Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52019XG1210(02)

    Concluziile Consiliului privind importanța tehnologiei 5G pentru economia europeană și necesitatea de a atenua riscurile pentru securitate legate de tehnologia 5G2019/C 414/03

    ST/14517/2019/INIT

    JO C 414, 10.12.2019, p. 7–9 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    10.12.2019   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 414/7


    Concluziile Consiliului privind importanța tehnologiei 5G pentru economia europeană și necesitatea de a atenua riscurile pentru securitate legate de tehnologia 5G

    (2019/C 414/03)

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    AVÂND ÎN VEDERE POTENȚIALUL REȚELELOR 5G PENTRU ECONOMIA EUROPEANĂ, PIAȚA UNICĂ A UE ȘI CETĂȚENII EUROPENI,

    1.   

    IA ACT de faptul că tehnologia 5G este o evoluție a rețelelor 4G și că tehnologia 5G va spori potențialul furnizării de servicii prin rețelele mobile și, în același timp, va permite modele de afaceri și servicii publice inovatoare în numeroase sectoare, precum și alte oportunități pentru cetățenii europeni, operatorii de telecomunicații, întreprinderi, inclusiv IMM-uri, sectorul public, precum și alte părți interesate.

    2.   

    REAMINTEȘTE că Uniunea a elaborat un cadru juridic pentru combaterea și minimizarea riscurilor pentru securitatea cibernetică legate de tehnologia 5G, cum ar fi Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (CECE) și Directiva (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 2016 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune (Directiva NIS).

    3.   

    RECUNOAȘTE necesitatea de a îndeplini obiectivele ambițioase din Planul de acțiune privind 5G, adoptat de Comisie în 2016, și din Declarația ministerială de la Tallinn privind tehnologia 5G, precum și foaia de parcurs aferentă convenită între statele membre în 2017, pe baza obiectivelor societății gigabiților.

    4.   

    SUBLINIAZĂ că rețelele 5G vor constitui o parte a infrastructurii cruciale pentru funcționarea și menținerea funcțiilor societale și economice vitale și a unei game largi de servicii esențiale pentru funcționarea pieței interne, inclusiv pentru transformarea sa digitală, și, în acest sens, ACCENTUEAZĂ importanța suveranității tehnologice europene și promovarea la nivel mondial a abordării UE față de securitatea cibernetică a viitoarelor rețele de comunicații electronice.

    5.   

    ACCENTUEAZĂ necesitatea de a asigura introducerea rapidă bazată pe cerere a rețelelor 5G și faptul că tehnologia 5G este o valoare esențială pentru competitivitatea europeană și pentru sustenabilitate și un catalizator major pentru viitoarele servicii digitale, precum și o prioritate pentru piața unică europeană. În acest context, Consiliul SUBLINIAZĂ, de asemenea, importanța cooperării statelor membre în ceea ce privește implementarea rețelelor 5G în zonele transfrontaliere dintre statele membre.

    6.   

    RECUNOAȘTE necesitatea de a sensibiliza publicul cu privire la posibilitățile oferite de tehnologia 5G și de a spori competențele dezvoltatorilor și ale diferitelor grupuri de utilizatori, precum și faptul că sectorul public are un rol în încurajarea implementării tehnologiei 5G, prin puterea exemplului, și încurajează toate părțile interesate relevante să se implice în schimbul de informații și experiență în sprijinul introducerii cu succes a tehnologiei 5G, inclusiv chestiunile legate de măsurarea limitelor câmpurilor electromagnetice (CEM).

    7.   

    ÎNCURAJEAZĂ Comisia și statele membre să ia măsurile necesare pentru ca UE să devină o piață-lider în ceea ce privește implementarea rețelelor 5G și dezvoltarea de soluții bazate pe tehnologia 5G care să stimuleze creșterea și inovarea, să îmbunătățească viața de zi cu zi a cetățenilor și a întreprinderilor, să permită noi servicii și aplicații, precum și să aducă mai multe oportunități întregii societăți în sectoare și industrii cheie precum energia, asistența medicală, agricultura, finanțele și mobilitatea.

    AVÂND ÎN VEDERE PROVOCĂRILE REȚELELOR 5G,

    8.   

    ACCENTUEAZĂ importanța garantării securității și rezilienței rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, în special în ceea ce privește tehnologia 5G, în urma unei abordări bazate pe riscuri.

    9.   

    SUBLINIAZĂ că, în timp ce implementarea rețelelor 5G aduce noi oportunități, schimbările profunde pe care tehnologiile 5G le vor aduce rețelelor, dispozitivelor și aplicațiilor, precum și preocupările sporite în materie de securitate legate de integritatea și disponibilitatea rețelelor 5G, pe lângă confidențialitate și respectarea vieții private, impun ca UE și statele membre să acorde o atenție deosebită promovării securității cibernetice a acestor rețele și a tuturor serviciilor care depind de comunicațiile electronice.

    10.   

    SALUTĂ eforturile europene comune depuse în prezent privind garantarea securității rețelelor 5G bazate, în special, pe Recomandarea Comisiei privind securitatea cibernetică a rețelelor 5G și SUBLINIAZĂ importanța unei abordări coordonate și a unei puneri în aplicare eficace a recomandării pentru a se evita fragmentarea pe piața unică.

    11.   

    SALUTĂ evaluarea coordonată a riscurilor la nivel european, publicată la 9 octombrie 2019, ca prim rezultat al recomandării.

    12.   

    ACCENTUEAZĂ că schimbările tehnologice introduse de tehnologia 5G vor crește suprafața totală de atac și vor necesita acordarea unei atenții deosebite profilurilor de risc ale diferiților furnizori.

    13.   

    SUBLINIAZĂ că, în plus față de riscurile tehnice legate de securitatea cibernetică a rețelelor 5G, ar trebui luați în considerare și factori care nu sunt de natură tehnică, cum ar fi cadrul juridic și de politică la care furnizorii pot fi supuși în țările terțe.

    14.   

    REAFIRMĂ că este important ca statele membre să ia în considerare necesitatea de a diversifica furnizorii pentru a evita sau a limita crearea unei dependențe majore de un singur furnizor, deoarece sporește expunerea la consecințele unei potențiale intrări în dificultate majoră a respectivului furnizor.

    15.   

    SUBLINIAZĂ importanța evaluării riscurilor legate de relațiile de interdependență dintre rețelele 5G și alte sisteme și servicii publice și private critice.

    PRIN URMARE, CONSILIUL:

    16.   

    EVIDENȚIAZĂ faptul că introducerea rapidă și în condiții de siguranță a rețelelor 5G este esențială pentru îmbunătățirea competitivității UE și necesită o abordare coordonată în UE, fără a aduce atingere competențelor statelor membre în materie de introducere a rețelelor și de securitate națională.

    17.   

    SUBLINIAZĂ că consolidarea încrederii în tehnologiile 5G este ferm ancorată în valorile fundamentale ale UE, cum ar fi drepturile omului și libertățile fundamentale, statul de drept, protecția vieții private, a datelor cu caracter personal și a proprietății intelectuale, în angajamentul de a asigura transparența, fiabilitatea și incluziunea tuturor părților interesate și a cetățenilor, precum și în cooperarea internațională consolidată.

    18.   

    SUBLINIAZĂ că tehnologia din ce în ce mai complexă, interconectată și cu o evoluție rapidă necesită o abordare cuprinzătoare și măsuri de securitate eficace și proporționale, cu accent pe securitate și protejarea vieții private din faza de proiectare, ca părți integrante ale infrastructurii 5G și ale echipamentelor terminale.

    19.   

    ACCENTUEAZĂ că rețelele 5G și alte rețele de comunicații electronice conexe trebuie să fie protejate în mod continuu pe parcursul întregului lor ciclu de viață acoperind întregul lanț de aprovizionare și toate echipamentele relevante.

    20.   

    SUBLINIAZĂ necesitatea de a aborda și de a atenua provocările potențiale care decurg din implementarea rețelelor și serviciilor 5G în asigurarea respectării legii, inclusiv, de exemplu, în interceptarea legală.

    21.   

    RECUNOAȘTE necesitatea de a institui standarde și măsuri de securitate comune solide, recunoscând eforturile internaționale de standardizare în ceea ce privește tehnologia 5G, pentru toți producătorii, operatorii de comunicații electronice și furnizorii de servicii relevanți și faptul că componentele-cheie, cum ar fi componentele esențiale pentru securitatea națională, vor proveni doar de la părți de încredere.

    22.   

    SPRIJINĂ activitatea în curs a Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) în ceea ce privește cadrul european de certificare de securitate cibernetică instituit prin Regulamentul privind securitatea cibernetică, care are potențialul de a spori nivelul de securitate cibernetică pentru produsele, serviciile și procesele TIC.

    23.   

    SUBLINIAZĂ că, deși standardizarea și certificarea pot să abordeze anumite provocări în materie de securitate legate de rețelele 5G, sunt necesare măsuri suplimentare de securitate pentru a atenua în mod eficace riscurile.

    24.   

    SALUTĂ pregătirea în curs de către Comisie, în cooperare cu statele membre și cu sectorul privat, a unui parteneriat european strategic pentru rețele și servicii inteligente în cadrul programului Orizont Europa, cu scopul de a promova investițiile, de a menține și consolida competitivitatea, de a intensifica cercetarea, inovarea și dezvoltarea de soluții sigure în domeniul tehnologiei 5G și dincolo de aceasta.

    25.   

    SALUTĂ prioritizarea securității cibernetice în cadrul programului Europa digitală ca mijloc de consolidare a capacităților UE în materie de securitate cibernetică, precum și inițiativa privind coridoarele 5G TEN-T transfrontaliere din cadrul programului Mecanismul pentru interconectarea Europei propus.

    26.   

    INVITĂ statele membre și Comisia, cu sprijinul ENISA, să ia toate măsurile necesare, în limitele competențelor lor, pentru a asigura securitatea și integritatea rețelelor de comunicații electronice, în special a rețelelor 5G, și să continue consolidarea unei abordări coordonate pentru a răspunde provocărilor în materie de securitate legate de tehnologiile 5G și pe baza lucrărilor comune în curs privind instrumentele de securitate 5G pentru a identifica metodologii și instrumente comune eficace în vederea atenuării riscurilor legate de rețelele 5G.


    Top