HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)

10 decembrie 2008

Cauza T‑57/99

Albert Nardone

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Funcționari – Acțiune în despăgubiri – Boală profesională – Expunere la azbest și la alte substanțe”

Obiectul: Acțiune având ca obiect o cerere de reparare a prejudiciului pe care reclamantul pretinde că l‑a suferit în urma comportamentului culpabil al Comisiei prin expunerea reclamantului la un mediu cu praf și contaminat cu azbest

Decizia: Obligă Comisia la plata către domnul Albert Nardone a unei despăgubiri de 66 000 de euro. Respinge celelalte capete de cerere. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Securitate socială – Asigurare pentru accident și boală profesională – Despăgubire forfetară în temeiul regimului statutar – Cerere de despăgubire complementară întemeiată pe o greșeală de natură să angajeze răspunderea instituției

(Statutul funcționarilor, art. 73)

2.      Funcționari – Invaliditate – Obligația administrației de a verifica capacitatea de muncă a funcționarului demisionar – Lipsă

(Statutul funcționarilor, art. 78)

3.      Procedură – Cheltuieli de judecată – Taxare – Cheltuieli recuperabile – Noțiune – Cheltuieli efectuate în cadrul etapei precontencioase – Excludere

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

4.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor

(art. 288 al doilea paragraf CE)

1.      Funcționarul care suferă de o boală profesională are numai dreptul de a solicita o despăgubire complementară potrivit dreptului comun atunci când regimul statutar instituit prin articolul 73 din statut nu permite o despăgubire corespunzătoare. Această normă de drept, care are ca obiectiv evitarea unei duble despăgubiri a funcționarilor, este aplicabilă sistematic și nu acceptă în principiu nicio excepție sau nicio derogare. Astfel, eventualele despăgubiri statutare primite trebuie luate în considerare în scopul evaluării prejudiciului reparabil, în măsura în care acestea repară același prejudiciu precum cel a cărui reparare este solicitată în cadrul acțiunii în despăgubiri.

O acțiune în despăgubire este prematură atunci când nu este încă posibil să se aprecieze caracterul adecvat al despăgubirii statutare pe care ar putea să o pretindă reclamantul. Deși în mod normal este mai rapid și mai puțin oneros pentru un funcționar să dovedească faptul că are dreptul la o despăgubire forfetară în temeiul articolului 73 din statut decât de a dovedi că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a Comunității, situația nu este aceasta în toate cazurile. Instanța comunitară condiționează admisibilitatea acțiunii în despăgubire de drept comun de epuizarea căii de despăgubire statutare prevăzute la articolul 73 din statut în lumina economiei procedurii, principiu care necesită o evaluare comparativă a diferiților factori implicați în fiecare caz în parte. Prin urmare, o astfel de acțiune poate fi declarată admisibilă când procedura prin care se urmărește obținerea unei despăgubiri statutare necesită o perioadă de timp excesivă. Pe de altă parte, în ipoteza în care o despăgubire acordată în cadrul unei astfel de acțiuni ar repara prejudicii a căror reparare este de asemenea solicitată în temeiul regimului statutar de despăgubiri prevăzut la articolul 73 din statut, cuantumul acestei despăgubiri ar trebui dedus din eventualele despăgubiri statutare acordate reclamantului în temeiul normei ce interzice cumulul de despăgubiri.

(a se vedea punctele 53-58)

Trimitere la: Curte, 9 septembrie 1999, Lucaccioni/Comisia, C‑257/98 P, Rec., p. I‑5251, punctul 23; Tribunal, 14 mai 1998, Lucaccioni/Comisia, T‑165/95, RecFP, p. I‑A‑203 și II-627, punctul 72; Tribunal, 15 decembrie 1999, Latino/Comisia, T‑300/97, RecFP, p. I‑A‑259 și II-1263, punctele 94 și 95

2.      Nici din jurisprudența Curții, nici din vreo altă sursă de drept comunitar nu rezultă că există o obligație generalizată pentru o instituție comunitară de a verifica capacitatea de muncă a unui funcționar în cazul plecării voluntare.

Dacă un funcționar consideră că starea sa de sănătate îi impune încetarea raporturilor de muncă, este sarcina sa să formuleze înaintea plecării o cerere în temeiul articolului 90 din statut având ca obiect acordarea unei pensii de invaliditate în temeiul articolului 78 din aceasta. În caz contrar, numai funcționarul este responsabil de faptul că nu i‑a fost plătită o pensie de invaliditate, presupunând că o astfel de pensie i‑ar fi fost datorată.

(a se vedea punctele 130 și 131)

Trimitere la: Tribunal, 26 februarie 2003, Nardone/Comisia, T‑59/01, RecFP, p. I‑A‑55 et II-323, punctele 38 și 40

3.      Onorariile datorate pentru serviciile furnizate de un avocat în etapa procedurii precontencioase prevăzută la articolele 90 și 91 din statut nu constituie cheltuieli recuperabile. Astfel, logica sistemului procedurii precontencioase prevăzute de statut ar fi ca un funcționar să nu fie reprezentat în această etapă, reversul acestei situații ar fi că administrația nu trebuie să interpreteze reclamațiile în mod restrictiv, ci trebuie, dimpotrivă, să le examineze într‑un sens larg. În consecință, cu excepția unor împrejurări excepționale, un funcționar nu poate obține rambursarea cheltuielilor și a onorariilor consilierilor săi în cadrul unei acțiuni în despăgubiri.

(a se vedea punctele 139 și 140)

Trimitere la: Tribunal, 5 iulie 1993, Meskens/Parlamentul European, T‑84/91 DEP, Rec., p. II‑757, punctul 14; Tribunal, 6 mai 2004, Hecq/Comisia, T‑34/03, RecFP, p. I‑A‑143 și II-639, punctul 21 și jurisprudența citată; Tribunal, 13 decembrie 2005, Cwik/Comisia, T‑155/03, T‑157/03 și T‑331/03, RecFP, p. I‑A‑411 și II-1865, punctul 199 și jurisprudența citată

4.      Angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității Europene presupune, ca o primă condiție, dovedirea unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor. În ceea ce privește cerința potrivit căreia încălcarea trebuie să fie suficient de gravă, criteriul decisiv pentru a considera că aceasta este îndeplinită în special atunci când instituția comunitară vizată dispune de o largă putere de apreciere este cel al încălcării vădite și grave de către această instituție a limitelor impuse puterii sale de apreciere. În cazul în care această instituție nu dispune decât de o marjă de apreciere considerabil mai redusă, chiar inexistentă, simpla încălcare a dreptului comunitar poate fi suficientă pentru a dovedi existența unei încălcări suficient de grave.

Condițiile de aplicare a răspunderii Comunității pentru prejudiciile cauzate funcționarilor săi și foștilor funcționari din cauza încălcării dreptului comunitar nu trebuie, în lipsa unei justificări speciale, să fie diferită de condițiile care reglementează răspunderea Comunității față de alți particulari.

Serviciul medical al unei instituții comunitare trebuie, în temeiul obligației de solicitudine, să prevină funcționarul de existența oricărei boli care rezultă din dosarul său și trebuie să îl avertizeze în legătură cu comportamentul periculos pentru sănătatea sa, ceea ce presupune comunicarea către acesta a tuturor datelor și informațiilor relevante în acest scop. Serviciul medical trebuie de asemenea să prevină funcționarul despre factorii de risc care pot determina apariția unei boli. O eventuală încălcare a acestor obligații poate angaja răspunderea instituției în cauză. Astfel, obligația de solicitudine este o normă de drept a cărei încălcare poate angaja răspunderea Comunității Europene.

Comisia săvârșește o greșeală ce constituie o încălcare suficient de gravă în raport cu obligația sa de solicitudine atunci când obligă un funcționar să lucreze în condiții insalubre și nu adoptă măsuri care permit ameliorarea acestora, deși medicul consultant a atras atenția în repetate rânduri asupra acestei situații.

(a se vedea punctele 162, 164, 166 și 171-173)

Trimitere la: Curte, 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C‑352/98 P, Rec., p. I‑5291, punctele 41, 43 și 44; Tribunal, 25 septembrie 1991, Nijman/Comisia, T‑36/89, Rec., p. II‑699, punctele 36 și 37; Tribunal, 18 decembrie 1997, Gill/Comisia, T‑90/95, RecFP, p. I‑A‑471 et II-1231, punctul 34; Tribunal, 12 iulie 2001, Comafrica și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, T‑198/95, T‑171/96, T‑230/97, T‑174/98 și T‑225/99, Rec., p. II‑1975, punctul 134