52008DC0238

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 7.5.2008

COM(2008) 238 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN, COMITETUL REGIUNILOR ȘI BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

UEM@10: succese și provocări după 10 ani de Uniune Economică și Monetară

{SEC(2008) 553}

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN, COMITETUL REGIUNILOR ȘI BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

UEM@10: succese și provocări după 10 ani de Uniune Economică și Monetară

UN PAS ISTORIC

La 2 mai 1998 liderii europeni au luat hotărârea istorică de a introduce moneda unică – euro. Trecerea la ultima fază a Uniunii Economice și Monetare (UEM) – la 1 ianuarie 1999, a reprezentat un moment decisiv în integrarea europeană. Deși avea un caracter predominant economic, aceasta a transmis un semnal politic foarte puternic către cetățenii europeni și restul lumii, și anume că Europa era capabilă să adopte decizii cu un impact puternic, în vederea consolidării unui viitor comun și prosper pentru un continent care a suferit prea des din cauza războaielor și a instabilității economice și politice. Lansarea UEM – cea mai importantă reformă monetară de la Bretton Woods – a fost o mișcare îndrăzneață, fără precedent în istoria economică modernă a Europei, care a modificat peisajul economic mondial.

După zece ani de existență, euro se bucură de un succes răsunător . Moneda unică a devenit un simbol al Europei, considerat de cetățenii zonei euro ca fiind una dintre cele mai pozitive rezultate ale integrării europene, alături de realizarea liberei circulații în interiorul UE și a păcii în Europa. Unul din doi locuitori ai zonei euro afirmă că, pentru el, UE înseamnă moneda unică. UEM a adus stabilitatea macroeconomică și a impulsionat schimburile comerciale transfrontaliere, integrarea financiară și investițiile. Numărul statelor care au adoptat euro a crescut, de la unsprezece, în primă fază, la cincisprezece, la începutul anului 2008, și va crește în continuare. UEM este o realizare de importanță strategică pentru UE și chiar pentru întreaga lume, în care Europa a devenit un pol de stabilitate macroeconomică, binevenit în mod special în actuala perioadă de turbulență financiară.

Deși euro este un succes evident, până acum nu s-a ridicat la înălțimea unora dintre așteptările inițiale . Producția și, în mod special, creșterea productivității au înregistrat niveluri inferioare altor economii dezvoltate și preocupările cu privire la echitatea distribuirii veniturilor și a averii au sporit. În plus, un număr de provocări importante, care nu se conturaseră încă sau care abia începuseră să devină vizibile în momentul elaborării UEM, au devenit acum stringente. Globalizarea progresează rapid și resursele naturale devin din ce în ce mai limitate. Schimbările climatice și efectele îmbătrânirii populației vor adăuga constrângeri suplimentare asupra capacității de creștere a economiilor noastre. Mai mult, corectarea dezechilibrelor globale exercită o presiune asupra cursului de schimb al euro și a funcționării sistemelor noastre financiare. În același timp, extinderea progresivă a zonei euro va spori dinamismul economiei sale, dar și diversitatea UEM, exercitând presiuni mai puternice asupra capacității ei de ajustare.

Prezenta comunicare și raportul[1] care o însoțește evaluează experiența primilor zece ani de existență a UEM, identifică obiectivele și provocările cu care se confruntă zona euro și lansează un program politic care va permite UEM să se bucure în continuare de succes.

PRINCIPALELE SUCCESE ALE PRIMILOR ZECE ANI

Introducerea monedei euro a reprezentat o schimbare majoră în mediul macroeconomic al statelor membre participante și nu numai. O politică monetară unică, asociată politicilor fiscale naționale, dar coordonate, a favorizat stabilitatea macroeconomică. Realinierile cursului de schimb, care afectau periodic economiile europene, au devenit de domeniul trecutului. Banca Centrală Europeană (BCE), căreia îi este încredințată politica monetară a zonei euro, și-a dobândit rapid credibilitatea. Disciplina bugetară s-a ameliorat în mod semnificativ, fiind întărită de Pactul de stabilitate și de creștere (PSC). Economia zonei euro a progresat mai rapid decât restul UE pe calea integrării economice și financiare, iar rezistența sa la șocurile externe a devenit mai puternică. În ansamblu, s-au realizat progrese în multe domenii, astfel cum se subliniază în cele ce urmează.

Politica monetară a stabilizat așteptările pe termen lung referitoare la inflație , la un nivel apropiat de definiția stabilității prețurilor formulată de Banca Centrală Europeană. Inflația a înregistrat o medie cu puțin peste 2% în primii zece ani de existență a UEM, scăzând de la 3% în anii 1990 și de la un nivel între 8% - 10% în anii 1970 și 1980. Ratele nominale ale dobânzilor au scăzut la o medie de aproximativ 5% din momentul introducerii monedei euro, comparativ cu 9% în anii 1990 și 12% în anii 1980. În termeni reali, ratele dobânzilor în UEM au scăzut la niveluri care nu mai fuseseră atinse de mai multe decenii, chiar în acele țări care beneficiau de cel mai ridicat nivel de stabilitate înainte de adoptarea monedei euro. Nu se poate nega faptul că, în ultima perioadă, inflația a crescut, în principal din cauza prețurilor ridicate la petrol și la produsele de bază, în timp ce turbulențele de pe piețele financiare au dus la condiții mai stricte de acordare a creditelor pentru gospodării și întreprinderi. Dar se așteaptă o revenire la o inflație scăzută și la condiții mai normale de acordare a creditelor, odată cu dispariția acestor presiuni externe, chiar dacă prețurile la petrol și la produsele de bază ar putea continua să manifeste o tendință ascendentă, dată fiind cererea puternică din partea țărilor în curs de dezvoltare care cunosc o creștere economică rapidă.

Politicile fiscale au susținut stabilitatea macroeconomică în UEM. Progresele înregistrate în ultimii ani în domeniul consolidării fiscale au fost impresionante și s-au concretizat printr-un deficit de numai 0,6% din PIB în 2007, comparativ cu o medie de 4%, atât în anii 1980, cât și în anii 1990. Reforma Pactului de stabilitate și de creștere din 2005 a contribuit nu numai la îmbunătățirea disciplinei, ci și la promovarea unei corectări mai durabile a deficitelor excesive prin descurajarea utilizării măsurilor derogatorii. Chiar dacă nu au fost eliminate în întregime, politicile fiscale prociclice au devenit, de asemenea, mai puțin frecvente. Prin urmare, datorită câștigurilor excepționale obținute din impozite în ultimii ani, nicio țară din zona euro nu a avut un deficit mai mare de 3% în 2007, iar deficitul global al zonei euro (0,6% din PIB în 2007) a atins cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. Într-adevăr, în 2007, zece din cele cincisprezece țări ale zonei euro fie au înregistrat un excedent bugetar, fie s-au aflat într-o poziție bugetară foarte apropiată de echilibru.

UEM a favorizat integrarea economică și a piețelor . Dispariția riscului asociat cursului de schimb și diminuarea costurilor tranzacționale transfrontaliere au contribuit la dezvoltarea pieței unice și la integrarea piețelor de produse. Fluxurile comerciale din interiorul zonei euro reprezintă în prezent o treime din PIB-ul zonei, față de un sfert acum zece ani, iar estimările disponibile arată că jumătate din această creștere se datorează eliminării volatilității cursului de schimb. În plus, investițiile străine directe din interiorul zonei euro ating în acest moment o treime din PIB, comparativ cu o cincime, cât valorau acestea inițial. În zona euro se preconizează că două treimi din această creștere pot fi atribuite în mod direct creării monedei unice. La rândul lor, aceste evoluții au generat economii de scară importante, au stimulat concurența și au avut efecte notabile asupra creșterii productivității. De asemenea, reducerea primelor de risc încorporate în costul de capital a favorizat formarea de capital, care reprezintă în prezent aproape 22% din PIB, un nivel care nu a mai fost atins de la începutul anilor 1990. În general, prin intermediul acestor canale diferite, se estimează că moneda unică a stimulat productivitatea muncii pe oră cu 5%, de la introducerea monedei euro.

Euro a acționat ca un catalizator puternic pentru integrarea pieței financiare . Piețele monetare interbancare din zona euro s-au integrat pe deplin, în timp ce tranzacțiile interbancare transfrontaliere au crescut în mod constant din 1999. Consolidarea interbancară transfrontalieră s-a accelerat, cele mai importante șaisprezece grupuri bancare deținând în acest moment peste 25% din activele lor UE în afara țării lor de origine. S-a conturat o piață semnificativă în sectorul privat al obligațiunilor exprimate în euro, cu o emisiune brută anuală de peste 1 000 miliarde EUR, în prezent depășind în mod considerabil aproximativ cele 800 miliarde EUR finanțate prin emisiunile din sectorul public. De asemenea, piețele de acțiuni s-au integrat mai rapid decât în alte părți, cota de acțiuni deținute în alte țări din zona euro crescând de la 20% la 40%. Infrastructura pieței financiare s-a dezvoltat și s-au înregistrat progrese în domeniul serviciilor financiare transfrontaliere en gros, în timp ce zona unică de plăți în euro este menită să elimine diferențele între plățile cu amănuntul naționale și transfrontaliere. În paralel, un anumit grad de convergență în domeniul reglementărilor și al practicilor de supraveghere a fost deja realizat prin punerea în aplicare a planului de acțiune pentru serviciile financiare și prin funcționarea comitetelor Lamfalussy.

UEM a îmbunătățit rezistența zonei euro la evoluțiile externe adverse . În primii zece ani de existență, zona euro fost expusă la o serie de șocuri externe asociate ciclului economic mondial, cel mai semnificativ fiind explozia bulei dotcom , care a avut drept efect recesiunea din SUA la începutul anilor 2000. Cu toate acestea, încetinirea care a urmat în zona euro la începutul deceniului a fost considerabil mai redusă față de cazurile comparabile, anterioare adoptării monedei unice. În prezent, zona euro pare din nou protejată de efectele cele mai perturbatoare ale turbulențelor financiare mondiale actuale. Stabilizarea așteptărilor referitoare la inflație a contribuit la acest nivel sporit de adaptare, astfel cum au făcut-o și reformele realizate în cadrul strategiei de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă și disciplina bugetară reînnoită odată cu reforma Pactului de stabilitate și de creștere.

UEM a adus avantaje semnificative țărilor membre angajate în procesul de recuperare a decalajului economic . Contextul de stabilitate macroeconomică și ratele scăzute ale dobânzilor, împreună cu sprijinul politicii de coeziune și al Fondurilor structurale și de coeziune, au creat condițiile pentru accelerarea procesului de recuperare a decalajului economic; efectele pozitive ale politicilor economice solide au fost consolidate prin dezvoltarea și integrarea piețelor financiare naționale în restul zonei euro. În consecință, nu este deloc surprinzător faptul că participarea la UEM este foarte atrăgătoare pentru cele douăsprezece state membre care au aderat la UE din 2004; de altfel, trei s-au alăturat deja cu succes zonei euro și Slovacia este gata să adere în 2009.

Euro s-a impus ca a doua monedă internațională la nivel mondial . În 2004, titlurile de creanță internaționale exprimate în euro le-au depășit pe cele exprimate în dolari SUA, în timp ce procentajul de împrumuturi bancare în euro acordate de băncile din zona euro debitorilor din afara acestei zone se ridică în prezent la 36%, comparativ cu 45% în dolari SUA. Euro este cea de-a doua monedă cel mai activ tranzacționată pe piețele de schimb internaționale din întreaga lume și este utilizată în peste o treime din toate operațiunile de schimb internaționale. Utilizarea oficială a euro a crescut, cota internațională a rezervelor oficiale exprimate în euro crescând de la 18% în 1999, la peste 25% în 2007. De asemenea, rolul său în calitate de monedă de facturare sau de decontare a cunoscut o tendință ascendentă, fiind utilizat în peste 50% din schimburile comerciale exterioare zonei euro. De asemenea, euro a devenit foarte important în multe țări terțe, în special în cele candidate la zona euro și cele vecine UE, în prezent aproximativ 60% din schimburile comerciale ale acestora fiind facturate în euro.

Zona euro a devenit un pol de stabilitate pentru Europa și pentru întreaga economie mondială . Datorită statutului internațional tot mai important al monedei euro și dimensiunii considerabile a economiei zonei euro, politicile economice din cadrul UEM au din ce în ce mai mult un impact mondial. Cu o poziție externă echilibrată, un cadru macroeconomic credibil și un sistem financiar solid, zona euro a contribuit la evoluția ordonată a economiei mondiale, inclusiv pe durata turbulențelor puternice din ultimele luni.

Zona euro a dezvoltat o structură eficientă de guvernanță economică . Deși responsabilități majore în domeniul politicii economice rămân la nivel național, statele membre au realizat că, pentru funcționarea eficientă a UEM, sunt necesare finanțe publice solide și piețe de produse, de forță de muncă și financiare flexibile și integrate. Reforma Pactului de stabilitate și de creștere din 2005 a sporit participarea guvernelor naționale la guvernanța bugetară. Și strategia de la Lisabona revizuită pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, instrumentul cheie al coordonării politicilor economice UE, afirmă în mod clar, în orientarea nr. 6, că statele membre trebuie își aducă „contribuția la dinamismul și la buna funcționare a UEM”. Eurogrup a fost forumul principal în care miniștrii de Finanțe din zona euro au abordat aspecte referitoare la moneda unică, dincolo de misiunea de supraveghere și coordonare instituite prin tratat. Deoarece caracterul său informal încurajează dezbaterile deschise și sincere, Eurogrup este bine plasat pentru a dezvolta puncte de vedere comune și poziții clare în domeniul problematicii macroeconomice referitoare la zona euro. În timp, acesta a dobândit tot mai multă vizibilitate și importanță, mai ales de când și-a desemnat primul președinte permanent, în ianuarie 2005. Pe plan internațional, acțiunea comună adoptată de zona euro a dus la o mai mare influență externă, astfel cum a dovedit implicarea troicăi Eurogrup – președintele Eurogrup, președintele Băncii Centrale Europene și Comisarul pentru Afaceri Economice și Monetare – în dialogurile bilaterale cu China și alte state și în consultările multilaterale, desfășurate anul trecut sub egida FMI, privind dezechilibrele mondiale.

Toate aceste evoluții pozitive au atins punctul culminant odată cu crearea unui număr record de 16 milioane de locuri de muncă în timpul primilor zece ani de existență a UEM în zona euro. Gradul de ocupare a forței de muncă a crescut cu aproape 15% de la introducerea monedei unice, în timp ce șomajul a scăzut la aproximativ 7% din forța de muncă, cea mai scăzută rată în ultimii cincisprezece ani. Un alt element important: creșterea locurilor de muncă a depășit-o pe cea din în alte economii mature, inclusiv Statele Unite. Aceste îmbunătățiri sunt datorate atât reformelor piețelor forței de muncă, cât și reformelor sistemelor de protecție socială, efectuate în contextul strategiei de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă și cadrului de coordonare și supraveghere a UEM, precum și moderării nivelului salarial, care a caracterizat majoritatea țărilor din zona euro. Aceasta demonstrează în mod clar că forța de muncă europeană este aptă să facă față unor noi provocări și să efectueze schimbările necesare care vor duce, în cele din urmă, la crearea de noi locuri de muncă și la o creștere economică mai accentuată.

PROVOCĂRILE CU CARE TREBUIE SĂ SE CONFRUNTE ÎN CONTINUARE UEM, AMPLIFICATE DE NOILE TENDINȚE GLOBALE

În general, imaginea UEM în primii zece ani de existență este una extrem de pozitivă. Cu toate acestea, nu au fost îndeplinite toate așteptările.

Cu aproximativ 2% pe an, potențialul de creștere rămâne prea scăzut . Cu toate că gradul de ocupare a forței de muncă a crescut și în ciuda impactului pozitiv al monedei unice, creșterea productivității a scăzut de la 1½ % în anii 1990 la în jur de 1% în acest deceniu. În consecință, venitul pe cap de locuitor din zona euro a rămas 70% din venitul pe cap de locuitor al Statelor Unite. În timp ce majoritatea economiilor mai mici din zona euro au înregistrat rezultate excepționale, potențialul de creștere economică ar fi trebuit să fie semnificativ mai mare în unele dintre cele mai mari state membre.

În plus, există diferențe semnificative și persistente între țări în ceea ce privește inflația și costurile salariale unitare. Tendința existenței unor diferențe persistente între statele membre din zona euro se datorează, în parte, lipsei unei capacități de reacție a prețurilor și a salariilor, care nu s-au ajustat treptat în cazul diferitelor produse, sectoare și regiuni. Acest lucru a dus la pierderi acumulate de competitivitate și dezechilibre externe importante, care necesită lungi perioade de adaptare în cadrul UEM. În principal, această adaptare prelungită reflectă faptul că reformele structurale au fost mai puțin ambițioase decât în perioada premergătoare lansării euro. Piețele produselor din zona euro sunt în continuare doar parțial integrate, iar furnizarea de servicii transfrontaliere rămâne insuficientă, ca, de altfel, la nivelul întregii Uniuni Europene.

Ca monedă internațională, euro reprezintă un avantaj semnificativ pentru toți membrii zonei euro și pentru UE în general. Cu toate acestea, lipsa unei strategii internaționale clare și absența unei voci puternice în forurile internaționale presupune costuri pentru zona euro în contextul unei lumi din ce în ce mai globalizate. Efectele dezechilibrelor economice mondiale care au intervenit începând cu mijlocul anilor 1990 au început să își facă simțită prezența: rate de schimb extrem de volatile și presiune puternică exercitată asupra acordurilor de stabilitate financiară. Creșterea rapidă a cererii de energie și de alte resurse primare limitate din partea economiilor emergente întâmpină dificultăți legate de ofertă, având drept consecință creșterea prețurilor la petrol, alimente și alte produse de bază. În acest context instabil, moneda unică constituie un scut și poate plasa zona euro într-o poziție unică, și anume aceea de actor principal pe scena politică internațională în eliminarea riscurilor conexe. Cu toate acestea, potențialul său este insuficient valorificat, întrucât zona euro nu dispune nici de o strategie internațională clar definită, nici de o reprezentare internațională eficientă.

În final, imaginea publică a monedei euro nu reflectă pe deplin performanțele economice ale UEM. Moneda euro este adesea utilizată ca țap ispășitor pentru performanțele economice slabe, care sunt, în realitate, rezultatul unor politici inadecvate la nivel național. Mai mult, cetățenii din anumite țări cred că prețurile au crescut semnificativ datorită introducerii euro. Într-adevăr, chiar dacă nivelul global al inflației a fost afectat doar marginal în momentul schimbării, creșteri ocazionale, abuzive, ale prețurilor în anumite sectoare și în anumite țări au afectat imaginea monedei euro și continuă să facă acest lucru. În același timp, lipsa de dezvoltare a dimensiunii economice a Uniunii Economice și Monetare, în comparație cu dimensiunea monetară, a contribuit, de asemenea, la ideea că zona euro este incapabilă să facă față provocărilor celor mai importante cu care se confruntă, consolidând imaginea sa publică defavorabilă.

În mod evident, sunt încă multe lucruri de realizat. Dar dincolo de îndeplinirea obiectivelor inițiale, programul politic al UEM pentru următorii zece ani va fi dominată de apariția unor noi provocări la nivel internațional, care vor amplifica punctele slabe ale UEM descrise mai sus.

- Globalizarea progresează rapid , economiile emergente fiind în concurență cu economiile dezvoltate în ceea ce privește activitățile industriale care necesită o mână de lucru slab calificată și, din ce în ce mai mult, în activitățile cu o valoare adăugată mai ridicată. Globalizarea oferă oportunități majore pentru creșterea pieței, prețuri mai scăzute, o mai mare posibilitate de alegere pentru consumatori și o creștere în eficiență pentru producători. Cu toate acestea, globalizarea exercită și presiuni asupra capacității de adaptare a membrilor zonei euro, întrucât noi activități vor trebui să înlocuiască industriile în declin, și cercetarea, inovarea și capitalul uman devin factori și mai importanți de dinamism economic. În plus, globalizarea sporește necesitatea ca zona euro să aibă un rol efectiv în guvernanța economică și financiară la nivel internațional.

- Prețurile la alimente și la energie sunt în creștere, din cauza creșterii rapide a economiei mondiale și a schimbării modelelor de consum în economiile emergente. De asemenea, se intensifică impactul economic al schimbărilor climatice. Această evoluție ar putea afecta creșterea și ar putea compromite distribuția veniturilor și a averii, având în vedere că tocmai cei mai săraci riscă să fie afectați în mod disproporționat. Situația este și mai complicată, dat fiind că obiectivul de a limita schimbările climatice și acela de a controla prețurile la alimente și la energie nu pot fi atinse cu ușurință în același timp. Aceste probleme pot afecta în mod diferit țările din zona euro, ceea ce subliniază necesitatea de a asigura o adaptare progresivă la șocuri.

- Între timp, populația din zona euro îmbătrânește rapid , așa cum se întâmplă peste tot. Prin urmare, numărul pensionarilor va crește, ceea ce va reduce potențialul de creștere economică. De fapt, se preconizează că, în următorii patruzeci de ani, raportul între populația activă și populația în vârstă se va înjumătăți în următoarele patru decenii, iar în cazul în care politicile rămân neschimbate, potențialul de creștere a zonei va scădea la puțin peste 1% pe an, de la aproximativ 2%, cât este în prezent. Îmbătrânirea populației, de asemenea, va exercita presiuni asupra cheltuielilor publice și, dacă nu se vor întreprinde reforme ale sistemelor de pensii și de sănătate, se estimează o creștere cu 4 puncte procentuale a cheltuielilor publice în cadrul PIB, în următorii patruzeci de ani. Îmbătrânirea populației reprezintă o provocare serioasă în ceea ce privește capacitatea de adaptare a zonei euro, precum și viabilitatea finanțelor sale publice și, la un nivel mai general, a sistemelor sale de securitate socială.

Aceste tendințe pe termen lung, ale căror efecte se simt din ce în ce mai mult, vor pune serioase probleme tuturor economiilor dezvoltate în ceea ce privește creșterea, stabilitatea macroeconomică, capacitatea de adaptare, viabilitatea sistemelor de protecție socială și distribuția veniturilor și a averii. Astfel, provocările cu care se confruntă zona euro vor fi foarte dificil de abordat, având în vedere potențialul său de creștere relativ scăzut, capacitatea sa redusă de adaptare , nivelul ridicat al datoriilor publice și puternica interdependență a economiilor din această zonă.

UN PROGRAM POLTIC CU TREI ELEMENTE PENTRU URMĂTORII ZECE ANI

Primii zece ani de existență a UEM au fost, în general, încununați de succes, însă experiența arată că există, totuși, câteva puncte slabe care trebuie ameliorate. Va fi necesară consolidarea stabilității macroeconomice dobândite cu greu, asigurând, în același timp: (a) sporirea potențialului de creștere precum și garantarea și creșterea bunăstării cetățenilor din zona euro; (b) o capacitate de adaptare treptată în contextul extinderii UEM la noi membri; și (c) protejarea efectivă a intereselor zonei euro în cadrul economiei mondiale. Este foarte important de menționat că aceste eforturi vor fi făcute într-un mediu mondial care a suferit schimbări majore din momentul lansării monedei euro; în caz contrar, consecințele vor fi cu mult mai grave decât în prezent.

Pentru a aborda aceste provocări, Comisia propune un program cu trei elemente:

- Programul de politică internă își propune aprofundarea supravegherii și coordonării politicii fiscale, extinderea supravegherii macroeconomice în cadrul UEM dincolo de politica fiscală și o mai bună integrare a reformei structurale în coordonarea politicii globale din cadrul UEM.

- Programul de politică externă își propune întărirea rolului zonei euro în guvernanța economică mondială.

- Ambele programe vor avea nevoie de un sistem mai eficient de guvernanță economică.

I. Programul politicii interne: o mai bună coordonare și supraveghere

Aprofundarea și extinderea supravegherii

Este necesară continuarea aplicării riguroase a componentei corective a Pactului de stabilitate și de creștere (PSC) și îmbunătățirea supravegherii în cadrul componentei preventive a PSC. Coordonarea politicii fiscale ar trebui să ghideze mai bine comportamentul bugetar de-a lungul întregului ciclu, adică atât în perioade favorabile, cât și în perioade nefavorabile. Este necesară aprofundarea supravegherii bugetare pentru a acoperi următoarele două domenii principale:

(i) garantarea viabilității finanțelor publice spre folosul generațiilor viitoare. La nivel național, adoptarea de cadre fiscale pe termen mediu ar putea contribui într-o mare măsură la stabilitatea și viabilitatea finanțelor publice. Pentru a fi eficiente, astfel de cadre ar trebui să conțină reguli privind cheltuielile bine concepute, care să permită stabilizatorilor fiscali automați să acționeze în limitele Pactului de stabilitate și de creștere, adaptând totodată structura cheltuielilor publice la necesitățile structurale și ciclice ale economiei. La nivelul zonei euro, ar trebui acordată o atenție specială monitorizării evoluției datoriei publice, iar obiectivele bugetare pe termen mediu ar trebui consolidate, pentru a face față pasivelor implicite. În plus, previziunile bugetare pe termen lung care identifică impactul îmbătrânirii populației asupra finanțelor publice pot să contribuie la eleborarea de strategii naționale privind viabilitatea finanțelor și să promoveze măsuri de reformare a sistemelor de pensii și de sănătate și de creștere a ratei de ocupare a forței de muncă.

(ii) îmbunătățirea calității finanțelor publice , altfel spus, utilizarea finanțelor publice într-un mod mai eficient, prin orientarea cheltuielilor publice și a sistemelor fiscale către activități mai favorabile creșterii și competitivității. Existența unor reforme privind programele de cheltuieli sociale care vizează asigurarea unei mai bune protecții a veniturilor odată cu consolidarea măsurilor de încurajare a muncii (flexicuritate) vor contribui, de asemenea, substanțial la sporirea viabilității și a calității finanțelor publice, asigurând, în același timp, că bugetele favorizează stabilitatea macroeconomică.

Dar dincolo de supravegherea bugetară, există o nevoie evidentă de a extinde supravegherea pentru a corecta dezechilibrele macroeconomice . Schimbările observate în statele membre, precum creșterea deficitelor de cont curent, divergențele persistente în materie de inflație sau tendințele de creștere dezechilibrată trebuie monitorizate, datorită faptului că apariția efectelor în lanț și interdependența crescândă a economiilor din zona euro înseamnă că astfel de schimbări reprezintă o preocupare nu numai pentru țara în cauză, ci pentru zona euro în ansamblul său. Bilanțul primilor zece ani de existență a UEM arată că, în timp ce integrarea piețelor, în special în sectorul serviciilor financiare, este benefică, în general, pentru UEM, în măsura în care contribuie la amortizarea turbulențelor macroeconomice, oferind posibilitatea de partajare a riscurilor și încurajând redistribuirea resurselor, aceasta poate accentua divergențele dintre țările participante, în cazul în care nu este însoțită de politici adecvate. Aceste divergențe pot fi lipsite de efect – reflectând procesul de recuperare sau chiar o adaptare normală - sau pot fi nefaste și pot rezulta dintr-o adaptare ineficientă. În acest caz, o supraveghere mai atentă ar ajuta țările respective să reacționeze rapid, înainte ca divergențele să se accentueze.

În final, o extindere a supravegherii țărilor candidate la zona euro, asemănătoare celei propuse pentru actualii membri ai zonei, va fi primordială pentru a-i ajuta să abordeze provocările legate de adoptarea monedei unice. Mulți dintre viitorii membri ai zonei euro înregistrează intrări masive de capital (reflectând perspectivele de creștere rapidă prelungită) și o dezvoltare rapidă a sectoarelor lor financiare, ambele putând să favorizeze creditul (în special de la un nivel scăzut) și să creeze dezechilibre externe. În prezent, supravegherea țărilor candidate la zona euro se efectuează prin evaluarea programelor de convergență. Cu toate acestea, este posibilă o politică de orientare și o supraveghere mai atente ale evoluțiilor economice, în special ale țărilor care participă la mecanismul de schimb valutar (ERM II), care constituie, în același timp, un element al criteriilor de adoptare a monedei euro și un instrument menit să încurajeze convergența nominală și reală durabilă. Acest lucru nu ar trebui să impună constrângeri suplimentare intrării în zona euro.

Supravegherea trebuie să aibă la bază instrumentele existente. Principalele instrumente de supraveghere a politicii fiscale și coordonarea politicii economice își au originea clară în tratat și în PSC. Punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în componenta colectivă a pactului va rămâne un element-cheie de descurajare a nerespectării dispozițiilor din tratat. PSC prevede definirea și evaluarea strategiilor bugetare pe termen mediu prin intermediul avizelor Consiliului în ceea ce privește programele de stabilitate naționale. În temeiul articolului 99 din tratat, „Statele membre își consideră politicile economice ca fiind o chestiune de interes comun și le coordonează în cadrul Consiliului”. Recomandările specifice zonei euro și fiecărei țări în parte din cadrul procesului de la Lisabona sunt instrumente importante pentru orientare și supraveghere. Cu toate acestea, este posibilă ameliorarea modului de utilizare a acestor instrumente. Din analiza primilor zece ani de existență a UEM reiese faptul că este necesară consolidarea componentei preventive a PSC, după cum s-a aprobat de către Consiliul ECOFIN[2], pentru a sprijini îndeplinirea politicilor bugetare durabile și pentru a aborda chestiuni mai vaste care ar putea afecta stabilitatea macroeconomică a unei țări și funcționarea globală a UEM. Aceste instrumente, bazate pe tratat, sunt însoțite de un proces de revizuire bugetară pe termen mediu realizat de Eurogroup în primăvara fiecărui an. Până acum acest mecanism de evaluare între egali a pus accentul pe supravegherea bugetară, dar ar trebui să-și diversifice activitatea, pentru a eficientiza această supraveghere prevăzută în tratat.

O mai bună integrare a politicilor structurale în procesul de coordonare

Zona euro are un interes special în reușita reformelor structurale. Accelerarea reformelor reprezintă o necesitate absolută pentru zona euro și un element binevenit, fără îndoială, la nivelul întregii Uniuni Europene. Este important să subliniem că ameliorarea comportamentului pieței va avea un dublu efect pozitiv: va contribui la creșterea nivelului de trai pe termen lung, asigurând totodată o mai bună adaptare la șocuri și va favoriza stabilitatea macroeconomică. Rezultatele empirice ale analizei noastre arată că, în țările care au adoptat moneda unică, reformele structurale prezintă „multiplicatori” mai ridicați decât oriunde: altfel spus, atunci când întreprind reforme structurale, aceste țări pot beneficia de mai multe avantaje, în timp ce țările care rămân în urmă riscă să plătească un preț mai ridicat din cauza lipsei de acțiune din punct de vedere al reformelor. Strategia de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, care a contribuit la înscrierea reformelor structurale în programul politic, permite identificarea domeniilor în care se impun acțiuni urgente prin intermediul orientării nr. 6 privind zona euro și al recomandărilor specifice zonei euro. Într-o abordare axată pe un parteneriat între Comisie și statele membre, strategia de la Lisabona formează baza direcției unui proces de reformă atât în zona euro cât și în țările considerate individual.

Eliminarea ultimelor obstacole care împiedică integrarea piețelor produselor este esențială pentru buna funcționare a zonei euro. Cu toate acestea, în ciuda impulsului dat de UEM și programul pieței unice pentru crearea de economii mai deschise și mai competitive, slaba creștere a productivității și barierele la intrare, în special în ceea ce privește serviciile, constituie încă un obstacol în calea adaptării eficiente la circumstanțele economice în schimbare din zona euro și mențin presiunea asupra prețurilor. Inovarea și răspândirea tehnologiei, elemente importante pentru sporirea concurenței și a productivității, sunt rămase în urmă în statele membre din zona euro. Sistemul de monitorizare a pieței propus în cadrul revizuirii pieței unice ar trebui folosit pentru a viza în special aceste neajunsuri.

Zona euro are nevoie de piețe de lucru care să funcționeze mai bine pentru a favoriza adaptarea într-o economie globalizată și mărirea potențialului de creștere în perspectiva îmbătrânirii populației. Este posibil ca o mai mare flexibilitate a salariilor, o diferențiere mai clară între sectoare, activități și regiuni, precum și investiții în capitalul uman să contribuie la creșterea competitivității și să permită o mai bună redistribuire a resurselor în caz de șoc. În cadrul strategiei de la Lisabona, au fost întreprinse numeroase reforme pentru creșterea gradului de utilizare a forței de muncă, reforme care au dat roade. Cu toate acestea, progresele variază în funcție de țară și, de aceea, ar trebui să rămână o parte esențială a strategiilor de reformă în următorii zece ani. Reformele programelor de cheltuieli sociale și ale politicilor active ale pieței muncii ar trebui să aibă ca scop oferirea unei mai bune protecții a veniturilor, consolidând, în același timp, măsurile de încurajare a muncii.

Zona euro poate beneficia de avantaje comparativ mai mari din promovarea integrării financiare a UE S-a realizat un progres semnificativ în domeniul integrării piețelor financiare ale UE, dar sunt necesare eforturi suplimentare în vederea consolidării eficienței și gradului de lichiditate ale piețelor financiare din zona euro. Acest lucru ar facilita adaptarea economică prin intermediul partajării riscurilor și ar promova o transmitere mai uniformă a politicii monedei unice în interiorul zonei euro. Este nevoie de un efort sporit în special pentru promovarea ofertei transfrontaliere de servicii financiare cu amănuntul, îmbunătățirea eficienței finanțării guvernamentale și la nivel de întreprinderi prin credit obligatar precum și reducerea costurilor de reglementare și de supraveghere pentru intermediarii financiari care operează într-un mediu multi-jurisdicțional. Având în vedere responsabilitatea partajată a Eurosistemului și a statelor membre participante în ceea ce privește asigurarea stabilității financiare a zonei euro în ansamblul său, există o necesitate sporită a unei cooperări transfrontaliere mai puternice în ceea ce privește acordurile de prevenire, gestionare și soluționare a crizelor în paralel cu integrarea financiară. Ținând seama de aceste considerații specifice legate de eficiență și stabilitate și învățând din lecțiile turbulențelor financiare actuale, zona euro ar trebui să joace un rol important în promovarea programului UE de integrare financiară și în consolidarea acordurilor de stabilitate financiară ale UE.

Prin urmare, pentru a profita pe deplin de potențialul UEM, este necesară consolidarea stimulentelor pentru continuarea reformelor în zona euro. Integrarea politicilor structurale în procesul de coordonare al zonei euro poate oferi sprijin pe trei căi: (a) Recomandările adresate zonei euro în ansamblul său și recomandările specifice fiecărei țări în cadrul Orientărilor integrate ale strategiei de la Lisabona constituie baza coordonării reformelor structurale; trebuie organizată o monitorizare mai atentă a punerii lor în aplicare. (b) Reforma din 2005 a Pactului de stabilitate și creștere a creat posibilitatea ca, în momentul evaluării progreselor realizate pentru atingerea obiectivelor bugetare pe termen mediu, să se țină seama de reformele structurale care sunt costisitoare pentru buget, pe termen scurt, dar benefice pe termen lung în ceea ce privește creșterea și viabilitatea fiscală. Pentru a garanta respectarea angajamentelor înscrise în PSC, ar putea fi înființat un mecanism de evaluare reciprocă pe baza cadrului analitic dezvoltat în cadrul strategiei de la Lisabona și a informațiilor exante oferite de statele membre. (c) Pentru a obține o mai bună succesiune a reformelor ar trebui să se acorde o prioritate specială îmbunătățirii funcționării piețelor financiare. Aceasta nu numai că ar avea efecte pozitive asupra creșterii și a adaptării, ci ar contribui, de asemenea, la stimularea inițiativelor pentru realizarea altor reforme structurale, prin faptul că se accentuează avantajele acestora pe termen lung și se permite capitalului să migreze spre noi oportunități de investiții generate de aceste reforme structurale.

II. Programul politicii externe: consolidarea rolului interna țional al zonei euro

Statutul internațional al monedei euro prezintă avantaje, responsabilități și riscuri . Acesta contribuie la dezvoltarea industriei financiare în Europa, produce venituri din dreptul de emitere, prin utilizarea euro ca monedă de rezervă și reduce expunerea la instabilitatea cursului de schimb, prin dezvoltarea stabilirii prețurilor și a facturării în euro. Dar ținând seama de amploarea zonei euro, deciziile politice și dezvoltările economice în cadrul UEM sunt resimțite în exterior, nu în ultimul rând deoarece piețele financiare globale se comportă ca un vector de transmisie internațională din ce în ce mai puternic. Există și riscuri, întrucât consolidarea statutului internațional al euro expune zona euro la transferurile cu efect perturbator ale activelor monetare în portofolii între principalele monede internaționale și clasele de active. În ansamblu, dezvoltarea statutului euro ca o monedă internațională și puterea combinată a economiei din zona euro au modificat regulile jocului pentru membrii UEM și pentru partenerii internaționali ai acestora.

Prin urmare, zona euro trebuie să își construiască o strategie internațională pe măsura statutului internațional al monedei sale. Urmare a unui prim deceniu încununat de succes, zona euro, care reprezintă deja un pol de stabilitate pentru vecinii săi, este solicitată să dezvolte o strategie clară și cuprinzătoare în afacerile economice și financiare internaționale. Aceasta trebuie să joace un rol mai activ și mai hotărât deopotrivă în forurile multilaterale și prin dialoguri bilaterale cu parteneri strategici. Trebuie să îmbunătățească coordonarea și să definească poziții comune și – atunci când este cazul – un mandat comun pentru aceste chestiuni. Aceasta trebuie să aibă o singură voce în aspectele legate de politicile privind cursul de schimb și să își asume responsabilitățile în chestiuni legate de stabilitatea financiară și supravegherea macroeconomică. La aceste nevoi se adaugă riscul ca procesul de corectare a dezechilibrelor globale să afecteze disproporționat competitivitatea zonei euro și a membrilor acesteia.

Cea mai eficientă cale de aliniere a influenței efective a zonei euro cu importanța sa economică este dezvoltarea de poziții comune și consolidarea reprezentării sale, în ultimă instanță deținând o reprezentare unică în cadrul instituțiilor și forurilor internaționale relevante. Acesta este un obiectiv ambițios, dar progresul programului extern va depinde în primul rând de un sistem mai eficient de guvernanță a zonei euro. Cu toate că UE și zona euro sunt considerate de către alte țări ca fiind supra-reprezentate în organizațiile internaționale (atât în ceea ce privește numărul de reprezentanți, cât și drepturile de vot), influența zonei euro în forurile internaționale nu este încă la înălțimea importanței sale economice. Consolidarea reprezentării zonei euro ar întări puterea sa de negociere pe plan internațional și ar reduce costurile coordonării internaționale, atât pentru zona euro, cât și pentru partenerii săi cheie. De asemenea, ar oferi posibilitatea țărilor cu o piață emergentă să își sporească participarea în cadrul instituțiilor financiare internaționale, de care este atât de multă nevoie.

III. Promovarea unei guvernări eficiente a UEM

Sistemul de guvernanță economică al UEM trebuie să facă față provocărilor cu care se confruntă zona euro. Acestea fiind spuse, repartiția actuală a responsabilităților între instituții și instrumentele care guvernează comportamentul politicii economice a UEM este, în ansamblu, corectă. Cu toate acestea, există o nevoie clară de a adapta instituțiile și practicile pentru a face față noilor provocări politice.

O implicare fermă a tuturor statelor membre UE în cadrul Consiliului ECOFIN este primordială pentru asigurarea unei funcționări eficiente a UEM. Încă de la început, Consiliul ECOFIN a reprezentat forumul de luare a deciziilor de politică economică în UE și, în perspectiva unei convergențe sporite între zona euro și UE, acesta ar trebui să continue să dețină un rol central în sistemul de guvernanță economică a UEM, prin integrarea mai completă a chestiunilor legate de UEM în cadrul activităților sale. În special, Consiliul ECOFIN ar putea insista în vederea unei abordări mai coerente în cadrul propriilor domenii de competență – respectiv politica macroeconomică, piețe financiare și fiscalitate – pentru a asigura sinergii pozitive între acestea. Tratatul actual acordă posibilități vaste pentru o coordonare și o supraveghere mai largi în ansamblul UE. Mai mult, în timp ce noul Tratat de la Lisabona, odată ratificat, va consolida rolul miniștrilor de finanțe din statele membre ale zonei euro privind chestiuni legate de funcționarea UEM, toate discuțiile pe aceste teme vor avea loc în cadrul Consiliului ECOFIN.

Eurogrupul ar trebui să continue să constituie o platformă pentru consolidarea și lărgirea politicii de coordonare și supraveghere în cadrul UEM. În ceea ce privește supravegherea fiscală, coordonarea ex ante a politicii bugetare prin raportul intermediar de trecere în revistă a stadiului de executare a bugetului ar trebui să vizeze orientarea comportamentelor bugetare în cadrul ciclului bugetar, ca modalitate de abordare a oricăror distorsiuni prociclice. Ținând cont de provocarea legată de îmbătrânirea populației, o sarcină majoră o reprezintă creșterea eficienței componentei preventive a Pactului de stabilitate și creștere, încurajând realizarea obiectivelor ambițioase pe termen mediu. Pentru a evita crearea de dezechilibre și divergențe excesive între statele din zona euro, Eurogrupul ar trebui să schimbe opinii, să dezvolte orientări de politică și să monitorizeze respectarea acestora de către statele membre în domenii care favorizează capacitatea de adaptare și stabilitatea macroeconomică. „Mecanismul de evaluare reciprocă” – discuții multilaterale privind evoluțiile relevante dint-un stat sau mai multe state – ar trebui consolidate pentru a încuraja miniștrii de finanțe să abordeze temele și politicile naționale dintr-o perspectivă a zonei euro. Mai mult, Eurogrupul ar trebui să acorde o atenție sporită monitorizării recomandărilor de la Lisabona privind zona euro în vederea dezvoltării potențialului de creștere și a creșterii competitivității prin intermediul reformelor structurale.

Comisia ar trebui să joace un rol important, de sprijinire în asigurarea funcționării eficiente a UEM. Comisia este chemată să încurajeze coordonarea politicilor, internalizând dimensiunea UEM în propunerile sale de politică. Aceasta ar trebui să își întărească supravegherea fiscală și macroeconomică și să promoveze pe mai departe integrarea economică și financiară. În cadrul rolului său de supraveghere, Comisia ar trebui să își consolideze evaluarea progreselor economice și financiare ale zonei euro, concentrându-se, în special, asupra efectelor măsurilor de politică națională. În cooperare cu statele membre, ar trebui continuată activitatea de îmbunătățire a acurateței indicatorilor fiscali ciclici și structurali. În ceea ce privește agenda internațională, Comisia trebuie să își consolideze rolul său în dialogurile și forurile internaționale. Pe scurt, Comisia trebuie să sprijine eforturile de îmbunătățire a UEM, atât intern cât și extern, prin asumarea responsabilităților care i-au fost încredințate prin tratat ca gardian al politicilor economice solide. În acest scop, Comisia ar trebui să depună eforturi pentru a exploata mai bine instrumentele oferite de tratat.

Noul Tratat, odată ratificat, va permite consolidarea cooperării și a supravegherii politicilor economice în zona euro. Articolul 136 din noua variantă a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene va oferi posibilitatea de „a adopta măsuri specifice statelor din zona euro: în vederea consolidării cooperării și supravegherii disciplinei lor bugetare; și elaborării de orientări de politică economică pentru acestea, asigurându-se că acestea sunt compatibile cu orientările adoptate pentru întreaga Uniune și că fac obiectul unei supravegheri”. Mai mult, tratatul ar urma să consolideze rolul Comisiei de „arbitru” independent în contextul supravegherii multilaterale, articolul 121 oferind posibilitatea Comisiei de a emite „avertismente” directe unui stat membru ale cărui politici economice nu sunt conforme cu orientările generale sau riscă să pună în pericol funcționarea corectă a UEM.

Sistemul de guvernanță al UEM trebuie să asigure continuarea armonioasă a extinderii zonei euro . În următorii zece ani, zona euro ar trebui să se extindă pentru a cuprinde majoritatea actualelor state membre UE și asigurarea faptului că acest proces se derulează corespunzător va garanta funcționarea eficientă a economiei zonei euro în viitor. Pe durata participării la ERM II, statele ar trebui să profite de contextul unei stabilități macroeconomice consolidate pentru a adopta politici macroeconomice și structurale solide. După cum prevede tratatul, Comisia ar trebui să furnizeze evaluări corecte și periodice ale viabilității progresului în procesul de convergență. Eurogrupul și ECOFIN au, la rândul lor, o responsabilitate specială de a consolida încrederea, de a supraveghea progresele economice și de a oferi orientările necesare în ceea ce privește politicile și reformele necesare în vederea realizării convergenței reale și nominale a viitorilor membrii ai zonei euro.

Este necesar, de asemenea, să se îmbunătățească dialogul privind UEM între instituțiile UE și cu publicul larg . Comisia ar trebui să dezvolte dialogul și consultarea cu Parlamentul European, în special, precum și cu alte părți interesate la nivel european și național. Tot astfel, Eurogrupul ar trebui să continue dialogul cu BCE, Parlamentul European și partenerii sociali din zona euro. Toate aceste instituții, în primul rând Comisia, ar trebui să îmbunătățească comunicarea către public pe teme legate de UEM. Este nevoie, în special, de a explica avantajele semnificative la nivel macro și microeconomic, cum ar fi rolul său de scut de protecție în timpul recentelor turbulențe financiare, precum și contribuția semnificativă și benefică a politicilor economice în UEM.

CONCLUZII

UEM este un succes răsunător. Pe parcursul a celor zece ani de existență, aceasta a asigurat stabilitatea macroeconomică, a încurajat integrarea economică a Europei – nu în ultimul rând prin valurile succesive de extindere – a sporit capacitatea de adaptare la șocurile nefavorabile și a devenit un pol de stabilitate regional și global. Acum mai mult decât oricând, moneda unică și cadrul politic care stă la baza acesteia se dovedesc a fi un atu major. Cu toate acestea, există potențial pentru a beneficia și mai mult de avantajele UEM. Acest lucru – împreună cu provocările urgente legate de globalizare, limitarea resurselor naturale, schimbările climatice și îmbătrânirea populației - necesită o coordonare consolidată a politicilor economice, un progres suplimentar în privința reformelor structurale, un rol global mai puternic al zonei euro și un angajament constant al statelor membre pentru realizarea acestor obiective. Faptul că unele dintre efectele acestor tendințe mondiale se resimt în prețurile ridicate ale energiei, alimentelor și altor produse de bază, precum și în turbulențele financiare și ajustările cursului de schimb la nivel mondial subliniază importanța unei acțiuni imediate.

Punerea în aplicare a programului politic intern și extern, precum și îmbunătățirea guvernanței după cum se prevede în prezenta comunicare vor parcurge un drum lung spre abordarea provocărilor cu care se confruntă zona euro și economia mondială. De asemenea, aceasta va avea efecte pozitive importante pentru toți membrii UE:

- UEM rămâne o etapă importantă a integrării UE . Cu toate că obiectivele și realizările acesteia sunt predominant economice, UEM nu a fost niciodată doar un proiect economic. Încă de la început UEM a fost concepută ca un pas crucial în procesul de integrare. Acest rol a devenit din ce în ce mai puternic din 2004, odată cu extinderea UE de la 15 la 27 de membri, toate statele membre care au aderat de curând pregătindu-se să adopte moneda euro. Perspectiva aderării la zona euro a fost unul dintre principalele motoare ale convergenței acelor țări cu standardul de viață al UE.

- O UEM care funcționează bine este un atu major pentru întreaga UE , nu în ultimul rând deoarece marea majoritate a statelor UE, dacă nu toate, vor deveni, la un moment dat, membre ale UEM. O economie înfloritoare a zonei euro va contribui la bogăția și dinamismul întregii UE, consolidând sprijinul public al integrării UE, atât în interiorul, cât și în exteriorul zonei euro.

- O UEM puternică va favoriza, de asemenea, rolul conducător al UE în economia mondială. O zonă euro care funcționează bine va permite UEM să joace un rol puternic pe plan extern, atât în sfera macroeconomică, cât și în domeniul supravegherii și reglementării financiare mondiale. Dacă UEM își dovedește capacitatea de a consolida rolul extern al zonei euro și de a-și asuma responsabilitățile sale la nivel mondial, acest lucru va avea efecte pozitive asupra altor domenii de politică în care UE aspiră la un rol de prim plan mondial, cum ar fi dezvoltarea durabilă, ajutorul pentru dezvoltare, politica comercială, concurența și drepturile omului.

Pentru punerea în aplicare a acestui program global este nevoie de voință politică și fermitate. Însuși succesul UEM arată că inițiativa și ambiția politică pot genera avantaje economice, sociale și politice considerabile. Dar, pentru a beneficia pe deplin de aceste avantaje, este crucială participarea continuă a tuturor părților. În consecință, Comisia va încuraja o discuție amplă în a doua jumătate a anului 2008 pe aceste teme și va promova ajungerea la un consens larg privind elementele esențiale ale acestui program cu celelalte instituții, precum și cu organele relevante și părțile interesate. La finalul acestei discuții, Comisia va înainta propuneri concrete corespunzătoare.

[1] SEC(2008) 553 „EMU@10 : succese și provocări după 10 ani de Uniune Economică și Monetară”.

[2] COM(2007) 316.