Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32023R0858

    Regulamentul delegat (UE) 2023/858 al Comisiei din 23 februarie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) 2018/196 al Parlamentului European și al Consiliului privind drepturi vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii

    C/2023/1207

    JO L 111, 26.4.2023, p. 15–16 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2023/858/oj

    26.4.2023   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 111/15


    REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2023/858 AL COMISIEI

    din 23 februarie 2023

    de modificare a Regulamentului (UE) 2018/196 al Parlamentului European și al Consiliului privind drepturi vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) 2018/196 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 februarie 2018 privind drepturi vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii (1), în special articolul 3 alineatul (3),

    întrucât:

    (1)

    Ca urmare a faptului că Statele Unite nu au adaptat Legea privind compensarea pentru continuarea dumpingului și pentru menținerea subvenționării (Continued Dumping and Subsidy Offset Act – „CDSOA”) în conformitate cu obligațiile asumate în cadrul acordurilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), în temeiul Regulamentului (UE) 2018/196 a fost instituit un drept vamal suplimentar ad valorem de 4,3 % asupra importurilor anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii. În conformitate cu autorizația acordată de OMC de suspendare a aplicării concesiilor acordate Statelor Unite, Comisia trebuie să adapteze anual nivelul suspendării în funcție de nivelul anulării sau reducerii beneficiilor impus Uniunii de CDSOA la acea dată. În 2022, nivelul suspendării a fost ajustat la o taxă vamală suplimentară ad valorem de 0,001 %, iar Regulamentul (UE) 2018/196 a fost modificat în consecință (2).

    (2)

    Plățile efectuate în temeiul CDSOA în anul cel mai recent pentru care există date disponibile se referă la distribuirea taxelor antidumping și a celor compensatorii colectate în exercițiul financiar 2022 (1 octombrie 2021-30 septembrie 2022). Pe baza datelor publicate de Biroul Vămilor și Protecției Frontierelor al Statelor Unite, nivelul anulării sau reducerii avantajelor impus Uniunii a fost calculat la 317 877,22 USD.

    (3)

    Nivelul anulării sau reducerii avantajelor și, în consecință, al suspendării, a crescut. Nivelul suspendării nu poate fi adaptat la nivelul anulării sau reducerii avantajelor prin adăugarea sau eliminarea unor produse din lista cuprinsă în anexa I la Regulamentul (UE) 2018/196. În consecință, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (e) din regulamentul menționat, Comisia trebuie să păstreze neschimbată lista de produse din anexa I și să modifice rata taxei suplimentare, în vederea adaptării nivelului suspendării la nivelul anulării sau reducerii avantajelor. Prin urmare, cele patru produse enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) 2018/196 trebuie menținute pe listă, iar rata taxei la import suplimentare trebuie modificată și stabilită la 0,164 %.

    (4)

    Efectul unei taxe la import suplimentare ad valorem de 0,164 % asupra importurilor din Statele Unite de produse enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) 2018/196 reprezintă, pe parcursul unui an, o valoare comercială care nu depășește 317 877,22 USD.

    (5)

    Pentru a se garanta că nu există întârzieri în aplicarea ratei modificate a taxei la import suplimentare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării.

    (6)

    Prin urmare, Regulamentul (UE) 2018/196 trebuie modificat în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Articolul 2 din Regulamentul (UE) 2018/196 se înlocuiește cu următorul text, asteriscul și textul legat de acesta fiind formatate ca o notă de subsol:

    „Articolul 2

    Produselor originare din Statele Unite prevăzute în lista din anexa I la prezentul regulament li se aplică un drept suplimentar ad valorem de 0,164 %, care se adaugă drepturilor vamale aplicabile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (*1).

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Se aplică de la 1 mai 2023.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 23 februarie 2023.

    Pentru Comisie

    Președinta

    Ursula VON DER LEYEN


    (1)   JO L 44, 16.2.2018, p. 1.

    (2)  Regulamentul delegat (UE) 2022/682 al Comisiei din 25 februarie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) 2018/196 al Parlamentului European și al Consiliului privind drepturi vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii (JO L 126, 29.4.2022, p. 4).


    Top