COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 31.5.2023

COM(2023) 280 final

2023/0169(COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor și cooperarea în materie de protecție a adulților

{SEC(2023) 208 final} - {SWD(2023) 154 final} - {SWD(2023) 155 final} - {SWD(2023) 156 final}

EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

•Motivele și obiectivele propunerii

UE urmărește să creeze, să mențină și să dezvolte un spațiu de libertate, securitate și justiție în care să se asigure libera circulație a persoanelor, accesul la justiție și respectarea deplină a drepturilor fundamentale.

Numărul adulților care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele (denumiți în continuare „adulți”) în UE este în continuă creștere. Acest lucru se datorează îmbătrânirii populației și incidenței ulterioare a bolilor legate de vârstă, precum și numărului tot mai mare de persoane cu handicap. În funcție de legislația națională a statului membru în care locuiesc, aceștia pot face obiectul unei măsuri de protecție instituite de o instanță sau de o autoritate administrativă sau pot fi sprijiniți de o parte terță pe care au numit-o în prealabil (prin „puteri de reprezentare”) pentru a le gestiona interesele.

Numărul tot mai mare de adulți care au nevoie de sprijin pentru luarea deciziilor, coroborat cu mobilitatea tot mai mare a persoanelor în UE, generează numeroase probleme cu care se confruntă adulții în situații transfrontaliere. De exemplu, este posibil ca adulții să fie nevoiți să își gestioneze activele sau bunurile imobile situate în altă țară, să beneficieze de asistență medicală de urgență sau planificată în străinătate sau să se mute în altă țară din diverse motive. În absența unor statistici, numărul adulților care fac obiectul unei măsuri de protecție de către o autoritate judiciară sau administrativă în situații transfrontaliere în UE este estimat la 145 000-780 000 1 . 

În aceste situații transfrontaliere, adulții se confruntă cu normele complexe și uneori contradictorii de drept internațional privat ale statelor membre. Aceste norme stabilesc care instanță sau altă autoritate avizată să ia măsuri de protecție (denumită în continuare „autoritatea”) este competentă, ce lege se aplică în cazul lor și cum să recunoască sau să pună în aplicare o decizie luată sau puterile de reprezentare stabilite în străinătate. Acest fapt duce la situații în care adulții, familiile acestora și reprezentanții lor se confruntă cu o insecuritate juridică semnificativă cu privire la normele care se vor aplica în cazul lor și cu privire la rezultatul procedurilor și al formalităților pe care trebuie să le îndeplinească. Pentru a se asigura că protecția lor este asigurată în continuare la nivel transfrontalier sau că au acces la drepturile lor în străinătate, aceștia trebuie adesea să facă față unor proceduri lungi și costisitoare. În unele cazuri, protecția acestora și puterile conferite reprezentantului lor nu sunt recunoscute în cele din urmă, nici de către instanțele străine, nici de către actori extrajudiciari, cum ar fi băncile, personalul medical sau agenții imobiliari.

Sub auspiciile Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat (HCCH), a fost adoptată Convenția din 13 ianuarie 2000 privind protecția internațională a adulților (Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților), care abordează unele dintre aceste dificultăți. Convenția prevede un set cuprinzător de norme privind competența internațională, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor de protecție, precum și dispoziții privind puterile de reprezentare. Aceasta stabilește, de asemenea, mecanisme de cooperare între autoritățile și autoritățile centrale ale țărilor care au ratificat convenția (părți contractante). Această convenție este considerată în unanimitate un instrument de drept internațional privat eficient, adecvat scopului la nivel mondial.

Ratificarea Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților de către statele membre și nu numai este esențială pentru funcționarea eficientă a acesteia. Cu toate acestea, numai 12 state membre sunt în prezent părți la această convenție.

Ratificarea de către toate statele membre a Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților (sau aderarea la aceasta) este un obiectiv de lungă durată al UE. Începând din 2008, Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților a fost aprobată în mod explicit de Consiliul Uniunii Europene, de Parlamentul European și de Comisia Europeană. Parlamentul European a sprijinit în mod activ nu numai ratificarea convenției de către toate statele membre, ci și o posibilă inițiativă legislativă a UE în domeniul protecției adulților pentru a veni în completarea convenției.

La nivelul UE, au fost adoptate peste 20 de regulamente ale UE pentru armonizarea normelor de drept internațional privat și, prin urmare, o serie de obstacole din calea cooperării judiciare între statele membre au fost eliminate pe baza principiului încrederii reciproce. Cu toate acestea, nu există niciun instrument care să reglementeze cooperarea judiciară în domeniul protecției adulților între statele membre.

•Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat

Prezenta propunere face parte dintr-un pachet care conține, de asemenea, o propunere a Comisiei de decizie a Consiliului de autorizare a 14 state membre care nu sunt părți contractante la convenție să devină părți, în interesul Uniunii Europene, la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților.

Aceasta va stabili norme comune de drept internațional privat în UE, aplicate de autoritățile statelor membre cu țările terțe care sunt părți la convenție. Aceasta va promova drepturile adulților din afara granițelor UE.

În ceea ce privește relațiile dintre statele membre, prezenta propunere de regulament preia normele prevăzute în Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților referitoare la competența judiciară și legea aplicabilă, făcând o trimitere directă la dispozițiile corespunzătoare ale convenției. În alte domenii, propunerea de regulament se întemeiază pe convenție pentru a simplifica și mai mult normele acesteia și pentru a îmbunătăți eficiența cooperării dintre statele membre. O mai mare simplificare și o mai bună cooperare în UE sunt, de asemenea, facilitate de introducerea în regulament a unor instrumente digitalizate și a unui certificat european de reprezentare.

Valoarea adăugată a regulamentului propus constă, prin urmare, în simplificarea și modernizarea normelor incluse în convenție pentru circumstanțele UE și în consolidarea cooperării dintre statele membre în domeniul protecției adulților. În timp ce normele prevăzute în convenție vizează o aplicare globală de către țările care au sisteme juridice diferite în general și privind protecția adulților în special, regulamentul ar putea stabili norme mai simplificate și o cooperare mai strânsă, bazându-se pe principiul încrederii reciproce între statele membre și pe experiența armonizării altor domenii ale justiției civile transfrontaliere în UE.

Prin urmare, regulamentul propus ar urma să se aplice statelor membre, în timp ce Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților ar fi aplicabilă țărilor din afara UE care sunt părți contractante la convenție. Adulții din UE pot avea legături atât cu statele membre, cât și cu țările din afara UE (de exemplu, pot să dețină proprietăți ori să aibă legături personale acolo). Prin urmare, un cadru coerent de drept internațional privat aplicabil protecției adulților atât în UE, cât și în raport cu țările din afara UE care sunt părți la convenție este esențial pentru asigurarea protecției adulților în situații internaționale.

Ambele propuneri de regulament și de decizie a Consiliului sunt complementare și, din acest motiv, sunt prezentate împreună.

•Coerența cu alte politici ale Uniunii

UE și statele sale membre sunt părți la Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CNUDPH), care, de la adoptarea sa în 2006, reprezintă piatra de temelie internațională a drepturilor persoanelor cu handicap.

Coerența și interacțiunea pozitivă dintre normele prevăzute în Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților și drepturile consacrate în CNUDPH au fost recunoscute în mai multe rânduri. De exemplu, un studiu juridic comandat de raportorul special al ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2 și declarația comună în acest sens a raportorului special privind drepturile persoanelor cu dizabilități și a expertului independent privind exercitarea tuturor drepturilor omului de către persoanele în vârstă au clarificat această chestiune concluzionând că, în ceea ce privește Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, aceasta lasă suficient spațiu de interpretare și îmbunătățiri practice și poate evolua pentru a reflecta modernizarea legislațiilor naționale.

În plus, în martie 2021, Comisia Europeană a adoptat Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap 2021-2030. Prin această strategie, Comisia își propune să îmbunătățească viețile persoanelor cu handicap în Europa și în întreaga lume. În special, strategia abordează chestiunea referitoare la „Îmbunătățirea accesului la justiție, protecție juridică, libertate și securitate” pentru persoanele cu handicap. Punerea în aplicare a Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților în conformitate cu CNUDPH este unul dintre obiectivele strategiei. În acest scop, în 2021 a fost realizat un studiu juridic care a concluzionat că o inițiativă a UE privind protecția transfrontalieră a adulților ar proteja drepturile persoanelor cu handicap care au nevoie de sprijin pentru a-și proteja interesele. Studiul juridic a concluzionat că, pe lângă ratificarea Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților, un regulament al UE care să îmbunătățească și să simplifice cooperarea judiciară în UE ar îmbunătăți în mod semnificativ drepturile adulților.

Prezenta propunere reprezintă un important pas înainte în ceea ce privește respectarea dreptului la autonomie consacrat în CNUDPH, deoarece va facilita în mod considerabil circulația puterilor de reprezentare acordate în prealabil de un adult pentru o perioadă în care adultul nu va fi în măsură să își protejeze interesele. În special, prezenta propunere prevede acceptarea actelor autentice pentru a recunoaște rapid forța probantă a acestora în UE și creează un certificat european de reprezentare, astfel încât reprezentanții să poată dovedi cu ușurință natura și amploarea competențelor lor la nivel transfrontalier.

În cele din urmă, prezenta propunere se bazează, de asemenea, pe inițiativele anterioare ale Comisiei privind digitalizarea cooperării judiciare. În comunicarea sa din 2 decembrie 2020, Comisia s-a angajat ca, în cadrul cooperării transfrontaliere a UE, canalele digitale să devină opțiunea implicită. La 1 decembrie 2021, Comisia a prezentat o propunere de digitalizare a cooperării judiciare pentru a digitaliza pe deplin instrumentele legislative existente în materie civilă și penală. Pentru a digitaliza domeniul protecției adulților, prezenta propunere de regulament se întemeiază pe propunerea privind digitalizarea.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

•Temei juridic

Temeiul juridic pentru competența UE în domeniul cooperării judiciare în materie civilă și comercială este articolul 81 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care este, prin urmare, temeiul juridic al prezentei propuneri de regulament.

În schimb, articolul 81 alineatul (3) din TFUE privind dreptul familiei cu implicații transfrontaliere nu este aplicabil, deoarece protecția transfrontalieră a adulților nu este o chestiune de dreptul familiei.

Noțiunea „dreptul familiei” în sensul articolului 81 alineatul (3) din TFUE trebuie interpretată în mod autonom, independent de definiția prevăzută de legislația națională a statelor membre. Până în prezent, legiuitorul Uniunii a interpretat noțiunea mai degrabă strict și a limitat-o la normele care reglementează relațiile de familie, cum ar fi materia matrimonială, răspunderea părintească sau obligațiile de întreținere. Regulamentul (UE) nr. 650/2012 în materie de succesiuni 3 , de exemplu, nu a fost considerat o chestiune de drept al familiei și a fost adoptat în temeiul articolului 81 alineatul (2) din TFUE. 

Nu este neobișnuit ca adulții să beneficieze de protecția oferită de membrii familiei. În unele state membre, protecția juridică a adulților vulnerabili este atribuită ex lege soțului/soției sau membrilor familiei. Cu toate acestea, familia adultului, în cazul în care adultul are într-adevăr o familie, este doar unul dintre aspectele care trebuie avute în vedere pentru a asigura protecția. Implicarea membrilor familiei nu este un element necesar sau un element reglementat de dreptul internațional privat. În schimb, preocuparea esențială în ceea ce privește protecția adulților este sprijinul acordat și păstrarea drepturilor adulților la demnitate, autonomie individuală, nediscriminare și incluziune socială, indiferent de legăturile lor de familie.

În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că nici prezenta propunere, nici Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților nu conțin nicio trimitere la relațiile de familie (cum ar fi „părinte”, „copii” sau „soț/soție”), contrar regulamentelor care reglementează chestiuni legate de dreptul familiei.

•Subsidiaritate (în cazul competențelor neexclusive)

Obiectivul politic de a avea un set eficient și armonizat de norme de drept internațional privat care să se aplice tuturor statelor membre în cazurile transfrontaliere de protecție a adulților poate fi realizat mai bine printr-o inițiativă a UE.

Problemele actuale cu care se confruntă adulții în situații transfrontaliere au o dimensiune europeană inerentă, deoarece sunt de natură transfrontalieră și aduc atingere drepturilor fundamentale ale adulților și dreptului acestora la liberă circulație. Normele privind competența internațională, legea aplicabilă și recunoașterea se aplică într-un context transfrontalier și, prin urmare, necesită implicarea a cel puțin două țări. Normele de drept internațional privat contradictorii sau divergente ale statelor membre în domeniul protecției adulților cauzează multiple probleme în situațiile transfrontaliere din UE, cum ar fi încetarea protecției adulților, refuzul recunoașterii măsurilor străine, proceduri judiciare suplimentare sau lipsa recunoașterii testamentelor și preferințelor exprimate de un adult. Statele membre acționând individual nu au putut soluționa în mod satisfăcător aceste probleme.

În mod similar, modernizarea și digitalizarea cooperării judiciare necesită aplicarea unor norme armonizate (de exemplu, formulare uniforme care să simplifice procedurile transfrontaliere) și utilizarea unor instrumente interoperabile (formulare, software, registre etc.), care pot fi dezvoltate numai la nivelul UE.

•Proporționalitate

Obiectivele prezentei propuneri sunt de a proteja drepturile fundamentale ale adulților, de a îmbunătăți eficacitatea și celeritatea procedurilor transfrontaliere în ceea ce privește protecția adulților și de a consolida securitatea juridică și previzibilitatea în tranzacțiile transfrontaliere. În acest scop, propunerea armonizează normele statelor membre privind competența internațională, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor de protecție, precum și acceptarea actelor autentice. Aceasta stabilește, de asemenea, norme de punere în aplicare a puterilor de reprezentare în toate statele membre. În cele din urmă, prevede dezvoltarea de instrumente pentru îmbunătățirea și accelerarea cooperării dintre statele membre în acest domeniu. 

Propunerea nu depășește ceea ce este necesar pentru a-și atinge obiectivele.

De exemplu, nu contravine normelor naționale care reglementează sprijinul acordat adulților cu capacități reduse; aceasta se aplică numai în cazul conflictelor de competență, conflictelor de legi sau recunoașterii măsurilor sau documentelor străine în situații transfrontaliere.

În plus, certificatul european de reprezentare introdus în prezenta propunere este opțional și nu va înlocui documentele naționale echivalente care dovedesc reprezentarea.

Propunerea impune statelor membre să creeze un registru al măsurilor și puterilor de reprezentare și să îl interconecteze cu registrele altor state membre. Scopul este de a se asigura că protecția adulților este menținută în cazurile transfrontaliere și că dreptul lor la autonomie individuală, inclusiv libertatea de a face propriile alegeri în ceea ce privește persoana și/sau aranjamentele viitoare, este respectat atunci când se deplasează în interiorul UE. Cu toate acestea, setul de date care urmează să fie înregistrate și partajate prin interconectarea registrelor în temeiul prezentei propuneri este extrem de limitat și oferă doar informații privind protecția existentă a unui adult. În plus, statele membre vor fi în continuare responsabile de desemnarea autorităților naționale care pot avea acces la sistemul interconectat de registre. 

Prin urmare, propunerea respectă principiul proporționalității.

•Alegerea instrumentului

Adoptarea unor norme comune privind competența internațională, recunoașterea măsurilor de protecție, acceptarea actelor autentice și legea aplicabilă privind măsurile de protecție și puterile de reprezentare în situații transfrontaliere poate fi realizată numai printr-un set comun de norme care se aplică în UE.

În plus, cooperarea deplină între autorități și eliminarea barierelor pentru adulți și reprezentanții acestora pot fi mai bine realizate pe baza principiului încrederii reciproce. Certificatul european de reprezentare, digitalizarea comunicării transfrontaliere și reducerea barierelor lingvistice pot fi stabilite doar printr-un regulament. În cele din urmă, numai un regulament asigură interpretarea și aplicarea pe deplin coerentă a normelor în UE. În conformitate cu instrumentele anterioare ale UE privind dreptul internațional privat, instrumentul juridic preferat este, prin urmare, un regulament.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

•Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente

Nu se aplică.

•Consultările cu părțile interesate

Prezenta propunere, împreună cu propunerea paralelă de decizie a Consiliului pe aceeași temă, au fost precedate de consultări cuprinzătoare și ample ale părților interesate.

Consultarea publică deschisă și cererea de contribuții au fost efectuate la începutul anului 2022. Majoritatea respondenților, inclusiv statele membre și organizațiile profesionale care reprezintă avocații și notarii, au sprijinit o inițiativă a UE care ar obliga statele membre să ratifice Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților și au solicitat un instrument al UE care să vină în completarea convenției. Unii respondenți (ONG-uri pentru protecția drepturilor persoanelor cu handicap) și-au exprimat îngrijorarea cu privire la drepturile fundamentale ale adulților, în cazul în care un instrument al UE favorizează circulația deciziilor care ar putea încălca drepturile fundamentale ale adulților. 

Ca parte a strategiei de consultare a Comisiei, la 29 septembrie 2022 a fost organizată o reuniune online cu părțile interesate. În plus, la 27 octombrie 2022, Comisia a organizat o reuniune online cu experți din statele membre pentru a furniza informații cu privire la inițiativa privind protecția adulților și pentru a face un prim schimb de opinii. Statele membre care sunt deja părți la convenție au încurajat ferm ratificarea de către alte state membre. Printre motivele invocate de statele membre pentru neratificarea convenției s-au numărat schimbarea guvernului, discuțiile interne în curs și numărul redus de cazuri transfrontaliere raportate, însă nu au existat critici la adresa convenției în sine.

În cele din urmă, Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială (RJE în materie civilă) a fost consultată cu privire la posibilul său rol într-o inițiativă viitoare în cadrul unei reuniuni care a avut loc la 7 și 8 noiembrie 2022.

În concluzie, toate activitățile de consultare ale Comisiei au arătat un sprijin puternic și, în general, un feedback pozitiv cu privire la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților. În plus, consultările au arătat că majoritatea părților interesate au considerat că, în practică, sunt necesare măsuri suplimentare la nivelul UE și au sprijinit aceste măsuri.

•Obținerea și utilizarea expertizei

În 2021 a fost efectuat un studiu juridic 4 . Autorii studiului au ajuns la următoarele concluzii: (i) există lacune și inconsecvențe semnificative în ceea ce privește protecția transfrontalieră a adulților (norme privind competența, recunoașterea puterilor de reprezentare, absența securității juridice și probleme practice pentru autorități); (ii) ratificarea generală a Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților în UE ar aborda în mod direct unele dintre aceste probleme între statele membre și țările din afara UE și (iii) un instrument al UE ar consolida și mai mult protecția adulților și ar facilita viața acestora și activitatea autorităților competente.

Un studiu suplimentar în sprijinul elaborării unei evaluări a impactului a fost finalizat în 2022 și a furnizat dovezi și analize suplimentare ale problemelor existente și ale impactului diferitelor opțiuni de politică. În contextul acestui studiu, au fost efectuate consultări suplimentare cu părțile interesate. 

O misiune de informare 5 a Rețelei europene a serviciilor de inspecție judiciară (RESIJ) a evidențiat protecția insuficientă a adulților în cazurile transfrontaliere și a formulat următoarele recomandări: (i) îmbunătățirea procesului de formare a autorităților cu privire la instrumentele disponibile; (ii) armonizarea terminologiei; (iii) crearea unui certificat european de reprezentare; (iv) crearea unor registre naționale interoperabile privind protecția adulților și (v) adoptarea unui set comun de norme ale UE.

De asemenea, au fost colectate cunoștințe de specialitate suplimentare pe tema protecției transfrontaliere a adulților din alte surse, cum ar fi studiul Parlamentului European 6 care însoțește Raportul său din proprie inițiativă cu caracter legislativ (2016) și Raportul Institutului European de Drept (2020) 7 .

•Evaluarea impactului

Pe baza Orientărilor Comisiei privind o mai bună legiferare și a concluziilor evaluării inițiale a impactului, Comisia a pregătit o evaluare a impactului prezentei propuneri. În evaluarea impactului, au fost luate în considerare următoarele opțiuni de politică: (i) scenariul de referință; (ii) o decizie a Consiliului prin care statele membre sunt obligate să devină parte la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților într-un anumit termen; (iii) un regulament de transpunere a unor norme ale convenției și de stabilire a unor norme suplimentare pentru promovarea autonomiei părților, simplificarea normelor privind recunoașterea și executarea hotărârilor străine, acceptarea actelor autentice, crearea unui certificat european de reprezentare, furnizarea de asistență judiciară, interconectarea registrelor și instituirea unei comunicări rapide și eficiente și (iv) o combinație a punctelor (ii) și (iii), și anume o decizie a Consiliului care reglementează cazurile care implică țări din afara UE și un regulament, întemeindu-se pe normele convenției și îmbunătățind funcționarea acesteia în rândul statelor membre. 

Raportul de evaluare a impactului a examinat impactul preconizat, eficacitatea, eficiența și coerența fiecăreia dintre aceste opțiuni cu cadrul juridic și de politică al UE. Pe baza acestei evaluări, a fost aleasă opțiunea „pachet” constând într-o propunere de decizie a Consiliului privind ratificarea Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților și un regulament de îmbunătățire a cooperării judiciare între statele membre.

Din evaluarea impactului a rezultat că opțiunea aleasă ar îmbunătăți în mod semnificativ, prin intermediul unui cadru juridic coerent, protecția adulților prin asigurarea securității juridice, prin reducerea și evitarea procedurilor judiciare îndelungate și, în cele din urmă, prin facilitarea recunoașterii protecției adulților în cazurile transfrontaliere, în interiorul și în afara frontierelor UE.

Opțiunea de politică aleasă ar fi, de asemenea, cea mai eficace în abordarea problemelor legate de protecția adulților, întrucât beneficiile de natură juridică, socială și psihologică ar fi cele mai importante. Opțiunea aleasă ar avea un impact pozitiv clar asupra protecției drepturilor, inclusiv a drepturilor fundamentale, ale adulților, cum ar fi dreptul de proprietate, accesul la justiție, autonomia individuală și libera circulație. Aceasta ar avea, de asemenea, un impact social și psihologic pozitiv, deoarece ar însemna mai multă securitate juridică, ar aduce beneficii bunăstării și incluziunii sociale a acestora și ar alina suferința emoțională. Opțiunea ar reduce costurile suportate în prezent de adulți în situații transfrontaliere și de statele membre. Alte impacturi nu ar avea caracter semnificativ 8 . Această opțiune de politică ar fi în conformitate cu principiul „digital în mod implicit”, întrucât procedurile transfrontaliere pentru protecția adulților ar fi digitalizate în temeiul regulamentului.

Prin adoptarea unor norme comune la nivelul UE, opțiunea aleasă ar elimina în cea mai mare parte costurile și sarcina administrativă în legătură cu proceduri judiciare, traduceri și alte proceduri cu actori extrajudiciari. S-a estimat că economiile medii realizate de adult sau de reprezentant într-o cauză cu caracter transfrontalier s-ar situa, în medie, între 40 EUR și 9 000 EUR.

Evaluarea impactului a primit aviz favorabil din partea Comitetului de control normativ la 20 ianuarie 2023.

•Adecvarea reglementărilor și simplificarea

Nu se aplică.

•Drepturile fundamentale

Prezentul regulament promovează dreptul la autonomie și libertate de alegere prin facilitarea circulației puterilor de reprezentare stabilite de adulți. Acest fapt este asigurat în special prin crearea unui certificat european de reprezentare, care va permite reprezentanților numiți de un adult să dovedească cu ușurință natura și amploarea puterilor lor în străinătate. Acest fapt va fi garantat și de normele privind acceptarea actelor autentice, care vor asigura recunoașterea în UE a forței probante a acestor documente. De asemenea, interconectarea registrelor va asigura faptul că puterile de reprezentare înregistrate într-un stat membru nu sunt ignorate de o autoritate competentă dintr-un alt stat membru din cauza lipsei de informații cu privire la existența lor și că, prin urmare, voința și preferințele adulților sunt respectate.

În plus, prezenta propunere va asigura că, în cazurile transfrontaliere, normele comune de drept internațional privat privind protecția adulților sunt aplicate și interpretate în conformitate cu CNUDPH. Prezentul regulament va facilita și mai mult schimbul de bune practici între statele membre în momentul punerii sale în aplicare, prin intermediul RJE în materie civilă, al portalului e-justiție și al activităților de formare.

În cele din urmă, propunerea susține alte drepturi ale adulților care sunt în prezent amenințate sau încălcate în mod regulat la nivel internațional, cum ar fi drepturile la egalitate în fața legii, de proprietate, acces la justiție și liberă circulație.

4.IMPLICAȚIILE BUGETARE

Este posibil ca statele membre să suporte costuri punctuale pentru adaptarea la regulament, în special costuri generate de înființarea autorităților centrale sau de formare a judecătorilor și a altor autorități competente cu privire la noile norme. Pot exista costuri minore recurente, de exemplu, pentru formarea continuă a autorităților sau pentru monitorizarea aplicării regulamentului. Se preconizează că niciunul dintre aceste costuri nu va fi semnificativ și că respectivele costuri ar fi compensate de creșterea eficienței și de economiile de costuri generate de regulament.

De asemenea, statele membre pot suporta costuri legate de instalarea și întreținerea punctelor de acces ale sistemului informatic descentralizat situate pe teritoriul lor și de adaptarea sistemelor lor informatice naționale, astfel încât acestea să fie interoperabile cu punctele de acces. În plus, statele membre ar putea fi totodată nevoite să instaleze un software de implementare de referință dezvoltat de Comisie, ceea ce ar putea implica, de asemenea, anumite costuri. Aceste costuri sunt necesare pentru a face posibilă comunicarea electronică între autoritățile competente prin intermediul unui sistem informatic descentralizat, pe lângă comunicarea dintre persoane și autoritățile competente prin intermediul punctului de acces electronic european instituit pe portalul european e-justiție. Totuși, aceste costuri nu ar fi necesare doar pentru prezenta propunere, deoarece sistemul informatic descentralizat ar fi utilizat pentru toate instrumentele UE privind cooperarea judiciară în materie civilă și comercială. În plus, statele membre ar putea solicita granturi pentru finanțarea acestor costuri în cadrul programelor financiare corespunzătoare ale UE.

Statele membre vor suporta costuri punctuale specifice legate de crearea unuia sau mai multor registre digitalizate și de corelarea acestora cu alte registre ale statelor membre, precum și costuri de întreținere recurente ulterior.

Aceste costuri ar fi în mare măsură compensate de economiile globale realizate de adulți și de reprezentanții acestora în ceea ce privește cheltuielile de procedură.

Digitalizarea comunicării între autorități și între persoane fizice și autorități, precum și interconectarea registrelor ar genera, de asemenea, costuri suplimentare pentru Comisie. Comisia va pune la dispoziția autorităților competente ale statelor membre un software comun de implementare de referință, va dezvolta și va menține un nou modul al punctului de acces electronic european introdus în propunerea de digitalizare 9 și va dezvolta și va menține un software de interconectare pentru registre. Informații detaliate cu privire la aceste costuri sunt furnizate în fișa financiară și în evaluarea impactului care însoțește prezenta propunere. 

5.ALTE ELEMENTE

•Planurile de punere în aplicare și măsurile de monitorizare, evaluare și raportare

Un regulament este direct aplicabil în toate statele membre și, prin urmare, nu trebuie transpus în dreptul intern.

Propunerea prevede obligații adecvate de monitorizare, evaluare și raportare. În primul rând, aplicarea practică a regulamentului ar fi monitorizată prin reuniuni periodice ale RJE în materie civilă, reunind experți din statele membre. În plus, după zece ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, Comisia va efectua o evaluare completă a aplicării acestuia. Evaluarea ar urma să se realizeze, printre altele, pe baza contribuțiilor primite din partea autorităților statelor membre, a experților externi și a părților interesate.

•Explicații detaliate cu privire la dispozițiile specifice ale propunerii

•Capitolul I descrie domeniul de aplicare al regulamentului care se aplică materiei civile privind protecția adulților (articolul 1), prevăzând o listă neexhaustivă a aspectelor reglementate de regulament și o listă exhaustivă a aspectelor excluse din regulament. Acesta prezintă, de asemenea, obiectul regulamentului (articolul 2) și definițiile termenilor utilizați în regulament (articolul 3). 

•Capitolul II prevede normele generale privind competența internațională, făcând trimitere directă la normele prevăzute în capitolul II din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților. Articolele 6 și 7 din regulament prevăd un temei de competență suplimentar și neexclusiv aplicabil în UE atunci când alegerea competenței a fost realizată de un adult. Această alegere ar trebui aplicată sub rezerva a trei condiții cumulative enumerate la articolul 6, cu obligația de a informa autoritatea centrală a statului membru în care adultul își are reședința obișnuită.

•Capitolul III prezintă normele privind legea aplicabilă, făcând trimitere directă la capitolul III din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților.

•Secțiunea 1 din capitolul IV prevede recunoașterea automată a măsurilor luate de autoritățile statelor membre, pentru a pune în aplicare principiul recunoașterii reciproce, care se bazează pe principiul încrederii reciproce în UE. Motivele de refuz al recunoașterii sunt menținute la minimul necesar și vizează, în special, protejarea drepturilor fundamentale ale adulților chiar și în situații transfrontaliere. De exemplu, indiferent de legislația și procedurile la nivel național, o măsură luată fără a oferi adultului posibilitatea de a fi audiat poate să nu fie recunoscută. Se poate recurge la excepția de ordine publică numai în circumstanțe excepționale, în special în cazul unor încălcări evidente ale drepturilor fundamentale ale adulților. Secțiunea 2 din capitolul respectiv elimină procedura de exequatur (proceduri prin care o măsură luată într-un stat membru este declarată executorie într-un alt stat membru) în cazul măsurilor luate de autoritățile unui stat membru. Secțiunea 3 prevede normele de procedură care se aplică atunci când se invocă, se contestă ori se solicită recunoașterea, ori se solicită executarea unei măsuri în fața autorităților unui stat membru. 

•Capitolul V prevede normele privind acceptarea actelor autentice într-un stat membru care au fost întocmite de autoritățile competente dintr-un alt stat membru, facilitând astfel circulația acestora în UE. Acceptarea actelor autentice garantează că acestea au aceeași forță probantă deplină și completă în alte state membre pe care o au în statul lor membru de origine. Aceasta include atât conținutul actelor înregistrate, cât și faptele conținute în acestea. Actele autentice au, de asemenea, aceeași prezumție de autenticitate și aceeași forță executorie ca în statul membru de origine. 

•Secțiunea 1 din capitolul VI privind cooperarea instituie autorități centrale care să sprijine aplicarea regulamentului și să îmbunătățească protecția adulților în cazurile transfrontaliere care intră în sfera de aplicare a regulamentului. Propunerea stabilește proceduri specifice pentru: (i) localizarea unui adult sau a unei persoane care să îi poată oferi sprijin adultului; (ii) obținerea aprobării autorității centrale înainte ca un adult să fie plasat într-un alt stat membru și (iii) desemnarea unei autorități publice sau a unei persoane care să acționeze în numele sau sub supravegherea unei autorități publice în calitate de reprezentant al adultului în străinătate. Secțiunea 2 prevede norme pentru cooperarea și comunicarea directă între autorități, dacă este necesar prin intermediul autorităților centrale, pentru a sprijini punerea în aplicare a unei măsuri sau în caz de pericol grav. Articolul 27 prevede un temei juridic pentru comunicarea directă între autoritățile judiciare și administrative. Secțiunea 3 prevede normele generale privind cooperarea dintre autoritățile centrale sau autoritățile competente din diferite state membre. Aceasta stabilește, de asemenea, norme privind dreptul la asistență judiciară pentru solicitanții care beneficiază de asistență judiciară în statul membru de origine. Se asigură accesul solicitantului la justiție în cadrul procedurilor de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii unei măsuri sau la notificarea unui act într-un alt stat membru.

•Capitolul VII instituie un certificat european de reprezentare care va permite reprezentanților adulților să își demonstreze cu ușurință și în mod eficient puterile într-un alt stat membru. Statele membre ar trebui să desemneze o autoritate care să elibereze certificatul. Această autoritate ar trebui să aibă cunoștințe suficiente cu privire la cazul care face obiectul certificatului și să aibă acces la informațiile relevante pentru a elibera rapid certificatul la cerere. Prezentul certificat nu înlocuiește alte certificate utilizate în anumite state membre. Atestatele însoțesc orice măsură de protecție sau act autentic pentru recunoașterea, executarea sau acceptarea lor de către autoritățile competente ale altor state membre. Cu toate acestea, certificatul propus ar trebui utilizat ca document de sine stătător pentru a demonstra competențele reprezentantului, în special atunci când trebuie să se ocupe de actori extrajudiciari în numele sau în sprijinul adulților.

•Capitolul VIII face demersuri pentru a îmbunătăți furnizarea de informații cu privire la protecția unui adult autorităților competente din UE. Acest fapt garantează că măsurile luate într-un alt stat membru sau puterile de reprezentare acordate de adult într-un alt stat membru sunt respectate în întreaga UE. Prin urmare, prevede obligația statelor membre de a crea unul sau mai multe registre cuprinzând măsurile luate de autoritățile lor. În plus, atunci când dreptul intern prevede puteri de reprezentare confirmate de o autoritate competentă, statele membre trebuie să creeze un registru al respectivelor puteri de reprezentare confirmate. Statele membre trebuie, de asemenea, să se asigure că registrele respective, precum și orice alt registru existent al puterilor de reprezentare instituit în temeiul dreptului intern, sunt conectate prin intermediul unui sistem de interconectare dezvoltat de Comisie. Un set minim de date trebuie înregistrat în registru pentru a furniza informații suficiente autorităților competente din alte state membre cu privire la existența unei măsuri sau a unor puteri de reprezentare în legătură cu un anumit adult.

•Capitolul IX prevede utilizarea obligatorie a comunicării digitale între autoritățile competente sau autoritățile centrale, precum și utilizarea opțională a comunicării digitale între persoanele fizice și autoritățile competente.

•În anexele sale, propunerea conține o serie de formulare care ar trebui să reducă nevoia de traduceri și să faciliteze comunicarea și transferul de informații în cazurile transfrontaliere în UE.

•Anexele I și II urmăresc să faciliteze recunoașterea și executarea măsurilor luate de autoritățile unui stat membru și acceptarea actelor autentice întocmite de autoritățile unui stat membru. 

•Anexele IV-X sunt formulare standard menite să faciliteze comunicarea între persoanele fizice și autoritățile competente sau între autoritățile competente sau autoritățile centrale din diferite state membre.

•În sfârșit, propunerea conține un formular care trebuie utilizat de autoritățile competente pentru eliberarea certificatului european de reprezentare (anexa III).

2023/0169 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor și cooperarea în materie de protecție a adulților

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 81 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)Scopul prezentului regulament este de a stabili norme, în cazurile transfrontaliere, pentru protecția adulților care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele. În special, prezentul regulament stabilește norme privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor, acceptarea actelor autentice și cooperarea dintre autoritățile competente și autoritățile centrale ale statelor membre.

(2)Uniunea și-a stabilit ca obiectiv crearea, menținerea și dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea progresivă a unui astfel de spațiu, Uniunea trebuie să adopte, printre altele, măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă, în special atunci când sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.

(3)În conformitate cu articolul 81 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”), astfel de măsuri le pot include pe cele care urmăresc să asigure compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi și de competență, precum și recunoașterea reciprocă între statele membre a deciziilor judiciare și extrajudiciare și executarea acestora.

(4)Uniunea a adoptat o serie de acte legislative în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu implicații transfrontaliere. Cu excepția unei norme privind capacitatea persoanelor fizice în contextul obligațiilor contractuale transfrontaliere în materie civilă și comercială prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului 10 , niciunul dintre aceste acte legislative ale Uniunii nu reglementează aspectele transfrontaliere ale capacității juridice a persoanelor fizice. În mod similar, niciun act juridic al Uniunii nu reglementează aspectele civile ale protecției transfrontaliere a adulților care, din cauza obstacolelor întâmpinate în interacțiunea dintre o deficiență sau o insuficiență a capacităților personale și o serie de factori personali și de factori legați de mediul în care trăiesc, nu sunt în măsură să își protejeze interesele sau care pot solicita ca sprijinul și garanțiile în exercitarea capacității lor juridice care le sunt furnizate într-un stat membru să continue în întreaga Uniune.

(5)În absența unor astfel de norme comune, pot apărea diverse dificultăți pentru adulții care nu sunt în măsură să își protejeze interesele în situații transfrontaliere, inclusiv în cazul în care adulții respectivi se mută într-un alt stat membru sau în cazul în care dețin bunuri imobile sau alte active într-un alt stat membru. Pot apărea dificultăți, de exemplu, în cazul în care măsurile luate într-un stat membru în vederea protejării adulților, inclusiv măsurile de sprijin oferite pentru exercitarea capacității lor juridice, trebuie să fie invocate în alte state membre sau în cazul în care puterile de reprezentare acordate de adulți pentru a fi exercitate de reprezentanții acestora atunci când adulții nu sunt în măsură să își protejeze interesele trebuie să fie invocate ulterior în străinătate. Aceste dificultăți pot avea consecințe negative grave asupra securității juridice în tranzacțiile transfrontaliere și asupra drepturilor și bunăstării adulților, precum și asupra respectării demnității acestora. În special, drepturile fundamentale ale adulților, cum ar fi accesul la justiție, dreptul la autonomie și dreptul de proprietate și la liberă circulație, pot fi afectate în mod negativ.

(6)Prin urmare, sunt necesare norme uniforme de drept internațional privat care să reglementeze situațiile transfrontaliere pentru a consolida protecția drepturilor fundamentale ale adulților care suferă de o deficiență sau de o insuficiență a capacităților personale. La nivel internațional, Convenția din 13 ianuarie 2000 privind protecția internațională a adulților („Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților”) prevede norme privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor de protecție a adulților în cauză, privind legea aplicabilă în cazul puterilor de reprezentare, precum și norme privind cooperarea dintre autoritățile competente sau autoritățile centrale ale părților contractante.

(7)Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților nu împiedică părțile contractante să își continue cooperarea în domeniul protecției adulților dincolo de dispozițiile convenției respective sau chiar să se abată de la normele acesteia în contextul relațiilor lor reciproce. În conformitate cu articolul 49 alineatele (2) și (3) din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, prezentul regulament stabilește norme în domeniile reglementate de convenția respectivă în ceea ce privește adulții care au reședința obișnuită într-un stat membru. Normele stabilite prin prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere, în relația dintre statele membre și statele terțe care sunt părți contractante la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, aplicării convenției respective. 

(8)Prezentul regulament ar trebui să includă anumite norme din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, în special în ceea ce privește competența internațională și legea aplicabilă, și să le facă direct aplicabile în relațiile dintre statele membre. Cu toate acestea, este oportun ca, în relațiile dintre statele membre, Uniunea să continue procesul de îmbunătățire a protecției adulților în situații transfrontaliere în cadrul Uniunii, bazându-se pe principiul încrederii reciproce între statele membre și pe experiența dobândită în alte domenii ale cooperării judiciare în materie civilă. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să vină în completarea normelor Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților prin stabilirea unor norme menite să simplifice, să eficientizeze și să modernizeze procedurile și cooperarea dintre autoritățile competente ale statelor membre. În special, ar trebui să fie posibilă promovarea dreptului la autonomie al adulților și a dreptului acestora de a-și exercita capacitatea juridică în condiții egale cu ceilalți, prin facilitarea utilizării, într-un context transfrontalier, a puterilor de reprezentare, prin care adulții și-au organizat în prealabil protecția pentru o perioadă în care nu vor fi în măsură să își urmărească propriul interes, precum și prin conferirea unui efect deplin și imediat alegerilor făcute de adulți.

(9)Având în vedere complementaritatea prezentului regulament și a Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților, precum și necesitatea de a asigura protecția continuă a adulților în situații transfrontaliere care implică state membre și țări terțe, interpretarea normelor prevăzute în prezentul regulament și a celor incluse în Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților ar trebui aliniată, acolo unde este posibil.

(10)În plus, interpretarea normelor prevăzute în prezentul regulament ar trebui să fie ghidată de obiectivele acestuia, și anume consolidarea protecției drepturilor și libertăților fundamentale și a altor drepturi ale adulților în situații transfrontaliere, inclusiv dreptul la autonomie, acces la justiție, dreptul de proprietate, dreptul de a fi audiat, dreptul la liberă circulație și la egalitate. În acest sens, prezentul regulament se întemeiază pe Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și pe dreptul internațional al drepturilor omului în acest domeniu. În special, adulții cărora li se aplică prezentul regulament sunt într-o proporție semnificativă persoane cu handicap. Drepturile lor, inclusiv dreptul la egalitate în fața legii, la integritate, la accesul la justiție și la respectarea demnității lor inerente și a autonomiei lor individuale, sunt garantate de Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap 11 („CNUDPH”), la care atât Uniunea, cât și statele sale membre sunt părți. Drepturile garantate în CNUDPH trebuie să fie protejate atât în cazurile naționale, cât și în cele transfrontaliere, iar în cazul în care se iau măsuri în legătură cu persoanele cu handicap, măsurile respective trebuie să fie în conformitate cu CNUDPH. Prezentul regulament, care stabilește norme de drept internațional privat pentru cazurile transfrontaliere, ar trebui să se aplice în conformitate cu obligațiile în materie de drepturi ale omului din CNUDPH, în special cu articolele 3, 9, 12 și 19. În calitate de părți contractante la CNUDPH, statele membre trebuie să se asigure că dreptul lor material și procedural național privind tratamentul adulților este în concordanță cu obligațiile în materie de drepturi ale omului prevăzute de CNUDPH. În special, statele membre trebuie să respecte egalitatea adulților în fața legii și dreptul acestora de a se bucura de capacitate juridică în condiții de egalitate cu celelalte persoane, în toate domeniile vieții, cu sprijinul de care ar putea avea nevoie, precum și autonomia și integritatea adulților, în conformitate cu articolul 12 din CNUDPH.

(11)Pe lângă protecția, în situații transfrontaliere, a drepturilor și libertăților fundamentale și a altor drepturi ale adulților, inclusiv respectarea voinței și a preferințelor acestora, prezentul regulament urmărește, de asemenea, să îmbunătățească eficacitatea și celeritatea procedurilor judiciare și administrative privind protecția adulților prin simplificarea și eficientizarea mecanismelor de cooperare în cadrul procedurilor transfrontaliere. Acesta urmărește, de asemenea, să consolideze securitatea juridică și previzibilitatea în tranzacțiile transfrontaliere, atât pentru adulți și reprezentanții acestora, cât și pentru alte părți, indiferent dacă acestea sunt entități publice sau private. Asigurarea unei mai mari securități juridice și a unor proceduri simplificate, eficientizate și digitalizate ar trebui, de asemenea, să încurajeze persoanele să își exercite dreptul la liberă circulație.

(12)Prezentul regulament ar trebui să reglementeze aspectele civile care implică protecția adulților, în special în ceea ce privește măsurile, actele autentice și puterile de reprezentare, care vizează protecția adultului. Protecția se impune pe fondul unei insuficiențe sau a unei deficiențe a capacităților personale ale adultului, care poate fi permanentă sau temporară și, printre altele, de natură fizică sau psihosocială sau în legătură cu o boală legată de vârstă, cum ar fi boala Alzheimer, sau cauzată de o problemă de sănătate, cum ar fi coma. Protecția se impune în special atunci când barierele în contextul interacțiunii cu o serie de factori de mediu și personali împiedică participarea adultului în societate în condiții de egalitate cu ceilalți, în special atunci când insuficiența sau deficiența capacităților personale ale adultului este de natură să îl împiedice să își urmărească propriile interese, cum ar fi interesele patrimoniale și interesele personale sau în materie de sănătate. Neglijarea gravă a intereselor personale sau patrimoniale ale rudelor de care este responsabil adultul poate, de asemenea, să evidențieze o deficiență sau o insuficiență a capacităților personale ale adultului.

(13)În cazul în care au fost luate măsuri pentru protecția unui copil și trebuie să rămână în vigoare sau să intre în vigoare după ce copilul respectiv împlinește vârsta majoratului, acestea ar trebui să intre în domeniul de aplicare al prezentului regulament de îndată ce copilul împlinește vârsta de 18 ani.

(14)Terminologia utilizată pentru măsurile de protecție diferă la nivelul sistemelor juridice ale fiecărui stat membru, iar aceste diferențe terminologice nu ar trebui să aducă atingere recunoașterii respectivelor măsuri de protecție în alte state membre.

(15)Indiferent de terminologia juridică utilizată în fiecare stat membru, măsurile care vizează protecția adulților și care sunt luate în conformitate cu drepturile fundamentale ale adulților în cauză ar trebui să circule fără obstacole în Uniune. În acest scop, prezentul regulament ar trebui interpretat în conformitate cu Carta și cu CNUDPH. Pentru a proteja dreptul la autonomie, prezentul regulament ar trebui să prevadă garanții care să permită refuzarea recunoașterii măsurilor luate fără a oferi adultului posibilitatea de a fi audiat, cu excepția unor circumstanțe excepționale justificate legate de urgența situației sau care sunt vădit contrare ordinii publice. Atunci când evaluează dacă o măsură luată de autoritățile unui alt stat membru nu este vădit contrară ordinii publice, autoritățile unui stat membru în care se solicită recunoașterea ar trebui să evalueze dacă măsura respectivă asigură drepturile fundamentale ale adulților, în lumina articolelor 3, 9, 12 și 19 din CNUDPH.

(16)Pentru a asigura o interpretare uniformă a prezentului regulament, acesta ar trebui să definească în special noțiunile de adulți, reprezentanți și autorități, care pot avea semnificații divergente în sistemele juridice ale statelor membre. În sensul prezentului regulament, un adult este o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani. În funcție de context, acest lucru ar trebui să se refere, de exemplu, la adulții care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele sau la adulții care au acordat puteri de reprezentare care urmează să fie exercitate atunci când adulții respectivi nu sunt în măsură să își protejeze interesele.

(17)Trimiterile la un „reprezentant” în prezentul regulament ar trebui interpretate ca făcând referire la unul sau mai mulți reprezentanți, după caz. 

(18)În sensul prezentului regulament și în conformitate cu terminologia utilizată în Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, conceptul de „autoritate” ar trebui interpretat ca făcând referire la autoritățile judiciare sau administrative care iau măsuri ce vizează protejarea adultului. În sens mai larg, o „autoritate competentă” ar trebui interpretată ca făcând referire la o autoritate publică a unui stat membru care are responsabilități în materie de protecție a adulților. Printre acestea se numără autoritățile care iau măsuri, autoritățile care întocmesc acte autentice și autoritățile care eliberează atestate, formulare sau certificatul european de reprezentare. Sunt incluse, de asemenea, alte autorități sau entități care acționează în calitate oficială în chestiuni legate de protecția adulților, cum ar fi cele care sunt responsabile de supravegherea sau punerea în aplicare a măsurilor.

(19)Normele privind competența internațională și legea aplicabilă în ceea ce privește protecția adulților ar trebui să fie cele prevăzute în Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, pentru a evita discrepanțele și pentru a se asigura, în măsura posibilului, că aceleași norme se aplică într-o cauză care implică state membre și țări terțe care sunt părți la convenția respectivă. Este posibil ca unele state membre să nu fie părți contractante la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților în momentul în care prezentul regulament va fi aplicabil. Pentru a ține seama de toate scenariile, la prezentul regulament ar trebui anexată Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților.

(20)Este oportun să se completeze sistemul de competență internațională instituit prin Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților pentru a acorda importanța cuvenită alegerii competenței de către adulți în Uniune. Pentru a proteja mai bine dreptul la autonomie al adulților, alegerea competenței de către adulți atunci când iau măsuri pentru reprezentarea lor viitoare ar trebui respectată fără a fi nevoie de proceduri suplimentare, în special pentru aprobarea de către autoritățile din statele membre a reședinței obișnuite a adulților. Cu toate acestea, ținând seama de faptul că situația personală sau financiară a unui adult poate evolua între momentul alegerii competenței și momentul în care adultul are nevoie de protecție, instanțele alese ar trebui să aibă posibilitatea de a aprecia dacă alegerea făcută de adult este în continuare în interesul acestuia din urmă la momentul sesizării. Această evaluare ar trebui să se facă în primul rând cu privire la opiniile adultului respectiv și la importanța modificărilor condițiilor sale de viață și ale bunurilor sale de la momentul alegerii competenței.

(21)Stabilirea unui temei suplimentar de competență bazat pe alegerea adultului nu ar trebui să perturbe mecanismul instituit prin Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților și nici să aducă atingere eficacității comunicării dintre autorități și ar trebui să evite conflictele pozitive și negative de competență. Mecanismele instituite prin articolele 7, 9, 10 și 11 din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, care acordă prioritate anumitor temeiuri de competență, limitează efectele anumitor măsuri și stabilesc un schimb de informații între autoritățile de la reședința obișnuită și autoritățile cu competență subsidiară sau concurentă, ar trebui, prin urmare, să se aplice în Uniune și autorităților care își exercită competența în funcție de alegerea făcută de adult. Astfel, aceste dispoziții ar trebui să se aplice în ceea ce privește autoritățile alese de un adult în același mod în care se aplică în cazul autorităților de la reședința obișnuită.

(22)Autoritățile care intenționează să își exercite competența în funcție de alegerea făcută de adult nu ar trebui să își exercite competența în cazul în care autoritățile de la reședința obișnuită a adultului și-au exercitat deja competența, în special în cazul în care autoritățile respective au luat o măsură ori au decis că nu ar trebui luată nicio măsură, ori în cazul în care procedurile se află pe rolul acestora.

(23)Prezentul regulament ar trebui să încorporeze pe deplin normele privind legea aplicabilă prevăzute de Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților. Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului regulament, trimiterea la capitolul III din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților referitor la legea aplicabilă ar trebui interpretată ca trimitere la întregul capitol, inclusiv la normele prevăzute la articolul 16 din convenție referitor la modificarea sau încetarea puterilor de reprezentare.

(24)Încrederea reciprocă în administrarea justiției în Uniune justifică principiul potrivit căruia măsurile care vizează protecția adulților adoptate într-un stat membru ar trebui recunoscute în toate statele membre fără a fi necesare proceduri speciale. Acest aspect nu ar trebui să împiedice nicio persoană interesată să solicite o decizie care să ateste că există sau că nu există motive pentru refuzul recunoașterii. Ar trebui să rămână la latitudinea dreptului național al statului membru în care este formulată o astfel de cerere să stabilească cine ar trebui să fie considerat a fi persoană interesată îndrituită să formuleze o astfel de cerere. Pentru a garanta dreptul adulților de a avea acces la justiție și pentru a le oferi suficiente căi de atac, indiferent de natura și amploarea măsurii, adulții ar trebui să aibă dreptul de a solicita o decizie care să stabilească existența sau absența motivelor de refuz.

(25)Recunoașterea și executarea măsurilor ar trebui să se bazeze pe principiul încrederii reciproce. Prin urmare, motivele de refuz al recunoașterii ar trebui reduse la minimum, având în vedere obiectivele care stau la baza prezentului regulament, și anume facilitarea recunoașterii și a executării măsurilor și circulația puterilor de reprezentare, precum și protecția efectivă a drepturilor adulților. În special, competența autorităților din statul membru de origine nu ar trebui controlată.

(26)Recunoașterea unei măsuri ar trebui să poată fi refuzată numai dacă există unul sau mai multe motive de refuz al recunoașterii. Pentru a respecta principiul încrederii reciproce, lista motivelor de refuz al recunoașterii care figurează în prezentul regulament ar trebui să fie exhaustivă. Măsurile care vizează protecția adulților pot fi pe termen lung și pot implica ajustări succesive. Normele aplicabile refuzului recunoașterii măsurilor ar trebui să țină seama de aceste schimbări în timp. Prin urmare, o măsură ulterioară, adoptată într-o țară terță care ar fi fost competentă în temeiul normelor prezentului regulament, ar trebui să înlocuiască o măsură anterioară în măsura în care aceasta este ireconciliabilă. Pentru a evita luarea de măsuri incompatibile în statele membre, prezentul regulament ar trebui să instituie sistemul închis de competență și mecanismul de informare reciprocă între autoritățile competente și autoritățile centrale. 

(27)Procedurile care vizează protecția unui adult ar trebui, ca principiu de bază, să fie ghidate de opiniile exprimate de adult. Prin urmare, adulților ar trebui să li se ofere posibilitatea efectivă și reală de a-și exprima liber punctul de vedere, în conformitate cu articolele 20, 25, 26 și 47 din Cartă și cu articolele 3, 9, 12, 13 și 19 din CNUDPH. Ar trebui ca adultului să i se ofere posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, cu excepția cazurilor de urgență, inclusiv a cazurilor în care adultul se află în imposibilitatea absolută de a-și exprima punctul de vedere. O măsură luată fără ca adultul să fi avut posibilitatea de a fi audiat, cu excepția circumstanțelor excepționale de urgență și a incapacității demonstrate de a se exprima, nu poate fi recunoscută. Faptul că adultul a avut posibilitatea de a fi audiat ar trebui să fie evaluat în mod uniform în Uniune și nu ar trebui evaluat în raport cu principiile procedurale fundamentale ale statului membru în care se solicită recunoașterea. Un exemplu de caz de urgență este o situație în care adultul trebuie să fie supus unei intervenții chirurgicale urgente și, din cauza stării sale de sănătate, nu este în măsură să își exprime punctul de vedere. 

(28)Chestiunea legată de procedură și metoda de audiere a adultului ar trebui să fie lăsată la latitudinea dreptului intern, cu respectarea în mod corespunzător a drepturilor adulților la accesibilitate. Atunci când este necesară o audiere într-un context transfrontalier, autoritățile statelor membre ar trebui să utilizeze instrumentele specifice de cooperare judiciară internațională, inclusiv, după caz, cele prevăzute de Regulamentul (UE) 2020/1783 12 .

(29)Pentru a ține seama de diferitele sisteme de protecție a adulților din statele membre, actele autentice care vizează protecția adulților și a intereselor acestora ar trebui să fie acceptate în toate statele membre. Un act autentic care vizează protecția unui adult sau a intereselor acestuia, întocmit de o autoritate a unui stat membru, poate, în special, să consemneze puterile de reprezentare acordate de un adult pentru o perioadă în care adultul respectiv nu va fi în măsură să își protejeze interesele sau să prevadă dispoziții care înregistrează dorințele și preferințele adultului ori dau instrucțiuni directe cu privire la anumite aspecte, printre acestea sănătatea, bunăstarea sau numirea unui reprezentant de către o autoritate. Respectivele acte autentice ar trebui să aibă și în alt stat membru aceeași forță probantă pe care o au în statul membru de origine sau efectele cele mai apropiate. Atunci când se stabilește forța probantă sau forța cât mai apropiată a unui anumit act autentic într-un alt stat membru, ar trebui să se facă trimitere la natura și amploarea forței probante ale actului autentic în legislația statului membru de origine. 

(30)Pentru a facilita circulația măsurilor și a actelor autentice în Uniune, este necesar să fie furnizate atestate care să le însoțească, în cazul în care acestea trebuie să fie recunoscute, executate sau, după caz, acceptate în străinătate. Procedurile de rectificare, retragere și contestare a atestatelor utilizate pentru recunoașterea și executarea măsurilor și acceptarea actelor autentice ar trebui să fie reglementate de dreptul intern. Având în vedere jurisprudența Curții de Justiție, autoritățile exercită funcții judiciare atunci când eliberează atestatele, iar eliberarea acestora face parte din continuitatea procedurilor judiciare anterioare. Prin urmare, statele membre ar trebui să pună la dispoziție căi de atac adecvate și eficace în contextul eliberării în cauză. 

(31)Ar trebui desemnate autorități centrale în toate statele membre. Autoritățile centrale ar trebui, în special, să asiste autoritățile competente în cadrul procedurilor transfrontaliere și să coopereze atât în materie de chestiuni generale, cât și în cazuri specifice. În cazuri individuale, cooperarea nu ar trebui să se limiteze la o anumită parte a procedurii judiciare sau administrative și ar trebui să fie inițiată și continuată în cazul în care există un element transfrontalier și este necesară cooperarea. 

(32)Pentru a evita intermediarii care nu sunt necesari și pentru a încuraja comunicarea rapidă, autoritățile competente ar trebui să poată solicita informații sau asistență direct de la autoritatea centrală a statului membru solicitat, însă ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea, după caz, să își trimită cererea prin intermediul autorității centrale din statul lor membru.

(33)În conformitate cu articolul 19 din CNUDPH, persoanele cu handicap trebuie să aibă posibilitatea de a-și alege locul de reședință, unde și cu cine locuiesc, în condiții de egalitate cu ceilalți și să nu fie obligate să trăiască într-un anumit mediu. În sensul prezentului regulament, pot apărea situații în care autoritățile unui stat membru trebuie să ia o măsură privind locul de reședință sau plasamentul temporar al unui adult. Exemple de astfel de situații sunt cazurile în care autoritățile oferă asistență adultului în luarea unei decizii cu privire la locul său de reședință sau în care un adult nu este în măsură să își exprime punctul de vedere și nu a acordat unui reprezentant competența de a lua o decizie cu privire la locul său de reședință, impunându-se primirea într-un centru de îngrijire. În cazul în care un astfel de plasament urmează să fie pus în aplicare într-un alt stat membru, înainte de luarea măsurii respective ar trebui desfășurată o procedură de consultare pentru obținerea aprobării din partea autorității centrale a statului membru de punere în aplicare. Cererea de aprobare formulată de autoritatea din statul de origine ar trebui să includă motivele măsurii propuse și opiniile exprimate de adultul în cauză, atunci când este posibil, având în vedere articolul 19 din CNUDPH. Autoritatea centrală a statului membru de punere în aplicare ar trebui să poată decide cu promptitudine dacă acordă sau refuză aprobarea. Lipsa unui răspuns în termen de șase săptămâni nu ar trebui înțeleasă drept aprobare și, în lipsa aprobării, măsura nu ar trebui pusă în aplicare. Consultarea nu ar trebui să aibă loc atunci când plasamentul este la o persoană fizică și nu necesită supravegherea unei autorități publice din statul membru de punere în aplicare.

(34)În situațiile în care adultul are legături substanțiale cu un alt stat membru decât cel ale cărui autorități sunt competente în temeiul prezentului regulament, de exemplu pe baza prezenței sale regulate, sau active financiare complexe în statul respectiv, poate fi necesară numirea unui reprezentant în celălalt stat membru. În aceste situații, proximitatea geografică a reprezentantului și buna cunoaștere a legislației pot fi necesare pentru a asigura continuitatea protecției adulților. În cazurile în care reprezentantul respectiv într-un alt stat membru ar trebui să fie numit din cadrul unei autorități competente, ar trebui să fie posibilă solicitarea desemnării unui astfel de reprezentant autorităților din celălalt stat membru cu care adultul are legături substanțiale și ar trebui să fie posibilă recuperarea cheltuielilor suportate.

(35)Reprezentanții adulților care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele, ar trebui să își poată invoca puterile de a reprezenta adulții respectivi și de a proteja interesele adulților respectivi fără obstacole în cadrul Uniunii. Prin urmare, reprezentanții ar trebui să fie în măsură să își demonstreze cu ușurință statutul și puterile într-un alt stat membru, de exemplu într-un stat membru în care se află bunurile imobile sau alte active ale adulților. Pentru a le permite acest lucru, ar trebui creat un certificat european de reprezentare (denumit în continuare „certificatul”). Certificatul respectiv ar trebui să fie un certificat uniform care să fie emis pentru a fi utilizat în alt stat membru. Pentru a respecta principiul subsidiarității, certificatul nu ar trebui să înlocuiască documentele interne care pot exista în scopuri similare în statele membre.

(36)Certificatul poate fi solicitat de reprezentantul adultului pe baza unei măsuri existente sau a unor puteri de reprezentare confirmate („măsura sursă” și „puteri de reprezentare confirmate sursă”). Prin urmare, acesta ar trebui să fie emis numai în situațiile în care un adult nu este efectiv în măsură să își protejeze interesele, iar reprezentantul are dreptul să îl reprezinte în mod activ în raport cu unul sau mai multe aspecte specifice. Certificatul ar trebui să includă informații cu privire la sfera puterilor pe care reprezentantul are dreptul să le exercite în numele unui adult și, după caz, cu privire la aspectele în raport cu care reprezentantul nu este abilitat să acționeze sau este abilitat să acționeze în anumite condiții.

(37)Utilizarea certificatului nu ar trebui să fie obligatorie. Aceasta înseamnă că un reprezentant al unui adult în măsură să solicite un certificat nu ar trebui să aibă obligația să facă acest lucru, dar ar trebui să aibă libertatea să folosească documentele naționale sau alte instrumente disponibile în temeiul prezentului regulament (o măsură sau un act autentic) atunci când își invocă puterile într-un alt stat membru. Persoanele care acționează în nume propriu nu ar trebui să fie obligate să prezinte un certificat, astfel încât certificatul ar trebui eliberat numai reprezentanților care trebuie să își demonstreze puterile de a acționa în sprijinul sau în numele unui adult.

(38)Pentru a accelera eliberarea certificatului și pentru a se asigura că autoritatea competentă care eliberează certificatul dispune de suficiente informații cu privire la cazul în cauză, competența de a elibera certificatul ar trebui să fie conferită autorității competente care fie a luat măsura, fie a confirmat puterile de reprezentare sau unei alte autorități competente care are acces la informații privind măsura sursă sau puterile de reprezentare sursă („autoritatea emitentă”). Fiecare stat membru ar trebui să își desemneze autoritățile emitente și să stabilească dacă acestea pot colabora cu alte organisme competente în procesul de emitere. Statele membre ar trebui să comunice Comisiei informațiile relevante cu privire la autoritățile emitente, pentru ca aceste informații să poată fi puse la dispoziția publicului.

(39)Pentru a se asigura că procesul de eliberare a certificatului este uniform în întreaga Uniune, prezentul regulament ar trebui să prevadă norme privind eliberarea certificatului. Autoritatea emitentă ar trebui să elibereze certificatul la cerere și după verificarea elementelor care trebuie certificate. Procesul de solicitare a certificatului și de eliberare a acestuia ar trebui simplificat prin faptul că autoritatea care eliberează certificatul are acces la măsura sursă sau la puterile de reprezentare confirmate sursă și are cunoștințe cu privire la menținerea valabilității acestora și la informațiile conținute în aceasta. Atunci când este posibil, autoritatea emitentă ar trebui să consulte sistemul de interconectare a registrelor de protecție instituit prin prezentul regulament înainte de eliberarea certificatului pentru a verifica dacă există o măsură sau puteri de reprezentare contradictorii într-un alt stat membru. În cazul în care solicitantul indică în cererea de certificat că certificatul ar trebui să servească la demonstrarea puterilor sale într-un anumit scop sau într-un anumit context, autoritatea emitentă ar trebui, în măsura posibilului, să includă în certificat informații suficient de detaliate care să reflecte scopul sau contextul respectiv. Certificatul în original ar trebui să rămână la autoritatea emitentă, care ar trebui să elibereze solicitantului una sau mai multe copii certificate ale certificatului. Certificatul ar trebui să fie emis într-un formular obligatoriu prevăzut în anexa la prezentul regulament. Pentru a reduce costurile de traducere atunci când certificatul este prezentat într-un alt stat membru, formularul pentru certificat prevăzut în anexa la prezentul regulament ar trebui să fie disponibil în toate limbile Uniunii.

(40)Pentru a se asigura că certificatul și copiile certificate ale acestuia sunt actualizate și se bazează pe o măsură sursă validă a puterilor de reprezentare confirmate sursă, valabilitatea certificatului și a copiilor certificate ale acestuia ar trebui să fie limitată în timp. La expirarea certificatului, autoritatea emitentă poate elibera un nou certificat în cazul în care sunt verificate toate elementele pentru eliberarea certificatului. Scopul valabilității limitate este de a se asigura că autoritatea emitentă verifică periodic dacă situația juridică privind adultul nu s-a schimbat, de exemplu pe baza unei măsuri ulterioare care îl vizează pe adult sau a revocării puterilor reprezentantului. Valabilitatea certificatului ar trebui, în principiu, să fie limitată la un an. Cu toate acestea, autoritatea emitentă poate stabili perioada de valabilitate a certificatului în mod diferit, de la caz la caz, ținând seama în special de prezumția de valabilitate a certificatului și de efectele legate de certificatul eliberat, în special de protecția terților care interacționează cu reprezentantul. Autoritatea emitentă ar trebui să ia în considerare în special natura și durata preconizată a protecției, valabilitatea măsurii sursă, orice măsuri luate de adult în ceea ce privește puterile de reprezentare confirmate sursă, precum și obiectivul ca certificatul să reflecte cu acuratețe situația juridică a adultului pe întreaga durată de valabilitate a certificatului. În acest context, autoritatea emitentă poate elibera certificatul pentru o perioadă mai scurtă de un an, de exemplu în cazul în care măsura sursă urmează să dureze mai puțin de un an, sau îl poate elibera pentru o perioadă mai lungă de un an, de exemplu în cazul în care măsura sursă urmează să dureze mai mulți ani, iar probabilitatea modificării circumstanțelor în ceea ce privește adultul este minimă. Perioada de valabilitate a copiilor certificate ale certificatului ar trebui să corespundă perioadei de valabilitate a certificatului.

(41)Certificatul ar trebui să producă aceleași efecte în toate statele membre. Certificatul nu ar trebui să aibă forță executorie în sine, ci efect probatoriu, și ar trebui să se considere că certificatul dovedește în mod fidel elementele incluse în certificat care au fost stabilite în temeiul legii aplicabile protecției unui adult sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile elementelor specifice. Această prezumție de exactitate este întărită de faptul că, înainte de eliberarea certificatului, autoritatea emitentă ar trebui să verifice, inclusiv prin intermediul sistemului de interconectare, dacă măsura sursă sau puterile de reprezentare confirmate sursă sunt în continuare valabile și nu au fost înlocuite cu o măsură sau cu puteri de reprezentare confirmate ulterioare. Cu toate acestea, efectele probatorii ale certificatului nu ar trebui să fie extinse la elemente care nu sunt reglementate prin prezentul regulament, cum ar fi, de exemplu, în cazul unui anumit bun, aceea de a stabili dacă acesta a aparținut sau nu adultului.

(42)Orice persoană care interacționează cu un reprezentant indicat într-un certificat valabil ca având dreptul de a reprezenta un adult într-o anumită chestiune ar trebui să beneficieze de garanții adecvate dacă acționează cu bună-credință, pe baza exactității informațiilor atestate în certificat. Aceeași garanție ar trebui acordată oricărei persoane care, pe baza informațiilor atestate într-un certificat valabil, permite accesul reprezentantului adultului la bunuri imobile sau la alte active ale acestuia, efectuează plăți către reprezentant sau cumpără ori primește bunuri de la reprezentantul respectiv, în cazul în care reprezentantul este indicat într-un certificat valabil ca având dreptul de a acționa în numele adultului în raport cu aceste chestiuni. Protecția ar trebui asigurată dacă sunt prezentate copii certificate încă valabile. 

(43)Pentru a asigura accesul la justiție și pentru a îmbunătăți fiabilitatea certificatului, este necesar să se prevadă căi de atac împotriva deciziilor autorității emitente de a elibera sau de a refuza eliberarea unui certificat sau a unei decizii de rectificare, modificare sau retragere a unui certificat. Atunci când certificatul este rectificat, modificat sau retras, autoritatea emitentă ar trebui să informeze persoanele cărora le-au fost eliberate copii certificate, astfel încât să se evite utilizarea abuzivă a acestora.

(44)Pentru a asigura o protecție continuă a adulților în situații transfrontaliere în Uniune, autoritățile competente și autoritățile centrale ar trebui să aibă acces la informațiile relevante cu privire la existența măsurilor luate de alte autorități, inclusiv a măsurilor care au fost luate într-un alt stat membru. În plus, pentru a garanta dreptul la autonomie și libertatea de a face propriile alegeri, este esențial să se respecte voința exprimată de un adult în cadrul puterii de reprezentare, chiar și în cazurile în care respectivele puteri de reprezentare au fost acordate de adult într-un alt stat membru sau confirmate de autoritățile competente ale unui alt stat membru. Pentru a îmbunătăți furnizarea de informații autorităților competente și autorităților centrale relevante și pentru a preveni procedurile paralele sau neluarea în considerare a puterilor de reprezentare, statele membre ar trebui să aibă obligația de a înființa și de a menține unul sau mai multe registre de înscriere a datelor legate de protecția adulților. Registrele de protecție ar trebui să țină evidența informațiilor obligatorii privind măsurile luate de autoritățile lor și, în cazul în care dreptul lor intern prevede confirmarea de către o autoritate competentă a puterilor de reprezentare, evidența informațiilor obligatorii privind respectivele puteri de reprezentare confirmate. Pentru a asigura interoperabilitatea și disponibilitatea informațiilor legate de protecția adulților în Uniune, statele membre care au instituit, înainte de adoptarea prezentului regulament, registre ale măsurilor de protecție, ale puterilor de reprezentare confirmate sau ale altor tipuri de puteri de reprezentare care sunt înregistrate în temeiul dreptului lor intern ar trebui să pună la dispoziție aceleași informații obligatorii în registrele respective.

(45)Pentru a se asigura că informațiile furnizate prin intermediul sistemului de interconectare sunt relevante, statele membre nu ar trebui să fie împiedicate să pună la dispoziție, prin intermediul sistemului de interconectare, informații suplimentare pe lângă informațiile obligatorii. În special, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a pune la dispoziție, prin intermediul sistemului de interconectare, informații referitoare la natura măsurii, numele reprezentantului sau date istorice privind măsurile și puterile de reprezentare înregistrate înainte de aplicarea prezentului regulament. 

(46)Pentru a facilita accesul la informațiile înscrise în registrele de protecție sau în registrele altor puteri de reprezentare ale autorităților competente și ale autorităților centrale cu un interes legitim situate în alte state membre, registrele de măsuri în cauză, puterile de reprezentare confirmate sau alte tipuri de puteri de reprezentare ar trebui să fie interconectate. Prezentul regulament ar trebui să ofere temeiul juridic pentru interconectarea respectivă. 

(47)Interconectarea registrelor statelor membre este o componentă esențială a mecanismului de cooperare pentru a proteja drepturile adulților în cazurile transfrontaliere și pentru a asigura securitatea juridică în Uniune. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că informațiile stocate în registrele lor sunt actualizate. Atunci când modifică sau stabilesc încetarea unei măsuri luate într-un alt stat membru, autoritățile unui stat membru ar trebui să se asigure că informații corespunzătoare sunt furnizate autorităților celuilalt stat membru, în special pentru ca celălalt stat membru să își poată actualiza registrul (registrele) de protecție.

(48)Ar trebui asigurate mijloace moderne și eficiente din punctul de vedere al timpului de comunicare scrisă între autoritățile centrale și autoritățile competente ale statelor membre. În cazul procedurilor inițiate în temeiul prezentului regulament, comunicarea scrisă între autoritățile centrale și autoritățile competente ale statelor membre ar trebui, de regulă, să se efectueze prin mijloace electronice, prin intermediul unui sistem informatic descentralizat, securizat și fiabil. Sistemul informatic descentralizat ar trebui să fie alcătuit din sistemele back-end ale statelor membre și puncte de acces interoperabile, inclusiv punctul de acces electronic european, prin care acestea ar trebui să fie interconectate. Punctele de acces ale sistemului informatic descentralizat ar trebui să se bazeze pe sistemul e-CODEX instituit prin Regulamentul (UE) 2022/850 al Parlamentului European și al Consiliului 13 .

(49)Transmiterea prin intermediul sistemului informatic descentralizat ar putea fi imposibilă ca urmare a unei perturbări a sistemului sau în cazul în care natura a ceea ce trebuie transmis face imposibilă transmiterea prin mijloace digitale, cum ar fi transmiterea de probe fizice sau materiale. Atunci când nu este folosit sistemul informatic descentralizat, comunicarea ar trebui efectuată prin cele mai adecvate mijloace alternative. Astfel de mijloace alternative ar trebui să implice, printre altele, ca transmiterea să fie efectuată cât mai rapid posibil și într-un mod securizat prin alte mijloace electronice securizate sau printr-un serviciu poștal.

(50)Pentru a asigura flexibilitatea anumitor proceduri transfrontaliere pentru protecția adulților, ar putea fi mai adecvate alte mijloace de comunicare. Prin urmare, comunicarea prin intermediul sistemului informatic descentralizat nu ar trebui să fie obligatorie pentru comunicarea directă între autorități, în special în cazul în care autoritățile au nevoie de comunicare personală directă. În astfel de cazuri, ar putea fi utilizate mijloace de comunicare mai puțin formale, cum ar fi poșta electronică. Având în vedere faptul că autoritățile abordează date sensibile, securitatea și fiabilitatea schimbului de informații ar trebui să fie întotdeauna avute în vedere în contextul selectării mijloacelor de comunicare adecvate.

(51)Este necesar să se prevadă mijloace moderne de acces la justiție, care să permită persoanelor fizice și juridice și autorităților competente ale statelor membre să comunice electronic prin intermediul punctului de acces electronic european instituit pe portalul european e-justiție prin Regulamentul (UE) [.../...] al Parlamentului European și al Consiliului 14 [Regulamentul privind digitalizarea]. 

(52)Punctul de acces electronic european ar trebui să permită comunicarea electronică a persoanelor fizice și juridice cu autoritățile competente ale statelor membre în contextul procedurilor de luare a unei decizii privind recunoașterea sau refuzul recunoașterii unei măsuri, al eliberării atestatelor, precum și în contextul procedurilor de emitere, rectificare, modificare, retragere, suspendare a certificatului european de reprezentare sau cale de atac împotriva acestuia. Autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să comunice prin intermediul punctului de acces electronic european numai în cazul în care persoana fizică sau entitatea privată în cauză și-a dat în prealabil consimțământul explicit pentru utilizarea acestui mijloc de comunicare.

(53)Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament ar trebui realizată în conformitate cu Regulamentele (UE) 2016/679 15 și (UE) 2018/1725 16 , precum și cu Directiva 2002/58/CE 17 a Parlamentului European și a Consiliului. Datele cu caracter personal ar trebui prelucrate în temeiul prezentului regulament numai în scopurile specifice prevăzute în acesta, fără a aduce atingere prelucrării ulterioare în scopuri de arhivare în interes public în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) și cu articolul 89 din Regulamentul (UE) 2016/679.

(54)În general, datele cu caracter personal care urmează să fie prelucrate în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie, în special, datele conținute în documentele prelucrate de autoritățile centrale și de autoritățile competente ale statelor membre în ceea ce privește adulții care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament și reprezentanții acestora. Aceste date cu caracter personal ar trebui să se refere în special la informațiile necesare pentru a lua o măsură în ceea ce privește adulții care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament și pentru a asigura protecția continuă a acestora în situații transfrontaliere. În contextul aplicării prezentului regulament, datele cu caracter personal vor fi prelucrate de autoritățile centrale și de autoritățile competente ale statelor membre. În plus, Comisia ar putea fi nevoită să prelucreze datele respective în scopul dezvoltării și întreținerii mijloacelor de comunicare digitală. Prezentul regulament nu ar trebui să limiteze perioada de stocare a informațiilor și a datelor cu caracter personal prelucrate de autoritățile centrale și de autoritățile competente ale statelor membre, deoarece protecția adulților trebuie adesea asigurată pe termen lung, iar măsurile și actele autentice își mențin caracterul relevant pentru o perioadă lungă de timp.

(55)Pe lângă prelucrarea datelor descrisă mai sus, datele cu caracter personal ar trebui, de asemenea, să fie prelucrate în temeiul prezentului regulament în scopul instituirii sistemului de interconectare a registrelor de protecție și a altor registre ale puterilor de reprezentare, precum și în scopul asigurării întreținerii și funcționării corespunzătoare a sistemului respectiv. Această prelucrare suplimentară este justificată de necesitatea ca autoritățile centrale și autoritățile competente ale statelor membre care au un interes legitim să aibă acces la informații care să indice dacă un anumit adult este protejat sau nu într-un alt stat membru, pentru a asigura protecția continuă a respectivului adult în situații transfrontaliere și pentru a spori securitatea juridică și previzibilitatea. Statele membre ar trebui să fie responsabile pentru gestionarea tehnică, întreținerea și securitatea registrelor lor și, în măsura în care dreptul lor intern prevede acest lucru, pentru corectitudinea și fiabilitatea datelor incluse în acestea. Datele referitoare la persoanele vizate ar trebui să fie stocate în principal în registrele ținute de statele membre. În plus, Comisia ar putea fi nevoită să prelucreze date în scopul dezvoltării și întreținerii sistemului de interconectare și să stocheze temporar datele care sunt accesate prin intermediul sistemului de interconectare.

(56)Autoritățile centrale și autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să prelucreze datele cu caracter personal în conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția datelor, în special cu Regulamentul (UE) 2016/679. Prezentul regulament ar trebui să prevadă temeiul juridic pentru prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile centrale și autoritățile competente ale statelor membre în temeiul articolului 6 alineatele (1) și (3) din Regulamentul (UE) 2016/679. Prezentul regulament ar trebui să prevadă, de asemenea, temeiul juridic pentru prelucrarea datelor cu caracter personal de către Comisie în temeiul articolului 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2018/1725.

(57)În plus, datele privind adulții prelucrate în temeiul prezentului regulament pot include, de asemenea, date cu caracter personal privind sănătatea acestor adulți. Aceste date cu caracter personal legate de sănătate pot fi incluse în mod explicit în documentele prelucrate în temeiul prezentului regulament sau pot fi deduse indirect din faptul că un adult nu este în măsură, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților sale personale, să își protejeze interesele. În conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) 2016/679, datele cu caracter personal privind sănătatea ar trebui tratate ca o categorie specială de date cu caracter personal. Prezentul regulament ar trebui să prevadă condiții și garanții pentru prelucrarea acestor categorii speciale de date cu caracter personal de către autoritățile centrale și autoritățile competente ale statelor membre, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/679. Datele vor fi prelucrate de autoritățile statelor membre în exercițiul funcției lor judiciare în conformitate cu litera (f) de la articolul respectiv sau prelucrarea va fi necesară, în conformitate cu litera (g) de la articolul respectiv, din motive de interes public major, în temeiul prezentului regulament, care urmărește să consolideze protecția drepturilor și libertăților fundamentale și a altor drepturi ale adulților în situații transfrontaliere, să îmbunătățească eficacitatea și celeritatea procedurilor judiciare și administrative privind protecția adulților și să consolideze securitatea juridică și previzibilitatea în tranzacțiile transfrontaliere. În mod similar, prezentul regulament ar trebui să prevadă condiții și garanții pentru prelucrarea acestor categorii speciale de date cu caracter personal de către Comisie, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1725. Prelucrarea datelor va fi necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță în conformitate cu litera (f) de la articolul respectiv sau prelucrarea va fi necesară din motive de interes public major în temeiul prezentului regulament, în conformitate cu litera (g) de la articolul respectiv.

(58)Ar trebui să existe garanții adecvate pentru o astfel de prelucrare a categoriilor speciale de date cu caracter personal, iar aceste date ar trebui prelucrate în temeiul prezentului regulament numai în cazul în care acest lucru este necesar și proporțional cu scopurile de prelucrare identificate în temeiul prezentului regulament. De exemplu, ar trebui introduse mai multe garanții atunci când se instituie sistemul de interconectare. Datele prelucrate prin intermediul sistemului de interconectare ar trebui să se limiteze la ceea ce este necesar pentru accesarea informațiilor privind măsurile și puterile de reprezentare referitoare la un anumit adult. Datele prelucrate prin intermediul sistemului de interconectare ar trebui, prin urmare, să se limiteze la datele cu caracter personal incluse în informațiile obligatorii definite în prezentul regulament, cu excepția cazului în care statele membre acordă acces, prin intermediul sistemului de interconectare, la date suplimentare, cum ar fi cele referitoare la puterile de reprezentare înregistrate, sau la numele unui reprezentant și la amploarea reprezentării. Sistemul de interconectare nu ar trebui să stocheze niciun fel de date cu caracter personal, cu excepția stocării temporare necesare pentru a asigura accesul la acestea. Accesul la date prin intermediul sistemului de interconectare nu ar trebui să fie public. Numai autoritățile competente și autoritățile centrale care sunt autorizate, în temeiul dreptului lor intern, să acceseze registrele naționale ar trebui să aibă acces la sistemul de interconectare, atât timp cât au, de asemenea, un interes legitim în accesarea anumitor date. Actele de punere în aplicare ar trebui să prevadă garanții suplimentare în materie de protecție a datelor în ceea ce privește comunicarea digitală și interconectarea registrelor. 

(59)Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului 18 și a emis un aviz la [data] 19 .

(60)În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament în ceea ce privește instituirea sistemului informatic descentralizat și a sistemului descentralizat de interconectare prevăzute în prezentul regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului 20 .

(61)Formularele și informațiile furnizate publicului, precum și comunicarea dintre autoritățile competente și persoanele fizice în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie accesibile, în conformitate cu Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului 21 . Cerința de accesibilitate ar trebui evaluată și pusă în aplicare ținând seama de natura și de efectele juridice ale informațiilor sau ale comunicării. În special, atestările și certificatul european de reprezentare ar trebui să reflecte cu exactitate și în mod detaliat conținutul măsurii luate sau puterile de reprezentare acordate și nu ar trebui simplificate. 

(62)În vederea asigurării actualizării atestatelor prevăzute la articolele 15 și 17 și a certificatului european de reprezentare prevăzut în capitolul VII din prezentul regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei pentru a modifica anexele I-X la prezentul regulament. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, iar respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare 22 . În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(63)În conformitate cu principiul încrederii reciproce și pentru a facilita procedurile transfrontaliere, formalitățile administrative legate de circulația documentelor oficiale ar trebui simplificate în ceea ce privește protecția adulților. Prin urmare, documentele oficiale prezentate în sensul prezentului regulament ar trebui să fie exceptate de la obligația de legalizare sau alte formalități similare, cum ar fi apostila. Această exceptare ar trebui să vizeze documentele oficiale care sunt eliberate de o autoritate publică a unui stat membru și prezentate autorităților publice dintr-un alt stat membru. Exceptarea respectivă ar trebui să se aplice în special în contextul procedurilor judiciare cu un element transfrontalier sau în cadrul procedurilor instituite prin prezentul regulament și ar trebui să vizeze documentele oficiale legate în mod direct de protecția adulților și alte documente justificative.

(64)În relațiile dintre statele membre, prezentul regulament ar trebui să prevaleze asupra Convenției HCCH din 2000 privind protecția adulților. Cu toate acestea, pentru a se asigura că, în ceea ce privește Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, aceasta se aplică țărilor terțe care sunt părți contractante la convenția respectivă și care nu intră sub incidența prezentului regulament, în anumite circumstanțe specifice, în cazul în care adultul își are reședința obișnuită în Uniune și în cazul în care elementul transfrontalier al cazului respectiv implică țara terță respectivă, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice. În plus, cooperarea dintre autoritățile competente și autoritățile centrale ale unui stat membru și cele ale unei părți contractante la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților ar trebui să fie reglementată de dispozițiile relevante ale convenției.

(65)Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice copiilor cu vârsta sub 18 ani, chiar și în cazurile în care aceștia au dobândit capacitate înainte de această vârstă. Acesta ar trebui să evite suprapunerea cu domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2019/1111 al Consiliului 23 și al Convenției HCCH din 19 octombrie 1996 asupra competenței, legii aplicabile, recunoașterii, executării și cooperării privind răspunderea părintească și măsurile de protecție a copiilor 24 . De asemenea, ar trebui să împiedice ca anumite persoane să nu intre nici sub incidența prezentului regulament, nici a celor două instrumente. 

(66)În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(67)[În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.] SAU

(68)[În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Irlanda și-a notificat [, prin scrisoarea din...,] intenția de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului regulament.]

(69)Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume de a spori protecția drepturilor adulților în situații transfrontaliere în Uniune, de a îmbunătăți eficacitatea și celeritatea procedurilor transfrontaliere în ceea ce privește protecția adulților și de a spori securitatea juridică și previzibilitatea în aceste situații, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere aplicabilitatea directă și caracterul obligatoriu al prezentului regulament, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor menționate,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Capitolul I
DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește normele care:

(a)determină statul membru ale cărui autorități sunt competente să ia măsurile de protecție a persoanei adultului sau a bunurilor acestuia;

(b)determină legea aplicabilă de către aceste autorități în exercițiul competenței lor;

(c)determină legea aplicabilă reprezentării adultului;

(d)asigură recunoașterea și executarea acestor măsuri în toate statele membre;

(e)prevăd acceptarea actelor autentice în toate statele membre;

(f)stabilesc cooperarea dintre autoritățile competente și autoritățile centrale ale statelor membre pentru realizarea obiectivelor prezentului regulament;

(g)digitalizează comunicațiile dintre autoritățile competente și autoritățile centrale și furnizează mijloace digitale de comunicare între persoanele fizice și juridice și autoritățile competente;

(h)creează un certificat european de reprezentare; 

(i)instituie un sistem de interconectare a registrelor de protecție ale statelor membre.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

1.Prezentul regulament se aplică în materie civilă protecției în situații transfrontaliere a adulților care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele.

2.Prezentul regulament se aplică, de asemenea, măsurilor adoptate cu privire la un adult care nu a împlinit vârsta de 18 ani la momentul adoptării măsurilor.

3.Aspectele prevăzute la alineatul (1) pot include, în special:

(a)stabilirea incapacității unui adult și instituirea unui regim de protecție;

(b)plasarea adultului sub protecția unei autorități judiciare sau administrative;

(c)tutela, curatela și instituții similare;

(d)desemnarea și atribuțiile oricărei persoane sau organism care are sarcina să se ocupe de persoana adultului sau de bunurile acestuia, să îl reprezinte ori să îl asiste;

(e)decizii privind plasarea adultului într-o unitate sau într-un alt loc în care îi poate fi asigurată protecția;

(f)administrarea, conservarea sau acte de dispoziție privind bunurile aflate în proprietatea adultului;

(g)autorizarea unei intervenții specifice pentru protejarea persoanei adulte sau a bunurilor aflate în proprietatea acesteia.

4.Prezentul regulament nu se aplică în raport cu următoarele:

(a)obligațiile de întreținere;

(b)încheierea, anularea și desfacerea căsătoriei sau a oricărei relații similare, precum și separarea legală;

(c)regimurile patrimoniale privind căsătoria sau orice relație similară;

(d)fiduciile sau succesiunile;

(e)asigurările sociale;

(f)măsurile publice de natură generală în domeniul sănătății;

(g)măsurile luate în legătură cu o persoană ca urmare a unor infracțiuni săvârșite de persoana respectivă;

(h)deciziile privind dreptul de azil și privind imigrația;

(i)măsurile care vizează exclusiv siguranța publică.

5.Alineatul (4) nu aduce atingere, în ceea ce privește aspectele menționate, dreptului unei persoane de a acționa în calitate de reprezentant al adultului. 

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(1)„adult” înseamnă o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani;

(2)„măsură” înseamnă orice măsură luată de o autoritate a unui stat membru, indiferent de denumirea acesteia, care vizează protecția unui adult;

(3)„puteri de reprezentare” înseamnă puterile acordate de un adult, fie în temeiul unui acord, fie printr-un act unilateral, care trebuie exercitate atunci când adultul respectiv nu este în măsură să își protejeze interesele;

(4)„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care a fost luată măsura sau actul autentic a fost întocmit în mod oficial;

(5)„act autentic” înseamnă un act în materie de protecție a unui adult care a fost întocmit sau înregistrat în mod oficial ca act autentic într-un stat membru și a cărui autenticitate:

(a)se referă la semnătura și conținutul actului autentic; precum și

(b)a fost stabilită de către o autoritate publică sau orice autoritate împuternicită în acest sens de către statul membru de origine;

(6)„autoritate” înseamnă orice autoritate judiciară sau administrativă a unui stat membru care are competența de a lua măsuri de protecție a persoanei adultului sau a bunurilor acestuia;

(7)„autoritate de origine” înseamnă autoritatea care a luat măsura sau care a întocmit actul autentic în mod oficial;

(8)„puteri de reprezentare confirmate” înseamnă puteri de reprezentare cu privire la care o autoritate competentă confirmă că reprezentantul învestit cu aceste puteri le poate exercita;

(9)„autoritate competentă” înseamnă o autoritate publică a unui stat membru care are responsabilități în materie de protecție a adulților;

(10)„sistem de interconectare” înseamnă un sistem de interconectare a registrelor de protecție și a registrelor altor puteri de reprezentare;

(11)„sistem informatic descentralizat” înseamnă o rețea de sisteme informatice, de puncte de acces interoperabile care funcționează sub responsabilitatea și administrarea individuală a fiecărui stat membru, precum și punctul de acces electronic european, care permite schimbul transfrontalier securizat și fiabil de informații;

(12)„registru de protecție” înseamnă un registru în care sunt înregistrate măsuri de protecție a unui adult sau puteri de reprezentare confirmate;

(13)„punct de acces electronic european” înseamnă un punct de acces interoperabil astfel cum este definit la articolul 2 punctul 5 din Regulamentul [...]. [Regulamentul privind digitalizarea];

Articolul 4

Trimiteri la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților

Atunci când este menționată în prezentul regulament, Convenția HCCH din 13 ianuarie 2000 privind protecția internațională a adulților („Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților”), care este anexată la prezentul regulament, se aplică mutatis mutandis.

Capitolul II
COMPETENȚA

Articolul 5

Competență generală

Sub rezerva articolului 6 din prezentul regulament, competența se stabilește în conformitate cu capitolul II din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților.

Articolul 6

Alegerea competenței

1.Fără a aduce atingere articolului 5, autoritățile unui alt stat membru decât statul membru în care adultul își are reședința obișnuită sunt competente în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)adultul a ales autoritățile statului membru respectiv, atunci când era încă în măsură să își protejeze interesele; 

(b)exercitarea competenței este în interesul adultului; 

(c)autoritățile unui stat membru care au competență în temeiul articolelor 5-8 din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților nu își exercită competența.

2.Atunci când își exercită competența în conformitate cu alineatul (1), autoritățile unui stat membru notifică, utilizând formularul prevăzut în anexa IV, autoritatea centrală din statul membru în care adultul își are reședința obișnuită, desemnată în temeiul articolului 18.

3.Alegerea competenței la care se face referire la alineatul (1) se face în scris, datată și semnată de adult. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a alegerii este considerată echivalentă formei scrise. 

4.Trimiterile la articolul 5 din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților de la articolul 7 alineatele (1), (2) și (3), articolele 9, 10 și articolul 11 alineatele (1) și (2) din convenția respectivă se interpretează ca incluzând, de asemenea, o trimitere la prezentul articol. Informațiile prevăzute la articolul 10 alineatul (4) din convenție sunt, de asemenea, furnizate, după caz, autorității care și-a exercitat competența în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 7

Competența neexclusivă 

Competența conferită autorităților alese de adult în temeiul articolului 6 din prezentul regulament nu este exclusivă și, în special, nu împiedică autoritățile competente în temeiul articolelor 5 și 6 din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților să își exercite competența, în cazul în care autoritățile alese de adult nu își exercită competența sau în cazul în care renunță la această competență. 

Capitolul III
LEGEA APLICABILĂ

Articolul 8

Stabilirea legii aplicabile

Legea aplicabilă protecției transfrontaliere a adulților se stabilește în conformitate cu capitolul III din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților.

Capitolul IV
RECUNOAȘTEREA ȘI EXECUTAREA MĂSURILOR

Secțiunea 1
Recunoașterea măsurilor

Articolul 9

Recunoașterea unei măsuri

1.O măsură luată de autoritățile unui stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără a fi necesară vreo procedură specială.

2.Orice persoană interesată, inclusiv adultul vizat de măsură, poate solicita autorităților unui stat membru să decidă asupra recunoașterii sau a refuzului recunoașterii unei măsuri luate în alt stat membru.

3.În cazul în care rezultatul unor proceduri în fața autorității unui stat membru depinde de soluționarea unei chestiuni incidentale referitoare la refuzul sau lipsa refuzului recunoașterii, autoritatea respectivă este competentă în materie.

Articolul 10

Motive de refuz al recunoașterii

Recunoașterea unei măsuri luate într-un alt stat membru poate fi refuzată în următoarele cazuri:

(a)dacă măsura a fost luată, cu excepția unei situații de urgență, în cadrul unor proceduri judecătorești sau administrative, fără să se fi dat posibilitatea adultului de a fi audiat; 

(b)dacă o asemenea recunoaștere este în mod vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat; 

(c)dacă măsura este incompatibilă cu o măsură ulterioară luată într-o țară terță care ar fi avut competență în temeiul articolului 5 sau al articolului 6, în cazul în care această măsură ulterioară îndeplinește cerințele de recunoaștere în statul membru solicitat; 

(d)dacă procedura prevăzută la articolul 14 nu a fost respectată.

Secțiunea 2
Forța executorie și executarea măsurilor

Articolul 11

Forța executorie (eliminarea procedurii de exequatur)

O măsură luată de autoritățile unui stat membru care este executorie în statul membru respectiv este executorie într-un alt stat membru fără a fi necesară o hotărâre de încuviințare a executării.

Articolul 12

Executare

1.Sub rezerva secțiunii 3, procedura de executare a măsurilor luate într-un alt stat membru este reglementată de dreptul statului membru de executare. O măsură luată într-un stat membru care este executorie în statul membru solicitat se execută în statul membru respectiv în aceleași condiții ca o măsură luată în statul membru solicitat. 

2.Fără a aduce atingere alineatului (1), motivele de refuz sau de suspendare a executării în temeiul legislației statului membru solicitat se aplică în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu motivele menționate la articolul 10.

Secțiunea 3
Dispoziții comune

Articolul 13

Interzicerea revizuirii pe fond

O măsură luată de autoritățile unui stat membru nu poate face, în niciun caz, obiectul unei revizuiri pe fond.

Articolul 14

Procedura 

1.Persoana care solicită sau contestă recunoașterea, care solicită executarea sau invocă o măsură luată într-un stat membru în fața autorităților unui alt stat membru prezintă:

(a)o copie a măsurii, care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale; 

(b)un atestat eliberat în temeiul articolului 15.

2.Autoritatea în fața căreia se invocă o măsură luată într-un alt stat membru sau în fața căreia se solicită sau se contestă recunoașterea sau executarea unei măsuri luate într-un alt stat membru poate, dacă este necesar, să ceară solicitantului să furnizeze o traducere sau o transcriere a conținutului atestatului menționat la alineatul (1) litera (b).

Articolul 15

Atestat

La cererea oricărei persoane interesate, autoritatea de origine eliberează un atestat utilizând formularul prevăzut în anexa I, care reflectă conținutul măsurii. 

Capitolul V
ACTE AUTENTICE

Articolul 16

Acceptarea actelor autentice

1.Un act autentic întocmit într-un stat membru are aceeași forță probantă în alt stat membru pe care o are în statul membru de origine sau o forță cât mai apropiată, cu condiția să nu contravină în mod vădit ordinii publice din statul membru în cauză.

2.Actul autentic prezentat îndeplinește condițiile necesare pentru autentificare în statul membru de origine. 

Articolul 17

Atestat

Persoana care dorește să utilizeze un act autentic într-un alt stat membru poate solicita autorității competente care a întocmit sau a înregistrat în mod oficial actul autentic în statul membru de origine să completeze formularul prevăzut în anexa II care descrie forța probantă a actului autentic în statul membru de origine.

Capitolul VI
COOPERAREA

Secțiunea 1
Autoritățile centrale

Articolul 18

Desemnarea autorității centrale

1.Fiecare stat membru desemnează una sau mai multe autorități centrale însărcinate să-l asiste la aplicarea prezentului regulament și precizează competențele teritoriale și materiale ale fiecăreia.

2.Atunci când un stat membru a desemnat mai multe autorități centrale, comunicările se adresează direct autorității centrale competente. În cazul în care o comunicare este adresată unei autorități centrale necompetente, aceasta transmite comunicarea către autoritatea centrală competentă și informează expeditorul cu privire la acest fapt. 

3.Statele membre se asigură că autoritățile centrale dispun de efective de personal, resurse și mijloace moderne de comunicare, suficiente și adecvate pentru ca acestea să își îndeplinească pe deplin atribuțiile care le revin în temeiul prezentului regulament.

Articolul 19

Atribuțiile autorităților centrale

1.Autoritățile centrale cooperează și promovează cooperarea dintre autoritățile competente din statele lor membre în ceea ce privește aplicarea prezentului regulament.

2.Autoritățile centrale comunică informații cu privire la dreptul intern și la procedurile și serviciile naționale disponibile în materia protecției adulților și iau măsurile pe care le consideră corespunzătoare pentru ameliorarea aplicării prezentului regulament. 

3.Autoritățile centrale facilitează comunicarea, prin toate mijloacele, între autoritățile competente.

Articolul 20

Localizarea unui adult sau a unei persoane susceptibile de a oferi sprijin

Autoritatea centrală a unui stat membru, fie direct, fie prin intermediul autorităților competente, oferă, la cererea unei autorități a unui alt stat membru, asistență pentru descoperirea locului în care se află:

(a)un adult, atunci când există indicii că acesta se află pe teritoriul statului membru solicitat și are nevoie de protecție;

(b)o persoană care este susceptibilă să ofere sprijin adultului, în conformitate cu informațiile furnizate de adult sau de o altă autoritate competentă, în cazul în care se constată că o astfel de persoană poate fi prezentă pe teritoriul statului membru solicitat.

Articolul 21

Plasament

1.În cazul în care o autoritate a unui stat membru preconizează plasamentul adultului într-un alt stat membru, într-o unitate sau într-o altă instituție în care poate fi asigurată protecția, aceasta obține în prealabil aprobarea unei autorități centrale din celălalt stat membru. În acest scop, transmite autorității centrale a statului membru solicitat un raport privind adultul, însoțit de motivele măsurii propuse, utilizând formularul prevăzut în anexa VI.

2.Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care plasamentul este preconizat la o persoană privată.

3.Hotărârea prin care se acordă sau se refuză aprobarea se transmite autorității solicitante în termen de cel mult șase săptămâni de la primirea cererii, în afara cazului în care acest lucru este imposibil din cauza unor circumstanțe excepționale.

4.Alineatele (1), (2) și (3) nu împiedică autoritățile centrale sau autoritățile competente să încheie cu autoritățile centrale sau autoritățile competente din unul sau mai multe alte state membre acorduri sau înțelegeri care simplifică procedura de consultare pentru obținerea aprobării în cadrul relațiilor lor reciproce sau să le mențină pe cele existente.

Articolul 22

Desemnarea unui reprezentant în străinătate

1.În cazul în care autoritatea unui stat membru preconizează desemnarea unei autorități competente dintr-un alt stat membru ca reprezentant al unui adult care să ofere sprijin pentru punerea în aplicare a unei măsuri, aceasta transmite cererea sa autorității centrale a statului solicitat utilizând formularul prevăzut în anexa VII. 

2.În cazul în care autoritatea centrală solicitată cere acest lucru, autoritatea solicitantă asigură rambursarea fără întârziere a următoarelor:

(a)onorariile plătite reprezentantului; precum și 

(b)costurile generate de punerea în aplicare a măsurii în celălalt stat membru. 

3.Înainte de a executa cererea, autoritatea centrală solicitată poate pretinde autorității solicitante un depozit sau o plată în avans corespunzătoare în raport cu cheltuielile solicitate. 

4.Obligația părților de a suporta onorariile și costurile în temeiul alineatului (2) sau de a constitui depozitul ori de a efectua plata în avans în conformitate cu alineatul (3) este reglementată de dreptul statului membru al autorității solicitante.

Articolul 23

Întrunirile autorităților centrale

1.Autoritățile centrale se întrunesc în mod regulat pentru a facilita aplicarea prezentului regulament.

2.Convocarea întrunirilor autorităților centrale se efectuează, în special, de Comisie în cadrul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială, în conformitate cu Decizia 2001/470/Cea Consiliului 25 .

Secțiunea 2
Autorități competente

Articolul 24

Implementarea măsurilor

Autoritățile competente dintr-un stat membru pot cere sprijinul autorităților competente dintr-un alt stat membru în vederea punerii în aplicare a măsurilor.

Articolul 25

Schimbul de informații între autorități

1.În cazul în care se intenționează a se lua o măsură, dacă situația adultului o cere, autoritățile unui stat membru pot solicita autorităților celorlalte state membre care au informații relevante pentru protecția adultului să le fie comunicate aceste informații.

2.Cererea menționată la alineatul (1) se transmite direct sau prin intermediul autorității centrale a statului membru solicitat.

Articolul 26

Pericol grav

1.În cazul în care adultul este expus unui pericol grav, autoritățile competente din statul membru în care au fost luate sau urmează să fie luate măsuri de protecție față de acel adult, dacă au fost informate despre schimbarea reședinței adultului sau despre prezența adultului într-un alt stat membru, la rândul lor informează autoritățile competente ale celuilalt stat membru despre pericol și despre măsurile luate sau în curs de a fi luate.

2.Informațiile menționate la alineatul (1) se transmit direct sau prin intermediul autorității centrale a statului membru solicitat.

Articolul 27

Comunicarea directă și cooperarea între autorități

1.În sensul prezentului regulament, autoritățile statelor membre pot să coopereze și să comunice direct între ele sau să își solicite informații în mod direct, cu condiția ca această comunicare să respecte drepturile procesuale ale părților la procedură și confidențialitatea informațiilor.

2.Cooperarea menționată la alineatul (1) poate fi pusă în aplicare prin orice mijloace pe care autoritatea le consideră adecvate și poate viza în special comunicările în sensul:

(a)Articolul 5; 

(b)prezentului capitol.

3.În scopul comunicării în temeiul articolului 8 din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, autoritățile statelor membre pot utiliza formularul prevăzut în anexa VIII la prezentul regulament.

4.În scopul informării autorităților unui alt stat membru în temeiul articolelor 7, 10 și 11 din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, autoritățile statelor membre pot utiliza formularul prevăzut în anexa IX la prezentul regulament. 

Secțiunea 3
Dispoziții generale

Articolul 28

Medierea și soluționarea alternativă a litigiilor

Autoritățile centrale și autoritățile competente ale statelor membre încurajează, fie în mod direct, fie prin intermediul altor organisme, recurgerea la mediere sau la alte mijloace de soluționare alternativă a litigiilor, pentru a ajunge la înțelegeri asupra soluțiilor privind protecția persoanei sau a bunurilor unui adult în situațiile în care se aplică prezentul regulament.

Articolul 29

Nedivulgarea informațiilor

Autoritățile centrale și autoritățile competente ale statelor membre nu divulgă și nici nu confirmă informațiile colectate sau transmise în sensul prezentului regulament în cazul în care stabilesc că acest lucru ar putea:

(a)pune în pericol sănătatea, siguranța sau libertatea adultului ori a unei alte persoane;

(b)pune în pericol bunurile aflate în proprietatea adultului. 

Articolul 30

Costurile autorităților centrale și ale autorităților competente

1.Asistența acordată de autoritățile centrale și autoritățile competente în temeiul prezentului regulament este gratuită.

2.Fără a aduce atingere articolului 37 alineatul (2), fiecare autoritate centrală și fiecare autoritate competentă suportă propriile costuri care decurg din aplicarea prezentului regulament.

Articolul 31

Limbi

1.Solicitările sau cererile efectuate în temeiul prezentului capitol sunt completate în limba oficială a statului membru solicitat sau, dacă există mai multe limbi oficiale în statul membru respectiv, în limba oficială sau în una din limbile oficiale ale locului în care este stabilită autoritatea centrală sau autoritatea competentă respectivă, sau orice altă limbă oficială a Uniunii pe care statul membru respectiv declară că o acceptă, cu excepția scutirii de la traducere acordată de autoritatea centrală sau autoritatea competentă a statului membru respectiv.

2.Documentele care însoțesc formularul de solicitare sau de cerere se traduc în limba stabilită în conformitate cu alineatul (1) doar în cazul în care este necesară o traducere pentru acordarea asistenței solicitate.

Articolul 32

Formulare

Autoritățile competente și autoritățile centrale pot utiliza formularele prevăzute în anexele V și X la prezentul regulament pentru a trimite și confirma primirea unei cereri formulate în temeiul prezentului capitol.

Articolul 33

Asistență judiciară

Un solicitant care, în statul membru de origine, a beneficiat în tot sau în parte de asistență judiciară sau de o scutire de taxe sau cheltuieli beneficiază de cea mai favorabilă asistență sau de cea mai mare scutire prevăzută de dreptul statului membru solicitat:

(a)în cadrul oricărei proceduri de recunoaștere sau executare a unei măsuri;

(b)în contextul notificării sau comunicării unui act judiciar sau extrajudiciar într­un alt stat membru; 

(c)în cadrul procedurilor instituite în temeiul prezentului capitol.

Capitolul VII
CERTIFICATUL EUROPEAN DE REPREZENTARE

Articolul 34

Crearea unui certificat european de reprezentare

1.Prezentul regulament creează un certificat european de reprezentare („certificatul”), care este emis în scopul utilizării într-un alt stat membru și care produce efectele enumerate la articolul 40.

2.Utilizarea certificatului nu este obligatorie.

3.Certificatul nu înlocuiește documentele interne utilizate în scopuri similare în statele membre. Cu toate acestea, un certificat emis în scopul utilizării într-un alt stat membru produce efectele enumerate la articolul 40 și în statul membru ale cărui autorități competente l-au eliberat în temeiul prezentului capitol.

Articolul 35

Scopul certificatului

1.Certificatul este emis pentru uzul reprezentanților care, într-un alt stat membru, trebuie să își invoce puterile de reprezentare a adulților care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele. 

2.Certificatul poate fi utilizat pentru a demonstra că reprezentantul este autorizat, pe baza unei măsuri sau a unei puteri de reprezentare confirmate, să reprezinte adultul, în special în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele aspecte: 

(a)controlul și administrarea bunurilor imobile sau a altor active ale adultului, precum și dispunerea de acestea;

(b)achiziționarea de bunuri imobile sau de alte active în numele sau pe seama adultului;

(c)executarea unui contract încheiat de adult;

(d)desfășurarea, în numele adultului, a oricărei activități comerciale sau de afaceri;

(e)îndeplinirea responsabilităților și a obligațiilor legale ale adultului;

(f)desfășurarea procedurilor judiciare în numele sau pe seama adultului;

(g)decizii medicale, inclusiv acordarea și refuzarea consimțământului pentru efectuarea unui tratament medical; 

(h)decizii privind bunăstarea personală și locul de reședință al adultului. 

Articolul 36

Competența de a elibera certificatul

1.Certificatul se eliberează în statul membru în care a fost luată o măsură sau în care au fost confirmate puterile de reprezentare cu privire la un adult.

2.Autoritatea emitentă a statului membru menționat la alineatul (1) este:

(a)autoritatea competentă care a luat o măsură sau a confirmat puterile de reprezentare în ceea ce privește adultul; 

(b)o altă autoritate competentă, desemnată de statul membru, care are acces la informațiile privind măsura luată sau puterile de reprezentare confirmate.

Articolul 37

Cererea de certificat 

1.Certificatul se eliberează la cererea unui reprezentant autorizat, prin intermediul unei măsuri luate sau al unor puteri de reprezentare confirmate într-un stat membru, să reprezinte adultul (denumit în continuare: „solicitantul”). 

2.Statele membre se asigură că taxa pentru obținerea certificatului, dacă există, nu depășește costul de producție al certificatului.

Articolul 38

Eliberarea certificatului

1.La primirea cererii de certificat, autoritatea emitentă verifică dacă:

(a)solicitantul are dreptul de a solicita certificatul în conformitate cu puterile conferite solicitantului prin măsura luată sau puterile de reprezentare confirmate în statul membru al autorității emitente („măsura sursă” sau „puterile de reprezentare confirmate sursă”);

(b)elementele care trebuie certificate sunt în conformitate cu măsura sursă sau cu respectivele puteri de reprezentare confirmate sursă; 

(c)această măsură sursă sau respectivele puteri de reprezentare confirmate sursă sunt în continuare valabile și nu au fost înlocuite cu o măsură sau cu puteri de reprezentare confirmate ulterioare.

2.Autoritatea emitentă verifică toate elementele enumerate la alineatul (1), în special făcând trimitere la informațiile și documentele aflate la dispoziția sa. De asemenea, aceasta poate efectua cercetări suplimentare necesare pentru a verifica elementele respective. În această privință, poate solicita, atât solicitantului sau autorităților competente ale unui alt stat membru cât și ambelor, informațiile sau documentele pe care le consideră necesare pentru verificarea elementelor care trebuie certificate.

3.Pentru verificarea elementelor enumerate la alineatul (1), autoritatea emitentă consultă, de asemenea, dacă este posibil, sistemul de interconectare prevăzut în capitolul VIII. 

4.Solicitantul furnizează autorității emitente, la cerere, documentele sau informațiile menționate la alineatul (1). În mod similar, autoritățile competente ale altor state membre furnizează autorității emitente, la cerere, documentele sau informațiile deținute, în cazul în care autoritățile competente respective ar fi autorizate, în temeiul dreptului intern, să furnizeze astfel de informații unei alte autorități naționale.

5.Autoritatea emitentă eliberează certificatul fără întârziere după verificarea cu succes a tuturor elementelor enumerate la alineatul (1). Aceasta eliberează certificatul chiar dacă reședința obișnuită a adultului s-a schimbat într-un alt stat membru sau într-o țară terță. Autoritatea nu eliberează certificatul în cazul în care măsura sursă sau puterile de reprezentare confirmate sursă sau elementele care urmează să fie certificate au fost contestate, cu excepția cazului în care acestea sunt aplicabile în mod provizoriu.

6.Certificatul se emite utilizându-se formularul care figurează în anexa III.

7.Certificatul se completează și se eliberează în limba statului membru al autorității emitente. Certificatul poate fi eliberat și într-o altă limbă oficială a Uniunii aleasă de solicitant. Acest lucru nu creează nicio obligație pentru autoritatea emitentă care eliberează certificatul de a furniza o traducere sau o transliterare a conținutului traductibil din câmpurile de text liber.

8.Autoritatea emitentă ia toate măsurile necesare pentru a informa adultul și orice persoană care are un interes legitim cu privire la eliberarea unui certificat. 

9.Certificatul este valabil pentru o perioadă de 1 an. În cazuri justificate, autoritatea emitentă poate decide ca perioada de valabilitate să fie mai lungă sau mai scurtă, în special în cazul în care măsura sursă are o durată mai lungă sau mai scurtă de un an.

Articolul 39

Conținutul certificatului

1.Certificatul indică puterile pe care le are reprezentantul unui adult sau, după caz, în mod negativ, puterile pe care reprezentantul nu le are. După caz, certificatul indică, de asemenea, orice limitări ale puterilor în cauză sau condiții aferente acestora. 

Articolul 40

Efectele certificatului

1.Certificatul produce efecte în fiecare stat membru fără a fi necesară nicio procedură specială.

2.Se consideră că certificatul dovedește în mod fidel elementele stabilite în temeiul legii aplicabile măsurii sursă sau puterilor de reprezentare confirmate sursă sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile elementelor specifice. Se consideră că persoana menționată în certificat drept reprezentant al unui adult are puterile menționate în certificat, fără alte condiții sau restricții aferente acelor puteri decât cele menționate în certificat. Cu toate acestea, prezumția nu se aplică elementelor care nu intră sub incidența prezentului regulament.

3.Se consideră că orice persoană care, acționând pe baza informațiilor atestate într-un certificat valabil, interacționează cu o persoană indicată în certificat ca reprezentant al adultului cu privire la un anumit aspect, a interacționat cu o persoană autorizată să reprezinte adultul în această privință, cu excepția cazului în care persoana știe că cele conținute în certificat nu corespund realității sau nu au caracter valabil sau nu are cunoștință de o astfel de inexactitate sau invaliditate din cauza unei neglijențe grave.

Articolul 41

Copii certificate ale certificatului

1.Autoritatea emitentă păstrează originalul certificatului și eliberează una sau mai multe copii certificate solicitantului.

2.În sensul articolului 42 alineatul (3) și al articolului 44 alineatul (2), autoritatea emitentă păstrează o listă a copiilor certificate care au fost eliberate în temeiul alineatului (1) din prezentul articol.

3.Sfârșitul perioadei de valabilitate a unei copii certificate corespunde cu sfârșitul perioadei de valabilitate a certificatului în temeiul articolului 38 alineatul (9), care urmează să fie indicat în copia certificată sub forma unei date de expirare. După expirarea acestei perioade, pentru a fi în măsură să utilizeze certificatul în sensul indicat la articolul 35, orice persoană care deține o copie certificată trebuie să solicite eliberarea unui nou certificat de la autoritatea emitentă.

Articolul 42

Rectificarea, modificarea sau retragerea certificatului

1.La cererea unei persoane care are un interes legitim sau din proprie inițiativă, autoritatea emitentă rectifică certificatul în cazul unei erori materiale.

2.La cererea unei persoane care are un interes legitim sau, în cazurile în care acest lucru este posibil, în temeiul dreptului intern, autoritatea emitentă, din proprie inițiativă, modifică sau retrage certificatul în situația în care s-a stabilit că certificatul sau anumite elemente din certificat nu corespund realității sau nu au caracter valabil.

3.Autoritatea emitentă informează fără întârziere toate persoanele cărora le-au fost eliberate copii certificate ale certificatului în temeiul articolului 41 alineatul (1) cu privire la orice rectificare, modificare sau retragere a acestuia.

Articolul 43

Căi de atac

1.Hotărârile luate de autoritatea emitentă în temeiul articolului 38 cu privire la eliberarea unui certificat sau la refuzul de a elibera un certificat pot fi contestate de orice persoană care are un interes legitim. 

Hotărârile luate de autoritatea emitentă în temeiul articolului 42 și al articolului 44 alineatul (1) litera (a) pot fi contestate de orice persoană care are un interes legitim.

Contestația se înaintează unei autorități judiciare din statul membru al autorității emitente, în conformitate cu legislația acelui stat membru. 

2.Statele membre prezintă Comisiei autoritățile judiciare competente să soluționeze procedurile privind căile de atac prevăzute la alineatul (1). 

3.În cazul în care, ca urmare a contestației menționate la alineatul (1), se stabilește că certificatul nu corespunde realității sau nu are caracter valabil, autoritatea judiciară competentă rectifică, modifică sau retrage certificatul sau asigură rectificarea, modificarea sau retragerea certificatului de către autoritatea emitentă.

În cazul în care, ca rezultat al contestației menționate la alineatul (1), se stabilește că eliberarea certificatului a fost refuzată în mod nejustificat, autoritatea judiciară competentă eliberează certificatul sau se asigură că autoritatea emitentă reexaminează cazul și ia o nouă hotărâre.

Articolul 44

Suspendarea efectelor certificatului

1.Efectele certificatului pot fi suspendate de una dintre următoarele autorități competente:

(a)autoritatea emitentă, la cererea oricărei persoane care are un interes legitim, în cursul unei modificări sau retrageri a certificatului în temeiul articolului 42; 

(b)autoritatea judiciară menționată la articolul 43, la cererea oricărei persoane care are dreptul să conteste o hotărâre adoptată de autoritatea emitentă, în cursul unei astfel de contestații. 

2.Autoritatea emitentă sau, după caz, autoritatea judiciară informează fără întârziere toate persoanele cărora le-au fost eliberate copii certificate ale certificatului în temeiul articolului 41 alineatul (1) cu privire la orice suspendare a efectelor certificatului.

Pe durata suspendării efectelor certificatului nu se mai pot elibera alte copii certificate ale certificatului.

Capitolul VIII
INSTITUIREA ȘI INTERCONECTAREA REGISTRELOR DE PROTECȚIE

Articolul 45

Instituirea registrelor de protecție

1.Cel târziu până la [doi ani de la data începerii aplicării], statele membre instituie și mențin pe teritoriul lor unul sau mai multe registre în care sunt înregistrate informații referitoare la măsurile de protecție și, în cazul în care dreptul lor național prevede confirmarea puterilor de reprezentare de către o autoritate competentă, referitoare la aceste puteri de reprezentare („registre de protecție”).

2.Printre informațiile înscrise în registrele prevăzute la alineatul (1) se numără următoarele („informații obligatorii”):

(a)indicarea faptului că a fost luată o măsură sau, după caz, că au fost acordate sau confirmate puteri de reprezentare;

(b)data primei măsuri, precum și data măsurilor ulterioare luate sau, după caz, data la care puterile de reprezentare au fost acordate de un adult sau confirmate de o autoritate competentă;

(c)în cazul în care o măsură sau o decizie privind puterile de reprezentare este aplicabilă cu titlu provizoriu, data la care expiră termenul de contestare a măsurii sau a deciziei privind puterile de reprezentare;

(d)data expirării sau a revizuirii măsurilor sau a puterilor de reprezentare, dacă este cazul;

(e)autoritatea competentă care a luat, a modificat măsura sau a stabilit încetarea acesteia sau care a înregistrat, a confirmat, a modificat puterile de reprezentare sau a stabilit încetarea acestora;

(f)numele, locul și data nașterii adultului și, dacă este cazul, codul numeric personal.

3.Informațiile menționate la alineatul (1) se publică în registrele de protecție cât mai curând posibil după îndeplinirea următoarelor condiții:

(a)autoritățile statului membru:

(i)au luat, au modificat măsura sau au stabilit încetarea acesteia; sau

(ii)au confirmat, modificat puterile de reprezentare acordate de un adult sau au stabilit încetarea acestora; 

(b)termenul pentru introducerea unei căi de atac împotriva măsurii sau a deciziei privind puterile de reprezentare a expirat, cu excepția cazului în care măsura sau puterile de reprezentare sunt aplicabile cu titlu provizoriu.

4.Alineatul (1) nu împiedică statele membre să includă documente sau informații suplimentare în registrele lor de protecție, cum ar fi numele reprezentantului sau natura și sfera de aplicare a reprezentării.

Articolul 46

Interoperabilitatea registrelor altor puteri de reprezentare

Cel târziu până la [doi ani de la data începerii aplicării], statele membre în care dreptul intern prevede registre electronice care înregistrează informații privind alte puteri de reprezentare înregistrate de o autoritate competentă și în cazul în care dreptul intern nu prevede confirmarea unor astfel de puteri de reprezentare, se asigură că registrele respective înregistrează informațiile obligatorii menționate la articolul 45 alineatul (2).

Articolul 47

Interconectarea registrelor

1.Prin intermediul unor acte de punere în aplicare, Comisia instituie un sistem descentralizat de interconectare („sistemul de interconectare”) format din: 

(a)registrele de protecție ale statelor membre privind măsurile menționate la articolul 45 și, după caz, registrele de protecție ale statelor membre privind puterile de reprezentare confirmate menționate la articolul 45 și registrele statelor membre privind alte puteri de reprezentare menționate la articolul 46; 

(b)un punct de acces electronic central la informațiile din sistem. 

2.Sistemul de interconectare furnizează un serviciu de căutare în toate limbile oficiale ale Uniunii pentru a pune la dispoziție următoarele:

(a)informațiile obligatorii prevăzute la articolul 45 alineatul (2); 

(b)orice alte documente sau informații incluse în registrele de protecție sau în alte registre ale puterilor de reprezentare, pe care statele membre aleg să le pună la dispoziție prin intermediul sistemului de interconectare.

Articolul 48

Condiția de acces la informații prin intermediul sistemului de interconectare

1.Statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 47 alineatul (2) sunt disponibile în mod gratuit prin intermediul sistemului de interconectare.

2.Informațiile disponibile prin intermediul sistemului de interconectare sunt disponibile numai autorităților competente sau autorităților centrale ale unui stat membru care:

(a)au acces la informațiile obligatorii în temeiul dreptului lor intern; 

(b)au un interes legitim în ceea ce privește accesarea acestor informații.

3.În sensul alineatului (2) litera (a), statele membre furnizează mijloacele de autorizare a autorităților competente sau a autorităților centrale respective să aibă acces la sistemul de interconectare.

4.La cererea autorităților competente sau a autorităților centrale respective, sistemul de interconectare pune automat la dispoziția acestora informațiile menționate la articolul 47 alineatul (2).

Capitolul IX
COMUNICARE DIGITALĂ

Articolul 49

Mijloace de comunicare între autoritățile competente sau autoritățile centrale

1.Comunicarea scrisă dintre autoritățile competente sau autoritățile centrale, inclusiv schimbul de formulare prevăzute în anexele I-X, se efectuează prin intermediul unui sistem informatic descentralizat securizat și fiabil.

2.Este posibil ca utilizarea sistemului informatic descentralizat să nu fie adecvată pentru comunicarea directă între autorități efectuată în temeiul articolului 27 alineatul (1), putând fi utilizate în schimb orice alte mijloace de comunicare.

3.În cazul în care comunicarea electronică prevăzută la alineatul (1) nu este posibilă ca urmare a perturbării sistemului informatic descentralizat, a naturii materialul transmis sau a unor circumstanțe excepționale, transmiterea se efectuează prin cele mai rapide și mai adecvate mijloace alternative, ținându-se seama de nevoia de a se asigura un schimb securizat și fiabil de informații.

Articolul 50

Comunicarea prin intermediul punctului de acces electronic european

1.Punctul de acces electronic european creat pe portalul european e-justiție în temeiul articolului 4 din Regulamentul UE [...] [Regulamentul privind digitalizarea] poate fi utilizat pentru comunicarea electronică dintre persoanele fizice și juridice și autoritățile competente ale statelor membre și autoritățile emitente în legătură cu următoarele:

(a)procedurile de pronunțare a unei hotărâri privind recunoașterea sau refuzul recunoașterii unei măsuri luate într-un stat membru în temeiul articolului 10;

(b)o cerere de eliberare a atestatului în temeiul articolelor 15 și 17;

(c)procedurile de solicitare, eliberare, rectificare, modificare, retragere, suspendare sau contestare a certificatului european e reprezentare în conformitate cu capitolul VII.

2.Articolul 4 alineatul (3), articolul 5 alineatele (2) și (3) și articolul 6 din Regulamentul UE [...] [Regulamentul privind digitalizarea] se aplică în scopul comunicărilor electronice menționate la alineatul (1).

Articolul 51

Semnături electronice și sigilii electronice

1.Cadrul general pentru utilizarea serviciilor de încredere, prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului 26 , se aplică în cazul comunicării electronice efectuate în temeiul prezentului regulament.

2.În cazul în care un act transmis în cadrul comunicării electronice efectuate în temeiul articolului 49 alineatul (1) necesită sau conține un sigiliu sau o semnătură manuscrisă, acestea se pot înlocui cu sigilii electronice calificate sau semnături electronice calificate, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 910/2014.

3.În cazul în care un act transmis în cadrul comunicării electronice efectuate în temeiul articolului 50 necesită sau conține un sigiliu sau o semnătură manuscrisă, acestea se pot înlocui cu sigilii electronice avansate, semnături electronice avansate, sigilii electronice calificate sau semnături electronice calificate, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 910/2014.

Articolul 52

Efectele juridice ale actelor în format electronic

Nu se pot nega efectele juridice ale actelor transmise în cadrul comunicării electronice și respectivele acte nu pot fi considerate inadmisibile în contextul procedurilor judiciare transfrontaliere desfășurate în temeiul prezentului regulament exclusiv pentru motivul că respectivele acte sunt în format electronic.

Capitolul X
PROTECȚIA DATELOR 

Articolul 53

Dispoziții generale privind protecția datelor

1.Datele cu caracter personal necesare pentru aplicarea prezentului regulament sunt prelucrate de către autoritățile competente și autoritățile centrale ale statelor membre în scopul simplificării procedurilor transfrontaliere și al cooperării dintre statele membre în raport cu chestiuni care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament și, prin urmare, în scopul îmbunătățirii protecției adulților în situații internaționale. În special, datele cu caracter personal sunt prelucrate în temeiul prezentului regulament în următoarele scopuri:

(a)stabilirea statelor membre ale căror autorități sunt competente în temeiul capitolului II;

(b)stabilirea legii aplicabile măsurilor și puterilor de reprezentare în temeiul capitolului III;

(c)facilitarea procedurilor transfrontaliere pentru recunoașterea și executarea măsurilor prevăzute în capitolul IV, inclusiv obținerea unei hotărâri privind recunoașterea sau refuzul recunoașterii unei măsuri în temeiul articolului 10 și prezentarea de documente în scopul invocării sau al executării măsurii în temeiul articolului 14; 

(d)facilitarea acceptării actelor autentice în toate statele membre în temeiul capitolului V;

(e)cooperarea dintre autoritățile competente și autoritățile centrale ale statelor membre în temeiul capitolului VI și comunicarea lor digitală în temeiul articolului 49;

(f)comunicarea electronică cu autoritățile competente ale statelor membre pe care persoanele fizice și juridice o pot utiliza în legătură cu proceduri și cereri specifice în temeiul prezentului regulament;

(g)eliberarea atestatelor în temeiul articolelor 15 și 17, a formularelor de simplificare a cooperării transfrontaliere prevăzute în anexe și a certificatului european de reprezentare în temeiul capitolului VII.

2.Datele cu caracter personal care urmează să fie prelucrate în temeiul prezentului regulament sunt cele conținute în documentele prelucrate, în scopurile menționate la alineatul (1), de autoritățile competente și autoritățile centrale ale statelor membre. Prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament se limitează la ceea ce este necesar pentru scopurile prevăzute la alineatul (1), fără a aduce atingere prelucrării ulterioare în scopuri de arhivare în interes public, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) și cu articolul 89 din Regulamentul (UE) 2016/679.

3.În sensul prezentului regulament, autoritățile competente și autoritățile centrale împuternicite de statele membre să aplice prezentul regulament sunt considerate operatori în sensul articolului 4 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2016/679. Operatorii asigură securitatea, integritatea, autenticitatea și confidențialitatea datelor prelucrate în scopurile menționate la alineatul (1).

4.Fără a aduce atingere alineatului (3), Comisia este considerată operator în înțelesul articolului 3 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2018/1725 în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către punctul de acces electronic european prevăzut la articolul 50. Această prelucrare are scopul de a furniza mijloace de comunicare electronică cu autoritățile competente ale statelor membre pe care persoanele fizice și juridice le pot utiliza în legătură cu proceduri și cereri specifice în temeiul prezentului regulament. Comisia pune în aplicare măsurile tehnice care se impun pentru a asigura securitatea datelor cu caracter personal transmise, în special confidențialitatea și integritatea oricărei transmiteri.

Articolul 54

Date accesate prin intermediul sistemului de interconectare

1.Fără a aduce atingere articolului 53, prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul capitolului VIII privind instituirea registrelor de protecție și interconectarea registrelor este reglementată de alineatele (2)-(5) din prezentul articol. 

2.Prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul capitolului VIII se limitează la ceea ce este necesar în scopul facilitării furnizării transfrontaliere de informații cu privire la o măsură sau la puterile de reprezentare referitoare la un anumit adult. Fără a aduce atingere articolului 47 alineatul (2) litera (b), prelucrarea se limitează la datele cu caracter personal incluse în informațiile obligatorii prevăzute la articolul 45 alineatul (2).

3.Datele cu caracter personal sunt stocate în registrele de protecție ale statelor membre menționate la articolul 45 alineatul (1) sau în registrele altor puteri de reprezentare menționate la articolul 46. Perioada de păstrare a datelor în sistemul de interconectare se limitează la ceea ce este necesar pentru interconectarea acestor registre și pentru a permite extragerea datelor din acestea și accesul la respectivele date. 

4.Statele membre sunt responsabile, în conformitate cu articolul 4 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2016/679, de colectarea și stocarea datelor în registrele menționate la articolul 45 și la articolul 46 și de deciziile luate în vederea punerii la dispoziție a datelor respective în sistemul de interconectare menționat la articolul 47. 

5.În ceea ce privește sistemul de interconectare menționat la articolul 47, Comisia este considerată operator în înțelesul articolului 3 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2018/1725. Aceasta adoptă soluțiile tehnice necesare îndeplinirii responsabilităților care îi revin în acest rol. Comisia pune în aplicare, în special, măsurile tehnice care se impun pentru a asigura securitatea datelor cu caracter personal în timpul tranzitului, în special confidențialitatea și integritatea acestora.

Capitolul XI
ACTE DELEGATE

Articolul 55

Delegarea de competențe

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 56 în ceea ce privește modificarea anexelor I-X, pentru a le actualiza sau pentru a le aduce modificări tehnice.

Articolul 56

Exercitarea delegării de competențe

1.Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol. 

2.Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 55 se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată de la [data intrării în vigoare a prezentului regulament].

3.Delegarea de competențe menționată la articolul 55 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

4.Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

5.De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

6.Un act delegat adoptat în temeiul articolului 55 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. La inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, termenul respectiv se prelungește cu două luni.

Capitolul XII
DISPOZIȚII GENERALE ȘI FINALE

Articolul 57

Legalizarea sau altă formalitate echivalentă

Nu este necesară nicio legalizare sau altă formalitate echivalentă în contextul prezentului regulament.

Articolul 58

Relații cu alte instrumente

1.Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării convențiilor internaționale la care unul sau mai multe state membre sunt părți la data adoptării prezentului regulament și care privesc aspectele reglementate de prezentul regulament. 

2.Fără a aduce atingere alineatului (1), între statele membre, prezentul regulament prevalează în raport cu convențiile încheiate exclusiv între două sau mai multe state membre, în măsura în care aceste convenții vizează aspecte reglementate de prezentul regulament.

Articolul 59

Relațiile cu Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților

1.În ceea ce privește relațiile cu Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, prezentul regulament se aplică:

(a)sub rezerva alineatului (2), atunci când adultul în cauză își are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru;

(b)chiar dacă adultul în cauză își are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat care este parte la convenția respectivă și în care prezentul regulament nu se aplică, în ceea ce privește recunoașterea și executarea unei măsuri luate sau acceptarea unui act autentic întocmit de o autoritate competentă a unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru.

2.Fără a aduce atingere alineatului (1),

(a)în ceea ce privește un adult care este resortisant al unei părți la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților și în care prezentul regulament nu se aplică, se aplică articolul 7 din convenția menționată;

(b)în ceea ce privește transferul competenței între o autoritate a unui stat membru și o autoritate a unei părți la Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților și în care prezentul regulament nu se aplică, se aplică articolul 8 din convenția menționată;

(c)în ceea ce privește cooperarea dintre autoritățile competente și autoritățile centrale, capitolul V din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților se aplică între un stat membru și o parte la convenția menționată în care prezentul regulament nu se aplică.

Articolul 60

Adoptarea actelor de punere în aplicare de către Comisie

1.Comisia adoptă acte de punere în aplicare de instituire a unui sistem descentralizat de interconectare a registrelor menționat la articolul 47 („sistemul de interconectare”), prin care stabilește următoarele:

(a)specificațiile tehnice care definesc metodele de comunicare și de schimb de informații, prin mijloace electronice, pe baza specificațiilor interfeței stabilite pentru sistemul de interconectare;

(b)măsurile tehnice de asigurare a standardelor minime de securitate TI pentru comunicarea și distribuirea informațiilor în cadrul sistemului de interconectare;

(c)criteriile minime pentru funcția de căutare propusă prin sistemul de interconectare, pe baza informațiilor prevăzute la articolul 45;

(d)criteriile minime de prezentare a rezultatelor căutărilor în sistemul de interconectare, pe baza informațiilor prevăzute la articolul 45;

(e)mijloacele și condițiile tehnice prin care serviciile furnizate de sistemul de interconectare sunt puse la dispoziție; 

(f)un glosar semantic tehnic care conține o explicație de bază a măsurilor de protecție sau a puterilor de reprezentare ale statelor membre;

(g)specificarea categoriilor de date care pot fi accesate, inclusiv în temeiul articolului 47 alineatul (2) litera (b); precum și 

(h)garanții privind protecția datelor.

2.Comisia adoptă acte de punere în aplicare de elaborare a unui sistem informatic descentralizat menționat în capitolul IX, prin care stabilește următoarele:

(a)specificațiile tehnice care definesc metodele de comunicare prin mijloace electronice pentru sistemul informatic descentralizat;

(b)specificațiile tehnice ale protocoalelor de comunicare;

(c)obiectivele în materie de securitate a informațiilor și măsurile tehnice relevante care asigură standardele minime de securitate a informațiilor și un nivel ridicat de securitate cibernetică pentru prelucrarea și comunicarea informațiilor în cadrul sistemului informatic descentralizat; precum și

(d)obiectivele minime de disponibilitate și posibilele cerințe tehnice conexe pentru serviciile furnizate de sistemul informatic descentralizat;

(e)garanții privind protecția datelor. 

3.Actele de punere în aplicare menționate la prezentul articol se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 64.

4.Actele de punere în aplicare de instituire a sistemului de interconectare menționate la alineatul (1) se adoptă până la [3 ani de la intrarea în vigoare].

5.Actele de punere în aplicare de instituire a sistemului informatic descentralizat menționate la alineatul (2) se adoptă până la [2 ani de la intrarea în vigoare].

Articolul 61

Software-ul de implementare de referință

1.În vederea instituirii sistemului informatic descentralizat menționat la articolul 50, Comisia este responsabilă de elaborarea, întreținerea și dezvoltarea unui software de implementare de referință pe care statele membre pot opta să îl aplice drept sistem back-end propriu în locul unui sistem informatic național, în scopul comunicării dintre autoritățile competente și autoritățile centrale menționate la articolul 49 și dintre persoanele fizice și juridice și autoritățile competente și autoritățile emitente menționate la articolul 50.

2.Elaborarea, întreținerea și dezvoltarea software-ului de implementare de referință se finanțează din bugetul general al Uniunii.

3.Comisia furnizează și întreține software-ul de implementare de referință și asigură asistență pentru acesta, cu titlu gratuit.

Articolul 62

Costurile instituirii registrelor de protecție și ale interconectării registrelor statelor membre

1.Instituirea, întreținerea și dezvoltarea sistemului de interconectare prevăzut la capitolul VIII se finanțează din bugetul general al Uniunii. 

2.Fiecare stat membru suportă costurile de instituire și de ajustare a registrelor sale menționate la articolele 45 și 46 pentru a asigura interoperabilitatea acestora cu sistemul descentralizat de interconectare a registrelor, precum și costurile de administrare, de funcționare și de întreținere a registrelor respective. Nu se aduce atingere astfel posibilității de a solicita granturi pentru sprijinirea unor astfel de activități în cadrul programelor financiare ale Uniunii.

Articolul 63

Costurile sistemului informatic descentralizat, ale punctului de acces electronic european și ale portalurilor informatice naționale

1.În ceea ce privește sistemul informatic descentralizat instituit în temeiul capitolului IX, fiecare stat membru suportă costurile de instalare, de funcționare și de întreținere a punctelor de acces ale sistemului informatic descentralizat care sunt situate pe teritoriul său.

2.Fiecare stat membru suportă costurile de creare și de ajustare a sistemelor sale informatice naționale pentru a asigura interoperabilitatea acestora cu punctele de acces și suportă costurile de administrare, de funcționare și de întreținere a sistemelor respective.

3.Statele membre nu pot fi împiedicate să solicite granturi pentru sprijinirea activităților menționate la alineatele (1) și (2), în cadrul programelor financiare relevante ale Uniunii.

4.Comisia suportă toate costurile legate de punctul de acces electronic european.

Articolul 64

Procedura comitetului

1.Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 27 .

2.În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 65

Dispoziții tranzitorii

1.Prezentul regulament se aplică exclusiv măsurilor luate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial și puterilor de reprezentare confirmate după [data aplicării].

2.Fără a aduce atingere alineatului (1), prezentul regulament se aplică de la [data aplicării] puterilor de reprezentare acordate anterior de un adult în condiții corespunzătoare celor prevăzute la articolul 15 din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților.

3.Capitolul VI privind cooperarea dintre autoritățile centrale se aplică solicitărilor și cererilor primite de către autoritățile centrale începând cu [data aplicării].

4.Capitolul VII privind certificatul european de reprezentare se aplică cererilor de certificat primite de autoritatea emitentă începând cu [data aplicării].

5.Statele membre utilizează sistemul informatic descentralizat menționat la articolul 49 alineatul (1) pentru procedurile instituite în prima zi a lunii care urmează perioadei de doi ani de la adoptarea actului de punere în aplicare menționat la articolul 60 alineatul (5).

6.Capitolul VIII privind instituirea și interconectarea registrelor de protecție și a registrelor altor puteri de reprezentare se aplică măsurilor luate și puterilor de reprezentare confirmate sau înregistrate din prima zi a lunii care urmează perioadei de doi ani de la adoptarea actului de punere în aplicare menționat la articolul 60 alineatul (4).

Articolul 66

Monitorizare și evaluare

1.În termen de [10 ani de la intrarea în vigoare], Comisia efectuează o evaluare a prezentului regulament și prezintă Parlamentului European, Consiliului [și Comitetului Economic și Social European] un raport privind evaluarea prezentului regulament, bazat pe informațiile furnizate de statele membre și colectate de Comisie. Raportul este însoțit, după caz, de o propunere legislativă.

2.Începând cu [3 ani de la intrarea în vigoare], statele membre furnizează anual Comisiei, în cadrul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială:

(a)numărul comunicărilor primite de autoritățile lor în temeiul articolului 7 din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, care au fost trimise de autoritățile unui alt stat membru;

(b)numărul cererilor primite de autoritățile lor în temeiul articolului 8 din Convenția HCCH din 2000 privind protecția adulților, care au fost trimise de autoritățile unui alt stat membru;

(c)numărul certificatelor europene de reprezentare eliberate de autoritățile lor competente, precum și numărul cererilor de rectificări, modificări sau retrageri ale certificatelor europene de reprezentare eliberate anterior și, dacă este posibil, separarea între certificatele eliberate pe baza unei măsuri sursă și cele eliberate pe baza puterilor de reprezentare confirmate sursă;

(d)numărul cererilor primite de autoritățile centrale din partea autorităților centrale ale altor state membre și, dacă este posibil, natura cererilor respective;

(e)numărul cererilor primite de autoritățile sau de autoritățile centrale ale acestora din partea autorităților și a autorităților competente ale altor state membre și, dacă este posibil, natura acestor cereri; 

(f)durata medie a cazurilor tratate de autoritățile centrale în temeiul prezentului regulament, pe baza numărului de cazuri închise în cursul anului relevant. Durata unui caz se calculează din ziua în care este înregistrat de către autoritatea centrală până în ziua în care dosarul este închis definitiv.

Articolul 67

Informații puse la dispoziția publicului

1.Pentru a se pune la dispoziția publicului informațiile în cadrul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială, statele membre furnizează fișe informative cuprinzând un scurt rezumat al legislației naționale, inclusiv, dacă sunt disponibile, informații referitoare la:

(a)o listă orientativă a măsurilor care vizează protecția adulților;

(b)o listă orientativă a puterilor de reprezentare care vizează protecția adulților;

(c)existența puterilor de reprezentare și procedurile de confirmare a acestora;

(d)autoritățile care au competență în materie de protecție a adulților, rolurile și datele de contact ale acestora, acolo unde este posibil;

(e)procedurile naționale aplicabile stabilirii, înregistrării, confirmării, modificării și încetării măsurilor și/sau a puterilor de reprezentare.

2.Statele membre actualizează în permanență informațiile respective.

Articolul 68

Accesibilitate

Informațiile furnizate publicului și formularele și cererile care sunt puse la dispoziție acestuia în temeiul prezentului regulament sunt accesibile publicului în conformitate cu cerințele de accesibilitate prevăzute în Directiva (UE) 2019/882.

Articolul 69

Informații care trebuie comunicate Comisiei 

1.Statele membre comunică Comisiei următoarele:

(a)autoritățile competente să decidă asupra recunoașterii sau refuzului recunoașterii unei măsuri luate într-un alt stat membru, la care se face referire la articolul 9 alineatul (2);

(b)autoritățile competente să elibereze atestatul menționat la articolul 15;

(c)dispozițiile relevante din dreptul lor intern referitoare la efectele probatorii ale actelor autentice care vizează protecția adulților;

(d)condițiile de stabilire a autenticității unui act autentic în temeiul dreptului lor intern, astfel cum se menționează la articolul 16 alineatul (2);

(e)autoritățile competente să elibereze atestatul menționat la articolul 17;

(f)denumirile, adresele și mijloacele de comunicare ale autorităților centrale desemnate în conformitate cu articolul 18;

(g)după caz, numele, adresele și datele de contact ale autorităților și ale altor organisme competente în materie de stabilire a mecanismului de mediere sau a altor mijloace de soluționare alternativă a litigiilor, menționate la articolul 28;

(h)limbile acceptate pentru traduceri în temeiul articolului 31;

(i)autoritățile competente să elibereze certificatul european de reprezentare, astfel cum se menționează la articolul 36 alineatul (2);

(j)autoritățile competente să soluționeze procedurile privind căile de atac, astfel cum se menționează la articolul 43;

(k)taxele, dacă există, pe care statele membre le percep pentru eliberarea certificatului european de reprezentare în conformitate cu articolul 37 alineatul (2); 

(l)autoritățile judiciare competente să soluționeze procedurile privind căile de atac în temeiul articolului 43 și cererile de suspendare a efectelor certificatului în temeiul articolului 44;

(m)autoritățile menționate la articolul 48 alineatul (2) litera (a) care au acces la informații prin intermediul sistemului de interconectare a registrelor.

2.Statele membre comunică informațiile menționate la alineatul (1) literele (a)-(l) până cel târziu în prima zi a lunii care urmează unei perioade de 15 luni de la începerea aplicării, precum și informațiile menționate la alineatul (1) litera (m) până în prima zi a lunii care urmează perioadei de doi ani de la data intrării în vigoare a actului de punere în aplicare menționat la articolul 60 alineatul (4).

3.Statele membre comunică Comisiei orice modificare a informațiilor menționate la alineatul (1).

4.Comisia pune informațiile menționate la alineatul (1) la dispoziția publicului prin mijloacele corespunzătoare, inclusiv prin portalul european e-justiție.

Articolul 70

Intrarea în vigoare și aplicarea

1.Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

2.Regulamentul se aplică de la [prima zi a lunii care urmează unei perioade de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

3.Articolul 49 și articolul 50 se aplică din prima zi a lunii care urmează perioadei de doi ani de la data intrării în vigoare a actului de punere în aplicare menționat la articolul 60 alineatul (2).

4.Articolele 45 și 46 se aplică de la [doi ani de la data intrării în vigoare].

5.Articolul 47 se aplică din prima zi a lunii care urmează perioadei de doi ani de la data intrării în vigoare a actului de punere în aplicare menționat la articolul 60 alineatul (1).

6.Articolul 38 alineatul 3 se aplică din prima zi a lunii care urmează perioadei de doi ani de la data adoptării actului de punere în aplicare menționat la articolul 60 alineatul (4).

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

(1)    Baza acestor cifre include datele demografice ale Eurostat din 2020 privind mobilitatea populației UE și estimările și/sau datele privind numărul adulților care fac obiectul unei măsuri de protecție în statele membre. Pentru detalii, a se vedea evaluarea impactului care însoțește propunerea.

(2)    Studiu privind interpretarea Convenției de la Haga din 2000 privind protecția internațională a adulților, în concordanță cu Convenția Națiunilor Unite din 2007 privind drepturile persoanelor cu handicap.

(3)    Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor.

(4)    Studiu privind protecția juridică transfrontalieră a adulților vulnerabili în UE. https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/facf667c-99d6-11ec-83e1-01aa75ed71a1/language-en/format-PDF/source-253031377.

(5)    Misiunea de evaluare a cooperării judiciare civile europene pentru protecția adulților. https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/facf667c-99d6-11ec-83e1-01aa75ed71a1/language-en/format-PDF/source-253031377.

(6)    Protecția adulților vulnerabili, Evaluarea valorii adăugate europene care însoțește Raportul din proprie inițiativă cu caracter legislativ al Parlamentului European. https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2016/581388/EPRS_STU (2016) 581388_EN.pdf.

(7)    Protecția adulților în situații internaționale, Raport al Institutului European de Drept. https://www.europeanlawinstitute.eu/fileadmin/user_upload/p_eli/Publications/ELI_Protection_of_Adults_in_International_Situations.pdf.

(8)    Cum ar fi impactul asupra obiectivelor de dezvoltare durabilă sau impactul ecologic și climatic.

(9)    Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind digitalizarea cooperării judiciare și a accesului la justiție în cadrul procedurilor transfrontaliere în materie civilă, comercială și penală și de modificare a anumitor acte din domeniul cooperării judiciare, COM(2021) 759 final.

(10)    Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) (JO L 177, 4.7.2008, p. 6).

(11)    JO L 23, 27.1.2010, p. 37.

(12)    Regulamentul (UE) 2020/1783 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2020 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială (obținerea de probe) (JO L 405, 2.12.2020, p. 1).

(13)    Regulamentul (UE) 2022/850 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 privind un sistem informatizat pentru schimbul electronic transfrontalier de date în domeniul cooperării judiciare în materie civilă și penală (sistemul e-CODEX) și de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1726 (JO L 150, 1.6.2022, p. 1).

(14)    JO C [număr], [X.X.XXXX], p. X.

(15)    Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).

(16)    Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(17)    Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201, 31.7.2002, p. 37).

(18)    Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(19)    JO C [număr], [X.X.XXXX], p. X.

(20)    Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(21)    Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor (JO L 151, 7.6.2019, p. 70).

(22)    Acordul interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind o mai bună legiferare (JO L 123, 12.5.2016, p. 1).

(23)    Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și privind răpirea internațională de copii (JO L 178, 2.7.2019, p. 1).

(24)    JO L 151, 11.6.2008, p. 39.

(25)    Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001 de creare a unei Rețele Judiciare Europene în materie civilă și comercială (JO L 174, 27.6.2001, p. 25).

(26)    Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73).

(27)    Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 31.5.2023

COM(2023) 280 final

ANEXĂ

la Propunerea

DE REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor și cooperarea în materie de protecție a adulților

{SEC(2023) 208 final} - {SWD(2023) 154 final} - {SWD(2023) 155 final} - {SWD(2023) 156 final}

ANEXA 11

CONVENȚIA PRIVIND PROTECȚIA

INTERNAȚIONALĂ A ADULȚILOR

(încheiată la 13 ianuarie 2000)

Statele semnatare ale prezentei convenții,

Luând în considerare necesitatea asigurării protecției în situații cu caracter internațional a adulților care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele,

Dorind să evite conflictele între sistemele juridice în ceea ce privește competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor de protecție a adulților,

Reafirmând importanța cooperării internaționale pentru protecția adulților,

Confirmând faptul că interesele adultului și respectul pentru demnitatea și autonomia sa trebuie să fie luate în considerare cu prioritate,

Au convenit următoarele:

capitolul i – domeniul de aplicare al convenției

Articolul 1

(1)    Prezenta convenție se aplică în situații cu caracter internațional în domeniul protecției adulților care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze interesele.

(2)    Prezenta convenție are ca obiect:

a)    stabilirea statului ale cărui autorități sunt competente să ia măsurile de protecție a persoanei adultului sau a bunurilor acestuia;

b)    stabilirea legii aplicabile de către aceste autorități în exercițiul competenței lor;

c)    stabilirea legii aplicabile reprezentării adultului;

d)    asigurarea recunoașterii și executării unor asemenea măsuri de protecție în toate statele contractante;

e)    stabilirea cooperării necesare între autoritățile statelor contractante pentru a asigura atingerea obiectivelor convenției.

Articolul 2

(1)    În sensul prezentei convenții, un adult este o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani.

(2)    Convenția se aplică, de asemenea, măsurilor adoptate cu privire la un adult care nu a împlinit vârsta de 18 ani la momentul adoptării măsurilor.

Articolul 3

Măsurile prevăzute la articolul 1 pot să se refere în mod deosebit la:

a)    stabilirea incapacității și instituirea unui regim de protecție;

b)    plasarea adultului sub protecția unei autorități judiciare sau administrative;

c)    tutela, curatela și instituții similare;

d)    desemnarea și atribuțiile oricărei persoane sau organism care are sarcina să se ocupe de persoana adultului sau de bunurile acestuia, să îl reprezinte ori să îl asiste;

e)    plasarea adultului într-o unitate sau într-un alt loc în care îi poate fi asigurată protecția;

f)    administrarea, conservarea sau acte de dispoziție privind bunurile aflate în proprietatea adultului;

g)    autorizarea unei intervenții specifice pentru protejarea persoanei adultului sau a bunurilor aflate în proprietatea acestuia.

Articolul 4

(1)    Sunt excluse din domeniul de aplicare al convenției:

a) obligațiile de întreținere;

b)    încheierea, anularea și desfacerea căsătoriei sau a oricărei relații similare, precum și separarea legală;

c)    regimurile patrimoniale privind căsătoria sau orice relație similară;

d)    actele fiduciare sau succesiunile;

e)    securitatea socială;

f)    măsurile publice de natură generală în domeniul sănătății;

g)    măsurile luate în legătură cu o persoană ca urmare a unor infracțiuni săvârșite de persoana respectivă;

h)    deciziile privind dreptul de azil și privind imigrația;

i)    măsurile care vizează exclusiv siguranța publică.

(2)    Alineatul (1) nu aduce atingere, în ceea ce privește aspectele menționate, dreptului unei persoane de a acționa în calitate de reprezentant al adultului.

capitolul ii – competența

Articolul 5

(1)    Autoritățile judiciare sau administrative ale statului contractant în care se află reședința obișnuită a adultului au competența de a lua măsuri de protecție a persoanei adultului sau a bunurilor aflate în proprietatea acestuia.

(2)    În caz de schimbare a reședinței obișnuite a adultului în alt stat contractant, sunt competente autoritățile din statul noii reședințe obișnuite.

Articolul 6

(1)    În situația adulților refugiați și a adulților care, din cauza tulburărilor interne din țara lor, sunt deplasați pe plan internațional, autoritățile statului contractant pe teritoriul căruia se află acești adulți ca rezultat al deplasării lor exercită competența prevăzută la articolul 5 alineatul (1).

(2)    Prevederile alineatului precedent se aplică și adulților a căror reședință obișnuită nu poate fi stabilită.

Articolul 7

(1)    Cu excepția adulților refugiați sau a adulților care, din cauza tulburărilor interne din țara de cetățenie, sunt deplasați pe plan internațional, autoritățile statului contractant al cărui cetățean este adultul au competența de a lua măsuri de protecție a persoanei adultului sau a bunurilor acestuia în cazul în care consideră că acestea sunt mai în măsură să aprecieze interesele adultului și după înștiințarea autorităților competente în temeiul articolului 5 sau al articolului 6 alineatul (2).

(2)    Această competență nu poate fi exercitată în cazul în care autoritățile competente în temeiul articolului 5, al articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 8 au informat autoritățile statului al cărui cetățean este adultul că au luat măsurile impuse de situație sau au decis că nu se impune luarea niciunei măsuri sau că există proceduri în curs de soluționare.

(3)    Măsurile luate în conformitate cu alineatul (1) își încetează efectele de îndată ce autoritățile competente în temeiul articolului 5, al articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 8 iau măsurile impuse de situație sau decid că nu se impune luarea niciunei măsuri. Aceste autorități informează în mod corespunzător autoritățile care au luat măsuri în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 8

(1)    Autoritățile dintr-un stat contractant, competente în temeiul articolului 5 sau al articolului 6, în cazul în care consideră că este în interesul adultului, au dreptul de a solicita autorităților unuia dintre statele menționate la alineatul (2), din proprie inițiativă sau la cererea autorității unui alt stat contractant, luarea măsurilor de protecție a persoanei adultului sau a bunurilor acestuia. Cererea poate viza toate sau anumite aspecte ale protecției în cauză.

(2)    Statele contractante ale căror autorități pot fi sesizate conform prevederilor alineatului precedent sunt:

a)    statul al cărui cetățean este adultul;

b)    statul în care s-a aflat reședința obișnuită anterioară a adultului;

c)    statul în care sunt situate bunurile adultului;

d)    statul ale cărui autorități au fost desemnate în scris de către adult pentru a lua măsurile de protecție a persoanei sale;

e)    statul în care se află reședința obișnuită a unei persoane apropiate de adult, dispusă să se ocupe de protecția persoanei sale;

f)    statul pe teritoriul căruia se află adultul, în ceea ce privește protecția persoanei adultului.

(3)    În cazul în care autoritatea desemnată în temeiul prevederilor alineatelor precedente nu acceptă competența, autoritățile statului contractant având competență în temeiul articolului 5 sau al articolului 6 își păstrează competența.

Articolul 9

Autoritățile dintr-un stat contractant în care sunt situate bunurile adultului sunt competente pentru a lua măsuri de protecție în raport cu respectivele bunuri, în măsura în care aceste măsuri sunt compatibile cu cele luate de către autoritățile competente în temeiul articolelor 5-8.

Articolul 10

(1)    În toate cazurile de urgență, autoritățile din orice stat contractant, pe al cărui teritoriu se află adultul sau bunurile sale, au competența de a lua măsurile necesare de protecție.

(2)    Măsurile luate conform alineatului precedent cu privire la un adult care are reședința obișnuită într-un stat contractant își încetează efectele de îndată ce autoritățile competente în temeiul articolelor 5-9 au luat măsurile impuse de situație.

(3)    Măsurile luate conform alineatului (1) cu privire la un adult care are reședința obișnuită într-un stat necontractant își încetează efectele în fiecare stat contractant de îndată ce măsurile impuse de situație și luate de autoritățile unui alt stat sunt recunoscute în statul contractant în cauză.

(4)    Autoritățile care au luat măsuri în conformitate cu alineatul (1) informează, dacă este posibil, autoritățile statului contractant în care se află reședința obișnuită a adultului cu privire la măsurile luate.

Articolul 11

(1)    În mod excepțional, autoritățile unui stat contractant, pe al cărui teritoriu se află adultul, au competența de a lua măsuri cu caracter temporar pentru protecția persoanei adultului, care au un efect teritorial limitat la statul în cauză, în măsura în care asemenea măsuri sunt compatibile cu măsurile deja luate de către autoritățile care au competență în temeiul articolelor 5-8 și după înștiințarea autorităților competente în temeiul articolului 5.

(2)    Măsurile luate în temeiul alineatului precedent cu privire la un adult având reședința obișnuită într-un stat contractant își încetează efectele de îndată ce autoritățile competente în temeiul articolelor 5-8 au luat o decizie în privința măsurilor de protecție care ar putea fi impuse de situație.

Articolul 12

Sub rezerva dispozițiilor articolului 7 alineatul (3), măsurile luate în aplicarea articolelor 5-9 rămân în vigoare conform prevederilor acestora, chiar dacă o schimbare de împrejurări a îndepărtat elementele pe care a fost întemeiată competența, atâta vreme cât autoritățile competente în temeiul convenției nu au modificat, înlocuit sau înlăturat asemenea măsuri.

capitolul iii – legea aplicabilă

Articolul 13

(1)    În exercitarea competenței care le-a fost atribuită în temeiul dispozițiilor capitolului II, autoritățile statelor contractante aplică legea lor națională.

(2)    Cu toate acestea, în măsura în care protecția persoanei sau a bunurilor adultului o impune, în mod excepțional ele pot aplica sau pot lua în considerare legea unui alt stat cu care situația respectivă prezintă cea mai strânsă legătură.

Articolul 14

Dacă o măsură luată într-un stat contractant este pusă în aplicare într-un alt stat contractant, condițiile de aplicare a acesteia sunt reglementate de legea celui din urmă stat.

Articolul 15

(1)    Existența, domeniul, modificarea și încetarea puterilor de reprezentare conferite de către un adult, fie printr-un acord, fie printr-un act unilateral, care sunt exercitate în cazul în care adultul în cauză nu mai este în măsură să își protejeze propriile interese, sunt reglementate de legislația statului în care se află reședința obișnuită a adultului la momentul încheierii acordului sau actului, cu excepția cazului în care una dintre legile menționate la alineatul (2) a fost desemnată, în mod expres, în scris.

(2)    Statele ale căror legi pot fi desemnate sunt:

a)    statul al cărui cetățean este adultul;

b)    statul unei foste reședințe obișnuite a adultului;

c)    statul în care sunt situate bunurile adultului, în ceea ce privește respectivele bunuri.

(3)    Modul de exercitare a acestor puteri de reprezentare este reglementat de legea statului în care sunt exercitate.

Articolul 16

În cazul în care puterile de reprezentare prevăzute la articolul 15 nu sunt exercitate într-o manieră suficientă pentru a garanta protecția persoanei sau a bunurilor adultului, acestea pot fi retrase sau modificate prin măsuri luate de o autoritate competentă în temeiul convenției. În cazul în care respectivele puteri de reprezentare sunt retrase sau modificate, legea menționată la articolul 15 trebuie luată în considerare în măsura în care este posibil.

Articolul 17

(1)    Validitatea unui act încheiat între un terț și o altă persoană care ar avea calitatea de reprezentant al adultului în temeiul legii statului în care actul a fost încheiat nu poate fi contestată și nici răspunderea terțului angajată pe motivul că cealaltă persoană nu avea calitatea de reprezentant al adultului în temeiul legii desemnate de prevederile prezentului capitol, cu excepția cazului în care terțul a cunoscut ori trebuia să fi cunoscut că respectiva calitate era reglementată de această din urmă lege.

(2)    Alineatul precedent se aplică numai dacă actul a fost încheiat între persoane prezente pe teritoriul aceluiași stat.

Articolul 18

Prevederile prezentului capitol se aplică chiar dacă legea desemnată de ele este legea unui stat necontractant.

Articolul 19

În sensul prezentului capitol, prin termenul „lege” se are în vedere legea în vigoare într-un stat, cu excepția normelor aplicabile conflictului de legi.

Articolul 20

Prezentul capitol nu împiedică aplicarea dispozițiilor de drept ale statului în care adultul trebuie să fie protejat în cazul în care aplicarea acestor dispoziții este obligatorie indiferent de legea aplicabilă.

Articolul 21

Aplicarea legii desemnate de prevederile prezentului capitol poate fi refuzată numai dacă această aplicare ar fi în mod vădit contrară ordinii publice.

capitolul iv – recunoașterea și executarea

Articolul 22

(1)    Măsurile luate de către autoritățile unui stat contractant sunt recunoscute de plin drept în alte state contractante.

(2)    Recunoașterea poate fi cu toate acestea refuzată în următoarele cazuri:

a)    dacă măsura a fost luată de către autoritatea a cărei competență nu a fost stabilită pe unul dintre temeiurile prevăzute pentru aceasta în dispozițiile capitolului II sau nu a fost în conformitate cu acesta;

b)    dacă măsura a fost luată, cu excepția unei situații de urgență, în cadrul unei proceduri judecătorești sau administrative, fără să i se fi dat adultului posibilitatea de a fi audiat, prin încălcarea principiilor fundamentale de procedură ale statului solicitat;

c)    dacă o asemenea recunoaștere este în mod vădit contrară ordinii publice a statului solicitat sau contravine unei dispoziții a legii statului respectiv, care are caracter obligatoriu indiferent de legea aplicabilă;

d)    dacă măsura este incompatibilă cu o măsură ulterioară luată de un stat necontractant care ar fi avut competență în temeiul articolelor 5-9, când această măsură ulterioară îndeplinește condițiile de recunoaștere în statul solicitat;

e)    dacă procedura prevăzută la articolul 33 nu a fost respectată.

Articolul 23

Fără a aduce atingere prevederilor articolului 22 alineatul (1), orice persoană interesată poate solicita autorităților competente ale unui stat contractant să decidă asupra recunoașterii sau nerecunoașterii unei măsuri luate în alt stat contractant. Procedura este reglementată de legea statului solicitat.

Articolul 24

Autoritatea statului solicitat este ținută de constatările de fapt pe baza cărora autoritatea statului care a luat măsura și-a întemeiat competența.

Articolul 25

(1)    Dacă măsurile luate într-un stat contractant și care sunt executorii presupun acte de executare într-un alt stat contractant, ele sunt, în acest alt stat, declarate executorii sau înregistrate în vederea executării, la solicitarea oricărei părți interesate, potrivit procedurii prevăzute de legea acestui din urmă stat.

(2)    Fiecare stat contractant aplică la hotărârea de încuviințare a executării sau de înregistrare o procedură simplă și rapidă.

(3)    Hotărârea de încuviințare a executării ori de înregistrare nu poate fi refuzată decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolul 22 alineatul (2).

Articolul 26

Fără a aduce atingere situațiilor în care revizuirea este necesară în aplicarea articolelor precedente, măsurile luate nu se revizuiesc pe fond.

Articolul 27

Măsurile luate într-un stat contractant și declarate ca executorii sau înregistrate în vederea executării în alt stat contractant sunt puse în executare ca și cum ar fi fost luate de autoritățile acestui stat. Punerea în executare se face în temeiul legii statului solicitat în limitele stabilite de acesta.

capitolul v – cooperarea

Articolul 28

(1)    Fiecare stat contractant își desemnează o autoritate centrală cu sarcina de a duce la îndeplinire obligațiile care îi sunt impuse de convenție.

(2)    Statele federale, statele cu mai multe sisteme de drept sau statele având unități teritoriale autonome sunt libere să desemneze mai mult de o autoritate centrală și să specifice întinderea teritorială sau personală a atribuțiilor lor. Atunci când un stat a desemnat mai multe autorități centrale, acesta desemnează și o autoritate centrală căreia îi poate fi adresată orice comunicare în vederea transmiterii către autoritatea centrală competentă din statul respectiv.

Articolul 29

(1)    Autoritățile centrale cooperează între ele și promovează cooperarea dintre autoritățile competente în statele lor în scopul realizării obiectivelor convenției.

(2)    Acestea, în legătură cu aplicarea convenției, iau măsurile potrivite pentru a furniza informații cu privire la legislația proprie, precum și cu privire la serviciile disponibile în domeniul protecției adulților.

Articolul 30

Autoritatea centrală a unui stat contractant ia, fie direct, fie cu sprijinul autorităților publice sau al altor organisme, măsurile potrivite pentru:

a)    a facilita comunicarea, prin orice mijloace, între autoritățile competente în situațiile cărora li se aplică dispozițiile convenției;

b)    a ajuta, la cererea autorității competente a altui stat contractant, la localizarea adultului, atunci când există indicii că acesta se află pe teritoriul statului solicitat și are nevoie de protecție.

Articolul 31

Autoritățile competente ale unui stat contractant pot încuraja, fie în mod direct, fie prin intermediul altor organisme, utilizarea medierii, a concilierii sau a altor mijloace asemănătoare, în vederea convenirii asupra unor soluții privind protecția persoanei sau a bunurilor adultului în situațiile în care se aplică dispozițiile convenției.

Articolul 32

(1)    În cazul în care se intenționează să se ia o măsură de protecție, dacă situația adultului impune acest lucru, autoritățile competente în temeiul convenției pot solicita autorităților celorlalte state contractante care au informații relevante pentru protecția adultului să le comunice aceste informații.

(2)    Fiecare stat contractant poate să solicite ca cererile efectuate în temeiul primului alineat să fie comunicate autorităților sale numai prin intermediul autorității sale centrale.

(3)    Autoritățile competente ale unui stat contractant pot să ceară autorităților competente ale altui stat contractant să asigure asistență în aplicarea măsurilor de protecție luate în temeiul acestei convenții.

Articolul 33

(1)    Dacă autoritatea competentă în temeiul articolelor 5-8 are în vedere plasamentul adultului într-o unitate sau într-un alt loc în care poate fi asigurată protecția și dacă acest plasament urmează să aibă loc într-un alt stat contractant, aceasta se consultă în prealabil cu autoritatea centrală sau cu altă autoritate competentă din acel stat. În acest sens, transmite un raport privind adultul, împreună cu motivele privind plasamentul propus.

(2)    Decizia privind plasamentul nu poate fi luată în statul solicitant în cazul în care autoritatea centrală sau altă autoritate competentă a statului solicitat își manifestă opoziția într-un termen rezonabil.

Articolul 34

În toate cazurile în care adultul este expus unui pericol grav, autoritățile competente din statul contractant în care au fost luate sau urmează să fie luate măsuri de protecție a respectivului adult, dacă au fost informate despre schimbarea reședinței adultului sau despre prezența adultului într-un alt stat, la rândul lor informează autoritățile acelui stat despre pericol și despre măsurile luate sau în curs de a fi luate.

Articolul 35

O autoritate nu solicită ori transmite informații obținute conform prevederilor prezentului capitol, dacă, în opinia sa, aceasta este de natură să ducă la punerea în primejdie a persoanei sau a bunurilor adultului ori să aducă atingere gravă libertății ori vieții unuia dintre membrii familiei adultului.

Articolul 36

(1)    Fără a aduce atingere posibilității de a stabili cheltuieli rezonabile pentru serviciile oferite, autoritățile centrale, precum și alte autorități publice ale statelor contractante suportă propriile cheltuieli care decurg din aplicarea dispozițiilor prezentului capitol.

(2)    Un stat contractant poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state contractante cu privire la repartizarea acestor cheltuieli.

Articolul 37

Orice stat contractant poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state contractante în scopul îmbunătățirii aplicării prevederilor prezentului capitol în cadrul colaborării reciproce. Statele care au încheiat un astfel de acord transmit o copie depozitarului convenției.

capitolul vi – dispoziții generale

Articolul 38

(1)    Autoritățile statului contractant unde a fost luată o măsură de protecție sau a fost confirmată o putere de reprezentare pot să elibereze persoanei căreia i-a fost încredințată spre ocrotire persoana sau bunurile adultului la cererea sa, un certificat care să arate calitatea și limitele în care această persoană poate acționa, precum și puterile care îi sunt conferite.

(2)    Capacitatea și puterile arătate în certificatul sus-menționat sunt prezumate a fi învestite în acea persoană de la data eliberării certificatului, până la proba contrară.

(3)    Fiecare stat contractant desemnează autoritățile împuternicite să elibereze acest certificat.

Articolul 39

Datele cu caracter personal culese sau transmise în aplicarea convenției sunt utilizate numai în scopul pentru care au fost culese sau transmise.

Articolul 40

Autoritățile cărora le-au fost transmise aceste informații asigură confidențialitatea acestora, în conformitate cu legea aplicabilă în statul respectiv.

Articolul 41

Toate documentele înaintate ori eliberate în temeiul prezentei convenții sunt scutite de orice legalizare ori de alte formalități similare.

Articolul 42

Fiecare stat contractant poate să își desemneze autoritățile cărora trebuie să le fie transmise cererile prevăzute la articolul 8 și la articolul 33 din convenție.

Articolul 43

(1)    Desemnările prevăzute la articolul 28 și la articolul 42 se comunică Biroului Permanent al Conferinței de Drept Internațional Privat de la Haga, cel mai târziu la data depunerii instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare a convenției sau a aderării la aceasta. Orice modificare a acestora se comunică, de asemenea, Biroului Permanent.

(2)    Declarația prevăzută la articolul 32 alineatul (2) se adresează depozitarului convenției.

Articolul 44

Un stat contractant în care se aplică mai multe sisteme de drept sau ansambluri de reguli diferite în domeniul protecției persoanei adultului sau a proprietății acestuia nu este ținut să aplice prevederile convenției conflictelor privind numai aceste sisteme de drept ori ansambluri de reguli.

Articolul 45

În ceea ce privește un stat în care două sau mai multe sisteme de drept sau seturi de norme care au legătură cu domeniul reglementat de convenție se aplică în unități teritoriale diferite:

a)    orice referire la reședința obișnuită în acel stat se consideră ca referire la reședința obișnuită într-o unitate teritorială;

b)    orice referire la prezența adultului în acel stat se consideră ca referire la prezența adultului într-o unitate teritorială;

c)    orice referire la situarea proprietății ori a bunurilor adultului în acel stat se consideră ca referire la situarea proprietății adultului într-o unitate teritorială;

d)    orice referire la statul al cărui cetățean este adultul se consideră ca referire la unitatea teritorială desemnată de legea statului respectiv sau, în absența unor prevederi legale exprese, unitatea teritorială cu care adultul are cele mai strânse legături;

e)    orice referire la statul ale cărui autorități au fost desemnate de către adult se consideră ca referire la

–    unitatea teritorială, în cazul în care adultul a desemnat autoritățile respectivei unități teritoriale;

–    unitatea teritorială cu care adultul are cele mai strânse legături, în cazul în care adultul a desemnat autoritățile statului fără a preciza o anumită unitate teritorială din stat;

f)    orice referire la legea unui stat care are legături strânse cu situația în cauză se consideră ca referire la legea unității teritoriale care are legături strânse cu situația în cauză;

g)    orice referire la legea, procedura sau autoritatea statului în care a fost luată o măsură de protecție se consideră ca referire la legea, procedura în vigoare la nivelul unității teritoriale sau autoritatea din unitatea teritorială în care a fost luată măsura respectivă;

h)    orice referire la legea, procedura sau autoritatea statului solicitat se consideră ca referire la legea, procedura în vigoare la nivelul unității teritoriale sau autoritatea din unitatea teritorială în care este cerută recunoașterea sau executarea;

i)    orice referire la statul în care urmează a fi pusă în aplicare o măsură de protecție se consideră ca referire la unitatea teritorială în care măsura urmează a fi pusă în aplicare;

j)    orice referire la organismele ori autoritățile acelui stat, altele decât autoritățile centrale, se consideră ca referire la organismele sau autoritățile autorizate să acționeze în unitatea teritorială respectivă.

Articolul 46

În scopul identificării legii aplicabile în temeiul capitolului III, atunci când un stat are două sau mai multe unități teritoriale, fiecare având propriul său sistem de drept și norme pentru aspectele acoperite de prezenta convenție, sunt aplicabile următoarele reguli:

a)    dacă există norme în vigoare într-un stat care identifică unitatea teritorială a cărei lege este aplicabilă, se aplică legea unității teritoriale respective;

b)    în absența unor astfel de norme, se aplică legea unității teritoriale relevante, astfel cum a fost definită la articolul 45.

Articolul 47

În scopul identificării legii aplicabile în temeiul capitolului III referitor la statul în care există două sau mai multe sisteme de drept sau seturi de norme aplicabile unor categorii diferite de persoane în ceea ce privește aspectele acoperite de prezenta convenție, se aplică următoarele reguli:

a)    dacă există norme în vigoare în acel stat care identifică care dintre acele legi este aplicabilă, se aplică acea lege;

b)    în absența unor astfel de norme, se aplică legea sistemului sau setul de norme de drept cu care adultul are cele mai strânse legături.

Articolul 48

În ceea ce privește relația dintre statele contractante, prezenta convenție înlocuiește Convention concernant l'interdiction et les mesures de protection analogues, semnată la Haga la 17 iulie 1905.

Articolul 49

(1)    Prezenta convenție nu derogă de la niciun instrument internațional la care statele contractante sunt părți și care conține prevederi privind aspectele reglementate de prezenta convenție, cu excepția cazului în care există o declarație contrară făcută de statele care sunt părți la instrumentul respectiv.

(2)    Prezenta convenție nu afectează posibilitatea ca unul sau mai multe state contractante să încheie între ele acorduri care să cuprindă, în ceea ce privește adulții având reședința obișnuită într-unul din statele părți la un astfel de acord, dispoziții referitoare la aspectele reglementate de prezenta convenție.

(3)    Acordurile încheiate de către unul sau mai multe state contractante privind aspecte care intră în domeniul de aplicare al prezentei convenții nu afectează, în raporturile acestor state cu alte state contractante, aplicarea dispozițiilor prezentei convenții.

(4)    Prevederile alineatelor precedente se aplică și legilor uniforme întemeiate pe legături regionale ori de altă natură între statele interesate.

Articolul 50

(1)    Convenția se aplică măsurilor de protecție numai dacă acestea au fost luate într-un stat după ce convenția a intrat în vigoare în acel stat.

(2)    Convenția se aplică recunoașterii și executării măsurilor luate după intrarea ei în vigoare, în raporturile dintre statul unde măsurile au fost luate și statul solicitat.

(3)    Convenția se aplică de la data intrării sale în vigoare într-un stat contractant puterilor de reprezentare acordate anterior în condiții corespunzătoare celor prevăzute la articolul 15.

Articolul 51

(1)    Orice comunicare trimisă autorității centrale ori unei alte autorități dintr-un stat contractant se face în limba originală și este însoțită de traducerea în limba oficială ori într-una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori, dacă acest lucru nu este posibil, în limbile franceză sau engleză.

(2)    Totuși, un stat contractant poate, sub rezerva prevăzută la articolul 56, să se opună utilizării fie a limbii franceze, fie a limbii engleze.

Articolul 52

Secretarul general al Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat convoacă periodic o comisie specială în scopul examinării funcționării practice a convenției.

capitolul vii – dispoziții finale

Articolul 53

(1)    Convenția este deschisă spre semnare statelor care erau membre ale Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat la 2 octombrie 1999.

(2)    Convenția este ratificată, acceptată sau aprobată, iar instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare se depun la Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos, care este depozitarul convenției.

Articolul 54

(1)    Orice stat poate adera la convenție după intrarea sa în vigoare, conform articolului 57 alineatul (1).

(2)    Instrumentul de aderare se depune la depozitar.

(3)    Aderarea nu are efecte decât în raporturile dintre statul care aderă și statele contractante care nu au ridicat obiecții la aderare în termen de șase luni de la primirea notificării prevăzute la articolul 59 litera (b). O asemenea obiecție poate fi ridicată, de asemenea, de către orice stat atunci când ratifică, acceptă sau aprobă convenția după o aderare Aceste obiecții se notifică depozitarului.

Articolul 55

(1)    Un stat care are două sau mai multe unități teritoriale în care sunt aplicabile diferite sisteme de drept aspectelor reglementate de prezenta convenție poate, la momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, să declare că prezenta convenție se aplică tuturor unităților sale teritoriale ori numai uneia sau mai multora dintre acestea și poate modifica, în orice moment, această declarație făcând o nouă declarație.

(2)    Aceste declarații se notifică depozitarului convenției și indică în mod expres unitățile teritoriale cărora li se aplică convenția.

(3)    Dacă un stat nu face declarația prevăzută la prezentul articol, convenția se aplică pe întreg teritoriul statului respectiv.

Articolul 56

(1)    Orice stat contractant poate, cel mai târziu la momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării ori la momentul unei declarații făcute în conformitate cu articolul 55, să formuleze rezerva prevăzută la articolul 51 alineatul (2). Nicio altă rezervă nu este admisă.

(2)    Orice stat poate, în orice moment, să retragă o rezervă pe care a formulat-o. Această retragere este notificată depozitarului convenției.

(3)    Rezerva își încetează efectele în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice de la momentul notificării menționate în alineatul precedent.

Articolul 57

(1)    Convenția intră în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de trei luni după depunerea celui de al treilea instrument de ratificare, acceptare ori aprobare prevăzut la articolul 53.

(2)    Prin urmare, convenția intră în vigoare:

a)    pentru fiecare stat care o ratifică, acceptă ori aprobă subsecvent, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de trei luni după depunerea instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare ori aderare;

b)    pentru fiecare stat care aderă, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de trei luni după expirarea termenului de șase luni prevăzut la articolul 54 alineatul (3);

c)    pentru unitățile teritoriale asupra cărora convenția a fost extinsă, conform articolului 55, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de trei luni după notificarea prevăzută la acest articol.

Articolul 58

(1)    Orice stat parte la convenție o poate denunța printr-o notificare adresată, în scris, depozitarului. Denunțarea poate să se limiteze la anumite unități teritoriale cărora li se aplică prezenta convenție.

(2)    Denunțarea produce efecte în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de douăsprezece luni după data primirii notificării de către depozitar. Atunci când în notificare este precizată o perioadă mai lungă pentru producerea efectului denunțării, aceasta produce efecte la expirarea perioadei mai lungi precizate.

Articolul 59

Depozitarul notifică statelor membre ale Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat și statelor care au aderat conform articolului 54 următoarele:

a)    semnările, ratificările, acceptările și aprobările prevăzute la articolul 53;

b)    aderările și obiecțiunile la aderări prevăzute la articolul 54;

c)    data intrării în vigoare a convenției în conformitate cu articolul 57;

d)    declarațiile prevăzute la articolul 32 alineatul (2) și la articolul 55;

e)    acordurile prevăzute la articolul 37;

f)    rezervele prevăzute la articolul 51 alineatul (2), precum și retragerea rezervelor prevăzută la articolul 56 alineatul (2);

g)    denunțările prevăzute la articolul 58.

Drept care subsemnații, pe deplin autorizați în acest scop, au semnat prezenta convenție.

Întocmită la Haga la 13 ianuarie 2000, în limbile engleză și franceză, ambele texte având valoare egală, într-un singur exemplar, care se depune în arhivele Guvernului Regatului Țărilor de Jos și a cărui copie certificată pentru conformitate se comunică, pe cale diplomatică, fiecărui stat membru reprezentat în cadrul Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat.