52007DC0414

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 18.7.2007

COM(2007) 414 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU

Rezolvarea problemei deficitului de apă şi a secetei în Uniunea Europeană

{SEC(2007) 993}{SEC(2007) 996}

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU

Rezolvarea problemei deficitului de apă şi a secetei în Uniunea Europeană (text cu relevanţă pentru SEE)

Accesul în viaţa de zi cu zi la apă de bună calitate în cantităţi suficiente este esenţial pentru fiinţa umană, precum şi pentru majoritatea activităţilor economice. Însă deficitul de apă şi seceta au devenit probleme de o importanţă capitală; se preconizează că schimbările climatice vor agrava situaţia. Aceasta este o problemă de proporţii mondiale, iar Uniunea Europeană nu este cruţată.

Pe parcursul ultimilor treizeci de ani, perioadele de secetă au crescut în UE îngrijorător în ceea ce priveşte numărul şi intensitatea. Numărul regiunilor şi al populaţiilor afectate de secetă a crescut cu circa 20% între 1976 şi 2006. Unul din episoadele cele mai răspândite de secetă a avut loc în anul 2003, când peste 100 de milioane de persoane şi un sfert din teritoriul UE au fost afectate. Costul pagubelor suferite de economia europeană s-a ridicat la cel puţin 8,7 miliarde de euro. Costul total al pagubelor cauzate de secetă în decursul ultimilor treizeci de ani s-a ridicat la 100 de miliarde de euro. Costul anual mediu a crescut de patru ori în decursul aceleiaşi perioade[1].

În timp ce prin „secetă” se înţelege o diminuare temporară a resurselor de apă disponibile, datorată, de exemplu, unei absenţe a precipitaţiilor, „deficitul de apă” înseamnă că cererea de apă este superioară resurselor de apă exploatabile în contextul respectării principiului durabilităţii. Până în prezent, cel puţin 11% din populaţia europeană şi 17% din teritoriul acesteia s-au confruntat cu un deficit de apă. Evoluţiile recente demonstrează că deficitul de apă se va extinde în mod semnificativ în Europa.

În consecinţă, deficitul de apă şi seceta nu ridică probleme numai responsabililor cu gestionarea apei. Aceste fenomene au un impact direct asupra cetăţenilor şi asupra sectoarelor economice care utilizează apa şi sunt dependenţi de aceasta, cum ar fi agricultura, turismul, industria, energia şi transportul. În special, hidroenergia, care reprezintă o sursă de energie neutră din punct de vedere al emisiilor de cărbune, depinde în mod considerabil de disponibilitatea resurselor de apă. Deficitul de apă şi seceta au, de asemenea, repercusiuni pe o scară mai largă asupra resurselor naturale, având efecte secundare nefaste asupra biodiversităţii, calităţii apei şi sporind riscul unor incendii forestiere şi al sărăciei solului.

Într-un context în care se prevăd schimbări climatice în pofida eforturilor semnificative depuse de UE în vederea atenuării acestora, se estimează nu numai perpetuarea acestei tendinţe ci şi agravarea sa, după cum se semnalează în Cartea verde a Comisiei privind adaptarea la schimbările climatice. Potrivit Comitetului interguvernamental pentru schimbările climatice[2], datorită schimbărilor climatice, deficitul de apă ar afecta între 1,1 şi 3,2 miliarde de persoane, în cazul în care temperatura ar creşte cu 2 până la 3º C. Este probabil ca regiunile afectate de secetă să se extindă. În aceste condiţii, crearea unor strategii eficiente privind gestionarea riscului de secetă a devenit o prioritate a UE.

La data de 10 ianuarie 2007, Comisia a adoptat un pachet de măsuri privind energia şi clima care vizează orientarea UE spre o politică energetică durabilă, competitivă şi sigură. Una din temele centrale ale acestuia este reprezentată de abordarea provocării energetice, în primul rând prin depunerea unor eforturi în vederea utilizării energiei într-un mod mai eficient, înainte de a examina soluţii alternative. Această abordare se aplică, de asemenea, deficitului de apă şi secetei. Pentru a găsi soluţii în ceea ce priveşte deficitul de apă şi seceta, trecerea la o economie privind utilizarea eficientă şi economisirea apei reprezintă prioritatea principală. A economisi apă înseamnă, de asemenea, a economisi energie, deoarece extragerea, transportul şi tratarea apei sunt foarte costisitoare din punct de vedere energetic. În acest context, este esenţial ca gestionarea cererii de apă să se îmbunătăţească. Întocmai ca şi energia, apa constituie un element necesar pentru toate activităţile umane, economice şi sociale. În consecinţă, trebuie să se aibă în vedere o gamă largă de opţiuni strategice.

În contextul menţionat mai sus, prezenta comunicare expune o primă serie de opţiuni strategice la nivel european, naţional şi regional în vederea abordării şi atenuării problemelor inerente deficitului de apă şi secetei în UE. Comisia se angajează pe deplin să se ocupe în continuare de această chestiune la nivel internaţional, în special în cadrul Convenţiei ONU pentru combaterea deşertificării şi al Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice.

Prezenta comunicare răspunde, de asemenea, solicitării formulate de Consiliul pentru mediu din iunie 2006 privind luarea unor măsuri pentru a remedia problemele legate de deficitul de apă şi de secetă.

1. PREZENTAREA CONTEXTULUI

Este necesar să se abordeze următoarele aspecte:

- Realizarea unor progrese în vederea punerii în aplicare depline a directivei-cadru privind apa [3] (denumită în continuare „DCA”), directiva de bază a UE în domeniul apei, reprezintă o prioritate pentru a combate proasta gestionare a resurselor de apă.

- Această chestiune apare deseori ca urmare a unor politici tarifare ineficiente în domeniul apei , ceea ce în general nu reflectă gradul de sensibilitate a resurselor de apă la nivel local. Principiul „utilizatorul plăteşte” se aplică foarte rar în afara sectoarelor privind alimentarea cu apă potabilă şi tratarea apelor urbane reziduale. Introducerea acestui principiu la nivel european ar pune capăt pierderilor inutile şi risipei, garantând astfel disponibilitatea apei pentru utilizările esenţiale ale acesteia în întreaga Europă, inclusiv în toate sectoarele bazinelor hidrografice transfrontaliere. Cu alte cuvinte, acest principiu ar încuraja o utilizare raţională a apei.

[pic]

- Amenajarea teritoriului constituie, de asemenea, un factor esenţial în utilizarea apei. Distribuţia necorespunzătoare a apei între sectoarele economice duce la dezechilibre între necesităţile de apă şi resursele existente. Se impune o schimbare pragmatică în vederea modificării modelelor de elaborare a politicilor şi a promovării amenajării eficiente a teritoriului la nivelurile corespunzătoare.

- Europa are un potenţial uriaş în ceea ce priveşte economisirea apei . Aceasta continuă să risipească cel puţin 20%[4] din resursele sale de apă datorită lipsei de eficienţă. Trebuie să se acorde prioritate economisirii apei şi, în consecinţă, să se examineze toate posibilităţile pentru a îmbunătăţi utilizarea eficientă a apei. Elaborarea politicilor ar trebui să se bazeze pe o ierarhizare clară a unor soluţii privind problema apei . Crearea unor infrastructuri suplimentare de alimentare cu apă ar trebui considerată numai în ultimă instanţă, după ce se vor fi analizat celelalte opţiuni, inclusiv o politică eficientă de tarifare a apei şi alte opţiuni avantajoase din punct de vedere economic. Ar trebui, de asemenea, să se acorde prioritate utilizărilor apei: este evident că alimentarea publică cu apă ar trebui să rămână prioritatea absolută pentru a asigura accesul la o aprovizionare adecvată cu apă.

- Este primordial ca problemele legate de apă să fie integrate într-o mai mare măsură în politicile sectoriale din domeniul apei, ceea ce ar permite orientarea spre o cultură a economisirii apei. Progresele realizate în materie de integrare la nivel european, naţional şi regional variază mult de la un sector la altul. În linii generale, se constată o lipsă de coerenţă şi, în unele cazuri, chiar efecte contraproductive asupra protecţiei resurselor de apă.

- În cele din urmă, pentru a fi pe deplin eficientă, acţiunea politică vizând rezolvarea problemelor legate de deficitul de apă şi de secetă trebuie să se întemeieze pe cunoştinţe şi informaţii de calitate referitoare la amploarea provocării şi la tendinţele viitoare. Programele europene şi naţionale existente în materie de evaluare şi de monitorizare nu sunt nici integrate, nici complete. În consecinţă, înainte de toate, este necesar să se reducă lacunele privind cunoştinţele şi să se garanteze comparabilitatea datelor pe tot cuprinsul UE. În acest context, cercetarea joacă un rol semnificativ în furnizarea de cunoştinţe şi de sprijin în favoarea elaborării politicilor.

2. ABORDAREA PROVOCăRII: ORIENTăRI STRATEGICE PENTRU O ACţIUNE VIITOARE

În urma consultărilor cu părţile interesate şi a evaluării corespunzătoare a impactului efectuate pentru prezenta comunicare reiese că o abordare integrată bazată pe o combinaţie de opţiuni ar fi cea mai adecvată pentru a face faţă problemelor deficitului de apă şi ale secetei, în raport cu alte soluţii bazate numai pe alimentarea cu apă sau pe instrumentele economice.

Este necesar ca în decursul lunilor următoare să se efectueze noi analize economice şi juridice pentru a determina în mod detaliat potenţialul, fezabilitatea şi calendarul posibil pentru fiecare dintre opţiunile avute în vedere. Ar trebui să se realizeze studii de impact înainte de introducerea oricăreia din măsurile propuse.

2.1. Fixarea preţului corect al apei

Chestiunea:

Comisia susţine în mod activ utilizarea instrumentelor de piaţă în domeniul mediului, astfel cum se evidenţiază în Cartea verde privind instrumentele de piaţă[5] adoptată de curând. Cadrul juridic existent în DCA oferă numeroase posibilităţi de combatere a problemelor legate atât de deficitul de apă, cât şi de secetă prin utilizarea unor astfel de instrumente. În pofida cerinţelor specifice ale DCA (articolul 9), instrumentele economice nu au fost utilizate la scară largă de către statele membre până în prezent. Politicile tarifare, care pot părea foarte bine concepute, se pot dovedi a fi complet ineficiente, în cazul în care o mare parte a apei captate nu este măsurată sau înregistrată de către autorităţi. Directiva DCA (articolul 11) solicită punerea în aplicare a unui control sistematic asupra captării apei.

Acţiune preconizată:

La nivel naţional, până în 2010:

- Introducerea unei tarifări a apei bazate pe o analiză economică coerentă a utilizărilor apei şi a valorii apei, care să stimuleze într-un mod corespunzător o utilizare eficientă a resurselor de apă şi o contribuţie adecvată a diferitelor utilizări ale apei la recuperarea costurilor serviciilor de utilizare a apei, în conformitate cu cerinţele Directivei WFD. Principiul „utilizatorul plăteşte” trebuie să devină regula de urmat, oricare ar fi provenienţa apei. Cu toate acestea, indiferent de resursele financiare de care dispun, gospodăriile private ar trebui să aibă acces la o aprovizionare corespunzătoare cu apă.

- Intensificarea eforturilor vizând introducerea unor programe obligatorii de măsurare a consumului de apă în toate sectoarele care utilizează apa.

- În linii generale, asigurarea punerii în aplicare depline a Directivei DCA pentru a garanta sau recupera resursele de apă durabile.

Bunele practici:

În Franţa, agricultorii care îşi irigă terenul trebuie să fie echipaţi cu apometre pentru cazurile în care depăşesc pragurile de captare. În perioada 2000-2003, nivelul de echipare a crescut de la 54% la 71%, ceea ce reprezintă 85% din suprafaţa totală irigată.

2.2. Repartizarea mai eficientă a apei şi a fondurilor din domeniul apei

2.2.1. Îmbunătăţirea amenajării teritoriului

Chestiunea:

Dezvoltarea economică a anumitor bazine hidrografice poate avea efecte negative asupra disponibilităţii resurselor de apă. Este necesar să se acorde o atenţie deosebită bazinelor hidrografice care se confruntă aproape permanent cu o agravare a condiţiilor de acces la apă sau cu un deficit de apă. Politicile comunitare existente au avut tendinţa să accentueze fragilitatea acestor bazine. Dezvoltarea amplă a unor staţiuni turistice în bazinele hidrografice sensibile a avut impacturi semnificative asupra resurselor de apă locale. Agricultura are, de asemenea, efecte semnificative, şi anume asupra irigaţiei . Exploatarea excesivă a resurselor de apă continuă să constituie, de asemenea, o problemă datorită decuplării incomplete efectuate de către anumite state membre. Reformele succesive ale PAC, în special cele care vizau sprijinul pentru dezvoltarea rurală, au contribuit deja la îmbunătăţirea situaţiei. Adaptările ulterioare ale PAC şi verificarea eficienţei acesteia din 2008 ar putea oferi ocazia de a analiza modalităţile de a integra mai bine chestiunile legate de disponibilitatea resurselor de apă în instrumentele relevante ale PAC. În acest context, ar trebui, de exemplu, să se analizeze în ce măsură PAC şi verificarea eficienţei acesteia din 2008 ar putea permite încurajarea unei decuplări totale a ajutoarelor şi a unui sprijin mai mare acordat gestionării resurselor de apă în cadrul unor programe de dezvoltare rurală. De asemenea, va fi important să se analizeze impactul creşterii biocarburanţilor asupra disponibilităţii resurselor de apă. Se recomandă adaptarea întregii producţii, inclusiv a culturilor irigate şi a producţiei de biomasă, precum şi a tuturor activităţilor economice la cantitatea de apă disponibilă la nivel local. Aceasta reprezintă o condiţie esenţială în vederea amenajării durabile a teritoriului în Europa.

Acţiune preconizată:

La nivel european:

- Faptul că pe parcursul ultimului deceniu s-a pus din ce în ce mai mult accentul pe dezvoltarea unei agriculturi durabile constituie un punct util de plecare pentru reflecţia asupra strategiei de urmat în vederea îmbunătăţirii gestionării durabile a resurselor de apă. Acest aspect va fi extrem de important în perioada premergătoare punerii în aplicare a planurilor de gestionare a bazinelor hidrografice în 2010.

- Continuarea evaluării corelaţiilor dintre dezvoltarea biocarburanţilor şi disponibilitatea apei.

La nivel naţional:

- Garantarea unei aplicări stricte a Directivei[6] privind evaluarea strategică a efectelor asupra mediului în toate sectoarele economice. Statele membre trebuie să îşi consolideze în continuare procedurile naţionale şi să garanteze faptul că acele condiţii aferente deciziilor finale permit evitarea într-un mod corespunzător a oricărui impact asupra mediului.

- Încurajarea statelor membre de a identifica bazinele hidrografice care se confruntă aproape permanent sau chiar permanent cu o agravare a condiţiilor de acces la apă sau cu un deficit de apă.

- Definirea, pentru acele bazine hidrografice, a unor regulamente adecvate pentru a restabili un echilibru durabil. Punerea în practică a unor programe cu participare voluntară ar putea fi interesantă şi trebuie încurajată. În cazul în care rezultatele se dovedesc a fi insuficiente în zonele foarte sensibile, va fi necesar să se introducă măsuri obligatorii privind economisirea apei şi utilizarea eficientă a acesteia. Toate măsurile vor fi, în ultimă instanţă, integrate în programele DCA.

Bunele practici:

În cadrul Convenţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării, Grecia a publicat un program naţional de acţiune care are în vedere măsuri specifice destinate remedierii dezechilibrelor dintre cerere şi ofertă.

2.2.2. Finanţarea utilizării eficiente a apei

Chestiunea:

Potenţialul utilizării eficiente a apei nu este exploatat în întregime în UE. Chiar dacă sunt eficiente din punct de vedere al costului, unele măsuri nu sunt adoptate datorită lipsei de mijloace.

Combaterea consecinţelor schimbărilor climatice, în special a deficitului de apă şi a secetei reprezintă una din priorităţile politicii regionale a UE pentru perioada 2007-2013. Noul cadru legislativ preconizează investiţii în materie de infrastructură legate de gestionarea apei (depozitare, distribuire, tratare), tehnologii curate, care permit utilizarea eficientă a apei, precum şi măsuri de prevenire a riscurilor.

Fondurile europene şi ajutoarele de stat oferă ocazii semnificative pentru rezolvarea acestei probleme, însă bugetele sunt în mod incontestabil insuficiente pentru a acoperi în mod corespunzător toate aspectele.

Priorităţile naţionale pot fi, de asemenea, contraproductive în cazul în care favorizează opţiunea care vizează infrastructuri suplimentare de alimentare cu apă, ceea ce s-ar dovedi contrar logicii de ierarhizare a soluţiilor în sectorul apei şi necesităţii de a sprijini în primul rând măsurile privind economisirea şi utilizarea eficientă a apei. Rămâne un aspect esenţial garantarea faptului că alocarea de fonduri este suficient subordonată dovezii prealabile independente a utilizării depline a economiilor de apă şi a eficienţei acesteia, a unei politici eficiente de tarifare a apei şi de măsurare a consumului de apă, a unor criterii minime de performanţă ale reţelelor publice de alimentare cu apă sau a recuperării costurilor proiectelor de către utilizatorii de apă în cauză. Măsurile interne de sprijin trebuie, de asemenea, să respecte în întregime normele privind ajutorul de stat, dacă este cazul.

Acţiune preconizată:

La nivel european:

- Definirea precisă a orientărilor strategice comunitare existente în ceea ce priveşte infrastructurile de alimentare cu apă şi, în contextul politicilor de dezvoltare regională şi rurală, determinarea necesităţii unor noi progrese cu privire la condiţiile prealabile de mediu referitoare la gestionarea eficientă a apei, înainte ca un sprijin să poată fi acordat oricărei infrastructuri suplimentare de alimentare cu apă sau oricăror echipamente.

- Analiza privind modul cel mai potrivit în care politicile sectoriale ar putea contribui şi în viitor la gestionarea eficientă a apei, utilizând fondurile asociate pentru a promova prestarea de servicii în domeniul mediului de către utilizatorii de apă într-o manieră cât mai eficientă.

La nivel naţional:

- Garantarea unei utilizări eficiente a fondurilor comunitare şi naţionale în vederea îmbunătăţirii gestionării cererii de apă, în special prin intermediul unor măsuri de adaptare, al unor practici durabile, al unor economii de apă mai importante cantitativ, al unor sisteme de monitorizare şi al unor instrumente adaptate de gestionare a riscurilor.

- Instituirea unor stimulente fiscale vizând promovarea dispozitivelor şi a practicilor care favorizează utilizarea eficientă a apei, în special în zonele cu deficit de apă, ţinându-se seama de contextul social şi eventualele diferenţe regionale.

Bunele practici:

Ciprul a adoptat măsuri de conservare la nivel de gospodării, care încurajează reutilizarea „apelor gri” (şi anume a apelor care provin de la spălare şi de la maşinile de spălat rufe) la udarea grădinilor şi la debitul de apă pentru toalete, ceea ce a permis reducerea consumului de apă pe cap de locuitor cu până la 40%. În anul 2007, subvenţiile guvernamentale acoperă 75% din costul sistemului.

În Germania, o cincime din marile oraşe sprijină colectarea apelor pluviale de mai mult de zece ani, vizând echiparea a 15% din clădiri până în anul 2010.

2.3. Îmbunătăţirea gestionării riscurilor de secetă

2.3.1. Elaborarea unor planuri de gestionare a riscurilor de secetă

Chestiunea:

Ca urmare a creşterii numărului de perioade secetoase în decursul ultimilor ani, unele state membre au trecut de la gestionarea crizelor la gestionarea riscurilor de secetă. Măsurile asociate se manifestă deseori prin planuri exhaustive de gestionare a riscurilor de secetă care cuprind descrierea zonelor care se confruntă cu o agravare a condiţiilor de acces la apă, nivelurile de alertă, sistemele de avertizare etc. DCA oferă flexibilitatea necesară elaborării unor planuri specifice de gestionare a secetei în bazinele hidrografice relevante.

Acţiune preconizată:

La nivel european:

Încurajarea schimburilor de informaţii şi de bune practici privind gestionarea riscurilor de secetă. Identificarea metodelor de stabilire a pragurilor de secetă şi cartografierea episoadelor de secetă. Până la sfârşitul anului 2008, formularea unor recomandări.

La nivel naţional:

- Până în anul 2009, stabilirea unor planuri specifice de gestionare a secetei care să completeze planurile de gestionare a bazinelor hidrografice aflate sub incidenţa DCA, după caz, în conformitate cu dispoziţiile DCA [articolul 13 alineatul (5)].

Bunele practici:

Spania şi Ţările de Jos au pus deja în aplicare planuri naţionale vizând soluţionarea problemei riscurilor de secetă.

Reţeaua europeană de experţi creată în cadrul strategiei comune de punere în aplicare a DCA lucrează în vederea elaborării unor planuri de gestionare a secetei. Un prim atelier a fost organizat la iniţiativa Spaniei în iunie 2007.

2.3.2. Elaborarea unui observator şi a unui sistem de avertizare rapidă privind seceta

Chestiunea:

Comisia instituie în prezent un observator european al secetei care va permite îmbunătăţirea cunoştinţelor în acest domeniu. Existenţa unor sisteme eficiente de avertizare constituie, de asemenea, un element esenţial al gestionării riscurilor. Prin urmare, un sistem de avertizare rapidă va fi, de asemenea, instituit pentru a îmbunătăţi gradul de pregătire a autorităţilor competente în ceea ce priveşte perioadele de secetă. Acest sistem va integra datele şi rezultatele relevante ale cercetării, monitorizarea, detectarea şi prevenirea secetei la diferite scări spaţiale, de la activităţi locale şi regionale până la o perspectivă continentală la nivel european, şi va permite examinarea unor evenimente ulterioare.

Acţiune preconizată:

La nivel european şi naţional:

- Până în 2012, elaborarea unor prototipuri şi stabilirea unor proceduri de aplicare a punerii în funcţiune a Observatorului european al secetei şi a unui sistem de avertizare rapidă.

Bunele practici:

În cadrul Convenţiei ONU pentru combaterea deşertificării, Slovenia găzduieşte un centru de gestionare a secetei pentru Europa de Sud-Est care se ocupă de pregătirea în vederea combaterii secetei, precum şi de monitorizarea, anticiparea şi gestionarea acestui fenomen.

În cadrul PC5, s-a propus crearea unui Centru european pentru monitorizarea secetei şi a deşertificării. Acesta este un centru virtual de cunoştinţe, care promovează colaborarea şi consolidarea capacităţilor între oamenii de ştiinţă şi comunitatea utilizatorilor, îmbunătăţind astfel gradul de pregătire şi capacitatea de adaptare a populaţiei la situaţiile de secetă.

2.3.3. Optimizarea utilizării Fondului de Solidaritate al UE şi a Mecanismului european de protecţie civilă

Chestiunea:

Până în prezent, statele membre afectate de perioade de secetă severă nu au solicitat niciodată ajutor din partea Fondului de Solidaritate al UE (FSUE). De asemenea, acestea nu au solicitat intervenţii care ţin de protecţia civilă pentru a obţine de urgenţă resurse de apă.

Acţiune preconizată:

La nivel european:

- Reînnoirea voinţei Comisiei de a examina în detaliu orice cerere de ajutor în temeiul FSUE comunicată de către un stat membru afectat în mod grav de un episod de secetă, asigurându-se în acelaşi timp că cererea nu rezultă în mod indirect dintr-o gestionare ineficientă a apei şi că se elaborează planuri corespunzătoare de gestionare a secetei.

- În contextul Regulamentului privind FSUE , necesitatea de a examina dacă trebuie să se facă noi progrese în ceea ce priveşte definirea criteriilor şi a operaţiunilor eligibile pentru a permite Fondului de Solidaritate să răspundă mai bine episoadelor de secetă.

- Mecanismul de protecţie civilă va lua în considerare toate posibilităţile de integrare a aspectelor legate de secetă în viitoarele programe de lucru anuale. Unul dintre obiective va fi acela de a identifica toate posibilităţile de asistenţă în cazuri de secetă severă, având consecinţe de tipul incendiilor forestiere, precum şi de a utiliza şi completa într-o manieră optimă slabele resurse disponibile.

- Grupul de experţi din domeniul protecţiei civile privind sistemele de avertizare rapidă va fi invitat să elaboreze o abordare care să optimizeze utilizarea sistemului de avertizare rapidă în cazuri de secetă la nivelurile european şi naţional, precum şi să anticipeze orice acţiune pregătitoare de protecţie civilă.

2.4. Luarea în considerare a unor infrastructuri suplimentare de alimentare cu apă

Chestiunea:

În regiunile în care toate măsurile de prevenire au fost puse în aplicare în conformitate cu ierarhizarea soluţiilor posibile în domeniul apei (de la economisirea apei la politica de preţuri în sectorul apei şi la soluţii alternative), ţinând seama în mod corespunzător de aspectul cost-beneficii, şi în care cererea rămâne superioară resurselor de apă disponibile, instituirea unor infrastructuri suplimentare de alimentare cu apă poate fi avută în vedere, în unele cazuri, ca o altă posibilă soluţie pentru atenuarea efectelor episoadelor de secetă severă.

Există mai multe modalităţi de elaborare a unor infrastructuri suplimentare de alimentare cu apă, cum ar fi depozitarea apelor de suprafaţă sau a apelor subterane, transferurile de apă sau utilizarea unor surse alternative.

Construirea unor noi baraje pentru alimentarea cu apă şi transferurile de apă sunt reglementate de legislaţia UE. Întreruperea sau transferurile debitului unui curs de apă schimbă în mod inevitabil starea maselor de apă şi sunt supuse ca atare unor criterii specifice şi stricte. În plus, proiectele ample provoacă deseori conflicte sociale şi politice între bazinele donoare şi cele receptoare, ceea ce compromite durabilitatea acestora.

Alte opţiuni, cum ar fi desalinizarea sau reutilizarea apelor reziduale, sunt considerate din ce în ce mai mult ca fiind soluţii potenţiale la nivel european. Orice poziţie definitivă a Comisiei asupra acestor opţiuni va trebui să se bazeze pe noi lucrări privind evaluarea riscurilor şi a impacturilor, ţinând seama de caracteristicile biogeografice specifice ale statelor membre şi ale regiunilor.

Acţiune preconizată:

La nivel european:

- Până în anul 2008, pregătirea de către Comisie a unei evaluări a tuturor opţiunilor alternative.

La nivel naţional:

- Garantarea că toate efectele negative legate de orice infrastructură suplimentară de alimentare cu apă, cum ar fi barajele sau instalaţiile de desalinizare, sunt pe deplin luate în considerare în cadrul evaluării de mediu. Modificările care pot apărea ca o consecinţă a schimbărilor climatice şi obiectivele care urmează să fie realizate în cadrul politicii energetice pentru Europa trebuie să fie pe deplin luate în considerare pentru a evita orice incompatibilitate.

Bunele practici:

Proiectele de cercetare, cum ar fi MEDINA[7] şi MEDESOL[8] (cel de-al şaselea Program-cadru pentru cercetare) sunt în prezent în curs de elaborare şi vizează minimizarea volumului apei sărate sau diminuarea consumului de energie în cazul unei desalinizări.

2.5. Promovarea unor tehnologii şi a unor practici care permit o utilizare eficientă a apei

Chestiunea:

Toate sectoarele economice trebuie să continue elaborarea unor tehnologii şi practici care permit utilizarea eficientă a apei. Rezultatele în domeniul apei pot fi încă îmbunătăţite în mod substanţial în întreaga Europă. În unele regiuni, până la 30% din volumul apei consumate în clădiri ar putea fi economisit[9]. În unele oraşe, scurgerile la nivelul reţelelor publice de alimentare cu apă pot depăşi 50%. O risipă asemănătoare de apă s-a constatat în reţelele de irigaţii. Pe lângă îmbunătăţirea tehnologiilor, modernizarea practicilor de gestionare a apei reprezintă un instrument necesar în toate sectoarele în care se utilizează mari cantităţi de apă (de exemplu, agricultură, producţie sau turism).

Acţiune preconizată:

La nivel european:

- Luarea în considerare a elaborării unor norme pentru dispozitivele care consumă apă, cum ar fi sistemele de irigaţie şi alte echipamente agricole care consumă energie.

- Luarea în considerare a elaborării unei legislaţii care să acopere produsele care nu consumă energie, inclusiv dispozitivele de utilizare a apei (robinete, duşuri, toalete).

- Includerea criteriilor de utilizare eficientă a apei în cadrul normelor de performanţă în ceea ce priveşte clădirile, atunci când se efectuează armonizarea evaluărilor ciclului de viaţă şi a declaraţiilor de mediu pentru produse.

- Luarea în considerare a elaborării unei noi directive privind performanţa clădirilor în materie de consum de apă, bazată pe modelul directivei privind performanţa energetică a clădirilor[10]. Aceasta ar putea acoperi robinetele, duşurile şi toaletele, colectarea apelor pluviale şi reutilizarea „apelor gri”.

- Luarea în considerare a adoptării unui indicator de performanţă privind utilizarea apei, cu ocazia revizuirii Regulamentului EMAS, care urmează să fie prezentată de către Comisie. Depunerea de eforturi în vederea eventualei certificări a tuturor clădirilor instituţiilor europene, realizate treptat, pe parcursul următorilor ani.

- Încurajarea unei cercetări aprofundate privind adaptarea activităţilor economice la deficitul de apă şi la secetă, precum şi utilizarea eficientă a apei şi instrumentele de decizie.

La nivel naţional:

- Încurajarea adoptării unor performanţe constrângătoare pentru noile clădiri şi pentru reţelele publice şi private, cu sisteme de amenzi în cazul în care se constată scurgeri excesive.

La nivel european şi naţional:

- Elaborarea unor acorduri pe bază voluntară cu toate sectoarele economice care au nevoie de apă (constructori, directori ai unor societăţi de construcţii, producători, profesionişti din domeniul turismului, agricultori, autorităţi locale) pentru a concepe produse, clădiri, reţele şi practici care prezervă mai bine resursele de apă.

Bunele practici:

În Spania, programele proactive vizând economisirea apei au fost lansate în mai multe oraşe şi au dat rezultate semnificative. În 1997, Zaragoza a lansat un program exhaustiv bazat pe dispozitive şi echipamente modernizate de utilizare a apei, pe introducerea măsurării consumului de apă şi pe sensibilizarea publicului. Punerea în aplicare a acestuia a permis să se economisească 1,2 miliarde de litri de apă pe an, iar Zaragoza a afişat astfel cel mai mic consum de apă pe cap de locuitor şi pe zi din întreaga Spanie (96 de litri/persoană/zi).

2.6. Favorizarea apariţiei în Europa a unei culturi bazate pe economisirea apei

Chestiunea:

Dezvoltarea unei culturi responsabile, care favorizează economisirea apei şi utilizarea eficientă a acestei resurse necesită elaborarea unei politici active de sensibilizare la care trebuie să se angajeze toţi actorii din sectorul apei. Informarea, educaţia şi formarea constituie domenii prioritare de acţiune.

Din ce în ce mai des, consumatorii doresc să obţină mai multe informaţii asupra modului în care se utilizează apa la toate stadiile proceselor industriale sau agroalimentare. Etichetarea reprezintă o modalitate eficientă de a furniza publicului informaţiile vizate asupra rezultatelor în domeniul utilizării eficiente a apei şi asupra practicilor de gestionare durabilă a acestei resurse. Ar trebui încurajată comercializarea unor dispozitive din ce în ce mai eficiente sau a unor produse care prezervă resursele de apă.

În cadrul Responsabilităţii Sociale a Întreprinderilor (RSI), operatorii economici care participă la sistemele de asigurare a calităţii sau de certificare ar trebui încurajaţi îşi să promoveze produsele pe baza utilizării eficiente a apei care a fost demonstrată.

Acţiune preconizată:

La nivel european:

- Explorarea, alături de Alianţa Europeană pentru RSI, a posibilităţii privind lansarea unei iniţiative de alianţă asupra utilizării eficiente a apei.

- Încurajarea integrării unor reguli privind gestionarea apei în cadrul sistemelor de asigurare a calităţii şi de certificare existente şi viitoare.

- Explorarea posibilităţii de a extinde sistemele de etichetare comunitară existente, ori de câte ori este cazul, pentru a promova dispozitivele care favorizează utilizarea eficientă a apei şi produsele care prezervă resursele de apă.

La nivel naţional:

- Încurajarea în continuare a elaborării de programe educaţionale, de servicii de consultanţă agricolă, de schimburi de bune practici şi de vaste campanii de comunicare axate pe chestiunile privind disponibilitatea resurselor de apă.

Bunele practici:

În vara anului 2006, Franţa a lansat o campanie naţională intitulată „Va avea toată lumea acces la cantităţi suficiente de apă?” Această campanie bazată pe spoturi radio şi de televiziune a încurajat depunerea de eforturi la nivel de individ pentru a economisi apa. Publicul a considerat că mesajele au fost convingătoare. 88% din francezi au declarat că fac eforturi pentru a economisi apa.

2.7. Îmbunătăţirea cunoştinţelor şi a colectării de date

2.7.1. Un sistem de informare privind deficitul de apă şi seceta în întreaga Europă

Chestiunea:

Este indispensabil să existe informaţii fiabile asupra amplorii şi impacturilor deficitului de apă şi ale secetei pentru procesul de adoptare a deciziilor la toate nivelurile. Este necesar să se stabilească definiţii comune pentru a garanta coerenţa datelor la nivel european. Sistemul de informare privind apa pentru Europa (WISE)[11], publicat de curând, furnizează platforma ideală pentru integrarea şi difuzarea unor asemenea informaţii.

Acţiune preconizată:

- Prezentarea unei evaluări europene anuale, având la bază indicatori conveniţi de comun acord şi date comunicate în fiecare an Comisiei sau Agenţiei Europene de Mediu de către statele membre şi părţile interesate

- Exploatarea deplină a serviciilor iniţiativei privind Monitorizarea Globală pentru Mediu şi Securitate (GMES) în vederea furnizării de date satelitare şi de instrumente de monitorizare în sprijinul politicilor din domeniul apei, amenajării teritoriale şi îmbunătăţirii practicilor de irigaţie.

2.7.2. Perspective în materie de cercetare şi dezvoltare tehnologică

Chestiunea:

Sprijinirea, coordonarea şi mobilizarea eforturilor de cercetare dintre UE şi statele membre va garanta cea mai bună combinaţie între nevoile de cercetare şi oferta de pe piaţă, inclusiv în ceea ce îi priveşte pe specialişti şi pe factorii de decizie. LIFE+ şi programele transfrontaliere din cadrul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI) în ceea ce priveşte gestionarea deficitului de apă şi a secetei ar trebui coordonate. În acest sens, trebuie căutate sinergii între nivelul decizional şi cercetare.

Acţiune preconizată

- Difuzarea rezultatelor cercetării privind deficitul de apă şi seceta, precum şi facilitarea utilizării şi a exploatării acestora.

- Explorarea, consolidarea şi încurajarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare tehnologică în acest domeniu, şi anume includerea în reţele, exploatând posibilităţile oferite de către cel de-al şaptelea Program-cadru comunitar pentru cercetare. Rezultatele acestor cercetări ar putea începe să fie exploatate şi integrate în politici din anul 2009.

3. CONCLUZII

Provocarea pe care o reprezintă deficitul de apă şi seceta trebuie să fie abordată atât ca şi problemă esenţială de mediu, cât şi ca o condiţie prealabilă a creşterii economice durabile în Europa. În momentul în care UE se străduieşte să relanseze şi să redinamizeze economia sa, pentru a îşi menţine poziţia de lider în ceea ce priveşte combaterea schimbărilor climatice, elaborarea unei strategii eficiente care să favorizeze utilizarea raţională a apei ar putea constitui o contribuţie substanţială.

Prezenta comunicare defineşte o primă serie de opţiuni strategice în vederea lansării unei ample dezbateri asupra posibilităţilor de adaptare la deficitul de apă şi la secetă, două fenomene care s-ar putea, eventual, agrava în contextul schimbărilor climatice. Opţiunile propuse de această comunicare ar putea începe deja să dea rezultate pe termen scurt. În consecinţă, Comisia estimează că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a introduce rapid aceste măsuri la nivel european. În acest sens, este important să se aibă în vedere rolul pe care rezultatele cercetărilor de vârf îl pot juca în elaborarea politicilor. Comisia va revizui progresele făcute înspre realizarea obiectivelor fixate şi va redacta un raport asupra acestora adresat Consiliului şi Parlamentului European. Raportul va fi prezentat în contextul unei reuniuni a grupurilor de interes care va avea loc în 2008.

În contextul discuţiilor suscitate de prezenta comunicare în cadrul Consiliului de Miniştri – începând cu Consiliul informal de mediu din 1 septembrie 2007 – şi al Parlamentului European, avându-se în vedere şi rezultatele raportului susmenţionat, Comisia va examina elaborarea unor noi iniţiative şi acţiuni care urmează să fie întreprinse în următorii ani.

[1] http://ec.europa.eu/environment/water/pdf/1st_report.pdf.

2 Cel de-al patrulea raport de evaluare al IPPC WGII, 6 aprilie 2007.

[2] Directiva 2000/60/CE de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei.

[3] Ecologic, „ Report on EU water saving potential ”, iunie 2007.

[4] Cartea verde privind instrumentele de piaţă utilizate în scopuri care privesc politica de mediu şi politicile aferente, COM(2007) 140.

[5] Directiva 2001/42/CE, (JO L 197, 21.7.2001, pp. 30).

[6] MEDINA: Desalinizare prin membrană: o abordare integrată.

[7] MEDESOL: Desalinizare a apei de mare printr-un sistem inovator de distilare membranală care funcţionează pe bază de energie solară.

[8] Ecologic, iunie 2007.

[9] Directiva 2002/91/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind performanţa energetică a clădirilor.

[10] http://water.europa.eu