Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52022XC1031(02)

    Note explicative ale Nomenclaturii combinate a Uniunii Europene 2022/C 417/08

    C/2022/7850

    JO C 417, 31.10.2022, p. 14–14 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    31.10.2022   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 417/14


    Note explicative ale Nomenclaturii combinate a Uniunii Europene

    (2022/C 417/08)

    În temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (1), Notele explicative ale Nomenclaturii combinate a Uniunii Europene (2) se modifică după cum urmează:

    La pagina 343, după nota explicativă de la subpoziția 8479 40 00, se introduce următoarea notă explicativă:

    8479 89 70

    Mașini automate de dispunere a componentelor electronice de tipul celor utilizate numai sau în principal pentru fabricarea ansamblelor de circuite imprimate

    Această subpoziție include mașini de asamblat circuite imprimate pentru montarea de componente active, pasive sau de conectare pe circuite imprimate (mașini de tip «pick-and-place»). Mașina este alimentată automat cu aceste componente pe benzi. Mașinile asigură poziționarea exactă și montarea componentelor în locurile desemnate pe circuitele imprimate. După montaj, componentele sunt fixate pe circuitul imprimat, de exemplu prin lipire sau legare prin contact. Pe lângă asamblarea dispozitivelor semiconductoare, aceste mașini pot, de asemenea, să monteze prin metoda «pick and place» și alte componente pe substraturi”;

    iar la nota explicativă de la subpoziția 8479 89 97, punctul 3 se elimină.

    La pagina 357, nota explicativă de la subpoziția 8529 90 92 se elimină.


    (1)  Regulamentul (CEE) Nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).

    (2)  JO C 119, 29.3.2019, p. 1.


    Top