EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52006AA0008

Opinia nr. 8/2006 referitoare la propunerea de regulament al Consiliului de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2040/2000 al Consiliului privind disciplina bugetară

JO C 8, 12.1.2007, p. 3–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

12.1.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 8/3


OPINIA nr. 8/2006

referitoare la propunerea de regulament al Consiliului de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2040/2000 al Consiliului privind disciplina bugetară

[în temeiul articolului 248 alineatul (4) al doilea paragraf CE]

(2007/C 8/02)

CURTEA DE CONTURI A COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolele 37, 248, 279 şi 308,

având în vederea propunerea pentru un regulament al Consiliului (1) de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2040/2000 al Consiliului (2) privind disciplina bugetară,

ADOPTĂ PREZENTA OPINIE:

1.

Regulamentul (CE) nr. 2040/2000 al Consiliului din 26 septembrie 2000 privind disciplina bugetară stabileşte norme destinate să asigure gestionarea corespunzătoare a cheltuielilor Comunităţii pentru perioada 2000-2006.

2.

Pentru perioada 2007-2013 se aplică Acordul interinstituţional între Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară (3). Curtea atrage atenţia asupra faptului că nu are nicio posibilitate să îşi comenteze asupra aspectelor legate de disciplina bugetară şi de buna gestiune financiară dacă acestea sunt convenite prin acorduri interinstituţionale, şi nu prin regulamente ale Consiliului.

3.

Curtea este de acord că, prin noul acord interinstituţional, Regulamentul anterior (CE) nr. 2040/2000 devine caduc de la 1 ianuarie 2007 şi trebuie abrogat pentru a permite ca noul acord interinstituţional să fie aplicat integral de la această dată.

4.

Totuşi, în propunerea de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2040/2000, Comisia subliniază că nu mai sunt necesare dispoziţii specifice. În acest context, Curtea constată că mecanismul propus pentru alimentarea Fondului de garantare pentru acţiuni externe (4) nu a fost încă fondat pe o nouă bază legală.

Prezenta opinie a fost adoptată de Curtea de Conturi, la Luxemburg, în şedinţa sa din 6 decembrie 2006.

Pentru Curtea de Conturi

Hubert WEBER

Preşedinte


(1)  COM(2006) 448 final din 9.8.2006.

(2)  JO L 244, 29.9.2000, p. 27.

(3)  JO C 139, 14.6.2006, p. 1.

(4)  Propunere pentru un regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 2728/94 privind constituirea Fondului de garantare pentru acţiuni externe [COM(2005) 130 final din 5.4.2005].


Top