52008PC0790

[pic] | COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE |

Bruxelles, 26.11.2008

COM(2008) 790 final

2008/0231 (CNS)

Propunere de

DIRECTIVĂ A CONSILIULUI (Euratom)

privind instituirea cadrului comunitar pentru securitatea nucleară

{SEC(2008) 2892} {SEC(2008) 2893}

EXPUNERE DE MOTIVE

CONTEXTUL PROPUNERII

1.1. Motivele și obiectivele propunerii

Prezentul proiect de Directivă privind instituirea cadrului comunitar pentru securitatea nucleară își propune să relanseze procesul de stabilire a unui cadru comun la nivelul UE privind securitatea nucleară prin actualizarea și înlocuirea propunerii Comisiei de Directivă a Consiliului (Euratom) de stabilire a obligațiilor de bază și a principiilor generale privind securitatea instalațiilor nucleare[1], inclusă în pachetul inițial consacrat securității nucleare.

Interesul reînnoit pentru energia nucleară exprimat de un număr de state membre, împreună cu perspectiva extinderii duratei de viață utilă a numeroși reactori și a construirii de noi centrale, face ca alegerea momentului pentru prezentarea acestei propuneri revizuite să fie deosebit de potrivită. Este evident că efectele incidentelor radiologice nu se opresc la frontiere, cu consecințele potențiale respective pentru sănătatea lucrătorilor și a cetățenilor, însă există o gamă largă de implicații de ordin economic pentru industria producătoare de energie. Consacrarea în legislația comunitară obligatorie a principiilor privind securitatea nucleară confirmate pe plan internațional ar asigura, prin certitudinea juridică pe care o presupune, un nivel suplimentar de garanție pentru populație.

În acest cadru, propunerea legislativă revizuită se bazează pe următoarele elemente: a) studiile tehnice finalizate de Asociația Autorităților de Reglementare din Europa Occidentală - WENRA ( Western European Nuclear Regulators Association ) în 2006 pentru instalațiile nucleare existente, cu participarea tuturor autorităților europene de reglementare în domeniul securității nucleare; b) principiul potrivit căruia numai autorități de reglementare puternice și independente pot asigura continuarea funcționării în condiții de siguranță a centralelor nuclearo-electrice din Uniunea Europeană; c) consacrarea în legislația comunitară a principiilor cuprinse în principalele instrumente internaționale disponibile, cum sunt Convenția privind securitate nucleară (CNS)[2], încheiată sub auspiciile Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, și activitățile în domeniul securității desfășurate de AIEA[3].

Ideea de bază este aceea de a înscrie în legislația comunitară o serie de principii recunoscute pe scară largă din domeniul securității nucleare, incluse deja în CNS, și de a le completa cu cerințe suplimentare de securitate pentru noii reactori nucleari de putere, statele membre fiind încurajate să dezvolte astfel de cerințe, în conformitate cu principiul optimizării continue a securității, pe baza nivelurilor de securitate dezvoltate de WENRA și în strânsă colaborare cu Grupul european la nivel înalt privind securitatea nucleară și gestionarea deșeurilor (HLG). Acest grup, pe baza a zece principii privind reglementarea în materie de securitatea nucleară pe care le-a adoptat, va deveni punctul focal al cooperării dintre organismele de reglementare responsabile cu securitatea instalațiilor nucleare în statele membre și va contribui la dezvoltarea cadrului comunitar pentru securitatea nucleară.

Obiectivul general al propunerii este de a atinge, menține și optimiza în mod continuu securitatea nucleară în Comunitatea Europeană și de a consolida rolul organismelor de reglementare. Domeniul său de aplicare cuprinde proiectarea, amplasarea, construcția, mentenanța, exploatarea și dezafectarea instalațiilor nucleare, pentru care cadrul legislativ și de reglementare din statul membru respectiv impune luarea în considerație a securității nucleare. Dreptul fiecărui stat membru de a decide dacă utilizează sau nu energia nucleară este recunoscut și deplin respectat.

Prin prezentul cadru comunitar pentru securitatea nucleară, se are în vedere îndeplinirea mai multor obiective operaționale, îndeosebi promovarea rolului autorităților naționale de reglementare, răspunderea primară în materie de securitate a titularului autorizației sub controlul organismului de reglementare, asigurarea unui nivel ridicat de transparență în aspecte legate de securitatea instalațiilor nucleare, implementarea sistemelor de gestionare, controale periodice în materie de securitate, disponibilitatea expertizei în domeniul securității nucleare, prioritate pentru securitate.

1.2. Context general

În prezent, interesul pentru energetica nucleară cunoaște un reviriment, datorită unui număr de factori stimulatori:

UE este cel mai mare producător de energie electrică din surse nucleare din lume, având o industrie nucleară matură, care dispune de baza tehnologică și de forța de muncă calificată care permit acoperirea întregului ciclu de combustibil. Energia nucleară este, în prezent, în multe state membre ale UE, sursa principală de energie cu emisii reduse de carbon, furnizând peste o treime din energia electrică produsă în UE și s-a dovedit a fi o sursă stabilă, fiabilă, relativ protejată față de fluctuațiile de prețuri prin comparație cu piețele gazului și electricității. De aceea, continuarea utilizării energiei nucleare ar contribui la siguranța aprovizionării cu energie a UE, precum și la limitarea emisiilor de CO2, însă se confruntă în același timp cu o serie de chestiuni importante care trebuie rezolvate. Energia nucleară are un rol important în mixul energetic din UE, la care se adaugă angajamentul ferm cu privire la cercetare și la promovarea progreselor tehnologice, menite să optimizeze în continuare siguranța și securitatea în domeniu.

Optimizarea continuă a securității instalațiilor nucleare este o condiție prealabilă pentru acceptarea energiei nucleare. Dezvoltarea în continuare a rezultatelor obținute în activitățile desfășurate sub auspiciile AIEA și preluarea acestora în cadrul comunitar ar însemna valoare adăugată pentru abordările naționale. Interconectarea sistemelor naționale și a sistemului comunitar va garanta menținerea unui nivel ridicat de securitate a instalațiilor nucleare din UE și va îmbunătăți transparența mecanismelor de reglementare din UE. Pe termen lung, acest lucru va conduce la îmbunătățirea încrederii opiniei publice în procesul de luare a deciziilor la nivelul UE în chestiuni nucleare și certitudine juridică.

1.3. Instrumente comunitare existente care pledează în favoarea armonizării în domeniul securității nucleare la nivelul UE

Odată cu dezvoltarea industriei nucleare europene, devine necesară convergența normelor la nivel european, astfel încât statele membre să fie sprijinite în efortul lor de îmbunătățire a practicilor în materie de securitate nucleară. Rezoluția Consiliului din 22 iulie 1975 privind problemele tehnologice ale securității nucleare[4] confirma că îi revine Comisiei responsabilitatea de a acționa drept catalizator al inițiativelor luate la nivel internațional în domeniul securității nucleare. Această rezoluție, „ luând în considerare prerogativele și responsabilitățile asumate de autoritățile naționale ”, face referire la alinierea cerințelor de securitate în contextul abordării armonizate care se dorește la nivel comunitar.

Pe acest fond, în 1992 a fost adoptată o a doua rezoluție a Consiliului[5], în care Consiliul reafirma intențiile din rezoluția din 1975 și invita statele membre să continue și să intensifice eforturile concertate în direcția armonizării în chestiuni de securitate.

În plus, sprijinul pentru elaborarea unei legislații comunitare în materie de securitate nucleară a fost reflectat an de an de concluziile reuniunilor Consiliului[6] și în rapoartele Parlamentului European[7]. Cu toate acestea, nu a fost adoptată până în prezent o legislație comunitară în domeniul securității nucleare.

1.4. Coerența propunerii cu alte politici și obiective ale Uniunii

Legătura intrinsecă dintre radioprotecție și securitatea nucleară a fost confirmată de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea sa în cauza C-29/99, potrivit căreia „ în scopul definirii competențelor Comunității, nu convine crearea unei distincții artificiale între protecția sănătății populației și securitatea surselor de radiații ionizante ”. De asemenea, Curtea a confirmat competența Comisiei de a face recomandări în sensul armonizării măsurilor cerute de articolele 18 și 19 din CNS privind proiectarea, construcția și exploatarea instalațiilor nucleare care pot face obiectul prevederilor stabilite de statele membre în vederea asigurării conformității cu standardele de bază. Dezvoltarea unei abordări comunitare în domeniul securității nucleare ar contribui la realizarea pe deplin a obiectivelor acquis-ului comunitar în domeniul radioprotecției, în special protecția lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor pe care le prezintă radiațiile ionizante, fără a limita nejustificat utilizările benefice ale practicilor care presupun expunerea la radiații.

1.5. Pachetul inițial în domeniul securității nucleare

La 30 ianuarie 2003, după primirea avizului Grupului de experți instituit în temeiul articolului 31 din Tratatul Euratom, Comisia a adoptat două propuneri de directive privind, respectiv, securitatea instalațiilor nucleare și gestionarea combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive[8].

După ce a fost formulat și avizul Comitetului Economic și Social European, la 26 martie 2003, ambele propuneri au fost înaintate Consiliului. În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 31 din Tratatul Euratom, Consiliul a solicitat avizul Parlamentului European, care a adoptat avize cu privire la propunerile respective în cadrul reuniunii sale plenare din 13 ianuarie 2004.

În același timp, ambele propuneri au fost discutate în Consiliu, în timpul președințiilor italiană și irlandeză. Având în vedere că nu a fost posibil să se obțină o majoritate în Consiliu care să permită adoptarea sau respingerea ambelor propuneri, s-a convenit redactarea concluziilor Consiliului prin consens. Proiectul de concluzii privind securitatea nucleară și a gestionării combustibilului nuclear uzat și deșeurilor radioactive a fost adoptat de Consiliu în luna iunie 2004[9], conducând la crearea Grupului de lucru al Consiliului pentru securitatea nucleară ( Council Working Party on Nuclear Safety – WPNS). O prezentare detaliată a aspectelor procedurale legate de pachetul inițial privind securitatea nucleară este inclusă în Raportul privind evaluarea de impact[10] care însoțește prezenta inițiativă.

Propunerea existentă de directivă privind securitatea instalațiilor nucleare va fi retrasă și înlocuită cu o nouă propunere.

CONSULTAREA PăRțILOR INTERESATE șI EVALUAREA IMPACTULUI

2.1. Consultarea părților interesate cu privire la necesitatea unui cadru legislativ comunitar pentru securitatea nucleară

Prezenta propunere legislativă revizuită reprezintă rezultatul unui proces extensiv și continuu de consultare, inițiat în 2004 în timpul Președinției irlandeze. Grupurile WPNS, HLG și Forumul European pentru energie nucleară au continuat să lucreze în acest sens.

Pe tot parcursul procesului de elaborare a pachetului inițial privind securitatea nucleară, la inițiativa Comisiei, s-a desfășurat o consultare largă a părților interesate cu privire la oportunitatea instituirii unui cadru legislativ pentru securitatea nucleară, completând consultările organizate în temeiul procedurii legislative prevăzute de Tratatul Euratom (avizul Grupului de experți instituit în temeiul articolului 31 din Tratat și avizul Comitetului Economic și Social European). De asemenea, s-au desfășurat consultații cu organizații internaționale, cum ar fi AIEA și cu Agenția pentru Energie Nucleară a OECD (AEN). Totodată, Comisia a profitat de avantajul participării la diferite reuniuni internaționale pentru a-și prezenta proiectele de reglementare la nivel comunitar în domeniul securității nucleare.

Forumul European pentru Energia Nucleară, creat în 2007 și reunind decidenți politici cheie și organizații la nivel național și comunitar, a contribuit deja la o mai bună înțelegere a abordărilor comune necesare pentru dezvoltarea în continuare a securității instalațiilor nucleare. Concluziile reuniunilor forumului desfășurate la Praga și Bratislava în 2008 au subliniat sprijinul puternic al forumului pentru adoptarea unei legislații comunitare privind securitatea nucleară bazate pe „ principii fundamentale comune privind securitatea instalațiilor nucleare ”.

În plus, fundamentarea din punct de vedere tehnic a principiilor de bază propuse în prezenta propunere revizuită de directivă reprezintă rezultatul activității diferitelor grupuri de experți în probleme de securitate nucleară. La nivel comunitar au fost dezvoltate mai multe activități de diferite tipuri și la diferite niveluri, cu implicarea grupurilor de experți reunind reprezentanți ai autorităților de reglementare în domeniul securității nucleare din statele membre, care au contribuit activ la armonizarea practicilor în materie de securitate nucleară.

2.2. Trecere în revistă a grupurilor de experți din domeniul armonizării abordărilor privind securitatea nucleară la nivel comunitar

2.2.1. Grupul de lucru al autorităților de reglementare (NRWG) și Grupul de lucru privind securitatea reactorilor nucleari (RSWG)

În vederea atingerii obiectivelor înscrise în rezoluția Consiliului din 1975 privind problemele tehnologice ale securității nucleare, Comisia a creat două grupuri de experți în domeniul securității instalațiilor nucleare. NRWG, care s-a reunit ultima dată în iunie 2005, include reprezentanți ai autorităților de reglementare în domeniul nuclear din statele membre ale UE și din țările candidate din Europa Centrală și de Est. RSWG, care reunea toate organismele de reglementare la nivel comunitar și industria nucleară, și-a încetat activitatea în 1998.

2.2.2. CONCERTare privind sarcinile de reglementare la nivel comunitar (CONCERT)

Grupul CONCERT, creat în 1992, a fost un forum care reunea autoritățile de reglementare din domeniul nuclear din Uniunea Europeană, din țările din Europa Centrală și de Est și din Noile State Independente, pentru a face schimb de experiență și a promova progresul în domeniul asistenței și programelor de cooperare în general. Ultima reuniune a acestui grup a avut loc în 2005.

2.2.3. WENRA

Un accent special trebuie pus pe activitățile desfășurate de WENRA, o organizație cuprinzând conducerile și înalți funcționari din autoritățile de reglementare din domeniul nuclear din 17 țări europene.

În scopul armonizării abordărilor privind securitatea nucleară, au fost lansate două grupuri de lucru cu mandatul de a analiza situația curentă și diferitele abordări în privința securității nucleare, de a compara abordările naționale de reglementare cu standardele de securitate ale AIEA, de a identifica diferențele și de a propune calea de urmat pentru eventuala eliminare a acestor diferențe fără a afecta, în final, nivelul de securitate.

În ianuarie 2006, au fost publicate rapoarte privind nivelurile de securitate, care au fost ulterior revizuite în 2007 și în 2008[11]. Membrii WENRA au definit multe niveluri comune de referință pentru securitate pentru reactori nucleari în scopul alinierii cerințelor la nivel național până în anul 2010. Orice inițiativă comunitară în domeniul securității nucleare trebuie să profite de progresele tehnice realizate în cadrul WENRA. Mai mult, rapoartele WENRA asupra armonizării abordărilor privind securitatea centralelor nucleare au fost evaluate de WPNS care a concluzionat că „metodologia WENRA reprezintă o abordare sistematică, documentată și logică în scopul armonizării” .

2.2.4. WPNS

În urma Concluziilor din 2004 ale Consiliului privind securitatea nucleară și a gestionării combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive, care cerea „consultarea extensivă” a părților interesate, a fost inițiat un proces de consultare pe scară largă, în vederea identificării de noi instrumente care ar putea contribui mai eficient la optimizarea în continuare a securității nucleare și a gestionării combustibilului uzat și deșeurilor radioactive, în temeiul Tratatului Euratom și în conformitate cu principiile mai bunei legiferări. Ca urmare, a fost instituit Grupul de lucru pentru securitatea nucleară (WPNS)[12].

Raportul final al WPNS[13], cuprinzând concluzii și recomandări de ansamblu, a fost aprobat de Consiliu la 13 decembrie 2006. În rapoartele elaborate de cele trei subgrupuri create au fost prezentate în detaliu metodologia, organizarea activității și colectarea datelor, rezultatele colectării și analizării datelor, precum și justificarea concluziilor și recomandărilor[14]. 70 de experți din statele membre și din Comisie au participat la activitatea WPNS. Concluziile acestor rapoarte oferă o bază solidă pentru abordarea propusă de prezenta propunere de directivă privind instituirea cadrului comunitar pentru securitatea nucleară.

2.2.5. HLG

La 10 ianuarie 2007, Comisia a adoptat proiectul Programului Nuclear Indicativ care propunea instituirea Grupului la nivel înalt privind securitatea nucleară, gestionarea deșeurilor și dezafectare. Ulterior, această propunere a fost adoptată și confirmată de cele mai înalte foruri ale UE (după cum reflectă Concluziile Consiliului European din martie 2007[15], Concluziile Consiliului din mai 2007 privind securitatea nucleară și a gestionării combustibilului uzat și deșeurilor radioactive[16] și Raportul Parlamentului European cu ocazia împlinirii a 50 de ani de politici europene în domeniul energiei nucleare[17]).

Grupul la nivel înalt a fost instituit prin Decizia Comisiei 2007/530/Euratom[18] în iulie 2007. Decizia mandatează Grupul la nivel înalt să sprijine instituțiile UE în vederea elaborării unei viziuni comune și a unor norme europene suplimentare în domeniile securității instalațiilor nucleare și a gestionării combustibilului uzat și deșeurilor radioactive.

Grupul la nivel înalt include șefii autorităților naționale de reglementare în domeniul securității nucleare din cele 27 de state membre. Prin crearea Grupului la nivel înalt, studiile tehnice ale WENRA vor fi extinse într-un cadru formal, în asociație cu reprezentanți ai țărilor membre UE care nu utilizează energia nucleară.

Propunerea de directivă include dispoziții specifice cu privire la măsuri care să fie implementate de Grupul la nivel înalt, care vor juca un rol cheie prin sprijinirea definirii instrumentelor desinate menținerii și optimizării în continuare a securității nucleare pe întreg teritoriul Comunității. În acest scop, odată cu adoptarea prezentei directive de către Consiliu, Comisia va modifica mandatul inițial al Grupului la nivel înalt, stabilit prin Decizia Comisiei 2007/530/Euratom, astfel încât să reflecte în mod corespunzător responsabilitățile grupului în contextul implementării directivei.

2.3. Evaluarea impactului

Evaluarea de impact care însoțește propunerea de directivă reprezintă actualizarea evaluării de impact realizate cu prilejul propunerii precedente privind securitatea nucleară[19], inclusă în pachetul privind securitatea nucleară, și se bazează pe concluziile și recomandările tehnice identificate în rapoartele Grupului de lucru privind securitatea nucleară (WPNS), pe obligațiile și cerințele instituite de CNS, precum și pe principiile fundamentale de securitate ale AIEA.

Evaluarea impactului a luat în considerare patru opțiuni de politică : opțiunea „zero” constă în a menține neschimbată situația curentă; opțiunea 1 are în vedere elaborarea unei legislații comunitare care să stabilească standarde de securitate comune pentru instalațiile nucleare existente; opțiunea 2 constă în adoptarea unei legislații comunitare care instituie numai un cadru menit să stabilească și să mențină un nivel ridicat uniform al securității nucleare pe întreg teritoriul Comunității, reamintind principiile de securitate nucleară larg recunoscute, în timp ce măsurile aferente de implementare ar urma să fie elaborate de Grupul la nivel înalt; opțiunea 3 se bazează pe o serie de principii de securitate nucleară recunoscute la scară internațională (abordare propusă de opțiunea 2), completate cu cerințe suplimentare de securitate pentru noii reactori nucleari de putere, pe care statele membre sunt încurajate să le dezvolte, în conformitate cu principiul optimizării continue a securității, pe baza nivelurilor de securitate dezvoltate de WENRA și în strânsă colaborare cu Grupul european la nivel înalt privind securitatea nucleară și gestionarea deșeurilor (HLG). Drept rezultat, evaluarea opțiunilor a arătat că soluția cea mai eficientă de formulare a unei viziuni comunitare comune în domeniul securității nucleare este aceea propusă de opțiunea 3.

ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

3.1. Rezumatul măsurilor propuse

Obiectivul prezentei propuneri este de a relansa procesul de instituire a unui cadru comunitar comun pentru securitatea nucleară în scopul realizării și menținerii unui nivel ridicat de securitate nucleară pe întreg teritoriul Comunității, prin înlocuirea propunerii inițiale corespondente incluse în pachetul „Securitate nucleară”. Propunerea se bazează pe prevederile CNS, care definește un cadru legal precis reprezentând temelia unui sistem armonizat de securitate nucleară și la care Euratom și toate statele membre UE sunt părți contractante.

3.2. Temeiul juridic

Temeiul juridic al propunerii este articolul 31, coroborat cu articolul 32, din Tratatul Euratom. Articolul 31 din tratat definește procedura de adoptare a standardelor de bază prevăzute la articolul 30 pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante. Articolul 32 menționează explicit că standardele de bază pot fi completate în conformitate cu procedura stabilită la articolul 31.

3.3. Subsidiaritate și proporționalitate

Energia nucleară joacă un rol important în tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon și contribuie la reducerea dependenței UE de importurile de energie. Opțiunea de includere a energiei nucleare în mixul energetic aparține statelor membre. Rolul Uniunii Europene este de a asigura că această sursă de energie este exploatată în condiții de îndeplinire a celor mai înalte exigențe în materie de securitate.

Toate statele membre UE sunt părți la CNS, care reprezintă platforma comună recunoscută pe plan internațional pentru dezvoltarea securității nucleare. Statele membre au implementat deja măsuri care le permit atingerea unui nivel ridicat de securitate a instalațiilor nucleare pe teritoriul UE. Cu toate acestea, din cauza diferențelor dintre statele membre în ceea ce privește tradițiile, cadrul legal, tipul și numărul de reactori, precum și a abordărilor diferite în materie de reglementare, pe teritoriul Comunității nu au putut încă să fie instituite norme comune în domeniul securității nucleare.

Abordarea prezentei propuneri permite statelor membre să profite pe deplin de principiul subsidiarității, având în vedere că creează un cadru legal comun pentru securitatea nucleară, fără să precizeze detaliile acestuia. Mai mult, propunerea de directivă are în vedere consolidarea rolului și independenței autorităților naționale de reglementare și se bazează pe competențele acestora, precum și pe rolul organismelor la nivel național pentru implementarea măsurilor convenite. Prin intermediul directivei, se consacră pe deplin principiul responsabilității la nivel național pentru securitatea nucleară, și de asemenea, pentru reactorii nucleari noi, iar statele membre sunt încurajate să dezvolte cerințe suplimentare de securitate, în conformitate cu principiul optimizării continue a securității, pe baza nivelurilor de securitate dezvoltate de WENRA și în strânsă colaborare cu Grupul la nivel înalt (HLG). În plus, statele membre au dreptul de a impune la nivel național măsuri de securitate mai stricte decât cele prevăzute de propunerea de directivă.

PRINCIPALELE ELEMENTE ALE PROPUNERII

4.1. Răspunderea și cadrul pentru securitatea instalațiilor nucleare (articolul 3)

Articolul privind răspunderea pentru securitatea instalațiilor nucleare reflectă unul dintre principiile fundamentale ale securității nucleare, înscris, de asemenea, la articolul 9 în CNS: responsabilitatea primară pentru securitatea instalațiilor nucleare, pe întreaga durată a lor de viață, revine titularului autorizației, sub controlul organismului de reglementare. Mai mult, măsurile de securitate și control care trebuie implementate într-o instalație nucleară se decid exclusiv de către organismul de reglementare și se aplică de către titularul autorizației.

Cel de-al doilea alineat cere statelor membre să instituie și să mențină în vigoare un cadru legal și de reglementare pentru securitatea nucleară. Toate statele membre agreează această prevedere și implementarea ei nu ar trebui să pună niciun fel de probleme.

4.2. Organismele de implementare (articolul 4)

Textul consolidează rolul și independența organismelor naționale de reglementare, pe baza competențelor acestora. În scopul facilitării deciziilor autonome care acordă prioritate securității nucleare, trebuie asigurată independența efectivă a organismelor de reglementare de toate organizațiile a căror misiune este promovarea, exploatarea instalațiilor nucleare sau demonstrarea beneficiilor acestora pentru societate, precum și libertatea organismelor de reglementare de orice influentă necuvenită. O prevedere similară există deja în CNS [articolul 8 alineatul (2)]. Organismul de reglementare, având autoritatea, competența și resursele financiare și umane adecvate pentru îndeplinirea sarcinilor și responsabilităților sale, este învestit cu supravegherea și reglementarea securității instalațiilor nucleare, precum și cu sarcina asigurării implementării cerințelor, condițiilor și normelor de securitate.

Organismul de reglementare va avea responsabilitatea pentru acordarea autorizațiilor și monitorizarea aplicării dispozițiilor lor cu privire la amplasamentul, proiectarea, construcția, punerea în funcțiune, exploatarea sau dezafectarea instalațiilor nucleare.

Organismul de reglementare va avea sarcina de a se asigura că titularul autorizației are personal suficient, atât ca număr, cât și în ceea ce privește calificările, pentru exploatarea instalației.

În scopul îmbunătățirii continue a infrastructurii de reglementare, organismul de reglementare și structura națională de reglementare vor face obiectul unor evaluări inter pares periodice la nivel internațional.

În cadrul acestei prevederi, organismele naționale de reglementare și sistemele de reglementare vor face obiectul unor misiuni periodice de evaluare inter pares din partea Serviciului de evaluare internațională a sistemelor de reglementare al AIEA (IRSS – IAEA International Regulatory Review Service) și se angajează să pregătească cel puțin o autoevaluare la fiecare zece ani.

4.3. Transparență (articolul 5)

Prevederile articolului 5 răspund necesității de a se asigura accesul la informații fiabile și de a se permite participarea publicului la un proces transparent de luare de decizii.

4.4. Cerințe de securitate și norme pentru instalațiile nucleare (articolul 6)

Articolul 6 reiterează și consolidează obligația statelor membre de a respecta principiile fundamentale de securitate ale AIEA[20], precum și de a respecta obligațiile și cerințele convenite pe plan internațional prin CNS.

În plus, în ceea ce privește securitatea reactorilor nucleari de putere noi, statele membre sunt încurajate să dezvolte cerințe de securitate suplimentare, în conformitate cu principiul optimizării continue a securității, pe baza nivelurilor de securitate elaborate de WENRA și în strânsă colaborare cu Grupul la nivel înalt (HLG).

În acest context trebuie subliniat că, odată ce Consiliul a adoptat textul directivei, Comisia va adapta în mod corespunzător mandatul HLG, prevăzut inițial de decizia de instituire a grupului.

4.5. Obligațiile titularilor autorizațiilor (articolul 7)

Acest articol sintetizează obligațiile titularilor de autorizații de îndeplinire a cerințelor prevăzute la articolul 6 și subliniază datoria acestora de a stabili și implementa sisteme de gestionare și de a dispune de resurse umane și financiare adecvate pentru securitatea nucleară.

4.6. Supravegherea (articolul 8)

Evaluările de securitate nucleară, investigațiile, controalele și măsurile de punere în aplicare trebuie asigurate de către organismul de reglementare pe întreaga durată de viață a instalațiilor nucleare, inclusiv pe parcursul dezafectării. Acesta este un alt principiu îndeobște recunoscut. În scopul consolidării competențelor autorităților de reglementare europene, prezenta directivă prevede puteri de reglementare extinse în interesul securității. În caz de încălcare serioasă sau repetată a normelor de securitate, organismul de reglementare trebuie să aibă competența de retrage autorizația și de a dispune suspendarea activității oricărei centrale nucleare în cazul în care consideră că securitatea nu este pe deplin garantată. Obligația evaluării și verificării securității este, de asemenea, prevăzută la articolul 14 din CNS.

4.7. Competențe în materie de securitate nucleară (articolul 9)

Disponibilitatea experților în materie de securitate nucleară este un aspect extrem de important care este evocat la toate reuniunile internaționale în domeniul securității nucleare. În deceniile precedente nu au fost calificați suficienți specialiști, astfel că există de asemenea problema îmbătrânirii personalului și inspectorilor care lucrează în domeniul securității, dintre care mulți se apropie de vârsta pensionării. Aceasta este un domeniu în care Comunitatea poate ajuta prin încurajarea cooperării și activităților de formare cu caracter transnațional. Obligația de a se asigura disponibilitatea unui personal suficient este de asemenea recunoscută la articolul 11 alineatul (11) al doilea paragraf din CNS.

4.8. Prioritatea acordată securității (articolul 10)

În conformitate cu principiul referitor la prioritatea acordată securității, statele membre au dreptul de a impune la nivel național măsuri de securitate mai stricte decât cele prevăzute de propunerea de directivă.

CONCLUZII

În consecință, Consiliul este solicitat:

să aprobe propunerea anexată de directivă privind instituirea cadrului comunitar pentru securitatea nucleară.

2008/0231 (CNS)

Propunere de

DIRECTIVĂ A CONSILIULUI (Euratom)

privind instituirea cadrului comunitar pentru securitatea nucleară

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolele 31 și 32,

având în vedere propunerea Comisiei, elaborată în urma consultării unui grup de experți numiți dintre cercetătorii din statele membre de către Comitetul științific și tehnic[21],

având în vedere avizul Parlamentului European[22],

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social[23],

întrucât:

1. articolul 2 litera (b) din Tratatul Euratom prevede că Comunitatea trebuie să stabilească norme unitare de securitate pentru protecția sanitară a populației și a lucrătorilor și să vegheze la aplicarea acestora,

2. articolul 30 din tratat impune stabilirea unor standarde de bază în cadrul Comunității pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante.

3. în acest scop Directiva 96/29/Euratom a Consiliului din 13 mai 1996 de stabilire a normelor de bază privind protecția sănătății lucrătorilor și a populației în general împotriva pericolelor cauzate de radiațiile ionizante[24] stabilește standardele de securitate de bază; prevederile directivei respective au fost completate de acte legislative mai detaliate.

4. Decizia 87/600/Euratom a Consiliului din 14 decembrie 1987 privind procedura comunitară de schimb rapid de informații în caz de urgență radiologică[25] a instituit cadrul de notificare și furnizare de informații pe care să le utilizeze statele membre pentru protejarea populației în caz de urgență radiologică. Directiva 89/618/Euratom a Consiliului din 27 noiembrie 1989 privind informarea populației asupra măsurilor de protecție a sănătății care trebuie aplicate și asupra procedurilor care se impun în caz de urgență radiologică[26] a impus statelor membre obligația de a informa populația în caz de urgență radiologică.

5. Cu toate că sistemul de radioprotecție instituit prin standardele existente de securitate, cu luarea în considerare a cunoștințelor științifice la zi, asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății populației, acesta trebuie completat în continuare pentru a se garanta că nivelul înalt de securitate a instalațiilor nucleare se menține, se dezvoltă și se optimizează în mod continuu. Menținerea unui nivel ridicat de securitate, de la faza de proiectare la cea de dezafectare, reprezintă o condiție sine qua non pentru atingerea deplină a obiectivelor de protecție a sănătății stabilite la articolul 2 litera (b) din tratat. În acest scop, trebuie menținut un sistem eficace de protecție împotriva riscurilor radiologice și trebuie prevenite accidentele care ar putea avea consecințe radiologice.

6. În condițiile în care toate statele membre sunt libere să decidă cu privire la mixul energetic, după o perioadă de reflecție, interesul pentru construirea de noi centrale nuclearo-electrice a crescut și unele state membre au decis să autorizeze construirea de noi centrale. Mai mult, se așteaptă ca în anii următori să se solicite de către deținătorii de autorizații extinderea duratelor de viață ale unor centrale nucleare.

7. În acest scop este necesar să se definească cele mai bune practici după care să se orienteze organismele de reglementare atunci când decid cu privire la extinderea duratelor de viață ale instalațiilor nucleare.

8. Statele membre au implementat deja măsuri care le permit atingerea unui nivel ridicat de securitate a instalațiilor nucleare pe teritoriul Comunității.

9. Optimizarea continuă a securității nucleare impune ca sistemele de gestionare instituite și deținătorii de autorizații să asigure un nivel ridicat de securitate pentru populație.

10. Principiile fundamentale și cerințele stabilite de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) constituie cadrul de practici pe care trebuie să se bazeze cerințele naționale în domeniul securității. Statele membre au contribuit în mod considerabil la îmbunătățirea acestor principii fundamentale și cerințe.

11. Autoritățile naționale de reglementare în domeniul securității nucleare din statele membre pe teritoriul cărora de află centrale nucleare au colaborat în cadrul Asociației Autorităților de Reglementare din Europa Occidentală (WENRA) și au definit nivelurile principale de referință pentru reactorii nucleari de putere în vederea alinierii cerințelor la nivel național la orizontul anului 2010.

12. În pofida armonizării existente, procedurile și practicile din domeniul securității nucleare variază încă de la un stat la altul. În prezent, diversitatea măsurilor nu garantează că, în Comunitate, cerințele privind protecția sănătății prevăzute la articolul 2 litera (b) din tratat se aplică în modul cel mai coerent cu putință. Devenind parte la Convenția privind securitatea nucleară, care a intrat în vigoare la 24 octombrie 1996, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice s-a angajat să respecte nivelurile de securitate nucleară recunoscute la nivel internațional[27]. În vederea garantării de către Comunitate a aplicării principiilor respectivei convenții la nivel comunitar și a standardelor de securitate uniforme, astfel cum se prevede la articolul 2 litera (b) din tratat, standardele de bază privind radioprotecția trebuie completate de principii comune privind securitatea.

13. Furnizarea de informații către populație în mod corect și la timp cu privire la aspecte importante legate de securitatea nucleară trebuie să se bazeze pe un nivel ridicat de transparență în ceea ce privește chestiunile legate de securitatea instalațiilor nucleare.

14. Răspunderea la nivel național a statelor membre cu privire la securitatea instalațiilor nucleare reprezintă principiul fundamental pe baza căruia s-au elaborat regulamentele privind securitatea nucleară la nivel internațional, așa cum se regăsesc în Convenția privind securitatea nucleară. Principiul responsabilității la nivel național, precum și principiul responsabilității primare pentru securitatea unei instalații nucleare, care revine deținătorului autorizației sub supravegherea organismului național de reglementare, trebuie să se consolideze prin prezenta directivă.

15. În vederea asigurării implementării eficiente a cerințelor în materie de securitate pentru instalațiile nucleare, statele membre trebuie să instituie organismele de reglementare cu statut de autorități independente. Organismele de reglementare trebuie să aibă competențele și resursele adecvate pentru a-și putea îndeplini misiunea.

16. În vederea asigurării implementării eficace a prezentei directive, statele membre trebuie să raporteze în mod periodic Comisiei Europene. În lumina cerințelor Convenției privind securitatea nucleară, se consideră drept adecvate intervale de raportare de trei ani.

17. În scopul optimizării continue a securității nucleare, dacă este necesar, Comisia poate prezenta propuneri în vederea adoptării de către Consiliu.

18. Grupul European la nivel înalt privind securitatea nucleară și managementul deșeurilor a fost creat[28] pentru a contribui la atingerea obiectivelor Comunității în domeniul securității nucleare. În acest sens, Grupul trebuie să susțină dezvoltarea instrumentelor necesare pentru menținerea și optimizarea continuă a securității nucleare și trebuie aplicate proiectării, amplasării, exploatării și dezafectării instalațiilor nucleare, a căror conformitate cu cerințele în materie de securitate este impusă de cadrul legislativ și de reglementare al statului membru respectiv.

19. Este necesar ca organismele de reglementare responsabile cu securitatea nucleară din statele membre să coopereze în principal prin intermediul Grupului european la nivel înalt pentru securitate nucleară și gestionarea deșeurilor, care a formulat zece principii de reglementare a securității nucleare. Grupul european la nivel înalt pentru securitatea nucleară și gestionarea deșeurilor trebuie să contribuie la cadrul comunitar pentru securitatea nucleară în sensul optimizării permanente a acestui cadru.

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1 Obiectiv și domeniu de aplicare

1. Obiectivul general al directivei este de a atinge, menține și optimiza în mod continuu securitatea nucleară în Comunitate și de a consolida rolul organismelor de reglementare.

2. Domeniul său de aplicare cuprinde proiectarea, amplasarea, construcția, mentenanța, exploatarea și dezafectarea instalațiilor nucleare, pentru care cadrul legislativ și de reglementare din statul membru respectiv impune luarea în considerare a securității nucleare.

3. Prezenta directivă nu aduce atingere aplicării Directivei 96/29/Euratom.

4. Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului fiecărui stat membru de a decide dacă dorește sau nu să opereze propriul program nuclear civil.

Articolul 2Defini ții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

(1) „instalație nucleară” înseamnă o uzină de fabricare a combustibilului nuclear, un reactor de cercetare (inclusiv configurațiile subcritice și critice), o centrală nuclearo-electrică, o instalație de depozitare a combustibilului uzat, o uzină de îmbogățire sau o instalație de reprocesare;

(2) „securitate nucleară” înseamnă realizarea condițiilor corespunzătoare de exploatare prin măsuri menite să prevină accidentele sau să contracareze consecințele accidentelor, având drept rezultat protecția lucrătorilor, a populației și a aerului, apei și solului contra riscurilor asociate radiațiilor provenind de la instalațiile nucleare;

(3) „material radioactiv” orice material care conține unul sau mai mulți radionuclizi cu un nivel de activitate sau concentrație care nu pot fi neglijate din punct de vedere al radioprotecției;

(4) „dezafectare” înseamnă măsurile administrative și tehnice întreprinse pentru a permite eliminarea unora sau a tuturor controalelor de reglementare asupra unei instalații nucleare, cu excepția depozitelor sau a anumitor instalații nucleare utilizate pentru depozitarea deșeurilor rezultate din extracția și procesarea materialelor nucleare, care nu se dezafectează, ci se închid;

(5) „deșeuri radioactive” înseamnă materiale radioactive în stare gazoasă, lichidă sau solidă pentru care nu s-a prevăzut nicio întrebuințare ulterioară de către statul membru în cauză și care se află, ca materiale radioactive, sub controlul unui organism de reglementare în temeiul cadrului legislativ și de reglementare a unui stat membru;

(6) „combustibil uzat” înseamnă combustibilul nuclear care a fost iradiat și eliminat permanent din miezul reactorului; combustibilul uzat poate fi fie considerat resursă utilizabilă care poate fi reprocesată, fie destinat depozitării definitive, fără să fie prevăzută o întrebuințare ulterioară și tratat ca deșeu radioactiv;

(7) „radiație ionizantă” înseamnă transferul de energie sub formă de particule sau unde electromagnetice cu o lungime de undă de maximum 100 nanometri și o frecvență de minimum 3 x 1015 Hz, capabile să producă ioni direct sau indirect;

(8) „organism de reglementare” înseamnă orice organism sau organisme învestite de statul membru cu competența legală de a elibera autorizații și de a controla amplasarea, proiectarea, construcția, punerea în funcțiune, exploatarea sau dezafectarea instalațiilor nucleare;

(9) „autorizație” înseamnă toate autorizațiile eliberate solicitantului de organismul de reglementare și care îi conferă responsabilitatea pentru alegerea amplasamentului, proiectarea, construcția, punerea în funcțiune, exploatarea sau dezafectarea unei instalații nucleare;

(10) „reactori de putere noi” înseamnă reactori de putere a căror exploatare se autorizează după intrarea în vigoare a prezentei directive.

Articolul 3Răspunderea și cadrul pentru securitatea instalațiilor nucleare

1. Responsabilitatea primară pentru securitatea instalațiilor nucleare revine titularului autorizației, sub controlul organismului de reglementare. Măsurile de securitate și control care trebuie implementate într-o instalație nucleară se decid exclusiv de către organismul de reglementare și se aplică de către titularul autorizației.

Titularului autorizației îi revine responsabilitatea primară în materie de securitate pe întreaga durată de viață a instalațiilor nucleare, până la scoaterea de sub controlul de reglementare. Responsabilitatea titularului autorizației nu poate fi delegată.

2. Statele membre stabilesc și mențin în vigoare un cadru legislativ și de reglementare care să guverneze securitatea instalațiilor nucleare. Acest cadru include cerințele naționale de securitate, un sistem de acordare a autorizațiilor și de control al instalațiilor și interdicția cu privire la exploatarea lor fără autorizație, precum și un sistem de control de reglementare care include măsurile necesare de punere în aplicare a cadrului respectiv.

Articolul 4Organisme de reglementare

1. Statele membre se asigură că organismul de reglementare este efectiv independent de toate organizațiile ale căror competențe includ promovarea, exploatarea instalațiilor nucleare sau demonstrarea beneficiilor acestora pentru societate, precum și libere de orice influență care ar putea afecta securitatea.

2. Organismul de reglementare este învestit cu autoritatea, competențele și resursele umane și financiare corespunzătoare, necesare pentru a-și îndeplini responsabilitățile și pentru a se achita de îndatoririle care îi revin. Organismul de reglementare controlează și reglementează securitatea instalațiilor nucleare și asigură implementarea cerințelor, condițiilor și normelor în materie de securitate.

3. Organismul de reglementare acordă autorizațiile și monitorizează aplicarea dispozițiilor lor cu privire la amplasamentul, proiectarea, construcția, punerea în funcțiune, exploatarea sau dezafectarea instalațiilor nucleare.

4. Organismele de reglementare se asigură că titularii autorizațiilor dispun de personalul corespunzător sub raportul numărului și calificării.

5. La fiecare cel puțin zece ani, organismul de reglementare trebuie să se spună pe sine ți sistemul național de reglementare unui evaluări inter pares la nivel internațional, cu obiectivul de a îmbunătăți în mod permanent infrastructura de reglementare.

Articolul 5Transparen ță

Statele membre informează populația cu privire la procedurile și rezultatele activităților de supraveghere în ceea ce privește securitatea nucleară. Totodată, ele se asigură că organismele de reglementare informează eficient publicul în domeniile care țin de competența lor. Accesul la informație se asigură în conformitate cu obligațiile pertinente, naționale și internaționale.

Articolul 6Cerin țe de securitate și norme pentru instalațiile nucleare

1. Statele membre respectă principiile fundamentale de securitate ale AIEA [ : Fundamental safety principles (Elemente fundamentale de securitate ale AIEA: Principii fundamentale de securitate), IAEA Safety Standard Series No. SF-1 (2006)]. Ele respectă obligațiile și cerințele Convenției privind securitatea nucleară (IAEA INFCIRC 449 din 5 iulie 1994).

Statele membre asigură în special că principiile aplicabile definite prin elementele fundamentale de securitate ale AIEA sunt implementate astfel încât să se garanteze un nivel ridicat de securitate în instalațiile nucleare, care să cuprindă, între altele, măsuri eficace împotriva riscurilor potențiale asociate radiațiilor, prevenirea accidentelor și măsurile în caz de accident, gestionarea instalațiilor care îmbătrânesc, gestionarea pe termen lung a tuturor materialelor radioactive produse și informarea populației și a autorităților statelor vecine.

2. În ceea ce privește securitatea reactorilor nucleari de putere noi, statele membre trebuie să își fixeze drept obiectiv dezvoltarea unor cerințe de securitate suplimentare pe baza nivelurilor de securitate elaborate de Asociația Autorităților de Reglementare din Europa Occidentală (WENRA) și în strânsă colaborare cu Grupul european la nivel înalt pentru securitate nucleară și gestionarea deșeurilor.

Articolul 7Obliga țiile titularului autorizației

1. Titularii autorizațiilor proiectează, construiesc, exploatează și dezafectează instalațiile nucleare în conformitate cu prevederile articolului 6 alineatele (1) și (2).

2. Titularii autorizațiilor stabilesc și implementează sisteme de gestionare care sunt verificate periodic de organismul de reglementare.

3. Titularii autorizațiilor alocă resursele financiare și umane adecvate pentru îndeplinirea obligațiilor lor.

Articolul 8Supravegherea

1. Evaluările de securitate nucleară, investigațiile, controalele și, după caz, măsurile de punere în aplicare sunt asigurate de către organismul de reglementare pe întreaga durată de viață a instalațiilor nucleare, inclusiv pe parcursul dezafectării.

2. Organismul de reglementare trebuie să aibă competența de a retragere a autorizației de funcționare în caz de încălcare gravă sau repetată a normelor de securitate în instalațiile nucleare.

3. Organismul de reglementare trebuie să aibă competența de a suspenda activitatea oricărei centrale nucleare în cazul în care consideră că securitatea nu este pe deplin garantată.

Articolul 9Competen țe în materie de securitate nucleară

Statele membre pun la dispoziție, individual sau în cadrul cooperării transnaționale, oportunități de educație și calificare pentru pregătirea teoretică și practică continuă în domeniul securității nucleare.

Articolul 10Prioritatea acordată securită ții

Statele membre pot stabili măsuri de securitate mai restrictive decât cele stabilite în prezenta directivă.

Articolul 11Raportare

Statele membre prezintă un raport Comisiei cu privire la implementarea prezentei directive cel târziu [trei ani de la intrarea în vigoare] și, ulterior, la fiecare trei ani. Pe baza primului raport, Comisia prezintă un raport Consiliului cu privire la progresele înregistrate în implementarea prezentei directive, însoți, după caz, de propuneri legislative.

Articolul 12Transpunere

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la [doi ani de la data prevăzută la articolul 13] cel mai târziu. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte, precum și un tabel de corespondență între respectivele acte și prezenta directivă.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 13Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Articolul 14Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Consiliu

Președinte

[1] COM 2003/32 final și COM (2004)526 final.

[2] INFCIRC/449.

[3] IAEA Safety Fundamentals: Fundamental safety principles (Elemente fundamentale de securitate ale AIEA: Principii fundamentale de securitate), IAEA Safety Standard Series No. SF-1 (2006).

[4] JO L 185, 14 august 1975, p. 1.

[5] JO L 172, 8 iulie 1992, p. 2.

[6] Concluziile Consiliului privind securitatea nucleară și a gestionării combustibilului nuclear uzat și deșeurilor radioactive (10823/04); Concluziile Consiliului privind securitatea nucleară și a gestionării combustibilului nuclear uzat și deșeurilor radioactive (8784/04).

[7] Raportul Maldeikis la aniversarea a 50 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului Euratom (A6-0129/2007) și Raportul Reul asupra energiilor convenționale (A6-0348/2007).

[8] COM 2003/32 final.

[9] 10823/04

[10] SEC(2008) 2892.

[11] http://www.wenra.org

[12] WPNS a fost lansat de Grupul de lucru Chestiuni Atomice (WPAQ) ca urmare a concluziilor Consiliului privind securitatea nucleară și a gestionării combustibilului uzat și deșeurilor radioactive (10823/04).

[13] 15475/2/06 REV2.

[14] 15475/2/06 REV 2 ADD 1, 15475/2/06 REV 2 ADD 2, 15475/2/06 REV 2 ADD 3.

[15] 7224/1/07 REV 1.

[16] 8784/07

[17] A6-0129/2007.

[18] JO L 195 , 27.7.2007 P. 0044 – 0046.

[19] COM 2003/32:

[20] IAEA Safety Fundamentals : Fundamental safety principles (Elemente fundamentale de securitate ale AIEA: Principii fundamentale de securitate), IAEA Safety Standard Series No. SF-1 (2006).

[21] JO C […], […], p. […].

[22] JO C […], […], p. […].

[23] JO C […], […], p. […].

[24] JO L 159, 29.6.1996, p. 1.

[25] JO L 371, 30.12.1987, p. 76.

[26] JO L 357, 7.12.1989, p. 31.

[27] În acest context se aplică Acordul interinstituțional privind cooperarea interinstituțională în cadrul convențiilor internaționale la care sunt parte Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele sale membre.

[28] JO L 195 , 27.7.2007 P. 0044 – 0046.