1)

O reglementare națională care interzice exercitarea activităților de colectare, de acceptare, de înregistrare și de transmitere a propunerilor de pariuri, în special de pariuri sportive, în lipsa unei concesiuni sau a autorizației poliției eliberate de statul membru vizat constituie o restricție privind libertatea de stabilire, precum și privind libertatea de a presta servicii, prevăzute la articolele 43 CE și, respectiv, 49 CE.

2)

Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă, în măsura în care limitează numărul de operatori care acționează în sectorul jocurilor de noroc, reglementarea națională răspunde cu adevărat obiectivului de prevenire a exploatării activităților din acest sector în scopuri criminale sau frauduloase.

3)

Articolele 43 CE și 49 CE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea din acțiunea principală, care exclude și, mai mult, continuă să excludă din sectorul jocurilor de noroc operatorii constituiți sub formă de societăți de capitaluri ale căror acțiuni sunt cotate pe piețele reglementate.

4)

Articolele 43 CE și 49 CE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea din acțiunea principală, care impune o sancțiune penală unor persoane cum este inculpatul din acțiunea principală pentru exercitarea unei activități organizate de colectare de pariuri, în lipsa unei concesiuni sau a unei autorizații a poliției cerute de legislația națională, atunci când aceste persoane nu au putut obține respectivele concesiuni sau autorizații din cauza refuzului acestui stat membru, care încalcă dreptul comunitar, de a li le acorda.