1

Prin recursul formulat, Regatul Spaniei solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 21 octombrie 2004, Lenzing/Comisia (T-36/99, Rec., p. II-3597, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a anulat în parte Decizia 1999/395/CE a Comisiei din 28 octombrie 1998 privind ajutorul de stat acordat de Spania societății Sniace SA, cu sediul în Torrelavega, Cantabria (JO 1999, L 149, p. 40, denumită în continuare „Decizia din 28 octombrie 1998”), astfel cum a fost modificată prin Decizia 2001/43/CE a Comisiei din 20 septembrie 2000 (JO 2001, L 11, p. 46, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

La punctele 8-29 din hotărârea atacată, Tribunalul a prezentat istoricul cauzei în termenii următori:

[…]

[…]

[…]

[…]

3

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 februarie 1999, Lenzing a introdus o acțiune în anularea parțială a Deciziei din 28 octombrie 1998. În urma adoptării de către Comisie a deciziei în litigiu, Lenzing a prezentat observații prin scrisoarea înregistrată la grefa Tribunalului la 12 februarie 2001, în care și-a reformulat în special concluziile, solicitând Tribunalului anularea articolului 1 din decizia în litigiu în măsura în care acesta prevede că neplata creanțelor, a majorărilor de întârziere și a dobânzilor datorate către TGSS, Acordurile din 8 martie 1996, din 7 mai 1996 și din 30 septembrie 1997, neplata creanțelor și a dobânzilor moratorii datorate către Fogasa, precum și Acordurile din 5 noiembrie 1993 și din 31 octombrie 1995 nu constituie ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

4

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins mai întâi excepția de inadmisibilitate ridicată de Regatul Spaniei și de Comisie, concluzionând în special că Lenzing trebuia considerată ca fiind vizată în mod individual de decizia în litigiu.

5

În această privință, la punctul 73 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit jurisprudența constantă a Curții potrivit căreia subiecte de drept diferite de destinatarii unei decizii nu pot pretinde că sunt avute în vedere în mod individual decât dacă sunt vizate de această decizie din cauza anumitor calități particulare sau a unei situații de fapt care le individualizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, le individualizează în mod analog celui al unui destinatar al unei astfel de decizii.

6

Apoi, acesta a subliniat la punctul 74 din hotărârea respectivă că, în ceea ce privește în special domeniul ajutoarelor de stat, au fost recunoscute ca fiind vizate individual de o decizie a Comisiei de închidere a procedurii oficiale de investigare, inițiată în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE, în privința unui ajutor individual (denumită în continuare „procedura oficială de investigare”), în afara întreprinderii beneficiare, întreprinderile concurente ale acesteia din urmă care au jucat un rol activ în cadrul acestei proceduri, în măsura în care poziția acestora pe piață este afectată în mod substanțial de ajutorul care face obiectul deciziei atacate (Hotărârea din 28 ianuarie 1986, Cofaz și alții/Comisia, 169/84, Rec., p. 391, punctul 25).

7

În ceea ce privește, în primul rând, participarea societății Lenzing la procedura oficială de investigare, prima instanță a constatat, la punctele 77-79 din hotărârea atacată, că Lenzing era la originea plângerii care a condus la inițierea acestei proceduri și a participat activ la aceasta, prezentând observații detaliate.

8

În ceea ce privește, în al doilea rând, atingerea adusă poziției concurențiale a societății Lenzing, Tribunalul a amintit la punctul 80 din hotărârea respectivă că, în stadiul examinării admisibilității, este suficient ca reclamanta să indice motive pertinente pentru care decizia Comisiei îi poate leza interesele legitime prin afectarea substanțială a poziției sale pe piața relevantă.

9

Apoi, prima instanță a examinat, la punctele 81-91 din hotărârea atacată, argumentele prezentate de Lenzing în scopul de a demonstra atingerea adusă poziției sale pe piață. Aceste puncte sunt redactate după cum urmează:

10

În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a admis motivul invocat de Lenzing și întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE de către Comisie prin aplicarea incorectă a criteriului creditorului privat.

11

Într-adevăr, potrivit primei instanțe, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a considerat că acele comportamente incriminate ale TGSS și ale Fogasa îndeplineau criteriul creditorului privat. Raționamentul urmat de Tribunal cu privire la acest aspect este prezentat, după cum urmează, la punctele 154-160 din hotărârea atacată:

12

În consecință, la punctul 162 din hotărârea atacată, Tribunalul a declarat că primul motiv al acțiunii este întemeiat și, prin urmare, a anulat articolul 1 alineatul (1) din decizia în litigiu, fără a considera necesar să examineze al doilea motiv invocat de Lenzing.

13

În recursul formulat, Regatul Spaniei solicită Curții:

14

Comisia solicită Curții:

15

Lenzing solicită Curții:

16

În susținerea recursului formulat, Regatul Spaniei invocă două motive. Primul motiv privește admisibilitatea acțiunii introduse de Lenzing în primă instanță, în timp ce al doilea este întemeiat pe interpretarea greșită de către Tribunal a criteriului creditorului privat.

17

Prin primul motiv, Regatul Spaniei, susținut de Comisie, arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Lenzing era vizată individual de decizia în litigiu în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.

18

Mai întâi, guvernul spaniol susține, referindu-se în special la Hotărârea Cofaz și alții/Comisia, citată anterior, că, în mod contrar cerințelor stabilite de jurisprudența comunitară, Tribunalul a ajuns la această concluzie întemeindu-se exclusiv pe rolul jucat de Lenzing în cursul procedurii oficiale de investigare, fără a examina – sau, cel puțin, examinând în mod greșit – dacă poziția acestei întreprinderi pe piață a fost afectată în mod substanțial de decizia în litigiu.

19

În această privință, autoritățile spaniole arată că măsurile adoptate de Fogasa și de TGSS în privința Sniace, un mic operator care deține aproximativ 10 % din cotele de piață, nu puteau cauza vreun prejudiciu societății Lenzing, întreprindere care aparține unui grup ce figurează printre principalii producători comunitari de fibre de viscoză. Astfel, în cursul perioadei relevante, atât cotele de piață, cât și beneficiile societății Lenzing ar fi progresat.

20

Totuși, Tribunalul ar fi ignorat aceste elemente sau ar fi considerat că sunt lipsite de pertinență și ar fi ținut cont, în schimb, de circumstanțe care nu caracterizează situația pe piață a societății Lenzing, ci pe cea a societății Sniace, precum supraviețuirea acestei întreprinderi grație măsurilor de sprijin respective sau nivelul prețurilor practicate de aceasta. Prima instanță ar fi golit astfel de orice conținut cerința jurisprudențială referitoare la atingerea reală și efectivă adusă poziției concurențiale a întreprinderii care a depus plângerea.

21

Guvernul spaniol critică apoi Tribunalul întrucât acesta și-a întemeiat raționamentul în mod esențial pe existența unui pretins beneficiu nerealizat de Lenzing din cauza menținerii pe piață a societății Sniace. Or, chiar dacă s-ar presupune că a existat în mod efectiv un astfel de beneficiu nerealizat de Lenzing, această circumstanță nu poate permite, în sine, să se concluzioneze că a fost îndeplinită condiția referitoare la atingerea substanțială adusă poziției persoanei interesate pe piață. În plus, cerința unei astfel de atingeri ar exclude faptul ca beneficiul nerealizat să poată fi prezumat, astfel cum a considerat Tribunalul.

22

În orice caz, potrivit autorităților spaniole, nu a existat niciun beneficiu nerealizat de Lenzing, după cum arată situația globală a acestei întreprinderi, care s-a ameliorat în cursul perioadei avute în vedere. Acestea arată, în sfârșit, că măsurile respective nu s-au tradus printr-un aport de fonduri la Sniace, ci prin acorduri de rambursare a datoriilor cu plata unor dobânzi, ceea ce a condus la o nouă obligație financiară în sarcina acestei întreprinderi. Prin urmare, nu se poate afirma că, în lipsa acestor măsuri, concurenții societății Sniace s-ar fi aflat în mod necesar într-o poziție mai bună.

23

Comisia adaugă că reiese din jurisprudența comunitară că revine concurentului care depune plângerea sarcina de a indica în mod pertinent repercusiunile negative suportate în mod concret și personal din cauza acordării unui ajutor, precum și gradul de importanță al atingerii aduse poziției sale pe piață. Or, Tribunalul nu ar fi respectat aceste cerințe în materie de sarcină a probei unei astfel de atingeri, întrucât nu s-a întemeiat decât pe date generale privind piața și pe efectele resimțite de alți concurenți pentru a considera că Lenzing era vizată individual de decizia în litigiu. De altfel, deși i s-a solicitat în mai multe rânduri, Lenzing nu ar fi fost în măsură să prezinte în cursul procedurii în primă instanță nici măcar un exemplu de prejudiciu suferit din cauza ajutoarelor în cauză, cu toate că performanțele acesteia s-ar fi ameliorat constant și în mod considerabil în perioada avută în vedere.

24

Lenzing consideră, dimpotrivă, că Tribunalul s-a pronunțat în mod corect în sensul că aceasta era vizată individual de decizia în litigiu. În conformitate cu cerințele stabilite de jurisprudența comunitară, acesta ar fi stabilit, într-adevăr, în mod detaliat și convingător atingerea substanțială adusă poziției sale pe piață, în lumina unor elemente precum cota de piață deținută de Sniace, menținerea acesteia în activitate în cadrul unei piețe caracterizate de supracapacități și de un număr scăzut de concurenți sau chiar practicarea de către această întreprindere a unor prețuri menținute în mod artificial la un nivel scăzut. Prin urmare, ar fi inexact să se afirme că Tribunalul nu s-a întemeiat în această privință decât pe existența unui pretins beneficiu nerealizat. Oricum, acest element ar fi pe deplin pertinent în cadrul analizării atingerii aduse poziției concurențiale a societății Lenzing, în măsura în care aceasta din urmă s-ar fi aflat cu siguranță într-o situație mai favorabilă în cazul dispariției unui concurent pe o piață precum cea relevantă. Într-adevăr, întreprinderile care au rămas ar fi putut să își însușească cotele de piață eliberate și să își folosească supracapacitățile.

25

Existența unei atingeri concrete aduse poziției concurențiale a societății Lenzing ar fi confirmată de o serie de circumstanțe, și anume raportul de concurență directă care există între cele două întreprinderi pe aceeași piață geografică și față de aceiași clienți, dobândirea unor noi cote de piață de Sniace în cursul perioadei avute în vedere, faptul că măsura în cauză constituie un ajutor pentru funcționare, cu efecte deosebit de restrictive asupra concurenței, sau chiar cheltuielile suportate și eforturile depuse de Lenzing în cadrul procedurii oficiale de investigare.

26

Lenzing subliniază, în plus, că Regatul Spaniei și Comisia și-au întemeiat argumentele pe o interpretare excesiv de restrictivă a jurisprudenței comunitare și, în special, a Hotărârii Cofaz și alții/Comisia, citată anterior. Această jurisprudență s-ar limita, într-adevăr, să impună ca acel concurent care depune plângerea să dovedească faptul că poziția sa pe piață este „susceptibilă” să fie afectată de ajutorul de stat și, prin urmare, nu ar solicita demonstrarea unei atingeri „reale și efective”, care ar impune o sarcină a probei excesivă concurenților beneficiarului unui astfel de ajutor.

27

În sfârșit, în memoriul în răspuns, Comisia ar fi dat o imagine excesiv de pozitivă situației economice a societății Lenzing în perioada respectivă, în scopul de a minimiza efectele ajutorului în cauză. De altfel, această imagine ar fi contrazisă de anumite date conținute în documentele utilizate chiar de către Comisie în cadrul procedurii în primă instanță.

28

Prin primul motiv, Regatul Spaniei, susținut de Comisie, arată, în esență, că elementele reținute de Tribunal ca fiind de natură să dovedească existența unei atingeri substanțiale aduse poziției pe piață a societății Lenzing sunt insuficiente pentru a se concluziona că o astfel de atingere este reală.

29

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 230 al patrulea paragraf CE, o persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva unei decizii adresate unei alte persoane numai dacă decizia respectivă o privește în mod direct și individual.

30

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alte subiecte de drept decât destinatarii unei decizii nu [pot] pretinde că sunt vizate individual decât dacă această decizie le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau al unei situații de fapt care le particularizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare, le individualizează ca și cum ar fi destinatar (a se vedea în special Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197, 223, Hotărârea din 19 mai 1993, Cook/Comisia, C-198/91, Rec., p. I-2487, punctul 20, și Hotărârea din 13 decembrie 2005, Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, C-78/03 P, Rec., p. I-10737, punctul 33).

31

În ceea ce privește în special domeniul ajutoarelor de stat, se consideră că alte subiecte de drept decât destinatarii care invocă temeinicia unei decizii de apreciere a ajutorului sunt vizate individual de decizia respectivă în cazul în care poziția acestora pe piață este afectată în mod substanțial de ajutorul care face obiectul deciziei în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Cofaz și alții/Comisia, punctele 22-25, și Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, punctele 37 și 70).

32

În ceea ce privește stabilirea unei astfel de atingeri, Curtea a avut ocazia să precizeze că numai circumstanța că un act precum decizia în litigiu poate exercita o influență asupra raporturilor de concurență care există pe piața relevantă și că întreprinderea în cauză se află într-o relație cu beneficiarul acestui act nu poate, în orice caz, să fie suficientă pentru ca întreprinderea respectivă să poată fi considerată vizată individual de acel act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 decembrie 1969, Eridania și alții/Comisia, 10/68 și 18/68, Rec., p. 459, punctul 7, precum și Ordonanța din 21 februarie 2006, Deutsche Post și DHL Express/Comisia, C-367/04 P, nepublicată în Recueil, Rec., 2006, p. I-26*, punctul 40).

33

Prin urmare, o întreprindere nu se poate prevala numai de calitatea sa de concurentă în raport cu întreprinderea beneficiară, ci trebuie să dovedească, în plus, că se află într-o situație de fapt care o individualizează într-un mod analog celui în care este individualizat destinatarul (Hotărârea din 23 mai 2000, Comité d’entreprise de la Société française de production și alții/Comisia, C-106/98 P, Rec., p. I-3659, punctul 41, precum și Ordonanța Deutsche Post și DHL Express/Comisia, citată anterior, punctul 41).

34

Totuși, contrar celor afirmate de Regatul Spaniei și de Comisie, din jurisprudența Curții nu reiese că un astfel de statut special, care caracterizează un subiect de drept diferit de destinatarii unei decizii, în sensul Hotărârii Plaumann/Comisia, citată anterior, raportat la orice alt operator economic, ar trebui dedus din elemente precum o scădere importantă a cifrei de afaceri, pierderi financiare importante sau chiar o diminuare semnificativă a cotelor de piață în urma acordării ajutorului în cauză.

35

Într-adevăr, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 43-45 din concluziile prezentate, acordarea unui ajutor de stat poate aduce atingere situației concurențiale a unui operator și în alte moduri, în special prin cauzarea unui beneficiu nerealizat sau a unei evoluții mai puțin favorabile decât cea care ar fi fost înregistrată în lipsa unui astfel de ajutor. De asemenea, intensitatea unei astfel de atingeri poate varia în funcție de un număr mare de factori precum, în special, structura pieței relevante sau natura ajutorului în cauză. Prin urmare, demonstrarea unei atingeri substanțiale aduse poziției pe piață a unui concurent nu poate să fie limitată la prezența anumitor elemente care indică o degradare a performanțelor comerciale sau financiare ale acesteia.

36

De altfel, nu poate fi exclus ca, în anumite cazuri, o întreprindere să reușească să evite sau cel puțin să limiteze o astfel de degradare, de exemplu efectuând economii sau dezvoltându-se pe piețe mai rentabile. Or, dacă ar fi fost admisă, argumentarea autorităților spaniole și a Comisiei ar conduce la o interpretare a articolului 230 al patrulea paragraf CE potrivit căreia, în astfel de circumstanțe, o întreprindere ar risca să nu i se admită calitatea procesuală activă pentru a introduce o acțiune împotriva unei decizii privind aprecierea măsurilor în cauză, deși suportă repercusiuni substanțiale din cauza acordării unui ajutor de stat unui concurent.

37

În speță, de la punctele 81-90 din hotărârea atacată reiese că Tribunalul nu s-a limitat să arate, în mod general, existența unui raport de concurență între Lenzing și Sniace, ci și-a întemeiat concluzia în ceea ce privește atingerea adusă poziției pe piață a societății Lenzing pe o serie de elemente, prezentate de aceasta din urmă, de natură să dovedească, în esență, specificitatea situației concurențiale a pieței fibrelor de viscoză, caracterizată printr-un număr foarte limitat de producători și de însemnate supracapacități de producție, importanța denaturărilor produse de acordarea unui ajutor unei întreprinderi ce își desfășoară activitatea pe o astfel de piață, precum și efectul ajutorului asupra nivelului prețurilor practicate de Sniace.

38

În special, pentru motivele expuse de avocatul general la punctele 45 și 46 din concluziile prezentate, Tribunalul a putut considera pe bună dreptate, la punctul 85 din hotărârea atacată, că menținerea în activitate a unui operator în cadrul unei piețe care prezintă caracteristicile pieței viscozei, caracteristici care nu au fost contestate de guvernul spaniol, poate produce efecte deosebit de sensibile asupra poziției concurenților acestuia.

39

Astfel, în special situația societății Lenzing se distinge în mod clar de cea care a stat la baza Hotărârii Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, citată anterior (punctul 72), în care Curtea a concluzionat că nu exista o atingere substanțială adusă poziției concurențiale a membrilor asociației reclamante în această cauză datorită faptului că un număr foarte ridicat de operatori, și anume toți agricultorii din Uniunea Europeană, puteau fi priviți drept concurenți ai beneficiarilor programului de achiziționare de terenuri în cauză.

40

În plus, trebuie constatat că Regatul Spaniei și Comisia nu au furnizat Curții niciun element de natură să demonstreze existența unei denaturări a elementelor de probă prezentate Tribunalului sau a unei inexactități în constatările acestuia în raport cu înscrisurile din dosar care să poată repune în discuție aprecierea suverană a faptelor pe care acesta o face în ceea ce privește atingerea adusă poziției pe piață a societății Lenzing.

41

În sfârșit, în aceste condiții, Tribunalul nu poate fi criticat nici pentru că nu a respectat regulile referitoare la repartizarea sarcinii probei, după cum pretinde Comisia. În această privință, este suficient să se arate că, la punctul 80 din hotărârea atacată, prima instanță a considerat, conform cerințelor stabilite de jurisprudența generată de Hotărârea Cofaz și alții/Comisia, citată anterior (punctul 28), că numai Lenzing avea obligația de a indica în mod pertinent motivele pentru care decizia Comisiei îi poate leza interesele legitime prin afectarea substanțială a poziției acesteia pe piața relevantă. Or, pentru motivele expuse la punctele 34-39 din prezenta hotărâre, elementele invocate de Lenzing și examinate de Tribunal erau de natură să dovedească o astfel de atingere.

42

Având în vedere considerațiile de mai sus, primul motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

43

Prin al doilea motiv, Regatul Spaniei susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept recurgând la o interpretare incorectă a criteriului creditorului privat.

44

Într-adevăr, hotărârea atacată ar fi stabilit în mod greșit, pe de o parte, că autorizarea unei restructurări a datoriilor este contrară, în sine, criteriului creditorului privat și, pe de altă parte, că, în caz de nerespectare a unui acord de reeșalonare, un creditor privat ar opta întotdeauna și în mod necesar pentru executarea silită a creanțelor sale. Această abordare ar fi contrară jurisprudenței și, în special, Hotărârii Tubacex pronunțate de Curte și Hotărârii Tribunalului din 11 iulie 2002, HAMSA/Comisia (T-152/99, Rec., p. II-3049), care ar fi admis în mod expres că măsurile de reeșalonare a datoriilor puteau fi perfect compatibile cu criteriul creditorului privat.

45

În această privință, autoritățile spaniole precizează că examinarea unor astfel de măsuri ar trebui făcută întotdeauna în funcție de circumstanțele proprii fiecărei spețe. Or, Tribunalul nu ar fi ținut cont de o întreagă serie de elemente și de factori care ar indica faptul că cele două organisme publice spaniole au luat o decizie adecvată, conformă comportamentului unui creditor privat, în ceea ce privește recuperarea creanțelor acestora. Guvernul spaniol se referă în special la faptul că lichidarea societății Sniace pe motivul unei eventuale executări silite ar fi condus la noi datorii față de Fogasa în termeni de plată a salariilor și a altor indemnizații pentru lucrătorii concediați, că sumele datorate erau garantate suficient și produceau dobânzi la nivelul ratei legale, că întreprinderea rambursase deja o parte dintre datoriile pe care le avea și nu contractase altele și că ceilalți creditori nu au procedat la executarea creanțelor acestora.

46

Regatul Spaniei invocă, apoi, caracterul contradictoriu al raționamentului urmat de Tribunal la punctul 146 din hotărârea atacată, care constă, pe de o parte, în recunoașterea faptului că intervenția avută de Fogasa, prevăzută de legislația comunitară privind protecția lucrătorilor în caz de insolvabilitate a angajatorului, nu conține, în sine, elemente de ajutor de stat și, pe de altă parte, în afirmația că orice intervenție publică destinată să finanțeze costurile activității unei întreprinderi, precum plata salariilor, poate constitui un ajutor de fiecare dată când conferă un avantaj unei întreprinderi. În această optică, într-adevăr, intervenția Fogasa, a cărei misiune este chiar aceea de a-și asuma plata salariilor lucrătorilor din întreprinderile care se confruntă cu dificultăți economice, ar constitui întotdeauna un avantaj pentru întreprinderea respectivă.

47

Comisia, care împărtășește argumentele dezvoltate de Regatul Spaniei, adaugă faptul că, prin cenzurarea analizei efectuate în decizia în litigiu, Tribunalul nu a respectat puterea largă de apreciere recunoscută Comisiei în materie de probleme economice complexe. Această competență ar fi supusă numai unui control jurisdicțional restrâns, limitat la eroarea vădită de apreciere.

48

Or, având în vedere, pe de o parte, garanțiile deținute de Fogasa și de TGSS și, pe de altă parte, comportamentul creditorilor privați, refuzul Comisiei de a considera măsurile în litigiu ca fiind ajutoare de stat nu ar fi fost în niciun caz în mod vădit eronat. Tribunalul ar fi depășit totuși limitele impuse controlului său și ar fi înlocuit evaluarea făcută de Comisie cu propria evaluare, încălcând nu numai articolul 87 alineatul (1) CE, ci și principiul echilibrului instituțional între puterea executivă și cea judiciară a Comunității, astfel cum reiese din Tratatul CE.

49

Comisia critică Tribunalul și pentru că nu a examinat în mod distinct, în cadrul controlului efectuat de acesta cu privire la aplicarea criteriului creditorului privat, pe de o parte, încheierea de către Fogasa și TGSS a unor acorduri de amânare și de reeșalonare a datoriilor și, pe de altă parte, lipsa recuperării silite a creanțelor în cazul nerespectării acestor acorduri. Or, pentru creditorul care acționează potrivit regulilor unei economii de piață, ar exista o diferență clară, după cum este vorba de încheierea unui acord de reeșalonare sau de a ști ce consecințe ar trebui, eventual, deduse din încălcarea de către debitor a acestui tip de acord.

50

Lenzing, deși aprobă în întregime raționamentul urmat de Tribunal, susține, în ceea ce o privește, că multe dintre argumentele prezentate de Regatul Spaniei și de Comisie sunt inadmisibile, în măsura în care constituie o simplă repetare a argumentelor susținute în primă instanță sau se limitează să conteste unele aprecieri ale Tribunalului asupra unor fapte sau elemente de probă.

51

Trebuie constatat de la bun început că argumentele dezvoltate de Regatul Spaniei și de Comisie în cadrul celui de al doilea motiv pleacă de la principiul că, în hotărârea atacată, Tribunalul ar fi considerat că încheierea unor acorduri de restructurare a datoriilor, precum și lipsa unei recuperări silite în urma încălcării acestor acorduri nu ar putea respecta niciodată criteriul creditorului privat.

52

Or, o astfel de argumentare provine dintr-o interpretare greșită a fragmentelor pertinente din hotărârea respectivă.

53

Într-adevăr, reiese fără ambiguitate de la punctele 152-161 din hotărârea atacată că, în mod contrar celor invocate de guvernul spaniol și de Comisie, Tribunalul nu și-a întemeiat aprecierea măsurilor în cauză nici pe vreo nelegalitate în sine a acordurilor de reeșalonare și de rambursare a datoriilor, nici pe prezumția că, în caz de nerespectare a acestor acorduri, orice creditor privat ar iniția în mod obligatoriu o procedură executorie în scopul de a-și recupera creanțele. Dimpotrivă, rezultă de la punctele sus-menționate că prima instanță a considerat că exista o eroare vădită de apreciere din partea Comisiei, în lumina unei serii de elemente și de circumstanțe proprii speței.

54

În aceste condiții, majoritatea elementelor prezentate de autoritățile spaniole și de Comisie conduc, în realitate, la repunerea în discuție a aprecierii Tribunalului cu privire la elementele de probă, fiind criticat că nu a luat în considerare anumite elemente pe care acestea le consideră pertinente sau că a ținut cont de alte elemente pe care acestea le consideră lipsite de pertinență. Or, o astfel de apreciere nu este supusă controlului Curții, cu excepția cazului denaturării faptelor și a elementelor de probă administrate în fața primei instanțe, denaturare care, în speță, nu este demonstrată și nici măcar invocată de guvernul spaniol (a se vedea în special în acest sens Hotărârea din 2 martie 1994, Hilti/Comisia, C-53/92 P, Rec., p. I-667, punctul 42, Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C-204/00 P, C-205/00 P, C-211/00 P, C-213/00 P, C-217/00 P și C-219/00 P, Rec., p. I-123, punctul 49, precum și Hotărârea din 23 martie 2006, Mülhens/OAPI, C-206/04 P, Rec., p. I-2717, punctul 28).

55

Rezultă că prezentul motiv este inadmisibil în măsura în care este îndreptat împotriva aprecierii Tribunalului cu privire la unele elemente de probă.

56

În ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că Tribunalul ar fi depășit nivelul de control care îi este recunoscut de jurisprudență într-un domeniu care determină aprecieri economice complexe, este important, mai întâi, să se amintească faptul că, deși Curtea recunoaște Comisiei o marjă de apreciere în materie economică, aceasta nu implică faptul că instanța comunitară trebuie să se abțină de la a controla interpretarea unor date de natură economică la care recurge Comisia (Hotărârea din 15 februarie 2005, Comisia/Tetra Laval, C-12/03 P, Rec., p. I-987, punctul 39).

57

Într-adevăr, potrivit jurisprudenței Curții, instanța comunitară trebuie nu numai să verifice exactitatea prezentării elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente ce trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 ianuarie 1979, Racke, 98/78, Rec., p. 69, punctul 5, Hotărârea din 22 octombrie 1991, Nölle, C-16/90, Rec., p. I-5163, punctul 12, Hotărârea Comisia/Tetra Laval, citată anterior, punctul 39, precum și Hotărârea din 18 iulie 2007, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, C-326/05 P, Rep., p. I-6557, punctul 76). Totuși, în cadrul acestui control, nu intră în competența acesteia să înlocuiască aprecierea economică a Comisiei cu propria apreciere (Ordonanța din 25 aprilie 2002, DSG Dradenauer Stahlgesellschaft/Comisia, C-323/00 P, Rec., p. I-3919, punctul 43).

58

În plus, trebuie arătat că, în cazurile în care o instituție comunitară dispune de o largă putere de apreciere, controlul respectării anumitor garanții procedurale prezintă o importanță fundamentală. Astfel, Curtea a avut ocazia să precizeze că, printre aceste garanții, figurează obligația instituțiilor competente de a examina, cu grijă și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cazului și de a-și motiva decizia în mod suficient (a se vedea Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C-269/90, Rec., p. I-5469, punctul 14, precum și Hotărârea din 7 mai 1992, Pesquerias De Bermeo și Naviera Laida/Comisia, C-258/90 și C-259/90, Rec., p. I-2901, punctul 26).

59

În ceea ce privește prezenta cauză, este cert că examinarea de către Comisie a întrebării dacă anumite măsuri pot fi calificate drept ajutor de stat, din cauza faptului că autoritățile publice nu ar fi acționat în același fel precum un creditor privat, impune efectuarea unei aprecieri economice complexe.

60

Or, în ceea ce privește controlul jurisdicțional efectuat de Tribunal asupra examinării respective, de la punctele 154-160 din hotărârea atacată reiese că prima instanță, fără a înlocui aprecierea economică efectuată de Comisie cu propria apreciere, s-a limitat să evidențieze, pe de o parte, anumite contradicții vădite, care rezultă chiar din textul deciziei în litigiu, în comparația efectuată de Comisie între situația creditorilor publici și cea a creditorilor privați, precum și, pe de altă parte, o lipsă a elementelor care să susțină concluziile acesteia în ceea ce privește situația unuia dintre acești creditori privați și perspectivele de rentabilitate și de viabilitate ale societății Sniace.

61

Procedând în acest fel, Tribunalul a respectat limitele controlului jurisdicțional pe care instanța comunitară îl poate exercita asupra unor aprecieri economice complexe.

62

Rezultă din aceste considerații că al doilea motiv este în parte inadmisibil și în parte neîntemeiat.

63

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de Regatul Spaniei în susținerea recursului formulat nu a fost admis, acesta trebuie respins.

64

Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Lenzing a solicitat obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Lenzing.

65

Conform articolului 69 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură, Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște: