14.12.2010

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 339/1

---

A 459-a SESIUNE PLENARĂ DIN 20 ŞI 21 IANUARIE 2010

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind îngrijirea şi educaţia pentru preşcolari

(aviz din proprie iniţiativă)

(2010/C 339/01)

Raportor: dna HERCZOG

La 14 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic şi Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie iniţiativă cu privire la

Îngrijirea şi educaţia pentru preşcolari.

Secţiunea pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi cetăţenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 4 decembrie 2009.

În cea de-a 459-a sesiune plenară, care a avut loc la 20 şi 21 ianuarie 2010 (şedinţa din 20 ianuarie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 194 de voturi pentru şi 3 abţineri.

Preambul

Statelor membre le revine responsabilitatea educaţiei şi îngrijirii tuturor copiilor de pe teritoriul lor. Există diverse forme de educaţie şi îngrijire, iar denumirea, conţinutul şi obiectivele acestora au evoluat în cursul ultimilor 15 ani. Definiţia şi formularea utilizate în ceea ce priveşte îngrijirea pentru preşcolari au suferit modificări. Educaţia şi îngrijirea copiilor se referă nu numai la garantarea unui mediu sigur pentru copii, ci şi la educaţia şi îngrijirea de care copiii au nevoie pentru a creşte şi a-şi dezvolta potenţialul, şi anume la sprijinul emoţional, fizic, social şi educativ de care aceştia au nevoie. Educaţia şi îngrijirea pentru preşcolari constau într-o gamă largă de servicii asigurate nou-născuţilor şi copiilor preşcolari. Îngrijirea după şcoală se referă la toată gama de servicii puse la dispoziţia copiilor de vârstă şcolară în afara orelor de şcoală, după-amiaza, la sfârşit de săptămână şi în timpul vacanţelor şcolare.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1   Comitetul recunoaşte şi sprijină eforturile depuse de Comisia Europeană şi de statele membre pentru a dezvolta şi consolida structuri de îngrijire a copiilor disponibile, de înaltă calitate şi la preţuri accesibile, care să furnizeze servicii de îngrijire şi de educaţie pentru preşcolari. În acelaşi timp, trebuie să se ia numeroase măsuri pentru a se garanta într-o măsură şi mai mare că aceste servicii sunt disponibile pentru toţi copiii.

1.2   Comitetul recunoaşte importanţa unei abordări globale şi cuprinzătoare a problemelor legate de îngrijirea copiilor, astfel încât să se înţeleagă mai bine procedurile conexe şi să se realizeze progrese la nivel uman, social şi economic. Statele membre trebuie să le permită persoanelor şi familiilor să facă alegeri, să ia decizii personale şi să îşi exprime preferinţele în ceea ce priveşte forma şi durata îngrijirii copiilor lor. În acest context, factorii de decizie ar trebui să ţină seama de diferitele nevoi, valori concurente şi interese în ceea ce priveşte următoarele subiecte:

—	interesul copilului (1);

—	sprijinirea şi responsabilizarea părinţilor, educaţia parentală;

—	problemele demografice (inclusiv rata scăzută a natalităţii şi numărul tot mai mare de pensionari);

—	nevoile de pe piaţa forţei de muncă;

—	educaţia şi învăţarea de-a lungul vieţii;

—	egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei;

—	diferenţele în repartiţia geografică (oraşe, zone rurale, zone îndepărtate);

—	reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie şi cu cea privată;

—	asigurarea unei educaţii şi îngrijiri a copiilor care să fie disponibilă, de înaltă calitate şi la preţuri accesibile;

—	cetăţenia activă;

—	solidaritatea între generaţii;

—	combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale.

1.3   Comitetul recunoaşte diferenţele dintre politicile familiale ale statelor membre şi, prin urmare, dintre politicile lor în materie de îngrijire a copiilor. Cu toate acestea, obiectivele de la Barcelona şi alte documente ale Uniunii pe această temă definesc obiective aproape universale (2).

1.4   Comitetul solicită să se acorde atenţie anumitor grupuri de copii, în primul rând grupurilor celor mai vulnerabile, de copii cu nevoi speciale – celor cu handicap, migranţilor, minorităţilor etnice, copiilor excluşi social şi celor care trăiesc fără părinţii lor – pentru care îngrijirea are un rol important, întrucât îi pregăteşte pentru şcoală şi pentru reuşita şcolară. Comitetul pledează, de asemenea, în favoarea acordării unui sprijin suplimentar părinţilor acelor copii care se încadrează în categoriile menţionate mai sus.

1.5   În conformitate cu Agenda socială şi cu alte documente strategice relevante, Comitetul consideră că, atunci când serviciile de îngrijire a copiilor sunt de înaltă calitate, ele oferă ocazia de a spori calitatea vieţii şi de a reconcilia viaţa profesională cu cea de familie şi cu cea privată pentru toţi membrii familiei, precum şi de a genera venituri mai importante pentru familii, consolidând participarea femeilor pe piaţa forţei de muncă.

1.6   Comitetul salută existenţa a diferite forme de îngrijire şi de servicii pentru copiii de diverse vârste, nu numai pentru preşcolari, ci şi pentru copii de vârstă şcolară, precum şi a serviciilor de îngrijire după şcoală şi în timpul liber, şi a activităţilor de educaţie informală. Copiii ar trebui să beneficieze de o educaţie şi îngrijire disponibilă, de înaltă calitate şi la preţuri accesibile.

1.7   Sectorul îngrijirii copiilor progresează rapid; cu toate acestea, calificarea personalului şi recunoaşterea acesteia, echilibrul între sexe, recunoaşterea şi retribuirea furnizorilor de servicii oficiale de îngrijire a copiilor şi, cu atât mai mult, a furnizorilor de servicii neoficiale, trebuie îmbunătăţite şi sprijinite, pentru a se putea oferi o gamă mai largă de servicii, care să corespundă diverselor nevoi. Scopul este acela de a le oferi educaţie şi îngrijire tuturor copiilor, însă trebuie reamintită necesitatea unei abordări flexibile, durabile şi sensibile, pentru a se pune la dispoziţie o gamă amplă de servicii, care să corespundă drepturilor şi necesităţilor diferitelor grupuri de copii.

1.8   Trebuie să se ţină mai mult seama, şi într-un mod mai complex, inclusiv prin intervenţia comunitară şi cu sprijinul autorităţilor publice, de nevoile familiilor şi ale copiilor care trăiesc în zone şi regiuni defavorizate şi îndepărtate. Diferitele forme de servicii – integrate, la domiciliu, în sprijinul părinţilor etc. – pot răspunde necesităţilor diferite ale copiilor şi ale familiilor acestora.

1.9   Comitetul sprijină ferm recunoaşterea responsabilităţii statelor membre şi a angajării sporite a partenerilor sociali, menită să contribuie la îmbunătăţirea, pentru toţi copiii, a posibilităţilor de educaţie şi îngrijire, astfel încât acestea să devină universale şi flexibile, şi să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a contribui la disponibilitatea şi succesul lor. Angajatorii pot pune la dispoziţie, ei înşişi, servicii de îngrijire a copiilor, sau le pot sprijini financiar, iar sindicatele şi organizaţiile societăţii civile îşi pot aduce contribuţia la sensibilizarea părţilor implicate cu privire la importanţa acestui serviciu şi la sprijinirea procesului de monitorizare şi evaluare. Statele membre pot crea stimulente fiscale destinate angajatorilor care asigură prestarea de servicii de educaţie şi îngrijire pentru copii.

1.10   În conformitate cu principiile comune ale flexicurităţii şi cu abordarea bazată pe ciclul de viaţă, Comitetul consideră că propunerea trebuie privită în contextul dificultăţilor legate de nevoile, în materie de îngrijire şi educaţie, ale copiilor cu vârste de până la 3 ani, precum şi ale celor care au împlinit vârsta integrării în sistemul şcolar. Orarele de lucru flexibile pentru părinţi, negociate de toţi partenerii, şi-au dovedit utilitatea în acest context.

1.11   Partenerii sociali joacă un rol important, aceştia sprijinind punerea în aplicare de către statele membre, a politicilor în domeniul educaţiei şi îngrijirii copiilor şi garantând o abordare globală.

2.   Context

2.1   Recomandarea Consiliului privind îngrijirea copiilor (92/241/CEE), care urmăreşte „stabilirea de criterii pentru definirea calităţii serviciilor de îngrijire a copiilor”, a demonstrat deja, încă din 1992, importanţa rolului îngrijirii copiilor; cu toate acestea, amploarea sa şi domeniul său de aplicare s-au modificat mult de atunci. În 1996, Reţeaua privind îngrijirea copiilor a CE se concentra asupra obiectivelor de calitate în ceea ce priveşte serviciile pentru copiii mici, fără a ţine seama de numărul sau procentajul de copii care frecventează structurile de educaţie sau de îngrijire.

2.2   S-a estimat că, în UE-25 (3), numărul copiilor care nu împliniseră încă vârsta de şcolarizare obligatorie era de aproximativ 30 de milioane. Dintre aceştia, sub 25 % dintre copiii cu vârste de până la 3 ani frecventau structuri de îngrijire oficiale, în timp ce procentajul copiilor cu vârste cuprinse între 3 ani şi vârsta şcolară care frecventau astfel de structuri era de peste 80 %. Această repartiţie era însă foarte diferită între statele membre, în funcţie de politicile lor naţionale, de sistemele de concediu de maternitate sau pentru creşterea copilului, de tradiţiile şi valorile acestora. Există mari discrepanţe între formele de îngrijire a copiilor şi calitatea acestora, orarele structurilor de îngrijire a copiilor şi numărul de zile petrecute în aceste structuri.

2.3   Serviciile de educaţie şi de îngrijire a copiilor preşcolari se află în diverse stadii de dezvoltare în statele membre ale UE şi continuă să fie unul dintre sectoarele pieţei de servicii de îngrijire din Europa cu cea mai rapidă creştere, în parte graţie obiectivelor de la Barcelona. În orice caz, ele ar trebui să urmărească obiectivul mai ambiţios, de a asigura un loc tuturor copiilor în cadrul diverselor structuri de îngrijire, ţinând seama de diferitele contexte şi necesităţi ale copiilor şi familiilor.

2.4   Importanţa calităţii serviciilor de îngrijire a copiilor, ca element esenţial pentru garantarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi pentru sporirea participării femeilor pe piaţa forţei de muncă, a fost subliniată de Consiliul European şi de Comisie şi se numără printre Obiectivele de la Barcelona, definite în 2002. Această importanţă este reflectată şi de Strategia de la Lisabona din 2000 şi din 2008. Raportul Comisiei privind punerea în aplicare a obiectivelor de la Barcelona privind structurile de îngrijire a copiilor de vârstă preşcolară a analizat realizările din acest domeniu şi a definit noi sarcini. Statele membre ar trebui să „elimine obstacolele din calea participării femeilor pe piaţa muncii şi, ţinând cont de cerere şi în conformitate cu sistemele naţionale în domeniu, să depună eforturi pentru a institui, până în 2010, structuri de îngrijire pentru cel puţin 90 % dintre copiii cu vârste cuprinse între trei ani şi vârsta de şcolarizare obligatorie şi pentru cel puţin 33 % dintre copiii cu vârste sub trei ani” (4). În anumite ţări, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a se realiza punerea în aplicare a măsurilor necesare.

2.5   Comunicarea Comisiei Europene privind schimbările demografice prezintă factorii care contribuie la îmbătrânirea Europei: rata scăzută a natalităţii, care duce la scăderea volumului forţei de muncă şi la exercitarea unei presiuni tot mai mari asupra cheltuielilor publice (5). Consiliul European din martie 2006 a subliniat necesitatea asigurării unui mai bun echilibru între viaţa profesională şi cea privată, în vederea realizării obiectivelor creşterii economice, prosperităţii şi competitivităţii, şi a aprobat Pactul european pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (6). În cea de-a doua comunicare a sa pe tema promovării solidarităţii dintre generaţii, Comisia reacţionează la problema schimbărilor demografice şi sociale, ţinând seama şi de posibilele dificultăţi de finanţare şi de ofertă de bunuri şi servicii, printre care se numără serviciile de îngrijire a copiilor (7).

2.6   Cetăţenii şi reprezentanţii societăţii civile consultaţi de către Comisie şi-au exprimat preocuparea cu privire la faptul că a avea copii are un impact mult mai puternic asupra perspectivelor femeilor de a ocupa un loc de muncă decât asupra celor ale bărbaţilor. Rata de ocupare a femeilor cu copii aflaţi în întreţinere este de doar 65 %, în timp ce cea a bărbaţilor este de 91,7 %. Femeile se confruntă cu consecinţele prejudecăţilor bazate pe stereotipuri în ceea ce priveşte responsabilităţile lor casnice şi capacitatea de a desfăşura o activitate profesională (8). Această situaţie poate duce la scăderea numărului de femei care se întorc pe piaţa forţei de muncă după ce au un copil.

2.7   Sărăcia în rândul copiilor în Europa (9) şi obiectivul de a asigura punerea în aplicare, în întreaga UE, a CDCNU (10) reprezintă obiective esenţiale, dat fiind că, aşa cum afirmă Comisia în Comunicarea sa, sărăcia şi excluziunea socială în rândul părinţilor limitează considerabil posibilităţile şi şansele copiilor în viaţă; prin urmare, este esenţial să se întrerupă ciclul sărăciei (11).

2.8   Între 1986 şi 1996, Comisia a înfiinţat un grup transnaţional, Reţeaua privind îngrijirea copiilor, menit să se concentreze asupra a trei domenii specifice: servicii pentru copii, concedii pentru creşterea copiilor şi bărbaţii ca îngrijitori ai copiilor. Cele 40 de obiective privind calitatea stabilite de această reţea furnizează un cadru pentru politicile viitoare. Acest lucru demonstrează angajamentul politic al UE în ceea ce priveşte serviciile de îngrijire a copiilor şi obiectivele legate de acestea.

2.9   S-au realizat numeroase cercetări, documente politice şi analize pentru a afla mai multe despre nevoile copiilor şi ale familiilor, precum şi despre dispoziţiile existente sau viitoare (12). Educaţia şi îngrijirea pentru preşcolari au făcut obiectul a diverse dezbateri şi studii din diferite perspective, aşa cum atestă documentele publicate în ultimii ani de Comisia Europeană şi agenţiile sale: abordarea problematicii drepturilor copilului (13), chestiunile legate de educaţie (14), situaţia actuală a serviciilor de îngrijire a copiilor în UE şi viitorul acestora (15), simpozionul privind necesitatea îmbunătăţirii structurilor de educaţie sau de primire (16), componenta legată de politică socială care urmăreşte combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale a categoriilor celor mai vulnerabile de copii, precum şi cercetarea şi evaluarea proiectelor (17).

3.   Observaţii generale

3.1   În comunicarea sa din 2006 (18), Comisia a declarat că drepturile copiilor reprezintă o prioritate pentru UE şi că statele membre au obligaţia de a respecta Convenţia ONU privind drepturile copilului şi protocoalele sale opţionale, precum şi Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. În martie 2006, Consiliul European a solicitat statelor membre „să adopte măsurile necesare în vederea unei reduceri rapide şi semnificative a sărăciei în rândul copiilor, acordând tuturor copiilor şanse egale, indiferent de mediul social din care provin” (19). În contextul propunerii în discuţie, acest lucru înseamnă ca tuturor copiilor să li se acorde şansa de a primi o îngrijire şi o educaţie adecvate, la vârsta preşcolară şi după şcoală, în conformitate cu nevoile de dezvoltare şi cu situaţiile familiale, şi să li se garanteze accesul la structuri de educaţie şi îngrijire flexibile, de înaltă calitate şi la preţuri rezonabile, cel puţin până la vârsta de 14 ani.

3.2   Dezvoltarea structurilor de îngrijire a copiilor le oferă părinţilor mai multe şanse de a-şi reconcilia viaţa profesională cu cea privată şi cea de familie. Această realitate se aplică, în special, în cazul femeilor care, în situaţiile în care se confruntă cu posibilităţi de îngrijire a copiilor inadecvate, sunt mai susceptibile de a renunţa la activitatea profesională, de a nu găsi un loc de muncă sau de a nu putea beneficia de modalităţi adecvate de organizare a muncii. Acest lucru le împiedică să-şi utilizeze pe deplin potenţialul şi să îşi protejeze familiile împotriva sărăciei. Această problematică este strâns legată de provocările demografice, dat fiind că imposibilitatea de a reconcilia viaţa profesională cu cea privată şi cea de familie duce la scăderea ratei natalităţii.

3.3   Cadrul legislativ european interzice discriminarea pe criterii de sex printr-o serie de măsuri legislative. Cu toate acestea, femeile recurg adesea la un program de lucru redus sau îşi iau perioade mai lungi de concediu fără plată pentru a-şi îngriji copiii, beneficiind astfel de salarii şi pensii mai scăzute şi fiind afectate de sărăcie, deşi sunt încadrate în muncă, în special în familiile monoparentale sau în familiile cu mulţi copii. Cu toate că programul de lucru redus reprezintă o alegere personală, acesta poate fi legat, printre altele, de inexistenţa unor servicii adecvate de îngrijire a copiilor.

3.4   Părinţii ar trebui să poată alege perioada când îşi iau concediul de creştere a copilului şi să poată combina concediul, dacă este cazul, cu forme adecvate de îngrijire a acestuia. Însă, din acest punct de vedere, trebuie să se ţină seama, de asemenea, de politicile naţionale, de priorităţi, de necesităţile întreprinderilor, de presiunea socială şi de nevoile copiilor; schimbările trebuie să fie suficient de semnificative pentru a duce la adoptarea de măsuri specifice.

3.5   În întreaga UE, peste 6 milioane de femei cu vârste cuprinse între 25 şi 49 de ani afirmă că sunt obligate să nu muncească sau că pot munci doar cu fracţiune de normă din cauza responsabilităţilor familiale; motivul invocat de mai mult de un sfert dintre acestea îl constituie lipsa de structuri de îngrijire a copiilor sau costul acestora (20).

3.6   Existenţa unor structuri de îngrijire a copiilor disponibile, de înaltă calitate şi la preţuri accesibile, inclusiv după programul şcolar, este nu numai o garanţie a faptului că copiii îşi petrec timpul într-un mediu favorabil, adecvat nevoilor lor în materie de dezvoltare, ci şi un factor care le permite părinţilor, în special femeilor, să desfăşoare o activitate profesională. Existenţa unor structuri de calitate în domeniul îngrijirii copiilor are un impact asupra calităţii vieţii de familie şi asupra vieţii şi viitorului copiilor, părinţilor, familiilor şi comunităţilor.

3.7   Pentru a realiza diferitele obiective ale strategiilor UE cu privire la punerea în aplicare a Strategiei de la Lisabona, la obiectivele de la Barcelona şi la alte iniţiative, dar şi la situaţia demografică, la solidaritatea dintre generaţii, la egalitatea de şanse dintre bărbaţi şi femei şi la un echilibru mai bun între viaţa profesională şi cea privată, este nevoie, printre altele, de reglementări în materie de îngrijire a copiilor. Sunt necesare mai multe eforturi pentru a garanta aceste oportunităţi care au la bază interesul copiilor.

3.8   În calitate de sector aflat în plină expansiune, serviciile destinate copiilor furnizează, de asemenea, un număr tot mai mare de locuri de muncă, recrutând tot mai multe femei, dar şi bărbaţi (21), mai ales în situaţia în care exigenţele în materie de diplome şi de calificări profesionale şi recunoaşterea şi retribuirea acestor servicii sunt mai mari.

3.9   Majoritatea statelor membre au dezvoltat o serie de măsuri menite să promoveze o mai bună reconciliere a vieţii profesionale cu viaţa privată şi cu cea de familie, care reflectă diferitele necesităţi ale pieţelor naţionale ale forţei de muncă şi diversitatea tradiţiilor şi a culturilor din Europa. Gama largă şi flexibilă de servicii de îngrijire a copiilor face parte dintr-un concept mai amplu, alături de o serie de alte instrumente existente în acest domeniu. Printre acestea se numără programele de incluziune socială, orarele de lucru flexibile, concediul pentru creşterea copilului şi alte forme de concediu, menite să asigure o mai bună reconciliere între viaţa de familie, cea privată şi cea profesională, drepturile copilului şi, prin intermediul acestora, dezvoltarea economică şi socială a statelor membre ale UE.

4.   Observaţii specifice

4.1   Îngrijirea copiilor este un sector aflat în plină dezvoltare în UE, caracterizat printr-o serie de standarde minime definite şi prin schimbări. Interesul pentru nevoile copiilor sub aspectul importanţei primilor ani de viaţă, al prestării de servicii considerată ca o investiţie în vederea pregătirii pentru şcoală, pentru reuşita şcolară şi, mai târziu, atât pentru viaţa adultă, cât şi pentru anii tinereţii este un concept relativ nou, care promovează, în primul rând, interesele copiilor, dar şi pe cele ale comunităţii şi ale societăţii în ansamblul său (22).

4.2   Până de curând, cheltuielile publice legate de îngrijirea copiilor s-au concentrat adesea asupra copiilor cu vârste cuprinse între 3 ani şi vârsta şcolară, pentru a-i pregăti pe aceştia în vederea integrării în mediul şcolar. Investiţiile în materie de îngrijire a copiilor trebuie însă orientate către copiii mai mici, precum şi către cei cu vârsta de până la 14 ani care frecventează şcoala. Acest lucru înseamnă nu numai furnizarea unor servicii mai bune de îngrijire pe durata zilei, când părinţii sunt la lucru, ci şi propunerea unor activităţi şi a unui sistem de îngrijire şi de educaţie în afara şcolii, precum şi a unor activităţi de petrecere a timpului liber pentru toţi. Această metodă s-a dovedit a fi foarte eficientă pentru a-i pregăti pe copii pentru viaţa adultă, oferindu-le, în acelaşi timp, posibilitatea de a petrece momente plăcute, în siguranţă.

4.3   Socializarea şi dezvoltarea unui sistem de valori constituie o componentă esenţială a educaţiei familiale, care este completată de cea furnizată de serviciile oficiale de educaţie şi îngrijire a copiilor. Există şi alţi prestatori de educaţie informală – organizaţii neguvernamentale în favoarea copiilor şi a tinerilor, centre pentru copii şi pentru tineret – care contribuie la dobândirea de aptitudini şi competenţe utile pentru viaţa practică şi joacă un rol în procesul de învăţare de-a lungul vieţii. 70 % din aptitudinile şi competenţele noastre se dezvoltă prin intermediul educaţiei informale. Prin urmare, ar trebui recunoscute şi sprijinite toate formele posibile de educaţie.

4.4   În anumite cazuri speciale – copii cu handicap, copii migranţi, copii cu părinţi care suferă de probleme de sănătate mentală etc. – sistemele de îngrijire a copiilor le permit acestora să rămână cu familiile lor şi să nu fie plasaţi. Existenţa unor forme diverse de îngrijire a copiilor este o componentă vitală a dezvoltării economice şi sociale; aceasta joacă un rol esenţial, în special în zonele defavorizate şi pentru grupuri sau gospodării defavorizate care se află în situaţii avantajoase din alt punct de vedere. Furnizarea de servicii de îngrijire a copiilor poate contribui la abordarea problemelor sociale, economice şi sanitare cu care se confruntă aceste familii defavorizate şi poate înlesni integrarea socială a grupurilor care se confruntă cu excluziunea.

4.5   În conformitate cu Convenţia ONU privind drepturile copilului (23), Comisia ar trebui să realizeze un studiu paralel, care să ia în considerare impactul prevederilor propuse asupra copiilor. Copiii trebuie bine îngrijiţi şi trebuie să li se asigure bunăstarea personală. Bunăstarea copiilor şi valoarea copilăriei în cadrul acestei etape extrem de importante a vieţii sunt decisive în sine, dar, în acelaşi timp, copiii reprezintă forţa de muncă a viitorului, iar lipsa de îngrijire şi sprijin în această primă perioadă a vieţii poate duce la eşecuri pe plan şcolar şi în ceea ce priveşte integrarea ulterioară în societate.

4.6   Serviciile de îngrijire a copiilor reprezintă o oportunitate de desfăşurare a unei activităţi profesionale în special pentru femei, în mod tradiţional, însă este de dorit să se garanteze egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi mixitatea ocupării forţei de muncă, prin angajarea unui număr mai mare de lucrători de sex masculin. Formarea profesională specifică de înaltă calitate, controlul în acest domeniu şi o mai bună recunoaştere socială, prin oferirea de salarii mai mari, sunt elemente de natură să garanteze furnizarea unor servicii mai bune şi un mai mare echilibru între sexe în ceea ce priveşte forţa de muncă din acest domeniu.

4.7   Conform obiectivelor de la Barcelona, se urmăreşte ca, până în 2010, să existe centre de îngrijire a copiilor pe timpul zilei pentru cel puţin 33 % dintre copiii cu vârsta de până la 3 ani şi pentru 90 % dintre cei cu vârste cuprinse între 3 ani şi vârsta obligatorie de începere a şcolii, dar nu există dispoziţii speciale cu privire la diferitele forme de îngrijire a copiilor. Este necesar să se creeze, de urgenţă, o platformă europeană care să le clasifice şi să le îmbunătăţească, pe baza principiilor calităţii, flexibilităţii, preţului accesibil şi disponibilităţii. Se pune însă întrebarea ce se întâmplă cu copiii care nu pot fi plasaţi în centre de îngrijire pe timpul zilei, deşi ar avea nevoie de un loc în astfel de centre. Prin urmare, este necesar să se realizeze mai multe cercetări şi să se colecteze date mai exacte, pentru a se dezbate aceste chestiuni şi pentru a se oferi posibile răspunsuri.

4.8   În ceea ce priveşte calitatea îngrijirii copiilor, există puţine informaţii cu privire la serviciile neoficiale de îngrijire a copiilor furnizate acasă; multe dintre persoanele care furnizează aceste servicii sunt necalificate, neînregistrate oficial şi rămân în afara sistemelor de monitorizare recunoscute. Aceşti lucrători nu se încadrează în structurile oficiale de angajare, şi, prin urmare, nu dispun de protecţia adecvată la locul de muncă. Statele membre şi autorităţile locale ar trebui să se angajeze să asigure îngrijire de calitate sub toate formele. Aceste forme neoficiale de îngrijire a copiilor îi pun, de asemenea, în pericol pe copii. Partenerii sociali ar trebui să solicite reglementări şi transparenţă nu numai în cazul serviciilor profesionale de îngrijire a copiilor, ci şi în cazul tuturor formelor de îngrijire la domiciliu şi neoficiale, susţinând şi impunând formarea profesională şi controlul în acest domeniu. Prin intermediul unor stimulente fiscale, s-ar putea contribui la crearea unui număr mai mare de structuri de calitate în domeniul îngrijirii copiilor. Dat fiind numărul mare de femei care îşi desfăşoară activitatea în acest sector, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a calificărilor ar contribui, de asemenea, la strategia globală a UE în domeniu (24).

---

(1)  În contextul Comunicării Comisiei „Către o strategie privind drepturile copilului”, lansată la 4 iulie 2006: http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r12555.htm.

(2)  În martie 2002, Consiliul European de la Barcelona a recunoscut importanța îngrijirii copiilor pentru creșterea economică și șanse egale și a cerut statelor membre să „elimine obstacolele din calea participării femeilor pe piața forţei de muncă și, ținând cont de cerere și în conformitate cu sistemele naționale în domeniu, să depună eforturi pentru a institui, până în 2010, structuri de îngrijire pentru cel puțin 90 % dintre copiii cu vârste cuprinse între trei ani și vârsta de școlarizare obligatorie și pentru cel puțin 33 % dintre copiii cu vârste sub trei ani”.

(3)  „Îngrijirea copiilor în UE în 2006”, Eurostat/08/172. Bulgaria şi România au devenit state membre ale UE la 1 ianuarie 2007 şi, anterior acestei date, nu li s-a solicitat să colecteze date.

(4)  CE, „Punerea în aplicare a obiectivelor de la Barcelona privind structurile de îngrijire a copiilor de vârstă preșcolară”, COM(2008) 638, Bruxelles.

(5)  CE, „Viitorul demografic al Europei – de la provocare la oportunitate”, COM(2006) 571 final.

(6)  A se vedea Anexa II la Concluziile Președinției Consiliului European de la Bruxelles din 23 şi 24 martie 2006: http://ue.eu.int/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/89013.pdf.

(7)  CE, „Promovarea solidarităţii dintre generaţii”, COM(2007) 244 final.

(8)  Comunicarea Comisiei „Rezumat în atenţia cetăţenilor – Îmbunătăţirea dispoziţiilor privind concediul de maternitate în vederea promovării unei mai bune reconcilieri dintre viaţa de familie şi cea profesională” (Citizen's Summary - Better maternity leave provisions designed to promote reconciliation of family and working life) (ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=611& langId=en); poziţia comună a Platformei sociale cu privire la revizuirea Directivei 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind acordul-cadru referitor la concediul pentru creşterea copilului, ianuarie 2009.

(9)  CE, „Sărăcia şi bunăstarea copiilor în UE – Situaţia actuală şi calea care trebuie urmată”, Luxemburg, Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2008.

(10)  Convenţia privind drepturile copilului a Naţiunilor Unite.

(11)  CE, „Către o strategie europeană privind drepturile copilului”, COM(2006) 367 final, Bruxelles, 2006.

(12)  „Copilăria: mari provocări” (Starting Strong), OCDE, 2001; „Serviciile de îngrijire a copiilor în Europa” (Childcare services in Europe), Foundation Findings, 2009; „Familiile şi serviciile de îngrijire a copiilor” (Families and childcare services), Eurofound, 2009; „Educaţia şi îngrijirea pentru preşcolari: rezultatele cercetării ca repere pentru factorii politici” (Early Childhood Education and Care key lessons from research for policy makers), NESSE, 2009; „Serviciile de îngrijire a copiilor; un studiu comparativ la nivelul a 30 de ţări europene” (The Provision of childcare services, Comparative review of 30 European countries), Comisia Europeană, 2009; „Sărăcia şi bunăstarea în rândul copiilor în UE” (Child Poverty and well being in the EU), Comisia Europeană, 2008; „O copilărie în schimbare într-o Europă în schimbare” (Changing Childhood in a Changing Europe), ESF, 2009; „Bebeluşi şi şefi” (Babies and Bosses), OCDE, 2007; „Educaţia astăzi, perspectiva OCDE” (Education Today, the OECD perspective), 2009; „Abordarea inegalităţilor la nivel social şi cultural prin educaţia şi îngrijirea pentru preşcolari în Europa” (Tackling Social and Cultural Inequalities through Early Childhood Education and Care in Europe), Eurydice, 2009; „Serviciile de îngrijire a copiilor după şcoală, pentru copiii de vârstă şcolară” (Out of school care services for school aged children), Eurofound, 2007; „Evoluţia ocupării forţei de muncă în cadrul prestării de servicii de îngrijire a copiilor de vârstă şcolară” (Employment developments in childcare services for school-aged children), Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, 2006; „Raportul UNICEF, Fişa nr. 8” (UNICEF Report Card 8); „Tranziţia din domeniul îngrijirii copiilor” (The Childcare Transition), Florenţa, 2008; „„Problematica vârstei preşcolare” (Early Matters), Bruxelles, 2008.

(13)  „Către o strategie europeană privind drepturile copilului”, 2006.

(14)  Comunicarea Comisiei privind eficienţa şi echitatea sistemelor europene de educaţie şi de formare, COM (2006) 481 final.

(15)  „Care este viitorul serviciilor de îngrijire a copiilor în UE?” (Childcare services in the EU – what future?), Eurofound.

(16)  „Problematica vârstei preşcolare” (Early matters), Simpozionul privind structurile de educaţie sau de primire, octombrie 2008, Bruxelles.

(17)  „Abordarea inegalităţilor la nivel social şi cultural prin educaţia şi îngrijirea pentru preşcolari în Europa” (Tackling Social and Cultural Inequalities through Early Childhood Education and Care in Europe), Eurydice, 2009; „Educaţia şi îngrijirea pentru preşcolari: rezultatele cercetării ca repere pentru factorii politici” (Early Childhood Education and Care key lessons from research for policy makers), NESSE, 2009.

(18)  „„Către o strategie europeană privind drepturile copilului”, COM(2006) 367 final.

(19)  A se vedea punctul 72 din Concluziile Președinției – 23 și 24 martie 2006 (ref. în nota de subsol nr. 8 de mai sus).

(20)  „Serviciile de îngrijire a copiilor în Europa”, Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, Dublin, 2009, p. 9, www.eurofound.europa.eu.

(21)  În special prin Strategia de la Lisabona pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, menţionată anterior.

(22)  P. Reid, D. White: Eurofound, „” (Out of school care services for living disadvantaged areas), Luxemburg, Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2007.

(23)  Convenţia privind drepturile copilului, adoptată prin Rezoluţia 44/25 a Adunării generale la 20 noiembrie 1989 şi intrată în vigoare la 2 septembrie 1990, în conformitate cu articolul 49: http://www2.ohchr.org/english/law/crc.htm.

(24)  Aviz CESE, JO C 277, 17.11.2009, p. 102.

---