30.3.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 98/16

(1)

Prezenta decizie constituie o readoptare a deciziei din 17 decembrie 2002 (2), prin care Comisia a condamnat pentru prima dată un cartel în sectorul fier-betonului din Italia în temeiul Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (denumit în continuare „Tratatul CECO”). La 25 octombrie 2007, Tribunalul de Primă Instanță a anulat decizia în cauză, argumentând că Tratatul CECO nu putea constitui temeiul juridic al acesteia, întrucât expirase (3) în momentul adoptării deciziei (4).

(2)

În ceea ce privește încălcarea în cauză, prezenta decizie are, totuși, ca temei juridic articolul 7 alineatul (1) și articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență din tratat (articolele 101 și 102 din TFUE) (5).

(3)

Destinatarii deciziei sunt opt întreprinderi italiene, cărora le corespund unsprezece societăți: Alfa Acciai SpA, Feralpi Holding SpA, Ferriere Nord SpA, IRO Industrie Riunite Odolesi SpA, Leali SpA, Acciaierie e Ferriere Leali Luigi SpA, aflată în lichidare, Lucchini SpA, S.P. SpA, aflată în lichidare, Riva Fire SpA, Valsabbia Investimenti SpA și Ferriera Valsabbia SpA. Înțelegerea la care au participat aceste întreprinderi a avut loc în perioada 6 decembrie 1989-4 iulie 2000.

(4)

Pe baza informațiilor colectate în timpul investigațiilor efectuate la întreprinderile producătoare de fier-beton și a răspunsurilor la solicitările de informații care le-au fost transmise în temeiul articolului 47 din Tratatul CECO, Comisia a inițiat, la 26 martie 2002, o procedură de aplicare a articolului 65 din Tratatul CECO și a adoptat comunicarea privind obiecțiunile formulate, în sensul articolului 36 din Tratatul CECO, împotriva întreprinderilor cărora le este destinată prezenta decizie.

(5)

În timpul anchetei efectuate, întreprinderile Ferriere Nord SpA și Leali SpA au luat contact cu Comisia în temeiul Comunicării Comisiei din 18 iulie 1996 privind neaplicarea amenzilor și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la carteluri (6) (denumită în continuare „Comunicarea privind clemența”).

(6)

Toți destinatarii comunicării privind obiecțiunile, cu excepția întreprinderii Lucchini SpA, și-au prezentat observațiile în scris și au cerut să își expună oral punctul de vedere în fața consilierului-auditor în cursul audierii care a avut loc la 13 iunie 2002.

(7)

La 13 august 2002, Comisia a trimis acelorași destinatari o comunicare a obiecțiunilor suplimentară, în care explica ce poziție urma să adopte cu privire la continuarea procedurii după expirarea Tratatului CECO. Consilierul-auditor a organizat, de altfel, o a doua audiere, în prezența reprezentanților statelor membre, la 30 septembrie 2002.

(8)

Procedura a condus la adoptarea deciziei din 17 decembrie 2002, anulată ulterior de Tribunalul de Primă Instanță, la 25 octombrie 2007, în urma recursurilor formulate de opt dintre cele nouă întreprinderi destinatare. Decizia a devenit însă definitivă în cazul Federazione di imprese Federacciai (Federația întreprinderilor siderurgice italiene), care nu introdusese recurs.

(9)

Anularea deciziei din 17 decembrie 2002 se bazează exclusiv pe indicarea greșită a temeiului juridic [articolul 65 alineatele (4) și (5) din Tratatul CECO, care erau expirate în momentul adoptării acesteia]. Prin urmare, anularea deciziei nu afectează validitatea procedurii administrative care a precedat adoptarea acesteia. Așadar, prin scrisoarea din 30 iunie 2008, Comisia a informat părțile interesate de intenția sa de a readopta decizia anulată, după corectarea temeiului juridic. Toate părțile au prezentat observații în această privință.

(10)

Comitetul consultativ privind înțelegerile și pozițiile dominante a emis un aviz favorabil cu privire la proiectul de decizie din 18 septembrie 2009. Comisia a adoptat prezenta decizie la 30 septembrie 2009 (decizie modificată la 8 decembrie 2009, în care au fost corectate unele trimiteri numerice care figurau în opt note de subsol și a fost adăugată o anexă care nu fusese inclusă în decizia inițială).

(11)

Destinatarii au participat la o încălcare unică, complexă și continuă a articolului 65 alineatul (1) din Tratatul CECO, care avea ca obiect sau ca efect fixarea prețurilor, în funcție de care s-a convenit, de asemenea, asupra limitării sau asupra controlului producției sau a vânzărilor de pe piața italiană a fier-betonului sub formă de bare sau rulouri.

(12)

Mai exact, Federazione di imprese Federacciai și întreprinderile care au cooperat cu aceasta au hotărât și practicat, cel puțin de la sfârșitul anului 1989, fixarea uniformă a prețurilor pentru fier-betonul „cu dimensiuni extra” din Italia. Din aprilie 1992, cu ajutorul Federacciai, întreprinderile și-au extins deciziile și comportamentul la fixarea prețului de bază pentru fier-beton în Italia. De la această dată până în septembrie 1995, înțelegerea s-a extins la fixarea termenelor de plată.

(13)

De la sfârșitul anului 1994 cel puțin, Federacciai și-a structurat mai sistematic activitatea organizatorică, atât în ceea ce privește prețurile, cât și în ceea ce privește cantitățile de fier-beton produse și vândute.

(14)

Din 1995, participanții la înțelegere au început să se pună de acord asupra reducerii sau a controlului producției sau al vânzărilor în vederea reducerii cantității de fier-beton de pe piață. Unele firme producătoare au creat un sistem de control reciproc multilateral mai punctual și mai sistematic al cantităților produse și vândute de fiecare companie.

(15)

Comisia nu dispune de informații suficiente pentru a dovedi existența unei încălcări a normelor de concurență după 4 iulie 2000. Trebuie precizat faptul că nu toate întreprinderile au participat la toate comportamentele descrise mai sus și că participarea unora dintre acestea s-a limitat la perioade mai scurte.

(16)

În ceea ce privește destinatarul Alfa Acciai SpA, este vorba de o companie căreia îi sunt imputabile, pe lângă comportamentul Alfa Acciai SpA, și comportamentul Acciaieria Megara SpA (înainte de 1996), și cel al Alfa Acciai S.r.L. (începând din 1996) și cel al Acciaierie di Sicilia SpA. Alfa Acciai SpA a participat la înțelegere în perioada 6 decembrie 1989-4 iulie 2000. De altfel, în perioada 13 iunie 1995-12 februarie 1996, Alfa nu a participat la partea din înțelegere privind limitarea sau controlul producției sau al vânzărilor.

(17)

În ceea ce privește Feralpi Holding SpA, este vorba de succesorul legal al Feralpi Siderurgica SpA, destinatara deciziei anulate în anul 2002, căreia îi sunt imputabile, pe lângă comportamentul Feralpi Siderurgica SpA, și cel al Feralpi Siderurgica S.r.L. și al societății care purta înainte numele Feralpi Siderurgica SpA. Perioada de participare la înțelegere este 6 decembrie 1989-27 iunie 2000.

(18)

În ceea ce privește destinatarii Ferriere Leali SpA și Acciaierie e Ferriere Leali Luigi SpA, aflată în lichidare, este vorba despre întreprinderi cărora le sunt imputabile, pe lângă comportamentul Leali SpA și cel al Acciaierie e Ferriere Leali Luigi SpA, aflată în lichidare, și comportamentul Acciaierie e Ferriere Leali Luigi SpA (până în noiembrie 1998), căreia i-a urmat. După această dată, Leali SpA este singurul responsabil pentru comportamentul în cauză. Perioada de participare la înțelegere este 6 decembrie 1989-27 iunie 2000.

(19)

În ceea ce privește destinatarii Lucchini SpA și S.P. SpA, aflată în lichidare, este vorba despre întreprinderi cărora le sunt imputabile, pe lângă comportamentul Lucchini SpA și cel al Siderpotenza SpA (în prezent „S.P. SpA, aflată în lichidare”), și comportamentul întreprinderii comune Siderpotenza SpA (până în 1991) și cel al Lucchini Siderurgica SpA (până la sfârșitul anului 1997). Perioada de participare la înțelegere este 6 decembrie 1989-27 iunie 2000. De altfel, în perioada 9 iunie 1998-30 noiembrie 1998, această întreprindere nu a participat la partea din înțelegere privind limitarea sau controlul producției sau al vânzărilor.

(20)

În ceea ce privește Riva Fire SpA, este vorba de succesorul legal al Riva SpA, destinatara deciziei anulate din 2002, căreia îi sunt imputabile, pe lângă comportamentul Riva SpA, și cel al Fire Finanziaria SpA, al Riva Prodotti Siderurgici SpA, al Acciaierie e Ferriere di Galtarossa SpA și al Acciaierie del Tanaro SpA. Perioada de participare la înțelegere este 6 decembrie 1989-27 iunie 2000. De altfel, în perioada 1 mai 1998-30 noiembrie 1998, această întreprindere nu a participat la partea din înțelegere privind limitarea sau controlul producției sau al vânzărilor.

(21)

În ceea ce privește destinatarii Valsabbia Investimenti SpA și Ferriera Valsabbia SpA, este vorba de întreprinderi cărora le sunt imputabile, pe lângă comportamentul Valsabbia Investimenti SpA și cel al Ferriera Valsabbia SpA, comportamentul fostei Ferriera Valsabbia SpA (până în 2000) și al întreprinderii care o precedase, Ferriera Valsabbia SpA (până în 1990). Întreprinderea a participat la înțelegere în perioada 6 decembrie 1989-27 iunie 2000.

(22)

În final, în ceea ce privește destinatarele Ferriere Nord SpA, IRO Industrie Riunite Odolesi SpA, este vorba de aceleași întreprinderi și de aceleași persoane juridice, cu aceeași denumire, al căror comportament, în conformitate cu prezenta decizie, reprezintă o încălcare a dreptului UE în domeniul concurenței, în conformitate cu notificarea Comisiei. Ferriere SpA a participat la înțelegere în perioada 1 aprilie 1993-4 iulie 2000. De altfel, în perioada 13 iunie 1995-27 septembrie 1998, Ferriere Nord nu a participat la partea din înțelegere privind limitarea sau controlul producției sau al vânzărilor. IRO Industrie Riunite Odolesi SpA a participat la înțelegere în perioada 6 decembrie 1989-27 iunie 2000.

(23)

Cuantumul amenzilor a fost stabilit în conformitate cu orientările din 1998 privind calculul amenzilor. Fiind vorba de o readoptare, cuantumul amenzilor aplicate este, cu o mică excepție, practic identic cu cel al amenzilor impuse prin decizia anulată în 2002, având în vedere faptul că este vorba despre aceeași încălcare.

(24)

Încălcarea constă într-o înțelegere unică, complexă și continuă, al cărei obiectiv este fixarea prețurilor, în funcție de care s-a stabilit și limitarea sau controlarea producției sau a vânzărilor pe piața italiană a fier-betonului sub formă de bare sau rulouri. Prin însăși natura lor, astfel de comportamente constituie o încălcare foarte gravă a articolului 65 alineatul (1) din Tratatul CECO. Cartelul s-a extins, cuprinzând întreg teritoriul Republicii Italiene. Prin urmare, Comisia consideră că destinatarii au comis o încălcare foarte gravă. Faptul că efectele înțelegerii se limitează la piața italiană nu permite reducerea gravității încălcării de la foarte gravă la gravă, din moment ce se ia în considerare și importanța producției italiene.

(25)

Cu toate acestea, fără a aduce atingere caracterului foarte grav al încălcării în stabilirea cuantumului de bază al amenzii, Comisia a luat în considerare caracteristicile specifice ale acestui caz, și anume faptul că, în momentul producerii faptelor, piața națională era supusă unei reglementări speciale, în temeiul Tratatului CECO, întreprinderile destinatare ale deciziei reprezentând, în ultima perioadă a încălcării, o parte limitată a pieței respective.

(26)

În categoria încălcărilor foarte grave, scala amenzilor aplicabile permite tratarea întreprinderilor în mod diferențiat, pentru a ține seama de capacitatea economică efectivă a autorilor încălcării de a afecta concurența în mod semnificativ și pentru a stabili un cuantum al amenzii care să asigure un efect suficient de disuasiv.

(27)

Așa cum se menționează deja în decizia anulată din 2002, Comisia consideră că acele cote de piață obținute de către destinatarii prezentei decizii în ultimul an complet al încălcării (1999) nu sunt reprezentative pentru prezența lor pe piața respectivă în perioada de referință. De fapt, între 1990 și 1999, cotele de piață practic s-au triplat. Prin urmare, pe baza cotelor de piață medii în perioada 1990-1999, se pot distinge trei grupuri de societăți, în ordinea descrescătoare a prezenței pe piață.

(28)

În ceea ce privește întreprinderile Riva și Lucchini/Siderpotenza, trebuie majorat cuantumul de bază al amenzii, calculat în funcție de importanța relativă a pieței relevante pentru a ține seama de dimensiunea și de resursele globale ale acestor întreprinderi. De fapt, cifra de afaceri a acestor întreprinderi corespunzătoare produselor CECO este mult mai mare decât cea a altor întreprinderi implicate în acest caz. De asemenea, trebuie amintit, potrivit probelor din dosar, că, de mai multe ori, conducerea acestor întreprinderi a fost direct implicată în încălcările invocate. Prin urmare, pentru ca amenda să aibă un efect suficient de disuasiv, ar trebui majorat cuantumul amenzii aplicate acestor două întreprinderi. În decizia anulată, Comisia majorase cu 225 % cuantumul de bază al amenzii în cazul Lucchini/Siderpotenza (cifra sa de afaceri pentru produsele CECO fiind de aproximativ trei ori mai mare decât cifra de afaceri a celei mai mari dintre celelalte trei companii) și 375 % în cazul întreprinderii Riva, a cărei cifră de afaceri totală pentru produsele CECO este de aproximativ trei ori mai mare decât cea a întreprinderii Lucchini/Siderpotenza. Multiplicatorul aplicat întreprinderii Lucchini/Siderpotenza se reduce la 200 % în prezenta decizie, având în vedere faptul că raportul dintre cifra de afaceri a întreprinderii Lucchini/Siderpotenza și cifra de afaceri a celei mai mari dintre celelalte companii s-a schimbat în 2008 (de la 1:3 în 2001 la aproape 1:2 în 2008). Atunci când a revizuit nivelul multiplicatorilor, Comisia a ținut cont și de inflația înregistrată, și de creșterea cifrei de afaceri a acestor întreprinderi.

(29)

Încălcarea a durat mai mult de zece ani și șase luni pentru toate întreprinderile, cu excepția întreprinderii Ferriere Nord SpA, în cazul căreia durata încălcării depășește șapte ani. Prin urmare, cuantumul amenzii a crescut cu 105 % pentru toate întreprinderile, cu excepția întreprinderii Ferriere Nord, în cazul căreia creșterea este de 70 %.

(30)

În cazul de față, Comisia a constatat o singură circumstanță agravantă, respectiv recidiva întreprinderii Ferriere Nord SpA, care se număra deja printre destinatarii deciziei Comisiei din 2 august 1989 privind participarea la o înțelegere referitoare la fixarea prețurilor și restricționarea vânzărilor în sectorul plaselor din oțel (7).

(31)

Prin urmare, Comisia consideră că este necesară majorarea cu 50 % a cuantumului de bază al amenzii aplicate întreprinderii Ferriere Nord SpA.

(32)

Comisia nu a identificat circumstanțe atenuante.

(33)

Comisia recunoaște că Ferriere Nord i-a oferit informații utile, care au ajutat-o să înțeleagă mai bine modul de funcționare a înțelegerii. Comisia consideră că aceasta corespunde punctului D primul paragraf din comunicare, conform căruia o întreprindere poate beneficia de o reducere a cuantumului amenzii în cazul în care, înainte de transmiterea unei comunicări privind obiecțiunile, furnizează Comisiei informații, documente și alte elemente de probă care contribuie la confirmarea existenței încălcării dreptului comunitar. Prin urmare, Comisia consideră că se justifică reducerea cu 20 % a amenzii aplicate Ferriere Nord SpA.

(34)

Cooperarea propusă de Leali SpA nu îndeplinește, însă, cerințele de la punctul D din comunicarea privind clemența.