Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52010XC0629(02)

Publicarea unei cereri în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare

JO C 169, 29.6.2010, p. 12–15 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

29.6.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 169/12


Publicarea unei cereri în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare

2010/C 169/07

Prezenta publicare conferă dreptul de opoziție la cererea de înregistrare în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului (1). Declarațiile de opoziție trebuie să parvină Comisiei în termen de șase luni de la data prezentei publicări.

DOCUMENT UNIC

REGULAMENTUL (CE) NR. 510/2006 AL CONSILIULUI

„FAGIOLI BIANCHI DI ROTONDA”

NR. CE: IT-DOP-0005-0683-25.02.2008

IGP ( ) DOP ( X )

1.   Denumire:

„Fagioli Bianchi di Rotonda”

2.   Statul membru sau țara terță:

Italia

3.   Descrierea produsului agricol sau alimentar:

3.1.   Tip de produs (Anexa III):

Clasa 1.6:

Fructe, legume și cereale, proaspete sau prelucrate

3.2.   Descrierea produsului căruia i se aplică denumirea de la punctul 1:

Denumirea de origine protejată (DOP) „Fagioli Bianchi di Rotonda” se obține din ecotipurile Fagiolo Bianco și Tondino sau Poverello Bianco, ce provin din soiul Phaseolus Vulgaris L. Produsul „Fagioli Bianchi di Rotonda”, în momentul comercializării sub formă de păstaie ceroasă, trebuie să prezinte următoarele caracteristici: păstaia: lungime de maximum 20 cm, lățime de maximum 20 mm; culoare: alb cu tendință spre galben deschis sau spre culoarea fildeșului; păstaie ceroasă cu aspect proaspăt, sănătos și cărnos, curată, lipsită practic de corpuri străine vizibile, fără miros și/sau gust străin, fără umiditate la exterior. Produsul „Fagioli Bianchi di Rotonda”, în momentul comercializării sub formă de păstaie uscată, trebuie să prezinte următoarele caracteristici: bobul: lungime de maximum 18 mm, lățime de maximum 15 mm; fără vinișoare, culoare albă, strălucire medie, formă cubică sau rotundă, greutatea a 100 de boabe: până la maximum 90 gr; bob curat, practic lipsit de corpuri străine vizibile, fără miros și/sau gust străin, fără umiditate la exterior. Gradul de umiditate al bobului ceros nu trebuie să fie mai mic de 60 %, în timp ce acela al bobului uscat nu trebuie să fie mai mic de 10 %. Conținutul proteic trebuie să fie mai mare sau egal cu 9,0 (% din greutatea bobului ca atare) pentru bobul ceros, iar pentru bobul uscat mai mare sau egal cu 24 (% din substanța uscată). Procentul de tegument al produsului „Fagioli Bianchi di Rotonda” nu trebuie să fie mai mare de 6 % din greutatea totală.

3.3.   Materii prime (numai pentru produsele prelucrate):

3.4.   Hrană pentru animale (numai pentru produsele de origine animală):

3.5.   Etape specifice ale producției care trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată:

Toate fazele de producție ale produsului „Fagioli Bianchi di Rotonda” se desfășoară în interiorul zonei de producție definite la punctul 4.

3.6.   Norme specifice privind felierea, răzuirea, ambalarea etc.:

Produsul „Fagioli Bianchi di Rotonda” DOP trebuie comercializat în următoarele moduri:

produsul proaspăt trebuie pus în vânzare în următoarele recipiente sigilate: plase cu o greutate maximă de 10 kg, lădițe de lemn cu o greutate maximă de 15 kg;

produsul uscat trebuie pus în vânzare în următoarele recipiente sigilate: cutii de carton, saci de iută sau alt material reciclabil cu o greutate maximă de 5 kg.

3.7.   Norme specifice privind etichetarea:

Eticheta aplicată pe ambalaj trebuie să cuprindă următoarele informații, scrise clar și lizibil, cu litere de tipar: „Fagioli Bianchi di Rotonda” și „denominazione di origine protetta” (denumire de origine protejată) împreună cu acronimul DOP inscripționat cu caractere mai mari decât caracterele utilizate pentru celelalte mențiuni; numele, denumirea comercială și adresa producătorului și ambalatorului; cantitatea de produs conținută efectiv în ambalaj, exprimată în conformitate cu dispozițiile în vigoare; sigla produsului, prezentată mai jos. Este interzisă adăugarea oricăror specificații suplimentare diferite de cele prevăzute, inclusiv a adjectivelor: „tipo” (tip), „gusto” (gust), „uso” (utilizare), „selezionato”(selecționat), „scelto” (ales) și altele. Este permisă însă folosirea indicațiilor referitoare la societăți, nume, denumiri comerciale, mărci private, care să nu aibă caracter laudativ și să nu inducă în eroare consumatorul. Astfel de indicații pot fi menționate pe etichetă, cu caractere având lungimea și lățimea inferioare celor utilizate pentru a indica denumirea de origine protejată.

Image

4.   Delimitare concisă a ariei geografice:

Aria de producție a „Fagioli Bianchi di Rotonda” DOP include întreg teritoriul delimitat de zona irigată a versantului văii râului Mercure din provincia Lucania și cuprinde următoarele comune din provincia Potenza: Rotonda, Viggianello, Castelluccio Superiore, Castelluccio Inferiore.

5.   Legătura cu aria geografică:

5.1.   Specificitatea ariei geografice:

Înconjurate de munți, terenurile pe care se cultivă produsul „Fagioli Bianchi di Rotonda” sunt situate pe valea râului Mercure, al cărui bazin este de origine lacustră și datează din perioada cuaternară. Terenurile sunt prin urmare de origine aluvionară, nisipoase și noroios-argiloase, proaspete, adânci și fertile, cu o bună expunere și o bună capacitate de înmagazinare a apei, bogate în azot și sulf și lipsite de calciu. Zona de cultivare se caracterizează prin temperaturi medii ce depășesc 20 °C numai pentru o scurtă perioadă în luna iulie, perioadă ce coincide cu însămânțarea. Clima este în principal blândă, cu temperaturi nu foarte ridicate în perioada de producție, cu diferențe termice între zi și noapte ce favorizează fecundarea păstăilor și numărul de boabe. Ploile sunt abundente în perioada octombrie-mai. Teritoriul este bogat în apă necontaminată și proaspătă, ce provine din izvoarele situate în Parcul Național Pollino.

Tehnicile agronomice de cultivare utilizate pentru producerea „Fagioli Bianchi di Rotonda” sunt caracterizate de prezența omului în cadrul procesului productiv și de utilizarea instrumentelor caracteristice văii râului Mercure, precum întrebuințarea exclusivă a parilor de castan pentru sprijinirea vrejurilor de fasole, obținuți din pădurile prezente în valea mai sus menționată. Tehnica folosită pentru cultivarea produsului „Fagioli Bianchi di Rotonda” este aceeași, transmisă în decursul anilor printr-o serie de operațiuni de cultivare efectuate în întregime manual, cum ar fi realizarea structurii de susținere a vrejurilor de fasole cățărătoare, prășirea și recoltarea produsului. Pentru instalația de susținere a vrejurilor de fasole sunt întrebuințați pari de castan de diferite dimensiuni, în funcție de sistemul utilizat („a postarella” sau „a rete”) pentru creșterea vrejurilor de fasole cățărătoare.

5.2.   Specificitatea produsului:

Principalele caracteristici calitative ale produsului „Fagioli Bianchi di Rotonda” sunt conținutul proteic ridicat al păstăii, tegumentul foarte subțire și, în sfârșit, aspectul păstăilor, care se prezintă complet albe, cu boabe de dimensiuni mari, cu formă rotundă/ovală și fără pete.

Datorită conținutului ridicat de proteine, fasolea se folosea foarte frecvent în trecut, în aria geografică de producție, așa încât a fost supranumită „carnea săracilor”, tocmai pentru aportul de proteine vegetale în alimentația cotidiană, la costuri foarte scăzute. În plus, tegumentul subțire, ce reduce în mod drastic timpii de coacere, împreună cu absența petelor de pe păstaie – o altă caracteristică importantă și foarte apreciată de către consumatori, deoarece lichidul de coacere se colorează mai puțin – fac ca produsul „Fagioli Bianchi di Rotonda” să fie foarte apreciat pentru întrebuințarea în bucătărie.

5.3.   Legătura cauzală dintre aria geografică și calitatea sau caracteristicile produsului (pentru DOP) sau o calitate anume, reputația sau alte caracteristici ale produsului (pentru IGP):

Caracteristicile principale ale produsului „Fagioli Bianchi di Rotonda”, prin care acesta se diferențiază din punct de vedere calitativ, cum ar fi conținutul proteic ridicat al păstăii, procentul scăzut de tegument față de greutatea totală (evidențiat în munca depusă de Consiliul Național pentru Cercetări din Bari și publicat în „Gli agro-ecotipi di fagioli della Basilicata”) și culoarea uniformă, lipsită de pete, sunt puse în evidență de condițiile climatice deosebite ale zonei, care au favorizat răspândirea produsului. Bogăția de azot și de sulf, precum și lipsa calciului din terenurile pe care este cultivat produsul „Fagioli Bianchi di Rotonda” sunt corelate în mod direct cu producția de boabe cu conținut proteic ridicat și cu tegument foarte subțire. Bogăția în ape a teritoriului le-a permis dintotdeauna agricultorilor o irigare corectă a terenurilor. Această prezență abundentă de apă în teritoriu, în afara faptului că permite acumularea de amidon, contribuie și la reducerea grosimii tegumentului fasolei. Sistemul de cultivare, utilizat în exclusivitate de producătorii de pe valea râului Mercure, este foarte diferit de celelalte sisteme utilizate în Italia și permite nu numai o recoltare ușoară a păstăilor, dar și o bună aerare, evitând formarea de umiditate între rânduri, umiditate care cauzează colorarea și apariția petelor pe păstaia albă foarte delicată. Produsul „Fagioli Bianchi di Rotonda” reprezintă, în această zonă a masivului Pollino, o expresie fundamentală a istoriei și a gastronomiei locale. În ziua de astăzi aceste specialități, consumate încă în familie, sunt oferite și în restaurante, în pensiuni și în timpul sărbătorilor („sagre”), cum ar fi „Sagra del Fagiolo Bianco di Rotonda” care are loc în fiecare an și a ajuns la cea de a douăzecea ediție și care continuă să strângă mii de persoane în localitatea Rotonda din Parcul Național Pollino, demonstrând cel mai bine legătura dintre acest produs și teritoriul în care este cultivat. Produsul „Fagioli Bianchi di Rotonda” și-a găsit astfel un loc pe mesele tuturor, în special în lumea restaurantelor locale și regionale de calitate, iar notorietatea produsului este confirmată de prezența în diferite programe de televiziune, în reviste de specialitate și în cărțile de bucate. În anul 2004, produsul „Fagioli Bianchi di Rotonda” a fost inclus pe lista produselor tradiționale ale Regiunii Basilicata.

Trimitere la publicarea caietului de sarcini:

Administrația actuală a deschis procedura națională de opoziție prin publicarea propunerii de recunoaștere a DOP „Fagioli Bianchi di Rotonda” în Gazzetta Ufficiale della Repubblica Italiana nr. 7 din 9 ianuarie 2008, textul consolidat al caietului de sarcini fiind disponibil la adresa:

http://www.politicheagricole.it/DocumentiPubblicazioni/Search_Documenti_Elenco.htm?txtTipoDocumento=Disciplinare%20in%20esame%20UE&txtDocArgomento=Prodotti%20di%20Qualit%E0>Prodotti%20Dop,%20Igp%20e%20Stg

sau

accesând direct pagina de internet a ministerului (http://www.politicheagricole.it) și făcând clic pe „Prodotti di Qualità” (Produse de calitate) (în partea stângă a ecranului) și apoi pe „Disciplinari di Produzione all’esame dell’UE [regolamento (CE) n. 510/2006]” [„Caiete de sarcini ale produselor supuse analizei UE, Regulamentul (CE) nr. 510/2006”].


(1)  JO L 93, 31.3.2006, p. 12.


Top