3.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 294/60

A.

întrucât strategia de extindere a Uniunii Europene are atât o dimensiune externă, cât și o dimensiune internă;

B.

întrucât dimensiunea externă a strategiei presupune promovarea reformelor, în conformitate cu standardele europene, a democrației, a respectării drepturilor omului, a păcii, a stabilității și a prosperității;

C.

întrucât dimensiunea internă a strategiei de extindere influențează direct capacitatea Uniunii Europene de a-și continua obiectivele politicilor sale și de a realiza o uniune mai strânsă, așa cum prevăd tratatele;

D.

întrucât este nevoie ca Uniunea Europeană să fie integrată politic și capabilă să dezvolte politici ambițioase de solidaritate și de stabilitate;

E.

întrucât, conform dispozițiilor Tratatului de la Roma, „Orice stat european poate solicita să devină membru al Comunității”;

F.

întrucât, deoarece extinderile anterioare au reprezentat fără îndoială un succes atât pentru Uniunea Europeană cât și pentru statele membre care au aderat, contribuind la stabilitatea, dezvoltarea și prosperitatea întregii Europe, este esențial să se creeze condițiile necesare în vederea asigurării succesului și al viitoarelor extinderi;

G.

întrucât acordurile de stabilizare și asociere contribuie în mod semnificativ și cu succes la consolidarea relațiilor între Uniunea Europeană și țările din Balcanii de Vest, în vederea integrării acestora în Uniune și promovează cooperarea regională;

H.

întrucât cu ocazia Consiliului European de la Salonic din 2003 și a Consiliului European de la Bruxelles din 2006 Uniunea Europeană și-a reafirmat intenția de a-și respecta angajamentele față de țările din sud-estul Europei și din Balcanii de Vest;

I.

întrucât consensul reînnoit adoptat de către Consiliul European în decembrie 2006 se bazează pe principiile consolidării angajamentelor, condiționalității echitabile și riguroase și pe o comunicare mai bună cu publicul;

J.

întrucât strategia de extindere reprezintă mult mai mult decât o simplă metodologie de negociere, deoarece reflectă convingerea fundamentală că Uniunea Europeană este o comunitate la baza căreia stau valori comune și este legată într-un mod complex de dezbaterea privind obiectivele și eficacitatea Uniunii Europene, viitorul acesteia și rolul său în raport cu țările vecine și la nivel mondial;

K.

întrucât metodologia și criteriile evidențiate în comunicarea Comisiei pentru continuarea negocierilor de aderare, menționată anterior, merită să beneficieze de o susținere fără rezerve și ar trebui implementate riguros, iar considerațiile de ordin politic nu ar trebui să prevaleze asupra respectării stricte a acelor criterii;

L.

întrucât strategia de extindere a Uniunii Europene ar trebui să constituie o parte a unui spectru amplu de instrumente de politici destinate să consolideze democrația, să pună bazele stabilității și dezvoltării sociale în vecinătatea Uniunii Europene și să confere acesteia un rol mai important la nivel mondial;

M.

întrucât aceste politici ar trebui înglobeze varietatea situațiilor din zona din vecinătatea Uniunii Europene, în special în țările candidate care au început negocierile, țările candidate care nu au început negocierile, țările care au perspective de aderare, țările care vizează integrarea în Uniunea Europeană și țările care doresc pur și simplu să întrețină relații apropiate de vecinătate cu Uniunea Europeană;

N.

întrucât aceste politici ar trebui să fie independente și nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor care permit unei țări să-și modifice tipul de relații contractuale cu Uniunea Europeană, dacă se îndeplinesc condițiile interne și externe necesare;

O.

întrucât partenerii europeni din cadrul PEV pot fi identificați în mod clar drept țări europene, iar unii dintre aceștia și-au afirmat obiectivul de a dobândi o perspectivă europeană;

P.

întrucât, așa cum se afirmă în rezoluția sa din 13 decembrie 2006, menționată anterior, țările cu perspective europene ar trebui să beneficieze de relații strânse, bilaterale sau multilaterale, cu Uniunea Europeană, care să răspundă necesităților și intereselor lor specifice; întrucât această opțiune, care implică o gamă largă de posibilități operaționale, ar oferi țărilor partenere o perspectivă stabilă pe termen lung a unor relații instituționalizate cu Uniunea Europeană și ar constitui un stimulent necesar pentru încurajarea stabilității, păcii, respectării drepturilor omului și reformelor democratice și economice în țările respective;

Q.

întrucât, în conformitate cu aceeași rezoluție, țările cu perspective recunoscute de aderare sunt cele care trebuie să decidă dacă doresc să beneficieze de acorduri multilaterale similare, ca etapă intermediară către aderarea propriu-zisă;

R.

întrucât este nevoie ca strategia de extindere a Uniunii Europene să fie explicată și comunicată în mod eficient cetățenilor actuali precum și celor viitori ai Uniunii Europene, astfel încât să se asigure conștientizarea deplină a politicilor discutate și să se consolideze sprijinul opiniei publice pentru angajamentele Uniunii Europene față de vecinii săi, garantându-se astfel credibilitatea și solidaritatea Uniunii Europene ca partener și căutând, în același timp, soluții la preocupările legitime,

1.

este de acord cu Comisia că extinderile precedente au reprezentat un mare succes, aducând avantaje atât statelor membre vechi cât și celor noi din Uniunea Europeană, stimulând creșterea economică și progresul social, aducând pace, stabilitate, libertate și prosperitate continentului european; consideră că se pot trage învățăminte din extinderile precedente și că la baza modalităților ulterioare de îmbunătățire a calității procesului de extindere, trebuie să stea experiențele pozitive câștigate până în prezent;

2.

își reafirmă angajamentul ferm față de toate țările candidate și față de cele cărora le-au fost acordate perspective clare de aderare, fiind conștient totodată de faptul că este absolut necesară respectarea deplină a tuturor criteriile prevăzute la Copenhaga în 1993, că Uniunea Europeană trebuie să depună eforturi de consolidare a capacității de integrare și că ar trebui acordată atenție deplină acestei capacități;

3.

reamintește în acest context că, pentru țările din fosta Iugoslavie, cooperarea deplină cu tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, reprezintă o condiție sine qua non;

4.

consideră că strategia de extindere a Uniunii Europene ar trebui să respecte condițiile Tratatului UE și să reflecte angajamentele deja asumate de Uniunea Europeană, realizând totodată un echilibru între interesele sale geostrategice, impactul evoluțiilor politice din afara frontierelor sale și capacitatea de integrare a Uniunii Europene, inclusiv cea de a face față provocărilor interne și externe și de a-și realiza proiectul de integrare politică;

5.

reamintește în acest context necesitatea întreprinderii reformelor interne necesare care să vizeze, inter alia, creșterea eficienței, a coeziunii sociale, precum și consolidarea răspunderii democratice;

6.

reamintește că capacitatea de integrare depinde de posibilitatea Uniunii Europene, la un anumit moment, de a-și stabili și, implicit, de a-și realiza obiectivele politice, dintre care cele mai importante sunt promovarea progresului economic și social și un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă în statele membre, de afirmare a propriei identități și de putere de a acționa pe scena internațională, de promovare a drepturilor și intereselor cetățenilor statelor membre UE dar și a celor europeni, de dezvoltare a spațiului de libertate, securitate și dreptate, de păstrare și fructificare a acquis-ului comunitar și de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum se prevede în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene;

7.

consideră că acest concept de capacitate de integrare cuprinde patru elemente:

8.

subliniază necesitatea ca și statele membre să respecte pe deplin criteriile de la Copenhaga pentru a consolida credibilitatea și eficacitatea strategiei de extindere și pentru a evita ca țărilor candidate să le fie impuse standarde mai ridicate decât cele aplicate în unele zone ale Uniunii Europene;

9.

reamintește, de asemenea, că structura și interesele economice ale fiecărui nou stat membru pot avea un impact asupra orientării politicilor și bugetului Uniunii Europene și că adaptările necesare la nivelul politicilor pot afecta însăși natura Uniunii Europene; reamintește că o comunitate coerentă de națiuni și cetățeni trebuie să aibă la bază politici coerente și o solidaritate la nivelul intereselor;

10.

consideră că trebuie să se acorde atenția cuvenită implicațiilor bugetare, precum și, pe un plan mai amplu, celor de natură economică și socială, ale viitoarelor posibile extinderi cu ocazia revizuirii la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual 2007-2013 și la elaborarea cadrelor financiare ulterioare;

11.

este, de asemenea, convins că orice stat în curs de aderare ar trebui mai întâi să încerce să-și rezolve principalele problemele interne, în special cele referitoare la structura teritorială și constituțională, înainte de aderarea la Uniunea Europeană; consideră că, atât înainte cât și pe durata negocierilor cu statul în cauză, Uniunea Europeană ar trebui să ajute la rezolvarea acelor probleme;

12.

susține importanța acordată consolidării, condiționării și comunicării, ca principii directoare ale strategiei de extindere a Uniunii Europene;

13.

consideră că orice extindere trebuie urmată de o consolidare adecvată și de concentrare politică, cu alte cuvinte, de o reevaluare serioasă a politicilor și mijloacelor Uniunii Europene, pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor europeni și a garanta viabilitatea Uniunii Europene ca proiect politic;

14.

este preocupat de faptul că o extindere fără o consolidare adecvată ar putea influența negativ coeziunea internă a Uniunii Europene și ar putea avea implicații negative asupra capacității de acțiune a Uniunii Europene, întrucât ar duce la slăbirea instituțiilor sale, ar face statele membre mai vulnerabile la presiunea externă și ar periclita credibilitatea Uniunii Europene ca actor global;

15.

apreciază, de asemenea, că succesul procesului de extindere (și, astfel, succesul procesului de integrare politică a Uniunii Europene) nu poate fi obținut decât dacă există un sprijin clar și pe termen lung al opiniei publice față de aderarea la Uniunea Europeană a fiecărei țări candidate; consideră, așadar, că extinderile viitoare ar trebui să fie însoțite de o politică de comunicare concertată, care să implice instituțiile Uniunii Europene și guvernele statelor membre, precum și reprezentanții societății civile, și care să fie concepută în așa fel încât să se explice cetățenilor Uniunii Europene avantajele politice, economice, sociale și culturale ale extinderii; reamintește prin urmare guvernelor și parlamentelor statelor membre că este de responsabilitatea lor să informeze în mod corespunzător opinia publică în legătură cu rezultatele pozitive ale extinderilor anterioare, stadiul negocierilor aflate în desfășurare și chestiunile conexe aderării a noi state membre;

16.

consideră că țările cu perspective europene ar trebui să depună eforturi maxime de informare, asociere și pregătire a opiniei publice în vederea integrării în Uniunea Europeană, implicând încă de la început societatea civilă în acest proces;

17.

este, de asemenea, convins că strategia de extindere ar trebui să fie susținută printr-o serie mai diversificată de cadre contractuale externe, și că aceste cadre pot fi structurate în forma unor cercuri concentrice interpermeabile, oferind țărilor posibilitatea — cu condiții externe și interne stricte și clare — de a-și modifica statutul, dacă doresc și dacă îndeplinesc criteriile fiecărui cadru specific;

18.

susține că participarea la PEV nu constituie, nici în principiu și nici în practică, o alternativă la aderare sau o etapă care să conducă în mod automat la calitatea de membru; consideră că, pentru a răspunde așteptărilor vecinilor din Est ai Uniunii Europene, discontinuitățile conceptuale, politice și juridice dintre strategia de extindere a Uniunii Europene și politica sa de vecinătate trebuie eliminate; își exprimă convingerea că politica de vecinătate consolidată a Comisiei nu este suficientă în această privință, deși reprezintă deja un pas înainte în direcția justă și că este necesară o schimbare calitativă considerabilă;

19.

propune, de aceea, ca, în ceea ce-i privește pe acei vecini estici care, din cauza situației lor economice și sociale și a limitelor capacității Uniunii Europene de integrare, nu au în prezent șanse de aderare, însă îndeplinesc anumite condiții democratice și economice, Uniunea Europeană ar trebui creeze un spațiu bazat pe politici comune, referitoare în special la statul de drept, democrație, drepturile fundamentale ale omului, cooperarea în politica externă și de securitate, chestiuni economice și financiare, comerț, energie, transporturi, mediu, justiție, securitate, migrație, circulația fără vize și educație; consideră că aceste politici comune ar trebui să urmărească obiectivul global al acordării de asistență vecinilor estici pentru atingerea treptată a standardelor Uniunii Europene și deschiderea, în acest mod, a drumului către o integrare tot mai strânsă în grupul țărilor europene; este, de asemenea convins, că politicile comune menționate anterior ar trebui să fie concepute în comun de către țările participante, pe baza unor mecanisme decizionale specifice și ar trebui să fie susținute printr-o asistență financiară adecvată; apreciază pozitiv propunerea polonezo-suedeză referitoare la un parteneriat estic (Eastern Partnership) înaintată la reuniunea Consiliului Afaceri Generale și Relații Externe din 26 și 27 mai 2008, cu condiția ca inițiativa conținută în acea propunere să fie dezvoltată în cadrul Uniunii Europene;

20.

salută, în acest context, relansarea — în cadrul Uniunii Europene — a „Procesului de la Barcelona: o Uniune Mediteraneană”, ca un pas pozitiv în relațiile Uniunii Europene cu vecinii sudici; consideră că această nouă direcție confirmă ideea relațiilor contractuale multilaterale specifice și cu țările învecinate la est, care, spre deosebire de partenerii din sud, au ambiții și perspective europene evidente; reamintește că aceste relații ar trebui, ca prim pas, să conducă la crearea unei zone de liber-schimb, pentru ca apoi să se traducă în stabilirea unor relații mai strânse în cadrul unei Zone Economice Europene Plus (ZEE+), a unei comunități europene a statelor (European Commonwealth) sau a unor cadre regionale specifice de cooperare;

21.

reafirmă, în contextul cardelor specifice de cooperarea regională, menționate anterior, importanța conceperii unei strategii mai nuanțate și mai cuprinzătoare pentru regiunea Mării Negre, care să depășească cadrul actual al inițiativei Sinergia Mării Negre și care să aibă în vedere înființarea unui Acord de cooperare la Marea Neagră, care să includă Uniunea Europeană, Turcia și toate statele cu litoral la Marea Neagră cu statut de parteneri egali, urmărind totodată implicarea deplină a Rusiei și care ar putea, într-o etapă ulterioară, să devină o Uniune a Mării Negre; consideră că un astfel de cadru multilateral, pe lângă faptul că ar oferi țărilor participante posibilitatea de a-și consolida cooperarea cu Uniunea Europeană, în numeroase domenii de acțiune, ar permite totodată Uniunii Europene să joace un rol mai activ în soluționarea pe cale pașnică a conflictelor din această regiune, aducându-și, în acest fel, contribuția pozitivă la securitatea regională;

22.

consideră în același timp, că țările care au șanse recunoscute de aderare, dar care mai au multe chestiuni de rezolvat înainte de a îndeplini condițiile politice, economice și sociale necesare pentru dobândirea statutului de candidat, ar putea participa voluntar în aranjamente similare cadrelor bilaterale sau multilaterale menționate anterior; reamintește că o asemenea etapă intermediară ar facilita utilizarea tuturor instrumentelor de care dispune Uniunea Europeană pentru a putea ajuta țările în cauză să obțină statutul de membru plin;

23.

salută, în acest context, Comunicarea Comisiei din 5 martie 2008 privind Balcanii de Vest: consolidarea perspectivei europene (COM(2008)0127), care prevede o serie de măsuri de sprijinire a țărilor din regiune în eforturile lor de integrare în Uniunea Europeană și de aprofundare a relațiilor cu acestea, în domenii precum comerțul, energia, educația și/sau cercetarea; își exprimă satisfacția cu privire la semnarea acordurilor de stabilizare și asociere cu Republica Serbia, la 7 noiembrie 2007 și cu Bosnia-Herzegovina, la 16 iunie 2008, fapt pe care îl consideră un pas înainte în procesul de consolidare a legăturilor dintre regiunea respectivă și Uniunea Europeană; solicită în această privință, accelerarea negocierilor cu țările din Balcanii de Vest referitoare la liberalizarea vizelor, pentru a putea facilita participarea acestora la programele Comunității;

24.

solicită Comisiei să facă propuneri concrete pentru o politică mai diversificată în materie de relații externe cu țările din vecinătatea Uniunii Europene, preluând sugestiile prezentei rezoluții, și ca, atunci când ia în considerare modificarea propriei structuri administrative, cel puțin să creeze o legătură între activitățile desfășurate de Direcția Generală Extindere și Direcția Generală RELEX;

25.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.