Cauza T‑410/06

Foshan City Nanhai Golden Step Industrial Co., Ltd

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Dumping – Importuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din China și din Vietnam – Stabilirea valorii normale calculate – Preț de export – Dreptul la apărare – Prejudiciu – Obligația de motivare”

Sumarul hotărârii

1.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Recurgerea la valoarea calculată – Puterea de apreciere de care dispun instituțiile cu privire la metoda de calcul

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alin. (6) lit. (c)]

2.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Stabilirea taxelor antidumping – Metodă de calcul

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 9 alin. (4)]

3.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Procedură antidumping – Dreptul la apărare – Comunicare către întreprinderi a informării finale de către Comisie

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 20 alin. (2) și (4)]

4.      Drept comunitar – Principii – Dreptul la apărare – Respectarea în cadrul procedurilor administrative – Antidumping – Obligația instituțiilor de a asigura informarea întreprinderilor în cauză – Document adițional de informare finală

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 20 alin. (5)]

5.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Prejudiciu – Perioada care trebuie luată în considerare

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 3 alin. (2)]

1.      În cadrul stabilirii valorii normale calculate, articolul 2 alineatul (6) litera (c) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 conferă instituțiilor comunitare o marjă largă de apreciere pentru a alege metoda de calculare a costurilor de vânzare, a cheltuielilor administrative și a altor cheltuieli generale, precum și a unei marje de profit.

În aceste condiții, controlul instanței comunitare privește respectarea normelor de procedură, exactitatea materială a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, absența unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau lipsa unui abuz de putere.

În plus, același articol 2 alineatul (6) litera (c) prevede că această metodă trebuie să fie rezonabilă. Astfel, instanța comunitară poate constata o eroare vădită de apreciere referitoare la metoda aleasă numai dacă aceasta nu este rezonabilă. Prin urmare, existența altor metode rezonabile care ar fi putut fi urmate în acest scop nu afectează legalitatea metodei alese în mod efectiv, instanța comunitară neputând să substituie aprecierea instituțiilor în această privință cu propria apreciere.

Astfel, în acest cadru, instituțiile pot să considere că este mai rezonabil să utilizeze informațiile referitoare la profiturile realizate pe piața internă a țării de producție de întreprinderi de dimensiuni comparabile cu cea a producătorului supus anchetei, care nu au nici costuri de vânzare, nici costuri generale ridicate în mod specific, care obțin deopotrivă statutul de întreprindere care funcționează în condițiile economiei de piață în cadrul anchetelor recente asupra unor produse, altele decât cele în cauză, și în privința cărora instituțiile dispuneau de date fiabile, decât să se întemeieze pe cele referitoare la profiturile realizate din vânzarea produselor în cauză pe piețe total diferite.

Astfel, din articolul 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul antidumping de bază rezultă că, atunci când instituțiile aplică această prevedere pentru a calcula o marjă de profit rezonabilă, ele nu au obligația să utilizeze datele referitoare la produse din aceeași categorie generală, ci trebuie să asigure ca marja de profit stabilită potrivit unei metode rezonabile să nu depășească marja de profit realizată cu ocazia vânzării produselor din aceeași categorie generală. În plus, această dispoziție nu trebuie interpretată în sensul că instituțiile ar fi împiedicate să stabilească o marjă de profit dacă nu dispun de o bază de calcul fiabilă privind marja de profit realizată în cadrul vânzărilor de produse din aceeași categorie generală.

(a se vedea punctele 64-67, 71 și 74)

2.      Potrivit articolului 9 alineatul (4) ultima teză din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96, „[v]aloarea taxei antidumping nu trebuie să depășească marja de dumping stabilită și trebuie să fie mai mică decât această marjă, în cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei comunitare”. Efectul acestei reguli constă în faptul că un producător căruia i s‑au impus taxe antidumping nu le poate contesta, pentru motivul că ancheta a concluzionat în sensul unei marje de prejudiciu supraevaluate în cazul în care cota taxelor a fost stabilită la nivelul marjei de dumping, atunci când aceasta din urmă este inferioară atât marjei de prejudiciu reținute în mod denaturat, cât și marjei de prejudiciu reale.

(a se vedea punctul 94)

3.      Întreprinderile vizate de o anchetă care precedă adoptarea unui regulament antidumping trebuie să aibă posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să își prezinte în mod util punctul de vedere cu privire la realitatea și la pertinența faptelor și ale circumstanțelor invocate și cu privire la elementele de probă reținute de Comisie în susținerea aprecierii sale în ceea ce privește existența unei practici de dumping și a prejudiciului care ar rezulta din aceasta.

În acest context, caracterul incomplet al informării finale solicitate de părți în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/94 determină nelegalitatea unui regulament ce instituie taxe antidumping definitive numai în cazul în care, din cauza acestei omisiuni, părțile interesate nu au avut posibilitatea de a‑și apăra în mod util interesele. Această situație se regăsește în special în cazul în care omisiunea privește fapte sau considerații diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii, cărora trebuie să li se acorde o atenție deosebită în informarea finală, în temeiul dispoziției menționate. De asemenea, această situație se regăsește în cazul în care omisiunea privește fapte sau considerații diferite de cele pe care se întemeiază o decizie adoptată de Comisie sau de Consiliu ulterior comunicării documentului de informare finală, astfel cum rezultă din articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază menționat.

Cu toate acestea, modificarea de către Comisie a propriei analize ca urmare a comentariilor formulate de părțile interesate cu privire la documentul de informare finală nu constituie, în sine, o încălcare a dreptului la apărare. Astfel, după cum rezultă din articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază, documentul de informare finală nu interzice nicio decizie ulterioară a Comisiei sau a Consiliului. Această dispoziție se limitează la a impune Comisiei obligația de a comunica, în cel mai scurt timp posibil, faptele și considerațiile diferite de cele pe care se baza abordarea sa inițială cuprinsă în documentul de informare finală. Prin urmare, pentru a stabili dacă drepturile părților în cauză prevăzute la articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază au fost respectate de Comisie, trebuie de asemenea să se verifice dacă aceasta le‑a comunicat faptele și considerațiile reținute în urma noii analize cu privire la prejudiciul și la forma măsurilor necesare pentru a‑l elimina, în măsura în care acestea sunt diferite de cele reținute în documentul de informare finală.

(a se vedea punctele 111, 112, 117 și 118)

4.      Prin faptul că acordă producătorului supus unei anchete antidumping un termen mai mic de zece zile pentru a prezenta comentarii pe marginea documentului adițional de informare finală, Comisia încalcă articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96. Totuși, această circumstanță nu ar putea, în sine, să conducă la anularea regulamentului atacat. Astfel, mai trebuie stabilit că acordarea unui termen mai scurt decât cel legal a fost de natură să afecteze în mod concret dreptul său la apărare în cadrul procedurii în discuție.

(a se vedea punctul 124)

5.      Instituirea taxelor antidumping nu constituie sancționarea unui comportament anterior, ci o măsură de apărare și de protecție împotriva concurenței neloiale rezultate din practicile de dumping. Astfel, ancheta trebuie să se desfășoare pe baza unor informații cât mai actualizate posibil, pentru a putea stabili taxe antidumping adecvate pentru protejarea industriei comunitare împotriva practicilor de dumping.

În cazul în care instituțiile comunitare constată că importurile unui produs, care până atunci a făcut obiectul unor restricții cantitative, cresc după expirarea restricțiilor respective, acestea pot ține seama de creșterea menționată pentru aprecierea prejudiciului suferit de industria comunitară.

(a se vedea punctele 133 și 134)

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

4 martie 2010(*)

„Dumping – Importuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din China și din Vietnam – Stabilirea valorii normale calculate – Preț de export – Dreptul la apărare – Prejudiciu – Obligația de motivare”

În cauza T‑410/06,

Foshan City Nanhai Golden Step Industrial Co., Ltd, cu sediul în Lishui (China), reprezentată de domnii I. MacVay, solicitor, R. Thompson, QC, și K. Beal, barrister,

reclamantă,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de domnul J.‑P. Hix, în calitate de agent, asistat de G. Berrisch, avocat,

pârât,

susținut de

Comisia Europeană, reprezentată de domnii H. van Vliet și T. Scharf, în calitate de agenți,

și de

Confédération européenne de l’industrie de la chaussure(CEC), cu sediul în Bruxelles (Belgia), reprezentată inițial de P. Vlaemminck, G. Zonnekeyn și S. Verhulst și ulterior de P. Vlaemminck și A. Hubert, avocați,

interveniente,

având ca obiect o cerere de anulare în parte a Regulamentului (CE) nr. 1472/2006 al Consiliului din 5 octombrie 2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv și de percepere definitivă a dreptului provizoriu instituit asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam (JO L 275, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 50, p. 3), în măsura în care o privește,

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din doamna M. E. Martins Ribeiro, președinte, domnii S. Papasavvas (raportor) și A. Dittrich, judecători,

grefier: doamna C. Kantza, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 20 februarie 2009,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1        Articolul 1 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1996, L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223), cu modificările ulterioare (denumit în continuare „regulamentul de bază”), prevede:

„(1)      Poate fi supus unei taxe antidumping orice produs care face obiectul unui dumping în cazul în care punerea sa în liberă circulație în cadrul Comunității cauzează un prejudiciu.

(2)      Se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când prețul său de export către Comunitate este mai mic decât prețul comparabil, practicat în cadrul operațiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în țara exportatoare.”

2        În ceea ce privește stabilirea existenței dumpingului, articolul 2 din regulamentul de bază prevede normele aplicabile în vederea unei comparări între valoarea normală a produsului în cauză și prețul de export, marja de dumping fiind, potrivit alineatului (12) al aceleiași dispoziții, suma cu care valoarea normală depășește prețul de export.

3        Articolul 2 alineatul (1) primul și al doilea paragraf și alineatele (3) și (6) din regulamentul de bază au următorul cuprins:

„(1)      Valoarea normală se stabilește de obicei pe baza prețurilor plătite sau care urmează să fie plătite, în cadrul operațiunilor comerciale normale, de către cumpărători independenți din țara exportatoare.

În cazul în care exportatorul din țara exportatoare nu produce sau nu vinde produsul similar, valoarea normală se stabilește pe baza prețurilor altor comercianți sau producători.

[…]

(3)      În cazul în care nu se efectuează nicio vânzare a produsului similar în cadrul operațiunilor comerciale normale sau în cazul în care aceste vânzări sunt insuficiente sau în cazul în care, din cauza unei situații speciale a pieței, aceste vânzări nu permit efectuarea unei comparații legale, valoarea normală a produsului similar se calculează pe baza costului de producție din țara de origine, la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative și ale costuri generale și o marjă de profit rezonabilă sau pe baza prețurilor de export, practicate în cadrul operațiunilor comerciale normale, către o țară terță adecvată, cu condiția ca aceste prețuri să fie reprezentative.

[…]

(6)      Sumele corespunzătoare costurilor de vânzare, cheltuielilor administrative și altor costuri generale, precum și profitului se stabilesc de către exportatorul sau producătorul care face obiectul anchetei în funcție de date reale privind producția și vânzările produsului similar în cadrul operațiunilor comerciale normale. Atunci când aceste sume nu pot fi stabilite în acest mod, pot fi determinate pe baza:

(a)      mediei ponderate a sumelor reale privind producția și vânzările produsului similar pe piața internă a țării de origine, sume stabilite pentru ceilalți exportatori sau producători care fac obiectul anchetei;

(b)      sumelor reale pe care exportatorul sau producătorul respectiv le‑a investit sau le‑a obținut din producție și din vânzări, în cadrul unor operațiuni comerciale normale, din aceeași categorie generală de produse pe piața internă a țării de origine;

(c)      oricărei alte metode rezonabile, cu condiția ca suma reprezentând profitul stabilită astfel să nu depășească profitul realizat în mod normal de alți exportatori sau producători din vânzări de produse din aceeași categorie generală pe piața internă a țării de origine.”

4        În ceea ce privește condițiile de atribuire a statutului de întreprindere care funcționează în condițiile economiei de piață (denumit în continuare „SEP”), articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază prevede:

„În cazul anchetelor antidumping privind importurile din […] Republica Populară Chineză […], valoarea normală se stabilește în conformitate cu alineatele (1)-(6), în cazul în care se stabilește pe baza unor cereri documentate corespunzător prezentate de unul sau mai mulți producători care fac obiectul anchetei […], că în cazul acestui producător sau al acestor producători prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv […]”

5        Articolul 2 alineatul (8) și alineatul (9) primul paragraf din regulamentul de bază prevede:

„(8)      Prețul de export este prețul plătit efectiv sau care urmează să fie plătit pentru produsul vândut la export către Comunitate.

(9)      Atunci când nu există un preț de export stabilit [… acesta] poate fi calculat pe baza prețului cu care produsele importate sunt revândute pentru prima oară unui cumpărător independent sau, în cazul în care produsele nu sunt revândute unui cumpărător independent sau nu sunt revândute în starea în care erau când au fost importate, prin orice altă modalitate rezonabilă.”

6        În ceea ce privește stabilirea existenței unui prejudiciu, articolul 3 alineatele (2), (3) și (6) din regulamentul de bază prevede:

„(2)      Stabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă: (a) a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping și a efectului acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Comunității și (b) a efectului acestor importuri asupra industriei comunitare.

(3)      În ceea ce privește volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, se analizează dacă a avut loc o creștere substanțială a importurilor care fac obiectul unui dumping, fie în cantități absolute, fie în raport cu producția sau cu consumul în Comunitate. În ceea ce privește efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, se analizează dacă a existat, în cazul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din industria comunitară sau dacă aceste importuri au ca efect, în alt mod, diminuarea semnificativă a prețurilor sau împiedicarea în mod semnificativ a creșterii prețurilor care, altfel, s‑ar fi produs. Unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de analiză.

[…]

(6)      Trebuie demonstrat cu ajutorul tuturor elementelor doveditoare pertinente prezentate în legătură cu alineatul (2) că importurile care fac obiectul unui dumping cauzează un prejudiciu în sensul prezentului regulament. Concret, acest lucru implică demonstrarea faptului că volumul și/sau nivelurile prețurilor menționate la alineatul (3) au un impact asupra industriei comunitare în sensul alineatului (5) și că acest impact este de asemenea natură încât poate fi considerat important.”

7        Potrivit articolului 9 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază, „[v]aloarea taxei antidumping nu trebuie să depășească marja de dumping stabilită și trebuie să fie mai mică decât această marjă, în cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei comunitare”.

8        Articolul 20 alineatele (1), (2), (4) și (5) din regulamentul de bază prevede:

„(1)      Reclamanții, importatorii și exportatorii, precum și asociațiile lor reprezentative și reprezentanții țării exportatoare pot cere să fie informați cu privire la detaliile referitoare la faptele și motivele principale pe baza cărora s‑au instituit măsurile provizorii. Cererile de informare trebuie adresate în scris de îndată ce au fost instituite măsuri provizorii și informația trebuie transmisă în scris cât mai repede posibil.

(2)      Părțile menționate la alineatul (1) pot cere o informare finală cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande instituirea de măsuri definitive sau închiderea unei anchete sau a unei proceduri fără instituirea de măsuri; o atenție specială trebuie acordată informării cu privire la faptele sau considerațiile diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii.

[…]

(4)      Informarea finală trebuie făcută în scris. Ținând seama de necesitatea de a proteja confidențialitatea informațiilor, ea trebuie transmisă cât mai repede posibil, în mod normal în termen de cel mult o lună înaintea deciziei definitive sau de transmiterea de către Comisie a unei propuneri de decizie definitivă, în conformitate cu articolul 9. În cazul în care Comisia nu este în măsură să comunice în acest termen anumite fapte sau considerațiile, comunicarea trebuie făcută cât mai repede posibil. Informarea nu este un obstacol pentru orice decizie ulterioară care poate fi luată de Comisie sau de Consiliu și, în cazul în care această decizie se bazează pe fapte și considerații diferite, acestea din urmă trebuie comunicate cât mai curând posibil.

(5)      Observațiile făcute după informarea finală nu pot fi luate în considerare decât în cazul în care sunt primite într‑un termen pe care Comisia îl stabilește în fiecare caz, ținând seama în mod corespunzător de urgența cazului, dar care nu poate fi mai mic de zece zile.”

 Istoricul cauzei și regulamentul atacat

9        Reclamanta, Foshan City Nanhai Golden Step Industrial Co., Ltd, este o societate producătoare de încălțăminte cu sediul în China.

10      Importurile de încălțăminte din China care se încadrau în anumite categorii din Nomenclatura combinată făceau obiectul unui regim de contingente cantitative care a expirat la 1 ianuarie 2005.

11      Ca urmare a unei plângeri depuse la 30 mai 2005 de Confédération européenne de l’industrie de la chaussure (CEC), Comisia Comunităților Europene a inițiat o procedură antidumping cu privire la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din China și din Vietnam. Avizul de inițiere a procedurii a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 7 iulie 2005 (JO C 166, p. 14, denumit în continuare „avizul de inițiere”).

12      La 23 martie 2006, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 553/2006 de instituire a unei taxe antidumping provizorii pentru importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam (JO L 98, p. 3, denumit în continuare „regulamentul provizoriu”).

13      Conform considerentului (9) al regulamentului provizoriu, ancheta cu privire la dumping și la prejudiciu a analizat perioada cuprinsă între 1 aprilie 2004 și 31 martie 2005 (denumită în continuare „perioada de anchetă”). Analiza elementelor utile pentru aprecierea prejudiciului a cuprins perioada dintre 1 ianuarie 2001 și 31 martie 2005 (denumită în continuare „perioada examinată”).

14      Având în vedere necesitatea stabilirii unei valori normale pentru produsele producătorilor‑exportatori din China și din Vietnam cărora nu le poate fi acordat SEP, a fost efectuată o vizită de verificare cu scopul de a stabili valoarea normală pe baza datelor privind o țară analogă, în cazul de față Republica Federativă a Braziliei, la sediile a trei societăți braziliene [considerentul (8) al regulamentului provizoriu].

15      Din considerentul (57) al regulamentului provizoriu rezultă că, în cadrul stabilirii dumpingului, Comisia a recurs la tehnica eșantionării prevăzută la articolul 17 din regulamentul de bază. În acest scop, Comisia a reținut un eșantion compus din 13 producători‑exportatori din China, reprezentând mai mult de 20 % din volumul exporturilor din China către Comunitatea Europeană. Potrivit considerentului (8) litera (c) al regulamentului provizoriu, reclamanta reprezintă a cincea societate pe lista producătorilor‑exportatori din China cuprinși în eșantion.

16      În ceea ce privește prețul de export, în considerentul (130) al regulamentului provizoriu, Comisia a arătat că, atunci când vânzările la export destinate Comunității au fost efectuate prin intermediul unor societăți independente de comercializare, acesta a fost stabilit pe baza prețurilor produsului vândut la export de producătorii în cauză societăților de comercializare, în conformitate cu articolul 2 alineatul (8) din regulamentul de bază (a se vedea punctul 5 de mai sus).

17      Potrivit considerentului (131) al regulamentului provizoriu, compararea dintre valoarea normală și prețul de export a fost efectuată la nivelul franco fabrică. În vederea unei comparări echitabile, s‑a ținut seama în mod corespunzător, sub forma unor ajustări, de diferențele care afectau prețurile și comparabilitatea acestora, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază [considerentul (132) al regulamentului provizoriu].

18      În ceea ce privește prejudiciul, Comisia a examinat în special subcotarea prețurilor de import. În acest scop, prețurile de import cif la frontiera comunitară, după vămuire, au fost ajustate în creștere pentru a ține seama de costurile suportate în Comunitate de importatori, cum sunt designul, selectarea materiilor prime etc. și au fost comparate cu prețurile industriei comunitare la nivelul franco fabrică și în aceeași etapă comercială. În privința încălțămintei originare din China, această comparare a determinat o marjă de subcotare de 12,8 % [considerentele (167) și (168) ale regulamentului provizoriu].

19      Prin scrisoarea din 7 aprilie 2006, Comisia a transmis reclamantei, conform articolului 14 alineatul (2) și articolului 20 alineatul (1) din regulamentul de bază, o copie a regulamentului provizoriu și, respectiv, un document cuprinzând informații privind detaliile referitoare la faptele și la motivele principale pe baza cărora s‑au impus taxele antidumping provizorii. Comisia a invitat reclamanta să îi transmită eventualele sale comentarii cu privire la aceste documente până la 8 mai 2006.

20      Prin scrisoarea transmisă pe cale electronică la 27 aprilie 2006, reclamanta a criticat caracterul lacunar al informațiilor cuprinse în documentul de informare intermediară, în special cu privire la datele referitoare la ajustările prețurilor în vederea calculării dumpingului și a subcotării. Reclamanta a reiterat aceste critici în observațiile sale scrise depuse la 8 mai 2006.

21      Prin scrisoarea transmisă pe cale electronică la 16 mai 2006, reclamanta a subliniat în special că ajustarea de 15 % a prețului său de export cu titlu de costuri de cercetare‑dezvoltare era inferioară cheltuielilor reale efectuate în acest scop, deoarece nu lua în considerare costurile și marjele importante ale societăților de comercializare prin intermediul cărora anumiți producători din China își transportau producția către piața europeană.

22      Prin scrisoarea din 7 iulie 2006, Comisia a transmis reclamantei, conform articolului 20 alineatele (2)-(4) din regulamentul de bază, un document de informare finală cu privire la faptele și la considerațiile esențiale care au stat la baza propunerii de impunere a taxelor antidumping definitive.

23      În titlul H din acest document, Comisia a expus considerațiile sale cu privire la măsurile antidumping definitive care urmau a fi propuse Consiliului Uniunii Europene. În ceea ce privește tipul de măsuri, Comisia a arătat, în primul rând, că angajamentele din partea producătorilor de a nu vinde sub nivelul de preț care ar fi eliminat prejudiciul important pe care îl înregistra industria comunitară nu constituiau măsuri adecvate și, în al doilea rând, că era necesară aplicarea unui sistem de taxe diferite (punctele 278-291 din documentul de informare finală).

24      În ceea ce privește sistemul de taxe diferite, Comisia a arătat că volumul importurilor a avut un efect prejudiciabil important asupra industriei comunitare începând cu 1 ianuarie 2005, data expirării regimului de contingente (a se vedea punctul 10 de mai sus). Astfel, în primele trei luni ale anului 2005, incluse în perioada de anchetă (a se vedea punctul 13 de mai sus), industria comunitară a cunoscut, proporțional, declinul cel mai evident în cursul perioadei examinate în ceea ce privește mai mulți indicatori economici, precum rentabilitatea, prețurile de vânzare, prețurile de pe piață, vânzările, ocuparea forței de muncă și producția. În aceste condiții, Comisia, în cadrul stabilirii existenței unui prejudiciu, a acordat o atenție deosebită elementului cantitativ al practicilor de dumping care produc prejudicii. Astfel, aceasta a apreciat că doar importurile care depășesc un anumit volum generau un prejudiciu și că, prin urmare, o intervenție sub forma taxelor ad valorem nu era necesară pentru restabilirea condițiilor de concurență loială. Astfel, taxele antidumping urmau a fi aplicate doar cantităților de produse importate peste un anumit volum anual. În speță, un astfel de sistem de taxe diferite ar fi adecvat pentru eliminarea prejudiciului în măsura în care ar ține seama de efectele regimului de contingente și ar echilibra interesele părților în cauză. Prin urmare, taxele antidumping propuse trebuiau să se aplice importurilor efectuate peste pragul de 140 de milioane de perechi de încălțăminte originare din China. Acest volum reflecta aprecierea Comisiei cu privire la importurile originare din China în 2005, ținând seama de cantitățile importate în 2004 (punctele 285-287 și 291 din documentul de informare finală).

25      Astfel, Comisia a propus impunerea unei taxe antidumping definitive, egală cu marja de eliminare a prejudiciului, pentru importurile efectuate peste pragul de 140 de milioane de perechi de încălțăminte originare din China. Această marjă era stabilită la nivelul de subcotare a prețurilor de referință, și anume 23 % (punctul 293 din documentul de informare finală).

26      Prin scrisoarea din 10 iulie 2006, Comisia a completat documentul de informare finală cu considerații privind situația reclamantei și referitoare la acordarea SEP, la calculul valorii normale, precum și la calculul prejudiciului. În ceea ce privește calculul valorii normale, Comisia a arătat că ar utiliza datele provenind din contabilitatea reclamantei pentru a stabili costul de producție. Cu toate acestea, pentru a stabili cuantumul costurilor de vânzare, al cheltuielilor administrative, al altor costuri generale și al marjei de profit, Comisia a utilizat date provenite de la alte două întreprinderi din China care au efectuat vânzări interne reprezentative și care au beneficiat de SEP în cadrul unor anchete recente. Din calculul efectuat a rezultat o marjă de dumping de 9,7 %.

27      În ceea ce privește calcularea prejudiciului, în scrisoarea din 10 iulie 2006, Comisia a arătat că îi era imposibil să ia în considerare, pentru a stabili prețul cif la frontiera comunitară și, prin urmare, marja de subcotare, marja de profit a societății de comercializare care transporta producția reclamantei către piața comunitară, deoarece această societate nu a cooperat în cadrul anchetei. În plus, luarea în considerare a acestei marje de profit nu ar fi necesară, întrucât Comisia ajustase scăderea valorii normale stabilite pe baza datelor originare din Brazilia pentru a extrage costurile suportate de această societate de comercializare (marketing, cercetare‑dezvoltare etc.). Comisia a invitat reclamanta să îi transmită comentariile sale la 18 iulie 2006.

28      Reclamanta și‑a prezentat comentariile în special prin scrisoarea din 18 iulie 2006 și a contestat atât calcularea valorii normale, cât și stabilirea prețului cif la frontiera comunitară, care, în opinia sa, trebuia majorat cu marja de profit realizată de societatea de comercializare ce a transportat producția acesteia pe piața comunitară. În plus, reclamanta a criticat faptul că nu i‑au fost comunicate de Comisie nici datele cifrice care au stat la baza calculării costurilor de vânzare, a cheltuielilor administrative și a altor costuri generale, precum și a marjei de profit, nici sectoarele de activități ale întreprinderilor de la care proveneau aceste date.

29      Prin scrisoarea din 28 iulie 2006, Comisia a transmis reclamantei un document adițional de informare finală. Astfel cum reiese din primele sale două alineate, documentul respectiv avea drept obiect informarea părților interesate cu privire la o schimbare a configurării taxelor antidumping definitive care urmau a fi propuse. Direcția Generală (DG) Comerț a Comisiei ar fi examinat observațiile formulate de anumite părți interesate cu privire la sistemul taxelor diferite, avut inițial în vedere (a se vedea punctele 23-25 de mai sus). Prin intermediul acestui document, Comisia a abandonat ideea unui astfel de sistem. În cadrul noii sale abordări, Comisia a subliniat că majorarea cu adevărat prejudiciabilă a importurilor avusese loc în anul 2004, și aceasta până la sfârșitul perioadei de anchetă, și că 2005 fusese primul an în care importurile de încălțăminte originare din China nu erau supuse unui regim de contingente. În plus, Comisia a stabilit un volum de importuri neprejudiciabil întemeindu‑se pe importurile originare din China și din Vietnam din 2003, și anume 109 milioane de perechi de încălțăminte. Conform acestei noi abordări, impactul economic al acestui volum trebuia luat în calcul pentru stabilirea nivelului de eliminare a prejudiciului. Astfel, pe de o parte, nivelul de eliminare a prejudiciului a fost coborât pentru a se ține seama de volumul importurilor care nu aduc prejudicii și, pe de altă parte, taxele definitive au fost aplicate începând cu prima pereche importată. Conform acestei metode, care prevede patru etape prezentate în acest document, Comisia a stabilit, pentru importurile originare din China, pe baza regulii „taxei mai mici”, impunerea unei taxe antidumping definitive egale cu nivelul necesar pentru eliminarea prejudiciului, în acest caz 16,5 %. Cu toate acestea, în ceea ce privește importurile de încălțăminte provenite din producția reclamantei, tot în conformitate cu „regula taxei mai mici”, Comisia a propus impunerea unei taxe de 9,7 %, și anume egală cu marja sa de dumping.

30      În scopul formalizării acestei noi propuneri, Comisia a anexat la scrisoarea din 28 iulie 2006 punctele care trebuiau să figureze în noul titlu H din documentul de informare finală și să le înlocuiască pe cele care figurau în titlul corespunzător din acesta din urmă (a se vedea punctul 23 de mai sus). La punctele 278 și 279 care trebuiau să figureze în noul titlu H din documentul de informare finală, Comisia a arătat că doar importurile care depășesc un anumit volum înainte de expirarea regimului de contingente puteau cauza un prejudiciu important, astfel încât, în cadrul stabilirii nivelului de eliminare a prejudiciului pe baza rezultatelor perioadei de anchetă, trebuie luat în considerare că anumite cantități importate nu cauzaseră niciun prejudiciu. Prin urmare, cantitățile care nu cauzau un prejudiciu important trebuiau luate în considerare pentru stabilirea nivelului de eliminare a prejudiciului. La punctul 280 din același document, Comisia a prezentat metoda care fusese pusă în aplicare.

31      Prin scrisoarea transmisă pe cale electronică din 2 august 2006, reclamanta a comunicat comentariile sale privind documentul adițional de informare finală, subliniind însă că nici timpul acordat, nici informațiile furnizate de Comisie în acest scop nu erau suficiente.

32      Prin scrisoarea din 22 august 2006, Comisia a informat reclamanta că întreprinderile de la care proveneau datele privind costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale și marja de profit făceau parte din sectoarele produselor chimice și ingineriei. În această scrisoare, Comisia a confirmat că, în pofida diferenței dintre aceste sectoare, datele utilizate erau „rezonabile” și „comparabile cu tipurile de cheltuieli efectuate” de reclamantă.

33      La 5 octombrie 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1472/2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv și de percepere definitivă a dreptului provizoriu instituit asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam (JO L 275, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 50, p. 3, denumit în continuare „regulamentul atacat”). În temeiul regulamentului atacat, Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de încălțăminte cu fețe din piele sau din piele reconstituită, excluzând încălțămintea sport, încălțămintea cu tehnologie specială, papucii de casă și altă încălțăminte de interior și încălțămintea cu cochilie de protecție originare din China, înregistrate sub mai multe coduri din Nomenclatura combinată (articolul 1 din regulamentul atacat). Conform articolului 3 din regulamentul atacat, acesta era aplicabil pe o perioadă de 2 ani.

34      Potrivit considerentelor (71) și (72) ale regulamentului atacat, reclamantei, reținută în eșantionul producătorilor din China care au făcut obiectul anchetei, i s‑a acordat SEP. Acest statut i se refuzase în etapa regulamentului provizoriu, pentru motivul că nu avea libertatea să își stabilească volumele propriilor vânzări fără intervenția semnificativă a statului. Cu toate acestea, reclamanta a prezentat ulterior elemente de probă care au demonstrat că această împrejurare nu era dovedită.

35      Potrivit considerentului (98) al regulamentului atacat, stabilirea valorii normale în privința reclamantei trebuie efectuată pe baza datelor referitoare la vânzările sale pe piața internă și la costurile de producție. Cu toate acestea, potrivit considerentului (99) al regulamentului atacat, în lipsa vânzărilor pe piața internă chineză în cursul perioadei de anchetă, valoarea normală nu a putut fi stabilită pe baza prețurilor interne ale reclamantei, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul de bază. În plus, având în vedere că niciun alt producător din China care făcea parte din eșantion nu ar fi obținut SEP, ceea ce ar fi făcut imposibilă aplicarea articolului 2 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul de bază, instituțiile ar fi trebuit să stabilească valoarea normală pe baza costurilor de producție ale reclamantei, majorate cu o sumă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte cheltuieli generale, și pe o marjă de profit rezonabilă, potrivit articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază [considerentele (100) și (101) ale regulamentului atacat].

36      Deoarece reclamanta nu ar fi realizat nicio vânzare pe piața internă și niciun alt producător din China nu ar fi obținut SEP, costurile de vânzare, cheltuielile administrative, alte cheltuieli generale și marja de profit ar fi trebuit să fie stabilite pe baza unei metode rezonabile, în conformitate cu articolul 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază (a se vedea punctul 3 de mai sus). În acest scop, Comisia ar fi recurs la datele provenite de la alți producători‑exportatori din China care au realizat vânzări pe piața internă în cursul operațiunilor comerciale normale, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din regulamentul de bază [considerentele (102) și (103) ale regulamentului atacat].

37      În ceea ce privește prețul de export și compararea acestuia cu valoarea normală, în considerentele (123) și (138) ale regulamentului atacat, Consiliul a menținut aprecierile Comisiei cuprinse în considerentele (128)-(133) ale regulamentului provizoriu (a se vedea punctele 16 și 17 de mai sus).

38      În privința reclamantei, potrivit considerentului (146) al regulamentului atacat, marja de dumping, exprimată procentual în raport cu prețul de import cif la frontiera comunitară, a fost stabilită la 9,7 %.

39      În ceea ce privește subcotarea prețurilor, Consiliul a trebuit să revadă în mod descrescător ajustarea prețurilor de import (a se vedea punctul 18 de mai sus) având în special în vedere că majoritatea importatorilor nu ar fi putut să dovedească afirmația potrivit căreia nivelul costurilor proprii de cercetare‑dezvoltare atingea nivelul celor reținute în stadiul provizoriu. Astfel, Consiliul a efectuat un nou calcul care a generat o marjă de subcotare a prețurilor de 13,5 % pentru încălțămintea originară din China [considerentele (180)-(182) ale regulamentului atacat].

40      În ceea ce privește nivelul taxelor, necesar pentru eliminarea prejudiciului cauzat de importurile din China, în considerentele (296)-(301) ale regulamentului atacat, prin care a reluat punctele 275-280 din noul titlu H din documentul de informare finală și pe care le‑a anexat la documentul adițional de informare finală, Consiliul a arătat că era necesară luarea în considerare a particularităților prezentei proceduri și, în special, a existenței regimului de contingente până la 1 ianuarie 2005. Întrucât sistemul de contingente a împiedicat producerea unui prejudiciu important adus industriei comunitare, de vreme ce majorarea importurilor după expirarea acestui regim ar fi avut un efect prejudiciabil deosebit de sensibil, Consiliul a considerat că numai importurile care depășeau un anumit volum înainte de anularea regimului de contingente puteau cauza un prejudiciu important. Prin urmare, pragul de prejudiciu, determinat pe baza rezultatelor din perioada de anchetă, ar trebui să țină seama de faptul că anumite volume ale importurilor nu cauzaseră un prejudiciu important. Această operațiune, întemeiată pe valoarea volumelor importate în 2003, a condus, în privința importurilor din China, la un prag de prejudiciu de 16,5 % în locul celui de 23 %, care ar fi fost aplicat, astfel cum se arată în considerentul (295) al regulamentului atacat, în cazul în care Consiliul nu ar fi ținut seama de particularitățile prezentei cauze.

41      Cu toate acestea, în conformitate cu „regula taxei mai mici” (a se vedea punctul 7 de mai sus), în privința reclamantei, nivelul taxei definitive a fost stabilit pe baza marjei sale de dumping, inferioară nivelului de taxă solicitată pentru eliminarea prejudiciului. Prin urmare, cota taxei antidumping definitive aplicabile prețului net franco frontieră comunitară, înainte de vămuire, a fost stabilit, în privința încălțămintei produse de reclamantă, la 9,7 % [considerentele (302), (323) și (324) și articolul 1 alineatul (3) din regulamentul atacat].

 Procedura și concluziile părților

42      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 decembrie 2006, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

43      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 2 aprilie 2007, Comisia a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Consiliului.

44      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 5 aprilie 2007, CEC a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Consiliului.

45      Prin Ordonanța din 2 august 2007, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis cererile de intervenție formulate de Comisie și de CEC.

46      CEC a depus memoriul în intervenție la 17 august 2007.

47      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a opta, căreia i‑a fost atribuită, în consecință, prezenta cauză.

48      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, reclamanta și Consiliul au fost invitate să răspundă în scris la două întrebări.

49      Prin scrisorile primite la 2 februarie 2009, aceste părți au dat curs măsurilor de organizare a procedurii luate de Tribunal.

50      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 20 februarie 2009.

51      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea regulamentului atacat în măsura în care o privește;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

52      Consiliul solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

53      Comisia solicită Tribunalului respingerea acțiunii.

54      CEC solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată aferente intervenției.

 În drept

55      În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă patru motive întemeiate, respectiv, pe:

–        încălcarea articolului 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază și încălcarea dreptului la apărare în privința calculului marjei sale de dumping;

–        încălcarea articolului 3 din regulamentul de bază și nemotivare;

–        încălcarea dreptului său la apărare, precum și nemotivarea în ceea ce privește tipul de taxe definitive aplicat;

–        o eroare de drept și o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește prejudiciul cauzat industriei comunitare.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază și pe încălcarea dreptului la apărare în privința calculului marjei sale de dumping

 Argumentele părților

56      Reclamanta consideră că, pentru a stabili marja sa de profit prin utilizarea marjelor de profit realizate de doi exportatori din China care aparțineau unor sectoare total diferite de cel propriu, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere și a încălcat articolul 2 din regulamentul de bază.

57      În această privință, reclamanta amintește că taxa antidumping de 9,7 % aplicată produselor proprii a fost stabilită pe baza marjei sale de dumping individuale, în temeiul „regulii taxei mai mici” (a se vedea punctele 7 și 41 de mai sus).

58      În speță, Comisia ar fi stabilit profitul reclamantei pe baza unei medii a profiturilor evidențiate în cadrul celor două proceduri antidumping anterioare privind sectoarele produselor chimice și ingineriei (a se vedea punctul 26 de mai sus). Or, evident, încălțămintea cu fețe din piele nu s‑ar încadra în aceeași categorie generală a produselor chimice sau a ingineriei, împrejurare necontestată de Consiliu. În corespondența proprie, Comisia ar fi recunoscut că sectoarele respective erau diferite de cel al încălțămintei.

59      Instituțiile ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere prin utilizarea marjelor de profit înregistrate în cele două sectoare sus‑menționate. Astfel, acestea ar fi putut utiliza fie marja de profit realizată de reclamantă din vânzările sale la export (6,7 %), fie marja de profit avută în vedere de 6 %, stabilită în privința industriei comunitare, fie marja de profit a cel puțin unui alt producător din eșantion care realiza vânzări semnificative pe piața chineză și care nu obținuse SEP „numai pe baza unei confuzii privind statutul său”. Comisia ar avea obligația să explice modul în care constatările sale referitoare la statutul acestei societăți determinau lipsa de fiabilitate a datelor contabile ale celei din urmă referitoare la marja sa de profit realizată pe piața chineză. În plus, instituțiile ar fi putut utiliza marja de profit a producătorilor care nu făceau parte din eșantion dacă Tribunalul consideră că, în cadrul acțiunilor introduse de aceștia, Comisia ar fi trebuit să examineze cererile lor privind acordarea SEP sau a unui tratament individual (denumit în continuare „TI”). De altfel, ar fi neîntemeiat argumentul potrivit căruia instituțiile ar trebui să dea mai multă importanță pieței geografice și, prin urmare, să se întemeieze pe vânzări de produse diferite efectuate în China în loc să se întemeieze pe vânzări de produse similare efectuate în străinătate. Într‑adevăr, Consiliul nu ar fi demonstrat existența unei diferențe esențiale cu privire la marja de profit în funcție de destinația produselor. Astfel, instituțiile nu ar fi ținut seama de toate împrejurările relevante și nici nu ar fi evaluat dosarul cu toată diligența necesară pentru stabilirea în mod rezonabil a valorii normale.

60      Comisia ar fi încălcat deopotrivă dreptul la apărare al reclamantei prin faptul că nu a informat‑o, într‑un termen rezonabil, de intenția sa de a utiliza costurile de vânzare, cheltuielile administrative, alte costuri generale și marja de profit a operatorilor care aparțineau unor sectoare diferite de al său, fără a motiva în mod corespunzător respingerea metodei rezonabile propuse de reclamantă. Abia la 22 august 2006, Comisia ar fi informat reclamanta cu privire la opțiunea de a utiliza datele întreprinderilor din sectoarele produselor chimice și ingineriei, respectiv după expirarea termenului pentru prezentarea de observații asupra documentului adițional de informare finală. Necomunicarea detaliilor privind costurile de vânzare, cheltuielile administrative, alte costuri generale și marja de profit pe baza cărora Comisia și‑a întemeiat calculele, în pofida cererilor reclamantei, ar constitui și o încălcare a dreptului său la apărare. Astfel, Comisia nu ar fi oferit posibilitatea reclamantei să își facă cunoscut în mod util punctul său de vedere asupra realității, a pertinenței și a caracterului rezonabil al faptelor și al circumstanțelor invocate și asupra elementelor de probă reținute de Comisie în privința existenței dumpingului și a prejudiciului. Comisia ar fi avut posibilitatea să comunice aceste elemente prin omiterea denumirilor societăților pe care acestea le transmiseseră. În sfârșit, Comisia nu ar fi informat reclamanta cu privire la poziția potrivit căreia marjele de profit realizate din vânzările interne puteau fi diferite de cele realizate din vânzările la export, destinația produselor jucând în opinia sa un rol determinant în această privință, și nici nu a comunicat elemente care să demonstreze existența unei asemenea diferențe.

61      Reclamanta susține că din cele 152 de cereri privind SEP/TI, Comisia ar fi examinat numai 12, împrejurare ce ar fi lipsit‑o de datele pertinente care puteau fi utilizate în vederea calculării marjei sale de profit.

62      Cu privire la argumentul subsidiar al Consiliului privind marja de dumping, în cazul în care acest motiv ar fi admis (a se vedea punctul 75 de mai jos), reclamanta subliniază că instituția pârâtă nu invocă niciun element care să poată dovedi marja propusă de 2,6 %. Cu toate acestea, reclamanta se declară dispusă să își exprime poziția asupra cotei justificate a taxei antidumping, în măsura în care Consiliul furnizează informații detaliate în această privință.

63      Consiliul, susținut de Comisie și de CEC, contestă argumentele reclamantei.

 Aprecierea Tribunalului

–       Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază

64      Trebuie amintit de la bun început că, în cadrul stabilirii valorii normale calculate, articolul 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază conferă instituțiilor o marjă largă de apreciere pentru a alege metoda de calculare a costurilor de vânzare, a cheltuielilor administrative și a altor cheltuieli generale, precum și a unei marje de profit.

65      În aceste condiții, controlul instanței comunitare privește respectarea normelor de procedură, exactitatea materială a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, absența unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau lipsa unui abuz de putere (Hotărârea Curții din 22 octombrie 1991, Nölle, C‑16/90, Rec., p. I‑5163, punctul 12, și Hotărârea Curții din 29 mai 1997, Rotexchemie, C‑26/96, Rec., p. I‑2817, punctul 11, Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2006, Shandong Reipu Biochemicals/Consiliul, T‑413/03, Rec., p. II‑2243, punctul 62).

66      În plus, articolul 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază prevede că această metodă trebuie să fie rezonabilă. Astfel, instanța comunitară poate constata o eroare vădită de apreciere referitoare la metoda aleasă numai dacă aceasta nu este rezonabilă. Prin urmare, existența altor metode rezonabile care ar fi putut fi urmate în acest scop nu afectează legalitatea metodei alese în mod efectiv, instanța comunitară neputând să substituie aprecierea instituțiilor în această privință cu propria apreciere.

67      Pe de altă parte, din articolul 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază rezultă că, atunci când instituțiile aplică această prevedere pentru a calcula o marjă de profit rezonabilă, ele nu au obligația să utilizeze datele referitoare la produse din aceeași categorie generală, ci trebuie să asigure ca marja de profit stabilită potrivit unei metode rezonabile să nu depășească marja de profit realizată cu ocazia vânzării produselor din aceeași categorie generală.

68      Astfel, reclamanta susține în mod greșit că recurgerea la date referitoare la sectoarele produselor chimice și ingineriei constituie o încălcare a articolului 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază, pentru motivul că produsele similare nu aparțin aceleiași categorii generale precum încălțămintea.

69      În ceea ce privește metoda utilizată, trebuie arătat că, după cum susține Consiliul, alegerea care se raportează la această metodă s‑a efectuat ținându‑se seama de necesitatea de a stabili marje de profit realizate pe piața internă. Or, întrucât profiturile reclamantei au fost realizate din vânzări la export, în timp ce altor întreprinderi din eșantion nu li acordase SEP, instituțiile aveau dreptul să considere că datele referitoare la marjele lor de profit nu constituiau o bază de calcul fiabilă. Prin urmare, instituțiile nu dispuneau de nicio dată verificată privind vânzările interne de încălțăminte în condițiile de piață din China. În plus, instituțiile aveau deopotrivă dreptul de a considera că utilizarea, sugerată de reclamantă, a marjei de profit avute în vedere de 6 % realizată de industria comunitară pe piața proprie nu era de natură să reflecte marja de profit realizată de producătorii din China pe piața lor internă și să dea astfel prioritate influenței locului de vânzare a produsului în cadrul marjei respective.

70      În aceste condiții, prin exercitarea largii puteri de apreciere și ținând seama de datele fiabile și verificabile de care puteau dispune, instituțiile aveau obligația să elaboreze o metodă care să permită calcularea unei marje de profit rezonabile.

71      Astfel, în cadrul marjei de apreciere care le este rezervată la articolul 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază, instituțiile au putut să considere că era mai rezonabil să utilizeze informațiile referitoare la profiturile realizate pe piața chineză de întreprinderi de dimensiuni comparabile cu cea a reclamantei care nu aveau nici costuri de vânzare, nici costuri generale ridicate în mod specific, care obținuseră deopotrivă SEP în cadrul anchetelor recente asupra unor produse, altele decât încălțămintea, și în privința cărora instituțiile dispuneau de date fiabile, decât cele referitoare la profiturile realizate din vânzarea de încălțăminte pe piețe total diferite. Or, reclamanta nu a furnizat vreun element prin care să încerce a dovedi că această considerație era afectată de o eroare vădită de apreciere. În plus, metoda utilizată era metoda disponibilă cea mai adecvată în vederea stabilirii unei marje de profit rezonabile, dată fiind lipsa altor informații la dispoziția Comisiei.

72      În ceea ce privește propunerea reclamantei referitoare la utilizarea datelor privind industria comunitară, se impune constatarea că, după cum susține Consiliul, piața comunitară a încălțămintei nu este comparabilă cu piața chineză și că, în plus, a suferit denaturări ca urmare a importurilor din China și din Vietnam care au făcut obiectul unui dumping.

73      În ceea ce privește argumentul potrivit căruia Comisia nu ar fi ținut seama de informațiile prezentate de societățile care nu au făcut parte din eșantion și ale căror cereri privind SEP/TI nu ar fost examinate din această cauză, nu poate fi acceptat din moment ce reclamanta nu arată modul în care decizia de a nu examina aceste cereri ar fi nelegală. În plus, în Hotărârea sa de astăzi, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul (T‑401/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 83-105), Tribunalul s‑a pronunțat în sensul că această decizie a fost conformă cu regulamentul de bază.

74      Deși este adevărat că, potrivit articolului 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază, suma aferentă profitului stabilit potrivit unei alte metode rezonabilă nu trebuie să depășească profitul realizat în mod normal în cadrul vânzării de produse din aceeași categorie generală pe piața internă a țării de origine, această dispoziție nu trebuie interpretată în sensul că instituțiile ar fi împiedicate să stabilească o marjă de profit dacă nu dispun de o bază de calcul fiabilă privind marja de profit realizată în cadrul vânzărilor de produse din aceeași categorie generală.

75      Rezultă astfel că acest aspect al primului motiv trebuie respins.

–       Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare

76      Trebuie arătat de la bun început că, în anexa II la scrisoarea sa din 10 iulie 2006, Comisia a comunicat reclamantei cotele medii pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale și marja de profit, adăugând că aceste date proveneau de la întreprinderi din China care efectuaseră vânzări interne reprezentative și cărora li se acordase SEP. În plus, prin scrisoarea sa din 22 august 2006, Comisia a informat reclamanta cu privire la sectoarele din care făceau parte întreprinderile de la care proveneau informațiile referitoare la costurile de vânzare, la cheltuielile administrative și la alte costuri generale, precum și la marja de profit. În scrisoarea respectivă, Comisia a arătat deopotrivă că utilizarea acestor date era justificată de motive potrivit cărora întreprinderile vizate aveau o dimensiune comparabilă cu cea a reclamantei, nu aveau nici costuri de vânzare, nici cheltuieli ridicate în mod specific, obținuseră deopotrivă SEP în cadrul unor anchete recente, marjele lor de profit erau similare și, în speță, nu era disponibilă nicio dată referitoare la vânzările interne ale industriei chineze de încălțăminte.

77      Prin urmare, trebuie să se considere că, prin scrisoarea din 22 august 2006, Comisia a răspuns la cererile de informații complementare ale reclamantei privind datele cifrice referitoare la costurile generale și la marja de profit. Cu privire la acest aspect, reclamanta nu poate imputa Comisiei faptul de a‑i fi comunicat sectoarele cărora aparțineau întreprinderile ale căror date fuseseră utilizate după expirarea termenului stabilit pentru a prezenta observații asupra documentului adițional de informare finală. Astfel, din articolul 20 alineatul (5) din regulamentul de bază nu rezultă obligația Comisiei de a acorda părților interesate un termen minim de zece zile pentru a formula comentarii asupra unei scrisori trimise drept răspuns la observațiile lor asupra informării finale. Această situație s‑ar fi regăsit numai dacă scrisoarea din 22 august 2006 ar fi conținut „fapte și considerații esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande instituirea de măsuri definitive” în sensul articolului 20 alineatul (2) din regulamentul de bază.

78      Or, se impune observația că faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora Comisia a intenționat să recomande măsuri definitive au fost aduse la cunoștința reclamantei prin documentul de informare finală și prin documentul adițional de informare finală. În schimb, scrisoarea din 22 august 2006 conține numai explicații complementare. Astfel, scrisoarea din 22 august 2006 nu conține nicio modificare, nici măcar o adaptare minoră a abordării urmate de Comisie.

79      Trebuie adăugat că împrejurarea în care, în scrisoarea sa din 18 iulie 2006, reclamanta a afirmat că nivelul marjei de profit utilizate de Comisie pentru a stabili valoarea normală era foarte ridicat, având în vedere datele care, în opinia sa, ar fi rezonabile pentru industria de încălțăminte, atestă că aceasta avea cunoștință că datele respective proveneau din sectoare diferite de cel al încălțămintei.

80      În plus, din cuprinsul punctelor 68-74 de mai sus nu rezultă obligația Comisiei de a recurge la datele referitoare la produse care se încadrau în aceeași categorie generală. Prin urmare, nu poate fi admis argumentul esențial formulat de reclamantă în scrisoarea din 18 iulie 2006 și pe care l‑a invocat din nou în cadrul ședinței, potrivit căruia accesul la datele în cauză trebuia să îi permită să aprecieze dacă acestea priveau în mod efectiv produsele care aparțineau aceleiași categorii generale.

81      Pe de altă parte, nu poate fi reținut nici argumentul reclamantei potrivit căruia necomunicarea datelor referitoare la calculele Comisiei ar constitui o încălcare a dreptului său la apărare. Fără a fi necesară pronunțarea asupra naturii confidențiale a datelor respective, invocată de Consiliu, se impune constatarea că aceste date nu erau indispensabile reclamantei în scopul exercitării dreptului său la apărare. Astfel, pe baza datelor pe care le considera rezonabile și actuale, însăși reclamanta a sugerat Comisiei cote medii ale costurilor de vânzare, ale cheltuielilor administrative și ale altor costuri generale și ale marjei de profit în cadrul calculului său alternativ al valorii normale, cuprins în scrisoarea din 18 iulie 2006 și care, în opinia sa, trebuia să stabilească faptul că nu era necesară stabilirea niciunei marje de dumping în privința acesteia.

82      În orice caz, nimic nu împiedica reclamanta ca, în urma scrisorii din 22 august 2006, să formuleze comentarii adresate Comisiei. În această privință, nu poate fi admis argumentul invocat de reclamantă potrivit căruia ar fi putut încerca să obțină date care să permită explicarea motivelor pentru care marjele de profit înregistrate în aceste sectoare erau mai ridicate decât cele înregistrate în industria de încălțăminte dacă ar fi fost informată de alegerea sectoarelor luate în considerare într‑un stadiu mai timpuriu al procedurii. Astfel, reclamanta nu a furnizat Tribunalului niciun element care să demonstreze că a întreprins demersuri prin care să obțină datele solicitate după primirea scrisorii Comisiei din 22 august 2006.

83      În aceste condiții, trebuie să se considere că nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantei.

84      Prin urmare, primul motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 din regulamentul de bază

 Argumentele părților

85      După cum subliniază reclamanta, Comisia a efectuat calculul unei marje de prejudiciu individuale ce rezulta din exporturile sale spre piața comunitară. Cu privire la stabilirea prețului său de export în vederea calculării prejudiciului, în regulamentul atacat, Consiliul nu ar fi luat în considerare că reclamanta își vindea produsele unor societăți independente de comercializare cu rol de intermediari între producătorii din China și distribuitorii stabiliți pe piața europeană. Din această omisiune ar rezulta un preț de export inferior prețului real și, prin urmare, o marjă de subcotare a prețului (și astfel a prejudiciului) supraevaluată în mod artificial.

86      În opinia reclamantei, societățile independente de comercializare, precum societatea Pagoda, care ar fi un negociator intermediar în cadrul unor vânzări importante având ca destinație piața comunitară pentru alți producători de încălțăminte din China și din Vietnam și care ar colabora cu reclamanta în privința vânzărilor sale având ca destinație alte piețe, suportă o parte importantă din costul de producție și de comercializare, în special în materie de marketing, de organizare a exporturilor și de cercetare‑dezvoltare. Aceste costuri, precum și marjele de profit ale societăților de comercializare ar fi trebuit luate în considerare pentru stabilirea prețului cif la frontiera comunitară și, prin urmare, pentru calcularea subcotării prețurilor și a prejudiciului rezultat din exporturile reclamantei.

87      În pofida faptului că rolul și marjele de profit ale societăților de comercializare erau cunoscute de Comisie în mod cifric, date a căror fiabilitate nu ar fi fost contestată, aceasta nu și‑a îndeplinit obligația de a recurge la o examinare obiectivă a tuturor elementelor pertinente în vederea stabilirii existenței unui prejudiciu în conformitate cu articolul 3 din regulamentul de bază și cu articolul 3 din Acordul privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife și Comerț 1994 (GATT) (JO L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 122) cuprins în anexa 1 A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) (JO 1994, L 336, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 5). Într‑adevăr, după cum reclamanta ar fi susținut în cadrul procedurii administrative, în vederea calculării prejudiciului, ar fi eronată utilizarea unui preț de export bazat pe prețul fob Hong Kong fără adăugarea cheltuielilor pertinente pentru stabilirea prețului cif la frontiera comunitară. Astfel, adăugarea la prețul fob Hong Kong doar a costurilor de asigurare și de transport ar determina un preț de export mai scăzut decât prețul real, împrejurare care, de asemenea, ar conduce la o supraevaluare a marjei de subcotare.

88      În speță, Comisia ar fi susținut, fără a‑și motiva aprecierea, că nu era necesară luarea în considerare a marjelor societăților de comercializare, întrucât datele referitoare la valoarea normală, colectate în Brazilia (a se vedea punctul 14 de mai sus), fuseseră ajustate în mod descrescător pentru a extrage din acestea elementele de cost pe care marja respectivă vizează să le acopere (cercetare‑dezvoltare, marketing etc.). Or, Comisia nu ar fi furnizat nicio precizare cu privire la elementele specifice de cost în discuție, nici nu ar fi explicat modul în care datele referitoare la valoarea normală, colectate în Brazilia, erau pertinente pentru calcularea subcotării reclamantei care a obținut SEP și, prin urmare, nu ar fi vizată de datele colectate în acea țară. Potrivit susținerilor reclamantei din cadrul procedurii administrative, ajustarea de 9,3 % din prețul de export, efectuată de Consiliu cu titlu de costuri de cercetare‑dezvoltare, ar fi inferioară marjei de profit de 38 % realizată de Novi, societate de comercializare care transportă producția reclamantei către piața europeană. În plus, această ajustare nu ar avea ca obiect luarea în considerare a rolului societăților intermediare de comercializare.

89      Pe de o parte, prin neluarea în considerare a tuturor costurilor suportate între prețul fob al reclamantei și sosirea la frontiera comunitară, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin neluarea în considerare a marjelor de profit ale societăților independente de comercializare, precum Pagoda, Comisia ar fi efectuat, așadar, un calcul eronat al marjei de subcotare în privința reclamantei. Un calcul corect ar fi determinat impunerea unei taxe antidumping mai mici, chiar nule. Faptul că producătorii europeni nu recurg la alte societăți pentru designul modelelor, controalele de calitate, negocierea prețurilor, logistică etc. nu poate justifica neluarea în considerare a acestor costuri suportate de reclamantă în vederea calculării prețului cif al produselor sale la frontiera comunitară. Astfel, aprecierea existenței unei subcotări ar trebui să se realizeze numai prin referire la acest preț cif.

90      Excepția de inadmisibilitate invocată de Consiliu împotriva prezentului motiv (a se vedea punctele 91 și 92 de mai jos) nu ar fi fondată, deoarece s‑ar întemeia pe afirmații care nu pot fi verificate în lipsa unui nou calcul din partea Comisiei. Chestiunea pertinentă în această privință ar fi aceea dacă adăugarea unei marje adiționale de negociere de aproximativ 38 % la prețul cif al reclamantei la frontiera comunitară ar fi determinat o marjă de prejudiciu inferioară marjei de dumping a reclamantei, ceea ce ar fi pe deplin posibil. În plus, contrar celor sugerate de Consiliu (a se vedea punctul 92 de mai jos) cu privire la prezentul motiv, cererea introductivă ar îndeplini condițiile de formă impuse de articolul 44 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

91      Consiliul dorește să amintească faptul că, în conformitate cu „regula taxei mai mici” (a se vedea punctul 41 de mai sus), nivelul taxei definitive a fost stabilit, în privința reclamantei, pe baza marjei sale de dumping (9,7 %), care era inferioară nivelului taxei impuse de eliminarea prejudiciului (16,5 %). Prin urmare, al doilea motiv ar putea influența validitatea regulamentului atacat numai dacă s‑ar demonstra că nivelul eliminării prejudiciului ar trebui să fie inferior marjei de dumping al reclamantei. Or, chiar dacă se ține seama de marja de profit a Novi, în privința reclamantei, marjele de subcotare și de prejudiciu s‑ar ridica la 28 % și, respectiv, la 20 %. Prin urmare, acest motiv ar fi „inoperant și inadmisibil”.

92      Consiliul susține deopotrivă că, în privința celui de al doilea motiv, cererea introductivă nu îndeplinește condițiile de formă stabilite la articolul 44 din Regulamentul de procedură. Astfel, reclamanta nu ar fi expus faptele pe care își întemeiază argumentația, nici nu ar fi explicat modul în care instituțiile ar fi acționat în mod nelegal, ci s‑ar fi limitat la o serie de afirmații nedovedite. Prin urmare, ar fi vorba despre un motiv inadmisibil.

93      În definitiv, Consiliul respinge temeinicia în drept a prezentului motiv.

 Aprecierea Tribunalului

94      Trebuie amintit de la bun început că efectul „regulii taxei mai mici” constă în faptul că un producător căruia i s‑au impus taxe antidumping nu le poate contesta, pentru motivul că ancheta a concluzionat în sensul unei marje de prejudiciu supraevaluate în cazul în care cota taxelor a fost stabilită la nivelul marjei de dumping, atunci când aceasta din urmă este inferioară atât marjei de prejudiciu reținute în mod denaturat, cât și marjei de prejudiciu reale (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 5 octombrie 1988, Brother Industries/Consiliul, 250/85, Rec., p. 5683, punctul 24).

95      În speță, astfel cum rezultă din scrisoarea Comisiei din 10 iulie 2006 și în special din anexa la aceasta, consacrată calculării prejudiciului, subcotarea referitoare la modelul exportat de reclamantă pe piața comunitară se ridică la 32,3 %, în timp ce subcotarea prețurilor de referință se ridică la 66 %. Reclamanta nu a contestat nici metoda, nici datele cifrice utilizate în vederea acestui calcul.

96      În plus, din dezvoltările cuprinse în titlul III din scrisoarea reclamantei din 18 iulie 2006 reiese că societățile de comercializare prin intermediul cărora producătorii din China își transportă producția către piața comunitară realizează o marjă de profit de 25-38 %. În opinia reclamantei, această marjă ar fi trebuit adăugată la prețul său cif la frontiera comunitară, ceea ce ar fi redus diferența dintre acest din urmă preț și prețul industriei comunitare și, prin urmare, marja de subcotare.

97      Or, din calculele efectuate de Consiliu în documentul anexat la duplică rezultă că, chiar dacă prețul cif al reclamantei la frontiera comunitară ar fi fost majorat cu o marjă de profit de 38 % pretins realizată de Novi, marja de subcotare a prețurilor de referință ar fi fost stabilită la 20,05 %, ținându‑se seama de cantitățile importate care nu cauzau un prejudiciu important, și anume la un nivel care să nu îl depășească pe cel al marjei de dumping al reclamantei pe baza căreia s‑a stabilit taxa definitivă (9,7 %, a se vedea punctul 41 de mai sus). Cu privire la acest aspect, trebuie adăugat că, chiar dacă se ține seama de calculul alternativ prezentat în cadrul răspunsurilor reclamantei la întrebările scrise ale Tribunalului, potrivit căruia ajustarea adițională de 38 % se realizează după ajustarea de 17,30 % efectuată cu titlu de taxe vamale, de cercetare‑dezvoltare etc., marja de subcotare a prețurilor de referință astfel stabilită se ridică la 15,32 %, și anume la un nivel superior nivelului de eliminare a prejudiciului.

98      Rezultă astfel că al doilea motiv trebuie respins ca inoperant.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 20 din regulamentul de bază, pe încălcarea dreptului la apărare și pe nemotivare

 Argumentele părților

99      Reclamanta susține că instituțiile nu i‑au comunicat în mod adecvat noua analiză a situației de fapt cu privire la prejudiciul suferit de industria comunitară și nici nu i‑au oferit posibilitatea de a‑și prezenta comentariile cu privire la această nouă apreciere asupra configurării taxelor definitive (a se vedea punctele 29 și 30 de mai sus). În plus, Comisia nu ar fi explicat suficient motivele care impuneau schimbarea analizei sale și utilizarea datelor diferite de cele conținute în prima sa propunere.

100    În timp ce în documentul de informare finală din 7 iulie 2006 Comisia aprecia că importul unui volum de 140 de milioane de perechi de încălțăminte pe an nu avea un efect prejudiciabil asupra industriei comunitare, în documentul adițional de informare finală din 28 iulie 2006, aceasta a scăzut valoarea menționată la 41,5 milioane de perechi, fără a explica motivele care au întemeiat această modificare ce ar fi avut „efectul pervers” de a inversa, prin intermediul unei manipulări efectuate pe baza anilor de referință, valoarea taxelor impuse între China și Vietnam. În ceea ce privește ponderea lor economică, contingentele stabilite printr‑un sistem de taxe diferite ar fi destinate să facă față presiunilor rezultate din volumul importurilor care totuși nu ar fi considerate rezultat al practicilor neloiale, de vreme ce măsurile antidumping ar fi concepute pentru a răspunde practicilor neloiale de dumping. Având în vedere aceste diferențe, termenul de cinci zile acordat de Comisie reclamantei pentru a‑și prezenta observațiile cu privire la noua propunere ar fi insuficient, fapt contestat de reclamantă în cursul procedurii administrative.

101    Regulamentul atacat, care, în considerentul (301), ar fi urmat ultima propunere a Comisiei, nu ar cuprinde o motivare suficientă cu privire la această divergență și nu ar indica motivele care justifică aplicarea noii metode. Dimpotrivă, considerentul (301) al regulamentului atacat s‑ar limita la reluarea termenilor din cuprinsul punctului 280 din documentul adițional de informare finală, care nu ar mai conține alte informații. În plus, documentul adițional de informare finală nu ar conține nicio valoare sau niciun calcul care să susțină metoda descrisă în considerentul (301) al regulamentului atacat și nu ar permite explicarea recurgerii la ani, la valori și la volume diferite de cele care fuseseră utilizate în prima propunere. Pe de altă parte, instituțiile ar fi încălcat articolul 20 din regulamentul de bază, care prevede obligația comunicării detaliilor privind faptele și motivele principale pe baza cărora Comisia intenționează să propună adoptarea unor măsuri definitive. Astfel, aprecierea factuală care susține noua abordare a Comisiei nu ar fi fost nici explicată, nici justificată.

102    În plus, Comisia ar fi încălcat dreptul la apărare al reclamantei prin faptul că nu i‑ar fi permis să își susțină în mod util poziția cu privire la un număr de elemente importante, precum caracterul rezonabil al noii propuneri, exactitatea și pertinența faptelor și ale circumstanțelor invocate, calculele efectuate și elementele prezentate de Comisie în susținerea concluziilor sale cu privire la dumping și la prejudiciul suferit de industria comunitară. Astfel, cele două sisteme ar fi caracterizate de diferențe fundamentale în analiza situației de fapt pe care se întemeiază. Aceste diferențe ar fi generat consecințe radical opuse pentru producătorii din China și din Vietnam fără ca totuși Comisia să fi explicat modul în care a ajuns la acest rezultat și fără să fi dat persoanelor interesate ocazia de a‑și exercita dreptul la apărare.

103    Încercarea Consiliului de a minimiza diferențele dintre cele două propuneri prin prezentarea ideii că sistemul adoptat ar ține cont de faptul că doar importurile care depășesc anumite praguri de volum cauzează un prejudiciu ar determina impunerea de taxe antidumping în cazul unor importuri care nu generează prejudicii, ceea ce ar contraveni articolului 1 alineatul (1) din regulamentul de bază. Pe de altă parte, faptul că reclamanta a putut formula câteva observații cu privire la acest sistem într‑un termen mai scurt decât termenul minim de zece zile prevăzut la articolul 20 alineatul (5) din regulamentul de bază nu ar putea fi reținut împotriva sa și nici nu ar putea remedia insuficiența informațiilor furnizate de Comisie. Astfel, problema dacă termenul acordat de Comisie era adecvat în vederea respectării dreptului la apărare al reclamantei ar trebui apreciată ținând seama de întinderea schimbării în cadrul metodei adoptate de Comisie, precum și de lipsa de informații sau de explicații cu privire la noua apreciere juridică și de fapt. În acest sens, reclamanta subliniază că, întrucât instituțiile nu oferă explicații adecvate cu privire la realizarea metodei și a aprecierii faptelor, împrejurarea că a putut formula câteva comentarii are o valoare limitată și nu presupune respectarea cerințelor prevăzute la articolul 20 din regulamentul de bază, a principiilor generale de drept comunitar sau a dreptului OMC. În plus, însăși Comisia ar fi adoptat un calendar foarte restrictiv, ceea ce ar fi exclus orice extindere a termenului acordat pentru formularea de comentarii cu privire la documentul adițional de informare finală. Mai mult, discuțiile care au durat mai multe luni ar fi privit sistemul de taxe diferite, iar nu sistemul adoptat în final.

104    Reclamanta apreciază că, din cauza lipsurilor din documentul adițional de informare finală și a termenului insuficient alocat, nu a avut posibilitatea de a prezenta Comisiei motivele pentru care abordarea adoptată era nepotrivită sau neîntemeiată și nici nu și‑a putut prezenta punctul de vedere cu privire la metoda sau la datele cifrice care întemeiau propunerea conținută în acest document.

105    În sfârșit, reclamanta adaugă că, în măsura în care ar fi avut posibilitatea să formuleze în mod adecvat comentarii cu privire la documentul adițional de informare finală, ar fi susținut, în primul rând, că sistemul propus echivala cu o încălcare a articolului 1 alineatul (1) din regulamentul de bază, în măsura în care determină impunerea de taxe antidumping asupra unor importuri care nu generează prejudicii, în al doilea rând, că, în privința sa, ar fi trebuit calculată o marjă individuală de prejudiciu și, în al treilea rând, că ultima propunere a Comisiei era nerezonabilă și neîntemeiată, în măsura în care analiza revizuită a situației de fapt, care nu ar fi fost explicată sau justificată, avusese „efectul pervers” de a inversa sarcina respectivă a măsurilor antidumping între China și Vietnam.

106    Consiliul, susținut de Comisie și de CEC, contestă argumentele reclamantei.

 Aprecierea Tribunalului

107    Prin intermediul celui de al treilea motiv, în primul rând, reclamanta susține că instituțiile au încălcat articolul 20 din regulamentul de bază, întrucât, pe de o parte, Comisia nu a comunicat elementele pe care și‑a întemeiat calculele efectuate în documentul adițional de informare finală și, pe de altă parte, nu i‑a acordat un termen suficient și conform cu alineatul (5) al aceluiași articol pentru a prezenta observații complete cu privire la noua sa abordare.

108    În al doilea rând, reclamanta susține că instituțiile nu au prezentat nici în documentul de informare finală, nici în documentul adițional de informare finală, nici în regulamentul atacat motivele care justificau metoda aplicată pentru a ține seama de existența unui volum al importurilor care nu cauza prejudicii și care consta în diminuarea marjei de prejudiciu, în schimbul exonerării importurilor neprejudiciabile de impunerea taxelor antidumping. Aceste circumstanțe constituiau o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, precum și o nemotivare.

109    Cu titlu introductiv, trebuie arătat că articolul 20 din regulamentul de bază prevede modalitățile de exercitare a dreptului părților interesate, în special exportatori, de a fi audiate, care constituie unul dintre drepturile fundamentale recunoscute de ordinea juridică comunitară și implică dreptul de a fi informat asupra faptelor și a motivelor principale pe baza cărora se are în vedere recomandarea instituirii taxelor antidumping definitive (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 27 iunie 1991, Al‑Jubail Fertilizer/Consiliul, C‑49/88, Rec., p. I‑3187, punctul 15, și Hotărârea Tribunalului din 19 noiembrie 1998, Champion Stationery și alții/Consiliul, T‑147/97, Rec., p. II‑4137, punctul 55).

110    În aceste condiții, argumentele reclamantei referitoare la încălcarea articolului 20 din regulamentul de bază trebuie interpretate în sensul unei trimiteri la o încălcare a dreptului său la apărare, astfel cum este consacrat de ordinea juridică comunitară, inclusiv de această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 21 noiembrie 2002, Kundan și Tata/Consiliul, T‑88/98, Rec., p. II‑4897, punctul 131).

111    Cu privire la acest aspect, trebuie amintit că întreprinderile vizate de o anchetă care precedă adoptarea unui regulament antidumping trebuie să aibă posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să își prezinte în mod util punctul de vedere cu privire la realitatea și la pertinența faptelor și ale circumstanțelor invocate și cu privire la elementele de probă reținute de Comisie în susținerea aprecierii sale în ceea ce privește existența unei practici de dumping și a unui prejudiciu care ar rezulta din aceasta (Hotărârea Al‑Jubail Fertilizer/Consiliul, punctul 109 de mai sus, punctul 17, Hotărârea Curții din 3 octombrie 2000, Industrie des poudres sphériques/Consiliul, C‑458/98 P, Rec., p. I‑8147, punctul 99, Hotărârile Tribunalului Champion Stationery și alții/Consiliul, punctul 109 de mai sus, punctul 55, și Kundan și Tata/Consiliul, punctul 110 de mai sus, punctul 132).

112    Trebuie deopotrivă subliniat că, în acest context, caracterul incomplet al informării finale determină nelegalitatea unui regulament ce instituie taxe antidumping definitive numai în cazul în care, din cauza acestei omisiuni, părțile interesate nu au avut posibilitatea de a‑și apăra în mod util interesele. Această situație se regăsește în special în cazul în care omisiunea privește fapte sau considerații diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii, cărora trebuie să li se acorde o atenție deosebită în informarea finală, în temeiul articolului 20 alineatul (2) din regulamentul de bază. De asemenea, această situație se regăsește, pentru identitate de motive, în cazul în care omisiunea privește fapte sau considerații diferite de cele pe care se întemeiază o decizie adoptată de Comisie sau de Consiliu ulterior comunicării documentului de informare finală, astfel cum rezultă din articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază.

113    În speță, astfel cum s‑a arătat la punctele 23-25 de mai sus, Comisia a preconizat încă de la început, în documentul de informare finală, un sistem de taxe diferite, întemeiat pe faptul că doar importurile a mai mult de 140 de milioane de perechi de încălțăminte pe an cauzau un prejudiciu în sensul articolului 3 din regulamentul de bază. Această apreciere se întemeia pe existența unui regim de contingente cantitative până la 1 ianuarie 2005, care ar fi împiedicat un astfel de prejudiciu, precum și pe un calcul al cantităților care ar fi fost importate din China în 2005. Conform acestei propuneri, o taxă antidumping definitivă trebuia aplicată importurilor originare din China mai mari de 140 de milioane de perechi de încălțăminte pe an. Această taxă era egală cu marja de subcotare a prețurilor de referință, respectiv 23 %.

114    Totuși, astfel cum s‑a arătat la punctele 28 și 29 de mai sus, în cadrul documentului adițional de informare finală, Comisia și‑a modificat propunerea cu privire la forma taxelor necesară pentru eliminarea prejudiciului. Această nouă abordare se întemeia și pe existența unui volum al importurilor care nu cauzează prejudicii în sensul articolului 3 din regulamentul de bază. În același timp, conform documentului adițional de informare finală, atât metoda de calcul al acestui volum al importurilor neprejudiciabil, cât și impactul acestui volum asupra formei taxelor definitive propuse erau diferite de cele evocate în documentul de informare finală.

115    În special, în documentul adițional de informare finală, în primul rând, Comisia a reamintit că marja de subcotare a prețurilor de referință pentru importurile originare din China se ridica la 23 %. În al doilea rând, Comisia a stabilit că volumul importurilor originare din această țară în cursul perioadei de anchetă se ridica la 38 % din importurile originare din cele două țări vizate. Procentul respectiv, aplicat tuturor importurilor originare din China și din Vietnam în 2003 (109 milioane de perechi de încălțăminte), corespundea unui număr de aproximativ 41,5 milioane de perechi de încălțăminte, volum despre care s‑a considerat că nu cauzează un prejudiciu industriei comunitare. În al treilea rând, Comisia a apreciat că acest volum reprezenta 28,26 % din importurile originare din China în 2005. În sfârșit, în al patrulea rând, aceasta a redus marja de prejudiciu stabilită inițial (23 %) la 28,26 %, ceea ce a condus la o marjă de prejudiciu „ponderată” de 16,5 %.

116    Din cele prezentate mai sus rezultă următoarele diferențe între metoda prezentată în documentul de informare finală și cea prezentată în documentul adițional de informare finală. În primul rând, în loc să stabilească volumul anual al importurilor neprejudiciabil la nivelul importurilor originare din China în 2005, Comisia a stabilit acest volum anual prin înmulțirea celor 109 milioane de perechi de încălțăminte importate în 2003 cu 38 %. Este vorba despre procentul pe care îl reprezentau importurile originare din această țară din ansamblul importurilor originare din cele două țări vizate în cursul perioadei de anchetă. În al doilea rând, în loc să scutească acest volum anual, calificat drept neprejudiciabil la punctele 278-280 din documentul adițional de informare finală, de aplicarea unei taxe antidumping, Comisia a ales să țină seama de acest volum prin diminuarea nivelului de eliminare a prejudiciului și prin aplicarea taxelor antidumping începând cu prima pereche importată.

117    În acest sens, trebuie constatat că modificarea de către Comisie a propriei analize ca urmare a comentariilor formulate de părțile interesate cu privire la documentul de informare finală nu constituie, în sine, o încălcare a dreptului la apărare. Astfel, după cum rezultă din articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază, documentul de informare finală nu interzice nicio decizie ulterioară a Comisiei sau a Consiliului. Această dispoziție se limitează la a impune Comisiei obligația de a comunica, în cel mai scurt timp posibil, faptele și considerațiile diferite de cele pe care se baza abordarea sa inițială cuprinsă în documentul de informare finală. Într‑adevăr, prin intermediul acestei expuneri, persoanele interesate sunt în măsură să înțeleagă motivele care au condus instituțiile la adoptarea unei poziții diferite.

118    Prin urmare, pentru a stabili dacă drepturile reclamantei prevăzute la articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază au fost respectate de Comisie, trebuie de asemenea să se verifice dacă aceasta i‑a comunicat faptele și considerațiile reținute în scopul noii analize cu privire la prejudiciul și la forma măsurilor necesare pentru a‑l elimina, în măsura în care acestea sunt diferite de cele reținute în documentul de informare finală (a se vedea punctul 112 de mai sus).

119    În acest sens, în documentul adițional de informare finală, Comisia a arătat de la bun început că noua sa propunere permitea să nu se efectueze distincții între diferitele categorii de importatori.

120    În ceea ce privește, în continuare, elementele pe baza cărora Comisia a efectuat ajustarea marjei de prejudiciu de la 23 % la 16,5 %, reclamanta susține în mod greșit că nu a avut acces la acestea. Astfel, metoda descrisă la punctul 115 de mai sus referitoare la ajustarea marjei de prejudiciu prin luarea în considerare a unui volum al importurilor neprejudiciabil figurează în documentul adițional de informare finală. Este adevărat că acest document nu oferă informații cu privire la volumul exact al importurilor originare din China în 2005, care ar permite verificarea corespondenței cu realitatea a pragului de 28,26 %. Totuși, având în vedere că, în opinia Comisiei, cele 41,5 milioane de perechi de încălțăminte reprezintă 28,26 % din totalitatea importurilor originare din China în 2005, se poate deduce că aceste importuri s‑au ridicat la 146,85 milioane de perechi de încălțăminte. De altfel, acest calcul a fost reluat de însăși reclamanta în scrisoarea transmisă pe cale electronică la 2 august 2006 (a se vedea punctul 31 de mai sus).

121    Din considerațiile precedente rezultă că reclamantei i‑a fost comunicat de către Comisie raționamentul pe care l‑a urmat pentru a calcula marja de prejudiciu ținând seama de un volum neprejudiciabil al importurilor. Comisia a prezentat totodată toate datele cifrice pe care le‑a considerat pertinente în acest sens, astfel încât dreptul la apărare al reclamantei nu a fost încălcat în această privință.

122    De asemenea, trebuie subliniat că motivul formulat de reclamantă, astfel cum a fost dezvoltat în cererile introductive, este întemeiat pe încălcarea dreptului său la apărare, iar nu pe articolul 1 alineatul (1) din regulamentul de bază. Rezultă astfel că problema dacă sistemul adoptat în regulamentul atacat este compatibil cu articolul 1 alineatul (1) din regulamentul de bază, prin faptul că ar impune taxe antidumping în cazul unor importuri inferioare pragului anual despre care se considerase că nu cauza prejudicii, nu a fost supusă propriu‑zis controlului Tribunalului.

123    În ceea ce privește termenul acordat, părțile sunt de acord cu privire la faptul că acesta ar fi expirat la 2 august 2006.

124    Prin faptul că a acordat reclamantei un termen mai mic de zece zile pentru a prezenta comentarii pe marginea documentului adițional de informare finală, Comisia a încălcat articolul 20 alineatul (5) din regulamentul de bază (a se vedea în acest sens Hotărârea Champion Stationery și alții/Consiliul, punctul 109 de mai sus, punctul 80). Totuși, această circumstanță nu ar putea, în sine, să conducă la anularea regulamentului atacat. Astfel, mai trebuie stabilit că acordarea unui termen mai scurt decât cel legal a fost de natură să afecteze în mod concret dreptul său la apărare în cadrul procedurii în discuție (Hotărârea Tribunalului din 28 octombrie 2004, Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, T‑35/01, Rec., p. II‑3663, punctul 331).

125    În această privință, trebuie arătat că, în scrisoarea transmisă pe cale electronică la 2 august 2006, reclamanta a amintit calculele Comisiei și că a prezentat un calcul alternativ care ar fi condus la un rezultat diferit și, în opinia sa, echitabil. Prin urmare, reclamanta a înțeles raționamentul Comisiei și a fost în măsură să îi propună o altă abordare, fără a solicita prelungirea termenului acordat. În aceste condiții, trebuie constatat că reclamanta a fost în măsură să își susțină în mod util punctul de vedere.

126    Din aceasta rezultă că dreptul la apărare al reclamantei nu a fost încălcat.

127    Pentru identitate de motive, trebuie respinsă argumentația reclamantei întemeiată pe nemotivarea metodei aplicate pentru calcularea nivelului de eliminare a prejudiciului. Astfel, motivarea regulamentului atacat trebuie apreciată având în vedere în special informațiile care au fost comunicate reclamantei și observațiile pe care aceasta le‑a depus în cursul procedurii administrative (Hotărârea Tribunalului din 15 decembrie 1999, Petrotub și Republica/Consiliul, T‑33/98 și T‑34/98, Rec., p. II‑3837, punctul 107).

128    În speță, astfel cum s‑a arătat la punctul 40 de mai sus, considerentele (296)-(301) ale regulamentului atacat conțin aprecieri care au condus Consiliul la adoptarea sistemului ce a fost pus în aplicare în cele din urmă. În consecință, întrucât Comisia a comunicat reclamantei raționamentul pe care l‑a urmat pentru calcularea marjei de prejudiciu cu luarea în considerare a unui volum neprejudiciabil de importuri și întrucât i‑a prezentat acesteia și ansamblul datelor cifrice pe care le‑a considerat pertinente în acest sens (a se vedea punctele 119-121 de mai sus), trebuie concluzionat că regulamentul atacat este motivat corespunzător cerințelor legale.

129    Prin urmare, al treilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește prejudiciul suferit de industria comunitară

 Argumentele părților

130    Reclamanta apreciază că decizia privind prejudiciul nu este întemeiată pe o perioadă suficient de lungă de importuri normale și, prin urmare, nu se bazează pe date fiabile și obiective. Astfel, având în vedere că perioada de anchetă este cuprinsă între 1 aprilie 2004 și 31 martie 2005, Comisia ar fi ajuns la convingerea că creșterea importurilor după expirarea regimului de contingente a avut un efect prejudiciabil deosebit de sensibil pentru industria comunitară, ținând seama doar de o perioadă de trei luni, prin urmare de primul trimestru din 2005. Semnele vădite ale existenței unui prejudiciu important în 2004 la care face trimitere Comisia la punctul 277 din noul titlu H din documentul adițional de informare finală nu ar avea semnificația că în 2004 s‑a produs efectiv un prejudiciu important. Absența unui prejudiciu important în 2004 ar fi coroborată cu faptul că creșterea importurilor din acel an a fost mică în raport cu 2003 și ar fi fost confirmată de punctul 285 din documentul de informare finală. În mod contrar celor susținute de Consiliu, contingentele cantitative nu ar avea ca obiect o protecție împotriva importurilor ce fac obiectul unui dumping. În plus, analiza factorilor prejudiciului în privința anului 2003 nu ar fi pertinentă, deoarece, după cum a admis Comisia, în acel moment nu exista dumping prejudiciabil.

131    Or, primele trei luni din 2005 ar constitui perioada inițială de deschidere a unei piețe care, pentru mai mult de 12 ani, a făcut obiectul aplicării unui regim strict de contingente cantitative. Astfel cum a arătat Comisia în documentul de informare finală, această perioadă care a urmat expirării regimului de contingente ar fi fost denaturată în mod artificial prin atingeri în legătură cu acest eveniment. Prin urmare, regulamentul atacat s‑ar fi întemeiat pe informații referitoare la o perioadă scurtă care nu putea furniza elemente fiabile cu privire la eliminarea contingentelor. Ar rezulta, astfel, încălcarea de către Consiliu a articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază.

132    Consiliul, susținut de Comisie și de CEC, contestă argumentele reclamantei.

 Aprecierea Tribunalului

133    În primul rând, trebuie subliniat că instituirea taxelor antidumping nu constituie o sancțiune a unui comportament anterior, ci o măsură de apărare și de protecție împotriva concurenței neloiale rezultate din practicile de dumping. Astfel, ancheta trebuie să se desfășoare pe baza unor informații cât mai actualizate posibil, pentru a putea stabili taxe antidumping adecvate pentru protejarea industriei comunitare împotriva practicilor de dumping (Hotărârea Industrie des poudres sphériques/Consiliul, punctul 111 de mai sus, punctele 91 și 92, și Hotărârea Tribunalului din 14 noiembrie 2006, Nanjing Metalink/Consiliul, T‑138/02, Rec., p. II‑4347, punctul 60).

134    Astfel, în cazul în care instituțiile constată că importurile unui produs, care până atunci a făcut obiectul unor restricții cantitative, cresc după expirarea restricțiilor respective, acestea pot ține seama de creșterea menționată pentru aprecierea prejudiciului suferit de industria comunitară.

135    În al doilea rând, după cum a evidențiat Consiliul, aprecierea Comisiei prezentată la punctul 283 din documentul de informare finală, conform căreia volumul de produse importate a crescut după expirarea regimului de contingente, nu demonstrează că instituțiile s‑au bazat doar pe acest element cantitativ pentru a adopta o concluzie în sensul existenței unui prejudiciu.

136    În sfârșit, astfel cum rezultă din considerentele (162), (168)-(170), (187)-(206) și (216)-(240) ale regulamentului atacat, în ceea ce privește prejudiciul și legătura de cauzalitate, instituțiile au ținut seama de mai mulți factori referitori nu numai la ultimul trimestru din perioada de anchetă, ci și la perioada examinată.

137    Rezultă astfel că al patrulea motiv trebuie respins.

138    În aceste condiții, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

139    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Consiliului.

140    Potrivit articolului 87 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, Comisia și CEC suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Foshan City Nanhai Golden Step Industrial Co., Ltd suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Consiliul Uniunii Europene.

3)      Comisia Europeană și Confédération européenne de l’industrie de la chaussure (CEC) suportă propriile cheltuieli de judecată.

Martins Ribeiro

Papasavvas

Dittrich

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 4 martie 2010.

Semnături

Cuprins

Cadrul juridic

Istoricul cauzei și regulamentul atacat

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază și pe încălcarea dreptului la apărare în privința calculului marjei sale de dumping

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

– Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul de bază

– Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 din regulamentul de bază

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 20 din regulamentul de bază, pe încălcarea dreptului la apărare și pe nemotivare

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește prejudiciul suferit de industria comunitară

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată

---

* Limba de procedură: engleza.