52007DC0502

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 5.9.2007

COM(2007) 502 final

COMUNICAREA COMISIEI

CĂTRE O EUROPĂ A REZULTATELOR – APLICAREA LEGISLAŢIEI COMUNITARE

COMUNICAREA COMISIEI

CĂTRE O EUROPĂ A REZULTATELOR – APLICAREA LEGISLAŢIEI COMUNITARE [1]

I. INTRODUCERE

Uniunea Europeană este fondată în spiritul legii şi urmăreşte aplicarea multora dintre politicile sale prin intermediul legislaţiei, bazându-se pe respectarea statului de drept. Reuşita realizării numeroaselor sale obiectivele stabilite în tratate şi în legislaţie depinde de aplicarea eficace a legislaţiei comunitare în statele membre. Legislaţia nu îşi poate îndeplini în totalitate scopurile dacă legile nu sunt puse în aplicare corect şi dacă implementarea acestora nu este controlată în mod corespunzător. Corpusul legislativ este semnificativ – acesta cuprinde peste 9 000 de măsuri legislative, dintre care aproximativ 2 000 sunt directive, fiecare dintre acestea necesitând între 40 şi peste 300 de măsuri de transpunere în legislaţia naţională şi regională. Uniunea Europeană cuprinde 27 de administraţii naţionale şi peste 70 de regiuni autonome. Peste 500 de milioane de europeni beneficiază de posibilitatea de a-şi apăra drepturile în temeiul acestei legislaţii. Trebuie să fie îndeplinite aşteptările cetăţenilor cu privire la beneficiile oferite de Uniunea Europeană. Din acest motiv, în vederea realizării obiectivului de obţinere a unei mai bune legiferări, este necesar să se acorde o prioritate deosebită procesului de aplicare a legislaţiei, să se identifice motivele pentru care au fost întâmpinate eventuale dificultăţi în punerea în aplicare şi în controlul implementării acesteia şi să se evalueze posibilităţile de îmbunătăţire a abordării actuale a gestionării aspectelor legate de aplicarea şi controlul implementării legislaţiei. Adaptarea la această realitate în curs de schimbare şi necesitatea de a răspunde aşteptărilor cetăţenilor, precum şi cerinţelor programului pentru o mai bună legiferare reprezintă o adevărată provocare.

Incapacitatea de a face faţă acestei provocări va slăbi bazele pe care este fondată Uniunea Europeană. În cazul în care legislaţia nu este aplicată în mod corespunzător, obiectivele politicilor europene riscă să nu fie atinse, iar libertăţile garantate de tratate nu pot fi obţinute în totalitate. Dacă procesul legislativ nu este gestionat în mod strategic, cazurile de încălcare semnificativă a dreptului comunitar riscă să nu beneficieze de atenţia cuvenită, iar plângerile înaintate de cetăţeni vor putea fi soluţionate în termene din ce în ce mai îndelungate. Este imperativ să fie minimizate aceste riscuri.

Instituţiile europene şi statele membre trebuie să continue să îşi dezvolte activităţile în vederea asigurării unei aplicări şi implementări corecte a legislaţiei comunitare, precum şi a gestionării optime a solicitărilor şi plângerilor adresate de cetăţeni. Acest proces va implica o cooperare sporită în vederea prevenirii apariţiei problemelor, a gestionării mai eficiente a problemelor apărute şi a rezolvării mai rapide a cazurilor identificate de încălcare a dreptului comunitar, fiind intensificate, în acelaşi timp, transparenţa şi schimbul de informaţii. De asemenea, acesta va implica o mai bună integrare a consideraţiilor referitoare la punerea în aplicare şi controlul implementării legislaţiei, în întregul ciclu de elaborare a politicilor - începând cu elaborarea legislaţiei prin intermediul procesului de adoptare a legilor, până la evaluarea rezultatelor. Clarificarea provocărilor referitoare la punerea în aplicare a legislaţiei este esenţială în vederea îmbunătăţirii acesteia şi a atingerii scopurilor unei mai bune legiferări, precum simplificarea şi reducerea poverii administrative, în interesul cetăţenilor şi al întreprinderilor.

Prezenta comunicare propune modalităţi de îmbunătăţire a aplicării legislaţiei comunitare. Aceasta este realizată pe baza Comunicării Comisiei din 2002 cu privire la îmbunătăţirea monitorizării aplicării dreptului comunitar şi se aliniază principiilor de bază stabilite în Revizuirea strategică pentru o mai bună legiferare în Uniunea Europeană, emisă în 2006.[2] De asemenea, prezenta comunicare este elaborată ca un răspuns la principalele aspecte referitoare la politici care au fost abordate în cadrul rezoluţiei Parlamentului European din mai 2006.[3]

II. APLICAREA LEGISLAţIEI COMUNITARE ÎNTR-O UNIUNE EUROPEANă CARACTERIZATă PRINTR-UN GRAD DIN CE ÎN CE MAI ÎNALT DE DIVERSITATE

Aplicarea şi controlul implementării legislaţiei comunitare implică numeroşi factori - instituţiile europene, statele membre, inclusiv autorităţile şi instanţele judecătoreşti de la nivelul local şi cel regional. Numărul şi tipul de probleme întâlnite variază în funcţie de tema implicată şi de natura drepturilor create.

Statelor membre le revine, în mod principal, responsabilitatea aplicării corecte şi oportune a tratatelor şi a legislaţiei UE[4]. Acestea sunt responsabile pentru aplicarea directă a legislaţiei comunitare, pentru aplicarea legislaţiei proprii de punere în aplicare a legislaţiei comunitare, precum şi pentru numeroasele decizii administrative adoptate în temeiul legislaţiilor respective. Instanţele judecătoreşti naţionale deţin, de asemenea, un rol esenţial în asigurarea respectării legislaţiei, inclusiv prin adresarea, dacă este cazul, anumitor probleme Curţii de Justiţie în vederea obţinerii unei hotărâri preliminare din partea acesteia.

Comisia îndeplineşte diverse roluri: în primul rând, aceasta deţine dreptul de iniţiativă şi este, în acest sens, responsabilă pentru propunerea atât a actelor noi, cât şi a celor care aduc modificări. Comisia este responsabilă, în mod special, de aplicarea programului pentru o mai bună legiferare prin elaborarea unor legi noi care să ia în considerare activitatea de punere în aplicare şi de control al implementării legislaţiei, precum şi a unor modalităţi de ajustare a legislaţiei existente în vederea facilitării unei aplicări optime a acesteia. Parlamentul şi Consiliul deţin în acest caz un rol fundamental în adoptarea măsurii finale.

În al doilea rând, Comisia acţionează într-un parteneriat strâns cu statele membre în procesul de gestionare a aplicării legislaţiei prin intermediul contactelor, al reţelelor ce activează în diverse sectoare, precum şi al unor reuniuni regulate ale experţilor naţionali. Această activitate conjugată asigură eficienţa aplicării legislaţiei, actualizarea tehnică a acesteia, precum şi idei pentru dezvoltarea ulterioară a legislaţiei.

În al treilea rând, în calitate de „gardian al tratatelor”, Comisia este învestită cu autoritate şi responsabilitate în privinţa respectării legislaţiei comunitare[5], aceasta verificând respectarea de către statele membre a normelor stipulate în tratate, precum şi a legislaţiei comunitare. Comisia supraveghează punerea în aplicare de către statele membre a legislaţiei comunitare prin intermediul contactelor, al corespondenţei şi al reuniunilor cu statele membre. Aceasta poate institui proceduri privind încălcarea dreptului comunitar, solicitând statelor membre să corecteze absenţa sau transpunerea greşită a legislaţiei, precum şi aplicarea incorectă a acesteia. Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie[6] în vederea obţinerii unei declaraţii privind încălcarea dreptului comunitar de către statul membru în cauză.[7] Aceasta poate face apel la Curtea de Justiţie pentru a doua oară, în vederea obţinerii aplicării de sancţiuni financiare până la momentul în care prima hotărâre a Curţii de Justiţie este respectată.[8]

Comisia transmite anual Consiliului şi Parlamentului un raport cu privire la aplicarea şi controlul implementării legislaţiei. Aceasta furnizează, la cerere, informaţii atât Parlamentului, cât şi mediatorului european.

Întrebările şi problemele care derivă din aplicarea legislaţiei sunt, în mod inevitabil, numeroase şi variate. La sfârşitul anului 2006, Comisia gestiona peste 3 200 de dosare, inclusiv plângeri şi cazuri descoperite din oficiu[9], precum şi un număr semnificativ de întrebări şi cereri de clarificări sau orientări cu privire la aspecte juridice.[10]

Există numeroase motive care au dus la apariţia acestor probleme. Este posibil ca statele membre să nu acorde suficientă atenţie interpretării corecte şi aplicării legislaţiei, sau să întârzie în punerea în aplicare a activităţilor şi în notificarea măsurilor de transpunere la nivel naţional. Statele membre pot întâmpina dificultăţi în interpretarea şi alegerea opţiunilor procedurale. Acestea pot transpune o directivă sau interpreta un regulament într-un mod care să nu fie conform cu măsura comunitară vizată. Aceste diferenţe şi dificultăţi de interpretare se pot manifesta şi la nivel regional şi local. În unele cazuri, dispoziţiile unei legi pot fi neclare sau greu de pus în aplicare. Un grad înalt de corespondenţă sau de încălcare a anumitor legi de către mai multe state membre poate reflecta conţinutul sau un domeniul de aplicare cuprinzător al instrumentului sau un interes deosebit din partea părţilor implicate, dar ar putea reprezenta, pe de altă parte, şi un indicator al unor dispoziţii care pot necesita un efort deosebit din partea statelor membre pentru a fi implementate sau aplicate sau pentru a fi înţelese.

Numărul de probleme care necesită soluţionarea prin intermediul hotărârilor Curţii de Justiţie este relativ scăzut. Aproximativ 70% dintre dosarele ce conţin plângeri pot fi clasate înainte ca scrisoarea de somare să fie trimisă; aproximativ 85% sunt clasate înaintea emiterii avizului motivat; şi aproximativ 93% sunt clasate înaintea pronunţării unei hotărâri a Curţii de Justiţie. Aceste cifre confirmă un grad înalt de conformitate consimţită, consolidarea înţelegerii şi a sprijinului acordat legislaţiei, potenţialul din ce în ce mai semnificativ de bună aplicare ulterioară a legislaţiei şi îndeplinirea intenţiilor legislatorului comunitar.

Cu toate acestea, procesul poate fi unul de durată. În medie, sunt necesare 19 luni pentru a clasa un caz de plângere înainte de a fi trimisă o scrisoare de somare; 38 de luni sunt necesare atunci când un caz este clasat între momentul trimiterii scrisorii de somare şi cel al emiterii avizului motivat; şi 50 luni atunci când cazul este clasat după emiterea avizului motivat şi înainte de sesizarea Curţii de Justiţie cu privire la cazul respectiv, ceea ce implică, în medie, 26 luni pentru toate tipurile de cazuri[11].

Întârzierea sau erorile de aplicare a legislaţiei comunitare produc slăbirea sistemului, reduc posibilitatea realizării obiectivelor acestuia şi privează cetăţenii, precum şi întreprinderile, de beneficii. Instituţiile Uniunii Europene în general, precum şi Comisia şi statele membre în mod special, au interesul comun de a păstra la un nivel cât mai scăzut posibil riscul apariţiei unei astfel de situaţii. În continuare, sunt prezentate modalităţi de îmbunătăţire a sistemului actual.

III. DOMENII DE ÎMBUNăTăţIT

Există patru domenii principale în care Comisia consideră că pot fi aduse îmbunătăţiri:

1. prevenirea : acordarea unei atenţii sporite procesului de punere în aplicare a legislaţiei, pe parcursul întregului ciclu de elaborare a politicilor;

2. reacţia eficientă şi eficace : un schimb de informaţii mai eficient şi soluţionarea optimă a problemelor;

3. îmbunătăţirea metodelor de lucru : stabilirea priorităţilor şi accelerarea gestionării cazurilor de încălcare a dreptului comunitar;

4. intensificarea dialogului şi a transparenţei : între instituţiile europene şi îmbunătăţirea modalităţilor de informare a publicului larg.

PREVENIRE

Acordarea unei atenţii sporite procesului de punere în aplicare a legislaţiei, pe parcursul întregului ciclu de elaborare a politicilor

Trebuie depus un efort maxim în vederea asigurării clarităţii legislaţiei, a simplităţii, operabilităţii şi capacităţii acesteia de a fi pusă în aplicare. În cadrul elaborării de propuneri, în special în etapa de evaluare a impactului, precum şi pe parcursul ciclului de elaborare a politicilor, trebuie acordată o atenţie deosebită aspectelor legate de punerea în aplicare, gestionarea şi controlul implementării legislaţiei. Evaluarea impactului trebuie să examineze opţiunile de punere în aplicare şi implicaţiile acestora, precum şi alegerea instrumentelor juridice în vederea facilitării optime a eficienţei măsurii. Regulamentele trebuie să fie folosite oricând este adecvat şi în cea mai mare măsură posibilă pentru măsurile de punere în aplicare.[12]

Propunerile Comisiei care vor fi înaintate Consiliului şi Parlamentului vor fi însoţite, în mod obişnuit, de sugestii elaborate pe baza abordării riscurilor, în vederea facilitării punerii în aplicare oportune. Amploarea pregătirilor în vederea punerii în aplicare a noii legislaţii depinde de natura obligaţiilor implicate de aceasta, precum şi de context şi de experienţa acumulată. În cazul în care noua măsură care trebuie adoptată este de natură tehnică, aceste propuneri se pot limita la un cadru de lucru bine stabilit. În alte cazuri, Comisia poate propune, de exemplu, elaborarea de orientări, organizarea unor reuniuni pe tema transpunerii ale grupurilor de experţi, lansarea unui proces de cooperare administrativă, etc. în vederea pregătirii punerii în aplicare corespunzătoare a legislaţiei. Comisia va solicita în mod sistematic desemnarea unui punct de contact şi va furniza detalii cu privire la reţeaua (reţelele) înfiinţată(e) pentru schimbul de informaţii în urma adoptării fiecărei noi măsuri. Aceasta va indica, de asemenea, modul în care intenţionează să urmărească aplicarea corectă a legislaţiei (ex. recurgerea, conform unui program, la evaluări ale conformităţii, rapoarte sau studii, inspecţii).

Comisia va continua să includă în noua legislaţie dispoziţiile privind evaluarea, asigurând un cadru comun pentru a evalua dacă efectele legislaţiei sunt cele scontate şi dacă măsurile de control al implementării sunt suficiente. În cadrul activităţilor sale de evaluare continuă, Comisia va examina, de asemenea, legislaţia existentă, în mod special prin prisma dificultăţilor întâmpinate în punerea în aplicare a acesteia, pentru a putea identifica elementele care necesită eforturi suplimentare sau unele modificări. De asemenea, Comisia va continua să acţioneze în privinţa monitorizării principiilor şi a reglementărilor tratatelor, în cazul în care normele comunitare sunt direct aplicabile, în mod special atunci când nu au fost elaborate modalităţi specifice de gestionare a legislaţiei şi când este implicată respectarea normelor şi a jurisprudenţei relevante a Curţii de Justiţie. Acţiunile de detectare a problemelor se vor baza pe abordarea riscurilor, aceste acţiuni variind de la monitorizarea pieţei până la dialogul cu părţile interesate şi organismele de reglementare naţionale şi reprezentând continuarea hotărârilor preliminare ale Curţii Europene de Justiţie. În cadrul tuturor acestor activităţi, îmbunătăţirea fluxului de informaţii dintre UE şi autorităţile naţionale referitoare la modul în care legislaţia comunitară este pusă în aplicare va facilita anticiparea şi soluţionarea problemelor.

Tabele de corespondenţă

Tabelele de corespondenţă reprezintă o sursă importantă de informaţii, acestea prezentând modul în care directivele comunitare sunt aplicate în statele membre. Aceste tabele fac parte din procesele legislative existente în cadrul multor state membre şi furnizează informaţii valoroase, implicând costuri şi o povară administrativă minime. Acestea facilitează transparenţa şi accesibilitatea, precum şi o mai bună înţelegere şi aplicare a legislaţiei şi interpretare de către instanţele judecătoreşti.

Comisia va continua să includă, în mod sistematic, în fiecare propunere nouă de directivă, obligaţia comunicării unui tabel de corespondenţă şi va insista asupra acestui aspect în cadrul procesului legislativ. În urma adoptării fiecărei directive, Comisia va trimite statelor membre un model de tabel de corespondenţă, solicitând acestora să completeze tabelul şi să-l transmită Comisiei împreună cu măsurile de transpunere. Aceasta va încerca, de asemenea, să obţină angajamentul general al Consiliului şi al statelor membre cu privire la transmiterea în totalitate a tabelelor de corespondenţă.

Formarea cu privire la legislaţia comunitară

Aplicarea corespunzătoare a legislaţiei comunitare depinde de adoptarea unor decizii corecte de către autorităţile naţionale. Comisia va solicita statelor membre să confirme disponibilitatea formării iniţiale şi continue a funcţionarilor şi a judecătorilor pe tema legislaţiei comunitare, în vederea identificării cursurilor de formare suplimentare pe care Uniunea Europeană le-ar putea sprijini[13]. Aceasta va continua să sprijine îmbunătăţirea disponibilităţii bazelor de date referitoare la deciziile instanţelor judecătoreşti naţionale cu privire la legislaţia comunitară şi va publica un document explicativ privind jurisprudenţa Curţii de Justiţie referitoare la cererile de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor acordate în temeiul legislaţiei comunitare.

SCHIMBUL DE INFORMAţII şI SOLUţIONAREA PROBLEMELOR

Situaţia actuală

Multe dintre solicitările şi plângerile primite din partea cetăţenilor şi a întreprinderilor referitoare la legislaţia comunitară trebuie să fie soluţionate în mod eficace prin intermediul unui schimb iniţial de informaţii sau al soluţionării problemelor prin intermediul cooperării. În prezent, Comisia dispune de diverse mecanisme prin intermediul cărora dă curs solicitărilor primite din partea cetăţenilor. Solicitările cu caracter general sunt gestionate prin intermediul serviciilor „Europe Direct”, al Centrului de orientare pentru cetăţeni, al centrelor profesionale europene etc. Statele membre cooperează în vederea soluţionării prin intermediul sistemului SOLVIT a problemelor transfrontaliere ce afectează piaţa internă. [14]

Unele dintre solicitările şi plângerile referitoare la aplicarea legislaţiei comunitare nu pot fi soluţionate cu ajutorul acestor mecanisme. Atunci când Comisia primeşte astfel de solicitări sau plângeri, serviciul vizat furnizează explicaţii referitoare la legislaţie şi, dacă este cazul, solicită statelor membre să confirme faptele relatate şi să îşi exprime poziţia faţă de tema în cauză. Importanţa acordată necesităţii de identificare a unor soluţii rapide şi constructive este insuficientă. Cu toate că au fost înregistrate progrese, în special prin generalizarea „întâlnirilor de grup” în cadrul cărora Comisia revizuieşte împreună cu un stat membru toate dosarele deschise într-un anumit sector, anumite aspecte urmează să mai fie discutate îndelung de către Comisie şi statele membre. Un număr semnificativ de cazuri sunt soluţionate numai după deschiderea procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar.

Îmbunătăţirea metodelor de lucru

În vederea soluţionării problemelor în mod oportun şi a consolidării proceselor de tratare şi gestionare a procedurilor existente, Comisia consideră că metodele de lucru actuale pot fi îmbunătăţite.[15] Conform situaţiei actuale, solicitările şi plângerile care aduc în discuţie o problemă legată de aplicarea corectă a legislaţiei comunitare şi care sunt transmise Comisiei vor continua să fie înregistrate şi luate în considerare, iar Comisia va furniza explicaţii referitoare la legislaţia comunitară. În cazul în care o anumită problemă necesită clarificarea poziţiei de fapt sau de drept a unui stat membru, aceasta va fi transmisă statului membru vizat. În afara cazului în care este necesară adoptarea unor măsuri de urgenţă şi în cazul în care Comisia consideră că dialogul cu statul membru implicat poate contribui la o soluţionare eficientă, statul membru respectiv va avea la dispoziţie un termen scurt pentru a furniza în mod direct cetăţenilor sau întreprinderilor vizate clarificările, informaţiile şi soluţiile necesare şi pentru a informa Comisia. Atunci când problema semnalată se referă la o încălcare a dreptului comunitar, statele membre vor trebui să soluţioneze sau să propună o modalitate de soluţionare a acestei probleme, respectând termenele fixate în acest sens. Atunci când nu este propusă nicio soluţie, Comisia va asigura continuarea demersurilor prin întreprinderea de noi acţiuni, inclusiv prin adoptarea procedurilor de încălcare a dreptului comunitar, în conformitate cu practicile în vigoare.

În acest mod, statele membre vor beneficia de posibilitatea de a soluţiona problemele în acest cadru convenit de comun acord, care să funcţioneze în locul care se află cel mai aproape de cetăţean, în contextul juridic şi instituţional naţional al acestuia şi în conformitate cu cerinţele legislaţiei comunitare. După obţinerea angajamentelor necesare în acest sens, va fi facilitată posibilitatea de a analiza şi soluţiona rapid solicitările şi plângerile primite.

Mecanismele de transmisie vor fi stabilite de Comisie, împreună cu statele membre. Un punct de contact stabilit la nivel central în cadrul statelor membre va avea sarcina de a procesa solicitările primite, precum şi răspunsurile trimise. Acest punct de contact va încuraja autoritatea corespunzătoare din cadrul statului membru să reacţioneze în mod constructiv, astfel încât aceasta să asigure informaţii, să soluţioneze probleme sau cel puţin să explice poziţia pe care o adoptă.

Rezultatele obţinute pentru cazurile tratate vor fi înregistrate în vederea elaborării unor rapoarte de activitate şi a continuării demersurilor, inclusiv prin înregistrarea şi deschiderea procedurilor de încălcare a dreptului comunitar. Aceste rapoarte vor identifica volumul, natura şi gravitatea problemelor care au rămas nerezolvate, indicând, de asemenea, dacă este necesară utilizarea unor mecanisme specifice de soluţionare a problemelor sau adoptarea unor iniţiative sectoriale care să fie mai adecvate specificităţii cazului tratat.[16]

Toate aceste măsuri ar trebui să contribuie la reducerea numărului de proceduri privind încălcarea dreptului comunitar şi la creşterea eficienţei gestionării acestora. Comisia propune un exerciţiu pilot care să implice participarea unora dintre statele membre în cursul anului 2008, exerciţiu care ar putea fi extins, după efectuarea evaluării primului an de activitate, asupra tuturor statelor membre. În procesul de testare a acestor măsuri, Comisia va avea în vedere evitarea consultării în mod repetat a statelor membre şi va continua să îşi exercite pe deplin dreptul de a urmări în mod independent problemele de o importanţă majoră.

Schimbarea metodei de lucru are drept scop furnizarea mai rapidă a răspunsurilor către cetăţeni şi întreprinderi, precum şi soluţionarea în termen scurt a problemelor, inclusiv corectarea încălcărilor dreptului comunitar. Toate statele membre trebuie, în primul rând, să depună un efort maxim în vederea soluţionării plângerilor în conformitate cu legislaţia comunitară şi în al doilea rând, să respecte termenele scurte impuse pentru gestionarea tuturor problemelor apărute. Aceste cerinţe necesită un sprijin politic susţinut şi alocarea de resurse suficiente de către Comisie şi statele membre. Aceste propuneri, care ar necesita adaptarea comunicării din 2002 privind gestionarea plângerilor[17], vor fi elaborate în urma discuţiilor cu statele membre, prin prisma dialogului interinstituţional continuu.

Comisia desfăşoară, de asemenea, activităţi complementare în vederea eficientizării procesului de gestionare a cererilor şi acţionează în sensul îmbunătăţirii accesului la instrumentele existente de furnizare a informaţiilor către cetăţeni, prin intermediul creării unui „ghişeu unic” care să funcţioneze on-line. Aceasta va examina, de asemenea, posibilitatea de a implica reprezentanţele Comisiei Europene în procesul de soluţionare a problemelor.

Trebuie notat faptul că, în unele cazuri, reclamanţii ar putea să obţină mai eficient aplicarea în mod direct la nivelul naţional a drepturilor care li se cuvin. Numai o instanţă judecătorească naţională este în măsură să aplice corecţii precum dispoziţiile adresate administraţiilor, abrogarea deciziilor naţionale, acordarea de despăgubiri etc.

CăTRE O GESTIONARE OPTIMă A CAZURILOR DE ÎNCăLCARE A DREPTULUI COMUNITAR

Procesul referitor la încălcarea dreptului comunitar are un rol esenţial în garantarea aplicării corecte a legislaţiei comunitare. Necesitatea de a recurge la procedurile privind încălcarea dreptului comunitar trebuie să fie redusă prin intermediul măsurilor descrise anterior referitoare la prevenirea şi soluţionarea problemelor. Aceasta va contribui la gestionarea şi soluţionarea optimă a cazurilor de încălcare a dreptului comunitar.

Aplicarea corectă a legislaţiei poate fi, de asemenea, îmbunătăţită prin stabilirea priorităţilor în privinţa gestionării cazurilor[18].

Vor fi gestionate toate plângerile şi cazurile de încălcare a dreptului comunitar. Stabilirea priorităţilor înseamnă că unele cazuri vor fi gestionate urgent de către Comisie şi mai amănunţit decât altele.

Prioritatea trebuie acordată acelor cazuri de încălcare a dreptului comunitar care prezintă riscul cel mai ridicat, care au un impact semnificativ asupra cetăţenilor şi întreprinderilor, precum şi cazurilor de încălcare repetată a dreptului comunitar care sunt confirmate de Curtea de Justiţie. Aceste categorii includ:

- necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a directivelor sau neîndeplinirea altor obligaţii de notificare;

- încălcări ale legislaţiei comunitare, inclusiv cazuri de neconformitate, care pun în discuţie probleme de principiu sau care au un impact negativ semnificativ asupra cetăţenilor, precum cele referitoare la aplicarea principiilor tratatelor şi a elementelor principale din cadrul regulamentelor şi directivelor cadru;

- respectarea sentinţelor Curţii de Justiţie prin care se declară prezenţa încălcărilor dreptului comunitar (articolul 228 din Tratatul CE).

Aceste categorii sunt incluse într-o listă mai cuprinzătoare a priorităţilor, care au fost stabilite în 2002[19]. Cazurile acoperite de prima şi de a treia categorie pot fi identificate în mod clar. Definirea principiilor relevante şi evaluarea sferei impactului unor probleme specifice din cadrul celei de-a doua categorii pot fi efectuate numai pentru fiecare sector în parte, în funcţie de resursele disponibile, după cum este planificat, de exemplu, într-o comunicare ce urmează să fie emisă în domeniul mediului înconjurător. Comisia va descrie şi va explica în rapoartele sale anuale acţiunile pe care le va efectua în privinţa acestor priorităţi, începând cu anul 2008.

Trebuie să fie stabilite puncte de referinţă speciale în vederea monitorizării modului în care evoluează aceste cazuri:

- Pentru cazurile de necomunicare a măsurilor de transpunere, obiectivul trebuie să fie asigurarea unei perioade de maximum 12 luni pentru soluţionarea cazului sau sesizarea Curţii de Justiţie, pornind de la data la care a fost trimisă scrisoarea de somare.

- Sub rezerva circumstanţelor specifice legate de unele cazuri excepţionale, durata echivalentă a procedurilor necesare în vederea asigurării respectării unei hotărâri anterioare a Curţii de Justiţie ar trebui să fie, în medie, între 12 şi 24 luni.

Este dificil să se stabilească un punct de referinţă general semnificativ pentru alte cazuri prioritare, deoarece conţinutul şi contextul acestora variază în mod considerabil. Aceste cazuri vor face obiectul unei gestionări specifice, în vederea asigurării unei evoluţii rapide.

Comisia îşi reafirmă angajamentul de a intensifica activităţile efectuate, în funcţie de gradul de prioritate al cazurilor tratate. Aceasta va spori frecvenţa cu care va introduce acţiuni de luare a deciziilor în privinţa majorităţii etapelor procedurale, în vederea facilitării unei evoluţii mai rapide.

INTENSIFICAREA DIALOGULUI şI A TRANSPARENţEI

Dialogul interinstituţional

Toate instituţiile Uniunii Europene sunt interesate de aplicarea legislaţiei comunitare. Evaluarea modului în care este aplicată legislaţia este un element cu o contribuţie importantă în cadrul procesului de luare a deciziilor. Dezbaterile dintre instituţii pe tema impactului legislaţiei comunitare, a punerii în aplicare, gestionării şi a controlului implementării acesteia, precum şi analiza cauzelor care stau la baza problemelor întâmpinate, pot contribui la evaluarea şi dezvoltarea politicilor.

În cadrul Raportului său anual, Comisia va pune un accent deosebit pe aspectele strategice, pe evaluarea stadiului actual al legislaţiei din diferite sectoare, pe priorităţile şi programarea viitoarelor activităţi, precum şi pe examinarea domeniilor legislative care fac, în mod frecvent, obiectul încălcărilor. În acest mod, se va sprijini dialogul interinstituţional strategic în privinţa stabilirii măsurii în care legislaţia comunitară şi-a atins obiectivele, a evidenţierii problemelor întâmpinate, precum şi a identificării unor soluţii posibile. Acest tip de analiză aprofundată ar putea fi util dezbaterilor din cadrul Parlamentului şi al Consiliului

Anexa la prezenta Comunicare propune câteva domenii ale legislaţiei sau măsuri specifice pentru dialogul interinstituţional pe tema aplicării acestora.

O transparenţă sporită

Transparenţa şi comunicarea optimă sunt elemente cheie în cadrul relaţiei cu instituţiile europene, precum şi cu publicul larg. Cetăţenii, întreprinderile, societatea civilă, administraţiile publice de la nivel naţional şi regional, precum şi Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt părţi interesate în procesul de aplicare a legislaţiei. Comisia deja publică o cantitate considerabilă de informaţii în raportul său anual: aceasta furnizează, pe scurt, informaţii adresate reclamanţilor cu privire la principalele etape de urmat în procesul de înaintare a plângerilor, acordă asistenţă Comisiei pentru petiţii, furnizează, la cerere, informaţii celorlalte comisii parlamentare şi răspunde întrebărilor şi cererilor adresate de către mediatorul european.

Comisia va continua să sporească gradul de transparenţă, punând la dispoziţie informaţii generale privind rezultatele obţinute prin aplicarea noii abordări privind gestionarea corespondenţei, a solicitărilor şi plângerilor. Aceasta va asigura publicarea, pe scurt, a informaţiilor referitoare la toate etapele procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar, de la momentul trimiterii scrisorii de somare şi pe întregul parcurs al desfăşurării acestora. O bază de date deja existentă va fi adaptată acestui scop. Conform normelor privind accesul la documente şi necesităţii de a asigura eficacitatea procedurii privind încălcarea dreptului comunitar, Comisia va continua să păstreze caracterul confidenţial al conţinutului dialogurilor cu statele membre, precum şi al planificării acestora, pe parcursul investigării aspectelor relevante.

Aceasta va publica, de asemenea, informaţii suplimentare privind: termenele apropiate referitoare la punerea în aplicare şi la rezultatele obţinute de statele membre în privinţa punerii în aplicare şi a comunicării tabelelor de corespondenţă. În aşteptarea încheierii demersurilor necesare pentru asigurarea accesului la bazele de date naţionale, Comisia va întreprinde acţiuni în vederea asigurării accesului liber la baza sa de date electronică în care sunt incluse notificarea transpunerii şi tabelele de corespondenţă. Comisia va continua să dezvolte portalul dedicat legislaţiei comunitare, de pe site-ul internet Europa.

IV. CONCLUZII

Aplicarea oportună şi corectă a legislaţiei comunitare este esenţială în vederea menţinerii unor baze solide ale Uniunii Europene şi a asigurării obţinerii impactului scontat al politicilor europene, care să acţioneze în favoarea cetăţenilor. Instituţiile europene şi statele membre au un interes comun în menţinerea acestor baze solide şi trebuie să exprime un angajament mai puternic în favoarea acordării unei priorităţi înalte aplicării corecte a legislaţiei.

Prezenta comunicare descrie acţiunile care vor fi întreprinse de Comisie în vederea îmbunătăţirii modului de aplicare a legislaţiei comunitare, precum şi contribuţiile solicitate pe această temă din partea statelor membre, a Parlamentului şi a Consiliului.

Anexă: Domenii ale dreptului comunitar pentru care este propusă evaluarea

[1] Această noţiune acoperă legislaţia bazată pe tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi tratatul Euratom, precum şi alte instrumente internaţionale. Un corpus legislativ important a fost alcătuit, în mod special prin intermediul deciziilor cadru, în temeiul articolului 34 alineatul (2) litera (b) din Titlul VI al Tratatului UE. Statele membre sunt obligate să transpună această legislaţie în legislaţia naţională, cu toate că nu există proceduri privind încălcarea dreptului comunitar prin care să se asigure aplicarea acestei legislaţii. Acest domeniu al legislaţiei comunitare nu este reglementat prin prezenta comunicare.

[2] COM(2002)725 şi COM(2006)689

[3] PE Nr.:2005/2150(INI) (FINAL A6-9999/2006)

[4] Articolul 10 din Tratatul CE

[5] Articolul 211 din Tratatul CE

[6] După parcurgerea primei etape care constă în trimiterea unei scrisori de somare şi a celei de-a doua etape care constă în emiterea unui aviz motivat (articolul 226 din Tratatul CE). În unele domenii, precum politica agricolă şi alte programe de finanţare, pentru care există dispoziţii aplicabile în mod direct, auditul şi mecanismele de închidere a conturilor pot reduce incidenţa recurgerii la procedurile de încălcare a dreptului comunitar.

[7] Sentinţa din 10 aprilie 2003, Comisia împotriva Germaniei (C-20/01 şi C-28/01, Culegere p. 1-3609) (a se vedea punctele 29-30) şi cazul C-471/98 Comisia împotriva Belgiei [2002] ECR 1-9861, alineatul (39).

[8] Articolul 228 din Tratatul CE şi documentul SEC(2005)1658: Comunicare privind aplicarea articolului 228 din Tratatul CE.

[9] Aproximativ 1 000 de cazuri descoperite din oficiu (30%), în jur de 1 700 de cazuri legate de plângeri (51%) şi aproape 600 cazuri de lipsă a notificării (19%).

[10] Etapele recente de extindere a Uniunii Europene, precum şi volumul legislaţiei comunitare adoptate în ultimii ani favorizează posibilitatea creşterii numărului de probleme ce pot apărea.

[11] Conform celor mai recente statistici prelucrate pentru anul 2005, care corespund într-o mare măsură statisticilor aferente anilor precedenţi.

[12] Directivele sunt convertite în legislaţia naţională de către statele membre, în vederea incorporării în contextul juridic naţional. Regulamentele sunt direct aplicabile în fiecare stat membru. Dacă acest lucru este permis din punct de vedere juridic şi este acceptat la nivelul politic, înlocuirea directivelor cu regulamente poate simplifica situaţia deoarece acestea din urmă permit aplicarea imediată şi pot fi invocate în mod direct în faţa instanţelor judecătoreşti de către părţile interesate.

[13] În afara acţiunilor existente referitoare la dreptul penal, civil, comercial, cel privind concurenţa şi respectiv mediul înconjurător.

[14] http://ec.europa.eu/solvit/site/index-en.html

[15] Fără a aduce atingere sistemelor de alertă rapidă existente, mecanismului SOLVIT sau domeniilor în care legislaţia se aplică în mod direct, pentru care există dispoziţii specifice de repartizare a competenţelor între Comisie şi statele membre de aplicare a legislaţiei, precum plăţile din domeniul agriculturii şi principalele fonduri comunitare.

[16] Ex. reţeaua UE de autorităţi publice naţionale însărcinate cu investigaţiile şi controlul implementării legislaţiei, în temeiul Regulamentului 2006/2004.

[17] COM(2002)141.

[18] Sentinţa din 10 aprilie 2003 Comisia împotriva Germaniei (C-20/01 şi C-28/01, Culegere_p._1-3609) (a se vedea punctele 29-30) şi cazul C-471/98 Comisia împotriva Belgiei [2002] ECR I-9861, alineatul (39).

[19] Ibid. Comunicarea din 2002, secţiunea 3.1 şi Comunicarea Comisiei privind aplicarea articolului 228 din Tratatul CE (SEC(2005) 1658), alineatul (16) punctul 4 care furnizează câteva elemente de identificare a efectelor încălcării dreptului comunitar asupra intereselor generale sau particulare, în funcţie de coeficientul pentru gravitatea încălcării.