52007PC0546

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 21.9.2007

COM(2007) 546 final

2002/0222 (COD)

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN

în conformitate cu articolul 251 alineatul (2) paragraful al doilea din Tratatul CE privind poziţia comună adoptată de Consiliu în vederea adoptării unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului privind contractele de credit pentru consumatori

2002/0222 (COD)

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN

în conformitate cu articolul 251 alineatul (2) paragraful al doilea din Tratatul CE privind poziţia comună adoptată de Consiliu în vederea adoptării unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului privind contractele de credit pentru consumatori

1. CONTEXT

Data transmiterii propunerii către PE şi către Consiliu (document COM(2002) 443 final – 2002/0222 (COD): | 12 septembrie 2002 |

Data avizului Comitetului Economic şi Social: | 17 iulie 2003 |

Data avizului Parlamentului European (prima lectură) | 20 aprilie 2004 |

Data transmiterii primei propuneri modificate | 29 octombrie 2004 |

Data transmiterii celei de-a doua propuneri modificate | 7 octombrie 2005 |

Data acordului politic în cadrul Consiliului pentru competitivitate | 21 mai 2007 |

Data adoptării poziţiei comune | 20.9.2007 |

2. OBIECTUL PROPUNERII COMISIEI

Propunerea pentru o nouă directivă privind creditul de consum urmăreşte un dublu obiectiv: asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi lansarea unui proces menit să stabilească condiţiile necesare unei veritabile pieţe interne a creditului de consum.

Directiva din 1987 se baza pe un grad minim de armonizare. Aproape toate statele membre au depăşit, într-o măsură mai mare sau mai mică, aceste standarde, ceea ce a împiedicat crearea unei pieţe unice. Armonizarea totală a celor cinci module esenţiale ale directivei menţionate (informaţii precontractuale şi contractuale, rata dobânzii anuale efective (DAE), dreptul de retractare şi dreptul la rambursare anticipată) are drept scop să contribuie la crearea unei pieţe unice a creditului de consum, deoarece creditorii nu vor fi nevoiţi să îşi adapteze produsele la diferitele legislaţii naţionale ale statelor membre.

Directiva în vigoare privind creditele de consum (87/102/CE) a fost adoptată în 1987 şi prevede doar măsuri de bază în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor. Evoluţiile recente ale pieţei au arătat necesitatea adaptării acestor norme.

3. COMENTARII CU PRIVIRE LA POZIţIA COMUNă

3.1 Observaţii generale

Pentru Comisie, elementele cheie erau armonizarea cerinţelor privind informaţiile precontractuale şi contractuale, a metodei de calcul al DAE, a dreptului la rambursare anticipată şi a dreptului de retractare.

Comisia susţine introducerea unui formular standardizat care să permită creditorilor să îşi îndeplinească obligaţiile privind informaţiile precontractuale.

3.2 Amendamentele Parlamentului European la prima lectură

Amendamente incluse în poziţia comună

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare al directivei , PE a propus o serie de excepţii care au fost acceptate ca atare sau în variantă modificată.

Excluderea contractelor de garanţie din domeniul de aplicare al directivei a fost preluată în propunerea modificată şi inclusă în poziţia comună [articolul 2 alineatul (1)].

Sugestia de a exclude nu doar creditele ipotecare, ci şi creditele garantate printr-o altă garanţie comparabilă face parte, de asemenea, din poziţia comună [articolul 2 alineatul (2) litera (a)], iar Consiliul a adăugat (în domeniul creditelor) alte excepţii privind achiziţionarea de proprietăţi imobiliare (a se vedea punctul 3.3 de mai jos).

În ceea ce priveşte excepţiile, Parlamentul a propus să se scoată din sfera de aplicare contractele de credit în valoare de până la 500 de euro şi de peste 100 000 de euro. Propunerea modificată a Comisiei a prevăzut un regim simplificat pentru creditele de până la 300 de euro. Consiliul a fost de acord să fie excluse total creditele în valoare de până la 200 de euro şi a stabilit, în acord cu avizul Parlamentului, un plafon de 100 000 de euro [articolul 2 alineatul (2) litera (c)]. Această soluţie este acceptabilă deoarece, pentru credite mici, consumatorii din ansamblul UE pot beneficia de protecţia statelor lor membre dacă acestea consideră că sunt necesare norme de protecţie. De asemenea, aceste credite mici sunt rareori de natură transfrontalieră. Creditele în valoare de peste 100 000 de euro nu sunt acordate, de obicei, sub formă de credite de consum şi, prin urmare, nu se supun mecanismelor de protecţie prevăzute de directivă.

Pentru descoperirile de cont şi depăşirea limitei de credit, Comisia şi Consiliul au urmat ideea Parlamentului de regimuri simplificate (adică, reducerea listei de obligaţii) pentru a menţine flexibilitatea acestor produse [articolul 2 alineatele (3) şi (4)]. Cu toate acestea, negocierile în cadrul Consiliului au dus, în final, la o listă mai lungă decât cea propusă de Parlament şi Comisie.

Consiliul a introdus, pe baza propunerii modificate a Comisiei, regimuri simplificate pentru alte contracte de credit specifice [credite acordate de cooperative de credit [articolul 2 alineatul (5)] şi înţelegeri între creditor şi consumator privind stabilirea unei plăţi amânate în situaţia în care consumatorul este în întârziere cu plata [articolul 2 alineatul (6)]. Amendamentele Parlamentului au sugerat o excludere totală a acestor cazuri din sfera de aplicare a directivei.

În ceea ce priveşte definiţiile , propunerea iniţială a Comisiei conţinea o definiţie amplă a costului total al creditului (toate costurile pe care trebuie să le plătească consumatorul pentru credit). Parlamentul a propus o definire mai restrânsă care să includă doar costurile cunoscute creditorului aferente gestionării contractului de credit şi să excludă costurile care se plătesc terţelor persoane (notari, autorităţi fiscale). Comisia a urmat respectivul amendament incluzând costurile aferente contractului de credit cunoscute creditorului şi excluzând costurile care se plătesc terţelor persoane. Cu toate acestea, Comisia a propus să fie incluse costurile aferente serviciilor auxiliare legate de contractele de credit (în special primele de asigurare), în cazul în care acest serviciu este obligatoriu pentru obţinerea creditului sau a ratei dobânzii afişate şi contractul este încheiat cu creditorul sau, în anumite condiţii, cu o terţă parte. Poziţia comună este conformă cu propunerea modificată a Comisiei, cu excepţia taxelor, care nu au fost excluse [articolul 3 litera (g)]. Deşi excluderea taxelor ar fi fost preferabilă, Comisia poate accepta această soluţie de compromis.

Pentru contractele de credit combinate, Consiliul a preluat o definiţie a Parlamentului, care a fost modificată puţin [articolul 3 litera (n)].

În ceea ce priveşte cerinţele privind informaţiile conţinute în publicitate , poziţia comună a luat în considerare propunerea modificată a Comisiei care sugerează o listă de informaţii importante (DAE, durata creditului, numărul şi valoarea plăţilor lunare şi costul total al creditului) care trebuie furnizate cu excepţia cazurilor în care publicitatea prezintă o ofertă de credit specifică (articolul 4). Cu toate acestea, în poziţia comună, lista de informaţii obligatorii depinde de faptul dacă publicitatea indică o rată a dobânzii sau vreo altă cifră. Consumatorii au nevoie de mai multe informaţii (precum DAE) atunci când în publicitate este menţionată o cifră, pentru ca aceştia să nu fie induşi în eroare de o singură cifră. Consiliul a considerat că această dispoziţie nu ar trebui aplicată în cazurile în care legislaţia naţională a statelor membre impune indicarea DAE în publicităţile care nu indică nicio cifră [articolul 4 alineatul (1) a doua teză]. Comisia este de acord (această excepţie se referă numai la cazurile care nu sunt reglementate de directivă şi asigură menţinerea legislaţiei naţionale în statele membre în cauză).

Lista informaţiilor care trebuie furnizate a fost modificată şi Consiliul a introdus posibilitatea ca statele membre să nu ceară indicarea DAE pentru descoperirile de cont [articolul 4 alineatul (2) litera (c)]. Această posibilitate oferită statelor membre este acceptabilă deoarece descoperirile de cont nu au aproape deloc, în prezent, un impact de natură transfrontalieră.

Referitor la cerinţele privind informaţiile precontractuale , după acceptarea totală sau parţială a amendamentelor PE, Comisia a sugerat, în propunerea sa modificată, cerinţe care au fost acceptate, la rândul lor, în întregime sau parţial de Consiliu. Consiliul a introdus elemente noi (precum formularul standardizat pentru informaţii precontractuale, a se vedea punctul 3.3 de mai jos).

Pentru determinarea obligaţiilor generale ale creditorului înainte de semnarea contractului de credit, Consiliul a urmat sugestia din propunerea modificată a Comisiei de a solicita evaluarea solvabilităţii consumatorului. Creditorul va trebui să evalueze solvabilitatea consumatorului pe baza unor informaţii suficiente obţinute, după caz, de la consumator, şi, acolo unde este necesar, consultând o bază de date [articolul 8 alineatul (1)]. Cu toate acestea, Consiliul a renunţat la principiul împrumutului responsabil. Această situaţie este acceptabilă deoarece Consiliul a acceptat obligaţia statelor membre de a asigura furnizarea de către creditori a unor explicaţii adecvate pentru a le permite consumatorilor să aprecieze dacă creditul propus este adaptat necesităţilor lor şi situaţiei lor financiare [articolul 5 alineatul (6)].

Parlamentul şi Consiliul au adăugat alte informaţii la lista, iniţial mai scurtă, a informaţiilor precontractuale obligatorii. Din seria de informaţii adăugate de Parlament (costuri suplimentare cu condiţia ca creditorul să cunoască valoarea acestora; cheltuielile de gestionare a contului deschis special pentru împrumutul în cauză; cheltuielile de utilizare a unor mijloace de plată; costurile aferente tranzacţiilor de plată; costul total al creditului pentru consumator; procedurile legate de dreptul de retractare; modalitatea de rambursare; în cazul întârzierilor de plată, cheltuielile şi rata dobânzii, modalităţile de ajustare a acestora, precum şi penalităţile în caz de neplată), Consiliul a luat în considerare cheltuielile de gestionare a unuia sau a mai multor conturi [articolul 5 alineatul (1) litera (i)], cheltuielile de utilizare a unor mijloace de plată şi orice alte cheltuieli [articolul 5 alineatul (1) litera (i)], precum şi informaţiile privind întârzierile de plată [articolul 5 alineatul (1) litera (l)]. Pe baza propunerii modificate a Comisiei, Consiliul a adăugat la listă menţiunile privind costurile notariale [articolul 5 alineatul (1) litera (j)], obligaţia de a recurge la un serviciu auxiliar legat de contractul de credit [articolul 5 alineatul (1) litera (k)], existenţa sau absenţa unui drept de retractare [articolul 5 alineatul (1) litera (o)], dreptul la rambursare anticipată [articolul 5 alineatul (1) litera (p)], dreptul de a fi informat cu privire la rezultatul consultării bazei de date [articolul 5 alineatul (1) litera (q)] şi plăţile efectuate de consumator care nu determină o amortizare imediată a sumei totale a creditului [articolul 5 alineatul (5)]. De asemenea, Consiliul a adăugat, din proprie iniţiativă, informaţii cu privire la tipul de credit [articolul 5 alineatul (1) litera (a)], identitatea şi adresa creditorului [articolul 5 alineatul (1) litera (b)], o avertizare privind consecinţele în caz de neplată [articolul 5 alineatul (1) litera (m)], dreptul de a primi, la cerere, o copie a propunerii de contract de credit [articolul 5 alineatul (1) litera (r)] şi, după caz, perioada pe parcursul căreia creditorul are obligaţii în temeiul informaţiilor precontractuale [articolul 5 alineatul (1) litera (s)].

Deşi Comisia a susţinut că lista de cerinţe privind informaţiile precontractuale nu ar trebui să depăşească elementele care au fost prevăzute în propunerea modificată pentru a evita excesul de informaţii, ea a fost de acord cu lista de informaţii în forma sa actuală, ţinând seama de faptul că unele dintre informaţiile adăugate sunt relevante doar în cazuri specifice şi vor figura, numai în aceste condiţii, în formularul obligatoriu (a se vedea punctul 3.3).

În ceea ce priveşte informaţiile precontractuale în cazuri specifice, cum sunt descoperirile de cont, regimul simplificat propus de Parlament a fost inclus în poziţia comună, însă lista informaţiilor a fost extinsă [articolul 6 alineatele (1), (2) şi (3)]. Întrucât aceste cazuri specifice nu au un impact transfrontalier semnificativ, Comisia nu s-a opus acestei liste. Poziţia menţionată se aplică, de asemenea, posibilităţii oferite statelor membre privind indicarea DAE pentru descoperirile de cont [articolul 6 alineatul (2)].

În ceea ce priveşte accesul la baza de date , Parlamentul a sugerat renunţarea le obligaţia statelor membre de a asigura funcţionarea unei baze centralizate de date. Comisia şi Consiliul au fost de acord cu acest amendament [articolul 9]. Parlamentul a propus să se păstreze cerinţa conform căreia creditorii din alte state membre trebuie să aibă acces la bazele de date existente în aceleaşi condiţii ca şi creditorii din statul membru respectiv. Comisia a adăugat că accesul trebuie să fie nediscriminatoriu, ceea ce a fost acceptat de Consiliu [articolul 9 alineatul (1)]. A doua dispoziţie a cărei menţinere a sugerat-o Parlamentul se referă la informarea imediată şi gratuită a consumatorilor cu privire la orice consultare a bazei de date. Propunerea modificată a Comisiei a inclus acest amendament limitându-l la situaţiile în care consumatorul solicită informaţia respectivă. Consiliul a limitat şi mai mult această obligaţie reducând-o la informarea consumatorului în cazurile în care refuzul unei cereri de creditare se bazează pe consultarea bazei de date [articolul 9 alineatul (2)]. Această soluţie este acceptabilă deoarece ea acoperă situaţia în care este esenţial pentru consumator să aibă cunoştinţă despre consultarea unei baze de date.

În ceea ce priveşte informaţiile contractuale , a fost acceptată propunerea Parlamentului de a adăugă informaţii privind modalităţile de exercitare a dreptului de reziliere a unui contract de credit [articolul 10 alineatul (2) litera (r)].

Referitor la DAE , Parlamentul a propus ca costurile de asigurare să se reflecte în DAE numai atunci când acestea sunt obligatorii pentru obţinerea unui credit. Această propunere a fost acceptată de Comisie şi de Consiliu. Cu toate acestea, din motive de claritate, ea a fost inclusă în definiţia costului total al creditului [articolul 3 litera (g)]. Parlamentul a propus, de asemenea, două ipoteze de utilizat în cazurile în care rata de împrumut ar putea varia pe parcursul contractului sau se oferă o rată de împrumut promoţională doar la începutul creditului. Sugestia a fost acceptată în totalitate de Comisie şi de Consiliu şi figurează în prezent în anexa I partea II literele (i) şi (j).

În ceea ce priveşte rata de împrumut , Parlamentul a sugerat introducerea unor condiţii suplimentare pentru ratele de împrumut variabile. Aceste elemente adăugate au fost luate în considerare şi se reflectă în prezent în definiţia „ratei de împrumut fixă” (adică invariabilă) în articolul 3 litera (k).

Referitor la rambursarea anticipată , Parlamentul a propus modificări de formulare care au fost incluse în poziţia comună: consumatorul poate efectua o rambursare anticipată în orice moment (articolul 16).

Pentru cesiunea drepturilor , Parlamentul a propus informarea consumatorului cu privire la cesiunea contractului unei terţe părţi. Această propunere a fost inclusă în poziţia comună. Cu toate acestea, ea nu se aplică atunci când creditorul iniţial, de comun acord cu cesionarul, continuă să gestioneze creditul în raport cu consumatorul (articolul 17).

În ceea ce priveşte tranzacţiile combinate şi efectul dreptului de retractare asupra acestora, Comisia şi Consiliul au confirmat că, în cazul în care consumatorul se retrage din contractul de cumpărare în temeiul legislaţiei comunitare, acesta nu mai este obligat prin contractul de credit combinat (articolul 15). Parlamentul a propus, de asemenea, ca statelor membre să li se permită să menţină sau să introducă sisteme de răspundere solidară. Această propunere se regăseşte în poziţia comună [articolul 15 alineatul (2)].

Consiliul şi Comisia au urmat ideea Parlamentului conform căreia fiecare parte poate să rezilieze un contract de credit pe durată nedeterminată printr-un simplu preaviz. În plus, pentru a-i proteja pe consumatori, poziţia comună propune obligaţia creditorului de a da un preaviz de cel puţin două luni (articolul 13).

Referitor la depăşirea limitei de credit , partea din amendamentul Parlamentului privind informaţiile adresate consumatorului (penalităţi şi dobânzi pentru întârzieri de plată) a fost acceptată şi inclusă în poziţia comună (articolul 18).

În ceea ce priveşte reglementările referitoare la creditori şi intermediari, amendamentul Parlamentului care propune reglementarea sau supravegherea acestora de către un organism independent sau o autoritate independentă s-a reflectat în poziţia comună (articolul 20). Cu toate acestea, intermediarii nu mai sunt prevăzuţi în articolul menţionat.

Amendamentele care nu au fost incluse în poziţia comună, dar au fost considerate acceptabile de Comisie

Parlamentul a propus ca creditorii să poată îndeplini cerinţele privind informaţiile precontractuale furnizând un proiect de contract de credit care să includă toate informaţiile contractuale necesare. Consiliul nu a acceptat această sugestie. Având în vedere că clauzele unui contract de credit sunt foarte dificil de înţeles pentru un consumator de rând şi că formularul obligatoriu (a se vedea punctul 3.3) reprezintă o soluţie bună pentru a oferi consumatorului informaţii precontractuale inteligibile, Comisia este de acord cu obligaţia creditorilor de a utiliza întotdeauna acest formular.

În dispoziţia referitoare la tranzacţiile combinate , Parlamentul a propus posibilitatea unei căi de atac a consumatorului împotriva creditorului în caz de nefurnizare, furnizare parţială sau neconformitate, cu condiţia existenţei unui acord prealabil între creditor şi furnizor. Această propunere a fost acceptată de Comisie, însă nu a fost reţinută de Consiliu. Cu toate acestea, la sugestia Parlamentului, poziţia comună lasă la latitudinea statelor membre să stabilească în ce măsură şi în ce condiţii poate fi exercitat dreptul la recurs.

În ceea ce priveşte contractele de credit cu durată nedeterminată , Comisia nu s-a împotrivit obligaţiei de a obţine un acord prealabil explicit din partea împrumutatului înainte de reînnoirea unui contract, dar aceasta nu s-a regăsit în poziţia comună.

Amendamentul propus de Parlament pentru articolul referitor la încheierea unui contract de garanţie nu a fost aplicabil, întrucât întregul subiect al garanţiilor a fost exclus din domeniul de aplicare al directivei. Acelaşi lucru este valabil şi pentru articolul privind notificarea de neplată şi forţa executorie .

Amendamentele neacceptabile

Sugestia Parlamentului de a prevedea redactarea în scris a contractelor de credit nu a fost inclusă în poziţia comună, deoarece Comisia şi Consiliul consideră că cerinţele formale trebuie să fie conforme cu toate caracteristicile comerţului la distanţă. Cu toate acestea, Consiliul a inclus o posibilitate pentru statele membre de a menţine sau introduce norme naţionale privind valabilitatea încheierii contractului [articolul 10 alineatul (1) a treia teză].

Referitor la DAE (articolul 19), Parlamentul a propus să se explice în mod mai detaliat formula de calcul în articolul corespunzător. Consiliul şi Comisia au considerat că indicarea formulei în anexă, nu doar cu titlu indicativ, dar ca parte a textului actului legislativ, este suficientă.

Ipoteza privind valoarea constantă a soldului neamortizat pentru calcularea DAE în cazul contractelor de credit cu durată nedeterminată, astfel cum a fost propusă de Parlament, nu a fost acceptată deoarece nu reflectă realitatea creditului pe durată nedeterminată.

În cazul tranzacţiilor combinate , Parlamentul a propus ca, în cazul retragerii din contractul de credit, consumatorul ar trebui să mai aibă obligaţii în temeiul contractului de cumpărare combinat. Această propunere nu a fost acceptată de Comisie şi Consiliu deoarece directiva în cauză reglementează contractele de credit şi nu contractele de cumpărare. În plus, aceasta i-ar putea determina pe furnizori să întârzie furnizarea de bunuri sau servicii până la sfârşitul perioadei de retractare. Cu toate acestea, statele membre pot să introducă sau să menţină astfel de sisteme la nivel naţional.

Pentru depăşirea limitei de credit , formularea „depăşire neautorizată” propusă de Parlament nu a fost inclusă deoarece aceasta se referă la ceva ce a fost acceptat de creditor şi, prin urmare, nu este, prin natura sa, „neautorizată” (articolul 18).

Referitor la armonizare , Parlamentul a propus introducerea în directivă a unei clauze de armonizare minimă. Această propunere nu a fost inclusă în poziţia comună. Comisia consideră că o astfel de clauză de armonizare minimă prevăzută în actuala directivă privind creditul de consum a dus la legislaţii foarte diferite în statele membre, ceea ce a avut drept rezultat obstacole în calea intrării pe piaţă şi fragmentarea acesteia. Întrucât lansarea procesului de creare a unei veritabile pieţe interne a creditului de consum este unul din principalele obiective ale directivei, Comisia consideră că este necesară o armonizare totală, astfel cum se prevede în poziţia comună (articolul 22), nu doar în ceea ce priveşte DAE, după cum sugerau amendamentele Parlamentului, dar şi în ceea ce priveşte alte aspecte esenţiale reglementate de directivă.

3.3 Dispoziţii noi introduse de Consiliu

Consiliul a adăugat la lista de elemente excluse din domeniul de aplicare al directivei descoperirile de cont care trebuie rambursate în termen de o lună [articolul 2 alineatul (2) litera (e)]. Cu toate acestea, trebuie furnizată o listă scurtă de informaţii înainte de încheierea contractului [articolul 6 alineatul (5)]. Întrucât acestea credite acoperă doar o perioadă foarte scurtă de timp şi, prin urmare, nu vor determina costuri mari, această excludere este acceptabilă.

În domeniul creditelor ipotecare, Consiliul a introdus două excepţii noi care reglementează creditele desemnate să finanţeze achiziţia de proprietăţi imobiliare în mod similar ca şi creditele ipotecare [articolul 2 alineatul (2) litera (a) a doua opţiune)] şi creditele acordate de bănci bazate pe principiile religiei islamice în Regatul Unit [articolul 2 alineatul (2) litera (b)]. Comisia sprijină excepţiile menţionate deoarece acestea sunt menite să acopere soluţii legale specifice, comparabile cu creditele ipotecare, în anumite state membre.

Concomitent cu regimurile simplificate create pentru descoperirile de cont şi depăşirile limitei de credit, Consiliul a introdus definiţii pentru ambele tipuri de contracte de credit, pe baza unei sugestii a Comisiei pentru descoperirile de cont [articolul 3 literele (d) şi (e)]

Referitor la informaţiile precontractuale , Consiliul a introdus un formular standardizat obligatoriu care va fi identic în toate statele membre şi trebuie utilizat de creditori pentru a furniza consumatorului informaţii precontractuale [articolul 5 alineatul (1) a doua teză/anexa II]. Comisia sprijină în totalitate această soluţie, deoarece formularul va facilita compararea ofertelor de către consumatori, iar informaţiile precontractuale vor fi mai inteligibile pentru aceştia din urmă.

În cazul regimurilor simplificate, Consiliul a elaborat un proiect de formular special standardizat (anexa III), care nu este obligatoriu, dar poate fi utilizat de creditori pentru îndeplinirea obligaţiilor lor privind informaţiile precontractuale [articolul 6 alineatul (1) a patra şi a cincea teză].

Consiliul a introdus câteva dispoziţii noi pentru însuşi contractul de credit . Consiliul a adăugat la cerinţele privind informaţiile furnizate informaţii referitoare la alte clauze şi condiţii contractuale [articolul 10 alineatul (2) litera (t)], autoritatea de control [articolul 10 alineatul (2) litera (u)] şi o avertizare generală privind consecinţele în caz de neplată [articolul 10 alineatul (2) litera (m)]. În caz de depăşire a limitei de creditare, se prevede aceeaşi posibilitate pentru statele membre privind menţionarea DAE [articolul 10 alineatul (2) litera (g)]. În timp ce toate aceste elemente adăugate pot fi acceptate de Comisie, modificarea Consiliul conform căreia articolul 10 ar trebui să nu aducă atingere normelor naţionale privind valabilitatea încheierii contractelor de credit este mai problematică. Articolul 10 ar trebui să fie o dispoziţie armonizată în totalitate, prin urmare, statele membre nu ar trebui să aibă libertatea de a reglementa cerinţele formale (de exemplu, semnătura manuscrisă pe contract) la nivel naţional. Astfel de cerinţe formale, care nu sunt armonizate, pot deveni bariere în calea creării pieţei interne.

În ceea ce priveşte informaţiile privind rata de împrumut (articolul 11), Consiliul a stabilit că informaţiile privind modificarea ratei de împrumut ar trebui furnizate doar pe bază periodică, dacă sunt determinate de modificarea ratei de referinţă, pentru a evita birocraţia inutilă şi excesul de informaţii pentru consumator.

Consiliul a introdus o descriere mai detaliată a procedurii de exercitare a dreptului de retractare . De asemenea, Consiliul a adăugat un alineat [articolul 14 alineatul (6)] conform căruia statele membre îşi pot menţine dispoziţiile naţionale de stabilire a perioadei în decursul căreia nu poate începe executarea contractului.

Pentru rambursarea anticipată (articolul 16), Consiliul a introdus posibilitatea pentru creditori de a solicita despăgubiri în caz de rambursare anticipată, în anumite condiţii. Statele membre pot stabili un prag de maximum 10 000 de euro pentru suma rambursată anticipat sub care nu se pot solicita despăgubiri; valoarea maximă a despăgubirilor este de 1% din suma rambursată dacă rata este fixă timp de o perioadă de peste un an şi de 0,5% în alte cazuri. În plus, creditorul nu are dreptul la despăgubiri dacă rata de referinţă a BCE a crescut între data încheierii contractului şi data rambursării anticipate. Comisia consideră că armonizarea calculului despăgubirilor este utilă pentru obiectivul creării pieţei interne, iar condiţiile acceptate de Consiliu nu aduc prejudicii nivelului de protecţie a consumatorilor. Cu toate acestea, Comisia ar fi preferat un nivel mai mare de armonizate în acest sens.

Consiliul a adăugat posibilitatea recurgerii la comitologie (în conformitate cu articolele 5a alineatele (1)-(4) din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din directiva menţionată) pentru stabilirea ipotezelor de calcul al DAE pentru anumite tipuri de credite [articolul 19 alineatul (5)]. Această soluţie se regăseşte în poziţia comună la articolul 25 şi este sprijinită de Comisie. Caracterul foarte tehnic al acestui subiect nu a fost adaptat pentru o discuţie aprofundată în cadrul Consiliului, care a decis, prin urmare, să îl analizeze în cadrul unei proceduri mai adecvate.

Directiva prevede pentru statele membre o serie de opţiuni de reglementare (posibilitatea de a aplica un regim simplificat numai în cazul anumitor contracte de credit [articolul 2 alineatele (5) şi (6)], de a prevedea menţionarea în publicitate numai a DAE [articolul 4 alineatul (1)], dreptul de a nu impune menţionarea în publicitate a DAE pentru depăşirea limitei de credit, informaţii precontractuale şi contractuale [articolul 4 alineatul (2) litera (c), articolul 6 alineatul (2), articolul 10 alineatul (2) litera (g)], posibilitatea de a adapta asistenţa destinată consumatorilor [articolul 5 alineatul (6)], de a nu prevedea dreptul de retractare în cazul contractelor notariale [articolul 14 alineatul (5)], dreptul de a stabili modalităţi de recurs pentru contractele de credit combinate [articolul 15 alineatul (2)], dreptul de a menţine sau introduce reglementări de validare a încheierii contractelor [articolul 10 alineatul (1)] şi de a stabili un prag de maximum 10 000 de euro, sub care nu se pot solicita despăgubiri în caz de rambursare anticipată [articolul 16 alineatul (4)]. Consiliul a adăugat o obligaţie a statelor membre de a informa Comisia în cazul în care aleg majoritatea acestor soluţii, pentru ca informaţia să poată fi făcută publică (articolul 26). Această obligaţie este completată de o dispoziţie care prevede monitorizarea de către Comisie a efectului utilizării acestor opţiuni de reglementare asupra consumatorilor şi asupra pieţei interne [articolul 27 alineatul (2)]. Comisia este de acord cu aceste elemente adăugate.

4. CONCLUZII

Poziţia comună este satisfăcătoare în ceea ce priveşte patru din cele cinci subiecte cheie ale directivei. Informaţiile precontractuale, informaţiile contractuale, DAE şi dreptul de retractare sunt armonizate în totalitate şi garantează un nivel înalt de informare şi protecţie a consumatorilor, creând totodată condiţiile necesare unei veritabile pieţe interne a creditului de consum. Formularul standardizat pentru informaţiile precontractuale introdus de Consiliu va furniza consumatorilor o bază bună pentru compararea ofertelor.

Comisia s-a pronunţat în favoarea unui nivel mai mare de armonizate în materie de rambursare anticipată. Comisia nu a susţinut posibilitatea pentru statele membre de a menţine sau introduce norme naţionale privind valabilitatea încheierii contractelor de credit. Cu toate acestea, Comisia consideră că se poate accepta compromisul global găsit de Consiliu, ţinând seama de progresele înregistrate în alte domenii esenţiale şi dificultatea de a ajunge la un consens în cadrul Consiliului în general.