52007PC0531

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 19.9.2007

COM(2007) 531 final

2007/0198 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică

(prezentată de Comisie){SEC(2007) 1179}{SEC(2007) 1180}

EXPUNERE DE MOTIVE

Energia electrică şi gazele sunt în centrul bunăstării Europei. Fără o piaţă europeană de energie electrică şi de gaze competitivă şi eficientă, cetăţenii Europei vor plăti preţuri excesive pentru una dintre necesităţile lor zilnice de bază. De asemenea, piaţa de energie electrică şi de gaze este esenţială pentru competitivitatea Europei, deoarece energia este un element major pentru industria europeană.

În plus, o piaţă de energie electrică şi de gaze competitivă şi eficientă este o condiţie prealabilă pentru abordarea problemei schimbărilor climatice. Numai o bună funcţionare a pieţei permite dezvoltarea unui mecanism eficient de comercializare a emisiilor şi a unei industrii bazate pe energie regenerabilă care să poată îndeplini obiectivul ambiţios convenit de Consiliul European de a asigura 20% din mixul energetic din surse de energie regenerabilă până în anul 2020.

În cele din urmă, o piaţă de energie electrică şi de gaze competitivă la nivel european este esenţială pentru a garanta siguranţa aprovizionării cu energie a Europei, întrucât numai o piaţă europeană competitivă produce semnale de investiţii corespunzătoare şi oferă un acces echitabil la reţea pentru toţi investitorii potenţiali, furnizând stimulente reale şi eficiente atât pentru operatorii de reţea, cât şi pentru producători pentru a investi miliarde de euro care vor fi necesare în UE în următoarele două decenii.

Procesul de liberalizare a pieţei de energie electrică şi de gaze a început acum aproximativ 10 ani. Pe parcursul acestor 10 ani, numeroşi cetăţeni europeni au beneficiat de mai multe opţiuni şi de o concurenţă sporită, precum şi de o îmbunătăţire a serviciilor şi a securităţii. Cu toate acestea, evaluarea realizată de Comisie şi de autorităţile europene de reglementare din domeniul energetic a demonstrat că procesul de dezvoltare a unei pieţe cu adevărat competitive este departe de a se fi încheiat. În realitate, numărul cetăţenilor şi al întreprinderilor din UE care nu beneficiază de posibilitatea reală de a-şi alege furnizorul este mult prea mare. Fragmentarea pieţei în funcţie de frontierele naţionale, gradul sporit de integrare pe verticală şi concentrarea puternică a pieţei se află la baza inexistenţei unei pieţe interne veritabile.

De la intrarea în vigoare a directivelor actuale din domeniul energiei electrice şi al gazelor în iulie 2003, Comisia a monitorizat constant punerea lor în aplicare şi efectele acestora asupra pieţei şi a menţinut contacte periodice cu toate părţile interesate. În special, Comisia a publicat în fiecare an un raport de evaluare comparativă privind punerea în aplicare a pieţei interne de energie electrică şi de gaze. A organizat Forumul autorităţilor de reglementare din domeniul energetic la Florenţa şi Forumul autorităţilor de reglementare din domeniul gazelor la Madrid care au reunit periodic ministere, autorităţi naţionale de reglementare, Comisia, operatori de sisteme de transport, furnizori, consumatori, sindicate, utilizatori de reţea şi burse de electricitate.

La sfârşitul anului 2005, Consiliul European de la Hampton Court a solicitat crearea unei veritabile politici energetice europene. Ca răspuns la această solicitare, Comisia a publicat, la 8 martie 2006, o carte verde privind dezvoltarea unei politici energetice europene comune şi coerente. În urma consultării publice s-au primit 1 680 de răspunsuri. Încă din anul 2005, Comisia a demarat o anchetă privind concurenţa pe pieţele de gaze şi energie electrică. Ancheta în domeniul energiei electrice a răspuns preocupărilor exprimate de consumatori şi de noii operatori din sector privind dezvoltarea pieţelor angro de gaze şi energie electrică şi numărul limitat de opţiuni pentru consumatori. Raportul final al anchetei a fost adoptat de Comisie împreună cu un pachet amplu de măsuri care au avut ca rezultat propunerea unei noi politici energetice pentru Europa, la 10 ianuarie 2007.

Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[1] a subliniat importanţa finalizării pieţei interne a energiei electrice şi a gazelor naturale. Aceasta a fost susţinută de un raport detaliat privind piaţa internă, de rezultatele finale ale anchetei sectoriale în materie de concurenţă şi de analize aprofundate ale situaţiei existente pe pieţele naţionale de energie electrică şi gaze. În paralel, Comisia a realizat o evaluare a impactului pentru a analiza opţiunile strategice privind finalizarea pieţei interne a gazelor şi energiei electrice. Evaluarea impactului a inclus o consultare a părţilor interesate. În total, 339 de chestionare au fost completate de organizaţii având sediul în 19 ţări. În plus, 73 de chestionare au fost primite de organizaţii care nu sunt legate de o anumită ţară. Au avut loc interviuri cu alte 56 de părţi interesate, în principal societăţi care ar putea fi afectate de separarea activelor lor sau de multiplicarea cerinţelor privind transparenţa.

Consiliul European de primăvară din 2007 a invitat Comisia să propună măsuri suplimentare, în special în ceea ce priveşte:

- separarea efectivă a activităţilor de furnizare şi producţie, pe de o parte, de operaţiunile de exploatare a reţelei, pe de altă parte;

- o mai bună armonizare a atribuţiilor autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei şi consolidarea independenţei acestora;

- înfiinţarea unui mecanism independent care să faciliteze cooperarea autorităţilor naţionale de reglementare;

- crearea unui mecanism destinat operatorilor de sisteme de transport pentru a îmbunătăţi coordonarea funcţionării reţelelor şi a dezvolta securitatea acestora, comerţul transfrontalier şi exploatarea reţelelor, precum şi

- o transparenţă sporită a operaţiunilor de pe piaţa energiei.

Consiliul European a subliniat, de asemenea, nevoia de a consolida siguranţa aprovizionării într-un spirit de solidaritate între statele membre.

În Rezoluţia privind perspectivele pieţei interne a gazelor şi energiei electrice, adoptată la 10 iulie 2007, Parlamentul European şi-a exprimat sprijinul politic puternic în favoarea unei politici energetice comune, considerând că „disocierea proprietăţii reţelelor de transport este cel mai eficient instrument de a promova investiţiile în infrastructură într-un mod nediscriminatoriu, acces echitabil la reţea pentru noii operatori şi transparenţă pe piaţă”. Cu toate acestea, Parlamentul a subliniat că sunt necesare şi alte măsuri şi că diferenţele existente între piaţa energiei electrice şi cea a gazelor ar putea necesita modalităţi de punere în aplicare diferite. Parlamentul a invitat, de asemenea, la îmbunătăţirea „cooperării dintre autorităţile naţionale de reglementare la nivelul UE, prin intermediul unei entităţi UE, ca mod de a promova o abordare mai europeană a reglementării privind aspectele transfrontaliere”.

Consiliul autorităţilor de reglementare în domeniul energetic (CEER) a salutat comunicarea Comisiei din 10 ianuarie şi a sprijinit puternic apelul la o nouă legislaţie europeană în vederea relansării proiectului de piaţă unică în domeniul energiei. La 6 iunie 2007, autorităţile europene din domeniul energetic au publicat un set de şase lucrări în care şi-au prezentat poziţia privind principalele aspecte referitoare la noua legislaţie privind energia. Acestea au susţinut, în special, propunerile Comisiei privind consolidarea supravegherii normative independente la nivel naţional şi european şi privind separarea efectivă a reţelelor de transport. Autorităţile de reglementare au recomandat clar că separarea proprietăţii privind transportul trebuie, în principiu, să fie modelul prevăzut în noua legislaţie europeană şi trebuie să se aplice atât pentru energia electrică, cât şi pentru gazele naturale.

Aceste elemente au fost pe deplin luate în considerare la pregătirea prezentelor propuneri, care sunt rezumate în cele ce urmează.

1. SEPARAREA EFECTIVă A ACTIVITăţILOR DE FURNIZARE şI PRODUCţIE, PE DE O PARTE, DE OPERAţIUNILE DE EXPLOATARE A REţELEI, PE DE ALTă PARTE

1.1. Dispoziţiile existente privind separarea nu sunt suficiente pentru a asigura o bună funcţionare a pieţei

Legislaţia existentă prevede ca operaţiunile de exploatare a reţelei să fie separate din punct de vedere juridic şi funcţional de activităţile de furnizare şi generare sau producţie. Statele membre s-au supus acestei cerinţe prin instituirea de structuri de organizare diferite. Mai multe state membre au înfiinţat o societate complet separată pentru exploatarea reţelei, în timp ce altele au creat o entitate juridică în cadrul unei întreprinderi integrate. Prevederile privind separarea juridică şi funcţională au contribuit pozitiv la crearea pieţelor competitive de energie electrică şi de gaze din mai multe state membre.

Cu toate acestea, experienţa a demonstrat că, în cazul în care operatorul de sistem de transport este o entitate juridică din cadrul unei întreprinderi integrate, apar trei tipuri de probleme.

În primul rând, operatorul de sistem de transport poate arăta o atitudine mai favorabilă societăţilor care îi sunt afiliate decât părţilor terţe concurente. De fapt, întreprinderile integrate pot folosi activele reţelei pentru a face mai dificilă intrarea pe piaţă a concurenţilor. Motivul care stă la baza acestei situaţii este faptul că separarea juridică şi funcţională nu rezolvă conflictul fundamental de interese din cadrul întreprinderilor integrate, care provine din faptul că furnizorii şi producătorii urmăresc să-şi sporească cât mai mult vânzările şi cota de piaţă, în timp ce operatorul de reţea este obligat să ofere concurenţilor un acces nediscriminatoriu. Acest conflict de interese inerent este aproape imposibil de controlat prin mijloace de reglementare, deoarece independenţa operatorului de sistem de transport din cadrul unei întreprinderi integrate nu poate fi monitorizată fără reglementări excesiv de împovărătoare şi deranjante.

În al doilea rând, conform normelor de separare actuale, accesul nediscriminatoriu la informaţii nu poate fi garantat, deoarece operatorii de sisteme de transport nu pot fi împiedicaţi în mod eficient să dezvăluie informaţii sensibile legate de piaţă ramurii de producţie sau furnizare a întreprinderii integrate.

În al treilea rând, stimularea investiţiilor în cadrul unei întreprinderi integrate este distorsionată. Operatorii de reţea integraţi pe verticală nu sunt stimulaţi să dezvolte reţeaua spre beneficiul general al pieţei, aceasta facilitând intrarea pe piaţă unor noi agenţi economici de producţie sau furnizare; dimpotrivă, aceştia au un interes intrinsec să limiteze noile investiţii atunci când acestea ar putea fi în avantajul concurenţilor şi ar putea aduce o nouă concurenţă pe „piaţa naţională” a operatorului tradiţional. În schimb, deciziile privind investiţiile ale întreprinderilor integrate pe verticală tind să favorizeze nevoile întreprinderilor de furnizare afiliate. Astfel de întreprinderi par reticente în special în ceea ce priveşte creşterea capacităţii interconectării sau a importului de gaze, ceea ce conduce la o concurenţă mai mare pe piaţa locală, în detrimentul pieţei interne.

În concluzie, o întreprindere care rămâne integrată pe verticală are o tendinţă intrinsecă de a subinvesti în noile reţele (temându-se că asemenea investiţii ar ajuta concurenţii să prospere pe piaţa „sa” naţională) şi, dacă este posibil, de a-şi privilegia propriile societăţi de vânzări în ceea ce priveşte accesul pe piaţă. Acest fapt dăunează competitivităţii Uniunii Europene şi siguranţei aprovizionării şi compromite realizarea obiectivelor sale în domeniul schimbărilor climatice şi al protecţiei mediului.

Cifrele privind investiţiile din ultimii ani arată următoarele: partea din încasările provenite din tarifele de congestionare transfrontalieră care a fost reinvestită în noi interconectări a fost semnificativ mai redusă în cazul întreprinderilor integrate pe verticală decât în cazul celor complet separate. O separare efectivă elimină distorsionarea stimulentelor de investiţii tipice operatorilor de sisteme de transport integraţi pe verticală. Se promovează astfel siguranţa aprovizionării. Comisia a observat că separarea efectivă a operatorilor de sisteme de transport stimulează activitatea de investiţii a acestora. În consecinţă, statele membre în cauză au atras noi investitori în infrastructură care, de exemplu, construiesc terminale pentru gaze naturale lichefiate (GNL).

Mai mult decât atât, în ultimii ani, preţul energiei electrice pe diferite pieţe arată avantajele separării proprietăţii: pe parcursul ultimilor 10 ani, întreprinderile integrate pe verticală au crescut şi mai mult preţurile şi au menţinut preţuri mai ridicate decât societăţile complet separate.

1.2. O separare mai eficientă a operatorilor de sisteme de transport este, aşadar, în mod evident necesară

Propunerea concretă în această privinţă arată clar faptul că opţiunea preferată a Comisiei rămâne separarea proprietăţii. În practică, aceasta înseamnă că statele membre trebuie să se asigure că persoana sau persoanele implicate în conducerea unei întreprinderi de furnizare nu pot să aibă în acelaşi timp interese sau să exercite drepturi asupra unui operator de sistem de transport sau asupra unui sistem de transport. Această dispoziţie se aplică şi în sens invers, adică implicarea în conducerea unui operator de sistem de transport exclude posibilitatea de a deţine interese sau de a exercita drepturi asupra unei întreprinderi de furnizare.

Această opţiune permite apariţia unei situaţii în care aceeaşi entitate, de exemplu un fond de pensii, deţine interese minoritare fără putere de control atât în cadrul unui operator de sistem de transport, cât şi în cadrul unei întreprinderi de furnizare. Cu toate acestea, un astfel de acţionar minoritar nu poate avea drepturi de blocare în ambele întreprinderi, nu poate numi membri în consiliile de administraţie şi nici nu poate fi membru în consiliile de administraţie ale ambelor întreprinderi. Prin realizarea unei separări clare de proprietate între operatorii de sisteme de transport şi orice întreprindere de furnizare, această opţiune este modalitatea cea mai eficientă şi stabilă de a obţine separarea efectivă a reţelei de transport şi astfel de a rezolva conflictul de interese inerent.

Pentru punerea în aplicare a acestei opţiuni, statele membre pot alege următoarea modalitate, prin care se pot păstra în întregime interesele acţionarilor întreprinderilor integrate pe verticală. Acţiunile întreprinderii integrate pe verticală pot fi împărţite în acţiuni ale societăţii deţinătoare a sistemului de transport, pe de o parte, şi acţiuni ale societăţii de furnizare, pe de cealaltă parte. Ulterior, aceste acţiuni pot fi atribuite acţionarilor fostei întreprinderi integrate pe verticală.

În timp ce Comisia consideră că separarea proprietăţii rămâne opţiunea preferată, oferă totuşi o opţiune alternativă pentru statele membre care aleg să nu urmeze această cale. Însă această opţiune trebuie să furnizeze aceleaşi garanţii privind independenţa de acţiune a reţelei în cauză şi acelaşi nivel de stimulare a reţelei de a investi în infrastructuri noi care ar putea fi în avantajul concurenţilor. Această opţiune, o derogare de la abordarea de bază privind separarea proprietăţii, este cunoscută drept „operatorul de sistem independent”. Aceasta permite întreprinderilor integrate pe verticală să-şi păstreze proprietatea asupra activelor reţelei, dar prevede ca reţeaua de transport în sine să fie administrată de un operator de sistem independent – o întreprindere sau o entitate complet separată de întreprinderea integrată pe verticală – care îndeplineşte toate funcţiile unui operator de reţea. În plus, pentru a garanta că operatorul rămâne şi acţionează în totală independenţă de întreprinderea integrată pe verticală, este necesar să se stabilească o reglementare şi o monitorizare permanentă a cadrului de reglementare.

În unele cazuri, întreprinderile integrate pe verticală pot fi obligate să renunţe la unele dintre activele lor, în special la reţelele de transport, sau să cedeze exploatarea acestor active unei părţi terţe, pentru a se supune cerinţelor propuse în vederea realizării unei separări efective. Însă, dacă se doreşte asigurarea unei independenţe totale a operatorilor de sisteme de transport, nu pare să existe nicio alternativă la opţiunile propuse.

Cele două opţiuni se aplică în acelaşi fel sectorului de energie electrică şi celui de gaze. Deşi recunoaşte că, în general, progresul înregistrat pentru realizarea separării proprietăţii este în prezent mai avansat în sectorul energiei electrice în UE, Comisia nu a găsit niciun argument convingător care să justifice abordări diferite ale celor două sectoare. În special, conflictul fundamental de interese dintre activităţile de furnizare şi producţie, pe de o parte, şi exploatarea şi dezvoltarea reţelei, pe de altă parte, se aplică în egală măsură ambelor sectoare. În plus, factorul cheie pentru încheierea de acorduri de furnizare pe termen lung cu producătorii de gaze din amonte nu este proprietatea asupra reţelei, ci existenţa unei baze solide de consumatori. De aceea, UE va rămâne fără îndoială o piaţă de aprovizionare cu gaze deosebit de atractivă, indiferent de structura de proprietate a societăţilor cumpărătoare care, odată realizată separarea efectivă, vor putea concura în sectorul gazelor în condiţii de egalitate. Mai mult decât atât, Comisia recunoaşte că, spre deosebire de transportul de energie electrică, transportul de gaze implică mişcarea fizică a moleculelor de gaz prin gazoducte. Prin urmare, operatorii de sisteme de transport controlează într-o mai mare măsură definirea direcţiei fluxurilor şi utilizarea capacităţilor în cadrul sistemului. Aceasta înseamnă că separarea efectivă a reţelelor de gaze este cel puţin la fel de importantă precum cea a reţelelor de energie electrică.

Cu toate acestea, în vederea încurajării investiţiilor în noi infrastructuri energetice în rândul furnizorilor şi producătorilor, prezenta propunere prevede posibilitatea unei derogări temporare de la normele de separare a proprietăţii pentru construirea de noi infrastructuri. Această derogare se va aplica de la caz la caz, ţinând seama de cadrul economic al noilor investiţii, de obiectivele pieţei interne, precum şi de obiectivul privind siguranţa aprovizionării.

În conformitate cu articolul 295 din Tratatul CE, propunerea se aplică în acelaşi fel societăţilor publice şi private. Aceasta înseamnă că, indiferent de natura sa publică sau privată, nicio persoană sau grup de persoane nu va putea influenţa, în mod individual sau colectiv, alcătuirea, votul sau activitatea decizională a organelor aparţinând fie operatorilor de sisteme de transport, fie furnizorilor sau producătorilor. Această cerinţă garantează faptul că, acolo unde activităţile de furnizare sau producţie sunt proprietate publică, independenţa unui operator public de sistem de transport rămâne asigurată; însă aceste propuneri nu solicită societăţilor deţinute de stat să îşi vândă reţeaua unei societăţi private. De exemplu, pentru a respecta această cerinţă, orice entitate publică sau statul îşi poate transfera drepturile (care oferă „influenţă”) unei alte persoane juridice publice sau private. Important este ca în toate cazurile în care se realizează separarea, statul membru în cauză să demonstreze că, în realitate, rezultatele sunt cu adevărat eficiente şi că societăţile funcţionează complet separate una de cealaltă, oferind într-adevăr condiţii de concurenţă echitabile pe întreg teritoriul UE.

În final, pentru statele membre unde nu există reţele de transport pentru gaze sau energie electrică, ci doar o reţea de distribuţie, dispoziţiile privind separarea proprietăţii asupra reţelelor de transport nu se aplică.

1.3. Aspecte legate de ţările terţe

Prezenta propunere necesită separarea efectivă între operatorii de sisteme de transport şi activităţile de furnizare şi producţie nu numai la nivel naţional, dar şi pe întreg teritoriul UE. Aceasta înseamnă, în special, că niciun furnizor sau producător activ în UE nu poate deţine sau exploata un sistem de transport în niciun stat membru al UE. Această prevedere se aplică în egală măsură societăţilor din cadrul sau din afara UE.

Pachetul conţine măsuri de siguranţă pentru a garanta că în cazul în care societăţile din ţări terţe doresc să obţină o participaţie importantă sau chiar să controleze o reţea din UE, acestea trebuie să respecte în mod demonstrabil şi inechivoc aceleaşi cerinţe privind separarea ca societăţile din UE. Comisia poate interveni în cazul în care un cumpărător nu îşi poate demonstra independenţa directă şi indirectă faţă de activităţile de furnizare şi producţie.

În plus, o bună funcţionare a pieţelor şi a reţelelor este esenţială pentru competitivitatea economiei şi pentru bunăstarea cetăţenilor. Obiectivul actualei propuneri este promovarea concurenţei pe pieţele europene de energie şi a funcţionării corecte a acestor pieţe. În acest sens, este imperativ – fără a aduce atingere obligaţiilor internaţionale ale Comunităţii – să se asigure că toţi agenţii economici activi pe pieţele europene de energie respectă şi acţionează în conformitate cu principiile investitorilor din economia de piaţă. Prin urmare, Comisia propune o cerinţă conform căreia persoanele fizice din ţări terţe şi ţările nu pot obţine controlul asupra unui sistem comunitar de transport sau asupra unui operator de sistem de transport, cu excepţia cazului în care acest fapt este permis printr-un acord între UE şi ţara terţă în cauză. Scopul este acela de a garanta respectarea de către societăţile din ţări terţe a aceloraşi norme care se aplică întreprinderilor cu sediul în UE, atât în litera, cât şi în spiritul lor, şi nu discriminarea acestora. În cele din urmă, Comisia va efectua, de asemenea, o analiză rapidă şi aprofundată a aspectelor mai generale ale politicii externe a UE în domeniul energetic şi va face publice rezultatele obţinute.

În concluzie, referitor la aspectul important al separării, prezentele propuneri privind o separare efectivă sunt o măsură necesară şi decisivă pentru a realiza integrarea pieţei pe întreg teritoriul UE. În ultimă instanţă, acestea ar putea contribui la crearea unor operatori supranaţionali de sisteme de transport, întrucât operatorii nu mai sunt reţinuţi de lipsa de încredere reciprocă. Însă, în acelaşi timp, dacă s-ar crea operatori de transport supranaţionali fără a li se asigura independenţa totală, ar rezulta probabil o slăbire a concurenţei între societăţile afiliate de furnizare şi producţie, datorită riscului de coluziune. Prin urmare, în absenţa unei separări efective, o asemenea cooperare ar produce îngrijorare în ceea ce priveşte concurenţa. Trebuie subliniat că prezentele propuneri conţin câteva măsuri suplimentare menite să promoveze integrarea pieţei europene, legate în special de o mai bună cooperare a operatorilor de sisteme de transport.

2. COMPETENţE SPORITE şI INDEPENDENţA AUTORITăţILOR NAţIONALE DE REGLEMENTARE

2.1. Autorităţi naţionale de reglementare puternice pentru supravegherea funcţionării pieţelor de energie electrică şi gaze

Directivele în vigoare privind energia electrică şi gazele solicită statelor membre să instituie autorităţi de reglementare. În mai multe state membre, autorităţile de reglementare sunt organisme bine stabilite, cu atribuţii şi resurse semnificative, ceea ce le permite asigurarea unei reglementări adecvate a pieţei. În alte state membre, autorităţile de reglementare nu au fost instituite decât recent, iar competenţele acestora sunt mai reduse sau sunt repartizate între diferite organisme. Analizele detaliate pe ţări efectuate de către Comisie au arătat această lipsă de omogenitate şi, în multe cazuri, punctele slabe ale autorităţilor de reglementare.

Experienţa statelor membre care şi-au deschis pieţele de câţiva ani, precum şi cea a altor sectoare de servicii publice deschise concurenţei arată clar că existenţa unor autorităţi de reglementare puternice este necesară pentru asigurarea unei pieţe cu o funcţionare corespunzătoare, în special în ceea ce priveşte utilizarea infrastructurilor reţelei.

Din aceste motive, prezenta propunere vizează consolidarea competenţelor autorităţilor de reglementare. În primul rând, acestora li se va atribui un mandat clar de a coopera la nivel european, în strânsă colaborare cu Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comisia, în vederea asigurării unor pieţe interne de energie electrică şi gaze competitive, sigure şi durabile din punctul de vedere al protecţiei mediului în cadrul Uniunii Europene şi pentru a garanta o deschidere eficientă a pieţei pentru toţi consumatorii şi furnizorii.

În al doilea rând, se propune consolidarea competenţelor acestora de reglementare a pieţei, în special în următoarele domenii:

- supravegherea respectării de către operatorii de sisteme de transport şi distribuţie a normelor de acces al terţilor, a obligaţiilor de separare, a mecanismelor de echilibrare, a managementului congestionării şi a interconectării;

- revizuirea planurilor de investiţii ale operatorilor de sisteme de transport şi prezentarea în raportul anual a unei evaluări a coerenţei dintre planurile de investiţii ale operatorilor de sisteme de transport şi planul de dezvoltare a reţelelor pe întreg teritoriul Europei în următorii zece ani; monitorizarea securităţii şi a fiabilităţii reţelelor şi revizuirea normelor de securitate şi de fiabilitate a acestora;

- monitorizarea obligaţiilor de transparenţă;

- monitorizarea nivelului de deschidere a pieţei şi de concurenţă şi promovarea unei concurenţe eficiente, în colaborare cu autorităţile din domeniul concurenţei, precum şi

- asigurarea eficienţei măsurilor de protecţie a consumatorului.

Energia electrică şi gazele diferă fundamental de alte mărfuri comercializate, deoarece sunt produse de reţea, a căror depozitare este imposibilă sau costisitoare. Astfel, acestea sunt sensibile la abuzul de piaţă şi, prin urmare, trebuie consolidată supravegherea normativă a întreprinderilor active pe piaţa de energie electrică şi gaze. În consecinţă, autorităţile de reglementare trebuie să aibă acces la informaţii privind deciziile operaţionale ale societăţilor. Se propune ca acestea să fie obligate să ţină evidenţa datelor privind deciziile lor operaţionale timp de cinci ani şi să le pună la dispoziţia autorităţilor naţionale de reglementare, precum şi la dispoziţia autorităţilor din domeniul concurenţei şi Comisiei, astfel încât aceste autorităţi să poată controla eficient acuzaţiile de abuz de piaţă. Această dispoziţie va limita posibilităţile de abuz de piaţă, va creşte încrederea în piaţă şi, prin urmare, va stimula comerţul şi concurenţa.

Unele tipuri de comercianţi (de exemplu, băncile) au deja astfel de obligaţii în temeiul directivei privind pieţele instrumentelor financiare şi nu trebuie să aibă obligaţii duble. Aşadar, obligaţiile de păstrare a evidenţelor nu trebuie să aducă atingere legislaţiei comunitare existente privind pieţele financiare şi trebuie să fie compatibile cu aceasta. Autorităţile de reglementare de pe piaţa de energie şi de pe pieţele financiare trebuie să coopereze pentru a se ajuta reciproc să aibă o privire de ansamblu asupra pieţelor în cauză. Înainte de adoptarea orientărilor de definire a cerinţelor privind păstrarea evidenţelor, Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare (CESR) sunt invitate să coopereze şi să consilieze Comisia cu privire la conţinutul acestor orientări.

Pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile, autorităţile de reglementare trebuie să dispună de competenţe de investigare, de solicitare a tuturor informaţiilor necesare şi de impunere de sancţiuni descurajatoare. De asemenea, li se solicită să ţină seama pe deplin, în îndeplinirea funcţiilor de reglementare, de obiectivele privind eficienţa energetică.

2.2. Independenţa demonstrabilă a autorităţilor de reglementare aduce încredere pe piaţă

Independenţa autorităţilor de reglementare este un principiu cheie al bunei guvernanţe şi o condiţie fundamentală pentru asigurarea încrederii pe piaţă. Legislaţia existentă prevede ca autorităţile de reglementare să fie pe deplin independente de interesele industriei de gaze şi energie electrică. Aceasta nu specifică însă cum se va asigura această independenţă în mod demonstrabil şi nu garantează independenţa de interesele politice pe termen scurt.

După cum se subliniază în concluziile Consiliului European de primăvară din 2007 şi de către Parlamentul European, consolidarea independenţei autorităţilor naţionale de reglementare din domeniul energetic reprezintă, prin urmare, o prioritate.

Se propune ca autoritatea de reglementare să fie distinctă din punct de vedere juridic şi independentă din punct de vedere funcţional de orice altă entitate publică sau privată, ca personalul său şi orice membru din corpul său decizional să acţioneze în afara oricărui interes de piaţă şi să nu solicite sau să accepte instrucţiuni de la niciun guvern sau altă entitate publică sau privată. În acest scop, se propune ca autorităţile de reglementare să aibă personalitate juridică, autonomie bugetară, resurse umane şi financiare corespunzătoare şi conducere independentă.

3. UN MECANISM INDEPENDENT PENTRU COOPERAREA şI LUAREA DECIZIILOR DE CăTRE AUTORITăţILE NAţIONALE DE REGLEMENTARE: AGENţIA PENTRU COOPERAREA AUTORITăţILOR DE REGLEMENTARE DIN DOMENIUL ENERGETIC

3.1. Experienţa pozitivă a ERGEG trebuie să se dezvolte într-o structură formală de cooperare

Deşi piaţa internă de energie electrică s-a dezvoltat considerabil, reglementarea aspectelor transfrontaliere prezintă încă o serie de lacune. Pentru a rezolva această problemă, Comisia a iniţiat forumuri de autoreglementare, precum Forumul de la Florenţa (energie electrică) şi cel de la Madrid (gaze). Aceste forumuri reunesc părţile interesate pentru consolidarea cooperării.

În plus, un grup consultativ independent pentru sectoarele energiei electrice şi gazelor denumit „Grupul european de reglementare în domeniul energiei electrice şi al gazelor” (ERGEG) a fost înfiinţat de către Comisie în anul 2003 pentru a facilita consultarea, coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţionale de reglementare, precum şi dintre aceste autorităţi şi Comisie, în vederea consolidării pieţei interne de energie electrică şi gaze naturale. ERGEG este format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale de reglementare.

Activităţile ERGEG au contribuit foarte mult în ultimii ani la finalizarea pieţei interne de gaze şi energie electrică prin emiterea de orientări fără caracter obligatoriu şi elaborarea de recomandări şi avize pentru Comisie. Cu toate acestea, iniţierea forumurilor de autoreglementare şi înfiinţarea ERGEG nu au dat impulsul decisiv necesar dezvoltării de standarde şi abordări comune pentru ca, astfel, comerţul transfrontalier, instituirea de prime pieţe regionale şi, în cele din urmă, o piaţă energetică europeană să devină realitate.

În timp, sectorul energetic a devenit mai complex şi mai detaliat, atrăgând într-o măsură mai mare interese financiare divergente. Abordarea actuală din cadrul ERGEG, care, în practică, necesită de obicei acordul celor 27 de autorităţi de reglementare şi peste 30 de operatori de reţele de transport pentru atingerea unui consens, nu oferă rezultate satisfăcătoare. Aceasta a condus la o serie de coduri cu caracter neobligatoriu şi a necesitat depunerea de eforturi pentru a ajunge la un acord privind abordările comune prin intermediul unei „convergenţe treptate”, însă nu a dus la decizii reale, devenite indispensabile în acest moment, cu privire la aspectele dificile.

În prezent, normele tehnice pe baza cărora trebuie să funcţioneze întreprinderile de energie electrică, „codurile de reţea”, diferă considerabil între statele membre şi deseori chiar în cadrul unui singur stat membru. Acestea trebuie să fie supuse unui proces de convergenţă şi ulterior de armonizare, dacă se doreşte integrarea pieţelor de energie din UE.

Comisia a evaluat diferitele opţiuni pentru organizarea sarcinilor necesare, inclusiv dacă ar putea îndeplini ea însăşi aceste sarcini. Armonizarea acestor aspecte, precum şi realizarea de progrese în ceea ce priveşte noile infrastructuri nu constituie o sarcină care intră în mod normal în sfera de activitate a Comisiei. De fapt, Comisia nu a desfăşurat niciodată o astfel de activitate. Aceasta necesită expertiza şi colaborarea specialiştilor din cele 27 de agenţii naţionale de reglementare (ANR), care trebuie să convină asupra modificării codurilor de reţea naţionale. În practică, numai un organism care provine din autorităţile naţionale de reglementare poate grupa toate resursele necesare ale acestora, ceea ce este fundamental pentru reuşita în acest domeniu. Prin intermediul Consiliului de autorităţilor reglementare – compus din agenţiile naţionale de reglementare – agenţia poate apela la personalul acestora. Comisia nu se află în această poziţie.

Comisia a concluzionat că sarcinile necesare pot fi îndeplinite cel mai bine de către o entitate separată, independentă şi în afara Comisiei. Această concluzie a fost susţinută atât de Consiliul European de primăvară din 2007, cât şi prin rezoluţiile Parlamentului European[2].

Prin urmare, s-a luat în considerare crearea unei reţele mai puternice de autorităţi naţionale de reglementare. Reţeaua de autorităţi din domeniul concurenţei creată în 2004 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului reprezintă un model posibil. Cu toate acestea, ar fi necesară acordarea de competenţe autonome Comisiei în sectorul energetic (în prezent aceste competenţe există numai în domeniul normelor de concurenţă). În orice caz, competenţele agenţiilor naţionale de reglementare trebuie consolidate şi armonizate.

În plus, s-ar putea aplica modelul Sistemului European al Băncilor Centrale, însă lipseşte temeiul legal din tratat. Un astfel de model ar necesita modificarea tratatului.

Prin urmare, Comisia a ajuns la concluzia că înfiinţarea unei agenţii reprezintă singura soluţie de instituire a unui organism independent care să propună Comisiei luarea de decizii de fond şi să adopte decizii individuale de reglementare, obligatorii pentru părţile terţe, privind aspectele tehnice detaliate care i-au fost delegate.

Principalele sarcini propuse ar completa la nivel european sarcinile de reglementare îndeplinite de autorităţile naţionale de reglementare. Structura avută în vedere trebuie să ofere un cadru de cooperare pentru autorităţile naţionale de reglementare, să permită o revizuire a cadrului de reglementare pentru cooperarea operatorilor de transport şi să dea posibilitatea luării de decizii individuale privind infrastructurile de pe teritoriul mai multor state membre. Această analiză reflectă principiile definite de către Comisie în proiectul de acord interinstituţional privind cadrul de operare a agenţiilor europene de reglementare[3], în special în ceea ce priveşte posibilitatea de a adopta decizii individuale obligatorii din punct de vedere juridic pentru terţi.

Următoarea propunere are la bază opţiunea „ERGEG+” menţionată în Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[4].

3.2. Sarcinile principale ale Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic

Agenţia ar completa la nivel european sarcinile de reglementare îndeplinite la nivel naţional de autorităţile de reglementare prin:

- Crearea unui cadru de cooperare a autorităţilor naţionale de reglementare. Se propune îmbunătăţirea gestionării situaţiilor transfrontaliere. Agenţia stabileşte procedurile pentru cooperarea dintre autorităţile naţionale de reglementare, în special în ceea ce priveşte schimbul de informaţii şi alocarea competenţelor în situaţii care afectează mai multe state membre. Acest cadru va promova în egală măsură cooperarea regională dintre autorităţile naţionale de reglementare.

- Supravegherea cadrului normativ de cooperare dintre operatorii de sisteme de transport. Agenţia va avea responsabilitatea de a monitoriza şi de a analiza activităţile reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică şi cele ale reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze. În special, aceasta se va implica în stabilirea priorităţilor în cadrul programului de activitate al acestor organisme, în analizarea planului lor de investiţii pe 10 ani şi în pregătirea codurilor tehnice şi comerciale. Analizarea planului de investiţii nu aduce atingere responsabilităţii operatorilor de sisteme de transport pentru defecţiunile de ordin tehnic, astfel cum sunt definite în legislaţiile naţionale. În ceea ce priveşte aceste coduri tehnice şi comerciale, agenţia va avea dreptul să ceară operatorilor de sisteme de transport să-şi modifice proiectele sau să abordeze în detaliu mai multe aspecte specifice. De asemenea, agenţia va putea recomanda Comisiei să introducă obligativitatea juridică a acestor coduri în cazul în care punerea lor în aplicare în mod benevol de către operatorii de sisteme de transport se dovedeşte insuficientă sau neadecvată pentru anumite aspecte. Agenţia poate să recomande modificarea proiectului operatorilor de transport sau să recomande Comisiei adoptarea de dispoziţii suplimentare. În practică, acest mecanism va lua forma unui dialog constructiv şi permanent între agenţie, operatorii de sisteme de transport şi Comisie. Implicarea agenţiei va fi esenţială pentru asigurarea unei cooperări eficiente şi transparente între operatorii de sisteme de transport, spre beneficiul pieţei interne.

- Competenţele de decizie individuală. Pentru a trata aspectele transfrontaliere specifice, se propune ca agenţiei să i se atribuie competenţe de decizie individuală în legătură cu cererile de derogare[5] privind activele de interes european ale infrastructurii şi competenţa de a decide cu privire la regimul de reglementare aplicabil infrastructurilor de pe teritoriul mai multor state membre. În plus, agenţia ar putea lua decizii specifice privind aspectele tehnice individuale în cazul în care aceste competenţe îi sunt acordate în temeiul unor orientări specifice adoptate în conformitate cu directivele privind energia electrică şi gazele, prin procedura de comitologie.

- Rolul consultativ general. Agenţia ar avea, în general, un rol consultativ pe lângă Comisie în aspecte de reglementare a pieţei şi ar putea emite orientări fără caracter obligatoriu în scopul diseminării bunelor practici în rândul autorităţilor naţionale de reglementare. De asemenea, în funcţie de caz, ar avea competenţa de a revizui, având în vedere măsurile de punere în aplicare adoptate de către Comisie pentru aplicarea legislaţiei comunitare în sectorul gazelor şi al energiei electrice, hotărârile luate de către o autoritate naţională de reglementare care au un impact direct asupra pieţei interne şi de a oferi un aviz Comisiei.

Deşi competenţele sale nu pot fi extinse pentru a include decizii normative (precum adoptarea formală de orientări obligatorii), noua agenţie va îndeplini, în general, un rol crucial în dezvoltarea şi aplicarea normelor de pe piaţa europeană de gaze şi energie electrică.

3.3. Conducerea Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic

Cadrul instituţional şi principiile de conducere a Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic se bazează, în principiu, pe normele şi practicile standard aplicabile agenţiilor de reglementare comunitare.

Totuşi, trebuie să se ţină seama de independenţa necesară funcţiilor de reglementare. În acest scop, pe lângă Consiliul de administraţie însărcinat cu toate aspectele administrative şi bugetare, se propune crearea unui consiliu al autorităţilor de reglementare responsabil de toate aspectele şi deciziile privind reglementarea. Directorul, numit de Consiliul de administraţie, după consultarea Consiliului autorităţilor de reglementare, va fi ales dintr-o listă restrânsă adoptată de Comisie. Directorul va reprezenta agenţia şi răspunde de gestionarea zilnică a acesteia. În plus, în structura agenţiei se prevede un consiliu de apel, responsabil de tratarea apelurilor împotriva deciziilor adoptate de către agenţie.

3.4. Aspecte financiare

Se propune ca, având în vedere sarcinile agenţiei, aceasta să aibă un personal limitat la 40-50 de persoane. Această evaluare se bazează pe o analiză aprofundată a cerinţelor de personal ale autorităţilor naţionale de reglementare şi pe o analiză atentă a resurselor minime necesare pentru îndeplinirea sarcinilor propuse, în special având în vedere posibilităţile de sinergie pentru valorificarea resurselor din cadrul autorităţilor naţionale de reglementare pentru a sprijini activitatea agenţiei. Personalul propus corespunde necesităţilor acestor autorităţi[6]. După cum s-a menţionat anterior, personalul necesar ar fi mult mai numeros dacă sarcinile agenţiei ar fi îndeplinite de Comisie.

Costurile totale anuale ale Agenţiei sunt estimate la aproximativ 6-7 milioane de euro, din care 5 milioane de euro pentru cheltuielile de personal (luând ca medie pe persoană costul personalului Comisiei Europene, respectiv 0,117 milioane de euro pe an, care cuprinde cheltuielile asociate pentru imobile şi cheltuielile administrative conexe), 1 milion de euro pentru costuri operaţionale (reuniuni, studii, precum şi costurile de traducere, publicare şi relaţii publice), iar restul pentru cheltuielile de capital (legate de achiziţionarea de bunuri mobiliare şi cheltuielile conexe) şi cheltuielile de misiune.

Costurile anuale ale agenţiei vor fi acoperite prin finanţări comunitare. Agenţia are venituri limitate provenite din taxe plătite de terţi, care sunt percepute atunci când agenţia ia anumite decizii.

3.5. Rolul Comisiei

În principiu există trei măsuri de siguranţă diferite pentru a garanta poziţia şi rolul Comisiei de gardian al tratatului.

În primul rând, în cazul în care agenţia adoptă o decizie, aceasta ar fi obligatorie numai pentru situaţiile tehnice specifice prevăzute explicit în regulament şi în directive sau, de la caz la caz, în orientările cu caracter obligatoriu. Agenţia nu ar avea nicio putere politică în afara acestui cadru.

În al doilea rând, în cazul în care cooperarea dintre OST sau deciziile agenţiilor naţionale de reglementare pun în pericol concurenţa efectivă şi funcţionarea eficientă a pieţei, Comisia este imediat informată de către agenţie şi poate adopta ulterior măsurile necesare pentru remedierea situaţiei. De asemenea, Comisia poate opta să acţioneze din proprie iniţiativă.

În al treilea rând, atunci când trebuie luată o decizie de fond, aceasta nu poate fi adoptată decât de către Comisie. În aceste cazuri, agenţia are numai un rol pregătitor şi consultativ. Serviciul juridic al Comisiei a analizat textul cu atenţie din acest punct de vedere pentru a se asigura că agenţia nu are nicio competenţă în ceea ce priveşte luarea de decizii de fond discreţionare.

În plus, prin adoptarea de orientări cu caracter obligatoriu, Comisia este cea care precizează şi stabileşte rolul agenţiei.

4. O COOPERARE EFICIENTă ÎNTRE OPERATORII DE SISTEME DE TRANSPORT

4.1. Integrarea pieţelor de energie electrică şi gaze necesită o cooperare strânsă între operatorii de sisteme de transport

Pentru a realiza integrarea pieţelor, trebuie să existe o cooperare eficientă între operatorii de sisteme de transport (OST) şi un cadru de reglementare clar şi stabil, inclusiv o coordonare între autorităţile de reglementare. Normele de acces la reţea şi cele operaţionale trebuie să fie compatibile; este necesar să existe un schimb eficient de informaţii între operatorii de sisteme de transport şi o bună coordonare a noilor investiţii pentru creşterea capacităţilor de interconectare. Operatorii de sisteme de transport de gaze şi energie electrică cooperează deja în mod voluntar în cadrul structurilor existente, cum ar fi Operatorii de sisteme de transport europene (ETSO) şi Transportul european de gaz (GTE). Aceştia cooperează privind aspectele operaţionale la nivel regional şi fac parte din organisme tehnice, precum Uniunea pentru coordonarea transportului de energie electrică (UCTE) şi Asociaţia europeană pentru simplificarea schimburilor energetice (EASEE-Gas). Aceste iniţiative de cooperare pe mai multe niveluri au contribuit în mod semnificativ la realizarea pieţei interne şi au îmbunătăţit eficacitatea şi siguranţa reţelelor.

Totuşi, această cooperare voluntară şi-a dovedit limitele, de exemplu sub forma incidentelor de reţea şi a penelor de curent datorate slabei coordonări a exploatării reţelei sau lipsei unor conexiuni în cadrul reţelelor de energie electrică şi gaze, precum şi a dificultăţilor întâmpinate la propunerea sau adoptarea de standarde tehnice comune. De aceea, se propune ca operatorilor de sisteme de transport să li se atribuie sarcina de a-şi consolida cooperarea într-o serie de domenii cheie, cu accent deosebit pe următoarele aspecte principale.

- Elaborarea de „coduri” comerciale şi tehnice. Pentru integrarea pieţelor de energie electrică şi de gaze este necesar un set coerent de coduri tehnice şi comerciale. În prezent, aceste coduri există la nivel naţional sau prin intermediul unor recomandări emise de organizaţii, precum UCTE sau EASEE-Gas. Situaţia actuală prezintă trei tipuri de probleme: în primul rând, normele în vigoare nu acoperă toate domeniile care trebuie armonizate pentru a conduce la funcţionarea unei pieţe integrate, în al doilea rând, codurile naţionale sunt adesea incompatibile între ele, iar în al treilea rând, acestea nu sunt obligatorii sau executorii din punct de vedere juridic. Printre aceste coduri se numără manualul operaţional al UCTE pentru securitatea şi fiabilitatea reţelelor de transport de energie electrică şi recomandările EASEE-Gas privind calitatea gazelor.

- Propunerea menţine procesul voluntar al operatorilor de sisteme de transport ca modalitate pragmatică de elaborare de coduri tehnice şi comerciale detaliate. Aceste coduri sunt deseori complexe din punct de vedere tehnic şi trebuie să existe un proces eficient de modificare a acestora, atunci când este necesar. Propunerea adaugă o supraveghere normativă strictă privind conţinutul acestor norme şi verificarea respectării şi aplicării acestora de către autorităţile naţionale de reglementare, agenţie şi/sau Comisie, în funcţie de natura propunerii în cauză. În cazul în care operatorii de sisteme de transport nu reuşesc să adopte codurile tehnice şi comerciale necesare sau nu le aplică, aceste norme pot fi propuse şi adoptate prin intermediul procedurii de comitologie, la propunerea Comisiei.

- Prezenta propunere defineşte în total unsprezece domenii de cooperare principale. Programele de activitate anuale ale Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport (a se vedea capitolul 1.2), elaborate după consultarea tuturor părţilor interesate şi a noii Agenţii pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic (a se vedea capitolul 3), vor stabili priorităţile şi vor specifica mai detaliat codurile tehnice şi comerciale necesare. Cooperarea dintre operatorii de sisteme de transport ar trebui să includă, de asemenea, monitorizarea punerii în aplicare a codurilor tehnice şi comerciale.

- Activităţi de cercetare şi inovare de interes comun: Cooperarea dintre operatorii de sisteme de transport (OST) ar trebui să stabilească un cadru pentru identificarea, finanţarea şi gestionarea activităţilor de cercetare şi inovare necesare pentru stimularea dezvoltării şi a evoluţiei tehnice durabile a reţelelor europene de energie electrică şi gaze, în special în vederea promovării siguranţei aprovizionării şi a eficienţei energetice şi a asigurării introducerii de tehnologii cu emisii reduse de carbon.

- Coordonarea exploatării reţelelor . Cooperarea dintre OST include exploatarea în comun a reţelelor conform codurilor tehnice şi comerciale adoptate. Aceasta vizează, de asemenea, schimbul de informaţii operaţionale privind reţelele şi publicarea în mod coordonat a informaţiilor privind accesul la reţea, de exemplu printr-o platformă comună în materie de transparenţă.

- Planificarea investiţiilor . Pentru a ajunge la o capacitate de transport suficientă pentru a satisface cererea şi pentru a integra pieţele naţionale, operatorii de reţele ar avea nevoie de o planificare coordonată pe termen lung a dezvoltării sistemului, în vederea planificării investiţiilor în reţea şi a monitorizării evoluţiei capacităţilor reţelei de transport. Ideea este ca reţelele europene ale operatorilor de sisteme de transport să publice planurile de dezvoltare a reţelei, care includ modelarea reţelei integrate, elaborarea de scenarii şi o evaluare a durabilităţii şi a adecvării cererii şi ofertei pentru sistemul integrat. Aceste planuri de dezvoltare ar trebui să fie suficient de orientate spre viitor (de exemplu, cel puţin 10 ani) pentru a putea permite identificarea din timp a lacunelor în materie de investiţii, mai ales în ceea ce priveşte capacităţile transfrontaliere.

În special pentru aceste două ultime sarcini, iniţiativele regionale au un rol pozitiv în integrarea pieţelor. Cooperarea la nivel european dintre operatorii de sisteme de transport ar trebui într-adevăr completată printr-o cooperare la nivel regional, în vederea asigurării unui progres practic real, a unei gestionări optime a reţelei[7] şi a unei planificări şi realizări adecvate a investiţiilor. Cadrul de reglementare ar trebui să promoveze, să coordoneze şi să dezvolte iniţiative regionale între operatorul de sistem de transport şi autorităţile de reglementare, precum în cazul iniţiativelor regionale conduse de ERGEG şi al unor iniţiative, cum ar fi Forumul Pentalateral din Europa de Nord-Vest, şi conform recomandărilor principalelor părţi interesate, de exemplu Eurelectric.

4.2. Un mecanism de cooperare îmbunătăţit

Este important ca structurile de cooperare ale operatorilor de sisteme de transport să fie recunoscute pe deplin la nivel european astfel încât să dispună de autoritatea necesară pentru a îndeplini sarcinile menţionate anterior. În acest sens, Comisia va desemna în mod oficial reţelele europene de operatori de sisteme de transport (de gaze şi energie electrică) însărcinate cu îndeplinirea acestor sarcini.

În calitate de agenţi economici, operatorii de sisteme de transport trebuie să dea dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte modul de cooperare. Aceştia se pot baza pe structurile existente, precum GTE şi ETSO. Cu toate acestea, sarcinile şi responsabilităţile atribuite operatorilor de sisteme de transport vor necesita o structură de cooperare centrală şi permanentă în ceea ce priveşte atât organizarea, cât şi instrumentele practice de planificare şi exploatare a reţelelor.

Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic va monitoriza modul în care Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport îşi îndeplineşte sarcinile care îi sunt atribuite.

Implicarea şi consultarea părţilor interesate, cum ar fi producătorii, furnizorii, consumatorii şi operatorii de sisteme de distribuţie, vor fi transformate într-o practică standard de către operatorii de sisteme de transport încă de la începutul activităţii acestora într-un anumit domeniu. În acest sens, părţile interesate vor fi consultate cu privire la orice proiect de cod comercial şi tehnic elaborat de operatorii de sisteme de transport şi vor putea formula observaţii privind programul de activitate anual al operatorilor de sisteme de transport. Agenţia va supraveghea desfăşurarea în bune condiţii a acestor consultări.

5. ÎMBUNăTăţIREA FUNCţIONăRII PIEţEI

Prezenta propunere urmăreşte, de asemenea, îmbunătăţirea cadrului legislativ în vederea facilitării accesului terţilor la infrastructuri cheie, a creşterii transparenţei pe piaţă, a sporirii gradului de integrare a pieţelor şi a îmbunătăţirii accesului consumatorilor la piaţa cu amănuntul.

5.1. Regimul de derogări

Legislaţia actuală prevede posibilitatea de a scuti noile infrastructuri majore de la normele privind accesul reglementat al terţilor pe o perioadă predeterminată. De această posibilitate au beneficiat mai multe infrastructuri finalizate sau în curs de finalizare, printre care interconectări de gaze şi energie electrică şi instalaţii de GNL. Aceasta a contribuit la continuarea proiectelor care sprijină siguranţa aprovizionării şi concurenţa. În acelaşi timp, experienţa de până acum arată că promotorii de proiecte, autorităţile de reglementare şi Comisia ar putea beneficia de o procedură simplificată pentru cererea şi acordarea de derogări, precum şi de clarificarea unora dintre condiţii. Prin urmare, Comisia propune formularea unor orientări pentru sprijinirea solicitanţilor şi a autorităţilor de reglementare în vederea respectării condiţiilor pentru acordarea unei derogări. Pentru a garanta o utilizare optimă a infrastructurilor care beneficiază de o derogare în beneficiul pieţei, se propune generalizarea cerinţelor minime pentru atribuirea de capacitate şi a dispoziţiilor privind managementul congestionării pentru noile infrastructuri care până acum au fost aplicate de la caz la caz.

5.2. Transparenţa

Piaţa internă de energie electrică şi gaze suferă de o lipsă de lichiditate şi de transparenţă, care afectează atribuirea eficientă a resurselor, limitează posibilităţile de acoperire a riscurilor şi blochează intrarea pe piaţă a noilor operatori. Încrederea în piaţă, lichiditatea acesteia şi numărul de participanţi de pe piaţă trebuie să crească prin sporirea informaţiilor disponibile pieţei.

Cerinţele actuale legate de transparenţă sunt axate pe publicarea capacităţii reţelei, astfel încât participanţii de pe piaţă să poată vedea dacă mai există capacitate disponibilă şi dacă întreaga capacitate disponibilă este oferită pe piaţă. Cu toate acestea, participanţii de pe piaţă trebuie, de asemenea, să aibă acces egal la informaţiile care determină fluctuaţiile preţurilor angro.

În prezent, operatorii tradiţionali care sunt responsabili de cea mai mare parte din fluxul de gaze şi energie electrică şi care deţin majoritatea activelor de pe piaţă au un acces mai consistent şi mai bun la informaţii decât noii operatori. În sectorul energiei electrice, există cerinţe sub formă de orientări ataşate regulamentului care stabilesc cerinţele de transparenţă în producţia de energie electrică, însă acestea nu sunt suficiente, iar în sectorul gazelor nu există nicio astfel de cerinţă în prezent. De aceea, se propune extinderea cerinţelor de transparenţă pentru a acoperi stocurile de gaze, previziunile de cerere şi ofertă, costurile pentru echilibrarea reţelei şi comercializarea.

Aplicarea corectă şi integrală a acestor cerinţe trebuie controlată şi monitorizată de către autorităţile naţionale de reglementare; prin urmare, competenţele acestora trebuie consolidate în mod corespunzător.

În ceea ce priveşte transparenţa privind derivatele şi instrumentele financiare pentru care prezentele propuneri nu prevăd cerinţe suplimentare aplicabile societăţilor în cauză, Comisia va examina acest aspect în detaliu şi va ajunge la o concluzie pe la jumătatea anului 2008. Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare sunt invitate să coopereze pentru a realiza o analiză mai aprofundată şi să îşi dea avizul cu privire la necesitatea de a supune tranzacţiile prevăzute în contractele de furnizare de gaze şi energie electrică şi derivatele din domeniul gazelor şi al energiei electrice unor cerinţe de transparenţă înainte şi/sau după tranzacţionare.

5.3. Accesul la instalaţiile de depozitare

Directiva existentă privind piaţa internă în sectorul gazelor naturale prevede că în timp ce depozitarea reprezintă o infrastructură esenţială pentru a permite aprovizionarea consumatorilor, operatorii de sisteme de depozitare trebuie să permită accesul terţilor. Statele membre au posibilitatea de a asigura accesul la aceste instalaţii de depozitare fie conform condiţiilor definite de autoritatea de reglementare, fie obligând operatorii de sisteme de depozitare să negocieze cu consumatorii condiţiile de acces. Cerinţele prevăzute de directivă se limitează la principii şi lasă statelor membre o marjă mare de manevră în ceea ce priveşte definirea cadrului lor de reglementare. Aceste principii au căpătat consistenţă în cadrul Forumului de la Madrid, unde toate părţile interesate au convenit în mod voluntar asupra Orientărilor de bună practică privind accesul terţilor pentru operatorii de sisteme de depozitare (GGPSSO). Cu toate acestea, ERGEG a concluzionat că, în general, punerea în aplicare a acestor orientări este nesatisfăcătoare.

Pentru o aplicare eficientă a acestor orientări, Comisia propune patru măsuri:

- transformarea principiilor din orientări în principii obligatorii din punct de vedere juridic şi acordarea posibilităţii de a aplica detaliat orientările prin intermediul procedurii de comitologie;

- stabilirea separării juridice şi funcţionale a operatorilor de sisteme de depozitare care fac parte din întreprinderi de furnizare;

- creşterea competenţelor autorităţilor naţionale de reglementare cu privire la supravegherea accesului la instalaţiile de depozitare;

- impunerea clarităţii regimului de reglementare aplicat instalaţiilor de depozitare.

Pentru ca aceste orientări să devină obligatorii din punct de vedere juridic, regulamentul va fi extins în sensul stabilirii modului în care operatorii de sisteme de depozitare trebuie să ofere servicii de acces terţilor, trebuie să aloce capacităţile şi să se ocupe de managementul congestionării. Acesta va defini, de asemenea, cerinţele privind transparenţa şi va propune măsuri care să permită dezvoltarea unei pieţe secundare a capacităţii de depozitare. Aceste norme trebuie să garanteze că toată capacitatea de depozitare disponibilă pentru terţi este oferită pe piaţă într-un mod nediscriminatoriu şi transparent şi că blocarea de capacitate neutilizată este puternic descurajată. De asemenea, aceste norme servesc la asigurarea coerenţei cu cerinţele minime propuse pentru infrastructurile care fac obiectul unei derogări.

Prin impunerea separării juridice şi funcţionale a operatorilor de sisteme de depozitare, accesul efectiv la instalaţiile de depozitare se va îmbunătăţi semnificativ. Faptul că, în prezent, furnizorii care necesită instalaţii de depozitare trebuie să îşi contacteze concurenţii pentru a contracta capacitatea necesară nu sporeşte încrederea în piaţă şi reprezintă un obstacol major pentru intrarea pe piaţă a unor operatori noi. Separarea operatorilor de sisteme de depozitare va contribui la îmbunătăţirea acestei situaţii şi va permite concurenţilor şi autorităţilor de reglementare să verifice dacă s-a oferit pe piaţă întreaga capacitate de depozitare disponibilă.

Comisia propune eliminarea ambiguităţii care există în acest moment cu privire la proporţia din capacitatea de depozitare oferită pe piaţă, solicitând tuturor statelor membre să stabilească anumite criterii privind momentul şi modalitatea de aplicare a criteriilor privind accesul terţilor la instalaţiile de depozitare şi în care acestea trebuie făcute publice. În consecinţă, autoritatea de reglementare are sarcina de a controla dacă aceste criterii sunt aplicate corect pentru toate instalaţiile de depozitare.

5.4. Accesul la terminalele GNL

Rolul GNL în aprovizionarea cu gaze a Uniunii Europene devine din ce în ce mai important, şi s-au planificat sau sunt în curs investiţii majore în terminale GNL. Din această cauză, sunt necesare norme transparente privind accesul la terminalele GNL. Autorităţile de reglementare au identificat necesitatea, iar ERGEG a elaborat orientările în vederea definirii unei abordării comune a accesului terţilor la terminalele GNL.

Deşi numeroase terminale GNL construite au beneficiat de derogarea de la dispoziţiile privind accesul terţilor şi intervenţia reglementară menţionate la articolul 22 din directivă, există şi terminale GNL pentru care se aplică normele privind accesul terţilor. Întrucât directiva actuală nu impune decât o cerinţă generală conform căreia accesul trebuie reglementat, aceasta permite interpretări divergente în rândul statelor membre. În plus, derogarea acordată în temeiul articolului 22 este întotdeauna temporară şi în momentul în care perioada de derogare va fi expirat, terminalele GNL vor fi supuse reglementării. Prin urmare, Comisia propune impunerea unor norme mai bine definite privind accesul terţilor la terminalele GNL. Pentru ca aceste orientări să devină obligatorii din punct de vedere juridic, regulamentul va fi extins în vederea stabilirii modului în care operatorii de terminale GNL trebuie să ofere servicii de acces terţilor, trebuie să aloce capacităţile şi să se ocupe de managementul congestionării. Acesta va defini, de asemenea, cerinţele privind transparenţa şi va propune măsuri care să permită dezvoltarea unei pieţe secundare a capacităţii terminalelor. De asemenea, aceste norme servesc la asigurarea coerenţei cu cerinţele minime propuse pentru infrastructurile care fac obiectul unei derogări.

5.5. Contractele de furnizare pe termen lung

Contractele de furnizare bilaterale în aval oferă posibilitatea sectoarelor cu o activitate energetică intensă să obţină preţuri mai previzibile. Totuşi, aceste contracte riscă să închidă piaţa din aval împiedicând consumatorii să îşi schimbe furnizorul şi limitând astfel concurenţa. Pentru a reduce nesiguranţa de pe piaţă, în următoarele luni, Comisia va furniza asistenţă corespunzătoare privind conformitatea contractelor de furnizare bilaterale încheiate pe termen lung cu legislaţia comunitară în domeniul concurenţei.

5.6. Un cadru pentru crearea treptată a unei pieţe europene cu amănuntul

Nici pe piaţa de energie electrică, nici pe cea de gaze nu se poate vorbi deocamdată de o piaţă europeană cu amănuntul (consumatori casnici şi întreprinderi mici), deoarece consumatorii, presupunând că pot alege, sunt obligaţi în continuare să opteze pentru un furnizor având sediul în aceeaşi ţară. Realizarea unei pieţe a consumatorilor finali cu adevărat europeană reprezintă scopul ultim al pieţelor interne de energie electrică şi gaze: aceasta este necesară pentru crearea unor pieţe competitive şi pentru creşterea la maximum a eficienţei. Liberalizarea în cadrul pieţei cu amănuntul este importantă pentru a garanta că toţi cetăţenii UE pot beneficia de pe urma concurenţei. Dacă liberalizarea s-ar aplica numai marilor consumatori, consumatorii casnici europeni ar fi obligaţi în final să îşi subvenţioneze sectorul şi s-ar produce o distorsionare a semnalelor de investiţii în noi capacităţi de producţie şi furnizare. De la 1 iulie 2007, toate pieţele cu amănuntul din UE au fost deschise concurenţei, însă, în realitate, mulţi consumatori sunt legaţi de furnizorii lor tradiţionali, deoarece nu s-a instituit un cadru juridic corespunzător, aşa cum s-a solicitat. O piaţă cu amănuntul la nivel european poate fi creată doar progresiv. Pentru a stimula acest proces, Comisia are în vedere constituirea unui forum privind piaţa cu amănuntul, prin analogie cu experienţa pozitivă a Forumurilor de la Florenţa şi de la Madrid. Un astfel de forum ar permite concentrarea asupra unor aspecte specifice pieţei cu amănuntul şi ar trebui să constituie o platformă pentru promovarea de către toate părţile interesate a unei pieţe cu amănuntul la nivel european. Forumul ar oferi asistenţă cu privire la obligaţiile propuse pentru statele membre şi autorităţile de reglementare în ceea ce priveşte stabilirea unor norme clare privind concurenţa de pe piaţa cu amănuntul, în vederea unei armonizări treptate a normelor pieţei pentru a permite crearea unor pieţe cu amănuntul transfrontaliere.

De asemenea, existenţa unor pieţe cu amănuntul funcţionale va avea un rol foarte important în sensibilizarea consumatorilor faţă de consumul casnic de energie şi faţă de costul acesteia, întrucât toate măsurile de reducere a emisiilor de CO2 şi de creştere a eficienţei energetice necesită participarea consumatorilor casnici. Concurenţa pentru aprovizionarea consumatorilor casnici va determina consumatorii să fie mai atenţi la aspectele privind eficienţa energetică. Cu toate acestea, practicile actuale în care consumatorii primesc factura finală pentru consumul realizat numai după un an nu conduc la o astfel de conştientizare şi nici nu le permite furnizorilor să ofere servicii competitive care să diferenţieze consumatorii casnici în funcţie de nevoile specifice ale acestora. Prin urmare, furnizorii trebuie să ofere mai multe informaţii astfel încât consumatorii să poată verifica mai des evoluţia consumului şi a costurilor lor de energie electrică.

Este evident că libertatea de alegere a consumatorilor trebuie însoţită de garanţii puternice ale drepturilor acestora. Consumatorii vulnerabili beneficiază deja de un grad ridicat de protecţie conform directivei actuale, ceea ce le permite accesul la energia de care au nevoie pentru a avea o viaţă normală. Totuşi, aceste măsuri au fost aplicate incorect în unele ţări şi pentru a clarifica acest context, Comisia propune definirea unor orientări cu caracter obligatoriu. În acelaşi timp, Comisia propune consolidarea drepturilor tuturor consumatorilor, printre altele acordându-le dreptul de a-şi schimba furnizorul în orice moment şi solicitând societăţilor de energie electrică să regleze conturile în termen de o lună de la schimbarea furnizorului de către un consumator.

În cele din urmă, Comisia a ajuns la concluzia că pentru operatorii de sisteme de distribuţie (OSD) normele actuale privind separarea juridică şi funcţională sunt suficiente. Prin urmare, nu propune extinderea la OSD a normelor privind separarea proprietăţii, prezentate în capitolul 4 de mai sus.

6. COOPERAREA PENTRU CONSOLIDAREA SIGURANţEI APROVIZIONăRII

6.1. Monitorizarea siguranţei aprovizionării de către operatorii de sisteme de transport

Este important să se asigure că sistemele de energie electrică şi gaze pot răspunde cererii chiar şi în momentele de vârf. În cazul energiei electrice, acest lucru este posibil numai atunci când există o capacitate de producţie suficientă (adecvarea capacităţilor) şi reţeaua este capabilă să transporte energia de la producători la consumatorii finali (adecvarea reţelei). În cazul gazelor naturale, trebuie create capacităţi suficiente de import şi depozitare.

Directiva 2005/89/CE solicită autorităţilor naţionale de reglementare să raporteze anual Comisiei, cu sprijinul operatorilor de sisteme de transport, privind siguranţa aprovizionării cu energie electrică. Directiva 2004/67/CE solicită statelor membre să raporteze privind siguranţa aprovizionării cu gaze şi privind cadrul de reglementare pentru a spori investiţiile în infrastructură. Conform modificărilor propuse la Regulamentele (CE) nr. 1228/2003 şi (CE) nr. 1775/2003, reţeaua de operatori europeni de sisteme de transport trebuie să realizeze previziuni privind adecvarea sistemului pentru fiecare vară şi iarnă, precum şi pe termen lung. Pentru a lua în considerare posibilităţile de export şi de import de energie electrică şi de gaze în condiţii de cerere accentuată, este necesară o perspectivă la nivel european. Datorită fluxurilor transfrontaliere de energie electrică şi gaze din piaţa internă, această perspectivă trebuie dobândită la nivel european.

6.2. Cooperarea statelor membre

Legislaţia europeană dispune de două instrumente pentru garantarea siguranţei aprovizionării cu gaze. În primul rând, Directiva 2003/55/CE a introdus obligaţii generale de monitorizare pentru statele membre. În al doilea rând, Directiva 2004/67/CE prezintă în mod specific măsuri de garantare a siguranţei aprovizionării cu gaze. Aceasta din urmă instituie Grupul de coordonare pentru gaz şi stabileşte un „mecanism comunitar” în cazul întreruperii aprovizionării.

Aceste instrumente vizează crearea unei platforme de coordonare. Ele nu stabilesc obiective cantitative privind siguranţa aprovizionării şi nici nu impun obligaţii legate de stocurile de gaze. În cele din urmă, aceste instrumente nu oferă un cadru de cooperare regională în cazul unor întreruperi grave ale aprovizionării.

Directiva 2004/67/CE nu a fost transpusă decât recent de către statele membre. În temeiul articolului 10 al acesteia, Comisia trebuie să raporteze, până la data de 19 mai 2008, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a directivei şi, în special, eficienţa instrumentelor create de aceasta şi poate formula şi alte propuneri privind siguranţa aprovizionării. În special, acest raport va viza măsurile de siguranţă a aprovizionării legate de stocurile de gaze.

Din acest motiv, ca primă măsură, prezentele propuneri nu modifică Directiva 2004/67/CE şi se referă doar la două aspecte:

- Creşterea obligaţiilor de transparenţă la nivelul stocurilor comerciale. Fiecare operator de sistem de depozitare ar avea obligaţia să facă publică în fiecare zi cantitatea de gaze de lucru care se află în instalaţiile sale. Această obligaţie ar creşte considerabil încrederea reciprocă în materie de asistenţă regională şi bilaterală în cazul unor întreruperi grave ale aprovizionării.

- Solidaritate. Se propune ca statele membre să coopereze pentru a promova solidaritatea regională şi bilaterală. Această cooperare este menită să acopere situaţiile care ar putea conduce la întreruperi grave ale aprovizionării cu gaze într-un stat membru. Un exemplu care ilustrează această coordonare este simplificarea măsurilor naţionale în caz de urgenţă sau elaborarea de modalităţi practice de asistenţă reciprocă. Comisia va adopta, după caz, orientări privind cooperarea în contextul solidarităţii regionale.

2007/0198 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică

(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei[8],

având în vedere avizul Comitetului Economic si Social European[9],

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[10],

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat[11],

întrucât:

1. Piaţa internă a energiei electrice, care a fost pusă în aplicare treptat începând cu 1999, are drept obiectiv a oferi tuturor consumatorilor din Comunitate, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, posibilităţi reale de alegere, precum şi noi oportunităţi de afaceri şi un comerţ transfrontalier mai intens, pentru a garanta progrese în materie de eficacitate, preţuri competitive şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor, precum şi pentru a contribui la siguranţa aprovizionării şi la dezvoltarea durabilă.

2. Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de abrogare a Directivei 96/92/CE[12] şi Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2003 privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică[13] au adus o contribuţiei semnificativă la crearea pieţei interne a energiei electrice.

3. Cu toate acestea, în prezent, nu se poate garanta niciunei companii europene dreptul de a vinde energie electrică în orice stat membru, în condiţii de egalitate, fără discriminare sau vreun dezavantaj. Nu există, în special, un acces nediscriminatoriu la reţea şi nici un nivel comparabil în ceea ce priveşte supravegherea normativă din fiecare stat membru.

4. Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi către Consiliu din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[14] a subliniat importanţa realizării pieţei interne a energiei electrice şi a creării unor condiţii de concurenţă echitabile pentru toate întreprinderile din domeniul energiei electrice din Comunitate. Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi către Consiliu referitoare la perspectivele privind pieţele interne de gaz şi de energie electrică[15] şi Comunicarea Comisiei intitulată „Anchetă efectuată în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 în sectoarele europene ale gazului şi energiei electrice (raport final)”[16] au demonstrat că normele şi măsurile actuale nu oferă cadrul necesar îndeplinirii obiectivului de a realiza o piaţă internă funcţională.

5. Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 trebuie adaptat în conformitate cu aceste comunicări pentru a îmbunătăţi cadrul de reglementare al pieţei interne în sectorul energiei electrice.

6. Este necesară, în special, cooperarea sporită şi coordonarea între operatorii de sisteme de transport, pentru a asigura compatibilitatea progresivă a codurilor tehnice şi comerciale, în vederea asigurării şi gestionării unui acces eficient la reţelele de transport transfrontaliere, precum şi pentru a garanta o planificare previzională coordonată a sistemului european de transport şi o evoluţie tehnică sănătoasă a acestuia, acordând atenţia cuvenită protecţiei mediului şi pentru a promova eficienţa energetică şi cercetarea şi inovarea în special în ceea ce priveşte asigurarea pătrunderii energiilor regenerabile şi a diseminării tehnologiilor cu emisii reduse de carbon. Operatorii de sisteme de transport trebuie să îşi exploateze reţelele în conformitate cu aceste coduri tehnice şi comerciale compatibile.

7. În scopul asigurării unei gestionări optime a reţelei de transport a energiei electrice, precum şi pentru a permite schimburile comerciale şi furnizarea transfrontaliere de electricitate către consumatori finali aflaţi în alte state membre, trebuie înfiinţată o reţea europeană a operatorilor de sisteme de transport. Atribuţiile acesteia trebuie duse la îndeplinire în conformitate cu normele comunitare în materie de concurenţă, care rămân aplicabile deciziilor reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport. Aceste atribuţii trebuie definite clar, iar metoda lor de lucru trebuie să garanteze eficacitate, reprezentativitate şi transparenţă. Având în vedere faptul că un progres mai eficient poate fi realizat printr-o abordare la nivel regional, operatorii de sisteme de transport ar trebui să înfiinţeze structuri regionale în cadrul structurii generale de cooperare, garantând, în acelaşi timp, faptul că rezultatele la nivel regional sunt compatibile cu codurile şi planurile de investiţii la nivel comunitar. Cooperarea în cadrul acestor structuri regionale presupune separarea efectivă a activităţilor de exploatare a reţelelor de activităţile legate de producţie şi furnizare, în absenţa căreia cooperarea regională dintre operatorii de sisteme de transport poate da naştere unui risc de comportament anticoncurenţial.

8. Toţi participanţii pe piaţă prezintă un interes în activitatea care se aşteaptă să fie desfăşurată de reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport. Prin urmare, procesul de consultare este esenţial, iar structurile existente care sunt instituite în vederea facilitării şi simplificării acestui proces, cum ar fi Uniunea pentru coordonarea şi transportul energiei electrice (UCTE), trebuie să joace un rol important.

9. Monitorizarea pieţei realizată în ultimii ani de autorităţile naţionale de reglementare şi de Comisie a demonstrat că cerinţele de transparenţă şi normele privind accesul la infrastructură sunt insuficiente.

10. Accesul egal la informaţii despre starea fizică a sistemului este necesar astfel încât toţi participanţii pe piaţă să poată evalua situaţia globală a cererii şi a ofertei şi să poată identifica cauzele variaţiilor preţului angro. Acest lucru cuprinde informaţii mai precise privind producţia energiei electrice, cererea şi oferta, capacitatea reţelei, fluxurile şi întreţinerea, echilibrarea şi capacitatea de rezervă.

11. În scopul sporirii încrederii în piaţă, participanţii de pe piaţă trebuie să se asigure că orice comportament abuziv riscă să fie sancţionat. Autorităţile competente trebuie abilitate să investigheze cu eficienţă alegaţiile referitoare la abuzurile de piaţă. Prin urmare, este necesar să se permită autorităţilor competente să acceseze datele care oferă informaţii cu privire la deciziile operaţionale luate de întreprinderile de furnizare. Pe piaţa energiei electrice, cele mai multe dintre deciziile relevante sunt luate de către producători, care trebuie să pună aceste informaţii la dispoziţia autorităţilor competente pentru o perioadă de timp determinată. Micii producători, care nu au nicio posibilitate reală de a denatura concurenţa, trebuie să fie scutiţi de la această obligaţie.

12. Concurenţa care vizează consumatorii casnici impune ca furnizorii să nu fie împiedicaţi să intre pe noi pieţe cu amănuntul. În consecinţă, normele şi responsabilităţile care guvernează lanţul de distribuţie trebuie cunoscute de toţi participanţii pe piaţă şi trebuie armonizate, pentru a consolida integrarea pieţei comunitare.

13. Investiţiile în noi infrastructuri majore trebuie puternic promovate, asigurându-se, în acelaşi timp, funcţionarea corectă a pieţei interne a energiei electrice. În scopul sporirii efectului pozitiv asupra concurenţei şi asupra siguranţei aprovizionării al interconectărilor de curent continuu care beneficiază de derogare, sunt necesare testarea interesului prezentat de acestea pe piaţă în timpul etapei de planificare a proiectului şi punerea în aplicare a normelor privind managementul congestionării. În cazul unor interconectări de curent continuu situate pe teritoriul mai multor state membre, cererea de derogare trebuie tratată de Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic, instituită prin Regulamentul (CE) nr. …[17], pentru a se putea ţine seama în mare măsură de implicaţiile transfrontaliere şi în scopul simplificării procedurilor administrative. În plus, având în vedere profilul excepţional de risc privind elaborarea acestor proiecte majore de infrastructură privilegiate, este posibilă scutirea, în mod temporar, a întreprinderilor de furnizare şi de producţie de la aplicarea normelor privind separarea completă în ceea ce priveşte proiectele vizate.

14. Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 prevede că anumite măsuri trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei[18].

15. Decizia 1999/468/CE a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, care a introdus o procedură de reglementare cu control în cazul măsurilor cu caracter general menite a modifica unele elemente neesenţiale ale unui act de bază adoptat în conformitate cu procedura menţionată la articolul 251 din tratat, inclusiv prin eliminarea unora dintre aceste elemente sau prin completarea actului prin adăugarea de noi elemente neesenţiale.

16. În conformitate cu Declaraţia comună a Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei[19] privind Decizia 2006/512/CE, pentru ca această nouă procedură să fie aplicabilă actelor deja în vigoare adoptate în conformitate cu procedura menţionată la articolul 251 din tratat, acestea trebuie adaptate în conformitate cu procedurile aplicabile.

17. În ceea ce priveşte Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 este necesar să se acorde Comisiei competenţa, în special, de a stabili sau de a adopta orientările necesare pentru a asigura gradul minim de armonizare necesar în vederea realizării obiectivului prezentului regulament. Întrucât măsurile respective au un domeniu general de aplicare şi vizează modificarea unor elemente neesenţiale din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 şi completarea Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 prin adăugarea de noi elemente neesenţiale, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

18. Prin urmare, Regulamentul (CEE) nr. 1228/2003 trebuie modificat în consecinţă,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 se modifică după cum urmează:

19. La articolul 1 se adaugă următorul paragraf:

„Prezentul regulament vizează, de asemenea, facilitarea realizării unei pieţe cu amănuntul transfrontaliere funcţionale şi transparente, precum şi a unei pieţe angro funcţionale şi transparente. Prezentul regulament prevede mecanismele de armonizare a acestor norme.”

20. La articolul 2 alineatul (2) se adaugă următoarea definiţie:

(h) „agenţie” înseamnă Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic instituită prin Regulamentul (CE) nr. …[20]”.

21. Se inserează următoarele articole 2a-2h:

„Articolul 2a

Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică

Operatorii de sisteme de transport cooperează la nivel comunitar prin înfiinţarea Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică, în scopul asigurării unei gestionări optime şi a unei evoluţii tehnice sănătoase a reţelei europene de transport de energie electrică.

Articolul 2b

Înfiinţarea Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică

1. Cel târziu până la […], operatorii de sisteme de transport de energie electrică transmit Comisiei şi agenţiei proiectul de statut, o listă a viitorilor membri şi proiectul de norme de procedură, inclusiv normele de procedură cu privire la consultarea părţilor interesate, aparţinând Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică care urmează să fie instituită.

2. În termen de şase săptămâni de la primirea documentelor de mai sus, agenţia furnizează Comisiei un aviz cu privire la proiectul de statut, la lista membrilor şi la normele de procedură.

3. Comisia furnizează un aviz cu privire la proiectul de statut, la lista membrilor şi la normele de procedură în termen de 3 luni de la primirea avizului agenţiei.

4. În termen de 3 luni de la primirea avizului Comisiei, operatorii de sisteme de transport înfiinţează Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică, căreia îi adoptă statutul şi normele de procedură, pe care le publică.

Articolul 2c Atribuţiile Reţelei europene a operatorilor de reţele de transport de energie electrică

1. Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică adoptă:

(a) codurile tehnice şi comerciale în domeniile menţionate la alineatul (3);

(b) instrumentele comune pentru exploatarea reţelelor şi planurile de cercetare;

(c) un plan de investiţii pe 10 ani, inclusiv o proiecţie cu privire la adecvarea capacităţii de producţie, la fiecare doi ani;

(d) un program anual de activitate;

(e) un raport anual;

(f) perspectivele anuale de vară şi de iarnă cu privire la adecvarea capacităţilor.

2. Programul anual de activitate menţionat la alineatul (1) litera (d) cuprinde o listă şi o descriere a codurilor tehnice şi comerciale, un plan cu privire la exploatarea comună a reţelei şi la desfăşurarea în comun a activităţilor de cercetare şi dezvoltare care vor fi elaborate în decursul anului în cauză, precum şi un calendar previzional.

3. Codurile tehnice şi comerciale detaliate acoperă următoarele domenii, în conformitate cu priorităţile definite în programul anual de activitate:

(a) normele privind securitatea şi fiabilitatea;

(b) normele privind conectarea şi accesul la reţea;

(c) normele privind schimbul de date şi decontarea;

(d) normele privind interoperabilitatea;

(e) procedurile operaţionale pentru situaţii de urgenţă;

(f) normele privind alocarea capacităţii şi managementul congestionării;

(g) normele privind schimburile comerciale;

(h) normele privind transparenţa;

(i) normele de echilibrare, inclusiv normele privind rezerva de energie;

(j) normele privind structurile armonizate de tarifare a transportului, inclusiv semnalele de localizare şi normele privind compensarea între OST;

(k) normele privind eficienţa energetică a reţelelor de electricitate.

4. Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică monitorizează punerea în aplicare a codurilor tehnice şi comerciale şi include rezultatul activităţilor de monitorizare în raportul anual menţionat la alineatul (1) litera (e).

5. Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică publică, la fiecare doi ani, un plan european de investiţii în reţea pe 10 ani. Acest plan de dezvoltare cuprinde modelarea reţelei integrate, scenariul de dezvoltare, un raport privind adecvarea capacităţii de producţie, precum şi evaluarea durabilităţii sistemului. Planul de investiţii se bazează, în special, pe planuri naţionale de investiţii şi pe Orientările pentru reţelele energetice transeuropene în temeiul Deciziei nr. 1364/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului [21] . Acesta identifică deficienţele investiţionale, în special în ceea ce priveşte capacităţile transfrontaliere.

6. La cererea Comisiei, Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică oferă consultanţă Comisiei cu privire la adoptarea de orientări, în conformitate cu articolul 8.

Articolul 2d Monitorizarea efectuată de către agenţie

1. Agenţia monitorizează executarea atribuţiilor Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică menţionate la articolul 2c alineatul (1).

2. Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică transmite agenţiei proiectul de coduri tehnice şi comerciale, proiectul planului de investiţii pe 10 ani şi proiectul programului anual de activitate, inclusiv informaţii cu privire la procesul de consultare.

Agenţia poate furniza Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică un aviz, în termen de 3 luni.

Agenţia furnizează Comisiei un aviz motivat corespunzător, în cazul în care consideră că proiectul programului anual de activitate sau al planului de investiţii pe 10 ani nu garantează respectarea principiilor nediscriminării, concurenţei efective şi funcţionării eficiente a pieţei.

Articolul 2e Instituirea şi evaluarea codurilor tehnice şi comerciale

1. După consultarea agenţiei, Comisia poate invita Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică să pregătească, într-un termen rezonabil, coduri în domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3), în cazul în care apreciază că aceste coduri sunt necesare pentru funcţionarea eficientă a pieţei.

2. Agenţia furnizează Comisiei un aviz motivat corespunzător, în cazul în care consideră că:

(a) codurile tehnice sau comerciale adoptate de Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică în domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3) nu garantează respectarea principiilor nediscriminării, concurenţei efective şi funcţionării eficiente a pieţei;

(b) Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică nu reuşeşte să adopte, de comun acord şi într-o perioadă de timp rezonabilă, un cod tehnic sau comercial într-unul din domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3);

(c) operatorii de sisteme de transport nu reuşesc să implementeze un anumit cod tehnic sau comercial adoptat de Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică într-unul din domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3).

3. Comisia poate adopta, din proprie iniţiativă sau la recomandarea agenţiei, orientări cu privire la domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3), în cazul în care consideră că:

(a) codurile tehnice sau comerciale adoptate de Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică în domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3) nu garantează respectarea principiilor nediscriminării, concurenţei efective şi funcţionării eficiente a pieţei;

(b) Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică nu reuşeşte să adopte, de comun acord şi într-o perioadă de timp rezonabilă, un cod tehnic sau comercial într-unul din domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3);

(c) operatorii de sisteme de transport nu reuşesc să implementeze un anumit cod tehnic sau comercial adoptat de Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică într-unul din domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3).

Acele măsuri, care au scopul de a modifica anumite elemente neesenţiale din prezentul regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 13 alineatul (2).

4. Alineatul (3) nu aduce atingere competenţei Comisiei de a adopta sau de a modifica orientările, în conformitate cu articolul 8.

Articolul 2f Consultări

1. În decursul îndeplinirii sarcinilor care îi revin, Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică consultă în detaliu şi într-un stadiu incipient, în mod deschis şi transparent, toţi participanţii relevanţi pe piaţă, în special în momentul pregătirii codurilor tehnice şi comerciale şi a programului anual de activitate menţionate la articolul 2c alineatele (1) şi (3); consultarea include întreprinderi de furnizare şi producţie, consumatori, utilizatori ai sistemelor, operatori de sisteme de distribuţie, precum şi asociaţii (industriale) relevante, organisme tehnice şi platforme ale părţilor interesate.

2. Toate documentele şi procesele-verbale ale întrunirilor care au legătură cu aspectele menţionate la alineatul (1) se publică.

3. Înainte de adoptarea programului anual de activitate şi a codurilor tehnice şi comerciale menţionate la articolul 2c alineatele (1) şi (3), Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică prezintă observaţiile primite în cadrul consultării, precum şi modul în care acestea au fost luate în considerare. În cazul în care observaţiile nu au fost luate în considerare, aceasta furnizează un aviz motivat.

Articolul 2g Costuri

Costurile legate de activităţile Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică menţionate la articolele 2a–2h sunt suportate de operatorii de sisteme de transport şi se iau în considerare la calcularea tarifelor.

Articolul 2h

Cooperarea regională a operatorilor de sisteme de transport

1. Operatorii de sisteme de transport instituie o cooperare regională în cadrul Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică, pentru a contribui la îndeplinirea sarcinilor menţionate la articolul 2c alineatul (1). Aceştia publică, în special, un plan regional de investiţii la fiecare doi ani şi pot lua decizii privind investiţiile pe baza acestuia.

Planul regional de investiţii nu poate intra în contradicţie cu planul de investiţii pe 10 ani menţionat la articolul 2c alineatul (1) litera (c).

2. Operatorii de sisteme de transport promovează acorduri operaţionale, în vederea asigurării unei gestionări optime a reţelei, precum şi dezvoltarea schimburilor de energie, alocarea de capacitate transfrontalieră prin licitaţii implicite, precum şi integrarea mecanismelor de echilibrare şi a celor privind rezerva de energie.

3. Zona geografică acoperită de fiecare structură de cooperare regională poate fi definită de către Comisie. Măsura respectivă, care vizează modificarea anumitor elemente neesenţiale din prezentul regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 13 alineatul (2).

În acest scop, Comisia poate consulta Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică şi agenţia.”

22. Articolul 5 se modifică după cum urmează:

23. titlul se înlocuieşte după cum urmează: „Furnizarea de informaţii”;

24. se adaugă alineatele (4), (5) şi (6) după cum urmează:

„4. Operatorii de sisteme de transport publică datele pertinente cu privire la cererea previzionată şi la cererea reală, la disponibilitatea şi utilizarea reală a activelor de producţie şi de sarcină, la disponibilitatea şi utilizarea reţelei şi a interconectărilor, precum şi la energia de echilibrare şi la capacitatea de rezervă.

5. Participanţii pe piaţă implicaţi furnizează operatorilor de sisteme de transport datele pertinente.

6. Întreprinderile de producţie care au în proprietate sau care exploatează active de producţie, dintre care cel puţin unul are o capacitate instalată de minim 250 MW, păstrează la dispoziţia autorităţii naţionale de reglementare, a autorităţii naţionale în materie de concurenţă şi a Comisiei, timp de cinci ani, datele orare ale tuturor centralelor, necesare în vederea verificării deciziilor operaţionale de dispecerizare, precum şi comportamentul pe bursele de energie electrică, în cadrul licitaţiilor pentru interconectări, pe pieţele energiei de rezervă şi pe pieţele extrabursiere. Informaţiile orare pentru fiecare centrală includ, fără a se limita la, datele cu privire la capacitatea de producţie disponibilă şi la rezervele angajate, inclusiv alocarea acestor rezerve angajate la nivelul fiecărei centrale individuale în momentul tranzacţionării pe bursă sau în momentul producţiei.”

25. La articolul 6, alineatul (6) se înlocuieşte cu următorul text:

„6. Toate veniturile care decurg din alocarea interconectării se utilizează pentru realizarea obiectivelor de mai jos, în următoarea ordine de prioritate:

26. garantarea disponibilităţii reale a capacităţii alocate;

27. investiţii în reţea care să menţină sau să ducă la creşterea capacităţilor de interconectare;

În cazul în care veniturile nu pot fi utilizate în scopurile prevăzute la literele (a) sau (b) de la primul paragraf, acestea se plasează într-un cont separat până în momentul în care pot fi folosite pentru realizarea acestor obiective. În cazul unui operator independent de sistem, toate veniturile rămase după aplicarea literelor (a) şi (b) vor fi reţinute de către acesta, într-un cont separat, până în momentul în care pot fi utilizate pentru obiectivele menţionate la literele (a) şi (b) de la primul paragraf.”

28. Articolul 7 se înlocuieşte după cum urmează:

„Articolul 7 Interconectări noi

1. Noile interconectări de curent continuu dintre statele membre pot fi scutite, la cerere şi pentru o perioadă limitată de timp, de la aplicarea dispoziţiilor articolului 6 alineatul (6) din regulament şi ale articolelor 8, 20 şi 23 alineatele (2), (3) şi (4) din Directiva 2003/54/CE, în următoarele condiţii:

29. investiţia trebuie să conducă la intensificarea concurenţei în domeniul furnizării energiei electrice;

30. investiţia prezintă un nivel de risc care nu ar permite realizarea sa fără acordarea unei derogări;

31. interconectarea trebuie să se afle în proprietatea unei persoane fizice sau juridice separate, cel puţin din punctul de vedere al formei juridice, de operatorii în sistemele cărora se va construi;

32. se percep taxe de la utilizatorii interconectării respective;

33. de la deschiderea parţială a pieţei prevăzută la articolul 19 din Directiva 96/92/CE, nicio parte a capitalului sau a costurilor de exploatare a interconectării nu a fost recuperată de la nicio componentă a taxelor aplicate pentru utilizarea sistemelor de transport sau distribuţie legate de interconectare;

34. derogarea nu aduce atingere concurenţei sau bunei funcţionări a pieţei interne de energie electrică, nici funcţionării corespunzătoare a sistemului reglementat la care este legată interconectarea.

2. Alineatul (1) se aplică, de asemenea, în situaţii excepţionale, şi interconectărilor de curent alternativ, cu condiţia ca costurile şi riscurile investiţionale aferente să fie foarte mari comparativ cu costurile şi riscurile suportate în mod normal la conectarea printr-un interconector de curent alternativ a două sisteme naţionale de transport învecinate.

3. Alineatul (1) se aplică şi în cazul creşterilor semnificative de capacitate în interconectările existente.

4. Agenţia poate hotărî, de la caz la caz, cu privire la derogările prevăzute la alineatele (1), (2) şi (3). O derogare poate acoperi total sau parţial capacitatea noii interconectări sau pe cea a interconectării existente cu o capacitate semnificativ crescută.

La luarea deciziei de acordare a unei derogări, se ia în considerare, de la caz la caz, necesitatea de a impune condiţii referitoare la durata derogării şi accesul nediscriminatoriu la interconectare. La luarea deciziei privind respectivele condiţii, se vor lua în calcul, în special, capacitatea suplimentară ce va fi construită sau modificarea capacităţii existente, orizontul de timp al proiectului şi condiţiile naţionale.

Înainte de acordarea unei derogări, agenţia decide cu privire la normele şi mecanismele de gestionare şi alocare a capacităţii. Agenţia impune ca normele referitoare la managementul congestionării să includă obligaţia de a oferi pe piaţă capacitatea neutilizată şi impune ca utilizatorii instalaţiei să aibă dreptul de a-şi comercializa capacităţile contractate pe piaţa secundară. La evaluarea criteriilor menţionate la alineatul 1 literele (a), (b) şi (f) din prezentul articol, agenţia ia în considerare rezultatele respectivei proceduri de alocare a capacităţilor.

Decizia de derogare, inclusiv condiţiile prevăzute la cel de-al doilea paragraf, trebuie motivate corespunzător şi publicate. Agenţia consultă autorităţile de reglementare în cauză.

5. Agenţia transmite Comisiei, fără întârziere, o copie a tuturor cererilor de derogare, imediat după primirea acestora. Agenţia notifică fără întârziere Comisiei decizia luată, împreună cu toate informaţiile relevante referitoare la aceasta. Aceste informaţii pot fi comunicate Comisiei în formă consolidată, permiţându-i-se astfel să ajungă la o decizie bine fundamentată. Informaţiile trebuie să cuprindă, în special:

(a) motivele detaliate pe baza cărora agenţia a acordat derogarea, inclusiv datele financiare care demonstrează necesitatea derogării;

(b) analiza efectuată în privinţa efectelor acordării derogării asupra concurenţei şi asupra bunei funcţionări a pieţei interne a energiei electrice;

(c) motivele care justifică durata şi cota din capacitatea totală a interconectării respective pentru care se acordă derogarea;

(d) rezultatul consultărilor cu autorităţile de reglementare în cauză.

6. În termen de două luni de la primirea unei notificări, Comisia poate solicita, printr-o decizie, ca agenţia să modifice sau să retragă decizia de acordare a unei derogări. Această perioadă începe în ziua imediat următoare primirii notificării. Termenul de două luni poate fi prelungit cu încă două luni în cazul în care Comisia are nevoie de informaţii suplimentare. Această perioadă începe în ziua imediat următoare primirii informaţiilor suplimentare complete. Perioada de două luni poate fi, de asemenea, prelungită cu acordul Comisiei şi al agenţiei. În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt furnizate în cadrul perioadei fixate în cerere, notificarea se consideră retrasă cu excepţia cazurilor în care, înainte de expirarea perioadei, fie perioada a fost prelungită cu acordul Comisiei şi al agenţiei, fie agenţia a informat Comisia, furnizând justificările corespunzătoare, asupra faptului că notificarea este considerată a fi completă.

Agenţia se conformează, în termen de patru săptămâni, deciziei Comisiei de modificare sau de retragere a deciziei de derogare şi informează Comisia în consecinţă.

Comisia păstrează confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial.

Aprobarea Comisiei cu privire la o decizie de derogare îşi încetează efectele la doi ani de la adoptare în cazul în care, la acea dată, construcţia interconectării nu a început încă şi la cinci ani de la adoptare în cazul în care, la acea dată, interconectarea nu este încă operaţională.

7. Comisia poate adopta orientări cu privire la aplicarea condiţiilor menţionate la alineatul (1) şi poate stabili procedura care trebuie urmată pentru aplicarea alineatelor (4) şi (5). Această măsură, care are scopul de a modifica anumite elemente neesenţiale din prezentul regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 13 alineatul (2).”

35. Se inserează următorul articol 7a:

„Articolul 7a

Pieţele cu amănuntul

Pentru a facilita realizarea unor pieţe cu amănuntul transfrontaliere funcţionale şi transparente, la scară regională şi comunitară, statele membre se asigură că rolurile şi responsabilităţile operatorilor de sisteme de transport, ale operatorilor de sisteme de distribuţie, ale furnizorilor şi consumatorilor şi, dacă este cazul, ale altor participanţi pe piaţă sunt definite în ceea ce priveşte acordurile contractuale, angajamentele faţă de consumatori, schimbul de date şi normele privind decontarea, precum şi proprietatea asupra datelor şi responsabilitatea privind măsurarea.

Aceste norme se publică, fiind menite să armonizeze accesul transfrontalier la consumatori şi sunt supuse revizuirii de către autorităţile de reglementare.”

36. Articolul 8 se înlocuieşte după cum urmează:

„Articolul 8

Orientări

1. Acolo unde este cazul, orientările referitoare la mecanismul de compensare a operatorilor de sisteme de transport precizează, în conformitate cu principiile menţionate la articolele 3 şi 4:

(a) detalii privind procedura de stabilire a operatorilor de sisteme de transport care sunt responsabili cu plata compensaţiilor pentru fluxurile transfrontaliere, inclusiv în ceea ce priveşte separarea dintre operatorii sistemelor naţionale de transport de unde provin fluxurile transfrontaliere şi sistemele unde ajung în final aceste fluxuri, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2);

(b) detalii privind procedura de plată care trebuie urmată, inclusiv stabilirea primei perioade pentru care urmează a fi plătite compensaţii, în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf;

(c) detalii privind metodologiile de stabilire a fluxurilor transfrontaliere găzduite, pentru care urmează a fi plătite compensaţii în temeiul articolului 3, atât în ceea ce priveşte cantitatea, cât şi tipul fluxurilor, precum şi amploarea acestor fluxuri care provin din şi/sau ajung în sistemele de transport ale fiecărui stat membru, în conformitate cu articolul 3 alineatul (5);

(d) detalii privind metodologia de stabilire a costurilor şi beneficiilor aferente găzduirii fluxurilor transfrontaliere, în conformitate cu articolul 3 alineatul (6);

(e) detalii privind tratamentul, în contextul mecanismului de compensare între operatorii de sisteme de transport, al fluxurilor de energie electrică provenite din ţări aflate în afara Spaţiului Economic European sau care ajung în afara acestuia;

(f) participarea sistemelor naţionale care sunt interconectate prin linii de curent continuu, în conformitate cu articolul 3.

2. De asemenea, orientările pot stabili normele aplicabile în vederea unei armonizări treptate a principiilor de bază pentru stabilirea taxelor aplicate producătorilor şi consumatorilor (sarcină) în cadrul sistemelor tarifare naţionale, inclusiv reflectarea mecanismului de compensare între OST în taxele de reţea naţionale şi prevederea unor semnale de localizare adecvate şi eficiente, în conformitate cu principiile enunţate la articolul 4.

Orientările prevăd existenţa unor semnale de localizare adecvate şi armonizate la nivel european.

Armonizările făcute în această privinţă nu trebuie să împiedice statele membre să aplice mecanisme pentru a garanta că taxele de acces la reţea suportate de către consumatori (sarcina) sunt comparabile pe întreg teritoriul lor.

3. După caz, orientările care asigură gradul minim de armonizare necesar pentru a atinge obiectivul prezentului regulament specifică, de asemenea:

(a) detalii privind furnizarea de informaţii, în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 5;

(b) detalii despre aspectele privind pieţele cu amănuntul care intră sub incidenţa articolului 7a;

(c) detalii privind normele referitoare la conectare care reglementează relaţiile dintre operatorii de sisteme de transport şi consumatorii racordaţi la reţea;

(d) detalii despre normele privind interoperabilitatea;

(e) detalii despre normele privind schimburile comerciale de energie electrică;

(f) detalii despre normele privind energia de echilibrare şi energia de rezervă care vizează consolidarea integrării pieţelor de echilibrare şi de rezervă;

(g) detalii despre normele privind stimulentele investiţionale, inclusiv privind semnalele de localizare;

(h) detalii despre subiectele enumerate la articolul 2c alineatul (3).

4. În anexă sunt prezentate orientări privind gestionarea şi alocarea capacităţii de transfer disponibile a interconectărilor dintre sisteme naţionale.

5. Comisia poate adopta orientări cu privire la aspectele enumerate la alineatele (1)-(3). Comisia poate modifica orientările menţionate la alineatul (4), în conformitate cu principiile prevăzute la articolele 5 şi 6, în special în sensul includerii de orientări detaliate cu privire la aplicarea în practică a metodologiilor de alocare a capacităţii şi în sensul garantării evoluţiei mecanismelor de management al congestionării într-un mod compatibil cu obiectivele pieţei interne. După caz, în cursul acestor modificări, se stabilesc norme comune privind standardele minime de siguranţă şi de exploatare pentru utilizarea şi exploatarea reţelei, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (2).

Măsurile, care vizează modificarea anumitor elemente neesenţiale din prezentul regulament, inter alia prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 13 alineatul (2).

La adoptarea sau modificarea orientărilor, Comisia se asigură că acestea oferă nivelul minim de armonizare necesar pentru a atinge obiectivele prezentului regulament şi că nu depăşesc ceea ce este necesar în acest scop.

La adoptarea sau modificarea orientărilor, Comisia indică acţiunile întreprinse în vederea conformităţii normelor în ţările terţe, care fac parte integrantă din sistemul energetic european, cu orientările respective.

În momentul adoptării acestor orientări pentru prima dată, Comisia se asigură că acestea acoperă, într-un proiect unic de măsură, cel puţin punctele prevăzute la alineatul (1) literele (a) şi (d) şi la alineatul (2).”

37. La articolul 13, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„2. În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4), precum şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din aceasta.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, […]

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

[1] COM(2007) 1.

[2] În concluziile sale, Consiliul European decide stabilirea unui mecanism independent care să le permită autorităţilor naţionale de reglementare să coopereze şi să ia decizii privind problemele transfrontaliere importante, în timp ce raportul Vidal Quadras adoptat prevede că Parlamentul European „salută propunerea Comisiei de îmbunătăţire a cooperării dintre autorităţile naţionale de reglementare la nivel de UE, prin intermediul unei entităţi UE, ca mod de a promova o abordare mai europeană a reglementării privind aspectele transfrontaliere; subliniază că rolul Comisiei ar trebui să fie hotărâtor, fără a submina independenţa autorităţilor de reglementare; consideră că autorităţile de reglementare ar trebui să ia decizii privind chestiuni tehnice şi comerciale definite în mod special şi pe bază de informaţii, ţinând seama, acolo unde este cazul, de punctul de vedere al OST şi al altor părţi interesate relevante şi că aceste decizii ar trebui să fie obligatorii din punct de vedere juridic;”.

[3] COM(2005) 59.

[4] JO C , , p. .

[5] Astfel cum este definită la articolul 22 din Directiva 2003/55/CE şi la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003.

[6] Se va ataşa o organigramă la expunerea de motive.

[7] De exemplu, în ceea ce priveşte energia electrică, este clar că stabilirea de coduri tehnice trebuie realizată pentru fiecare domeniu sincron în unele aspecte.

[8] JO C […], […], p. […].

[9] JO C […], […], p. […].

[10] JO C […], […], p. […].

[11] JO C […], […], p. […].

[12] JO L 176, 15.7.2003, pp. 37 – 56.

[13] JO L 176, 15.7.2003, p.1.

[14] COM(2007) 1.

[15] COM(2006) 841.

[16] SEC(2006) 1724.

[17] JO L…

[18] JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

[19] JO L 255, 21.10.2006, p. 1.

[20] JO L…

[21] JO L 262, 22.9.2006, p. 1.