(1)

Mai multe modificări de fond au fost aduse Directivei 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4). Pentru a asigura armonizarea și o mai mare convergență a deciziilor în materie de azil și a conținutului protecției internaționale astfel încât să se reducă factorii care favorizează deplasările în interiorul Uniunii, pentru a încuraja beneficiarii de protecție internațională să rămână în statul membru care le-a acordat protecția și pentru a garanta egalitatea de tratament în cazul beneficiarilor de protecție internațională, directiva menționată ar trebui să fie abrogată și înlocuită cu un regulament.

(2)

O politică comună în domeniul azilului, cuprinzând un sistem european comun de azil (SECA) bazat pe aplicarea deplină și care favorizează includerea Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951, astfel cum a fost completată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967 (denumită în continuare „Convenția de la Geneva”), este un element constitutiv al obiectivului Uniunii de a crea treptat un spațiu de libertate, securitate și justiție deschis celor care, forțați de împrejurări, solicită în mod legitim protecție în Uniune. O astfel de politică ar trebui să fie guvernată de principiul solidarității și al împărțirii echitabile a responsabilității între statele membre, inclusiv pe plan financiar. Convenția de la Geneva constituite elementul-cheie al sistemului juridic internațional de protecție a refugiaților.

(3)

SECA se bazează pe standarde comune pentru procedurile de azil, recunoașterea și protecția oferită la nivelul Uniunii, condițiile de primire și un sistem de stabilire a statului membru responsabil pentru examinarea unei cereri de protecție internațională. În pofida progreselor înregistrate în dezvoltarea treptată a SECA, există în continuare diferențe semnificative între statele membre în ceea ce privește procedurile utilizate, nivelul de recunoaștere, tipul de protecție acordată, nivelul condițiilor materiale de primire și al prestațiilor oferite solicitanților și beneficiarilor de protecție internațională. Aceste diferențe ar putea duce la deplasări secundare și submina obiectivul de a asigura că toți solicitanții sunt tratați în mod egal, indiferent de locul în care prezintă o cerere în interiorul Uniunii.

(4)

În comunicarea sa din 6 aprilie 2016 intitulată „Posibilități de reformare a sistemului european comun de azil și de îmbunătățire a căilor legale de migrație”, Comisia și-a prezentat opțiunile de îmbunătățire a SECA, și anume de a institui un sistem sustenabil și echitabil de stabilire a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională, de a consolida sistemul Eurodac, de a realiza o mai mare convergență a sistemului de azil al Uniunii, de a preveni deplasările secundare în interiorul Uniunii și de a transforma Biroul European de Sprijin pentru Azil într-o agenție. Comunicarea respectivă este în concordanță cu apelurile Consiliului European din 18-19 februarie 2016 de a se realiza progrese în sensul reformării cadrului actual din Uniune, astfel încât să se asigure o politică umană și eficientă în materie de azil.

(5)

Având în vedere faptul că articolul 78 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede un regim unitar de azil și asigurarea unei bune funcționări a SECA, ar trebui realizate progrese semnificative în ceea ce privește convergența sistemelor naționale de azil, cu o atenție specială pentru nivelurile de recunoaștere și tipurile de statut de protecție, care diferă de la un stat membru la altul. În plus, drepturile acordate beneficiarilor de protecție internațională ar trebui să fie mai bine clarificate și armonizate.

(6)

Pentru a se asigura un nivel de armonizare mai uniform pe întregul teritoriu al Uniunii și pentru a se oferi un grad mai ridicat de securitate juridică și de transparență, este nevoie, așadar, de un regulament.

(7)

Obiectivul principal al prezentului regulament este să se asigure, pe de o parte, că toate statele membre aplică criterii comune pentru identificarea persoanelor care au o nevoie reală de protecție internațională și, pe de altă parte, că beneficiarii de protecție internațională au la dispoziție un set comun de drepturi în toate statele membre.

(8)

Continuarea apropierii normelor în materie de recunoaștere și a conținutului statutului de refugiat și al statutului conferit prin protecție subsidiară ar trebui să contribuie, de asemenea, la limitarea deplasărilor secundare ale solicitanților de protecție internațională și ale beneficiarilor de protecție internațională între statele membre.

(9)

Protecția internațională ar trebui acordată resortisanților țărilor terțe și apatrizilor care intră în sub incidența prezentului regulament și care îndeplinesc condițiile pentru a obține protecție internațională. Protecția internațională nu ar trebui acordată resortisanților țărilor terțe și apatrizilor care nu intră sub incidența prezentului regulament. În cazul în care sunt acordate statute umanitare naționale, acestea nu ar trebui să conducă la un risc de confuzie cu protecția internațională.

(10)

Dispozițiile prezentului regulament referitoare la conținutul protecției internaționale, inclusiv normele de descurajare a deplasărilor secundare, ar trebui să se aplice persoanelor cărora li s-a acordat protecție internațională în urma încheierii cu rezultat favorabil a unei proceduri de relocare sau de admisie umanitară în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1350 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

(11)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”) și de Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO). În mod special, prin prezentul regulament se urmărește să se asigure respectarea deplină a demnității umane și a dreptului de azil al solicitanților de azil și al membrilor familiei care îi însoțesc și să se promoveze aplicarea dispozițiilor Cartei referitoare la demnitatea umană, respectarea vieții private și de familie, libertatea de exprimare și de informare, dreptul la educație, libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul de azil, protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare, egalitatea în fața legii, nediscriminarea, drepturile copilului și drepturile referitoare la securitatea socială, asistența socială și protecția sănătății. Prin urmare, dispozițiile respective ar trebui să fie implementate în consecință.

(12)

În ceea ce privește tratamentul persoanelor care intră sub incidența prezentului regulament, statelor membre le revin obligațiile care decurg din instrumentele de drept internațional la care sunt părți, cum ar fi, în special, acelea conform cărora discriminarea este interzisă.

(13)

Pentru a se acorda sprijinul adecvat statelor membre în eforturile lor de punere în aplicare a standardelor stabilite în prezentul regulament, în special statelor membre ale căror sisteme naționale de azil sunt supuse unor presiuni specifice și disproporționate, determinate în principal de poziția lor geografică sau de situația lor demografică, ar trebui utilizate resursele Fondului pentru azil, migrație și integrare instituit prin Regulamentul (UE) 2021/1147 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Deși principiul general al interzicerii dublei finanțări ar trebui să fie respectat, statele membre ar trebui să profite pe deplin, la toate nivelurile de guvernare, de posibilitățile oferite de fondurile care nu sunt legate direct de politica de azil și migrație, dar care pot fi utilizate pentru finanțarea de acțiuni în acest domeniu.

(14)

Agenția Uniunii Europene pentru Azil, instituită prin Regulamentul (UE) 2021/2303 al Parlamentului European și al Consiliului (7) (denumită în continuare „Agenția pentru Azil”) ar trebui să ofere sprijin adecvat în aplicarea prezentului regulament, în special prin punerea la dispoziție, la cererea sau cu acordul statului membru în cauză, de experți care să asiste autoritățile statului membru respectiv în primirea, înregistrarea și examinarea cererilor de protecție internațională și prin punerea la dispoziție de informații actualizate cu privire la țările terțe, inclusiv informații privind țara de origine, precum și de îndrumări și instrumente relevante. Atunci când aplică prezentul regulament, autoritățile statelor membre ar trebui să țină seama de standardele operaționale, indicatorii, îndrumările și bunele practici dezvoltate de către Agenția pentru Azil. Atunci când evaluează cererile de protecție internațională și fără a aduce atingere faptului că respectivele evaluări se realizează de la caz la caz, autoritățile statelor membre ar trebui să țină seama de informațiile, rapoartele, analizele comune privind situația din țările de origine și notele de îndrumare elaborate la nivelul Uniunii de Agenția pentru Azil și de rețelele europene privind informațiile referitoare la țările terțe în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/2303.

(15)

La aplicarea prezentului regulament ar trebui să se țină seama, în primul rând, de „interesul superior al copilului”, în conformitate cu Convenția din 1989 a Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului. Atunci când evaluează interesul superior al copilului, autoritățile statelor membre ar trebui în special să țină seama în mod corespunzător de principiul unității familiei, de bunăstarea și dezvoltarea socială a minorului, de competențele lingvistice, de siguranța și securitatea și de opiniile minorului respectiv, ținând seama în mod corespunzător de vârsta și maturitatea sa.

(16)

În scopul protejării interesului superior al copilului și al minorului și al bunăstării lor generale, și pentru a încuraja continuitatea ajutorării și reprezentării minorilor neînsoțiți, statele membre ar trebui să încerce să se asigure, în măsura posibilului, că aceeași persoană fizică rămâne responsabilă pentru un minor neînsoțit, inclusiv pe durata procedurilor de azil și în urma acordării protecției internaționale.

(17)

Un copil adult ar trebui să fie considerat ca fiind în întreținere, pe baza unei evaluări individuale, numai în situațiile în care copilul respectiv este incapabil să-și poarte de grijă singur din cauza unei afecțiuni fizice sau mentale legate de o afecțiune gravă care să nu aibă un caracter temporar sau de o dizabilitate gravă.

(18)

Dispozițiile privind unitatea familiei din prezentul regulament nu afectează valorile și principiile recunoscute de statele membre. În cazul unei căsătorii poligame, este de competența fiecărui stat membru să decidă dacă dorește să aplice dispozițiile privind unitatea familiei gospodăriilor poligame, inclusiv copiilor minori ai unei altei soții și ai beneficiarului de protecție internațională.

(19)

Aplicarea dispozițiilor privind unitatea familiei ar trebui să se bazeze întotdeauna pe relații de familie autentice și nu ar trebui să includă căsătoriile forțate și căsătoriile sau parteneriatele încheiate cu unicul scop de a permite persoanei în cauză să intre sau să obțină reședința în statele membre. Pentru a nu discrimina membrii familiei în funcție de locul în care s-a format o familie, noțiunea de familie ar trebui să includă și familiile formate în afara țării de origine, dar înainte de sosirea lor pe teritoriul Uniunii.

(20)

În cazul în care un stat membru decide, în scopul unității familiei, că interesul superior al unui minor căsătorit se regăsește cu părinții minorului respectiv, soțul/soția minorului respectiv nu ar trebui să obțină niciun drept de ședere în urma acestei căsătorii în temeiul prezentului regulament.

(21)

Prezentul regulament nu aduce atingere Protocolului nr. 24 privind dreptul de azil pentru resortisanții statelor membre ale Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la TFUE.

(22)

Recunoașterea statutului de refugiat este un act declarativ.

(23)

Consultările cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) ar putea oferi îndrumări valoroase pentru autoritățile statelor membre atunci când stabilesc dacă un solicitant este un refugiat în înțelesul articolului 1 din Convenția de la Geneva.

(24)

Atunci când examinează dacă solicitanții au temeri bine întemeiate de a fi persecutați sau de a fi confruntați cu un risc real de a suferi vătămări grave și dacă autorități neguvernamentale stabile și structurate, inclusiv organizații internaționale controlează un stat sau o parte importantă a teritoriului său și asigură protecție, precum și atunci când evaluează dacă solicitanții au acces la protecție împotriva persecuției sau a unei vătămări grave într-o altă parte a țării de origine decât zona din care sunt originari (denumită în continuare „alternativa de protecție în interiorul țării de origine”), autoritatea decizională ar trebui să ia în considerare, printre altele, informațiile și recomandările generale pertinente emise de către ICNUR.

(25)

Ar trebui stabilite standarde privind definirea și conținutul statutului de refugiat pentru a ajuta organele naționale competente ale statelor membre să aplice Convenția de la Geneva.

(26)

Este necesară adoptarea unor criterii comune privind recunoașterea statutului de refugiat al solicitanților de azil în înțelesul articolului 1 din Convenția de la Geneva.

(27)

În cazul în care unul sau mai multe aspecte specifice ale declarațiilor solicitantului nu sunt susținute de documente justificative sau de alte probe, acesta ar trebui să beneficieze de principiul prezumției de nevinovăție, cu condiția ca acesta să fi făcut un efort real de a demonstra necesitatea unei protecții internaționale, ca toate elementele relevante de care dispune să fi fost prezentate, să fi fost prezentată o explicație satisfăcătoare cu privire la lipsa altor elemente relevante, ca declarațiile sale să fi fost considerate coerente și plauzibile, iar credibilitatea generală să fi fost stabilită ținând seama de momentul în care solicitantul a solicitat protecție internațională și, după caz, motivele pentru care nu a solicitat-o mai devreme.

(28)

Autoritatea decizională nu ar trebui să concluzioneze că solicitantul este lipsit de credibilitate pentru simplul motiv că nu s-a bazat pe orientarea sa sexuală declarată cu prima ocazie pe care a avut-o pentru a prezenta motivele persecuției, cu excepția cazului în care este evident că solicitantul intenționează doar să întârzie sau să împiedice executarea unei decizii care ar avea ca rezultat returnarea sa.

(29)

Ar trebui luate în considerare convingerile, credințele sau orientările solicitantului care determină activități ce ar putea sta la baza unei temeri bine-întemeiate de a fi persecutat sau a unui risc real de a suferi vătămări grave, chiar dacă acestea au fost integral sau parțial disimulate în țara de origine.

(30)

În cazul în care solicitantul nu este disponibil pe parcursul procedurii din cauza unor circumstanțe în afara controlului său, se aplică dispozițiile și garanțiile relevante prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1351 al Parlamentului European și al Consiliului (8), Regulamentul (UE) 2024/1348 al Parlamentului European și al Consiliului (9) și Directiva (UE) 2024/1346 a Parlamentului European și al Consiliului (10).

(31)

În particular, este necesar să se introducă concepte unitare de nevoie de protecție care apare în afara țării de origine, origine a vătămării și a protecției, protecție în interiorul țării de origine și persecuție, inclusiv motivele de persecuție.

(32)

Protecția poate fi asigurată fie de către stat, fie de către autorități neguvernamentale stabile, structurate, inclusiv de către organizații internaționale, care controlează statul sau o parte semnificativă a teritoriului statului și care îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul regulament, cu condiția ca acestea să fie capabile și dispuse să ofere protecție. O astfel de protecție ar trebui să fie efectivă și să nu aibă un caracter temporar.

(33)

În cazul în care statul sau agenții statului nu sunt autorii persecuției sau ai vătămărilor grave, autoritatea decizională ar trebui să examineze, ca parte a evaluării cererii de protecție internațională, dacă există o alternativă de protecție în interiorul țării de origine, după ce s-a stabilit că, în caz contrar, criteriile de calificare prevăzute în prezentul regulament s-ar aplica unui solicitant. Solicitanții ar trebui să dispună efectiv de o alternativă de protecție în interiorul țării de origine împotriva persecuției sau a vătămărilor grave într-o parte a țării de origine spre care pot călători în siguranță și în mod legal și în care pot fi admiși și în care se poate aștepta în mod rezonabil ca aceștia să se stabilească. Sarcina de a demonstra existența alternativei de protecție în interiorul țării de origine ar trebui să îi revină autorității decizionale. În cazul în care autoritatea decizională demonstrează că este disponibilă o alternativă de protecție în interiorul țării de origine, solicitanții ar trebui să aibă dreptul de a prezenta dovezi și a depune elemente de probă pe care le au la dispoziție.

(34)

Atunci când analizează dacă se poate aștepta în mod rezonabil de la solicitanți ca acesta să se stabilească în altă parte a țării lor de origine, autoritatea decizională ar trebui, de asemenea, să ia în considerare dacă solicitanții ar fi capabili să asigure acoperirea propriilor lor nevoi de bază în ceea ce privește accesul la alimente, igienă și adăpost în contextul circumstanțelor locale din țara lor de origine.

(35)

În cazul în care statul sau agenții statului sunt agenții persecuției sau ai vătămărilor grave, ar trebui să existe o prezumție că solicitantul nu beneficiază de protecție efectivă, și nu este necesar ca autoritatea decizională să examineze dacă există o alternativă de protecție în interiorul țării de origine. Autoritatea decizională ar trebui să fie în măsură să examineze dacă există o alternativă de protecție în interiorul țării de origine numai în cazul în care se stabilește în mod clar că riscul de persecuție sau de vătămare gravă provine de la un agent a cărui putere este în mod clar limitată la o anumită zonă geografică sau în cazul în care statul însuși are control doar asupra anumitor părți din țara în cauză.

(36)

La evaluarea unei cereri formulate în afara țării de origine („sur place”), faptul că riscul de persecuție sau de vătămare gravă se bazează pe circumstanțe care nu constituie o exprimare sau o continuare a convingerilor sau a orientărilor deținute în țara de origine ar putea constitui un indiciu al faptului că unicul scop sau scopul principal al solicitantului a fost de a crea condițiile necesare pentru a solicita protecție internațională.

(37)

În funcție de circumstanțe, actele de persecuție cu un caracter specific de gen sau legate în mod specific de copii ar putea include, printre altele, recrutarea în rândul minorilor, mutilarea genitală, căsătoria forțată, traficul cu copii și munca copiilor, precum și traficul în scopul exploatării sexuale.

(38)

Actele de persecuție ar putea lua forma unor urmăriri penale sau pedepse disproporționate sau discriminatorii. O astfel de urmărire penală sau pedeapsă disproporționată sau discriminatorie ar putea apărea, printre altele, în situații în care un solicitant refuză să efectueze serviciul militar pe motive de ordin moral, religios sau politic sau din cauza apartenenței la un anumit grup etnic sau a deținerii unei anumite cetățenii.

(39)

Una dintre condițiile de obținere a statutului de refugiat, în înțelesul articolului 1 litera (A) din Convenția de la Geneva, este existența unei legături cauzale între motivele de persecuție, și anume cele legate de rasă, religie sau credință, naționalitate, opinie politică sau apartenența la un anumit grup social, și actele de persecuție sau lipsa protecției împotriva acestor acte.

(40)

De asemenea, este necesar să se introducă o definiție comună a motivului de persecuție „apartenență la un anumit grup social”. În scopul definirii unui anumit grup social, ar trebui să se acorde atenția corespunzătoare aspectelor specifice orientării sexuale sau genului solicitantului, inclusiv identitatea de gen și exprimarea de gen, care ar putea fi legate de anumite tradiții și cutume legale, având ca rezultat, de exemplu, mutilarea genitală, sterilizarea forțată sau avortul forțat, în măsura în care aceste aspecte au legătură cu temerea bine întemeiată de a fi persecutat a solicitantului. În funcție de circumstanțe, dizabilitatea ar putea fi o caracteristică în scopul definirii unui anumit grup social.

(41)

Circumstanțele din țara de origine, inclusiv, de exemplu, existența și aplicarea legislației penale care vizează în mod specific persoanele lesbiene, homosexuale, bisexuale, transgen și intersex, pot însemna că aceste persoane trebuie să fie considerate ca formând un anumit grup social.

(42)

La examinarea cererilor de protecție internațională, autoritățile competente din statele membre ar trebui să utilizeze metode de evaluare a credibilității unui solicitant într-un mod care respectă drepturile solicitantului respectiv garantate de Cartă și de CEDO, în special dreptul la demnitatea umană și respectarea vieții private și de familie. În special în ceea ce privește orientarea sexuală și identitatea de gen, solicitanții nu ar trebui să fie supuși unor întrebări sau teste detaliate în ceea ce privește practicile lor sexuale.

(43)

Obiectivele și principiile Organizației Națiunilor Unite sunt enunțate în preambulul la Carta Organizației Națiunilor Unite și la articolele 1 și 2 din aceasta și sunt încorporate în rezoluțiile sale privind măsurile de combatere a terorismului. Respectivele rezoluții declară, printre altele, că „actele, metodele și practicile teroriste sunt contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite” și că „finanțarea, planificarea și incitarea cu bună știință la acte teroriste sunt de asemenea contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite”.

(44)

În scopul aplicării dispozițiilor prezentului regulament privind excluderea de la protecția internațională în cazul în care există motive întemeiate pentru a presupune că un solicitant a comis unul sau mai multe acte care contravin scopurilor și principiilor prevăzute la articolele 1 și 2 din Carta Organizației Națiunilor Unite, nu este o condiție prealabilă să se stabilească faptul că un astfel de solicitant a fost condamnat pentru una dintre infracțiunile de terorism menționate la articolul 3 alineatul (1) din Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului (11).

(45)

În scopul aplicării dispozițiilor prezentului regulament privind excluderea de la protecția internațională a unui solicitant pentru că a comis acte care constituie participarea la activitățile unui grup terorist, faptul că nu s-a stabilit că un astfel de solicitant a comis, a încercat să comită sau a amenințat să comită un act terorist, astfel cum este definit în rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, nu împiedică autoritățile statelor membre să considere comportamentul solicitantului ca fiind contrar scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite.

(46)

În scopul evaluării individuale a faptelor care ar putea constitui motive serioase pentru a considera că un solicitant s-a făcut vinovat de acte contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite, că a instigat la astfel de acte sau că a participat în alt mod la astfel de acte, faptul că solicitantul a fost condamnat de instanțele unui stat membru pentru participare la activitățile unei grupări teroriste are o importanță deosebită, la fel ca și faptul că o instanță judecătorească a constatat că solicitantul a fost membru al conducerii unei astfel de grupări, și nu ar trebui să fie necesar să se stabilească faptul că solicitantul a instigat la un act terorist sau că a participat în alt mod la acesta.

(47)

Comiterea unei infracțiuni politice nu constituie, în principiu, un motiv de excludere de la recunoașterea statutului de refugiat. Cu toate acestea, acțiunile deosebit de crude, în cadrul cărora acțiunea în cauză este disproporționată față de pretinsul obiectiv politic, și actele de terorism care se caracterizează prin violența lor, chiar dacă sunt comise într-un scop pretins politic, ar trebui să fie considerate infracțiuni grave de drept comun, putând, prin urmare, să determine excluderea de la statutul de refugiat.

(48)

Ar trebui stabilite, de asemenea, standarde pentru definiția și conținutul statutului conferit prin protecția subsidiară. Protecția subsidiară ar trebui să completeze protecția refugiaților consacrată de Convenția de la Geneva. Deși temeiul protecției diferă între statutul de refugiat și statutul conferit prin protecție subsidiară, nevoia constantă de protecție ar putea avea o durată similară. Conținutul protecției oferite de statutul de refugiat sau de statutul conferit prin protecție subsidiară ar putea fi diferit numai în cazul în care acest lucru este prevăzut în mod explicit în prezentul regulament. Cu toate acestea, prezentul regulament permite statelor membre să acorde aceleași drepturi și avantaje în temeiul ambelor statute.

(49)

Este necesar să se introducă criterii comune pe baza cărora solicitanții de protecție internațională să fie considerați ca beneficiari pentru protecție subsidiară. Criteriile respective ar trebui să fie stabilite pe baza obligațiilor internaționale care decurg din instrumentele privind drepturile omului și practicile existente în statele membre.

(50)

Atunci când se verifică existența riscului de vătămări grave care ar putea constitui motivul în temeiul căruia solicitanții se pot califica drept persoane eligibile pentru protecție subsidiară, noțiunea de violență generalizată ar trebui să cuprindă și violența ce ar putea fi exercitată asupra oamenilor indiferent de circumstanțele personale ale acestora.

(51)

Atunci când se verifică existența riscului de vătămări grave, situațiile în care forțele armate ale unei țări terțe se confruntă cu unul sau mai multe grupuri armate sau în care cel puțin două sau mai multe grupuri armate se confruntă între ele ar trebui considerate conflicte armate interne. Nu este necesar ca acest conflict să fie clasificat drept „conflict armat care nu are caracter internațional” în temeiul dreptului internațional umanitar și nici nu este necesar să se efectueze, pe lângă o evaluare a nivelului de violență prezent pe teritoriul în cauză, o evaluare separată a intensității confruntărilor armate, a nivelului de organizare a forțelor armate implicate sau a duratei conflictului.

(52)

În ceea ce privește dovezile necesare pentru a stabili existența unei amenințări grave și individuale la adresa vieții sau persoanei unui civil, autoritățile decizionale nu ar trebui să le ceară solicitanților să aducă dovezi că sunt vizați în mod specific de factori legați de circumstanțele lor personale. Cu toate acestea, nivelul de violență generalizată necesar pentru susținerea cererii este mai scăzut în cazul în care solicitanții sunt în măsură să demonstreze că sunt afectați în mod specific din cauza unor factori legați de circumstanțele lor personale. În plus, autoritatea decizională ar trebui să considere, în mod excepțional, că existența unei amenințări grave și individuale ar trebui să fie stabilită atunci când gradul de violență nediscriminatorie care caracterizează conflictul armat atinge un nivel atât de ridicat încât există motive întemeiate de a crede că civilii, întorși în țara de origine sau în partea relevantă a țării de origine, s-ar confrunta, numai din cauza prezenței lor acolo, cu un risc real de a fi supuși unor vătămări grave.

(53)

În funcție de circumstanțe, inclusiv de durata și de scopul șederii, călătoria în țara de origine ar putea servi drept indiciu că beneficiarii statutului de refugiat s-au supus din nou de protecției țării de origine sau s-au restabilit în țara lor de origine sau că, în cazul beneficiarilor statutului conferit prin protecție subsidiară, motivele pentru acordarea acestui statut au încetat să mai existe.

(54)

În conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348, statele membre ar trebui să se asigure că solicitanții au acces la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești împotriva deciziilor autorităților decizionale de respingere a cererilor de protecție internațională ca fiind nefondate sau împotriva deciziilor de retragere a protecției internaționale. În această privință, motivele care au determinat o autoritate decizională să decidă respingerea unei cereri de protecție internațională sau retragerea protecției internaționale unui beneficiar ar trebui să facă obiectul unei analize temeinice de către o instanță competentă în cadrul oricărei acțiuni introduse împotriva deciziei de respingere sau de retragere respective.

(55)

Documentele de călătorie eliberate beneficiarilor de protecție internațională pentru prima dată sau reînnoite după intrarea în vigoare a prezentului regulament ar trebui să respecte Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului (12) sau standardele minime echivalente de securitate și elementele biometrice.

(56)

Permisele de ședere eliberate beneficiarilor de protecție internațională pentru prima dată sau reînnoite după intrarea în vigoare a prezentului regulament ar trebui să respecte Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului (13).

(57)

În perioada dintre acordarea protecției internaționale și eliberarea unui permis de ședere, statele membre ar trebui să se asigure că beneficiarii de protecție internațională au acces efectiv la toate drepturile prevăzute în prezentul regulament, cu excepția libertății de circulație în cadrul Uniunii și a eliberării unui document de călătorie.

(58)

Din cauza relației lor apropiate cu beneficiarii de protecție internațională, membrii familiei vor fi, în mod normal, vulnerabili la acte de persecuție sau la vătămări grave care ar putea constitui temeiul acordării protecției internaționale. În scopul menținerii unității familiei, în cazul în care membrii familiei prezenți pe teritoriul aceluiași stat membru nu îndeplinesc condițiile pentru a obține protecție internațională, aceștia ar trebui să aibă dreptul de a solicita un permis de ședere. Astfel de permise de ședere ar trebui acordate, cu excepția cazului în care membrii familiei intră sub incidența motivelor de excludere sau a cazului în care motive de siguranță națională sau de ordine publică impun altfel. Membrii familiei ar trebui, de asemenea, să se bucure de drepturile acordate beneficiarului de protecție internațională după acordarea protecției internaționale. Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului regulament referitoare la menținerea unității familiei, în cazul în care situația se încadrează în domeniul de aplicare a Directivei 2003/86/CE a Consiliului (14) și sunt îndeplinite condițiile de reîntregire a familiei prevăzute de aceasta, membrilor familiei beneficiarului de protecție internațională care nu îndeplinesc condițiile individuale pentru o astfel de protecție ar trebui să li se acorde permise de ședere și drepturi în conformitate cu directiva respectivă. Prezentul regulament ar trebui să se aplice fără a aduce atingere Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (15).

(59)

Documentele de călătorie ar trebui să fie eliberate membrilor familiei beneficiarilor de protecție internațională în conformitate cu procedurile naționale.

(60)

Atunci când evaluează o schimbare a circumstanțelor într-o țară terță, autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să verifice, având în vedere situația individuală a unui beneficiar de protecție internațională, că actorul sau actorii de protecție din țara respectivă au luat măsuri rezonabile pentru a preveni persecuția sau vătămările grave, că, prin urmare, dispun, printre altele, de un sistem juridic eficient pentru depistarea, urmărirea penală și pedepsirea actelor care constituie persecuție sau vătămări grave și că beneficiarul de protecție internațională va avea acces la o astfel de protecție în cazul în care statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecție subsidiară este retras.

(61)

Atunci când evaluează dacă motivele care au stat la baza acordării protecției internaționale au încetat să mai existe, autoritatea decizională ar trebui să ia în considerare toate sursele de informare și de îndrumare relevante și disponibile la nivel național, al Uniunii și internațional, inclusiv recomandările emise de ICNUR.

(62)

În cazul în care un solicitant intră în sub incidența articolului 1 litera (D) din Convenția de la Geneva privind acordarea de protecție sau asistență de către organele sau agențiile Organizației Națiunilor Unite, altele decât ICNUR, atunci când se analizează dacă această protecție sau asistență a încetat să existe din motive în afara controlului și independente de voința solicitantului, autoritatea decizională ar trebui să verifice dacă solicitantul a fost forțat să părăsească zona de operațiuni a organului sau agenției relevante, dacă siguranța personală a solicitantului a fost pusă în pericol în mod grav și dacă organul sau agenția relevantă a fost în măsură să asigure condițiile de viață ale solicitantului în conformitate cu mandatul său.

(63)

În cazul în care statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecție subsidiară încetează să existe, decizia autorității decizionale a unui stat membru de retragere a statutului nu împiedică resortisantul unei țări terțe sau apatridul în cauză să depună o cerere de ședere pe baza altor motive decât cele care au justificat acordarea protecției internaționale sau să rămână în continuare în mod legal pe teritoriul statului membru respectiv pe baza altor motive, în special atunci când deține un permis de ședere pe termen lung valabil în Uniune, în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii și cu dreptul intern.

(64)

O decizie de încetare a protecției internaționale nu ar trebui să aibă efect retroactiv. O decizie de revocare a protecției internaționale ar trebui să aibă efect retroactiv. Atunci când o decizie se bazează pe un motiv de încetare, ea nu ar trebui să aibă un efect retroactiv. Atunci când statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecție subsidiară este revocat pe motiv că nu ar fi trebuit să fie acordat niciodată, drepturile dobândite pot fi păstrate sau pierdute în conformitate cu legislația națională.

(65)

Beneficiarii de protecție internațională ar trebui să își aibă reședința în statul membru care le-a acordat protecție. Beneficiarilor de protecție internațională care sunt în posesia unui document de călătorie valabil și a unui permis de ședere eliberat de un stat membru care aplică integral acquis-ul Schengen ar trebui să li se permită să intre și să circule liber pe teritoriul statelor membre care aplică integral acquis-ul Schengen, în perioada de ședere autorizată, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului (16) și cu articolul 21 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen (17). Beneficiarii de protecție internațională pot solicita, de asemenea, să își stabilească reședința într-un alt stat membru decât statul membru care le-a acordat protecție internațională, în conformitate cu normele relevante ale Uniunii și naționale. Cu toate acestea, acest lucru nu implică niciun transfer al statutului de refugiat sau al statutului conferit prin protecție subsidiară și al drepturilor conexe.

(66)

Pentru a se asigura că beneficiarii de protecție internațională respectă perioada de rămânere pe teritoriu sau de ședere autorizată în conformitate cu dreptul intern, dreptul Uniunii sau dreptul internațional relevant, Directiva 2003/109/CE a Consiliului (18) ar trebui modificată pentru a prevedea că perioada de cinci ani după care beneficiarii de protecție internațională sunt eligibili pentru statutul de rezident pe termen lung în Uniune ar trebui, în principiu, să fie reluată de fiecare dată când un beneficiar de protecție internațională este găsit într-un stat membru, altul decât statul membru care i-a acordat respectivului beneficiar protecție internațională, fără a avea dreptul de rămânere sau de ședere în statul respectiv.

(67)

Autoritățile statelor membre beneficiază de o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește ordinea publică și securitatea națională, care ar trebui să fie interpretate în conformitate cu dreptul intern, al Uniunii și internațional. Sub rezerva unei evaluări individuale a faptelor specifice, considerentele de ordine publică și de securitate națională pot cuprinde cazurile în care un resortisant al unei țări terțe aparține unei asociații care sprijină terorismul internațional sau sprijină o astfel de asociație. Atunci când evaluează dacă un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid reprezintă un risc pentru securitatea națională a unui stat membru, autoritățile sale au dreptul de a lua în considerare, printre altele, informațiile primite de la alte state membre sau țări terțe.

(68)

Atunci când decide cu privire la îndreptățirea la beneficiile prevăzute în prezentul regulament, o autoritate competentă ar trebui să țină seama în mod corespunzător de interesul superior al copilului și de circumstanțele speciale ale dependenței față de beneficiarul de protecție internațională a rudelor apropiate care sunt deja prezente în statul membru în cauză și care nu sunt membri ai familiei. În situații excepționale, când o rudă apropiată a unui beneficiar de protecție internațională este un minor căsătorit, dar neînsoțit de soțul sau soția sa, se poate considera că interesul superior al minorului este ca acesta să rămână cu familia sa inițială.

(69)

Statele membre ar trebui să poată restrânge accesul la activități salarizate sau independente în cazul posturilor care presupun exercitarea autorității publice și răspunderea pentru apărarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice. În contextul exercitării dreptului la egalitate de tratament în ceea ce privește afilierea la o organizație care reprezintă lucrătorii sau care desfășoară o activitate specifică, ar trebui să fie posibil ca beneficiarii de protecție internațională să fie excluși de la participarea la gestionarea organismelor de drept public și de la deținerea de funcții reglementate de dreptul public.

(70)

Beneficiile legate de locuințe ar trebui să constituie beneficii fundamentale în măsura în care acestea pot fi considerate drept asistență socială.

(71)

Pentru ca beneficiarii de protecție internațională să se bucure efectiv de drepturile și beneficiile prevăzute în prezentul regulament, este necesar să se țină cont de nevoile lor specifice și de dificultățile specifice întâmpinate de aceștia în procesul de integrare și să li se faciliteze accesul la drepturile legate de integrare, mai ales în ceea ce privește oportunitățile de formare ocupațională și formarea profesională, precum și accesul la procedurile de recunoaștere a diplomelor, a certificatelor sau a altor titluri oficiale de calificare străine, în special în cazul lipsei documentelor justificative și al unei imposibilități de a suporta costurile aferente procedurilor de recunoaștere.

(72)

Beneficiarii de protecție internațională ar trebui să beneficieze de egalitate de tratament în raport cu resortisanții statului membru care le-a acordat protecție internațională, în ceea ce privește securitatea socială.

(73)

Beneficiarilor de protecție internațională ar trebui să li se asigure accesul la îngrijire medicală, inclusiv în ceea ce privește sănătatea fizică și mintală și sănătatea sexuală și reproductivă, cu condiția ca aceasta să fie asigurată și resortisanților statului membru care a acordat protecție internațională.

(74)

În scopul de a se facilita integrarea beneficiarilor de protecție internațională în societate, aceștia ar trebui să aibă acces la măsuri de integrare la nivel local, regional și național, în condițiile care urmează să fie stabilite de statele membre. Statele membre ar trebui să aibă în vedere menținerea accesului la cursuri de limbă pentru beneficiarii de protecție internațională atunci când aceștia au avut acces la cursuri de limbă în calitate de solicitanți.

(75)

Pentru ca aplicarea prezentului regulament să fie monitorizată cu eficacitate, sunt necesare evaluări efectuate cu regularitate.

(76)

Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume stabilirea unor standarde cu privire la acordarea de către statele membre a protecției internaționale resortisanților țărilor terțe și apatrizilor, la un statut uniform pentru refugiați sau persoanele eligibile pentru protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele prezentului regulament, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

(77)

În conformitate cu articolele 1 și 2 și articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(78)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică,