Cauza T‑357/02 RENV

Freistaat Sachsen (Germania)

împotriva

Comisiei Europene

„Ajutoare de stat — Ajutoare acordate de autoritățile landului Saxonia — Ajutoare pentru coaching, pentru participarea la târguri și expoziții, pentru cooperare și pentru promovarea designului — Decizie prin care schema de ajutor este declarată în parte compatibilă și în parte incompatibilă cu piața comună — Schemă de ajutor în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii — Neexercitare a puterii de apreciere — Obligația de motivare”

Sumarul hotărârii

1.      Ajutoare acordate de state — Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre — Atingere adusă concurenței — Criterii de apreciere — Schemă de ajutor

[art. 87 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 70/2001 al Comisiei, art. 5]

2.      Ajutoare acordate de state — Interzicere — Derogări — Categorii de ajutoare, definite prin regulament, care pot fi considerate compatibile cu piața comună — Regulamentul nr. 70/2001 privind ajutoarele pentru întreprinderile mici și mijlocii — Posibilitate de examinare a unui ajutor în raport cu criteriile definite la articolul 87 alineatul (3) CE

[art. 87 alin. (3) CE și art. 88 alin. (3) CE; Regulamentul nr. 70/2001 al Comisiei]

3.      Ajutoare acordate de state — Interzicere — Derogări — Ajutoare care pot fi considerate compatibile cu piața comună — Puterea de apreciere a Comisiei — Posibilitate de a adopta linii directoare — Apreciere individuală în afara cadrului normativ — Admisibilitate

[art. 87 alin. (3) CE]

4.      Ajutoare acordate de state — Interzicere — Derogări — Ajutoare care pot fi considerate compatibile cu piața comună — Puterea de apreciere a Comisiei — Control jurisdicțional — Limite

[art. 87 alin. (3) lit. (c) CE]

5.      Ajutoare acordate de state — Interzicere — Derogări — Ajutoare în favoarea regiunilor afectate de divizarea Germaniei — Limitele derogării — Interpretare strictă

[art. 87 alin. (1) și alin. (2) lit. (c) CE]

6.      Ajutoare acordate de state — Interzicere — Derogări — Ajutoare care pot fi considerate compatibile cu piața comună — Ajutoare pentru funcționare — Excludere

1.      În vederea calificării unei măsuri naționale ca ajutor de stat, nu este necesar să se stabilească un efect real al ajutorului asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și o denaturare efectivă a concurenței, ci doar să se examineze dacă ajutorul este susceptibil să afecteze aceste schimburi și să denatureze concurența. Mai exact, în cazul unui program de ajutoare, Comisia se poate limita să studieze caracteristicile programului respectiv pentru a aprecia dacă, din cauza cuantumurilor sau a procentelor ridicate ale ajutoarelor, a caracteristicilor investițiilor susținute sau a altor modalități pe care le prevede acest program, acesta asigură un avantaj sensibil beneficiarilor în raport cu concurenții lor și este de natură să fie în principal în beneficiul unor întreprinderi care participă la schimburile comerciale dintre statele membre.

În cazul unui ajutor în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii a cărui intensitate se situează între 50 % și 80 % în funcție de subprogram și în funcție de zona în care se situează întreprinderea destinatară, este evident că acesta poate denatura concurența intracomunitară. Astfel, potrivit articolului 5 din Regulamentul nr. 70/2001 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE la ajutoare de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii, ajutoarele în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii sunt compatibile cu piața comună dacă nu depășesc 50 % din costurile aferente serviciilor primite.

(a se vedea punctele 30-32)

2.      Obiectul Regulamentului nr. 70/2001 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE la ajutoare de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii este de a declara compatibile cu piața comună în raport cu articolul 87 alineatul (3) CE și de a excepta astfel de la obligația de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE toate ajutoarele individuale și schemele de ajutor acordate în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii care îndeplinesc condițiile stabilite în acest regulament. Aceasta nu înseamnă că, la finalizarea unei examinări realizate de Comisie în raport cu criteriile definite la articolul 87 alineatul (3) CE în urma unei notificări din partea unui stat membru în conformitate cu articolul 88 alineatul (3) CE, nu poate fi declarat compatibil cu piața comună niciun alt ajutor acordat în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii. Astfel, considerentul (4) al Regulamentului nr. 70/2001 amintește că „[p]rezentul regulament nu exclude posibilitatea ca statele membre să notifice un ajutor în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii” și că „Comisia va examina această notificare, mai ales în temeiul criteriilor stabilite de prezentul regulament”.

(a se vedea punctele 42 și 43)

3.      Comisia poate stabili norme generale de punere în aplicare care structurează exercitarea puterii de apreciere ce îi este conferită de articolul 87 alineatul (3) CE. Totuși, aceasta nu se poate priva în totalitate, atunci când apreciază un caz particular, de puterea de apreciere menționată, în special în privința cazurilor pe care nu a urmărit în mod expres sau chiar a omis să le reglementeze în normele generale de punere în aplicare. Prin urmare, această putere de apreciere nu este epuizată prin adoptarea de astfel de norme generale și în principiu nu există niciun obstacol în calea unei eventuale aprecieri individuale în afara cadrului normelor menționate, cu condiția ca totuși Comisia să respecte normele superioare de drept, precum normele din tratat și principiile generale de drept comunitar.

(a se vedea punctul 44)

4.      Aprecierea unui program de ajutor de către Comisie trebuie să se bazeze în mod necesar pe situația de fapt, pe analizele economice și pe probele prezentate de reclamant în stadiul procedurii administrative, înainte de adoptarea deciziei atacate. Controlul pe care instanțele comunitare îl exercită asupra aprecierilor economice complexe ale Comisiei trebuie să se limiteze în mod necesar la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, precum și a acurateței situației de fapt, a lipsei unei erori vădite de apreciere a situației de fapt și a abuzului de putere.

(a se vedea punctul 55)

5.      Articolul 87 alineatul (2) litera (c) CE, care se referă la ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, trebuie interpretat în mod restrictiv, în sensul că dezavantajele economice cauzate de divizarea Germaniei nu pot viza decât dezavantajele economice provocate în anumite regiuni germane de izolarea pe care a cauzat‑o stabilirea unei frontiere fizice, cum ar fi întreruperea căilor de comunicație sau pierderea de piețe de desfacere ca urmare a întreruperii relațiilor comerciale între cele două părți ale teritoriului german. Referirile generale la consecințele economice ale divizării Germaniei nu pot constitui o justificare pentru compatibilitatea cu articolul 87 alineatul (3) CE a unor ajutoare a căror intensitate o depășește pe cea prevăzută în Regulamentul nr. 70/2001 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE la ajutoare de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii.

(a se vedea punctele 78 și 79)

6.      Câștigarea de noi piețe, precum și eforturile pentru a rămâne pe piață fac parte din strategia normală a oricărei întreprinderi care dorește să rămână pe piață o perioadă durabilă. Or, pentru a permite această prezență continuă și extinsă pe piață sunt necesare cheltuieli și ajutoarele de stat acordate în acest scop diminuează în mod necesar cheltuielile curente ale întreprinderilor mici și mijlocii. Aceste contribuții intră, așadar, în categoria ajutoarelor pentru funcționare, incompatibile cu piața comună.

(a se vedea punctele 102 și 105)

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)

14 iulie 2011(*)

„Ajutoare de stat – Ajutoare acordate de autoritățile landului Saxonia – Ajutoare pentru coaching, pentru participarea la târguri și expoziții, pentru cooperare și pentru promovarea designului – Decizie prin care schema de ajutor este declarată în parte compatibilă și în parte incompatibilă cu piața comună – Schemă de ajutor în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii – Neexercitare a puterii de apreciere – Obligația de motivare”

În cauza T‑357/02 RENV,

Freistaat Sachsen (Germania), reprezentat de T. Lübbig, avocat,

reclamant,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de domnii K. Gross, V. Kreuschitz și T. Maxian Rusche, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect anularea articolului 2 al doilea paragraf și a articolelor 3 și 4 din Decizia 2003/226/CE a Comisiei din 24 septembrie 2002 privind schema de ajutor preconizată de Germania – „Program în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii – Îmbunătățirea performanțelor întreprinderilor din Saxonia” – Subprogramele 1 (coaching), 4 (participarea la târguri și expoziții), 5 (cooperare) și 7 (promovarea designului) (JO 2003, L 91, p. 13)

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă),

compus din domnul O. Czúcz (președinte), doamnele E. Cremona, I. Labucka (raportor), domnii S. Frimodt Nielsen și K. O’Higgins, judecători,

grefier: doamna C. Heeren, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 30 iunie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        În cadrul unui program al Ministerului Economiei și Muncii al landului Saxonia destinat îmbunătățirii performanțelor întreprinderilor mici și mijlocii situate pe teritoriul acestui land, landul acordă persoanelor care exercită profesii liberale pe teritoriul său, precum și întreprinderilor mici și mijlocii care își au sediul sau o unitate pe teritoriul său subvenții nerambursabile pentru proiecte care favorizează dezvoltarea economică. Aceste subvenții sunt prevăzute de o schemă de ajutor notificată pentru prima dată Comisiei Comunităților Europene în cursul anului 1992, autorizată de aceasta și prelungită în mai multe rânduri după primirea unor noi autorizații. Aceste ajutoare urmăreau ameliorarea capacităților productive și concurențiale ale întreprinderilor mici și mijlocii.

2        Prin scrisoarea din 29 decembrie 2000, primită de Comisie la 3 ianuarie 2001, Republica Federală Germania a notificat o nouă versiune a acestei scheme de ajutor.

3        La 12 ianuarie 2001, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 70/2001 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE la ajutoare de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii (JO L 10, p. 33, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 98, denumit în continuare „Regulamentul de exceptare IMM”), care a intrat în vigoare la 2 februarie 2001. De la intrarea sa în vigoare, Regulamentul de exceptare IMM abrogă și înlocuiește Orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii (JO 1996, C 213, p. 4). Regulamentul definește criteriile pe care trebuie să le îndeplinească ajutoarele individuale și schemele de ajutor în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii pentru a fi compatibile cu piața comună, în sensul articolului 87 alineatul (3) CE, și îi exceptează pe cei care le îndeplinesc de la obligația de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE. În considerentul (4) se arată că „[p]rezentul regulament nu exclude posibilitatea ca statele membre să notifice un ajutor în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii. Comisia va examina această notificare, mai ales în temeiul criteriilor stabilite de prezentul regulament. Orientările privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii [adoptate de Comisie] vor fi abrogate de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, conținutul lor fiind înlocuit de [acesta]”.

4        În plus, în considerentul (16) al Regulamentului de exceptare IMM se arată următoarele: „În temeiul Acordului Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) privind subvențiile și măsurile compensatorii, prezentul regulament nu trebuie să excepteze ajutoarele pentru export, nici ajutoarele care favorizează producția națională în raport cu produsele importate. Ajutoarele ce urmăresc acoperirea costurilor de participare la târgurile comerciale, costul studiilor sau serviciilor de consultanță necesare lansării unui nou produs sau lansării unui produs existent pe o piață nouă nu constituie în mod normal ajutoare pentru export.”

5        Prin scrisoarea din 5 februarie 2001, Comisia a adresat autorităților germane întrebări cu privire la aplicarea Regulamentului de exceptare IMM și le‑a informat că schema de ajutor în cauză nu va fi examinată potrivit procedurii accelerate.

6        În cursul lunii decembrie a anului 2001, Comisia a deschis o procedură oficială de investigare cu privire la o parte din măsurile prevăzute de schema de ajutor notificată, și anume măsurile prevăzute de subprogramele „Coaching”, „Participarea la târguri și expoziții”, „Cooperare” și „Promovarea designului” (denumite în continuare, împreună, „cele patru subprograme în cauză”). În schimb, Comisia a decis că celelalte măsuri notificate nu dădeau naștere la obiecții.

7        La finalul investigației, Comisia a adoptat, la 24 decembrie 2002, Decizia 2003/226/CE privind schema de ajutor preconizată de Germania – „Program în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii – Îmbunătățirea performanțelor întreprinderilor din Saxonia” – Subprogramele 1 (Coaching), 4 (Participarea la târguri și expoziții), 5 (Cooperare) și 7 (Promovarea designului) (JO 2003, L 91, p. 13, denumită în continuare „decizia atacată”). În primul rând, Comisia a apreciat că măsurile prevăzute de cele patru subprograme în cauză constituie ajutoare de stat. În al doilea rând, Comisia a precizat că, pentru a fi compatibile cu piața comună, aceste ajutoare trebuie să intre în domeniul de aplicare al Regulamentului de exceptare IMM și să respecte pragurile de intensitate stabilite de acest text, cu excepția ajutoarelor de funcționare prevăzute de subprogramul „Cooperare”, pe care le‑a considerat incompatibile cu piața comună.

8        Prin Hotărârea din 3 mai 2007, Freistaat Sachsen/Comisia (T‑357/02, Rep., p. II‑1261), Tribunalul a admis cererea formulată de reclamant, Freistaat Sachsen, având ca obiect anularea mai multor dispoziții din decizia atacată (articolul 2 al doilea paragraf și articolele 3 și 4).

9        Ca urmare a recursului Comisiei, Curtea, prin Hotărârea din 11 decembrie 2008, Comisia/Freistaat Sachsen (C‑334/07 P, Rep., p. I‑9465), a anulat hotărârea Tribunalului și a trimis acestuia cauza spre rejudecare.

 Procedura și concluziile părților după trimiterea spre rejudecare

10      Cauza a fost atribuită Camerei a patra extinse a Tribunalului.

11      În conformitate cu articolul 119 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, reclamantul și Comisia au depus memorii cuprinzând observații scrise.

12      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, a invitat părțile să răspundă în scris la întrebări. Acestea au dat curs respectivei solicitări în termenul prevăzut.

13      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 30 iunie 2010.

14      Reclamantul solicită Tribunalului anularea deciziei atacate.

15      Comisia solicită Tribunalului respingerea acțiunii ca nefondată.

16      În observațiile scrise depuse după trimiterea spre rejudecare, părțile nu s‑au exprimat cu privire la problema cheltuielilor de judecată. În documentele din primă instanță, reclamantul solicitase Tribunalului obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar Comisia solicitase Tribunalului obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

 Motivele și argumentele părților

17      În susținerea acțiunii, reclamantul a invocat inițial cinci motive, întemeiate pe:

–        primul motiv, pe nelegalitatea formală a deciziei atacate, rezultată din neaplicarea de către Comisie a procedurii de autorizare accelerată schemei de ajutor în cauză;

–        al doilea motiv, pe nelegalitatea materială a deciziei atacate, rezultată din faptul că Regulamentul de exceptare IMM nu era aplicabil în speță;

–        al treilea motiv, pe faptul că schema de ajutor în cauză putea fi autorizată în temeiul Orientărilor privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii;

–        al patrulea motiv, pe neexercitarea de către Comisie a puterii sale de apreciere cu ocazia examinării schemei de ajutor în cauză, precum și pe încălcarea obligației de motivare;

–        al cincilea motiv, pe faptul că nu ar fi fost demonstrat de către Comisie că schema de ajutor în cauză denatura în mod efectiv sau potențial concurența, precum și pe încălcarea obligației de motivare.

18      Prin Hotărârea Freistaat Sachsen/Comisia, citată anterior, Tribunalul a respins primul motiv, a admis al doilea motiv și a decis că nu mai este necesar să examineze ultimele trei motive.

19      În Hotărârea Comisia/Freistaat Sachsen, citată anterior, Curtea a considerat că, din moment ce motivul întemeiat pe faptul că aplicarea Regulamentului de exceptare IMM în cazul deciziei atacate avea caracter retroactiv era nefondat, Tribunalul trebuia să se pronunțe numai cu privire la al patrulea și la al cincilea motiv invocate de reclamant în fața Tribunalului. Prin urmare, Curtea a trimis Tribunalului cauza spre rejudecare, pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la aceste două ultime motive.

20      Din moment ce al cincilea motiv se referă la calificarea măsurilor în cauză drept ajutor de stat și al patrulea motiv privește compatibilitatea măsurilor calificate drept ajutoare de stat cu piața comună, al cincilea motiv va fi examinat înaintea celui de al patrulea.

 În drept

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că nu ar fi fost demonstrat de către Comisie că schema de ajutor în cauză denatura în mod efectiv sau potențial concurența, precum și pe încălcarea obligației de motivare

 Argumentele părților

21      Reclamantul susține că, potrivit articolului 87 alineatul (1) CE, Comisia ar fi trebuit să demonstreze în ce consta în speță denaturarea concurenței. Or, în decizia atacată, nicio afirmație nu ar permite să se concluzioneze că schema de ajutor în cauză poate denatura concurența în împrejurările din speță sau să se constate în sens afirmativ că sunt reunite elementele unei astfel de denaturări. Comisia ar menționa numai că măsurile notificate pot, în calitate de ajutoare, să denatureze concurența [considerentul (52) al deciziei atacate] și că intensități ale ajutorului mai mari de 50 % ar determina o „denaturare disproporționată a concurenței” [considerentul (60) al deciziei atacate]. În susținerea acestor afirmații, reclamantul invocă Hotărârea Tribunalului din 28 noiembrie 2008, Hôtel Cipriani și alții/Comisia (T‑254/00, T‑270/00 și T‑277/00, Rep., p. II‑3269), și în special punctul 230, care precizează că, „în legătură cu schemele de ajutor multisectoriale, reiese din jurisprudență că Comisia se poate limita să studieze caracteristicile programului în cauză pentru a aprecia dacă, din cauza cuantumurilor sau a procentelor ridicate ale ajutoarelor, a caracteristicilor investițiilor susținute sau a altor modalități pe care le prevede acest program, acesta asigură un avantaj sensibil beneficiarilor în raport cu concurenții lor și este de natură să profite în principal unor întreprinderi care participă la schimburile comerciale dintre statele membre”.

22      În opinia reclamantului, Comisia ar pretinde că obligația de a suporta jumătate din cheltuieli încurajează eficiența și rentabilitatea ajutorului, pentru a deduce din aceasta că, în cazul unei intensități a ajutorului mai ridicate, ar fi denaturate condițiile schimburilor comerciale [considerentele (60), (67) și (71) ale deciziei atacate]. Or, o astfel de afirmație, bazată pe un plafon de ajutor de 50 %, ar putea fi transpusă în cazul oricărui plafon de subvenții și, prin urmare, nu ar fi de natură să susțină concluziile Comisiei.

23      Întemeindu‑și această apreciere pe Regulamentul de exceptare IMM, Comisia ar omite să demonstreze îndeajuns existența unei denaturări a concurenței, deși, potrivit jurisprudenței Curții, o astfel de demonstrație nu ar fi numai necesară în temeiul cerinței de motivare în sensul articolului 253 CE, ci ar constitui de asemenea o aplicare a criteriilor prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE.

24      Argumentația insuficientă a Comisiei privind criteriul unei concurențe denaturate ar constitui, în plus, o încălcare a articolului 253 CE, care ar justifica anularea deciziei atacate.

25      Comisia contestă argumentele invocate de reclamant.

 Aprecierea Tribunalului

26      În cadrul prezentului motiv, reclamantul invocă două argumente aflate într‑o strânsă legătură. Pe de o parte, Comisia ar fi motivat insuficient concluzia sa potrivit căreia concurența era în mod efectiv sau potențial denaturată de schema de ajutor în discuție și, pe de altă parte, această motivare cuprinsă în decizia atacată [în special în considerentul (52)] nu ar permite să se rețină o astfel de concluzie.

27      În primul rând, cu privire la întrebarea dacă motivarea deciziei atacate referitoare la unul dintre elementele constitutive ale ajutorului de stat este suficientă, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante, motivarea impusă la articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției autoare a actului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente, să exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse la articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în funcție de contextul său, precum și de ansamblul de norme juridice care guvernează materia respectivă (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 22 octombrie 2008, TV 2/Danmark și alții/Comisia, T‑309/04, T‑317/04, T‑329/04 și T‑336/04, Rep., p. II‑2935, punctul 178 și jurisprudența citată).

28      Trebuie de asemenea să se constate că, în considerentul (52) al deciziei atacate, Comisia arată că:

„Cele patru subprograme […] intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) [CE…] pentru următoarele motive: prevăd acordarea de subvenții, prin intermediul resurselor de stat, în favoarea unor întreprinderi care produc bunuri sau furnizează servicii care fac obiectul schimburilor comerciale intracomunitare și aceste subvenții permit beneficiarilor ameliorarea situației lor financiare globale și a poziției lor pe piață. Trebuie să se considere că măsurile în cauză pot denatura concurența și, prin urmare, pot afecta schimburile comerciale dintre statele membre. Germania nu a contestat această constatare.”

29      Astfel, considerentul sus‑menționat impune reunirea tuturor elementelor constitutive ale unui ajutor de stat în speță și în special deduce existența unei denaturări a concurenței din faptul că întreprinderile beneficiare „produc bunuri sau furnizează servicii care fac obiectul schimburilor comerciale intracomunitare și [că] aceste subvenții permit beneficiarilor ameliorarea situației lor financiare globale și a poziției lor pe piață”.

30      În al doilea rând, în ceea ce privește problema dacă Comisia a reținut în mod întemeiat existența unei restrângeri a concurenței în speță, trebuie amintită jurisprudența potrivit căreia, în vederea calificării unei măsuri naționale ca ajutor de stat, nu este necesar să se stabilească un efect real al ajutorului asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și o denaturare efectivă a concurenței, ci doar să se examineze dacă ajutorul este susceptibil să afecteze aceste schimburi și să denatureze concurența (Hotărârea Curții din 30 aprilie 2009, Comisia/Italia și Wam, C‑494/06 P, Rep., p. I‑3639, punctul 50).

31      În special, în cazul unui program de ajutoare, precum cel din speță, Comisia se poate limita să studieze caracteristicile programului în cauză pentru a aprecia dacă, din cauza cuantumurilor sau a procentelor ridicate ale ajutoarelor, a caracteristicilor investițiilor susținute sau a altor modalități pe care le prevede acest program, acesta asigură un avantaj sensibil beneficiarilor în raport cu concurenții lor și este de natură să profite în principal unor întreprinderi care participă la schimburile comerciale dintre statele membre (Hotărârea Curții din 14 octombrie 1987, Germania/Comisia, 248/84, Rec., p. 4013, punctul 18).

32      Potrivit considerentului (52) al deciziei atacate coroborat cu punctul 2 „Descrierea ajutorului” și cu punctul 3 „Motivele de deschidere a procedurii”, intensitatea ajutorului avut în vedere se situa între 50 % și 80 %, în funcție de subprogram și de zona în care se afla întreprinderea destinatară. Or, potrivit articolului 5 din Regulamentul de exceptare IMM, ajutoarele acordate în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii sunt compatibile cu piața comună dacă nu depășesc 50 % din costurile aferente serviciilor primite. Așadar, este evident că un ajutor de o asemenea intensitate poate denatura concurența intracomunitară.

33      Prin urmare, având în vedere toate cele de mai sus, prezentul motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe neexercitarea de către Comisie a puterii sale de apreciere cu ocazia examinării schemei de ajutor în cauză, precum și pe încălcarea obligației de motivare

34      Prezentul motiv este alcătuit din cinci aspecte. Prin intermediul primului aspect, reclamantul susține că decizia atacată este afectată de nelegalitate întrucât Comisia s‑a limitat la aprecierea compatibilității schemei de ajutor în cauză în raport cu criteriile de apreciere definite de Regulamentul de exceptare IMM. Prin intermediul celui de al doilea, al celui de al treilea, al celui de al patrulea și al celui de al cincilea aspect, reclamantul reproșează Comisiei că a apreciat în mod eronat cele patru subprograme în cauză, încălcând de asemenea obligația de motivare care îi revenea.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe aprecierea compatibilității schemei de ajutor în cauză numai în raport cu Regulamentul de exceptare IMM

–       Argumentele părților

35      Reclamantul susține că Comisia nu poate renunța la exercitarea puterii sale de apreciere. Astfel, fără a contesta întinderea puterii de apreciere a Comisiei în cazul examinării compatibilității cu piața comună a schemelor de ajutor care îi sunt notificate de un stat membru, reclamantul susține că această examinare rămâne supusă anumitor limite, printre care figurează în primul rând obligația de exercitare a acestei puteri. În susținerea argumentației sale, reclamantul invocă noțiunea de neexercitare a puterii discreționare care există în dreptul german și este exprimată prin termenii „Ermessenausfall” sau „Ermessensnichtgebrauch”, care ar reprezenta o nelegalitate, la fel ca în dreptul administrativ austriac. În Franța, o astfel de situație ar corespunde unui „abuz de putere negativ”, în timp ce în common law neexercitarea puterii de apreciere de către o autoritate care, considerându‑se ținută de practica sa sau de liniile directoare, se abține de la examinarea fiecărui caz particular ar intra în sfera „doctrinei ultra vires”. Obligația de exercitare a puterii de apreciere nu s‑ar stinge la adoptarea de dispoziții care impun Comisiei anumite reguli.

36      În speță, reclamantul reproșează Comisiei că nu a examinat diferitele măsuri de ajutor decât în raport cu criteriile din Regulamentul de exceptare IMM, ca și cum acesta reglementa în mod exhaustiv toate schemele de ajutor acordate în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii. Apreciind că nivelul de intensitate a ajutoarelor pentru subprograme este prea ridicat, Comisia s‑ar fi limitat să reia dispozițiile Regulamentului de exceptare IMM, în loc să își exercite, în plus, propria putere de apreciere. Astfel, Comisia ar fi înăsprit condițiile aplicabile ajutoarelor pentru IMM‑uri plafonând la 50 % cuantumul cheltuielilor rambursabile și îndepărtându‑se în același timp de practica sa decizională. Întemeindu‑se exclusiv pe considerațiile generale din Regulamentul de exceptare IMM și fără a ține cont de împrejurările particulare ale speței, Comisia nu și‑ar fi utilizat, prin urmare, puterea de apreciere.

37      În această privință, reclamantul subliniază că rezultă din considerentul (4) al Regulamentului de exceptare IMM că acesta nu are ca obiect reglementarea în mod exhaustiv a ajutoarelor pentru întreprinderi mici și mijlocii. Așadar, obiectivul acestui regulament nu ar fi reducerea marjei de apreciere a Comisiei și înghețarea criteriilor aplicabile acestor măsuri de ajutor. Regulamentul de exceptare IMM ar avea ca scop numai simplificarea și eficientizarea procedurii de supraveghere a măsurilor menționate.

38      Procedând astfel, Comisia și‑ar contrazice propria practică decizională referitoare la cazuri care, prin obiectul lor, intră în sfera Regulamentului de exceptare IMM, dar care nu beneficiază de exceptarea definită în acest regulament. Din această practică ar rezulta că, periodic, Comisia se pronunță, prin intermediul exceptărilor individuale și în temeiul articolului 87 alineatul (3) CE, asupra unor cazuri izolate sau asupra unor măsuri de ajutor care se îndepărtează de Regulamentul de exceptare IMM. În cazurile menționate, Comisia ar confirma printre altele, uneori chiar în mod expres, că examinarea de la caz la caz nu trebuie să se limiteze la o examinare în temeiul Regulamentului de exceptare IMM aplicat prin analogie, ci trebuie efectuată direct pe baza articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE.

39      De asemenea, reclamantul arată că, ținând cont de situația economică particulară a Saxoniei, fost teritoriu al Republicii Democrate Germane, Comisia ar fi trebuit să examineze măsurile de ajutor îndepărtându‑se de condițiile definite în Regulamentul de exceptare IMM sau cel puțin să explice din ce motiv examinarea sa nu se îndepărta de aceste condiții. În această privință, reclamantul reproșează Comisiei că a omis să ia poziție cu privire la considerațiile detaliate prezentate în cadrul procedurii administrative.

40      În consecință, Comisia ar fi trebuit să autorizeze schema de ajutor notificată examinând‑o direct în lumina criteriilor definite de articolul 87 alineatul (3) CE.

41      Comisia contestă argumentele invocate de reclamant.

–       Aprecierea Tribunalului

42      Mai întâi, trebuie să se sublinieze că obiectul Regulamentului de exceptare IMM este de a declara compatibile cu piața comună în raport cu articolul 87 alineatul (3) CE și de a excepta astfel de la obligația de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE toate ajutoarele individuale și schemele de ajutor acordate în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii care îndeplinesc condițiile stabilite în acest regulament. Aceasta nu înseamnă că, la finalizarea unei examinări realizate de Comisie în raport cu criteriile definite la articolul 87 alineatul (3) CE în urma unei notificări din partea unui stat membru în conformitate cu articolul 88 alineatul (3) CE, nu poate fi declarat compatibil cu piața comună niciun alt ajutor acordat în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii.

43      Această posibilitate este amintită în mod expres în considerentul (4) al Regulamentului de exceptare IMM, potrivit căruia „[p]rezentul regulament nu exclude posibilitatea ca statele membre să notifice un ajutor în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii” și „Comisia va examina această notificare, mai ales în temeiul criteriilor stabilite de prezentul regulament”. Utilizarea locuțiunii adverbiale „mai ales” indică în mod clar că criteriile definite în Regulamentul de exceptare IMM nu sunt singurele în raport cu care Comisia poate examina proiectele de ajutoare care îi sunt notificate, ceea ce este confirmat, de altfel, de versiunile engleză (in particular) și germană (in erster Linie) ale acestui considerent.

44      Trebuie să se arate de asemenea că, deși Comisia poate stabili norme generale de punere în aplicare care structurează exercitarea puterii de apreciere ce îi este conferită de articolul 87 alineatul (3) CE, aceasta nu se poate priva în totalitate, atunci când apreciază un caz particular, de puterea de apreciere menționată, în special în privința cazurilor pe care nu a urmărit în mod expres sau chiar a omis să le reglementeze în normele generale de punere în aplicare. Prin urmare, această putere de apreciere nu este epuizată prin adoptarea de astfel de norme generale și în principiu nu există niciun obstacol în calea unei eventuale aprecieri individuale în afara cadrului normelor menționate, cu condiția ca totuși Comisia să respecte normele superioare de drept, precum normele din tratat și principiile generale de drept comunitar (Hotărârea Tribunalului din 20 septembrie 2007, Fachvereinigung Mineralfaserindustrie/Comisia, T‑375/03, nepublicată în Repertoriu, punctul 141).

45      În consecință, ca urmare a notificării măsurilor de ajutor în cauză de către Republica Federală Germania, Comisia avea obligația de a examina compatibilitatea acestor măsuri cu piața comună exercitându‑și astfel puterea de apreciere care îi este conferită de tratat.

46      În această privință, trebuie să se constate că, în cadrul deciziei atacate, Comisia și‑a exercitat această putere de apreciere, în special atunci când a examinat compatibilitatea subprogramului „Coaching” cu piața comună, în raport cu criteriile definite în Regulamentul de exceptare IMM și pe baza articolului 87 alineatul (3) literele (a) și (c) CE [considerentele (57)-(65) ale deciziei atacate].

47      Această analiză, care se întemeiază pe experiența Comisiei în acest domeniu în momentul în care a fost adoptată decizia atacată, și anume în septembrie 2002, nu poate fi repusă în discuție pentru motivul că ulterior Comisia a putut adopta decizii care iau în considerare alte criterii decât cele evocate în decizia atacată, în special în ceea ce privește ajutoare notificate care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului de exceptare IMM.

48      Rezultă din cele ce precedă că reclamantul nu poate pretinde că, în prezenta cauză, Comisia ar fi refuzat să își utilizeze puterea de apreciere pentru examinarea diferitelor argumente care i‑au putut fi prezentate în cursul procedurii administrative pentru a stabili compatibilitatea diferitelor măsuri de ajutor cu piața comună. Argumentele referitoare la rezultatul acestei examinări și la motivarea existentă în această privință vor fi examinate în cadrul celorlalte aspecte ale motivului.

49      În consecință, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie să fie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe aprecierea eronată a subprogramului „Coaching” și pe încălcarea obligației de motivare

–       Argumentele părților

50      Reclamantul reproșează Comisiei că a considerat subprogramul „Coaching” incompatibil cu piața comună în sensul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE pentru motivul că plafonul ajutorului pentru întreprinderi mici era stabilit la 65 %, fără a formula nicio apreciere privind particularitățile existente în Saxonia și schema de ajutor notificată. De asemenea, Comisia nu ar fi explicat modul în care obligarea întreprinderilor să suporte jumătate din cheltuieli creștea eficacitatea și rentabilitatea schemei notificate. Reclamantul susține că și cu nouă luni înainte de notificarea schemei de ajutor în litigiu, Comisia ar fi autorizat măsuri de ajutor comparabile celor acordate de landul Turingia în cadrul programului „Richtlinien des Freistaates Thüringen zur einzelbetrieblichen Technologieförderung” (JO 2000, C 266, p. 4). Utilizarea puterii sale de apreciere ar implica să se explice în detaliu de către Comisie care sunt noile experiențe care au determinat‑o să își schimbe practica decizională. Or, deși Comisia ar fi pretins că își utilizează larga putere de apreciere verificând dacă un plafon de ajutor de 65 % putea fi autorizat, ar fi respins imediat această opțiune pentru singurul motiv că o intensitate mai mare de 50 % ar depăși cuantumul necesar pentru a încuraja întreprinderile să facă cheltuieli pentru „coaching”.

51      Reclamantul susține că plafonul de ajutor de 50 % prevăzut la articolul 5 din Regulamentul de exceptare IMM nu ar reglementa în mod exhaustiv ajutoarele pentru consultanță acordate întreprinderilor mici și mijlocii și că, potrivit considerentului (11) al regulamentului menționat, acestea nu pot fi supuse acelorași criterii. Cu toate că articolul 5 litera (a) din Regulamentul de exceptare IMM ar prevedea o intensitate a ajutorului de 50 % pentru întreprinderile mijlocii, Comisia ar trebui să autorizeze rambursări mai mari pentru întreprinderile mici, în temeiul puterii sale de apreciere. Susținând că respectivul considerent (11) se referă numai la situația specială a acordării de ajutoare pentru investiții în afara zonelor asistate, Comisia nu ar explica motivul pentru care nu ar trebui să existe posibilități de diferențiere între întreprinderile mici și cele mijlocii în privința serviciilor de consultanță externă.

52      În opinia reclamantului, Comisia, apreciind că obligațiile financiare aflate în sarcina întreprinderilor erau modeste, ar fi ignorat faptul că un mare număr de întreprinderi saxone nu dispuneau decât de un capital foarte redus și aveau dificultăți în contractarea de împrumuturi, ceea ce însăși Comisia ar fi recunoscut.

53      Reclamantul apreciază că împrejurarea că Comisia nu a ținut cont de faptul că ajutoarele care puteau fi autorizate prin schema de ajutor în litigiu erau limitate ca valoare la 400 sau la 500 de euro pe zi lucrătoare pentru întreprinderile tinere ar putea facilita „acordarea eronată” a anumitor ajutoare. Decizia atacată ar încuraja astfel recurgerea la un ajutor costisitor în loc să permită abordarea mai diferențiată pe care ar permite‑o programul în cauză.

54      Comisia contestă argumentele invocate de reclamant.

–       Aprecierea Tribunalului

55      Prin intermediul prezentului aspect, reclamantul reproșează în esență Comisiei că nu a efectuat o apreciere a programului în cauză în pofida numeroaselor elemente avansate în această privință. Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că o astfel de apreciere trebuie să se bazeze în mod necesar pe situația de fapt, pe analizele economice și pe probele prezentate de reclamant în stadiul procedurii administrative, înainte de adoptarea deciziei atacate. În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, controlul pe care instanțele comunitare îl exercită asupra aprecierilor economice complexe ale Comisiei, precum cele din speță, trebuie să se limiteze în mod necesar la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, precum și a acurateței situației de fapt, a lipsei unei erori vădite de apreciere a situației de fapt și a abuzului de putere (Hotărârea Curții din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 279, precum și Hotărârea Curții din 6 octombrie 2009, GlaxoSmithKline Services/Comisia, C‑501/06 P, C‑513/06 P, C‑515/06 P și C‑519/06 P, Rep., p. I‑9291, punctul 85).

56      În ceea ce privește insuficiența motivării, invocată de asemenea de reclamant, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat deja la punctul 27 de mai sus, motivarea impusă la articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și să menționeze raționamentul instituției. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente și aceasta trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în funcție de contextul său, precum și de ansamblul de norme juridice care guvernează materia respectivă (a se vedea Hotărârea TV 2/Danmark și alții/Comisia, citată anterior, punctul 178 și jurisprudența citată).

57      În speță, în considerentul (35) al deciziei atacate s‑a arătat că subprogramul „Coaching” a fost examinat de către Comisie în măsura în care prevedea intensități maxime ale ajutorului de 65 % pentru întreprinderile mici din zonele care se confruntau cu probleme speciale, în condițiile în care Regulamentul de exceptare IMM prevede o intensitate maximă de 50 % din costul brut [articolul 5 litera (a) din regulamentul menționat].

58      Observațiile invocate de Republica Federală Germania sunt analizate în mod detaliat în considerentele (57)-(65) ale deciziei atacate. Astfel, Comisia arată că subprogramul a fost analizat nu numai în raport cu compatibilitatea sa cu Regulamentul de exceptare IMM, ci și pe baza articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE. În cadrul acestei analize, Comisia a constatat că, potrivit experienței sale, o intensitate a ajutorului de peste 50 % ar depăși cuantumul necesar pentru a încuraja o întreprindere să facă cheltuielile în cauză și că un procent unic era potrivit pentru toate întreprinderile mici și mijlocii, indiferent dacă era vorba despre întreprinderi mici sau întreprinderi mijlocii și dacă erau sau nu erau situate în zonele asistate. Comisia arată că, spre deosebire de ajutoarele pentru investiții, ajutoarele pentru „coaching” nu au nici un efect direct, nici un efect durabil asupra dezvoltării regionale sau asupra creării de locuri de muncă, astfel încât nu este necesar să se autorizeze intensități ale ajutorului mai ridicate în zonele asistate. În orice caz, Comisia arată că diferențierea între întreprinderile mici și cele mijlocii este posibilă în limitele intensității prevăzute de Regulamentul de exceptare IMM.

59      Aceste considerații ale Comisiei reflectă în mod clar raționamentul său și îndeplinesc astfel criteriile din jurisprudența constantă privind obligația de motivare, amintită la punctul 27 de mai sus.

60      În ceea ce privește exemplul referitor la ajutoarele autorizate pentru landul Turingia, trebuie să se ia în considerare precizarea Comisiei în legătură cu timpul scurs (30 de luni) între adoptarea celor două decizii în cauză. Pe de altă parte, Comisia arată în mod întemeiat că cele două cazuri nu sunt comparabile, ținând cont de faptul că măsura de ajutor autorizată nu se referea la „coaching” și, mai ales, ținând cont de faptul că Regulamentul de exceptare IMM, cuprinzând criteriile de evaluare aplicate în decizia atacată, nu era încă în vigoare la data adoptării deciziei privind ajutoarele în favoarea landului Turingia.

61      În ceea ce privește interpretarea reclamantului referitoare la articolul 5 litera (a) din Regulamentul de exceptare IMM coroborat cu considerentul (11), trebuie să se constate că nimic din cuprinsul considerentului menționat nu sugerează că, pentru garantarea unei diferențieri de tratament între întreprinderile mici și cele mijlocii, ar fi necesar sau permis să se depășească intensitatea ajutorului stabilită prin Regulamentul de exceptare IMM. Astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, diferențierea între întreprinderile mici și cele mijlocii este posibilă fără depășirea marjei de 50 % în cazul în care numai întreprinderile mici primesc ajutoare de o astfel de intensitate. În orice caz, din moment ce, după cum s‑a constatat la punctul 48 de mai sus, Comisia nu și‑a întemeiat aprecierea numai pe Regulamentul de exceptare IMM, acest argument al reclamantului trebuie respins ca inoperant.

62      În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia decizia atacată ar încuraja recurgerea la un ajutor mai costisitor (a se vedea punctul 53 de mai sus), trebuie să se arate că acest argument este nu numai ilogic din punct de vedere economic, dar contrazice și argumentul reclamantului referitor la insuficiența fondurilor proprii ale întreprinderilor mici și mijlocii saxone. Astfel, o întreprindere care are o insuficiență de fonduri nu va alege, dintre două oferte de aceeași calitate, serviciul mai scump, ținând cont de faptul că va fi obligată să plătească cel puțin 50 % din prețul acestuia.

63      Prin urmare, trebuie să se constate că reclamantul nu a furnizat probele și elementele pe baza cărora ar fi posibil să se concluzioneze că ajutoarele în discuție, chiar dacă depășesc vădit intensitățile de ajutor prevăzute de Regulamentul de exceptare IMM, pot fi, datorită unor împrejurări specifice, considerate compatibile cu piața comună în sensul articolului 87 alineatul (3) CE.

64      Așadar, Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a apreciat că intensități ale ajutorului mai ridicate decât cele prevăzute de Regulamentul de exceptare IMM nu pot fi considerate compatibile cu piața comună în sensul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE.

65      Prin urmare, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins în întregime.

 Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe aprecierea eronată a subprogramului „Participare la târguri și expoziții” și pe încălcarea obligației de motivare

–       Argumentele părților

66      Reclamantul reproșează Comisiei că a considerat incompatibil cu piața comună subprogramul „Participare la târguri și expoziții” în măsura în care acesta prevedea că participarea la un târg putea beneficia de ajutor de maximum trei ori. Comisia și‑ar fi întemeiat această considerație pe articolul 5 litera (b) din Regulamentul de exceptare IMM, care nu prevedea o exceptare decât pentru prima participare a unei întreprinderi la un anumit târg sau la o anumită expoziție, astfel încât un asemenea ajutor repetat ar fi incompatibil cu piața comună.

67      Reclamantul apreciază că Comisia nu și‑a utilizat puterea de apreciere în măsura în care s‑a lăsat ghidată de dispozițiile Regulamentului de exceptare IMM, fără a arăta în niciun mod prin ce anume o participare repetată la târguri și expoziții nu poate fi eligibilă nici în cazuri excepționale. Utilizarea formulei „exercitarea din nou a puterii sale de apreciere nu ar schimba cu nimic această constatare” în considerentul (67) al deciziei atacate ar demonstra, în opinia reclamantului, că Comisia nu a utilizat această putere.

68      De asemenea, reclamantul susține că noțiunea „apropiere de piață” a fost interpretată eronat de către Comisie. Astfel, în cazul ajutoarelor de stat pentru cercetare și dezvoltare, Comisia ar determina intensitatea ajutorului autorizat în funcție de gradul de apropiere de piață. În caz de îndepărtare de piață, ar putea fi admisă o intensitate a ajutorului de 100 %. Referirea la pretinsa „apropiere de piață” a participării la târguri și expoziții nu ar fi suficientă pentru a justifica limitarea ajutorului la o singură participare. Comisia ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la gradul de apropiere de piață a participării la târguri și expoziții în cadrul unei comparații cu alte situații care dau dreptul la un ajutor pentru a‑și exercita puterea de apreciere în raport cu aceste elemente.

69      De asemenea, limitarea ajutorului la o singură participare la târguri și expoziții nu ar fi justificată din punct de vedere economic. Reclamantul reproșează Comisiei că nu a luat în considerare mai mult probele furnizate care demonstrează că numai o participare repetată la același târg sau expoziție putea crește șansele expozantului pe piață, în special în cazurile în care obiectivul unei astfel de participări ar fi intrarea pe piețele străine. Întreprinderile mici și mijlocii saxone nu ar avea în general capitalul necesar pentru a participa la un târg sau la o expoziție. Astfel, un ajutor limitat la o singură participare nu ar fi suficient pentru atingerea obiectivului ajutoarelor vizat de Regulamentul de exceptare IMM, reprezentat de accesul la piețele potențiale [considerentul (5)]. 60 % din întreprinderile care au participat la târguri și expoziții în cadrul standurilor germane comune nu ar fi participat în absența ajutoarelor. Necesitatea participării întreprinderilor saxone la târguri și expoziții ar fi justificată și de indicii de export sensibil inferiori mediei naționale.

70      Din cauza trecerii de la economia planificată la o economie de piață, întreprinderile saxone trebuie, în opinia reclamantului, să depășească numeroase bariere la intrarea pe piață. Promovarea participării întreprinderilor mici și mijlocii la târguri și expoziții străine ar constitui astfel, pe planul politicii economice, un obiectiv esențial al schemei de ajutor notificate, datorită căruia întreprinderile trebuiau să aibă acces la piețele mondiale.

71      În decizia atacată, Comisia nu ar evoca niciunul dintre argumentele prezentate de reclamant și de Republica Federală Germania și nici nu ar ține cont de situația economică specială a Saxoniei.

72      Comisia contestă argumentele invocate de reclamant.

–       Aprecierea Tribunalului

73      Părțile nu sunt de acord asupra problemei finanțării unei participări repetate la târguri și expoziții. Reclamantul arată că, apreciind drept incompatibilă cu piața comună finanțarea unei astfel de participări de maximum trei ori, astfel cum prevede subprogramul în discuție, Comisia nu și‑a utilizat deloc puterea de apreciere. Reclamantul pretinde de asemenea că Comisia nu a arătat din ce motiv finanțarea repetată nu poate fi compatibilă cu piața comună nici chiar în cazuri excepționale.

74      În această privință, trebuie să se arate că Comisia a aplicat criteriile cuprinse în Regulamentul de exceptare IMM și a concluzionat că subprogramul în discuție nu era conform cu articolul 5 litera (b) din Regulamentul de exceptare IMM și nici nu poate fi considerat compatibil cu piața comună în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE.

75      Reclamantul, în ceea ce îl privește, a motivat necesitatea ajutorului prin dificultățile de tranziție în Saxonia către economia de piață, care sunt reflectate de insuficiența capitalului necesar pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și prin indicii de export care sunt sensibil inferiori mediei naționale. Obiectivul participării repetate la târguri sau la expoziții ar fi intrarea pe piețele străine.

76      În ceea ce privește argumentele sale legate de tranziția către economia de piață, trebuie să se constate că se limitează la referiri generale la situația economică dificilă din Saxonia.

77      De asemenea, trebuie amintit că argumente similare au fost invocate în cadrul numeroaselor litigii referitoare la articolul 87 alineatul (2) CE, cu privire la ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare.

78      Or, Curtea a interpretat strict această dispoziție, precizând că „articolul [87] alineatul (2) litera (c) [CE] nu poate permite, fără încălcarea atât a caracterului derogatoriu al acestei dispoziții, cât și a contextului și a obiectivelor pe care le urmărește, compensarea integrală a întârzierii economice, oricât de incontestabilă ar fi, de care suferă noile Länder” și că „dezavantajele economice cauzate de divizarea Germaniei nu pot viza decât dezavantajele economice provocate în anumite regiuni germane de izolarea pe care a cauzat‑o stabilirea unei frontiere fizice, cum ar fi întreruperea căilor de comunicație sau pierderea de piețe de desfacere ca urmare a întreruperii relațiilor comerciale între cele două părți ale teritoriului german” (Hotărârea Curții din 30 septembrie 2003, Freistaat Sachsen și alții/Comisia, C‑57/00 P și C‑61/00 P, Rec., p. I‑9975, punctele 23 și 42).

79      Întrucât această dispoziție specială din tratat a fost interpretată restrictiv, referirile generale la consecințele economice ale divizării Germaniei nu pot constitui o justificare pentru compatibilitatea cu articolul 87 alineatul (3) CE a unor ajutoare a căror intensitate o depășește pe cea prevăzută în Regulamentul de exceptare IMM.

80      În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să compare gradul de proximitate față de piață a târgurilor și expozițiilor în cauză cu cel al altor situații care dau dreptul la un ajutor, trebuie să se arate că o asemenea comparație nu este strict necesară. Proximitatea față de piață este un criteriu obiectiv, iar nu relativ. În această privință, trebuie să se constate că târgurile și expozițiile reprezintă evenimente comerciale, care oferă nu numai o mare varietate de bunuri și servicii, ci sunt de asemenea însoțite adesea de un program variat de animație și propun publicului numeroase servicii pentru a atrage un număr mare de vizitatori. Prin urmare, târgurile și expozițiile sunt strâns legate de piață și chiar se confundă cu ea.

81      Rezultă că în mod întemeiat Comisia a calificat, în decizia atacată, măsurile în discuție ca fiind măsuri „axat[e] pe piață”.

82      Astfel, după cum arată Comisia în considerentul (66) al deciziei atacate, beneficiarul ajutorului, după o participare la un astfel de eveniment, trebuie să fie în măsură să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la utilitatea unei participări repetate, pe cheltuiala sa.

83      În ceea ce privește argumentele reclamantului legate de indicele de export inferior mediei naționale și de necesitatea de a câștiga piețele internaționale, trebuie amintit că, deși Regulamentul de exceptare IMM nu exceptează în general ajutoarele pentru export, după cum se precizează în considerentul (16), costurile de participare la târgurile comerciale nu constituie în mod normal ajutoare pentru export (a se vedea punctul 4 de mai sus). Ajutoarele în discuție sunt, așadar, compatibile în principiu cu Regulamentul de exceptare IMM. Cu toate acestea, chiar dacă este evident că întreprinderile mici și mijlocii participă la târguri pentru a‑și promova produsele și că această participare le permite, dacă este cazul, să își mărească indicele de export, ceea ce este posibil în prezentul context, referirile generale la indicele scăzut de export al landului Saxonia nu pot justifica intensități ale ajutorului mai ridicate decât cele prevăzute de Regulamentul de exceptare IMM.

84      Prin urmare, Comisia a apreciat în mod întemeiat că intensități ale ajutorului mai ridicate decât cele prevăzute de Regulamentul de exceptare IMM nu pot fi considerate compatibile cu piața comună în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE.

85      Referitor la obligația de motivare, trebuie amintit că, în considerentele (66) și (67) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că subprogramul în cauză nu era conform cu articolul 5 litera (b) din Regulamentul de exceptare IMM, potrivit căruia exceptarea nu este valabilă decât pentru prima participare a unei întreprinderi la un târg sau la o expoziție și ajutorul brut nu trebuie să depășească 50 % din cheltuieli. Comisia explică această limitare prin necesitatea de a se garanta efectul încurajator al ajutorului, din moment ce după o primă participare cofinanțată este legitim să se aștepte de la o întreprindere mică sau mijlocie să fie în măsură să aprecieze utilitatea unei participări repetate pe cheltuiala sa. Comisia explică de asemenea că o măsură axată pe piață, cum ar fi participarea la un târg sau la o expoziție, care depășește plafonul de ajutor de 50 % nu poate fi considerată compatibilă cu piața comună în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE.

86      Aceste considerații ale Comisiei reflectă în mod clar raționamentul său și îndeplinesc astfel criteriile jurisprudenței constante privind obligația de motivare amintită la punctul 27 de mai sus.

87      Prin urmare, al treilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe o apreciere eronată a subprogramului „Cooperare” și pe încălcarea obligației de motivare

–       Argumentele părților

88      Reclamantul reproșează Comisiei că a apreciat că subprogramul „Cooperare” prevedea ajutoare pentru funcționare și, prin urmare, trebuia examinat în lumina Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale (JO 1998, C 74, p. 9, denumite în continuare „liniile directoare”), care impuneau printre altele ca aceste ajutoare să fie limitate în timp și să fie degresive (punctul 4.17).

89      Contrar afirmațiilor Comisiei, măsurile de promovare nu ar presupune ajutoare pentru funcționare, întrucât posibila suportare a chiriei pentru birourile de cooperare sau a salariilor personalului nu ar înlocui resursele de funcționare și nu ar diminua în general cheltuielile curente. În opinia reclamantului, măsurile prevăzute ar subvenționa numai costurile noi și suplimentare în privința cooperării externe întreprinderii.

90      Reclamantul apreciază că, în această privință, Comisia a acționat în contradicție cu practica sa obișnuită, întrucât încă în programul notificat în 1992 fuseseră rambursate „în cuantum echitabil” ajutoare pentru „cheltuieli de personal, pentru materiale și pentru călătorie” ale organismului care trebuia să pună în aplicare măsurile și convențiile comune.

91      Reclamantul apreciază că degresivitatea ar fi destinată să mențină caracterul încurajator al ajutorului fără a crea o dependență. Or, în speță, ajutorul era atât de limitat încât nu ar fi putut crea nicio dependență. Astfel, continuând eșalonarea cuantumurilor, ajutorul și‑ar pierde caracterul încurajator.

92      Pe de altă parte, Comisia nu ar fi aplicat niciodată strict punctul 4.17 din liniile directoare, ținând cont de alte elemente care permit să se renunțe la o eșalonare degresivă.

93      Amintind condițiile prevăzute în considerentul (16) și la articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de exceptare IMM, reclamantul susține că înființarea unei grupări de vânzare în străinătate nu este similară înființării și funcționării unei rețele de distribuție în sensul regulamentului menționat, întrucât obiectivul principal al acestor grupări de vânzare era evaluarea șanselor de succes pe noile piețe. Prospectarea noilor piețe și stabilirea primelor contacte de afaceri, prin intermediul unei grupări de vânzare, ar trebui autorizate în măsura în care promovarea introducerii produselor nu este considerată ajutor pentru export. Pe de altă parte, ar lipsi „caracterul direct”, necesar pentru existența unui ajutor pentru export.

94      În plus, Comisia ar fi săvârșit de asemenea o eroare de apreciere limitând intensitatea ajutorului admisibil la 50 %. Făcând trimitere la argumentele formulate în cadrul motivelor precedente, reclamantul subliniază că Comisia nu ar fi analizat particularitățile economiei saxone, a cărei structură se caracteriza prin existența întreprinderilor mici. Reclamantul contestă și considerațiile Comisiei potrivit cărora măsurile prevăzute în cadrul subprogramului „Cooperare” ar fi „axate pe piață”. Acesta precizează că studiile de fezabilitate ar constitui numai studii prospective destinate pentru evaluarea potențialului cooperării.

95      Reclamantul apreciază că Comisia nu poate declara că înființarea unor grupări de vânzare în străinătate este incompatibilă cu piața comună întemeindu‑se pe practica decizională, dat fiind că ar fi autorizat deja măsuri mult mai apropiate de distribuția propriu‑zisă în străinătate, întrucât susțineau direct încheierea de contracte, decât măsurile vizate în speță.

96      În ceea ce privește observația Comisiei, cuprinsă în considerentul (69) al deciziei atacate, potrivit căreia Republica Federală Germania „are toată libertatea de a pune în aplicare măsura «Creare de birouri de cooperare în Germania»” ca ajutor de minimis, reclamantul susține că o astfel de modalitate de a proceda nu este utilă, mai exact atunci când este vorba despre promovarea cooperării, din moment ce, de exemplu, cercul beneficiarilor potențiali care doresc să coopereze este supus unor variații permanente și în general nu este îndeajuns cunoscut sau definibil la începutul promovării menționate. Prin urmare, o abordare de la caz la caz nu ar fi adecvată, iar această problemă ar fi trebuit să facă de asemenea obiectul unei reflexii din partea Comisiei.

97      Comisia contestă argumentele invocate de reclamant.

–       Aprecierea Tribunalului

98      Argumentul principal al reclamantului privește funcțiile și activitățile avute în vedere de birourile de cooperare și de grupările de vânzare. Reclamantul arată că grupările menționate trebuie distinse de reprezentanțele comerciale și că ajutoarele prevăzute de subprogramul în cauză referitoare la birourile de cooperare nu pot fi considerate ajutoare pentru funcționare.

99      De asemenea, trebuie să se arate că părțile nu au prezentat elemente factuale privind înființarea, localizarea geografică, tipul de activități și rezultatele obținute de birourile de cooperare și de grupările de vânzare.

100    Cu toate acestea, este puțin verosimil ca o întreprindere mică sau mijlocie din regiune, care se confruntă încă cu dificultăți legate de tranziția către economia de piață și care nu are fonduri proprii, să investească într‑un birou de cooperare sau într‑o grupare de vânzare ale căror activități nu se referă în mod direct la câștigarea noilor piețe.

101    De altfel, rezultă în mod clar din documentele furnizate de Comisie, în anexele răspunsurilor la întrebările adresate inițial de Tribunal, că scopul înființării acestor birouri este o promovare a exportului, a cărei finanțare este nelegală nu numai potrivit tratatului, ci și potrivit Acordului OMC privind subvențiile și măsurile compensatorii, după cum s‑a constatat în considerentul (70) al deciziei atacate.

102    În ceea ce privește calificarea ajutoarelor în discuție drept ajutoare pentru funcționare, trebuie să se arate că o câștigare a noilor piețe, precum și eforturile pentru a rămâne pe piață fac parte din strategia normală a oricărei întreprinderi care dorește să rămână pe piață o perioadă durabilă. Or, pentru a permite această prezență continuă și extinsă pe piață sunt necesare cheltuieli și ajutoarele de stat acordate în acest scop diminuează în mod necesar cheltuielile curente ale întreprinderilor mici și mijlocii. Aceste contribuții intră, așadar, în categoria ajutoarelor pentru funcționare.

103    În final, în ceea ce privește posibilitatea invocată de reclamant de a autoriza ajutoarele în discuție ținând cont de practică, trebuie să se considere suficiente precizările Comisiei, printre care aceea că harta ajutoarelor regionale în Germania expira la 31 decembrie 2003, în timp ce programul în cauză trebuia să se finalizeze mai târziu. În plus, în deciziile anterioare, Comisia ar fi explicat de asemenea că nu deroga decât cu titlu excepțional de la principiul degresivității.

104    În ceea ce privește argumentul reclamantului referitor la regulamentul de minimis, acesta trebuie respins ca inoperant, din moment ce considerația Comisiei referitoare la acest regulament nu a fost menționată în decizia atacată decât cu titlu suplimentar.

105    Ținând cont de ansamblul considerațiilor precedente, trebuie să se constate că în mod întemeiat Comisia a apreciat că intensități ale ajutorului mai ridicate decât cea prevăzută de Regulamentul de exceptare IMM nu pot fi considerate compatibile cu piața comună nici în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE. În plus, Comisia a considerat în mod întemeiat că subprogramul „Cooperare”, în măsura în care prevedea ajutoare pentru funcționare, era incompatibil cu piața comună.

106    Referitor la motivarea cuprinsă în decizia atacată privind subprogramul „Cooperare” și în măsura în care reclamantul nu invocă un argument special în această privință, trebuie să se arate că au fost analizate separat de către Comisie ajutoarele pentru înființarea și exploatarea birourilor de cooperare din Germania și ajutoarele pentru înființarea grupărilor de vânzare în interiorul și în exteriorul Comunității. În primul rând, Comisia a calificat ajutoarele pentru înființarea și exploatarea birourilor de cooperare din Germania drept ajutoare pentru funcționare, care trebuie examinate în lumina liniilor directoare și trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de acestea, fără excepție, în special pe cele cuprinse la punctul 4.17. Comisia explică în continuare motivele pentru care nu sunt îndeplinite aceste condiții. În al doilea rând, Comisia a calificat ajutoarele pentru înființarea grupărilor de vânzare, având ca atribuție sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii în studiul piețelor străine și în intrarea pe aceste piețe, drept ajutoare pentru export, care erau excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului de exceptare IMM prin articolul 1 alineatul (2) litera (b). Comisia a adăugat că intensități maxime ale ajutorului de 80 % pentru promovarea în cadrul acestui subprogram a măsurilor axate pe piață ar denatura condițiile schimburilor comerciale într‑o măsură contrară interesului comun și că acest aspect al măsurii nu poate fi considerat compatibil cu piața comună în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE.

107    Aceste considerații reflectă în mod clar raționamentul Comisiei și îndeplinesc astfel criteriile jurisprudenței constante privind obligația de motivare, amintită la punctul 27 de mai sus.

108    Prin urmare, al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins în întregime.

 Cu privire la al cincilea aspect, întemeiat pe o apreciere eronată a subprogramului „Promovarea designului” și pe încălcarea obligației de motivare

–       Argumentele părților

109    În ceea ce privește subprogramul „Promovarea designului”, reclamantul susține că Comisia reține de asemenea ca unic criteriu intensitatea ajutoarelor prevăzută de Regulamentul de exceptare IMM și face trimitere la argumentele invocate în acest sens cu referire la celelalte subprograme. În mod eronat, Comisia nu și‑ar fi utilizat puterea de apreciere.

110    Comisia contestă argumentele invocate de reclamant.

–       Aprecierea Tribunalului

111    Reclamantul nu a invocat argumente speciale în cadrul prezentului aspect, limitându‑se la a face trimitere la argumentația referitoare la celelalte subprograme.

112    Prin urmare, întrucât argumentele reclamantului din cadrul aspectelor precedente au fost respinse, ținând cont de faptul că subprogramul în cauză este considerat de Comisie incompatibil cu piața comună pentru „motive analoge” celor reținute pentru celelalte subprograme, trebuie să se constate de asemenea, în privința prezentului aspect, că în mod întemeiat Comisia a apreciat că intensități ale ajutorului mai ridicate decât cea care era prevăzută de Regulamentul de exceptare IMM nu pot fi considerate compatibile cu piața comună nici în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE

113    În ceea ce privește motivarea deciziei atacate cu privire la subprogramul în discuție, trebuie să se arate că, în considerentul (41) al deciziei atacate, Comisia a indicat că „ajutoarele din cadrul subprogramului […] intr[au] în principiu în domeniul de aplicare al articolului 5 (servicii de consultanță și alte servicii și activități) din [R]egulament[ul de exceptare IMM], dar, întrucât acest subprogram prevede[a] intensități ale ajutorului care depășe[au] și ele plafonul de 50 % stabilit la articolul 5 [litera] (b), Comisia a avut îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea sa cu piața comună”. De asemenea, Comisia apreciază în considerentul (73) al deciziei atacate că, pentru motive analoge celor reținute pentru celelalte subprograme, subprogramul „Promovarea designului” nu era în conformitate cu Regulamentul de exceptare IMM și, întrucât prevedea o intensitate a ajutorului brut mai mare de 50 % pentru recurgerea la servicii de consultanță, era incompatibil cu piața comună.

114    În lipsa unor argumente speciale invocate de reclamant, trebuie să se constate că aceste considerații ale Comisiei citate anterior reflectă în mod clar raționamentul său și îndeplinesc astfel criteriile jurisprudenței constante privind obligația de motivare amintită la punctul 27 de mai sus.

115    Prin urmare, al cincilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

116    Ținând cont de ansamblul considerațiilor care precedă, decizia atacată, privită în totalitate, cuprinde analiza compatibilității subprogramelor în discuție cu tratatul și este motivată corespunzător cerințelor legale.

117    Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins în totalitate.

118    Având în vedere tot ceea ce precedă, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

119    În hotărârea Tribunalului, Comisia a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. În hotărârea Curții, aceasta a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul. Prin urmare, revine Tribunalului competența să se pronunțe, în prezenta hotărâre, cu privire la toate cheltuielile de judecată aferente diferitelor proceduri, conform articolului 121 din Regulamentul de procedură.

120    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, acesta trebuie obligat la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Freistaat Sachsen (Germania) suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană, atât în fața Tribunalului, cât și a Curții.

Czúcz

Cremona

Labucka

Frimodt Nielsen

O’Higgins

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 14 iulie 2011.

Semnături

---

** Limba de procedură: germana.