EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52019M9445

Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9445 – Natura Cosmeticos/Avon Products) (Text cu relevanță pentru SEE) 2019/C 389/09

JO C 389, 18.11.2019, p. 20–20 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

18.11.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 389/20


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9445 – Natura Cosmeticos/Avon Products)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 389/09)

1.   

La data de 8 noiembrie 2019, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Prezenta notificare vizează următoarele întreprinderi:

Natura Cosméticos S.A. („Natura”, Brazilia);

Avon Products, Inc. („Avon”, Statele Unite).

Natura dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi Avon. Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

în cazul întreprinderii Natura: producție și furnizare la nivel mondial de produse de frumusețe și de igienă personală, care în SEE sunt comercializate în principal în cadrul mărcilor The Body Shop și Aesop;

în cazul întreprinderii Avon: producție și furnizare la nivel mondial de produse de frumusețe și de igienă personală, în principal prin canale de vânzare directă.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.9445 – Natura Cosmeticos/Avon Products

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).


Top