3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/94

—

având în vedere rapoartele celor trei grupuri de lucru ale Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), publicate în 2007 (1),

—

având în vedere pachetul legislativ privind schimbările climatice adoptat de Consiliul European la 17 decembrie 2008,

—

având în vedere Concluziile Consiliului European din 29-30 octombrie 2009 privind negocierile referitoare la schimbările climatice,

—

având în vedere Summitul ONU privind schimbările climatice care a avut loc la Copenhaga (Danemarca) între 7 și 18 decembrie 2009 și Acordul de la Copenhaga care a rezultat în urma acestui summit,

—

având în vedere rezoluțiile anterioare ale Parlamentului privind schimbările climatice, în special Rezoluția din 10 februarie 2010 referitoare la rezultatele summitului de la Copenhaga (2), precum și Rezoluția din 29 noiembrie 2007 referitoare la comerțul și schimbările climatice (3),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 26 mai 2010, intitulată „Analiză a opțiunilor pentru depășirea obiectivului de reducere cu 20 % a emisiilor de gaze cu efect de seră și evaluare a riscului de relocare a emisiilor de carbon” (COM(2010)0265),

—

având în vedere comunicările Comisiei din 19 iunie 2010 privind sistemul de durabilitate pentru biocarburanți și biolichide (4),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 4 noiembrie 2008, intitulată „Inițiativa privind materiile prime – satisfacerea necesităților noastre esențiale pentru asigurarea creșterii economice și locurilor de muncă în Europa” (COM(2008)0699),

—

având în vedere Raportul privind comerțul și schimbările climatice elaborat de Organizația Mondială a Comerțului și Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu, publicat la 26 iunie 2008,

—

având în vedere declarația finală a șefilor de stat și de guvern din cadrul summitului G20 de la Pittsburgh, din 24 și 25 septembrie 2009,

—

având în vedere Evaluarea internațională a științei și tehnologiei agricole pentru dezvoltare (IAASTD), publicată în 2008 (5),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, precum și cel al Comisiei pentru dezvoltare (A7-0310/2010),

A.

întrucât temperatura planetei a cunoscut deja o creștere în cursul secolului trecut și va continua să crească și întrucât repercusiunile economice, sociale și ecologice ale încălzirii globale ating proporții alarmante și o limitare a acestei încălziri la mai puțin de 2 °C este indispensabilă;

B.

întrucât acordul încheiat la Summitul ONU de la Copenhaga privind schimbările climatice din decembrie 2009 este neadecvat; întrucât Uniunea Europeană nu a reușit să își asume un rol important;

C.

întrucât acordul încheiat la Summitul ONU de la Copenhaga privind schimbările climatice din decembrie 2009 este neadecvat și dezamăgitor;

D.

întrucât Summitul de la Cancun oferă o oportunitate unică pentru un dialog substanțial și ar trebui să permită adoptarea unor instrumente cu caracter juridic obligatoriu și a unor proceduri de verificare mult mai riguroase și să constituie o etapă solidă către un acord operațional global și obligatoriu care să contribuie la limitarea încălzirii globale cu mult sub 2 °C;

E.

întrucât lupta împotriva schimbărilor climatice reprezintă un factor de competitivitate, prioritățile europene în domeniu fiind economisirea de energie și sursele de energie regenerabile care pot îmbunătăți securitatea energetică a Uniunii și care prezintă un potențial major în materie de dezvoltare industrială, inovare, planificare teritorială și creare de locuri de muncă;

F.

întrucât subvenționarea energiei și absența restricțiilor privind emisiile de CO2 din anumite țări creează un avantaj relativ;

G.

întrucât normele comerciale sunt, prin urmare, esențiale în lupta împotriva schimbărilor climatice, iar Uniunea în calitate de primă putere comercială la nivel mondial poate exercita o influență puternică asupra acestora,

1.

salută obiectivul Consiliului European de a reduce emisiile europene de gaze cu efect de seră cu 80-95 % până în 2050 față de nivelurile din 1990, un obiectiv necesar pentru ca Uniunea să-și recâștige poziția de lider în domeniul inițiativelor climatice la nivel internațional, în timp ce alte țări și-au asumat angajamente ferme pentru dezvoltarea unor economii ecologice, în special prin intermediul planurilor lor de redresare economică; sprijină cu fermitate obiectivul de reducere a emisiilor europene cu 30 % până în 2020, i, fapt care ar trebui să încurajeze alte țări să își asume angajamente mai ambițioase;

2.

solicită încheierea unui acord internațional cu caracter juridic obligatoriu privind protecția climei și sprijină ferm obiectivul de reducere cu 30 % a emisiilor de CO2 în UE până în 2020, precum și obiectivul pe termen lung al UE de reducere a emisiilor de CO2 și de alte gaze cu efect de seră cu cel puțin 85 % până în 2050;

3.

subliniază că țările dezvoltate trebuie să fie primele care își reduc emisiile de CO2; consideră că instituirea de standarde și sistemele de etichetare și de certificare sunt instrumente cu un potențial uriaș de reducere a consumului de energie, vizând astfel problematica schimbărilor climatice; consideră că mecanismul de dezvoltare nepoluantă (CDM) nu a răspuns nevoilor țărilor celor mai vulnerabile;

4.

susține promovarea mai intensă a energiilor regenerabile și recomandă ca guvernele statelor membre să urmeze o politică coerentă și să creeze un cadru juridic obligatoriu care să permită adoptarea pe termen lung a unui program etapizat de ajutoare care să contribuie la deschiderea pieței și la crearea unor infrastructuri minime, un element esențial într-o perioadă de criză și incertitudine economică;

5.

reamintește că politica comercială comună este un instrument în serviciul obiectivelor generale ale Uniunii Europene și că, în conformitate cu articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, politica comercială comună a UE trebuie să se desfășoare „în cadrul principiilor și al obiectivelor acțiunii externe a Uniunii”; în conformitate cu articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, aceasta trebuie să contribuie, în special, la „dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea și respectul reciproc între popoare, comerțul liber și echitabil, eliminarea sărăciei și protecția drepturilor omului și, în special, a drepturilor copilului, precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite”;

6.

subliniază faptul că politicile comerciale ale Uniunii Europene – la nivel bilateral sau multilateral – reprezintă un instrument și nu un scop în sine, precum și că acestea trebuie să fie în concordanță cu obiectivele sale de combatere a schimbărilor climatice și să anticipeze încheierea unui acord ambițios privind clima;

7.

consideră că normele OMC ar trebui să fie interpretate și să evolueze astfel încât să sprijine angajamentele asumate în cadrul acordurilor multilaterale privind mediul; invită Comisia să depună eforturi în vederea atingerii unui consens în cadrul OMC pentru a acorda secretariatelor acordurilor multilaterale privind mediul statutul de observator la toate reuniunile OMC privind domeniul lor de expertiză, precum și un rol de consiliere în cadrul procedurilor de soluționare a litigiilor legate de mediu; subliniază că ar trebui elaborate noi norme internaționale pentru a elimina avantajul comparativ creat de costul redus al emisiilor de CO2;

8.

regretă faptul că niciunul dintre acordurile OMC actuale nu face trimitere directă la schimbările climatice, securitatea alimentară și Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului; regretă dezvoltarea biopirateriei legate de semințele rezistente la schimbările climatice; consideră că sunt necesare modificări ale normelor OMC pentru a asigura coerența și consecvența cu angajamentele asumate în cadrul Protocolului de la Kyoto și al acordurilor multilaterale privind mediul (AMM); solicită reformarea urgentă a OMC pentru a permite distincția între produse în funcție de metodele de producție și procesare (MPP);

9.

subliniază, având în vedere preambulul Acordului OMC și articolul XX literele (b), (d) și (g) din GATT, că comerțul internațional nu trebuie să conducă la supraexploatarea resurselor naturale și invită Comisia și statele membre să depună mai multe eforturi pentru a aplica principiul preferinței colective în cadrul OMC, în special în ceea ce privește produsele durabile, favorabile climei și conforme cu principiile etice;

10.

invită Comisia și membrii OMC să depună eforturi pentru a convinge OMC să redacteze un aviz în care recunoaște importanța și efectele schimbărilor climatice și să încurajeze OMC să ia măsuri pentru ca normele sale să nu submineze, ci să promoveze eforturile globale de combatere și atenuare a schimbărilor climatice, precum și de adaptare la acestea;

11.

își exprimă regretul că membrii OMC nu au găsit încă o modalitate de a integra acest tratat în sistemul instituțiilor și normelor ONU care reglementează protecția mediului, inclusiv schimbările climatice, precum și dreptatea socială și respectarea tuturor drepturilor omului; insistă asupra faptului că obligațiile și obiectivele care decurg din acordurile multilaterale privind mediul, cum ar fi Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice și alte instituții ale ONU (FAO, OIM, OMI) trebuie să aibă întâietate asupra interpretării limitate a normelor comerciale;

12.

având în vedere că au trecut mai mult de 15 ani de la Decizia ministerială a OMC privind comerțul și mediul, adoptată la Marrakesh la 15 aprilie 1994, invită Comisia să prezinte Parlamentului European și Consiliului, cel mai târziu până la mijlocul anului 2011, un raport de evaluare a măsurii în care Comitetul pentru comerț și mediu al OMC și-a îndeplinit mandatul prevăzut în decizia respectivă, precum și concluziile în legătură cu ceea ce a rămas de făcut, în special în contextul dialogului global referitor la OMC și la atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea;

13.

invită Comisia și statele membre ca, în cadrul negocierilor OMC și al acordurilor comerciale bilaterale, să insiste ca liberalizarea comerțului, în special în ceea ce privește materiile prime naturale, să nu pericliteze gestionarea durabilă a resurselor și ca obiectivele de protejare a climei și de conservare a speciilor să devină parte integrantă a acordurilor; în acest scop, invită Comisia să insiste asupra organizării unei reuniuni comune a miniștrilor comerțului și de mediu ai OMC înainte de Convenția-cadru a ONU asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), care va avea loc la Johannesburg în 2011; reamintește că CCONUSC este forul în care trebuie să se ajungă la un acord internațional privind abordarea aspectelor legate de schimbările climatice;

14.

consideră că este mai necesar ca niciodată să se lanseze o dezbatere publică privind crearea unui Organizații Mondiale a Mediului;

15.

recunoaște rolul pozitiv pe care îl pot juca schimburile comerciale în furnizarea de bunuri și servicii care contribuie la protecția climei; consideră că protecția climei și liberalizarea comerțului pot să se sprijine reciproc, facilitând schimburile de bunuri și servicii ecologice, dar că este mai întâi necesar să se stabilească o listă de bunuri și servicii în conformitate cu criterii ecologice stricte și în colaborare cu țările membre ale OMC;

16.

recunoaște faptul că comerțul este un instrument important pentru transferul de tehnologii către țările în curs de dezvoltare; subliniază necesitatea de a reduce barierele din calea „comerțului ecologic”, o modalitate de a realiza acest lucru fiind eliminarea taxelor vamale aplicabile „produselor ecologice” la nivelul OMC;

17.

speră că UE va da un exemplu bun prin eliminarea obstacolelor, precum taxele vamale și alte taxe, din calea comerțului cu tehnologii nepoluante și cu produse favorabile mediului și climei și promovarea așa-numitelor bunuri și servicii ecologice, inclusiv pe baza Planului de acțiune de la Bali și a Fondului „verde” de la Copenhaga privind clima;

18.

subliniază importanța inovării în domeniul tehnologiilor ecologice și recunoaște rolul pe care îl pot avea schimburile comerciale în cadrul transferului acestor tehnologii între țări;

19.

invită UE să preia inițiativa în ceea ce privește identificarea principalelor bariere din calea diseminării în țările în curs de dezvoltare a tehnologiilor menite să combată schimbările climatice;

20.

recunoaște că încurajarea inovării ar putea implica diferite sisteme de recompensare și că aceste sisteme nu favorizează în același mod transferurile de tehnologii; ia totodată act de faptul că trebuie să se abordeze preocupările cu privire la protejarea regimurilor DPI pentru transferurile de tehnologie ca urmare a existenței unor instituții politice deficitare și a absenței statului de drept; prin urmare, solicită Comisiei să studieze toate sistemele de recompensare pentru inovare, luând în considerare riscul de excludere a anumitor țări și să integreze rezultatele acestei activități în cadrul activităților sale diplomatice în domeniul climei;

21.

își exprimă îngrijorarea în legătură cu efectul de denaturare pe care subvențiile pentru combustibilii fosili îl au asupra schimburilor comerciale mondiale, impactul acestora asupra climei și costul lor pentru finanțele publice; salută în mod favorabil angajamentul G20 de a elimina treptat aceste subvenții;

22.

speră că Uniunea Europeană își va asuma un rol de lider la nivel internațional sub acest aspect și invită Comisia să propună rapid un calendar pentru eliminarea acestor subvenții în cadrul Uniunii Europene, cu observația că un astfel de proces ar trebui să includă punerea în aplicare a măsurilor de însoțire sociale și industriale; reamintește totodată solicitarea Parlamentului European adresată Comisiei și statelor membre de a informa Parlamentul European cu privire la creditele acordate de agențiile de credit la export și de Banca Europeană de Investiții pentru proiecte cu impact negativ asupra climei;

23.

se opune acordării de subvenții pentru combustibilii fosili și solicită intensificarea sprijinului pentru promovarea energiilor regenerabile favorabile mediului și pentru identificarea și dezvoltarea unor surse de energie descentralizate, în special în țările în curs de dezvoltare; în acest context, reamintește acordul G20 de a elimina treptat subvențiile pentru combustibilii fosili și solicită Comisiei să facă propuneri pentru o strategie europeană de punere în aplicare a acestuia, stabilind termene și mecanisme de compensare clare atunci când este cazul;

24.

constată că liberalizarea comerțului poate fi contraproductivă pentru protecția climei în cazul în care anumite țări transformă lipsa lor de acțiune în domeniul climei într-un avantaj concurențial; prin urmare, propune o reformă a normelor antidumping ale OMC pentru ca acestea să includă chestiunea prețului ecologic echitabil, bazat pe standarde mondiale pentru protecția climei;

25.

regretă că, prin subvenționarea prețurilor la energie și prin neaplicarea de restricții sau de cote privind emisiile de CO2, anumite țări ar putea obține un avantaj relativ; datorită absenței restricțiilor privind emisiile de CO2 și, prin urmare, costului relativ redus al acestora, țările respective nu sunt motivate să adere la acordurile multilaterale în domeniul schimbărilor climatice;

26.

constată totuși că negocierile în domeniul climei se bazează pe principiul „responsabilității comune, dar diferențiate” și că lacunele politicilor climatice în țările în curs de dezvoltare se explică, în general, prin capacitatea lor financiară sau tehnologică mai limitată și nu printr-un obiectiv de dumping ecologic;

27.

în acest context, speră că dezbaterea europeană privind relocarea emisiilor de dioxid de carbon industrial legată de sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) și modalitățile de remediere este abordată cu grijă;

28.

reamintește că, potrivit ultimei comunicări a Comisiei din 26 mai 2010 (COM (2010)0265) privind acest subiect, puține sectoare industriale sunt în special sensibile la relocarea emisiilor de dioxid de carbon și consideră că identificarea lor necesită o analiză sectorială detaliată; invită Comisia să recurgă rapid la o astfel de abordare în viitorul apropiat, mai degrabă decât la anumite criterii cantitative identice pentru toate sectoarele industriale;

29.

subliniază faptul că nu există o soluție unică pentru sectoarele industriale vulnerabile față de relocările de emisii de dioxid de carbon și că natura produsului sau chiar structura pieței reprezintă criterii esențiale pentru selectarea instrumentelor disponibile (alocarea cu titlu gratuit a cotelor, ajutorul de stat sau măsurile de ajustare la frontieră);

30.

consideră că un acord multilateral privind clima ar fi cel mai bun instrument pentru a asigura internalizarea externalităților ecologice negative legate de CO2, dar că există riscul să nu se ajungă la un astfel de acord în viitorul apropiat; consideră, în consecință, că Uniunea Europeană ar trebui să examineze în continuare posibilitățile de punere în practică, în sectoarele industriale cu adevărat expuse relocării de emisii de dioxid de carbon, a unor instrumente ecologice adecvate, complementare licitării certificatelor de emisii de CO2 din cadrul ETS, în special un „mecanism de includere a carbonului”, cu respectarea normelor OMC; un astfel de mecanism ar permite combaterea riscurilor de transfer de emisii de CO2 către țări terțe;

31.

susține fără niciun echivoc ideea că ajustările fiscale la frontieră nu ar trebui să funcționeze ca un instrument de protecționism, ci mai degrabă ca un mijloc de a reduce emisiile;

32.

este de opinie că UE, în calitate de cel mai mare bloc comercial internațional, poate stabili standarde la nivel mondial și sprijină dezvoltarea și diseminarea sistemelor de certificare și de etichetare ce țin seama de criterii sociale și ecologice; ia act de activitățile încununate de succes ale ONG-urilor internaționale în domeniul dezvoltării și promovării etichetelor și certificatelor respective și susține în mod explicit utilizarea acestora la scară mai largă;

33.

reamintește cadrul OMC care permite adoptarea de măsuri de calificare în sectorul comerțului în cazul în care acestea se dovedesc a fi necesare, proporționale și nu discriminează țările în care condițiile de producție sunt identice; constată totuși că este nevoie urgent de clarificări pentru ca aceste măsuri să se poată aplica pe baza unor criterii climatice referitoare la PMP a acestor produse;

34.

solicită Comisiei să depună eforturi pentru reluarea discuțiilor din cadrul OMC privind PMP și capacitatea de diferențiere a produselor similare pe baza amprentei lor de carbon, a amprentei energetice a acestora sau a normelor tehnologice; consideră că o astfel de inițiativă poate fi acceptată de către membrii OMC dacă este însoțită de măsuri care să faciliteze transferul de tehnologii;

35.

cu toate acestea, speră că lipsa actuală de claritate asupra PMP în cadrul OMC nu conduce Uniunea la inacțiune, aceasta trebuind să exploateze aceste marje de manevră; prin urmare;

36.

subliniază că trebuie să se facă eforturi pentru ca efectele negative ale comerțului asupra mediului să se reflecte în prețuri și pentru a se asigura respectarea principiului „poluatorul plătește”; solicită ca sistemele de etichetare și de informare cu privire la standardele de mediu să fie sincronizate;

37.

din acest motiv, salută instituirea de către Uniunea Europeană a criteriilor de sustenabilitate pentru biocarburanții produși în cadrul Uniunii și cei importați; invită Comisia Europeană să ia în considerare extinderea acestei abordări la biomasă și produsele agricole; solicită să fie luate în considerare schimbările indirecte în utilizarea terenurilor legată de biocombustibili și se așteaptă ca, înainte de sfârșitul anului 2010, Comisia să prezinte o propunere în conformitate cu angajamentul său față de Parlamentul European;

38.

pledează pentru elaborarea unor criterii și standarde de durabilitate veritabile și cu caracter juridic obligatoriu în domeniul producției de biocombustibili și de biomasă, care să țină seama de emisiile de gaze producătoare de schimbări climatice și de particule mici, rezultate din modificarea indirectă a utilizării terenurilor (ILUC) și de întreg ciclul de producție; subliniază că garantarea aprovizionării cu alimente a populației trebuie să aibă prioritate față de producția de biocombustibili și că sustenabilitatea politicii și a practicii de exploatare a teritoriului trebuie să fie integrată urgent într-o abordare mai holistică;

39.

consideră esențială existența unor standarde stricte de sustenabilitate pentru comerțul internațional cu biocombustibili, având în vedere impactul lor social și de mediu contradictoriu;

40.

salută acordul la care s-a ajuns la nivel european privind lemnul recoltat ilegal și așteaptă cu interes să se realizeze progrese în ceea ce privește acordurile de parteneriat voluntare;

41.

își exprimă preocuparea cu privire la dorința Comisiei de a impune, în acordurile comerciale, liberalizarea comerțului cu lemn, în special eliminarea restricțiilor la export, în pofida riscului crescut de defrișări și a efectelor negative asupra climei, biodiversității, dezvoltării și populațiilor locale;

42.

subliniază îndeosebi necesitatea existenței unei coerențe între obiectivele legate de climă și de biodiversitate și condițiile comerciale pentru a garanta eficacitatea măsurilor împotriva defrișărilor;

43.

consideră că noile acorduri internaționale de protecție a climei trebuie să conțină garanții ferme cu privire la reducerea impactului negativ asupra mediului al comerțului cu lemn și la stoparea defrișărilor, amploarea acestora constituind un motiv de îngrijorare;

44.

regretă faptul că actualul sistem comercial duce la o diviziune globală a forței de muncă și a producției bazată pe folosirea intensivă a transportului, care nu suportă propriile costuri ecologice; dorește ca respectivul cost aferent climei al transportului internațional să fie internalizat în prețul său, fie prin punerea în aplicare a impozitelor, fie prin sistemele de comercializare a cotelor plătite; salută viitoarea includere a aviației în cadrul EU ETS și așteaptă din partea Comisiei, până în 2011, o inițiativă similară pentru transportul maritim, care să intre în vigoare în 2013, în cazul în care s-ar dovedi a fi imposibilă punerea în aplicare a unui mecanism la nivel mondial până la acea dată; regretă faptul că nu se aplică taxe în cazul combustibilului consumat pentru transportul maritim al mărfurilor; sprijină impunerea de taxe în cazul acestui tip de combustibil și al produselor respective, în special în cazul produselor transportate pe calea aerului; pe de altă parte, așteaptă ca Comisia să preia inițiativa de a contesta ajutoarele acordate modurilor de transport cele mai poluante, cum ar fi scutirea kerosenului de la plata taxei pe energie;

45.

constată că emisiile de CO2 generate de comerțul internațional pot fi reduse semnificativ, solicită includerea costurilor de transport și de mediu în prețul produselor (internalizarea costurilor externe), în special prin includerea transportului maritim, care reprezintă 90 % din transporturile aferente comerțului internațional, în schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS);

46.

solicită Comisiei și statelor membre să facă tot ce le stă în putință pentru a încheia un acord cu caracter juridic obligatoriu privind reducerea emisiilor aferente transportului maritim, în contextul Organizației Maritime Internaționale;

47.

consideră că este important ca angajamentele internaționale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră să se aplice și transportului aerian internațional și transportului maritim;

48.

subliniază faptul că creșterea emisiilor de CO2 legate de transporturi și de comerțul internațional subminează eficacitatea strategiei UE privind schimbările climatice; consideră că acest argument este suficient pentru a trece de la o strategie de dezvoltare bazată pe exporturi la o dezvoltare endogenă axată pe consumul și producția locală și diversificată în țările în curs de dezvoltare; reamintește că o astfel de strategie ar avea efecte pozitive asupra ocupării forței de muncă atât în UE, cât și în țările în curs de dezvoltare;

49.

consideră că, atât timp cât costul aferent climei nu va apărea în prețul de transport, promovarea producției locale durabile ar trebui să fie încurajată, îndeosebi printr-o mai bună informare a consumatorilor;

50.

în vederea asigurării coerenței între politicile comerciale și climatice ale Uniunii Europene, solicită realizarea unui bilanț de carbon în cazul fiecărei politici comerciale, precum și ca această politică să poată fi eventual modificată pentru a îmbunătăți acest bilanț, iar măsurile compensatorii – cooperarea politică, tehnologică, financiară – să fie adoptate în mod obligatoriu în cazul unei amprente negative pentru climă;

51.

îndeamnă UE să utilizeze drept instrument de dezvoltare dispozițiile ecologice generale din cadrul acordurilor comerciale bilaterale și regionale, evidențiind necesitatea aplicării corespunzătoare a clauzelor ecologice și a mecanismelor de cooperare în vederea promovării transferului de tehnologie, a asistenței tehnice și a consolidării capacităților;

52.

invită Comisia să includă în mod sistematic clauze ecologice în acordurile comerciale încheiate cu țări din afara UE, vizând în special reducerea emisiilor de CO2 și transferul de tehnologii cu emisii scăzute de carbon;

53.

salută introducerea aspectelor legate de schimbările climatice în evaluările impactului asupra sustenabilității (EIS) al acordurilor comerciale; ia totuși act de faptul că, în anumite situații, cum ar fi Acordul de liber schimb euro-mediteranean, EIS arată că acordul va avea un impact nefavorabil asupra climei, care nu a fost abordat înainte de încheierea sa; consideră că acordurile comerciale nu ar trebui să submineze în niciun fel acordurile multilaterale privind mediul;

54.

consideră că criteriile de mediu trebuie să fie introduse în reforma SGP;

55.

consideră că Comisia ar trebui să respecte un cadru armonizat în strategiile sale de negociere în domeniul politicii comerciale și de mediu, astfel încât să nu creeze, pentru partenerii săi, motive de îngrijorare legate de barierele comerciale, garantând în același timp respectarea obiectivelor sale obligatorii privind combaterea schimbărilor climatice;

56.

consideră că ar trebui să se aplice cu mai multă vigoare și consecvență „diplomația climatică” în cadrul relațiilor comerciale ale UE cu țări care nu s-au angajat să respecte acorduri multilaterale de protecție a mediului;

57.

recunoaște că asigurarea coerenței politicilor comerciale și climatice europene poate fi utilizată sau percepută de țările partenere ca o modalitate alternativă de reducere a importurilor și de creștere a exporturilor noastre;

58.

prin urmare, subliniază importanța de a negocia cu aceste țări toate măsurile pe care Uniunea le-ar putea adopta, în special măsurile de ajustare la frontieră, precum și necesitatea ca Uniunea să își îndeplinească angajamentele de a acorda ajutor în domeniul climei țărilor în curs de dezvoltare;

59.

ca atare, își exprimă preocuparea în legătură cu faptul că finanțările „timpurii” promise de către țările europene în cadrul Summitului de la Copenhaga privind schimbările climatice provin parțial din angajamentele asumate ca parte a asistenței oficiale pentru dezvoltare și că acestea sunt furnizate sub formă de împrumuturi, contrar solicitărilor formulate de Parlament; solicita Comisiei să prezinte un raport privind aceste finanțări care să ofere posibilitatea de a realiza o evaluare a raportului între angajamentele asumate, cerințele Parlamentului și realitate; solicită, de asemenea o mai bună coordonare a finanțărilor în ceea ce privește utilizarea tematică și geografică a acestora;

60.

reamintește angajamentul asumat de țările dezvoltate, inclusiv statele membre ale Uniunii, de a reflecta la mijloace de finanțare inovatoare pentru a combate schimbările climatice;

61.

își exprimă convingerea referitor la faptul că lupta împotriva schimbărilor climatice trebuie să se bazeze pe principiul solidarității între țările industrializate și țările în curs de dezvoltare, pe cât posibil în cooperare strânsă cu ONU, OMC și alte instituții înființate prin acordurile de la Bretton Woods; solicită, prin urmare, elaborarea, în cooperare cu țările în curs de dezvoltare, țările emergente și țările industrializate, a unei strategii globale de comercializare a certificatelor de emisii și de impozitare a energiei și a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu scopul, pe de o parte, de a preveni delocalizarea întreprinderilor (relocarea emisiilor de dioxid de carbon) și, pe de altă parte, de a genera resurse financiare pentru măsurile de combatere a schimbărilor climatice și de adaptare la consecințele acestora;

62.

subliniază faptul că transferul sporit de tehnologie către țările în curs de dezvoltare ca mijloc de a aborda relocarea emisiilor de dioxid de carbon va fi un element esențial al unui regim privind clima după 2012; regretă că transferul de tehnologie reprezintă doar o mică parte din ajutorul oficial pentru dezvoltare; îndeamnă statele membre să acorde asistență tehnică și financiară suplimentară țărilor în curs de dezvoltare pentru ca acestea să facă față consecințelor schimbărilor climatice, să respecte standardele legate de climă și să realizeze evaluări de impact prealabile ale standardelor și ale sistemelor de etichetare și de certificare;

63.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Președintelui Consiliului European, Consiliului și Comisiei, parlamentelor naționale, precum și Secretarului executiv al Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCNUCC) și celei de a 16-a Conferințe a părților (COP 16).