COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 14.9.2015
COM(2015) 430 final
ANEXĂ
la
Propunerea de decizie a Consiliului
privind încheierea acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Palau privind exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere
ANEXĂ
la
Propunerea de decizie a Consiliului
privind încheierea acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Palau privind exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere
ACORD
între Uniunea Europeană și Republica Palau privind exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere
UNIUNEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniunea” sau „UE”, și
REPUBLICA PALAU, denumită în continuare „Palau”,
denumite în continuare împreună „părțile contractante”,
ÎN VEDEREA dezvoltării în continuare a relațiilor de prietenie între părțile contractante și din dorința de a facilita călătoriile fără viză pentru cetățenii lor, în cazul intrării și șederii de scurtă durată,
AVÂND ÎN VEDERE Regulamentul (UE) nr. 509/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație prin, inter alia, transferarea a 19 țări terțe, inclusiv a statului Palau, în lista de țări terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de obligația de a deține viză de scurtă ședere în statele membre,
ȚINÂND SEAMA de faptul că articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 509/2014 prevede că, pentru aceste 19 țări, exceptarea de la obligativitatea vizelor se aplică de la data intrării în vigoare a unui acord privind exceptarea de la obligativitatea vizelor, care urmează să fie încheiat cu Uniunea Europeană,
DORIND să salvgardeze principiul egalității de tratament pentru toți cetățenii UE,
LUÂND ÎN CONSIDERARE faptul că persoanele care călătoresc în vederea desfășurării unei activități remunerate în timpul șederii lor de scurtă durată nu fac obiectul prezentului acord și, prin urmare, pentru respectiva categorie, continuă să se aplice dispozițiile relevante din dreptul Uniunii și din legislația națională a statelor membre, precum și legislația națională din Palau cu privire la obligația de a deține viză sau la exonerarea de această obligație, precum și cu privire la accesul pe piața forței de muncă,
ȚINÂND SEAMA de Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție și de Protocolul privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și confirmând că dispozițiile prezentului acord nu se aplică Regatului Unit și Irlandei,
CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:
ARTICOLUL 1
Obiectivul
Prezentul acord stabilește posibilitatea de a călători fără viză pentru cetățenii Uniunii și pentru cetățenii din Palau în cazul călătoriilor pe teritoriul celeilalte părți contractante, pentru o perioadă maximă de 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile.
ARTICOLUL 2
Definiții
În sensul prezentului acord:
(a)
„stat membru” înseamnă orice stat membru al Uniunii, cu excepția Regatului Unit și a Irlandei;
(b)
„cetățean al Uniunii” înseamnă un resortisant al unui stat membru, astfel cum este definit la litera (a);
(c)
„cetățean din Palau” înseamnă orice persoană care deține cetățenia statului Palau;
(d)
„spațiul Schengen” înseamnă spațiul lipsit de frontiere interne care cuprinde teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite la litera (a), care aplică în întregime acquis-ul Schengen.
ARTICOLUL 3
Domeniul de aplicare
1.
Cetățenii Uniunii care dețin un pașaport valabil simplu, diplomatic, de serviciu, oficial sau special emis de un stat membru pot intra și rămâne fără viză pe teritoriul statului Palau pentru perioada de ședere definită la articolul 4 alineatul (1).
Cetățenii din Palau care dețin un pașaport valabil simplu, diplomatic, de serviciu, oficial sau special emis de Palau pot intra și rămâne fără viză pe teritoriul statelor membre pentru perioada de ședere definită la articolul 4 alineatul (2).
2.
Alineatul (1) din prezentul articol nu se aplică persoanelor care călătoresc în vederea desfășurării unei activități remunerate.
Pentru această categorie de persoane, fiecare stat membru poate decide individual impunerea obligației de a deține viză cetățenilor din Palau sau retragerea acestei obligații, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului.
Pentru această categorie de persoane, Palau poate decide impunerea obligației de a deține viză sau exonerarea de această obligație, pentru cetățenii fiecărui stat membru în mod individual, în conformitate cu legislația sa națională.
3.
Exonerarea de obligația de a deține viză prevăzută în prezentul acord se aplică fără a se aduce atingere legislației părților contractante privind condițiile de intrare și de scurtă ședere. Statele membre și Palau își rezervă dreptul de a refuza intrarea și scurta ședere pe teritoriul lor dacă una sau mai multe dintre aceste condiții nu sunt respectate.
4.
Exonerarea de obligația de a deține viză se aplică indiferent de modul de transport utilizat pentru a trece frontierele părților contractante.
5.
Aspectele care nu sunt reglementate prin prezentul acord sunt reglementate de dreptul Uniunii, legislația națională a statelor membre și legislația națională a statului Palau.
ARTICOLUL 4
Durata șederii
1.
Cetățenii Uniunii pot rămâne pe teritoriul statului Palau pentru o perioadă maximă de 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile.
2.
Cetățenii din Palau pot rămâne pe teritoriul statelor membre care aplică integral acquis-ul Schengen pentru o perioadă maximă de 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile. Perioada respectivă se calculează independent de orice ședere într-un stat membru care nu aplică încă integral acquis-ul Schengen.
Cetățenii din Palau pot rămâne pentru o perioadă maximă de 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile pe teritoriul fiecărui stat membru care nu aplică încă integral acquis-ul Schengen, independent de perioada de ședere calculată pentru teritoriul statelor membre care aplică integral acquis-ul Schengen.
3.
Prezentul acord nu aduce atingere posibilității ca Palau și statele membre să prelungească perioada de ședere peste cele 90 de zile, în conformitate cu legislația lor națională și cu dreptul Uniunii.
ARTICOLUL 5
Aplicarea teritorială
1.
În ceea ce privește Republica Franceză, prezentul acord se aplică numai pe teritoriul european al Republicii Franceze.
2.
În ceea privește Regatul Țărilor de Jos, prezentul acord se aplică numai pe teritoriul european al Regatului Țărilor de Jos.
ARTICOLUL 6
Comitetul mixt de gestionare a acordului
1.
Părțile contractante instituie un Comitet mixt de experți (denumit în continuare „Comitetul”), alcătuit din reprezentanți ai Uniunii și din reprezentanți ai statului Palau. Uniunea este reprezentată de Comisia Europeană.
2.
Comitetului îi revin, printre altele, următoarele atribuții:
(a)
monitorizarea punerii în aplicare a prezentului acord;
(b)
propunerea de modificări sau completări la prezentul acord;
(c)
soluționarea diferendelor legate de interpretarea sau aplicarea prezentului acord.
3.
Comitetul se reunește, ori de câte ori este necesar, la cererea uneia dintre părțile contractante.
4.
Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
ARTICOLUL 7
Relația dintre prezentul acord și acordurile bilaterale existente între statele membre și Palau privind exonerarea de obligația de a deține viză
Prezentul acord prevalează asupra oricăror acorduri sau înțelegeri bilaterale încheiate între fiecare stat membru și Palau, în măsura în care acestea vizează aspecte care intră în domeniul de aplicare al prezentului acord.
ARTICOLUL 8
Dispoziții finale
1.
Prezentul acord se ratifică sau se aprobă de către părțile contractante în conformitate cu procedurile interne ale acestora și intră în vigoare în prima zi a celei de a doua luni care urmează datei ultimei notificări prin care părțile contractante își notifică reciproc faptul că procedurile respective au fost finalizate.
Prezentul acord se aplică, cu titlu provizoriu, din ziua următoare datei semnării sale.
2.
Prezentul acord se încheie pe o durată nedeterminată, cu excepția cazului în care este denunțat în conformitate cu alineatul (5).
3.
Prezentul acord poate fi modificat prin acordul scris al părților contractante. Modificările intră în vigoare după ce părțile contractante și-au notificat reciproc finalizarea procedurilor interne necesare în acest sens.
4.
Oricare parte contractantă poate suspenda integral sau parțial prezentul acord, în special din motive de ordine publică, de protecție a securității naționale sau de protecție a sănătății publice, ca urmare a imigrației ilegale sau a reintroducerii obligației de a deține viză de către una dintre părțile contractante. Decizia de suspendare este notificată celeilalte părți contractante cu cel puțin două luni înainte de preconizata sa intrare în vigoare. Partea contractantă care a suspendat aplicarea prezentului acord informează de îndată cealaltă parte contractantă, în momentul în care motivele suspendării nu mai există, și revocă suspendarea.
5.
Fiecare parte contractantă poate denunța prezentul acord, prin notificarea scrisă a celeilalte părți. Prezentul acord își încetează valabilitatea după 90 de zile de la data unei astfel de notificări.
6.
Palau poate suspenda sau denunța prezentul acord numai cu privire la toate statele membre.
7.
Uniunea poate suspenda sau denunța prezentul acord numai cu privire la toate statele sale membre.
Încheiat în dublu exemplar în limbile bulgară, spaniolă, cehă, daneză, germană, estonă, greacă, engleză, franceză, croată, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, finlandeză și suedeză, fiecare text fiind autentic în egală măsură.
DECLARAȚIE COMUNĂ CU PRIVIRE LA ISLANDA, NORVEGIA, ELVEȚIA
ȘI LIECHTENSTEIN
Părțile contractante iau cunoștință de relațiile strânse existente între Uniunea Europeană și Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein, în special în temeiul acordurilor din 18 mai 1999 și 26 octombrie 2004 privind asocierea acestor țări la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen.
În astfel de circumstanțe, este de dorit ca autoritățile Norvegiei, Islandei, Elveției și statului Liechtenstein, pe de o parte, și ale statului Palau, pe de altă parte, să încheie, fără întârziere, acorduri bilaterale privind exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere în condiții similare cu cele prevăzute în prezentul acord.
DECLARAȚIE COMUNĂ PRIVIND INTERPRETAREA CATEGORIEI DE PERSOANE CARE CĂLĂTORESC ÎN VEDEREA DESFĂȘURĂRII UNEI ACTIVITĂȚI REMUNERATE,
ASTFEL CUM SE PREVEDE LA ARTICOLUL 3 ALINEATUL (2) DIN PREZENTUL ACORD
Din dorința de a asigura o interpretare comună, părțile contractante convin ca, în sensul prezentului acord, categoria de persoane care desfășoară activități remunerate să includă persoanele care intră, cu scopul de a desfășura activități profesionale sau remunerate, pe teritoriul celeilalte părți contractante ca angajat sau prestator de servicii.
Această categorie nu ar trebui să includă:
—
oamenii de afaceri, cu alte cuvinte persoanele care călătoresc în scopuri de afaceri (fără să fie angajați în țara celeilalte părți contractante);
—
sportivii sau artiștii care desfășoară activități pe bază ad-hoc;
—
jurnaliștii trimiși de media din țara lor de reședință și
—
stagiarii detașați în cadrul aceleiași întreprinderi.
Punerea în aplicare a prezentei declarații este monitorizată de Comitetul mixt, în limita responsabilităților care îi revin în temeiul articolului 6 din prezentul acord, care poate propune modificări atunci când, pe baza experienței părților contractante, le consideră necesare.
DECLARAȚIE COMUNĂ PRIVIND INTERPRETAREA PERIOADEI DE 90 DE ZILE
ÎN CURSUL ORICĂREI PERIOADE DE 180 DE ZILE, ASTFEL CUM ESTE PREVĂZUTĂ LA ARTICOLUL 4 DIN PREZENTUL ACORD
Părțile contractante înțeleg că perioada maximă de 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile, astfel cum este prevăzută la articolul 4 din prezentul acord, înseamnă fie o vizită continuă, fie mai multe vizite consecutive a căror durată totală nu depășește 90 de zile în total în cursul oricărei perioade de 180 de zile.
Termenul „oricare” presupune aplicarea unei perioade de referință mobile de 180 de zile; aceasta înseamnă că trebuie calculată fiecare zi de ședere din ultima perioadă de 180 de zile, pentru a verifica dacă cerința privind durata de ședere de 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile continuă să fie îndeplinită. Printre altele, aceasta înseamnă că o absență pe o perioadă neîntreruptă de 90 zile permite o nouă ședere de până la 90 de zile.
DECLARAȚIE COMUNĂ PRIVIND INFORMAREA CETĂȚENILOR
ASUPRA ACORDULUI DE EXONERARE DE OBLIGAȚIA DE A DEȚINE VIZĂ
Recunoscând importanța transparenței pentru cetățenii Uniunii Europene și pentru cetățenii din Palau, părțile contractante convin să asigure difuzarea completă a informațiilor cu privire la conținutul și consecințele acordului privind exonerarea de obligația de a deține viză, de exemplu informațiile privind condițiile de intrare.