23.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 482/48

—

având în vedere articolul 3 alineatul (3) și articolul 6 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

—

având în vedere articolele 9, 53, și 151-157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere articolele 5, 15, 16, 27, 31, 34 și 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere articolele 1, 2, 3, 4, 11, 12, 13, 19 și 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Convenția nr. 102 (1952) a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind standardele minime de securitate socială,

—

având în vedere Convenția nr. 117 (1962) a OIM privind politica socială (obiective și norme de bază),

—

având în vedere Convenția nr. 121 (1964) privind prestațiile pentru accidente de muncă; Convenția nr. 128 (1967) privind prestațiile pentru invaliditate, bătrânețe și urmași Convenția nr. 130 (1969) privind îngrijirile medicale și indemnizațiile de boală; Convenția nr. 168 (1988) privind promovarea angajării si protecția contra șomajului; și Convenția nr. 183 (2000) privind revizuirea Convenției (revizuită) asupra protecției maternității ale OIM,

—

având în vedere recomandarea OIM din 2012 privind nivelurile naționale de protecție socială,

—

având în vedere raportul OIM privind securitatea socială globală (2010/11) intitulat „Providing coverage in times of crisis and beyond” (Asigurarea protecției sociale pe timp de criză și ulterior) (1),

—

având în vedere raportul OIM din noiembrie 2003 intitulat „Social protection: a life cycle continuum investment for social justice, poverty reduction and development” (Protecția socială: o investiție continuă pe durata întregului ciclu de viață pentru justiție socială, reducerea sărăciei și dezvoltare) (2),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (3),

—

având în vedere Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă și de abrogare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului (4),

—

având în vedere Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (5),

—

având în vedere Recomandarea Consiliului din 24 iunie 1992 privind criteriile comune referitoare la resurse și prestații suficiente în sistemele de protecție socială (92/441/CEE) (6),

—

având în vedere Recomandarea Consiliului din 27 iulie 1992 privind convergența obiectivelor și a politicilor de protecție socială (92/442/CEE) (7),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 17 decembrie 1999 privind întărirea cooperării în vederea modernizării și îmbunătățirii protecției sociale (8),

—

având în vedere Raportul din 10 februarie 2011 al Comitetului pentru protecție socială intitulat „Evaluarea dimensiunii sociale a Strategiei Europa 2020” (9),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020: o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 16 februarie 2012 intitulată „Carte albă – O agendă pentru pensii adecvate, sigure și viabile” (COM(2012)0055),

—

având în vedere analiza Comisiei din 8 ianuarie 2013 intitulată „Ocuparea forței de muncă și evoluțiile sociale în Europa în 2012” (10),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 august 2012 intitulată „Protecția socială în cadrul activităților de cooperare pentru dezvoltare ale Uniunii Europene” (COM(2012)0446),

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 22 noiembrie 2006 intitulată „Modernizarea dreptului muncii pentru a face față provocărilor secolului XXI” (COM(2006)0708),

—

având în vedere Avizul Comitetului Economic și Social European din 29 aprilie 2010 intitulată „Noi tendințe ale activităților independente: cazul particular al muncii autonome dependente din punct de vedere economic” (11),

—

având în vedere Avizul Comitetului Economic și Social European din 21 martie 2013 intitulat „Utilizarea abuzivă a statutului de lucrător independent” (12),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 octombrie 2008 referitoare la o recomandare a Comisiei privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii (COM(2008)0639) și Rezoluția sa din 6 mai 2009 referitoare la incluziunea persoanelor excluse de pe piața muncii (13),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 octombrie 2009 (COM(2009)0545) și Rezoluția sa din 20 mai 2010 privind sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice pentru o economie în redresare (14),

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2010 referitoare la contractele atipice, securizarea parcursului profesional, flexisecuritate și noile forme de dialog social (15),

—

având în vedere rezoluția sa din 15 martie 2006 privind protecția socială și integrarea socială (16),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la rolul venitului minim în lupta împotriva sărăciei și în promovarea unei societăți incluzive în Europa (17),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 septembrie 2013 referitoare la combaterea șomajului în rândul tinerilor: posibile soluții (18),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 octombrie 2008 referitoare la accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate (19),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 mai 2007 privind promovarea muncii decente pentru toți (20),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 iulie 2007 privind modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului al XXI-lea (21),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2011 referitoare la viitorul serviciilor sociale de interes general (22),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2011 referitoare la Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale (23),

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 mai 2013 referitoare la o agendă pentru pensii adecvate, sigure și viabile (24),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 iunie 2013 referitoare la Comunicarea Comisiei intitulată „Către investiții sociale pentru promovarea creșterii și coeziunii – inclusiv implementarea Fondului social european pentru perioada 2014-2020” (25) ,

—

având în vedere studiul intitulat „Social protection rights of economically dependent self-employed workers” (Drepturile de protecție socială ale lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă dependenți din punct de vedere economic) (26),

—

având în vedere raportul particularizat al Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound) din 2013 intitulat „Self-employed or not self-employed? Working conditions of economically dependent workers” (Activități independente sau neindependente? Condițiile de muncă ale lucrătorilor dependenți din punct de vedere economic) (27),

—

având în vedere raportul Eurofound din 2 martie 2009 intitulat „Self-employed workers: industrial relations and working conditions” (Lucrătorii independenți: relațiile industriale și condițiile de muncă) (28),

—

având în vedere raportul comparativ al Eurofound din aprilie 2013 intitulat „Social partners’ involvement in unemployment benefit regimes in Europe” (Implicarea partenerilor sociali în regimurile prestațiilor de șomaj din Europa) (29),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, precum și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0459/2013),

A.

întrucât dreptul la securitate socială este un drept fundamental care, în conformitate cu dreptul comunitar, legislațiile și practicile naționale este un element esențial al modelului social european; întrucât Organizația Internațională a Muncii (OIM) a adoptat recomandările privind nivelurile naționale de securitate socială care vizează garantarea dreptului fundamental al oricărei persoane la securitate socială și la un nivel de viață decent;

B.

întrucât securitatea socială este o competență națională, coordonată la nivelul UE;

C.

întrucât protecția socială facilitează adaptarea la evoluția pieței muncii, combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, precum și integrarea pieței muncii; întrucât securitatea socială joacă un rol de stabilizare a economiei și este un factor anticiclic datorită căruia cererea și consumul interne cresc;

D.

întrucât, pentru a depăși criza, unele state membre și-au redus semnificativ cheltuielile publice în momentul în care cererea pentru protecție socială a crescut ca urmare a unei creșteri a șomajului; întrucât bugetele naționale pentru asigurarea protecției sociale s-au confruntat cu o dificultate suplimentară întrucât contribuțiile s-au micșorat după pierderea locului de muncă, fapt care a afectat numeroase persoane, sau după diminuarea salariilor, punând astfel cu adevărat în pericol economia socială europeană de piață;

E.

întrucât asigurarea protecției sociale în unele state membre ale UE este inadecvată și ar putea fi îmbunătățită; întrucât însă există cazuri de abuz ale lucrătorilor vulnerabili în UE;

F.

întrucât deși majoritatea sistemelor tradiționale de securitate socială și, în special, securitatea socială și sistemele de drept al muncii, sunt concepute pentru a garanta drepturile sociale și drepturile de angajare, există riscul, cu noile forme de muncă care apar și odată cu creșterea numărului de lucrători care desfășoară o activitate independentă, ca noile grupuri de lucrători să beneficieze de o protecție socială diminuată;

G.

întrucât femeile care aleg să devină antreprenori menționează, mai frecvent decât bărbații, drept motivație principală un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată și/sau o necesitate economică;

H.

întrucât femeile care desfășoară o activitate independentă reprezintă o minoritate în rândul lucrătorilor independenți, însă sunt mai predispuse să ajungă în situație de sărăcie;

I.

întrucât lipsa accesului la drepturi de pensie adecvate, la concediu medical plătit, la concediu de odihnă plătit și la alte forme de securitate socială pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă accentuează disparitatea salarială de gen în cazul femeilor care desfășoară o activitate independentă, în special după pensionare;

J.

întrucât un număr tot mai mare de lucrători independenți sau persoane care nu au suficient de lucru sau au un loc de muncă remunerat foarte slab, în special femei, se află sub pragul sărăciei, dar nu sunt înregistrați oficial ca șomeri;

K.

întrucât ar putea fi util să se definească în mod clar falsa activitate independentă și să se prevină eventuale abuzuri în vederea evitării încălcărilor drepturilor sociale ale lucrătorilor, a denaturărilor concurenței și a riscului de dumping social;

L.

întrucât falsa activitate independentă este în principal o formă de evaziune parțială a contribuției care este dificil de detectat și subminează sustenabilitatea și caracterul adecvat al sistemelor de pensii, privându-i de resurse vitale;

M.

întrucât nivelurile cu precădere ridicate ale șomajului din multe state membre, alături de presiunea constantă de a reduce costurile (unitare) ale muncii conduc la tendințe și practici ale pieței naționale a muncii care încurajează dezvoltarea și intensificarea pe viitor a falsei activități independente;

N.

întrucât evoluția condițiilor de muncă ale lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă și care sunt dependenți din punct de vedere economic, nu diferă radical de cele ale salariaților, drepturile lor la securitate socială și la muncă ar trebui să semene mai mult cu drepturile salariaților, atunci când este cazul;

O.

întrucât nu există suficiente informații și date fiabile, precise și comparabile referitoare la situația, condițiile de muncă și regimul de securitate socială care să permită lucrătorilor independenți să concilieze munca cu responsabilitățile de îngrijire,

P.

întrucât, în2012 activitatea independentă a reprezentat peste 15 % din ocuparea forței de muncă în UE, iar în unele cazuri nu este opțiunea preferată a persoanei în cauză, ci mai curând o necesitate din cauza lipsei unor alte oportunități de muncă sau a unor condiții de muncă suficient de flexibile pentru a combina munca cu serviciile de îngrijire a dependenților; întrucât în multe state membre este dificil pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă să dobândească suficiente drepturi de pensie, crescând astfel riscul de sărăcie în viitor pentru aceste persoane; întrucât lucrătorii care desfășoară o activitate independentă dependenți din punct de vedere economic sunt rar organizați sau reprezentați de sindicate, deși sunt mai curând victime ale programului de lucru și ale altor abuzuri;

1.

subliniază necesitatea de a optimiza și moderniza constant sistemele de protecție socială în statele membre în vederea garantării unei protecții sociale solide, sustenabile și adecvate pentru toți, întemeiată pe principiile accesului universal și al nediscriminării, precum și capacitatea de a reacționa cu flexibilitate la evoluțiile demografice și ale pieței muncii;

2.

invită statele membre să asigure finanțarea responsabilă și sustenabilă pe termen lung a sistemelor de securitate socială, în special în perioadele de criză economică precum și să elaboreze o componentă preventivă a sistemelor de securitate socială și să pună un accent mai mare asupra măsurilor de activare, fără a uita că unul dintre factorii cei mai importanți ai investițiilor sociale este faptul că acestea permit reconcilierea obiectivelor sociale și economice și pot contribui pe termen lung la menținerea și dezvoltarea economiei; Consideră, în acest sens, că investițiile sociale trebuie văzute efectiv ca investiții, nu ca cheltuieli;

3.

atrage atenția asupra faptului că în anumite state membre îmbătrânirea populației, ratele scăzute ale natalității și schimbările de pe piața forței de muncă pot accentua necesitatea de a reforma sistemele de securitate socială, inclusiv de pensie, pentru a garanta sustenabilitatea acestora; subliniază faptul că femeile, spre deosebire de bărbați, își întrerup mai frecvent cariera și ocupă locuri de muncă cu fracțiune de normă pentru a putea îngriji copiii sau alte persoane dependente, ceea ce poate avea un efect negativ asupra pensiilor lor și le-ar expune la un risc crescut de sărăcie; invită, așadar, statele membre să ia în considerare, în acest sens, aceste perioade de întrerupere a carierelor drept perioade efective de asigurare pentru stabilirea și calcularea drepturilor la pensie; subliniază că reformele ar trebui să implice partenerii sociali în conformitate cu legislația și practica națională, precum și părțile interesate relevante și să fie comunicate corespunzător cetățenilor;

4.

invită statele membre să garanteze un nivel național minim al protecției sociale care asigură un venit de bază decent stabilit de fiecare țară în parte și accesul la avantaje sociale de bază, în special în caz de boală, șomaj, maternitate, dizabilitate și pensie etc., ceea ce ar permite combaterea sărăciei și a excluziunii sociale în statele membre; încurajează statele membre să elaboreze strategii de dezvoltare a securității sociale conform propunerilor OIM;

5.

subliniază că măsurile de asigurare a protecției sociale de o calitate suficient de mare ar trebui să se bazeze pe măsuri care promovează participarea la ocuparea forței de muncă ceea ce contribuie la îmbunătățirea sănătății și a siguranței la locul de muncă și la consolidarea productivității, care constituie un avantaj competitiv major; subliniază că scăderea nivelului de protecție socială nu trebuie văzută ca o soluție care să conducă la creșterea ocupării forței de muncă;

6.

solicită Comisiei și statelor membre să se asigure că toți lucrătorii și persoanele care desfășoară o activitate independentă au acces la învățarea pe tot parcursul vieții prin redistribuirea finanțării naționale și din partea UE existente acordate doar lucrătorilor care dispun de contracte permanente către toți lucrătorii și către cei care desfășoară o activitate independentă, indiferent de tipul lor de contract;

7.

invită statele membre să depună mai multe eforturi în vederea implementării unor reforme structurale și a unor măsuri vizând crearea de locuri de muncă pentru tineri și să se asigure că tinerii lucrători nu sunt discriminați prin limitarea drepturilor lor la securitate socială; invită, de asemenea, statele membre, în cooperare cu Comisia, să asigure o protecție socială adecvată pentru tineri prin programe de stagii și ucenicii destinate să le ofere o experiență de muncă;

8.

subliniază faptul că persoanele în vârstă nu reprezintă o sarcină economică și socială, și că, dimpotrivă, experiența lor dobândită pe parcursul vieții și cunoștințele lor constituie un avantaj; sugerează ca, în contextul solidarității intergeneraționale, angajații cu vârste peste 60 de ani să fie încurajați să rămână disponibili pe piața muncii în vederea transmiterii cunoștințelor și experienței lor generațiilor următoare;

9.

solicită statelor membre să se asigure că structurile de educație și de îngrijire a copiilor sunt puse la dispoziție la un preț rezonabil și să garanteze accesul lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă la serviciile publice și la avantajele fiscale sau sociale relevante legate de îngrijirea copiilor;

10.

invită statele membre să acorde tuturor lucrătorilor, inclusiv lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă și soților sau partenerilor care participă la aceste activități, posibilitatea de a concilia munca și responsabilitățile de îngrijire, inclusiv accelerând aplicarea articolelor 7 și 8 din Directiva 2010/41/UE din 7 iulie 2010 și oferind lucrătorilor, la cerere, flexibilitate în ceea ce privește programul de lucru, munca la distanță și munca cu normă redusă pentru a putea îngriji minorii sau persoanele dependente;

11.

subliniază necesitatea de a oferi oportunități suplimentare de formare și reconversie profesională pentru salariați, lucrători care desfășoară o activitate independentă și pentru persoanele care trec de la angajare la desfășurarea unei activități independente; solicită, prin urmare, statelor membre să elimine obstacolele din calea perfecționării și recalificării profesionale și să promoveze învățarea pe termen lung pentru toți;

12.

solicită statelor membre să promoveze și să faciliteze autoorganizarea persoanelor care desfășoară o activitate independentă, în special a femeilor, pentru a crește capacitatea acestora de a-și apăra interesele colective;

13.

invită statele membre să asigure securitate socială adecvată și pentru grupurile cele mai vulnerabile – șomerii, persoanele cu dizabilități, familiile monoparentale, tinerele familii, tinerii, pensionarii, și alții; invită, de asemenea, statele membre, să se asigure că serviciile sociale devin mai accesibile pentru grupurile de persoane cele mai vulnerabile și persoanele care au nevoie de îngrijiri pe termen lung, în special în zonele rurale și regiunile defavorizate;

14.

invită statele membre și Comisia, în funcție de atribuțiile lor, să adopte măsuri pentru a combate toate formele de discriminare pe piața muncii, inclusiv cea împotriva femeilor, precum și măsuri privind protecția socială astfel încât salariile femeilor pentru aceeași activitate și prestațiile lor sociale, inclusiv pensiile, să nu fie mai mici decât cele ale bărbaților, iar drepturile lor la maternitate să fie protejate, și să ia măsuri pentru a preveni concedierea angajatelor pe durata sarcinii sau a maternității și a femeilor și bărbaților care au persoane în îngrijire; invită, totodată, Consiliul, să accelereze adoptarea directivei privind punerea în aplicare a măsurilor vizând promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează;

15.

subliniază faptul că Directiva 2010/41/UE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă impune statelor membre să elimine toate obstacolele care împiedică femeile și soții sau partenerii lor recunoscuți de dreptul național să beneficieze de protecția socială acordată de acest drept;

16.

invită statele membre să ia măsuri efective ca răspuns la cazurile ce implică lipsa de protecție socială a membrilor de familie angajați din întreprinderi familiale mici și foarte mici, inclusiv a soților (partenerilor), ca urmare a condițiilor lor neclare și informale privind statutul lor de lucrători independenți;

17.

încurajează statele membre să adopte măsuri concrete pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, prin prevederea unui venit minim adecvat și a unui sistem de securitate socială, în special pentru comunitățile marginalizate și cele expuse riscului de sărăcie, în conformitate cu propriile practici naționale, inclusiv prevederile din convențiile colective sau legislația națională;

18.

invită statele membre să-și intensifice eforturile de combatere a muncii nedeclarate și precare, inclusiv a falselor locuri de muncă cu fracțiune de normă, și să garanteze o protecție socială adecvată pentru toți lucrătorii; Regretă totodată, abuzul de contracte de muncă atipice în vederea evitării conformității cu obligațiile în materie de ocupare a forței de muncă și protecție socială;

19.

invită statele membre să îmbunătățească cooperarea administrativă îmbunătățită între diferite instituții (inspectorate de muncă, birouri fiscale, autorități municipale și servicii de securitate socială) la nivel național și la nivelul UE, ca mijloc de facilitare a punerii în aplicare a dispozițiilor legislației Uniunii în domeniul muncii, reducând munca nedeclarată și soluționând într-un mod mai eficace problemele cauzate de disparitățile între dispozițiile de reglementare a pieței muncii în statele membre;

20.

invită Comisia să examineze legislația și monitorizarea implementării și a coordonării sistemelor de securitate socială, cu respectarea principiului subsidiarității, dacă este cazul, și atrage atenția statelor membre cu privire la faptul că lucrătorii migranți din UE care lucrează într-un alt stat membru nu ar trebui să fie supuși unor măsuri discriminatorii de protecție socială; consideră că toți lucrătorii migranți din UE ar trebui să se bucure de aceleași drepturi la securitate socială și să aibă posibilitatea de a fi asigurați când lucrează într-un alt stat membru; lucrătorii detașați în legătură cu libera circulație a serviciilor trebuie, înainte de detașarea lor, să fie informați de angajatorul lor cu privire la salariu și la condițiile de muncă, în conformitate cu dispozițiile Directivei 96/71/CE,;

21.

invită Comisia și statele membre să găsească un echilibru adecvat între securitatea pieței muncii și flexibilitate, de exemplu, prin punerea în aplicare la nivel global a principiilor flexicurității și să abordeze segmentarea pieței muncii prin asigurarea unei acoperiri sociale adecvate pentru persoanele în tranzit sau angajate în baza unor contracte temporare sau cu fracțiune de normă, asigurând în același timp accesul la oportunități de formare; subliniază că neasigurarea flexicurității ar putea conduce la diminuarea sustenabilității sistemelor de securitate socială, a calității beneficiilor, a veniturilor forței de muncă și a productivității și în consecință, ar submina Strategia Europa 2020 pentru menținerea și creșterea nivelurilor de ocupare a forței de muncă;

22.

invită Comisia să examineze, din punctul de vedere al Uniunii Europene, dacă, în urma schimbărilor recente survenite în legislația muncii în statele membre care vizau creșterea flexibilității pieței muncii, securitatea socială a angajaților a fost diminuată și dacă principiile flexibilității și securității au fost încălcate;

23.

sprijină ferm propunerea de a stabili un tablou de bord al indicatorilor-cheie sociali și al ocupării forței de muncă, fapt care ar putea fi un prim pas în identificarea unor criterii de referință concrete;

24.

îndeamnă Comisia să includă în propunerile sale, dacă e cazul, cele patru obiective stabilite în agenda OIM privind munca decentă și să țină cont în examinarea anuală a creșterii, de obiectivele stabilite în recomandarea OIM privind nivelurile naționale de protecție socială, astfel încât acestea din urmă să fie garantate tuturor lucrătorilor în Europa;

25.

subliniază că activitatea independentă trebuie să fie recunoscută ca fiind o formă de muncă ce favorizează crearea de locuri de muncă și reducerea șomajului și că extinderea activității independente ar trebui însoțită de măsuri adecvate de protecție socială a lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă astfel cum este definită în legislația națională a statelor membre;

26.

invită statele membre să faciliteze combinarea muncii cu responsabilitățile de îngrijire, oferind lucrătorilor flexibilitate cu privire la programul de lucru și locul de muncă pentru evita situația ca aceștia să nu aibă nicio opțiune de flexibilitate decât aceea de a recurge la activități independente;

27.

subliniază necesitatea de a dispune de informații statistice actualizate și mai detaliate decât cele disponibile în prezent, care ar putea fi utilizate pentru analizarea importanței economice a lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă și a diverselor categorii de activitate independentă; solicită, de asemenea, includerea unor întrebări privind activitatea independentă în ancheta sociologică privind forța de muncă a Uniunii Europene;

28.

atrage atenția asupra faptului că lipsa unor definiții naționale clare a activității independente mărește riscul falsei activități independente în rândul lucrătorilor din UE și poate împiedica accesul acestora la o securitate socială adecvată; remarcă că diferitele statute ale lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă în rândul statelor membre necesită soluții pentru o mai bună coordonare a securității sociale a lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă pentru a nu restricționa libertatea de circulație a lucrătorilor;

29.

invită Comisia să promoveze schimburile între statele membre pentru a oferi îndrumare cu privire la diversele forme de muncă atipică, inclusiv activitatea independentă, astfel încât să asiste statele membre în aplicarea corespunzătoare a legislațiilor relevante privind munca și măsurile de protecție socială pentru lucrătorii angajați astfel; consideră că este necesar ca statele membre să identifice în mod clar falsa activitate independentă și să sancționeze angajatorii dacă sunt găsite și demonstrate astfel de cazuri; subliniază, însă, că statului membru gazdă ar trebui să îi revină responsabilitatea juridică de a determina statutul profesional sau statutul lucrătorului care desfășoară o activitate independentă;

30.

solicită partenerilor sociali europeni, Comisiei și statelor membre să studieze problema lucrătorilor dependenți care desfășoară o activitate independentă și să găsească soluții practice pentru aceștia, în special în sectoarele în care activitățile transfrontaliere joacă un rol important și în rândul grupurilor vulnerabile, precum lucrătorii la domiciliu și lucrătorii cu salarii mici;

31.

îndeamnă statele membre să se asigure că activitatea independentă nu devine un mijloc de a împiedica lucrătorii să beneficieze de securitatea socială și a muncii și sau un mijloc prin care angajatorii eludează legislația muncii și cea privind securitatea socială; solicită, totodată, evitarea asimilării lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă cu salariații, astfel încât să se mențină avantajele activității independente și ale activității economice de acest tip și să contribuie la dezvoltarea spiritului de întreprindere și a calității serviciilor;

32.

invită statele membre să dezvolte, dacă e cazul, protecția socială privind pensiile, dizabilitățile, concediul de maternitate/paternitate, șomajul, astfel încât aceasta să fie mai bine adaptată lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă;

33.

invită statele membre să promoveze și să sprijine asigurarea de grup pentru accidentele de muncă și boală; invită statele membre să asigure accesul lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă la asigurările colective și bazate pe solidaritate și la regimurile de pensie;

34.

invită statele membre să pună la dispoziția persoanelor care doresc să dobândească statutul de lucrător care desfășoară o activitate independentă informații adecvate privind modificările protecției lor sociale și a dreptului muncii aplicabil, ca urmare a unei astfel de schimbări de statut profesional, precum și precum și alte drepturi și obligații legate de activitatea lor economică; Invită de asemenea, Comisia să pună la dispoziție lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă și lucrătorilor mobili, informații privind drepturile și obligațiile lor în legătură cu migrația, imigrația și munca transfrontalieră;

35.

invită statele membre și Comisia să implice partenerii sociali, în conformitate cu practicile naționale, în procesul de dezvoltare și modernizare a protecției sociale și să dezvolte dialogul social la nivel european și național; invită, de asemenea, partenerii sociali să înscrie pe ordinea de zi aspectele privind drepturile muncii și protecția socială a lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă pentru a introduce dispoziții adecvate privind cadrul de protecție socială, bazate pe reciprocitate și pe principiul nediscriminării, și să analizeze dacă și cum lucrătorii care desfășoară o activitate independentă ar trebui incluși în negocierile colective, inclusiv în strategii specifice privind modalitatea de a include preocupările lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă în cazurile în care legislația națională nu permite reprezentarea sindicală a lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă; încurajează partenerii sociali să facă schimb de bune practici între sindicate și asociațiile profesionale privind serviciile furnizate lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă, combaterea lucrătorilor fictivi care desfășoară o activitate independentă și organizarea lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă pe cont propriu;

36.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor statelor membre.