52008DC0698

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 6.11.2008

COM(2008) 698 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI COMITETUL REGIUNILOR

referitoare la punerea în aplicare concretă a Directivei 92/57/CEE privind securitatea și sănătatea la locul de muncă (pe şantiere temporare sau mobile) şi a Directivei 92/58/CEE (privind semnalizarea de securitate la locul de muncă)

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI COMITETUL REGIUNILOR

referitoare la punerea în aplicare concretă a Directivei 92/57/CEE privind securitatea și sănătatea la locul de muncă (pe şantiere temporare sau mobile) şi a Directivei 92/58/CEE (privind semnalizarea de securitate la locul de muncă)

1. INTRODUCERE

Prezenta comunicare este rezultatul unui angajament al Comisiei[1] pentru evaluarea punerii în aplicare a cadrului de reglementare în scopul îmbunătăţirii lui.

Aceasta se bazează în principal pe rapoartele naţionale transmise de statele membre[2] şi pe un raport al unor experţi independenţi care analizează punerea în aplicare a celor două directive în toate sectoarele economice private şi/sau publice respective. Comunicarea se bazează, de asemenea, pe rezultatele campaniilor de inspecţie europene privind securitatea în sectorul construcţiilor, care au avut loc în cele 15 state membre în 2003 şi 2004, pe statisticile europene recente privind accidentele la locul de muncă, precum şi pe experienţa Comisiei rezultată în urma monitorizării transpunerii şi aplicării directivelor.

Evaluarea abordează transpunerea şi punerea în aplicare a două directive: Directiva 92/57/CEE a Consiliului din 24 iunie 1992 privind cerințele minime de securitate și sănătate care se aplică pe șantierele temporare sau mobile[3] şi Directiva 92/58/CEE a Consiliului din 24 iunie 1992 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și sănătate la locul de muncă[4], numai în ţările UE-15. Comisia este convinsă că prezenta evaluare va fi, de asemenea, o sursă de informaţii foarte utilă pentru cele 12 noi state membre în cadrul aplicării celor două directive.

2. EFECTE JURIDICE

2.1. Directiva 92/57/CEE

Rapoartele naţionale ale statelor membre[5] demonstrează că impactul formal al Directivei 92/57/CEE (simplificare, raţionalizare, consolidare şi codificare) a permis statelor membre să unifice, consolideze şi actualizeze legislaţia naţională în vigoare. Totuşi, unele state membre declară că directiva nu a avut niciun impact asupra principiilor juridice/administrative.

Impactul de fond asupra legislaţiei naţionale a fost considerabil în toate statele membre. Inclusiv statele membre care au afirmat că aveau deja o legislaţie naţională elaborată au introdus modificări pentru a acoperi conceptele de bază ale directivei. Directiva a impus completări substanţiale ale întregii legislaţii naţionale privind sănătatea şi securitatea, în special în privinţa conceperii şi coordonării şantierelor, a planului de securitate şi sănătate şi a dosarului privind securitatea şi sănătatea.

În special, noua abordare în materie de prevenire, care defineşte obligaţiile şi responsabilităţile diferitelor părţi pe un şantier de construcţii, este considerată ca având un impact puternic.

Directiva 92/58/CEE

Majoritatea statelor membre au abrogat pur şi simplu dispoziţiile anterioare privind semnalele de securitate, care transpuneau Directiva 77/576/CEE, şi le-au înlocuit cu noua legislaţie de transpunere a Directivei 92/58/CEE. Unele state au afirmat că noile dispoziţii au completat, lărgit sau actualizat cadrul juridic şi, de asemenea, au permis consolidarea legislaţiei naţionale.

Principalele modificări de fond introduc reguli noi privind semnalizarea, inclusiv comunicarea verbală şi gesturile de semnalizare, semnalizarea de protecţie a sănătăţii neinclusă în directiva anterioară, precum şi noi obligaţii ale angajatorului privind informarea, formarea profesională şi consultarea lucrătorilor; de asemenea, aceste modificări extind domeniul de aplicare al noii directive la toate sectoarele de activitate.

3. MăSURI DE SENSIBILIZARE şI MăSURI ADIACENTE PENTRU DIRECTIVELE 92/57/CEE şI 92/58/CEE

După adoptarea directivelor, Comisia şi statele membre le-au publicat şi au oferit consultanţă în privinţa punerii lor în aplicare pe şantierele de construcţii, precum şi în privinţa semnalizării la locul de muncă. Anul european al securităţii, igienei şi protecţiei sănătăţii la locul de muncă, în 1992, Săptămânile europene ale securităţii şi sănătăţii şi campaniile naţionale de sensibilizare au jucat un rol esenţial în difuzarea informaţiilor şi sensibilizarea responsabililor în privinţa obligaţiilor lor. Agenția europeană pentru securitate și sănătate în muncă, creată în 1994[6], s-a implicat în acţiunea de informare şi sensibilizare la nivel european şi a pus bazele Forumului european privind securitatea în construcţii pentru favorizarea schimbului de experienţă între părţile implicate în acest sector şi, în special, între întreprinderile mici şi mijlocii (IMM). De asemenea, Comitetul inspectorilor de muncă principali (SLIC)[7] a lansat proiecte de punere în aplicare şi de sensibilizare (campanii europene de inspecţie).

Statele membre au introdus planuri ample de promovare a prevenirii active, de sensibilizare asupra prevenirii integrate, precum şi în vederea elaborării orientărilor practice care să ajute angajatorii şi lucrătorii să se conformeze noii legislaţii. În unele state membre, activităţile menţionate s-au axat pe actorii cheie, cum ar fi beneficiarii lucrărilor. Federaţiile profesionale, sindicatele lucrătorilor şi asociaţiile de arhitecţi şi ingineri au informat, de asemenea, membrii lor asupra noii legislaţii, prin intermediul seminariilor, reuniunilor, broşurilor şi al presei. În fine, unele mari societăţi de construcţii au întocmit propriile documente informative pentru lucrătorii şi subcontractanţii lor.

4. TRANSPUNERE

În ciuda consultării prealabile în detaliu a partenerilor sociali şi a adoptării în unanimitate de către Consiliu, majoritatea statelor membre nu au respectat termenele de transpunere ale celor două directive, ceea ce a avut repercursiuni considerabile asupra nivelurilor de punere în aplicare efectivă la locul de muncă[8].

În urma transpunerii, Comisia a monitorizat conformitatea şi a demarat discuţiile cu autorităţile naţionale pentru clarificarea oricăror probleme şi pentru efectuarea corecţiilor necesare. După caz, Comisia a iniţiat procedurile privind încălcarea dreptului comunitar în temeiul articolului 226 CE. De asemenea, reclamaţiile adresate Comisiei au fost o sursă de informaţii valoroase care i-au permis acesteia să identifice punctele slabe din legislaţia naţională.

4.1. Directiva 92/57/CEE

Punerea în aplicare a Directivei 92/57/CEE reprezintă o problemă tehnică şi administrativă complexă; Statele membre revizuiesc şi actualizează în mod regulat legislaţiile naţionale. Acest fapt explică transpunerea directivei, în anumite state membre, într-un mod foarte fragmentat, prin mai multe acte legislative (peste 40 în anumite cazuri), ceea ce complică evaluarea. Evaluarea a pus în evidenţă diferenţele din legislaţiile naţionale datorate cadrului de reglementare anterior şi faptului că directiva stabileşte cerinţe minime şi lasă la latitudinea statelor membre menţinerea sau stabilirea unor niveluri de protecţie mai ridicate[9].

Principalele probleme de conformitate remarcate au privit domeniul de aplicare a legislaţiei, definiţiile, numirea coordonatorilor, pregătirea şi executarea proiectului, precum şi responsabilităţile beneficiarilor lucrărilor, diriginţilor de şantier, coordonatorilor şi angajatorilor.

Totuşi, în unele state membre legislaţia a acoperit mai mult decât cerinţele minime ale Directivei 92/57/CEE, a clarificat unele chestiuni privind coordonarea şi a stabilit proceduri pentru respectarea efectivă a prevederilor.

Problemele de conformitate remarcate şi procentul foarte ridicat al accidentelor de muncă în sectorul construcţiilor indică faptul că există dificultăţi în înţelegerea Directivei 92/57/CEE, care sunt accentuate de complexitatea măsurilor de punere în aplicare la nivel naţional. Crearea de instrumente suplimentare cu caracter neobligatoriu la nivel european pentru sprijinirea înţelegerii de către toate părţile interesate a drepturilor şi obligaţiilor lor ar putea reprezenta un mijloc util pentru îmbunătăţirea punerii în aplicare a directivei la nivel naţional. Prin urmare, Comisia a iniţiat o acţiune, în colaborare cu comitetul consultativ[10] şi cu specialiştii din sector, în vederea redactării unui ghid cu caracter neobligatoriu privind punerea în aplicare a directivei. |

4.2. Directiva 92/58/CEE

Pin însăşi natura ei, această directivă a fost transpusă practic literal în marea majoritate a statelor membre. Cazurile forte limitate de transpunere potenţial incompatibilă s-au soluţionat prin intermediul contactelor cu autorităţile competente, fără a fi necesară recurgerea la acţiuni în justiţie.

5. ACțIUNEA ÎN DOMENIU: PUNEREA PRACTICă ÎN APLICARE A DIRECTIVEI 92/57/CEE

O evaluare a stării de fapt în teritoriu pune în evidenţă o situaţie inegală: în anumite state membre, punerea în aplicare a directivei a ajutat, într-adevăr, la îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi de securitate şi la prevenirea accidentelor, în timp ce în altele trebuie încă depuse multe eforturi pentru a îndeplini cerinţele şi a profita din plin de prevenirea eficace.

În ciuda tuturor eforturilor depuse, statisticile privind accidentele de muncă vorbesc de la sine: construcţiile reprezintă încă un sector cu un înalt factor de risc, în care au loc de două ori mai multe accidente faţă de media din toate sectoarele de activitate şi de 2,5 ori mai multe accidente mortale[11].

Directiva atribuie tuturor celor care lucrează pe un şantier roluri importante în ceea ce priveşte prevenirea. Prin urmare, punerea în aplicare a acesteia a fost evaluată în privinţa influenţei pe care fiecare grup o are asupra prevenirii şi protecţiei împotriva riscurilor profesionale. Principalele concluzii sunt următoarele:

Beneficiarii lucrărilor

Directiva impune beneficiarilor mai multe obligaţii privind punerea în aplicare a măsurilor de prevenire referitoare la sănătate şi securitate. Obligaţiile respective provoacă anumite stări de îngrijorare.

Beneficiarii lucrării se împart în mai multe categorii, în funcţie de următoarele criterii:

- sectorul în cauză: public sau privat;

- mărimea şantierului: mare, mediu sau mic;

- frecvenţa executării activităţilor de construcţii sau de inginerie civilă: în mod regulat sau ocazional;

- entitatea juridică: persoane fizice, societăţi de construcţii sau dezvoltatori, agenţii imobiliare publice.

Eforturile depuse de diferitele categorii de beneficiari variază în mod considerabil datorită nivelurilor diferite de cunoaştere a legislaţiei, de alocare a resurselor destinate prevenirii, precum şi a motivaţiei diferite. Persoanele fizice care sunt beneficiari ai lucrărilor pe şantiere mici, ocazionale nu îşi cunosc, în general, obligaţiile privind prevenirea, în timp ce beneficiarii mari, care îşi desfăşoară activitatea în mod regulat pe şantiere de proporţii, îşi cunosc, de obicei, obligaţiile şi joacă un rol activ în prevenirea riscurilor profesionale. Beneficiarii mari sunt convinşi că prevenirea este esenţială şi că aceasta va conduce, în cele din urmă, la economii, chiar dacă ei încearcă să reducă costurile, pe cât posibil. Beneficiarii în cauză afirmă că principala lor problemă este creşterea costurilor cauzată de noua legislaţie şi, în special, de modul de coordonare. Dimpotrivă, persoanele fizice care efectuează lucrări ocazionale sunt foarte reticente în privinţa prevenirii, pe care o consideră o constrângere financiară şi birocratică, şi cred că responsabilitatea lor ia sfârşit în momentul semnării unui contract de construcţii. Totuşi, această problemă nu decurge direct din directivă, care permite statelor membre să distribuie responsabilităţile privind prevenirea în funcţie de tipul şi mărimea proiectului de construcţie.

Planificarea necorespunzătoare şi constrângerile legate de timp au fost menţionate în repetate rânduri drept factori care subminează puternic prevenirea accidentelor şi a îmbolnăvirilor. Beneficiarii care insistă asupra unor termene de execuţie extrem de limitate au fost menţionaţi deseori drept cauza problemelor menţionate.

Cu toate că directiva nu interzice acumularea simultană a mai multor sarcini de către o persoană fizică sau juridică, combinarea unor roluri precum cel de beneficiar şi de coordonator creează probleme practice, din câte se pare. Un beneficiar al lucrării nu poate exercita rolul unui coordonator, de exemplu, întrucât el nu are calificările sau cunoştinţele corespunzătoare.

Situaţia din anumite state membre subliniază nevoia de a informa, forma profesional şi sensibiliza diferitele categorii de beneficiari în funcţie de mărimea şantierului (redusă), entitatea legală (persoane fizice) şi caracterul activităţii (ocazională sau regulată). Autorităţile naţionale şi asociaţiile profesionale trebuie să preia iniţiativa în acest domeniu.

Anumite state membre au luat deja măsuri pentru a se asigura că în contractele de achiziţii publice se prevăd standarde corespunzătoare privind siguranţa şi sănătatea. Acest exemplu ar trebui urmat de alte state membre.

În temeiul directivei, beneficiarilor – cum ar fi cei care au resursele economice şi financiare necesare efectuării lucrărilor – li s-a rezervat rolul de bază în cadrul sistemului de prevenire. Cu toate acestea, de multe ori ei nu au cunoştinţele şi calificările necesare, astfel încât directiva prevede implicarea şi a altor actori, fără sustragerea de la responsabilităţi a beneficiarilor.

Diriginții de șantier

De foarte multe ori, beneficiarul lucrării are și rolul de diriginte de șantier. Pentru îmbunătăţirea gestionării prevenirii în situaţia în care mai multe întreprinderi îşi desfăşoară activitatea pe un şantier în calitate de subcontractanţi, principalul contractant responsabil cu lucrările poate acţiona ca diriginte de şantier în sensul Directivei 92/57/CEE.

Ca regulă generală, diriginţii de şantier sunt familiarizaţi cu coordonarea chestiunilor privind securitatea şi sănătatea în cursul executării proiectului, dar regretă faptul că securitatea nu este luată suficient în calcul la proiectarea şi amenajarea şantierului şi consideră că responsabilităţile dirigintelui şi ale beneficiarului trebuie definite mai clar. Unele întreprinderi apreciază valoarea coordonării, dar nu şi formalităţile administrative aferente, atrăgând atenţia asupra confuziei între sarcinile coordonatorilor şi cele ale serviciilor de prevenire.

Marile întreprinderi care au fost vizitate cunosc bine cerinţele. Ele utilizează deseori serviciile de prevenire, iar asociaţiile lor profesionale le transmit informaţii în mod regulat. Întreprinderile mici şi microîntreprinderile cunosc, în general, mai puţin bine regulamentele şi chiar cei care le cunosc privesc, în continuare, cu reticenţă adoptarea măsurilor de prevenire în general şi de coordonare în special. IMM-urile care nu sunt membre ale asociaţiilor profesionale au un acces mai greu la informaţii, ceea ce restrânge cunoştinţele lor în privinţa securităţii şi sănătăţii profesionale. În plus, cu cât lanţul de subcontractare este mai lung, cu atât lipsa informaţiilor este mai acută. Din punctul de vedere al beneficiarilor şi diriginţilor de şantier, lanţurile lungi de subcontractare diminuează responsabilitatea. Numai micile întreprinderi de la începutului lanţului de subcontractare pot beneficia de experienţa şi bunele practici ale contractantului.

Prevenirea este deseori foarte bine pusă la punct în societăţile subcontractante care se specializează în sarcini specifice (instalaţia de gaz sau întreţinerea ascensoarelor, de exemplu)

Colaborarea strânsă de-a lungul lanţului de aprovizionare reflectă faptul că proiectele de construcţii planificate, gestionate şi coordonate în mod eficace sunt mai în măsură să favorizeze sănătatea şi securitatea. De asemenea, este mai probabil ca aceste proiecte să profite de avantaje de natură comercială: mai puţin timp pierdut din cauza zilelor de concediu, mai puţină risipă şi mai puţine riscuri de depăşire a bugetului. Toţi componenţii lanţului de aprovizionare – atât beneficiarii cât şi contractanţii – ar trebui să ţină cont de aceste aspecte şi să acţioneze în consecinţă. Având în vedere impactul diminuat asupra întreprinderilor care se află mai departe de contractantul principal în lanţul de contractare, subcontractarea rămâne un subiect care trebuie abordat în profunzime. Subcontractarea influenţează şi punerea în aplicare a dispoziţiilor privind sănătatea şi securitatea. Comisia trebuie să abordeze această problemă în contextul strategiei comunitare 2007 – 2012. |

Arhitecţi, ingineri şi firme de consultanţă

Cu toate că directiva nu se referă în mod explicit la arhitecţi, ingineri şi firme de consultanţă, acest grup a fost evaluat pentru că proiectantul joacă un rol strategic în faza de pregătire a proiectului şi în privinţa prevenirii riscurilor profesionale pe şantierele de construcţii.

Arhitecţii şi inginerii care concep proiectele au indicat în mod clar că cunosc cerinţele, dar nu sunt în întregime de acord cu noile măsuri impuse. Unii dintre aceştia nu sunt în favoarea numirii de către beneficiar a unui coordonator începând cu faza de proiect întrucât, în opinia lor, acest lucru pune piedici libertăţii lor de creaţie.

Totuşi, în unele state membre, arhitecţii şi inginerii acţionează deseori ca şi coordonatori în etapa de proiectare. Acest fapt a îmbunătăţit în mod semnificativ condiţiile de lucru pe şantier, datorită prevederii protecţiei şi semnalizărilor colective. Majoritatea proiectanţilor acceptă ideea referitoare la coordonare, dar privesc cu reticenţă asumarea de responsabilităţi suplimentare. Unii dintre aceştia semnalează că au probleme în a-i convinge pe beneficiarii lucrărilor şi pe diriginţii de şantier să ia măsurile de prevenire necesare. Arhitecţii critică, de asemenea, rigiditatea anumitor norme naţionale în cazul şantierelor mici şi interpretările diferite la care acestea pot conduce.

Deseori, măsurile preventive de sănătate şi securitate nu sunt integrate în etapa conceperii proiectului întrucât condiţiile de securitate în timpul executării, cât şi al utilizării şi întreţinerii ulterioare nu sunt factori determinanţi în cadrul opţiunilor de proiectare sau arhitecturale. În toate statele membre, rămâne mult de făcut pentru a reuşi impunerea culturii prevenirii încă din faza de proiectare. În acest scop, autorităţile naţionale competente trebuie să depună eforturi pentru a forma profesional proiectanţii, în şcoli profesionale şi universităţi, transformând prevenirea într-un element cheie al programelor de învăţământ. |

Coordonatorii

Rolul coordonatorului în conformitate cu Directiva 92/57/CEE constă în coordonarea punerii în aplicare, de către cei implicaţi în pregătirea proiectului şi în fazele de execuţie a proiectului, a diferitelor prevederi privind sănătatea şi securitatea.

Directiva nu defineşte competenţele necesare pentru a acţiona în calitate de coordonator în cursul pregătirii şi al fazelor de execuţie ale proiectului. Există mari diferenţe de la un stat membru la altul. Unele state au definit foarte detaliat competenţele şi/sau calificările coordonatorilor, impunându-le în unele cazuri să aibă o formare profesională specifică sau o combinaţie între formare profesională şi experienţă. Alte state impun doar prezenţa unui coordonator, fără a preciza un nivel specific de competenţe.

Competenţele cerute coordonatorilor de către statele membre pentru ca aceştia să-şi îndeplinească funcţiile diferă substanţial şi, prin urmare, standardul coordonării este diferit de la un stat membru la altul. Evaluarea efectuată pe teren indică faptul că punerea în aplicare ar fi benefică în cazul în care statele membre ar introduce anumite criterii minime privind competenţa, în funcţie de mărimea/tipul/natura riscurilor pe şantier. Este esenţială găsirea unor criterii de bază pentru evaluarea şi demonstrarea competenţelor coordonatorului. Comisia va încuraja elaborarea unor astfel de criterii, în colaborare cu statele membre. |

Toate părţile interesate din sectorul construcţiilor subliniază faptul că numirea coordonatorului se face tardiv. Reprezentanţii lucrătorilor au semnalat lipsa coordonării în faza de proiectare. De asemenea, evaluarea arată că în faza de pregătire a proiectului se remarcă o lipsă generalizată a coordonării (şi controlului); coordonarea este eficace numai în faza de execuţie.

Întrucât în faza de pregătire a proiectului nu se ia în calcul prevenirea riscurilor profesionale înainte de finalizarea proiectării, absenţa planificării privind prevenirea trebuie remediată în faza de execuţie. Acesta poate fi unul din motivele procentului extrem de ridicat de accidente din acest sector, în comparaţie cu altele sectoare. De asemenea, situaţia menţionată îngreunează prevenirea riscurilor profesionale pe parcursul existenţei unui şantier, în special în privinţa exploatării, întreţinerii şi chiar a demolării.

Dacă autorităţile contractante ar fi obligate, în virtutea legislaţiei naţionale, să integreze în mod sistematic măsuri de prevenire legate de obiectul contractului în caietul de sarcini al invitaţiei de participare la procedura de ofertare, precum şi în clauzele de execuţie a contractului şi în contractele de calitate, acest lucru ar putea ajuta la schimbarea atitudinilor în acest domeniu.

Există mai multe scenarii privind faza de execuţie a proiectului. Unele state membre precizează că coordonatorul trebuie să fie arhitectul sau inginerul care a proiectat clădirea ori principalul contractant de pe şantier (dirigintele de şantier). În alte state membre, coordonatorii pot fi persoane fizice sau juridice independente sau pot face parte din organizaţiile sau societăţile beneficiarilor lucrărilor.

Chiar şi în situaţia în care există un sistem de coordonare pe şantier, acesta este minimal în majoritatea cazurilor. Lipsa coordonării în faza de proiectare afectează calitatea activităţii coordonatorului în etapa de execuţie. Coordonatorii de şantier numiţi întâlnesc deseori probleme de sănătate şi securitate dificil de rezolvat întrucât acestea nu au fost luate în calcul în perioada pregătirii proiectului. Situaţia este agravată şi mai mult de problemele de autoritate: uneori, alte părţi interesate nu înţeleg rolul coordonatorului, iar lucrătorii independenţi şi subcontractanţii de pe şantier sunt şi mai puţin înclinaţi să recunoască autoritatea coordonatorului.

Dimpotrivă, relaţiile dintre coordonator şi lucrători sunt foarte bune în cazul în care coordonatorul este independent (adică nu este legat nici de dirigintele de şantier, nici de arhitect sau de ingineri etc.); în acest caz, lucrătorii îl informează cu mai multă uşurinţă pe acesta asupra problemelor de prevenire decât în cazul în care ar fi trebuit să se adreseze dirigintelui de şantier. Consolidarea acestei relaţii de încredere este mai uşoară în cazul în care coordonatorul vizitează şantierul în mod regulat.

Pe şantierele mari, situaţia este acceptabilă în ansamblu şi există o coordonare eficace şi eficientă. Totuşi, pe şantierele mici şi medii situaţia este foarte diferită, iar directiva este rareori pusă în aplicare. Pe șantierele private de mici dimensiuni, coordonarea este ignorată aproape sistematic și ea se limitează la „conformitatea administrativă”; deseori, coordonatorul este numit tardiv, iar micile întreprinderi consideră coordonarea ca fiind „opţională”.

Dificultăţile privind coordonarea eficace pe şantierele de mici dimensiuni ar trebui abordate în contextul elaborării unor instrumente neobligatorii, astfel încât sarcinile de prevenire esenţiale să fie îndeplinite în mod simplu şi proporţional în raport cu mărimea şantierului şi cu riscurile. |

Lucrătorii

În multe state membre, lucrătorii din sectorul construcţiilor au naţionalităţi diferite, ceea ce duce la probleme de comunicare şi înţelegere. Din cauza barierelor lingvistice, este mai dificil pentru lucrători să urmeze instrucţiunile privind sănătatea şi securitatea la folosirea maşinilor şi substanţelor chimice. Lucrătorii migranţi par mai puţin formaţi profesional şi informaţi, în comparaţie cu ceilalţi, în privinţa prevenirii riscurilor profesionale. Deseori, absenţa unei culturi a prevenirii şi o percepere diferită a valorilor fundamentale poate duce la asumarea unor riscuri inacceptabile de către lucrători. Formarea şi educaţia privind prevenirea în domeniul sănătăţii şi securităţii sunt esenţiale în vederea îmbunătăţirii acestei situaţii.

Reprezentanţii lucrătorilor din construcţii au un rol strategic în respectarea permanentă a bunelor practici în domeniul prevenirii, în special pe micile şantiere, în cazul cărora dirigintele de şantier şi coordonatorul nu sunt prezenţi întotdeauna. Reprezentanţii constată că directiva a dus la progrese reale în privinţa măsurilor de igienă (vestiare, cantine, instalaţii sanitare) şi a accesului la şantiere.

Lucrătorii afirmă că nu înţeleg rolul sau obligaţiile coordonatorului în faza de proiectare, dar sunt mai familiarizaţi cu rolul acestuia în faza de execuţie.

Beneficiarii lucrărilor declară că lucrătorii nu adoptă o atitudine proactivă faţă de prevenire, ci se mulţumesc să îşi îndeplinească obligaţiile fără a-şi face probleme în privinţa efectelor asupra sănătăţii şi securităţii lor.

Evaluarea de pe teren arată că, pe lângă lipsa generalizată a formărilor profesionale, există mari probleme de comunicare şi înţelegere, care sunt agravate în cazul în care pe şantier îşi desfăşoară activitatea lucrători migranţi. Programele de formare profesională de tip „Safe Pass”[12] ar putea constitui un exemplu de urmat. Prezenţa pe şantiere a reprezentanţilor lucrătorilor ar putea îmbunătăţi condiţiile de lucru. Deseori, lucrătorii cred că inspecţiile pe şantier fac parte din atribuţiile coordonatorului, în special în privinţa utilizării echipamentului personal de protecţie. |

Lucrătorii independenți

Numărul lucrătorilor independenţi pe şantiere este în continuă creştere în toate statele membre, ca urmare a tendinţei crescătoare de folosire a subcontractării. Această situaţie este abordată în articolul 10 din Directiva 92/57/CEE, care impune lucrătorilor independenţi de pe şantiere să îndeplinească anumite obligaţii şi să urmeze instrucţiunile coordonatorilor.

Persoanele independente implicate în renovări în contul clienţilor privaţi creează probleme deosebite întrucât ei sunt furnizori de servicii, nu subcontractanţi; de obicei, aceştia lucrează fără nicio supraveghere tehnică şi, deseori, nu cunosc nici măcar legislaţia.

Autorităţile competente ar trebui să desfăşoare campanii specifice de sensibilizare destinate lucrătorilor independenţi. Beneficiarii sau societăţile care angajează lucrători independenţi trebuie să îşi asume responsabilitatea în privinţa sănătăţii şi securităţii lucrătorilor şi a impactului activităţii lor asupra acestora. |

Serviciile de prevenire

În general, noua legislaţie încurajează intensificarea recurgerii la consultanţi în domeniul sănătăţii şi securităţii profesionale, dar aceştia nu intervin decât în faza de execuţie a proiectului, şi nu în fazele de concepere şi pregătire.

În unele state membre, serviciile de prevenire participă foarte activ la formarea profesională şi la informare, în special în cazul coordonatorilor şi beneficiarilor lucrărilor. Totuşi, ele susţin că nu au resursele necesare pentru a putea interveni şi în faza de proiectare.

Serviciilor de prevenire ar trebui să li se acorde un rol mai activ în formarea profesională şi informarea pe teren a lucrătorilor.

5.1. Documentele necesare: prevenire sau doar birocraţie?

Una din principalele critici la adresa Directivei 92/57/CEE vizează creşterea sarcinii administrative şi costurile disproporţionate pe care aceasta le implică pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri.

Directiva prevede trei tipuri de documente concepute să ia în considerare în totalitate chestiunile privind sănătatea şi securitatea în toate fazele construcţiei: de la proiectare la execuţie, în cursul utilizării şi întreţinerii, în cursul renovării, amenajării şi, dacă este cazul, la demolare.

Notificarea prealabilă

Articolul 3 din Directiva 92/57/CEE prevede că, în anumite cazuri, beneficiarul lucrării sau dirigintele de şantier redactează şi afişează o notificare prealabilă care conţine informaţii administrative privind şantierul. În marea majoritate a cazurilor, această notificare prealabilă trebuie transmisă autorităţilor competente în termenul stabilit de legislaţia naţională. Deseori, coordonatorul, care este numit doar într-o fază avansată a proiectului, este cel care cere beneficiarului să se conformeze acestei cerinţe.

Modul în care notificarea prealabilă este redactată şi transmisă autorităţilor competente diferă de la un stat membru la altul. Deseori, coordonatorul îndeplineşte această sarcină, cu toate că directiva precizează că beneficiarul lucrării sau dirigintele de şantier este responsabil cu notificarea prealabilă.

În conformitate cu directiva, notificarea prealabilă este destinată punerii la dispoziţie a unor informaţii de bază privind şantierul şi principalele părţi interesate, precum şi numărul de lucrători, întreprinderi şi lucrători independenţi de pe şantier, dar ea este necesară numai în cazul anumitor categorii de şantiere. Din punctul de vedere al prevenirii, documentul menţionat atrage atenţia beneficiarului şi/sau dirigintelui de şantier asupra obligaţiilor lor şi permite autorităţilor competente să se asigure că aceste obligaţii sunt îndeplinite începând cu faza de proiectare, înainte de începerea lucrărilor.

Majoritatea statelor membre solicită în mod sistematic notificarea prealabilă, cu toate că în temeiul directivei, aceasta este necesară numai în cazul anumitor şantiere. În vederea reducerii birocraţiei, statele membre ar trebui să ia în considerare posibilitatea combinării notificării prealabile cu alte proceduri administrative, cum ar fi acordarea unei autorizaţii de construcţie. |

Planul de securitate și de sănătate

Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 92/57/CEE prevede că beneficiarul lucrării sau dirigintele de şantier stabileşte un plan de securitate şi de sănătate înaintea deschiderii şantierului de construcţii. Coordonatorul elaborează planul, specificând regulile care se aplică pe şantier.

Evaluarea arată că planurile au o calitate variabilă, oscilând între excelent şi acceptabil la limită. În unele cazuri, coordonatorul din faza de pregătire apelează la coordonatorul din faza de execuţie în vederea definirii măsurilor de securitate care urmează să fie aplicate. Planul de securitate şi de sănătate ar trebui să precizeze metodele de lucru sigure care să fie utilizate pe şantier şi ar trebui actualizat, după caz. Planul este important mai ales în cazul în care o mare parte a lucrărilor este efectuată de subcontractanţi.

Deseori, planul se bazează pe documente standard, în special în cazul şantierelor mici şi al întreprinderilor mici, devenind astfel o formalitate administrativă mai curând decât o reflectare a unor măsuri specifice necesare pe un şantier anume. În alte cazuri, el este doar o listă de bune practici privind prevenirea în ansamblu, indiferent de şantier.

Întreprinderile care adoptă această atitudine susţin că un şantier este în continuă schimbare, ceea ce nu justifică o planificare foarte detaliată, care ar putea deveni foarte repede depăşită.

Totuşi, un număr mare de accidente din acest sector sunt cauzate de planificarea slabă şi de lipsa previziunilor. Acest fapt demonstrează că planul de securitate şi de sănătate nu este doar o condiţie birocratică, ci un aspect esenţial pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în cazul în care planul evoluează în funcţie de situaţia şantierului.

În plus, în practică, statele membre utilizează rar posibilitatea oferită de directivă de a exonera întreprinderile de elaborarea unui plan de securitate şi de sănătate, cu toate că aceasta este o opţiune în toate cazurile, cu excepţia celor precizate în directivă (lucrările care implică riscuri speciale şi lucrările pentru care este necesară o notificare prealabilă). Această constatare este cu atât mai surprinzătoare cu cât posibilitatea în cauză nu este cunoscută sau nu este menţionată în dezbaterile privind sarcina administrativă impusă de directivă.

În scopul facilitării sarcinilor beneficiarilor şi diriginţilor de şantier, un ghid cu caracter neobligatoriu va fi consacrat diverselor aspecte ale planului de securitate şi de sănătate, precum şi posibilităţilor prevăzute de directivă pentru exonerarea întreprinderilor de obligaţia creării anumitor documente în cazurile în care riscurile nu justifică acest lucru. |

Dosarul de securitate și de sănătate

În temeiul articolului 5 din directivă, dirigintele de şantier pregăteşte un dosar care conţine informaţii utile privind securitatea şi sănătatea, care trebuie luate în considerare în cursul oricăror lucrări ulterioare privind proiectul. Acest dosar nu este elaborat decât rareori la sfârşitul fazei de proiectare. Deseori, coordonatorul din faza de execuţie este cel care elaborează dosarul şi îl transmite beneficiarului la încheierea lucrării.

Dosarul este foarte des confundat cu planul de securitate şi de sănătate şi este realizat de multe ori ca o operaţie de rutină. Totuşi, în cazul şantierelor mici, dosarul de securitate şi de sănătate ar trebui să corespundă tipului de proiect, să fie simplu şi să conţină numai informaţiile utile privind securitatea şi sănătatea, necesare pentru o utilizare ulterioară. Directiva autorizează în mod explicit adaptarea conţinutului dosarului la proiect.

Unele părţi interesate consideră că planul de securitate şi sănătate şi dosarul de securitate şi sănătate sunt formalităţi administrative care nu reprezintă nicio valoare adăugată pentru sănătatea şi securitatea pe şantier. Este evident că scopul şi importanţa dosarului de securitate şi sănătate în prevenirea riscurilor profesionale pe parcursul lucrărilor ulterioare nu sunt corect înţelese. În cazul şantierelor de mici dimensiuni, documentele sunt deseori copii ale unor modele standard care nu reflectă condiţiile efective de pe şantier şi nu reprezintă nicio valoare adăugată în privinţa îmbunătăţirii condiţiilor de muncă. Un ghid neobligatoriu va fi consacrat acestei probleme în scopul reducerii sarcinii administrative asupra întreprinderilor, fără afectarea gradului de protecţie, precum şi în scopul îmbunătăţirii angajamentului privind documentele referitoare la securitate şi la sănătate şi a utilizării acestor documente. |

5.2. Responsabilitatea diferitelor părţi interesate de pe şantier

Articolul 7 din Directiva 92/57/CEE stabileşte responsabilităţile beneficiarilor, diriginţilor de şantier şi angajatorilor.

În anumite cazuri, legislaţia naţională de transpunere a directivei nu precizează în mod clar sarcinile şi responsabilităţile beneficiarilor, diriginţilor de şantier şi angajatorilor. În practică, acest lucru înseamnă că fiecare parte interesată interpretează responsabilităţile ei în mod subiectiv; prin urmare, sarcinile şi responsabilităţile pot fi delegate de o parte interesată alteia: proiectanţii îşi transferă responsabilităţile către întreprinderi, care le transferă, la rândul lor, subcontractanţilor; coordonatorul din faza de pregătire se retrage imediat după terminarea planurilor şi specificaţiilor, chiar dacă proiectarea în detaliu nu este încă pregătită.

Evaluarea de pe teren arată că beneficiarii lucrărilor consideră, deseori, că pot delega responsabilitatea privind securitatea şi sănătatea profesionale către arhitect sau către dirigintele de şantier. Acest transfer este interzis în statele membre în care legislaţia de transpunere prevede că beneficiarul lucrărilor, şi nu dirigintele de şantier, este responsabil cu prevenirea. Beneficiarii lucrărilor cred, în continuare, că numai diriginţii de şantier sunt responsabili cu sănătatea şi securitatea pe şantier. Acest fenomen este răspândit mai ales pe şantierele private de mici dimensiuni.

5.3. Punerea în aplicare

În general, aplicarea legislaţiei naţionale de transpunere a Directivei 92/57/CEE este de resortul inspecţiilor muncii din statele membre.

În 2001, Comitetul inspectorilor de muncă principali (SLIC) a decis să organizeze o campanie, la nivel european, în favoarea respectării legislaţiei din sectorul construcţiilor. Prima campanie s-a desfăşurat în 2003 în cele 15 state membre din acel moment. A fost vorba de o campanie de inspecţie şi informare privind punerea în aplicare a Directivei 92/57/CEE, punându-se un accent deosebit pe prevenirea căderilor de la înălţime. Campania de inspecţie din 2003 a fost reluată în 2004 şi a fost extinsă pentru a include transportul la locul de muncă, căderea de obiecte şi operaţiunile de ridicare.

Rezultatele campaniei din 2003 au arătat că, în ceea ce priveşte coordonarea, planul şi dosarul de securitate şi de sănătate, precum şi notificarea prealabilă, există o corelare pozitivă între mărimea şantierului şi gradul de respectare a directivei. Cu toate că, în practică, şantierele mari sunt mai sigure decât cele mici, gradul de respectare este încă nesatisfăcător (20- 30% din şantierele mari nu sunt conforme, în comparaţie cu 40-50% din şantierele mici).

Rezultatele campaniei din 2004 nu au arătat nicio îmbunătăţire. Dimpotrivă, datele indică faptul că situaţia pe şantierele mici s-ar putea să se fi deteriorat uşor, confirmând concluzia din 2003 conform căreia este esenţial ca în sectorul construcţiilor să se acorde o atenţie sporită chestiunilor de securitate şi sănătate şi să se îmbunătăţească condiţiile de muncă.

6. ACțIUNEA ÎN DOMENIU: PUNEREA ÎN APLICARE CONCRETă A DIRECTIVEI 92/58/CEE

În majoritatea statelor membre, părţile interesate sunt familiarizate cu semnalizările de securitate şi de sănătate întrucât acestea erau deja utilizate înaintea adoptării Directivei 92/58/CEE. S-au efectuat foarte puţine modificări privind forma, siglele, culorile etc. ale semnalizărilor anterioare, cu o excepţie, şi anume indicarea amplasării ieşirilor de urgenţă în caz de incendiu.

În majoritatea statelor membre, angajatorii solicită sfaturi înaintea achiziţionării anumitor tipuri de semnalizări. În general, ei solicită lămuriri privind tipul semnalizărilor care trebuie utilizate şi amplasarea lor cea mai indicată.

Întreprinderile cunosc bine legislaţia în majoritatea statelor membre, dar nu o respectă în mod sistematic din cauza unei concepţii foarte răspândite potrivit căreia această legislaţie are doar o valoare marginală şi accesorie.

Ca regulă generală, s-a remarcat că întreprinderile erau mai familiarizate cu semnalizările de incendiu şi de evacuare, acestea fiind riscurile cele mai subliniate de către autorităţile competente şi de companiile de asigurări. Majoritatea întreprinderilor ştiau că trebuie să semnalizeze riscurile, dar întreprinderile mici erau mai slab informate faţă de cele mari, iar în anumite sectoare nu se respectau în totalitate prevederile (de exemplu în exploataţii agricole, restaurante şi hoteluri, pe şantiere de construcţii). Riscurile direct legate de activitatea principală a întreprinderii (de exemplu riscurile chimice în întreprinderile din industria chimică) sunt semnalizate mai mult decât alte riscuri (cum ar fi cele privind circulaţia rutieră sau transportul încărcăturilor grele). |

Legislaţia se aplică mai sistematic în întreprinderile noi decât în cele mai vechi. Totuşi, chiar şi în cazurile în care se respectă noua legislaţie privind semnalizarea, în practică se constată multe neajunsuri. Deseori, semnalizarea nu este reînnoită.

Consecinţele nerespectării pot fi foarte grave. Absenţa semnalizărilor care indică prezenţa vehiculelor la locul de muncă, a greutăţilor suspendate, a scurgerilor deschise, a riscurilor de natură electrică etc. poate fi cauza unor accidente grave. |

Formarea profesională specifică a lucrătorilor asupra semnificaţiei semnalizărilor şi asupra altor informaţii vizuale pare a nu fi disponibilă pe scară largă în majoritatea statelor membre. De cele mai multe ori, lucrătorii urmează cursuri de formare profesională generală privind problemele de sănătate şi securitate, în cadrul cărora doar o mică parte este consacrată semnalizărilor. Cazul specific al lucrătorilor migranţi merită studiat pentru a stabili în ce măsură aceştia înţeleg semnalizările.

S-au constatat unele probleme privind interpretarea semnalizărilor „Ieşire de urgenţă” şi „Telefon pentru salvare şi prim ajutor”, în comparaţie cu semnalizările „Echipament de stingere a incendiilor” şi „Telefon pentru semnalarea incendiilor”. Singura diferenţă între aceste două grupuri de semnalizări este culoarea fondului.

7. EVALUARE GENERALă

7.1. Principalul efect pozitiv al celor două directive

Directiva 92/57/CEE

În raportul lor naţional, statele membre indică faptul că punerea în aplicare a Directivei 92/57/CEE a atras atenţia pe scară largă asupra problemelor de securitate şi de sănătate şi a favorizat actualizarea legislaţiei naţionale. Statele membre consideră că adoptarea acestei noi legislaţii este indispensabilă, reprezintă o evoluție pozitivă, este utilă, relevantă, justificată şi satisfăcătoare.

Directiva 92/57/CEE a avut repercursiuni foarte pozitive în privinţa îmbunătăţirii condiţiilor de muncă pe şantierele de construcţii. În special, ea a favorizat dezvoltarea culturii prevenirii în acest sector care este un punct nevralgic în privinţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Multe state membre afirmă că s-a înregistrat o îmbunătăţire substanţială a calităţii infrastructurilor pe şantiere (igiena, spaţiile destinate formării profesionale, cantinele, instalaţiile sanitare şi birourile) şi că directiva a dus la îmbunătăţirea dialogului şi comunicării între multiplele părţi care intervin pe şantier în cursul diferitelor faze ale lucrărilor.

Principala noutate introdusă de directivă şi pe care toţi o consideră un progres, este atribuirea de responsabilităţi tuturor părţilor şi, în special, beneficiarului lucrărilor. De asemenea, alte aspecte percepute ca fiind foarte pozitive sunt introducerea coordonării în fazele de pregătire şi execuţie, precum şi obligaţia elaborării unui plan şi a unui dosar de securitate şi de sănătate.

Unele state membre declară că întreprinderile îşi dau din ce în ce mai mult seama de importanţa protecţiei securităţii şi sănătăţii la locul de muncă. Măsurile de securitate şi sănătate nu mai sunt percepute doar ca nişte costuri, ci, de asemenea, ca beneficii economice, pentru că ele pot duce la reducerea absenteismului şi, în ultimă instanţă, la creşterea productivităţii.

Directiva 92/58/CEE

Noua legislaţie a definit semnalizările într-un mod practic şi complet, permiţând armonizarea în toate statele membre a semnalizărilor utilizate la locul de muncă. Faptul că directiva a inclus şi reglementat alte semnalizări decât cele vizuale (cum ar fi semnalizările optice, acustice, verbale şi gesturile de semnalizare) a dus, de asemenea, la o reacţie pozitivă.

Rapoartele naţionale arată că directiva a reprezentat o ocazie de a actualiza şi completa legislaţia naţională în vigoare. Directiva a favorizat coerenţa legislaţiei naţionale şi introducerea unui ansamblu omogen de dispoziţii comunitare privind securitatea şi sănătatea.

7.2. Principalele probleme privind punerea în aplicare

Directiva 92/57/CEE

Principalele probleme semnalate de statele membre rezultă din obligaţia de a elabora un plan de securitate şi de sănătate şi de a numi coordonatori încă din faza de pregătire a proiectului.

În majoritatea legislaţiilor naţionale, beneficiarul lucrărilor este responsabil cu politica de prevenire. Beneficiarii se confruntă cu dificultăţi în asumarea responsabilităţilor lor tot mai importante. Numirea coordonatorilor în faza de pregătire este, în continuare, nesatisfăcătoare sau este tardivă întrucât este percepută ca o sarcină administrativă.

În cazul în care planul de securitate şi sănătate nu a fost elaborat sau coordonatorul nu a fost numit înaintea fazei de execuţie a proiectului, obligaţia de a include principiile de prevenire nu este îndeplinită. În plus, diferitele dispoziţii naţionale privind planul de securitate şi de sănătate sunt prea vagi şi generale pentru a permite responsabililor să ştie ceea ce ar trebui să includă în plan. Inspecţiile muncii au identificat o altă problemă gravă, şi anume faptul că anumite întreprinderi utilizează modele standard de planuri de securitate, ceea ce nu permite controlul condiţiilor de lucru specifice de pe un şantier. Statele membre afirmă că întreprinderile nu înţeleg rolul pe care îl are dosarul de securitate şi de sănătate în sistemul de prevenire.

O altă problemă menţionată este cea a nivelului scăzut de participare a lucrătorilor din sectorul construcţiilor, prin intermediul reprezentanţilor lor, la prevenirea riscurilor profesionale.

S-a constatat un deficit al formării profesionale în cazul lucrătorilor, subcontractanţilor, lucrătorilor independenţi şi IMM-urilor. În plus, IMM-urile sunt afectate de birocraţia excesivă şi de lipsa flexibilităţii legislaţiei naţionale.

În sfârşit, în multe state membre, competenţele coordonatorului nu sunt definite prin lege. Acest fapt duce la situaţii în care coordonarea nu poate fi eficace întrucât cei cărora li se încredinţează acest rol nu deţin cunoştinţele necesare.

Directiva 92/58/CEE

Conform rapoartelor statelor membre şi a evaluării experţilor, principala problemă identificată este lipsa formării profesionale a lucrătorilor. De cele mai multe ori, lucrătorii urmează cursuri de formare profesională generală privind problemele de sănătate şi securitate, în cadrul cărora doar o mică parte este consacrată semnalizărilor. În termeni mai generali, lipsa de interes manifestată de întreprinderi şi de personalul de conducere în privinţa punerii în aplicare a directivei a fost, de asemenea, considerată o problemă.

8. PROPUNERI DE ÎMBUNăTăţIRE

Directiva 92/57/CEE

Anumite state membre afirmă că aplicarea directivei este dificilă întrucât termenii acesteia sunt prea generali. Unele state membre au solicitat Comisiei să pregătească informaţii cu caracter neobligatoriu care să abordeze posibilele întrebări şi dubii pentru a sprijini punerea în aplicare.

În general, rapoartele naţionale subliniază că principala preocupare a statelor membre este cauzată de carenţele constatate în organizarea, în cursul fazei de pregătire, a coordonării privind securitatea. Prin urmare, unele state ar dori ca Comisia să abordeze, în cadrul unor instrumente cu caracter neobligatoriu, coordonarea în faza de pregătire.

Alte state ar dori ca legislaţia lor naţională să clarifice interacţiunea dintre coordonatorul de proiect, proiectant şi beneficiarul lucrărilor, precum şi dintre coordonatorul de proiect, diriginţii de şantier, lucrătorii independenţi şi beneficiarul lucrărilor.

Directiva 92/58/CEE

Au fost avansate mai multe sugestii destinate îmbunătăţirii legislaţiei sau a modului de aplicare a acesteia.

Una din sugestiile destinate îmbunătăţirii legislaţiei a fost prevederea, pentru lucrători, a unei formări profesionale de bază obligatorii privind semnalizarea de securitate, formare care ar trebui să fie, totuşi, proporţională cu riscurile existente. S-a propus, de asemenea, revizuirea normelor privind gesturile de semnalizare, în scopul îmbunătăţirii punerii în aplicare. Ar trebui depuse eforturi pentru alinierea directivei la standardele internaţionale.

9. EVALUAREA EFICACITățII LEGISLAţIEI

Directiva 92/57/CEE

Este foarte dificil să se demonstreze în mod obiectiv legătura dintre punerea în aplicare a directivei şi îmbunătăţirea situaţiei în privinţa reducerii numărului accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale în sectorul construcţiilor.

Evaluarea eficacităţii punerii în aplicare a directivei este îngreunată de numeroşi factori, cum ar fi creşterea economică din sectorul construcţiilor după intrarea în vigoare a directivei, introducerea noilor tehnologii, complexitatea introducerii unui sistem de prevenire pe un şantier, numărul mare al părţilor interesate, variaţiile sezoniere sau faptul că directiva conţine în acelaşi timp noi dispoziţii şi altele care se grefează pe legislaţia naţională existentă.

Sectorul construcţiilor continuă să înregistreze cel mai mare procent de accidente de muncă în comparaţie cu celelalte sectoare ale activităţii economice. Punerea în aplicare a directivei a dus la o scădere constantă a numărului de accidente din sectorul construcţiilor de-a lungul anilor, dar scăderea nu este pe măsura aşteptărilor.

(a) Efectele asupra accidentelor de muncă și bolilor profesionale

Cele mai recente statistici europene disponibile privind accidentele de muncă pe şantierele de construcţii din UE-15 corespund anului 2005. Începând cu 1996, s-a constatat o îmbunătăţire treptată a ratei de incidenţă[13] în cazul atât al accidentelor mortale (1996: 13,3; 2005: 2005: 8,8), cât şi al accidentelor care au implicat mai mult de trei zile de absenţă de la locul de muncă (1996: 8 023; 2005: 6 069). Totuşi, trebuie menţionat că rata accidentelor mortale în sectorul construcţiilor este de aproape 2,5 ori mai ridicată faţă de rata medie pentru toate activităţile, incluzând sectorul construcţiilor, iar rata accidentelor care implică o absenţă de mai mult de trei zile de la locul de muncă este de două ori mai ridicată.

(b) Impactul asupra productivităţii, ocupării forţei de muncă şi competitivităţii

Majoritatea statelor membre nu oferă nicio informaţie privind impactul noii legislaţii asupra productivităţii, ocupării forţei de muncă şi competitivităţii. Ca regulă generală, noile măsuri sunt percepute de unele state membre ca fiind benefice pentru productivitate şi competitivitate, în special pe termen lung. Aceste state membre afirmă că punerea în aplicare a directivei încurajează modernizarea şi raţionalizarea proceselor de producţie, ceea ce duce, în mod logic, la creşterea productivităţii prin planificarea şi revizuirea organizării muncii.

Directiva 92/58/CEE

(a) Efectele asupra accidentelor de muncă și bolilor profesionale

Nu există date specifice disponibile pe această temă, întrucât, în general, statisticile nu iau în considerare accidentele cauzate de semnalizări. Absenţa semnalizărilor, în special, nu este considerată de obicei ca fiind un factor determinant într-un accident. În consecinţă, absenţa semnalizărilor nu este inclusă în lista elementelor materiale legate de statisticile privind accidentele. Prin urmare, lipsa sau absenţa semnalizărilor de securitate şi de sănătate nu este luată în calcul în studiile consacrate cauzelor accidentelor de muncă.

(b) Impactul asupra productivităţii, ocupării forţei de muncă şi competitivităţii

Statele membre au întâmpinat greutăţi la măsurarea impactului directivei asupra productivităţii, ocupării forţei de muncă şi competitivităţii. Un stat membru a declarat că, în calitate de instrument de gestionare, directiva a contribuit la creşterea productivităţii; un alt stat membru a afirmat că aceasta a avut efecte benefice asupra numărului de absenţe de la locul de muncă pe motiv de boală şi asupra condiţiilor de lucru, în general.

10. CONCLUZII

Directiva 92/57/CEE

Rata de incidenţă şi numărul accidentelor de muncă au scăzut atât în cazul accidentelor mortale, cât şi al accidentelor care implică o absenţă de mai mult de trei zile de la locul de muncă (ceea ce reprezintă, în sine, o dovadă a impactului pozitiv al directivei în privinţa securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în UE), dar cifrele sunt încă inacceptabile: construcţiile constituie încă sectorul în care lucrătorii sunt expuşi celor mai ridicate riscuri.

Evaluarea indică în mod clar, după cum o arată şi cifrele de mai sus, că îmbunătăţirea sănătăţii şi securităţii lucrătorilor de pe şantiere poate fi realizată numai în cazul în care Directiva 92/57/CEE este pusă în aplicare pe teren într-un mod mai eficace. Momentul nu pare oportun pentru declanşarea unui proces de modificare a directivei fără a lua, în prealabil, alte măsuri la nivel naţional şi/sau european pentru a permite directivei să producă toate efectele aferente şi a garanta respectarea acesteia. În contextul elaborării unor strategii naţionale privind sănătatea şi securitatea, statele membre ar putea lua măsuri pentru punerea în aplicare mai eficace a Directivei 92/57/CEE, în principal prin raţionalizarea şi simplificarea cadrelor legislative naţionale existente, respectând totodată principiile de coerenţă şi eficacitate ale legislaţiei. Eforturile desfăşurate în prezent de către Comisie pentru reducerea sarcinilor administrative în Uniunea Europeană[14] sunt determinante în această privinţă. Acestea includ o evaluare a Directivei 92/57/CEE care va permite determinarea sarcinilor administrative inutile cauzate de legislaţiile naţionale şi comunitare.

Statele membre sunt de acord asupra necesităţii de a elabora instrumente cu caracter neobligatoriu la nivel european şi/sau naţional pentru facilitarea aplicării Directivei 92/57/CEE în mod concret, ceea ce confirmă evaluarea efectuată pe teren. În special, majoritatea statelor membre subliniază dificultăţile în înţelegerea şi stabilirea planului de securitate şi de sănătate, precum şi în determinarea persoanelor responsabile în această privinţă. Rolul dosarului de securitate şi de sănătate trebuie, de asemenea, explicat.

În general, statele membre semnalează problemele cauzate de lipsa informaţiilor precise privind definiţia, rolul, sarcinile şi calificările coordonatorilor în funcţie de tipul proiectului.

Trebuie multiplicate eforturile, prin intermediul formării profesionale şi al informaţiilor, pentru a atrage atenţia clienţilor asupra responsabilităţilor lor şi pentru a îi convinge că coordonarea nu reprezintă un cost suplimentar, ci un mijloc eficace de a reduce costurile de-a lungul proiectului. Arhitecţii şi inginerii care participă la proiectare trebuie, de asemenea, să urmeze cursuri de formare profesională privind prevenirea riscurilor profesionale, de preferinţă în cadrul studiilor lor universitare. Trebuie stabilite cerinţe minime privind formarea profesională a coordonatorilor. În sfârşit, întreprinderile mici şi lucrătorii, în special lucrătorii migranţi şi cei independenţi, trebuie informaţi şi formaţi profesional în mod corespunzător în privinţa legislaţiei şi a responsabilităţilor lor.

Coerenţa directivei pe întreg teritoriul UE reprezintă un aspect determinant al punerii în aplicare a acesteia. Pe lângă accentul pus pe faza de execuţie a lucrării, controlul respectării legislaţiei trebuie să se concentreze mai mult pe respectul de către proiectanţi şi beneficiarii lucrărilor a obligaţiilor lor corespunzătoare fazei de proiectare. Şantierele ar trebui inspectate în mod mai frecvent, iar planurile şi dosarele de securitate şi de sănătate ar trebui, de asemenea, verificate atât în privinţa formei, cât şi a fondului lor. Trebuie impuse sancţiuni eficace, proporţionale şi descurajante, atât beneficiarilor lucrărilor, cât şi diriginţilor de şantier, în cazul în care aceştia nu îşi îndeplinesc obligaţiile. În acest context, SLIC are un rol cheie şi, în viitor, ar trebui să abordeze situaţia specială din sectorul construcţiilor ca pe o prioritate în cadrul activităţilor sale.

Pe scurt, trebuie elaborate următoarele măsuri, la nivel naţional sau comunitar:

- elaborarea de instrumente cu caracter neobligatoriu (linii directoare);

- integrarea subiectelor specifice privind securitatea şi sănătatea în şcolile profesionale şi în programele de învăţământ superior, la nivel naţional, în cazul profesioniştilor care joacă un rol determinant în punerea în aplicare a directivei;

- introducerea, la nivel naţional, a unor condiţii privind competenţele coordonatorilor;

- integrarea sistematică de către autorităţile contractante, în caietul de sarcini al invitaţiei de participare la procedura de ofertare, precum şi în clauzele de execuţie a contractului şi în contractele de calitate, a măsurilor de prevenire legate de obiectul contractului;

- îmbunătăţirea educaţiei şi formării lucrătorilor, precum şi comunicarea cu aceştia prin intermediul programelor de formare profesională (cum ar fi Safe Pass);

- realizarea unor campanii naţionale de sensibilizare destinate lucrătorilor independenţi;

- pregătirea notificării prealabile simultan cu cea a altor proceduri administrative naţionale relevante (cum ar fi cererea de acordare a autorizaţiei de construcţie);

- creşterea frecvenţei inspecţiilor de pe şantiere;

- introducerea unor sancţiuni eficace, proporţionale şi descurajante.

Construcţiile continuă să fie un sector în mod special periculos, iar îmbunătăţirea semnificativă a punerii în aplicare a Directivei 92/57/CEE nu se va produce fără depunerea de eforturi suplimentare din partea tuturor părţilor interesate. Comisia va contribui la îndeplinirea acestui obiectiv, inter alia prin elaborarea unui ghid practic, cu caracter neobligatoriu, pentru a clarifica anumite concepte de bază şi a sprijini toate părţile interesate să îşi îndeplinească obligaţiile.

Directiva 92/58/CEE

Toate statele membre consideră că Directiva 92/58/CEE a avut un impact foarte pozitiv în ceea ce priveşte protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi a terţelor persoane. Ea a permis identificarea clară a situaţiilor de risc, indiferent de cunoştinţele lingvistice, şi a contribuit în mod decisiv la punerea în aplicare a unuia din principiile de bază ai legislaţiei comunitare: libera circulație a lucrătorilor.

Directiva va fi afectată de introducerea Sistemului Global Armonizat de Clasificare și Etichetare a Chimicalelor (GHS) – care modifică criteriile, pictogramele şi simbolurile folosite pentru toxicitate, inflamabilitate şi pentru alte riscuri chimice – şi, prin urmare, ea va trebui actualizată.

[1] În Comunicarea Îmbunătățirea calității și a productivității în muncă: Strategia comunitară 2007 – 2012 privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă, COM(2007) 62 final, 21.2.2007.

[2] Înaintate Comisiei în temeiul articolelor 14 şi 11 din cele două directive. Articolele menţionate au fost ulterior abrogate prin Directiva 2007/30/CE.

[3] JO L 245, 26.8.1992, p. 6.

[4] JO L 245, 26.8.1992, p. 23.

[5] Două state membre, care au vrut să se asigure că directiva a fost evaluată în mod obiectiv, au apelat la anchete/analize efectuate de consultanţi externi independenţi; În majoritatea statelor membre, partenerii sociali au jucat un rol foarte important în elaborarea raportului.

[6] Regulamentul (CE) nr. 2062/94 al Consiliului privind înființarea Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă (JO L 216, 20.8.1994, p. 1). Modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1112/2005 (JO L 184, 15.7.2005, p. 5).

[7] Decizia Comisiei din 12 iulie 1995 privind constituirea Comitetului inspectorilor de muncă principali (JO L 188, 9.8.1995, p. 11).

[8] În majoritatea statelor membre, toţi reprezentanţi din sectorul construcţiilor (partenerii sociali, beneficiarii lucrărilor, diriginţii de şantier etc.) au fost consultaţi în prealabil şi li s-a oferit posibilitatea de a participa la transpunerea directivei.

[9] A se vedea punctul 17 din Hotărârea Curţii de Justiţie în cauza C-84/94 Regatul Unit c. Consiliu [1996] ECR I-5755.

[10] Decizia Consiliului din 23 iulie 2003 de constituire a Comitetului consultativ pentru securitate și sănătate la locul de muncă (JO C 218, 13.9.2003, p. 1).

[11] Sursa: date Eurostat ESAW 2005).

[12] Programul de formare profesională Safe Pass de sensibilizare în domeniul sănătăţii şi securităţii este un program de o zi organizat de autoritatea pentru formare profesională şi ocuparea forţei de muncă din Irlanda. Scopul programului Safe Pass este garantarea asimilării unor cunoştinţe de bază privind sănătatea şi securitatea de către toţi lucrătorii din construcţii din Irlanda, astfel încât aceştia să poată lucra pe şantiere fără a se expune unor riscuri sau a constitui un risc pentru alte părţi asupra cărora activitatea lor poate avea un impact.

[13] Rata de incidenţă definită prin metodologia ESAW reprezintă numărul de accidente de muncă la 100 000 de lucrători angajaţi.

[14] COM(2007) 23 din 24.1.2007, Comunicare a Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul Economic și Social și către Comitetul Regiunilor – Program de acțiune pentru reducerea poverii administrative în Uniunea Europeană (SEC(2007) 84) (SEC(2007) 85).