23.2.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 45/60

—

având în vedere articolul 192 al doilea paragraf din Tratatul CE,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 10 mai 2005 intitulată „Programul de la Haga: zece priorități pentru următorii cinci ani: Parteneriat pentru reînnoirea europeană în domeniul libertății, securității și justiției” (COM(2005)0184),

—

având în vedere studiul comparativ efectuat de Comisia pentru afaceri juridice cu privire la documentele autentice,

—

având în vedere articolele 39 și 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0451/2008),

A.

întrucât, în comunicarea mai sus menționată cu privire la Programul de la Haga, Comisia a subliniat printre prioritățile sale necesitatea de a garanta un veritabil spațiu european în cadrul justiției civile, și, în special, în ceea ce privește recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești; întrucât, în vederea creșterii încrederii reciproce în cadrul Uniunii Europene, programul respectiv identifica drept prioritate esențială în următorii ani aplicarea în continuare a principiului recunoașterii reciproce, care reprezintă o modalitate concretă de protecție a drepturilor cetățenilor și de garantare a posibilității de exercitare a acestora într-o Europă fără frontiere;

B.

întrucât Programul de la Haga prevede ca prioritate esențială continuarea punerii în aplicare a programului de recunoaștere reciprocă, implementarea acestuia trebuind să fie finalizată până în 2011;

C.

întrucât circulația cetățenilor pe teritoriul Uniunii se intensifică în mod constant; întrucât, prin urmare, se multiplică situațiile juridice care privesc două sau mai multe state membre;

D.

întrucât Comisia a recunoscut în comunicarea privind Programul de la Haga că, în domeniul justiției civile, un aspect fundamental care trebuie avut în vedere privește recunoașterea reciprocă a actelor cu caracter public; întrucât, din acest motiv, promovarea recunoașterii reciproce și a executării actelor autentice, astfel cum sunt definite în hotărârea Unibank (1) apare ca o chestiune necesară și urgentă;

E.

întrucât o abordare sectorială și neomogenă a legislației comunitare în materie nu este satisfăcătoare (2);

F.

întrucât este necesară protejărea cetățenilor europeni dincolo de frontierele naționale, în raporturile familiale și patrimoniale;

G.

întrucât întreprinderile au din ce în ce mai multe sedii în străinătate și activități intracomunitare care presupun o circulație mai importantă a actelor autentice privind constituirea și funcționarea întreprinderilor;

H.

întrucât este esențial să fie creat un cadru juridic clar și cuprinzător la nivelul Uniunii care să garanteze cetățenilor și agenților economici securitatea și predictibilitatea situațiilor juridice și a operațiunilor efectuate de reprezentanții autorităților publice;

I.

întrucât crearea unui adevărat spațiu juridic european se bazează, în domeniul judiciar, pe recunoașterea transfrontalieră a hotărârilor judiciare pronunțate de o instanță judecătorească sau administrativă și în cel extrajudiciar pe recunoașterea transfrontalieră a actelor autentice primite de o autoritate judecătorească sau funcționari publici însărcinați cu autentificarea actelor juridice;

J.

întrucât regulamentele existente în materia recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești se aplică actelor autentice, dacă acestea emană de la autoritățile publice;

K.

întrucât caracteristica fundamentală a actului autentic este forța sa probantă, care este superioară forței probante a actului sub semnătură privată și întrucât aceasta, care se impune judecătorului, este recunoscută în mod constant de legislațiile statelor membre, datorită încrederii de care se bucură actele astfel întocmite, în cadrul operațiunilor juridice efectuate de către un funcționar public împuternicit în acest scop sau de către o autoritate publică (3);

L.

întrucât o condiție prealabilă necesară pentru ca un act autentic să aibă forță probantă o constituie recunoașterea caracterului autentic al acestuia, în sensul că emană de la un funcționar public împuternicit cu întocmirea actelor autentice sau de la o autoritate publică; întrucât principiul încrederii reciproce în justiția statelor membre justifică suprimarea, în viitor, a procedurilor de verificare a autenticității, cu excepția situației în care există o îndoială serioasă cu privire la veridicitatea actului;

M.

întrucât respectarea legislației statului membru pe teritoriul căruia trebuie încheiat actul juridic în vederea producerii de efecte presupune, cu toate acestea, garantarea faptului că recunoașterea forței probante nu presupune faptul că actul autentic străin se bucură, în virtutea faptului că este recunoscut în statul membru de origine, de o forță probantă superioară forței probante atribuite actelor autentice din statul membru respectiv; întrucât domeniul material de aplicare a regulamentului solicitat ar trebui să acopere aspectele esențiale ale dreptului civil și comercial, cu excepția anumitor materii bine definite;

N.

întrucât diferențele privind structura și organizarea sistemelor de registre funciare publice în domeniul proprietății imobiliare, precum și diferențele privind natura și gradul de încredere publică cu privire la acestea impun excluderea transferului drepturilor reale imobiliare dintr-un viitor instrument comunitar, dată fiind legătura strânsă între modul de întocmire a unui act autentic, pe de o parte, și înscrierea în registrul funciar, pe de altă parte;

O.

întrucât, în materia recunoașterii hotărârilor judecătorești pe teritoriul Uniunii, o astfel de excludere înseamnă a atribui competență exclusivă instanțelor în a căror circumscripție se află imobilul pentru orice acțiune care privește drepturile reale imobiliare și instanțelor în a căror circumscripție se află registrul funciar pentru orice acțiune privind validitatea înscrierii în registrul funciar (4);

P.

întrucât noțiunea de act autentic nu există în sistemele de common-law, în special în Anglia, Țara Galilor sau în țările nordice; întrucât, deși în Anglia și Țara Galilor există avocați (solicitors) care îndeplinesc funcția de notari publici, precum și profesia de notar (scrivener notaries), acești juriști nu pot încheia acte autentice, ci doar legalizează semnături și că, prin urmare, în adoptarea oricărei legislații privind actele autentice europene, ar trebui luate măsuri pentru a nu se produce nici o confuzie în acest sens; întrucât ar trebui luate măsuri de precauție care să garanteze faptul că actele autentice nu pot fi utilizate în scopul eludării regulilor de procedură prevăzute de sistemele juridice din țările respective, în țările în care astfel de acte nu pot fi întocmite de resortisanții acestor țări (de exemplu, procedura de certificare); întrucât, în plus, în vederea sensibilizării juriștilor din statele membre în care nu există acte în formă autentică, Comisia ar trebui să inițieze o campanie de informare corespunzătoare și ar trebui depuse toate eforturile pentru a garanta că membrii profesiei juridice din sistemul de common-law cunosc activitatea desfășurată de funcționarii publici din sistemul de drept continental și de posibilele avantaje pe care le prezintă pentru clienții lor — în special cu privire la certitudinea juridică — utilizarea actelor încheiate în formă autentică în tranzacțiile pe care le propun spre încheiere în țările în care este utilizat acest instrument; întrucât acest lucru subliniază necesitatea exprimată de Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului în mai multe rânduri de a crea rețele transeuropene de practicieni ai dreptului, de a iniția campanii de informare și documente de informare și formări comune, pe care Comisia este chemată să le promoveze;

Q.

întrucât regulamentul solicitat nu poate fi aplicat nici materiilor privind legea aplicabilă care fac obiectul altor instrumente comunitare, nici celor cu privire la competența, organizarea și structura autorităților și funcționarilor publici, inclusiv cu privire la procedura de autentificare, care este de competența statelor membre,