1. 

În prezenta cauză, Curtea este chemată să se pronunţe cu privire la recursul formulat de Comisia Comunităţilor Europene împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene din 6 iunie 2006, Girardot/Comisia (T-10/02, RecFP, p. I-A-129 și II-A-609, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care Tribunalul a stabilit compensaţia financiară datorată de Comisie doamnei Girardot în temeiul Hotărârii interlocutorii a Tribunalului din 31 martie 2004, Girardot/Comisia (T-10/02, RecFP, p. I-A-109 și II-483, denumită în continuare „hotărârea interlocutorie”).

2.

Potrivit articolului 236 CE, Curtea de Justiţie este competentă să hotărască asupra oricărui litigiu dintre Comunitate și agenţii săi, în limitele și în condiţiile stabilite prin statut sau care rezultă din regimul care se aplică acestora din urmă.

3.

Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene (denumit în continuare „statutul”), în versiunea aplicabilă situaţiei de fapt în primă instanţă, prevede, la articolul 29 alineatul (1):

„În vederea ocupării posturilor vacante dintr-o instituţie, autoritatea împuternicită să facă numiri, după ce a analizat:

iniţiază procedura de concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau atât pe bază de dosare, cât și de examene. Procedura de concurs este stabilită în anexa III.

Această procedură poată fi iniţiată și în vederea constituirii unei rezerve pentru recrutări ulterioare.” [traducere neoficială]

4.

Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene (denumit în continuare „RAA”), în versiunea aplicabilă situaţiei de fapt în primă instanţă, prevede la articolul 2 litera (d) că, în sensul acestui regim, este considerat agent temporar „agentul angajat în vederea ocupării, cu titlu temporar, a unui post permanent, remunerat din creditele pentru cercetare și investiţii și inclus în schema de personal anexată la bugetul instituţiei respective” [traducere neoficială].

5.

Articolul 8 al patrulea și al cincilea paragraf din RAA prevede, printre altele, că acel contract de muncă al unui agent menţionat la articolul 2 litera (d) din RAA, din categoria A sau B, însărcinat cu îndeplinirea unor funcţii care necesită competenţe știinţifice și tehnice se încheie pentru o perioadă ce nu poate depăși cinci ani și că acest contract poate fi prelungit o singură dată pe perioadă determinată. Orice prelungire ulterioară a acestui contract de muncă se face pe perioadă nedeterminată.

6.

Articolul 47 din RAA prevede:

„În afară de cazul încetării raporturilor de muncă ale agentului temporar ca urmare a decesului acestuia, contractul său de muncă poate înceta:

[…]

7.

Cazurile de reziliere fără preaviz sunt definite la articolele 48-50 din RAA.

8.

Potrivit reconstituirii faptelor, efectuată de Tribunal, doamna Girardot a intrat în serviciul Comisiei la 1 februarie 1996, în calitate de expert naţional detașat. Aceasta a păstrat acest statut până la 31 ianuarie 1999.

9.

Printr-un contract din 15 ianuarie 1999, încheiat pentru o perioadă de doi ani și ulterior prelungit prin act adiţional pentru o perioadă de un an, doamna Girardot a fost angajată ca agent temporar în sensul articolului 2 litera (d) din RAA. În această calitate, a fost repartizată în mod succesiv la Direcţia Generală Industrie și apoi la Direcţia Generală Societatea informaţională din cadrul Comisiei.

10.

La 26 iulie 2000, Direcţia Generală Personal și Administraţie a Comisiei a publicat un anunţ pentru ocuparea unor posturi vacante, specificând că, în cadrul deciziei privind noua politică de personal de cercetare, Comisia organizează concursuri interne pentru întocmirea de liste de rezervă, printre care se numără și concursul COM/T/R/ST/A/2000 privind carierele A 8/A 5, A 4 și A 3 din categoria A, remunerate din creditele pentru știinţă și tehnică din bugetul de cercetare și investiţii.

11.

Doamna Girardot și-a depus candidatura în cadrul concursului intern pentru întocmirea de liste de rezervă COM/T/R/ST/A/2000, însă aceasta a fost respinsă pentru motivul că nu îndeplinea toate condiţiile necesare pentru admitere ( 2 ).

12.

La 9 și, respectiv, la 12 februarie 2001, Direcţia Generală Personal și Administraţie a publicat două anunţuri pentru ocuparea unor posturi permanente vacante, remunerate din creditele pentru cercetare. Prin scrisoarea din 20 februarie 2001, doamna Girardot și-a exprimat interesul, pe de o parte, pentru un post din categoria A publicat în anunţul pentru ocuparea unor posturi vacante din 9 februarie 2001, COM/2001/CCR/16/R, și, pe de altă parte, pentru alte șapte posturi din categoria A, publicate în anunţul pentru ocuparea unor posturi vacante din 12 februarie 2001.

13.

Prin scrisoarea din 15 martie 2001, Comisia a informat-o pe doamna Girardot că „nu a putut accepta candidatura” acesteia pentru postul publicat la 9 februarie 2001.

14.

În ceea ce privește celelalte șapte posturi, Comisia a făcut cunoscut doamnei Girardot, prin scrisoarea din 13 martie 2001, că „nu au putut fi luate în considerare” candidaturile sale pentru motivul că aceste posturi „nu sunt accesibile decât membrilor personalului statutar aflaţi în serviciul Comisiei care au reușit la un concurs”. Pentru fiecare dintre aceste posturi, Comisia a acceptat candidatura altor șapte candidaţi, care erau toţi agenţi temporari și care erau incluși în lista stabilită în urma concursului intern COM/T/R/ST/A/2000, și l-a numit pe fiecare dintre aceștia în postul pentru care își exprimase interesul.

15.

La 8 iunie 2001, doamna Girardot a formulat o reclamaţie îndreptată împotriva deciziilor de respingere a candidaturilor sale cuprinse în cele două scrisori. Această reclamaţie a făcut obiectul unei decizii implicite de respingere.

16.

Prin hotărârea interlocutorie pronunţată, Tribunalul a anulat deciziile Comisiei de respingere a candidaturilor doamnei Girardot pentru motivul că nu se probase că meritele candidaturii acesteia au fost examinate în mod corespunzător de către Comisie înainte de a le respinge și, corelativ, înainte de a accepta candidaturile celorlalte persoane ( 3 ).

17.

Cu toate acestea, Tribunalul a respins cererea doamnei Girardot de anulare a deciziilor de numire a candidaţilor acceptaţi în posturile respective ( 4 ). După ce a analizat comparativ interesul doamnei Girardot, al serviciului și, respectiv, al terţilor angajaţi „în conformitate cu principiile proporţionalităţii și protecţiei încrederii legitime”, Tribunalul a considerat că anularea deciziilor de numire în posturile respective ar fi reprezentat o sancţiune excesivă în raport cu ilegalitatea săvârșită de Comisie de a nu fi probat că a examinat în mod corespunzător meritele unei singure candidate la posturile respective ( 5 ).

18.

Totuși, Tribunalul a amintit că, pentru a asigura efectul util al unei hotărâri de anulare în interesul reclamantei, instanţa comunitară poate să utilizeze competenţa de fond care îi este conferită în litigiile cu caracter pecuniar și să condamne, chiar și din oficiu, instituţia pârâtă la plata unei despăgubiri ( 6 ) sau să o invite pe aceasta din urmă să protejeze în mod corespunzător drepturile reclamantei.

19.

În speţă, Tribunalul a invitat părţile să ajungă la un acord, convenind asupra unei compensaţii financiare echitabile pentru respingerea ilegală a candidaturilor doamnei Girardot, care trebuia să ţină cont de faptul că persoana interesată nu mai putea să participe la o viitoare procedură, întrucât nu mai era în măsură și nici nu mai avea dreptul să își exprime interesul pentru posturi ce trebuie ocupate răspunzând la un anunţ pentru ocuparea unor posturi vacante „în special în domeniul cercetării”. În lipsa unui astfel de acord, Tribunalul a precizat că părţile trebuiau să îi prezinte concluziile exprimate în cifre în termen de trei luni de la data pronunţării hotărârii interlocutorii.

20.

Deoarece părţile nu au ajuns la un acord cu privire la valoarea unei compensaţii financiare echitabile, acestea au transmis Tribunalului concluziile exprimate în cifre la 6 septembrie 2004.

21.

Doamna Girardot a propus să se stabilească valoarea acestei compensaţii, cu titlu principal, la suma de 2687994 de euro, cu titlu subsidiar, la suma de 432887 de euro și, de asemenea în subsidiar, la suma de 250248 de euro, majorate cu dobânzile judiciare.

22.

Comisia a propus stabilirea acestui cuantum la suma de 23917,43 euro, considerând just să acorde doamnei Girardot, „pe de o parte, echivalentul remuneraţiei nete pe trei luni ce corespunde perioadei de preaviz minim prevăzută de [articolul 47 alineatul (2) litera (a) din RAA], mai exact 18917,43 euro, cu titlu de despăgubiri pentru pierderea șansei de a accede la unul dintre cele opt posturi respective și, pe de altă parte, 5000 de euro, cu titlu de despăgubiri pentru pierderea șansei de a participa la o nouă procedură de ocupare a unor posturi vacante” ( 7 ). Acest cuantum ar fi trebuit majorat cu dobânzile compensatorii calculate între data pronunţării hotărârii interlocutorii și data plăţii efective a sumei datorate, precum și cu suma simbolică de un euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral ( 8 ).

23.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul, pe de o parte, a stabilit valoarea compensaţiei financiare datorate de Comisie doamnei Girardot la suma de 92785 de euro, la care se adaugă dobânzi cu începere de la 6 septembrie 2004, la rata fixată de Banca Centrală Europeană pentru operaţiunile principale de finanţare, majorată cu două puncte și, pe de altă parte, a obligat Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

24.

Înainte de a preciza modalităţile de calcul prin care s-a ajuns la această sumă, Tribunalul a amintit, mai întâi, că deciziile Comisiei anulate prin hotărârea interlocutorie au privat-o pe doamna Girardot, într-un mod cert și ireversibil, dată fiind imposibilitatea de restabilire a situaţiei anterioare adoptării acestor decizii, de posibilitatea de a obţine examinarea candidaturilor sale și de a-i fi acceptată ( 9 ) una dintre acestea. În continuare, Tribunalul a precizat că pierderea unei șanse de a ocupa un post vacant în cadrul unei instituţii comunitare și de a beneficia de avantajele financiare aferente acestuia constituie un prejudiciu de natură materială, punct asupra căruia părţile conveniseră ( 10 ). În sfârșit, Tribunalul a indicat la punctele 57 și 58 din hotărârea atacată, că, în vederea aprecierii întinderii prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse, dezbătută de părţi în speţă, trebuia să „se determine diferenţa între remuneraţia pe care ar fi primit-o doamna Girardot în ipoteza în care în care posibilitatea de a i se accepta candidatura s-ar fi materializat și suma pe care a perceput-o efectiv ca urmare a respingerii ilegale a candidaturii sale, iar apoi, dacă este cazul, să se evalueze, sub forma unui procent, șansa doamnei Girardot ca această ipoteză să se materializeze”.

25.

Trecând la evaluarea concretă a compensaţiei financiare în speţă, Tribunalul a calculat în primul rând diferenţa de remuneraţie care rezultă din condiţiile financiare ale postului de care ar fi beneficiat doamna Girardot dacă ar fi fost recrutată de Comisie și condiţiile de care a beneficiat efectiv, diferenţă calculată asupra sumelor nete după impozitare ( 11 ). În ceea ce privește în special perioada pe parcursul căreia trebuia să fie efectuată această comparaţie, Tribunalul a considerat că, pentru a se ţine cont de totalitatea posibilităţilor de încetare a contractului prevăzute la articolul 47 alineatul (2) și la articolele 48-50 din RAA, perioada menţionată putea fi stabilită ex aequo et bono la cinci ani, perioada de preaviz fiind inclusă, cu începere de la data la care își produce efectele numirea candidaţilor acceptaţi de Comisie la finele procedurii de ocupare a posturilor vacante de la care a fost exclusă în mod ilegal doamna Girardot, respectiv perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și 31 martie 2006 ( 12 ). Pornind de la cifrele furnizate de doamna Girardot, Tribunalul a determinat întinderea pierderii de remuneraţie în cursul acestei perioade la suma, stabilită ex aequo et bono, de 185570 de euro.

26.

În al doilea rând, în ceea ce privește aprecierea, sub forma unui procent, a șansei doamnei Girardot de a i se accepta candidatura, Tribunalul a cercetat mai întâi dacă respectivele candidaturi prezentate de aceasta îndeplineau, pentru a fi luate în considerare, condiţiile precizate în anunţurile pentru ocuparea posturilor vacante la care aceasta răspunsese, în scopul de a verifica dacă șansa de care doamna Girardot a fost privată putea fi considerată reală ( 13 ). În acest sens, Tribunalul a amintit că, potrivit hotărârii interlocutorii, acest lucru este adevărat ( 14 ).

27.

Tribunalul a examinat în al treilea rând dacă șansa de care a fost privată doamna Girardot putea fi considerată certă, în sensul că aceasta ar fi avut, dacă nu toate șansele de a accede la unul dintre posturile în cauză, cel puţin o șansă serioasă să acceadă la acestea ( 15 ).

28.

În această privinţă, și având în vedere elementele dosarului, Tribunalul a arătat că nu se poate considera că, la finele primei etape a procedurii de ocupare a posturilor vacante prevăzută la articolul 29 alineatul (1) din statut, Comisia, care putea să decidă să mărească baza de selecţie, ar fi acceptat în mod cert una dintre candidaturile doamnei Girardot și, în consecinţă, că aceasta din urmă avea toate șansele de a i se atribui un contract de agent temporar în sensul articolului 2 litera (d) din RAA și de a obţine un avantaj financiar din executarea acestuia. Cu toate acestea, Tribunalul a considerat că doamna Girardot avea cel puţin o șansă serioasă în această privinţă, de care a fost privată prin respingerea candidaturilor sale de către Comisie fără a se dovedi examinarea lor ( 16 ).

29.

În continuare, după ce a pus în balanţă elementele suplimentare de natură să reducă șansa doamnei Girardot de a i se accepta candidatura și cele de natură să sporească această șansă ( 17 ), Tribunalul a conchis că doamna Girardot „avea, în concluzie, o șansă serioasă de a i se accepta candidatura pentru a ocupa unul dintre posturile pentru care își manifestase interesul sau orice alt post pentru care și-ar fi exprimat ulterior, în mod util, interesul” ( 18 ) și a aplicat, ex aequo et bono, diferenţei de remuneraţie de 185570 de euro un coeficient de multiplicare de 0,5, destinat să reflecte existenţa unei șanse serioase (50 %) de a obţine unul dintre aceste posturi. Valoarea compensaţiei financiare echitabile a fost, ca urmare, stabilită la 92785 de euro ( 19 ).

30.

În ceea ce privește prejudiciul material complementar, prejudiciul moral și cel fizic pretinse de doamna Girardot, Tribunalul a apreciat, la punctul 123 din hotărârea atacată, că scopul compensaţiei financiare echitabile era înlocuirea hotărârii interlocutorii și protejarea în mod corespunzător a drepturilor doamnei Girardot, compensând ex aequo et bono imposibilitatea de restabilire a situaţiei anterioare ilegalităţii săvârșite de Comisie. Ca urmare, Tribunalul a apreciat că, în lipsa unei cereri prealabile de despăgubire, scopul compensaţiei nu ar fi putut să fie repararea oricărui alt prejudiciu pe care această ilegalitate ar fi putut să îl cauzeze persoanei interesate și că, în consecinţă, argumentele privind celelalte prejudicii pretinse de doamna Girardot erau lipsite de relevanţă ( 20 ). Tribunalul a hotărât că, în orice caz, niciunul dintre celelalte prejudicii pretinse nu putea fi avut în vedere pentru stabilirea valorii compensaţiei financiare echitabile ( 21 ). În ceea ce privește, în special, elementele prejudiciului moral referitoare la degradarea sănătăţii psihice și la starea depresivă a doamnei Girardot, precum și cele referitoare la pretinsul prejudiciu fizic rezultând din ilegalitatea constatată, Tribunalul a arătat că doamna Girardot nu a prezentat niciun element care să ateste existenţa acestor prejudicii ( 22 ).

31.

Prin recursul formulat, Comisia solicită Curţii:

32.

Doamna Girardot solicită Curţii:

33.

Comisia invocă un motiv unic de anulare, întemeiat pe faptul că metoda utilizată de Tribunal în hotărârea atacată pentru calcularea pierderii șansei reprezintă o încălcare a articolului 236 CE și a condiţiilor privind angajarea răspunderii Comisiei, arătând în același timp că, prin recursul său, solicită Curţii să decidă modalitatea de calcul a pierderii șansei de a fi recrutat de Comisie în cazul în care aceasta a adoptat o decizie ilegală prin care a privat persoana interesată de posibilitatea de a i se accepta candidatura. Comisia a adăugat atât în înscrisuri, cât și în ședinţă faptul că obiectivul urmărit prin acest recurs constă în identificarea, de către Curte, a unui raţionament juridic și a unei metode uniforme pentru calculul pierderii șansei de a obţine un post.

34.

Comisia precizează că nu dorește să susţină că ilegalitatea deciziilor prin care a respins diferitele candidaturi ale doamnei Girardot nu a cauzat un prejudiciu reparabil. Astfel, Comisia precizează că acceptă ideea că pierderea șansei de a obţine un post constituie un prejudiciu material.

35.

În schimb, aceasta subliniază că prejudiciul real și cert suferit de persoana interesată ar fi acela rezultat din lipsa examinării candidaturilor sale, iar nu cel rezultat dintr-o pierdere ipotetică de remuneraţie în cursul unei perioade definite într-un mod tot atât de ipotetic.

36.

Potrivit Comisiei, consideraţia expusă la punctul 58 din hotărârea atacată, în conformitate cu care, pentru a aprecia întinderea prejudiciului rezultat din pierderea șansei, trebuie să se determine diferenţa dintre remuneraţia pe care ar fi primit-o doamna Girardot în ipoteza în care în care posibilitatea de a i se accepta candidatura s-ar fi materializat și suma pe care a primit-o efectiv ca urmare a respingerii ilegale a candidaturii sale, ar echivala cu evaluarea unui prejudiciu material care nu mai este cel al pierderii șansei de a fi recrutat și ar interpreta greșit noţiunea de pierdere a șansei ca pierdere a certitudinii de a obţine un post. Or, în opinia Comisiei, este incontestabil că dispune de o marjă largă de apreciere în materie de recrutare.

37.

Comisia consideră că această eroare de drept este confirmată în primul rând de faptul că, pentru calcularea pierderii de remuneraţie, Tribunalul ia în considerare remuneraţia primită de doamna Girardot în intervalul respectiv. Or, în ipoteza în care aceasta din urmă ar fi ocupat, în decursul perioadei respective, un post mai bine plătit decât cel pe care ar fi putut să îl obţină în cadrul Comisiei în aceeași perioadă, nu ar fi suferit nicio pierdere de remuneraţie, cu toate că ar fi suferit cu siguranţă o pierdere de șansă. Metoda de calcul reţinută de Tribunal ar fi, prin urmare, ilogică și susceptibilă de a cauza discriminări. În al doilea rând, Comisia susţine că eroarea de drept pe care a identificat-o este confirmată de asemenea de aprecierea, cuprinsă la același punct 58 din hotărârea atacată, potrivit căreia valoarea prejudiciului material, cuantificată prin calculul diferenţei de remuneraţie primite, ar putea, „dacă este cazul”, să fie evaluată sub forma unui procent reprezentând șansa persoanei în cauză de a fi recrutată. Această premisă a raţionamentului urmat în hotărârea atacată ar demonstra, în opinia Comisiei, că Tribunalul încearcă să evalueze prejudiciul izvorât dintr-o ipotetică pierdere de remuneraţie, întrucât faptul că doamna Girardot nu a pierdut decât șansa de a fi recrutată nu ar fi automat („dacă este cazul”). În al treilea rând, Tribunalul ar lua în considerare circumstanţe aleatorii pentru a aprecia gradul de probabilitate al recrutării persoanei interesate. Or, după cum se arată la punctul 57 din hotărârea interlocutorie, doamna Girardot nu avea un drept de a fi recrutată. Cu toate acestea, prin calcularea, mai întâi, a prejudiciului material ca și cum doamna Girardot s-ar fi bucurat de un astfel de drept, hotărârea atacată ar contrazice hotărârea interlocutorie.

38.

Potrivit Comisiei, ar trebui concluzionat că, în lumina ansamblului acestor consideraţii, calculul prejudiciului rezultat din pierderea șansei de a fi recrutat ar trebui să se bazeze în mod necesar pe alt element decât cel reţinut de Tribunal și că, în orice caz, nu ar putea fi efectuat în raport cu pierderea de remuneraţie, care presupune siguranţa (ipotetică, și nu certă) de a fi recrutat. În ședinţă, Comisia a adăugat că prejudiciul rezultat din comportamentul ilegal de a nu fi examinat o candidatură nu s-ar putea constitui într-o pierdere de remuneraţie.

39.

În consecinţă, Comisia, în conformitate cu articolul 61 primul paragraf a doua teză din Statutul Curţii de Justiţie, invită Curtea să declare că prejudiciul suferit de doamna Girardot ca urmare a culpei Comisiei de a nu fi examinat candidatura acesteia pentru unul dintre posturile în cauză, care a antrenat pierderea șansei de a fi recrutată, poate fi compensat în mod echitabil prin acordarea unei sume forfetare reprezentând echivalentul salariului net pe trei luni, care corespunde sumei ce trebuia să îi fie achitată de Comisie în cursul perioadei de preaviz aferente unui contract pe durată nedeterminată, respectiv, în acest caz, 18917,43 euro, majorată cu o altă sumă forfetară de 5000 de euro, care vizează compensarea împrejurării că doamna Girardot nu va mai putea participa la o viitoare procedură de recrutare.

40.

Doamna Girardot propune respingerea recursului principal ca inadmisibil sau, în orice caz, ca nefondat.

41.

În ceea ce privește admisibilitatea, aceasta susţine în primul rând că, potrivit jurisprudenţei, Tribunalul este singura instanţă competentă să evalueze prejudiciul rezultat din pierderea șansei. Doamna Girardot consideră că, dacă nu reproșează Tribunalului faptul că nu a specificat criteriile reţinute pentru a proceda la evaluarea prejudiciului suferit, quod non, Comisia nu are niciun temei în baza căruia să critice aprecierea Tribunalului și nici, a fortiori, să pretindă Curţii pronunţarea unei decizii de principiu asupra metodei ce trebuie utilizată pentru efectuarea calculului privind repararea prejudiciului material rezultat din pierderea șansei. De altfel, în această privinţă ar exista o multitudine de situaţii diferite, care nu pot fi analizate decât caz cu caz. În al doilea rând, doamna Girardot pretinde că motivul potrivit căruia Tribunalul ar repara pierderea certitudinii, și nu pierderea șansei, este inadmisibil, întrucât acest motiv nu ar fi fost invocat în primă instanţă în faţa Tribunalului.

42.

În ceea ce privește fondul, și cu titlu preliminar, doamna Girardot subliniază că, dacă modul în care a apreciat Tribunalul întinderea prejudiciului în hotărârea atacată nu corespunde modului în care a procedat în alte cauze, acest lucru se datorează faptului că situaţiile nu sunt asemănătoare.

43.

În ceea ce privește, în primul rând, caracterul real și cert al prejudiciului, doamna Girardot amintește că, în legătură cu prejudiciul rezultat din pierderea șansei, Tribunalul a precizat, cu altă ocazie, că este îndeplinită condiţia caracterului real atunci când reclamantul stabilește că ceea ce l-a privat de șansa menţionată este conduita ilegală reproșată instituţiei (Hotărârea Tribunalului din 21 martie 1996, Farrugia/Comisia, T-230/94, Rec., p. II-195, punctul 43). Or, în speţă nu s-ar mai contesta faptul că refuzul ilegal al Comisiei de a examina candidaturile doamnei Girardot a privat-o pe aceasta din urmă de șansa, pe de o parte, de a i se accepta una sau mai multe dintre aceste candidaturi, iar, pe de altă parte, de a-și exprima în viitor, în mod util, interesul pentru orice alt post dacă ar fi fost în continuare îndreptăţită să facă acest lucru.

44.

În ceea ce privește, în al doilea rând, pretinsa interpretare greșită a noţiunii de pierdere a șansei ca pierdere a certitudinii, doamna Girardot arată că demersul reţinut în hotărârea atacată, constând în identificarea avantajelor de care aceasta ar fi putut să beneficieze dacă ar fi fost recrutată și în determinarea, în continuare, a procentului de șanse pe care le avea de a fi recrutată, este un demers clasic, care a fost deja reţinut de Tribunal în Hotărârea din 5 octombrie 2004, Eagle și alţii/Comisia ( 23 ), și care este consacrat de doctrina belgiană. Această metodă nu ar interpreta greșit noţiunea de pierdere a unei șanse, ci ar fi adecvată pentru repararea prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse a cărei materializare, prin definiţie, nu este sigură.

45.

În ceea ce privește, în al treilea rând, discriminarea cauzată de metoda reţinută de Tribunal, doamna Girardot consideră că criticile exprimate de Comisie nu au deloc în vedere a doua parte a raţionamentului Tribunalului, care are ca obiect tocmai determinarea coeficientului care trebuie aplicat pierderii de venit constatate în cazul în care șansa s-ar fi concretizat și care corespunde probabilităţii ca această șansă să se materializeze. Mai mult, pare a fi echitabil ca, în cazul în care probabilitatea de a fi recrutat rămâne constantă, candidatul care a suferit o pierdere de venit mai importantă să obţină o despăgubire superioară celei acordate candidatului care a suferit o pierdere de remuneraţie mai puţin importantă. Deoarece acești candidaţi nu se găsesc în situaţii comparabile, nu ar putea fi constatată nicio încălcare a principiului egalităţii de tratament.

46.

Potrivit jurisprudenţei, un litigiu care opune un funcţionar sau un agent temporar instituţiei la care este sau era angajat și care are ca obiect repararea unui prejudiciu se întemeiază, atunci când își are originea la locul de muncă al persoanei în cauză în cadrul instituţiei respective, pe articolul 236 CE și pe statut și se află în afara domeniului de aplicare al articolelor 235 CE și 288 CE ( 24 ).

47.

Din jurisprudenţa privind contenciosul acţiunilor în despăgubiri în domeniul funcţiei publice comunitare rezultă de asemenea că angajarea răspunderii extracontractuale a Comunităţii presupune întrunirea a trei condiţii cumulative, respectiv nelegalitatea comportamentului imputat instituţiilor, caracterul real al prejudiciului și existenţa unei legături de cauzalitate între conduita respectivă și prejudiciul invocat ( 25 ). În acest context, Curtea a precizat că Tribunalul, arătând că, pentru a putea pretinde acordarea de dobânzi compensatorii, funcţionarii trebuiau să demonstreze culpa instituţiei, caracterul real al prejudiciului cert și evaluabil, precum și legătura de cauzalitate între culpa invocată și prejudiciul pretins, nu s-a îndepărtat de această jurisprudenţă ( 26 ).

48.

Prin urmare, aceste condiţii, a căror îndeplinire a fost constatată atât în hotărârea interlocutorie, cât și în hotărârea atacată și a căror reunire este, în parte, contestată de Comisie în prezenta cauză, sunt, în esenţă, similare celor care guvernează răspunderea extracontractuală a Comunităţii în temeiul articolului 288 CE.

49.

În această privinţă, este necesar să remarcăm că nici articolul 236 CE și nici statutul nu fac referire, spre deosebire de articolul 288 alineatul (2) CE, la norma potrivit căreia Comunitatea este obligată să repare prejudiciile cauzate de instituţiile sale, „în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre”.

50.

Întrucât răspunderea extracontractuală a Comunităţii este guvernată, atât în cazul articolului 288 CE, cât și în cel al articolului 236 CE și al statutului, de principii nescrise similare, nimic nu se opune, în opinia noastră, efectuării unei examinări a ordinilor juridice ale statelor membre, astfel încât să fie verificată, dacă nu existenţa principiilor generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, cel puţin recunoașterea, de către unele dintre acestea, a construcţiilor juridice care pot influenţa instanţa comunitară. De altfel, o scurtă analiză a sistemelor juridice naţionale se poate dovedi interesantă în speţă în ceea ce privește definiţia dată de acestea pierderii unei șanse și caracterul reparabil pe care îl recunosc acesteia, precum și în privinţa metodei pe care unele dintre aceste sisteme juridice o reţin în vederea evaluării prejudiciului rezultat dintr-o astfel de pierdere. Această analiză face posibilă de asemenea o mai bună înţelegere a demersului urmat de Tribunal în prezenta cauză, care a luat în considerare în mod cert unele ordini juridice naţionale, demers care, în lumina acestora din urmă, nu pare atât de „ilogic” pe cât pretinde Comisia în recursul principal.

51.

Examinarea sistemelor juridice ale statelor membre la momentul sesizării Tribunalului, respectiv în 2003, nu permite desprinderea unui principiu general comun acestor sisteme juridice în temeiul căruia pierderea unei șanse de a fi recrutat să constituie un prejudiciu reparabil care să fie, în plus, reparat în aceleași condiţii sau în condiţii similare.

52.

Astfel, mai multe sisteme juridice naţionale (și anume dreptul danez, cel german, cel austriac, cel portughez, cel finlandez și cel suedez) nu admit, în principiu, repararea pierderii șansei de a fi recrutat, cu toate că unele dintre acestea (în special dreptul danez, cel portughez și cel finlandez) prevăd forme diferite de compensaţie, care, dacă este cazul, pot fi mai avantajoase pentru candidatul respins în mod ilegal ( 27 ).

53.

În schimb, noţiunea de pierdere a șansei și caracterul reparabil al acesteia ca atare, în special în contenciosul dreptului muncii și/sau al funcţiei publice naţionale, sunt recunoscute în dreptul belgian, în cel elen, în cel spaniol, în cel francez, în cel irlandez, în cel italian, în cel luxemburghez, în cel olandez și în dreptul Regatului Unit.

54.

Potrivit acestor sisteme juridice, noţiunea de pierdere a șansei este definită, în esenţă, ca speranţa nerealizată de a obţine un avantaj și/sau de a evita realizarea unui risc. În ceea ce privește cel puţin pierderea șansei de a obţine un avantaj scontat, cum este cazul în prezenta cauză (pierderea unei șanse de a fi recrutat), un punct comun al sistemelor juridice naţionale care recunosc această noţiune este acela că se operează în circumstanţe în care intervine un element aleatoriu a cărui apariţie face ca rezultatul sperat să devină necunoscut în mod irevocabil. În plus, în general, aceste sisteme de drept impun ca șansa pierdută să fie serioasă, în sensul că probabilitatea realizării acesteia trebuie să fie mare. Caracterul serios al șansei pierdute constituie astfel un instrument de măsură al certitudinii prejudiciului suferit.

55.

În ceea ce privește evaluarea prejudiciului cauzat de pierderea unei șanse, instanţele naţionale efectuează o apreciere din perspectiva principiului echităţii, independent de natura morală sau materială a prejudiciului ( 28 ). În Belgia, valoarea economică a șansei pierdute face obiectul unei evaluări ex aequo et bono, în sensul că judecătorul, după ce a constatat că nu există elemente clare pentru evaluarea prejudiciului, ia în considerare, potrivit conștiinţei, toate elementele de natură să exercite o influenţă asupra calculului său ( 29 ). În unele decizii, prejudiciul este evaluat prin aplicarea, la valoarea beneficiului nerealizat, a unui procent corespunzător șansei pierdute. De exemplu, în materia funcţiei publice, prejudiciul suferit de persoana care a pierdut o șansă serioasă de promovare a fost evaluat la 50 % din diferenţa dintre salariul pe care funcţionarul l-ar fi obţinut ca urmare a acestei promovări și cel cu care a rămas în lipsa promovării respective ( 30 ). În Franţa, atunci când sunt reunite condiţiile pentru repararea prejudiciului, în special cea cu privire la pierderea unei șanse serioase, care este singura ce constituie un prejudiciu cert, instanţa administrativă stabilește valoarea compensaţiei în funcţie de criteriul potrivit căruia repararea prejudiciului trebuie evaluată în raport cu șansa pierdută și nu poate fi egală cu beneficiul pe care l-ar fi adus această șansă dacă s-ar fi materializat ( 31 ). În ceea ce privește stabilirea valorii compensaţiei acordate victimei, instanţa administrativă poate efectua, în cadrul cererii de despăgubire, o evaluare globală a valorii prejudiciului, cu respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului ( 32 ) sau, în cazul specific în care victima este repusă în situaţia anterioară (de exemplu, reintegrarea sau reîncadrarea), o evaluare a prejudiciului pe baza diferenţei dintre salariul pe care funcţionarul l-ar fi primit dacă ar fi continuat activitatea respectivă și remuneraţia pe care a obţinut-o efectiv ( 33 ). În Italia, Corte suprema di cassazione (Curtea supremă de casaţie) a aprobat metoda prin care se lua în considerare diferenţa dintre salariul pe care lucrătorul l-ar fi primit în cazul materializării șansei de a fi promovat și cel pe care l-a primit efectiv și a hotărât că i se poate atribui acestuia un procent din suma respectivă, echivalent cu posibilităţile pe care le avea de a obţine promovarea ( 34 ). În Regatul Unit, în domeniul dreptului muncii, cuantificarea pierderii șansei de a obţine un post a fost realizată prin evaluarea în procente a probabilităţii de a obţine postul respectiv și prin aplicarea acestui procent la valoarea salariului ipotetic pierdut ( 35 ).

56.

Aceste metode par să fi influenţat Tribunalul în prezenta cauză. Comisia sugerează, în recursul principal, că jurisprudenţa Tribunalului ar prezenta o anumită inconsecvenţă, pe de o parte, cu privire la recunoașterea pierderii șansei ca fiind un prejudiciu pe deplin reparabil și, pe de altă parte, în ceea ce privește modul de calcul al prejudiciului rezultat din pierderea șansei în cadrul diferitelor cauze.

57.

Desigur, este adevărat că, într-un alt contencios decât cel privind funcţia publică comunitară, Tribunalul a considerat că, nefiind nici real și nici cert, prejudiciul rezultat din pierderea șansei nu poate face obiectul unei reparaţii. Astfel, în contenciosul privind contractele de achiziţii publice, Tribunalul tinde să considere că prejudiciul care decurge din beneficiul nerealizat ca urmare a încălcării dreptului comunitar de către Comisie în derularea unei proceduri de cerere de ofertă presupune dreptul reclamantului la atribuirea contractului ( 36 ). Într-o astfel de situaţie, Tribunalul a hotărât că prejudiciul rezultat din beneficiul nerealizat invocat de ofertantul respins nu era nici real, nici cert, în măsura în care nu se putea deduce că i-ar fi fost atribuit în mod cert contractul ( 37 ). O abordare similară, deși mai puţin categorică, a fost adoptată în Hotărârea Farrugia/Comisia, citată anterior ( 38 ), prin care a fost respinsă, pentru aceleași motive, pretenţia reclamantului potrivit căreia acesta ar fi suferit un prejudiciu important ca urmare a faptului de a fi pierdut o șansă unică de a-și continua studiile și cercetările din cauza respingerii ilegale a candidaturii sale la o bursă de studii în domeniul cercetării pe care, în conformitate cu legislaţia comunitară aplicabilă, Comisia trebuia să i-o acorde.

58.

Cu toate acestea, din contenciosul privind Statutul funcţionarilor reiese că Tribunalul nu a făcut dovadă de aceeași rigoare atunci când a recunoscut, în cadrul unui curent jurisprudenţial cel puţin majoritar, caracterul reparabil al pierderii unei șanse de a fi recrutat sau de a fi promovat ( 39 ). În aceste cauze, Tribunalul a considerat, într-un mod uneori ambiguu, că prejudiciul suferit era de natură morală ( 40 ) și/sau materială ( 41 ), reţinând, în ceea ce privește modul de calcul al prejudiciului, fie o metodă bazată de diferenţa de remuneraţie ( 42 ), fie o modalitate de reparaţie ex aequo et bono ( 43 ).

59.

Natura materială a prejudiciului suferit ca urmare a pierderii șansei de evoluţie în carieră pare să fi fost confirmată, în recurs, prin hotărârea Consiliul/de Nil și Impens, citată anterior.

60.

În primă instanţă, Tribunalul a considerat, la punctul 47 din Hotărârea din 26 iunie 1996, de Nil și Impens/Consiliul ( 44 ), că reclamantele au stabilit existenţa unui drept la repararea prejudiciului rezultând din faptul că nu au fost reîncadrate în categoria B în același timp cu ceilalţi câștigători ai unui concurs intern organizat de Consiliul Uniunii Europene, în măsura în care, deși acestea nu aveau un drept de a fi promovate după reîncadrare, au pierdut, în orice caz, șansa de a evolua în carieră, în viitor, în mod similar celorlalţi câștigători ai concursului respectiv. În afara acestui prejudiciu material, Tribunalul a admis cererea de despăgubire a reclamantelor pentru prejudiciul moral suferit legat de starea de incertitudine prelungită în care s-au aflat cu privire la evoluţia carierei lor. Ca urmare, acesta a evaluat, ex aequo et bono, prejudiciul material și pe cel moral ca fiind echivalente cu suma de 500000 BEF.

61.

Sesizată cu recursul introdus de Consiliu, Curtea a anulat această hotărâre a Tribunalului, întrucât recunoștea reclamantelor dreptul de a fi despăgubite pentru prejudiciul moral pe care acestea au pretins că l-au suferit. Constatând că litigiul era în stare de judecată în această privinţă, Curtea a respins cererea reclamantelor privind repararea prejudiciului moral. În schimb, aceasta a respins criticile formulate de Consiliu privind admiterea, de către Tribunal, a existenţei prejudiciului material. Astfel, Curtea a precizat, la punctul 28 din Hotărârea Consiliul/de Nil și Impens, citată anterior, referindu-se explicit la punctul 47 din Hotărârea Tribunalului, că „nu se poate exclude a priori faptul că funcţionarii care nu au reușit la […] concursul [în cauză] și care, întocmai ca reclamantele, au reușit la al doilea concurs […] au suferit un prejudiciu material constând în faptul că, în viitor, cariera lor nu a evoluat în mod similar celei a candidaţilor care au reușit la concursul [în cauză], ca urmare a imposibilităţii de a fi reîncadraţi la 1 ianuarie 1991”.

62.

Nu vedem nicio obiecţie pentru efectuarea unei aprecieri similare în ceea ce privește pierderea șansei de a fi recrutat, cum este cea în discuţie în prezenta cauză ( 45 ). În plus, este necesar să arătăm că, în recursul principal, Comisia nu contestă faptul că pierderea șansei de a fi recrutat poate fi reparată și „acceptă ideea”, în pofida unor observaţii critice cu privire la jurisprudenţa Tribunalului, că prejudiciul care decurge dintr-o astfel de pierdere este de natură materială, după cum s-a constatat la punctul 56 din hotărârea atacată.

63.

În schimb, prin recursul formulat, Comisia susţine că nu poate accepta metoda utilizată de Tribunal pentru a evalua un astfel de prejudiciu. Aceasta subliniază că Tribunalul, prin faptul că a cuantificat pierderea șansei prin diferenţa dintre remuneraţia care ar fi fost primită de doamna Girardot dacă ar fi fost recrutată și cea pe care a obţinut-o efectiv, a interpretat greșit noţiunea de pierdere a șansei. Astfel, metoda reţinută de Tribunal, care se întemeiază pe diferenţa de remuneraţie, ar conduce, în opinia Comisiei, la stabilirea unui prejudiciu ipotetic și la despăgubirea pentru pierderea unei certitudini, iar nu pentru pierderea șansei de a obţine un post. În cadrul ședinţei, Comisia a precizat de asemenea că legătura de cauzalitate necesară între ilegalitatea săvârșită și prejudiciul suferit nu ar corespunde uneia dintre condiţiile stabilite de jurisprudenţă, respectiv cea privind existenţa unei legături de cauzalitate directe între ilegalitatea săvârșită și prejudiciu.

64.

Înainte de a aprecia temeinicia acestei teze, argumentarea dezvoltată de Comisie ridică, astfel cum a evidenţiat doamna Girardot (a se vedea punctul 41 din prezentele concluzii), problema prealabilă a admisibilităţii sale, aspect pe care este necesar să îl examinăm în momentul de faţă.

65.

Cu titlu preliminar, este necesar să amintim că, potrivit jurisprudenţei, în cazul în care Tribunalul a constatat existenţa unui prejudiciu, acesta este unicul competent să evalueze, în limitele stabilite prin cerere, modalitatea și întinderea reparării acestui prejudiciu ( 46 ). Cu toate acestea, Curtea a precizat că, pentru a putea să exercite controlul jurisdicţional asupra hotărârilor Tribunalului, acestea trebuie să fie suficient motivate și, în special, să indice criteriile luate în considerare pentru determinarea valorii reţinute ( 47 ).

66.

În speţă, recursul principal conţine în mod cert câteva ambiguităţi în ceea ce privește criticile pe care le formulează cu privire la hotărârea atacată.

67.

Într-adevăr, pe de o parte, Comisia explică în cadrul acestui recurs că a solicitat Curţii să decidă asupra modalităţii de calcul reţinute de hotărârea atacată pentru a repara prejudiciul cauzat de pierderea șansei. Or, în raport cu jurisprudenţa citată anterior, aceste motive ale recursului principal ar trebui fie să fie declarate inadmisibile, fie, după cum Curtea a avut deja ocazia să procedeze ( 48 ), să fie recalificate ca ridicând excepţia lipsei sau a insuficienţei motivării hotărârii atacate cu privire la criteriile luate în considerare pentru determinarea reparării prejudiciului, astfel încât să se dea acestor motive un efect util.

68.

Cu toate acestea, și pe de altă parte, Comisia nu se limitează să conteste întinderea reparării prejudiciului, ci identifică, în opinia noastră, prin motivul unic invocat în susţinerea concluziilor sale, o veritabilă eroare de drept despre care pretinde că ar fi viciat hotărârea atacată.

69.

Astfel, fără să repună – și să poată repune – în discuţie constatarea, efectuată în hotărârea interlocutorie, a existenţei unui prejudiciu cauzat de ilegalitatea săvârșită, Comisia arată, pe fond, că reparaţia acordată de Tribunal în hotărârea atacată nu privește prejudiciul constatat în hotărârea interlocutorie, ci, dimpotrivă, un alt prejudiciu, respectiv pierderea certitudinii de a ocupa un post și pierderea remuneraţiei aferente. În acest sens, Comisia susţine, prin urmare, că prin adoptarea metodei criticate, Tribunalul ar fi interpretat greșit condiţiile de angajare a răspunderii extracontractuale a Comunităţii, fie prin repararea unui prejudiciu lipsit de caracter real și cert, fie neţinând seama de gradul legăturii de cauzalitate dintre ilegalitatea săvârșită și prejudiciul suferit. Cu alte cuvinte, cu toate că Tribunalul ar fi constatat, desigur, existenţa unui prejudiciu, nu l-ar fi reparat pe acesta, ci un alt prejudiciu, care nu îndeplinește condiţiile prevăzute de jurisprudenţă pentru a fi reparabil. Un asemenea aspect, în mod cert de natură juridică, nu ar putea, în opinia noastră, să se sustragă controlului Curţii în cadrul recursului.

70.

Nu se poate nici pretinde, contrar celor susţinute de doamna Girardot prin excepţia de inadmisibilitate, că argumentarea Comisiei ar fi inadmisibilă în măsura în care critică caracterul real și cert al prejudiciului, întrucât nu ar fi fost prezentată în primă instanţă. Este evident astfel că respectivele constatări criticate de Comisie apar pentru prima dată în hotărârea atacată, fapt care trebuie să conducă la respingerea pretenţiei formulate de doamna Girardot privind caracterul nou al motivului ( 49 ).

71.

Propunem, prin urmare, ca recursul principal să fie declarat admisibil, cu rezerva ca motivele recursului menţionat care critică întinderea reparării prejudiciului să fie interpretate în sensul că se referă la lipsa sau la insuficienţa motivării hotărârii atacate.

72.

Pe fond, Comisia critică, făcând referire la punctul 58 din hotărârea atacată, faptul că prejudiciul material a fost calculat pe baza criteriului diferenţei de remuneraţie, interpretând greșit pierderea șansei ca pierdere a certitudinii de a obţine un post. Potrivit Comisiei, eroarea de drept săvârșită de Tribunal ar fi confirmată de alte elemente, astfel cum a fost indicat la punctul 37 din prezentele concluzii.

73.

Aceste critici provin, în opinia noastră, din interpretarea parţial eronată a hotărârii atacate.

74.

Desigur, trebuie să admitem că aprecierea de la punctul 58 din hotărârea atacată este viciată de o eroare de drept.

75.

Este necesar să amintim că, la acest punct din motivele hotărârii atacate, Tribunalul a prezentat demersul pe care l-a urmat în vederea evaluării întinderii prejudiciului suferit de doamna Girardot. În acest scop, Tribunalul a indicat astfel că trebuia „să se determine diferenţa dintre remuneraţia pe care ar fi primit-o doamna Girardot în ipoteza în care în care posibilitatea de a i se accepta candidatura s-ar fi materializat și suma pe care a primit-o efectiv ca urmare a respingerii ilegale a candidaturii sale, iar apoi, dacă este cazul, să se evalueze, sub forma unui procent, șansa doamnei Girardot ca această ipoteză să se materializeze” ( 50 ).

76.

Or, introducând, prin expresia „dacă este cazul”, cea de a doua etapă a raţionamentului urmat, Tribunalul pare să considere că această etapă este doar facultativă, deși, din punct de vedere juridic, în cazul pierderii șansei de a fi recrutat, o astfel de etapă este obligatorie.

77.

Astfel, este necesar să se ia în considerare faptul că pierderea șansei constituie prin ea însăși un prejudiciu, după cum admite, de altfel, și Comisia. În ceea ce privește pierderea șansei de a fi recrutat, nu sumele scontate constituie prejudiciul, ci speranţa de a le obţine. Atunci când acordă despăgubiri, instanţa trebuie să ţină seama de această speranţă, care, după cum impune jurisprudenţa, trebuie să fie serioasă. Şansa trebuie să fi fost reală. În acest sens, avem de a face cu o aplicare a principiului reparării unui prejudiciu cert, întrucât nu este cert evenimentul sau evoluţia viitoare scontate, ci pierderea șansei ca acestea să se materializeze. Astfel, aprecierea șansei doamnei Girardot de a i se accepta candidatura nu ar putea fi facultativă, întrucât ţine de definiţia însăși a noţiunii de pierdere a șansei.

78.

Cu toate acestea, eroarea de drept săvârșită de Tribunal nu atrage după sine, în opinia noastră, anularea hotărârii atacate. Într-adevăr, este cert că, la punctele 96-122 din această hotărâre, Tribunalul a apreciat in concreto șansa doamnei Girardot, calificată, în plus, ca fiind serioasă, de a obţine posturile pentru care își depusese candidatura, astfel încât nu s-ar putea considera, după cum în mod eronat susţine Comisia, că prejudiciul material constatat prin hotărârea atacată este echivalent numai cu diferenţa dintre remuneraţia pe care doamna Girardot ar fi primit-o dacă una dintre candidaturile sale ar fi fost acceptată de Comisie și cea pe care a primit-o efectiv.

79.

Astfel, criticile Comisiei îndreptate împotriva luării în considerare, prin hotărârea atacată, a pierderii remuneraţiei drept criteriu pentru aprecierea pierderii șansei de a fi recrutat nu ar putea, nici acestea, să fie admise.

80.

Este adevărat că, potrivit Comisiei, doamna Girardot nu avea un drept de a fi recrutată. Această afirmaţie nu este contrazisă de hotărârea atacată. Dimpotrivă, Tribunalul a confirmat această afirmaţie în mod explicit la punctul 72 din hotărârea atacată, fapt care exclude, prin urmare, o contradicţie între hotărârea atacată și punctul 57 din hotărârea interlocutorie, contrar a ceea ce a pretins Comisia.

81.

Absenţa dreptului de a fi recrutat nu înseamnă, cu toate acestea, că criteriul remuneraţiei nu poate fi luat în considerare în vederea evaluării prejudiciului material decurgând din pierderea șansei de a fi recrutat, din moment ce această evaluare ţine cont de asemenea de gradul de probabilitate ca respectiva recrutare să se materializeze și de faptul că evaluarea a fost efectuată avându-se în vedere cererile părţilor, astfel cum a procedat Tribunalul în hotărârea atacată.

82.

Astfel, ilegalitatea constatată, respectiv neprobarea faptului că s-a efectuat o examinare comparativă a meritelor, a privat-o cu certitudine pe doamna Girardot de șansa de a obţine unul dintre posturile vizate și, prin urmare, de șansa de a primi remuneraţia aferentă. Or, prin recurgerea la o metodă care preia ca bază remuneraţia scontată, ponderată cu șansa serioasă a doamnei Girardot de a obţine această remuneraţie, Tribunalul nu a făcut decât aplicarea criteriilor de angajare a răspunderii extracontractuale a Comunităţii, în cadrul particular al aplicării la pierderea șansei de a fi recrutat.

83.

În plus, observăm cu interes că metoda alternativă propusă de Comisie se întemeiază de asemenea pe criteriul remuneraţiei, în sensul că propune ca doamna Girardot să fie despăgubită prin acordarea unei compensaţii pecuniare al cărei cuantum ar fi stabilit la echivalentul remuneraţiei nete pe trei luni, ce corespunde perioadei minime de preaviz prevăzute la articolul 47 alineatul (2) litera (a) din RAA.

84.

Or, chiar presupunând că o astfel de compensaţie – care pornește de la premisa potrivit căreia Comisia ar avea dreptul să pună capăt în mod unilateral contractului de muncă al doamnei Girardot, fără motiv și imediat după intrarea în vigoare a acestuia ( 51 ) – ar fi posibilă, nu este mai puţin adevărat că aceasta se întemeiază pe același criteriu ca și cel reţinut de Tribunal. Comisia nu se abate, în cele din urmă, de la acest lucru decât în ceea ce privește determinarea întinderii prejudiciului, care, astfel cum s-a arătat deja în prezentele concluzii, intră în competenţa exclusivă a instanţei de fond. Cu alte cuvinte, din moment ce Comisia admite relevanţa criteriului remuneraţiei în ceea ce privește despăgubirea pentru pierderea șansei de a fi recrutat, inclusiv ca punct de plecare al propriei sale metode de calcul, aceasta nu mai poate să critice, în cadrul recursului, modalitatea și întinderea reparării prejudiciului suferit.

85.

În plus, după cum a subliniat Comisia, metoda propusă de aceasta are ca obiectiv despăgubirea uniformă a pierderii șansei de a fi recrutat. Or, pe de o parte, această abordare tinde să nu respecte caracterul în mod necesar individual al prejudiciului născut din ilegalitatea săvârșită de instituţia comunitară și, pe de altă parte, implică riscul de a altera caracterul în definitiv descurajant al compensaţiei financiare, prin faptul că incită organele administrative să pună în balanţă respectarea normelor de care sunt ţinute și adoptarea unei conduite ilegale al cărei preţ este cunoscut dinainte de acestea.

86.

Faptul de a impune, după cum sugerează Comisia, o metodă uniformă instanţei de fond ar priva-o cu certitudine pe aceasta de o mare parte a exercitării competenţei sale de fond, care îi permite să se pronunţe ex aequo et bono și să caute cea mai potrivită reparare a prejudiciului suferit. Dacă s-ar reţine abordarea propusă de Comisie, acest lucru ar putea atrage după sine încălcarea de către instanţa de fond a principiului reparării integrale a prejudiciului ( 52 ).

87.

Aceste consideraţii ne conduc de asemenea la respingerea pretenţiei Comisiei privind inegalitatea de tratament care ar decurge din metoda utilizată de Tribunal. Într-adevăr, în afara faptului că aceste critici se referă la întinderea prejudiciului, acestea nu ţin seama de marja de apreciere necesară de care trebuie să dispună instanţa de fond în vederea evaluării în modul cel mai potrivit a reparării prejudiciului suferit.

88.

În sfârșit, este necesar să fie respinse de asemenea motivele Comisiei privind întinderea reparării prejudiciului reţinute în hotărârea atacată, care trebuie să fie interpretate, astfel cum s-a precizat la punctele 67 și 71 din prezentele concluzii, în sensul că privesc lipsa și/sau insuficienţa motivării, motive care se referă în esenţă la perioada de cinci ani avută în vedere în hotărârea atacată pentru calculul diferenţei dintre remuneraţia scontată de doamna Girardot în cazul în care candidatura sa ar fi fost acceptată și cea pe care a primit-o efectiv. Într-adevăr, este suficient să se constate că, precizând, pe de o parte, la punctul 62 din hotărârea atacată, că punctul de pornire al perioadei avute în vedere pentru comparaţie coincide cu intrarea în vigoare a numirii candidaţilor acceptaţi și, pe de altă parte, la punctele 63 și 78 din aceeași hotărâre, că sfârșitul perioadei menţionate ia în considerare toate elementele de fapt și de drept care ar fi putut influenţa raportul dintre doamna Girardot și Comisie în cazul în care aceasta din urmă ar fi recrutat-o, Tribunalul a explicat îndeajuns raţiunile care l-au condus la reţinerea perioadei menţionate.

89.

În lumina ansamblului acestor consideraţii, propunem respingerea recursului principal.

90.

Prin recursul incident, doamna Girardot susţine că Tribunalul a încălcat dreptul comunitar, săvârșind mai multe erori vădite de apreciere. Prima dintre aceste erori ar privi determinarea perioadei ce trebuie luată în considerare pentru calculul diferenţei de remuneraţie, în măsura în care, la punctul 80 din hotărârea atacată, Tribunalul a refuzat să ia în considerare pierderea șansei la o carieră în serviciul Comisiei. Or, potrivit doamnei Girardot, perspectiva unei titularizări după recrutare nu era lipsită de certitudine. Perioada care trebuia luată în considerare ar fi trebuit să fie, prin urmare, superioară în mod necesar perioadei de cinci ani reţinute de Tribunal. Cea de a doua eroare vădită de apreciere săvârșită de Tribunal ar privi determinarea diferenţei de remuneraţie. Prin faptul că a reţinut remuneraţia lunară netă care corespunde, în medie, ultimei remuneraţii care i-a fost plătită de Comisie, Tribunalul a neglijat, la punctul 85 din hotărârea atacată, faptul că avea o șansă mai mare de a fi recrutată într-un post de gradul A 4 decât într-un post de gradul A 5, întrucât cinci dintre cele opt posturi pentru care doamna Girardot își prezentase candidatura erau de gradul A 4. Cea de a treia eroare menţionată ar fi legată de probabilitatea de materializare a șansei de a fi recrutată, întrucât Tribunalul, stabilind la 50 % șansa doamnei Girardot de a obţine un post în serviciul Comisiei, nu a ţinut cont de faptul că, pe de o parte, a candida pentru opt posturi reprezintă mai degrabă un element de natură să sporească șansele de a fi recrutat și, pe de altă parte, o șansă serioasă nu corespunde unei șanse din două. În sfârșit, cea de a patra eroare vădită de apreciere ar consta în neluarea în considerare, la punctele 133-138 din hotărârea atacată, a tuturor elementelor constitutive ale prejudiciului moral și ale prejudiciului fizic, deși certificatele medicale anexate la recursul incident ar atesta sindromul depresiv de care suferă de la momentul respingerii ilegale a candidaturilor sale de către Comisie.

91.

În cadrul ședinţei, Comisia a susţinut că recursul incident ar fi inadmisibil.

92.

Din articolul 225 CE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curţii de Justiţie rezultă că Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepţia cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Odată ce Tribunalul a constatat sau a apreciat faptele, Curtea este competentă, în temeiul articolului 225 CE, să exercite un control asupra calificării juridice a acestor fapte și a consecinţelor de drept care au fost stabilite de Tribunal pe baza acestora ( 53 ).

93.

În speţă, astfel cum a fost reiterat în cadrul ședinţei de doamna Girardot, recursul incident se limitează, cu privire la primele trei motive pe care se întemeiază, la a contesta aprecierea anumitor fapte efectuată de Tribunal în cadrul aplicării metodei de calcul pe care acesta din urmă a reţinut-o în vederea determinării prejudiciului suferit de doamna Girardot ca urmare a pierderii șansei de a fi recrutată într-un post de agent temporar în serviciul Comisiei, fără a invoca și fără a putea demonstra vreo interpretare greșită a acestor fapte. În plus, după cum s-a arătat deja, Tribunalul este singurul competent să aprecieze modalitatea și întinderea reparării prejudiciului suferit ( 54 ). În lumina acestor două consideraţii cumulate, aceste motive ar trebui respinse ca inadmisibile.

94.

În ceea ce privește al patrulea motiv, prin care doamna Girardot reproșează Tribunalului faptul că nu a luat în considerare certificatele medicale pe care aceasta le-a prezentat, acesta pare, în opinia noastră, admisibil, având în vedere faptul că nu pare a fi îndreptat împotriva aprecierii eronate a elementelor de probă, ci împotriva pretinsei încălcări a obligaţiei de examinare a pretinselor elemente de probă prezentate, care ar demonstra existenţa, pe lângă prejudiciul material cauzat de ilegalitatea săvârșită de Comisie, și a altor prejudicii. Or, tot astfel cum Curtea a apreciat, în cadrul unui recurs, temeinicia unui motiv întemeiat pe examinarea incompletă a faptelor ( 55 ), un motiv întemeiat pe lipsa examinării elementelor de probă de către Tribunal ar trebui, în opinia noastră, să facă de asemenea obiectul controlului din partea Curţii.

95.

Cu toate acestea, din raţiunile expuse în continuare, apreciem că acest motiv ar trebui respins ca inoperant sau, în orice caz, ca nefondat.

96.

Cu privire la caracterul inoperant al motivului respectiv, din interpretarea coroborată a punctelor 123-125, precum și 133 și 138 din hotărârea atacată reiese că respingerea prejudiciului fizic și a pretenţiei privind degradarea sănătăţii psihice și starea depresivă a doamnei Girardot pentru motivul că aceasta nu a prezentat probe care să ateste existenţa acestor prejudicii se întemeiază pe un motiv neesenţial, după cum confirmă a doua teză a punctului 125 din hotărârea atacată, introdusă prin expresia „[î]n orice caz” ( 56 ). În ceea ce privește motivul principal, expus la punctele 123-125 din hotărârea atacată, și cu privire la care doamna Girardot nu invocă nicio eroare de drept, acesta se întemeiază pe consideraţia potrivit căreia obiectul compensaţiei financiare constă numai în repararea prejudiciului material rezultat din pierderea șansei de a fi recrutată, determinată de ilegalitatea săvârșită de Comisie, iar nu, în lipsa unei cereri prealabile de despăgubire, în repararea oricărui alt prejudiciu pe care ilegalitatea respectivă ar fi putut, de altfel, să îl cauzeze doamnei Girardot, astfel încât Tribunalul s-a pronunţat, la punctul 125 prima teză din hotărârea atacată, în sensul că argumentele referitoare la celelalte prejudicii pretinse sunt lipsite de relevanţă.

97.

În ceea ce privește, în orice caz, caracterul nefondat al acestui motiv, este necesar să constatăm că certificatele medicale anexate la recursul incident pe care doamna Girardot își întemeiază pretenţia sunt, toate, posterioare pronunţării hotărârii atacate și că, prin urmare, doamna Girardot nu a stabilit că Tribunalul, prin faptul că a remarcat, la punctele 133 și 138 din hotărârea atacată, că aceasta nu demonstrase existenţa prejudiciilor pe care le-a invocat, printre altele, cu ajutorul certificatelor medicale, ar fi săvârșit o eroare de drept în aplicarea regulilor privind sarcina probei și prezentarea probelor sau ar fi încălcat dreptul comunitar prin neluarea în considerare a elementelor de probă, din moment ce acestea nu i-au fost prezentate ( 57 ).

98.

În lumina ansamblului acestor motive, apreciem că recursul incident ar trebui respins în parte ca inadmisibil și în parte ca inoperant sau nefondat.

99.

În aceste condiţii, propunem Curţii să respingă atât recursul principal, cât și recursul incident.

100.

În temeiul articolului 122 primul paragraf din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunţă asupra cheltuielilor de judecată. Conform articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât doamna Girardot a solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta din urmă trebuind, în opinia noastră, să cadă în pretenţii cu privire la unicul său motiv, se impune obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului principal. Întrucât Comisia a solicitat ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată aferente prezentei proceduri, iar doamna Girardot trebuind, în opinia noastră, să cadă în pretenţii cu privire la motivele invocate în susţinerea recursului incident, se impune obligarea fiecărei părţi la suportarea propriilor cheltuieli de judecată aferente recursului incident, la cererea Comisiei și în conformitate cu articolul 69 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament.

101.

În lumina consideraţiilor care precedă, propunem Curţii să hotărască următoarele: