RO

Bruxelles, 12.1.2011

COM(2011) 11 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Analiza anuală a creșterii: formularea răspunsului cuprinzător al UE la criză

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Analiza anuală a creșterii: formularea răspunsului cuprinzător al UE la criză 

Context

Această primă analiză anuală a creșterii marchează începutul unui nou ciclu de guvernanță economică în UE și primul semestru european al coordonării politicilor economice. UE a întreprins acțiuni decisive pentru a face față crizei: drept consecință, deteriorarea finanțelor publice și creșterea ratei șomajului au fost mai puțin pronunțate decât în alte părți ale lumii. Nivelurile ridicate de protecție socială în UE au amortizat intensitatea impactului crizei, dar, ca urmare a creșterii slabe a productivității, ritmul redresării este mai lent în Europa.

Conform celor mai recente previziuni, există indicii ale unei redresări economice, deși încă inegale. În timp ce piețele financiare sunt în continuare volatile, economia reală a dat semne de îmbunătățire în anumite sectoare, ca urmare a creșterii exporturilor după reluarea schimburilor comerciale la nivel mondial. Cu toate acestea, există în continuare incertitudini. Perioadele de restabilire a încrederii în revenirea la creștere alternează cu perioade de neîncredere, provocate și de riscurile asociate pieței datoriei suverane. Economiile europene trebuie să treacă prin adaptări majore. Sectorul financiar nu a revenit încă la parametri normali și există situații de vulnerabilitate la presiuni și o dependență de sprijinul public. Condițiile de obținere a creditelor nu au revenit nici ele la normal, iar în multe state membre îndatorarea gospodăriilor și datoriile private sunt încă excesive.

Impactul crizei

În ciuda reacției prompte a UE la criză, consecințele crizei sunt puternice. Aceasta a provocat o scădere importantă a activității economice, o creștere substanțială a șomajului, o scădere abruptă a productivității, precum și o deteriorare substanțială a finanțelor publice. Până la sfârșitul anului 2012, se preconizează că nivelurile de producție a unsprezece state membre vor fi în continuare inferioare celor anterioare crizei. În 2010, datoria publică brută totală a UE a crescut, ajungând la aproximativ 85% din PIB în zona euro și la 80% la nivelul întregii UE. Impactul bugetar al crizei, coroborat cu efectul schimbărilor demografice, se va traduce printr-o sarcină fiscală suplimentară de aproximativ 4,5% din PIB pe termen lung. Deficiențele structurale nesoluționate înainte de criză au devenit mai vizibile și mai urgente.

Criza a făcut ravagii semnificative în societățile Europei, cu toate că sistemele de asistență socială i-au atenuat efectele. Creșterea șomajului reprezintă o problemă centrală. În ansamblu, 9,6% din populația activă se află în șomaj. În anumite țări, rata șomajului în rândul tinerilor poate atinge 40%. Se estimează că aproximativ 80 de milioane de cetățeni trăiesc sub pragul sărăciei în Europa.

Criza economică a fost una mondială, însă cu impact foarte diferit de la o regiune a planetei la alta. Dacă șomajul și deficitele publice au înregistrat o creștere mai puternică în SUA decât în UE, criza a accentuat diferența între UE și SUA în ceea ce privește nivelul productivității muncii. Competitivitatea prețurilor și a costurilor rămâne problematică. Economiile emergente înregistrează din nou creștere într-un ritm mai rapid, deși unele dintre ele se confruntă, la rândul lor, cu provocări economice majore. Prin urmare, UE trebuie să profite de criză pentru a soluționa în mod decisiv chestiunea competitivității sale la scară mondială.

Perspective

Criza ar putea avea un efect de durată asupra creșterii potențiale. Se estimează că, pe termen mediu, în Europa creșterea potențială va rămâne scăzută, la o valoare de aproximativ 1,5% până în 2020 dacă nu se întreprind măsuri structurale, și anume reducerea diferenței în ceea ce privește productivitatea muncii în comparație cu principalii noștri concurenți. Având în vedere caracterul ei ciclic, redresarea nu poate determina singură nici impulsul necesar pentru ca Europa să revină la situația economică anterioară crizei, nici absorbirea deficitului acumulat.

Pentru a evita stagnarea, tendințele de înregistrare a unor datorii nesustenabile, acumularea dezechilibrelor și pentru a-și asigura competitivitatea, Europa trebuie să accelereze consolidarea finanțelor sale publice, să își reformeze sectorul financiar și să lanseze imediat reformele structurale.

Acesta este motivul pentru care Consiliul European a adoptat strategia Europa 2020, care vizează obiective ambițioase pentru o nouă traiectorie de creștere 1 . Indicațiile preliminare furnizate de statele membre cu privire la propriile obiective naționale în cele cinci domenii convenite în strategia Europa 2020 arată clar calea pe care Europa trebuie să o parcurgă pentru a-și realiza ambițiile.

Dacă va fi pusă în aplicare pe deplin, această strategie va permite UE să iasă din criză mai puternică și va transforma UE într-o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, caracterizată prin niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă, productivitate, competitivitate și coeziune socială. Aceasta va contribui la crearea unei economii sociale de piață competitive pentru secolul al XXI-lea, sporind încrederea actorilor de pe piață, precum și a întreprinderilor și a cetățenilor.

Analiza anuală a creșterii marchează lansarea semestrului european

În acest context, UE a hotărât, de asemenea, să își modifice guvernanța economică. Analiza anuală a creșterii, care se înscrie în cadrul strategiei Europa 2020, marchează începutul primului semestru european al coordonării ex-ante a politicilor, care începe în ianuarie 2011.

Prezenta analiză anuală a creșterii reunește diferitele acțiuni esențiale pentru a consolida redresarea pe termen scurt, a ține pasul cu principalii noștri concurenți și a pregăti UE pentru îndeplinirea obiectivelor sale înscrise în strategia Europa 2020.

Având în vedere caracterul urgent al măsurilor care trebuie luate, Comisia a ales să prezinte 10 acțiuni prioritare. Comisia își va continua activitatea într-o gamă largă de alte domenii de politică, printre care comerțul și o serie de politici interne. Acestea nu sunt dezvoltate în prezentul document. În prezenta comunicare, Comisia se axează pe o abordare integrată a redresării, abordare care se concentrează pe măsurile-cheie prevăzute în strategia Europa 2020 și cuprinde trei domenii principale:

–necesitatea unei consolidări fiscale riguroase pentru consolidarea stabilității macroeconomice;

–reformele pieței muncii pentru creșterea ratei de ocupare a forței de muncă;

–măsuri de stimulare a creșterii.

Prima analiză anuală a creșterii este concepută pentru a fi aplicată pe întreg teritoriul UE, însă va trebui adaptată situației specifice a fiecărui stat membru în parte. Acțiunile propuse sunt deosebit de relevante pentru zona euro, afectată în prezent de criza datoriei suverane. Consolidarea fiscală, reformele structurale și măsurile de stimulare a creșterii sunt elemente necesare ale răspunsului cuprinzător pe care zona euro trebuie să îl dea crizei.

Acest răspuns cuprinzător va trebui să includă, însă, și alte elemente, de exemplu revizuirea Fondului european de stabilitate financiară (FESF). În opinia Comisiei, capacitatea de finanțare efectivă a FESF trebuie consolidată, iar domeniul de aplicare al activității acestuia trebuie extins. Analiza anuală a creșterii constituie și o contribuție la răspunsul cuprinzător dat de zona euro crizei datoriei suverane.

Mai mult, sunt necesare progrese în ceea ce privește instituirea unui mecanism permanent pentru soluționarea crizei datoriei suverane, în vederea asigurării certitudinii și stabilității pe piețe. În 2013, noul mecanism european de stabilitate ar trebui să completeze noul cadru pentru consolidarea guvernanței economice, vizând o supraveghere economică efectivă și riguroasă, inclusiv revizuirea eficacității actualelor mecanisme de protecție financiară.

O analiză mai detaliată care stă la baza evaluării Comisiei este prezentată în 3 rapoarte care însoțesc prezenta comunicare și includ o evaluare a punerii inițiale în aplicare a strategiei Europa 2020 la nivelul statelor membre.

I.CONDIȚII PREALABILE MACROECONOMICE NECESARE CREȘTERII

1.Punerea în aplicare a unei consolidări fiscale riguroase

Cea mai urgentă sarcină pentru UE o reprezintă restabilirea încrederii prin prevenirea formării unui cerc vicios al datoriei nesustenabile, al perturbărilor existente pe piețele financiare și al unei creșteri economice scăzute. Înscrierea cheltuielilor publice pe o traiectorie sustenabilă reprezintă o condiție indispensabilă pentru creștere. Ajustările anuale ale soldului bugetar structural de 0,5 % din PIB vor fi în mod clar insuficiente pentru ca ponderea datoriei să se apropie de cele 60 % necesare. Prin urmare, este necesară o consolidare mai puternică, care ar trebui pusă în aplicare pe baza normelor fiscale consolidate propuse de Comisie.

Toate statele membre, în special cele care fac obiectul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive, ar trebui să mențină cu fermitate creșterea cheltuielilor publice sub rata tendinței de creștere a PIB-ului pe termen mediu, acordând prioritate cheltuielilor favorabile unei creșteri durabile în domenii precum cercetarea și inovarea, educația și energia. Toate statele membre ar trebui să demonstreze că programele lor de stabilitate sau de convergență sunt bazate pe prognoze prudente în materie de creștere și de venituri.

Statele membre care fac obiectul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive ar trebui să stabilească traiectoria cheltuielilor și măsurile generale pe care intenționează să le ia pentru eliminarea deficitelor lor excesive.

Statele membre care se confruntă cu deficite bugetare structurale foarte importante, cu niveluri foarte ridicate ale datoriei publice sau cu dificultăți financiare grave trebuie să își intensifice eforturile în 2011. În țările în care creșterea economică sau veniturile s-au dovedit a fi mai mari decât se preconizase, consolidarea fiscală ar trebui accelerată.

Este posibil ca unele state membre să trebuiască să mărească impozitele. Impozitarea indirectă este mai favorabilă creșterii decât impozitarea directă, iar lărgirea bazei de impozitare este de preferat creșterii cotelor de impozitare. Subvențiile nejustificate, de exemplu subvențiile dăunătoare mediului, ar trebui eliminate.

2.Corectarea dezechilibrelor macroeconomice

Dezechilibrele macroeconomice importante și persistente reprezintă o sursă majoră de vulnerabilitate, în special în zona euro. Pentru multe state membre, soluționarea chestiunii lipsei de competitivitate trebuie să devină mai urgentă.

Statele membre cu importante deficite de cont curent sau cu niveluri ridicate de îndatorare ar trebui să prezinte măsuri corective concrete (acestea ar putea include moderarea strictă și durabilă a salariilor, inclusiv revizuirea clauzelor de indexare în sistemele de negociere).

Statele membre cu surplusuri importante de cont curent ar trebui să identifice și să remedieze cauzele nivelului în mod constant slab al cererii interne (inclusiv liberalizarea în continuare a sectorului serviciilor și îmbunătățirea condițiilor pentru investiții). Cu toate acestea, în cazul în care cererea internă rămâne în continuare scăzută din cauza unui eșec de politică sau de piață, ar trebui să se instituie politici corespunzătoare.

3.Asigurarea stabilității sectorului financiar

La nivelul UE, cadrul de reglementare trebuie consolidat în continuare, în timp ce calitatea supravegherii ar trebui să fie îmbunătățită de către Comitetul european pentru riscuri sistemice (CERS) și autoritățile europene de supraveghere, care au devenit operaționale de la începutul anului 2011. Restructurarea bancară trebuie accelerată pentru protejarea stabilității financiare și sprijinirea acordării de credite pentru economia reală.

Restructurarea băncilor, și în special a celor care au beneficiat de ajutoare de stat semnificative, este esențială pentru a restabili viabilitatea pe termen lung a acestora și a asigura funcționarea corespunzătoare a canalului creditului. Sprijinul financiar public acordat sectorului bancar în ansamblul său ar trebui să fie retras treptat, luând în considerare necesitatea de a proteja stabilitatea financiară.

În conformitate cu prevederile cadrului Basel III, care a fost convenit recent, băncile vor trebui, treptat, să își consolideze baza de capital, pentru a-și ameliora capacitatea de a rezista la șocuri. De asemenea, Comisia pregătește un cadru cuprinzător privind soluționarea crizei bancare. În plus, în 2011 se va desfășura, la nivelul întregii UE, un alt test de rezistență, mai ambițios și mai riguros.

II.MOBILIZAREA PIEȚELOR FORȚEI DE MUNCĂ ȘI CREAREA DE OPORTUNITĂȚI DE ANGAJARE

Există riscul să asistăm la o revenire a creșterii care să nu fie însoțită de un proces suficient de dinamic de creare de locuri de muncă. Combaterea șomajului și prevenirea excluderii pe termen lung de pe piața forței de muncă sunt aspecte esențiale. Unul dintre cele cinci obiective ale UE urmărite în strategia Europa 2020 îl reprezintă creșterea ratei de ocupare a forței de muncă la 75% până în 2020. În prezent se estimează că UE va atinge un nivel cu 2­2,4% inferior obiectivului propus, diferență care poate fi acoperită prin adoptarea de măsuri de creare de locuri de muncă și de sporire a participării pe piața muncii. Având în vedere îmbătrânirea populației UE și utilizarea relativ scăzută a forței de muncă în comparație cu alte părți ale lumii, sunt necesare reforme în vederea promovării competențelor și a creării de stimulente pentru ocuparea unui loc de muncă.

4.Acțiuni menite să sporească atractivitatea muncii

Combinarea ratelor de șomaj ridicate, a participării scăzute pe piața muncii și a numărului inferior de ore lucrate în comparație cu alte regiuni ale lumii afectează rezultatele economice ale UE. Rata participării persoanelor cu venituri scăzute, a tinerilor și a celei de a doua persoane care contribuie la venitul familiei este îngrijorător de scăzută. Categoriile cele mai vulnerabile se confruntă cu riscul unei excluderi pe termen lung de pe piața forței de muncă. Ca răspuns la aceasta, prestațiile sociale ar trebui mai strict condiționate de urmarea unor cursuri de formare și dovada căutării unui loc de muncă.

Redirecționarea sarcinii fiscale impuse muncii către alți factori ar trebui să fie o prioritate pentru toate statele membre pentru a stimula cererea de forță de muncă și a genera creștere.

Sistemele de avantaje fiscale, modalitățile flexibile de lucru și facilitățile de îngrijire a copiilor ar trebui să vizeze facilitarea participării pe piața muncii a celei de a doua persoane care contribuie la venitul familiei. Trebuie accelerate eforturile de reducere a muncii nedeclarate, atât prin consolidarea aplicării normelor existente, cât și prin revizuirea sistemelor de avantaje fiscale.

5.Reformarea sistemelor de pensii

Consolidarea fiscală ar trebui însoțită de reforme ale sistemelor de pensii, pentru a le face mai sustenabile.

Statele membre care nu au făcut deja acest lucru ar trebui să majoreze vârsta de pensionare și să o raporteze la speranța de viață.

Ca prioritate, statele membre ar trebui să reducă sistemele de pensionare anticipată și să utilizeze stimulente orientate pentru a angaja lucrători în vârstă și a promova învățarea de-a lungul vieții.

Statele membre ar trebui să sprijine dezvoltarea sistemelor complementare de economii private pentru sporirea veniturilor pensionarilor.

Având în vedere schimbările demografice, statele membre ar trebui să evite adoptarea unor măsuri legate de sistemele lor de pensii care să afecteze sustenabilitatea pe termen lung și caracterul adecvat al finanțelor publice.

Comisia va revizui Directiva privind fondurile de pensii 2 și va prezenta noi măsuri în urma lansării, în 2010, a cărții verzi privind pensiile.

6.Reîncadrarea șomerilor pe piața muncii

Sistemele europene de protecție socială au protejat cetățenii pe perioada crizei. Cu toate acestea, odată ce redresarea câștigă teren, prestațiile de șomaj ar trebui revizuite pentru a se asigura că acestea oferă stimulente pentru găsirea unui loc de muncă, pentru a evita dependența de ajutoarele sociale și a sprijini capacitatea de a se adapta la ciclul economic.

Statele membre ar trebui să conceapă aceste prestații astfel încât să recompenseze revenirea șomerilor pe piața forței de muncă sau să încurajeze demararea unei activități independente prin intermediul unui sprijin temporar și ar trebui să condiționeze acordarea de prestații sociale de urmarea unor cursuri de formare și dovada căutării unui loc de muncă.

Statele membre trebuie să garanteze caracterul atractiv al muncii printr-o mai mare coerență între impozitele pe venit (în special în cazul veniturilor scăzute) și prestațiile de șomaj.

Statele membre trebuie să își adapteze sistemele de asigurare de șomaj la ciclul economic, astfel încât protecția să fie consolidată în perioade de încetinire a activității economice.

7.Concilierea securității și flexibilității

În unele state membre, legislația privind protecția ocupării forței de muncă generează rigiditate pe piața muncii și împiedică o participare mai importantă pe această piață. Legislația privind protecția ocupării forței de muncă ar trebui reformată pentru a reduce supraprotecția acordată lucrătorilor cu contracte pe durată nedeterminată și a oferi protecție celor excluși de pe piața muncii sau aflați la marginea acesteia. În același timp, reducerea părăsirii timpurii a școlii și îmbunătățirea rezultatelor școlare sunt esențiale pentru a permite tinerilor să aibă acces la piața muncii.

Statele membre ar putea introduce mai multe contracte pe durată nedeterminată 3 pentru a înlocui contractele temporare sau precare existente în vederea îmbunătățirii perspectivelor de angajare pentru noii recrutați.

Statele membre ar trebui să își simplifice regimurile de recunoaștere a calificărilor profesionale pentru a facilita libera circulație a cetățenilor, lucrătorilor și cercetătorilor.

III.ACORDAREA DE PRIORITATE MĂSURILOR DE STIMULARE A CREȘTERII

UE nu își va îndeplini obiectivele ambițioase, stabilite în strategia Europa 2020, în materie de creștere durabilă și favorabile incluziunii decât dacă întreprinde reforme structurale urgente pe piețele de servicii și produse pentru a îmbunătăți mediul de afaceri. Pentru a rămâne competitive într-o economie globalizată, statele membre trebuie să înceapă urgent reformele structurale profunde necesare pentru a consolida excelența cercetării noastre și capacitatea noastră de inovare, transformând ideile în produse și servicii care răspund cererii de piețe cu un nivel ridicat de creștere, exploatând capacitățile tehnologice ale industriei noastre și sprijinind dezvoltarea și internaționalizarea IMM-urilor. Programul de reformă al UE va trebui, de asemenea, să exploateze noi surse de creștere prin transformarea limitelor dezvoltării clasice pe bază de resurse în noi ocazii economice, prin intermediul unei eficiențe sporite a resurselor. Programul de reformă trebuie să exploateze și poziția de precursor pe care o ocupă UE în domeniul bunurilor și serviciilor ecologice competitive.

Piața unică poate reprezenta o sursă importantă de creștere, astfel cum s-a subliniat deja în comunicarea referitoare la Actul privind piața unică, cu condiția adoptării unor decizii rapide pentru eliminarea obstacolelor încă existente. În vederea consolidării pieței unice, Comisia va acorda, în Actul privind piața unică, prioritate măsurilor de stimulare a creșterii în 2011-2012, astfel cum s-a ilustrat în cele ce urmează.

8.Exploatarea potențialului pieței unice

Barierele la intrarea pe piață și obstacolele în calea spiritului antreprenorial rămân considerabile în cadrul pieței unice. Serviciile transfrontaliere reprezintă doar 5% din PIB, mai puțin de o treime din schimburile comerciale cu bunuri și doar 7% dintre consumatori fac cumpărături on-line din cauza numeroaselor restricții care împiedică dezvoltarea vânzărilor on-line transfrontaliere.

Toate statele membre ar trebui să pună în aplicare pe deplin Directiva privind serviciile. Comisia evaluează punerea acesteia în aplicare și posibilitatea recurgerii la noi măsuri de stimulare a creșterii printr-o mai mare deschidere a sectorului serviciilor.

Statele membre ar trebui să identifice și să elimine restricțiile nejustificate aplicate serviciilor profesionale, ca de exemplu cotele și existența cluburilor exclusiviste („closed shops”), precum și restricțiile aplicate sectorului comerțului cu amănuntul, ca de exemplu limitări disproporționate în ceea ce privește programul de lucru și zonarea.

În 2011, Comisia va propune suprimarea diferențierii pe criterii geografice în domeniul comerțului electronic în interiorul pieței unice. De asemenea, Comisia va propune un cadru european privind proprietatea intelectuală, acesta reprezentând un element esențial care va contribui la dezvoltarea comerțului electronic și a tehnologiilor digitale.

Pe lângă eforturile continue pe care le depune în vederea finalizării Rundei de la Doha, Comisia va avansa în ceea ce privește negocierile referitoare la acordurile de liber schimb cu parteneri precum India, Canada și Mercosur, va intensifica activitatea desfășurată în domeniul convergenței reglementărilor cu parteneri majori și va asigura o simetrie sporită a accesului la piețele achizițiilor publice în țările dezvoltate și în marile economii de piață emergente. 

În 2011, Comisia va propune legislație menită să asigure o standardizare rapidă și interoperabilă, inclusiv în ceea ce privește TIC.

Deși impozitarea reprezintă o chestiune sensibilă, ar trebui înregistrate progrese suplimentare în acest domeniu, care are un potențial economic important în ceea ce privește stimularea creșterii și a creării de locuri de muncă, reducerea sarcinii administrative și eliminarea obstacolelor în interiorul pieței unice. Tratamentul fiscal care penalizează comerțul sau investițiile transfrontaliere ar trebui eliminat. În special, Comisia va propune, în 2011, măsuri menite să modernizeze sistemul privind TVA, să introducă o bază de impozitare consolidată comună pentru întreprinderi și să elaboreze o abordare europeană coordonată a impozitării sectorului financiar. Înregistrarea unor progrese în domeniul impozitării presupune și reducerea la nivelul minim necesar a impozitelor pe muncă și adaptarea cadrului european privind impozitarea energiei în conformitate cu obiectivele stabilite de UE în domeniul schimbărilor climatice și în cel al energiei.

9.Atragerea capitalului privat pentru finanțarea creșterii economice

Sunt necesare soluții inovatoare pentru mobilizarea urgentă a unei părți mai mari din economiile private în interiorul și în afara UE.

Comisia va prezenta propuneri privind emiterea de obligațiuni UE, menite să combine finanțarea publică și privată pentru realizarea unor investiții prioritare, în special în domeniile energetic, al transporturilor și TIC, și va include aceste instrumente de finanțare inovatoare în viitoarele propuneri privind următorul cadru financiar multianual.

Pentru a facilita accesul IMM-urilor și al întreprinderilor inovatoare nou create la finanțare, Comisia va prezenta propuneri menite să permită fondurilor de capital de risc stabilite întrun stat membru să își desfășoare activitatea liber oriunde în UE, precum și să elimine obstacolele fiscale încă existente în calea activităților transfrontaliere.

10.Asigurarea accesului la energie la un cost abordabil

Energia constituie un factor esențial de creștere. Pentru întreprinderi, prețul acesteia reprezintă un element esențial de cost. Pentru consumatori, facturile la energie reprezintă un element important în bugetul familial și o provocare deosebită pentru gospodăriile cu venituri scăzute. Planurile actuale ale statelor membre ar putea compromite în foarte mare măsură obiectivul global de creștere cu 20% a eficienței energetice care figurează în strategia Europa 2020. Aceasta ar determina pierderea unor oportunități de creștere în numeroase sectoare și regiuni, precum și pierderea unor posibilități de creare de locuri de muncă.

Statele membre ar trebui să pună în aplicare, rapid și în integralitate, al treilea pachet privind piața internă a energiei.

Statele membre trebuie să își consolideze politicile privind eficiența energetică, ceea ce va determina realizarea unor economii semnificative și crearea de locuri de muncă în sectoarele construcțiilor și al serviciilor.

În 2011, Comisia va propune inițiative menite să dezvolte infrastructurile din sectoarele transporturilor, al energiei și al telecomunicațiilor, care sunt necesare pentru crearea unei piețe unice cu adevărat integrate.

În prezent, Comisia elaborează standarde la nivelul UE pentru produsele eficiente din punct de vedere energetic pentru a contribui la extinderea piețelor pentru produse și tehnologii inovatoare.

Garantarea obținerii de rezultate

Cea mai urgentă sarcină în 2011/2012 o reprezintă prevenirea formării unui cerc vicios al datoriei nesustenabile, al perturbărilor existente pe piețele financiare și al unei creșteri economice scăzute. Prima prioritate a prezentei analize anuale a creșterii constă în plasarea politicilor bugetare pe o bază solidă printr-o consolidare fiscală riguroasă, precum și restabilirea unei funcționări normale a sectorului financiar. A doua prioritate este reducerea rapidă a șomajului cu ajutorul unor reforme pe piața muncii. Realizarea acestor două priorități va fi, însă, eficientă numai dacă, în același timp, se vor face eforturi majore de accelerare a creșterii.

Astfel de politici ar avea un impact pozitiv și asupra consolidării bugetare, întrucât ar genera creșterea veniturilor fiscale și scăderea cheltuielilor publice cu transferurile sociale, și vor contribui la reducerea riscului de apariție a unor dezechilibre macroeconomice în viitor. Reformele structurale vor genera beneficii chiar și pe termen scurt. Reformele pe piața produselor și pe piața muncii ar duce la creșterea producției și a numărului de locuri de muncă.

Comerțul reprezintă un puternic motor de creștere. Există un potențial neexploatat enorm în ceea ce privește exporturile de bunuri și servicii UE, dar exporturile Europei au fost afectate puternic de prăbușirea comerțului mondial. Rezultatele pozitive ale unor state membre în materie de exporturi indică faptul că succesul pe piețele mondiale se datorează nu numai competitivității prețurilor, ci și unor factori mai largi, precum specializarea sectorială, inovarea și nivelurile de competență care sporesc competitivitatea reală.

În această primă analiză anuală a creșterii, Comisia a stabilit 10 acțiuni pentru UE în 2011/2012, care se înscriu în strategia Europa 2020. Comisia propune ca aceste 10 acțiuni să constituie baza unui acord în cadrul Consiliului European, prin care statele membre să se angajeze să le pună în aplicare. Având în vedere interdependențele dintre statele membre, în special în zona euro, coordonarea ex-ante în Consiliu reprezintă un element esențial al semestrului european.

Pe baza orientărilor formulate de Consiliul European, statele membre ar trebui să prezinte, până la mijlocul lunii aprilie, angajamentele naționale în strategiile bugetare pe termen mediu în cadrul programelor de stabilitate sau de convergență și să prevadă, în programele naționale de reformă, măsurile necesare pentru a transpune acest răspuns cuprinzător la criză, răspuns care se înscrie în strategia Europa 2020. Pe baza recomandărilor formulate de Comisie, Consiliul va prezenta, înainte de sosirea verii, orientări de politică specifice fiecărei țări, de care statele membre ar trebui să țină cont în pregătirea bugetelor pentru 2012 și în punerea în aplicare a politicilor în materie de creștere. În spiritul abordării integrate a coordonării politicilor, Consiliul va evalua în paralel strategia fiscală și cea de creștere, analizându-le obiectivele, coerența și implicațiile la nivelul UE, inclusiv interdependențele în interiorul zonei euro.

Comisia propune ca în următoarele reuniuni ale Consiliului European să se revizuiască periodic punerea în aplicare a analizei, pentru a se identifica lacunele la nivel național sau la nivelul UE și a se conveni rapid în privința unor măsuri corective. Propunerile prezentate în prezenta comunicare ar permite deja întreprinderea unor acțiuni concrete în cadrul următoarei reuniuni a Consiliului European în scopul de a menține și accelera eforturile de impulsionare și consolidare a creșterii, precum și de a conveni un calendar de punere în aplicare a răspunsului cuprinzător la criză. În ceea ce privește calendarul, Consiliul European a convenit deja două obiective de referință: finalizarea mecanismului european de stabilitate (MES) permanent până în martie și prezentarea pachetului legislativ menit să consolideze guvernanța economică în UE până în iunie. Între timp, publicarea rezultatelor unui nou test de rezistență va oferi orientări privind strategia de urmat pentru finalizarea redresării sectorului bancar.

Această primă analiză anuală a creșterii este transmisă și Parlamentului European, celorlalte instituții și parlamentelor naționale.

(1) Creșterea ratei de ocupare a forței de muncă, a nivelurilor investițiilor în domeniul cercetării și dezvoltării, îndeplinirea obiectivelor în domeniul schimbărilor climatice și în cel al energiei, creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar sau învățământ echivalent și reducerea părăsirii timpurii a școlii, promovarea incluziunii sociale prin reducerea sărăciei.

(2) Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 iunie 2003 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (JO L 235, 23.9.2003, p. 10).

(3) Astfel cum a propus Comisia în inițiativa sa emblematică „Noi competențe și locuri de muncă” din cadrul strategiei Europa 2020 - COM(2010) 682 final/2, 26.11.2010.

RO

Bruxelles, 12.1.2011

COM(2011) 11 final

ANALIZĂ ANUALĂ A CREȘTERII

ANEXA 1

RAPORT PRIVIND PROGRESELE ÎNREGISTRATE DE STRATEGIA EUROPA 2020

ANALIZĂ ANUALĂ A CREȘTERII

ANEXA 1

RAPORT PRIVIND PROGRESELE ÎNREGISTRATE DE STRATEGIA EUROPA 2020

Prezentarea acestei analize anuale a creșterii, care marchează începutul primului „semestru european”, are loc într-un moment de cotitură pentru Uniunea Europeană. După doi ani de recesiune, Europa începe să își revină ușor. Procesul de redresare este din ce în ce mai puternic și mai rapid, deși există în continuare incertitudini în ceea ce privește piețele datoriilor suverane, iar sectorul financiar încă se mai află într-un proces de refacere și de reformare.

Întrucât situația începe să se îmbunătățească, este momentul să se adopte măsuri de politică ferme. Ieșirea Europei din criză nu a însemnat niciodată o simplă revenire la cursul normal al lucrurilor. Criza a scos la iveală principalele puncte slabe ale economiei europene și dezechilibre interne din ce în ce mai mari. Redresarea bazată pe creșterea durabilă, care creează locuri de muncă, va fi posibilă doar dacă se va găsi o soluție la problemele structurale subiacente; Europa poate profita de această criză pentru a declanșa o transformare profundă a structurii sale economice.

Totuși, deși Europa a limitat și a absorbit efectele crizei ceva mai bine decât alte părți ale lumii, există riscul ca ritmul redresării în urma turbulențelor înregistrate la nivel mondial să fie mai lent. Criza a agravat și mai mult decalajul față de Statele Unite ale Americii în ceea ce privește productivitatea muncii. Competitivitatea prețurilor și a costurilor rămâne problematică. Economiile emergente și-au reluat creșterea mai rapid decât UE, deși unele dintre acestea se confruntă, de asemenea, cu provocări economice majore.

UE și de statele sale membre au adoptat strategia Europa 2020, menită „să ajute Europa să se redreseze după criză și să devină mai puternică, atât la nivel intern, cât și la nivel internațional” 1 . Pentru ca Europa să iasă din criză, este necesar un program de reforme coordonat și global, care să vizeze consolidarea fiscală, revenirea la condiții macroeconomice solide și adoptarea prioritară a unor măsuri de stimulare a creșterii.

UE și statele sale membre au responsabilitatea colectivă de a întreprinde reforme structurale orientate către viitor, care sunt necesare, dar dificile, redresându-și, în același timp, situația fiscală și restabilind condiții macroeconomice sănătoase.

Europa trebuie să intensifice coordonarea procesului de reformă și a politicilor economice pentru a asigura compatibilitatea ajustărilor macroeconomice cu consolidarea fiscală și cu reformele de politică. Consolidarea fiscală este o condiție indispensabilă, dar nu și suficientă pentru a genera creștere. În lipsa unor politici proactive, creșterea potențială va rămâne, probabil, la un nivel scăzut în următorul deceniu. Creșterea va depinde în mod crucial de mediul industrial și de afaceri, în special de IMM-uri. Fără creștere, consolidarea fiscală va fi și mai dificilă.

Consiliul European din iunie 2010 a introdus conceptul de „semestru european”, regrupând astfel evoluțiile politicilor macroeconomice și reformele structurale în cadrul strategiei Europa 2020. „Semestrul european” reprezintă o perioadă, în prima jumătate a fiecărui an, în care statele membre își prezintă programele de aliniere la Pactul de stabilitate și de creștere și la strategia Europa 2020 și în care statele membre primesc orientări de politică și recomandări înaintea finalizării bugetelor naționale. Aceasta va consolida dimensiunea ex ante a coordonării și a supravegherii în materie de politică economică în cadrul UE, făcând astfel posibilă combinarea avantajelor unei agende comune la nivelul UE cu acțiuni specifice întreprinse la nivel național. Astfel, UE poate să desprindă învățăminte în timp util din evoluțiile naționale, iar statele membre pot integra perspectiva și orientările europene în politicile lor naționale în anul următor.

Pentru noul ciclu de coordonare a politicilor, Comisia va prezenta, în cadrul unei analize anuale privind creșterea, o evaluare a principalelor provocări economice cu care se confruntă UE și va recomanda acțiuni prioritare menite să le facă față. Pe baza acestor elemente, Consiliul European de primăvară va formula orientări privind principalele provocări care vor apărea în viitor. Ținând cont de aceste orientări, statele membre își vor elabora strategiile bugetare pe termen mediu în cadrul programelor lor de stabilitate sau de convergență și vor prezenta, în programele naționale de reformă, măsurile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor înscrise în strategia Europa 2020 și pentru eliminarea obstacolelor în calea creșterii. Aceste două documente vor fi transmise simultan, până la mijlocul lunii aprilie. În etapa de finalizare a „semestrului”, pe baza recomandărilor formulate de Comisie, Consiliul va prezenta, până în vară, orientări de politică specifice fiecărei țări. Astfel, statele membre vor putea să țină seama de aceste contribuții atunci când își vor elabora bugetul pe anul următor.

În primul „semestru european”, analiza anuală a creșterii conține, în special, mesaje-cheie privind acțiuni pe care statele membre ar trebui să le întreprindă în mod prioritar. Elementele de analiză care stau la baza acestor mesaje sunt prezentate în trei rapoarte de însoțire.

1.Abordarea prioritară a inițiativelor de stimulare a creșterii

Este crucial ca statele membre să întreprindă acțiuni pentru a evita scenariul unui „deceniu pierdut”…

Analiza situației macroeconomice și a celei de pe piața forței de muncă în UE arată că, în 2011 și 2012, statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a evita o creștere lentă, care să genereze puține locuri de muncă („scenariul unui deceniu pierdut”). Cea mai mare prioritate o reprezintă ieșirea din cercul vicios al datoriei nesustenabile, al perturbărilor existente pe piețele financiare și al creșterii economice slabe care s-a instaurat în unele state membre. Prioritatea numărul unu este readucerea politicilor bugetare pe calea cea bună, protejând, în același timp, politicile de stimulare a creșterii, și restabilirea rapidă a sectorului financiar pentru a găsi calea către redresare. A doua prioritate este reducerea rapidă a șomajului și aplicarea unor reforme eficiente în ceea ce privește piața forței de muncă pentru a avea locuri de muncă mai numeroase și mai bune. Aceste priorități vor putea fi abordate în mod eficient numai dacă vor fi susținute de eforturi majore de relansare a creșterii.

Pentru a-și atinge obiectivele, reformele vor trebui să asigure o mai bună funcționare a pieței forței de muncă și a pieței de produse, să stimuleze inovarea și să îmbunătățească condițiile-cadru ale activității comerciale din Europa. Acest lucru va atrage mai multe investiții în sectorul privat, care vor contribui la creșterea calității finanțelor publice. În ceea ce privește piața forței de muncă, reforma ar trebui să vizeze participarea redusă a anumitor grupuri și proasta funcționare a acesteia. Astfel de politici ar avea un impact pozitiv și asupra consolidării bugetare, întrucât ar genera creșterea veniturilor bugetare și scăderea cheltuielilor publice cu transferurile sociale, contribuind astfel la reducerea riscului de apariție a unor dezechilibre macroeconomice în viitor. Reformele structurale pot genera beneficii semnificative chiar și pe termen scurt. Îmbunătățirea condițiilor-cadru și reformele pieței de produse și ale pieței forței de muncă stimulează creșterea producției și gradul de ocupare a forței de muncă.

Inițiativele emblematice și pârghiile existente la nivelul UE trebuie mobilizate pentru a sprijini eforturile naționale

Acțiunile întreprinse la nivelul UE vor contribui, de asemenea, la stimularea creșterii în mod inteligent, durabil și favorabil incluziunii. Comisia a elaborat o agendă ambițioasă, care urmează să fie realizată prin intermediul a șapte inițiative emblematice, precum și prin derularea, în paralel, a unor acțiuni privind politicile orizontale care vin în sprijinul strategiei.

Comisia a prezentat cele șapte inițiative emblematice menționate în strategia Europa 2020 2 . Fiecare dintre aceste inițiative abordează aspecte specifice și conține măsuri care vizează domenii de politică specifice. Valoarea reală a acestora constă în faptul că sunt strâns legate între ele și se sprijină reciproc. Astfel, anumite măsuri-cheie, cum ar fi necesitatea stabilirii unui nou sistem de drepturi de proprietate intelectuală, sunt relevante pentru mai multe inițiative emblematice - în acest caz, pentru inițiativele „O Uniune a inovării”, „O politică industrială” și „O agendă digitală pentru Europa”.

Îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020 depinde și de mobilizarea eficace și de exploatarea tuturor instrumentelor UE pentru a susține reformele. În acest scop, strategia prevede acțiuni de consolidare a pieței unice, a bugetului UE și a instrumentelor folosite în cadrul acțiunilor economice externe și de implicare a acestora în îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020:

–în conformitate cu acest angajament, Comisia a lansat o dezbatere privind viitorul Act privind piața unică, destinat să revitalizeze piața unică și să valorifice noi surse de creștere 3 ;

–comunicarea privind „Revizuirea bugetului UE” stabilește orientările generale și opțiunile posibile privind modul în care bugetul UE poate contribui la îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020, reflectând mai bine prioritățile strategiei referitoare la politicile de cheltuieli 4 ;

–în final, comunicarea privind „Comerțul, creșterea și afacerile internaționale. Politica comercială – componentă-cheie a strategiei UE 2020” prezintă modul în care politica comercială și de investiții poate constitui un important motor de creștere 5 .

Prioritățile pentru creșterea la nivelul UE

Strategia Europa 2020 prezintă o gamă largă de reforme de politică integrate care urmează să fie puse în aplicare în anii următori. Pentru a accelera redresarea economică și crearea de locuri de muncă - o provocare importantă și urgentă - va trebui ca, în 2011 și 2012, UE să își concentreze eforturile pe adoptarea acelor măsuri care permit sprijinirea, într-un mod cât mai direct, a reformelor întreprinse de statele membre, care nu necesită investiții publice importante și care au cel mai mare impact asupra creșterii și a creării de locuri de muncă. Așadar, pentru a stimula creșterea, Comisia se va concentra asupra unei serii de măsuri prioritare la nivelul UE. Aceste măsuri, selecționate din rândul politicilor care fac obiectul inițiativelor emblematice, ar trebui să prezinte avantaje economice clare pe termen scurt sau mediu și să poată fi adaptate relativ rapid. De exemplu, ar trebui să se acorde prioritate intrării pieței unice într-o nouă etapă prin valorificarea întregului potențial al sectorului serviciilor, prin atragerea capitalului privat pentru finanțarea întreprinderilor inovatoare care înregistrează o creștere rapidă, prin modernizarea regimurilor de standardizare și de proprietate intelectuală și prin oferirea unui acces la energie eficient din punct de vedere al costurilor. De asemenea, Comisia va propune măsuri privind TVA-ul, o bază de impozitare consolidată comună pentru întreprinderi, impozitarea energiei pentru a îmbunătăți mediul fiscal al întreprinderilor, pentru a lupta împotriva dublei impuneri și pentru a îndeplini obiectivele înscrise pe agenda UE privind schimbările climatice și energia.

Având în vedere importanța sectoarelor serviciilor și faptul că acestea sunt furnizori pentru alte sectoare, consolidarea pieței interne de servicii reprezintă un important motor de creștere și de creare de locuri de muncă pentru economiile statelor membre ale UE. Punerea integrală în aplicare a Directivei privind serviciile va duce la creșterea concurenței, la modernizarea cadrului de reglementare și la aplicarea unor reforme structurale importante. Ar trebui adoptate măsuri suplimentare pentru a aprofunda piața internă a serviciilor.

Măsurile menite să asigure existența unor proceduri de achiziții publice mai deschise și mai eficiente pot reduce în mod considerabil costurile suportate de sectorul public și pot stimula concurența pe piețele relevante. Utilizarea eficientă a economiilor rezultate în urma adoptării acestor măsuri poate prezenta avantaje macroeconomice considerabile. De asemenea, îmbunătățirea accesului la piețele achizițiilor publice în țările terțe poate aduce beneficii suplimentare Europei.

Îmbunătățirea infrastructurii în domenii precum energia durabilă, transporturile și tehnologia informației (în special tehnologia în bandă largă) poate contribui la promovarea creșterii și a creării de locuri de muncă, în conformitate cu obiectivele pe termen lung privind decarbonizarea. În această perspectivă, instrumentele de finanțare inovatoare, cum ar fi obligațiunile UE pentru proiecte, pot spori capacitatea de adaptare a economiei.

La nivel microeconomic, creșterea concurenței în sectorul transporturilor și în cel al energiei ar putea contribui la creșterea eficienței economice, ca rezultat al intrării pe piață a unor noi furnizori și a scăderii prețurilor, precum și la o folosire mai rațională a forței de muncă și a capitalului datorită inovării. La nivel macroeconomic, aceste măsuri ar putea duce la o creștere a activității economice, întrucât beneficiile înregistrate în sectorul transporturilor și în cel al energiei se pot reflecta și în celelalte sectoare ale economiei datorită importanței acestor servicii în costurile de producție ale altor sectoare de activitate.

Industria și sectorul manufacturier constituie o sursă majoră de inovare și dezvoltare tehnologică în sectorul privat și asigură majoritatea exporturilor UE. Relansarea acestora este esențială pentru creșterea economică. În același timp, o piață unică funcțională a unor bunuri și servicii ecologice oferă posibilități importante de creștere, inovare și creare de locuri de muncă.

În ceea ce privește standardizarea, preluarea inițiativei la nivel mondial este esențială. Prin urmare, Comisia va propune măsuri menite să contribuie la accelerarea și modernizarea standardizării în Europa, inclusiv în ceea ce privește TIC. În acest domeniu, care evoluează foarte rapid și în care există numeroase interconexiuni, aceasta reprezintă, într-adevăr, o provocare specială. De asemenea, Comisia va dezvolta standarde specifice la nivelul UE pentru a contribui la crearea unei piețe de produse și tehnologii inovatoare, eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor și cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

Pentru a facilita tranzacțiile transfrontaliere pe piața unică, Comisia va mai prezenta, în 2011, un instrument juridic în domeniul dreptului european al contractelor, ușor de utilizat, pe care consumatorii îl vor putea folosi pentru tranzacțiile efectuate pe piața unică, precum și un regulament care va simplifica recuperarea transfrontalieră a creanțelor, inclusiv prin poprirea conturilor bancare. Acesta ar trebui să contribuie la îmbunătățirea situației actuale, în care doar 37 % din creanțele transfrontaliere existente la nivelul UE pot fi recuperate.

Pentru a debloca situația actuală, în care conținutul disponibil online într-un stat membru nu poate fi mereu accesat în condiții legale într-un alt stat membru al Uniunii, Comisia va prezenta un cadru european privind proprietatea intelectuală care va contribui în special la consolidarea comerțului electronic și a tehnologiilor digitale.

În ceea ce privește accesul la finanțare, în special în cazul IMM-urilor și al întreprinderilor inovatoare nou înființate, un pachet de măsuri - cum ar fi crearea unui pașaport pentru capitalul de risc, menit să înlăture obstacolele transfrontaliere, inclusiv obstacolele fiscale cauzate de reglementările naționale divergente - pot contribui la reducerea costurilor suportate de întreprinderile nou create prin aplicarea unor prime de risc mai scăzute, încurajându-se astfel inovarea. Comisia va aborda, de asemenea, problema atragerii de investitori străini pe termen lung în UE.

2.Primii pași pe calea îndeplinirii obiectivelor strategiei Europa 2020

Consiliul European din iunie 2010, în cadrul căruia s-a adoptat strategia Europa 2020 și cele cinci obiective principale ale UE, a solicitat statelor membre să ia măsuri acum „pentru a pune în practică aceste priorități ale politicilor la nivelul lor. Statele membre ar trebui, menținând un dialog intens cu Comisia, să își stabilească rapid obiectivele naționale, ținând cont de pozițiile lor inițiale și de circumstanțele la nivel național și în conformitate cu procedurile naționale de luare a deciziilor. Acestea ar trebui să identifice, de asemenea, principalele blocaje în calea creșterii economice și să indice, în programele lor naționale de reformă, modul în care intenționează să le abordeze.”

În toamna anului 2010, în strânsă cooperare cu Comisia, statele membre au lucrat la stabilirea obiectivelor naționale și la elaborarea unor strategii de punere în aplicare a acestora. Fiecare stat membru era invitat să prezinte, până la jumătatea lunii noiembrie, un proiect de program național de reformă („PNR”), care să cuprindă obiectivele naționale vizate, precum și reformele necesare pentru îndeplinirea acestora și înlăturarea obstacolelor persistente în calea creșterii. Faptul că fiecare stat membru își stabilește propriul nivel de ambiții în ceea ce privește obiectivele generale ale strategiei Europa 2020 reprezintă un element important al acestei strategii, obiectivele naționale fiind „asumate politic”, adică fac obiectul unei dezbateri politice interne.

Toate statele membre, cu două excepții, și-au stabilit obiectivele naționale. Unele state au prezentat numai obiective provizorii sau calitative. În plus, având în vedere caracterul preliminar al acestei reflecții, unele obiective sunt prezentate sub formă de intervale sau de „obiective minime”, bazate pe politicile actuale.

Deși nu se pot trage concluzii finale din datele preliminare prezentate în proiectele de PNR, pot fi identificate câteva tendințe cu caracter general. Există riscul ca obiectivele stabilite la nivel național să fie destul de puțin ambițioase și să se concentreze prea mult pe termen scurt, neacordându-se suficientă atenție trasării unor traiectorii de reformă care să acopere întreaga perioadă până în 2020. Scopul stabilirii acestor obiective nu este pur numeric – se dorește ca fiecare stat membru să simtă impulsul de a se angaja în înregistrarea unor progrese măsurabile în domeniile-cheie identificate în cele cinci obiective principale. În majoritatea cazurilor, însumarea obiectivelor naționale provizorii arată că UE mai are etape de parcurs pentru a îndeplini principalele obiective stabilite de Consiliul European. Este de înțeles că pentru unele statele membre poate fi greu să își asume angajamente ambițioase într-o perioadă de incertitudine economică. Cu toate acestea, în logica programelor naționale de reformă pe termen lung, important este să se stabilească o traiectorie care să țină seama de circumstanțele actuale, dar care să vizeze îndeplinirea rezultatului potrivit la sfârșitul perioadei. Întrucât este conștientă că acesta este primul an în care se aplică o nouă abordare, iar multe state membre au dificultăți în ceea ce privește adoptarea de măsuri ambițioase într-o perioadă de consolidare fiscală, Comisia propune efectuarea unei evaluări la jumătatea perioadei, în 2014. Astfel, UE va putea analiza dacă nivelul de progres dorit poate fi atins și va putea lua măsuri suplimentare, dacă este cazul.

Secțiunea următoare oferă o imagine de ansamblu preliminară a proiectelor de obiective naționale actuale, prezentate în tabelul din anexă. Până în aprilie 2011, se așteaptă ca toate statele membre să își stabilească obiective naționale precise pentru fiecare dintre cele cinci obiective principale ale UE. Începând de anul viitor, „analiza anuală a creșterii” va monitoriza mai îndeaproape progresele înregistrate în ceea ce privește principalele obiective, pe baza obiectivelor naționale finalizate.

2.1.Ocuparea forței de muncă

Obiectivul principal al UE este atingerea, până în 2020, a unei rate de ocupare de 75 % pentru femeile și bărbații cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani; acest obiectiv urmează să fie îndeplinit printr-o mai mare participare a tinerilor, a lucrătorilor mai în vârstă, a lucrătorilor cu un nivel scăzut de calificare, precum, și printr-o mai bună integrare a migranților legali. Participarea scăzută la piața forței de muncă este de mult timp unul dintre punctele slabe ale Europei din punct de vedere structural. Înainte de criză, ratele de ocupare în Europa erau cu câteva puncte procentuale mai mici decât cele din SUA și Japonia. Din cauza crizei, a crescut dramatic rata șomajului, iar schimbările demografice riscă să reducă și mai mult forța de muncă disponibilă. O mai mare participare la piața forței de muncă ar avea un impact semnificativ asupra viitoarei creșteri a Europei.

Din analiza proiectelor de PNR rezultă că statele membre și-au însușit acest obiectiv și și-au propus, în mare parte, să rezolve problema blocajelor de pe piața forței de muncă. Majoritatea statelor membre și-au fixat un obiectiv precis, în timp ce Austria, Belgia, Cipru, Italia și Slovacia și-au fixat anumite intervale. Țările de Jos și Regatul Unit al Marii Britanii nu și-au fixat încă un obiectiv național oficial. Obiectivele propuse variază între 62,9 % (Malta) și 80 % (Suedia).

Dacă toate statele membre și-ar atinge obiectivul național pe care și l-au propus pentru 2020 sau ar atinge valorile inferioare ale intervalului stabilit, rata medie de ocupare în statele membre UE care și-au fixat un obiectiv național ar fi de 72,4 %. Dacă toate statele membre ar atinge valorile superioare ale propriului interval, această rată de ocupare medie în UE ar fi de 72,8 %. Cu alte cuvinte, pe baza obiectivelor naționale actuale privind rata de ocupare, ar lipsi 2,2-2,6 puncte procentuale pentru ca UE să își atingă obiectivul de 75 %.

2.2.Cercetare și dezvoltare

Atât în ceea ce privește resursele investite, în special cele din sectorul privat, cât și în ceea ce privește eficacitatea cheltuielilor, Europa este mult în urma Statelor Unite ale Americii și a altor economii avansate. O astfel de diferență are efecte negative asupra perspectivelor de creștere, în special pentru sectoarele cu cel mai mare potențial de creștere. Obiectivul prevăzut în strategia Europa 2020 constă în îmbunătățirea condițiilor de investiții în domeniul cercetării și dezvoltării (C&D), astfel încât nivelul de investiții combinate - private și publice – să ajungă la cel puțin 3 % din PIB.

Nivelul agregat calculat pe baza tuturor obiectivelor naționale provizorii este de 2,7-2,8 % din PIB, care este sub obiectivul preconizat de 3 % din PIB investit în C&D, dar care reprezintă un efort semnificativ, în special în contextul bugetar actual. Unele state membre au adoptat măsuri menite să asigure o creștere semnificativă a investițiilor publice în cercetare, inovare și educație, întrucât sunt conștiente de faptul că aceste investiții vor contribui la viitoarea creștere. Unele state membre au stabilit obiective ambițioase, dar realiste, în ciuda faptului că le este greu să se angajeze în ceea ce privește îndeplinirea componentei private a obiectivului lor de investiții în C&D.

Un alt aspect strâns legat de performanțele UE în ceea ce privește inovarea este ponderea economică a întreprinderilor inovatoare care înregistrează o creștere rapidă 6 . Statele membre trebuie să înceapă să își adapteze reformele pentru a înlătura obstacolele existente în calea creșterii întreprinderilor inovatoare, în special prin îmbunătățirea condițiilor-cadru și a accesului la finanțare.

2.3.Combaterea schimbărilor climatice și politica energetică

Înregistrarea unei creșteri durabile înseamnă transformarea Europei într-o economie și o societate competitivă, eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor și cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Această viziune este în acord cu cele trei obiective ale strategiei Europa 2020: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20 % față de nivelurile din 1990 sau cu 30 %, dacă există condiții favorabile în acest sens; creșterea la 20 % a ponderii surselor regenerabile de energie în consumul final de energie și creșterea cu 20 % a eficienței energetice.

Există deja obiective naționale în ceea ce privește sursele regenerabile de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În ceea ce privește eficiența energetică, analiza proiectelor de PNR indică faptul că, în acest stadiu, statele membre s-au implicat parțial în îndeplinirea acestui obiectiv. Unele state membre nu au oferit indicații în ceea ce privește acest obiectiv, în timp ce altele au folosit metodologii diferite pentru a-și exprima obiectivele naționale. Având în vedere aceste diferențe și caracterul incomplet al informațiilor, se impune clarificarea urgentă a obiectivelor pe care trebuie să le îndeplinească fiecare stat membru.

Evaluarea preliminară arată însă faptul că eforturile cumulate ar duce la o scădere mai mică de 10 %, ceea ce înseamnă că nu s-ar atinge obiectivul general al UE de reducere a consumului de energie cu 20 % până în 2020. Acest lucru constituie un motiv de îngrijorare, întrucât eficiența energetică este cel mai rentabil mod de reducere a emisiilor, de îmbunătățire a securității energetice și a competitivității, de micșorare a prețurilor la energie, precum și de creare de noi locuri de muncă. În același fel, în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice, măsurile existente sau prevăzute nu sunt încă suficiente pentru îndeplinirea obiectivelor principale stabilite pentru 2020.

2.4.Educație și formare

Promovarea inovării și a creșterii necesită, de asemenea, suficientă forță de muncă calificată și formată. Este esențial să existe o populație cu un nivel ridicat de calificare pentru a face față provocărilor legate de evoluția demografică și de incluziunea socială în Europa. Investiția în educație de calitate, în formare și în învățarea de-a lungul vieții reprezintă, așadar, o dimensiune-cheie pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

Strategia Europa 2020 stabilește un dublu obiectiv principal în ceea ce privește educația, și anume ca, până în 2020, procentajul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care părăsesc timpuriu școala să fie mai mic de 10 %, iar tinerii europeni cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani care și-au terminat studiile superioare sau de un nivel echivalent să fie de cel puțin 40 %. Din analiza proiectelor de PNR reiese că, în medie, se acordă mai multă atenție analizării provocărilor actuale și posibilelor răspunsuri decât definirii unor planuri și măsuri de reformă concrete. În majoritatea proiectelor de PNR, nu este clar dacă măsurile descrise sunt lansate sau cel puțin adaptate în funcție de prioritățile menționate în strategia Europa 2020.

Toate proiectele de PNR au stabilit obiective naționale de reducere a numărului de cazuri de părăsire timpurie a școlii și de creștere a numărului de absolvenți de studii superioare, cu excepția Regatului Unit (care nu a stabilit niciun obiectiv în acest sens) și a Țărilor de Jos (care stabilesc un obiectiv privind părăsirea timpurie a școlii, dar nu și unul privind învățământul superior).

În ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii, în timp ce unele state membre și-au stabilit obiective extrem de ambițioase, se pare că, în ciuda eforturilor generale, Europa nu va putea atinge obiectivul de 10 % până în 2020. Pe baza obiectivelor înscrise în proiectele de PNR, neținând seama de țările care nu și le-au definit încă (Regatul Unit pentru ambele obiective, iar Țările de Jos pentru învățământul superior), se preconizează ca până în 2020 ponderea cazurilor de părăsire timpurie a școlii să fie de 10,5 %; prin urmare, obiectivul european comun de 10 % nu va fi îndeplinit. În cifre absolute, acest lucru înseamnă că, în 2020, numărul tinerilor europeni care vor părăsi școala va crește cu 200 000.

Și în cazul învățământului superior, obiectivele naționale prezentate în stadiul actual nu sunt suficient de ambițioase pentru a îndeplini obiectivul global pentru 2020. Rata totală de absolvenți de învățământ superior va fi de 37,3 % până în 2020, ceea ce înseamnă că nu se va îndeplini obiectivul european comun de 40 %. În cifre absolute, acest lucru înseamnă că, în 2020, vor fi cu 800 000 mai puțini absolvenți de învățământ superior cu vârsta cuprinsa între 30 și 34 de ani decât dacă ar fi fost atins obiectivul de 40 %.

2.5.Incluziunea socială și combaterea sărăciei

Creșterea nu poate fi considerată durabilă decât atunci când beneficiile acesteia se răsfrâng asupra tuturor segmentelor societății. Cu toate acestea, în ultimul deceniu, inegalitatea s-a extins în Europa, un număr tot mai mare de persoane trăind în sărăcie și fiind victime ale excluziunii sociale. Criza economică a dus la creșterea dramatică a numărului de persoane care trăiesc sau care riscă să trăiască sub pragul sărăciei. Inversarea acestei tendințe și asigurarea coexistenței creșterii și a coeziunii sociale reprezintă un obiectiv-cheie al strategiei Europa 2020. Obiectivul principal al UE este reducerea numărului cetățenilor europeni care trăiesc sub pragul sărăciei cu 25 %, ceea ce ar însemna scoaterea a peste 20 de milioane de persoane din sărăcie. Obiectivul este definit pe baza a trei indicatori 7 care reflectă multiplele fațete ale sărăciei și ale excluziunii în Europa. Astfel, conceptul inițial de sărăcie monetară relativă este extins, pentru a integra dimensiunea nemonetară a sărăciei și situațiile de excluziune de pe piața forței de muncă. Acest lucru reflectă, de asemenea, diversitatea situațiilor și a priorităților existente la nivelul statelor membre.

Analiza preliminară arată că sărăcia relativă rămâne o provocare importantă în majoritatea țărilor UE. Îmbunătățirea nivelului de trai global poate contribui în mod semnificativ la reducerea sărăciei și a excluziunii în țările în care PIB-ul pe cap de locuitor este mai scăzut, iar procentajul persoanelor care suferă de lipsuri materiale grave este ridicat. Combaterea excluziunii de pe piața forței de muncă reprezintă o prioritate pentru toate țările, inclusiv pentru cele cu sisteme de asistență socială dezvoltate care asigură o protecție relativ bună a persoanelor împotriva sărăciei monetare, dar care oferă puține stimulente sau/și puțin sprijin persoanelor celor mai îndepărtate de piața forței de muncă pentru a se integra în cadrul acesteia.

În proiectele de PNR, majoritatea țărilor și-au stabilit obiective în acest sens, chiar dacă acestea nu sunt la fel de ambițioase precum cele convenite în cadrul Consiliului European. Majoritatea statelor membre au folosit cei trei indicatori conveniți pentru a defini obiectivul UE, fiind de acord că, pentru a combate sărăcia sub toate aspectele sale, sunt necesare strategii cuprinzătoare. Cu toate acestea, ar trebui ca obiectivele propuse să fie mai ambițioase, pentru a reflecta interacțiunea dintre acestea, în special legătura dintre participarea la piața forței de muncă și sărăcie. Este urgent ca cele câteva țări care nu și-au stabilit încă obiectivele să finalizeze rapid acest proces.

3.Programe naționale de reformă

3.1.Proiectele de programe naționale de reformă

Obiectivele strategiei Europa 2020 reprezintă un element central al programelor naționale de reformă, care ar trebui să reprezinte un program de reformă mult mai amplu și mai cuprinzător. Statele membre au fost invitate să își transmită proiectele de PNR până la 12 noiembrie 2010 și să includă următoarele patru componente:

–un scenariu macroeconomic pe termen mediu: toate proiectele de programe naționale de reformă conțin un scenariu macroeconomic și acordă o atenție specială obstacolelor macrostructurale în calea creșterii, în special în domeniul fiscal;

–obiectivele naționale transpun obiectivele principale ale strategiei Europa 2020: majoritatea proiectelor de programe naționale de reformă le-au inclus (a se vedea cele de mai sus);

–o identificare a principalelor obstacole în calea creșterii și a creării de noi locuri de muncă. În cele mai multe cazuri, proiectele de PNR au confirmat existența obstacolelor în calea creșterii identificate de Comitetul pentru politică economică în iunie 2010 și de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă în octombrie 2010. În unele cazuri, au fost introduse câteva modificări suplimentare;

–principalele măsuri menite să „acorde prioritate” adoptării de inițiative de stimulare a creșterii. Aproape niciunul dintre proiecte nu menționa acordarea de prioritate reformelor structurale pentru a stimula creșterea durabilă pe termen mediu și lung.

Proiectele de PNR variază în ceea ce privește nivelul detaliilor și gradul de pregătire, unele fiind mai complete și mai avansate decât altele. În general, presiunile exercitate asupra potențialei creșteri și a ocupării forței de muncă nu sunt pe deplin luate în calcul în cadrul proiectelor de PNR. Scenariile macroeconomice prezentate de statele membre au tendința de a fi excesiv de optimiste, comparativ cu evaluarea făcută de Comisie. În același timp, scenariile privind ocuparea forței de muncă sunt prea pesimiste, întrucât sunt influențate de factori negativi pe termen scurt. În urma unei examinări preliminare a proiectelor de PNR rezultă următoarele aspecte principale:

–marea majoritate a statelor membre se confruntă cu provocări fiscale semnificative în încercarea de a reduce deficitele structurale și ratele de îndatorare, care sunt, de multe ori, ridicate și de a controla costurile cauzate de îmbătrânirea populației. În multe țări, consolidarea calității finanțelor publice și a cadrului instituțional printr-un control bugetar mai riguros ar putea avea efecte pozitive asupra sustenabilității;

–majoritatea statelor membre au subliniat necesitatea asigurării unui sector financiar stabil și funcțional, capabil să asigure servicii de intermediere financiară fără ajutor din partea statului. Printre provocările existente în acest domeniu se numără supraîndatorarea gospodăriilor, asigurarea unei supravegheri reglementare eficace și existența unui sector bancar funcțional;

–corectarea dezechilibrelor în materie de competitivitate și de cont curent este importantă pentru toate statele membre, dar în special pentru buna funcționare a UEM. În zona euro, este vorba despre acțiuni de reducere a dezechilibrelor interne, de exemplu consolidarea condițiilor privind cererea internă, ajustarea salariilor și a prețurilor relative, sporirea flexibilității salariilor și realocarea resurselor din sectorul necomercial către cel comercial;

–de asemenea, toate statele membre au menționat necesitatea îmbunătățirii participării la piața forței de muncă și/sau a condițiilor de ocupare a forței de muncă, precum și găsirea unor soluții pentru rezolvarea următoarelor probleme: proasta funcționare a piețelor forței de muncă, segmentarea pieței forței de muncă, mobilitatea ocupațională și geografică insuficientă, lipsa stimulentelor pentru găsirea unui loc de muncă și excluderea unor diverse grupe de vârstă;

–de asemenea, majoritatea statelor membre au recunoscut că există provocări legate de îmbunătățirea productivității și de facilitarea tranziției către o producție și exporturi cu valoare adăugată mai mare; acestea se referă la mărirea investițiilor de capital, asigurarea unui mediu de reglementare eficient în ceea ce privește întreprinderile, asigurarea eficacității administrative, precum și la promovarea unor niveluri mai ridicate de concurență;

–în final, statele membre recunosc necesitatea promovării capacității de inovare și a consolidării investițiilor în capitalul uman, în vederea sporirii potențialului de creștere și a reducerii disparităților de pe piața forței de muncă.

Cu toate acestea, în această etapă, politicile prezentate în proiectele de PNR nu oferă un răspuns clar la provocările macroeconomice importante și la blocajele în materie de creștere. De multe ori, acțiunile de politică se referă mai degrabă la instrumente cu ajutorul cărora ar putea fi abordate provocările, decât la măsuri concrete. S-au oferit multe detalii privind măsurile de consolidare fiscală, însă s-a acordat o atenție redusă reformelor structurale care ar putea stimula creșterea pe termen mediu și lung. Multe proiecte de PNR oferă o imagine de ansamblu a măsurilor planificate care le-ar permite statelor membre să își atingă obiectivele naționale. De multe ori, însă, lista conține măsuri deja puse în aplicare sau aflate deja într-un stadiu destul de avansat. De multe ori, acțiunile de politică prevăzute sunt prezentate în termeni destul de vagi, oferindu-se puține detalii legate de natura exactă a măsurilor, calendarul de punere în aplicare, incidența preconizată, riscul unei puneri în aplicare incomplete sau ineficiente, costurile bugetare și utilizarea fondurilor structurale ale UE. Fac excepție de la această tendință programele prezentate de statele membre beneficiare de asistență financiară, care au prezentat măsuri mai detaliate.

3.2.Cooperarea în perspectiva programelor naționale de reformă finale

Intervalul de timp dintre prezentarea proiectelor de PNR și a versiunilor finale ale acestora va fi folosit pentru a organiza schimburi între Comisie și statele membre, precum și o evaluare inter pares în cadrul Consiliului. În noiembrie 2010, aspectele legate de ocuparea forței de muncă cuprinse în proiectele de PNR au făcut obiectul unei evaluări inter pares în cadrul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă, iar, în decembrie, aspectele macroeconomice au făcut obiectul unei analize orizontale în cadrul Comitetului de politică economică.

După adoptarea prezentei analize anuale a creșterii, care oferă statelor membre o orientare generală în vederea finalizării programelor naționale de reformă, Comisia va contacta din nou statele membre pentru a purta discuții bilaterale privind finalizarea acestor programe, ținând seama de această orientare și de circumstanțele specifice fiecăruia.

În paralel, ar trebui finalizate consultările naționale, pentru a asigura o asumare puternică a PNR. La aceste consultări ar trebui să participe actori politici (parlamentele naționale, autoritățile regionale și locale), precum și parteneri sociali și alte părți interesate. Doar într-un număr limitat de cazuri proiectele de PNR au făcut deja obiectul unor consultări la diferite niveluri. Dacă unele state membre au anunțat că vor începe consultările înainte de finalizarea PNR, majoritatea nu au prezentat informații cu privire la procesul de consultare.

Faptul că nu se acordă suficientă atenție reformelor structurale care ar putea stimula creșterea pe termen mediu și lung reprezintă un motiv de îngrijorare. În lipsa unor astfel de politici de stimulare a creșterii, strategiile de consolidare s-ar putea dovedi contraproductive.

Scopul este ca programele naționale de reformă finale să corespundă unui program de reformă cu obiective clare, pentru care statele membre și diverșii actori din statele membre să își asume responsabilitatea la nivel politic, respectând, în același timp, anumite criterii comune necesare pentru a permite crearea de sinergii și o mai bună monitorizare. În special, PNR-urile finale ar trebui să cuprindă următoarele aspecte:

–o estimare a creșterii potențiale și reale a producției pe termen mediu pentru o perioadă de (cel puțin) patru ani. Prin urmare, scenariile macroeconomice prezentate în cadrul programelor pentru 2011 ar trebui să acopere perioada până în 2014;

–obiective ambițioase și realiste pentru toate cele cinci obiective principale ale UE, însoțite de traiectorii de îndeplinire a obiectivelor până în 2020 și o evaluare la jumătatea perioadei, în 2014;

–mai multe detalii privind măsurile pe termen lung, în afara celor aflate în pregătire, inclusiv un plan coerent de reformare a sistemelor de cercetare și inovare, bazat pe analiza punctelor forte și a punctelor slabe ale fiecărui stat membru 8 ;

–implicațiile bugetare ale reformelor, menționându-se clar, dacă este cazul, progresele înregistrate la nivel național și planurile de utilizare a fondurilor structurale pentru susținerea unor investiții favorabile creșterii;

–măsuri menite să elimine obstacolele în calea creșterii, inclusiv detalii privind calendarul, efectele preconizate și consecințele bugetare. Aceste măsuri vor viza motoarele de creștere sau condițiile-cadru care favorizează creșterea; printre acestea se pot număra, de exemplu, măsuri de sprijinire a pieței interne, a mediului de afaceri, a creșterii și a internaționalizării IMM-urilor, a reformelor structurale pe piețele serviciilor (Directiva privind serviciile, de exemplu), a trecerii la o societate și o economie digitale, a îmbunătățirii condițiilor de care beneficiază consumatorii etc. Avantajele, în special din punct de vedere al productivității, ale unei folosiri mai extinse a tehnologiilor informației și comunicării sunt binecunoscute și, prin urmare, necesită, în multe cazuri, măsuri strategice specifice;

–informații privind participarea și contribuțiile diferitelor părți interesate. De asemenea, în acest context, ar trebui să se menționeze eforturile de comunicare menite să aducă programele de reformă mai aproape de părțile interesate și de cetățeni, precum și mecanismele de monitorizare a implementării reformelor în statele membre.

4.Concluzii

Pentru această primă analiză anuală a creșterii, monitorizarea și evaluarea progreselor înregistrate reprezintă o provocare deosebită, având în vedere faptul că strategia Europa 2020 a intrat în vigoare de puțin timp. În lunile care au urmat adoptării strategiei și aprobării acesteia de Consiliul European în iunie 2010, măsurile luate la nivelul UE au vizat, în mod firesc, stabilirea cadrului și lansarea celor șapte inițiative emblematice. La rândul lor, statele membre au întreprins primele acțiuni de punere în aplicare a programelor lor de reformă. Având în vedere elementul de noutate pe care îl presupune primul ciclu de punere în aplicare a strategiei Europa 2020, statele membre au prezentat proiecte de programe naționale de reformă, premergătoare documentelor finale care vor fi prezentate până în luna aprilie 2011.

Analiza tematică arată că există un consens general cu privire la necesitatea de a realiza urgent consolidarea fiscală și de a reinstaura ordinea în sectoarele financiar și bancar, însă s-au depus mai puține eforturi în ceea ce privește definirea reformelor necesare pentru corectarea dezechilibrelor și reluarea creșterii economice și a creării de locuri de muncă. Același lucru se întâmplă și în cazul obiectivelor naționale preliminare, care indică faptul că, probabil, obiectivele principale convenite la nivelul UE nu vor fi îndeplinite. Cu toate acestea, datele preliminare arată că decalajele nu sunt atât de mari și că pot fi depășite dacă, în anii următori, se vor întreprinde acțiuni ferme. În primii ani, importantă este crearea unei dinamici care să ducă la îndeplinirea obiectivelor și care să mobilizeze toate statele membre, indiferent de punctul de plecare al fiecăruia. În următoarele luni, ar trebui să se acorde prioritate progreselor înregistrate în domeniul reformelor structurale prin adoptarea de măsuri la nivel național și prin acordarea de prioritate măsurilor de stimulare a creșterii în cadrul inițiativelor emblematice, în conformitate cu principalele mesaje din prezenta analiză anuală a creșterii.

Principalele teme abordate cu ocazia „semestrului european” vor fi revenirea la disciplina bugetară și la stabilitatea macroeconomică, realizând, în același timp, reforme structurale. Pe baza concluziilor Consiliului European din luna martie, Comisia va evalua planurile naționale de reformă și programele de stabilitate și/sau convergență până în iunie 2011, va face fiecărui stat membru recomandări integrate specifice, bazate pe orientările integrate aferente strategiei Europa 2020 și va oferi asistență în ceea ce privește politica bugetară în cadrul pactului de stabilitate și de creștere 9 . Recomandările și avizul Consiliului privind programele de stabilitate și de convergență vor fi adoptate de Consiliu în iulie 2011. Apoi, Uniunii și statelor membre le va reveni sarcina de a transpune aceste recomandări și avize în decizii concrete atunci când își vor elabora bugetele naționale pentru 2012, în a doua jumătate a anului.

Anexă:
Obiective provizorii pentru strategia Europa 2020 10

(1) Concluziile Consiliului European din 17 iunie 2010.

(2) „O agendă digitală pentru Europa” [COM(2010) 245 final/2 din 19.5.2010], „Tineretul în mișcare” [COM(2010) 477 din 15.9.2010], „O Uniune a inovării” [COM(2010) 546 din 6.10.2010], „O politică industrială adaptată erei globalizării” [COM(2010) 614 din 28.10.2010], „O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă: o contribuție europeană la ocuparea integrală a forței de muncă” [(COM(2010)682 din 23.11.2010], „Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale: un cadru european pentru coeziunea socială și teritorială” [COM (2010) 758 din 16.12.2010]. Inițiativa „O Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor” va fi prezentată până la sfârșitul lunii ianuarie 2011.

(3) „Către un Act privind piața unică” [COM(2010) 608 din 27.10.2010].

(4) „Revizuirea bugetului UE” - COM(2010) 700, 19.10.2010.

(5) ”Comerț, creștere și afaceri internaționale. Politica comercială – componentă - cheie a strategiei UE 2020” [COM(2010) 612 din 9.11.2010].

(6) Comisia creează un astfel de indicator ca răspuns la solicitarea Consiliului European - COM(2010) 546 din 6.10.2010, p. 29.

(7) Rata expunerii la riscul de sărăcie, lipsuri materiale grave și persoane care trăiesc în familii cu intensitate de lucru foarte scăzută.

(8) Pentru a efectua această analiză, statele membre sunt încurajate să folosească „instrumentul de autoevaluare” prezentat în inițiativa emblematică „O Uniune a inovării” [COM(2010) 546 (final)].

(9) Recomandarea Consiliului din 13 iulie 2010 privind orientările generale pentru politicile economice ale statelor membre și ale Uniunii (2010/410/UE) și Decizia Consiliului din 21 octombrie 2010 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (2010/707/UE), care formează împreună orientările integrate ale strategiei Europa 2020.

(10) Obiectivele naționale finale vor fi stabilite în cadrul programelor naționale de reformă în aprilie 2011.

(11) Obiectivele naționale de reducere a emisiilor, definite în Decizia 2009/406/CE (denumită „Decizia de partajare a eforturilor”) vizează emisiile care nu fac obiectul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii. Emisiile vizate de schema de comercializare a certificatelor de emisii vor fi reduse cu 21 %, comparativ cu nivelurile din 2005. În total, reducerea corespunzătoare globală a emisiilor va fi de -20 %, comparativ cu nivelurile din 1990.

(12) A se remarca faptul că proiecțiile naționale variază și în funcție de anul/anii de referință pentru estimarea economiilor.

(13) Contribuția estimată la obiectivul UE.

RO

Bruxelles, 12.1.2011

COM(2011) 11 final

ANALIZĂ ANUALĂ A CREȘTERII

ANEXA 3

PROIECT DE RAPORT COMUN PRIVIND OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

ANALIZĂ ANUALĂ A CREȘTERII

ANEXA 3

PROIECT DE RAPORT COMUN PRIVIND OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

Raportul comun privind ocuparea forței de muncă din acest an, prevăzut la articolul 148 din TFUE, face parte din pachetul de măsuri adoptate de Comisie în vederea lansării „semestrului european”. În plus față de contribuția majoră pe care raportul o aduce consolidării orientării economice, acesta constituie în primul rând o analiză prospectivă a mesajelor-cheie privind ocuparea forței de muncă incluse în analiza anuală a creșterii. Analiza și mesajele pe care le conține se bazează pe situația ocupării forței de muncă în Europa, pe punerea în aplicare a orientărilor privind ocuparea forței de muncă 1 , precum și pe rezultatele examinării, pentru fiecare țară, a proiectelor de programe naționale de reformă efectuată de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă 2 .

1.Incidența rezultatelor în materie de ocupare a forței de muncă asupra situației cadrului macroeconomic

Situația de pe piața forței de muncă s-a îmbunătățit, însă rămâne fragilă…

Piața forței de muncă din UE a continuat să se stabilizeze și există în prezent semne de redresare în unele state membre. Deteriorarea acesteia pare, într-adevăr, să se fi oprit în al doilea trimestru al anului 2010, când gradul de ocupare a forței de muncă a crescut cu 0,2% pentru prima dată în aproape doi ani. Cu toate acestea, cu 221,3 milioane de persoane active 3 , gradul de ocupare a forței de muncă era atunci mai mic cu 5,6 milioane de persoane comparativ cu valoarea înregistrată în al doilea trimestru al anului 2008, reflectând declinul semnificativ din industria prelucrătoare și din sectorul construcțiilor. De asemenea, numărul lucrătorilor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani era de 208,4 milioane de persoane, reprezentând o rată de ocupare a forței de muncă de 68,8% 4 .

Rata șomajului, în prezent de 9,6%, a rămas neschimbată din luna februarie 2010 și s-a stabilizat, în linii mari. Numărul șomerilor se ridică la 23,1 milioane de persoane. Șomajul pe termen lung este în creștere în toate grupurile de populație, dar într-o măsură diferită. Din totalul șomerilor, 5 milioane de persoane nu au avut un loc de muncă timp de 6-11 luni. Criza a agravat riscul șomajului în rândul persoanelor cu un nivel scăzut de calificare și al migranților din țări terțe. Șomajul în rândul tinerilor, care se ridică în prezent la 5,2 milioane de persoane, a crescut cu aproape 1,2 milioane de unități față de nivelul cel său mai scăzut din primăvara anului 2008 (o creștere de aproape 30%). În ciuda acestui fapt, piața forței de muncă pentru tineri în UE a continuat să se îmbunătățească din toamna anului trecut, șomajul în rândul tinerilor înregistrând, în general, o scădere începând cu septembrie 2009. Rata șomajului în rândul tinerilor reprezintă în prezent 20,4% în UE, fiind cu 0,1 puncte procentuale mai scăzută decât cu un an în urmă.

Ca urmare a creșterii constante a șomajului, numărul beneficiarilor de prestații de șomaj a continuat să crească între iunie 2009 și iunie 2010 în majoritatea statelor membre. De asemenea, numărul beneficiarilor sistemelor de asistență socială (fără plata contribuțiilor) a crescut semnificativ în majoritatea statelor membre, iar, în unele țări, aceste sisteme au atenuat cea mai mare parte a impactului social al crizei. Nu s-a constatat nicio presiune puternică asupra sistemelor de invaliditate, dar numărul de pensionări anticipate a crescut în câteva țări.

... cu unele neconcordanțe pe termen scurt, ...

Recent, cererea de forță de muncă a continuat să dea semne de îmbunătățire relativă, numărul de locuri de muncă vacante, al cererilor de locuri de muncă pe internet și al locurilor de muncă propuse de agențiile de muncă temporară depășind nivelurile observate cu un an în urmă.

Cu toate acestea, există preocupări din ce în ce mai mari cu privire la o neconcordanță între cerere și ofertă. În ultimul an, s-a observat o creștere atât a ratei șomajului, cât și a ratei locurilor de muncă vacante, ceea ce ar putea indica o neconcordanță între competențele persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și competențele necesare pentru locurile de muncă disponibile. Acest lucru trebuie monitorizat cu atenție în următoarele trimestre pentru a verifica dacă tendința ascendentă înregistrată în ultimul an este pur și simplu temporară sau riscă să devină structurală. De fapt, sectoarele care se redresează cel mai rapid nu sunt cele care au desființat cele mai multe locuri de muncă la începutul crizei, ceea ce reflectă, probabil, o schimbare a competențelor necesare și a nevoilor sectoriale în timpul crizei.

...existența unei preocupări cu privire la competitivitate ...

Ca răspuns la criza economică, majoritatea statelor membre au recurs la măsuri de șomaj parțial (MSP) pentru a permite firmelor să absoarbă scăderea producției fără a fi nevoite să disponibilizeze imediat personal ca urmare a acestui fapt. Dezavantajul recurgerii la MSP este conservarea locurilor de muncă și scăderea ulterioară a productivității pe lucrător. Încetinirile anterioare ale creșterii economice, în care s-au aplicat măsuri de conservare a locurilor de muncă, au fost, în general, urmate de perioade de creștere fără crearea de locuri de muncă, deoarece creșterea producției era mai degrabă rezultatul unei îmbunătățiri a productivității și a timpului de lucru, decât al creării unor locuri de muncă suplimentare. Creșterea productivității muncii a fost negativă pe toată perioada cuprinsă între mijlocul anului 2008 și primul trimestru din 2009, însă, ulterior, a devenit pozitivă, atingând o valoare de aproximativ 2% pe an.

Odată cu criza economică, menținerea competitivității și sprijinirea cererii de forță de muncă prin diminuarea costurilor totale ale forței de muncă au căpătat o mai mare relevanță în statele membre. Datele disponibile sugerează că nivelul salariilor s-a adaptat destul de bine la conjunctura cererii scăzute în zona euro în ansamblul său - deși cu un anumit decalaj, ca urmare a convențiilor colective pe durată mai lungă -, salariile negociate înregistrând o creștere anuală de 3,5% în al treilea trimestru din 2008, creșterea fiind de doar 2,1% în trimestrul al doilea din 2010, în zona euro.

Costurile unitare reale în UE au cunoscut o creștere considerabilă din al treilea trimestru al anului 2008 până la jumătatea anului 2009, însă ulterior au scăzut la fel de rapid și, în al doilea trimestru din 2010, scăderea a ajuns la -2% pe an, ceea ce sugerează că acestea nu ar trebui să reprezinte o amenințare pentru competitivitatea UE în ansamblul său. Cu toate acestea, în cazul unor țări ar fi necesară o reducere suplimentară a costurilor totale ale forței de muncă pe lucrător pentru a restabili competitivitatea externă a UE la nivelurile la care se afla înainte de criză.

... și necesitatea luării unor măsuri privind impozitarea veniturilor salariale și contribuțiile la asigurările sociale

Și statele membre au depus eforturi pentru reducerea costurilor salariale indirecte, astfel cum este ilustrat de sarcina fiscală 5 . În timpul crizei, reducerile contribuțiilor la asigurările sociale (CAS) pentru a stimula cererea de forță de muncă au fost de obicei condiționate de crearea netă de locuri de muncă - adică, limitată, în mare măsură, la noi angajări - în mai multe state membre. De asemenea, unele țări au luat măsuri privind reducerea generală a CAS plătite de angajatori, cel mai adesea cu caracter permanent. Reducerile costurilor salariale indirecte au fost în mare măsură orientate către persoanele care au cele mai mari dificultăți în găsirea unui loc de muncă, cum ar fi cele cu un nivel scăzut de calificare, tinerii șomeri, șomerii pe termen lung și lucrătorii în vârstă.

2.Identificarea domeniilor prioritare ale reformelor de stimulare a creșterii economice

Realizarea obiectivelor principale convenite în domeniile ocupării forței de muncă, educației și incluziunii sociale necesită punerea în aplicare a unui spectru larg de acțiuni integrate cu scopul de a crea piețe ale muncii mai flexibile, mai sigure și mai favorabile incluziunii. Politicile de flexisecuritate sunt cel mai bun instrument în acest scop; cu toate acestea, cele patru componente ale flexisecurității (condiții contractuale flexibile și fiabile, politici active privind piața forței de muncă, învățarea de-a lungul vieții și sisteme moderne de securitate socială) trebuie consolidate pentru a se asigura o concentrare sporită asupra reformelor celor mai eficiente din punct de vedere al costurilor și , în același timp, furnizarea unei mai bune flexibilități și securități 6 .

Aceasta înseamnă, în primul rând, înlăturarea obstacolelor instituționale care împiedică buna funcționare a piețelor muncii din statele membre. Aceste blocaje pot avea efecte negative grave asupra creșterii ocupării forței de muncă și a bunei funcționări a pieței muncii și, într-o oarecare măsură, pot împiedica, de asemenea, incluziunea socială și reducerea sărăciei. Următoarea analiză are la bază domeniile de politică identificate de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă (EMCO) și Comitetul pentru protecție socială (SPC) ca fiind esențiale pentru monitorizarea punerii în aplicare a orientărilor.

2.1.Ocuparea integrală a forței de muncă

Realizarea obiectivului stabilit privind ocuparea integrală a forței de muncă necesită punerea în aplicare a acțiunilor integrate prevăzute în orientarea 7 privind ocuparea forței de muncă.

Participarea pe piața forței de muncă

Rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă (55-64 ani) este scăzută, ajungând la doar 46,4%. Această situație rezultă nu numai din practicile în materie de gestionare a vârstei existente pe piețele forței de muncă și la locurile de muncă, ci, în parte, și din diferitele tipuri de sisteme de pensionare anticipată și/sau de invaliditate. Funcționarea necorespunzătoare a piețelor forței de muncă pentru persoanele în vârstă (cerere redusă din partea angajatorilor, niveluri scăzute de îmbunătățire a competențelor, lipsa asistenței pentru căutarea unui loc de muncă, orientarea acestor persoane către prestații de pensionare anticipată, programe insuficiente de reintegrare și reconversie profesională după disponibilizare) poate provoca o ieșire timpurie a acestora de pe piața forței de muncă. De asemenea, în unele țări legăturile dintre contribuții, durata de ocupare a forței de muncă și valoarea drepturilor de pensie sunt limitate sau nu sunt suficient de vizibile.

Există o nevoie clară de a promova o mai mare implicare a femeilor pe piața forței de muncă. Rata ocupării forței de muncă în rândul femeilor din Europa (cu vârste între 20 și 64 ani) este în continuare de doar 62,4% . În unele țări, tratamentul fiscal inadecvat al celei de-a doua persoane care contribuie la venitul familiei (impozite efective mai ridicate pentru femeile căsătorite decât pentru persoanele necăsătorite) este considerat ca un obstacol care împiedică continuarea participării femeilor la piața forței de muncă sau revenirea lor în cadrul acestei piețe. Nivelul ridicat al ratelor marginale efective ale impozitelor, care rezultă din prevederile sistemului de impozitare a familiilor, eliminarea treptată a beneficiilor acordate pe baza mijloacelor de trai sau în funcție de venit (cum ar fi alocațiile pentru copii sau alocația pentru locuință), împreună cu neutilizarea indemnizațiilor de muncă reprezintă obstacole potențiale în calea revenirii femeilor pe piața forței de muncă în unele state membre.

Prea puțini tineri se integrează pe piața forței de muncă. Lipsa unor parcursuri personalizate în vederea angajării, care să combine servicii de orientare profesională, oportunități de îmbunătățire a competențelor, stagii de ucenicie de calitate și stagii profesionale anterioare angajării constituie o piedică în calea intrării tinerilor pe piața forței de muncă 7 . Din cauza lipsei de informații clare cu privire la noii veniți pe piața forței de muncă, angajatorii ezită să completeze posturile vacante, deoarece acestora nu le poate fi clar de la început nici care sunt abilitățile și nivelurile de productivitate ale persoanelor nou venite și nici dacă acestea vor răspunde exigențelor locului de muncă. Asigurarea unei pregătiri corespunzătoare a tinerilor pentru piața forței de muncă trebuie intensificată în multe state membre.

Funcționarea și segmentarea pieței forței de muncă

În cadrul a numeroase piețe ale forței de muncă, diferențele semnificative care există între nivelurile relative ale legislațiilor privind protecția ocupării forței de muncă au ca rezultat o distincție între lucrătorii cu contracte permanente, care se bucură de o bună protecție și lucrătorii cu contracte atipice, în cea mai mare parte temporare, care sunt mai puțin protejați. Impactul crizei a subliniat următorul aspect: pierderea locurilor de muncă în cazul lucrătorilor cu contracte temporare a fost de aproape patru ori mai mare decât în cazul celor încadrați în muncă cu contracte permanente. Deși munca temporară nu este un fenomen negativ în sine, funcția limitată pe care aceasta o are în instituirea unor relații permanente privind ocuparea forței de muncă constituie o piedică în calea unei mai bune productivități și a unor perspective profesionale și salariale mai bune - în special pentru tineri.

În același timp, multe state membre se confruntă cu tranziții insuficiente sau neperformante pe piața forței de muncă, piețele acestora fiind caracterizate prin rigiditate și o fluctuație relativ redusă de personal, care nu permit adaptarea la evoluția cererii. În plus față de legislația necorespunzătoare în domeniul protejării locurilor de muncă, acest lucru este, de asemenea, cauzat de rigiditatea modalităților de organizare a timpului de lucru, și anume o flexibilitate internă insuficientă. Acești factori au un impact negativ direct asupra activității economice prin împiedicarea unei alocări eficiente a forței de muncă.

Obstacolele în calea mobilității geografice a forței de muncă pot împiedica, de asemenea, buna funcționare a pieței forței de muncă. Portabilitatea limitată a drepturilor de pensie și a altor drepturi de asigurări sociale reduce posibilitatea unei (re)alocări efective a forței de muncă; și problemele legate de locuințe și de transport îi împiedică pe oameni să se mute în zonele cu locuri de muncă disponibile sau să facă naveta către acestea.

De asemenea, diferite state membre se confruntă cu un nivel ridicat al muncii nedeclarate, o parte importantă a forței de muncă nefiind înregistrată din cauza neaplicării normelor existente și a unor sisteme de impozitare și de beneficii descurajante. Acest fapt are ca rezultat un timp de lucru sau o rată de ocupare oficială a forței de muncă redusă în mod artificial și o piață a forței de muncă duală sau paralelă, în care o parte dintre lucrători se confruntă cu standarde și condiții foarte deficitare, care conduc la scăderea productivității și a veniturilor fiscale, precum și la creșterea riscurilor de excluziune.

Relațiile între angajatori și angajați de înaltă calitate, bazate pe dialog și încredere între parteneri sociali puternici contribuie la găsirea de soluții în vederea reducerii segmentării și a unei bune funcționări a pieței forței de muncă. Dialogul social s-a dovedit a fi eficace pe parcursul crizei. Este importantă obținerea unui consens atunci când trebuie adoptate măsuri de austeritate, deoarece doar o repartizare a eforturilor care este considerată ca fiind echitabilă va garanta realizarea unor reforme reușite și acceptabile pe plan social. Cu toate acestea, capacitatea operațională a organizațiilor partenerilor sociali și calitatea relațiilor industriale este diferită; astfel, în mai multe state membre, trebuie dezvoltat în continuare întregul potențial al soluțiilor autonome negociate, pe baza unor analize comune și a negocierilor dintre partenerii sociali.

Crearea de locuri de muncă

Multe state membre au redus temporar costurile salariale indirecte ca răspuns la criză. Alte reduceri permanente vor conduce la creșterea ocupării forței de muncă, mai ales atunci când privesc persoanele cu un nivel scăzut de calificare și în acele țări în care aceste persoane reprezintă un potențial ridicat de forță de muncă. Neutralitatea fiscală poate fi realizată prin diminuarea impozitării veniturilor salariale și prin creșterea impozitării energiei și/sau a proprietății. În multe state membre, are deja loc o dezbatere asupra impozitării actuale a forței de muncă și a altor resurse.

Piețele forței de muncă care ies din criză sunt în plin proces de schimbare, iar multe state membre iau în considerare dezvoltarea unor economii mai ecologice, durabile și cu o valoare adăugată mai mare. Acestea sunt esențiale pentru crearea unui număr sporit de locuri de muncă și pentru îndeplinirea obiectivelor în materie de climă și de energie. În același timp, este necesar să fie sprijinită adaptabilitatea forței de muncă. Sinergiile dintre politicile privind asigurarea unei consolidări reciproce între economie, mediu și ocuparea forței de muncă și cele privind elaborarea unor soluții avantajoase pentru aceste domenii nu sunt încă instituite pe deplin. Sectoarele care se confruntă cu cele mai mari pierderi de locuri de muncă sunt puternic dominate de bărbați (gaz, electricitate, cărbune, petrol). În timp ce unele locuri de muncă din aceste sectoare nu vor mai fi căutate, altele vor necesita noi competențe, ceea ce va conduce la o redistribuire a locurilor de muncă în cadrul aceluiași sector sau către alte sectoare. De asemenea, sunt necesare noi competențe pentru așa-numitele sectoare „albe”, cum ar fi cele din sectorul asistenței medicale, care se confruntă cu o creștere a cererii și deficite acute, din ce în ce mai mari, pe fondul unei îmbătrâniri a populației.

Activitatea independentă și spiritul antreprenorial sunt în continuare scăzute în statele membre și mai puțin de jumătate din întreprinderile de acest fel supraviețuiesc mai mult de trei ani. Beneficiile nete ale unei activități independente nu sunt percepute ca fiind suficient de mari față de alte alternative, astfel încât să facă din aceasta o opțiune de carieră atractivă pentru persoanele cele mai competente. Măsurile adoptate continuă să descurajeze activitățile independente, iar asocierea inițiativelor în domeniile politicii economice și a pieței forței de muncă în vederea creării unui mediu în care spiritul antreprenorial poate prospera este în continuare prea limitată.

Politici active privind piața forței de muncă (PAFM)

O serie de state membre se confruntă cu o lipsă de măsuri bine direcționate privind PAFM destinate șomerilor pe termen lung, precum și grupurilor vulnerabile și defavorizate. În unele state membre, efectele activităților privind PAFM sunt scăzute, deoarece un număr relativ mare de posturi vacante coexistă cu o rată ridicată a șomajului pe termen lung. Aceasta se datorează, în parte, unei cooperări insuficiente între diferitele niveluri de guvernare implicate în gestionarea PAFM, cu responsabilități împărțite pe mai multe niveluri regionale. În alte cazuri, motivul este legat de ineficiența serviciilor publice de ocupare a forței de muncă datorată numărului ridicat de dosare tratate cauzat de afluxul de clienți, de reducerile bugetare și de reducerea acestor servicii publice, de lipsa personalului calificat și a formării profesionale, de caracterul neadecvat al tipurilor de cheltuieli angajate în cadrul PAFM sau de neacordarea unei atenții suficiente instituirii unor măsuri mai eficiente din punct de vedere al costurilor. Modernizarea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă și a tipului de servicii propuse, astfel încât să se asigure disponibilitatea unui sprijin individualizat pentru persoanele care au nevoie de acesta, este încă insuficientă.

Egalitatea de șanse între femei și bărbați și echilibrul între viața profesională și cea privată

În unele state membre, munca involuntară cu fracțiune de normă în rândul femeilor este în continuare o problemă, din cauza lipsei de structuri corespunzătoare de îngrijire a copiilor în timpul programului de lucru sau după orele de curs, și din cauza lipsei serviciilor de îngrijire pentru copii și pentru alte persoane aflate în întreținere. Mai mult, îngrijirea persoanelor în vârstă și a celor cu handicap devine o provocare semnificativă pe fondul îmbătrânirii populației, atât pentru societate, cât și pentru femei. În unele state membre, reintegrarea femeilor pe piața forței de muncă este de asemenea îngreunată de ostilitatea piețelor forței de muncă față de întreruperile de activitate și de dezechilibrele legate de împărțirea echitabilă a responsabilităților părintești. În unele țări, concediile de lungă durată pentru creșterea copilului (plătite) pot duce la limitarea perspectivelor de carieră și impun sarcini fiscale semnificative asupra bugetului public și a productivității ca urmare a deprecierii competențelor.

Sistemele de securitate socială

În urma crizei, șomajul pe termen lung și structural constituie, în prezent, o problemă urgentă pentru multe state membre. Sistemele de prestații de șomaj și alte sisteme de beneficii ar trebui să constituie un stimulent pentru găsirea unui loc de muncă, pentru a evita dependența de ajutoarele sociale, dar, în același timp, să asigure celor care au nevoie un ajutor pentru venit și capacitatea de a se adapta ciclului economic. Legislațiile multor state membre nu prevăd în continuare criterii corespunzătoare de conformitate, însoțite de sancțiuni temporare și parțiale, în cazul nerespectării prevederilor în vigoare de către beneficiarii prestațiilor care sunt apți de muncă. De asemenea, în unele state membre nu există practici pentru identificarea celor care nu sunt dispuși să muncească, nici politici adecvate pentru abordarea acestor cazuri.

Stabilirea salariilor și costurile forței de muncă

Nivelul salariilor trebuie să fie adaptat astfel încât să echilibreze cererea și oferta de forță de muncă, să asigure o utilizare eficientă a forței de muncă și să ofere beneficii proporționale cu contribuția la valoarea adăugată. În acest sens, este esențial ca, pe termen mediu, salariile reale să crească în funcție de productivitatea muncii în cadrul diverselor meserii și activități economice.

Din perspectivă macroeconomică, dinamica salariilor este, de asemenea, importantă pentru corectarea dezechilibrelor interne și externe. În special, în unele țări din zona euro, o soluționare durabilă a deficitelor de cont curent semnificative acumulate și a problemei șomajului ridicat necesită o evoluție a costurilor nominale a forței de muncă care să conducă, pe termen mediu, la o ajustare adecvată a competitivității prețurilor. În acest sens, dinamica costurilor nominale a forței de muncă în alte țări din zona euro reprezintă un punct de referință relevant.

În acest context, se dovedește dificilă pentru mai multe state membre găsirea unui echilibru corespunzător, în cadrul acordurilor salariale colective, între flexibilitatea necesară ajustării piețelor forței de muncă la condițiile în schimbare și contractele care prevăd anumite niveluri salariale, pentru protejarea și stimularea investițiilor necesare în vederea creșterii valorii locurilor de muncă.

2.2.O forță de muncă cu înaltă calificare și bine instruită

O bază solidă de capital uman este cheia creșterii economice durabile, a ocupării forței de muncă și a competitivității internaționale. Până în 2020, 85% din locurile de muncă vor necesita competențe de nivel înalt sau mediu, iar proporția de locuri de muncă pentru persoanele cu un nivel scăzut de calificare se va reduce la 15%. Prin urmare, este esențial ca statele membre să continue, în conformitate cu orientările integrate 8 și 9 și cu prevederile cadrului strategic pentru cooperarea europeană în educație și formare (ET2020) 8 , reforma sistemelor de educație și formare ale acestora, precum și sprijinirea cetățenilor în vederea dobândirii unor abilități și competențe-cheie mai bune și mai relevante.

Calitatea insuficientă a instruirii și educației reprezintă o piedică în calea tranziției pe piața forței de muncă, în măsura în care un număr mare de persoane de toate vârstele și nivelurile de calificare nu posedă combinația adecvată de aptitudini și competențe. Capacitatea de reacție a sistemelor de formare este, în continuare, insuficientă pentru a aborda provocarea privind dotarea lucrătorilor și a solicitanților de locuri de muncă cu aptitudini de bază și cu competențe-cheie transversale. Acest lucru indică nivelul limitat al cooperării privind dezvoltarea programelor de studii în care sunt implicați partenerii sociali și serviciile publice de ocupare a forței de muncă.

Există posibilitatea dezvoltării în continuare de noi măsuri și instrumente în vederea anticipării și pregătirii previziunilor privind lacunele și nevoile viitoare în materie de competențe la nivelul statelor membre, la nivel regional și la nivel sectorial (previziuni privind aptitudinile, anchete în rândul angajatorilor, studii sectoriale, date statistice privind îmbunătățirea calității). Aceasta se referă atât la modul în care sunt întreprinse acțiunile menționate, cât și la modul în care rezultatele acestora sunt difuzate în rândul actorilor-cheie, cum ar fi serviciile de orientare profesională, birourile de statistică, ONG-urile, organismele sectoriale, și utilizate în dezvoltarea programelor de studii.

De asemenea, participarea adulților în cadrul programelor de învățare de-a lungul vieții este de multe ori prea redusă. Acest lucru se datorează în principal faptului că întreprinderile nu beneficiază de stimulente pentru a-și instrui lucrătorii, sprijinului insuficient pentru lucrătorii care doresc să urmeze cursuri de formare profesională și unei oferte necorespunzătoare, care nu răspunde nevoilor specifice ale anumitor grupuri.

Mai mult, din cauza structurii complexe a finanțării și a numărului ridicat de furnizori, este dificil să se pună în aplicare strategii coerente în vederea coordonării și definirii activităților de formare publice, destinate întreprinderilor și persoanelor fizice. Domeniile de competență multiple, suprapunerea finanțărilor și absența unei veritabile autorități în materie, conduc la o gestiune necorespunzătoare a sistemului. În special, accesul inechitabil la formarea de-a lungul vieții rămâne o problemă-cheie: o mare parte a formării continue fiind asigurată de angajatori, angajații cu contracte permanente au un acces mai bun la programele de învățare de-a lungul vieții decât cei cu contracte temporare sau șomeri. Persoanele cu un nivel scăzut de calificare participă de cinci ori mai puțin la programele de formare destinate adulților decât cele cu un nivel ridicat de calificare. Parcursurile de învățare mai flexibile, inclusiv prin validarea activităților de învățare formale și informale, precum și măsurile specifice, cum ar fi formarea la locul de muncă și parteneriatele cu întreprinderile și organizațiile din sectorul social care vizează persoanele cu un nivel scăzut calificare, adulții aflați în șomaj, migranții, minoritățile etnice și persoanele cu handicap, nu sunt suficient de dezvoltate pentru a atrage cursanți. De asemenea, ar fi utile măsuri de însoțire specifice pentru lucrătorii din sectoarele aflate în declin.

Îmbunătățirea nivelului aptitudinilor de bază și a competențelor-cheie prin abordarea părăsirii timpurii a școlii

Părăsirea timpurie a școlii este un fenomen complex cauzat de multipli factori socioeconomici, educaționali și individuali. Multe state membre abordează acest fenomen prin punerea accentului pe îmbunătățirea calității educației și a programelor de formare oferite, inclusiv prin intermediul unor metode de predare și învățare inovatoare, precum și printr-un sprijin mai bine direcționat pentru elevii expuși acestui risc. Unele țări prevăd, de asemenea, efectuarea unor modificări structurale pentru a spori flexibilitatea parcursurilor de învățare și pentru a oferi programe care combină învățarea cu munca. Cu toate acestea, impactul unor astfel de măsuri rămâne de multe ori scăzut, deoarece acestea nu sunt întotdeauna completate cu politici de intervenție timpurie, în special îmbunătățirea accesului la învățământul preșcolar și măsuri compensatorii de facilitare a revenirii tinerilor care au părăsit școala în sistemul de învățământ. Adesea, nu există abordări globale în strânsă coordonare cu alte sectoare de politică relevante pentru a aborda totalitatea acestor factori diverși.

Un număr cât mai mare de persoane trebuie să dobândească cele mai înalte niveluri de calificare

În multe state membre, investițiile în învățământul superior sunt prea scăzute sau au suferit chiar reduceri severe, din cauza crizei economice. Într-o economie bazată pe un grad ridicat de cunoștințe, este necesar un minim de investiții totale de 2% din PIB (fonduri publice și private combinate) pentru a avea un sistem universitar modern și performant. Trebuie accelerată modernizarea sistemelor de învățământ superior, inclusiv introducerea unor programe de studii adaptate, a unor activități educaționale bazate pe practică și pe rezultate, precum și o mai bună guvernare și finanțare. Stimularea instituțiilor de studii superioare în vederea colaborării cu mediul de afaceri și cu exteriorul, precum și deschiderea instituțiilor de învățământ superior către nevoile societății, în special către grupurile slab reprezentate, rămâne în continuare o provocare.

În mod similar, în ceea ce privește educația și formarea profesională, calitatea și atractivitatea scăzută a acestora la toate nivelurile reprezintă o problemă importantă.

2.3.Creștere favorabilă incluziunii: combaterea sărăciei și a excluziunii

Excluziunea de pe piața forței de muncă, condițiile de muncă necorespunzătoare și lipsa de oportunități pentru a rămâne și a progresa pe o piață a muncii segmentată reprezintă cauze majore ale sărăciei. Prioritățile politice stabilite în orientarea 10 privind ocuparea forței de muncă sunt prezentate în continuare.

Prevenirea și combaterea sărăciei prin piețe ale forței de muncă favorabile incluziunii

Un loc de muncă este cea mai bună protecție împotriva sărăciei. Șomerii și persoanele inactive (adulți nepensionați) reprezintă 10% și, respectiv, 21% din populația expusă riscului de sărăcie sau excluziunii (șomerii confruntându-se cu riscul cel mai ridicat: 58%, față de 13,5% în cazul angajaților). Cu toate acestea, lucrătorii săraci reprezintă 24% din persoanele expuse riscului de sărăcie sau al excluziunii în UE. Prin urmare, este important ca politicile privind piața forței de muncă să vizeze garantarea unor salarii care să asigure lucrătorilor un trai decent, prin găsirea unor soluții la probleme precum segmentarea pieței forței de muncă, deficitul de competențe, salariile mici, nivelul de subocupare a forței de muncă (inclusiv munca involuntară cu fracțiune de normă), precum și facilitarea accesului la piața forței de muncă pentru părinții singuri și pentru cea de a doua persoană care contribuie la venitul familiei.

Prevenirea sărăciei prin intermediul unor sisteme adecvate și durabile de protecție socială și al accesului la servicii de înaltă calitate

Cele mai multe state membre raportează faptul că măsurile de consolidare fiscală vor avea un impact asupra sistemelor de protecție socială. Măsuri precum înăsprirea condițiilor de acces la sistemul de prestații, scurtarea duratei sau reducerea nivelului prestațiilor și schimbarea regulilor de indexare pot avea repercusiuni negative asupra calității acestora. Din punct de vedere al finanțării prestațiilor, derogările de la asigurările sociale și de la alte contribuții la asigurările sociale pot afecta durabilitatea sistemelor, în timp ce luarea unor măsuri privind consolidarea resurselor asigurărilor sociale ar fi de un real folos. În aceste condiții, eficiența cheltuielilor sociale poate fi îmbunătățită printr-o mai bună punere în aplicare (de exemplu, simplificarea normelor, reducerea costurilor administrative, indicatori de performanță sau combaterea fraudei și erorilor), însă sunt necesare strategii mai generale de îmbunătățire a eficienței și eficacității în toate domeniile protecției sociale, punându-se în special un accent sporit pe prevenire, furnizarea integrată de servicii și îmbunătățirea calității intervențiilor.

Investirea în strategii de incluziune activă

Condițiile economice precare și o rată a șomajului ridicată creează riscul unei excluziuni pe termen lung, care afectează capacitatea de inserție profesională și competențele forței de muncă, precum și sănătatea mentală și fizică a populației. Sistemele de protecție socială neperformante și lipsa măsurilor de activare destinate persoanelor celor mai vulnerabile riscă să agraveze excluziunea socială și excluziunea de pe piața forței de muncă pe termen lung. Acestea trebuie consolidate, atunci când este cazul, prin îmbunătățirea domeniului de aplicare și a eficacității lor.

Sunt necesare strategii de incluziune activă care să asocieze ajutorul pentru venit adecvat, accesul la piața forței de muncă și serviciile sociale pentru a preveni excluziunea pe termen lung și pentru a spori eficiența cheltuielilor sociale. De exemplu, acest lucru poate fi realizat prin asocierea asistenței sociale cu măsuri de activare și cu accesul la servicii de sprijin personalizate.

Consolidarea fiscală și lipsa de fonduri publice riscă să afecteze finanțarea și calitatea serviciilor sociale necesare pentru a sprijini capacitatea de inserție profesională a forței de muncă și reintegrarea durabilă în societate și pe piața forței de muncă a persoanelor care se confruntă cu gradul cel mai ridicat de excluziune. În multe state membre, asigurarea unei finanțări durabile a serviciilor sociale și a calității intervențiilor rămâne o provocare.

De asemenea, sunt necesare eforturi specifice suplimentare în multe state membre pentru sprijinirea unor grupuri specifice (tinerii, persoanele cu handicap, migranții) sau pentru prevenirea și combaterea îndatorării excesive, a lipsei unei locuințe și a excluziunii în ceea ce privește locuințele. O serie de țări intenționează să promoveze inovarea socială, să încurajeze parteneriatele public-privat și să exploateze potențialul economiei sociale.

Îmbunătățirea perspectivelor pe piața forței de muncă pentru părinți va contribui la eliminarea transmiterii sărăciei de la o generație la alta

Douăzeci și cinci de milioane de copii sunt expuși riscului sărăciei sau excluziunii. Politicile de combatere a sărăciei în rândul copiilor sunt, în continuare, în stadii foarte diferite de punere în aplicare, iar rezultatele obținute prezintă diferențe considerabile. Sărăcia și privațiunile la o vârstă tânără afectează bunăstarea copiilor și poate avea efecte negative pe termen lung asupra rezultatelor școlare și a perspectivelor de viitor ale acestora.

Sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă, inclusiv a părinților singuri și celei de a doua persoane care contribuie la venitul familiei, este crucială pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor. Cu toate acestea, astfel de eforturi trebuie să se înscrie în cadrul unei strategii mai largi de sprijinire a copiilor și a familiilor, care să includă investiții în calitatea serviciilor de îngrijire a copiilor (standarde de calitate, perfecționarea profesională a personalului etc.), intervenții în domenii precum sănătatea și educația încă de la o vârstă fragedă a copiilor și menținerea sau îmbunătățirea ajutorului social acordat familiilor, printr-o mai bună direcționare și elaborare, precum și printr-o combinație de prestații specifice și universale. Cu toate acestea, unele țări raportează faptul că măsurile de consolidare fiscală vor avea, de asemenea, un efect negativ asupra alocațiilor pentru copii și familiale, precum și a altor prestații care sunt importante pentru familii (alocația pentru locuință).

În vederea înregistrării unor progrese în eliminarea sărăciei pentru 20 de milioane de persoane într-o perioadă de consolidare fiscală, este necesar ca sistemele de protecție socială să stabilească priorități care să combine eficiența și echitatea. În perspectiva unei redresări, strategiile de incluziune activă pot contribui la garantarea faptului că beneficiile creșterii economice și a ocupării forței de muncă sunt distribuite pe scară largă. Eliminarea transmiterii sărăciei de la o generație la alta, începând cu copiii, și asigurarea unor șanse egale pentru toți reprezintă o prioritate absolută.

3.Calea de urmat: lupta pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă

Cele mai multe state membre încep tranziția de la gestionarea crizei către reforme structurale ....

Conform previziunilor economice de toamnă ale Comisiei, economia UE, deși încă fragilă, se redresează într-un ritm mai rapid decât prevăzut anterior și, se pare că, în acest an, piața forței de muncă va înregistra rezultate mai bune decât cele așteptate. În acest context, este posibil ca majoritatea statelor membre să treacă de la o gestionare ciclică a cererii la realizarea unor reforme structurale.

După cum s-a subliniat în analiza anuală a creșterii, următoarele priorități în domeniul reformelor structurale pe piața forței de muncă necesită o atenție imediată:

reducerile specifice temporare ale contribuțiilor angajatorului la asigurările sociale, în special în cazul tinerilor nou angajați, al femeilor sau al părinților care revin pe piața muncii, al lucrătorii în vârstă aflați în șomaj sau al persoanelor cu venituri scăzute, pot facilita tranziția către un loc de muncă cu costuri financiare mai reduse decât costurile asociate șomajului și prestațiilor sociale pe care aceste persoane le-ar primi dacă nu ar fi angajate;

concomitent cu asigurarea unui salariu decent, o ajustare mai flexibilă a salariilor și a condițiilor de angajare, inclusiv a salariilor diferențiate în funcție de experiență pentru noii angajați, însoțite de beneficii secundare și de accesul la serviciile de ocupare a forței de muncă și de formare profesională, ar putea contribui la scăderea nivelurilor actuale ridicate ale șomajului în rândul tinerilor. De asemenea, este necesară îmbunătățirea capacității de reacție a proceselor de stabilire a salariilor la evoluțiile pieței, în colaborare cu partenerii sociali, astfel încât salariile să reflecte în mod corect și cu promptitudine productivitatea muncii și să asigure competitivitatea UE atât în lume, cât și în cadrul acesteia și al statelor membre;

reformele fiscale, împreună cu un acces sporit la servicii și o utilizare mai largă a indemnizațiilor de muncă pot avea un rol important în reducerea capcanelor șomajului și ale inactivității. În special, acordarea în mod mai eficient a unor indemnizații de muncă și credite fiscale, împreună cu orientarea mai rapidă a tinerilor șomeri către programe de instruire sau de ucenicie corespunzătoare pot atrage tinerii într-o mai mare măsură către piața forței de muncă. Ocuparea forței de muncă de către femei ar putea fi, de asemenea, stimulată prin oferirea de asistență suplimentară în natură, în același timp cu reducerea ratei marginale efective a impozitelor percepute celei de a doua persoane care contribuie la venitul familiei, prin diminuarea impozitării pe familie, a prestațiilor de șomaj și a celor acordate pe baza mijloacelor de trai. Într-un context mai general, interconectarea impozitelor și a prestațiilor, astfel încât persoanele eligibile pentru acordarea prestațiilor de șomaj să beneficieze de un credit de impozit pe veniturile salariale obținute, poate încuraja persoanele inactive să-și găsească un loc de muncă;

încurajarea unei mai mari flexibilități interne, inclusiv adaptarea modalităților de organizare a muncii sau a timpului de lucru, cum ar fi măsurile de șomaj parțial (precum cele instituite în ultimele 18 luni). Flexibilitatea internă poate fi susținută în mod eficient de către autoritățile publice, contribuind astfel la păstrarea locurilor de muncă și la protejarea unui capital uman valoros, însă acest lucru presupune cheltuieli publice considerabile;

promovarea unor modalități flexibile de lucru (program de lucru flexibil, muncă la distanță) pentru persoanele care se întorc din concediul pentru creșterea copilului ar putea facilita, de asemenea, reconcilierea între viața profesională și cea privată și ar contribui în special la încadrarea în muncă a femeilor. Este esențială dezvoltarea structurilor de îngrijire cu program integral, în special pentru copii sub 3 ani, în vederea unei reduceri semnificative a impactului negativ al statutul de părinte asupra ocupării forței de muncă, cu care se confruntă în principal femeile. În plus, este necesară o repartizare mai echitabilă a concediului pentru creșterea copilului între ambii părinți pentru a compensa necesitatea reducerii duratei acestor concedii în țările în care depășește 12 luni;

trebuie depuse în continuare eforturi pentru eliminarea sistemelor de pensionare anticipată și pentru mărirea vârstei legale de pensionare în vederea unui participări sporite a lucrătorilor în vârstă la piața forței de muncă. De asemenea, ar trebui încurajate carierele profesionale mai îndelungate prin stabilirea unei legături mai directe între pensionarea mai târzie și acumularea unor drepturi de pensie sporite, precum și prin promovarea unor măsuri privind îmbătrânirea activă și în condiții bune de sănătate; 

reformele suplimentare ale sistemelor de prestații de șomaj și a altor sisteme de beneficii ar trebui să vizeze combinarea creșterilor în eficiență și a echității. În special, reformele ar trebui să aibă ca scop adaptarea sistemelor de prestații la ciclul economic, prin extinderea duratei și a domeniului de aplicare a acestora în cazul încetinirii creșterii economice și invers, în cazul redresării, sistemele de protecție socială să fie consolidate în momentul în care sunt cel mai necesare;

prestațiile de șomaj ar trebui revizuite pentru a se asigura că acestea oferă stimulente în vederea găsirii unui loc de muncă. Acestea ar trebui concepute astfel încât să recompenseze revenirea șomerilor pe piața forței de muncă prin intermediul unui sprijin temporar și al condiționării unei asocieri mai strânse între căutarea unui loc de muncă și al formării cu accesul la prestații: norma ar trebui să o reprezinte abordarea de tip „responsabilități reciproce”, care constă în facilitarea accesului la prestațiile de șomaj combinată cu creșterea frecvenței contactelor, consolidarea monitorizării, controlarea eforturilor depuse în vederea găsirii unui loc de muncă și aplicarea de sancțiuni în cazul neconformității;

concentrarea asupra reducerii segmentării pe piața forței de muncă care ar putea fi facilitată prin modificarea legislației de protecție a ocupării forței de muncă, de exemplu prin extinderea utilizării acordurilor contractuale cu durată nedeterminată, odată cu o creștere treptată a drepturilor de protecție, în vederea diminuării diferențelor existente între lucrătorii care dețin contracte atipice și cei cu contracte permanente.

în ciuda cadrului fiscal riguros actual, trebuie acordată o atenție imediată menținerii și, acolo unde este posibil, creșterii nivelului de investiții și reforme specifice în sectorul educației și formării. Este important să se evite riscul ca un număr important de tineri și de persoane cu un nivel scăzut de calificare să nu aibă acces la locuri de muncă în cadrul unei piețe a forței de muncă restructurate în urma crizei, în care cerințele privind locurile de muncă s-au schimbat.

…. în timp ce marja de manevră bugetară disponibilă va influența prioritatea acordată măsurilor

Intensificarea măsurilor de reformă într-o perioadă de consolidare fiscală ambițioasă necesită o selecție atentă a reformelor. Ritmul redresării, precum și marja de manevră bugetară disponibilă pentru finanțarea măsurilor de politică diferă în mare măsură de la un stat membru la altul.

Cheltuielile sociale vor ajunge, probabil, la 30,7% din PIB în 2011, față de 27,5% în 2007. În spatele acestei cifre globale, se află diferențe importante între statele membre și o mare diversitate în ceea ce privește capacitatea statelor membre de a răspunde unei cereri pentru protecție socială în creștere, cu diferențe mari în cadrul sistemelor de protecție socială care vor trebui consolidate în unele țări. Consolidarea fiscală va necesita, de asemenea, o mai bună direcționare a cheltuielilor sociale.

În plus, crearea de locuri de muncă în UE va continua, probabil, să fie modestă în viitorul apropiat. Acest lucru reflectă, printre altele, întârzierea obișnuită cu care piețele forței de muncă reacționează la o schimbare în activitatea economică și, de asemenea, faptul că, în timpul crizei, s-au luat măsuri substanțiale de conservare a locurilor de muncă, însoțite de o reducere a timpului de lucru.

În cadrul stabilirii priorităților în materie de reformă, statele membre vor dori, cel mai probabil, să-și clasifice opțiunile în funcție de marja de manevră bugetară disponibilă și de locul ocupat în cadrul ciclului economic. În acest scop, informațiile prezentate în tabelul de mai jos pot fi utile, deoarece regrupează prioritățile de politică în funcție de valoarea investițiilor publice necesare (mai mici sau mai mari) și de orientarea politicilor pe termen mai scurt sau mai lung.

De exemplu, reducerea sistemelor de pensionare anticipată (primul punct în căsuța din dreapta-sus) ar necesita investiții publice mai reduse și se așteaptă ca aceasta să aibă, în principal, efecte pe termen lung asupra ocupării forței de muncă. Pe de altă parte, reducerea costurilor salariale indirecte (căsuța din stânga-jos) va necesita investiții publice mai importante și va avea efecte pe termen scurt asupra reducerii șomajului. Tabelul de mai jos poate oferi o perspectivă asupra priorităților politice care sunt cele mai adecvate pentru statele membre, având în vedere restricțiile privind finanțele publice și situația de pe piața forței de muncă cu care se confruntă acestea.

.

Într-o primă etapă, raportul comun privind ocuparea forței de muncă va contribui la deliberările din cadrul Consiliului European de primăvară. Acesta va oferi orientări statelor membre cu privire la programele naționale de reformă, în care vor trebui să prezinte în detaliu toate opțiunile alese. Dacă este necesar, Comisia va propune Consiliului recomandări privind ocuparea forței de muncă referitoare la domeniile insuficient abordate, pe care acesta din urmă le va adopta.

Este esențială crearea de noi locuri de muncă. Strategia „Europa 2020” promovează interacțiunea dintre politicile în materie de ocupare a forței de muncă, de inovare, de cercetare și dezvoltare, industriale și de mediu pentru a stimula creșterea ocupării forței de muncă și reducerea excluziunii sociale, iar inițiativele emblematice ale strategiei prezintă în detaliu modul în care se va desfășura acest lucru. Factorii de decizie în domeniul ocupării forței de muncă trebuie să facă alegerile corecte. Este imperativă reducerea rapidă a șomajului și instituirea unor reforme eficiente ale pieței forței de muncă în vederea unei îmbunătățiri din punct de vedere cantitativ și calitativ a locurilor de muncă.

(1) JO L 308, 24.11.2010, p. 46, „Decizia Consiliului din 21 octombrie 2010 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (2010/707/UE)”.

(2) Bruxelles, 23-24 noiembrie 2010.

(3) Date privind conturile naționale.

(4) Date provenite din ancheta asupra forței de muncă.

(5) Sarcina fiscală = (contribuția de asigurări sociale plătită de angajator + contribuția de asigurări sociale plătită de angajat + impozitele pe salarii + impozitele pe venit)/costul total al forței de muncă.

(6) COM (2010) 682 „O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă”.

(7) COM(2010) 477 „Tineretul în mișcare”.

(8) Concluziile Consiliului din 12 mai 2009 (2009/C 119/02).

RO

Bruxelles, 12.1.2011

COM(2011) 11 final

. 

ANALIZĂ ANUALĂ A CREȘTERII

ANEXA 2

RAPORT MACROECONOMIC

ANALIZĂ ANUALĂ A CREȘTERII

ANEXA 2

RAPORT MACROECONOMIC

Acțiunile pe care le vor întreprinde statele membre în perioada 2011-2012 vor fi esențiale pentru evitarea unui „scenariu de deceniu pierdut”. Prioritățile de politică, termenele și conținutul acestor acțiuni vor trebui să fie stabilite în funcție de situațiile naționale și să reflecte, inter alia, riscurile la adresa sustenabilității fiscale și necesitatea de a corecta dezechilibrele excesive. Cea mai urgentă sarcină este de a rupe cercul vicios al datoriei nesustenabile, al tulburărilor pe piața financiară și al creșterii economice scăzute, în care sunt prinse unele state membre. Deși proiectele de programe naționale de reformă prezentate în luna noiembrie recunoșteau că este urgent să se reacționeze în mod integrat la provocările macroeconomice, acestea nu au reușit, adesea, să propună măsuri de politică adecvate.

Prin urmare, prezentul document justificativ are drept obiectiv indicarea cu precizie a măsurilor care au cel mai mare potențial de a genera efecte macroeconomice pozitive și a căror punere în aplicare ar putea fi luată în considerare de statele membre în următorii doi ani. Prima secțiune stabilește cadrul, analizând dezechilibrele și deficiențele care au apărut înainte de cea mai gravă criză economică de la marea depresiune din anii ’30, precum și moșternirea lăsată de aceasta. A doua secțiune se concentrează asupra necesității de a relansa finanțele publice. A treia secțiune pledează în favoarea unei recuperări rapide a sectorului financiar. Ultima secțiune subliniază caracterul urgent al reformelor structurale pentru a corecta dezechilibrele macroeconomice și a redresa factorii de creștere aflați în dificultate.

1.Europa trece printr-o perioadă deosebit de dificilă

Economia europeană iese treptat din cea mai gravă recesiune cu care s-a confruntat de decenii. Criza economică a cauzat o diminuare importantă a activității economice în UE, însoțită de pierderea a milioane de locuri de muncă și de un cost uman ridicat. Deficiențele structurale anterioare crizei care nu au fost corectate în mod corespunzător au devenit vizibile.

UE suferea de deficiențe structurale înainte de declanșarea crizei. 

Deși UE este o zonă prosperă, în deceniul trecut, creșterea sa economică a fost slabă, conform standardelor internaționale (a se vedea graficul 1). În ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, UE-27 este mult mai bogată decât media G20, dar rămâne mult sub nivelul celui din numeroase țări membre ale OCDE din afara UE și al celui din OCDE ca întreg. În același timp, performanțele creșterii sale începând cu anul 2000 au fost foarte dezamăgitoare, sub nivelul celor înregistrate de toate economiile dezvoltate, cu excepția Japoniei, și în mod clar inferioare majorității economiilor emergente. Aceasta înseamnă că decalajul față de alte economii dezvoltate este în creștere. Întrucât recuperarea nu poate explica diferența, performanțele slabe în materie de creștere ale UE trebuie să aibă legătură cu deficiențele structurale. Atunci când analiza depășește indicatorii de tip PIB, această imagine de ansamblu neinteresantă ascunde unele puncte forte în ceea ce privește nivelul de trai, cum ar fi o inegalitate a veniturilor relativ scăzută, o speranță mare de viață și o performanță de mediu relativ ridicată (de exemplu, exprimată în emisii de CO2 pe unitate de producție).

În deceniul trecut, diferite „blocaje” au împiedicat creșterea în UE. O analiză a creșterii standard arată că, înainte de declanșarea crizei (2001-2007), productivitatea muncii era principalul factor de creștere, în timp ce utilizarea forței de muncă și sporirea numărului persoanelor de vârstă activă au reprezentat doar aproximativ o pătrime din creșterea totală; în special, scăderea participării tinerilor și a bărbaților cu vârsta cuprinsă între 25-54 de ani la piața forței de muncă și reducerea numărului de ore lucrate pe persoană au diminuat creșterea în UE-27 (a se vedea graficul 2). Criză a înrăutățit și mai mult situația. Aceasta a dus la o contracție a PIB-ului, cu o creștere puternică a șomajului și o scădere semnificativă a productivității totale a factorilor (PTF), care se explică în cea mai mare parte prin diminuarea substanțială a capacității de utilizare. UE și zona euro sunt în mod clar în urma SUA și a Japoniei, în ceea ce privește atât PTF, cât și utilizarea forței de muncă; referitor la aceasta din urmă, decalajul este în mod special important în cazul celor mai tineri și al celor mai vârstnici, astfel cum rezultă din diferența frapantă la nivelul ratelor de ocupare a forței de muncă (a se vedea graficul 3).

Graficul 4: cheltuieli primare reale vs. creșterea reală a PIB-ului

Rate medii de creștere în 2003-2007

Notă: statele membre sunt ordonate în funcție de mărimea excedentului creșterii medii a cheltuielilor primare reale față de creșterea medie a PIB-ului real.

În anii anteriori crizei, mai multe state membre ale UE s-au abătut de la principiile de bază ale elaborării unei politici fiscale prudente. Veniturile excepționale semnificative generate de expansiunea activității economice în perioada 2003-2007 au fost utilizate doar parțial pentru accelerarea ajustării fiscale. O parte deloc neglijabilă a fost direcționată către cheltuieli suplimentare: rata de creștere a cheltuielilor primare a depășit rata medie a creșterii economice în douăsprezece state membre ale UE în perioada de prosperitate anterioară crizei (2003-2007), cu o marjă largă în unele cazuri (a se vedea graficul 4). Caracterul nesustenabil al acestei opțiuni de politică a devenit vizibil în momentul declanșării crizei, atunci când prăbușirea veniturilor publice a evidențiat brusc poziții bugetare subiacente vulnerabile, care, în multe cazuri, lăsau o marjă de manevră fiscală redusă sau nu lăsau deloc o astfel de marjă pentru a răspunde contracției economice.

De asemenea, în deceniul anterior crizei, în UE au crescut considerabil dezechilibrele macroeconomice. În unele state membre au apărut dezechilibre interne semnificative. Acest fapt s-a reflectat în divergențele puternice privind evoluțiile în materie de conturi curente și de competitivitate, astfel cum se arată în graficul 5 pentru zona euro. În plus, unele state membre din zona euro s-au confruntat cu o pierdere îngrijorătoare a cotelor de piață la export. Dezechilibrele externe au fost alimentate de incapacitatea de adaptare a salariilor la evoluția productivității, creșterea excesivă a creditelor în sectorul privat, bulele speculative privind prețurile locuințelor, precum și de deficiențele structurale ale cererii interne 1 .

Graficul 5: evoluția competitivității prețurilor în raport cu restul zonei euro 

(indici; 1998 = 100, creșterile reprezintă pierderi în materie de competitivitate)

Impactul crizei asupra economiei reale și a ocupării forței de muncă

Graficul 6: PIB-ul și ocuparea forței de muncă

(2008Q1=100)

Surse: Eurostat; prognoza de toamnă a ECFIN.

Notă: prognoza privind ocuparea forței de muncă – disponibilă doar anual – a fost interpolată linear pentru obținerea profilului său trimestrial.

Contracția puternică a PIB a anulat, în medie, patru ani de creștere. Pierderile în materie de producție din 2008 și 2009 au readus PIB-ul UE la nivelul acestuia din 2006. Se preconizează că UE va recupera nivelul de producție din primul trimestru al anului 2008 – înainte ca economia reală să fie afectată de criză – doar în al doilea trimestru al anului 2012, conform prognozei economice a Comisiei din toamna anului 2010 (graficul 6). Până la sfârșitul anului 2011, se estimează că numai zece state membre vor reveni la nivelurile lor de producție din 2008 sau le vor depăși. Până la sfârșitul anului 2012, se preconizează că unsprezece state membre nu vor atinge încă nivelurile de producție anterioare crizei. La sfârșitul anului 2012, se estimează că ocuparea forței de muncă va avea în continuare un nivel inferior celui atins înainte de declanșarea crizei (cu peste 1%).

Criza a avut un cost social ridicat în Europa, cu o creștere puternică a șomajului. În 2008, șomerii reprezentau 7 % din forța de muncă a UE-27. În 2010, numărul acestora era de aproape 10 %, cu perspectiva ca rata șomajului să rămână mai mare de 9 % în 2012, astfel cum se arată în graficul 7. Rata șomajului este deosebit de ridicată, depășind 12 %, în Estonia, Irlanda, Grecia, Slovacia, Letonia, Lituania și Spania. Șomajul pe termen lung – persoanele care nu au avut un loc de muncă de peste un an – a crescut în mod considerabil și în prezent reprezintă aproximativ 40 % din șomajul total în UE. Acest fapt evidențiază riscul unei excluderi durabile de pe piața forței de muncă. Rata șomajului este deosebit de ridicată în rândul persoanelor cu un nivel scăzut de calificare, al migranților și al tinerilor. Rata șomajului în rândul tinerilor depășește 20 % în mai mult de jumătate din statele membre ale UE și ajunge la 42 % într-o țară (Spania).

Graficul 7: ratele șomajului efectiv și structural în UE-27 

(2008Q1=100)

Criza a provocat o scădere suplimentară a creșterii potențiale din cauza numărului tot mai mare de persoane aflate în șomaj structural și a scăderii puternice a ratei investițiilor. Se preconizează că, în orizontul de prognoză (2010-2012), creșterea potențială a producției în UE-27 va fi deosebit de mică (1,1 %), atât din cauza slabei creșteri a productivității, cât și a utilizării reduse a forței de muncă. Conform previziunilor, în zona euro situația ar fi și mai proastă, cu caracteristici în general similare, dar mai accentuate. Utilizarea mai redusă a forței de muncă este legată de creșterea semnificativă a NAWRU (a se vedea graficul 7), dar și de scăderea în continuare a numărului mediu de ore lucrate pe persoană și de contracția populației de vârstă activă. De asemenea, creșterea potențială va fi afectată de o acumulare de capital mai lentă, cauzată de cele mai mici rate de investiții înregistrate vreodată, ca urmare a crizei, și de creșterea lentă a productivității totale a factorilor, care își revine treptat, însă doar la traiectoria sa deficitară anterioară crizei.

Agravarea dezechilibrelor fiscale, cu o reducere lentă a dezechilibrelor macroeconomice

Graficul 8: nivelul datoriei publice în 2008 și prognoza de creștere a acesteia în perioada 2008-2012

(% din PIB)

Surse: prognoza de toamnă a ECFIN.

Criza a afectat în mod deosebit finanțele publice în zona euro și în UE. Într-un interval scurt, ponderile datoriei publice în PIB au crescut puternic în aproape toate statele membre, anulând progresele moderate înregistrate în anii anteriori crizei (a se vedea graficul 8). S-a preconizat că, la sfârșitul anului 2010, datoria publică brută avea să crească la aproximativ 84 % din PIB în zona euro și la aproximativ 79 % din PIB în UE, cu aproximativ 20 de puncte procentuale peste nivelurile din 2007. Având în vedere politicile actuale, tendința ascendentă ar trebui să continue.

Actuala deteriorare puternică a finanțelor publice este generată de scăderea veniturilor și de intensificarea presiunilor asupra cheltuielilor, precum și de stimulentele fiscale discreționare. În unele state membre, finanțele publice au devenit dependente de surse de venituri cu un pronunțat caracter ciclic sau temporar. Acest fapt a contribuit la prăbușirea veniturilor publice din cauza unei contracții puternice a activității economice, în timp ce, în general, cheltuielile publice au fost menținute la nivelurile planificate anterior. Statele membre au permis stabilizatorilor lor automați să funcționeze pe deplin, ceea ce a contribuit la atenuarea impactului crizei globale asupra economiei reale. Cu toate acestea, întrucât nu a fost suficient pentru a opri scăderea cererii și a evita riscul unui colaps al sistemelor financiare, majoritatea guvernelor statelor membre ale UE au pus în aplicare, de asemenea, măsuri fiscale discreționare în temeiul cadrului comun al Programului european de redresare economică, lansat de Comisie în decembrie 2008. 

În afara acestei presiuni suplimentare recente, finanțele publice sunt afectate de consecințele negative ale îmbătrânirii populației asupra finanțelor publice. Acest proces a fost preconizat de mult timp și, în lipsa unor reforme rapide, va genera, în mod inevitabil, o sarcină bugetară semnificativă pe termen lung, ceea ce va agrava în continuare situația fiscală deja îngrijorătoare. În cazul în care politicile rămân neschimbate, se preconizează că, în UE, în următorii 50 de ani, sprijinul public pentru persoanele în vârstă în ceea ce privește acordarea pensiilor și a altor prestații pentru limită de vârstă (asistență medicală și îngrijire pe termen lung) va crește cu aproximativ 4 ½ puncte procentuale din PIB. În aproximativ o treime din statele membre, este probabil ca creșterea cheltuielilor publice în domenii legate de îmbătrânire să depășească 7 puncte procentuale din PIB.

Criza a corectat doar parțial și temporar dezechilibrele macroeconomice importante care existau în multe state membre înainte de izbucnirea sa. Întrucât actuala recesiune a redus cererea excesivă și a înlăturat sau a atenuat unii factori de divergență (și anume, bule speculative pe piața locuințelor și expansiunea creditului), actualele deficite de cont curent au scăzut. Cu toate acestea, dezechilibrele de cont curent rămân semnificative, în special în zona euro, și nu se preconizează dispariția rapidă a acestora, astfel cum se arată în graficul 9. Graficul 10 evidențiază că statele membre ale UE care au înregistrat un deficit (un surplus) important în balanța de bunuri și servicii în momentul declanșării crizei erau, în general, în aceeași situație după doi ani, atunci când activitatea economică s-a relansat. Acest fapt reflectă, în parte, deficiențe structurale, cum ar fi deficiențele cererii interne (în țările care înregistrau un surplus) și slaba competitivitate a prețurilor și a costurilor, adesea combinată cu niveluri ridicate ale datoriilor (în țările care înregistrau un deficit).

Necesitatea de a adopta măsuri de politică diferențiate în statele membre

Graficul 11: condiții de plecare diferite în 2010

Deficit public / importuri nete de bunuri și servicii**

Datoria publică / deficitul contului extern*

Sursă: prognoza de toamnă a ECFIN.

*Deficitul contului extern înseamnă împrumuturile nete față de restul lumii (contul curent plus tranzacțiile de capital). Acest concept evidențiază modificarea anuală a datoriei externe.

** Importul net de bunuri și servicii mai este numit, de asemenea, deficit în balanța de bunuri și servicii și este influențat în mod direct de competitivitatea prețurilor. Pentru Luxemburg, surplusul depășește 30 % din PIB, în afara limitelor prezentului grafic.

Statele membre ale UE se găsesc în situații fiscale și externe foarte diferite, care necesită politici specifice. Graficul 11 arată, în mod exclusiv ilustrativ și utilizând indicatori diferiți, că unele state membre se confruntă cu provocări deosebit de urgente în ceea ce privește ajustarea finanțelor lor publice nesustenabile și corectarea dezechilibrelor lor externe. O abordare unică va fi ineficientă și prioritățile statelor membre în perioada 2011-2012 ar trebui stabilite, inter alia, în funcție de riscurile la adresa sustenabilității fiscale și de necesitatea de a corecta dezechilibrele. Statele membre cu dezechilibre fiscale și/sau macroeconomice importante au o marjă de manevră foarte limitată în ceea ce privește opțiunile lor de politică și ar trebui să corecteze, cu prioritate, dezechilibrele existente. Statele membre care nu se confruntă cu probleme macroeconomice majore sau cu riscuri identificabile ar trebui să depună eforturi pentru a îmbunătăți factorii de creștere pe termen mai lung, prevenind, totodată, apariția unor viitoare dezechilibre.

2.controlul datoriei publice printr-o consolidare fiscală riguroasă și durabilă

Necesitatea imediată de consolidare

Graficul 12: deficitele structurale și obiectivele pe termen mediu (OTM)

(% din PIB)

Deși criza a afectat bugetele publice în toate statele membre ale UE, situația actuală a finanțelor publice variază în mod semnificativ în rândul acestora. Astfel cum se arată în graficul 12, în douăsprezece state membre distanța dintre deficit – corectat de ciclul economic și de măsurile cu caracter excepțional, și anume deficitul structural – și obiectivul bugetar pe termen mediu (OTM) este deosebit de mare (peste cinci puncte procentuale din PIB). Statele membre care au adoptat o politică fiscală mai prudentă înainte de încetinirea fără precedent a creșterii economice se află într-o situație comparativ mai bună. Acestea au avut o marjă de manevră fiscală mai mare pentru a face față turbulențelor recesiunii și, în consecință, au acumulat dezechilibre fiscale mai mici în timpul crizei.

Retragerea stimulului fiscal discreționar pus în aplicare în timpul crizei nu va fi suficientă pentru a restabili sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice. Ponderea datoriei în PIB va deveni tot mai mare nu numai din cauza acumulării deficitelor publice, ci și din cauza pasivelor implicite prognozabile, generate de îmbătrânirea populației și de creșterea lentă pe termen mediu preconizată în zona euro și în UE. În plus, ratele datoriei publice în UE au atins în prezent niveluri dincolo de care împrumuturile publice suplimentare mai degrabă ar împiedica creșterea economică, decât ar stimula-o. Nivelurile ridicate ale serviciului datoriei publice generează impozite mai mari susceptibile să denatureze concurența sau/și împiedică efectuarea unor cheltuieli publice constructive din cauza majorării cheltuielilor cu dobânzile. De asemenea, este probabil ca acumularea în continuare a datoriei să ducă la creșterea suplimentară a primelor de risc pentru obligațiunile de stat, accentuând și mai mult sarcina serviciului datoriei, generând o dinamică instabilă și eventual incertă a solvabilității publice pe piețele financiare. 

Efortul de ajustare necesar pentru a repune finanțele publice pe o traiectorie sustenabilă este foarte important și acesta ar trebui să fie completat de politici de creștere. Simulări simple arată că o îmbunătățire anuală a soldului bugetului structural de 0,5 % din PIB - valoarea de referință convențională în temeiul dispozițiilor Pactului de stabilitate și creștere (PSG) - ar fi în mod evident insuficientă în multe state membre ale UE pentru ca ponderea datoriei în PIB să se apropie, în viitorul apropiat, de pragul de 60 % din PIB prevăzut în tratat (a se vedea graficul 13). Doar corecțiile fiscale anuale de cel puțin 1 % din PIB ar putea direcționa nivelurile datoriei ca procent din PIB pe o traiectorie descendentă evidentă în următoarele două decenii. Cu toate acestea, consolidarea fiscală, deși este absolut necesară, ar putea să nu fie întotdeauna suficientă pentru a inversa rapid și durabil dinamica negativă a datoriei. O creștere mai puternică a producției este imperativă pentru a mări veniturile fiscale și a reduce cheltuielile legate de șomaj, scăzând totodată, în mod automat, nivelul datoriei exprimate ca procent din PIB.

Graficul 13: previziune privind datoria publică în UE

Procent din PIB

Notă: previziunile presupun că fiecare stat membru respectă rata de consolidare stabilită până la îndeplinirea obiectivului bugetar pe termen-mediu (OTM).

Ca rezultat, factorii de decizie în materie de politică fiscală ai UE se confruntă cu o dublă provocare extraordinară: repunerea politicii fiscale pe o traiectorie sustenabilă, protejând sau susținând în același timp, pe termen scurt, creșterea economică și ocuparea forței de muncă. În condițiile actuale, există motive pentru a crede că asanarea finanțelor publice va avea un impact pozitiv asupra creșterii economice pe termen mediu. Întârzierea ajustării fiscale nu ar face decât să eludeze și să agraveze problema. Aceasta ar afecta în mod considerabil capacitatea noastră de a ne contura în mod activ viitorul și ar compromite în mod grav perspectivele generațiilor următoare.

Deși gradul de urgență nu este același în toate statele membre, consolidarea rămâne o prioritate de politică majoră pentru fiecare dintre acestea. În 2010, politica fiscală a continuat să susțină cererea agregată în UE și în zona euro. Întrucât se preconizează că redresarea economică va cunoaște o accelerare treptată în anii următori, a sosit momentul unei reorientări de politică. Statele membre cu deficite bugetare structurale foarte importante sau cu o pondere foarte mare a datoriei publice în PIB ar trebui să își accelereze ajustarea în perioada 2011-2012. Acesta ar trebui să fie cazul, în special, pentru statele membre care se confruntă cu dificultăți financiare grave: unele dintre acestea, cum ar fi Grecia și Irlanda, își vor accelera ajustarea în ambii ani, în timp ce Spania și Portugalia o vor face doar în 2012.

Ingrediente-cheie pentru o consolidare durabilă și favorabilă creșterii

Istoria ne oferă numeroase exemple privind modul în care consolidarea financiară a reprezentat un succes în ceea ce privește atât efectul său durabil asupra finanțelor publice, cât și impactul asupra creșterii economice. Învățămintele desprinse din trecut se referă la cinci dimensiuni interdependente ale elaborării politicii fiscale: structura ajustării fiscale, credibilitatea strategiei de politică, contextul instituțional, inițiativele complementare de politică și repartizarea sarcinilor în cadrul societății.

(1)Structura ajustării fiscale: cel mai important factor care determină reușita sau eșecul consolidării fiscale este structura ajustării. Corecțiile bazate pe cheltuieli, în special corecțiile cheltuielilor primare curente, sunt mai susceptibile să genereze o îmbunătățire durabilă a finanțelor publice și un impact mai redus, și în unele împrejurări chiar pozitiv, asupra creșterii economice pe termen scurt decât corecțiile bazate pe venituri. Limitarea evoluției cheltuielilor denaturează mai puțin creșterea decât mărirea sarcinii fiscale, care este deja ridicată în UE, deși există variații semnificative în rândul statelor membre. În termeni de credibilitate, reducerea cheltuielilor demonstrează un angajament mai puternic al guvernului în favoarea continuării eforturilor de consolidare. Creșterile veniturilor și reducerile cheltuielilor cu investițiile pot fi mai ușor de pus în aplicare din punct de vedere politic, dar acestea influențează negativ perspectivele de creștere pe termen mediu și lung ale unei economii și, adesea, sunt anulate în timp. În multe state membre, controlul cheltuielilor va trebui completat de măsuri de creștere a veniturilor. De asemenea, calitatea fiscalității ar trebui să beneficieze de o atenție corespunzătoare, prin colectarea veniturilor într-un mod eficient și prin reducerea la minimum a impactului negativ asupra creșterii economice, luându-se în considerare, totodată, aspectele legate echitate. Lărgirea bazei de impozitare, de exemplu prin anularea scutirilor de taxe sau a creditelor fiscale dăunătoare mediului, este de preferat creșterii cotelor de impozitare. Este posibil ca unele cheltuieli fiscale existente să nu aibă o justificare economică temeinică sau să ofere stimulente care nu sunt conforme cu scopurile lor inițiale. Impozitul pe bunurile imobiliare, urmat de cel pe consum, inclusiv taxele referitoare la mediu, denaturează mai puțin concurența, în timp ce impozitele pe venit pentru persoanele fizice și juridice ar putea avea un impact negativ mai puternic asupra creșterii.

(2)Credibilitatea strategiei de politică: planurile convingătoare și credibile pot genera așteptări cu privire la rate mai mici ale dobânzii reale și impozite mai scăzute în viitor și, prin urmare, au potențialul de a stimula cheltuielile de consum ale gospodăriilor private și cheltuielile cu investițiile ale firmelor. În practică, credibilitatea unui plan multianual de ajustare poate fi consolidată prin accelerarea adoptării unei legislații care stabilește în mod obligatoriu din punct de vedere juridic un calendar al măsurilor succesive care contribuie la ajustarea multianuală planificată.

(3)Instituții fiscale: succesul consolidării fiscale depinde, de asemenea, de capacitatea guvernului de a pune în aplicare în mod efectiv măsurile convenite de politică, prin intermediul unor cadre fiscale naționale corespunzătoare. Calitatea dispozițiilor instituționale și procedurale care reglementează politicile bugetare, cum ar fi normele fiscale și cadrele fiscale multianuale, influențează capacitatea guvernelor de a elabora și a pune în practică în mod efectiv programele de consolidare fiscală, fără a crea fricțiuni politice și economice excesive.

(4)Politici complementare: de obicei, politicile bugetare interacționează cu alte instrumente de elaborare a politicii economice. Acest lucru este valabil și în cazul consolidării fiscale. Punerea în aplicare complementară a reformelor structurale va spori șansele de realizare a unei corecții fiscale durabile, care, de asemenea, protejează creșterea economică pe termen scurt. Reformele structurale contribuie la consolidarea fiscală în două moduri: direct, prin plafonarea sau nivelarea tendințelor existente în materie de cheltuieli și indirect, prin îmbunătățirea funcționării piețelor, care, în cele din urmă, susține activitatea economică. De fapt, dimensiunea reformei structurale conferă și asigură caracterul durabil al unei ajustări fiscale. Unele reforme structurale, în special reformele sistemelor de pensii, ar putea avea deja un impact pozitiv asupra finanțelor publice într-un termen mediu, prin reducerea cheltuielilor și creșterea ofertei de forță de muncă.

(5)Ajustări fiscale echilibrate din punct de vedere social: asigurarea unor bugete publice solide este o condiție necesară pentru a evita o creștere necontrolabilă a datoriei publice care ar pune în pericol, în viitor, sistemele noastre de asigurări sociale. Pentru a obține acceptarea politică necesară, sarcina ajustării trebuie să fie distribuită în mod echitabil în rândul diferitelor straturi ale societății. Ajustările care favorizează o anumită categorie a populației sunt susceptibile să fie anulate în momentul modificării structurii politice a guvernelor, ceea ce ar pune în pericol sustenabilitatea ajustării fiscale.

Priorități de politică

Pentru a face față provocărilor evidențiate anterior, în perioada 2011-2012, sunt necesare acțiuni în special în domeniile enumerate mai jos.

La nivelul UE, propunerile legislative pentru consolidarea guvernanței economice ar trebui să fie adoptate conform procedurii accelerate între colegislatori.

În toate statele membre ale UE, consolidarea ar trebui să înceapă în mod imperativ – sau să continue – în 2011. Ar fi necesar ca ritmul planificat al consolidării fiscale să fie ambițios și acesta va trebui să depășească cu mult valoarea de referință de 0,5 % din PIB pe an, în termeni structurali, în majoritatea statelor membre. Statele membre care se confruntă cu deficite bugetare structurale deosebit de importante, cu niveluri foarte ridicate ale datoriei publice sau cu dificultăți financiare grave trebuie să își accelereze eforturile în 2011. În țările în care creșterea economică sau veniturile s-au dovedit a fi mai mari decât se preconizase, consolidarea fiscală ar trebui să fie accelerată.

Statele membre care fac obiectul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive ar trebui să stabilească traiectoria cheltuielilor și măsurile generale pe care intenționează să le ia pentru eliminarea deficitelor lor excesive.

Toate statele membre ar trebui să ajusteze, în primul rând, cheltuielile publice, protejând, totodată, cheltuielile favorabile creșterii, de exemplu în domeniul infrastructurii publice, al educației și al cercetării și inovării. Toate statele membre, în special cele care fac obiectul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive, ar trebui să urmeze politici fiscale prudente, prin menținerea cu fermitate a creșterii cheltuielilor publice sub rata tendinței de creștere a PIB-ului pe termen mediu. La aceasta ar trebui să se adauge depunerea de eforturi în vederea creșterii eficienței cheltuielilor publice. Atunci când necesitățile în materie de ajustare sunt deosebit de stringente, ar trebui să se reducă cheltuielile. Toate statele membre trebuie să demonstreze că programele lor de stabilitate sau de convergență sunt bazate pe prognoze prudente în materie de creștere și de venituri.

În cazul în care este necesară o contribuție fiscală, denaturările economice ar trebui să fie reduse la minimum. Indiferent de nivelul sarcinii fiscale generale, sistemele fiscale ar trebui să fie revizuite pentru a deveni mai favorabile ocupării forței de muncă, mediului și creșterii, de exemplu prin intermediul unor „reforme ale taxelor ecologice”, care constau în creșterea taxelor de mediu, reducându-se, totodată, alte taxe generatoare de denaturări. Lărgirea bazei de impozitare este preferabilă creșterii cotei de impozitare.

Ar trebui să se adopte și să se pună imediat în aplicare reforme ale sistemelor de pensii, care să vizeze, inter alia, creșterea vârstei efective de pensionare , ceea ce va asigura sustenabilitatea finanțelor publice și va duce la o creștere a populației active. Sistemele de asistență medicală trebuie să fie monitorizate în mod riguros și, dacă este cazul, să fie reformate pentru a fi mai eficiente și mai sustenabile, în special luând în considerare îmbătrânirea populației. 

Statele membre sunt încurajate să își amelioreze cadrele fiscale naționale, în domeniul sistemelor naționale de contabilitate și de statistică publică, al prognozelor macroeconomice și bugetare, al normelor fiscale numerice, al cadrelor bugetare pe termen mediu, al transparenței finanțelor publice și al domeniului de aplicare exhaustiv al cadrelor bugetare.

3.Recuperarea sectorului financiar pentru a găsi rapid calea spre redresare

Graficul 14: creditarea bancară în UE

Sursă: BCE.

Există o strânsă legătură între o expansiune sănătoasă a creditului și o dezvoltare economică susținută. De la izbucnirea crizei financiare, creșterea creditului este scăzută, în special în ceea ce privește împrumuturile pentru întreprinderi, deoarece băncile au adoptat standarde mai riguroase de acordare a creditelor și cererea de finanțare din partea firmelor este redusă, luând în considerare perspectivele economice modeste. De la începutul anului 2010, se remarcă o relansare a creditării și aceasta coincide cu o redresare timidă (a se vedea graficul 14). Ancheta BCE privind creditarea, efectuată în octombrie 2010, arată că băncile au încetat înăsprirea condițiilor de acordare a împrumuturilor pentru întreprinderi și se preconizează o scădere a standardelor în cazul gospodăriilor. Cu toate acestea, condițiile de creditare nu corespund unei redresări economice puternice, în special în ceea ce privește împrumuturile pentru societăți nefinanciare (a se vedea tabelul din anexă).

Redresarea bilanțului în sectorul bancar este esențială pentru îmbunătățirea eficienței, restabilirea competitivității și revenirea la o activitate normală de creditare. Cu toate acestea, perspectivele privind rentabilitatea băncilor sunt nesigure, într-un context de redresare lentă, de riscuri importante în sectorul imobiliar și de tensiuni pe piața datoriilor suverane. Bucla de reacție negativă dinspre economia reală către sectorul financiar a fost accentuată în unele state membre cu un nivel ridicat de îndatorare în sectorul gospodăriilor și al societăților nefinanciare. În consecință, nivelul creditelor neperformante a crescut în mod considerabil și este posibil să crească în continuare pe termen scurt (graficul 15). Recent, situația generală a sectorului bancar a înregistrat o anumită îmbunătățire, caracterizată de profituri mai însemnate și de o consolidare a rezervelor de capital, cu toate că, în anumite cazuri, acestea se datorează injecțiilor de capital ale guvernelor.

O renunțare rapidă la sprijinul public considerabil acordat băncilor va duce la eliminarea eventualelor denaturări ale concurenței în sectorul financiar. În mai mult de jumătate din statele membre, asistența acordată de guvern a depășit 5 % din PIB și a inclus măsuri cum ar fi injecții de capital, intervenții în materie de lichidități, salvarea activelor și garanții (a se vedea graficul 16). Au fost inițiate strategii de renunțare la sprijinul public acordat băncilor, menținându-se, totodată, flexibilitatea, pentru a face față eventualelor preocupări privind stabilitatea macrofinanciară. Efectele transfrontaliere ale intervențiilor publice trebuie să fie luate în considerare datorită gradului ridicat de integrare financiară în Uniunea Europeană, astfel cum arată procentul de active din sectorul bancar aflate în străinătate, care depășește 50 % din PIB în cazul multor state membre (a se vedea graficul 14).

Încrederea în sectorul bancar este o condiție prealabilă pentru menținerea stabilității financiare. Unul dintre instrumentele de menținere a încrederii în ceea ce privește viteza strategiilor de renunțare la sprijinul public este efectuarea unui test de rezistență. Obiectivul acestuia este de a evalua capacitatea sectorului bancar de a face față unor evenimente puțin probabile, dar cu un impact puternic. Sensibilitatea rezervelor de capital este examinată în condiții economice și financiare nefavorabile. Următorul test de rezistență la nivelul întregii UE va fi efectuat în 2011, pe baza unor ipoteze riguroase. Rezultatele acestuia vor fi disponibile în iunie 2011. În acest context, este esențială o bună cooperare în rândul autorităților naționale de supraveghere și al autorităților UE, precum și o comunicare clară și transparentă a rezultatelor și a implicațiilor acestora. 

Criza recentă a scos la lumină o lacună evidentă a cadrului de reglementare al UE pentru sectorul bancar și a subliniat necesitatea de a se acționa la nivelul UE. Interconectarea băncilor și a instituțiilor financiare din statele membre ale UE – și din țările care nu sunt membre ale UE – a evidențiat importanța monitorizării evoluțiilor din sectorul financiar într-un context internațional. Ponderea activelor din sectorul bancar, măsurată ca procent din PIB, subliniază vulnerabilitatea specifică anumitor state membre în cazul unei crize sistemice și insuficiența frapantă a mijloacelor fiscale pentru a face față unor dificultăți financiare majore (graficul 18). În consecință, cadrul de reglementare și de supraveghere a fost consolidat la nivelul UE și acesta ar trebui să fie completat rapid. În octombrie 2010, Comisia a prezentat obiectivele cadrului juridic pentru gestionarea crizei în sectorul financiar, care va fi propus în primăvara anului 2011. Principalul obiectiv este de a lua măsuri pentru ca falimentul unei bănci – indiferent de mărimea acesteia – să nu pună în pericol continuitatea serviciilor bancare esențiale, reducând la minimum impactul falimentului respectiv asupra sistemului financiar și evitând costurile suportate de contribuabili. Acest fapt este esențial pentru a se evita „hazardul moral” care rezultă din percepția conform căreia unele bănci sunt prea mari pentru a da faliment. În afară de a pune la dispoziția autorităților instrumente comune și eficace și a le acorda atribuții pentru a face față crizei bancare, este esențial, de asemenea, să se asigure o bună cooperare între statele membre și instituțiile UE, atât înainte de izbucnirea unei crize, cât și în timpul acesteia.

Un „mecanism european de stabilitate” permanent va fi instituit de statele membre din zona euro pentru a proteja stabilitatea financiară a întregii zone în cauză. Din iunie 2013, acesta va înlocui actualul mecanism european de stabilizare, care este format din Fondul european de stabilitate financiară (FESF) și din mecanismul european de stabilizare financiară (MESF). 

Normele Basel III impun băncilor cerințe mai stricte privind capitalul, ceea ce va consolida stabilitatea macrofinanciară. În septembrie 2010, Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară a anunțat reguli mult mai severe în raport cu cele existente în ceea ce privește definirea capitalului. În general, potrivit noii definiții, capitalul băncilor va fi mai redus, ceea ce sporește decalajul față de cerințele de reglementare. De asemenea, în plus față de definițiile mai stricte, cerințele minime privind capitalul vor deveni, treptat, mai exigente.

Priorități de politică

Pentru a face față provocărilor care au fost evidențiate anterior, în perioada 2011-2012, sunt necesare acțiuni în special în domeniile enumerate mai jos. În cadrul acestora, coordonarea la nivelul UE are o importanță crucială.

Restructurarea băncilor, și în special a celor care au beneficiat de ajutoare de stat semnificative, este esențială pentru a restabili viabilitatea pe termen lung a acestora și a asigura funcționarea corespunzătoare a canalului creditului. Prin urmare, restructurarea bancară va proteja stabilitatea financiară și va sta la baza acordării de credite pentru economia reală. Sprijinul financiar public acordat sectorului financiar ca întreg ar trebui să fie retras treptat, luând în considerare necesitatea de a proteja stabilitatea financiară.

Sunt necesare progrese în ceea ce privește instituirea unui mecanism permanent pentru soluționarea crizei datoriilor suverane pentru asigurarea certitudinii și a stabilității pe piețele financiare. În 2013, noul mecanism european de stabilitate va stabiliza piețele și va completa noul cadru pentru guvernanță economică consolidată, vizând o supraveghere economică efectivă și riguroasă, inclusiv revizuirea eficacității actualelor mecanisme de protecție financiară.

Punerea în aplicare a reformelor financiare trebuie să continue, inclusiv consolidarea cadrului de reglementare și de supraveghere și remedierea disfuncționalităților pieței care au fost evidențiate de criză. La nivelul UE, cadrul de reglementare trebuie consolidat în continuare, în timp ce calitatea supravegherii ar trebui să fie îmbunătățită de către Comitetul european pentru riscuri sistemice (CERS) și autoritățile europene de supraveghere, care au devenit operaționale de la începutul anului 2011.

Treptat, băncile vor trebui să își consolideze baza de capital, precum și să își amelioreze capacitatea de a face față șocurilor. Acest fapt este conform prevederilor cadrului Basel III, care a fost convenit recent. În plus, în 2011 se va efectua, la nivelul întregii UE, un alt test de rezistență, mai ambițios și mai riguros, în vederea evaluării capacității de rezistență a sectorului bancar.

4.Reforme structurale pentru susținerea creșterii și corectarea dezechilibrelor macroeconomice

Reformele structurale pot contribui la atingerea a două scopuri: restabilirea principalilor factori de creștere și prevenirea sau corectarea dezechilibrelor, ca o condiție-cheie pentru creștere. Aceste reforme pot stimula utilizarea forței de muncă și productivitatea muncii. De asemenea, reformele structurale pot contribui la restabilirea competitivității și la reducerea dezechilibrelor externe pe termen scurt, prin reducerea rigidității prețurilor și a salariilor. Facilitarea realocării necesare a forței de muncă și a capitalului între sectoare și firme este esențială atât pentru creștere, cât și pentru reducerea dezechilibrelor externe. Cu toate că multe măsuri structurale ar putea susține atât creșterea, cât și ajustarea macroeconomică, unele dintre acestea, cum ar fi politicile educaționale, necesită mai mult timp pentru a da rezultate și sunt mai potrivite pentru a debloca factorii de creștere pe termen lung. Totuși, aceasta nu înseamnă că acțiunea menită să consolideze aceste politici ar trebui să fie amânată.

Accelerarea reformelor pentru obținerea unei creșteri mai mari și pentru crearea de noi locuri de muncă

În lipsa unor politici hotărâte, este probabil ca potențialul de creștere să rămână slab în deceniul următor 2 . În perioada 2011-2020, rata medie de creștere potențială este estimată la aproximativ 1 ½ % în UE-27, dacă nu se produc schimbări de politică, astfel cum se arată în graficul 19. Aceasta este mult mai mică decât ratele constatate în UE în ultimele două decenii, care, în plus, erau mult mai scăzute decât cele înregistrate în SUA. Acest fapt a fost generat de subutilizarea accentuată a forței de muncă în urma crizei, combinată cu o contracție a forței de muncă din cauza îmbătrânirii populației la sfârșitul perioadei și cu o creștere ușoară a productivității în UE-27. Majoritatea statelor membre au fost puternic afectate de criză, atât în ceea ce privește acumularea de capital, cât și utilizarea forței de muncă, și se preconizează că, la sfârșitul deceniului, acestea vor înregistra o reducere a resurselor lor de forță de muncă, din cauza îmbătrânirii populației.

Graficul 19: creșterea potențială a producției până în 2020 în UE-27

Scenariu macroeconomic bazat pe funcția de producție

Sursă: prognoza de toamnă a ECFIN.

Confirmând tendințele anterioare, perspectivele de creștere sunt chiar mai slabe în zona euro. În perioada 2001-2010, creșterea potențială medie era de 1,6 % în zona euro, comparativ cu 1,8 % în UE-27 (graficul 20). În următorul deceniu, perspectivele de creștere a producției și a productivității vor fi deosebit de sumbre în zona euro, întrucât se preconizează că ambele vor atinge o medie de aproximativ 1 ¼ %. Cu toate acestea, utilizarea estimată a forței de muncă este foarte similară cu cea prognozată pentru UE ca întreg.

.

Graficul 20: creșterea potențială a producției până în 2020 în zona euro

Scenariu macroeconomic bazat pe funcția de producție

Sursă: prognoza de toamnă a ECFIN.

Experiența dobândită ca urmare a crizelor economice și financiare anterioare arată că măsurile de politică au o foarte mare importanță. De exemplu, recesiunile grave care au început în 1991 în Suedia și în Finlanda au durat relativ puțin și nu au cauzat o reducere a creșterii potențiale a producției. Acest fapt s-a datorat, inter alia, restructurării semnificative a economiilor lor. Pe de altă parte, o reacție de politică insuficientă la criza financiară, combinată cu presiunile concurențiale tot mai mari exercitate de economiile emergente, au contribuit la încetinirea potențialului de creștere pe termen lung al Japoniei, în decursul anilor ’90.

Sunt necesare acțiuni urgente, atât la nivel național, cât și la nivelul UE. Politicile la nivelul UE vor contribui la obținerea unei creșteri mai mari, de exemplu, prin consolidarea pieței unice și facilitarea condițiilor pentru investiții. În toate statele membre, eliminarea celor mai importante blocaje din calea creșterii pe termen mediu ar implica accelerarea eforturilor în materie de reforme structurale (pentru mai multe detalii, a se vedea raportul privind progresele înregistrate de strategia Europa 2020, anexat la analiza anuală a creșterii).

Corectarea dezechilibrelor macroeconomice și restabilirea condiției-cheie esențiale pentru creștere

Corectarea dezechilibrelor externe este deosebit de importantă pentru zona euro și va necesita reforme structurale cuprinzătoare care vizează accelerarea și îmbunătățirea ajustării. Corectarea dezechilibrelor este esențială pentru UE și chiar mai importantă pentru zona euro, în calitate de uniune monetară. De asemenea, dezechilibrele din unele state membre ale zonei euro pot submina credibilitatea monedei unice. Vor fi necesare acțiuni de politică economică în numeroase domenii, inclusiv pe piețele forței de muncă, produselor și serviciilor. Măsurile de politică vor trebui să difere în mod semnificativ de la un stat membru la altul și să fie concepute cu atenție pentru a aborda vulnerabilitățile și necesitățile specifice țării în cauză, luând, totodată, în considerare eventualele influențe negative asupra celorlalte state membre ale UE. În general, politicile structurale ar trebui să vizeze asigurarea unei mai mari flexibilități a economiilor pentru a răspunde necesităților de ajustare din UE.

Notă: nu sunt disponibile date pentru Cipru, Regatul Unit, Malta și Luxemburg.

Pentru statele membre care au importante deficite de cont curent, o competitivitate slabă și o capacitate de ajustare redusă, vor fi necesare ajustări semnificative în materie de prețuri și de costuri pentru a restabili competitivitatea internă și externă. O unitate de măsură importantă de evaluare a sustenabilității deficitelor de cont curent este situația generală în materie de active externe nete, care măsoară nivelul datoriei externe (graficele 21 și 22). În ciuda reducerii nivelului deficitelor de cont curent ca urmare a crizei, datoria față de restul lumii a statelor membre cu un deficit important a continuat să crească. Deși mecanismele de piață ar putea genera această ajustare printr-o contracție puternică a cererii interne și o creștere importantă a șomajului, o ajustare mai rapidă și mai puțin dureroasă s-ar putea realiza prin intermediul unor politici salariale corespunzătoare. Acestea ar include modificări ale regulilor de indexare salarială, semnale adecvate în materie de evoluție a salariilor din sectorul public și mecanisme mai eficiente de stabilire a salariilor. De asemenea, vor fi necesare reforme ale pieței de produse pentru remedierea rigidităților nominale și a reduce prețurile finale ale bunurilor, prin scăderea redevenței încorporate (și anume o marjă de profit mai redusă a prețurilor în raport cu costurile). Punerea în aplicare integrală a Directivei privind serviciile, care va consolida concurența în domeniul serviciilor reglementate, este o măsură de politică deosebit de importantă. De asemenea, politicile care vizează consolidarea competitivității, alta decât cea a prețurilor, sunt esențiale în această privință.

Măsurile de remediere a rigidităților nominale ar trebui să fie completate de măsuri structurale care susțin o realocare a forței de muncă între firme și sectoare. Direcționarea economiei către o traiectorie mai sustenabilă va necesita corectarea tuturor exceselor din trecut și, prin urmare, nu doar îmbunătățirea competitivității prețurilor din sectorul exporturilor și reducerea prețurilor relative din sectorul necomercial. Reechilibrarea prețurilor va fi însoțită de reorientarea capitalului și a resurselor de forță de muncă dinspre sectorul necomercial către cel comercial, expus în mod direct concurenței externe. În ceea ce privește forța de muncă, această realocare va include o adaptare a legislației privind protecția ocupării acesteia și stimulente financiare mai atrăgătoare pentru a face tranziția de la șomaj la încadrarea în muncă. Această realocare va fi susținută printr-o ajustare a salariilor relative între sectorul comercial și cel necomercial. Politicile active pe piața forței de muncă vor avea un rol de sprijin: consolidarea agențiilor de plasare, oferirea de cursuri de formare și o mai bună orientare către grupurile cele mai vulnerabile a politicilor active pe piața forței de muncă. Îmbunătățirea mediului de afaceri, care implică o consolidare a concurenței în domeniul serviciilor reglementate și o reducere suplimentară a sarcinilor administrative, poate susține mobilitatea capitalului în direcția celor mai productive sectoare.

În statele membre cu surplusuri importante de cont curent trebuie să se identifice cauzele nivelului în mod constant slab al cererii interne. Datele recente sunt încurajatoare și arată că se efectuează o ajustare, cererea internă devenind tot mai puternică și procesele anterioare de ajustare ale bilanțului (întreprinderilor) apropiindu-se de sfârșit. Cu toate acestea, în cazul în care cererea internă rămâne în continuare oarecum scăzută din cauza unui eșec de politică sau de piață, ar trebui să se instituie politici corespunzătoare. Acestea ar putea include liberalizarea în continuare a sectorului serviciilor și îmbunătățirea condițiilor pentru investiții.

Este necesar să se instituie politici pentru a preveni, pe viitor, apariția dezechilibrelor. Condițiile care au dus la creșterea excesivă a creditului și bule speculative privind prețul activelor vor trebui să fie revizuite. Prin urmare, o provocare fundamentală pentru factorii de decizie va fi aceea de a elabora și de a pune în aplicare reforme structurale care să limiteze producerea de excese în ceea ce privește creditul și prețul activelor, dar și de a concepe instrumente specifice pentru a limita cererea, dacă este cazul. Măsurile de reglementare care reduc prociclicitatea ofertei de credit se dovedesc a fi deosebit de relevante în acest context și este necesar să se depună în continuare eforturi în materie. Fără a aduce atingere pieței interne, aceasta ar putea însemna că cerințele privind capitalul bancar reflectă în mod corespunzător diferențele regionale în ceea ce privește supraevaluarea prețului activelor. Se impune revizuirea caracteristicilor structurale ale pieței locuințelor care cresc probabilitatea apariției unor bule speculative, inclusiv a stimulentelor fiscale pentru ipoteci. În plus, îmbunătățirea flexibilității și a capacităților de ajustare ale economiilor prin intermediul piețelor de produse și a piețelor forței de muncă va întări capacitatea lor de rezistență și va facilita ajustările necesare în cazul producerii unor șocuri majore.

Priorități de politică

Pentru a face față provocărilor evidențiate anterior, în perioada 2011-2012 sunt necesare acțiuni în special în domeniile enumerate mai jos.

Trebuie să se mobilizeze factorii de creștere la nivelul UE. Ar trebui să se ajungă la acorduri privind propunerile legislative fundamentale în contextul Actului privind piața unică (pentru mai multe detalii, a se vedea raportul privind progresele înregistrate de strategia Europa 2020).

În statele membre cu importante deficite de cont curent sau cu niveluri ridicate de îndatorare, reformele care vizează sistemele de stabilire a salariilor și piețele serviciilor sunt importante pentru îmbunătățirea capacității de adaptare a prețurilor și a salariilor. La aceasta vor contribui, de asemenea, ameliorările în domeniul mediului de afaceri prin consolidarea concurenței (de exemplu, prin intermediul Directivei privind serviciile) și prin reducerea sarcinilor administrative. 

Sunt imperios necesare măsuri care susțin realocarea resurselor între firme și sectoare. Acestea includ o legislație privind protecția ocupării forței de muncă care nu împiedică realocarea resurselor între sectoare, stimulente financiare mai atrăgătoare pentru încadrarea în muncă și politici active pe piața forței de muncă, mai bine orientate către cei mai vulnerabili. Măsurile care elimină barierele la intrare și la ieșire (condiții de pornire) și obstacolele în calea investițiilor (cum ar fi armonizarea bazei de impozitare pentru întreprinderi) vor fi, de asemenea, importante în ceea ce privește facilitarea realocării sectoriale către activități cu valoare adăugată mai mare și creștere mai rapidă.

Statele membre cu surplusuri importante de cont curent trebuie să identifice și să remedieze cauzele cererii interne slabe. Aceste politici ar putea include liberalizarea în continuare a sectorului serviciilor și îmbunătățirea condițiilor pentru investiții.

Toate statele membre ar trebui să accelereze eforturile în materie de reforme structurale care elimină cele mai importante blocaje din calea creșterii pe termen mediu. Pe baza programelor naționale de reformă (PNR) prezentate de statele membre, măsurile prevăzute par a fi insuficient de ambițioase și, prin urmare, este puțin probabil să aibă, pe termen mediu, un impact concret asupra creșterii și a locurilor de muncă. Statele membre, în programele lor naționale de reformă finale, trebuie să prezinte planuri în materie mult mai precise, pentru a accelera acțiunile-cheie și a urmări, în general, obiective mai ambițioase.

Anexă: Tabelul 1. Indicatori naționali privind creșterea și locurile de muncă, situația fiscală, condițiile de pe piața financiară și dezechilibrele macroeconomice

(1) A se vedea raportul Comisiei Europene intitulat „Monitorizarea competitivității dezechilibrelor din interiorul zonei euro” (Surveillance of intra-euro-area competitiveness and imbalances, European Economy), nr. 1/2010.

(2) Creșterea potențială corespunde conceptului de tendință de creștere durabilă compatibilă cu condițiile ofertei, corectând fluctuațiile ciclice pe termen scurt în creșterea reală a PIB-ului.