte, în cazul în care, după cum susține Vodafone, Comisia ar fi competentă să autorizeze măsura națională notificată în cadrul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, nu ar fi suficient, într-o asemenea ipoteză, ca ANR să țină seama în cea mai mare măsură de „decizia” Comisiei, din moment ce, potrivit articolului 249 CE, o astfel de decizie ar fi obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarul acesteia.

95

În al doilea rând, faptul că, în circumstanțele prevăzute de articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21, Comisia poate deschide a doua etapă a procedurii, care poate conduce la o decizie de veto, nu implică în același timp faptul că scrisoarea cu observațiile Comisiei, potrivit articolului 7 alineatul (3) din directiva menționată, este cea care conferă ANR în cauză dreptul de a adopta măsura națională preconizată.

96

Trebuie amintit în acest sens că proiectul de măsură ES/2005/0330 pe care CMT l-a notificat, în speță, Comisiei și celorlalte ANR constituie o măsură prevăzută de articolul 16 alineatul (4) din Directiva 2002/21. Or, această prevedere autorizează direct ANR în cauză să adopte măsura respectivă prin faptul că prevede că o ANR care stabilește că o piață nu este efectiv concurențială „identifică întreprinderile cu putere semnificativă pe piața respectivă” și „impune acestora obligații de reglementare specifice adecvate”. Chiar dacă, în circumstanțele specifice de la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21, Comisia poate cere ANR în cauză să retragă un proiect de măsură notificat atunci când măsura ar crea o barieră în calea pieței unice sau ar fi incompatibilă cu dreptul comunitar și în special cu obiectivele de natură politică pe care ANR trebuie să le respecte, exercitarea de către ANR a competențelor pe care le deduce direct din dispozițiile articolului 16 alineatul (4) din Directiva 2002/21 nu necesită nicio „autorizare” din partea Comisiei. Pe de altă parte, nicio dispoziție din Directiva 2002/21 nu prevede că faptul că a doua etapă a procedurii nu este inițiată de Comisie ar fi asimilat cu aprobarea proiectului de măsură notificat, care autorizează ANR să acționeze.

97

În al treilea rând, având în vedere rolul consultativ atribuit Comisiei și celorlalte ANR în cadrul procedurii de la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, o scrisoare cu observațiile Comisiei în temeiul prevederii menționate constituie un act comunitar pregătitor în cadrul unei proceduri care conduce la adoptarea unei măsuri naționale de către ANR în cauză. Or, reiese dintr-o jurisprudență constantă că actele pregătitoare adoptate de instituțiile comunitare nu pot fi supuse unei acțiuni în anulare autonome (Hotărârea Țările de Jos/Comisia, punctul 69 de mai sus, punctul 35, Hotărârea Tribunalului din 19 octombrie 2006, Buendía Sierra/Comisia, T-311/04, Rec., p. II-4137, punctul 98).

98

Într-adevăr, o intervenție a Comisiei în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 nu conduce la adoptarea unui act comunitar final care să poată fi supus unei acțiuni directe în fața instanțelor comunitare.

99

Cu toate acestea, prin opoziție cu ceea ce susține Vodafone, dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă nu impune condiția ca o acțiune să fie introdusă în fața Tribunalului împotriva unei scrisori cu observații în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21.

100

Trebuie precizat în acest sens că articolul 4 din Directiva 2002/21 obligă statele membre să stabilească un mecanism cu ajutorul căruia să poată fi atacate deciziile ANR în fața unui organism independent. Se precizează că în cazul în care organismul în fața căruia se exercită calea de atac nu are caracter jurisdicțional, „decizia poate fi supusă examinării de către o instanță de judecată în sensul articolului 234 din tratat”.

101

Directiva 2002/21 organizează astfel un sistem complet de protecție jurisdicțională.

102

Pe de o parte, atunci când, precum în speță, rolul Comisiei este limitat la o consultare în cadrul procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 care conduce, în principiu, la adoptarea unei decizii de către ANR în cauză, o cale de atac poate fi exercitată în fața instanței naționale competente, care, în conformitate cu articolul 234 CE, poate adresa Curții întrebări preliminare privind interpretarea cadrului de reglementare comunitar aplicabil. Trebuie subliniat că Vodafone a formulat o acțiune în fața Tribunal Supremo împotriva deciziei CMT. Întrucât trimiterea preliminară în temeiul articolului 234 CE poate avea ca obiect și acte comunitare fără forță obligatorie (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 13 decembrie 1989, Grimaldi, C-322/88, Rec., p. 4407, punctul 8, și Hotărârea Curții din 8 aprilie 1992, Wagner, C-94/91, Rec., p. I-2765, punctele 16 și 17), instanța națională în cauză, datorită unei astfel de trimiteri, ar putea verifica în special dacă scrisoarea cu observațiile Comisiei în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 se întemeiază pe o interpretare corectă a dreptului comunitar.

103

Pe de altă parte, în cazul în care Comisia își exercită dreptul de veto în temeiul articolului 7 alineatul (4), procedura nu conduce la adoptarea unei decizii naționale, ci la adoptarea unui act comunitar cu efecte juridice obligatorii și care poate fi supus unei căi de atac în fața Tribunalului.

104

În al doilea rând, Vodafone încearcă să dovedească natura coercitivă a unei scrisori a Comisiei în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 prin evidențierea dreptului de veto de care dispune Comisia potrivit articolului 7 alineatul (4) din directiva menționată, care ar demonstra faptul că aceasta exercită o funcție de decizie în cadrul articolului 7.

105

În acest sens, trebuie amintit că articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 permite Comisiei să „adopte o decizie prin care să ceară [ANR] în cauză să retragă proiectul de măsură”. Chiar dacă exercitarea efectivă a dreptului de veto generează efecte juridice obligatorii prin faptul că [ANR] respectivă nu ar mai avea dreptul de a adopta măsura preconizată, trebuie considerat că neexercitarea dreptului de veto poate fi asimilată cu o neadoptare a deciziei care nu generează niciun efect juridic obligatoriu (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 13 iulie 2004, Comisia/Consiliul, C-27/04, Rec., p. I-6649, punctele 31-34).

106

Rezultă că, în cazul în care Comisia, precum a procedat în speță, se limitează să formuleze observații în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 și nu își exercită dreptul de veto prevăzut la articolul 7 alineatul (4), intervenția Comisiei rămâne lipsită de efecte juridice obligatorii. Dacă ANR decide să adopte măsura națională, efectele juridice obligatorii care decurg din această măsură trebuie atribuite ANR în cauză, și nu observațiilor Comisiei sau neinițierii procedurii de la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21.

107

Cu privire la acest aspect, procedurile prevăzute la articolul 7 alineatele (3) și (4) din Directiva 2002/21 se deosebesc de procedurile în materie de ajutoare de stat și de control al concentrărilor pentru care cadrul juridic aplicabil prevede explicit că neexercitarea de către Comisie a competențelor sale într-un anumit termen echivalează cu o decizie implicită de autorizare. Într-adevăr, dacă într-un termen de douăzeci și cinci de zile lucrătoare sau de două luni de la notificarea concentrării, respectiv, a ajutorului, Comisia nu a luat nicio decizie, concentrarea sau ajutorul sunt considerate a fi compatibile cu piața comună, în conformitate cu articolul 10 alineatul (6) din Regulamentul nr. 139/2004 și cu articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 659/1999. Cu toate acestea, nicio dispoziție din Directiva 2002/21 nu prevede că neexercitarea de către Comisie a competenței pe care o deține în temeiul articolului 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 echivalează cu o decizie implicită de autorizare a măsurii naționale. Or, în lipsa unei prevederi de drept comunitar care să stabilească un termen la expirarea căruia se consideră că a intervenit o decizie implicită și care să definească conținutul deciziei respective, neadoptarea unei decizii de către o instituție comunitară nu poate fi considerată drept un act atacabil în sensul articolului 230 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Consiliul, punctul 105 de mai sus, punctele 32 și 34).

108

În al treilea rând, Vodafone invocă, în mai multe rânduri, Hotărârea Infront WM/Comisia, punctul 53 de mai sus, în susținerea argumentării potrivit căreia scrisoarea din 30 ianuarie 2006 ar constitui un act atacabil în sensul articolului 230 CE.

109

Faptul că, în Hotărârea Infront WM/Comisia, la punctul 53 de mai sus, Tribunalul a declarat admisibilă acțiunea nu permite să se concluzioneze în sensul admisibilității prezentei acțiuni.

110

Într-adevăr, trebuie amintit mai întâi că, în cauza care a condus la pronunțarea Hotărârii Infront WM/Comisia, de la punctul 53 de mai sus, actul atacat era o scrisoare a Comisiei, întemeiată pe prevederile articolului 3a din Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (JO L 298, p. 23, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 215), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 iunie 1997 (JO L 202, p. 60, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 232). Directiva 89/552 urmărea să faciliteze libera circulație a emisiunilor de televiziune în interiorul Comunității cu luarea în considerare, în același timp, a specificității, în special culturale și sociologice, a programelor audiovizuale. Directiva oferea statelor membre posibilitatea de a adopta măsuri menite să protejeze dreptul la informare și să asigure accesul larg al publicului la retransmisia la televiziune a unor evenimente naționale sau internaționale, de o importanță majoră pentru societate. În acest context, se prevedea că statele membre își păstrează dreptul de a adopta măsuri, compatibile cu dreptul comunitar, în vederea reglementării modului de exercitare, de către organismele de difuzare a programelor de televiziune care aparțin domeniului lor de competență, a drepturilor exclusive de retransmisie a unor astfel de evenimente. În vederea recunoașterii reciproce de către celelalte state membre, în conformitate cu articolul 3a alineatul (3) din Directiva 89/552, măsurile adoptate sau care urmează să fie luate de un stat membru trebuie să fie notificate Comisiei. Articolul 3a alineatul (2) din directivă prevedea, în acest sens, faptul că, într-un termen de trei luni de la notificare, Comisia verifică dacă aceste măsuri de stat sunt compatibile cu dreptul comunitar. Măsurile astfel aprobate de către Comisie erau publicate în Jurnalul Oficial.

111

Actul atacat în cauza care a condus la pronunțarea Hotărârii Infront WM/Comisia, punctul 53 de mai sus, era o scrisoare a Comisiei în care aceasta constatase compatibilitatea măsurilor adoptate de Regatul Unit care îi fuseseră notificate pe baza articolului 3a din Directiva 89/552. Potrivit Tribunalului, această scrisoare „produce[a] […] efecte juridice în privința statelor membre în măsura în care prevede[a] publicarea în Jurnalul Oficial a respectivelor măsuri luate de stat, publicarea menționată având ca efect să declanșeze mecanismul de recunoaștere reciprocă prevăzut la articolul 3a alineatul (3) din Directiva [89/552]” (punctul 95). Tribunalul subliniază în acest sens faptul că, în conformitate cu articolul 3a alineatele (2) și (3) din Directiva 89/552, „recunoașterea reciprocă a măsurilor naționale notificate [era] supusă verificării compatibilității acestora cu dreptul comunitar” (punctul 101).

112

În schimb, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 7 din Directiva 2002/21, ANR care efectuează notificarea nu obține, prin această notificare, vreun efect juridic în celelalte state membre. Aceasta este efectuată în cadrul procedurii de consultare și de cooperare între ANR și Comisie, în scopul de a asigura aplicarea consecventă a cadrului de reglementare. Observațiile formulate de Comisie în cuprinsul unei scrisori potrivit articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, precum actul atacat din prezenta cauză, nu produc niciun efect juridic obligatoriu nici față de ARN care efectuează notificarea, nici față de celelalte ANR. Sunt în discuție numai observații de care, precum în cazul observațiilor primite de la celelalte ANR, ANR care efectuează notificarea este invitată să țină seama în cea mai mare măsură.

113

În al patrulea rând, trebuie respins de asemenea argumentul societății Vodafone, potrivit căruia scrisoarea din 30 ianuarie 2006 ar constitui o decizie implicită de a nu deschide a doua etapă a procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 și care, prin urmare, ar putea fi atacată în vederea protejării drepturilor procedurale de care ar fi beneficiat în cursul celei de a doua etape.

114

Chiar dacă, în mod excepțional, Curtea a avut ocazia de a califica drept act atacabil o decizie de deschidere a unei proceduri (a se vedea, în ceea ce privește decizia de a deschide procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, Hotărârea Curții din 9 octombrie 2001, Italia/Comisia, C-400/99, Rec., p. I-7303), se impune constatarea că, până în prezent, instanța comunitară nu a calificat niciodată drept act atacabil o decizie de a nu deschide o procedură.

115

Chiar presupunând că protejarea drepturilor procedurale ale unei părți interesate poate fi de natură să influențeze caracterul atacabil al unei decizii de a nu deschide o anumită procedură, mai trebuie să se examineze dacă, în temeiul Directivei 2002/21, Vodafone beneficiază de drepturi procedurale pe care Tribunalul ar trebui să le protejeze.

116

În acest sens, trebuie amintit mai întâi că articolul 6 din Directiva 2002/21 prevede că ANR, atunci când intenționează să ia măsuri care au o incidență importantă pe piața relevantă, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive, „dau ocazia părților interesate să își prezinte observațiile cu privire la proiectul de măsuri într-un termen rezonabil”.

117

Pe de altă parte, articolul (4) alineatul (1) din Directiva 2002/21 prevede dreptul la o cale de atac efectivă împotriva deciziilor ANR în fața instanțelor naționale.

118

Drepturile procedurale pe care articolul 6 din Directiva 2002/21 le acordă părților interesate în cadrul procedurii în fața ANR trebuie, așadar, să fie protejate în fața instanțelor naționale.

119

Articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 nu acordă drepturi procedurale suplimentare părților interesate în măsura în care această procedură nu conduce la adoptarea unui act comunitar cu efecte juridice obligatorii. Procedura de la articolul (7) alineatul (3) din Directiva 2002/21 vizează astfel în mod exclusiv relațiile dintre ANR în cauză, pe de o parte, și celelalte ANR și Comisie, pe de altă parte, care îi pot prezenta observații. Totuși, în contextul acestei proceduri, Comisia, pentru a putea adopta în mod util o poziție, este informată cu privire la observațiile părților interesate care au fost prezentate în cursul procedurii naționale. Într-adevăr, în conformitate cu punctul 6 litera (f) din Recomandarea 2003/561, ANR care efectuează notificarea prezintă Comisiei „rezultatele consultării publice prealabile efectuate de [ANR]”.

120

Abordarea legiuitorului comunitar, care urmărește să asigure respectarea drepturilor procedurale ale părților interesate la nivel național, se explică prin faptul că, în cadrul juridic stabilit de Directiva 2002/21, măsurile care afectează interesele întreprinderilor care își desfășoară activitatea pe piața comunicațiilor electronice, în special cele prevăzute la articolul 16 din directivă, sunt adoptate de ANR, și nu de către Comisie.

121

În ceea ce privește procedura aplicabilă atunci când Comisia exprimă mari îndoieli privind compatibilitatea cu dreptul comunitar a unei măsuri notificate, trebuie constatat mai întâi că articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 nu cuprinde nicio referire privind o eventuală participare a părților interesate la această procedură. Chiar în măsura în care Comisia afirmă că deschiderea celei de a doua etape a procedurii în temeiul articolului 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 este publicată pe site-ul Comisiei, părțile interesate fiind invitate să depună observații într-un termen de cinci zile lucrătoare, nedeschiderea unei astfel de proceduri nu afectează drepturile procedurale ale părții interesate. Într-adevăr, nedeschiderea procedurii în temeiul articolului 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 implică faptul că decizia finală în dosarul respectiv va fi luată la nivel național. Or, drepturile procedurale de care beneficiază părțile interesate atunci când Comisia se limitează să formuleze observații în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 sunt protejate în fața instanțelor naționale. Astfel, deși Vodafone consideră, precum în cadrul celui de al treilea motiv invocat, că nu a putut prezenta observații cu privire la informațiile esențiale, anume acelea care ar fi fost prezentate pentru prima oară în procedura din fața Comisiei, reclamanta ar fi putut invoca un astfel de motiv în fața instanței naționale.

122

Nicio încălcare a drepturilor procedurale la nivel comunitar nu poate fi, așadar, invocată atunci când Comisia se limitează, precum în speță, să formuleze observații fără caracter obligatoriu în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21.

123

Jurisprudența în materie de control al concentrărilor și în materie de ajutoare de stat la care face referire Vodafone nu are nicio relevanță în cauza de față.

124

În primul rând, în cadrul jurisprudenței invocate de Vodafone, acțiunea nu viza anularea unei decizii de nedeschidere a celei de a doua etape a procedurii. Acțiunea viza în fapt anularea unui act care producea efecte juridice obligatorii care, potrivit fiecăreia dintre reclamantele din acea cauză, ar fi fost adoptată cu încălcarea drepturilor procedurale ale fiecăreia.

125

Astfel, în ceea ce privește controlul ajutoarelor de stat, problema respectării drepturilor procedurale a fost invocată în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva unei decizii de a nu formula obiecții care intră sub incidența articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 (Hotărârile Cook/Comisia și Matra/Comisia, punctul 64 de mai sus, Hotărârea Air One/Comisia, punctul 64 de mai sus, punctele 30 și 31). O astfel de decizie produce efecte juridice obligatorii în măsura în care declară în mod explicit ajutorul în cauză ca fiind compatibil cu piața comună.

126

În ceea ce privește controlul concentrărilor, problema respectării drepturilor procedurale a fost invocată în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva unei decizii a Comisiei întemeiate pe dispozițiile articolului 6 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului din 21 decembrie 1989 (JO L 395, p. 1) [devenit articolul 6 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 139/2004] prin care s-a constatat că tranzacția notificată nu constituia o concentrare (Hotărârea Assicurazioni Generali și Unicredito/Comisia, punctul 62 de mai sus) sau împotriva unei decizii întemeiate pe dispozițiile articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4064/89 [devenit articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004] care deleagă controlul cu privire la concentrări autorității naționale (Hotărârea Royal Philips Electronics/Comisia, punctul 62 de mai sus). Astfel de decizii produc de asemenea efecte juridice obligatorii în măsura în care au drept efect schimbarea regimului juridic al tranzacției respective, și anume articolul 81 CE și procedura autonomă și distinctă introdusă prin Regulamentul nr. 1/2003 (Hotărârea Assicurazioni Generali și Unicredito/Comisia, punctul 62 de mai sus, punctul 41) sau legislația națională cu privire la concentrări (Hotărârea Tribunalului Royal Philips Electronics/Comisia, punctul 62 de mai sus, punctul 282, și Hotărârea din 30 septembrie 2003, Cableuropa și alții/Comisia, T-346/02 și T-347/02, Rec., p. II-4251, punctele 59 și 60).

127

În speță, totuși, actul atacat nu declară în mod explicit măsura notificată ca fiind compatibilă cu dreptul comunitar și nici nu are drept efect o schimbare a dreptului aplicabil măsurii notificate. Cadrul juridic stabilit de Directiva 2002/21 era aplicabil înainte de notificarea măsurii către Comisie și rămâne aplicabil independent de poziția adoptată de Comisie în scrisoarea din 30 ianuarie 2006. Actul atacat nu produce, așadar, efecte juridice obligatorii, prin urmare, soluțiile reținute în hotărârile citate la punctul precedent nu pot fi transpuse în cazul de față.

128

În al doilea rând, trebuie precizat că este de domeniul competenței exclusive a Comisiei controlul ajutoarelor de stat și cel al concentrărilor de dimensiune comunitară, în conformitate cu articolul 88 alineatul (3) CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 22 martie 1977, Steinike & Weinlig, 78/76, Rec., p. 595, punctul 9), respectiv cu articolul 21 alineatul (2) din Regulamentul nr. 139/2004. Sub rezerva controlului de către instanța comunitară, numai Comisia se poate pronunța, așadar, cu privire la compatibilitatea unei astfel de concentrări sau a unui astfel de ajutor cu piața comună. Reiese că părțile interesate își pot susține în mod util observațiile eventuale numai la nivel comunitar. În speță, totuși, având în vedere faptul că măsurile vizate de Directiva 2002/21 sunt în principiu adoptate la nivel național, și nu de către Comisie, este suficient ca părțile interesate să fie ascultate la nivel național, cel puțin în cazul în care Comisia se limitează să formuleze observații în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21. Într-adevăr, nimic nu împiedică părțile interesate să invoce în fața autorităților și instanțelor naționale problema compatibilității măsurii planificate cu dreptul comunitar.

129

Nici argumentele pe care Vodafone le deduce din protejarea drepturilor procedurale nu permit, așadar, calificarea actului atacat drept act care poate fi supus căilor de atac în sensul articolului 230 CE.

130

În al cincilea rând, Vodafone subliniază că, în cuprinsul mai multor documente, Comisia ar califica drept „decizie” scrisorile produse în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21. Reclamanta se referă, în acest sens, la comunicatul de presă din 31 ianuarie 2006 (IP/06/97) privind actul atacat, la solicitarea de informații suplimentare de la CMT, la decizia de a refuza accesul la documente în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001 din 11 mai 2006, la Comunicarea COM (2006) 28 final (p. 5 și 10), la Recomandarea 2003/561 și la Memorandumul 06/59 din 7 februarie 2006, la comunicatul de presă din 20 octombrie 2006 (IP/06/1439) și la discursul pronunțat la 16 noiembrie 2006 de către membrul Comisiei responsabil cu societatea informațională.

131

Se impune totuși constatarea că utilizarea, de către Comisie, a termenului „decizie” în cuprinsul acestor documente, dintre care unele erau destinate marelui public, nu se raportează la termenul juridic de decizie, astfel cum este definit la articolul 249 CE. Într-adevăr, în niciunul dintre documentele citate la punctul precedent, Comisia nu afirmă că observațiile sale în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 ar produce efecte juridice obligatorii sau ar lega ANR.

132

Dimpotrivă, comunicatul de presă din 31 ianuarie 2006 referitor la actul atacat confirmă că observațiile Comisiei în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 sunt lipsite de efect juridic obligatoriu. Într-adevăr, în comunicatul său de presă, Comisia a evidențiat faptul că „[m]ecanismul de consultare de la articolul 7 nu constituie un mecanism de aprobare”.

133

În orice caz, chiar dacă documentele citate la punctul 130 de mai sus ar fi evidențiat o percepție eronată de către Comisie a rolului său în cadrul procedurii de la articolul 7 din Directiva 2002/21, ceea ce nu este adevărat, această împrejurare nu ar afecta cadrul de reglementare aplicabil, potrivit căruia Comisia nu formulează decât „observații” în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 de care ANR care efectuează notificarea „ține seama în cea mai mare măsură”.

134

Contextul în care a fost adoptat actul atacat evidențiază, așadar, faptul că acesta nu produce efecte juridice obligatorii.

135

Mai este necesar să se examineze conținutul actului atacat pentru a aprecia dacă acesta, în pofida cadrului juridic aplicabil, urmărește totuși să producă efecte juridice obligatorii.

136

Rezultă din conținutul scrisorii din 30 ianuarie 2006 că intenția Comisiei nu a fost câtuși de puțin aceea de a-i conferi efecte juridice obligatorii.

137

Astfel, în cuprinsul primului comentariu pe care l-a formulat în actul atacat referitor la condițiile concurențiale pe piața cu amănuntul, Comisia a arătat că CMT nu a constatat o poziție dominantă colectivă pe piața cu amănuntul și a observat în această privință că, „pentru a se constata o [putere semnificativă a mai multor întreprinderi împreună] pe piața de gros a furnizării accesului și inițierii apelului în rețelele de comunicații mobile, nu [este] indispensabil să se identifice o [putere semnificativă a mai multor întreprinderi împreună] pe piața cu amănuntul”. Comisia a examinat apoi condițiile „concurențiale pe piața cu amănuntul” și a analizat dacă acestea sunt concludente în ceea ce privește constatarea puterii semnificative a mai multor întreprinderi împreună pe piața de gros. Aceasta a mai comentat „nivelul anuităților pe piața cu amănuntul” pe care CMT trebuia să îl dovedească pentru a stabili existența unei incitări la o înțelegere secretă tacită pe piața de gros și a arătat că o „constatare a unei poziții dominante colective ridic[a] probleme deosebit de complexe de natură economică”, după care a observat că, deși datele cu aplicabilitate generală erau „apreciabile și instructive, datele privind evoluția prețurilor la un nivel mai specific ar oferi indicații mai fiabile”. Prin urmare, Comisia a invitat CMT să supravegheze, „în vederea unei viitoare analize a pieței”, evoluția prețurilor cu amănuntul pe segment de piață și/sau pe profil de consumator. Aceasta a observat, în sfârșit, că piața de detaliu prezintă aparent o serie de caracteristici structurale ce par să incite suficient operatorii la a refuza în mod colectiv accesul operatorilor de rețele virtuale mobile.

138

Primul comentariu din actul atacat afectează poziția juridică a CMT cel mult în ceea ce privește viitoarele analize de piață pe care va avea ocazia să le efectueze. Totuși, acesta nu afectează deloc poziția juridică a CMT în ceea ce privește adoptarea măsurii pe care o notificase Comisiei (și celorlalte ANR) și cu atât mai puțin poziția juridică a societății Vodafone.

139

Într-un al doilea comentariu, care se referă la punctul de convergență, Comisia a precizat în actul atacat că CMT a constatat existența unui punct de convergență, care este transparent și care constă în refuzul de a acorda terților dreptul de acces pe piața de gros. În pofida neidentificării de către CMT a unui punct de convergență pe piața cu amănuntul, ceea ce nu este indispensabil, Comisia a apreciat ca fiind plauzibil, în cuprinsul actului atacat, având în vedere alinierea strategiilor comerciale ale celor trei operatori de rețea, faptul că cea mai mică deviere către o concurență mai agresivă prin intermediul prețurilor poate fi detectată cu ușurință.

140

Conținutul celui de al doilea comentariu dovedește că nici acesta nu urmărește să producă efecte juridice obligatorii.

141

În cuprinsul celui de al treilea comentariu, care se referă la mecanismul de retorsiune, Comisia a observat, în ceea ce privește piața de gros, că acest mecanism [poate] fi „pus în aplicare”, dar că „CMT ar fi putut furniza mai multe date concrete” referitoare la problema dacă „acest mecanism putea fi mai imediat și dacă [era] suficient de descurajator pentru a disciplina întreprinderea care săvârșește o abatere”. Aceasta a adăugat în continuare că „ANR sunt invitate să aprecieze, în cadrul unei analize a pieței, dacă ceilalți operatori de rețele mobile care nu săvârșesc abateri pot încheia cu ușurință un contract cu un [operator de rețele virtuale mobile] a cărui intrare și strategie comercială specifică pot disciplina operatorul de rețele mobile care săvârșește o abatere”. Comisia a examinat posibilitățile de retorsiune pe piața de detaliu, menționate și acestea de CMT. Aceasta a apreciat că pe această piață existau, în general, mecanisme de retorsiune credibile.

142

Nici acest comentariu din actul atacat nu modifică poziția juridică a CMT în ceea ce privește adoptarea măsurii pe care o notificase Comisiei (și celorlalte ANR) și cu atât mai puțin poziția juridică a societății Vodafone.

143

Într-un al patrulea comentariu, care se referă la supravegherea îndeaproape a pieței și la intrarea celui de al patrulea operator de rețele mobile, Comisia a observat în cuprinsul actului atacat că Xfera nu a intrat încă pe piață și a invitat „autoritățile spaniole să reflecteze la măsuri adecvate în vederea asigurării unei utilizări eficace a spectrului disponibil”. Comisia a sfătuit CMT să supravegheze îndeaproape consecințele unei posibile intrări a Xfera în 2006 asupra caracterului durabil al poziției dominante colective și a adăugat că orice „dovadă concretă a unor evoluții pe piața cu amănuntul, care nu au legătură cu măsurile de reglementare de pe piața relevantă, care ar genera îndoieli cu privire la caracterul durabil al poziției dominante colective ar face necesară o nouă analiză a pieței relevante”. Ea a amintit că o astfel de analiză trebuie să îi fie notificată în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21.

144

Nici acest comentariu din actul atacat nu modifică poziția juridică a CMT în ceea ce privește adoptarea măsurii pe care o notificase Comisiei (și celorlalte ANR) și, cu atât mai puțin, poziția juridică a societății Vodafone. Acesta nu face decât să impună CMT obligația de a supraveghea atent intrarea celui de al patrulea operator de rețele mobile pe piața respectivă și de a efectua, dacă este necesar, o nouă analiză a pieței. Faptul că o astfel de analiză ar trebui notificată Comisiei (și celorlalte ANR) decurge direct din articolul (7) alineatul (3) din Directiva 2002/21 care impune o obligație de notificare prealabilă pentru analizele de piață care intră sub incidența articolului 16 din directiva menționată.

145

În sfârșit, Comisia și-a încheiat scrisoarea subliniind faptul că informațiile suplimentare pe care CMT i le-a furnizat în cursul procesului de notificare au fost determinante în vederea evaluării notificării efectuate de CMT și solicita acesteia „să își întemeieze măsura finală pe cele mai recente dintre informațiile disponibile”.

146

Acest element pare să constituie mai curând o recomandare sau un sfat decât o obligație constrângătoare din punct de vedere juridic. În orice caz, acest comentariu nu afectează poziția juridică a reclamantei.

147

Analiza diferitelor comentarii formulate de Comisie în cuprinsul actului atacat nu evidențiază faptul că acesta urmărește să producă efecte juridice obligatorii. În orice caz, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, indiferent care sunt motivele pe care se întemeiază un act, numai dispozitivul acestuia poate produce efecte juridice (Hotărârea Tribunalului din 17 septembrie 1992, NBV și NVB/Comisia, T-138/89, Rec., p. II-2181, punctul 31, și Hotărârea Tribunalului din 19 martie 2003, CMA CGM și alții/Comisia, T-213/00, Rec., p. II-913, punctul 186). Or, se impune constatarea faptului că actul atacat nu cuprinde niciun dispozitiv.

148

Cu toate acestea, în opinia societății Vodafone, următoarea declarație din finalul actului atacat ar constitui dispozitivul acestuia: „În conformitate cu articolul (7) alineatul (5) din Directiva [2002/21], CMT trebuie să țină seama în cea mai mare măsură de observațiile formulate de celelalte ANR și de către Comisie și poate adopta proiectul de măsură final pe care, după caz, să îl comunice Comisiei.” Reclamanta deduce acest argument din omiterea din acest citat a termenilor „cu excepția cazurilor vizate la alineatul (4)” care figurează la articolul 7 alineatul (5) din Directiva 2002/21.

149

În această privință, este suficient să se constate că la reproducerea articolului 7 alineatul (5) din Directiva 2002/21 nu face decât să confirme caracterul neobligatoriu al actului atacat (a se vedea punctul 93 de mai sus). Omiterea la care se referă Vodafone se explică prin faptul că actul atacat se înscrie în mod integral în cadrul procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (3), iar condițiile de la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 nu sunt îndeplinite. Or, numai deschiderea unei proceduri în temeiul articolului 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 ar fi putut conduce în cazul de față la adoptarea unei măsuri cu efecte juridice obligatorii.

150

Reiese că nici conținutul actului atacat, nici contextul juridic în care acesta a fost adoptat nu demonstrează că acesta ar constitui un act producător de efecte juridice obligatorii. Nu este în discuție, așadar, un act care poate fi supus căilor de atac în sensul articolului 230 CE. Prin urmare, prezenta acțiune trebuie declarată inadmisibilă.

151

În orice caz, Tribunalul apreciază că, în ipoteza în care actul atacat ar constitui un act atacabil, Vodafone nu ar avea calitate procesuală pentru motivele expuse în continuare.

152

Comisia și Regatul Spaniei susțin că Vodafone nu este afectată în mod direct de actul atacat în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.

153

Vodafone apreciază că este direct afectată de actul atacat. Într-adevăr, adoptarea de către CMT a deciziei sale ar fi fost automată având în vedere conținutul actului atacat. Eventualitatea ca CMT să nu aplice actul atacat ar fi pur teoretică și intenția sa de a acționa în conformitate cu observațiile Comisiei nu ar putea fi pusă la îndoială (Hotărârea Curții din 23 noiembrie 1971, Bock/Comisia, 62/70, Rec., p. 897, Hotărârea Curții din 17 ianuarie 1985, Piraiki-Patraiki și alții/Comisia, 11/82, Rec., p. 207, punctele 8-10, și Hotărârea Curții din 5 mai 1998, Dreyfus/Comisia, C-386/96 P, Rec., p. I-2309, punctul 44, Hotărârea Cableuropa și alții/Comisia, punctul 126 de mai sus, punctul 66). Faptul că CMT a avut intenția să pună în aplicare măsura planificată de îndată ce a primit confirmarea de la Comisie ar decurge din faptul că, la 31 ianuarie 2006, a doua zi după adoptarea de către Comisie a actului atacat și înainte ca CMT să se reunească în vederea adoptării măsurii planificate, aceasta a publicat un comunicat de presă în care se menționa că, întrucât a primit aprobarea Comisiei cu privire la analiza sa, urma să impună obligațiile de reglementare planificate pentru a garanta accesul terților la rețelele celor trei operatori de telecomunicații mobile.

154

Vodafone stabilește în această privință o analogie între cazul de față și cauza care a condus la pronunțarea Hotărârii Bock/Comisia, punctul 153 de mai sus, în care Curtea s-ar fi pronunțat în sensul că autorizația de a refuza o licență la import, acordată de către Comisie unui stat membru, o afecta în mod direct pe reclamanta din această cauză, în măsura în care serviciile germane competente o înștiințaseră că urmau să respingă cererea sa imediat ce se va fi obținut o autorizație adecvată din partea Comisiei (punctul 7 din hotărâre).

155

Potrivit societății Vodafone, procedura din cazul de față mai poate fi comparată cu procedurile în materie de control al concentrărilor și în materie de ajutoare de stat, întrucât decizia Comisiei nu impune nici în cadrul acestor proceduri punerea în aplicare a concentrării sau a ajutorului de stat notificat, ci înlătură pur și simplu ultimul obstacol din calea adoptării măsurii notificate, ceea ce nu ar împiedica faptul ca decizia Comisiei să aibă un efect direct, inclusiv față de terți (Hotărârea Tribunalului din 4 iulie 2006, easyJet/Comisia, T-177/04, Rec., p. II-1931, punctul 32). Reclamanta mai semnalează faptul că actul atacat a afectat în mod direct poziția sa juridică, privând-o de drepturile procedurale de care ar fi beneficiat în cursul celei de a doua etape a examinării.

156

În sfârșit, actul atacat ar privi în mod individual societatea Vodafone, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, fapt care nu ar fi contestat, de altfel, de Comisie. Vodafone subliniază în această privință că face parte dintr-un grup de numai trei întreprinderi pe care actul atacat le vizează în mod special, că i-au fost impuse obligații de control ex ante în temeiul articolului 16 din Directiva 2002/21 și că în plus are calitatea de parte interesată în sensul articolului 6 din directiva menționată. Aceasta mai arată că a participat la procedura administrativă în fața Comisiei în cursul primei etape a examinării proiectului de măsură ES/2005/0330, a prezentat comentarii referitor la proiectul de măsură și ar fi avut dreptul să participe la procedura detaliată în fața Comisiei în cazul deschiderii celei de a doua etape a procedurii.

157

Este de jurisprudență constantă că, în temeiul articolului 230 al patrulea paragraf CE, particularii nu pot ataca un act sau o decizie care produce efecte juridice în privința lor decât dacă sunt afectați în același timp direct și individual de acest act sau de această decizie (Hotărârea Curții din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197, p. 223, și Hotărârea Curții din 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul, C-50/00 P, Rec., p. I-6677, punctul 44; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Royal Philips Electronics/Comisia, punctul 62 de mai sus, punctele 272 și 291).

158

Pentru a afecta în mod direct o persoană fizică sau juridică, actul comunitar adoptat trebuie să producă efecte directe asupra situației juridice a persoanei respective, iar punerea sa în aplicare trebuie să aibă un caracter pur automat și să decurgă numai din legislația comunitară, fără aplicarea altor norme intermediare (Hotărârile Dreyfus/Comisia, punctul 153 de mai sus, punctul 43, Royal Philips Electronics/Comisia, punctul 62 de mai sus, punctul 272, Ordonanța Tribunalului din 9 ianuarie 2007, Lootus Teine Osaühing/Consiliul, T-127/05, nepublicată în Repertoriu, Rep., 2007, p. II-1*, punctul 39).

159

Această situație se întâlnește, de exemplu, atunci când posibilitatea ca destinatarii actului să nu dea curs acestui act este pur teoretică, iar voința acestor destinatari de a acționa în conformitate cu actul menţionat nu poate fi pusă la îndoială (Hotărârile Piraiki-Patraiki și alții/Comisia, punctul 153 de mai sus, punctele 8-10, și Dreyfus/Comisia, punctul 153 de mai sus, punctul 44, Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 1998, Oleifici Italiani și Fratelli Rubino/Comisia, T-54/96, Rec., p. II-3377, punctul 56, și Hotărârea Royal Philips Electronics/Comisia, punctul 62 de mai sus, punctul 273).

160

Or, alta este situația în cazul de față, având în vedere rolul central exercitat de către ANR în vederea atingerii obiectivelor Directivei 2002/21 (a se vedea punctele 72-74 de mai sus). Procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 constituie, într-adevăr, o procedură de consultare și de cooperare între ANR și Comisie în cadrul căreia nu numai Comisia, dar și celelalte ANR pot, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, să formuleze observații cu privire la un proiect de măsură notificat. Chiar dacă, potrivit articolului 7 alineatul (5), CMT trebuie să țină „seama în cea mai mare măsură de observațiile formulate de alte [ANR] și de Comisie”, aceasta dispune de o marjă de manevră pentru stabilirea conținutului măsurii finale, astfel încât nu se poate considera că actul comunitar adoptat potrivit articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21 produce efecte directe asupra situației juridice a întreprinderilor respective.

161

Vodafone nu poate pretinde că posibilitatea ANR de a nu adopta proiectul de măsură după ce au fost prezentate observațiile Comisiei ar fi numai teoretică. Într-adevăr, chiar dacă există o probabilitate importantă pentru ca ARN în cauză să adopte efectiv proiectul de măsură, decizia de a adopta măsura respectivă și de a-i stabili conținutul îi revine în exclusivitate.

162

Efectele juridice ale actului atacat în speță — în măsura în care ar constitui un act atacabil — diferă deci în mod fundamental de efectele juridice ale unei decizii a Comisiei care declară un ajutor de stat sau o concentrare ca fiind compatibile cu piața comună. Într-adevăr, destinatarul unei astfel de decizii nu mai dispune de nicio marjă de manevră pentru stabilirea conținutului măsurii finale, în timp ce destinatarul observațiilor, potrivit articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21, păstrează o asemenea marjă de manevră.

163

Situația în care se află CMT în cauza de față diferă de asemenea în mod fundamental de situația autorităților germane în cauza care a condus la pronunțarea Hotărârii Bock/Comisia, punctul 153 de mai sus. În această cauză, într-adevăr, autoritățile germane solicitaseră Comisiei autorizația de a respinge cererea de acordare a unei licențe la import. Autoritățile germane o înștiințaseră pe reclamantă că cererea sa urma să fie respinsă de îndată ce vor fi obținut autorizația Comisiei. Autorizația acordată de Comisie afecta astfel în mod direct situația juridică a reclamantei. În prezenta cauză, totuși, având în vedere marja de manevră de care dispune CMT în punerea în aplicare a actului atacat, chiar dacă poate fi redusă, trebuie considerat că acesta nu a afectat în mod direct situația juridică a societății Vodafone.

164

Argumentul susținut de Vodafone, potrivit căruia ar fi direct afectată de actul atacat datorită drepturilor procedurale de care ar fi privată prin decizia de a nu se deschide a doua etapă a procedurii prevăzută la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21 nu poate fi, nici acesta, admis.

165

Este necesar să se amintească în această privință că, având în vedere faptul că măsurile prevăzute la articolul 16 din Directiva 2002/21 sunt adoptate de către ANR, articolul 6 din directiva menționată acordă drepturi procedurale părților interesate în cadrul procedurii din fața ANR, pe care instanțele naționale sunt obligate să le protejeze în conformitate cu articolul 4 din directivă. În cadrul acestei proceduri naționale, părțile interesate pot prezenta observații cu privire la eventuala incompatibilitate a măsurii cu piața comună.

166

Cauza de față diferă astfel de cauzele referitoare la ajutoarele de stat și la controlul concentrărilor la care se referă Vodafone. În măsura în care Comisia are competența exclusivă în aprecierea compatibilității unui ajutor de stat sau a unei concentrări ce are o dimensiune comunitară cu piața comună, nedeschiderea celei de a doua etape a procedurii poate priva părțile interesate de posibilitatea de a-și prezenta observațiile în fața singurei autorități competente. În speță, totuși, Vodafone a putut formula observații în fața autorității competente să adopte decizia finală, anume CMT, și poate susține o încălcare a drepturilor sale procedurale în fața instanțelor naționale. Prin urmare, nedeschiderea celei de a doua etape a procedurii nu a privat-o pe aceasta de drepturile procedurale pe care le are în temeiul Directivei 2002/21.

167

Este așadar necesar să se concluzioneze că actul atacat nu privește în mod direct societatea Vodafone, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.

168

Rezultă că, și în cazul în care actul atacat ar constitui un act care poate fi supus unei căi de atac în sensul articolului 230 CE, Vodafone nu ar avea calitatea procesuală cerută de al patrulea paragraf al acestei dispoziții.

169

Având în vedere toate cele expuse anterior, este necesar ca prezenta acțiune să fie respinsă ca inadmisibilă.

170

Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Vodafone a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

171

Potrivit articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Regatul Spaniei va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

dispune:

Cadrul juridic

1. Directiva 2002/21/CE

2. Recomandarea 2003/561/CE

Faptele care se află la originea litigiului

Procedura și concluziile părților

În drept

1. Cu privire la natura actului atacat

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la contextul în care a fost adoptat actul atacat

— Cu privire la sarcinile atribuite ANR și, respectiv, Comisiei prin Directiva 2002/21

— Cu privire la modul de desfășurare a procedurii în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2002/21

— Cu privire la natura juridică a unei scrisori în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21

Cu privire la conținutul actului atacat

2. Cu privire la calitatea procesuală a societății Vodafone

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată