EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52017DC0109

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1185/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind statisticile referitoare la pesticide

COM/2017/0109 final

Bruxelles, 3.3.2017

COM(2017) 109 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1185/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind statisticile referitoare la pesticide


1.Introducere

Articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1185/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile referitoare la pesticide 1 (denumit în continuare „regulamentul”) prevede că:

„La fiecare cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a regulamentului. Raportul respectiv evaluează în special calitatea datelor transmise, astfel cum este prevăzut la articolul 4, metodele de colectare a datelor, sarcinile care revin întreprinderilor, exploatațiilor agricole și administrațiilor naționale și utilitatea acestor statistici în contextul Strategiei tematice privind utilizarea durabilă a pesticidelor, în special în ceea ce privește obiectivele stabilite la articolul 1. Acesta conține, după caz, propunerile elaborate în vederea continuării îmbunătățirii calității datelor și a metodelor de colectare a acestora, pentru a ameliora sfera de acoperire și comparabilitatea datelor și a reduce sarcinile care revin întreprinderilor, exploatațiilor agricole și administrațiilor naționale. Primul raport se transmite până la 31 decembrie 2016.”

2.Domeniu de aplicare și conținut

Conform articolului 2 litera (a) din regulament, „pesticide” înseamnă „produse fitosanitare astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 2 sau produse biocide astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE” 3 . Regulamentul prevede că statele membre trebuie să transmită anual Comisiei datele lor statistice privind pesticidele introduse pe piață în fiecare an (statistici privind vânzările de pesticide). În plus, acestea trebuie să furnizeze statistici referitoare la pesticidele utilizate în agricultură (statistici privind utilizarea de pesticide) pe perioade de cinci ani. Datele ar trebui să includă și date confidențiale. Statele membre trebuie, de asemenea, să prezinte Comisiei rapoarte privind calitatea datelor transmise, iar Comisia, la rândul său, trebuie să evalueze calitatea acestor date.

2.1.Statistici privind vânzările de pesticide

Pentru pesticidele introduse pe piață, perioada de referință este anul calendaristic. Prima perioadă de referință a fost cel de al doilea an calendaristic de la 30 decembrie 2009. Datele trebuie transmise în termen de 12 luni de la încheierea anului de referință, iar rapoartele de calitate, ulterior în termen de 3 luni. Datele și rapoartele de calitate transmise până în prezent vizează anii de referință 2011-2014 inclusiv.

2.2.Statistici privind utilizarea de pesticide

În cazul statisticilor privind utilizarea de pesticide în agricultură, perioada de referință trebuie să fie o perioadă de maxim 12 luni în cadrul fiecărei perioade de cinci ani. Prima perioadă de cinci ani a început în primul an calendaristic de la 30 decembrie 2009. Datele și rapoartele de calitate sunt așteptate în termen de 12 luni după încheierea fiecărei perioade de cinci ani. Transmiterea datelor și a rapoartelor de calitate pentru prima perioadă de cinci ani (ani de referință: 2010-2014 inclusiv) s-a încheiat, prin urmare, în decembrie 2015.

Pentru ambele seturi de date, Comisia (Eurostat) trebuie să realizeze centralizarea datelor înainte de publicare, luând în considerare în mod corespunzător aspectele legate de protecția datelor confidențiale transmise de statele membre. Aceasta înseamnă că niciun fel de statistici privind substanțele active individuale nu pot fi furnizate de către Comisie (Eurostat).

Următoarele capitole oferă o evaluare globală a calității datelor privind vânzările de pesticide transmise de statele membre. Evaluarea este generată din rapoartele de calitate furnizate de statele membre în conformitate cu articolul 4 din regulament. Criteriile de calitate aplicate sunt prevăzute la articolul 12 alineatul (1) Calitatea statistică din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 4 . Validarea rapoartelor de calitate pentru statisticile privind utilizarea de pesticide nu a fost încă finalizată, prin urmare, acestea nu sunt analizate în cele ce urmează.

2.3.Metode de colectare a datelor și surse

Pentru majoritatea celor 28 de state membre și Norvegia, toate datele primare subiacente privind vânzările de pesticide provin din surse administrative pentru care raportarea este obligatorie în temeiul legii. Toate țările, cu excepția Danemarcei, a Sloveniei și a Norvegiei, consideră toate informațiile legate de respondenții individuali ca fiind confidențiale. Majoritatea țărilor nu au baze de date publice, iar datele centralizate sunt disponibile în mod obișnuit în publicații statistice și/sau pe pagini web. În Belgia și Norvegia, datele individuale sunt disponibile la cerere. Întrucât Elveția beneficiază de o derogare, nu sunt disponibile rapoarte de calitate. Pentru detalii suplimentare, a se vedea anexa I.

2.4.Calitatea datelor transmise

Toate statele membre, precum și Elveția și Norvegia s-au conformat în ceea ce privește sfera de acoperire și actualitatea datelor lor. Majoritatea țărilor furnizează seturile lor de date la timp și reacționează în spiritul unei bune cooperări atunci când sunt necesare verificări suplimentare sau corecții.

În ceea ce privește acuratețea, fiabilitatea și comparabilitatea, majoritatea țărilor au afirmat că, din moment ce datele lor primare privind vânzările de pesticide au fost colectate de la surse administrative sau de la titularii autorizațiilor, ele consideră că datele furnizate sunt exacte. În plus, erorile de eșantionare nu au fost relevante, întrucât au fost colectate doar valorile administrative reale și nu s-au folosit estimări sau eșantioane. Cu toate acestea, au fost utilizate metode diferite de colectare a datelor.

Prin urmare, Comisia consideră că toate datele primare privind vânzările de pesticide sunt exacte și fiabile, din moment ce nu au existat calcule sau estimări ale valorilor pe care trebuiau să le măsoare statisticile. În consecință, datele centralizate privind vânzările de pesticide sunt considerate, de asemenea, a fi exacte și fiabile.

În general, majoritatea țărilor au raportat luarea următoarelor măsuri de precauție pentru a asigura calitatea statistică impusă pentru datele lor:

revizuirea și actualizarea frecventă a chestionarelor lor;

luarea în considerare a problemelor raportate și a recomandărilor formulate de către respondenți în anii anteriori;

utilizarea unui repertoriu complet de produse autorizate;

supunerea datelor la procese interne de verificare a calității;

înregistrarea datelor în medii sigure în cazurile în care datele sunt protejate de confidențialitatea statistică.

Datele privind vânzările de pesticide oferă o estimare de bună calitate a cantității totale de pesticide introduse pe piață la nivel național. Acestea pot indica tendințele unor tipuri noi de pesticide, cantitățile de produse de-a lungul timpului și riscurile ulterioare pentru oameni și pentru mediu. Astfel de estimări ar putea fi îmbunătățite pe viitor distingând între autorizațiile profesionale și cele „pentru casă și grădină” (și anume, în scopuri agricole și respectiv, neagricole). Verificări ulterioare privind calitatea datelor ar putea fi prevăzute, de asemenea, pentru cantitățile de stocuri rămase. Pentru informații suplimentare, a se vedea anexa II.

3.Relevanță - Utilitatea datelor statistice și diseminarea

3.1.Informații primite de la părțile interesate

În urma consultărilor cu serviciile și agențiile relevante ale Comisiei, au reieșit următoarele aspecte importante care trebuie luate în considerare:

Orice act legislativ referitor la statisticile privind pesticidele ar trebui să aibă în vedere indicatorii de risc armonizați, pe care Comisia trebuie să îi elaboreze în temeiul articolului 15 din Directiva privind utilizarea durabilă 5 , și ar trebui să faciliteze calcularea indicatorilor de risc „utilizând datele statistice colectate”. Sarcina de a colecta datele statistice privind pesticidele nu poate fi concepută ca fiind complet separată de sarcina de a utiliza datele respective pentru a calcula riscurile. Ar fi logic ca indicatorii de risc să fie cunoscuți mai întâi, înainte de a se lua orice decizie privind datele care trebuie colectate în acest scop. Discuțiile ulterioare sunt considerate necesare, iar statele membre vor fi consultate, de asemenea, în cadrul grupului de lucru dedicat Directivei privind utilizarea durabilă.

Părțile interesate sugerează adaptarea legislației astfel încât să poată fi puse la dispoziție cifre centralizate la un nivel mai scăzut, întrucât acestea ar putea fi necesare pentru calcularea indicatorilor de risc. A fost recunoscută dificultatea colectării de date semnificative privind utilizarea de pesticide de la fermieri, precum și costurile care le revin statelor membre pentru acest lucru, la fel ca dificultatea de a ajunge la un acord la nivelul UE asupra culturilor care sunt relevante, întrucât acestea pot să difere considerabil între diversele zone climatice din Europa.

Pesticidele reprezintă o cauză de poluare și au un efect direct în special asupra stării biodiversității, a corpurilor de apă și a solurilor. Pentru a garanta faptul că astfel de efecte sunt abordate în mod corespunzător, este esențial ca factorii de decizie politică să fie capabili să cuantifice riscul și nivelul poluării cu pesticide. Acest lucru ar contribui, de asemenea, la o mai bună punere în aplicare a instrumentelor existente ale politicii în domeniul mediului și ar servi la identificarea lacunelor rămase în materie de politică pentru abordarea presiunilor exercitate de pesticide asupra mediului. În prezent, politicile vizate de nevoile de date sunt Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020, politica agricolă comună (PAC), Directiva-cadru privind apa și Strategia tematică privind solurile.

Statisticile privind pesticidele sunt prea centralizate pentru a contribui efectiv la evaluarea riscurilor pentru mediu. O analiză solidă a efectelor aplicării de pesticide asupra ecosistemelor ar necesita date privind substanțele active specifice din pesticide care sunt aplicate anumitor culturi, precum și informații privind tipurile de ecosisteme în care sunt situate respectivele culturi. Datele privind periculozitatea, și anume proprietățile (eco)toxicologice, sunt specifice substanțelor active. Astfel, singurul mod de a combina în mod eficace datele privind periculozitatea cu datele privind expunerea în vederea înțelegerii riscului este de a deține date privind ratele de aplicare a anumitor substanțe active din pesticide pentru fiecare cultură, zonă și tip de ecosistem. În plus, ar trebui aplicate metode de evaluare a riscurilor cumulate, pentru a facilita înțelegerea modului în care amestecurile de substanțe active, agenți fitoprotectori și agenți sinergici interacționează pentru a genera efecte combinate în pesticide.

Regulamentul nu solicită informații de la statele membre cu privire la tipul de ecosistem în care sunt aplicate substanțele. Impactul amestecurilor de substanțe active asupra ecosistemului în care este situată o cultură depinde de caracteristicile ecosistemului respectiv, inclusiv trăsăturile biotice și cele abiotice. Proiectul de „cartografiere și evaluare a ecosistemelor și a serviciilor acestora” 6 furnizează o tipologie convenită de ecosisteme. Tipologia respectivă ar putea servi drept bază pentru raportarea de către statele membre cu privire la aplicarea de pesticide în funcție de tipul ecosistemului și ar putea contribui la o mai bună înțelegere a riscurilor prezentate de pesticide pentru mediu. O analiză solidă a riscurilor pentru mediu asociate cu pesticidele este necesară pentru a susține evaluarea comparativă a substanțelor susceptibile de a fi înlocuite, astfel cum se prevede la articolul 50 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare. Acest lucru nu este posibil utilizând datele disponibile în prezent.

În cazul în care ar deveni disponibile statistici privind pesticidele la un nivel suficient de detaliat, acestea ar putea fi extrem de utile pentru efectuarea de evaluări retrospective ale riscurilor cu privire la nivelurile reale de risc așteptate în urma utilizării globale a pesticidelor în UE, pentru sănătatea umană și cea animală, precum și pentru mediu. Acest lucru ar permite estimarea tendințelor pe baza riscurilor în completarea celor pe baza vânzărilor. Întrucât fiecare substanță activă din pesticide are o toxicitate diferită și o probabilitate de expunere diferită, tendințele bazate pe riscurile pentru sănătatea umană și cea animală și diferitele grupuri de organisme nețintă ar putea fi extrem de valoroase în vederea sprijinirii politicilor UE privind sănătatea publică, protecția consumatorilor, sănătatea animală și protecția mediului. Astfel de evaluări ar completa evaluările anuale ale riscului pentru consumatori provenite din nivelurile de reziduuri pesticide monitorizate de statele membre.

Un echilibru între confidențialitate și relevanța sau utilitatea datelor ar putea fi atins prin explorarea diferitelor opțiuni de centralizare, de exemplu pe baza toxicității și a tiparelor de utilizare. În consecință, este indicat dialogul între serviciile și agențiile Comisiei și alți actori relevanți pentru a explora opțiunile care ar putea contribui la maximizarea relevanței și a utilității datelor pe viitor.

3.2.Studii privind utilizarea neagricolă a pesticidelor

Agricultura este cel mai evident și probabil cel mai mare sector profesional care utilizează pesticide. Cu toate acestea, alți utilizatori profesioniști sau amatori pot contribui, de asemenea, într-un mod mai mult sau mai puțin semnificativ la cantitatea totală de pesticide utilizate. O comparație a cantităților de pesticide utilizate în agricultură cu volumul total introdus pe piață este avută în vedere în raportul de calitate care va însoți datele privind utilizarea de pesticide în agricultură. Regulamentul vizează atât statisticile anuale privind introducerea pe piață a pesticidelor, cât și statisticile privind utilizarea agricolă a pesticidelor. Există o lipsă de coerență între cele două seturi deoarece nu există informații privind utilizarea pesticidelor în scopuri neagricole. Acest lucru a fost remarcat, de asemenea, în cadrul negocierilor care au precedat aprobarea regulamentului, drept pentru care a fost adăugată o liniuță în secțiunea 6 (Rapoarte de calitate) din anexa II la regulament: „ - o descriere scurtă a utilizărilor comerciale neagricole ale pesticidelor obținute în cadrul studiilor-pilot care urmează să fie realizate de Comisie.

Figura 1. Imagine de ansamblu asupra diferitelor utilizări ale pesticidelor

În 2011, Comisia a acordat subvenții pentru studii-pilot vizând estimarea utilizării neagricole, atât comercială, cât și necomercială, a pesticidelor. Cinci țări (Belgia, Italia, Lituania, Letonia și România) au depus cereri de grant. În plus, Comisia are cunoștință de faptul că astfel de anchete au fost efectuate în Țările de Jos și în Regatul Unit.

Anchetele-pilot au vizat sectoare precum:

-peisaje amenajate sau grădini, zone de recreere în aer liber, parcuri;

-zone și facilități de agrement și pentru practicarea sporturilor;

-căi ferate;

-autostrăzi și drumuri;

-aeroporturi și porturi maritime;

-situri arheologice;

-cultivatori de grădini familiale/fermieri care practică agricultura ca hobby;

-păduri de stat;

-grădini și parcuri;

-altele.

Principalele învățăminte desprinse din acțiunile precedente și din studiile-pilot sunt următoarele:

1.există o diversitate foarte mare de modele ale utilizării neagricole de pesticide în rândul statelor membre sau chiar între regiuni naționale;

2.pot fi identificate sectoare predominante de utilizare, acestea fiind comune majorității statelor membre;

3.o listă limitată de substanțe active este asociată cu utilizările predominante;

4.diferitele sectoare de utilizare impun metode diferite de colectare a datelor sau o combinație de metode.

Dincolo de diversitatea aparentă a situațiilor naționale sau regionale, anumiți actori majori sunt comuni tuturor statelor membre și ar trebui să reprezinte baza pentru toate anchetele privind utilizarea de pesticide în sectoarele neagricole. Aceștia sunt:

1.zonele rezidențiale (inclusiv casă și grădinărit);

2.zonele publice (inclusiv terenuri de golf);

3.zonele industriale;

4.infrastructura;

5.pădurile

Aceste sectoare de activitate ar trebui să fie reglementate în mod prioritar și ar trebui să reprezinte baza pentru compararea statisticilor privind utilizările neagricole de pesticide între state membre sau între regiuni.

3.3.Extinderea domeniului de aplicare a regulamentului

Considerentul 5 din regulament anticipează că domeniul de aplicare va fi extins pentru a cuprinde produsele biocide. În raportul său 7 privind utilizarea durabilă a produselor biocide, Comisia a afirmat că nu pare adecvat să se extindă pur și simplu la produsele biocide domeniul de aplicare a Directivei privind utilizarea durabilă a pesticidelor. Din acest motiv, Comisia consideră, de asemenea, că nu este necesară extinderea domeniului de aplicare a regulamentului la produsele biocide, chiar dacă aceasta a fost intenția inițială.

4.Costuri și sarcina administrativă

Sarcina administrativă și costurile asociate anchetelor depind în mare măsură de metoda de anchetă aleasă.

Statisticile privind vânzările de pesticide se bazează în multe state membre pe datele administrative păstrate de autoritățile din domeniul pesticidelor sau de titularii autorizațiilor (a se vedea anexa I). Acest lucru înseamnă că respectivele costuri sunt legate de contactarea autorităților sau a unui număr adesea destul de limitat de titulari de autorizații în vederea solicitării datelor, iar ulterior de prelucrarea acestora. Deși nu sunt disponibile cifrele efective din partea tuturor statelor membre, atât numărul zilelor lucrătoare implicate, cât și costurile reale sunt raportate ca fiind destul de scăzute în majoritatea cazurilor. Costurile și sarcinile administrative pentru unitățile administrative sunt raportate, de asemenea, ca fiind destul de rezonabile, din moment ce datele solicitate trebuie să fie înregistrate în orice caz, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

Statisticile privind utilizarea de pesticide impun ca informațiile să fie înregistrate la nivel de exploatație, ceea ce implică o sarcină administrativă mai mare. Acest lucru înseamnă că este necesară stabilirea unui eșantion, pregătirea de chestionare și trimiterea de intervievatori sau de scrisori dacă nu a fost dezvoltat încă un sistem electronic de colectare. Costurile totale depind în mare parte de metoda aleasă, ceea ce poate fi observat, de asemenea, din informațiile transmise Comisiei. Nu se poate extrage nicio concluzie directă din rapoartele privind costurile implicate deoarece informațiile nu sunt suficient de detaliate în acest scop.

Astfel cum s-a explicat, în majoritatea țărilor informațiile provin direct de la fermieri. În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009, utilizatorii profesionali (fermieri sau antreprenori) trebuie să țină evidența utilizării lor de pesticide. În acest fel, informațiile ar trebui să fie ușor accesibile atunci când fermierul trebuie să răspundă intervievatorului sau să completeze chestionarul. Acest lucru se reflectă în rapoartele de calitate, care, în majoritatea cazurilor, arată că exploatațiile agricole au nevoie de puțin timp - între 15 minute și 2 ore pentru fiecare anchetă (o dată la cinci ani) - pentru a răspunde la anchete.

5.Experiența din primii cinci ani

Datele privind vânzările de pesticide au fost transmise anual începând cu decembrie 2012 (datele pe anul 2011). În pofida unor probleme tehnice întâmpinate inițial la nivelul Comisiei, în prezent procesele sunt mature și se derulează bine. Primele date privind utilizarea agricolă a pesticidelor au fost transmise Comisiei la sfârșitul anului 2015. Până în prezent, din cauza volumului foarte mare de date complexe, nu a fost posibilă prelucrarea completă a datelor, ceea ce înseamnă că acestea nu sunt încă disponibile utilizatorilor. În consecință, deocamdată nu a fost efectuată o evaluare a utilității acestora. În pofida acestui lucru, sunt prezentate în continuare o serie de puncte slabe observate și de recomandări.

5.1.Disponibilitatea datelor detaliate privind pesticidele

Regulamentul interzice dezvăluirea de date privind fiecare substanță activă. Conform articolului 3 alineatul (4): „ Din motive de confidențialitate, Comisia (Eurostat) centralizează datele, înainte de publicare, în conformitate cu clasele chimice sau categoriile de produse menționate în anexa III, luând în considerare aspectele legate de protecția datelor cu caracter confidențial la nivelul fiecărui stat membru în parte. Datele cu caracter confidențial sunt utilizate de către autoritățile naționale și de către Comisie (Eurostat) exclusiv în scopuri statistice, în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009.”

În consecință, Comisia nu poate publica date privind substanțele active individuale. În plus, datele centralizate nu pot fi diseminate întotdeauna dacă există un risc direct sau indirect ca unitățile statistice să fie identificate, întrucât aceasta este regula generală în statistică pentru a proteja confidențialitatea datelor.

Dacă statisticile privind vânzările ar fi colectate de la comercianți cu amănuntul, atunci ar exista un număr mare de unități statistice, ceea ce ar genera mai puține probleme de confidențialitate a datelor. Cu toate acestea, s-a constatat că majoritatea statelor membre colectează datele direct de la titularii de autorizații. Acest lucru este realizat fie sub forma unor date administrative care au fost transmise autorităților din domeniul pesticidelor, fie prin intermediul unui chestionar. Pentru majoritatea substanțelor active, aceasta înseamnă că există un singur furnizor de date, ceea ce face ca informațiile să fie confidențiale. Întrucât există multe clase care includ doar câteva substanțe, sau producătorul/importatorul este același pentru multe dintre substanțele din grup, s-a ajuns la situația în care un număr considerabil de date centralizate la niveluri mai înalte sunt, de asemenea, confidențiale. Comisia consideră că datele privind vânzările solicitate în mod legal de regulament sunt colectate cu succes și transmise Comisiei de către țări. Comisia consideră, de asemenea, calitatea globală a datelor ca fiind bună. Cu toate acestea, aplicarea normelor în materie de confidențialitate pentru o parte substanțială a datelor scade valoarea informațiilor statistice furnizate utilizatorilor. Prin urmare, nu se poate presupune că nevoile utilizatorilor sunt bine deservite de regulament.

5.2.Statistici privind vânzările de pesticide

Compararea vânzărilor de pesticide între țări și de-a lungul anilor nu este simplă, întrucât factorii externi precum condițiile climatice, solurile și metodele de producție pot avea un impact important asupra tipurilor și volumelor de pesticide necesare.

Locul în care un produs este vândut poate să nu fie același cu locul în care acesta este aplicat în cele din urmă, iar pesticidele pot fi vândute, de asemenea, direct fermierilor de către comercianți cu amănuntul din țări vecine. Aceasta poate reprezenta o mică parte din totalul vânzărilor de pesticide, însă cantitățile respective nu se reflectă în mod corect în statisticile privind vânzările. De asemenea, poate exista o întârziere între momentul vânzării pesticidului și utilizarea acestuia, în funcție de faptul dacă acesta este cumpărat pentru a fi stocat sau pentru utilizare directă.

Mulți utilizatori ar dori să obțină date detaliate privind cantitățile fiecărei substanțe active vândute. Cu toate acestea, nici Comisia, nici institutele naționale de statistică nu pot furniza astfel de informații, întrucât ele trebuie să respecte regulamentul și normele în materie de confidențialitate.

Regulamentul este, astfel cum s-a descris mai sus, foarte restrictiv în ceea ce privește modul în care Comisia poate disemina datele. Toate datele trebuie centralizate în clase și grupuri, indiferent dacă sunt considerate sau nu ca fiind confidențiale de către statele membre. În plus, Comisia nu se poate abate de la clasele stabilite în anexa III la regulament.

Întrucât utilizatorii sunt adesea interesați de anumite substanțe active sau grupuri de substanțe care diferă de clasele predefinite, regulamentul poate fi considerat ca fiind prea restrictiv; acesta nu permite efectuarea de analize adecvate. Un bun exemplu în acest sens îl constituie discuțiile recente privind neonicotinoidele, grupul de pesticide potențial dăunătoare albinelor. Substanțele active vizate nu fac toate parte din aceleași clase chimice enumerate în anexa III, ceea ce înseamnă că factorii de decizie nu au putut primi toate datele relevante din partea Comisiei.

Regulamentul prevede că singura unitate de măsură care poate fi folosită este greutatea, însă pesticidele biologice nu ar trebui să fie exprimate în greutate, ci în „unități formatoare de colonii”. Acest fapt creează probleme atât pentru furnizorii de date, cât și pentru utilizatorii datelor, întrucât datele furnizate nu au sens sau trebuie să fie transformate înainte de a fi transmise și utilizate. Acest aspect pur tehnic trebuie să fie abordat în continuare.

5.3.Statistici privind utilizarea de pesticide

Regulamentul prevede că, în cazul statisticilor privind utilizarea agricolă de pesticide, fiecare stat membru trebuie să decidă asupra unei selecții de culturi vizate în timpul perioadei de referință de cinci ani care să fie reprezentativă pentru culturile cultivate în statul membru și pentru substanțele folosite. Selecția de culturi trebuie să le includă pe cele mai relevante pentru planurile naționale de acțiune referitoare la pesticide. Cu toate acestea, întrucât planurile naționale de acțiune nu conțin întotdeauna o trimitere la cele mai relevante culturi, alegerea culturilor a fost destul de diversă. Acest fapt a condus la o situație în care există riscul de a nu putea compara pe deplin între țări datele privind pesticidele utilizate asupra culturilor.

Perioada de referință trebuie să fie de maxim 12 luni cuprinzând toate tratamentele fitosanitare asociate direct sau indirect respectivei culturi, pe parcursul unei perioade de cinci ani. Statele membre pot să aleagă perioada de referință în orice moment din perioada de cinci ani, iar alegerea poate fi efectuată independent pentru fiecare cultură aleasă. Acest fapt a condus la o situație în care țările au ales perioade de referință diferite și, prin urmare, este posibil să nu se poată compara datele între țări pentru același an și nici furniza rezultate la nivelul UE.

6.Propuneri de îmbunătățiri suplimentare

Comisia, luând în considerare opinia părților interesate relevante, consideră că este important să se adapteze în continuare legislația privind vânzările de pesticide, astfel încât toate datele care nu sunt confidențiale să poată fi puse la dispoziția publicului, atât pentru fiecare substanță activă, cât și în diferite forme de centralizare.

Comisia consideră că este la fel de important să se adapteze în continuare legislația referitoare la statisticile privind utilizarea de pesticide pentru a asigura o abordare mai coerentă și acoperirea la nivelul statelor membre. Aceasta ar putea include perioade de referință comune stabilite și cerințe clare de acoperire pentru culturile care urmează să facă obiectul anchetei. Normele privind acoperirea ar putea fi bazate pe statisticile privind producția culturilor (ar putea fi acoperit un anumit procent de culturi arabile și permanente) și pe analizele riscurilor potențiale pentru mediu și pentru sănătatea umană, pe baza vânzărilor de substanțe active. Astfel de norme ar fi elaborate în strânsă colaborare între serviciile și agențiile relevante ale Comisiei și experți naționali.

În cele din urmă, Comisia, împreună cu părți interesate, a întocmit o strategie privind statisticile agricole în perspectiva anului 2020 și ulterior 8 . Strategia sugerează că toate statisticile agricole, cu excepția conturilor economice pentru agricultură, ar trebui să fie grupate în două regulamente-cadru. Comisia recomandă cu fermitate ca statisticile privind pesticidele să fie fuzionate, de asemenea, cu alte domenii de statistici agricole.

Anexa I

Informațiile prezentate în această anexă se bazează pe rapoartele naționale de calitate furnizate de țări în conformitate cu regulamentul

AUTORITĂȚI NAȚIONALE RESPONSABILE PENTRU VÂNZĂRILE DE PESTICIDE

METODE DE COLECTARE A DATELOR PENTRU VÂNZĂRILE DE PESTICIDE

BE

Serviciul public federal pentru sănătate, siguranța lanțului alimentar și mediu

Date administrative; titularii de autorizații (producători, importatori și exportatori) sunt obligați să declare cantitățile introduse pe piață

BG

Ministerul Agriculturii și Alimentației

Date administrative bazate pe declarații ale distribuitorilor autorizați

CZ

Biroul de Statistică din Republica Cehă

Date administrative; antreprenorii care introduc produse pe piață sau care le depozitează pentru exportul către țări terțe sunt obligați să raporteze Institutului Central pentru Supervizare și Testare în Agricultură (CISTA). Colectarea de date se efectuează online și/sau prin intermediul chestionarelor pe suport de hârtie

DK

Agenția Daneză pentru Protecția Mediului, Ministerul Mediului și Alimentației din Danemarca

Date administrative. Raportare obligatorie, pe cale electronică, pentru titularii de autorizații danezi și prin e-mail pentru cei străini

DE

Biroul Federal pentru Protecția Consumatorilor și Siguranța Alimentară (BVL)

Date administrative; titularii de autorizații (inclusiv titularii de licențe comerciale paralele), producătorii și distribuitorii sunt obligați să raporteze cantitățile vândute la nivel național sau cele exportate, inclusiv vânzările pentru situații de urgență

EE

Institutul de Statistică din Estonia

Anchetă de tip recensământ a tuturor importatorilor și furnizorilor prin aplicație web și/sau prin intermediul unei anchete poștale pe suport de hârtie

IE

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Mediului Marin

Datele sunt colectate pe bază de recensământ. Datele administrative provin de la toți titularii de autorizații pentru produse și de la societățile responsabile cu comercializarea

EL

Autoritatea Statistică Elenă (ELSTAT)

Anchetă statistică a tuturor vânzătorilor de pe teritoriul național efectuată de Ministerul Dezvoltării Rurale și Alimentației, prin scrisoare sau prin e-mail. Începând cu 2014, vânzătorii sunt obligați să înregistreze datele online

ES

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Mediului Înconjurător

Chestionar/anchetă în format electronic (pe teritoriul național sau în afara acestuia) adresat(ă) titularilor autorizați și respondenților cărora li s-au transferat drepturile de comercializare. Datele administrative sunt furnizate de S.G. Sanidad Vegetal

FR

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Silviculturii

Date administrative; distribuitorii sunt obligați să declare vânzările agențiilor de administrare a apei. Cifrele vânzărilor sunt prelucrate ulterior de Ministerul Mediului

HR

Biroul de Statistică din Croația 

Date administrative; Ministerul Agriculturii este responsabil pentru colectarea datelor de la distribuitori și de la punctele de vânzare

IT

Institutul Național de Statistică din Italia (ISTAT)

Anchetă de tip recensământ prin poștă a tuturor distribuitorilor

CY

Serviciul Statistic din Cipru (CYSTAT)

Chestionar/anchetă prin poștă sau în format electronic al (a) furnizorilor. Datele administrative sunt furnizate de Ministerul Agriculturii

LV

Serviciul de stat pentru protecția plantelor din Letonia (SPPS)

Anchetă completă (pe suport de hârtie și/sau în format electronic) a tuturor respondenților - distribuitorilor

LT

Institutul de Statistică din Lituania

Anchetă exhaustivă a tuturor producătorilor și a titularilor de autorizații

LU

Institutul Național de Statistică și Studii Economice (STATEC)

Recensământ al vânzătorilor (comercianți cu amănuntul sau angrosiști) și al cooperativelor

HU

Biroul central de statistică din Ungaria

Biroul național pentru siguranța lanțului alimentar (Ministerul Dezvoltării Rurale) colectează datele de la titularii autorizațiilor

MT

Biroul Național de Statistică (NSO)

Anchetă online de tip recensământ a importatorilor autorizați

NL

Institutul Național de Statistică din Țările de Jos

Date administrative obținute de la Biroul pentru Protecția Plantelor (NVWA)

AT

Institutul Național de statistică din Austria (STAT); Agenția austriacă pentru sănătate și siguranța alimentară (AGES)

Autorizare; titularii autorizațiilor și distribuitorii sunt obligați să raporteze date Biroului federal austriac pentru siguranța alimentară

PL

Biroul Central de Statistică

Anchetă la scară reală realizată în cooperare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cu Institutul pentru Protecția Plantelor - Institutul Național de Cercetare

PT

Institutul Național de Statistică din Portugalia (INE), Autoritatea Națională (DGAV)

Datele administrative sunt obținute de la Autoritatea Națională Direção Geral de Alimentação e Veterinária (DGAV)

RO

Institutul Național de Statistică

O anchetă de tip recensământ bazată pe interviuri directe, realizată în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (Autoritatea Națională Fitosanitară). Aceasta cuprinde unitățile autorizate să efectueze vânzări, operatorii economici și persoanele fizice

SI

Biroul de Statistică al Republicii Slovenia

Datele administrative raportate către Administrația Republicii Slovenia pentru Siguranța Alimentară, Medicină Veterinară și Protecția Plantelor (UVHVVR)

SK

Biroul de Statistică al Republicii Slovacia (SOSR)

Date administrative; Institutul Central de Control și Testare în Agricultură (CCTIA) colectează date de la titularii autorizațiilor sau de la titularii de licențe comerciale paralele

FI

Agenția Finlandeză pentru Siguranță și Substanțe Chimice (Tukes)

Agenția Finlandeză pentru Siguranță și Substanțe Chimice (Tukes) colectează datele de la titularii autorizațiilor sau de la reprezentanții acestora prin poștă sau e-mail

SE

Agenția Suedeză pentru Substanțe Chimice (Keml)

Agenția colectează date de la titularii autorizațiilor

UK

Direcția pentru Reglementarea Substanțelor Chimice

Recensământ electronic voluntar al întreprinderilor, realizat de British Crop Production Council în numele Biroului pentru Statistici Naționale (ONS)

NO

Autoritatea Norvegiană pentru Siguranța Alimentară

Date administrative de la importatori și producători



Anexa II

Informațiile prezentate în această anexă se bazează pe rapoartele naționale de calitate furnizate de țări în conformitate cu regulamentul

CALITATEA DATELOR TRANSMISE PRIVIND VÂNZĂRILE DE PESTICIDE

UTILITATEA STATISTICILOR PRIVIND VÂNZĂRILE DE PESTICIDE

BE

Nu sunt solicitate estimări, iar supraestimările sunt puțin probabile datorită asocierii între datele declarate și taxe

Datele sunt utilizate pentru a calcula taxa anuală pentru introducerea pe piață a pesticidelor și pentru a estima cantitățile totale folosite la nivel național, precum și riscurile ulterioare pentru om și pentru mediu

BG

Datele sunt cuprinzătoare și acoperă toate exporturile și importurile disponibile

Datele sunt specifice, cu doar câțiva utilizatori potențiali

CZ

Sursele acoperă toate unitățile obligate prin lege să raporteze și toate produsele introduse pe piață

Datele sunt utilizate în principal de către CISTA în scopul efectuării de controale fitosanitare, al planificării și al verificării conformității distribuitorilor

DK

Volumul vânzărilor este raportat ca volumul total de vânzări pentru fiecare produs

Utilizatorii sunt politicieni, sectorul agricol, ONG-urile și publicul larg.
Printre utilizările datelor se numără monitorizarea obiectivului de reducere a ponderii pesticidelor cu 40 % până la sfârșitul anului 2015 în comparație cu 2011 (Strategia daneză privind pesticidele pentru perioada 2013-2015, prelungită în prezent cu un an)

DE

Acuratețea generală a datelor este considerată satisfăcătoare, cu toate că non-răspunsurile - datorate în special informațiilor de contact incorecte privind companiile comerciale paralele - ar putea constitui o problemă. Subacoperirea datorată comerțului ilegal nu poate fi estimată

Biroul Federal pentru Protecția Consumatorului și Siguranța Alimentară (BVL) utilizează datele pentru sarcinile interne de monitorizare post-înregistrare. Datele sunt publicate, de asemenea, în Anuarul statistic privind alimentația, agricultura și silvicultura și în Monitorul Oficial din Germania („Bundesanzeiger”). Institutul Julius Kühn (JKI), Centrul Federal pentru Cercetarea Plantelor Cultivate, primește, de asemenea, aceste date. Alte autorități, de exemplu Agenția Federală de Mediu (UBA) sau instituții de cercetare, primesc, la cerere, date privind vânzările de anumite substanțe

EE

Calitatea statisticilor este destul de ridicată deoarece sunt acoperite toate companiile care efectuează vânzări, iar rata de răspuns a fost mare

Printre utilizatori se numără Consiliul de Agricultură, Centrul de Cercetare în Agricultură, Ministerul Agriculturii, alte ministere, instituții de cercetare și învățământ, mass-media, alte organizații și companii, precum și persoane private

IE

Datele transmise de titularii autorizațiilor pentru produse și de societățile responsabile cu comercializarea reprezintă cifra reală actuală implicată. În consecință, calitatea datelor este considerată ca fiind ridicată

Au fost primite doar câteva solicitări pentru aceste date de-a lungul timpului. Companiile și titularii autorizațiilor au acces la registrul respectiv și pot vizualiza informațiile pentru fiecare produs

EL

Punerea în aplicare a sistemului online a îmbunătățit calitatea globală. În special, aceasta a determinat creșterea ratelor de răspuns de la nivelurile scăzute înregistrate în trecut

Ministerul Dezvoltării Rurale și Alimentației, guvernul, presa, media și cercetătorii universitari utilizează datele în vederea reducerii riscurilor asociate pesticidelor

ES

Datele sunt supuse unui proces de asigurare a coerenței interne

Pentru a evalua impactul politicilor publice și pentru a calcula indicatorii de sănătate relevanți și riscurile asociate pentru mediu

FR

Sistemul de declarare acoperă vânzările către utilizatorii finali (sau achizițiile efectuate în străinătate de către utilizatorii finali). Acest lucru evită numărătoarea dublă legată de transferurile de autorizații sau intermediari în cadrul lanțului de vânzări

În prezent, nu sunt disponibile informații privind nevoile specifice ale utilizatorilor

HR

nicio informație furnizată de către țară

Utilizatorii datelor sunt autoritățile de stat, autoritățile locale și persoanele juridice și fizice

IT

Destul de satisfăcătoare

Datele sunt utilizate, în principal, de Institutul pentru Cercetări și Protecția Mediului (ISPRA) și de Ministerul Agriculturii în scopul de a evalua riscurile pentru om și pentru mediu

CY

Ancheta a fost exhaustivă, cu acoperire totală, întrucât existau doar câțiva furnizori în țară

Datele răspund nevoilor Ministerului Agriculturii

LV

Calitatea globală a rezultatelor statistice este evaluată ca fiind bună. Principalul punct forte al procesului constă în faptul că datele sunt colectate pe baza legislației

În principal oamenii de știință, studenții și mass-media și-au manifestat interesul față de date. Informațiile statistice satisfac în mod superficial nevoile utilizatorilor naționali

LT

Datele sunt colectate din surse fiabile aplicând standarde metodologice înalte

Principalii utilizatori sunt autoritățile și agențiile de stat și municipale, organizațiile internaționale, mass-media, comunitățile de cercetare și de afaceri, studenții. Datele sunt utilizate pentru a identifica eventualele riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu

LU

Respondenții sunt invitați, de asemenea, să indice proporția de furnizori sau intermediari interni sau străini în vederea eliminării unei eventuale numărători duble între distribuitorii angro naționali

Statisticile privind vânzările ar putea fi de interes pentru factorii de decizie, Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, grupurile ecologiste de lobby și comunitatea cercetătorilor

HU

Cantitățile comercializate sunt comparate și verificate încrucișat cu datele din anii precedenți, la nivel de produs

nicio informație furnizată de către țară

MT

Calitatea globală este bună. Colectarea datelor este exhaustivă și există procese detaliate pentru a valida și a analiza datele

Comisia Europeană este principalul utilizator

NL

Calitatea datelor este revizuită în mod curent folosind un cadru care se bazează pe definiția calității stabilită de Sistemul statistic european

Datele sunt folosite pentru a evalua politica guvernamentală

AT

nicio informație furnizată de către țară

Supraveghere și control

PL

Anchetă obligatorie a producătorilor, a distribuitorilor naționali și a importatorilor prin intermediul chestionarelor electronice

Printre utilizatorii datelor se numără birouri centrale, institute științifice și de cercetare, studenți și companii care operează în sectorul agricol. Datele pot fi utilizate pentru a evalua condițiile și costurile producției agricole și impactul asupra mediului

PT

Validările se bazează pe comparații ale datelor centralizate cu anii precedenți

Datele sunt utilizate pentru a evalua piața și legătura sa cu autorizațiile de vânzare de către autoritatea națională

RO

nicio informație furnizată de către țară

Printre utilizatori se numără Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Națională Fitosanitară, Unitățile Fitosanitare, Academia de Științe Agricole și Silvice, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială, Centrul de Biochimie Aplicată și Biotehnologie, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor

SI

Datele acoperă comercianții cu ridicata de pe teritoriul național. Cu toate acestea, datele nu pot fi defalcate pe unități teritoriale mai mici, ele nepermițând extragerea de concluzii asupra locului în care are loc vânzarea cu amănuntul și utilizarea reală

Utilizate ca indicator pentru cantitățile de substanțe active utilizate în agricultură

SK

Datele prezintă o calitate bună, o acuratețe suficientă și un caracter complet

Comisia Europeană este principalul utilizator

FI

Calitatea datelor poate fi considerată bună

Utilizatorii datelor sunt autorități din domeniul agricol, autorități de mediu, autorități pentru siguranța alimentară și autorități în domeniul sănătății, institute de cercetare și mass media. Date detaliate au fost prezentate la cerere în scopuri de cercetare sau de monitorizare

SE

Datele acoperă toate produsele introduse pe piață. Datele sunt prelucrate manual și, prin urmare, pot exista erori de calcul

Sunt disponibile foarte puține informații cu privire la utilizatori. Tendințele sunt adesea mai interesante decât datele în sine

UK

Măsurarea calitativă a acurateței este considerată acceptabilă. Conform informațiilor, o multinațională despre care se estimează că deține aproximativ 8 % din piața Regatului Unit ca volum a refuzat în mod consecvent să furnizeze date. Alte răspunsuri lipsă nu au fost considerate semnificative, întrucât majoritatea non-respondenților se numără printre cei mai mici actori de pe piață

Printre potențialii utilizatori naționali se pot număra membri ai Asociației de Protecție a Culturilor. Aceasta este o asociație a companiilor din Regatul Unit implicate în fabricarea, formularea, dezvoltarea și distribuția națională a pesticidelor și a produselor de protecție a culturilor către punctele de vânzare pentru agricultură, silvicultură, horticultură, grădinărit, industrie și ale autorităților locale

NO

Calitatea datelor este considerată foarte bună. Toate importurile și producția trebuie raportate și confirmate de către contabilii companiilor. Nu sunt solicitate date estimative

Datele sunt utilizate ca bază pentru calcularea taxei de mediu. Printre utilizatori se numără organisme guvernamentale, asociații ale fermierilor, ONG-uri, industria etc. Datele sunt disponibile atât pentru substanțele active, cât și pentru produse. Comentariile utilizatorilor indică nevoia de date la nivel regional, nu doar la nivel național. Cu toate acestea, acest lucru nu este realizabil din cauza modului de colectare a datelor

(1)

   JO L 324, 10.12.2009, p. 4.

(2)

     Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO L 309, 24.11.2009, p.1).

(3)

     JO L 123, 24.4.1998, p. 1. A se reține faptul că Directiva 98/8/CE a fost abrogată cu efect de la 1 septembrie 2013 de Regulamentul (UE) nr . 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (JO L 167, 27.6.2012, p.1).

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(4)

     Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164)

(5)

     Directiva 2009/128/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unui cadru de acțiune comunitară în vederea utilizării durabile a pesticidelor. (JO L 309, 24.11.2009, p. 71)

(6)

      http://biodiversity.europa.eu/maes

(7)

   COM (2016) 151

( http://ec.europa.eu/health/biocides/docs/2016_report_sustainableuse_biocides_en.pdf .)

(8)

      Strategia privind statisticile agricole în perspectiva anului 2020 și ulterior - Final .

Top