This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52022XC1212(01)
Publication of a communication of approval of a standard amendment to the product specification for a name in the wine sector referred to in Article 17(2) and (3) of Commission Delegated Regulation (EU) 2019/33 2022/C 471/11
Publicarea unei comunicări privind aprobarea unei modificări standard a caietului de sarcini al unei denumiri din sectorul vitivinicol, menționată la articolul 17 alineatele (2) și (3) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 al Comisiei 2022/C 471/11
Publicarea unei comunicări privind aprobarea unei modificări standard a caietului de sarcini al unei denumiri din sectorul vitivinicol, menționată la articolul 17 alineatele (2) și (3) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 al Comisiei 2022/C 471/11
PUB/2022/1260
JO C 471, 12.12.2022, pp. 17–25
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
12.12.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 471/17 |
Publicarea unei comunicări privind aprobarea unei modificări standard a caietului de sarcini al unei denumiri din sectorul vitivinicol, menționată la articolul 17 alineatele (2) și (3) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 al Comisiei
(2022/C 471/11)
Prezenta comunicare este publicată în conformitate cu articolul 17 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 al Comisiei (1)
COMUNICAREA APROBĂRII UNEI MODIFICĂRI STANDARD
„Colinele Dobrogei”
PGI-RO-A0612-AM03
Data comunicării: 28.9.2022
DESCRIEREA ȘI JUSTIFICAREA MODIFICĂRII APROBATE
1. Modificarea ariei geografice de producție prin includerea de noi localități
Se solicită completarea arealului delimitat pentru obținerea vinurilor cu IGP Colinele Dobrogei cu Comuna Baia, sat component Baia situate in județul Tulcea.
Comuna Baia este situată în S-E judeţului Tulcea fiind învecinată la N cu teritoriul administrativ al comunei Stejaru, la S-V de comuna Beidaud, la est de comuna Ceamurlia de Jos şi la sud de judeţul Constanţa. Localitatea Baia este amplasată la o distanţă de 57 km până la Tulcea, municipiul reşedinţă de judeţ şi respectiv 20 km până la Babadag localitate care este stabilită ca arie de producție delimitată pentru IGP.
Comuna Baia/sat Baia beneficiază de condiții ecopedoclimatice similare cu cele din arealul IGP Colinele Dobrogei datorită localizării în unitatea teritorial administrativa și în imediata vecinătate a unor localități arondate indicației geografice de unde în prezent se obțin vinuri de calitate.
Condițiile climatice din localitatea Baia cu radiațiile solare și energia luminoasă pentru sintetizarea substanțelor organice duc la concentrarea mare a zaharurilor în struguri, implicit în must, obținând vinuri liniștite pline și onctuoase, dar în același timp proaspete, de culoare galben – pai, galben cu reflexe verzui, arome florale (soc, salcâm) și fructate (fructe exotice), cu aromă complexă, caracteristici organoleptice similare cu cele ale vinurilor liniștite cu indicatie geografica Colinele Dobrogei.
Se modifică Cap. III din caietul de sarcini și pct. 6 din Documentul unic.
2. Adăugarea unor practici tehnologice pentru obținerea anumitor tipuri de vinuri
Se introduc în caietului de sarcini anumite condiții referitoare la practici tehnologice (procedee) care conduc la vinificarea vinurilor albe din struguri roşii, obținerea vinurilor liniştite roze din struguri albi, precum și a vinurilor liniştite orange din struguri albi (proces de macerare pe pielițe a mustului de struguri albi).
Noile tendințe de consum și preferința pentru tipuri de vin roze ori care valorifică diverse practici tehnologice aplicate determină înteresul pentru aceste tipuri de vinuri liniștite.
Se modifică Cap. X din caietul de sarcini și pct 5.1. din Documentul unic.
3. Introducere de noi soiuri de struguri de vinificație, ca soiuri principale in productie
Se completează caietul de sarcini cu noi soiuri de struguri de vinificație care să fie permise în obținerae vinurilor, respectiv soiurile Crâmpoșie selecționată, Busuioacă de Bohotin și Băbească gri.
Crâmpoșia selectionată -soi de strugure românesc prezent în cultura din arealele din Dobrogea.
Arealul IGP Colinele Dobrogei fiind o zonă prielnică recoltatului târziu oferă strugurilor cu pieliță groasă de Crâmpoșie selectionată o maturare foarte bună pentru obținerea de vinuri fructuoase şi echilibrate, cu prospeţime în degustarea olfactivă,cu prospețime în buchet, note de degustare fructate (pară, măr verde) și uneori floral, cu gust persistent, cu note citrice, mineralitate. Vizual, culoarea vinului poate fi galben cu luciu cristalin și cu discrete reflexii verzui.
Strugurii soiului Busuioacă de Bohotin tind să acumuleze cantități mari de zaharuri cu favorabilitate pentru creșterea calitativă a continutului de aromă specific soiului de Busuioacă. Evoluția vinului duce spre roze strălucitor, cu nuante de trandafir, arome de căpşune, frăguţe de pădure, intens gust fructat, cu aciditate medie.
Băbească Gri - soi de strugure românesc, sub forma vinurilor caracterizate de note de flori proaspete şi fructe văratice, mere verzi, uşor iz de miere de salcâm, fagure. Vinul poate avea nuanțe de alb-gălbui, galben-verzui, sau roze dupa o scurtă macerare a strugurilor.
Se modifică Cap. IV, V, VI, XI din caietul de sarcini și pct 4 și 7 din Documentul unic.
DOCUMENT UNIC
1. Denumire/denumiri
Colinele Dobrogei
2. Tip de indicație geografică:
IGP – Indicație geografică protejată
3. Categorii de produse vitivinicole
1. |
Vin |
4. Descrierea vinului/vinurilor
—
1. Vinuri albe, roze
DESCRIERE TEXTUALĂ CONCISĂ
Vinuri albe/roze
Culoare - culoare galben-verzui, uneori spre auriu, galben-pai, roz somon palid/mediu. Arome gustativ/olfactiv - aromă de fân cosit, floare de salcâm, la buchet cu nuanță de migdale dulci, din acumulările bune de zaharuri au caracter plin, rotund, note de piersică, caisă, mango, echilibru în gust fără accent al corpolenței, olfactiv cu note de flori de câmp, miere, pâine prăjită, trandafir, gust usor citric la soiurile tipic aromate, cu persistență de note de fagure de miere la vinurile obținute prin învechire (la soiurile aromate).
Caracteristici analitice generale |
|
Concentrație alcoolică totală maximă (în % volum) |
15,00 |
Tărie alcoolică dobândită minimă (în % volum) |
10,00 |
Aciditate totală minimă |
3,5 în grame pe litru, exprimată în acid tartric |
Aciditate volatilă maximă (în miliechivalenți pe litru) |
18 |
Cantitatea totală maximă de dioxid de sulf (în miligrame pe litru) |
200 |
2. Vinuri roșii
DESCRIERE TEXTUALĂ CONCISĂ
Vinuri roșii
Culoare - culoare roșu-rubiniu, roșu-granat, roșu-violaceu, roșu închis. Arome gustativ/olfactiv - cu acumulări de intensitate colorantă dezvoltând arome proaspete de fructe de pădure, gust nuanțat de prune uscate, prezintă catifelare și onctuozitate, arome de zmeură proaspătă, coacăze roșii, merișor, vișine, cuișoare, mure și afine, au consistență și caracter taninos, buchet dezvoltat de afine și cuișoare ori note piperate/condimentate, de vanilie - la scurtă învechire, cireșe negre, aciditate optimă, pretabilitate pentru maturare la butoaie de stejar.
Caracteristici analitice generale |
|
Concentrație alcoolică totală maximă (în % volum) |
15,00 |
Tărie alcoolică dobândită minimă (în % volum) |
10,00 |
Aciditate totală minimă |
3,5 în grame pe litru, exprimată în acid tartric |
Aciditate volatilă maximă (în miliechivalenți pe litru) |
20 |
Cantitatea totală maximă de dioxid de sulf (în miligrame pe litru) |
150 |
5. Practici enologice
5.1. Practici oenologice specifice
1. |
Producție în afara ariei delimitate Restricție relevantă privind producerea vinurilor Producerea vinurilor cu IGP Colinele Dobrogei se poate face și în arealul de proximitate, în aceeași unitate administrativă, în unități administrative învecinate sau în arealele cu indicații geografice învecinate. Acest lucru este permis numai cu notificarea O.N.V.P.V. cu 48 ore înainte de a se efectua. |
2. |
Practică de producere Practică enologică specifică Este permisă și cupajarea, aceasta se realizează conform legislației în vigoare. |
3. |
Practică oenologică Practică enologică specifică Din soiurile de struguri utilizate pentru producerea vinurilor roșii se pot produce și vinuri roze prin macerare de scurtă durată, cu păstrarea caracteristicilor soiului/soiurilor din care provin aceste vinuri. |
4. |
Practică oenologică Practică enologică specifică Vinificare în alb a strugurilor roşii Mulți producători își propun introducerea unor tehnologii de valorificare a potențialului aromatic al soiurilor precum obținerea vinurilor albe din struguri roşii, rezultatul fiind denumit vin „blanc de noirs”. Tehnologia de vinificație în alb a strugurilor roşii valorifică potențialul soiurilor, obținându-se vinuri uşor robuste, caracterizate prin gust uşor vegetal, dominat de arome subtile de mure, tei, grapefruit, prune galbene. Aciditatea accentuează prospețimea. Vin liniştit roze din struguri albi - strugurii din soiurile Pinot Gris, Băbească Gri ori Traminer Roz au pielița strugurilor colorată de la nuanțe de mov, gri- violaceu, albastru - cenuşiu pentru Pinot Gris şi Băbească Gri, și roz - sidefiu, roz-cenuşiu pentru Traminer Roz. Din acestea pot fi obținute vinuri liniştite cu nuanțe alb-gălbui, galben-pai până la roze.Funcție de alegerea vinificatorului se obțin vinuri liniştite albe şi vinuri roze, cele din urmă obținandu-se prin macerare. Vin liniştit orange din struguri albi Tehnologia de obținere a acestora implică un proces de macerare pe pielițe a mustului de struguri albi, cu perioada de macerare care depinde de intensitatea colorantă pe care doreşte vinificatorul pentru vinul finit. De culoare galben-portocaliu/chihlimbariu, structură complexă, buchet aromatic de la flori de tei miere, coajă de portocale și fructe uscate. Gust bogat, plin, cu o componentă acidă extrem de prezentă, accentuată de o mineralitate intensă. |
5.2. Producții maxime
1. |
soiurile Petit Verdot, Sangiovese 14 000 kilograme de struguri pe hectar |
2. |
soiul Viognier 14 500 kilograme de struguri pe hectar |
3. |
soiul Negru de Drăgășani, Crâmpoșie selecționată, Băbească gri 15 000 kilograme de struguri pe hectar |
4. |
soiurile Cabernet Sauvignon, Malbec, Mourvèdre 15 400 kilograme de struguri pe hectar |
5. |
soiul Busuioacă de Bohotin 16 000 kilograme de struguri pe hectar |
6. |
soiurile Chardonnay, Pinot Gris 16 300 kilograme de struguri pe hectar |
7. |
soiul Sémillon 16 600 kilograme de struguri pe hectar |
8. |
soiurile Muscat Ottonel, Pinot Noir, Syrah, Burgund mare, Băbească Neagră 17 100 kilograme de struguri pe hectar |
9. |
soiurile Sauvignon, Riesling italian,Riesling de Rhin,Merlot,Fetească Neagră,Fetească Regală,Fetească Albă,Tămâioasă Românească 18 000 kilograme de struguri pe hectar |
10. |
soiurile Traminer aromat, Traminer roz, Crâmpoşie, Columna, Aligoté, Iordană, Aromat de Iaşi, Rkaţiteli 18 000 kilograme de struguri pe hectar |
11. |
soiurile Saint Emilion, Novac, Mamaia, Cristina, Alicante Bouschet. 18 000 kilograme de struguri pe hectar |
12. |
Petit Verdot, Sangiovese 105 hectolitri pe hectar |
13. |
Viognier 109 hectolitri pe hectar |
14. |
Negru de Drăgășani, Crâmpoșie selecționată, Băbească gri 112 hectolitri pe hectar |
15. |
Cabernet Sauvignon, Malbec, Mourvèdre 115 hectolitri pe hectar |
16. |
Busuioacă de Bohotin 120 hectolitri pe hectar |
17. |
Chardonnay, Pinot Gris 122 hectolitri pe hectar |
18. |
Semillion 124 hectolitri pe hectar |
19. |
Muscat Ottonel, Pinot Noir, Syrah, Burgund mare, Băbească Neagră 128 hectolitri pe hectar |
20. |
Sauvignon, Riesling Italian, Riesling de Rhin, Merlot, Fetească Neagră, Fetească Regală, Fetească Albă, Tămâioasă Românească 135 hectolitri pe hectar |
21. |
Traminer roz, Traminer aromat, Crâmpoşie, Columna, Aligoté, Iordană, Aromat de Iaşi, Rkaţiteli 135 hectolitri pe hectar |
22. |
Saint Emilion, Novac, Mamaia, Cristina, Alicante Bouschet 135 hectolitri pe hectar |
6. Aria geografică delimitată
Judet Constanța
- Oraş Murfatlar - Murfatlar, Siminoc;
- Com.Valu lui Traian - sat Valu lui Traian;
- Com. Poarta Albă - sate Poarta Albă, Nazarcea;
- Oraş Ovidiu - comuna Ovidiu, sat Poiana;
- Com. Ciocârlia - sat Ciocârlia;
- Oraş Medgidia - Medgidia, Remus Opreanu, Valea Dacilor;
- Com. Castelu - sate Castelu, Cuza Vodă, Nisipari;
- Com. Siliştea - sat Siliştea,
- Com. Tortoman - sat Tortoman;
- Com. Peştera - sate Peştera, Ivrinezu Mic.
- Com. Mircea Vodă - sate Mircea Vodă, Satu Nou, Ţibrinu, Saligny, Stefan cel Mare, Gherghina;
- Com. Adamclisi- sate Adamclisi, Abrud, Haţeg, Urluia, Zorile;
- Oraş Cernavodă - comuna Cernavodă;
- Com. Seimeni - sat Seimeni, Seimenii Mici;
- Com. Rasova - sate Rasova, Cochirleni;
- Com. Mihai Viteazu - sate Mihai Viteazu, Sinoie;
- Com. Istria - sate Istria, Nuntaşi;
- Com. Cogealac - sate Cogealac, Tariverde, Fântânele;
- Oraş Mangalia;
- Oraş Hârşova;
- Com. Chirnogeni - sat Chirnogeni;
- Com. 23 August - sat 23 August;
- Com. Horia - sate Horia, Tichileşti;
- Com. Crucea - satul Crucea;
- Com. Topalu - sat Topalu;
- Com. Ciobanu - sat Ciobanu;
- Com. Gârliciu - sat Gârliciu;
- Com Saraiu- sat Saraiu;
- Com. Cobadin - sat Viişoara;
Judeţ Tulcea
- Oraş Babadag ;
- Com. Sarichioi - sate Enisala, Visterna, Zebil, Sabangia;
- Com. Valea Nucarilor - sate Valea Nucarilor, Agighiol, Iazurile;
- Oraş Tulcea;
- Com. Ostrov - sate Ostrov, Piatra;
- Com. Somova - sate Somova, Mineri, Parcheş;
- Com.Niculiţel - sat Niculiţel ;
- Com. Izvoarele - sate Izvoarele, Alba;
- Com. Valea Teilor - sat Valea Teilor;
- Com. Frecăţei - sate Teliţa, Poşta ;
- Oraş Isacea;
- Com. Luncaviţa - sat Luncaviţa;
- Com. Văcăreni - sat Văcăreni;
- Com. Jijila - sat Jijila;
- Oraş Măcin
- Com. Greci - sat Greci;
- Com. Cerna - sat Cerna;
- Com Carcaliu - sat Carcaliu;
- Com. Baia - sat Baia.
7. Soiul/soiurile de struguri de vinificație
Alicante Bouschet N - Alicante Henri Bouschet
Aligoté B - Plant de trois, Plant gris, Vert blanc, Troyen blanc
Aromat de Iași B
Burgund Mare N - Grosser burgunder, Grossburgunder,Blaufrankisch, Kekfrankos, Frankovka, Limberger
Busuioacă de Bohotin Rs - Schwarzer Muscat, Muscat fioletovâi, Muscat violet cyperus, Tămâioasă violetă
Băbească gri G
Băbească neagră N - Grossmuttertraube, Hexentraube, Crăcana, Rară neagră, Căldăruşă, Serecsia
Cabernet Sauvignon N - Petit Vidure, Bourdeos tinto
Chardonnay B - Gentil blanc, Pinot blanc Chardonnay
Columna B
Cristina N
Crâmpoşie B
Crâmpoşie selecţionată B
Fetească albă B - Păsărească albă, Poama fetei, Madchentraube, Leanyka, Leanka
Fetească neagră N - Schwarze Madchentraube, Poama fetei neagră, Păsărească neagră, Coada rândunicii
Fetească regală B - Konigliche Madchentraube, Konigsast, Ktralyleanka, Dănăşană, Galbenă de Ardeal
Iordană B - Iordovană, Iordan
Malbec N - Cotes rouges, Pied de Perdrix, Plant d’Arles
Mamaia N
Merlot N - Bigney rouge
Mourvedre N
Muscat Ottonel B - Muscat Ottonel blanc
Negru de Drăgăşani N
Novac N
Petit Verdot N
Pinot Gris G - Affumé,Grau Burgunder,Grauburgunder,Grauer Mönch,Pinot cendré,Pinot Grigio,Ruländer
Pinot Noir N - Blauer Spätburgunder, Burgund mic, Burgunder roter, Klävner Morillon Noir
Riesling de Rhin B - Weisser Riesling, White Riesling
Riesling italian B - Olasz Riesling, Olaszriesling, Welschriesling
Rkatiteli B - Dedali Rkatiteli, Korolioc Rkatiteli
Saint Emilion B - Trebbiano Toscano, Ugni blanc
Sangiovese N - Brunello di Montalcino, Morellino
Sauvignon B - Sauvignon verde
Syrah N - Shiraz, Petit Syrah
Sémillon B - Semillon blanc
Traminer Roz Rs - Rosetraminer, Savagnin roz, Gewürztraminer
Traminer aromat alb B
Tămâioasă românească B - Rumanische Weihrauchtraube, Tamianka
Viognier B - Petit Vionnier, Viogne, Galopine, Vugava bijela
8. Descrierea legăturii (legăturilor)
8.1. Detalii privind aria geografică
Regiunea corespunde teritoriului Dobrogei din sud-estul ţării, delimitat în cursul inferior al Dunării (la V şi la N), Marea Neagră (la E) şi frontiera cu Bulgaria (la S). Se caracterizează prin dominanţa reliefului de tip platou, a substratului loessic şi a bio-pedo-climatului de stepă–silvostepă pontică, fiecare dintre aceste componente ecosistemice contribuie la realizarea unui mediu ecologic favorabil viticulturii.
Substratul litologic al majorităţii plantaţiilor viticole este constituit din loess (gros de 3-40 m), ce acoperă parţial roci dure şi vechi (prepaleozoice, paleozoice, mezozoice şi terţiare), în situ sau remaniate.
Refieful este destul de accidentat (100-467m alt. abs.) în Dobrogea de Nord (colinar-muntos cu depresiuni adăpostite) şi de platou tabular structural (sub 200-300 m) în Dobrogea de Sud, separate de platoul sculptural, larg colinar (250-350 m) al Dobrogei Centrale.
Este regiunea cea mai saracă din ţară în precipitaţii atmosferice şi în ape subterane, neconsistente şi adesea mineralizate, carenţă suplinită prin acumulări, captări, irigări.
Climatul tipic temperat continental este parţial atenuat de vecinatatea Mării Negre, a Balţilor şi Deltei Dunării. Valorile termice anuale prezintă medii în jur de 11oC, cu amplitudini de peste 25oC între media lunii ianuarie şi a lunii iulie, dar cu amplitudini multianuale ale extremităţilor absolute de peste 75oC iar media precipitaţiilor coboară frecvent sub 400 mm/an. Benefice sunt resursele heliotermice, printre cele mai ridicate din ţară (energie radiantă peste 120-125 Kcal/cm2, insolaţie de peste 2 200 ore, temperaturi medii zilnice pozitive de 4 000o - 4 200oC/an), ce asigură maturarea şi chiar supramaturarea strugurilor.
Solurile zonale, net dominante în arealele viticole, sunt molisolurile de stepă (castanoziom, cernoziom) şi de silvostepă (cernoziom cambic şi, mai rar, argiloiluvial, rendzină, sol cenuşiu), majoritar dezvoltate pe substrat loessic.
8.2. Detalii privind produsul
Vinul cu IGP Colinele Dobrogei poate fi alb, roşu sau roze.
Vinurile albe/roze au aspect limpede, culoare galben verzui spre galben auriu, roz somon palid sau mediu, gust catifelat .
Arome gustativ/olfactiv - florale cel mai multe, acumulări bune de zaharuri, rotunjime, note de miere, trandafir, citrice la soiurile tipic aromate, uneori de fagure de miere la vinurile din soiurile aromate prin învechire.
Vinurile roşii au catifelare şi culoare roşu-rubiniu sau granat/violaceu intens, roșu închis.
Arome gustativ/olfactiv - arome proaspete de fructe de pădure bine coapte, prune uscate, prezintă catifelare și onctuozitate, arome de zmeură proaspătă, coacăze roșii, merișor, mure și afine, caracter taninos, buchet de afine și cuișoare poate chiar piperat, aromă de vanilie la scurtă învechire, pretabilitate pentru maturare la butoaie de stejar.
8.3. Interacțiune cauzală
Specificitatea IGP Colinele Dobrogei provine din caracteristicile mustului de struguri din care este produs. Ele sunt legate de soiurile de viţă-de-vie care beneficiază de o cantitate mare de radiaţie solară, resurse heliotermice dintre cele mai ridicate din ţară şi un regim scăzut de precipitaţii. Aceşti factori contribuie la o bună maturare a strugurilor şi obţinerea unui must bogat în zahăr. Influenţa mării se face simţită în acest areal, aceasta acţionând favorabil în special toamna cu rol de regulator termic. La Cernavodă intervine influenţa Dunării în special asupra plantaţiilor din imediata apropierea acesteia. Solul, bogat în carbonat de calciu, constituie un factor important al calităţii vinurilor. Calitatea vinurilor poartă amprenta influenței favorabile a vecinătății lacurilor Razim şi Sinoe şi de solurile prielnice culturii viţei-de-vie, vinurile având conţinuturi echilibrate în alcool şi aciditate şi prin însuşiri organoleptice bine exprimate (floral/fructe de pădure, condimente).
9. Alte condițiile esențiale (ambalarea, etichetarea, alte cerințe)
Condiții aplicabile producției obținute
Cadru juridic:
în legislația națională
Tipul condiției suplimentare:
Derogare privind producția în aria geografică delimitată
Descrierea condiției:
Cu notificarea autorității competente, condiționarea și îmbutelierea vinurilor se poate realiza și în afara arealului în care au fost produși strugurii.
Acestea se pot realiza în aceeași unitate administrativă, în unitatea administrativă învecinată sau în arealul cu indicație geografică învecinat.
Se vor menționa în mod obligatoriu în sistemul de etichetare, producătorul, locul îmbutelierii și îmbuteliatorul, după caz.
În vederea îmbutelierii și ca urmare a cerințelor comerciale din piata intra-Uniune și a exporturilor este permisă comercializarea în vrac a vinurilor cu IGP Colinele Dobrogei.
Livrările de vin vrac vor fi notificate către autoritate prin Inspectoratul teritorial și vor fi însoțite de documentele sub care acestea circulă dar și de certificatul de atestare a dreptului de utilizare a indicației protejate care certifică dreptul comercializării vinului.
Link către caietul de sarcini al produsului
https://www.onvpv.ro/sites/default/files/caiet_de_sarcini_ig_colinele_dobrogei_modif_cf_cerere_3_2021_modif_anterioare_cerere_989_18.05.2022_no_track_changes_0.pdf