Introducere

Economia UE continuă procesul dureros de corecție în urma crizei financiare. Tensiunile financiare au persistat în zona euro înainte de perioada de vară, în timp ce economia mondială a înregistrat o scădere, reducând contribuția potențială a exporturilor la redresarea economică. Prin urmare, perspectivele pe termen scurt ale economiei UE rămân scăzute, dar se estimează o revenire treptată la creștere economică pentru 2013 și o consolidare suplimentară în 2014. Aceste perspective creează dificultăți suplimentare pentru ajustările necesare în numeroase state membre ale UE. În special, previziunile de creștere scăzută frânează investițiile și crearea de locuri de muncă și accelerează reducerile de personal, întrucât marjele care permit utilizarea flexibilității în ceea ce privește modelele de muncă sunt în prezent reduse.

Economia UE se confruntă în continuare cu provocări foarte serioase. În special, în economiile mai multor state membre se constată în continuare o reducere amplă a efectului de levier atât în sectorul privat, cât și în cel public, ceea ce reflectă corectarea dezechilibrelor financiare acumulate, care sunt legate de nivelurile precedente nesustenabile de cheltuieli finanțate prin credite, datorate, în unele cazuri, creșterilor speculative ale prețurilor activelor în sectorul privat, iar, în altele, lipsei de rigoare bugetară în sectorul public. Acest fapt creează o presiune asupra creșterii, din cauza reducerii cheltuielilor și a orientării veniturilor asupra rambursării datoriei.

În ceea ce privește aspectele pozitive, se constată o continuare a procesului de ajustare a economiilor din UE. Situația de pe piața financiară s-a îmbunătățit după perioada de vară datorită aplicării constante a programului de reformă, inclusiv progreselor în ceea ce privește arhitectura UEM și deciziilor importante de politică adoptate în zona euro, inclusiv de către BCE. Eforturile semnificative depuse în sensul reformei în statele membre vulnerabile își arată de asemenea roadele: efectul de levier s-a redus în sectorul public și privat, iar competitivitatea s-a îmbunătățit în țările care înregistrează decalaje importante în acest domeniu, prin crearea condițiilor necesare pentru continuarea ajustării. Exporturile contribuie tot mai mult la îmbunătățirea deficitelor importante de cont curent, fapt care este de bun augur pentru caracterul durabil al corecției. Diferențele considerabile dintre țările UE în ceea ce privește creșterea reflectă, de asemenea, ajustarea actuală: o creștere momentan mai redusă sau chiar negativă este deseori o caracteristică a unor ajustări profunde, însă acestea deschid calea pentru o creștere economică și o convergență mai durabile, care ar trebui să se întrevadă deja în 2014.

Procesul de reducere a efectului de levier și de ajustare este inevitabil și principala sarcină a factorilor de decizie este aceea de a-l gestiona și de a atenua consecințele economice și sociale asociate.

Ajustarea fiscală trebuie să continue în paralel cu o strategie diferențiată de consolidare, care să fie favorabilă creșterii, având în vedere nivelul ridicat de îndatorare și provocările pe termen lung pentru finanțele publice. Cu toate acestea, întrucât consolidarea fiscală poate avea efecte negative pe termen scurt asupra creșterii, aceasta ar trebui efectuată într-un mod favorabil creșterii, și anume:

– ritmul consolidării trebuie diferențiat de la o țară la alta, în funcție de marja de manevră fiscală a acestora, pentru a realiza un echilibru adecvat între potențialele efecte negative asupra creșterii și riscurile pentru sustenabilitatea datoriei. Pactul de stabilitate și de creștere și rolul fundamental al soldurilor bugetare structurale oferă astfel cadrul adecvat pentru a stabili ritmul diferențiat al ajustării;

– în condițiile în care consolidarea se concentrează asupra cheltuielilor, este necesar să se elaboreze o serie de instrumente privind veniturile și cheltuielile, care să favorizeze creșterea în general și care să dispună de măsuri specifice pentru a proteja principalele motoare de creștere, în funcție de marja de manevră fiscală disponibilă, asigurând totodată eficiența cheltuielilor.

În plus, credibilitatea și efectele pozitive ale consolidării se vor accentua dacă aceasta este ancorată într-un cadru fiscal credibil pe termen mediu și este însoțită de reforme care vizează corectarea aspectelor de sustenabilitate pe termen lung care decurg din îmbătrânirea populației.

O reducere ordonată a efectului de levier în sectorul privat implică un sector financiar solid și eficient. Prin urmare, este necesar ca redresarea și restructurarea la nivel financiar să continue, în special în sectorul bancar, având în vedere rolul important al acestuia în cadrul economiei UE, dar trebuie totodată promovate și noi surse de finanțare. Este extrem de important să existe un cadru coerent și eficace de politică micro și macroprudențială pentru a restabili încrederea în stabilitatea sectorului bancar, pentru a încuraja un flux de capital durabil către activități productive și pentru a asigura o finanțare stabilă a economiei.

Reformele structurale sunt necesare pentru a facilita ajustarea și a îmbunătăți condițiile-cadru pentru creștere economică. Reformele structurale, care îmbunătățesc competitivitatea, adaptabilitatea salariilor și flexibilitatea prețurilor, sunt esențiale pentru îmbunătățirea capacităților de ajustare și pentru stimularea transferului de resurse din sectoarele aflate în scădere către cele în creștere. Reformele care promovează crearea de locuri de muncă, investițiile în inovare, competențele și creșterea favorabilă incluziunii sunt necesare pentru a face față riscului de histerezis și pentru a atenua impactul negativ al crizei asupra condițiilor sociale. În vederea asigurării unei creșteri susținute, este important să existe o repartizare echitabilă a sarcinii de ajustare în cadrul societății. În cele din urmă, pentru reluarea creșterii este totuși indispensabil un mix coerent de politici care să includă atât politicile macrofinanciare, cât și politicile structurale. Prin urmare, pentru a contracara dinamica negativă și pentru a îmbunătăți în mod sustenabil situația economică este necesară o acțiune strategică determinată pe toate aceste fronturi.

Țările din zona euro se află într-o situație deosebită date fiind legăturile lor financiare și economice mai strânse și efectele de contagiune aferente.

Fluxurile de capital privat din zona euro s-au modificat brusc, părăsind țările vulnerabile. Deficitul de finanțare externă care a apărut ca urmare a acestei situații a fost eliminat prin asigurarea de lichidități de către sectorul oficial, ceea ce a împiedicat o ajustare dezorganizată. Cu toate acestea, din cauza preferinței tot mai puternice pentru investițiile pe plan național, diferențele în ceea ce privește condițiile de finanțare atât pentru sectorul public, cât și pentru sectorul privat s-au accentuat din ce în ce mai mult în zona euro. Acest lucru a dus la un mix de politici foarte restrictiv în statele membre vulnerabile din zona euro, întrucât condițiile stricte de finanțare se adaugă consolidării fiscale necesare. Acest lucru împiedică ajustarea, contribuind într-o măsură și mai mare la divergența rezultatelor economice din țările din zona euro și subminând stabilitatea întregii zone monetare.

Principala prioritate pentru zona euro este aceea de a continua pe calea reformei structurale și a inversa fragmentarea financiară, a îmbunătăți condițiile de finanțare în țările vulnerabile și a încuraja afluxul și alocarea eficientă de capital în vederea sprijinirii ajustării. Acest lucru este indispensabil pentru creștere economică și ajustare. De asemenea, necesitatea de a reduce dezechilibrele macroeconomice evidențiază importanța unui ritm diferențiat de reducere a efectului de levier în sectorul public între țările cu excedent și cele cu deficit. În cele din urmă, având în vedere politica monetară unică, reformele structurale care sporesc flexibilitatea salariilor și a prețurilor și facilitează ajustarea îndeplinesc un rol și mai important în zona euro.

Pentru a răspunde provocărilor, este indispensabilă continuarea cu perseverență a reformelor. Mecanismul european de stabilitate a devenit operațional la 8 octombrie 2012, iar BCE a decis să introducă tranzacțiile monetare definitive în septembrie 2012. Acestea sunt demersuri importante care contribuie la abordarea provocării celei mai presante, reprezentată de stabilizarea situației financiare și restabilirea încrederii. Restructurarea și reechilibrarea economiilor se vor materializa pe termen mediu, deoarece, de obicei, reformele structurale au nevoie de timp pentru a-și produce efectele pe deplin. În cele din urmă, viziunea unei UEM veritabile se conturează ca un obiectiv pe termen lung, pentru îndeplinirea căruia sunt întreprinse deja măsuri concrete care să mențină ritmul reformelor. Ca urmare, recent, tensiunile de pe piețele financiare s-au atenuat într-o oarecare măsură, însă piețele rămân fragile și au devenit dependente de continuarea politicilor de susținere. Prin urmare, orice blocare a eforturilor de reformă ar putea conduce imediat la reapariția de tensiuni și ar putea anula efectele îmbunătățirilor recente.

1.           Consolidare fiscală favorabilă creșterii

Existența unor finanțe publice solide și sustenabile reprezintă o condiție prealabilă esențială pentru stabilitatea macroeconomică și, prin urmare, pentru creștere. Acest lucru este în special valabil în zona euro, în care politica monetară unică nu poate să reacționeze la situația specifică fiecărei țări și bugetele naționale trebuie să își recâștige capacitatea de a-și asuma o funcție de stabilizare în cazul producerii unor șocuri caracteristice unei țări. În același timp, statele membre din zona euro înregistrează repercusiuni mult mai puternice datorate politicilor fiscale nesustenabile, în principal prin intermediul canalului financiar, astfel cum a demonstrat în mod clar criza actuală. Acest lucru necesită o mai mare responsabilitate în ceea ce privește evoluțiile bugetare la nivel național. Această situație stă la baza guvernanței fiscale bazate pe reguli și prevăzute în tratat și în Pactul de stabilitate și de creștere (PSC). Respectarea acestor reguli este esențială pentru buna funcționare a UEM.

Consolidarea fiscală are efecte negative asupra creșterii economice pe termen scurt, deoarece austeritatea bugetară reduce cheltuielile globale, dar produce rezultate pozitive pe termen mediu. În timpul crizelor financiare, impactul politicii fiscale asupra creșterii poate fi mai mare decât de obicei, întrucât se consideră că așa-numiții multiplicatori fiscali au o valoare mai ridicată decât în condiții economice normale[1]. Pe termen scurt, acest lucru ar putea, de asemenea, să genereze efecte negative asupra ponderilor datoriei în PIB care sunt generate de consolidare în cazul în care aceste rate inițiale ale datoriei și, deci, nevoile de consolidare sunt ridicate.

Cu toate acestea, în unele state membre consolidarea este singura soluție viabilă, întrucât absența ei ar putea avea consecințe chiar mai grave. În prezența unor niveluri de îndatorare ridicate și crescânde, este necesar să se examineze sustenabilitatea datoriei, care este un concept pe termen mediu. Analiza Comisiei[2] arată că numai în cazul unor ipoteze mai degrabă neverosimile (grad foarte ridicat de „miopie” pe piețe, reacții foarte neobișnuite ale premiilor de risc), consolidarea ar produce efecte negative ale datoriei pe termen mediu. În plus, crearea condițiilor și a așteptărilor pentru o consolidare permanentă constituie un demers important pentru evitarea efectelor negative ale datoriei, deoarece perspectivele unei inversări în materie de consolidare pot anula efectele pozitive potențiale ale consolidării asupra primelor de risc. În același timp, pentru statele membre cu acces redus la piață, evaluarea costurilor consolidării depinde și pe termen scurt de ipoteza alternativă luată în considerare. Atunci când sustenabilitatea finanțelor publice este în pericol, lipsa consolidării poate duce la o creștere a nivelului primelor de risc sau la pierderea oricărui acces la piață, ceea ce ar putea determina o ajustare mult mai dramatică, consecințele asupra creșterii fiind mult mai grave decât în cazul consolidării și al unei sustenabilități îmbunătățite a finanțelor publice.

În timp ce unele țări din UE se bucură de o marjă de manevră mai mare, riscurile care decurg din încetinirea consolidării fiscale ar trebui evaluate cu atenție. Unele state membre ale UE înregistrează în prezent rate de dobândă excepțional de reduse pentru datoria lor publică și, prin urmare, și-ar putea spori împrumuturile, după toate aparențele, fără riscul de a intra într-o spirală nesustenabilă. Cu toate acestea, și în aceste țări datoria se situează la un nivel maxim pe timp de pace. În plus, în aproape toate țările, se prevede o creștere a cheltuielilor publice din cauza îmbătrânirii populației și, în unele cazuri, a perspectivelor de creștere redusă. Prin urmare, nu se poate exclude faptul că o relaxare a angajamentului privind politicile fiscale durabile ar duce la o schimbare a climatului de pe piață. Acest lucru ar avea repercusiuni grave nu numai pentru țările în cauză, ci și pentru capacitatea de gestionare a crizelor de care dispune zona euro în ansamblu, ce se bazează pe bonitatea acestor țări.

Graficul 1: datoria publică și deficitul public în statele membre ale UE (previziuni pentru 2012, în % din PIB)

Sursă: serviciile Comisiei, Previziuni economice europene, toamna 2012

Finanțele publice ale UE se confruntă cu provocări majore, iar stabilitatea fiscală trebuie restabilită de manieră durabilă (graficul 1). Provocările decurg din necesitatea de a reduce nivelul ridicat de îndatorare în contextul unor perspective de creștere redusă, al unor presiuni asupra cheltuielilor pe termen lung și al unei sarcini fiscale care este deja destul de ridicată. Prin urmare, rămâne valabil principiul general de consolidare fiscală favorabilă creșterii. Strategia susținută de Comisie în cadrul analizei anuale anterioare a creșterii s-a dovedit a fi un succes, chiar dacă, după cum s-a afirmat mai sus, consecințele negative pe termen scurt nu au putut fi evitate, iar efectele pozitive nu pot fi resimțite pe deplin decât pe termen mediu.

Impactul consolidării asupra creșterii poate fi influențat de structura acesteia. În plus, pentru a garanta caracterul permanent al consolidării și pentru a îmbunătăți perspectivele în materie de sustenabilitate fiscală, consolidarea ar trebui însoțită de reforme care să sporească sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice și ar trebui sprijinită de un cadru instituțional solid.

Ritmul consolidării

Ritmul consolidării ar trebui să rămână diferențiat de la o țară la alta, în funcție de marja de manevră fiscală a fiecărei țări. În special, având în vedere presiunea continuă a pieței asupra țărilor cu datorii mari, țările care și-au pierdut accesul la piețele financiare sau care sunt afectate de constrângeri puternice din partea pieței trebuie să continue eforturile de îndeplinire a angajamentelor fiscale stabilite. Alte state membre ar trebui să continue să își respecte angajamentele asumate în cadrul PSC, care permite funcționarea stabilizatorilor automați în direcția convenită a ajustării fiscale structurale, asigurând totodată sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice.

Pactul de stabilitate și de creștere oferă un cadru flexibil și eficient pentru a orienta ritmul diferențiat de consolidare. Regulile PSC permit adaptarea ritmului consolidării în funcție de situația specifică a statelor membre. În temeiul PSC, din motive de transparență și de ancorare a politicilor bugetare, sunt fixate obiective nominale pentru fiecare țară. Cu toate acestea, recomandările Consiliului indică, de asemenea, eforturile structurale necesare, care ar trebui să reflecte pozițiile bugetare subiacente, fără a lua în considerare efectele ciclice și măsurile cu caracter excepțional. În cazul în care o țară a depus efortul structural convenit, dar nu reușește să își atingă obiectivele numai din cauza unei creșteri mai slabe decât se estimase, este posibilă o prelungire a termenului pentru corectarea deficitului excesiv. Această opțiune a fost utilizată în mai multe rânduri în trecut, iar, mai recent, pentru Spania și Portugalia.

Structura consolidării

Simultan cu promovarea unor consolidări orientate spre cheltuieli, accentul ar trebui pus pe un ansamblu de măsuri privind veniturile și cheltuielile care să fie eficiente, în general, și favorabile creșterii. Analiza episoadelor anterioare de consolidare sugerează faptul că au mai multe șanse de reușită consolidările bazate pe cheltuieli. De asemenea, dată fiind sarcina fiscală relativ ridicată în UE, majorările suplimentare de impozite ar putea avea un impact negativ asupra creșterii viitoare și ar trebui, prin urmare, să fie introduse cu prudență. În ansamblu, pentru a limita efectele negative pe termen scurt asupra creșterii, structura consolidărilor ar trebui să se bazeze pe o combinație adecvată de măsuri privind cheltuielile și veniturile, care să fie favorabile creșterii.

Eficiența cheltuielilor și calitatea finanțelor publice, în general, devin din ce în ce mai importante având în vedere provocările pe termen lung asupra finanțelor publice. Date fiind nivelurile de îndatorare excepțional de ridicate, precum și impactul pe termen lung al îmbătrânirii populației, presiunea asupra cheltuielilor publice este probabil să persiste dincolo de ajustarea fiscală actuală. Prin urmare, revizuirea eficienței cheltuielilor este din ce în ce importantă pentru a concilia necesitatea unor finanțe publice sustenabile cu furnizarea unor servicii publice la un nivel satisfăcător. Cele mai bune practici internaționale arată că în numeroase țări ale UE se pot obține economii semnificative la nivelul resurselor publice, menținând neschimbată oferta de servicii.

Continuarea reformelor în sectorul public și introducerea celor mai bune practici la întocmirea unor bugete orientate spre rezultate ar putea avea un rol decisiv în ceea ce privește creșterea eficienței cheltuielilor publice. La nivelul obiectivelor și al calendarului, există interacțiuni importante între reformele administrației publice, care au la bază analize ale cheltuielilor, și elaborarea unor bugete orientate spre rezultate. În timp ce aceasta din urmă favorizează o abordare holistică și necesită o viziune pe termen lung, atât pentru introducerea, cât și pentru obținerea de rezultate, reformele administrației publice pot genera rezultate rapide și semnificative în ceea ce privește eficiența cheltuielilor publice și a economiilor realizate, cu condiția ca aceste reforme să fie pregătite pe baza unor analize riguroase ale cheltuielilor și să fie incluse în strategiile pe termen mai lung. Ar fi util ca reformele administrației publice să se concentreze pe obținerea de economii în domeniile în care indicatorii, inclusiv comparațiile între diverse țări și la nivel național, sugerează că există cele mai mari posibilități de economisire (a se vedea, de asemenea, secțiunea 3). Alte măsuri relevante pentru eficiența cheltuielilor ar putea reflecta varietatea de obiective socioeconomice ale diferitelor posturi bugetare de cheltuieli, inclusiv aspectele legate de distribuție, precum o mai bună proiectare și orientare a transferurilor sociale și a ajutoarelor de stat sau a altor subvenții, identificarea celor mai productive proiecte de investiții publice sau furnizarea de bunuri și servicii publice cu o mai mare eficiență. Cu toate acestea, indiferent de instrumentul ales pentru a consolida eficiența cheltuielilor publice, aceasta trebuie însoțită de gestionarea performanțelor la toate nivelurile administrației publice.

Reducerea cheltuielilor nu ar trebui să vizeze posturile care au un impact pozitiv asupra creșterii și a potențialului de creștere economică. În cazul în care sunt preconizate diminuări, acestea ar trebui să fie reduse la minimum în domeniile legate de dezvoltarea capitalului uman și de progresele tehnologice. Situația este mai puțin clară în ceea ce privește investițiile publice în active fixe. Astfel de investiții contribuie la o creștere potențială numai în măsura în care noile infrastructuri reprezintă stimulente pentru investițiile private, în principal pentru investițiile în transporturi, comunicații și anumite utilități publice. În al doilea rând, investițiile publice în active fixe nu sunt benefice decât până la un anumit punct, iar pentru statele membre care dispun deja de un nivel satisfăcător de infrastructură, accentul ar trebui pus, mai degrabă, pe întreținerea și, eventual, pe îmbunătățirea acesteia.

În ceea ce privește veniturile din cadrul bugetelor, în ciuda reformelor recente, multe state membre se confruntă în continuare cu provocări substanțiale în materie de politică fiscală. Deși în grade diferite, unele state membre ale UE ar putea beneficia de măsuri privind veniturile pentru a-și consolida finanțele publice și a asigura sustenabilitatea acestora. Astfel de măsuri trebuie să aibă totuși ca obiectiv îmbunătățirea eficienței sistemelor de impozitare, asigurând în același timp o distribuție echitabilă a sarcinii de consolidare în toate sectoarele societății. Venituri suplimentare ar fi obținute, de preferință, prin lărgirea bazelor de impozitare, mai degrabă decât prin majorarea cotelor sau prin crearea de noi taxe. Acest fapt poate implica necesitatea de a revizui în mod activ cheltuielile fiscale și alte lacune în ceea ce privește impozitarea veniturilor personale și impozitul pe profit, reducând în același timp domeniul de aplicare al cotelor reduse sau al scutirilor de TVA ori majorarea cotelor reduse la un nivel mai apropiat de cota standard. Scutirile de accize pot fi, de asemenea, revizuite atât în vederea sporirii veniturilor, cât și a unei contribuții eficace la alte politici publice (de exemplu, sănătate și politica de mediu).

Îmbunătățirea guvernanței fiscale ar putea, de asemenea, completa în mod util măsurile de creștere a veniturilor. Unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, cum ar fi eliminarea secretului bancar, par să fi generat importante venituri fiscale suplimentare, chiar pe termen scurt. Este totuși adesea dificil să se estimeze ex ante veniturile suplimentare obținute ca urmare a unei mai bune guvernanțe fiscale și, prin urmare, acestea nu ar trebui supraestimate în contextul unei politici fiscale prudente, în special pe termen scurt. Îmbunătățirea respectării normelor fiscale ar putea lua diverse forme, cum ar fi reducerea economiei subterane, combaterea fraudei și evaziunii potențiale în materie de TVA sau promovarea eficienței administrației fiscale. O administrație fiscală mai performantă este o provocare cu care se confruntă multe state membre pentru a obține venituri suplimentare, a reduce costul ridicat al veniturilor nete colectate și a diminua sarcina administrativă considerabilă pentru întreprinderile mici și mijlocii.

În vederea dezvoltării potențialului economiilor europene în materie de creștere economică și de creare de locuri de muncă, ar putea fi luate în considerare reforme neutre din punctul de vedere al veniturilor. Acesta este cazul mai ales în statele membre care pot și trebuie să treacă de la impozitele asupra veniturilor salariale la taxe generatoare de mai puține distorsiuni (impozite pe consum, impozite recurente pe proprietate și taxe de mediu). O asemenea reorientare fiscală ar putea fi realizată printr-un sistem de impozitare cu o parte importantă de impozite directe și de contribuții de asigurări sociale și, în paralel, o parte redusă de impozite indirecte. O reformă neutră din punctul de vedere al veniturilor ar putea implica, de asemenea, o reducere a ratelor ridicate ale impozitului pe profit.

La elaborarea strategiei privind consolidarea și reformele fiscale ar trebui luate în considerare și alte aspecte referitoare la structura impozitelor specifice. În primul rând, impozitul pe profit este adesea direcționat către finanțarea prin îndatorare în loc de finanțarea prin capitaluri proprii. În al doilea rând, fiscalitatea în sectorul imobiliar se bazează prea mult pe taxele pe tranzacții, mai degrabă decât pe taxele recurente, mai puțin dăunătoare, aplicate bunurilor imobile, în timp ce posibilitatea de deducere a dobânzilor ipotecare generează o tendință de îndatorare și un risc de investiții excesive în sectorul imobiliar. În cele din urmă, taxele de mediu ar putea juca un rol important în atingerea obiectivelor de mediu convenite și, în timp, ar trebui să ofere stimulente adecvate pentru a reduce emisiile nocive, în special, gazele cu efect de seră. Va fi necesar ca reformele fiscale să reflecte atât eficiența economică, cât și echitatea socială, în conformitate cu preferințele colective. În momentul elaborării reformelor fiscale va trebui să se țină seama de efectele de distribuție.

Asigurarea sustenabilității pe termen lung

Presiunile pe care îmbătrânirea populației le exercită asupra finanțelor publice subliniază necesitatea de consolidare. Raportul din 2012 privind sustenabilitatea finanțelor publice[3] arată că în UE datoria rămâne stabilă până în anul 2020, grație eforturilor recente de consolidare fiscală, precum și progreselor înregistrate în procesul de reformă care permit practic stabilizarea cheltuielilor legate de îmbătrânirea populației. Cu toate acestea, începând cu 2021, costurile legate de îmbătrânirea populației se fac resimțite mai puternic, iar datoria în UE reîncepe să crească, apropiindu-se de 90 % din PIB până în 2030. Această tendință nu poate fi inversată decât prin eforturi susținute din partea statelor membre. Dacă soldul structural s-ar îmbunătăți cu 0,5 % din PIB în fiecare an, până la atingerea și menținerea pe termen lung a obiectivului pe termen mediu, în conformitate cu PSC, nivelul de îndatorare s‑ar apropia de 60 % din PIB până în 2030.

În timp ce unele țări au luat deja măsuri pentru a atenua presiunea pe care îmbătrânirea populației o exercită asupra cheltuielilor, mai trebuie întreprinse multe acțiuni, în plus față de punerea în practică a planurilor actuale. În ultimii zece ani, multe state membre au depus eforturi substanțiale pentru reformarea sistemelor de pensii, obținând rezultate pozitive și tangibile la nivelul bugetului. Pe termen lung, se prevede totuși o creștere suplimentară a cheltuielilor aferente sistemului public de pensii la nivelul UE, în ansamblu[4] (+1,5 puncte procentuale din PIB până în 2060). Aceasta impune o intensificare a eforturilor de reformare a sistemelor de pensii, în special în țările în care se estimează o creștere a cheltuielilor pentru pensii cu mult peste media UE și în care procesul de reformă încă nu a început cu adevărat. În 2012, s-au transmis recomandări majorității statelor membre pentru ca acestea să își adapteze politica în domeniul pensiilor în acest an. Deși într-o serie de țări au fost înregistrate progrese satisfăcătoare, inclusiv prin restricționarea accesului la pensionare anticipată și armonizarea vârstei de pensionare între bărbați și femei, în alte state membre, este necesar ca programul de reforme să fie intensificat sau activat.

Corelarea vârstei de pensionare cu speranța de viață ar contribui la stabilizarea echilibrului dintre anii de muncă și anii de pensie. Pentru a evita negocieri dificile și recurente, ar fi preferabil ca această legătură să se bazeze pe reguli automate. Această măsură este o modalitate eficientă de a reduce riscul de longevitate și de a răspunde, în același timp, preocupărilor legate de sustenabilitatea și caracterul adecvat al pensiilor, oferind stimulente pentru a lucra mai mult timp și a spori astfel drepturile la pensie. Pentru a contribui cu adevărat la o creștere a vârstei efective de pensionare, reformele sistemelor de pensii trebuie să fie susținute de politici care să dezvolte oportunități de angajare pentru lucrătorii mai în vârstă și să favorizeze o îmbătrânire activă și în condiții bune de sănătate, completate de politici fiscale și sociale care să ofere stimulente pentru a rămâne mai mult timp în câmpul muncii și care să permită accesul la învățare pe tot parcursul vieții.

Graficul 2: evoluția bugetară - zona euro

Sursă: serviciile Comisiei

Statele membre au dat dovadă de hotărâre în ceea ce privește realizarea consolidării fiscale și au redus deficitele în mod semnificativ. Conform previziunilor din toamna anului 2012 ale Comisiei, în medie, în UE, se preconizează o scădere a deficitului public general cu 0,8 puncte procentuale, în 2012, pentru a ajunge la 3,6 % din PIB. Pentru zona euro, situația este, în linii mari, similară, deficitul reducându-se la 3,3 % din PIB. Dacă se continuă consolidarea fiscală în 2013, se estimează că deficitul public general din zona euro va scădea sub 3 % din PIB, pentru prima dată din 2008 (graficul 2). În majoritatea statelor membre, se poate considera că structura consolidării este, în general, favorabilă creșterii și echilibrată, în linii mari, între venituri și cheltuieli. Între 2007 și 2012, principalele reduceri ale cheltuielilor au fost înregistrate la nivelul cheltuielilor de investiții, al consumului intermediar și al masei salariale din sectorul public. În același timp, cota din transferurile sociale a crescut, în general, cu precădere în țările mai puternic afectate de criza economică.

Consolidarea fiscală pare să fi fost chiar mai puternică în termeni structurali decât în termeni nominali. Conform previziunilor, în 2012, ajustările structurale ar trebui să depășească 1 punct procentual atât în UE, cât și în zona euro. Pentru a ajunge la acest rezultat, statele membre au respectat, în medie, obiectivele lor nominale și au adoptat, în cursul anului, măsuri corective, dată fiind deteriorarea contextului macroeconomic. Se estimează că traiectoria de consolidare va rămâne stabilă în 2013, deoarece statele membre trebuie fie să depună efortul bugetar care li s-a cerut în contextul procedurii aplicabile deficitelor excesive, fie să continue să ia măsuri în vederea îndeplinirii obiectivelor lor pe termen mediu. Acest lucru ar trebui să conducă la o scădere a deficitului structural cu mai mult de 0,5 puncte procentuale în UE, în 2013.

Guvernanța fiscală și instituțiile bugetare

Pentru adoptarea unor decizii fiscale solide este esențial să existe cadre bugetare naționale solide. În temeiul tratatelor, deciziile bugetare definitive aparțin autorităților naționale. Prin urmare, este absolut necesar ca statele membre să acționeze la nivel național pentru a spori gradul de previzibilitate și de credibilitate a angajamentelor lor față de o politică bugetară prudentă. Directiva privind cadrele bugetare naționale și Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța (TSCG) aduc îmbunătățiri notabile cadrelor bugetare naționale. O transpunere adecvată a directivei până la sfârșitul anului 2013 ar trebui să asigure instituirea unor cadre bugetare solide în statele membre ale UE, cu statistici complete în timp util, o planificare pe termen mediu, previziuni realiste și fiabile și definiția unor reguli bugetare naționale care să promoveze respectarea obligațiilor bugetare din tratat. În plus, prin intermediul TSCG, 25 de state membre s-au angajat să consacre în legislația națională obligatorie obiectivul unui buget echilibrat sau excedentar, integrând astfel un principiu fundamental al PSC în cadrele lor naționale. Îndeplinirea cerințelor menționate ar trebui consolidată în continuare prin mecanisme naționale de corecție automată, care trebuie să fie elaborate în conformitate cu principiile comune și activate în anumite împrejurări bine definite.

Guvernanța fiscală la nivel european a fost consolidată, iar Comisia a prezentat colegislatorilor mai multe îmbunătățiri în acest sens. „Pachetul de șase”[5] a intensificat componenta preventivă a supravegherii fiscale în UE și capacitatea de depistare și corectare a dezechilibrelor bugetare într-un stadiu incipient. Acesta a introdus noi instrumente precum un criteriu de referință privind cheltuielile și un indicator numeric al datoriei. Întrucât politicile bugetare ale statelor membre care au aceeași monedă se confruntă cu efecte de contagiune mai accentuate, sancțiunile financiare pentru statele membre din zona euro care nu respectă cerințele stabilite au fost consolidate, dar, în prezent, acestea capătă un caracter mai progresiv și se aplică într-un stadiu mai incipient. În cele două regulamente care formează „pachetul de două măsuri”, Comisia a propus îmbunătățirea în continuare a supravegherii fiscale pentru statele membre din zona euro. Regulamentul privind consolidarea supravegherii raționalizează și intensifică supravegherea bugetară aplicabilă statelor membre care sunt amenințate sau se confruntă cu dificultăți financiare, în timp ce regulamentul privind consolidarea monitorizării politicilor bugetare instituie o monitorizare mai atentă a statelor membre care fac obiectul procedurii aplicabile deficitelor excesive pentru a asigura corectarea la timp a acestora. Totodată, se consolidează acțiunea preventivă la nivelul UE prin stabilirea fundamentelor pentru o coordonare efectivă a politicilor bugetare în cadrul UEM – de exemplu, o planificare bugetară comună, coordonarea prezentării către Comisie a planurilor bugetare naționale anuale, înainte de adoptarea lor de către parlament.

2.           Reinstaurarea stabilității financiare

În decursul anului trecut, tensiunile financiare de pe piețele financiare ale UE au continuat, însă recent au apărut semne care arată o îmbunătățire. Spirala negativă dintre datoria suverană a statelor membre din zona euro, bănci și creșterea economică a continuat să accentueze dificultățile financiare și a afectat încrederea. Măsurile strategice ferme adoptate de factorii de decizie de la nivelul UE și de la nivel național au condus recent la unele îmbunătățiri, însă spreadurile randamentelor obligațiunilor suverane în țările vulnerabile rămân ridicate și volatile. În același timp, alte țări din UE au beneficiat de afluxuri importante de capital privat și au înregistrat cele mai reduse rate de dobândă de până acum, chiar negative, la obligațiunile suverane. Legăturile strânse dintre piețele datoriei suverane și sectorul bancar al UE continuă să prezinte riscuri majore pentru stabilitatea financiară din UE, în general, și din zona euro, în special.

Sectorul bancar al Uniunii Europene se confruntă în continuare cu probleme legate de lichiditate și de finanțarea structurală. O serie de bănci întâmpină încă dificultăți la atragerea de finanțare de pe piață, în special în statele membre vulnerabile. Retrogradarea ratingului acestor datorii suverane a redus garanțiile aflate la dispoziția băncilor pentru derularea operațiunilor cu Eurosistemul, ceea ce a determinat deteriorarea ratingului de credit al băncilor și a condus la o creștere a costurilor lor de finanțare. În prima jumătate a anului 2012, în statele membre vulnerabile din zona euro, presiunile legate de finanțare au fost agravate de retragerile din depozite, în timp ce în statele membre cu un rating mai ridicat s-au înregistrat afluxuri de depozite. De asemenea, finanțarea internă a băncilor a fost supusă unei presiuni, din cauza perspectivelor de creștere redusă și, în consecință, a unor venituri potențiale mai scăzute. Băncile au reacționat la presiunea legată de finanțare prin trecerea de la creditarea negarantată la cea garantată și prin emiterea de obligațiuni garantate, ceea ce a condus la o creștere semnificativă a valorii activelor grevate de sarcini în bilanțurile lor. Această evoluție reprezintă o nouă sursă de îngrijorare.

Graficul 3: creditarea bancară către gospodării și societățile nefinanciare – zona euro

Sursă: serviciile Comisiei

Deficitul de finanțare bazată pe piață și creșterea riscurilor de credit din cauza stagnării creșterii afectează negativ capacitatea băncilor de a acorda împrumuturi economiei reale. Dificultățile legate de finanțare sunt deosebit de acute pentru întreprinderile mici și mijlocii, care constituie coloana vertebrală a economiei UE și asigură cea mai mare parte a locurilor de muncă. Aceste dificultăți prezintă cea mai mare importanță în țările vulnerabile în care băncile aflate în dificultate au redus creditarea, deși perspectivele de creștere redusă și necesitatea de a reduce gradul de îndatorare a întreprinderilor și a gospodăriilor limitează și cererea de credite (graficul 3). Cu toate acestea, chiar dacă băncile au continuat ajustarea necesară a bilanțului lor, nu a existat niciun semn de reducere dezordonată sau excesivă a efectului de levier. Fluxurile de capital din surse publice, care au atenuat impactul scurgerilor de capital privat, precum și campania de recapitalizare coordonată desfășurată de Autoritatea Bancară Europeană au îndeplinit un rol esențial în această privință. Cu toate acestea, necesitatea reducerii efectului de levier a variat de la o țară la alta, ajustarea bilanțurilor băncilor fiind mai rapidă în statele membre vulnerabile decât în alte părți. Având în vedere aceste elemente, faptul că în zona euro, în ansamblu, creditarea bancară către sectorul privat s-a stabilizat în cursul anului 2012 și că ultimul studiu al BCE privind creditarea a indicat o oarecare relaxare a preocupărilor legate de finanțare reprezintă semne încurajatoare.

Reapariția riscurilor suverane a inversat procesul de integrare financiară în zona euro. Introducerea monedei euro, dar și evaluarea riscului de credit la nivel mondial înainte de criză au stimulat integrarea piețelor financiare ale țărilor din zona euro și au facilitat fluxurile de credit între aceste țări. Odată cu izbucnirea unor bule de active în unele țări și declanșarea crizei datoriei suverane, fluxurile transfrontaliere au scăzut dramatic, iar capitalul s-a retras în interiorul frontierelor naționale. În special, fluxurile de capital privat care, în deceniul anterior, au circulat de la nord la sud, între statele membre din zona euro au scăzut substanțial, deoarece băncile și-au redus expunerea transfrontalieră în țările vulnerabile atât față de guverne, cât și față de sectorul privat. Deficitul de finanțare externă care a apărut ca urmare a acestei situații a fost eliminat prin lichidități atrase din partea Eurosistemului și, în etapele ulterioare, prin împrumuturi acordate de UE/FMI în cadrul programelor de asistență financiară. De asemenea, s-a accentuat tendința de a limita la piața națională investițiile în titluri de datorie suverană, consolidând spirala negativă dintre datoriile suverane ale statelor vulnerabile și băncile aflate în dificultate.

Condițiile de finanțare variază de la o țară din zona euro la alta. Majorarea primelor de risc pentru împrumuturile transfrontaliere a determinat o fragmentare sporită a piețelor financiare și, astfel, o extindere a decalajelor în ceea ce privește ratele dobânzilor la creditele acordate întreprinderilor și gospodăriilor în țările din zona euro. În prezent, ratele dobânzilor aplicate sectorului privat din țările vulnerabile sunt mult mai ridicate decât în celelalte state membre, în special în cele care au fost percepute ca piețe de „refugiu sigur” (graficele 4 și 5).

Graficul 4: ratele dobânzilor la creditele acordate întreprinderilor || Graficul 5: creditele acordate întreprinderilor

||

Notă: întreprinderi noi, scadența până la 1 an Sursă: serviciile Comisiei || Notă: ritmul anual de creștere a stocurilor naționale Sursă: serviciile Comisiei

Disfuncționalitatea piețelor de credit din zona euro reprezintă o provocare majoră pentru funcționarea uniunii monetare. Ajustarea și restructurarea care se desfășoară în statele membre vulnerabile din zona euro afectează puternic creșterea economică. Procesul de ajustare al acestora depinde de restabilirea condițiilor normale de creditare în sistemul bancar, care în prezent nu își îndeplinește rolul de intermediere care îi revine pe piața unică. Supravegherea micro și macroprudențială cu o dimensiune transfrontalieră ar trebui să ajute sistemul bancar integrat să își restabilească funcția de intermediar financiar.

Condițiile normale de creditare la nivelul economiei nu vor putea fi restabilite dacă nu se abordează cauzele profunde ale dificultăților cu care se confruntă băncile. La nivelul UE au fost adoptate măsuri de politică îndrăznețe pentru a întrerupe cercul vicios între băncile aflate în dificultate și datoria suverană a statelor lor, precum și pentru a răspunde dificultăților de finanțare, fragmentării piețelor financiare și nefuncționării mecanismelor de transmisie monetară din zona euro.

În efortul lor de a realiza o veritabilă UEM, șefii de stat sau de guvern din UE au convenit în iunie 2012 să avanseze spre o uniune bancară, mecanismul de supraveghere unic (MSU) fiind un prim pas concret în acest sens. În urma acestui acord, Comisia a prezentat propuneri privind instituirea MSU și acordarea de competențe de supraveghere Băncii Centrale Europene. În același timp, Autoritatea Bancară Europeană s-ar înscrie în noul cadru de supraveghere bancară în vederea asigurării coerenței la nivelul UE. Obiectivul MSU constă în eliminarea disparităților în ceea ce privește practicile de supraveghere, care au contribuit la tendința de fragmentare a pieței financiare europene și au pus în pericol sectorul bancar. Prin intermediul MSU, toate statele membre participante vor putea avea încredere deplină în calitatea și imparțialitatea supravegherii bancare. Aceasta este o condiție importantă pentru a garanta că fluxurile de capital vor permite reechilibrarea pe termen scurt și nu vor conduce la noi dezechilibre în viitor (a se vedea, de asemenea, secțiunea 3).

Odată cu înființarea Mecanismului european de stabilitate (MES), zona euro a beneficiat de un dispozitiv de protecție puternic și permanent. Capacitatea sa amplă de finanțare (500 de miliarde EUR) și flexibilitatea instrumentelor sale îi oferă acestui mecanism mijloacele necesare pentru a întrerupe spirala negativă dintre bănci și datoria suverană și pentru a contribui la restabilirea încrederii. Pe lângă acordarea de împrumuturi și linii de credit statelor membre din zona euro care se confruntă cu probleme de lichiditate, MES dispune de un set cuprinzător de instrumente și, în anumite condiții prealabile, poate interveni pe piețele primare și secundare de obligațiuni, fără a recurge neapărat la un program complet dezvoltat de ajustare macroeconomică.

Posibilitatea de a utiliza MES pentru recapitalizarea directă a băncilor va fi un instrument puternic pentru a întrerupe definitiv cercul vicios dintre bănci și datoria suverană a statelor din zona euro. MES poate, de asemenea, să ofere împrumuturi destinate în mod specific recapitalizării băncilor. Deocamdată, aceste împrumuturi nu pot fi totuși acordate decât statelor membre, care, la rândul lor, ar putea să le folosească pentru recapitalizări ale băncilor aflate în dificultate. Deși astfel situația guvernelor care se confruntă cu probleme de lichiditate este oarecum îmbunătățită, această abordare este o soluție imperfectă la problema interdependenței dintre bănci și datoria suverană. În practică, acest tip de împrumuturi s-ar înregistra în conturile fiscale ale statelor membre și ar majora datoria publică a acestora. Pentru a rezolva această problemă, în cadrul reuniunii la nivel înalt a zonei euro din iunie 2012 s-a decis ca, de îndată ce MSU va fi instituit efectiv, MES să poată recapitaliza direct băncile. Această posibilitate va contribui într-o mare măsură la ruperea legăturii dintre bănci și datoria suverană a statelor din zona euro și va reprezenta un progres important în vederea rezolvării cu succes a crizei din zona euro.

Banca Centrală Europeană a luat măsuri eficiente pentru a atenua dificultățile de finanțare ale băncilor și pentru a repara mecanismul de transmisie monetară. Cele două operațiuni de refinanțare pe termen lung, cu o durată de 3 ani, care au fost derulate de BCE în decembrie 2011 și februarie 2012 au acoperit decalajele acute de refinanțare pentru băncile din zona euro, asigurându-le acestora acces la o finanțare pe termen mediu, cu un cost scăzut. Cu toate acestea, întrucât problemele de finanțare au persistat și, în unele state membre din zona euro, au apărut semne care arată o perturbare gravă a mecanismului de transmitere monetară, BCE a creat un nou instrument, tranzacțiile monetare definitive (TMD), pentru a asigura buna transmitere a politicii monetare în zona euro. TMD-urile sunt tranzacții definitive pe piețele secundare de obligațiuni suverane care se supun unor condiții stricte și eficiente în cadrul unui program de ajustare finanțat prin intermediul MES. Deși acest instrument nu a fost utilizat deocamdată, anunțarea sa a condus deja la îmbunătățirea piețelor de obligațiuni suverane din zona euro și prezintă, împreună cu planurile de punere în aplicare a uniunii bancare, un mare potențial de reducere a tensiunilor financiare din zona euro și de restabilire a condițiilor pentru o creditare sănătoasă a economiei.

Măsurile ferme de politică au redus tensiunile de pe piețe, însă acestea rămân în continuare, într-o foarte mare măsură, dependente de continuarea politicilor de susținere și de punerea în aplicare a angajamentelor asumate. În cadrul sistemului financiar al Uniunii Europene și, în special, în cel din zona euro persistă o serie de vulnerabilități subiacente. În același timp, prelungirea crizei în zona euro a condus la un nivel ridicat de dependență între evoluția piețelor și măsurile de politică adoptate. Prin urmare, pentru a limita volatilitatea pieței, nu trebuie să existe incertitudini în ceea ce privește acțiunile de politică și punerea în aplicare energică a măsurilor și a politicilor de reformă naționale care au fost convenite. Angajamentul de a construi o veritabilă UEM și, în special, o uniune bancară completă ar reinstaura pentru totdeauna stabilitatea financiară.

3.           Reforme structurale pentru sprijinirea creșterii și corectarea dezechilibrelor

În situația actuală, principala provocare o constituie îmbunătățirea încrederii și relansarea rapidă a creșterii economice simultan cu crearea condițiilor pentru o creștere durabilă în viitor. În contextul unor politici macroeconomice restrictive, reformele structurale reprezintă un element esențial al strategiei de creștere și de reechilibrare, care vizează valorificarea potențialului economiilor Uniunii Europene. Pe măsură ce criza a continuat, țările vulnerabile s-au angajat în reforme de mare amploare. Deși necesitatea de a acționa este mai presantă în aceste state membre, creșterea atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung este o problemă comună, la nivelul UE, care necesită un răspuns colectiv. În ciuda unei situații economice foarte diferite de la un stat membru la altul, o strategie de reformă coordonată la nivelul statelor membre și al Uniunii Europene ar da un impuls politic, ar atenua dificultățile economice și ar facilita, astfel, procesul de reformă.

Graficul 6: balanțele de cont curent – zona euro și statele membre || Graficul 7: costurile unitare ale muncii și remunerația nominală per salariat – zona euro

||

Sursă: serviciile Comisiei || Sursă: serviciile Comisiei

Creșterea economică a Uniunii este în prezent limitată de dezechilibrele macroeconomice persistente și de necesitatea de a adapta excesele anterioare în materie de credit și consum. O creștere momentan mai redusă este o caracteristică a unei ajustări profunde, deoarece, în cadrul procesului de restructurare economică, resursele sunt transferate din sectoarele necomerciale în cele comerciale și bilanțurile din toate sectoarele economiei trebuie să se ajusteze. În ultimul an, ajustarea necesară a continuat, în ciuda contextului economic dificil, și începe să își arate roadele. Cifrele principale referitoare la balanțele de cont curent, la datele comerciale și la cererea internă arată că ajustarea continuă în UE, inclusiv în rândul țărilor din zona euro, dar sunt necesare progrese suplimentare (graficul 6). De asemenea, în prezent are loc o ajustare în țările care fac obiectul unui program de ajutor și în alte țări vulnerabile, mai ales în cele în care, până de curând, s-au constatat progrese insuficiente. Dezechilibrele contului curent se diminuează și, în plus, costurile unitare ale muncii se îndreaptă către o mai mare reechilibrare în viitor (graficul 7). În unele țări cu deficit, este în derulare o adaptare a salariilor nominale, atât în sectorul public, cât și în sectorul privat.

Graficul 8: contul curent și poziția investițională internațională netă (PII nete) - țări cu excedent și țări cu deficit

Sursă: serviciile Comisiei

Ajustarea în curs a pozițiilor externe pare în mare măsură structurală. Țările cu deficit au cunoscut o contracție puternică a importurilor și, într-o oarecare măsură, o creștere a exporturilor. Deși până în prezent a dominat contracția importurilor, progresele în materie de competitivitate pregătesc terenul pentru o creștere viitoare a exporturilor și, potrivit previziunilor economice de toamnă ale Comisiei, se estimează că, în perioada analizată, exporturile vor avea o contribuție mai mare la reechilibrare. Cu condiția ca îmbunătățirea la nivel de competitivitate să fie constantă, creșterea exporturilor ar trebui să conducă la o dezvoltare a industriilor orientate spre export și menținerea permanentă a ajustării. Cu toate acestea, reechilibrarea externă a fluxurilor de capital din contul curent nu este încă suficientă pentru a modifica tendințele nedurabile ale stocurilor (poziția investițională internațională netă și datoria externă) (graficul 8). În majoritatea țărilor cu deficit, ponderea datoriei externe în PIB continuă să crească; dacă este în scădere, aceasta se datorează în principal unei reevaluări ample a pasivelor. Va fi necesară o ajustare importantă, iar costul acesteia – în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă – va depinde de capacitatea de ajustare a statului membru în cauză. Progresele înregistrate în ceea ce privește reducerea dezechilibrelor bilaterale de cont curent între țările cu excedent și țările cu deficit au fost mult mai vizibile. În țările cu excedent, există și semne de reechilibrare către cererea internă, deși ajustarea excedentelor de cont curent implică, de asemenea, înregistrarea unui excedent la nivelul contului curent din întreaga zonă euro.

Deși probabil că efectele depline ale reformelor structurale asupra creșterii și a reechilibrării se vor materializa pe termen mediu și lung, pot apărea avantaje și pe termen scurt. Procesele de reformă sunt asociate, de obicei, cu costuri de ajustare și de tranziție pe termen scurt, în parte din cauza distribuției în general inegale între persoanele juridice și persoanele fizice. Cu toate acestea, reformele structurale ar putea avea, de asemenea, efecte expansioniste imediate, în măsura în care îmbunătățesc încrederea și așteptările în rândul actorilor economici. Ar trebui să se acorde prioritate reformelor care generează cel mai redus impact asupra costurilor bugetare (cum ar fi reformele de stimulare a competitivității și a concurenței pe piețele de produse sau reducerea sarcinii administrative și de reglementare pentru întreprinderi), punând totodată accentul și pe crearea celor mai bune condiții-cadru (de exemplu, printr-un dialog social consolidat) pentru a sprijini acțiunile în domenii de politică ce sunt, în mod tradițional, mai dificil de reformat, precum piața muncii. În plus, trebuie să fie luate în considerare sinergiile între diferitele domenii de reformă. De exemplu, reformele de pe piața forței de muncă destinate moderării costurilor unitare ale muncii ar putea fi mai eficace în stimularea competitivității dacă s-ar combina cu reformele piețelor de produse menite să dezvolte concurența și să reducă marjele. În general, interacțiunile între diferitele domenii de reformă și calendarul adecvat ar trebui studiate cu atenție, ținând seama de condițiile specifice din fiecare stat membru.

Reglementarea și supravegherea financiare au un rol important de îndeplinit în vederea asigurării unei reechilibrări ordonate și a prevenirii ciclurilor expansiune-recesiune dăunătoare. Procesul necesar de reducere a efectului de levier care are loc în prezent în sectorul privat din unele țări ale UE și care este corelat cu condițiile financiare stricte descrise în secțiunea 2 ar putea afecta negativ creșterea economică pe termen scurt. Aceasta este totuși o condiție prealabilă pentru corectarea dezechilibrelor interne și externe excesive. În paralel, nivelurile exagerate ale creșterii creditului și ale efectului de levier în sectorul financiar, care au fost înregistrate înainte de criză, fragilizează acest sector ce se confruntă cu un risc ridicat de producere a unei eventuale corecții dezorganizate, cu consecințe negative uriașe pentru creșterea economică. În acest context, este esențial să se elaboreze instrumente macro și microprudențiale eficace pentru a garanta că, odată cu normalizarea condițiilor de finanțare în ansamblul UE, reechilibrarea va continua să aibă loc pe baza unor fluxuri de capital durabil, orientate către activitățile cele mai productive și către necesitățile de investiții pe termen lung ale economiei UE, și că nu se vor mai înregistra dezechilibre excesive.

Reformele structurale menite să stimuleze productivitatea rămân o prioritate pentru a favoriza perspectivele de creștere pe termen mediu și pentru a asigura o reechilibrare de durată a economiei UE. Dovezile empirice arată că reformele care vizează îmbunătățirea eficienței pe piețele de produse, de servicii și de muncă poate stimula productivitatea și inovarea și poate crește nivelurile de producție și de ocupare a forței de muncă. Reformele structurale, care sunt destinate în special susținerii inovării, investițiilor în TIC și utilizării acestor tehnologii, precum și liberalizării în continuare a schimburilor comerciale, pot avea și un impact direct asupra productivității. Aceste reforme promovează totodată realocarea forței de muncă și a capitalului în favoarea unor sectoare care prezintă un potențial de creștere ridicat (printre care sectoarele cu o creștere ecologică și economia digitală). Mai mult, acest tip de reforme structurale poate avea un rol esențial în reducerea dezechilibrelor interne și externe, de exemplu prin îmbunătățirea competitivității și a rezultatelor obținute în materie de export. În zona euro este extrem de important să se realizeze reforme structurale, deoarece aici prețurile relative nu pot fi influențate de fluctuațiile cursului de schimb nominal.

Promovarea oportunităților pentru o creștere ecologică ar putea avea ca rezultat îmbunătățirea performanței la nivel atât macroeconomic, cât și microeconomic. O tranziție către modele de producție cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficiente din punct de vedere al resurselor va atenua presiunea exercitată de șocurile prețurilor la produsele de bază asupra nivelurilor costurilor și asupra așteptărilor inflaționiste. Aceasta va reduce dependența de resurse și de energie și, în consecință, deficitul comercial în materie de energie și va consolida competitivitatea economiei UE pe termen lung. UE a elaborat politici menite să asigure o utilizare mai eficientă a resurselor și a stabilit, în special, obiective ambițioase care vor avea implicații la nivelul tuturor statelor membre. Avantajele oferite de aceste politici vor putea fi valorificate pe deplin numai dacă sunt însoțite de un cadru de reglementare stabil și previzibil pentru orientarea investițiilor, de un transfer al presiunii fiscale asupra veniturilor salariale către taxele de mediu și cele pe consum, de eliminarea treptată a subvențiilor care au un impact negativ asupra mediului, precum și de măsuri menite să promoveze apariția de noi piețe și tehnologii „verzi”, dar și de ecologizarea modelelor actuale de consum și de producție.

Ritmul liberalizării piețelor de produse și de servicii ar trebui să fie menținut. Sunt necesare acțiuni suplimentare pentru a elimina restricțiile nejustificate și a îmbunătăți concurența pe piețele de produse și de servicii, mai ales în domeniul comerțului cu amănuntul, al profesiilor reglementate, al construcțiilor, al turismului, al serviciilor pentru întreprinderi și al industriilor de rețea. De asemenea, se impune luarea de măsuri la nivelul UE, deoarece o piață unică performantă poate atât să îmbunătățească potențialul de creștere, cât și să contribuie la corectarea dezechilibrelor. Pentru a valorifica pe deplin potențialul pieței unice, sunt necesare îmbunătățiri ambițioase care pot fi realizate prin consolidarea aplicării legii și intensificarea eforturilor de reformă la nivel de țară, astfel cum se prevede în Actele privind piața unică I și II. În acest context, statele membre sunt îndemnate în special să adopte măsuri ambițioase pentru a transpune Directiva privind serviciile, având în vedere potențialul său în materie de creștere și de capacitate de ajustare[6].

Graficul 9: indicele de eficacitate a autorităților publice, statele membre ale UE, 2011

Notă: Indicele Băncii Mondiale de eficacitate a autorităților publice arată percepția populației asupra calității serviciilor și a funcției publice și a gradului de independență al acestora față de presiunile politice, asupra calității elaborării și punerii în aplicare a politicilor, precum și asupra credibilității angajamentului autorităților publice față de aceste politici. Valorile indicelui sunt cuprinse între -2,5 și 2,5. Sursă: Banca Mondială

Îmbunătățirea mediului de afaceri, inclusiv prin căutarea unor modalități de creștere a eficienței sectorului public, reprezintă o prioritate esențială. Un mediu de afaceri deschis și eficace este un catalizator pentru creșterea economică, deoarece acesta promovează activitatea economică și reduce costurile inutile pentru întreprinderi. Există dovezi care arată că „birocrația” sau complexitatea procedurilor administrative are un impact negativ semnificativ asupra nivelului de antreprenoriat, asupra inovării și competitivității, precum și asupra aporturilor de ISD, care ar putea avea un rol important în corectarea dezechilibrelor. În plus, o sarcină de reglementare excesivă tinde să stimuleze economia subterană. Pentru a fi eficace, o administrație publică ar trebui să ofere servicii pentru întreaga economie, fără a le impune operatorilor economici presiuni birocratice disproporționate (graficul 9). Abordarea problemelor existente la nivelul administrației publice ar contribui atât la consolidarea fiscală, cât și la îmbunătățirea competitivității și a perspectivelor de creștere. În special, reformele sistemului judiciar ar reduce riscurile și incertitudinea legate de înființarea de întreprinderi și de activitățile comerciale ale acestora, ceea ce ar conduce la investiții și ar contribui la reducerea costurilor tranzacțiilor și la consolidarea concurenței. În acest scop, mai multe state membre au adoptat deja măsuri pentru a raționaliza serviciul public și a-i conferi mai multă eficacitate. Reformele ar trebui să se concentreze în principal asupra sistemelor judiciare și asupra utilizării mai intense a serviciilor de e-Guvernare și de achiziții publice electronice.

Șomajul a devenit o problemă foarte gravă în diverse țări ale UE, cu tot mai multe implicații economice, sociale și politice (graficul 10). Creșterea șomajului este însoțită de o accentuare puternică a gradului de divergență dintre piețele muncii din UE. Deși, în majoritatea țărilor, rata șomajului a crescut și a atins niveluri excepționale în unele cazuri, aceasta a fost în scădere în unele state membre. Având în vedere prelungirea perioadelor de inactivitate și o corelare mai slabă între cererea și oferta de forță de muncă în numeroase țări ale UE, în special din cauza schimbărilor sectoriale din unele state, șomajul ar putea deveni din ce în ce mai structural, ceea ce va avea consecințe nefaste asupra potențialului de creștere pe termen lung.

Graficul 10: creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și rata șomajului – UE

Sursă: serviciile Comisiei

Reformele structurale îndeplinesc un rol esențial în lupta împotriva șomajului contribuind la îmbunătățirea creșterii economice și la promovarea ajustării. Pentru a reduce în mod considerabil ratele șomajului este necesar să se creeze condiții care să permită revenirea încrederii și stabilitatea cererii de forță de muncă. În același timp, reducerea șomajului va constitui o condiție esențială pentru consolidarea încrederii și pentru asigurarea sustenabilității sociale și politice a reformelor actuale. În plan imediat, provocarea este totuși aceea de a gestiona ratele ridicate și persistente de șomaj într-o perioadă de creștere modestă, iar în unele țări, într-un context de reducere a efectului de levier și de reechilibrare externă, care se află în desfășurare. Având în vedere condițiile diferite de pe piețele muncii din Uniunea Europeană, strategia de acțiune trebuie nu doar coordonată, ci și adaptată la situația specifică din fiecare țară.

De la începutul crizei, mai multe țări ale Uniunii Europene au adoptat o politică activă în ceea ce privește reforma pieței muncii. În unele cazuri, au fost aprobate planuri ambițioase de reformă, cu scopul de a crea condiții mai favorabile pentru ocuparea forței de muncă (graficul 11). Acțiunile recente de reformă și, în special, măsurile care contribuie la asigurarea unor piețe de muncă mai dinamice, la reducerea precarității și la îmbunătățirea competitivității, par să corespundă într-o mare măsură priorităților stabilite la nivel european. Unele țări cu rate ridicate ale șomajului și dezechilibre externe importante au răspuns provocării de a îmbunătăți adaptabilitatea salariilor și capacitatea lor de ajustare la piața muncii, în special prin reforme ale legislației în domeniul protejării locurilor de muncă și ale sistemului de stabilire a salariilor. Politicile de protecție a veniturilor, de activare și de asistență în căutarea unui loc de muncă au fost adaptate pentru a ține cont de dificultățile tot mai mari de pe piața muncii. Cu toate acestea, nu toate țările au întreprins până acum măsurile necesare pentru a face față provocărilor în materie de politică cu care se confruntă.

Graficul 11: numărul de măsuri privind piața muncii, în funcție de domeniu, UE în ansamblu

Notă: politica activă în domeniul pieței forței de muncă nu include formarea. Sursă: serviciile Comisiei, baza de date LABREF a DG ECFIN.

Combaterea șomajului și sprijinul pentru crearea de locuri de muncă ar trebui să figureze printre prioritățile absolute ale agendei politice. Ritmul reformelor privind piața muncii ar trebui menținut, în special în țările care se confruntă cu provocări majore în acest domeniu. Posibilitatea unei reluări durabile a creșterii economice depinde într-o mare măsură de modalitatea în care sunt rezolvate blocajele de pe piața muncii și este gestionat riscul de histerezis în materie de șomaj. Pentru a răspunde provocărilor structurale și instituționale de pe piața muncii (segmentare, deteriorarea procesului de corelare între cererea și oferta de locuri de muncă și șomajul structural persistent), trebuie să ia de urgență măsuri adecvate în materie de politică. Țările care se confruntă cu provocări majore pe piața muncii trebuie să continue eforturile în vederea unor reforme structurale ambițioase, favorabile ajustării (legislația în domeniul protejării locurilor de muncă, stabilirea salariilor) și să pună în practică în mod corespunzător măsurile adoptate. De asemenea, pot fi luate în considerare măsuri specifice pentru a stimula cererea de forță de muncă prin reducerea impozitării veniturilor salariale – în special pentru categoriile slab plătite – atunci când condițiile fiscale o vor permite, precum și prin susținerea spiritului antreprenorial și a economiei sociale. În plus, este nevoie de măsuri bine orientate pentru a promova angajarea unor categorii specifice de lucrători expuși riscului de a părăsi piața muncii (cum ar fi șomerii de lungă durată sau lucrătorii tineri fără experiență profesională), inclusiv prin intermediul unor politici active în domeniul pieței forței de muncă, eficiente din punct de vedere al costurilor, și prin valorificarea potențialului sectoarelor generatoare de locuri de muncă.

Anexă. Indicatori macroeconomici selectați

[1]               Deși nu există nicio dovadă în sprijinul unora dintre propunerile recente cu privire la dimensiunea foarte mare a multiplicatorilor, a se vedea, de exemplu, caseta I.5 „Forecast errors and multiplier uncertainty” (Erori de previzionare și incertitudini legate de multiplicatori” din cadrul European Economic Forecast, Autumn 2012, (Previziuni economice europene, toamna 2012), European Economy 7/2012.

[2]               A se vedea Raportul Comisiei Europene (2012) privind finanțele publice în UEM în 2012, European Economy 4/2012, DG Afaceri Economice și Financiare.

[3]               A se vedea „Fiscal Sustainability Report 2012” (Raportul privind sustenabilitatea finanțelor publice în 2012), Comisia Europeană (2012), European Economy 8/2012.

[4]               A se vedea raportul din 2012 al Comisiei Europene și al Comitetului pentru politică economică intitulat, „2012 Ageing Report: Economic and budgetary projections for the 27 EU Member States (2010­2060)”, (Raportul din 2012 privind îmbătrânirea populației: previziuni economice și budgetare pentru cele 27 de state membre ale UE (2010-2060), Comisia Europeană, European Economy nr. 2.

[5]               Un pachet legislativ format din cinci regulamente și o directivă, care a intrat în vigoare la 13 decembrie 2011. Legislația a consolidat Pactul de stabilitate și de creștere și a introdus un nou set de reguli pentru supravegherea dezechilibrelor macroeconomice. A se vedea, de asemenea: http://ec.europa.eu/economy_finance/articles/governance/2012-03-14_six_pack_en.htm.

[6]               Potrivit estimărilor serviciilor Comisiei, câștigurile legate de aplicarea actuală a Directivei privind serviciile în statele membre sunt de ordinul a 0,8 % din PIB-ul UE, însă o aplicare puțin mai ambițioasă – care ar însemna ca obstacolele din calea furnizării de servicii și a stabilirii activităților de prestări de servicii la nivel transfrontalier să atingă în fiecare stat membru nivelul mediu din UE – ar aduce câștiguri suplimentare în valoare de 0,4 puncte procentuale din PIB. În cadrul unui scenariu extrem de ambițios, în care fiecare stat membru ar atinge media primelor cinci țări cu cele mai bune rezultate, la nivelul UE s-ar putea obține o creștere suplimentară de 1,8 % din PIB.

INTRODUCERE

Proiectul de raport comun privind ocuparea forței de muncă, prevăzut la articolul 148 din TFUE, se înscrie în cadrul pachetului referitor la analiza anuală a creșterii (AAC) în vederea lansării semestrului european 2013. Acesta contribuie în mod considerabil la consolidarea orientării politicilor economice și fundamentează mesajele-cheie în materie de ocupare a forței de muncă ce figurează în analiza anuală a creșterii (AAC). Analiza pe care o conține se bazează pe situația în materie de ocupare a forței de muncă și pe situația socială din Europa, pe punerea în aplicare a orientărilor privind ocuparea forței de muncă[1], pe examinarea programelor naționale de reformă pe baza cărora Consiliul a adoptat, în iulie 2012, recomandările specifice fiecărei țări, precum și pe evaluarea punerii în aplicare a acestor programe până în prezent.

Raportul este publicat în contextul descris mai jos.

Procesul de redresare a pieței muncii a ajuns într-un impas. Rata ocupării forței de muncă este în scădere, iar perspectivele pentru 2013 sunt sumbre. Crearea de locuri de muncă a rămas limitată și situația s-a înrăutățit, în pofida potențialului neexploatat în unele sectoare generatoare de locuri de muncă și în ansamblul pieței unice. Segmentarea pieței muncii s-a accentuat în continuare, contractele temporare și cele cu fracțiune de normă fiind în creștere. Impozitarea veniturilor salariale rămâne ridicată și a continuat să crească în mai multe state membre.

Șomajul, din nou în creștere, a atins niveluri fără precedent în zona euro, în timp ce șomajul de lungă durată a atins valori de vârf alarmante, în special în statele membre care au întreprins o consolidare fiscală importantă. Mai mult de un tânăr din cinci de pe piața muncii este șomer și există riscul apariției unei generații pierdute.

În ceea ce privește ratele șomajului, disparitățile la nivelul statelor membre au crescut în mod considerabil, reflectând efectele unor șocuri asimetrice și capacitățile de adaptare diferite ale piețelor muncii la situații de criză. Salariile și costurile forței de muncă au început să se ajusteze, însă efectele reformelor nu sunt încă pe deplin vizibile. Se confirmă semnele unei deteriorări a procesului de corelare între cererea și oferta de mână de lucru pe piețele muncii din Europa, iar creșterea șomajului structural riscă să devină un fenomen cronic.

Veniturile medii ale gospodăriilor sunt în scădere în multe state membre și, potrivit unor date recente, se observă o accentuare a nivelurilor de sărăcie și de excluziune socială și o agravare a formelor sub care acestea se manifestă, sărăcia persoanelor încadrate în muncă și polarizarea socială fiind în creștere în mai multe state membre.

Începând din 2010, s-au atenuat efectele protecției sociale care a acționat ca un stabilizator automat, ceea ce a dus la o creștere a ratelor sărăciei. Există diferențe semnificative între statele membre în ceea ce privește eficiența cheltuielilor lor în materie de reducere a sărăciei.

Situația ocupării forței de muncă și a pieței muncii în Europa, în special în unele state membre, necesită o acțiune mai fermă din partea autorităților publice și a partenerilor sociali. În prezent, se pun în aplicare reforme ambițioase, însă sunt necesare eforturi suplimentare în vederea modernizării piețelor muncii și a investiției în capitalul uman pentru a crea condițiile propice unei redresări generatoare de locuri de muncă.

1. Evoluții recente ale pieței muncii și ale domeniului social

Perspectivele economice și cele în materie de ocupare a forței de muncă sunt sumbre și s-au înrăutățit în ultimele luni. 2012 va fi un an negativ în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, iar creșterea limitată a PIB-ului prevăzută pentru 2013 nu va fi suficientă pentru a crea locuri de muncă și a reduce șomajul. Perspectivele privind piețele muncii ar trebui să se îmbunătățească în anul 2014. UE este în prezent singura regiune importantă de pe glob în care rata șomajului continuă să crească.

Redresarea pieței muncii a ajuns într-un impas și rata ocupării forței de muncă este în scădere. Numărul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani care ocupă un loc de muncă în UE a scăzut cu 0,2 % în intervalul situat între cel de al doilea trimestru al anului 2011 și cel de al doilea trimestru al anului 2012. În perioada 2008–2011, ocuparea forței de muncă a scăzut cu 1,7 %, demonstrând o reziliență mai mare decât cea înregistrată în SUA pe parcursul aceleiași perioade (‑5,8 %). Cu toate acestea, scăderea a fost mai accentuată în zona euro, în special în țările care au întreprins o consolidare fiscală mai substanțială. De la începutul crizei economice și financiare în anul 2008, s-au pierdut, în total, 5 milioane de locuri de muncă, dintre care 4 milioane în zona euro. Fluctuațiile apărute, încă de la declanșarea crizei, la nivelul ocupării globale a forței de muncă au fost determinate în principal de contractele temporare și de cele cu fracțiune de normă, însă și locurile de muncă permanente au fost afectate.

Graficul 1: ocuparea forței de muncă și șomajul în UE 27, în perioada 2005-2012

Sursă: Eurostat, conturi naționale și ancheta UE asupra forței de muncă

Faptul că rata ocupării lucrătorilor mai în vârstă a crescut cu 1,8 puncte procentuale între 2008 și 2011, în timp ce rata globală a ocupării forței de muncă a scăzut cu 1,5 puncte procentuale, constituie un aspect pozitiv. De asemenea, femeile au făcut față crizei economice relativ mai bine decât bărbații, ratele de ocupare a femeilor rămânând, practic, la același nivel ca în 2008, în timp ce rata de ocupare a bărbaților a scăzut cu 2,6 puncte procentuale pe parcursul aceleiași perioade. În același timp, rata de ocupare a tinerilor a scăzut cu 3,8 puncte procentuale.

Șomajul crește din nou, atingând niveluri fără precedent în zona euro. Rata globală a șomajului la nivelul UE se ridică în prezent la 10,6 %, în timp ce în zona euro aceasta atinge 11,6 %, ceea ce reprezintă nivelul cel mai ridicat înregistrat de la crearea UEM. În mai 2012, numărul șomerilor în UE a depășit pentru prima oară 25 de milioane de persoane și a crescut, în perioada următoare, cu încă 0,75 milioane, ceea ce reprezintă o creștere totală de aproape 9 milioane de șomeri începând din anul 2008. Șomajul este în creștere în majoritatea statelor membre, numai șase dintre ele înregistrând o scădere a acesteia pe parcursul celor 12 luni care au precedat luna august 2012.

Șomajul de lungă durată a atins niveluri de vârf alarmante. În cel de al doilea trimestru al anului 2012, 11,1 milioane de cetățeni europeni aflați în șomaj, respectiv 4,6 % din populația activă[2], au fost șomeri pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Aceasta reprezintă o creștere de 4,8 milioane în comparație cu anul 2008. În 2011, 70 % din numărul total al șomerilor de lungă durată în UE-27 s-au concentrat în cele mai mari 6 state membre, Spania reprezentând mai mult de 21 % din numărul total de șomeri de lungă durată în UE și contribuind cu 1,6 milioane la creșterea cu 3,7 milioane a numărului șomerilor de lungă durată în perioada 2008-2011.

Probabilitatea ca șomerii, atât cei de scurtă durată, cât și cei de lungă durată, să găsească un loc de muncă s-a redus, de la începutul crizei, în majoritatea statelor membre. Această scădere a fost deosebit de importantă în statele membre care au luat măsuri substanțiale de consolidare fiscală. Șansele de a găsi un loc de muncă au scăzut de la 50 % la 30 % în Spania, și de la 25 % la 15 % în Grecia, dar au rămas neschimbate în Țările de Jos și s-au îmbunătățit în Republica Cehă și în Estonia.

Graficul 2: rata șomajului de lungă durată în % din populația activă, 2008 și 2011

Sursă: Eurostat, ancheta UE asupra forței de muncă

Creșterea șomajului de lungă durată a vizat toate categoriile de vârstă, dar a afectat îndeosebi tinerii și persoanele cu un nivel mai scăzut de instruire. Cu toate acestea, în anul 2011, riscul pentru lucrătorii mai în vârstă de a deveni șomeri de lungă durată s-a ridicat la peste 55 %, în timp ce acesta nu era decât de circa 30 % în cazul tinerilor. În 2011, șomajul de lungă durată în rândul lucrătorilor slab calificați a fost de patru ori mai mare decât în cazul celor cu un nivel înalt de calificare. De asemenea, în 2011, rata șomajului de lungă durată în rândul resortisanților țărilor terțe a fost de două ori mai ridicată decât media lucrătorilor din UE. Unele state membre au reușit să limiteze amploarea șomajului de lungă durată, fie datorită unei perioade mai scurte de recesiune, fie datorită eficacității instituțiilor pieței muncii.

Mai mult de un tânăr din cinci de pe piața muncii nu are un loc de muncă. Situația tinerilor pe piața muncii, cu 5,52 milioane de tineri șomeri, reprezintă o urgență de ordin atât economic, cât și social. Pe parcursul ultimelor 12 luni, rata șomajului în rândul tinerilor a crescut în marea majoritate a statelor membre, situându-se la peste 50 % în două state membre și la peste 30 % în alte șase state. În 2011, rata de ocupare a tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, care au absolvit cel puțin un ciclu de învățământ liceal, a scăzut, în comparație cu anul 2008, cu 4,2 puncte procentuale, ajungând la 77,2%, ceea ce evidențiază dificultățile crescânde legate de tranziția de la studii la viața profesională.

Perspectivele de angajare pentru persoanele care au părăsit timpuriu școala sunt sumbre. Dintre toți tinerii lucrători din Europa, cei care părăsesc timpuriu școala reprezintă, probabil, subgrupul cel mai vulnerabil. În UE, peste jumătate dintre tinerii care renunță la studii sunt șomeri. Rata de părăsire timpurie a școlii a scăzut de la 14,1 % în 2010 la 13,5 % în 2011. Continuă să existe mari discrepanțe între statele membre în ceea ce privește ratele de părăsire timpurie a școlii, însă acele state care au instituit politici eficace și cuprinzătoare pentru a combate fenomenul părăsirii timpurii a școlii au înregistrat, de asemenea, progrese semnificative. Acest fenomen continuă să apară cel mai des în rândul tinerilor care provin din medii defavorizate, al migranților, al minorităților etnice precum romii și în rândul băieților.

Proporția tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET - neither in employment, education, nor in training) continuă să crească. Și mai îngrijorător este faptul că aceste creșteri au fost mai importante în statele membre care prezentau deja niveluri mai ridicate ale acestui fenomen. Deși s-a înregistrat o creștere mai mare în rândul bărbaților tineri, proporția tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare rămâne superioară în rândul femeilor tinere în majoritatea țărilor europene.

Graficul 3: proporția NEET în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani (%)

Sursă: Eurostat, ancheta UE asupra forței de muncă

Dispersia ratelor șomajului între statele membre a crescut semnificativ în ultimii ani, în special în zona euro. De asemenea, diferențele sunt accentuate la nivel regional și local, cu zone caracterizate de rate foarte ridicate ale șomajului în rândul tinerilor și ale celui de lungă durată la nivel subnațional. În august 2012, rata șomajului a fost cea mai scăzută în Austria, situându-se la numai 4,5 %, în timp ce în Spania aceasta a atins 25,1 %. O proporție importantă de șomeri este concentrată într-un număr relativ restrâns de țări. De fapt, numărul șomerilor din IT, ES și din țările care beneficiază de programe de sprijin financiar (EL, IE, PT, RO) reprezintă aproximativ jumătate din numărul total al șomerilor din UE, proporția acestora înregistrând o creștere semnificativă în timpul crizei.

Graficul 4: evoluția ratei șomajului (puncte procentuale) pe parcursul ultimelor 12 luni și pe parcursul celor trei luni care au precedat luna august 2012 și evoluția repartizării ratelor șomajului între luna august 2009 și luna august 2012

Sursă: Eurostat

Note: Eurostat. Cel de al doilea grafic: date lipsă pentru luna august 2012 în cazul a 5 state membre. Date utilizate: luna iunie pentru EE și LV, luna iulie pentru EL, HU și UK

Indicatorii în materie de ocupare a forței de muncă și indicatorii sociali arată că diferența dintre statele membre se adâncește. Acest decalaj se poate observa în special între țările din sudul Europei și cele periferice. Statele membre care, până în prezent, au rezistat cel mai bine sunt, în principal, țările din Europa Centrală și de Nord. Șocurile par asimetrice, însă cel mai adesea țările care dispun de piețe ale muncii relativ nesegmentate, de sisteme de protecție socială solide și de capacitatea de a-și adapta temporar programul și timpul de lucru (flexibilitate internă) sunt cel mai puțin afectate.

Potrivit unor date recente, evoluția salariilor și a costurilor aferente forței de muncă vine în sprijinul unei reechilibrări externe. În 2011, piețele europene ale muncii au prezentat semne clare de îmbunătățire a dinamicii salariale, costurile unitare nominale ale muncii crescând moderat după scăderea reală înregistrată în 2010. În 2011, remunerația reală pe salariat a scăzut în aproape jumătate din statele membre, rata sa de progresie fiind mai mică decât cea a productivității, ceea ce confirmă tendința descendentă a ponderii veniturilor salariale, inițiată în 2010. Evoluția costurilor unitare nominale ale muncii diferă ușor de la un stat membru la altul. În general, evoluția costului unitar al muncii este din ce în ce mai favorabilă unei reechilibrări externe, o diferențiere tot mai clară stabilindu-se între țările care necesită mai acut o reducere a șomajului și o reechilibrare a pozițiilor externe și țările care înregistrează o redresare economică mai susținută și excedente de cont curent.

Graficul 5: rata anuală de creștere a costurilor unitare nominale ale muncii (T2 din 2011 – T2 din 2012) și evoluția în cele opt state membre selectate (cele care au primit o recomandare specifică privind chestiunea salariilor), T2 din 2008 – T2 din 2012

Notă: date trimestriale ajustate în funcție de variațiile sezoniere

Sursă: Eurostat. Primul grafic: în ceea ce privește CY, comparația a fost efectuată între T1 din 2011 și T2 din 2012 (nu există date disponibile pentru T2 din 2012)

Sursă: Eurostat

Tendința, anterioară crizei, de consolidare a dinamicii salariilor reale în țările cu șomaj ridicat a fost inversată începând din 2010. Această inversare a tendinței a contribuit la îmbunătățirea treptată a competitivității sectoarelor orientate către export. Cererea de forță de muncă și salariile în sectorul comercial par să fie mai susținute în țările care au început în mod clar sau sunt pe punctul de a finaliza procesul de corectare a deficitelor de cont curent. În plus, potrivit datelor disponibile, până în 2009, dinamica salariilor reale a fost mai puternică, dar acest tipar s-a inversat începând din 2010.

Veniturile medii ale gospodăriilor sunt în scădere în multe state membre. Între 2009 și 2011, venitul brut disponibil al gospodăriilor a scăzut în două din trei state membre, iar diferențele între țări s-au accentuat și mai mult. În majoritatea statelor membre, prelungirea crizei economice și a celei de pe piața muncii, alături de necesitatea de a continua consolidarea fiscală (ceea ce implică reduceri de prestații și majorări de taxe), a diminuat, în timp, efectul protector al stabilizatorilor automați naționali, beneficiarii ajungând la sfârșitul perioadei de acordare a prestațiilor sau confruntându-se cu o scădere a nivelurilor prestațiilor. Ca urmare, veniturile gospodăriilor au scăzut, în special în statele membre în care s-a prelungit recesiunea. Măsurile de consolidare fiscală puse în aplicare începând din 2010 par să fi contribuit la reducerea considerabilă a veniturilor disponibile ale gospodăriilor.

Graficul 6: evoluția veniturilor brute disponibile ale gospodăriilor în timpul crizei

Sursă: Eurostat, conturi naționale

Segmentul de populație din UE care declară că se confruntă cu dificultăți financiare în propria gospodărie rămâne extrem de mare și, în general, a continuat să se extindă pe parcursul ultimelor luni. În 2012, creșterea față de anul precedent a indicatorului de presiune financiară în cadrul quintilei inferioare a fost deosebit de puternică în Spania și Italia (+ 10 puncte procentuale), în timp ce în 6 state membre s-a observat o scădere.

Datele recente evidențiază niveluri mai ridicate și forme mai profunde de sărăcie și de excluziune socială. Începând din 2008, proporția persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială a crescut în diverse state membre, acestea depășind numărul statelor în care s-a înregistrat o scădere. Unele categorii au fost afectate în mod special (și anume copiii, familiile monoparentale, populația de vârstă activă și, îndeosebi, tinerii). Evoluția intensității sărăciei confirmă faptul că persoanele expuse riscului de sărăcie devin tot mai sărace în multe țări, în special în cele în care riscul global de sărăcie este ridicat. În anul 2010, venitul mediu al persoanelor expuse riscului de sărăcie în UE a fost cu 22 % mai mic decât pragul de sărăcie, ceea ce demonstrează că intensitatea sărăciei s-a agravat în majoritatea statelor membre din 2008 până în prezent.

Graficul 7: evoluția numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială (AROPE – at risk of poverty) în statele membre ale UE, între 2008 și 2011

Sursă: EU-SILC (Statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață); * date: SILC 2011 (2010)

Sărăcia în rândul lucrătorilor și polarizarea socială câștigă teren în multe state membre. În 2011, lucrătorii săraci reprezentau o treime din adulții în vârstă de muncă expuși riscului de sărăcie. În 2010, 8,4 % din persoanele care aveau un loc de muncă trăiau sub pragul de sărăcie, iar riscul de a fi expuse sărăciei a fost net superior în cazul familiilor cu copii în întreținere (10,7 %). Incidența acestui fenomen a crescut în rândul femeilor, însă rămâne mai ridicată în rândul bărbaților. Sărăcia persoanelor încadrate în muncă a crescut considerabil în unul din trei state membre între 2006 și 2010, inclusiv în unele dintre cele mai bogate state membre, cu economii și piețe ale muncii mai rezistente. Este posibil ca factori precum ajustările salariale, reducerea programului de lucru, șomajul parțial și frecvența mai mare a contractelor temporare și a celor cu fracțiune de normă să fi contribuit la acest lucru.

2. Principalele provocări de pe piața muncii

Tendințele recente de pe piața muncii se datorează, parțial, unor mișcări ciclice și, în special, crizei economice profunde, dar și dificultăților structurale și instituționale de pe piața muncii, care perturbă activitatea economică și buna funcționare a acestor piețe.

Crearea netă de locuri de muncă (creșterea ocupării forței de muncă) a scăzut în mod constant atât la nivelul UE, cât și în statele membre, cu excepția anului 2010. Începând de la mijlocul anului 2011, s-au înregistrat din nou valori negative în materie de creștere a ocupării forței de muncă în întreaga Europă. Acesta este rezultatul net al tendinței descrescătoare de încadrare în câmpul muncii (șomeri care au găsit un loc de muncă) și al tendinței ascendente de pierdere a locului de muncă, o situație care necesită adoptarea unor politici menite să stimuleze cererea de forță de muncă și un model de creștere care să genereze mai multe locuri de muncă[3]. În același timp, programele de creare a locurilor de muncă, finanțate prin fondurile structurale și fondurile de coeziune, înregistrează totuși progrese semnificative, atât în ceea ce privește crearea brută de locuri de muncă, cât și în ceea ce privește întreprinderile nou-înființate care au beneficiat de sprijin.

Graficul 8: indicele ratei șomajului și al ratei de angajare în UE-27, T1 din 2007 – T4 din 2011

Sursă: Calculele serviciilor Comisiei pe baza datelor Eurostat

Potențialul de creare de locuri de muncă în anumite sectoare-cheie ar putea fi valorificat mai bine dacă s-ar rezolva problema lipsei de personal calificat. Potrivit estimărilor, industria ecologică ar trebui să permită crearea a aproximativ 8 milioane de locuri de muncă până în 2020, dintre care 2,8 milioane ar fi generate de măsuri de utilizare eficientă a resurselor, 2 milioane de punerea în aplicare a politicilor de eficiență energetică și alte 3 milioane de dezvoltarea sectorului energiei din surse regenerabile[4]. În 2012, numărul persoanelor care vor lucra în mod specific în industriile ecologice în întreaga UE ar trebui să se ridice la 3,4 milioane, ceea ce reprezintă o creștere de la 2,7 milioane în anul 2008, demonstrând că în sectorul ecologic există, chiar și în contextul economic actual, un potențial de creștere a locurilor de muncă. Între 2005 și 2009, sectorul energiilor din surse regenerabile a contribuit la crearea a peste 300 000 de noi locuri de muncă. În perioada 2008-2011, au fost create aproximativ 1 866 000 de noi locuri de muncă în sectorul sănătății și al serviciilor sociale. În plus, cererea de noi posturi ar trebui să crească în acest sector, care, potrivit previziunilor, va totaliza 8 milioane de noi locuri de muncă între 2010 și 2020. În ceea ce privește sectorul TIC, se estimează că, până în 2015, vor fi puse la dispoziția profesioniștilor din acest domeniu până la 700 000 de posturi vacante. Ambele sectoare se confruntă cu dificultăți similare în ceea ce privește înlocuirea unei forțe de muncă în curs de îmbătrânire cu lucrători mai tineri. În general, sectorul economiei ecologice, al TIC și al asistenței medicale înregistrează o lipsă importantă de personal calificat, în special în ceea ce privește profesiile cu un grad ridicat de specificitate tehnică.

Impozitarea veniturilor salariale rămâne ridicată și chiar a crescut în unele state membre, însă modificările la nivelul structurii sale contribuie la reducerea costului forței de muncă. O sarcină fiscală ridicată are un efect descurajant pentru încadrarea în muncă a persoanelor care beneficiază de venituri secundare, a lucrătorilor cu venituri reduse și a celor slab calificați, putând avea un impact negativ asupra ratelor de ocupare a forței de muncă la nivel global. În 2011, sarcina fiscală medie a fost de 39,6 % în UE 27, comparativ cu 21 % în Elveția, 29,5 % în SUA și 30,8 % în Japonia și Canada. În medie, sarcina fiscală a crescut cu 0,3 puncte procentuale în Europa între 2010 și 2011, ceea ce a avut un impact și asupra persoanelor cu venituri reduse. În general, cele mai accentuate creșteri s-au înregistrat în statele membre în care sarcina fiscală este deja ridicată. În principal, această evoluție s-a datorat totuși unor modificări ale impozitului pe veniturile persoanelor fizice și a fost însoțită, în anumite cazuri, de reduceri ale costurilor angajatorilor aferente asigurărilor sociale, diminuând astfel costurile forței de muncă.

Graficul 9: sarcina fiscală totală pentru persoanele cu venituri reduse (utilizând ca indicator pentru acest grup procentul de 67 % din salariul mediu) în 2011 și variația anuală 2010-2011

Scurtă descriere: *datele pentru țările UE care nu sunt membre ale OCDE (BG, LV, LT, MT și RO) sunt disponibile numai pentru anul 2010; **datele pentru CY vizează anul 2007. Pentru aceste țări, evoluția sarcinii fiscale vizează perioada 2009-2010 (pentru CY, perioada vizată este 2006-2007). Sursă: OCDE

Segmentarea pieței muncii a continuat să se accentueze, contractele temporare și cele cu fracțiune de normă fiind în creștere. Între 2007 și 2011, proporția angajaților care au fost nevoiți să accepte locuri de muncă cu durată determinată sau cu fracțiune de normă a crescut în 21 din cele 27 de state membre. Există mari diferențe între statele membre, însă în țările mediteraneene și în Polonia se înregistrează cea mai puternică segmentare. Asimetria la nivelul legislației în domeniul protejării locurilor de muncă între locurile de muncă permanente și cele cu contracte încheiate pe perioadă determinată/cu contracte de muncă temporare reprezintă cauza principală a segmentării pieței muncii. În 2011, 60,4 % din persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, angajate cu contracte de muncă temporare, s-au aflat în această situație în mod involuntar. Probabilitatea de a fi angajat cu un contract de muncă permanent este mai mică în statele membre care dispun de o legislație mai strictă în domeniul protejării locurilor de muncă.

Graficul 10: procentajul angajaților care au fost nevoiți să accepte contracte de muncă cu durată determinată sau cu fracțiune de normă (în 2007 și în 2011) și tranziția de la un loc de muncă temporar la unul permanent (date pentru anul 2010)

Scurtă descriere: *datele privind SI vizează anul 2011; **datele privind IE sunt disponibile numai pentru anul 2007.

Sursă: Eurostat, ancheta UE asupra forței de muncă și SILC

Pe piețele muncii ale UE, tinerii sunt într-o mare măsură suprareprezentați în locurile de muncă temporare, situația lor înrăutățindu-se în timp. În 2011, aproximativ 42,5 % din tinerii salariați din UE erau angajați cu contracte de muncă temporare, în comparație cu numai 14,0 % din media populației în vârstă de muncă. Există indicii potrivit cărora, în rândul tinerilor, locurile de muncă temporare pot constitui, până la un punct, o trambulină către un loc de muncă permanent, însă acest lucru nu este valabil în numeroase alte state membre, în care rata de trecere de la un contract de muncă temporar la unul permanent este deosebit de scăzută.

Graficul 11: angajații care ocupă un loc de muncă permanent sau temporar, cei care desfășoară activități independente și numărul total al angajaților (15-64 ani), T1 din 2007 – T1 din 2012

 Sursă: Eurostat

Locurile de muncă cu fracțiune de normă reprezintă o cotă semnificativă a creșterii numărului de locuri de muncă în timpul crizei. În timp ce numărul total al locurilor de muncă s-a redus între 2008 și 2010, iar numărul lucrătorilor cu normă întreagă a scăzut cu 6,2 milioane, numărul salariaților cu fracțiune de normă a crescut cu 1,1 milioane pe parcursul aceleiași perioade. Proporția muncii cu fracțiune de normă, aflată în continuă expansiune în ultimii ani, a atins 18,8 % în 2011. Aproximativ o treime din femeile încadrate în muncă lucrează cu fracțiune de normă, în comparație cu numai 8,1 % dintre bărbați, ceea ce evidențiază faptul că serviciile de îngrijire a copiilor acoperă numai 28 % din copiii sub 3 ani și 84 % din copiii care au peste 3 ani.

Recent, s-au constatat semne de deteriorare în procesul de corelare a cererii și a ofertei de mână de lucru pe piețele muncii europene. În majoritatea statelor membre, așa-numita curbă Beveridge, care reflectă raportul dintre rata șomajului și locurile de muncă vacante, a continuat să se încline spre dreapta. Cu toate acestea, de la începutul anului 2008, trei state membre (BE, AT și FI) s‑au deplasat pe această curbă și, în cazul unui stat membru (DE), curba s-a înclinat spre interior, ceea ce reflectă o îmbunătățire a piețelor muncii și a procesului de corelare. Această deteriorare ar putea fi consecința unor neconcordanțe între competențele și diplomele necesare pentru un anumit loc de muncă, a creșterii șomajului de lungă durată, a unui răspuns necorespunzător la schimbările demografice și a ineficienței serviciilor oferite de structurile de ocupare a forței de muncă. Cu toate acestea, ea s-ar putea datora, de asemenea, fricțiunilor și obstacolelor în calea mobilității geografice și profesionale și informațiilor asimetrice între angajatori și angajați. Cetățenii europeni se confruntă în continuare cu obstacole de natură juridică, administrativă și practică atunci când se deplasează într-un alt stat membru. Se prevede continuarea reformelor pentru a transforma portalul EURES[5] într-un instrument axat pe cerere, utilizat pentru recrutarea și plasarea forței de muncă, precum și pentru corelarea dintre cererea și oferta de locuri de muncă în interiorul UE, cu scopul de a permite statelor membre să își dezvolte propriile servicii EURES în conformitate cu nevoile lor economice specifice, de exemplu prin sprijinirea profesiilor pentru care există un deficit de forță de muncă și a categoriilor specifice de lucrători, inclusiv a tinerilor.

Graficul 12: curba Beveridge, UE-27, 2008 (T1) – 2012 (T3)

Sursă: Eurostat, datele utilizate sunt: (i) rata șomajului (în %), și (ii) indicatorul penuriei de forță de muncă (în %), stabilite pe baza rezultatelor anchetei UE privind întreprinderile

Șomajul structural persistent riscă să devină un fenomen cronic. Deplasarea spre exterior înregistrată de curba Beveridge ar putea fi temporară, întrucât piața muncii încearcă să reacționeze și să se adapteze la evoluția activității economice, de exemplu prin intermediul modificării dinamicii salariale, al recalificării sau al intensificării politicilor active în domeniul pieței forței de muncă. Această evoluție ar putea indica totuși și faptul că există probleme structurale mai durabile care riscă să majoreze nivelul șomajului structural în mod permanent. Potrivit datelor disponibile, de la declanșarea crizei, nivelul șomajului structural calculat pe baza ratei șomajului care nu determină o accelerare a creșterii salariilor (NAWRU - non-accelerating wage rate of unemployment) a crescut în majoritatea țărilor UE și această creștere a coincis cu deteriorarea curbei Beveridge.

Graficul 13: rata șomajului (%) care nu determină o accelerare a creșterii salariilor (NAWRU) pentru fiecare stat membru

Sursă: AMECO

Recent, s-a observat o scădere a cheltuielilor, calculate pe șomer, privind politicile active în domeniul pieței forței de muncă. Potrivit unor dovezi, politicile active în domeniul pieței forței de muncă au un efect pozitiv asupra ratelor de ocupare a forței de muncă, în special pentru femei și pentru persoanele slab calificate. Statele membre cu cel mai scăzut nivel al șomajului de lungă durată se numără, de asemenea, printre cele în care nivelul de participare la politicile active în domeniul pieței forței de muncă este cel mai ridicat, chiar dacă este posibil ca alți factori să fi contribuit la obținerea acestor rezultate bune. Cu toate acestea, resursele reale per șomer destinate politicilor active în domeniul pieței forței de muncă (ALMP - active labour market policy) au scăzut cu peste 20 % între 2007 și 2010[6].

Graficul 14: participarea la ALMP (2010) și rata șomajului de lungă durată (2011)

Sursă: Eurostat

Începând din 2009, efectul atenuant al sistemului de protecție socială asupra veniturilor gospodăriilor cu rol de stabilizator automat a început să se micșoreze. În prima fază a crizei, prestațiile sociale au jucat un rol important în susținerea veniturilor gospodăriilor. În zona euro, prestațiile sociale nete și impozitele reduse au influențat pozitiv evoluția venitului brut disponibil al gospodăriilor pe parcursul anului 2009 și în primele două trimestre ale anului 2010. Acest efect a început să se atenueze totuși în cea de a doua fază a crizei economice. La sfârșitul anului 2010, prestațiile sociale au început să aibă un efect negativ asupra evoluției venitului brut al gospodăriilor. În unele țări, persoanele care nu sunt acoperite de niciun sistem de asigurare socială sunt din ce în ce mai numeroase. Această deteriorare a protecției sociale este legată de diminuarea, în timp, a drepturilor la prestații, de eliminarea treptată a măsurilor discreționare inițiale de sprijinire a veniturilor și, în unele țări, de reducerea cheltuielilor sociale care făceau parte din programele de consolidare fiscală.

Există diferențe semnificative între statele membre în materie de eficiență a cheltuielilor, și anume în ceea ce privește rezultatele obținute și efectul de reducere a sărăciei generat pe unitate de cost pentru tipare de cheltuieli și structuri de protecție socială similare. Sistemele fiscale și de prestații sociale se numără printre instrumentele cele mai importante de prevenire și rezolvare a sărăciei monetare. În 2010, cheltuielile în materie de prestații de protecție socială (cu excepția pensiilor) au contribuit la scăderea ratei sărăciei în UE de la 26 % la 16 %, respectiv o reducere cu 37 %. Totuși, statele membre care cheltuiesc sume comparabile în materie de protecție socială obțin rezultate destul de diferite, ceea ce este valabil și viceversa. Unele țări reușesc să reducă ratele sărăciei în rândul copiilor și al persoanelor în vârstă sau numărul absențelor din motive de boală, cheltuind mai puțin decât altele. Unele țări pot prezenta niveluri de prestații mai ridicate, deoarece reușesc să reducă durata de acordare a acestora, accelerând revenirea în câmpul muncii a persoanelor vizate. Stabilirea unui echilibru între prestațiile universale și cele acordate în urma unei evaluări a mijloacelor de trai, precum și între prestațiile în numerar și cele în natură ar putea constitui un stimulent pentru persoanele respective de a reveni în câmpul muncii. Calcularea cheltuielilor în materie de protecție socială în raport cu reducerea sărăciei sugerează că unele sisteme sunt mai eficiente decât altele. În BG, LV, PL și RO, cheltuielile sunt mici și nu au decât un impact redus; ES, IT, PT, CY (și EL) înregistrează rezultate similare, însă au cheltuieli mai ridicate. De asemenea, rezultatele obținute de acestea se situează sub media UE în ceea ce privește reducerea sărăciei în rândul copiilor.

Continuă să existe provocări majore în ceea ce privește punerea integrală în aplicare a strategiilor de incluziune activă, axate în același timp pe un ajutor adecvat pentru venit, pe piețe ale muncii favorabile incluziunii și pe acces la servicii de calitate. În multe state membre, se observă în prezent o evoluție spre politici active de protecție socială și spre combaterea factorilor de ordin financiar care descurajează încadrarea în muncă. Totuși, există în continuare diferențe persistente între statele membre în ceea ce privește nivelul de acoperire al asistenței sociale și sistemele de venit minim, iar abordarea unor categorii care se confruntă cu formele cele mai grave de sărăcie (cum ar fi persoanele fără adăpost și romii) rămâne problematică. Asigurarea unui ajutor corespunzător pentru venit constituie un instrument eficace pentru facilitarea tranziției spre piața muncii, pentru promovarea incluziunii sociale și pentru încurajarea cererii globale. Existența unor servicii de îngrijire a copiilor accesibile și de calitate favorizează participarea părinților la piața muncii și le oferă copiilor cel mai bun start în viață, însă se pare că rata de participare a familiilor celor mai vulnerabile este, în general, mai scăzută din cauza unor factori precum disponibilitatea, accesul, accesibilitatea, din punctul de vedere al prețului, la aceste servicii de îngrijire, criteriile de eligibilitate și alegerile părinților.

3. Punerea în aplicare a reformelor structurale ale pieței muncii

Consiliul European din 1-2 martie 2012 a stabilit, pe baza analizei anuale a creșterii (AAC) pentru 2012, întocmite de Comisie, orientările de politică pe care statele membre trebuie să le urmeze pentru a-și putea prezenta programele naționale de reformă care conțin proiectele lor de reformă a pieței muncii în vederea atingerii obiectivelor principale ale UE formulate în orientările privind ocuparea forței de muncă. Pe baza propunerilor Comisiei, Consiliul a adoptat recomandări specifice fiecărei țări, indicând domeniile în care statele membre ar trebui să întreprindă reforme ale politicii în cadrul general al orientărilor privind ocuparea forței de muncă.

Secțiunea următoare expune măsurile de politică luate de statele membre în cadrul programului lor național de reformă și prioritățile stabilite în AAC pentru 2012.

3.1. Mobilizarea forței de muncă în favoarea creșterii

Mai multe state membre (BE, CZ, EE, HU, IE și PT) iau măsuri pentru a consolida politicile active în domeniul pieței forței de muncă (ALMP) și serviciile publice de ocupare a forței de muncă (PES). În BE, au fost majorate subvențiile salariale acordate „angajaților în domeniul cunoașterii” (și anume cercetătorii din sectorul privat sau public). În CZ, serviciile în folosul comunității sunt utilizate drept măsuri de activare și sunt coordonate de către Biroul de Muncă. În EE, noul program de ocupare a forței de muncă pentru perioada 2012-2013 oferă o selecție mai vastă de politici active în domeniul pieței forței de muncă și mărește grupul-țintă al persoanelor care pot beneficia de diferite măsuri. În HU, au fost consolidate politicile active în domeniul pieței forței de muncă, punându-se accentul pe formarea angajaților în cadrul serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, pe elaborarea de modele de servicii orientate către client, pe oferirea unui pachet de servicii în favoarea microîntreprinderilor și a IMM-urilor, pe extinderea funcțiilor portalului și ale serviciilor electronice aferente serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, precum și pe transformarea programelor de muncă în folosul comunității. În IE, condițiile aplicabile devin mai stricte pentru a se asigura că lucrătorii cu fracțiune de normă sunt încurajați să își găsească un loc de muncă cu normă întreagă. În cele din urmă, în PT, se iau măsuri pentru a spori eficiența serviciilor publice de ocupare a forței de muncă și se introduc programe de subvenții salariale pentru șomeri.

În 2011 și 2012, presiunea fiscală asupra veniturilor salariale rămâne ridicată, costurile forței de muncă înregistrând o creștere globală, chiar dacă s-au realizat unele progrese pentru anumite categorii de lucrători vulnerabili, cum ar fi lucrătorii slab calificați sau cei cu venituri reduse. Multe state membre (BE, DK, CY, FI, EL, ES, IE, IT, FR, LU, NL, PT, SL, UK) au majorat de curând nivelul impozitului pe venitul persoanelor fizice, adesea prin creșterea ratelor legale. Această măsură a fost deseori luată cu titlu temporar, sub forma unor suprataxe generale sau a unor contribuții de solidaritate din partea persoanelor cu venituri mari (GR, IT, CY, LU, PT, SP). AT și CZ intenționează, de asemenea, să introducă în curând măsuri similare. De asemenea, contribuțiile de asigurări sociale au fost majorate în numeroase țări (AT, BG, CY, FR, EL, HU, LV, PL, PT și UK).

Măsurile menite să reducă presiunea fiscală asupra veniturilor salariale au vizat în principal sporirea acțiunilor de stimulare a încadrării în muncă pentru anumite categorii specifice și, în general, au determinat modificarea bazei de impozitare. De exemplu, în BE, tinerii, persoanele slab remunerate și lucrătorii mai în vârstă, precum și persoanele recrutate de IMM-uri sau cele care desfășoară activități independente au beneficiat de măsuri de reducere a contribuțiilor sociale. De asemenea, au fost luate măsuri de scutire de taxe, care au constat în majorarea creditelor fiscale și a pragului veniturilor neimpozabile, în favoarea persoanelor cu venituri reduse și medii din FI și HU. SE a majorat pragul veniturilor neimpozabile aplicabil veniturilor salariale ale persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, cu scopul de a prelungi viața activă.

Sunt luate o serie de măsuri pentru a promova înființarea de întreprinderi și activitățile independente (AT, BE, BG, EE, ES, IE, MT, HU, PL, PT, UK). În AT, un proiect-pilot oferă sprijin suplimentar ucenicilor și societăților care oferă locuri pentru ucenici, furnizând inclusiv servicii de consiliere juridică și de mediere. În BE, se iau măsuri pentru a îmbunătăți accesul societăților la credite, a promova simplificarea administrativă sau a reduce contribuțiile de asigurări sociale în sectorul HORECA . În BG, se promovează activitatea independentă prin oferirea unei îndrumări, a unei formări profesionale și a unei asistențe în vederea demarării propriei afaceri sau prin furnizarea de echipamente și de servicii de reparații întreprinderilor mici nou înființate. În ES, se simplifică înființarea de întreprinderi datorită reducerii sarcinilor administrative pentru întreprinderile mai mici și datorită autorizării unor programe prelungite de lucru cu publicul în zonele turistice. IE a instituit o serie de ajutoare care presupun subvenții de capital, fonduri de împrumut și garanții, măsuri de stimulare pentru înființarea de întreprinderi etc. MT ia măsuri în vederea reducerii birocrației pentru persoanele care desfășoară activități independente și a anunțat un nou „sistem de microgaranții” menit să ajute persoanele care desfășoară o activitate independentă și micile întreprinderi să obțină garanții pentru creditele bancare. În PL se promovează, prin intermediul FSE, spiritul antreprenorial, activitățile independente și cele comerciale. În PT, antreprenorii și persoanele care desfășoară activități independente au acces la credite, iar șomerilor care intenționează să își înființeze propria afacere li se acordă asistență tehnică. În UK, a fost consolidat sistemul național de garantare a împrumuturilor pentru a încuraja băncile să acorde împrumuturi IMM-urilor cu mai multă ușurință.

Unele state membre au luat măsuri de adaptare a ajutoarelor de șomaj pentru a facilita revenirea în câmpul muncii (BE, ES, IE, IT, SE). În BE, reforma sistemului de ajutoare de șomaj, care a fost adoptată, presupune o diminuare mai precoce și mai rapidă decât în trecut a indemnizațiilor. În ES, valoarea ajutoarelor de șomaj a fost redusă pentru mai multe categorii de șomeri. În PT, o nouă lege scade durata maximă de acordare a ajutoarelor de șomaj și sumele aferente acestora cu scopul de a reduce riscul dependenței de aceste ajutoare și al șomajului de lungă durată. În SE, au fost introduse norme de eligibilitate mai stricte, rate mai mici de înlocuire a veniturilor și durate maxime de acordare a ajutoarelor de șomaj.

ES depune în prezent mai multe eforturi pentru a consolida responsabilitatea reciprocă, corelând condiționalitatea cu participarea la politicile active în domeniul pieței forței de muncă. În IE, se pune un accent sporit pe condiționalitate pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și, în special, pentru șomerii de lungă durată. În IT, noul sistem de asigurări sociale pentru ocuparea forței de muncă va substitui treptat actualul sistem de ajutoare de șomaj.

Mai multe state membre au luat măsuri în materie de stabilire a salariilor pentru a se asigura că salariile evoluează în paralel cu productivitatea (EL, ES, PT). În ES, reforma recentă a pieței muncii acordă prioritate deciziilor privind programul de lucru și salariile, adoptate la nivel de întreprinderi, acestea având posibilitatea de a opta să nu participe la acordurile sectoriale. În PT, se garantează o evoluție a salariilor în conformitate cu condițiile stabilite de întreprinderi, care sunt scutite de aplicarea contractelor colective de muncă, în cazul în care organizațiile patronale reprezintă mai puțin de 50 % din totalul forței de muncă.

În DE, sistemul de salariu minim sectorial cuprinde din ce în ce mai multe sectoare. În HU, noul Cod al muncii, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2012, prevede o creștere de 19 % a salariului minim. În EL, se introduc măsuri de stabilire a salariilor, prin adoptarea deciziei de a reduce salariile minime și de a introduce un salariu minim diferențiat pentru tineri.

Numeroase state membre (AT, BG, DE, ES, LV, HU) au luat măsuri pentru a spori mobilitatea forței de muncă. În AT, s-a finalizat introducerea cardului „roșu-alb-roșu”, un sistem de puncte bazat pe criterii care definesc accesul resortisanților țărilor terțe la piața muncii. Acest sistem se adresează și lucrătorilor calificați în profesiile care se confruntă cu o penurie de mână de lucru. În BG, adoptarea unui cadru național al calificărilor va asigura transparența formării profesionale a studenților și a lucrătorilor și va ține seama de exigențele angajatorilor în raport cu sistemele de educație și formare. În DE, a fost aprobată o lege care coboară pragul de venit pentru imigranții din afara UE, absolvenți de studii universitare. În LV, s-a propus un sistem de indemnizații de reinstalare în favoarea lucrătorilor care se mută din locul în care trăiesc pentru a lucra în altă localitate sau municipalitate. În HU, guvernul sprijină mobilitatea geografică, acordând ajutoare financiare destinate să acopere valoarea chiriei pe care trebuie să o plătească șomerii înregistrați care se angajează la 100 km de la locul de origine.

Statele membre iau măsuri pentru a reduce fenomenul ieșirii anticipate de pe piața muncii (AT, BE, ES, IE, DK, NL, HU, UK). În AT, au fost introduse reforme menite să reducă numărul de pensii de invaliditate. În BE, a fost mărită limita de vârstă pentru accesul lucrătorilor mai în vârstă la sistemul de credit de timp și a fost întrerupt sistemul de pensionare anticipată cu fracțiune de normă. În DK, planurile de reformă a sistemului de pensii de invaliditate impun epuizarea tuturor posibilităților de desfășurare a unei activități înainte ca o pensionare anticipată să poată fi luată în considerare. În ES, se va accelera instituirea calendarului pentru creșterea vârstei legale de pensionare, vârsta de pensionare anticipată va crește de la 61 la 63 de ani și se vor aplica sancțiuni mai mari pentru pensionarea anticipată, în timp ce accesul la pensionarea parțială va fi suspendat pentru o perioadă de doi ani. În IE, noi inițiative vor permite persoanelor care beneficiază de pensie de boală sau de invaliditate să muncească, primind în același timp un ajutor pentru venit, iar vârsta legală de pensionare va crește la 68 de ani începând din 2028. În NL, se iau măsuri în vederea majorării treptate a vârstei de pensionare pentru a se ajunge la 67 de ani până în 2023, aceasta putând fi apoi corelată cu speranța de viață. În HU, a fost eliminată, ca regulă generală, pensionarea anticipată. În UK, guvernul a prezentat recent unele proiecte menite să coreleze vârsta de pensionare cu speranța de viață.

S-au luat, de asemenea, măsuri menite să promoveze prelungirea vieții profesionale (AT, BE, BG, DE, EE, FI, LU, PL, UK). În AT, lucrătorii mai în vârstă cu probleme de sănătate pot beneficia de măsuri active pe piața muncii, de măsuri de reintegrare și reconversie profesională, precum și de indemnizații pentru munca cu fracțiune de normă și de subvenții pentru ocuparea forței de muncă. În BE, în cazul unor concedieri colective, societățile cu peste 20 de angajați trebuie să procedeze astfel încât concedierile să aibă aceeași structură de vârstă cu cea a întreprinderii și trebuie să elaboreze un plan anual pentru angajații în vârstă de cel puțin 45 de ani. În CZ, în conformitate cu reforma sistemului de pensii, adoptată la sfârșitul anului 2011, vârsta de pensionare va fi majorată cu 2 luni în fiecare an, fără să existe vreo limită superioară. În EE, se acordă o atenție deosebită lucrătorilor mai în vârstă, participării lor la procesul de învățare pe tot parcursul vieții și sănătății lor. În FI, se fac eforturi pentru a îmbunătăți calitatea vieții profesionale și bunăstarea la locul de muncă, în perspectiva prelungirii vieții active. În LU, societățile cu peste 150 de angajați sunt constrânse să acorde un sprijin mai mare lucrătorilor mai în vârstă. În PL, se depun eforturi pentru a se crea noi oportunități de învățare pentru persoanele mai în vârstă și a se îmbunătăți calitatea educației care li se oferă. În UK, în octombrie 2011, a fost suprimată vârsta de pensionare standard.

Unele state membre au luat măsuri care nu au favorizat prelungirea vieții active. În CZ, va exista o creștere a impozitării veniturilor salariale ale pensionarilor, care va reduce probabil participarea persoanelor mai în vârstă pe piața muncii. În FR, persoanelor care au început să lucreze la 18 ani li s-a oferit din nou posibilitatea de a se pensiona la 60 de ani, cu condiția ca acestea să fi contribuit în mod adecvat la sistemul de protecție socială. În HU, s-a stabilit o vârstă obligatorie de pensionare pentru toți angajații din sectorul public, cu excepția celor care lucrează în sectorul medical.

3.2. Sprijinirea ocupării forței de muncă, mai ales în rândul tinerilor

Au fost luate o serie de măsuri de sprijinire a angajării tinerilor, în special a celor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare. FI lansează un sistem global de garanție pentru tineret pentru a le oferi tinerilor un loc de muncă, un stagiu sau un curs, un atelier sau un proiect de reinserție profesională în termen de 3 luni de la intrarea în șomaj.

Un grup de țări (BE, BG, ES, IE, CY, PL, PT, SE și SI) încurajează inițiativele care vizează îmbunătățirea calității contractelor de ucenicie și de stagiu. În BE, a fost introdus un vast sistem de stagii în întreprinderi pentru șomerii sub 25 de ani care nu și-au găsit un loc de muncă la sfârșitul celor șase luni de integrare profesională. În BG, administrația centrală și birourile sale regionale propun stagii, acordând prioritate tinerilor cu handicap. În IE, se iau inițiative pentru a favoriza intrarea în viața activă a tinerilor și a îmbunătăți competențele acestora, prin intermediul a 5 000 de stagii cu o durată cuprinsă între 6 și 9 luni. În ES, s-au luat măsuri pentru a elabora un contract privind educația și ucenicia și pentru a crea un sistem dual de formare profesională. În PL, un proiect-pilot destinat șomerilor sub 30 de ani oferă sprijin pedagogic individual și bonuri valorice pentru formare și stagii. În PT, stagiile profesionale și plasamentele beneficiază de sprijin. În SI, tinerilor șomeri sub 30 de ani li se oferă un loc de muncă pentru o perioadă de 15 luni și guvernul încurajează programele de ucenicie voluntară desfășurate în cadrul administrației fiscale și al instituțiilor responsabile de prevenirea corupției. În SE, guvernul acordă societăților până la 2 750 de EUR pe an pentru fiecare elev, pentru a stimula oferta de posturi de ucenicie la locul de muncă; se propune majorarea, în perioada 2014-2016, a acestui grant din partea statului.

Alte acțiuni concrete de sprijinire a tinerilor care nu au un loc de muncă și nu urmează niciun program educațional sau de formare cuprind programele axate pe formarea profesională (DE, LV, FI), formarea la locul de muncă (LT) și sprijinul financiar (HU). În DE, tinerii care provin din familii de migranți au, în prezent, mai multe șanse de a beneficia de un program de formare profesională. În LT, proiectul intitulat „Creșterea ratei de ocupare profesională a tinerilor”, care vizează persoanele sub 29 de ani, subvenționează salariile și cheltuielile necesare dobândirii de competențe la locul de muncă. În LV, șomerii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani au posibilitatea ca, pe o perioadă de nouă săptămâni, să încerce trei meserii diferite într-o instituție de formare profesională. HU a introdus „garanția primului loc de muncă”, ce prevede compensația integrală a salariului acordat de angajatori, inclusiv a salariului brut și a contribuției de asigurări sociale.

În diverse state membre s-au stabilit parteneriate cu partenerii sociali în vederea promovării unor contracte de ucenicie sau de stagiu de calitate (BG, CZ, FR, IE, IT, LU, RO și SK). În BG, măsurile luate vizează preluarea sau susținerea costurilor de investiție și a costurilor forței de muncă în vederea creării de locuri de muncă pentru tineri. În CZ, un proiect finanțat prin intermediul FSE acordă sprijin societăților pentru a finanța costurile stagiilor, în special pentru absolvenți și pentru persoanele fără experiență profesională care trebuie să își completeze profilurile de competențe. În IE, noile măsuri adoptate oferă șomerilor locuri suplimentare de formare profesională, grație colaborării și asumării unor angajamente între angajatori și întreprinderi, pe de o parte, și furnizorii de educație și formare profesională, pe de altă parte. În RO, întreprinderile care vor angaja lucrători tineri sub 25 de ani vor beneficia, pentru fiecare lucrător angajat, de o scutire pe o perioadă de un an de la plata contribuțiilor de asigurări sociale. În SK, locurile de muncă din sectorul privat vor fi subvenționate timp de un an, până la nivelul salariului minim, cu condiția ca angajatorii să cotizeze cel puțin șase luni.

Numai câteva țări (HU, SK și IT) au luat măsuri de reformare a legislației în domeniul protejării locurilor de muncă. În HU, au fost aduse modificări la legislația privind cumulul de locuri de muncă și flexibilitatea programelor de lucru, iar normele de concediere au fost simplificate. PT a redus plățile compensatorii la 20 de zile pe an de activitate, atât pentru contractele cu durată nedeterminată, cât și pentru cele cu durată determinată și a simplificat definiția concedierii individuale din motive economice. În IT a fost revizuită legislația care reglementează concedierile individuale abuzive în cadrul întreprinderilor cu peste 15 angajați pentru a spori flexibilitatea la ieșirea de pe piața muncii și au fost introduse măsuri pentru a limita abuzurile aferente contractelor de muncă atipice. În SK, se iau măsuri pentru a limita durata maximă și numărul de contracte succesive care au o durată determinată și pentru a elimina excepțiile de care beneficiază agențiile de muncă temporară.

Doar câteva state membre înregistrează progrese în ceea ce privește adaptarea sistemelor de educație și de formare pentru a reflecta necesitățile pieței muncii (BE, IE, LT, MT și SK). În IE, măsurile adoptate au drept scop sprijinirea șomerilor și a persoanelor care au desfășurat anterior activități independente, pentru a păstra o legătură cât mai strânsă cu piața muncii, oferindu-le acces la oportunități de învățământ superior și de formare cu fracțiune de normă, în perspectiva unei perfecționări sau a unei recalificări în sectoarele în care este probabil să apară oportunități durabile de ocupare a forței de muncă. În LT, se va proceda la cartografierea, în mai multe etape, a calificărilor, pentru a furniza persoanelor interesate informații mai pertinente privind structura cererii de competențe și pentru a identifica specializările cele mai solicitate. În MT, studenții sunt încurajați să își continue pregătirea profesională și să obțină calificările cerute de întreprinderi prin intermediul unui credit fiscal care să acopere până la 80 % din taxele aferente studiilor. În SK, s-a adoptat recent Legea privind învățământul profesional și tehnic, care vizează întărirea legăturilor între învățământul profesional și tehnic (VET) și cerințele de pe piața muncii. De asemenea, în BE, toate comunitățile au luat măsuri în vederea unei reforme în materie de formare profesională cu scopul de a consolida calitatea, flexibilitatea și legăturile acesteia cu cerințele de pe piața muncii.

Au fost întreprinse o serie de măsuri pentru a evalua calitatea și modul de finanțare a universităților (IT, LV și MT). IT a luat măsuri de reducere a finanțării, taxele de școlarizare urmând să înregistreze o creștere situată între 25 % și 100 %. În ceea ce privește acordarea de burse de studiu, numai MT a anunțat că va continua cele două programe de burse. LV a efectuat o evaluare la scară largă a peste 800 de programe de studii din cadrul învățământului superior și numeroase reforme sunt în curs de realizare, inclusiv reforma procesului de acreditare, dezvoltarea unui nou model de finanțare a universităților și reforma gestionării universităților.

În pofida apelului lansat în cadrul semestrului european de a acorda prioritate cheltuielilor publice favorabile creșterii, există dovezi că, în prezent, se efectuează reduceri în detrimentul investițiilor în educație. Un număr semnificativ de state membre au redus cheltuielile destinate educației (EE, IT, LV, LT, UK în 2011 și 2012, iar BE, BG, IE, FR, CY, HU, PL, RO, SK, FI în 2011 sau 2012). Și în ES, discuțiile privind consolidarea bugetară se concentrează pe probleme de educație. În schimb, bugetele au rămas stabile sau au crescut în CZ, DK, LU, MT, AT.

3.3. Protejarea persoanelor vulnerabile

Diverse state membre au luat măsuri pentru a aborda eficacitatea sistemelor de protecție socială (EE, LV și ES). În EE, disponibilitatea ajutoarelor de șomaj va crește în mod semnificativ începând cu 2013, aceasta fiind o măsură menită să completeze și să contrabalanseze reforma legislației în materie de ocupare a forței de muncă din 2009. În IE, în pofida reducerii generale a prestațiilor sociale, persoanele vulnerabile beneficiază încă de un ajutor pentru venit, deși de un nivel mai scăzut. În LV, ajutorul de șomaj nu va mai depinde de un sistem de asigurări bazat pe durata cotizațiilor, ci va fi degresiv, acoperind o perioadă maximă de 9 luni. În ES, activarea sistemului de venit minim va fi legată de durata carierei profesionale a solicitantului.

Unele state membre au înregistrat progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a strategiilor de incluziune activă, concentrându-se pe un ajutor adecvat pentru venit, pe piețe ale muncii favorabile incluziunii și pe accesul la servicii de calitate (AT, DK, FI, FR, MT, PL și SE). În AT, a fost adoptat un plan de acțiune în favoarea persoanelor cu handicap care cuprinde măsuri în domeniile nediscriminării, accesibilității, asistenței, educației, ocupării forței de muncă și autonomiei. În DK, a fost convenită, în iunie 2012, o reformă majoră a pensiilor de invaliditate, prin care se restricționează accesul la acest tip de pensii persoanelor de peste 40 de ani și se prevede crearea unor echipe de reabilitare pentru a sprijini sănătatea, ocuparea forței de muncă, educația și serviciile sociale. În MT, organizațiile de voluntariat sunt încurajate, prin acordarea de ajutor financiar, să angajeze persoane dezavantajate. În SE, guvernul intenționează să continue consolidarea poziției categoriilor vulnerabile pe piața muncii prin luarea mai multor măsuri active în acest domeniu în favoarea șomerilor de lungă durată și a persoanelor cu o prezență scăzută pe piața muncii. În PT, s-a instituit o piață socială a închirierilor cu scopul de a asigura accesul la locuințe de calitate și la prețuri accesibile pentru persoanele cele mai vulnerabile.

Sunt luate doar câteva măsuri în ceea ce privește accesul la serviciile de sprijinire a integrării pe piața muncii și în societate (CZ, IE și PL). În CZ se lansează, la nivel local, un program-pilot de mici dimensiuni care propune condiții mai bune de locuit și posibilități de reconversie profesională familiilor excluse social (în special romii) și care garantează școlarizarea integrală a copiilor lor în învățământul primar. În IE, FSE sprijină programe destinate să ofere imigranților posibilitatea de a fi independenți din punct de vedere financiar și de a se integra mai bine din punct de vedere social, prin ocuparea unui loc de muncă sau prin continuarea educației și a formării. În PL, au fost reanalizate criteriile de venituri în sensul majorării acestora pentru a sprijini lucrătorii săraci, iar cuantumul prestațiilor sociale în numerar a crescut, inclusiv pentru străinii și refugiații care participă la cursuri de formare lingvistică.

[1]                      Jurnalul Oficial L 308/46, 24.11.2010, „Decizia Consiliului din 21 octombrie 2010 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (2010/707/UE)”.

[2]               Șomerii de lungă durată reprezintă în prezent peste 44 % dintre persoanele care nu au un loc de muncă.

[3]               A se vedea „Pachetul privind ocuparea forței de muncă”, prezentat de Comisie în luna aprilie 2012.

[4]               Documentul de lucru al serviciilor Comisiei (2012) intitulat „Exploatarea potențialului de ocupare a forței de muncă al creșterii ecologice”, 92final, 18.4.2012.

[5]               Rețeaua de 31 de servicii europene pentru ocuparea forței de muncă ce sprijină mobilitatea lucrătorilor între statele membre, țările SEE și Elveția.

[6]               Estimări ale OCDE bazate pe programele OCDE destinate pieței muncii și pe bazele de date ale OCDE privind principalii indicatori economici.

Introducere

Criza financiară și economică care persistă în UE a fost un catalizator pentru o schimbare de amploare. Impactul acesteia se poate observa în restructurarea profundă a economiilor noastre care este în desfășurare în prezent. Acest proces este perturbator, pune probleme în plan politic și este dificil din punct de vedere social, dar este necesar pentru a pune bazele unei creșteri economice și competitivități viitoare care să fie inteligente, durabile și favorabile incluziunii.

Pentru a continua reformele necesare, UE trebuie să fie în măsură să demonstreze că politicile noastre funcționează, că vor produce rezultate în timp și că vor fi puse în aplicare în mod echitabil în ceea ce privește impactul asupra societăților noastre. Corectarea problemelor din trecut și înscrierea Europei pe o traiectorie de dezvoltare mai sustenabilă în viitor constituie o responsabilitate comună a statelor membre și a instituțiilor UE. Recunoscând că economiile noastre sunt strâns legate între ele, UE își reconfigurează acum guvernanța economică pentru a asigura răspunsuri mai eficace, la nivelul politicilor, la provocările prezente și viitoare.

Prezenta analiză anuală a creșterii marchează lansarea semestrului european pentru 2013 și stabilește modul în care această responsabilitate comună poate fi utilizată pentru a stimula schimbarea în întreaga UE, punând bazele pentru o revenire la creștere economică și crearea de locuri de muncă.

Contextul

Situația economică din UE a rămas fragilă în 2012. Pentru întregul an, se preconizează că PIB-ul va scădea cu 0,3% în UE și cu 0,4% în zona euro. Va fi nevoie de timp pentru a se îndrepta către o redresare economică durabilă.[1] După mai mulți ani de creștere economică lentă, criza produce consecințe sociale grave. Sistemele de protecție socială au atenuat inițial unele dintre efecte, dar impactul se resimte în prezent la toate nivelurile. Șomajul a crescut substanțial, iar dificultățile și sărăcia se află în creștere. Aceste dificultăți sunt deosebit de vizibile în zona euro, dar se extind și în afara acesteia.

Durata crizei nu a permis statelor membre să accelereze îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, cercetarea și dezvoltarea, schimbările climatice/energia, educația și combaterea sărăciei și, în ansamblu, Europa nu și-a atins încă obiectivele sale.[2] Totuși, în toate aceste domenii este necesar să se înregistreze progrese pentru a evolua către o economie europeană inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

În timp ce provocările variază semnificativ de la o țară la alta și în interiorul zonei euro, perspectiva unei redresări lente îngreunează situația pentru UE în ansamblu. Nivelurile de îndatorare acumulate de actorii publici și privați restrâng domeniul de aplicare pentru noi activități și investiții. Instrumentele de politică fiscală și monetară au fost puternic mobilizate, iar marja de manevră este în prezent limitată. Reformele structurale reprezintă un element esențial de restabilire a competitivității Europei, însă aceste decizii sunt adesea dificil de luat. Pentru menținerea ritmului reformelor va fi foarte important să existe transparență cu privire la obiectivele politicilor actuale și să se acorde atenție echității în ceea ce privește impactul asupra societății.

Perspectivele pe termen scurt sunt, în continuare, precare, dar există, de asemenea, și alte tendințe pozitive în joc. Dezechilibrele macroeconomice, care s-au acumulat de multă vreme, se corectează în prezent, iar unele zone ale Europei își recâștigă competitivitatea, chiar dacă există încă o cale lungă de parcurs pentru a elimina divergențele în materie de performanță.[3] Se înregistrează progrese în ceea ce privește consolidarea finanțelor publice și au fost luate măsuri importante pentru a reduce tensiunile de pe piețele financiare. Un aspect important este acela că, în țările care s-au angajat să realizeze reforme profunde, apar primele indicii care arată că acestea încep să funcționeze, existând o reducere a gradului de îndatorare în sectorul public și privat din numeroase state membre și o creștere a exporturilor în mai multe țări cu deficite comerciale semnificative în perioada anterioară.

În vederea creării condițiilor pentru o redresare economică durabilă, în 2012, la nivelul UE au fost întreprinse deja multe acțiuni pentru a ieși din cercul vicios dintre deficiențele sistemelor noastre financiare, tensiunile de pe piața datoriilor suverane și creșterea economică lentă:

§ crearea Mecanismului european de stabilitate prevede o măsură de protecție credibilă pentru a ajuta țările din zona euro al căror acces la finanțare este limitat;

§ adoptarea de către șefii de stat sau de guvern a unui pact pentru creștere economică și locuri de muncă la Consiliul European din iunie 2012 ar trebui să intensifice eforturile legiuitorului UE și ale administrațiilor de la toate nivelurile pentru a mobiliza pârghiile de creștere pe care le au la dispoziție – de la punerea în aplicare a actelor privind piața unică la utilizarea mai bine direcționată a fondurilor structurale ale UE. De asemenea, Comisia a propus recent o strategie de îmbunătățire a funcționării piețelor energetice, precum și măsuri pentru o politică industrială consolidată;

§ noi norme de consolidare a guvernanței economice, în special în zona euro, sunt puse în aplicare (legislația din „pachetul de șase”), sunt convenite (Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța) sau ar trebui aprobate în curând [legislația din „pachetul de două măsuri” (supraveghere și monitorizare bugetare)];

§ Banca Centrală Europeană a luat măsuri importante pentru protejarea stabilității financiare în zona euro.

Sunt în curs de dezbatere alte decizii importante, care vor influența viitorul Europei:

§ trebuie să ajungem în continuare la un acord global privind noul cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2014-2020. Acesta va fi esențial pentru restabilirea creșterii economice și a competitivității în Europa și pentru atingerea obiectivelor noastre din cadrul Strategiei Europa 2020;

§ sunt luate în considerare acțiuni importante în vederea consolidării uniunii economice și monetare (UEM). În paralel cu prezenta analiză, Comisia prezintă un model pentru o veritabilă UEM. Aceste aspecte vor fi de asemenea discutate la reuniunea Consiliului European din decembrie 2012.

Recomandările anuale specifice fiecărei țări care au fost adoptate în iulie 2012[4] ar trebui să constituie baza pentru acțiunea statelor membre. Punerea lor în aplicare face obiectul unui dialog continuu între statele membre și Comisie, iar progresele înregistrate vor fi evaluate în primăvara anului viitor. Astfel cum se arată în raportul Parlamentului European privind semestrul european[5], monitorizarea la nivelul UE îndeplinește un rol important în ceea ce privește coordonarea și completarea eforturilor proprii ale statelor membre.

Prioritățile

Scopul prezentei analize anuale a creșterii este acela de a stabili prioritățile economice și sociale pentru UE în 2013, oferind statelor membre și Uniunii Europene o orientare generală privind realizarea politicilor lor. Aceasta lansează cel de al treilea semestru european de coordonare a politicilor, prin intermediul căruia performanțele și prioritățile naționale sunt revizuite în mod colectiv, la nivelul UE, în prima jumătate a fiecărui an. În martie 2013, Consiliul European va elabora orientări, iar statele membre trebuie să prezinte programe naționale actualizate până la mijlocul lunii aprilie 2013, după care Comisia va propune recomandările specifice fiecărei țări.

Pe termen scurt, provocarea constă în restabilirea încrederii și stabilizarea situației economice și financiare, efectuând în același timp reformele structurale care vor pune bazele unei redresări economice durabile, generatoare de locuri de muncă și vor permite transformarea economiei pe termen mediu. O astfel de ajustare va necesita timp, prin urmare, trebuie întreprinse măsuri acum.

Valorificând semnele pozitive care arată că există un impact al reformelor care au fost inițiate deja, Comisia consideră că prioritățile identificate în analiza de anul trecut rămân în general valabile și că în 2013 eforturile la nivel național și la nivelul UE ar trebui să se concentreze din nou pe următoarele cinci priorități:

§ continuarea consolidării fiscale diferențiate, favorabile creșterii;

§ reluarea activității normale de creditare a economiei;

§ promovarea creșterii și a competitivității în prezent și în viitor;

§ abordarea aspectelor legate de șomaj și a consecințelor sociale ale crizei;

§ modernizarea administrației publice.

1. Continuarea consolidării fiscale diferențiate, favorabile creșterii

Ca urmare a crizei, în zona euro, rata datoriei suverane a crescut în doar câțiva ani de la 60 % la 90 % din PIB, în medie. Finanțele publice trebuie să fie revizuite de urgență pentru a susține sistemele de protecție socială și serviciile publice, pentru a limita costurile de refinanțare pentru stat și alte autorități publice, precum și pentru a evita repercusiunile negative pentru restul economiei, inclusiv eventualele efecte de contagiune asupra altor țări. Evoluțiile demografice vor continua, de asemenea, să intensifice presiunea asupra cheltuielilor legate de îmbătrânirea populației. O atenție specială trebuie acordată politicii fiscale în zona euro, în care impactul politicilor fiscale naționale nesustenabile asupra altor state membre este mult mai puternic decât în altă parte.

Tendința generală de consolidare fiscală care se manifestă în prezent indică faptul că se înregistrează progrese: se preconizează că deficitele publice din zona euro vor scădea de la o medie de peste 6 % din PIB în 2010 la puțin peste 3 % în 2012. Se estimează că anul viitor în zona euro și în 2014 în întreaga UE, datoria publică va atinge un nivel maxim de aproximativ 94,5 %, iar apoi ar trebui să înceapă să scadă ca procent din PIB.

Consolidarea fiscală poate avea un impact negativ asupra creșterii economice pe termen scurt. Este probabil ca acest efect să fie mai puternic în timpul crizelor financiare când condițiile de finanțare pentru alți operatori economici sunt, de asemenea, stricte. Acesta nu este totuși singurul factor care contează pentru creșterea economică: în funcție de alegerile făcute cu privire la structura ajustării, „efectul de multiplicare” al politicii fiscale va fi diferit. De exemplu, experiența a arătat că în țările cu cote relativ importante ale cheltuielilor publice în PIB și rate de impozitare relativ ridicate, consolidarea fiscală realizată printr-o reducere a cheltuielilor, mai degrabă decât printr-o creștere suplimentară a veniturilor fiscale contribuie mai mult la creșterea economică pe termen lung. Între 2009 și 2012 consolidarea fiscală a fost realizată recurgând, într-un grad relativ asemănător, la măsuri privind atât cheltuielile, cât și veniturile: se prevede o diminuare a cheltuielilor cu 2 puncte procentuale din PIB și o majorare a veniturilor cu 1,3 puncte procentuale.

În plus, scenariul alternativ de a amâna ajustarea fiscală s-ar dovedi mult mai costisitor. Mai multe state membre nu sunt în măsură să își finanțeze necesitățile adresându-se piețelor sau depun eforturi pentru a controla spreadurile în creștere în cazul obligațiunilor lor din cauza îndoielilor cu privire la sustenabilitatea finanțelor lor publice. Pentru a restabili încrederea investitorilor, a reduce costurile de rambursare a datoriilor și a crea marja de manevră fiscală, în aceste țări este necesar un efort susținut, într-un ritm corespunzător, în vederea înscrierii finanțelor publice pe o traiectorie sustenabilă. Impactul negativ asupra creșterii poate fi atenuat în mare măsură, cu condiția ca ajustarea fiscală să fie bine concepută. Redobândirea sustenabilității fiscale va fi atât în beneficiul actorilor publici, cât și al celor privați din aceste țări și va contribui la stabilitatea financiară generală a UE.

Fiecare stat membru este într-o poziție fiscală și economică diferită și acesta este motivul pentru care Comisia se pronunță în favoarea depunerii unui efort diferențiat de consolidare fiscală, adecvat pentru fiecare țară. În conformitate cu Pactul de stabilitate și de creștere, aceste strategii ar trebui să se axeze pe progresele realizate în termeni structurali, mai degrabă decât în termeni pur nominali și să includă o structură a ajustării care să sprijine atât creșterea, cât și echitatea socială. O asemenea abordare diferențiată contribuie, de asemenea, la reajustarea dezechilibrelor de cont curent.

Pactul de stabilitate și de creștere conferă cadrul adecvat pentru o ajustare fiscală flexibilă și eficientă. Obiectivele fiscale sunt exprimate în termeni nominali, și acest lucru domină deseori titlurile de pe prima pagină. Cu toate acestea, Pactul pune accentul pe poziția bugetară subiacentă și, prin urmare, efortul de consolidare recomandat de Consiliu este exprimat în termeni structurali.[6] În consecință, dacă aceste condiții sunt îndeplinite, unui stat membru i se poate acorda o perioadă mai lungă de timp pentru a-și corecta deficitul excesiv în cazul în care o situație economică mai gravă decât se estimase nu îi permite să atingă obiectivul convenit. De exemplu, în cursul anului 2012, termenele stabilite pentru Spania și Portugalia de a-și readuce deficitele publice sub 3 % din PIB au fost prelungite cu un an, aceste țări având la dispoziție intervalul de timp până în 2014 pentru a îndeplini acest obiectiv. După corectarea situațiilor de deficit excesiv, statele membre ar trebui să își atingă obiectivul bugetar pe termen mediu, ceea ce va asigura menținerea finanțelor publice la niveluri sustenabile.

Statele membre care au pierdut accesul pe piață pentru refinanțarea datoriilor, trebuie să realizeze o ajutare fiscală într-un ritm rapid în vederea restabilirii de urgență a încrederii investitorilor. Un efort susținut, astfel cum s-a convenit în cadrul programelor de ajutare economică, va facilita, de asemenea, corectarea necesară a dezechilibrelor macroeconomice. Ajutarea pozitivă din Irlanda, Portugalia și România vine în sprijinul acestor dovezi. Cu toate acestea, în Grecia, procesul a fost mai îndelungat și mai costisitor datorită combinației mai multor factori, printre care incertitudinea recurentă referitoare la punerea în aplicare a programului.

Pentru statele membre cu o mai mare marjă de manevră fiscală, stabilizatorii automați pot să își îndeplinească rolul pe deplin, în conformitate cu Pactul. Ritmul consolidării poate susține creșterea economică, dar statele membre ar trebui să ia în considerare posibilele riscuri fiscale care decurg din întârzierea consolidării, având în vedere provocările generate de nivelurile ridicate ale datoriei, perspectiva îmbătrânirii populației și potențialul de creștere relativ redus în unele țări, precum și consecințele negative pe care le-ar provoca o schimbare a percepției pieței.

Comisia va continua să acorde atenție evoluțiilor din economia reală. În special, următoarele prognoze de iarnă ale Comisiei, programate pentru începutul anului viitor, vor arăta dacă statele membre respectă direcția convenită cu privire la reducerea deficitului structural și dacă ajustările termenului pentru corectarea deficitelor excesive sunt justificate, în conformitate deplină cu spiritul și litera Pactului de stabilitate și de creștere.

Restabilirea finanțelor publice solide este un proces de durată. Normele de guvernanță riguroase la nivelul UE și cadrele bugetare naționale, astfel cum sunt prevăzute în legislația UE, vor contribui la ancorarea acestor eforturi în timp. Aceste norme includ stabilirea de reguli numerice de politică bugetară, recurgerea la instituții fiscale independente și planificarea pe termen mediu, cu o supraveghere multilaterală a progreselor înregistrate.

În ceea ce privește cheltuielile din bugetele naționale, este esențial să se ia în considerare eficiența generală și eficacitatea cheltuielilor. Deși situația diferă de la o țară la alta, Comisia a recomandat aplicarea selectivă a reducerilor pentru a menține potențialul de creștere în viitor și mecanismele esențiale de securitate socială. În special, Comisia consideră că:

§ ar trebui să se acorde prioritate investițiilor în educație, cercetare, inovare și energie și că acestea ar trebui consolidate, acolo unde este posibil, asigurând în același timp eficiența unor astfel de cheltuieli. De asemenea, ar trebui să se acorde o atenție deosebită menținerii sau consolidării acoperirii și eficacității serviciilor de ocupare a forței de muncă și politicilor active privind piața muncii, cum ar fi programele de formare pentru persoane aflate în șomaj și sistemele de garanții pentru tineret;

§ ar trebui continuată modernizarea sistemelor de protecție socială, în vederea asigurării eficacității, a caracterului adecvat și a viabilității acestora. Reformele sistemelor de pensii ar trebui intensificate pentru a alinia vârsta de pensionare cu speranța de viață, pentru a restricționa accesul la regimurile de pensionare anticipată și pentru a permite prelungirea vieții profesionale. Tot în contextul provocărilor demografice și al presiunii exercitate asupra cheltuielilor legate de îmbătrânirea populației, ar trebui întreprinse reforme ale sistemelor de sănătate pentru a asigura rentabilitatea și sustenabilitatea, evaluând performanța acestor sisteme față de dublul obiectiv al unei utilizări mai eficiente a resurselor publice și al accesului la asistență medicală de înaltă calitate.

În ceea ce privește veniturile din bugetele naționale, tendințele recente arată că numeroase state membre au majorat impozitele pe veniturile persoanelor fizice și/sau cotele de TVA.[7] Cu toate acestea, există în continuare posibilitatea de a transfera sarcina fiscală globală către baze de impozitare mai puțin dăunătoare pentru creșterea economică și crearea de locuri de muncă și de a determina sistemele fiscale să devină mai eficiente, mai competitive și mai echitabile. Un asemenea transfer necesită o abordare bazată pe un pachet de măsuri care să asigure o redistribuire echitabilă și care să fie adaptată situației specifice fiecărui stat membru. Acesta este motivul pentru care Comisia recomandă:

§ reducerea semnificativă a presiunii fiscale asupra veniturilor salariale în țările în care aceasta este relativ ridicată și împiedică crearea de locuri de muncă. Pentru a asigura reforme neutre din punct de vedere al veniturilor, ar putea fi majorate taxe precum impozitul pe consum, taxa recurentă pe proprietate și taxele de mediu;

§ obținerea de venituri suplimentare, de preferință, prin lărgirea bazelor de impozitare, mai degrabă decât prin majorarea cotelor de impozitare sau crearea de noi taxe. Scutirile de impozite, cotele reduse de TVA sau scutirile de accize ar trebui diminuate sau eliminate. Subvențiile dăunătoare mediului ar trebui eliminate treptat.[8] Respectarea normelor fiscale ar trebui îmbunătățită prin măsuri sistematice de reducere a economiei subterane, de combatere a evaziunii fiscale[9] și de asigurare a unei mai mari eficiențe a administrației fiscale;

§ reducerea tendinței impozitului pe profit către finanțarea prin îndatorare;

§ reformarea impozitării bunurilor imobiliare și a locuințelor pentru a preveni reapariția riscurilor financiare în sectorul imobiliar. În special, ar trebui reexaminate aspectele legate de sistemele de impozitare care cresc „tendința de îndatorare” a gospodăriilor, de regulă, prin scutiri de impozite pentru ipoteci.

Pentru majoritatea acestor măsuri, au fost formulate recomandări detaliate specifice fiecărei țări și au fost organizate, la nivelul UE, activități de evaluare inter pares pentru a examina progresele realizate și cele mai bune practici. În prezent, principala provocare este punerea lor în aplicare.

2. Reluarea activității de creditare a economiei

Criza a avut un impact de durată asupra situației financiare a multor actori publici și privați, afectând încrederea investitorilor și a creditorilor, precum și eficacitatea sectorului financiar. Tensiunile de pe piețele datoriilor suverane și din sectorul bancar s-au alimentat reciproc, creând probleme grave de finanțare pentru numeroși debitori. Aceste evoluții au condus, de asemenea, la fragmentarea sistemului financiar de-a lungul frontierelor naționale, cu o limitare a activităților financiare la piețele interne naționale. Accesul limitat sau costisitor la finanțare care a rezultat pentru numeroase întreprinderi și gospodării dornice să investească a fost un obstacol major pentru redresarea economică în întreaga Europă până în prezent. În același timp, nivelurile ridicate de îndatorare înseamnă că numeroși agenți economici trebuie să își reducă expunerea financiară sau să își sporească economiile. Pe termen scurt, o asemenea reducere a efectului de levier poate, de asemenea, să împiedice redresarea. Problemele sunt în special acute în statele membre vulnerabile din zona euro.

La nivelul UE sunt întreprinse acțiuni pentru a gestiona riscurile din sectorul financiar și pentru a corecta punctele slabe anterioare ale sistemelor noastre de reglementare și de supraveghere:

§ s-au depus eforturi coordonate în vederea evaluării riscurilor din sectorul bancar și a recapitalizării băncilor. Recunoașterea pierderilor și „curățarea” bilanțului băncilor sunt esențiale pentru îmbunătățirea încrederii în piețe și trebuie finalizate fără întârziere;

§ din ianuarie 2011 au fost instituite noi autorități de supraveghere la nivelul UE și, în prezent, acestea depun eforturi pentru a elabora un set unic de norme în vederea consolidării cadrului juridic aplicabil instituțiilor financiare. Pentru a furniza un cadru mai coerent de prevenire și gestionare a crizelor financiare este necesar un acord rapid referitor la propunerile Comisiei privind capitalul băncilor și lichiditatea, schemele de garantare a depozitelor și măsurile de soluționare a situațiilor de criză bancară;

§ în prezent, se realizează o monitorizare mai atentă a nivelurilor datoriilor private și a riscurilor financiare conexe, cum ar fi creșterile speculative pe piața imobiliară, prin intermediul Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) și al noii proceduri a UE menite să stopeze dezechilibrele macroeconomice;

§ ca un element fundamental de consolidare a uniunii economice și monetare, Comisia a propus o uniune bancară, inclusiv un mecanism de supraveghere unic, sub autoritatea Băncii Centrale Europene, în vederea continuării integrării măsurilor de supraveghere a băncilor la nivelul UE. Instituirea unui asemenea mecanism va crea, de asemenea, condițiile pentru ca Mecanismul european de stabilitate să recapitalizeze direct băncile care nu reușesc să atragă capital de pe piețe.

La nivel național, statele membre pot depune eforturi sporite pentru a promova sursele alternative de finanțare, a majora lichiditățile și a reduce dependența tradițională a întreprinderilor de finanțarea din partea băncilor, de exemplu, prin:

§ promovarea de noi surse de capital, inclusiv creditarea între întreprinderi, oferirea mai multor posibilități de a emite obligațiuni corporative și facilitarea accesului la capital de risc;

§ reducerea întârzierii efectuării plăților de către autoritățile publice, întrucât durata medie a acestora s-a deteriorat și mai mult în contextul crizei și acest fapt creează obstacole deosebite pentru IMM-uri într-un mediu de afaceri deja dificil. Directiva UE privind întârzierea efectuării plăților care trebuie transpusă până în martie 2013 va reduce întârzierile la 30 de zile și va îmbunătăți despăgubirile în cazul efectuării cu întârziere a plăților;

§ dezvoltarea rolului băncilor publice și al instituțiilor de garantare pentru finanțarea IMM-urilor. Aceasta poate acoperi unele dintre riscurile asumate de investitorii privați și poate compensa lipsa de capital propriu sau dimensiunea redusă a întreprinderii care urmează să fie finanțată, inclusiv prin noi forme de securitizare;

§ scheme de sprijin inovatoare, cum ar fi schemele publice, care să le permită băncilor să se împrumute la o rată mai redusă în cazul în care acestea majorează împrumuturile pe termen lung acordate întreprinderilor sau oferă împrumuturi mai ieftine și mai accesibile IMM-urilor;

§ asigurarea unei abordări echilibrate față de împiedicarea accesului pe piață în cazul creditelor ipotecare, protejarea gospodăriilor vulnerabile, evitând, în același timp, suprasolicitarea bilanțurilor băncilor. Aceasta include măsuri de introducere a regimurilor de insolvență cu caracter personal care să permită modificări aduse termenilor ipotecilor pentru a evita împiedicarea accesului pe piață.

În plus, este important ca instrumentele financiare existente sau noi la nivelul UE să fie valorificate la maximum pentru ca acestea să acționeze ca un catalizator pentru investiții bine orientate, în special pentru infrastructurile importante:

§ acordarea unei sume suplimentare de 10 miliarde EUR pentru Banca Europeană de Investiții (BEI) îi va permite acesteia să furnizeze o finanțare suplimentară de 60 de miliarde EUR în următorii trei-patru ani și va debloca o sumă de până la trei ori mai mare din partea altor furnizori de finanțare;

§ utilizarea de obligațiuni pentru finanțarea proiectelor reprezintă un instrument important cu partajarea riscului în vederea deblocării finanțării private, de exemplu din partea societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, completând astfel creditarea bancară tradițională. În cadrul BEI există o serie de proiecte care sunt în prezent într-un stadiu avansat de pregătire;

§ ca parte a Pactului pentru creștere economică și locuri de muncă, Comisia continuă să colaboreze cu statele membre pentru a reprograma și a accelera utilizarea fondurilor structurale ale UE în vederea sprijinirii creșterii economice, în special pentru IMM-uri. Mai mult, statele membre sunt invitate să specifice în cadrul programelor lor naționale de reformă modalitatea în care intenționează să utilizeze fondurile structurale pentru a promova prioritățile care vizează stimularea creșterii aferente următoarei runde de programe (2014-2020). De asemenea, ar trebui utilizate pe deplin facilitățile din cadrul programului pentru competitivitate și inovare prin intermediul cărora s-au mobilizat deja către IMM-uri fonduri cu capital de risc în valoare de 2,1 miliarde EUR și s-au acordat împrumuturi de 11,6 miliarde EUR.

3. Promovarea creșterii și a competitivității în prezent și în viitor

Criza accelerează schimbările din economie, unele sectoare mai tradiționale fiind grav afectate, iar cele mai noi confruntându-se cu dificultăți de dezvoltare. Ritmul rapid de restructurare constituie o provocare, însă reprezintă, de asemenea, o ocazie pentru a valorifica potențiale noi surse de creștere și locuri de muncă.[10] Aceste ajustări se adaugă provocărilor legate de competitivitatea pe termen mai lung cu care se confruntă multe dintre economiile noastre și deseori vizează corectarea acestor provocări. Raportul privind mecanismul de alertă adoptat în paralel cu prezenta analiză arată că evoluția competitivității prețurilor și a celei care nu se bazează pe prețuri contribuie în mod pozitiv la îmbunătățirea dezechilibrelor externe, deși cu unele întârzieri. Statele membre a căror piață face obiectul unei presiuni intense s-au angajat să realizeze reforme semnificative, dar mai sunt încă multe de făcut pentru a îmbunătăți competitivitatea internă și externă în rândul a numeroase state membre.

După cum se arată în recomandările specifice fiecărei țări, nu există nicio agendă general aplicabilă, ci există obiective comune, o serie de reforme de luat în considerare și numeroase exemple de bune practici – inclusiv exemple de lideri europeni de nivel mondial – din care să se desprindă învățăminte. În timp ce unele reforme pot avea nevoie de timp pentru a-și arăta efectele, altele pot oferi rezultate mai rapid.

La nivel național trebuie aplicate unele condiții-cadru, iar printre priorități se numără:

§ încurajarea inovării, a noilor tehnologii și creșterea nivelurilor de investiții publice și private în cercetare și dezvoltare. Acordarea unui sprijin specific din partea autorităților publice, precum și o concurență mai mare pentru obținerea granturilor pentru cercetare vor avea un rol important în acest sens;

§ creșterea performanței sistemelor de educație și de formare și a nivelului competențelor generale, stabilirea unei legături mai strânse între mediul profesional și educație;

§ îmbunătățirea mediului de afaceri, prin reducerea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a demara o afacere, simplificarea procedurilor de acordare a autorizațiilor și licențelor și a procedurilor de respectare a obligațiilor fiscale, precum și reducerea sarcinii administrative generale asupra întreprinderilor. Ar trebui depășite anumite obstacole în calea activităților din sectoarele generatoare de locuri de muncă precum construcțiile, serviciile pentru întreprinderi, logistica, turismul și comerțul cu ridicata;

§ valorificarea potențialului economiei ecologice prin stabilirea unui cadru de reglementare previzibil și promovarea creării unor noi piețe și tehnologii. În special, prin intermediul unor programe de renovare mai ambițioase privind eficiența energetică – inclusiv, dar fără a se limita la cerințele Directivei UE privind eficiența energetică – se pot genera economii importante și se pot crea locuri de muncă, în plus față de beneficiile pentru mediu. O mai bună gestionare a deșeurilor, gospodărirea apelor și reciclarea au, de asemenea, un potențial puternic de a crea noi locuri de muncă, contribuind în același timp la asigurarea aprovizionării cu resurse și materiale precare.

Piața unică europeană oferă multe oportunități pentru ca întreprinderile să se poată dezvolta și consumatorii să poată beneficia de pe urma unor produse și servicii mai bune. În domeniul serviciilor, se pot obține numeroase rezultate dacă statele membre îmbunătățesc punerea în aplicare a Directivei privind serviciile prin:

§ îndeplinirea obligațiilor care le revin în ceea ce privește eliminarea restricțiilor bazate pe naționalitatea sau reședința furnizorului de servicii;

§ examinarea necesității și a proporționalității reglementării serviciilor profesionale, în special a tarifelor fixe, precum și a restricțiilor referitoare la structurile societăților și deținerea de capital;

§ revizuirea aplicării clauzei privind libertatea de a presta servicii în vederea eliminării dublei reglementări nejustificate în diverse sectoare, de exemplu construcțiile, serviciile pentru întreprinderi și turismul, precum și stabilirea transparentă a prețurilor în ceea ce privește serviciile de asistență medicală;

§ consolidarea concurenței în sectorul comerțului cu amănuntul, prin reducerea restricțiilor de exploatare, în special prin eliminarea testelor privind nevoile economice.

Performanțele industriilor de rețea din întreaga Europă au, de asemenea, un efect de domino important asupra restului economiei și pot fi îmbunătățite în mod semnificativ prin:

§ crearea stimulentelor adecvate pentru introducerea rapidă la nivel național a infrastructurilor de internet de mare viteză și dezvoltarea traficului de date mobile. Autoritățile trebuie să elibereze benzi de frecvență pentru serviciile wireless de bandă largă;

§ asigurarea transpunerii și punerea în aplicare pe deplin a celui de al treilea pachet în materie de energie, în special degruparea rețelelor, asigurarea independenței autorităților naționale de reglementare și a competențelor necesare acestora și eliminarea treptată a unor prețuri reglementate ale energiei, protejând totodată consumatorii vulnerabili;

§ accelerarea implementării cerului unic european prin reducerea fragmentării gestionării traficului aerian și îmbunătățirea organizării spațiului aerian;

§ deschiderea pentru concurență a serviciilor naționale de transport feroviar de călători, în special prin acces egal la infrastructură;

§ o mai bună integrare a porturilor în cadrul lanțului logistic, prin eliminarea barierelor de intrare în cazul serviciile portuare;

§ eliminarea ultimelor restricții de cabotaj pentru a îmbunătăți corelarea dintre cerere și ofertă în transportul internațional;

§ aplicarea, în conformitate cu Directiva privind comerțul electronic, a unor norme armonizate referitoare la transparență și a unor cerințe în materie de informare pentru întreprinderi și pentru consumatori.

De asemenea, performanțele piețelor de produse s-ar îmbunătăți considerabil dacă organismele naționale de standardizare ar îndeplini obiectivele stabilite la nivelul UE, în special în vederea trecerii de la standarde naționale la standarde europene. Ar trebui să se utilizeze pe deplin notificarea normelor tehnice pentru produsele și serviciile TIC pentru a facilita circulația acestora pe piața unică.

4. Abordarea aspectelor legate de șomaj și a consecințelor sociale ale crizei

Pe parcursul ultimelor douăsprezece luni, numărul șomerilor a crescut cu 2 milioane, ajungând la peste 25 de milioane de persoane. Rata șomajului se ridică la 10,6 % în UE și la 11,6 % în zona euro. Numărul șomerilor de lungă durată este în creștere și aproape unul din doi șomeri nu are un loc de muncă de peste un an. Situația variază foarte mult în cadrul Europei, ratele șomajului la nivel național situându-se, în medie, de la sub 5 % la peste 25 %. Tinerii au fost cel mai grav afectați, ratele șomajului în rândul tinerilor ridicându-se la peste 50 % în anumite țări[11], însă și alte categorii de vârstă sunt afectate.

Având în vedere durata perioadelor de șomaj, restructurarea rapidă a economiei și dificultățile de a găsi un loc de muncă, există riscul ca șomajul să dobândească din ce în ce mai mult un caracter structural și ca un număr crescând de persoane să se retragă de pe piața muncii[12]. Există, de asemenea, indicii clare cu privire la faptul că, în multe state membre, riscurile de sărăcie și de excluziune socială sunt tot mai mari[13]. Presiunea suplimentară asupra sistemelor de protecție socială influențează, de asemenea, capacitatea acestora de a-și îndeplini funcțiile aferente.

Perspectivele scăzute de creștere și decalajul între nivelul redresării economice și al redresării pieței muncii indică faptul că nu există nicio perspectivă a unei îmbunătățiri imediate sau automate în ceea ce privește situația ocupării forței de muncă. Acest lucru reprezintă o provocare majoră pentru UE în ansamblu, precum și pentru țările cel mai grav afectate, și sunt necesare acțiuni mai ferme din partea autorităților publice și a partenerilor sociali.

Pe lângă impactul crizei actuale, tendința structurală de îmbătrânire a populației și, nu peste mult timp, scăderea populației în vârstă de muncă în unele părți ale Europei reprezintă provocări deosebite. Încurajarea pensionării anticipate a lucrătorilor mai în vârstă în speranța că în locul lor vor fi recrutați tinerii este o politică ce s-a dovedit în mare măsură ineficace și foarte costisitoare în trecut și nu ar trebui să se repete.

În ciuda nivelurilor ridicate de șomaj, există, de asemenea, indicii ale penuriei și ale neconcordanțelor în materie de competențe, anumite regiuni sau sectoare nedispunând de angajați care corespund necesităților lor. Stimularea participării pe piața muncii, îmbunătățirea nivelului de competențe și facilitarea mobilității rămân priorități urgente.

Mai multe reforme ambițioase sunt puse în aplicare în întreaga Europă. În țările care se confruntă cu o presiune financiară, au fost adoptate măsuri pentru a facilita programele de lucru flexibile în cadrul întreprinderilor, pentru a reduce plățile compensatorii pentru contractele standard și a simplifica procedurile de concediere individuală sau colectivă. De asemenea, au fost luate măsuri pentru a spori flexibilitatea în materie de stabilire a salariilor, cum ar fi simplificarea condițiilor impuse întreprinderilor de a renunța la contractele colective de muncă de nivel superior și revizuirea acordurilor salariale sectoriale.

Pregătirea în vederea unei redresări generatoare de locuri de muncă

Este esențial să se depună eforturi suplimentare pentru a îmbunătăți reziliența pieței muncii și a investi în capitalul uman, astfel încât societățile comerciale să poată efectua recrutări de personal și să se poată adapta, precum și pentru a permite mai multor persoane să rămână active și să beneficieze de oportunitățile oferite. Pe lângă autoritățile publice, partenerii sociali au un rol-cheie. Din acest motiv, Comisia recomandă, în special:

§ limitarea presiunii fiscale asupra veniturilor salariale, în special în cazul persoanelor slab remunerate, în contextul eforturilor mai ample de a reduce această presiune. Reducerea temporară a contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale sau mecanismele de subvenționare a locurilor de muncă pentru noii angajați, în special pentru cei cu un nivel scăzut de calificare și pentru șomerii de lungă durată, ar putea fi considerate, de asemenea, drept măsuri de promovare a creării de locuri de muncă, cu condiția ca acestea să fie bine direcționate;

§ continuarea modernizării piețelor muncii prin simplificarea legislației în materie de ocupare a forței de muncă și instituirea unor programe de lucru flexibile, inclusiv a șomajului parțial și a unor medii de lucru care să încurajeze prelungirea vieții active. Reducerea decalajelor în materie de protejare a locurilor de muncă între diferitele tipuri de contracte de muncă ar trebui, de asemenea, să contribuie la reducerea, în mai multe țări, a segmentării pieței muncii, precum și a muncii nedeclarate. Ar trebui monitorizat impactul ajutoarelor de șomaj pentru a se asigura respectarea unor cerințe de eligibilitate corespunzătoare și a unor condiții eficace de căutare a unui loc de muncă;

§ monitorizarea impactului sistemelor de stabilire a salariilor, în special al mecanismelor de indexare și, dacă este necesar, modificarea acestora, respectând practicile naționale în materie de consultare, în scopul de a reflecta mai bine evoluția productivității și de a sprijini crearea de locuri de muncă. Este important ca nivelurile salariilor minime să păstreze echilibrul corespunzător între crearea de locuri de muncă și veniturile adecvate;

§ valorificarea potențialului sectoarelor în expansiune precum economia ecologică, asistența medicală și TIC de a crea locuri de muncă, prin intermediul unui cadru juridic fiabil și orientat spre viitor, al dezvoltării de competențe corespunzătoare și al acordării de sprijin public bine orientat[14].

Îmbunătățirea capacității de inserție profesională, în special în rândul tinerilor

În același timp, statele membre ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a combate șomajul, a îmbunătăți capacitatea de inserție profesională și a sprijini accesul la locuri de muncă sau reinserția pe piața muncii, în special pentru șomerii de lungă durată și pentru tineri. Printre măsurile care trebuie luate se numără:

§ stimularea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă și intensificarea măsurilor active pe piața muncii, inclusiv îmbunătățirea competențelor, furnizarea de asistență individualizată în căutarea unui loc de muncă, sprijinirea spiritului antreprenorial și a activităților independente, precum și instituirea unor sisteme de sprijinire a mobilității. În pofida unor resurse suplimentare destinate acestor activități sau a eforturilor depuse în vederea îmbunătățirii eficienței lor, sprijinul oferit nu prea reușește să acopere creșterea bruscă, în mai multe țări, a numărului de persoane cu experiență, care sunt înregistrate și se află în căutarea unui loc de muncă;

§ reducerea fenomenului părăsirii timpurii a școlii și facilitarea tranziției de la școală la muncă prin elaborarea unor stagii, a unor perioade de ucenicie și a unor modele de învățare de tip dual de calitate, și anume o educație de tip studiu în clasă, combinată cu o experiență practică la locul de muncă. Este necesar să se depună eforturi în vederea dezvoltării competențelor antreprenoriale pentru a sprijini crearea de noi întreprinderi și pentru a îmbunătăți nivelurile capacității de inserție profesională a tinerilor[15];

§ dezvoltarea și punerea în aplicare a unor sisteme de „garanții pentru tineret”, care să permită fiecărui tânăr cu vârsta sub 25 de ani să primească, în termen de patru luni de la întreruperea educației formale sau de la intrarea în șomaj, o ofertă de angajare, de continuare a studiilor, de ucenicie sau de stagiu. Aceste sisteme pot fi cofinanțate prin Fondul social european[16];

§ facilitarea participării pe piața muncii și a accesului la un loc de muncă pentru cea de a doua persoană care contribuie la venitul familiei, prin crearea de stimulente fiscale corespunzătoare și prin asigurarea unor servicii de îngrijire a copilului accesibile și de calitate;

§ îmbunătățirea accesului la sistemele de învățare pe tot parcursul vieții profesionale, inclusiv pentru lucrătorii mai în vârstă, prin consolidarea parteneriatelor între instituțiile publice și private implicate în furnizarea, aplicarea și actualizarea de competențe specifice;

§ îmbunătățirea legăturii între sistemele de educație și cele de învățare pe tot parcursul vieții și nevoile pieței muncii. Calificările obținute în urma unui ciclu de învățământ terțiar de scurtă durată (doi ani), axate pe domeniile în care a fost identificat un deficit de competențe, precum și programele de mobilitate specifice, se pot dovedi extrem de eficace în situația actuală;

§ încurajarea mobilității transfrontaliere a forței de muncă prin înlăturarea obstacolelor juridice și prin facilitarea recunoașterii calificărilor și a experienței profesionale. Cooperarea între serviciile de ocupare a forței de muncă ar trebui consolidată, iar platforma EURES poate constitui baza pentru o piață europeană a muncii mai integrată.

Promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei

Pe lângă aceste măsuri, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a asigura eficacitatea sistemelor de protecție socială în combaterea efectelor crizei, pentru a promova incluziunea socială și a preveni sărăcia:

§ ar trebui elaborate strategii de incluziune activă, care să cuprindă un ajutor pentru venit eficient și adecvat, măsuri de combatere a sărăciei, inclusiv a sărăciei în rândul copiilor, precum și un acces larg la servicii de înaltă calitate și la prețuri accesibile precum serviciile sociale și de sănătate, cele destinate îngrijirii copiilor, cele privind locuințele și alimentarea cu energie;

§ ar trebui consolidată legătura dintre asistența socială și măsurile de activare, prin intermediul unor servicii mai personalizate („ghișeul unic”) și al unor eforturi de îmbunătățire a adoptării de măsuri de către grupurile vulnerabile. De îndată ce piața muncii se va redresa, va fi important să se elimine treptat măsurile legate de criză, asigurându-se totodată menținerea mecanismelor de siguranță esențiale.

5. Modernizarea administrației publice

Reducerea finanțelor publice a dat un nou impuls modernizării administrației publice. În UE, cheltuielile publice se ridică la aproape 50 % din PIB, iar sectorul public reprezintă aproximativ 17 % din totalul locurilor de muncă.

De-a lungul anilor, mai multe state membre au întreprins măsuri pentru a spori eficiența serviciilor lor publice, precum și transparența și calitatea administrației publice și a sistemelor lor judiciare. Aceste reforme au fost deosebit de ample în țările care s-au confruntat cu dificultăți financiare. Printre exemple se numără reorganizarea administrației locale și centrale, raționalizarea sistemului de salarizare din sectorul public și a guvernanței întreprinderilor de stat, reforma procedurilor de achiziții publice, evaluările periodice cuprinzătoare ale cheltuielilor și promovarea unor măsuri de eficientizare în întregul sector public, cum ar fi utilizarea într-o mai mare măsură a serviciilor comune și a soluțiilor în domeniul tehnologiei informației. În mai multe cazuri, statele membre și Comisia au cooperat, furnizând sau făcând schimb de asistență tehnică.

Diverse măsuri deja menționate mai sus, cum ar fi transpunerea integrală și corectă a legislației UE, eficiența colectării impozitelor și a sistemelor de asistență medicală, necesitatea de a reduce întârzierea efectuării plăților și rolul serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, pot avea un impact pozitiv semnificativ și ar trebui continuate. În plus, Comisia consideră că următoarele aspecte contribuie în mod special la creșterea economică:

§ aplicarea unei bune gestiuni financiare prin utilizarea deplină a oportunităților în domeniul achizițiilor publice pentru a sprijini concurența pe piață și dezvoltarea capacităților de achiziții publice electronice în întreaga piață unică. Astfel de acțiuni contribuie nu numai la o mai mare eficiență și echitate, ci și la combaterea corupției;

§ simplificarea cadrului de reglementare pentru întreprinderi și reducerea sarcinii administrative și a birocrației, în special la nivel național;

§ asigurarea digitalizării ample și interoperabile a administrației publice, în scopul promovării unor proceduri ușor de utilizat pentru furnizorii și beneficiarii de servicii, precum și a simplificării și a transparenței administrative. Interoperabilitatea transfrontalieră a serviciilor online și a centrelor de cercetare din UE este deosebit de importantă;

§ îmbunătățirea calității, a independenței și a eficienței sistemelor judiciare, precum și garantarea soluționării, într-un interval rezonabil de timp, a plângerilor și promovarea utilizării de mecanisme alternative de soluționare a litigiilor. Acest lucru ar trebui să diminueze costurile suportate de întreprinderi și să sporească atractivitatea țării pentru investitorii străini;

§ o mai bună utilizare a fondurilor structurale ale UE, prin intensificarea, în acest an, a eforturilor în materie de capacitate administrativă pentru a garanta o repartizare mai rapidă a fondurilor neutilizate.

Concluzii

Economia UE iese treptat din cea mai mare criză financiară și economică din ultimele decenii. Statele membre pornesc de la situații diferite, natura și dimensiunea provocărilor cu care se confruntă nu sunt identice, iar ritmul reformelor variază. Situația este în continuare fragilă. Reformele sunt în curs de punere în aplicare și încă au loc ajustări importante, dar există indicii că, pe parcursul anului viitor, va începe să se vadă o redresare. În statele membre care au întreprins reforme profunde, apar primele rezultate ale eforturilor depuse: dezechilibrele se reduc, iar competitivitatea se îmbunătățește.

Acest proces nu vizează numai restabilirea creșterii economice, ci și punerea bazelor unei calități diferite a creșterii în urma crizei. Reformele structurale la nivel național și la nivelul UE trebuie să consolideze capacitatea UE de a fi competitivă la nivel mondial, generând o creștere internă prin activități durabile, care să doteze UE cu politicile și instrumentele necesare pentru garantarea unui viitor prosper, favorabil incluziunii și eficient din punctul de vedere al utilizării resurselor. Solidaritatea și echitatea la nivelul statelor membre, dar și la nivelul UE vor constitui elementele esențiale în vederea garantării că eforturile depuse vor fi acceptabile din punct de vedere politic și social, fiind totodată în beneficiul tuturor.

Numeroase decizii importante au fost deja adoptate în statele membre și la nivelul UE. Acum este momentul să se continue în aceeași direcție și să se pună în aplicare cele convenite. Pentru a restabili încrederea și a reveni la creștere economică, este, de asemenea, crucial să se mențină ritmul reformelor, în special în următoarele domenii:

· finanțele publice trebuie să se redreseze pentru a-și restabili sustenabilitatea. Acest lucru este important nu numai pentru a asigura încrederea pe termen scurt a investitorilor, ci și pentru a răspunde nevoilor unei societăți în curs de îmbătrânire și pentru a menține perspectivele generațiilor viitoare. Ritmul și natura consolidării fiscale pot varia: în timp ce unele state membre trebuie să reducă rapid deficitele, altele au o marjă de manevră mai largă. Orice impact negativ asupra creșterii economice pe termen scurt poate fi atenuat prin măsuri corespunzătoare aplicate cheltuielilor și veniturilor din bugetele naționale;

· eforturile privind redresarea sectorului financiar trebuie să continue pentru a reface stabilitatea financiară și a oferi condiții mai bune de finanțare pentru economie, inclusiv prin surse de finanțare alternative. Este necesar să se realizeze progrese suplimentare la nivelul UE în vederea creării unui cadru integrat de supraveghere și a consolidării cadrului juridic aplicabil instituțiilor financiare;

· reformele structurale trebuie să fie consolidate pentru a promova creșterea economică și a stimula competitivitatea. Există încă o gamă largă de măsuri care trebuie avute în vedere la nivel național, legislația UE în vigoare acționând ca un catalizator pentru schimbare. Multe învățăminte pot fi desprinse din cele mai bune practici aplicate în statele membre și în țările terțe;

· situația pieței muncii și cea socială necesită un răspuns urgent. Intensificarea politicilor active privind piața muncii, consolidarea și îmbunătățirea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, simplificarea legislației privind ocuparea forței de muncă și garantarea faptului că evoluția salariilor vine în sprijinul creării de locuri de muncă reprezintă elementele esențiale ale unei astfel de strategii. Situația tinerilor necesită o atenție deosebită. În plus, ar trebui intensificate eforturile în materie de promovare a incluziunii sociale și de prevenire a sărăciei prin consolidarea mecanismelor de siguranță esențiale;

· strategiile de creștere la nivel național și la nivelul UE pot fi puse în aplicare numai cu ajutorul unor administrații publice eficace. Mai sunt încă multe de făcut pentru a moderniza, de exemplu în domeniul achizițiilor publice, digitalizarea administrației publice, prin îmbunătățirea calității și a independenței sistemelor judiciare și prin punerea la dispoziție în mod eficace și eficient a fondurilor structurale ale UE.

Orientările oferite în prezenta analiză anuală a creșterii vor fi discutate la nivelul UE în vederea pregătirii pentru Consiliul European de primăvară care va avea loc în luna martie a anului următor și a sprijinului acordat elaborării seturilor actualizate de programe naționale și de recomandări specifice fiecărei țări. Comisia va colabora îndeaproape cu autoritățile naționale, inclusiv cu parlamentele naționale, cu instituțiile UE și cu alte părți interesate, pentru a crea un sentiment comun de apartenență și pentru a orienta progresele în contextul eforturilor mai ample ale UE de a ieși din criză și de a pune bazele pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii în UE.

[1]               Mai multe informații privind situația economică și ocuparea forței de muncă pot fi găsite în prognozele economice de toamnă ale Comisiei, publicate la 7 noiembrie 2012, și în documentele care însoțesc prezenta analiză.

[2]               Pentru o imagine de ansamblu a progreselor înregistrate în vederea atingerii obiectivelor Strategiei Europa 2020, a se vedea: „Strategia Europa 2020 – către o economie a UE mai inteligentă, mai ecologică și mai favorabilă incluziunii?”, Eurostat, Statistici pe scurt, 39/2012.

[3]               Al doilea raport anual privind mecanismul de alertă [COM(2012)751] menit să identifice dezechilibrele macroeconomice este adoptat de către Comisie, împreună cu prezenta analiză.

[4]               Recomandările specifice fiecărei țări pot fi găsite la adresa: http://ec.europa.eu/europe2020/making-it-happen/country-specific-recommendations/index_ro.htm.

[5]               Parlamentul European, „Raport referitor la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice: punerea în aplicare a priorităților pentru 2012” [2012/2150 (INI)], octombrie 2012.

[6]               Echilibrul fiscal este exprimat în termeni structurali atunci când este corectat pentru impactul ciclului economic și pentru măsurile cu caracter excepțional și temporare.

[7]               Comisia Europeană, „Tax reforms in EU Member States 2012” („Reformele fiscale în statele membre ale UE - 2012”), European economy, 6/2012.

[8]               În 2013, statele membre vor începe, de asemenea, să încaseze venituri noi obținute din licitații în temeiul certificatelor de emisii în cadrul celei de a treia faze a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii.

[9]               În curând, Comisia va prezenta un plan de acțiune în vederea consolidării combaterii fraudei și a evaziunii fiscale, precum și orientări menite să asigure o bună guvernanță în domeniul fiscal.

[10]             Prima ediție a Raportului de integrare a pieței unice [COM(2012)752] care însoțește această analiză prezintă cazuri de surse neexploatate de creștere. Mai multe informații pot fi găsite, de asemenea, în viitorul studiu al Comisiei intitulat „Costul non-Europei: potențialul neexploatat al pieței unice”.

[11]             Pe parcursul anului trecut, Comisia a instituit echipe de acțiune pentru a ajuta țările cu cele mai ridicate rate ale șomajului în rândul tinerilor să reprogrameze fondurile UE pentru a sprijini formarea și a oferi oportunități de angajare tinerilor. A se vedea primele rezultate la adresa: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/pdf/council_dinner/youth_action_team_en.pdf.

[12]             Informații mai detaliate pot fi găsite în cadrul proiectului de raport comun privind ocuparea forței de muncă anexat la prezenta analiză.

[13]             Din 2008 până în prezent, numărul de persoane expuse riscului de sărăcie și excluziune socială a crescut în 13 din cele 23 de state membre pentru care există date disponibile în anul 2011.

[14]             În comunicarea sa intitulată „Către o redresare generatoare de locuri de muncă” [COM(2012)173] din 18 aprilie 2012, Comisia a elaborat modalități de a valorifica acest potențial.

[15]             La 20 noiembrie 2012, Comisia a adoptat o comunicare privind reorganizarea sistemelor de învățământ [COM(2012)669].

[16]             Comisia va prezenta în curând un „pachet de măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor”.