EUR-Lex De toegang tot het recht van de Europese Unie

Terug naar de EUR-Lex homepage

Dit document is overgenomen van EUR-Lex

Document 52020M9794

Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9794 – Renault/Ferrovial/Car Sharing Mobility Services) Caz care poate face obiectul procedurii simplificate (Text cu relevanță pentru SEE) 2020/C 131/08

PUB/2020/318

JO C 131, 22.4.2020, blz. 19–20 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

22.4.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 131/19


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9794 – Renault/Ferrovial/Car Sharing Mobility Services)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2020/C 131/08)

1.   

La data de 14 aprilie 2020, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului, o notificare a unei concentrări propuse (1).

Prezenta notificare vizează următoarele întreprinderi:

Renault Mobility as an Industry, controlată de Renault, S.A.S. („Renault”, Franța);

Ferrovial Mobility, S.L.U., controlată de Ferrovial, S.A. („Ferrovial”, Spania);

Car Sharing Mobility Services, S.L. („Zity Hub”, Spania), controlată în prezent de Ferriovial.

Întreprinderile Renault și Ferrovial dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii Zity Hub.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

în cazul întreprinderii Renault: societate multinațională care operează în sectorul autovehiculelor, principala sa activitate fiind producția și furnizarea de autoturisme. Cu toate că producția și furnizarea de autoturisme sub mărcile Renault, Dacia, Renault Samsung Motors, Alpine și LADA constituie principala sa activitate, întreprinderea Renault vinde, de asemenea, vehicule de ocazie, piese de schimb pentru Renault, Dacia și Renault Samsung Motors și vehicule către alți producători care le comercializează sub propria lor marcă (de exemplu, Fiat, Daimler și GM);

în cazul întreprinderii Ferrovial: constructor și operator de infrastructură și furnizor de servicii la nivel internațional, care are patru linii principale de activitate, și anume servicii (care în prezent fac obiectul unei cesionări), taxare rutieră, construcții și aeroporturi. În plus, desfășoară, de asemenea, activități în sectorul construcției și exploatării de instalații de tratare, de purificare și de desalinizare a apei și activități de gestionare a peste 400 de kilometri de linii electrice și deține o unitate de mobilitate nou-creată care urmărește să promoveze și să dezvolte oportunități pentru noi forme de mobilitate;

în cazul întreprinderii Zity Hub: societate organizată în temeiul legislației spaniole pentru furnizarea de servicii de co-voiajare, în prezent în zona metropolitană a Madridului (și, după încheierea tranzacției, și în alte orașe/țări) sub marca Zity.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.9794 – Renault/Ferrovial/Car Sharing Mobility Services

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.


Naar boven