Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52021XG0622(03)

    Aviz în atenția persoanelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2013/184/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2021/998 a Consiliului, și în Regulamentul (UE) nr. 401/2013, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1000 al Consiliului, privind măsuri restrictive împotriva Myanmar/Birmaniei 2021/C 244/07

    ST/9555/2021/INIT

    JO C 244, 22.6.2021, p. 18–18 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    22.6.2021   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 244/18


    Aviz în atenția persoanelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2013/184/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2021/998 a Consiliului, și în Regulamentul (UE) nr. 401/2013, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1000 al Consiliului, privind măsuri restrictive împotriva Myanmar/Birmaniei

    (2021/C 244/07)

    Următoarele informații sunt aduse la cunoștința persoanelor care figurează în anexa I la Decizia 2013/184/PESC a Consiliului (1), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2021/998 a Consiliului (2), și în anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 401/2013 al Consiliului (3), astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1000 al Consiliului (4), privind măsuri restrictive împotriva Myanmar/Birmaniei.

    Consiliul Uniunii Europene a decis ca persoanele și entitățile care figurează în anexele menționate anterior să fie incluse pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2013/184/PESC și în Regulamentul (UE) nr. 401/2013, privind măsuri restrictive împotriva Myanmar/Birmaniei. Motivele includerii pe listă a persoanelor în cauză sunt menționate la rubricile relevante din anexele respective.

    Se atrage atenția persoanelor în cauză asupra posibilității de a adresa o cerere autorităților competente din statul membru/statele membre relevant(e), conform indicațiilor de pe site-urile care figurează în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 401/2013 privind măsuri restrictive instituite împotriva Myanmar/Birmaniei, pentru a obține autorizația de a utiliza fonduri înghețate pentru nevoi de bază sau plăți specifice (a se vedea articolul 4b din regulament).

    Persoanele în cauză pot înainta o cerere Consiliului, însoțită de documente justificative, prin care să solicite reanalizarea deciziei de a le include pe listele menționate anterior, până la 1 noiembrie 2021, la adresa de mai jos:

    Consiliul Uniunii Europene

    Secretariatul General

    RELEX.1.C

    Rue de la Loi/Wetstraat 175

    1048 Bruxelles/Brussels

    BELGIQUE/BELGIË

    E-mail: sanctions@consilium.europa.eu

    Orice observații primite vor fi luate în considerare în scopul reexaminării periodice de către Consiliu, în conformitate cu articolul 12 din Decizia 2013/184/PESC și cu articolul 4i alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 401/2013.

    Se atrage, de asemenea, atenția persoanelor în cauză asupra posibilității de a contesta decizia Consiliului în fața Tribunalului Uniunii Europene, în condițiile prevăzute la articolul 275 al doilea paragraf și la articolul 263 al patrulea și al șaselea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.


    (1)  JO L 111, 23.4.2013, p. 75.

    (2)  JO L 219 I, 21.6.2021, p. 45.

    (3)  JO L 121, 3.5.2013, p. 1.

    (4)  JO L 219 I, 21.6.2021, p. 57.


    Top