52010DC0602

[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 27.10.2010

COM(2010) 602 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 25 TFUE privind progresele înregistrate în vederea exercitării efective a cetățeniei Uniunii în perioada 2007-2010

{COM(2010) 603 final}

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 25 TFUE privind progresele înregistrate în vederea exercitării efective a cetățeniei Uniunii în perioada 2007-2010

1. INTRODUCERE

Articolul 25 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) instituie obligația Comisiei de a prezenta Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European, o dată la trei ani, un raport privind aplicarea dispozițiilor părții a doua a tratatului. Prezentul raport, care însoțește „Raportul pe 2010 privind cetățenia Uniunii: înlăturarea obstacolelor în calea exercitării drepturilor cetățenilor Uniunii Europene” realizează un bilanț al principalelor evoluții înregistrate în domeniul cetățeniei Uniunii în perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2010[1]. Evoluția situației în ceea ce privește dreptul cetățenilor Uniunii Europene de a vota și de a candida la alegerile pentru Parlamentul European este prezentată mai amplu în Raportul privind evaluarea alegerilor din 2009 pentru Parlamentul European[2] , adoptat împreună cu Raportul pe 2010 privind cetățenia Uniunii.

2. EVOLUțII ÎN DOMENIUL DREPTURILOR ASOCIATE CETățENIEI UNIUNII

2.1. Noul cadru juridic și instituțional

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a consolidat, în multe privințe, noțiunea de cetățenie a Uniunii și drepturile asociate acesteia.

Titlul II din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) acordă o mai mare importanță cetățeniei Uniunii, prin integrarea acesteia în dispozițiile privind principiile democratice (articolul 9 TUE) și creează o legătură mai puternică între cetățenie și democrație (articolele 10 și 11 TUE).

Prin includerea în drepturile asociate cetățeniei Uniunii a unui nou drept – inițiativa cetățenească –, noul tratat permite cetățenilor UE să participe mai activ la viața democratică a Uniunii. În conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din TUE, „la inițiativa a cel puțin un milion de cetățeni ai UE, resortisanți ai unui număr semnificativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuțiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care acești cetățeni consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor”.

Stabilirea modalităților practice de punere în aplicare a acestui nou instrument a fost una dintre prioritățile-cheie ale Comisiei, care, la 31 martie 2010, a prezentat, în acest sens, o propunere de regulament[3] ce vizează instituirea unor proceduri simple, ușor de folosit și accesibile, precum și prevenirea utilizării abuzive a acestui instrument.

Tratatul de la Lisabona consolidează și mai mult legăturile dintre cetățenie și nediscriminare. Partea a doua din TFUE, care se intitulează în prezent „Nediscriminarea și cetățenia Uniunii”, integrează dispozițiile privind nediscriminarea atât pe motiv de naționalitate, în articolul 18 [fostul articol 12 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (TCE)], cât și pe alte motive (sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală), în articolul 19 (fostul articol 13 din TCE)[4].

În ceea ce privește definiția cetățeniei Uniunii înseși, Tratatul de la Lisabona subliniază faptul că aceasta este un statut care se adaugă cetățeniei naționale, în timp ce definiția precedentă de la articolul 17 TCE o menționa ca fiind complementară cetățeniei naționale.

Articolul 20 alineatul (2) din TFUE este consolidat față de fostul articol 17 din TCE, deoarece enumeră în mod expres drepturile (și obligațiile) cetățenilor UE și indică, prin adăugarea expresiei „ inter alia ”, că lista nu este exhaustivă. În plus, eliminarea structurii pe piloni a Uniunii Europene[5] lărgește sfera de aplicare a cetățeniei Uniunii, lucru confirmat de trimiterea conținută în acest articol la faptul că cetățenii UE au drepturile și obligațiile prevăzute în tratate.

Tratatul de la Lisabona consolidează dreptul cetățenilor UE al căror stat nu este reprezentat de a beneficia de protecția autorităților consulare și diplomatice ale altor state membre, astfel cum este consacrat acesta în mod clar, ca drept individual, la articolul 20 alineatul (2) litera (c) din TFUE și detaliat la articolul 23 din TFUE. Articolul 23 alineatul (2) din TFUE permite Comisiei să își exercite dreptul de inițiativă legislativă prin propunerea de directive care să stabilească măsurile de coordonare și cooperare necesare pentru a facilita această protecție, renunțându-se astfel la procesul decizional interguvernamental. Articolul 35 din TUE prevede că misiunile diplomatice și consulare, precum și delegațiile Uniunii contribuie la punerea în aplicare a protecției consulare pe teren.

Drepturile asociate cetățeniei Uniunii în partea a doua a tratatului sunt consacrate, de asemenea, în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (capitolul V, „Drepturile cetățenilor”). Obligatorie din punct de vedere juridic, Carta drepturilor fundamentale, care a devenit punct de referință pentru toate politicile Uniunii, reprezintă un progres major în ceea ce privește angajamentul politic al Uniunii Europene în ceea ce privește drepturile fundamentale.

2.2. Dobândirea și pierderea cetățeniei Uniunii

2.2.1. Informații și date statistice

Informații actualizate privind dobândirea și pierderea cetățeniei în statele membre, precum și informații privind normele și evoluția politicilor referitoare la cetățenia Uniunii sunt disponibile pe site-ul Observatorului european al cetățeniei[6], care a fost lansat în ianuarie 2009 și este finanțat în principal de Comisie[7].

Conform unui raport recent întocmit de Eurostat[8], în 2008, 696 000 de persoane au dobândit cetățenia unui stat membru (comparativ cu 707 000 în 2007). Acești noi cetățeni ai UE sunt, în principal, originari din Africa (29% din numărul total al persoanelor care au dobândit cetățenia), din țări europene din afara UE-27 (22%), din Asia (19%) și din America de Nord și America de Sud (17%)[9].

Numărul cetățenilor unui stat membru care au dobândit cetățenia unui alt stat membru este de 59 449, ceea ce reprezintă 8,5% din total. În termeni absoluți, principalele grupuri de cetățeni ai unui stat membru UE care au devenit cetățeni ai altui stat membru UE sunt: portughezi care au dobândit cetățenie franceză (7 778 de persoane), români care au dobândit cetățenie maghiară (5 535 de persoane) și polonezi care au dobândit cetățenie germană (4 245 de persoane).

2.2.2. Evoluția jurisprudenței

În hotărârea pronunțată la 2 martie 2010 în cauza Rottman (C-135/08), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat rezerva, reiterată constant în jurisprudența sa, conform căreia statele membre trebuie să își exercite competența în materie de cetățenie cu respectarea dreptului Uniunii[10].

Curtea a precizat că această rezervă nu aduce atingere principiului de drept internațional conform căruia statele membre sunt competente să stabilească condițiile pentru dobândirea și pierderea cetățeniei, ci, mai degrabă, consacră principiul conform căruia, atunci când este vorba de cetățenii UE, exercitarea acestei competențe, în măsura în care afectează drepturile conferite și protejate de ordinea juridică a Uniunii, este susceptibilă să facă obiectul unui control jurisdicțional efectuat în temeiul dreptului Uniunii Europene.

În consecință, Curtea a concluzionat că, atunci când o decizie de retragere a cetățeniei, cum este cea care face obiectul acțiunii principale, antrenează pentru persoana în cauză, pe lângă pierderea cetățeniei statului membru de naturalizare, și pierderea cetățeniei Uniunii, instanțele naționale ar trebui să verifice dacă decizia în cauză respectă principiul proporționalității, nu numai în raport cu dreptul național, ci și în raport cu dreptul Uniunii.

Curtea a adăugat că, având în vedere importanța pe care dreptul primar al Uniunii o acordă statutului de cetățean al UE, este necesar ca instanțele judecătorești naționale să țină cont de consecințele unei astfel de decizii asupra persoanei în cauză și asupra membrilor familiei acesteia în ceea ce privește pierderea drepturilor de care beneficiază cetățenii UE. Este necesar să se stabilească, în special, dacă pierderea este justificată în raport cu

- gravitatea infracțiunii săvârșite de persoana în cauză;

- perioada de timp între decizia de acordare a cetățeniei și cea de retragere a cetățeniei;

- posibilitatea ca persoana în cauză să își redobândească cetățenia inițială.

Comisia va încuraja inițiativele și proiectele care au ca obiectiv dobândirea și schimbul de informații, precum și schimbul de experiență privind condițiile și procedurile referitoare la pierderea cetățeniei statelor membre și, în consecință, a cetățeniei Uniunii, în vederea diseminării bunelor practici și, atunci unde este necesar, a facilitării coordonării, fără a încălca, însă, competențele statelor membre.

2.2.3. Probleme legate de dobândirea și pierderea cetățeniei statelor membre

În ceea ce privește problemele legate de cetățenie, Comisia a răspuns, în perioada de raportare, la aproximativ 130 de întrebări individuale, 18 întrebări adresate de Parlamentul European și la cinci petiții.

În aceeași perioadă, mai multe state membre și-au modificat legislația privind dobândirea și pierderea cetățeniei . Conform dreptului Uniunii, condițiile de dobândire și de pierdere a cetățeniei unui stat membru sunt reglementate exclusiv de legislația națională a fiecărui stat membru, care este liber să stabilească condițiile de dobândire și de pierdere a cetățeniei sale. Acest principiu de drept internațional nu este încălcat de niciuna dintre dispozițiile tratatului și, astfel cum s-a arătat mai sus, este confirmat de jurisprudența constantă a Curții de Justiție .

În măsura în care exercitarea de către statele membre a competenței lor în materie de cetățenie nu încalcă drepturile conferite și protejate de ordinea juridică a Uniunii, problemele care pot apărea ca urmare a exercitării acestei competențe nu intră în sfera dreptului Uniunii, Comisia nefiind competentă să acționeze în acest domeniu.

În limita competențelor sale, Comisia sprijină toate eforturile depuse în vederea soluționării problemelor în acest domeniu și favorizează întreținerea de bune relații în spiritul înțelegerii reciproce și al cooperării ce caracterizează relațiile dintre statele membre ale Uniunii Europene .

2.3. Dreptul la liberă circulație și ședere al cetățenilor UE

2.3.1. Măsuri care vizează asigurarea transpunerii și aplicării corecte a Directivei 2004/38/CE

Adoptarea Directivei 2004/38/CE[11] din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii UE și membrii familiilor acestora a sporit în mod considerabil eficiența și accesibilitatea acestui drept, codificând legislația și jurisprudența preexistente, simplificând și clarificând reglementările Uniunii în materie și simplificând procedurile naționale.

Comisia a urmărit îndeaproape măsurile adoptate la nivel național în vederea transpunerii acestei directive până la 30 aprilie 2006. La 10 decembrie 2008, Comisia a adoptat un raport privind aplicarea acestui instrument[12], în care a identificat numeroase probleme.

Pentru a remedia această situație și pentru a garanta aplicarea corectă a dreptului Uniunii la nivel național și local, Comisia:

- a oferit orientări statelor membre privind punerea în aplicare corectă a legislației UE în domeniul liberei circulații și a facilitat schimbul de bune practici;

- a adoptat o atitudine fermă și coerentă în ceea ce privește punerea în aplicare și

- a îmbunătățit accesul cetățenilor la informații privind modul în care își pot exercita concret drepturile.

La 9 iulie 2009, Comisia a adoptat o Comunicare privind orientări pentru o mai bună transpunere și aplicare a Directivei 2004/38/CE [13]. Pentru a soluționa principalele probleme evidențiate în raport privind aplicarea corectă a legislației Uniunii în domeniul dreptului la liberă circulație, comunicarea conținea orientări detaliate adresate statelor membre, în vederea unei îmbunătățiri reale pentru toți cetățenii.

În 2008, Comisia a creat un grup de experți din statele membre menit să asigure punerea concretă în aplicare a Directivei 2004/38/CE. Grupul a fost creat oficial în decembrie 2009 și s-a reunit periodic pentru a schimba opinii, know-how și bune practici cu privire la chestiuni legate de aplicarea dreptului Uniunii în materie de liberă circulație, inclusiv cu privire la lupta împotriva abuzurilor și a fraudei.

În 2009 și 2010, Comisia a organizat reuniuni bilaterale structurale cu statele membre pentru a remedia toate deficiențele identificate în măsurile naționale de transpunere și pentru a găsi soluții adecvate, inclusiv pentru a iniția, atunci când este necesar, proceduri de sancționare a nerespectării obligațiilor care decurg din calitatea de stat membru.

La 19 martie 2010, Comisia a adoptat o decizie privind instituirea unui Manual privind prelucrarea cererilor de viză și modificarea vizelor eliberate [14], care conține instrucțiuni operaționale, bune practici și recomandări privind modul în care normele privind prelucrarea cererilor de viză prevăzute în Codul de vize[15] trebuie aplicate de către autorități. Acest manual conține un capitol dedicat prelucrării cererilor de viză depuse de membrii familiilor cetățenilor UE și ar trebui să aducă o îmbunătățire reală în privința anumitor probleme, care persistă încă, referitoare la aplicarea corectă a legislației Uniunii în materia liberei circulații.

La 13 iulie 2010, Comisia a adoptat o comunicare intitulată „Reafirmarea liberei circulații a lucrătorilor: drepturi și evoluții majore ”[16], care vizează prezentarea unei imagini de ansamblu asupra dreptului la liberă circulație al lucrătorilor migranți din UE, sensibilizarea publicului și promovarea drepturilor lucrătorilor migranți.

În plus, noul portal internet „Europa ta” [17] îi ajută pe cetățenii UE să își cunoască drepturile și oferă sfaturi practice pentru a-i ajuta să circule în Uniunea Europeană.

De asemenea, Comisia a publicat recent, pentru cetățenii UE, un ghid simplificat și ușor de citit privind dreptul la liberă circulație și ședere în Europa [18].

2.3.2. Cereri și plângeri tratate

În perioada de raportare, Comisia a răspuns unui număr mare de cereri individuale privind probleme legate de dreptul la libera circulație și ședere (aproximativ 770 în 2007, 1 070 în 2008, 1 000 în 2009 și 340 în perioada ianuarie-iulie 2010). Dintre acestea, 64 au fost înregistrate în registrul central de plângeri în 2007, 81 în 2008, 255 în 2009 și 128 în perioada ianuarie – iulie 2010. De asemenea, Comisia a răspuns la aproximativ 240 de întrebări formulate de Parlamentul European și la 85 de petiții referitoare la dreptul la liberă circulație al cetățenilor UE.

Alte cereri privind dreptul la liberă circulație și ședere al cetățenilor UE și al membrilor familiilor acestora au fost primite și soluționate de SOLVIT[19]. Statisticile privind perioada de raportare arată o creștere sensibilă și constantă a procentajului de probleme legate de libera circulație și ședere transmise SOLVIT: de la 15% din numărul total al dosarelor soluționate de SOLVIT în 2007, la 20% în 2008 și 38% în 2009, dată la care problemele legate de dreptul de ședere au devenit cele mai numeroase dintre problemele menționate în plângeri (549 de dosare tratate și închise, 92% din cazuri soluționate). În primele 6 luni din 2010, SOLVIT a primit (dintr-un total de aproape 7 000 de cereri) 1 314 cereri privind probleme legate de dreptul la liberă circulație și ședere.

În prezent sunt lansate împotriva statelor membre 63 de proceduri de sancționare a nerespectării obligațiilor care decurg din calitatea de stat membru, în domeniul dreptului la liberă circulație și ședere al cetățenilor UE.

2.3.3. Exemple de chestiuni abordate

Pentru a ilustra rezultatele concrete ale abordării adoptate de către Comisie în vederea garantării aplicării corecte a normelor UE privind dreptul la liberă circulație și ședere, trebuie menționate efectele hotărârii Curții de Justiție din 25 iulie 2008, pronunțată în cauza C-127/08, Metock și alții[20]. În această hotărâre, Curtea a considerat că normele naționale care condiționează dreptul de ședere al resortisanților țărilor terțe care sunt membri de familie ai cetățenilor UE de șederea legală prealabilă a acestora într-un alt stat membru sunt contrare dreptului Uniunii.

Astfel cum a subliniat Comisia în raportul său din 10 decembrie 2008 privind aplicarea Directivei 2004/38/CE, această hotărâre a dat naștere unei importante controverse în anumite state membre, îngrijorate că resortisanți din țări terțe ar putea astfel să își „regularizeze” mai ușor situația, căsătorindu-se cu cetățeni UE. Curtea de Justiție a reiterat în hotărârea sa că Directiva 2004/38/CE nu împiedică statele membre să lupte împotriva abuzurilor care au ca obiect drepturile cetățenilor UE, inclusiv a căsătoriilor de conveniență, în condițiile prevăzute la articolul 35 din directivă.

De atunci, Comisia lucrează în strânsă legătură cu statele membre atât la nivel bilateral, cât și în cadrul grupului de experți, pe tema dreptului la liberă circulație al cetățenilor UE, pentru a se asigura că autoritățile naționale pot adopta măsuri eficiente și pot schima informații în vederea combaterii abuzului și a fraudei, precum și pentru a se asigura că toate statele membre își modifică reglementările în conformitate cu hotărârea.

Una dintre principalele probleme soluționate în cursul perioadei de raportare o reprezintă întârzierile legate de prelucrarea, de către autoritățile britanice, a cererilor de eliberare a permiselor de ședere depuse de cetățeni ai UE și de membri ai familiilor acestora. Din octombrie 2008, Comisia a înregistrat peste 250 de plângeri individuale depuse de cetățeni ai UE și de membri ai familiilor acestora, în care se susținea faptul că autoritățile britanice nu au respectat termenele-limită impuse de legislația națională și europeană pentru prelucrarea cererilor lor de eliberare a permiselor de ședere. După o serie de contacte cu Regatul Unit, autoritățile din acest stat membru au creat un program global ce prevedea o creștere semnificativă (cu 400%) a numărului gestionarilor de dosare cu atribuții de soluționare a cererilor depuse de cetățeni ai UE, astfel încât termenul de prelucrare a cererilor noi respectă, în prezent, standardele prevăzute în Directiva 2004/38/CE. Acest exemplu demonstrează că, în multe situații, stabilirea unui dialog cu statele membre se poate dovedi eficientă și poate aduce beneficii cetățenilor UE și membrilor familiilor acestora. Comisia continuă să urmărească îndeaproape această situație.

2.3.4. Priorități viitoare

Principalele măsuri referitoare la dreptul la liberă circulație pe care urmează să le adopte Comisia sunt abordate în Raportul 2010 privind cetățenia Uniunii, la care este anexat prezentul raport.

Va fi acordată prioritate punerii în aplicare a reglementării. În urma analizării legislației și a practicii statelor membre în ceea ce privește aplicarea reglementării Uniunii în materia dreptului la liberă circulație și ședere, precum și în urma contactelor bilaterale cu statele membre, Comisia inițiază, în prezent, acolo unde este cazul, proceduri de sancționare a nerespectării obligațiilor care decurg din calitatea de stat membru pentru netranspunerea Directivei 2004/38/CE și va continua să ia măsuri pentru a identifica principalele cazuri de încălcare a dreptului Uniunii legate de aplicarea incorectă a legislației privind libera circulație, în special în ceea ce privește principiul nediscriminării.

Schimbul de informații privind combaterea abuzurilor și a fraudelor în materia dreptului la liberă circulație rămâne o prioritate abordată în cadrul grupului de experți privind dreptul la liberă circulație al cetățenilor UE. Comisia intenționează, de asemenea, să promoveze cele mai bune practici care asigură o prelucrare administrativă fluidă și eficace a chestiunilor legate de dreptul la liberă circulație, pentru a se asigura că funcționarii autorităților locale, regionale și naționale care lucrează cu publicul cunosc suficient de bine legislația UE relevantă.

În 2013, Comisia va publica un raport privind aplicarea normelor UE în materia dreptului la liberă circulație, în cadrul căruia va proceda la o evaluare globală a impactului acestor norme și va indica domeniile în care ar trebui aduse îmbunătățiri.

2.4. Drepturi electorale

Cetățenilor UE care trăiesc într-un alt stat membru decât cel ai cărui resortisanți sunt le este garantat dreptul de a participa (în calitate de alegători sau candidați) la alegerile locale și la alegerile pentru Parlamentul European, în statul membru respectiv, în aceleași condiții ca și cetățenii acestuia.

În ceea ce privește drepturile electorale, Comisia a răspuns, în cursul perioadei de raportare, la aproximativ 170 de întrebări individuale, 30 de întrebări adresate de Parlamentul European și la 9 petiții . În această perioadă, au fost inițiate proceduri de sancționare a nerespectării obligațiilor care decurg din calitatea de stat membru împotriva a 18 state membre care nu au comunicat în timp util măsurile de transpunere a Directivei 2006/106/CE[21] privind normele de exercitare a dreptului de vot în alegerile locale, având în vedere aderarea Bulgariei și a României.

Unele scrisori din partea cetățenilor UE, unele petiții și întrebări din partea Parlamentului European se refereau la faptul că, potrivit legislației mai multor state membre, cetățenii care se mută într-un alt stat membru și își au reședința pe teritoriul acestuia sunt privați de drepturile lor electorale după o anumită perioadă. În astfel de cazuri, cetățenii UE nu își mai pot exercita dreptul de vot în alegerile naționale, deoarece își exercită dreptul la liberă circulație. Acest aspect important este abordat în Raportul 2010 privind cetățenia Uniunii, în perspectiva unei cooperări cu statele membre pentru a se evita, pe viitor, astfel de situații.

Astfel cum s-a arătat mai sus, un raport de evaluare a transpunerii legislației Uniunii în materia alegerilor europene și punerea în aplicare a acestuia în cadrul alegerilor din 2009 pentru Parlamentul European, adoptat împreună cu prezentul raport, prezintă evoluția situației în perioada de raportare și măsurile prevăzute în domeniu.

Comisia va publica, în 2011, un raport de evaluare a transpunerii și a punerii în aplicare a reglementării UE aplicabile în acest domeniu (Directiva 94/80/CE[22]).

2.5. Protecție consulară

Un cetățean UE care călătorește sau locuiește într-o țară terță în care statul său membru nu este reprezentat are dreptul de a beneficia de protecția autorităților diplomatice și consulare ale oricărui alt stat membru în aceleași condiții ca și cetățenii statului respectiv.

Comisia va prezenta, în martie 2011, o comunicare privind „protecția consulară a cetățenilor UE în țările terțe: bilanț și perspective”, care va prezenta situația inițiativelor întreprinse de UE în conformitate cu Planul de acțiune 2007-2009[23] pentru a contribui la o protecție consulară efectivă în țările terțe și care va oferi orientări privind măsurile viitoare, pe baza experienței acumulate și ținând cont de noul cadru juridic.

2.6. Dreptul de a adresa petiții Parlamentului European și dreptul de a se adresa Ombudsmanului

Atât cetățenii UE, cât și orice persoană fizică sau juridică care își are reședința, respectiv sediul social pe teritoriul unui stat membru au dreptul de a adresa petiții Parlamentului European pe o temă care ține de domeniul de activitate al Uniunii și care îl privește direct pe petiționar (articolele 24 și 227 TFUE). Parlamentul European a primit 1 506 petiții în 2007, 1 849 de petiții în 2008 și 1 924 de petiții în 2009.

De asemenea, Ombudsmanului European îi pot fi adresate plângeri referitoare la cazurile de administrare defectuoasă a activităților instituțiilor sau ale organismelor comunitare (articolele 24 și 228 TFUE). Numărul plângerilor primite de Ombudsman care țin de competența sa a fost de 870 în 2007, 802 în 2008 și 727 în 2009. În aceeași perioadă, Ombudsmanul a primit un număr mai mare de plângeri care nu țineau de competența sa sau care au fost declarate inadmisibile (2 401 în 2007, 2 544 în 2008 și 2 392 în 2009).

2.7. Gradul de sensibilizare a cetățenilor UE cu privire la drepturile de care beneficiază

Un sondaj Flash Eurobarometru realizat în martie 2010[24] a evaluat gradul de cunoaștere, de către cetățenii UE, a drepturilor asociate statutului de cetățean UE. A putut fi realizată astfel o comparație cu rezultatele a două sondaje anterioare, realizate în 2002 și 2007.

Gradul de cunoaștere a sintagmei „cetățean al Uniunii Europene” rămâne ridicat: marea majoritate a persoanelor intervievate (79%) au afirmat că această sintagmă le era cunoscută. Per ansamblu, proporția cetățenilor statelor membre ale UE-15 care au afirmat că nu au auzit de această sintagmă a scăzut de la o treime (32%) în 2002, la un sfert (24%).

În ultimii trei ani, diferența existentă între țările deja membre ale UE înainte de 2004 și statele membre ale UE-12 în ceea ce privește cunoașterea sintagmei a dispărut: cetățenii din statele membre ale UE-12 au în prezent mai multă încredere în noțiunea de cetățenie a Uniunii decât cei care trăiesc în statele membre ale UE-15. Cetățenii din statele membre ale UE-12 care au afirmat că nu au auzit de această sintagmă nu reprezintă decât 13%, față de 24% în statele membre ale UE-15.

Numai 43% din cetățenii UE intervievați au afirmat că știu care este semnificația sintagmei, iar jumătate din persoanele intervievate (48%) au arătat că nu „au fost bine informate” cu privire la drepturile de care beneficiază în calitate de cetățeni UE. Într-adevăr, mai puțin de o treime (29%) se consideră „bine informați” cu privire la drepturile de care beneficiază în calitate de cetățeni europeni și numai 3% se consideră „foarte bine informați”. Aceste cifre nu reflectă nicio schimbare față de 2007. Această stabilitate este, foarte probabil, legată de faptul că marea majoritate a persoanelor cunoșteau aceste drepturi încă din 2007.

Nu există aproape nicio confuzie în ceea ce privește caracterul „automat” al cetățeniei Uniunii. 9 din 10 respondenți știu că „sunt cetățeni UE și cetățeni ai statului membru respectiv în același timp” (același procentaj ca în 2007). Cu toate acestea, aproximativ o cincime dintre respondenți cred că „trebuie să introducă o cerere pentru a dobândi cetățenia Uniunii” sau că „pot să aleagă să devină sau nu cetățeni UE” (20% în ambele cazuri).

Dintre drepturile cetățenilor UE, respondenții erau familiarizați în mai mare măsură cu dreptul de ședere: 89% știau că au drept de ședere în orice stat membru, cu respectarea anumitor condiții (cu 2 puncte procentuale mai mult față de 2007). S-a observat, de asemenea, o bună cunoaștere a dreptului de a adresa o plângere Comisiei, Parlamentului European și Ombudsmanului (87%, cu două puncte procentuale mai mult față de 2007) și de a beneficia, în orice stat membru, de același tratament ca și cetățenii statului respectiv (85%, cu două puncte procentuale mai mult față de 2007).

Aproximativ 7 din 10 cetățeni ai UE (68%) știau că le-a fost acordat recent dreptul de a participa la o inițiativă cetățenească.

În sfârșit, la întrebarea ce părere au despre afirmația „un cetățean al UE are dreptul de a dobândi cetățenia oricărui stat membru în care și-a avut reședința timp de cel puțin 5 ani”, doar 22% dintre respondenți au răspuns corect, indicând că este falsă, în timp ce 13% nu au știut răspunsul sau nu au dorit să răspundă.[pic]

2.8. Date statistice privind cetățenii UE care și-au exercitat dreptul la liberă circulație și ședere

Așa cum rezultă din tabelul care figurează în anexa la prezenta comunicare, numărul cetățenilor UE cu reședința pe teritoriul unui stat membru a cărui cetățenie nu o dețineau se ridica la aproximativ 11,7 milioane la 1 ianuarie 2009. Acest rezultat nu reflectă însă în mod necesar o imagine exactă a numărului total de cetățeni ai UE care își exercită efectiv dreptul la liberă circulație și ședere, întrucât anumite categorii de cetățeni ai UE care se deplasează pe teritoriul UE nu sunt luați în considerare în aceste statistici.

O persoană poate fi considerată ca având „reședința obișnuită” în țara raportoare dacă a locuit în această țară timp de cel puțin 12 luni[25]. Mulți cetățeni UE care călătoresc în scop de afaceri sau de plăcere, sau pentru a furniza sau beneficia de servicii, navetiștii, sau cei care își au reședința într-un alt stat membru decât cel de origine pe o perioadă mai mică de 12 luni (studenții Erasmus, a căror ședere este de 9 luni, stagiarii etc.) nu sunt luați în considerare.

Mulți cetățeni UE – în special cei care nu au intenția să se stabilească în mod permanent în statul membru respectiv sau cei care se reîntorc periodic în țara lor de origine (studenții, cei care fac naveta săptămânal, cei care au locuințe în două state membre) nu se pot înregistra sau nu se vor înregistra efectiv, decât dacă au un motiv să facă acest lucru, de exemplu, în cazul în care încep să lucreze. Fapt și mai important, aceste persoane nu vor considera util să își declare plecarea.

Este posibil, de asemenea, ca persoanele care locuiesc perioade lungi de timp în două state membre să fie înregistrate ca având reședința în ambele state membre. În mod similar, mai multe state membre consideră că studenții care pleacă la studii în străinătate sunt doar temporar absenți, păstrându-și, așadar, statutul de rezidenți.

În cadrul unui program în derulare privind îmbunătățirea statisticilor în materie de migrație, Eurostat dorește să lanseze un proiect-pilot de evaluare a fezabilității unui sistem de schimb de informații individuale între registrele statelor membre, ceea ce ar permite soluționarea unora dintre problemele descrise mai sus.

2.9. Programe financiare

2.9.1. Programul „Europa pentru cetățeni”

Comisia pune în aplicare programul „Europa pentru cetățeni” pentru perioada 2007-2013[26], al cărui buget total se ridică la 215 milioane EUR, pentru a promova participarea civică, insuflarea, în rândul cetățenilor UE, a unui sentiment de apartenență la Uniunea Europeană, îmbunătățirea gradului de toleranță și de înțelegere reciprocă și dezvoltarea unei entități europene. Programul își propune să ofere cetățenilor posibilitatea de a participa la construirea Europei prin schimburi de idei, dezbateri, reflecții, prin învățare și alte activități. Prioritățile anuale privesc viitorul UE și valorile sale esențiale, participarea democratică, dialogul intercultural și impactul politicilor UE asupra societății. Programul prevede acțiuni precum înfrățiri între orașe, proiecte cetățenești, sprijin pentru grupurile de reflecție și organizațiile societății civile etc. Aproximativ 1 milion de cetățeni participă în fiecare an la proiecte care se desfășoară în cadrul acestui program.

2.9.2. Programul „Drepturi fundamentale și cetățenie”

Comisia promovează drepturile asociate cetățeniei Uniunii prin programul „Drepturi fundamentale și cetățenie” pentru perioada 2007-2013 ca parte a programului general „Drepturi fundamentale și justiție”, al cărui buget total se ridică la 93,8 milioane EUR[27]. Unul dintre obiectivele programului este de a promova dezvoltarea unei societăți europene bazate pe respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv a drepturilor asociate cetățeniei Uniunii. Programul finanțează cu prioritate proiecte care vizează promovarea inițiativelor de informare și educație civică privind participarea activă a cetățenilor europeni la viața democratică a Uniunii, în special participarea la alegerile locale și la alegerile pentru Parlamentul European.

2.9.3. Al șaptelea Program-cadru pentru cercetare: programul tematic pentru științele socioeconomice și științele umane

Comisia finanțează activități de cercetare în domeniul științelor sociale și al științelor umane, urmărind, printre altele, să îmbunătățească cunoștințele despre cetățenia Uniunii, să sensibilizeze mediile universitare, factorii de decizie, organizațiile societății civile și publicul, în general, și să facă cunoscute rezultatele cercetării în cadrul acestor grupuri. În special, un întreg domeniu de cercetare, cu un buget de aproximativ 125 de milioane EUR pentru perioada 2007-2013, este dedicat „cetățenilor din Uniunea Europeană”, fiind abordate în special aspecte legate de insuflarea unui sentiment de apartenență democratică și participarea activă a cetățenilor europeni, în cadrul evoluției viitoare a Uniunii Europene lărgite[28].

3. CONCLUZII

Prezentul raport realizează un bilanț al principalelor evoluții ale drepturilor asociate cetățeniei Uniunii și constituie un element important pe baza căruia sunt identificate acțiuni viitoare în Raportul pe 2010 privind cetățenia Uniunii, în special în ceea ce privește dreptul la liberă circulație și ședere, protecția consulară a cetățenilor UE nereprezentați în străinătate și dreptul cetățenilor de a alege și de a fi aleși în alegerile locale și europene în statele membre de reședință.

Începând de anul viitor, Comisia va realiza o evaluare anuală a dispozițiilor din tratat privind drepturile asociate cetățeniei Uniunii în cadrul Raportului anual privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale în UE, care va fi publicat pentru prima dată în 2011.

Astfel, Comisia ar putea să prezinte, o dată la trei ani, o analiză mai aprofundată a situației și a obstacolelor cu care încă se confruntă cetățenii și să propună soluții în vederea consolidării drepturilor asociate cetățeniei Uniunii.

ANEXĂ

[pic]

[1] Cel de al cincilea raport privind cetățenia Uniunii a fost publicat la 15 februarie 2008 și a acoperit perioada 1 mai 2004-30 iunie 2007 [COM(2008) 85 final].

[2] COM(2010) 605.

[3] COM(2010) 119.

[4] Având în vedere perioada corespunzătoare prezentului exercițiu de raportare, punerea în aplicare a acestor dispoziții va face obiectul unei revizuiri în următorul raport elaborat în temeiul articolului 25 TFUE.

[5] Cei trei piloni care formau anterior structura de bază a UE în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană erau pilonul comunitar, ce corespundea celor trei Comunități: Comunitatea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) și fosta Comunitate Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) (primul pilon); pilonul consacrat politicii externe și de securitate comună, în temeiul titlului V din TUE (al doilea pilon) și pilonul consacrat cooperării judiciare și polițienești în materie penală, în temeiul titlului VI din TUE (al treilea pilon).

[6] http://eudo-citizenship.eu

[7] http://ec.europa.eu/justice_home/funding/integration/funding_integration_en.htm

[8] Statistici pe scurt, 36/2010 „Numărul de persoane care dobândesc cetățenia unui stat membru este în ușoară scădere în Uniunea Europeană”.

[9] Pentru evoluții ulterioare privind legătura dintre naționalitate, cetățenie și integrare a resortisanților din țări terțe, a se vedea capitolul 5 din Manualul de integrare pentru factorii de decizie și practicieni (a treia ediție).

[10] A se vedea, inter alia, cauzele Micheletti și alții C-369/90 Rec., 1992, p. I-4239, punctul 10; C-179/98 Michailidis, Rec., 1999, p. I-7955, punctul 29; Cauza C-200/02 Zu și Chen, Rec., 2004, p I-9925, punctul 37.

[11] Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora (JO L 158 din 30.4.2004, p. 77).

[12] COM(2008) 840.

[13] COM(2009) 313.

[14] C(2010) 1620.

[15] Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize), (JO L 243, 15.9.2009, p. 1).

[16] COM(2010) 373.

[17] http://ec.europa.eu/youreurope/index.html

[18] http://ec.europa.eu/justice/policies/citizenship/docs/guide_free_movement.pdf

[19] SOLVIT este o rețea online de soluționare a problemelor în cadrul căreia statele membre conlucrează pentru a rezolva, fără a recurge la proceduri judiciare, probleme cauzate de aplicarea incorectă de către autoritățile publice a legislației în materie de piață internă.

[20] Rep., 2008, p. I-6241.

[21] Directiva 2006/106/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2006 de adaptare a Directivei 94/80/CE de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales la alegerile locale pentru cetățenii UE care au reședința într-un stat membru a cărui cetățenie nu o dețin, având în vedere aderarea Bulgariei și a României (JO L 363, 20.12.2006, p. 409).

[22] Directiva 94/80/CE a Consiliului din 19 decembrie 1994 de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales la alegerile locale pentru cetățenii UE care au reședința într-un stat membru a cărui cetățenie nu o dețin (JO L 368, 31.12.1994, p. 38).

[23] COM(2007) 767.

[24] Flash Eurobarometru 294 „Cetățenia Uniunii”, martie 2010.

[25] Datele din acest tabel, furnizate Eurostat de către statele membre, se bazează pe noțiunile de „reședință obișnuită”, „imigrație” și „emigrație”, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migrației și protecției internaționale și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini (JO L 199, 31.7.2007, p. 23).

[26] Decizia nr. 1904/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire pentru perioada 2007-2013 a programului „Europa pentru cetățeni” pentru promovarea cetățeniei europene active (JO L 378, 27.12.2006, p. 32).

[27] Decizia 2007/252 a Consiliului din 19 aprilie 2007 de instituire pentru perioada 2007-2013 a programului specific „Drepturi fundamentale și cetățenie” ca parte a programului general „Drepturi fundamentale și justiție” (JO L 110, 27.4.2007, p. 33).

[28] Informații suplimentare privind derularea și rezultatele programului tematic „științe socioeconomice și științe umane” finanțat în cadrul celui de al șaptelea Program-cadru pentru cercetare pot fi găsite la adresa: http://cordis.europa.eu/fp7/ssh/home_en.html