Back to EUR-Lex homepage

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Use quotation marks to search for an "exact phrase". Append an asterisk (*) to a search term to find variations of it (transp*, 32019R*). Use a question mark (?) instead of a single character in your search term to find variations of it (ca?e finds case, cane, care).
Search tips
Need more search options? Use the Advanced search
You are here

Document 42010X0710(07)

Regulamentul nr. 118 al Comisiei Economice pentru Europa din cadrul Organizației Națiunilor Unite (CEE/ONU) – Specificații tehnice uniforme în ceea ce privește comportarea la foc a materialelor utilizate la amenajarea interioarelor anumitor categorii de autovehicule

JO L 177, 10.7.2010, p. 263–289 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

⏵Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2010/118(2)/oj

10.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 177/263

Numai textele originale CEE–ONU au efect juridic în temeiul dreptului public internațional. Statutul și data intrării în vigoare ale prezentului regulament trebuie verificate în cea mai recentă versiune a documentului de situație CEE-ONU TRANS/WP.29/343, disponibil la adresa: http://www.unece.org/trans/main/wp29/wp29wgs/wp29gen/wp29fdocstts.html

Regulamentul nr. 118 al Comisiei Economice pentru Europa din cadrul Organizației Națiunilor Unite (CEE/ONU) – Specificații tehnice uniforme în ceea ce privește comportarea la foc a materialelor utilizate la amenajarea interioarelor anumitor categorii de autovehicule

Data intrării în vigoare: 6 aprilie 2005

CUPRINS

REGULAMENT

1.

 Domeniu de aplicare

2.

 Definiții

3.

 Cerere de omologare

4.

 Omologarea

5.

 Partea I – Definiții – Specificații

6.

 Partea II – Definiții – Specificații

7.

 Modificări ale tipului și prelungirea omologării

8.

 Conformitatea producției

9.

 Sancțiuni în caz de neconformitate a producției

10.

 Încetarea definitivă a producției

11.

 Denumirea și adresele serviciilor tehnice responsabile cu efectuarea testelor de omologare și ale departamentelor administrative

ANEXE

Anexa 1 –

 Fișă de comunicare pentru vehicul

Anexa 2 –

 Fișă de comunicare pentru componente

Anexa 3 –

 Comunicare privind omologarea de tip a vehiculului

Anexa 4 –

 Comunicare privind omologarea de tip a componentei

Anexa 5 –

 Dispunerea mărcii de omologare

Anexa 6 –

 Încercare pentru determinarea vitezei de ardere orizontală a materialelor

Anexa 7 –

 Încercare pentru determinarea comportamentul la topire al materialelor

Anexa 8 –

 Încercare pentru determinarea vitezei de ardere verticală a materialelor

1.   DOMENIU DE APLICARE

1.1.   Prezentul regulament este aplicabil comportării la foc (inflamabilitate, viteză de ardere și rezistență la topire) al materialelor utilizate în interiorul vehiculelor din categoria M3, clasele II și III (1), care transportă peste 22 de pasageri și nu sunt proiectate pentru transportul pasagerilor în picioare sau pentru uzul urban (autobuze interurbane).

Omologările de tip sunt acordate în conformitate cu:

1.2.   Partea I – Omologarea de tip a unui vehicul în ceea ce privește comportarea la foc a componentelor interioare utilizate în construcția habitaclului.

1.3.   Partea II – Omologarea unei componente (materiale, scaune, perdele, pereți despărțitori etc.) în ceea ce privește comportarea la foc a acesteia.

2.   DEFINIȚII: Generalități

2.1.   „Constructor” înseamnă persoana sau organismul responsabil în fața autorităților competente în materie de omologare pentru toate aspectele procesului de omologare de tip și pentru garantarea conformității producției. Persoana sau organismul menționat mai sus nu trebuie neapărat să ia parte la toate etapele producției vehiculului sau componentei care face obiectul procesului de omologare.

2.2.   „Habitaclu” înseamnă spațiul prevăzut pentru primirea ocupanților (inclusiv barul, bucătăria, toaletele etc.) delimitat de:

—

acoperiș;

—

podea;

—

pereți laterali;

—

uși;

—

vitraje exterioare;

—

peretele din spate al habitaclului sau planul spătarului;

—

scaunului din spate;

—

planul longitudinal median vertical al vehiculului pe partea șoferului, planul vertical transversal care trece prin punctul R al șoferului, definit în Regulamentul nr. 17;

—

opusul planului vertical longitudinal median al vehiculului, peretele din față.

2.3.   „Materiale de producție” înseamnă produse sub formă de semifabricate (de exemplu, rulouri pentru capitonat) sau componente prefabricate furnizate constructorului pentru a fi încorporate într-un tip de vehicul omologat în conformitate cu prezentul regulament sau unui atelier în vederea utilizării lor pentru întreținere și reparații.

2.4.   „Scaun” înseamnă o structură care poate sau nu să fie integrată în structura vehiculului, incluzând capitonarea, destinată șederii unui adult. Acest termen reglementează în egală măsură un scaun individual sau o parte dintr-o banchetă prevăzută pentru un adult în poziția șezând.

2.5.   „Grup de scaune” reprezintă fie un scaun de tip banchetă, fie scaune separate, dar montate unul lângă altul (adică în așa fel încât punctele de ancorare față ale unuia dintre scaune să fie aliniate cu sau în fața punctelor de ancorare spate ale altui scaun și aliniate cu sau în spatele punctelor de ancorare față ale acestui din urmă scaun) și care oferă unul sau mai multe locuri de șezut pentru adulți.

2.6.   „Banchetă” înseamnă o structură cu tapițerie care oferă un loc pe scaun pentru mai mult de o persoană adultă.

3.   CERERE DE OMOLOGARE

3.1.   Cererea de omologare de tip pentru un vehicul sau o componentă în ceea ce privește prezentul regulament trebuie înaintată de constructor.

3.2.   Cererea este însoțită de o fișă de comunicare conform modelului prezentat în anexa 1 sau în anexa 2.

Serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare îi sunt prezentate următoarele:

3.3.1.   în cazul omologării unui vehicul: un vehicul reprezentativ pentru tipul care urmează a fi omologat;

3.3.2.   în cazul componentelor interioare deja omologate: lista numerelor de omologare de tip și a denumirilor de tip acordate de constructor componentelor în cauză se anexează cererii de omologare de tip a vehiculului;

în cazul componentelor interioare fără omologare CEE de tip:

3.3.3.1.   eșantioane, a căror cantitate este specificată în anexele 6-8, a componentelor utilizate pe vehicule și reprezentative pentru tipul supus omologării;

3.3.3.2.   în plus, trebuie prezentat un eșantion serviciului tehnic pentru referințe ulterioare;

3.3.3.3.   pentru dispozitive precum scaunele, perdelele, pereții de separare etc., eșantioanele menționate la punctul 3.3.3.1, precum și un dispozitiv complet, după cum se menționează mai sus;

3.3.3.4.   eșantioanele trebuie să poarte în mod explicit și indelebil marca de fabricație sau comercială a fabricantului, precum și legislația tipului.

4.   OMOLOGAREA

4.1.   Dacă tipul pentru care se solicită omologarea, conform prezentului regulament, corespunde cerințelor din partea (părțile) relevantă (relevante) acestui regulament, tipului respectiv i se acordă omologarea de tip.

4.2.   Fiecărui tip omologat i se alocă un număr de omologare. Primele două cifre ale acestuia (în prezent 00, corespunzătoare regulamentului în forma sa originală) indică seria de amendamente care cuprinde cele mai recente modificări tehnice majore la regulament în momentul eliberării omologării. Aceeași parte contractantă nu poate atribui același număr unui alt tip de vehicul sau de componentă care face obiectul prezentului regulament.

4.3.   Comunicarea de omologare sau prelungire sau refuz al omologării de tip în temeiul prezentului regulament este transmisă părților contractante la Acordul care aplică prezentul regulament, prin intermediul uneia dintre fișele conforme cu modelele prezentate în anexa 3 sau în anexa 4 la prezentul regulament, după caz.

Pe fiecare vehicul care corespunde unui tip omologat în conformitate cu prezentul regulament, pe ambalajul fiecărui material (a se vedea punctul 4.4.2.3) care corespunde unui tip omologat în conformitate cu prezentul regulament și pe fiecare componentă furnizată separat care corespunde unui tip omologat în conformitate cu prezentul regulament, se dispune de manieră vizibilă și în loc ușor accesibil, specificat în certificatul de omologare, marca de omologare internațională constând în:

4.4.1.   un cerc care înconjoară litera „E” urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea (2);

în apropierea cercului:

4.4.2.1.   simbolurile care indică direcția pentru care a fost determinată viteza de ardere:

↔

pentru direcția orizontală (anexa 6)

↑

pentru direcția verticală (anexa 8)

↓

pentru direcția orizontală și direcția verticală

(a se vedea anexele 6 și 8);

4.4.2.2.   simbolul „V”, care indică omologarea componentei în funcție de comportarea sa la topire (anexa 7) și/sau simbolul „CD” care indică omologarea componentei în calitate de dispozitiv complet, cum sunt scaunele, pereții de separare, portbagajul etc.

4.4.2.3.   Materialele de producție nu trebuie marcate individual. Cu toate acestea, ambalajele în care acestea sunt livrate trebuie să poarte în mod vizibil marca de omologare descrisă mai sus.

4.4.2.4.   Atunci când sunt marcate separat, componentele mari, de exemplu scaunele, care sunt compuse din mai multe materiale omologate, pot purta o singură marcă, indicând numărul (numerele) de omologare al(e) materialului (materialelor) utilizat(e).

4.4.3.   În cazul în care tipul este conform tipului omologat în temeiul unuia sau al mai multor regulamente anexate la acord, în țara care a acordat omologarea în conformitate cu prezentul regulament, simbolul specificat la punctul 4.4.1 nu trebuie repetat; într-un astfel de caz, regulamentul în temeiul căruia a fost acordată omologarea în țara care a acordat omologarea în temeiul prezentului regulament este înscris pe verticală la dreapta simbolului precizat la punctul 4.4.1.

4.4.4.   Marca de omologare trebuie să fie perfect lizibilă și de neșters.

4.4.5.   În cazul unui vehicul, marca de omologare este situată lângă sau pe plăcuța cu date a vehiculului fixată de constructor.

4.4.6.   Anexa 5 la prezentul regulament oferă exemple de dispunere a mărcilor de omologare.

5.   PARTEA I – OMOLOGAREA UNUI TIP DE VEHICUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE COMPORTAREA LA FOC A COMPONENTELOR INTERIOARE UTILIZATE ÎN CONSTRUCȚIA HABITACLULUI

5.1.   Definiție

În sensul părții I din prezentul regulament:

5.1.1.   „Tip de vehicul” înseamnă o categorie de vehicule care nu diferă prin caracteristicile lor esențiale, denumirea de tip acordată de constructor.

5.2.   Specificații

5.2.1.   Materialele din interiorul habitaclului vehiculului supus omologării de tip trebuie să respecte cerințele specificate în partea II a prezentului regulament.

5.2.2.   Materialele și/sau echipamentul utilizat(e) în construcția habitaclului și/sau în dispozitivele omologate în calitate de componente trebuie instalate într-o formă care să reducă riscul aprinderii și al propagării flăcărilor.

5.2.3.   Aceste materiale și/sau echipamente interioare nu trebuie să fie instalate decât pentru a îndeplini funcția pentru care au fost proiectate și în conformitate cu încercarea sau încercările la care au fost supuse (a se vedea punctele 6.2.1, 6.2.2 și 6.2.3), în special în ceea ce privește comportarea lor la foc și la topire (în direcțiile orizontală și verticală).

5.2.4.   Pe cât posibil, agentul adeziv utilizat pentru fixarea materialului interior pe structura suportului nu trebuie să afecteze comportarea la foc a acestui material.

6.   PARTEA II – OMOLOGAREA UNEI COMPONENTE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE COMPORTAREA LA FOC A ACESTEIA

6.1.   Definiții

În sensul părții II din prezentul regulament:

„Tipul unei componente” înseamnă componentele care nu diferă prin caracteristicile lor esențiale, cum sunt:

6.1.1.1.   denumirea de tip acordată de constructor;

6.1.1.2.   utilizarea prevăzută (capitonarea scaunelor, garniturile capotei etc.);

6.1.1.3.   materialul (materialele) de bază (de exemplu, lână, plastic, cauciuc, materie în amestec);

6.1.1.4.   numărul de straturi în cazul materialelor compozite; și

6.1.1.5.   alte caracteristici în măsura în care acestea influențează în mod semnificativ performanțele recomandate în prezentul regulament.

6.1.2.   „Viteză de ardere” înseamnă raportul între distanța arsă, măsurată în conformitate cu anexa 6 și/sau anexa 8 din prezentul regulament, și timpul necesar pentru arderea acestei distanțe. Viteza de ardere se măsoară în milimetri pe minut.

6.1.3.   „Material compozit” înseamnă un material compus din mai multe straturi din materiale similare sau diferite legate strâns la suprafață prin cementare, lipire, placare, sudare etc. Atunci când materiale diferite sunt asamblate în mod intermitent (de exemplu, prin coasere, prin sudură de înaltă frecvență sau prin nituire), acestea nu trebuie considerate materiale compozite.

6.1.4.   „Față expusă” înseamnă fața unui material situat spre interiorul habitaclului atunci când materialul este instalat pe vehicul.

6.1.5.   „Capitonare” înseamnă combinația dintre umplutura interioară și materialul de finisaj al suprafeței, care alcătuiesc împreună căptușeala cadrului scaunului.

6.1.6.   „Garnitură (garnituri) interioară (interioare)” înseamnă materialul (materialele) care constituie (împreună) finisajul suprafeței și substratul unui acoperiș, al unui perete sau al unui planșeu.

6.2.   Specificații

6.2.1.   Următoarele materiale trebuie supuse încercărilor specificate în anexa 6 la prezentul regulament:

(a)

material(e) utilizat(e) pentru capitonarea tuturor scaunelor și accesoriilor acestora (inclusiv scaunul șoferului);

(b)

material(e) utilizat(e) pentru garnitura interioară a acoperișului;

(c)

material(e) utilizat(e) pentru garnitura interioară a pereților laterali și din spate, inclusiv pereții despărțitori;

(d)

material(e) cu funcție termică și/sau acustică;

(e)

material(e) utilizat(e) pentru garnitura interioară a planșeului;

(f)

material(e) utilizat(e) pentru garnitura interioară a galeriilor și conductelor de încălzire și ventilație;

(g)

material(e) utilizat(e) pentru sistemul de iluminare.

Rezultatul încercărilor se consideră satisfăcător dacă, ținând seama de cele mai slabe rezultate, viteza de ardere orizontală nu depășește 100 mm/min sau dacă flacăra se stinge înainte de a atinge ultimul reper de măsurare.

6.2.2.   Următoarele materiale trebuie supuse încercărilor specificate în anexa 7 la prezentul regulament:

(a)

material(e) utilizat(e) pentru garnitura interioară a acoperișului;

(b)

material(e) utilizat(e) pentru garnitura interioară a galeriilor și conductelor de încălzire și de ventilație situate pe acoperiș;

(c)

material(e) utilizat(e) pentru luminatoarele amplasate în compartimentele de bagaje și/sau în acoperiș.

Rezultatul încercărilor din prezenta directivă se consideră satisfăcător dacă, ținând seama de cel mai slab rezultat, nu se formează nici o picătură care să aprindă vata.

6.2.3.   Materialele utilizate pentru perdele și storuri (și/sau orice alt material suspendat) trebuie supuse încercărilor specificate în anexa 8.

Rezultatul încercărilor din prezentul regulament se consideră satisfăcător dacă, ținând seama de cele mai slabe rezultate, viteza de ardere verticală nu este mai mare de 100 mm/min.

Materialele următoare nu trebuie supuse încercărilor specificate în anexele 6-8:

6.2.4.1.   piesele metalice sau cele din sticlă;

6.2.4.2.   fiecare accesoriu al scaunului individual a cărui masă de material nemetalic este mai mică de 200 g. Dacă masa totală a acestor accesorii depășește 400 g de material nemetalic per scaun, fiecare material trebuie să fie supus încercării;

elementele a căror suprafață sau volum nu depășesc, respectiv:

6.2.4.3.1.   100 cm2 sau 40 cm3 pentru elementele legate de un loc individual așezat;

6.2.4.3.2.   300 cm2 sau 120 cm3 pentru un rând de scaune și, cel mult, pe metru liniar din interiorul habitaclului pentru elementele repartizate în vehicul și nelegate de un loc individual în poziția așezat;

6.2.4.4.   cablurile electrice;

6.2.4.5.   elementele din care este imposibil de extras un eșantion cu dimensiunile recomandate specificate la punctul 3.1 din anexa 6, la punctul 3 din anexa 7 și la punctul 3.1 din anexa 8.

7.   MODIFICĂRI ALE TIPULUI ȘI PRELUNGIREA OMOLOGĂRII

Orice modificare a tipului de vehicul sau a componentelor sale în ceea ce privește prezentul regulament se aduce la cunoștința serviciului administrativ care a acordat omologarea de tip acestui vehicul. În acest caz, departamentul poate să:

7.1.1.   considere că modificările aduse nu sunt de natură să aibă un efect defavorabil semnificativ și că, în orice caz, vehiculul corespunde în continuare cerințelor; sau

7.1.2.   să solicite un raport de încercare suplimentar de la serviciul tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor.

7.2.   Confirmarea sau refuzul omologării, cu precizarea modificărilor, se comunică prin procedura specificată la punctul 4.3 de mai sus părților contractante ale acordului care face obiectul prezentului regulament.

7.3.   Autoritatea competentă care emite prelungirea omologării trebuie să atribuie un număr de serie fiecărei fișe de comunicare întocmite pentru o astfel de prelungire și să informeze cu privire la aceasta, printr-o fișă de comunicare în conformitate cu modelul din anexa 3 sau 4 la prezentul regulament, celelalte părți semnatare ale acordului din 1958 care pun în aplicare prezentul regulament.

8.   CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

Procedurile de conformitate a producției sunt conforme cu procedurile stabilite în apendicele 2 din acord (E/ECE/324-E/ECE/TRANS/505/Rev.2), cu respectarea următoarelor cerințe:

8.1.   Fiecare vehicul omologat în temeiul prezentului regulament trebuie să fie astfel construit, încât să corespundă tipului omologat prin respectarea cerințelor părții (părților) pertinente din prezentul regulament.

8.2.   Autoritatea care a acordat omologarea poate verifica oricând metodele de control al conformității aplicate în fiecare unitate de producție. Frecvența normală a acestor verificări este de o dată la doi ani.

9.   SANCȚIUNI ÎN CAZ DE NECONFORMITATE A PRODUCȚIEI

9.1.   Omologarea acordată în privința unui tip de vehicul/componentă în conformitate cu prezentul regulament poate fi retrasă dacă cerințele stabilite mai sus nu sunt satisfăcute.

9.2.   În cazul în care una dintre părțile contractante ale acordului care aplică prezentul regulament retrage o omologare acordată anterior, partea respectivă informează de îndată celelalte părți contractante care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare conformă cu modelul prezentat în anexa 3 sau în anexa 4 la prezentul regulament.

10.   ÎNCETAREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

Dacă titularul omologării încetează complet producția unui tip de vehicul omologat în conformitate cu prezentul regulament, acesta va informa autoritatea care a acordat omologarea. La primirea informației respective, autoritatea în cauză o comunică celorlalte părți la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, printr-o fișă de comunicare conformă cu modelul din anexa 3 sau anexa 4 la prezentul regulament.

11.   DENUMIRILE ȘI ADRESELE SERVICIILOR TEHNICE RESPONSABILE CU EFECTUAREA TESTELOR DE OMOLOGARE ȘI ALE DEPARTAMENTELOR ADMINISTRATIVE

Părțile contractante la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament comunică Secretariatului General al Organizației Națiunilor Unite numele și adresele serviciilor tehnice responsabile cu efectuarea încercărilor de omologare, precum și ale departamentelor administrative care acordă omologarea și cărora trebuie să li se trimită fișele care atestă omologarea, prelungirea, refuzul sau retragerea omologării emise în alte țări.

(1)  Așa cum este definit în Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3), anexa 7 (documentul TRANS/WP.29/78/Rev.1/Modif.2).

(2)  1 pentru Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 7 pentru Ungaria, 8 pentru Republica Cehă, 9 pentru Spania, 10 pentru Serbia și Muntenegru, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 14 pentru Elveția, 15 (neatribuit), 16 pentru Norvegia, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 19 pentru România, 20 pentru Polonia, 21 pentru Portugalia, 22 pentru Federația Rusă, 23 pentru Grecia, 24 pentru Irlanda, 25 pentru Croația, 26 pentru Slovenia, 27 pentru Slovacia, 28 pentru Belarus, 29 pentru Estonia, 30 (neatribuit), 31 pentru Bosnia și Herțegovina, 32 pentru Letonia, 33 (neatribuit), 34 pentru Bulgaria, 35 (neatribuit), 36 pentru Lituania, 37 pentru Turcia, 38 (neatribuit), 39 pentru Azerbaidjan, 40 pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 41 (neatribuit), 42 pentru Comunitatea Europeană (Omologările sunt acordate de statele membre ale acesteia utilizându-se simbolul lor CEE), 43 pentru Japonia, 44 (neatribuit), 45 pentru Australia, 46 pentru Ucraina, 47 pentru Africa de Sud, 48 pentru Noua Zeelandă, 49 pentru Cipru, 50 pentru Malta și 51 pentru Republica Coreea. Numerele ulterioare vor fi atribuite altor țări în ordinea cronologică a ratificării sau aderării acestora la Acordul privind adoptarea de prescripții tehnice uniforme pentru vehiculele cu roți, echipamente și piese care pot fi montate și/sau utilizate pe vehiculele cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor prescripții, iar numerele astfel atribuite vor fi comunicate părților contractante la acord de către secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

ANEXA 1

FIȘĂ DE COMUNICARE

(în conformitate cu punctul 3.2 din prezentul regulament cu privire la omologarea de tip CEE în ceea ce privește comportarea la foc a componentelor interioare utilizate în construcția habitaclului)

În cazul în care sistemele, componentele sau unitățile tehnice separate au dispozitive electronice de control, trebuie furnizate informații cu privire la performanțele acestora.

1.   GENERALITĂȚI

1.1.   Marca (denumirea comercială a constructorului): …

1.2.   Tipul și descrierea (descrierile) comercială (comerciale) generală (generale): …

1.3.   Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt prezente pe vehicul: …

1.4.   Amplasarea marcajului: …

1.5.   Categoria vehiculului (1): …

1.6.   Denumirea și adresa constructorului: …

1.7.   Adresa (adresele) fabricii (fabricilor) de asamblare: …

2.   CARACTERISTICI GENERALE CONSTRUCTIVE ALE VEHICULULUI

2.1.   Fotografii și/sau schițe ale unui vehicul reprezentativ:

3.   CAROSERIA

Amenajări interioare

Scaune

3.1.1.   Număr: …

Comportarea la foc a materialelor utilizate în amenajarea interioară a vehiculului

Materialul (materialele) utilizat(e) pentru căptușirea plafonului

3.2.1.1.   Numărul (numerele) de omologare de tip a (ale) componentei (componentelor): …

Material(e) utilizat(e) pentru pereții posteriori și laterali

3.2.2.1.   Numărul (numerele) de omologare de tip a (ale) componentei (componentelor): …

Material(e) utilizat(e) pentru planșeu

3.2.3.1.   Numărul (numerele) de omologare de tip a (ale) componentei (componentelor): ….

Material(e) utilizat(e) pentru capitonarea scaunelor

3.2.4.1.   Numărul (numerele) de omologare de tip a (ale) componentei (componentelor): …

Material(e) utilizat(e) pentru conductele de încălzire și de ventilație

3.2.5.1.   Numărul (numerele) de omologare de tip a (ale) componentei (componentelor): …

Material(e) utilizat(e) pentru rafturile de bagaje

3.2.6.1.   Numărul (numerele) de omologare de tip a (ale) componentei (componentelor): …

Material(e) utilizat(e) în alte scopuri

3.2.7.1.   Utilizări prevăzute: …

3.2.7.2.   Numărul (numerele) de omologare de tip a (ale) componentei (componentelor): …

Componente omologate ca dispozitive complete (scaune, pereți despărțitori, rafturi pentru bagaje etc.)

3.2.8.1.   Numărul (numerele) de omologare de tip a (ale) componentei (componentelor): …

(1)  Așa cum este definit în Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3), anexa 7 (documentul TRANS/WP.29/78/Rev.1/Modif.2).

ANEXA 2

FIȘĂ DE COMUNICARE

(în conformitate cu punctul 3.2 din prezentul regulament cu privire la omologarea de tip CEE a unei componente în ceea ce privește comportarea la foc a acesteia)

În cazul în care sistemele, componentele sau unitățile tehnice separate au dispozitive electronice de control, trebuie furnizate informații cu privire la performanțele acestora.

1.   GENERALITĂȚI

1.1.   Marca (denumirea comercială a constructorului): …

1.2.   Tipul și descrierea (descrierile) comercială (comerciale) generală (generale): …

1.3.   Denumirea și adresa constructorului: …

1.4.   Pentru componentele și unitățile tehnice independente, amplasarea și metoda de atașare a mărcii de omologare CEE: …

1.5.   Adresa (adresele) fabricii (fabricilor) de asamblare: …

2.   MATERIALE INTERIOARE

2.1.   Material(e) utilizat(e) pentru: …

2.2.   Material(e) de bază/desemnare:…/… …

2.3.   Material compozit/simplu (1), număr de straturi (1): …

2.4.   Tipul de înveliș (1): …

2.5.   Grosimea maximă/minimă: … mm

2.6.   Numărul omologării de tip, dacă există: …

(1)  A se tăia mențiunea necorespunzătoare.

ANEXA 3

COMUNICARE

[format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

Image

 (1)

emisă de către:

Denumirea administrației:

…

…

…

privind (2):

ACORDAREA OMOLOGĂRII

PRELUNGIREA OMOLOGĂRII

REFUZUL OMOLOGĂRII

RETRAGEREA OMOLOGĂRII

ÎNCETAREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

unui tip de vehicul în conformitate cu Regulamentul nr. 118

Nr. omologării … Nr. prelungirii …

Motivul prelungirii: …

SECȚIUNEA I

GENERALITĂȚI

1.1.   Marca (denumirea comercială a constructorului): …

1.2.   Tipul: …

Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt prezente pe vehicul/componentă/unitate tehnică separată (2)  (3):…

1.3.1.   Amplasarea marcajului: …

1.4.   Categoria vehiculului (4): …

1.5.   Denumirea și adresa constructorului: …

1.6.   Amplasamentul mărcii de omologare CEE: …

1.7.   Adresa (adresele) fabricii (fabricilor) de asamblare: …

SECȚIUNEA II

1.   Informații suplimentare (dacă este cazul): …

2.   Serviciul tehnic responsabil pentru efectuarea încercărilor: …

3.   Data raportului de încercare: …

4.   Numărul raportului de încercare: …

5.   Observații (dacă este cazul): …

6.   Locul: …

7.   Data: …

8.   Semnătura: …

9.   Se anexează indexul setului de documente depus la autoritatea de omologare, care poate fi obținut la cerere.

(1)  Numărul distinctiv al țării care a acordat/prelungit omologarea (a se vedea dispozițiile cu privire la omologare din regulament).

(2)  A se tăia mențiunile necorespunzătoare (există cazuri în care nu trebuie să se șteargă nimic, atunci când există mai multe variante posibile).

(3)  Dacă mijloacele de identificare a tipului conțin litere sau cifre nerelevante pentru descrierea tipurilor de vehicule, componente sau unități tehnice separate incluse în prezentul document, acestea trebuie specificate în documentație prin simbolul „?” (de exemplu, ABC??123??).

(4)  În conformitate cu anexa 7 la Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3) (documentul TRANS/WP.29/78/Rev.1/Amend.2, în conformitate cu amendamentul).

ANEXA 4

COMUNICARE

[format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

Image

 (1)

emisă de către:

Denumirea administrației:

…

…

…

privind (2):

ACORDAREA OMOLOGĂRII

PRELUNGIREA OMOLOGĂRII

REFUZUL OMOLOGĂRII

RETRAGEREA OMOLOGĂRII

ÎNCETAREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

unui tip de componentă în conformitate cu Regulamentul nr. 118

Nr. omologării … Nr. prelungirii …

Motivul prelungirii: …

SECȚIUNEA I

GENERALITĂȚI

1.1.   Marca (denumirea comercială a constructorului): …

1.2.   Tipul: …

Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt marcate pe vehicul (3): …

1.3.1.   Amplasarea marcajului: …

1.4.   Denumirea și adresa constructorului: …

1.5.   Amplasamentul mărcii de omologare CEE: …

1.6.   Adresa (adresele) fabricii (fabricilor) de asamblare: …

SECȚIUNEA II

1.   Informații suplimentare (dacă este cazul): …

2.   Serviciul tehnic responsabil pentru efectuarea încercărilor: …

3.   Data raportului de încercare: …

4.   Numărul raportului de încercare: …

5.   Observații (dacă este cazul): …

6.   Locul: …

7.   Data: …

8.   Semnătura: …

9.   Se anexează indexul setului de documente depus la autoritatea de omologare, care poate fi obținut la cerere.

(1)  Numărul distinctiv al țării care a acordat/prelungit/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile din regulament referitoare la omologare).

(2)  A se tăia mențiunile necorespunzătoare (există cazuri în care nu trebuie să se șteargă nimic, atunci când există mai multe variante posibile).

(3)  Dacă mijloacele de identificare a tipului conțin litere sau cifre nerelevante pentru descrierea tipurilor de vehicule, componente sau unități tehnice separate incluse în prezentul document, acestea trebuie specificate în documentație prin simbolul „?” (de exemplu, ABC??123??).

ANEXA 5

DISPUNERI ALE MĂRCILOR DE OMOLOGARE

Exemplul 1

(a se vedea partea I a prezentului regulament)

Image

Marca de omologare reprezentată mai sus, aplicată pe un vehicul, indică faptul că tipul respectiv a fost omologat în Țările de Jos (E4) în conformitate cu partea I a Regulamentului nr. 118, cu numărul de omologare 001234. Primele două cifre (00) ale numărului de omologare indică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 118 în versiunea sa originală.

Exemplul 2

(a se vedea partea II a prezentului regulament)

Image

Image

Marca de omologare reprezentată mai sus, aplicată pe o componentă, indică faptul că tipul respectiv a fost omologat în Țările de Jos (E4) în conformitate cu partea II a Regulamentului nr. 118, cu numărul de omologare 001234. Primele două cifre (00) ale numărului de omologare indică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 118 în versiunea sa originală.

Simbolul adițional Image indică faptul că tipul de componentă a fost omologat în funcție de viteza de ardere a acestuia în direcție orizontală și verticală.

Simbolurile Image și/sau Image indică o omologare în conformitate cu anexa 7 și/sau o omologare în calitate de dispozitiv complet cum sunt scaunele, pereții despărțitori etc. Celelalte simboluri nu sunt utilizate decât dacă este necesar.

ANEXA 6

Încercări pentru determinarea vitezei de ardere orizontală a materialelor

1.   Prelevarea eșantioanelor și procedura

1.1.   În cazul materialelor izotrope, se supun încercării cinci eșantioane, iar în cazul materialelor anizotrope, se supun încercării zece eșantioane (cinci pentru fiecare direcție).

1.2.   Eșantioanele trebuie să fie prelevate din materialul supus încercării. La materialele cu viteze de ardere diferite pe direcții diferite, este necesară efectuarea încercării pe fiecare direcție. Eșantioanele trebuie să fie prelevate și amplasate în dispozitivul de încercare astfel încât să permită măsurarea vitezei de ardere celei mai ridicate. Când materialul furnizat este tăiat la lățimi predeterminate, o lungime de cel puțin 500 mm trebuie tăiată pe toată lățimea. Eșantioanele trebuie prelevate la o distanță de cel puțin 100 mm de marginea materialului și la distanță egală unele de altele. Atunci când forma produsului permite acest lucru, eșantioanele trebuie prelevate din produsele finite în același mod. Atunci când grosimea produsului depășește 13 mm, ea trebuie redusă la 13 mm printr-un procedeu mecanic aplicat părții opuse celei dinspre interiorul habitaclului. Dacă acest lucru se dovedește imposibil, încercarea trebuie efectuată, cu acordul serviciului tehnic, pe grosimea inițială a materialului, fapt care va fi menționat în raportul de încercare.

Materialele compozite (a se vedea punctul 6.1.3) trebuie încercate ca o piesă omogenă. În cazul materialelor care constau în mai multe straturi diferite care nu constituie materiale compozite, toate straturile situate la mai puțin de 13 mm de suprafața dinspre habitaclu trebuie încercate separat.

1.3.   Într-o cameră de ardere se amplasează orizontal un eșantion într-un suport în formă de U și se expune timp de 15 secunde acțiunii unei flăcări definite care acționează asupra marginii libere a eșantionului. Încercarea determină dacă flacăra se stinge, precum și în ce moment, sau timpul necesar flăcării pentru a parcurge o distanță măsurată.

2.   Aparatura de încercare

Cameră de ardere (figura 1), de preferință din oțel inoxidabil având dimensiunile indicate în figura 2. Partea anterioară a camerei are o fereastră de vizitare ignifugă care poate acoperi toată partea anterioară și care poate servi ca fereastră de acces.

Partea inferioară a camerei este prevăzută cu orificii pentru ventilație, iar partea superioară are o fantă de ventilație pe tot conturul. Camera este amplasată pe patru picioare de 10 mm înălțime.

Pe una dintre laturi, camera poate avea un orificiu de acces pentru introducerea suportului de eșantion împreună cu eșantionul; pe latura opusă este prevăzută o deschizătură pentru conducta de alimentare cu gaz. Materia arsă este strânsă într-o cuvă (a se vedea figura 3) plasată pe fundul camerei între orificiile de ventilație, fără să le acopere.

Figura 1

Exemplu de cameră de ardere cu porteșantion și cuvă

Image

Figura 2

Exemplu de cameră de ardere

(Dimensiuni în milimetri)

Image

Figura 3

Exemplu de cuvă de colectare

(Dimensiuni în milimetri)

Image

Porteșantionul constă în două plăci de metal sau cadre în formă de U din materiale rezistente la coroziune. Dimensiunile sunt prezentate în figura 4.

Placa inferioară este prevăzută cu știfturi, iar placa superioară cu găuri corespunzătoare pentru a permite fixarea eșantionului. Știfturile de asamblare servesc și ca repere de măsurare pentru începutul și sfârșitul distanței de ardere.

Trebuie prevăzut un suport sub formă de fire din sârmă rezistente la căldură, cu un diametru de 0,25 mm, situate transversal pe placa inferioară a porteșantionului, la intervale de 25 mm (a se vedea figura 5).

Partea inferioară a eșantionului este situată la 178 mm deasupra plăcii de fund, marginea anterioară a porteșantionului se află la o distanță de 22 mm de peretele camerei, iar laturile longitudinale ale porteșantionului sunt situate la 50 mm de pereții laterali ai camerei (toate dimensiunile sunt interioare). (A se vedea figurile 1 și 2.)

Figura 4

Exemplu de porteșantion

(Dimensiuni în milimetri)

Image

Figura 5

Exemplu de vedere parțială a plăcii inferioare în formă de U prevăzută cu degajări pentru fire din sârmă

(Dimensiuni în milimetri)

Image

2.3.   Arzător cu gaz

Sursa mică de flacără este formată dintr-un arzător Bunsen cu diametrul interior de 9,5 ± 0,5 mm. Acesta este amplasat în cabina de încercare astfel încât centrul duzei să se găsească la 19 mm sub centrul marginii inferioare a părții deschise a eșantionului (a se vedea figura 2).

2.4.   Gazul de încercare.

Gazul care alimentează arzătorul trebuie să aibă o putere calorică de aproximativ 38 MJ/m3 (de exemplu gaz natural).

2.5.   Pieptene metalic cu o lungime de cel puțin 110 mm având șapte sau opt dinți, cu vârf rotunjit de 25 mm.

2.6.   Cronometru, cu precizia 0,5 secunde.

2.7.   Hota. Camera de ardere poate fi plasată într-o hotă de laborator, cu condiția ca volumul intern al acesteia să fie de cel puțin 20 de ori și de cel mult 110 ori mai mare decât volumul camerei de ardere și niciuna dintre dimensiunile sale (înălțime, lățime sau lungime) să nu fie mai mult de 2,5 ori mai mare decât oricare dintre celelalte două dimensiuni. Înainte de încercări, viteza verticală a aerului în hota de laborator este măsurată la 100 mm în fața și în spatele amplasamentului prevăzut pentru camera de ardere. Ea trebuie să fie cuprinsă între 0,10 și 0,30 m/s, pentru a se evita incomodarea operatorului de către produsele de ardere. Se poate folosi o hotă cu ventilare naturală cu o viteză a aerului adecvată.

3.   Eșantioane

3.1.   Formă și dimensiuni

Forma și dimensiunile eșantionului sunt prezentate în figura 6. Grosimea eșantionului corespunde grosimii produsului pentru încercare. Ea nu poate totuși să depășească 13 mm. Atunci când eșantionul permite, secțiunea trebuie să fie constantă pe toată lungimea sa.

Figura 6

Eșantion

(Dimensiuni în milimetri)

Image

3.1.2.   Atunci când forma și dimensiunile unui produs nu permit prelevarea unui eșantion cu dimensiunile specificate, trebuie respectate următoarele dimensiunile minimale:

(a)

pentru eșantioanele cu o lățime cuprinsă între 3 și 60 mm, lungimea trebuie să fie de 356 mm. În acest caz, materialul este încercat pe lățimea produsului;

(b)

pentru eșantioanele cu o lățime cuprinsă între 60 și 100 mm, lungimea trebuie să fie de cel puțin 138 mm. În acest caz, distanța posibilă de ardere corespunde lungimii eșantionului, măsurarea începând cu primul reper de măsurare.

3.2.   Condiționarea

Eșantioanele trebuie condiționate pe o durată de cel puțin 24 de ore, dar nu mai mult de 7 zile, la o temperatură de 23 ± 2o C cu umiditatea relativă de 50 ± 5 %; sunt menținute în aceste condiții până în momentul încercării.

4.   Procedura

4.1.   Se plasează eșantioanele cu fața plușată sau flaușată pe o suprafață plană și se perie de două ori în răspăr cu pieptenele (punctul 2.5).

4.2.   Se plasează eșantioanele în porteșantion (punctul 2.2) astfel încât fața expusă să fie întoarsă în jos, în direcția flăcării.

4.3.   Se reglează flacăra de gaz la o înălțime de 38 mm cu ajutorul reperului marcat pe cameră, priza de aer a arzătorului fiind închisă. Flacăra trebuie să ardă cel puțin un minut pentru a se stabiliza, înainte de începerea primei încercări.

4.4.   Se împinge porteșantionul în camera de ardere astfel încât extremitatea eșantionului să fie expusă la flacără și, după 15 secunde, se oprește alimentarea cu gaz.

4.5.   Măsurarea timpului de ardere începe în momentul când baza flăcării depășește primul reper al măsurătorii. Se observă propagarea flăcării pe fața care arde mai repede (partea superioară sau inferioară).

4.6.   Măsurarea timpului de ardere este terminată atunci când flacăra atinge ultimul reper al măsurătorii sau când flacăra se stinge înainte de atingerea acestui punct. Atunci când flacăra nu se stinge la ultimul punct al măsurătorii, distanța arsă este măsurată până la punctul de stingere a flăcării. Distanța arsă este partea descompusă a eșantionului, distrusă de ardere la suprafață sau în interior.

4.7.   Atunci când eșantionul nu se aprinde sau nu continuă să ardă după oprirea arderii sau atunci când flacăra se stinge înainte de a fi atins primul reper al măsurătorii, astfel încât să nu fie posibilă măsurarea unei durate de ardere, se notează în raportul de încercare că viteza de ardere este de 0 mm/min.

4.8.   În timpul unei serii de încercări sau la încercări repetate, se verifică, înainte de următoarea încercare, că porteșantionul și camera de ardere au o temperatură care nu depășește 30 °C.

5.   Metoda de calcul

Viteza de ardere, B (1), în milimetri pe minut, este dată de formula:

B = 60 s/t

unde

s

=

este lungimea, în milimetri, a distanței arse;

t

=

este durata arderii, în secunde, pentru distanța s.

(1)  Viteza de ardere (B) pentru fiecare eșantion nu este calculată decât dacă flacăra atinge ultimul reper al măsurătorii sau extremitatea eșantionului.

ANEXA 7

Încercare pentru determinarea comportării la topire a materialelor

1.   Prelevarea eșantioanelor și procedura

1.1.   Sunt supuse încercării patru eșantioane pentru ambele fețe (dacă acestea nu sunt identice).

1.2.   Un eșantion este amplasat în poziție orizontală și expus unui radiator electric. Un recipient este plasat sub eșantion pentru colectarea picăturilor produse. În acest recipient se pune vată pentru a verifica dacă una sau mai multe picături ard.

2.   Aparatura de încercare

Aparatul trebuie să fie compus din (figura 1):

(a)

un radiator electric;

(b)

un porteșantion cu grilă;

(c)

un recipient (pentru picăturile rezultate);

(d)

un suport (pentru aparat).

2.1.   Sursa de căldură este un radiator electric cu o putere utilă de 500 W. Suprafața radiantă trebuie să fie o placă de cuarț transparentă cu diametrul 100 ± 5 mm.

Căldura radiată de aparat, măsurată pe o suprafață paralelă cu suprafața radiatorului la o distanță de 30 mm, trebuie să fie de 3 W/cm2.

2.2.   Etalonare

Pentru etalonarea radiatorului, se utilizează un indicator de flux termic (radiometru) de tip Gardon (cu folie), al cărui domeniu de măsurare nu depășește 10 W/cm2. Ținta supusă radiației, și eventual unei convecții reduse, trebuie să fie plată, circulară, având un diametru mai mic de 10 mm și acoperită cu vopsea neagră, mată și cât mai rezistentă.

Ținta este plasată într-un suport răcit cu apă a cărui parte frontală este din metal polizat fin, plată, circulară, având un diametru de aproximativ 25 mm și în același plan cu ținta.

Radiațiile nu trebuie să traverseze nici o fereastră înainte de a atinge ținta.

Instrumentul trebuie să fie robust, simplu de reglat și de utilizat, insensibil la curenții de aer și stabil la etalonare. Instrumentul are o precizie de ±3 % și o repetabilitate de 0,5 %.

Etalonarea contorului de flux termic va fi verificată la fiecare reetalonare a radiatorului, prin comparație cu un instrument considerat etalon și care nu este utilizat în alte scopuri.

Instrumentul etalon va trebui etalonat complet în fiecare an în raport cu un etalon național.

2.2.1.   Verificarea etalonării

Intensitatea radiației corespunzătoare unui consum de putere care, la etalonarea inițială, a produs o intensitate a radiației de 3 W/cm2 trebuie să fie frecvent verificată (cel puțin o dată la 50 ore de funcționare), iar aparatul trebuie reetalonat dacă această verificare indică o abatere mai mare de 0,06 W/cm2.

2.2.2.   Procedura de etalonare

Este esențial ca aparatul să fie situat într-un mediu ferit de orice curent de aer (maximum 0,2 m/s).

Se plasează indicatorul fluxului termic în aparat în poziția eșantionului, astfel încât ținta indicatorului de flux termic să fie plasată în centrul suprafeței radiatorului.

Se branșează alimentarea electrică și se reglează consumul cu regulatorul, astfel încât să se producă o intensitate a radiației de 3 W/cm2 în centrul suprafeței radiatorului. După ce s-a reglat puterea pentru a obține 3 W/cm2, este necesar să se scurgă cinci minute fără alte reglaje în scopul obținerii unui regim stabil.

2.3.   Porteșantionul este un inel metalic (a se vedea figura 1). Deasupra acestui suport este amplasată o grilă din sârmă de oțel inoxidabil cu următoarele dimensiuni:

(a)

diametrul interior: 118 mm;

(b)

dimensiunea orificiilor: 2,10 mm, pătrate;

(c)

diametrul sârmei de oțel: 0,70 mm.

2.4.   Recipientul este format dintr-un tub cilindric, având diametrul interior de 118 mm și adâncimea de 12 mm. Recipientul trebuie umplut cu vată.

2.5.   Un picior vertical trebuie să susțină elementele precizate la punctele 2.1, 2.3 și 2.4.

Radiatorul este plasat sub suport astfel încât suprafața radiantă să fie orizontală, iar radiația dirijată în jos.

Piciorul este echipat cu un levier sau o pedală pentru a putea ridica încet suportul radiatorului. El este, de asemenea, prevăzut cu o manetă pentru a se asigura că radiatorul poate fi readus în poziția sa normală.

În poziție normală, axele radiatorului, ale porteșantionului și ale recipientului trebuie să coincidă.

3.   Eșantioane

Eșantioanele au următoarele dimensiuni: 70 mm × 70 mm. Atunci când forma produsului permite acest lucru, eșantioanele trebuie prelevate din produsele finite în același mod. Atunci când grosimea produsului depășește 13 mm, ea trebuie redusă la 13 mm printr-un procedeu mecanic aplicat părții opuse celei dinspre interiorul habitaclului. Dacă acest lucru se dovedește imposibil, încercarea trebuie efectuată, cu acordul serviciului tehnic, pe lățimea inițială a materialului, fapt care va fi menționat în raportul privind încercarea.

Materialele compozite (a se vedea punctul 6.1.3 din regulament) trebuie încercate ca o piesă omogenă.

În cazul materialelor care constau în mai multe straturi diferite care nu constituie materiale compozite, toate straturile situate la mai puțin de 13 mm de suprafața dinspre habitaclu trebuie încercate separat.

Masa totală a eșantionului supus încercării este de cel puțin 2 grame. Dacă masa unui eșantion este mai mică, va trebui să se adauge un număr suficient de eșantioane.

Dacă una dintre cele două fețe ale materialului este diferită, încercarea trebuie să se efectueze pentru fiecare dintre ele, adică pentru 8 eșantioane. Eșantioanele și vata trebuie condiționate cel puțin 24 de ore la o temperatură de 23 °C ± 2 °C, o umiditate relativă de 50 ± 5 %, și menținute în aceste condiții până în momentul testării.

4.   Procedura

Eșantionul este plasat pe un suport, acesta fiind astfel instalat încât distanța dintre suprafața radiatorului și fața superioară a eșantionului să fie de 30 mm.

Recipientul umplut cu vată este plasat sub grila suportului la o distanță de 300 mm.

Radiatorul este direcționat astfel încât să nu poată radia asupra eșantionului și pus în funcțiune. Când acesta atinge capacitatea maximă, este poziționat deasupra eșantionului și este demarată cronometrarea.

Dacă materialul se topește sau se deformează, înălțimea radiatorului se modifică în scopul de a menține distanța de 30 mm.

Dacă materialul se aprinde, radiatorul este retras după trei secunde. El este repus în poziție atunci când flacăra s-a stins și aceeași procedură se repetă atât cât este necesar în primele cinci minute ale încercării.

După al cincilea minut al încercării:

(i)

dacă eșantionul se stinge (dacă s-a aprins sau nu în timpul primelor cinci minute ale încercării), se lasă radiatorul în poziție chiar dacă eșantionul se aprinde din nou;

(ii)

dacă materialul arde, se așteaptă stingerea lui înaintea repunerii radiatorului în poziție.

În ambele cazuri, încercarea trebuie continuată încă cinci minute.

5.   Rezultate

Raportul privind încercarea trebuie să menționeze fenomenele observate, de exemplu:

(i)

eventuala cădere de picături, care ard sau nu;

(ii)

eventuala aprindere a vatei.

Figura 1

(Dimensiuni în milimetri)

Image

ANEXA 8

Încercare pentru determinarea vitezei de ardere verticală a materialelor

1.   PRELEVAREA EŞANTIOANELOR ŞI PROCEDURA

1.1.   În cazul materialelor izotrope, se supun încercării trei eșantioane, iar în cazul materialelor anizotrope, se supun încercării șase eșantioane.

1.2.   Această încercare constă în a expune la flacără eșantioane în poziția verticală și de a determina viteza de propagare a flăcării pe materialul supus încercării.

2.   APARATURA DE ÎNCERCARE

Aparatul este format din:

(a)

un porteșantion;

(b)

un arzător;

(c)

un sistem de aerisire pentru evacuarea gazului și produselor de ardere;

(d)

un șablon;

(e)

fire de reper din bumbac alb mercerizat cu o densitate liniară maximă de 50 tex.

2.1.   Porteșantionul este un cadru rectangular de 560 mm înălțime, echipat cu două tije paralele, unite în mod rigid și distanțate la 150 mm, prevăzute cu știfturi destinate montajului eșantionului supus încercării aflat într-un plan situat la cel puțin 20 mm de cadru. Știfturile de montaj nu depășesc 2 mm în diametru și au o lungime de cel puțin 27 mm. Știfturile sunt amplasate pe tijele paralele în pozițiile indicate în figura 1. Cadrul este montat pe un suport adecvat pentru a menține tijele în poziție verticală în timpul încercării (în scopul plasării eșantionului pe știfturi într-un plan depărtat de cadru, pot fi utilizate pe știfturi distanțiere cu diametrul de 2 mm).

2.2.   Arzătorul este descris în figura 3.

Gazul de alimentare al arzătorului poate fi gaz propan din comerț sau gaz butan din comerț.

Arzătorul va fi plasat în fața eșantionului, dar sub acesta, astfel încât să fie situat într-un plan care trece prin axa verticală a eșantionului și este perpendicular pe suprafața acestuia (figura 2), astfel încât axa longitudinală să fie înclinată la 30° în sus în raport cu axa verticală a marginii inferioare a eșantionului. Distanța între duza arzătorului și marginea interioară este de 20 mm.

2.3.   Dispozitivul de încercare poate fi amplasat într-o hotă de laborator, cu condiția ca volumul intern al acesteia să fie de cel puțin 20 de ori și de cel mult 110 ori mai mare decât volumul dispozitivului de încercare și ca nicio dimensiune a hotei de laborator (înălțime, lățime sau lungime) să nu fie de mai mult de 2,5 ori mai mare decât oricare dintre celelalte două dimensiuni. Înaintea încercării, se măsoară viteza verticală a aerului prin hota de laborator la 100 mm în fața și în spatele amplasamentului final prevăzut pentru dispozitivul de încercare. Aceasta viteză trebuie să fie cuprinsă între 0,10 și 0,30 m/s, pentru a se evita posibila incomodare a operatorului de către produsele de ardere. Se poate folosi o hotă cu ventilare naturală cu o viteză a aerului adecvată.

2.4.   Se va utiliza un șablon plat și rigid, fabricat dintr-un material adecvat, având mărimea egală cu cea a eșantionului. În șablon vor fi perforate găuri de circa 2 mm diametru, astfel încât distanța între centrele găurilor să corespundă cu distanța între știfturile cadrelor (a se vedea figura 1). Găurile vor fi situate la distanță egală de axele verticale ale șablonului.

3.   EŞANTIOANE

3.1.   Dimensiunile eșantioanelor sunt: 560 × 170 mm

3.2.   Eșantioanele trebuie condiționate cel puțin 24 de ore la temperatura de 23 °C ± 2 °C și la o umiditate relativă de 50 ± 5 % și sunt menținute în aceste condiții până în momentul încercării.

4.   PROCEDURA

4.1.   Încercarea se efectuează într-o atmosferă având temperatura cuprinsă între 10 °C și 30 °C și o umiditate relativă între 15 și 80 %.

4.2.   Arzătorul va fi preîncălzit timp de două minute. Înălțimea flăcării va fi de 40 ± 2 mm măsurată ca distanță între vârful tubului arzătorului și extremitatea părții galbene a flăcării atunci când arderea este orientată vertical și flacăra se observă într-o lumină redusă.

4.3.   Eșantionul va fi plasat pe știfturile cadrului de încercare asigurându-se că acestea traversează punctele trasate de la șablon și că eșantionul este distanțat cu cel puțin 20 mm de cadru. Cadrul va fi fixat pe suport în așa fel ca eșantionul să fie vertical.

4.4.   Firele de reper se vor așeza orizontal în fața eșantionului în modul prezentat în figura 1. La fiecare capăt se va realiza o buclă a firului, astfel încât cele două segmente să fie distanțate de la 1 la 5 mm în planul din fața eșantionului.

Fiecare buclă va fi legată la un dispozitiv adecvat de cronometrare. Firul va fi suficient de întins, așa încât să fie menținută poziția sa în raport cu eșantionul.

4.5.   Flacăra va fi aplicată pe eșantion timp de cinci secunde. Aprinderea va fi considerată că a avut loc atunci când eșantionul continuă să ardă cinci secunde după retragerea flăcării. Dacă aceasta nu se produce, flacăra va fi aplicată timp de cincisprezece secunde pe alt eșantion condiționat.

4.6.   Dacă un rezultat al unei serii de trei eșantioane depășește rezultatul minim de 50 %, o altă serie de trei eșantioane va trebui supusă încercării pentru această direcție sau pentru această față. Dacă unul sau două eșantioane din orice serie de trei eșantioane nu arde (ard) până la firul de reperaj superior, o altă serie de trei eșantioane va trebui supusă încercării pentru această direcție sau pentru această față.

4.7.   Se vor măsura următoarele durate, în secunde:

(a)

de la începutul aplicării flăcării de aprindere până la ruperea primului fir de reper (t1);

(b)

de la începutul aplicării flăcării de aprindere până la ruperea celui de al doilea fir de reper (t2);

(c)

de la începutul aplicării flăcării de aprindere până la ruperea celui de al treilea fir de reper (t3).

5.   REZULTATE

Raportul de încercare trebuie să menționeze fenomenele observate, precum:

(i)

duratele de ardere: t1, t2 și t3 în secunde; și

(ii)

distanțele de ardere corespunzătoare: d1, d2 și d3 în mm.

Viteza de ardere V1 și vitezele V2 și V3, după caz, vor fi calculate (pentru fiecare eșantion dacă flacăra ajunge cel puțin la primul fir de reper) după cum urmează:

Vi = 60 di/ti (mm/min)

Va fi luată în considerare viteza de ardere cea mai ridicată dintre V1, V2 și V3.

Figura 1

Suportul eșantionului

(Dimensiuni în milimetri)

Image

Figura 2

Amplasarea arzătorului

Image

Figura 3

Arzător cu gaz

(Dimensiuni în milimetri)

Image

Top