52010DC0286

[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 2.6.2010

COM(2010) 286 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Raport privind aplicarea de către statele membre UE a Recomandării 2009/384/CE a Comisiei privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare (Recomandarea din 2009 privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare)

{COM(2010) 284 final}{COM(2010) 285 final}{SEC(2010) 671}

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Raport privind aplicarea de către statele membre UE a Recomandării 2009/384/CE a Comisiei privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare (Recomandarea din 2009 privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare)(Text cu relevanță pentru SEE)

1. OBIECTIVUL RAPORTULUI

Nivelul remunerațiilor din sectorul serviciilor financiare este o chestiune supusă dezbaterii de multă vreme, însă până de curând s-a acordat puțină atenție viziunii pe termen scurt și lipsei de adaptare la risc a primelor anuale/remunerației variabile în sectorul serviciilor financiare[1].

Există totuși în prezent un consens general cu privire la faptul că filozofia intrinsecă primelor anuale încurajează asumarea de riscuri excesive deoarece, în absența oricăror dispoziții de „recuperare” sau de tip „malus”, beneficiarii lor pot încasa o parte a profiturilor pe care le generează fără a suporta consecințele pierderilor în caz de materializare a riscurilor.

Aceste probleme legate de politica de remunerare în sectorul serviciilor financiare nu se limitează la remunerațiile directorilor și ale managerilor, ci se extind și la schemele de remunerare la alte niveluri, mai ales în cazul persoanelor a căror muncă implică asumarea de riscuri (de exemplu, traderi) și a căror remunerație implică o componentă variabilă dependentă de performanțe.

În comunicarea sa din data de 4 martie 2009 intitulată „Stimularea redresării economice europene ”[2], Comisia Europeană a menționat că va consolida comunicarea din 2004 în ceea ce privește regimul de remunerare a directorilor societăților cotate și va prezenta o nouă recomandare privind remunerarea in sectorul serviciilor financiare pentru prevenirea stimulentelor cu efecte perturbatoare în rândul instituțiilor financiare.

Conform concluziilor summitului G20 de la Londra[3], Recomandarea Comisiei privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare a fost adoptată la 30 aprilie 2009[4]. Comisia este primul dintre participanții G20 care a implementat concluziile summitului referitoare la politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare. Principalul obiectiv al noii recomandări este acela de a garanta că politicile de remunerare ale instituțiilor financiare nu încurajează asumarea de riscuri excesive și că urmăresc interesele pe termen lung ale instituțiilor financiare. Recomandarea invită statele membre să adopte măsuri în patru domenii principale: (i) structura politicii de remunerare, (ii) guvernanța, (iii) publicarea politicii de remunerare, (iv) supravegherea[5].

Comisia a dorit să acționeze rapid și să transmită imediat statelor membre și operatorilor de pe piață un semnal politic puternic referitor la necesitatea unei schimbări substanțiale a modului în care se elaborează și se implementează politicile de remunerare.

De asemenea, Comisia a considerat că recomandarea trebuie să se aplice în tot sectorul serviciilor financiare, indiferent de statutul juridic al instituției financiare. Comisia a considerat că aplicarea limitată a noilor principii (de exemplu, numai în cazul băncilor și al firmelor de investiții) ar fi lăsat deoparte instituții financiare care pot fi, de asemenea, importante pentru menținerea stabilității financiare, iar politicile inadecvate de stimulente care duc la asumarea de riscuri excesive în cadrul acestor instituții ar putea avea aceleași consecințe ca și în cazul băncilor și al firmelor de investiții. Mai mult, aplicarea principiilor privind practicile de remunerare riguroase numai unei părți limitate a serviciilor financiare ar putea conduce la o distorsionare a concurenței dintre diferitele sectoare care se află în competiție pentru atragerea de personal cu calificări similare pe aceeași piață a forței de muncă.

Obiectivul prezentului raport, pe care Comisia s-a angajat să îl întocmească la un an de la adoptarea recomandării sale, este acela de a evalua în ce măsură statele membre au creat cadrul necesar pentru aplicarea principiilor de bază ale recomandării din 2009 privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare. Statele membre au fost invitate să ia măsurile necesare pentru promovarea aplicării recomandării Comisiei până la 31 decembrie 2009.

Prezentul raport se bazează pe răspunsurile oferite de statele membre la un chestionar al Comisiei. Prezentul raport este însoțit și completat de un document de lucru al serviciilor Comisiei care conține tabelele care indică în ce măsură au fost respectate cerințele din recomandarea Comisiei de către statele membre.

2. CONSTATĂRI PRINCIPALE ALE EVALUĂRII

16 state membre (BE, BG, CY, DE, ES, FR, HU, IT, LT, LV, LU, MT, NL, RO, SE, UK) au adoptat măsuri naționale în conformitate cu recomandarea Comisiei. Din cele 11 state membre rămase (AT, CZ, DK, EE, EL, FI, IE PL, PT, SI, SK), șase au precizat că măsurile naționale relevante în acest domeniu sunt în curs de pregătire sau adoptare.

În șase state membre (DE, FR, IT, MT, NL, UK) principiile unei politici de remunerare riguroase se aplică deja primelor acordate pentru 2009. În alte state membre aceste principii urmează să se aplice instituțiilor financiare relevante în cursul anului 2010.

Numai șapte state membre (BE, FR, HU, LT, LV, NL, SE) au adoptat măsuri naționale care se aplică instituțiilor financiare din întreg sectorul serviciilor financiare. În celelalte nouă state membre, domeniile de aplicare ale măsurilor naționale variază substanțial, deși toate cuprind instituțiile de credit.

Toate cele 16 state membre au adoptat măsuri naționale de adaptare la riscuri a politicilor de remunerare și de aliniere a acestora la interesele pe termen lung ale instituțiilor financiare. Totuși, există diferențe substanțiale cu privire la conținutul și la nivelul de detaliere al prevederilor naționale care se referă la structura politicii de remunerare.

Un număr redus de state membre au implementat integral recomandările cu privire la guvernanță, precum rolul consiliilor (de supraveghere) sau calificările și experiența membrilor din comitetele de remunerare.

Conținutul prevederilor referitoare la publicarea de informații variază între statele membre. Câteva state membre au anunțat elaborarea de prevederi legislative care au ca scop consolidarea obligațiilor referitoare la publicarea de informații.

3. EVALUAREA APLICĂRII RECOMANDĂRII

3.1. Domeniul de aplicare și chestiunile generale

16 state membre (BE, BG, CY, DE, ES, FR, HU, IT, LT, LV, LU, MT, NL, RO, SE, UK) au adoptat măsuri naționale în conformitate cu recomandarea Comisiei. 11 state membre (AT, CZ, DK, EE, EL, FI, IE PL, PT, SI, SK ) nu adoptaseră încă măsuri naționale specifice la momentul redactării prezentului raport. Dintre aceste 11 state membre, șase (CZ, DK, EE, FI, IE și PT ) au menționat totuși că se află în proces de pregătire sau de adoptare a unor măsuri naționale relevante[6], în special în perspectiva viitoarei revizuiri a directivei privind cerințele de capital[7].

Dintre statele membre care nu au adoptat încă măsuri specifice și nu sunt în proces de a adopta astfel de măsuri, AT și EL au argumentat că există deja câteva prevederi naționale privind remunerarea. Totuși, respectivele prevederi țin în general de dreptul societăților comerciale sau de guvernanța corporativă și nu abordează în mod specific problemele evidențiate în recomandarea Comisiei referitoare la politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare.

SK a estimat că nu este necesară reglementarea remunerării, ținând cont de nivelul redus al remunerațiilor managerilor din instituțiile financiare slovace, de impactul limitat al acestora asupra stabilității și de expansiunea redusă a sectorului băncilor și serviciilor de investiții.

PL nu a considerat justificat să intervină în acest stadiu în cadrul schemelor de remunerare ale societăților private, lăsând organismelor profesionale responsabilitatea de a acționa cu prudență și de a include principiile recomandării în codurile proprii de guvernanță corporativă și de bune practici în afaceri. PL planifică totuși implementarea unor principii naționale referitoare la politicile de remunerare ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții în urma revizuirii directivei privind cerințele de capital.

Cu excepția a șase state membre (DE, FR, IT, MT, NL, UK) în cazul cărora principiile referitoare la politicile de remunerare stricte se aplică deja primelor acordate în 2009, în majoritatea statelor membre respectivele principii urmează să se aplice instituțiilor financiare relevante în cursul anului 2010.

Toate cele 16 state membre care au adoptat măsuri naționale specifice în conformitate cu recomandarea Comisiei au inclus instituțiile de credit, însă numai șapte state membre (BE, FR, HU, LT, LV, NL, SE) au adoptat măsuri naționale care se aplică instituțiilor financiare din întregul sector al serviciilor financiare. În celelalte nouă state membre, domeniile de aplicare ale măsurilor naționale variază substanțial:

- șase state membre (BU, CY, ES, IT[8], MT, RO) includ numai instituțiile de credit;

- un stat membru (UK) include, de asemenea, firmele de investiții;

- un stat membru (DE) include, de asemenea, sectorul asigurărilor și firmele de investiții;

- un stat membru (LU) include toate instituțiile financiare cu excepția sectorului asigurărilor.

În câteva state membre se utilizează un prag sau un criteriu al dimensiunii instituției de care depinde aplicarea tuturor regulilor sau numai a unora mai stricte. În IT, în prevederile Băncii Italiei din octombrie 2009 s-au identificat cele șase mari grupuri bancare care, în plus față de normele aplicabile tuturor băncilor, trebuie să respecte Standardele de implementare ale Consiliului pentru Stabilitate Financiară din septembrie 2009. În UK, Codul de remunerare al autorității britanice competente (Financial Services Authority, FSA) încorporat în Manualul FSA se aplică unui număr de aproximativ 26 dintre cele mai mari bănci, societăți de construcții și societăți de brokeraj înregistrate în UK.

În două state membre (DE, ES), instituțiile financiare incluse sunt rugate să determine singure în ce măsură trebuie să respecte aceste reguli (auto-evaluare). În DE, toate instituțiile financiare incluse trebuie să respecte cerințele generale care leagă politicile de remunerare de buna gestionare a riscului și de obiectivele pe termen lung. Totuși, instituția financiară relevantă trebuie să determine singură, pe baza unei analize a riscurilor, dacă trebuie aplicate cerințe speciale. Conform DE, „analiza trebuie să fie plauzibilă, cuprinzătoare și transparentă pentru părțile terțe.”

În toate cele 16 state membre principiile se aplică tuturor categoriilor de personal ale căror activități profesionale au un impact important asupra profilului de risc al instituției financiare. Totuși, un număr de state membre (BG, CY, HU, IT, MT, NL, RO, SE, UK), conform orientărilor CEBS, au mers mai departe și au inclus toate categoriile de personal, cu accent special pe angajații cu grad superior și pe alte categorii de personal care își asumă riscuri. Unele state membre (BE, DE, IT[9], SE) au solicitat instituțiilor financiare să întocmească liste proprii cu categoriile de personal care au un impact semnificativ asupra profilului de risc al respectivelor instituții. În afară de furnizarea de exemple concrete (precum personalul cu funcții superioare de conducere sau cu funcții de control), niciun stat membru nu a dat o definiție a categoriilor de personal care au un impact semnificativ asupra profilului de risc[10][11].

Majoritatea statelor membre (cu excepția FR) au adoptat prevederi naționale referitoare la remunerare în sectorul serviciilor financiare prin intermediul unor dispoziții în materie de supraveghere. Acestea corespund unei recomandări sau unui act cu putere de lege în cazul în care autoritatea de supraveghere a fost abilitată să emită norme și principii obligatorii. În FR, Ministerul de Finanțe a adoptat un regulament (Arrêté). Câteva state membre au menționat că dacă o instituție financiară relevantă nu se conformează cerințelor autorităților naționale de supraveghere, acestea sunt abilitate să ia măsuri, de exemplu să solicite rectificarea sistemului de remunerare („măsuri calitative”) sau să impună majorări de capital („măsuri cantitative”). Recomandările referitoare la supraveghere au fost implementate în unele state membre prin acte legislative deoarece fac parte din competențele/prerogativele de natură generală acordate autorităților competente. Cerințele de publicare au fost uneori implementate în cadrul codurilor de guvernanță corporativă (în cazurile în care se referă în mod tipic la directorii instituțiilor financiare cotate).

Unele state membre (BG, DE, ES, UK) au precizat că măsurile curente în materie de supraveghere nu aduc atingere legislației naționale care urmează a fi adoptată. În trei state membre (DE, FR și NL) măsurile naționale au fost însoțite de angajamente suplimentare din partea sectorului de profil în cadrul unor coduri de conduită în afaceri.

Acolo unde au fost adoptate măsuri naționale, toate statele membre au precizat că acestea se vor aplica pentru instituțiile financiare relevante pe bază individuală și consolidată[12]. Conform cerințelor UE, sucursalele instituțiilor SEE care operează pe teritoriul unui stat membru UE nu sunt incluse.

Toate statele membre care au adoptat măsuri naționale au inclus un „criteriu al proporționalității” pentru a ține seama de natura, de dimensiunea și de domeniul specific al activităților instituției financiare. De asemenea, toate cele 16 state membre au exclus onorariile și comisioanele din domeniul de aplicare al măsurilor naționale, în conformitate cu recomandarea Comisiei.

3.2. Structura politicii de remunerare

Toate cele 16 state membre au implementat cerințele generale conținute în recomandările 3.1 și 3.2 din recomandarea Comisiei. Recomandarea 3.1 prevede cerința generală conform căreia politica de remunerare trebuie să fie legată de o bună gestionare a riscului, iar recomandarea 3.2 are ca obiectiv alinierea politicilor de remunerare la interesele pe termen lung ale instituției financiare. Totuși, ES a limitat domeniul de aplicare al recomandării 3.2 la membrii cu funcții executive și la membrii consiliului de administrație[13]. UK a indicat că a implementat „implicit” recomandarea 3.2 (datorită codului său de natură generală).

Deși toate cele 16 state membre au implementat recomandarea 4.1 referitoare la necesitatea unui echilibru adecvat între componentele fixe și cele variabile ale remunerației (cu excepția ES care a inclus aceeași limitare ca mai sus), numai patru state membre (BE, LU, MT, NL) au inclus cerința ca instituțiile financiare să stabilească o limită maximă a componentei variabile.

15 state membre (cu excepția RO) au implementat recomandarea 4.2 privind politica primelor. HU a implementat recomandarea doar parțial, deoarece nu a prevăzut nicio normă referitoare la posibilitatea reținerii primelor.

Toate cele 16 state membre au implementat recomandarea 4.3 privind reportarea componentei variabile, însă șase state membre (BG, CY, HU, LV, MT și RO) nu au inclus nicio referință cu privire la o perioadă minimă de reportare. IT a inclus o astfel de referință numai pentru cele șase mari bănci. LT nu a implementat această recomandare pentru sectorul asigurărilor.

Toate cele 16 state membre au implementat recomandarea 4.4 privind ajustarea în funcție de riscuri a componentei variabile reportate, însă LT nu a extins domeniul de aplicare al acesteia la sectorul asigurărilor.

Din cele 16 state membre, două (RO și MT) nu au implementat recomandarea 4.5 privind plățile compensatorii oferite la încetarea anticipată a contractului. LT a limitat domeniul de aplicare al acesteia prin excluderea sectorului asigurărilor. FR a limitat domeniul de aplicare al acesteia la directorii și managerii societăților cotate.

Numai șase state membre (BE, DE, ES, LU, MT, NL) au implementat recomandarea 4.6 privind recuperarea și posibilitatea revendicării rambursării integrale sau parțiale a componentei variabile. BG, CY și HU au limitat recuperarea la cazurile de fraudă. IT a limitat domeniul de aplicare al recomandării la cele șase mari bănci. LT nu a implementat recomandarea pentru instituțiile de credit. FR, LV, RO, SE, UK nu au implementat această recomandare.

Trei state membre (BG, MT și RO) nu au implementat recomandarea 4.7 privind necesitatea actualizării în timp a structurii politicii de remunerare.

Toate cele 16 state membre au implementat recomandarea 5.1 privind măsurarea performanței.

Opt state membre (BE, DE, ES, FR, IT, LU, NL, UK) au implementat recomandarea 5.2 de stabilire a unui cadru multianual pentru evaluarea performanței. LV a implementat recomandarea menționată, însă a adăugat o derogare pentru contractele de angajare cu o durată inferioară perioadei de evaluare a performanței. RO nu a implementat recomandarea. BG, CY, HU, LT, MT și SE au implementat-o parțial, în măsura în care nu prevăd un cadru multianual specific, ci doar recomandă să se țină cont de performanțele pe termen mai lung și de riscurile curente și viitoare.

Toate cele 16 state membre au implementat recomandarea 5.3 privind adaptarea la riscuri a măsurării performanței. Totuși, NL nu a specificat faptul că adaptarea la riscuri trebuie să țină seama de costul capitalului utilizat și de lichiditățile necesare. LT nu a implementat această recomandare pentru sectorul asigurărilor.

Toate cele 16 state membre au implementat recomandarea 5.4 privind introducerea unor criterii nefinanciare în evaluarea performanței individuale.

Diferențele substanțiale de implementare la nivel național a unui element atât de important precum structura politicii de remunerare sunt îngrijorătoare. Diferențele sunt și mai accentuate în cazul statelor membre (FR, DE, IT, NL, SE, UK) care au implementat, de asemenea, normele mai stricte conținute în Standardele de implementare ale Consiliului pentru Stabilitate Financiară[14].

3.3. Guvernanța

Numai ES nu a implementat recomandarea 6.1 privind necesitatea includerii unor măsuri de evitare a conflictelor de interese și a elaborării unor cerințe referitoare la procedurile de stabilire a remunerațiilor. În plus, MT și NL au implementat doar parțial recomandarea menționată, deoarece fie nu au inclus niciun fel de prevederi specifice referitoare la conflictele de interese (MT), fie au limitat domeniul său de aplicare la membrii consiliului de administrație precizând o listă limitată de potențiale conflicte de interese (NL):

Toate cele 16 state membre au adoptat măsuri naționale de implementare a recomandării 6.2 privind rolul consiliului. Totuși, două state membre (BE și MT) au implementat doar parțial recomandarea, în măsura în care remunerațiile directorilor nu sunt stabilite de către consiliu (de supraveghere). Mai mult, în FR consiliul stabilește remunerațiile directorilor numai în cazul firmelor care au beneficiat de asistență publică.

RO este singurul stat membru care nu a implementat recomandarea 6.3 privind implicarea funcției de control și, dacă este cazul, a departamentelor de resurse umane sau a experților externi la elaborarea politicii de remunerare. Totuși, DE și LT nu au implementat această recomandare în sectorul asigurărilor. LT a exclus din domeniul său de aplicare și băncile.

Numai șapte din cele 16 state membre (BE, FR, LV, LU, NL, SE, UK) au implementat integral recomandarea 6.4 privind cunoștințele de specialitate și calificările membrilor consiliului (de supraveghere) și ai comitetului de remunerare. LT nu a implementat recomandarea în cazul băncilor și al societăților de asigurare. Alte state membre (BG, CY, DE, ES, IT) au formulat doar prevederi generale referitoare la calificările și independența membrilor comitetului de remunerare sau ale funcțiilor de control.

În ceea ce privește recomandarea 6.5 privind evaluarea implementării politicii de remunerare de către funcțiile de control, singurul stat membru care nu a implementat-o este ES.

13 state membre (BE, BU, CY, ES, FR, IT, LV, LU, MT, NL, RO, SE, UK) au implementat recomandarea 6.6 privind salariații implicați în procesele de control. DE a implementat recomandarea menționată în cazul instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, însă doar parțial pentru sectorul asigurărilor (nu există prevederi referitoare la remunerarea salariaților cu funcții de control). LT nu a reflectat integral conținutul recomandării în cazul sectorului asigurărilor. HU a implementat, de asemenea, parțial recomandarea, deoarece nu prevede norme specifice de remunerare a funcțiilor de control, altele decât cele referitoare la neimplicarea unităților operaționale.

În general, nivelul de implementare a recomandărilor 6.2 și 6.4 este nesatisfăcător și problematic, dată fiind importanța acestora.

3.4. Publicarea politicii de remunerare

ES este singurul stat membru care nu a implementat recomandarea 7 care prevede o obligație generală de publicare a informațiilor, însă a informat că urmează să adopte o lege referitoare la acest aspect. LT a implementat parțial recomandarea menționată, deoarece nu a adoptat prevederi specifice pentru sectorul asigurărilor.

Recomandarea 8 specifică conținutul obligației de publicare a informațiilor. Șapte state membre (BE, FR, IT, LV, LU, SE, UK) au implementat integral recomandarea menționată. DE a implementat integral respectiva recomandare în cazul instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, însă doar parțial pentru sectorul asigurărilor (nu este obligatorie publicarea detaliată). BG, CY, LT, MT, NL și RO au implementat-o parțial, dat fiind că anumite cerințe lipsesc sau domeniul de aplicare este incomplet în ceea ce privește instituțiile financiare incluse sau categoriile de personal (de exemplu, numai directorii)/tipurile de forme juridice (de exemplu, numai societățile cotate) incluse. ES și HU nu au implementat această recomandare.

3.5. Supravegherea

Recomandarea 11 invita statele membre să se asigure că instituțiile financiare comunică toate informațiile pertinente autorităților competente, incluzând o indicație privind conformitatea. Dintre cele 16 state membre, numai ES nu a respectat această recomandare. LT nu a prevăzut norme specifice pentru societățile de asigurare.

Recomandarea 12 invita statele membre să se asigure că autoritățile competente pot solicita și pot avea acces la toate informațiile de care au nevoie pentru a evalua în ce măsură sunt respectate cerințele de către instituțiile financiare. Din cele 16 state membre care au adoptat măsuri naționale, numai HU nu a implementat această recomandare.

4. EVOLUȚII ÎN CURS

În comunicarea[15] care însoțește recomandările sus-menționate, Comisia a declarat că acestea din urmă reprezintă o primă etapă din strategia sa de soluționare a acestei probleme și că urmează să se adopte dispoziții legislative la nivel european.

În iulie 2009, Comisia a adoptat o propunere de revizuire a directivei privind cerințele de capital[16] în care abordează, printre altele, politicile de remunerare ale instituțiilor de credit. În contextul crizei, Comisia a acordat prioritate măsurilor legislative legate de sectorul bancar și cel al firmelor de investiții, deoarece în acest sector se resimt cel mai mult efectele negative ale disproporției dintre stimulente și rezultate.

În propunerea sa, Comisia a avut drept obiectiv transpunerea în prevederi legislative la nivelul UE a principiilor conținute de recomandarea privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare. Autoritățile de supraveghere bancară trebuie să monitorizeze politicile de remunerare și sunt abilitate să sancționeze băncile care nu respectă noile prevederi. Acestea vor dispune de câteva măsuri de sancționare a nerespectării prevederilor legale, și anume pot solicita instituției să reducă riscul inerent anumitor sisteme de remunerare, pot aplica amenzi sau, în ultimă instanță, pot impune majorări de capital.

Acordul general adoptat în cadrul reuniunii consiliului ECOFIN din noiembrie 2009 a demonstrat hotărârea fermă a UE de a acționa în acest sens. Ținând cont de standardele suplimentare de implementare ale Consiliului pentru stabilitate financiară referitoare la remunerații, adoptate în septembrie 2009, statele membre au convenit ca acestea să fie strict reflectate în propunerea de revizuire a directivei privind cerințele de capital[17].

Între timp, statele membre au introdus prevederi similare referitoare la politica de remunerare în cadrul propunerii de directivă privind administratorii fondurilor de investiții alternative („fonduri speculative” – „hedge funds”)[18].

Ambele propuneri sunt examinate în prezent de către Consiliu și Parlamentul European.

5. CONCLUZIE

Deși criza financiară a oferit ocazia de a întreprinde o reformă substanțială în domeniul politicilor de remunerare, numai 16 state membre au aplicat integral sau parțial recomandarea Comisiei. Șase state membre se află în curs de adoptare a unor măsuri de promovare a aplicării recomandării, însă există încă un număr relativ ridicat de state membre care nu au inițiat nicio măsură sau care au adoptat măsuri nesatisfăcătoare. Numai șapte state membre aplică măsuri pertinente în întregul sector al serviciilor financiare. Diferențele substanțiale de implementare la nivel național a unui element atât de important cum este structura politicii de remunerare sunt îngrijorătoare.

Prin urmare, sunt necesare eforturi suplimentare pentru soluționarea acestei probleme. Nicio reformă nu poate avea succes fără o schimbare reală de mentalitate în modul în care sectorul serviciilor financiare decide să își stimuleze personalul (de la angajați până la directorii executivi). Unele instituții financiare și-au exprimat deja dezacordul în ceea ce privește o reformă în domeniu și continuă să considere această cultură a primelor pe termen scurt drept un avantaj concurențial și cea mai profitabilă manieră de stimulare a personalului. În realitate, instituțiile financiare sunt interesate de perpetuarea culturii primelor pe termen scurt pentru menținerea flexibilității în mediul de lucru[19]. Angajații din domeniul serviciilor financiare nu își vor schimba comportamentul cu privire la asumarea de riscuri decât dacă știu că sunt evaluați pe o perioadă de timp suficient de lungă și că nivelul remunerației lor va fi efectiv diminuat în cazul în care își asumă riscuri excesive.

Deși se prevede adoptarea de dispoziții legislative, va fi totuși necesar să se stabilească orientări în materie de supraveghere pentru garantarea unei abordări comune în întreaga Uniune Europeană. Pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile la nivel mondial, convergența în materie de supraveghere în contextul comitetului de la Basel este o necesitate.

În ceea ce privește practicile din interiorul instituțiilor financiare, în această etapă este dificil de evaluat dacă și în ce măsură aceste instituții au implementat, în fapt, politici de remunerare riguroase. Este încă prea devreme, iar majoritatea modificărilor sunt în curs. Deși instituțiile financiare au început să își modifice politicile de remunerare, este puțin probabil ca ele să demareze o reformă globală de lungă durată a politicilor de remunerare înainte de adoptarea legislației preconizate în acest domeniu[20], date fiind preocupările acestora legate de dezavantajele de a fi primele care operează astfel de modificări. Deși instituțiile financiare comunică în exterior și „prezintă tactic” unele modificări ale politicilor de remunerare, în special în cazul directorilor[21], informațiile disponibile sau publice sunt puține sau lipsesc cu desăvârșire în ceea ce privește remunerațiile individuale la un nivel inferior sau structurile acestora.

În ceea ce o privește, Comisia intenționează:

- să propună măsuri legislative similare privind remunerarea în sectorul serviciilor financiare nebancare (asigurări, OPCVM) în cursul anului 2010/la începutul anului 2011;

- să se asigure că statele membre și Parlamentul European ajung la un acord rapid cu privire la propunerile legislative în așteptare care abordează problema remunerării și să se angajeze la o strictă monitorizare a implementării viitoare a acestora de către statele membre;

- să se asigure că, prin participarea sa la FSB și G20, normele similare privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare se aplică eficient la nivel global pentru asigurarea unor condiții concurențiale similare în acest domeniu;

- să reexamineze regulat situația și să își rezerve dreptul de a adopta măsuri suplimentare, dacă este necesar.

-

[1] În 2008, Counterparty Risk Management Policy Group III (Grupul de gestionare a riscului de contrapartidă - CRMPG III ) format în SUA pentru a analiza criza pieței creditelor a concluzionat în raportul întocmit că schemele de compensații din sectorul financiar constituie una dintre principalele cinci cauze ale crizei financiare. CRMPG III a subliniat necesitatea alinierii adecvate a stimulentelor în materie de remunerare la interesele pe termen lung ale instituției financiare și a descurajării asumării de riscuri excesive pe termen scurt. La nivelul UE, raportul de Larosière a ajuns la aceeași concluzie și recomandă axarea pe structura politicii de remunerare în sectorul serviciilor financiare și „o mai bună aliniere a stimulentelor privind remunerarea la interesele acționarilor și la profitabilitatea pe termen lung a întregii instituții” .

[2] Comunicarea Comisiei din 4 martie 2009 la Consiliul European de primăvară „Stimularea redresării economice europene” - COM(2009) 114.

[3] Concluziile summitului G20, Londra, 2 aprilie 2009, alineatul 15.

[4] Recomandarea 2009/384/CE a Comisiei privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare (JO L 120, 15.5.2009, p. 22).

[5] Pentru o descriere detaliată a conținutului recomandării, a se vedea documentul de lucru al serviciilor Comisiei SEC(2010) 671 care completează prezentul raport.

[6] În cadrul prezentului raport vor fi supuse analizei numai statele membre care au adoptat măsuri naționale în conformitate cu recomandarea Comisiei.

[7] COM(2009) 362. Pentru mai multe detalii, a se vedea secțiunea 4 din prezentul raport.

[8] IT a menționat că a elaborat câteva principii generale cu privire la compensații legate de furnizarea de servicii și activități de investiții care se aplică firmelor de investiții și societăților de gestionare a activelor (Regulamentul comun al Băncii Italiei și al Consob, publicat în octombrie 2007).

[9] Numai pentru cele 6 mari bănci italiene.

[10] SE a specificat totuși că „ un angajat ale cărui acțiuni au un impact semnificativ asupra expunerii la risc a firmei se definește după cum urmează: un angajat aparținând unei categorii de personal care, ca parte a atribuțiilor ce i-au fost desemnate, exercită sau poate exercita o influență semnificativă asupra expunerii la risc a firmei ”.

[11] În UK se estimează că instituțiile financiare care fac obiectul cerințelor includ „persoane care dețin funcții cu influență semnificativă în cadrul firmei (și care trebuie, prin urmare, să fi fost acceptate în aceste funcții) și angajați ale căror activități au sau ar putea avea un impact semnificativ asupra profilului de risc al firmei.” Se presupune că un angajat din a doua categorie face obiectul cerințelor dacă compensațiile anuale totale estimate pentru 2009 depășesc 1 milion de lire sterline.

[12] În anumite cazuri sub rezerva normelor specifice din codul muncii sau din codul fiscal al țării terțe unde operează firmele sau grupurile respective.

[13] Spania a argumentat că așteaptă adoptarea directivelor europene relevante pentru a le implementa, având în vedere că i) politica de remunerare nu s-a dovedit a fi o problemă în Spania și ii) este necesar să se asigure coerența cu evoluțiile legislative europene.

[14] Există și alte diferențe datorate unor prevederi naționale specifice sau în cazul instituțiilor financiare salvate, însă acestea sunt mai specifice și mai limitate ca amploare.

[15] COM(2009) 211, 30.4.2009.

[16] COM(2009) 362.

[17] A se vedea acordul din 10 noiembrie 2009 din cadrul Consiliului ECOFIN.

[18] COM(2009) 207, 30.4.2009.

[19] Primele pe termen scurt implică contracte de angajare pe termen scurt. Având posibilitatea de a reduce numărul de angajați oricând doresc, instituțiile financiare sporesc concurența în rândul angajaților și mențin nivelul primelor colective ca parte a acestei culturi a mobilității.

[20] Recentul raport IIF subliniază că „ deși s-au înregistrat progrese în direcția alinierii compensațiilor la principiile IIF/FSB, mai sunt încă multe de făcut. Majoritatea societăților chestionate legau remunerațiile de performanțe și utilizau reportarea plăților remunerațiilor, însă cele mai multe se confruntau cu probleme de aliniere a compensațiilor la orizontul de risc al veniturilor și de încorporare a costurilor capitalului și a factorilor de risc în evaluarea performanței .”

[21] Aceasta include limitările voluntare sau plafoanele pentru primele sau „parașutele de aur” acordate personalului din conducerea superioară, donarea unor sume de bani importante etc.