19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/36

Raportor

dl Gábor BIHARY (HU-PSE), membru al Consiliului general al orașului Budapesta

Document de referință

1.

consideră inacceptabil faptul că, în colectivitățile noastre teritoriale, în 2014, există încă oameni ai străzii, a căror sănătate și viață se află în pericol. Faptul că aproape 3 milioane de persoane fără adăpost trăiesc din ajutorul sistemelor de asistență socială, dar deseori în afara sferei de cuprindere a acestora sau fără a beneficia de protecția cuvenită, este nedemn de Uniunea Europeană;

2.

notează că lipsa de adăpost este forma cea mai extremă a sărăciei și excluziunii sociale (1), care lezează demnitatea umană și drepturile omului, întrucât locuința este o nevoie umană fundamentală;

3.

în acest context, își reiterează (2) apelul de a stabili un cadru de acțiune la nivel european pentru locuințe sociale, cu scopul de:

4.

recunoaște că statele membre ale UE au sistemele de asistență socială cele mai dezvoltate la nivel mondial, însă, în același timp, lipsa de adăpost s-a accentuat practic în fiecare stat membru, cauzată fiind de mai mulți factori, cum ar fi impactul crizei economice, schimbările societale, discriminarea minorităților sau reglementarea defectuoasă a chestiunilor legate de migrație. În plus, în unele state membre există prea puține locuințe sociale, respectiv locuințe la prețuri abordabile;

5.

subliniază că investițiile pentru atenuarea fenomenului lipsei de adăpost se vor dovedi foarte rentabile; acestea contribuie la reducerea pe termen lung și în mod sustenabil a cheltuielilor sociale destinate soluționării problemelor;

6.

subliniază că sunt necesare și acțiuni la nivelul UE pentru a aborda provocările cu care se confruntă persoanele sărace și marginalizate care se deplasează în alte țări ale UE. Mobilitatea socială a contribuit la generarea problematicii transfrontaliere a lipsei de adăpost, pentru care nu va putea fi găsită o soluție la nivel național, regional sau local, sau prin reducerea mobilității cetățenilor UE;

7.

arată că statele membre și, în special, autoritățile locale și regionale au responsabilitate directă de a combate fenomenul lipsei de adăpost, dar trebuie accentuat rolul Comisiei Europene în elaborarea politicilor în domeniu, în inițierea cooperării la nivel european și în diseminarea bunelor practici, respectând în același timp principiul subsidiarității. UE ar trebui să-și consolideze eforturile pentru a completa și susține acțiunile la nivel național și local, în spiritul Platformei europene de combatere a sărăciei și excluziunii sociale (3);

8.

arată că fiecare stat membru ar trebui să aibă o strategie națională în domeniul lipsei de adăpost, eventual completată prin strategii la nivel regional, care să definească în mod clar responsabilitatea pentru colectarea de date privind acest fenomen, monitorizarea și punerea în aplicare a strategiei. De aceea, solicită statelor membre să elaboreze strategii cuprinzătoare în domeniul lipsei de adăpost, care să includă definirea serviciilor naționale care să trateze această problemă, definind, totodată, obiective clare și transparente, prin care să-și asume angajamente față de UE, și prezentând modele de evaluare care să permită o analiză transparentă a rezultatelor strategiei din fiecare stat membru al UE;

9.

accentuează că aceste strategii cuprinzătoare trebuie să facă trimitere la rolul autorităților locale și regionale și al societății civile, iar, în spiritul bunei guvernanțe, să clarifice repartizarea sarcinilor și alocarea resurselor între diferitele niveluri de guvernare;

10.

avertizează că unele state membre ale UE au întâmpinat dificultăți la implementarea strategiilor lor privind persoanele fără adăpost deoarece nu dispuneau, în practică, de o guvernanță pe mai multe niveluri;

11.

salută poziția adoptată anterior și recent de Parlamentul European referitoare la strategia UE privind lipsa de adăpost (4) și invită statele membre să facă progrese în punerea în aplicare a obiectivului de combatere a lipsei de adăpost până în 2015;

12.

subliniază că gravitatea fenomenului lipsei de adăpost și cauzele acestuia diferă de la un stat membru la altul și chiar de la o regiune la alta, ceea ce înseamnă că autoritățile locale și regionale ar trebui implicate în elaborarea unei strategii în domeniu. Tipul de abordare va trebui să țină seama de cauzele problemei. Autoritățile locale sunt cele mai calificate să colecteze informații în acest sens, având în vedere că sunt primele afectate de fenomen;

13.

în acest context, salută lucrările desfășurate cu privire la lipsa de adăpost de rețeaua HABITACT, www.habitact.eu, o rețea formată din autorități locale și regionale care promovează inovațiile în domeniul lipsei de adăpost, prin strategii integrate;

14.

este de acord cu apelul Parlamentului European adresat Comisiei Europene privind crearea unui grup de experți la nivel înalt, care să asiste la elaborarea și dezvoltarea strategiei UE privind lipsa de adăpost. Subliniază că este important ca și reprezentanții autorităților locale și regionale să facă parte din acest grup;

15.

constată că Comisia a publicat deja un document de lucru al serviciilor Comisiei (5) în care se oferă orientări privind soluționarea lipsei de adăpost, dar își exprimă regretul față de nivelul scăzut de ambiție europeană al acestui text. Într-adevăr, este nevoie de o strategie europeană care să furnizeze un instrumentar pe care autoritățile locale și regionale, ONG-urile și voluntarii acestora să îl poată utiliza eficient în practică și care să le înlesnească schimbul și diseminarea bunelor practici, precum și acțiunile juridice pentru a se împiedica incriminarea lipsei de adăpost și a pedepsi aspru actele inacceptabile de ostilitate, violență și persecuție la adresa persoanelor fără adăpost;

16.

afirmă cu fermitate că sărăcia și lipsa de adăpost nu sunt delicte și de aceea, incriminarea persoanelor fără adăpost în unele state membre, precum și adoptarea și aplicarea la nivel local a unor reglementări insensibile la aspectele sociale și care nu respectă drepturile omului, încalcă principiul tratamentului egal și lezează demnitatea umană;

17.

solicită recunoașterea mai clară și sprijinirea la nivel local, regional, național și al UE a activității organizațiilor societății civile care apără drepturile și interesele persoanelor fără adăpost, care sunt vulnerabile și nu își pot apăra drepturile, dar sunt și expuse urmăririi de către instituțiile de aplicare a legii;

18.

speră că în niciun stat membru – uneori încălcându-se legea, alteori prin modificarea legii în acest sens – oamenii nu sunt expuși amenințărilor poliției doar din cauza lipsei lor de adăpost;

19.

sprijină activitățile desfășurate în statele membre de organizațiile societății civile, asociațiile lor europene și organizațiile-umbrelă în folosul persoanelor fără adăpost, acțiunile de sensibilizare a persoanelor fără adăpost cu privire la drepturile lor, precum și eforturile de încurajare a dezvoltării unui mediu social favorabil incluziunii și de sensibilizare a opiniei publice, astfel încât majoritatea oamenilor să înțeleagă situația persoanelor fără adăpost, inclusiv necesitatea unei finanțări din partea comunității în vederea eradicării problemei;

20.

solicită statelor membre și președinției rotative a UE să se asigure că miniștrii competenți au în vedere în mod regulat problema lipsei de adăpost pe ordinea de zi a meselor lor rotunde. CoR accentuează necesitatea de a-i implica în aceste dezbateri pe reprezentanții autorităților locale și regionale și cere Comisiei Europene să sprijine logistic și financiar organizarea dezbaterilor;

21.

subliniază că este important ca la elaborarea strategiei europene în domeniul lipsei de adăpost să se acorde prioritate abordării care pune accentul pe construirea de locuințe (housing–led)/locuințe înainte de toate (housing first) și să se aibă în vedere în mod special fenomenul transfrontalier al lipsei de adăpost, precum și al lipsei de adăpost care afectează minorii și femeile;

22.

subliniază legătura dintre modul de tratare a problemei lipsei de adăpost, dezvoltarea regională și instrumentele de finanțare ale UE (de exemplu FSE și FEDER) (6), precum și incluziunea socială și drepturile omului, corelându-se strâns cu obiectivul Strategiei Europa 2020 de a scoate 20 de milioane de persoane din starea de sărăcie (7);

23.

atrage atenția regiunilor grav afectate de fenomenul lipsei de adăpost ca, la elaborarea programelor lor operative, să recurgă la resursele disponibile în cadrul Fondului de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane și al altor programe, de exemplu Fondul social european (FSE), în vederea ameliorării situației persoanelor fără adăpost și să faciliteze incluziunea socială și integrarea pe piața forței de muncă a persoanelor fără adăpost;

24.

pune accentul pe importanța acțiunilor de prevenire la nivel local și regional, printre care identificarea din timp a persoanelor expuse riscului de a rămâne fără adăpost și asigurarea mijloacelor de sprijinire a acestora pentru a se evita evacuarea lor, precum și a ajutorului imediat pentru persoanele evacuate deja. În acest scop, vor trebui adoptate măsuri structurale în materie de bunăstare, care vor viza aspecte ca locuința, locul de muncă, educația, familia și politicile aferente;

25.

atrage atenția asupra faptului că pentru a împiedica deteriorarea drastică a calității vieții și, implicit, a stării de sănătate a persoanelor care au rămas fără adăpost de scurt timp, este indispensabilă o abordare integrată, care să includă cooperarea consolidată între sistemele sociale și de sănătate, în special în cazul persoanelor care au beneficiat de îngrijire în cadrul acestor sisteme;

26.

observă că asistența acordată persoanelor fără adăpost trebuie să înceapă încă din stradă, deoarece rezolvarea problemei lipsei unei locuințe nu trebuie să aibă întâietate în raport cu depistarea și tratarea bolilor mentale, a alcoolismului și a altor forme de dependență;

27.

subliniază importanța unui sprijin suficient, ca de exemplu furnizarea de locuințe, care poate contribui la prevenirea lipsei de adăpost;

28.

evidențiază că, pentru a-și gestiona cu eficacitate acțiunile, părțile implicate în lupta împotriva lipsei de adăpost au nevoie de finanțare și sprijin adecvate, atât la nivelul statelor membre, cât și al Uniunii Europene pentru a putea lua măsuri eficiente în vederea mobilizării serviciilor de ocupare a forței de muncă, a inițierii unor programe de formare pentru persoanele fără adăpost, a stimulării acestora din urmă pentru a-și căuta un loc de muncă și a sprijinirii lor pentru a-și menține locul de muncă;

29.

consideră că educația, formarea profesională, recalificarea, educația adulților, respectiv învățarea pe tot parcursul vieții sunt mijloace deosebit de eficiente pentru combaterea fenomenului lipsei de adăpost. O formare profesională bine structurată care duce la obținerea unui loc de muncă este o investiție utilă atât din perspectiva persoanelor vizate, cât și a societății și contribuie la schimbarea durabilă a situației dificile a persoanelor fără adăpost. Educația este, adesea, o condiție de bază indispensabilă, dar este esențial ca oamenii să fie ei înșiși motivați să adopte măsuri proactive și pe termen lung pentru a se ridica la condiția de jucători activi în cadrul societății. Implicarea și participarea activă a persoanelor respective sunt esențiale pentru ameliorarea situației lor;

30.

subliniază că este important ca adăposturile de urgență sau provizorii gestionate de autorități locale, asociații caritative, organizații religioase și civile să aibă o calitate adecvată, să fie accesibile le nivel local sau cel puțin regional și să corespundă nevoilor beneficiarilor; consideră însă că acele concepte bazate pe punerea la dispoziție a unor spații locative, cum este cel cunoscut sub denumirea de „Housing First” reprezintă soluția optimă;

31.

evidențiază că, pentru persoanele fără adăpost și cele cu venit scăzut, este esențial accesul garantat la un adăpost stabil, disponibil la nivel local și accesibil din punct de vedere financiar. Acest lucru este posibil doar prin stabilirea unor parteneriate corespunzătoare, adaptate la condițiile specifice de la fața locului, cu implicarea părților interesate;

32.

sprijină eforturile de combatere a fenomenului lipsei de adăpost la nivelul Uniunii în cadrul politicilor sectoriale europene relevante, în special în domeniul economiei, finanțelor, asigurărilor sociale, dezvoltării regionale, sănătății, drepturilor omului, tineretului, egalității de gen, migrației și integrării;

33.

sprijină integrarea problemei lipsei de adăpost în procesul de implementare a Strategiei Europa 2020, concretizată eventual sub forma recomandărilor specifice în completarea eforturilor fiecărui stat membru, în special în acele țări în care progresul în acest domeniu se impune de urgență;

34.

invită Comisia Europeană ca, pe lângă recomandările specifice fiecărei țări, să încurajeze statele membre să-și consolideze eforturile și să includă problema lipsei de adăpost în programele naționale de reformă;

35.

insistă asupra necesității de a colecta date complete și comparabile cu privire la lipsa de adăpost, evitând orice formă de stigmatizare a persoanelor aflate în această situație. Ar trebui să se diferențieze datele în funcție de cauzele fenomenului lipsei de adăpost și de intensitatea acestuia, cu o defalcare la nivel regional, cel puțin la nivelul NUTS 2, cu scopul de a crea o bază de date care să contribuie la îmbunătățirea eficienței politicilor de dezvoltare și, în final, la eradicarea completă a fenomenului lipsei de adăpost;

36.

susține că, dat fiind faptul că acțiunile întreprinse de către autoritățile locale și regionale joacă un rol decisiv în atenuarea fenomenului lipsei de adăpost, UE ar trebui să ia în considerare eficiența globală și să stabilească în ce cazuri este mai potrivit să se utilizeze și alte instrumente de finanțare (precum PROGRESS, EaSI, JESSICA, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, LEADER și Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane), pe lângă FSE și FEDR pentru soluționarea lipsei de adăpost;

37.

încurajează statele membre ca, pentru a ameliora situația persoanelor fără adăpost, să recurgă la fondurile europene adecvate și să creeze o punte între incluziunea socială și integrarea profesională.

38.

este important să se promoveze voluntariatul în vederea furnizării de servicii persoanelor fără adăpost, implicându-le în rezolvarea problemelor sociale, sporind nivelul de conștientizare al întregii populații în privința problemelor cu care se confruntă aceste persoane și până la urmă integrându-le în procesele de incluziune socială;

39.

trebuie consolidate mecanismele participative care corespund situației persoanelor fără adăpost, pentru a permite implicarea efectivă a acestora, a înlesni adoptarea de decizii comune de către toate părțile interesate și, în fine, a îmbunătăți calitatea asistenței acordate prin transformarea lor în actori ai propriului proces de incluziune socială;