(1)

Frauda fiscală, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale reprezintă o provocare majoră pentru Uniune și la nivel mondial. Schimbul de informații este esențial în lupta împotriva acestor practici.

(2)

Parlamentul European a subliniat importanța politică a impozitării echitabile și a combaterii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale, inclusiv printr-o cooperare administrativă mai strânsă și printr-un schimb mai amplu de informații între statele membre.

(3)

La 7 decembrie 2021, Consiliul a aprobat un raport Ecofin al Consiliului European cu privire la chestiuni fiscale prin care se solicită Comisiei să prezinte în 2022 o propunere legislativă care să conțină noi revizuiri ale Directivei 2011/16/UE a Consiliului (3), în ceea ce privește schimbul de informații referitoare la criptoactive și deciziile fiscale privind persoanele înstărite.

(4)

La 26 ianuarie 2021, Curtea de Conturi a publicat un raport de examinare a cadrului juridic și a punerii în aplicare a Directivei 2011/16/UE. Potrivit concluziilor raportului respectiv, cadrul juridic general al Directivei 2011/16/UE este solid, dar unele dispoziții trebuie să fie consolidate pentru a se asigura valorificarea întregului potențial al schimbului de informații și măsurarea eficacității schimbului automat de informații. Raportul concluzionează, de asemenea, că domeniul de aplicare al Directivei 2011/16/UE ar trebui să fie extins pentru a include categorii suplimentare de active și de venituri, cum ar fi criptoactivele.

(5)

Piața criptoactivelor a devenit din ce în ce mai importantă și și-a sporit capitalizarea în mod substanțial și rapid în ultimii 10 ani. Un criptoactiv este o reprezentare digitală a unei valori sau a unui drept, care poate fi transferată și stocată electronic, utilizând tehnologia registrelor distribuite sau o tehnologie similară.

(6)

Statele membre au stabilit norme și orientări, care diferă de la un stat membru la altul, privind impozitarea veniturilor provenite din tranzacțiile cu criptoactive. Totuși, caracterul descentralizat al criptoactivelor îngreunează asigurarea respectării obligațiilor fiscale de către administrațiile fiscale ale statelor membre.

(7)

Prin Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului (4) a fost extins cadrul de reglementare al Uniunii pentru a include aspectele referitoare la criptoactive care până în prezent nu au fost reglementate de actele Uniunii privind serviciile financiare, precum și la furnizorii de servicii legate de astfel de criptoactive (denumiți în continuare „furnizorii de servicii de criptoactive”). Prin Regulamentul (UE) 2023/1114 sunt stabilite definițiile utilizate în sensul prezentei directive. Prezenta directivă ia în considerare, de asemenea, cerința privind autorizarea furnizorilor de servicii de criptoactive în temeiul Regulamentului (UE) 2023/1114, pentru a reduce sarcina administrativă care revine furnizorilor de servicii de criptoactive. Caracterul inerent transfrontalier al criptoactivelor presupune o cooperare administrativă internațională solidă, care să asigure o reglementare eficace.

(8)

Cadrul Uniunii de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului (CSB/CFT) extinde domeniul de aplicare al entităților obligate care intră sub incidența normelor CSB/CFT la furnizorii de servicii de criptoactive care intră sub incidența Regulamentului (UE) 2023/1114. În plus, prin Regulamentul (UE) 2023/1113 al Parlamentului European și al Consiliului (5), obligația prestatorilor de servicii de plată de a însoți transferurile de fonduri cu informații privind plătitorul și beneficiarul plății se extinde la furnizorii de servicii de criptoactive, pentru a asigura trasabilitatea transferurilor de criptoactive în scopul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului.

(9)

La nivel internațional, Cadrul de raportare privind criptoactivele al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) prevăzut în partea I a documentului „Cadrul de raportare privind criptoactivele și modificările aduse standardului comun de raportare” aprobat de OCDE la 26 august 2022 (denumit în continuare „Cadrul de raportare privind criptoactivele al OCDE”) vizează sporirea transparenței fiscale în ceea ce privește criptoactivele și raportarea acestora. Normele Uniunii ar trebui să țină seama de Cadrul de raportare privind criptoactivele al OCDE pentru a spori eficacitatea schimbului de informații și pentru a reduce sarcina administrativă. La punerea în aplicare a prezentei directive, statele membre ar trebui să utilizeze Comentariile pe marginea Modelului de acord între autoritățile competente (denumite în continuare „Comentariile pe marginea Modelului de acord între autoritățile competente ”) prevăzute în documentul „Standardele internaționale pentru schimbul automat de informații în materie fiscală: Cadrul de raportare privind criptoactivele și Standardul comun de raportare actualizat în 2023”, publicat de OCDE la 8 iunie 2023, precum și Cadrul de raportare privind criptoactivele al OCDE drept sursă de ilustrare sau interpretare și în vederea asigurării unei aplicări consecvente în toate statele membre.

(10)

Directiva 2011/16/UE stabilește obligațiile instituțiilor financiare de a raporta administrațiilor fiscale informații referitoare la conturile financiare, administrațiile având apoi obligația să facă schimb de astfel de informații cu alte state membre relevante. Pentru majoritatea criptoactivelor nu există însă obligația de raportare în temeiul directivei respective, deoarece acestea nu constituie fonduri deținute într-un cont de depozit sau în active financiare. În plus, în majoritatea cazurilor, furnizorii de servicii de criptoactive și operatorii de criptoactive nu intră sub incidența actualei definiții a noțiunii de instituție financiară din Directiva 2011/16/UE.

(11)

Pentru a aborda noile provocări generate de utilizarea tot mai frecventă a mijloacelor de plată și de investiții alternative, care prezintă noi riscuri de evaziune fiscală și care nu sunt încă reglementate de Directiva 2011/16/UE, normele privind raportarea și schimbul de informații ar trebui să vizeze inclusiv criptoactivele și utilizatorii acestora.

(12)

Pentru a asigura funcționarea adecvată a pieței interne, raportarea ar trebui să fie eficace, simplă și clar definită. Faptele generatoare care se produc atunci când se fac investiții în criptoactive sunt dificil de depistat. Furnizorii de servicii de criptoactive raportori sunt cei mai în măsură să colecteze și să verifice informațiile necesare cu privire la utilizatorii lor. Sarcina administrativă ar trebui redusă la minimum pentru acest sector, astfel încât acesta să își poată dezvolta întregul potențial în cadrul Uniunii.

(13)

Schimbul automat de informații între autoritățile fiscale este esențial pentru a pune la dispoziția acestora informațiile necesare care să le permită să evalueze corect cuantumul impozitelor pe venit datorate. Obligația de raportare ar trebui să aibă ca obiect atât tranzacțiile transfrontaliere, cât și tranzacțiile interne, pentru a se asigura eficacitatea normelor de raportare, buna funcționare a pieței interne, condiții de concurență echitabile și respectarea principiului nediscriminării.

(14)

Prezenta directivă se aplică furnizorilor de servicii de criptoactive care intră sub incidența Regulamentului (UE) 2023/1114 și care sunt autorizați în temeiul regulamentului respectiv, precum și operatorilor de criptoactive care nu intră sub incidența acestuia și nici nu sunt autorizați în temeiul regulamentului respectiv. Ambele categorii sunt denumite „furnizori de servicii de criptoactive raportori”, deoarece au obligația de a raporta în temeiul prezentei directive. În general, termenul „criptoactive” are un înțeles larg și include criptoactivele care au fost emise în mod descentralizat, precum și criptomonedele stabile, inclusiv tokenurile asimilate monedelor electronice, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2023/1114, precum și anumite tokenuri nefungibile (NFT). Criptoactivele care pot fi utilizate în scopuri de plată sau de investiții fac obiectul raportării în temeiul prezentei directive. Prin urmare, furnizorii de servicii de criptoactive raportori ar trebui să analizeze, în fiecare caz în parte, dacă criptoactivele pot fi utilizate în scopuri de plată și de investiții, ținând seama de derogările prevăzute în Regulamentul (UE) 2023/1114, în special în ceea ce privește o rețea limitată și anumite tokenuri utilitare.

(15)

Pentru ca administrațiile fiscale să poată analiza informațiile pe care le primesc și să le poată utiliza în conformitate cu dispozițiile naționale, de exemplu în scopul corelării informațiilor și al evaluării activelor și a câștigurilor de capital, ar trebui să fie introduse obligații de raportare și schimb de informații defalcate pentru fiecare criptoactiv cu privire la care utilizatorul de criptoactive a efectuat tranzacții.

(16)

Pentru a asigura condiții uniforme de implementare a prevederilor privind schimbul automat de informații între autoritățile competente, ar trebui să se confere Comisiei competențe de executare pentru a adopta modalitățile practice necesare în vederea realizării schimbului automat obligatoriu de informații raportate de furnizorii de servicii de criptoactive raportori, inclusiv un formular-tip pentru schimbul de informații. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(17)

Furnizorii de servicii de criptoactive care intră sub incidența Regulamentului (UE) 2023/1114 își pot desfășura activitatea în Uniune grație procedurii de „pașaport” după ce au primit autorizația într-un stat membru. În acest scop, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) ține un registru cu furnizorii de servicii de criptoactive autorizați. În plus, ESMA menține și o listă neagră a operatorilor care desfășoară servicii de criptoactive și care necesită o autorizație în temeiul Regulamentului (UE) 2023/1114.

(18)

Operatorilor de criptoactive care nu intră sub incidența Regulamentului (UE) 2023/1114, dar cărora le revine obligația de a raporta informații cu privire la utilizatorii de criptoactive rezidenți în Uniune în temeiul prezentei directive, ar trebui să le revină obligația de a se înregistra într-un singur stat membru pentru a-și respecta obligațiile de raportare.

(19)

Pentru a încuraja cooperarea administrativă cu jurisdicțiile din afara Uniunii, operatorii de criptoactive care îndeplinesc anumite condiții ar trebui să aibă posibilitatea de a raporta autorităților fiscale dintr-o jurisdicție din afara Uniunii doar informații privind utilizatorii de criptoactive rezidenți în Uniune, numai cu condiția ca informațiile raportate să corespundă informațiilor prevăzute în prezenta directivă și să existe în vigoare un acord efectiv privind stabilirea autorității competente cu o astfel de jurisdicție din afara Uniunii. La rândul său, jurisdicția competentă din afara Uniunii ar urma să comunice aceste informații administrațiilor fiscale ale statelor membre în care își au rezidența utilizatorii de criptoactive. Dacă este cazul, acest mecanism ar trebui să fie activat pentru a preveni raportarea și transmiterea informațiilor corespunzătoare de mai multe ori.

(20)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui să se confere competențe de executare Comisiei pentru a stabili dacă există concordanță între informațiile care trebuie să facă obiectul schimbului de informații în baza unui acord între autoritățile competente ale unui stat membru și o jurisdicție din afara Uniunii și dispozițiile prezentei directive. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Având în vedere că încheierea unor acorduri de cooperare administrativă în domeniul impozitării directe cu jurisdicții din afara Uniunii rămâne de competența statelor membre, acțiunea Comisiei ar putea fi declanșată și ca urmare a unei cereri din partea unui stat membru. În acest scop, este necesar ca, la cererea unui stat membru, Comisia să poată să stabilească concordanța înainte de încheierea preconizată a unui astfel de acord. În cazul în care schimbul de astfel de informații se bazează pe un acord multilateral al autorităților competente, Comisia ar trebui să ia decizia privind concordanța în raport cu întregul cadru relevant vizat de respectivul acord al autorităților competente. Cu toate acestea, ar trebui ca Comisia să poată lua decizia privind concordanța, după caz, în legătură cu un acord bilateral al autorităților competente.

(21)

În măsura în care standardul internațional privind raportarea și schimbul automat de informații privind criptoactivele, și anume Cadrul de raportare privind criptoactivele al OCDE, reprezintă un standard minim sau echivalent, care stabilește domeniul de aplicare și conținutul minim care trebuie puse în aplicare de către jurisdicții, nu ar trebui să fie obligatorie stabilirea de către Comisie, prin intermediul unui act de punere în aplicare, a concordanței dintre prezenta directivă și cadrul de raportare privind criptoactivele al OCDE, cu condiția să fie în vigoare un acord efectiv privind stabilirea autorității competente încheiat între jurisdicțiile din afara Uniunii și toate statele membre.

(22)

Deși G20 a aprobat Cadrul de raportare privind criptoactivele al OCDE și a recomandat punerea sa în aplicare, nu a fost luată încă o decizie cu privire la faptul dacă acesta ar trebui să fie considerat drept standard minim sau echivalent. În așteptarea respectivei decizii, prezenta directivă include două abordări diferite pentru stabilirea concordanței.

(23)

Prezenta directivă nu înlocuiește eventualele obligații mai ample care decurg din Regulamentul (UE) 2023/1114.

(24)

Pentru a promova convergența și supravegherea consecventă în ceea ce privește prezenta directivă și Regulamentul (UE) 2023/1114, autoritățile naționale competente urmează să coopereze cu alte autorități sau instituții naționale și să facă schimb de informații relevante.

(25)

Derogarea de la obligațiile de raportare prevăzute în prezenta directivă, care depinde de determinarea concordanței mecanismelor de raportare și de schimb din jurisdicțiile din afara Uniunii și statele membre, ar trebui să se aplice numai în domeniul fiscal, și în special în scopul prezentei directive, și nu ar trebui să fie considerată drept bază pentru recunoașterea corespondenței în alte domenii ale dreptului Uniunii.

(26)

Este esențial ca dispozițiile Directivei 2011/16/UE referitoare la informațiile care fac obiectul obligației de raportare sau schimb să fie consolidate în vederea adaptării la noile evoluții ale diferitelor piețe și, în consecință, în vederea combaterii eficace a comportamentelor identificate în materie de fraudă fiscală, de evaziune fiscală și de evitare a obligațiilor fiscale. Dispozițiile respective ar trebui să reflecte evoluțiile observate pe piața internă și la nivel internațional în scopul unei raportări și a unui schimb de informații eficace. Prin urmare, prezenta directivă include, printre altele, cele mai recente modificări la Standardul comun de raportare al OCDE, inclusiv integrarea dispozițiilor privind moneda electronică și moneda digitală emise de băncile centrale, prevăzute în partea II a documentului „Cadrul de raportare privind criptoactivele și modificările aduse standardului comun de raportare” aprobat de OCDE la 26 august 2022, precum și extinderea domeniului de aplicare a schimbului de informații automat în ceea ce privește deciziile anticipate cu aplicare transfrontalieră pentru a include anumite decizii privind persoane fizice. La punerea în aplicare a celor mai recente modificări ale Standardului comun de raportare, astfel cum sunt incluse în prezenta directivă și astfel cum s-a menționat deja în considerentele din Directiva 2014/107/UE a Consiliului (7) în ceea ce privește versiunea originală a Standardului comun de raportare, statele membre ar trebui să utilizeze Comentariile pe marginea Modelului de acord între autoritățile competente și a Standardului comun de raportare, care includ în prezent cele mai recente modificări ale Standardului comun de raportare ca surse de ilustrare sau interpretare și pentru a asigura aplicarea consecventă în toate statele membre.

(27)

Moneda electronică, astfel cum este definită în Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8), este utilizată frecvent în Uniune, iar volumul tranzacțiilor și valoarea lor combinată crește constant. Cu toate acestea, moneda electronică nu este reglementată în mod explicit de Directiva 2011/16/UE. Statele membre adoptă abordări diverse în ceea ce privește moneda electronică. Prin urmare, produsele conexe nu se încadrează întotdeauna în categoriile existente de venituri și de capital prevăzute de Directiva 2011/16/UE. Din acest motiv, ar trebui să fie introduse în Directiva 2011/16/UE norme care să garanteze că se aplică obligații de raportare având ca obiect moneda electronică.

(28)

Pentru a elimina lacunele care permit frauda fiscală, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale, statelor membre ar trebui să le revină obligația de a face schimb de informații referitoare la veniturile din dividende vărsate prin intermediul unor conturi altele decât cele de custodie. Prin urmare, veniturile din dividende vărsate prin intermediul unor conturi altele decât cele de custodie ar trebui incluse în categoriile de venituri care fac obiectul schimbului automat de informații.

(29)

Numărul de identificare fiscală (NIF) este esențial pentru ca statele membre să coreleze informațiile primite cu datele existente în bazele de date naționale. Astfel se sporește capacitatea statelor membre de a identifica contribuabilii relevanți și de a evalua corect impozitele aferente. Prin urmare, este important ca statele membre să includă NIF al persoanelor și entităților raportate în raportarea și comunicarea informațiilor în contextul schimburilor referitoare la categoriile de venituri și de capital care fac obiectul schimbului automat obligatoriu de informații, la conturile financiare, la deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer, la rapoartele pentru fiecare țară în parte, la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării, la informațiile privind vânzătorii de pe platformele digitale și la criptoactive.

(30)

Pentru a spori gradul de disponibilitate a NIF pentru autoritățile competente ale statelor membre, fiecare stat membru ar trebui să ia măsurile necesare pentru a solicita raportarea NIF al persoanelor și entităților emise de statul membru de rezidență în ceea ce privește veniturile din muncă, remunerațiile plătite administratorilor și altor persoane asimilate acestora și pensiile, precum și în ceea ce privește deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer, rapoartele pentru fiecare țară în parte și modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării. Astfel de măsuri pot include, însă fără a se limita la aceasta, introducerea unor cerințe legale interne de raportare a NIF, până la termenul de transpunere stabilit în prezenta directivă. În plus, în urma intrării în vigoare a Directivei (UE) 2022/2523 a Consiliului (9) și având în vedere normele privind regimurile de protecție prevăzute în directiva respectivă, este important să se asigure corelarea corespunzătoare, în contextul schimbului automat obligatoriu de informații privind rapoartele pentru fiecare țară în parte în temeiul Directivei 2011/16/UE. Cu toate acestea, statele membre recunosc, de asemenea, că pot exista situații rare în care pur și simplu nu este posibil ca entitatea sau persoana care efectuează raportarea să colecteze și să raporteze NIF, inclusiv în cazul în care, în pofida tuturor eforturilor depuse, entitatea raportoare sau persoana care efectuează raportarea nu a fost în măsură să colecteze NIF sau cazul în care nu a fost emis un NIF contribuabilului.

(31)

Fiecare stat membru ar trebui să includă, în cazul în care a fost obținut de autoritatea competentă a statului membru, NIF al persoanelor și al entităților emis de statul membru de rezidență în schimbul de informații privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer, rapoartele pentru fiecare țară în parte și modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării.

(32)

Absența schimbului de informații privind deciziile fiscale privind persoanele fizice înseamnă că ar fi posibil ca administrațiile fiscale ale statelor membre în cauză să nu aibă cunoștință de aceste decizii. Prin urmare, există riscul să se creeze oportunități de fraudă fiscală, evaziune fiscală și evitare a obligațiilor fiscale. Pentru a reduce riscul respectiv și pentru a reduce sarcina administrativă, schimbul automat de informații privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră ar trebui extins pentru a include respectivele decizii atunci când valoarea tranzacției sau a seriei de tranzacții din decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră depășește un anumit prag.

(33)

Deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră care stabilesc dacă o persoană este sau nu rezidentă în scopuri fiscale în statul membru care emite decizia ar trebui, de asemenea, să facă obiectul unui schimb automat. Cu toate acestea, din motive de proporționalitate și pentru a reduce sarcina administrativă, unele forme comune de decizii fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră care pot include un element menit să stabilească dacă o persoană fizică este sau nu rezidentă în scopuri fiscale într-un stat membru, nu ar trebui, exclusiv din acest motiv, să facă obiectul schimbului de informații privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră. Deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră privind impozitarea la sursă în ceea ce privește veniturile din muncă, remunerațiile plătite administratorilor și altor persoane asimilate acestora și pensiile nerezidenților nu ar trebui să facă obiectul schimbului de informații, cu excepția cazului în care valoarea tranzacției sau a seriei de tranzacții aferente deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră depășește pragul.

(34)

Se preconizează că o serie de state membre vor introduce servicii de identificare ca mijloc simplificat și standardizat de identificare a furnizorilor de servicii și a contribuabililor. Statelor membre care doresc să utilizeze formatul de identificare respectiv ar trebui să li se permită să facă acest lucru, cu condiția să nu fie afectate fluxul și calitatea informațiilor altor state membre care nu utilizează astfel de servicii de identificare. Prin urmare, utilizarea serviciilor de identificare nu ar trebui să afecteze procedurile de diligență fiscală sau cerințele de colectare a informațiilor. În plus, în cazul în care abordarea respectivă diferă de standardele corespunzătoare ale OCDE privind schimbul automat de informații în anumite privințe, dispozițiile prezentei directive referitoare la utilizarea serviciilor de identificare nu ar trebui să aibă un impact în a stabili dacă informațiile raportate și schimbate în temeiul unui acord între autoritățile competente ale unui stat membru și o jurisdicție din afara Uniunii sunt echivalente sau corespunzătoare cu cele specificate în prezenta directivă.

(35)

Ca principiu, este important ca informațiile comunicate în temeiul Directivei 2011/16/UE să fie utilizate pentru evaluarea, administrarea și aplicarea impozitelor care intră în domeniul de aplicare material al directivei menționate. Cu toate acestea, din cauza unui cadru neclar au apărut incertitudini cu privire la utilizarea informațiilor respective. Având în vedere legăturile dintre frauda fiscală, evaziunea fiscală, evitarea obligațiilor fiscale și spălarea banilor și, de asemenea din perspectiva respectării legii, este oportun să se clarifice că informațiile comunicate între statele membre ar trebui să poată fi utilizate și pentru evaluarea, administrarea și aplicarea taxelor vamale, precum și pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

(36)

Având în vedere volumul și natura informațiilor colectate și care fac obiectul schimbului în temeiul Directivei 2011/16/UE, informațiile respective pot fi utile și în anumite alte domenii. Deși utilizarea acestor informații în alte domenii ar trebui, ca regulă generală, să fie limitată la domeniile aprobate de statul membru care comunică informațiile în conformitate cu prezenta directivă, este necesar să se permită o utilizare mai largă a informațiilor în situații care prezintă caracteristici deosebite și grave și în cazul în care s-a convenit la nivelul Uniunii să se ia măsuri. Aceste situații sunt în special cele în care s-au luat decizii referitoare la măsuri restrictive în temeiul articolului 215 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Informațiile care fac obiectul schimbului în temeiul Directivei 2011/16/UE pot fi foarte relevante pentru depistarea încălcării sau a eludării măsurilor restrictive. La rândul său, orice eventuală încălcare a măsurilor restrictive va fi relevantă în scopuri fiscale, deoarece evitarea măsurilor restrictive va echivala, în majoritatea cazurilor, și cu evitarea obligațiilor fiscale aferente activelor în cauză. Prin urmare, având în vedere sinergiile probabile și legătura strânsă dintre depistarea încălcării măsurilor restrictive sau depistarea evitării obligațiilor fiscale e, este adecvată autorizarea unei utilizări suplimentare a informațiilor.

(37)

Este esențial ca informațiile comunicate în temeiul Directivei 2011/16/UE să fie utilizate de autoritatea competentă a fiecărui stat membru care primește informațiile respective. Prin urmare, ar trebui să li se impună autorităților competente ale fiecărui stat membru să instituie un mecanism eficace pentru a asigura utilizarea informațiilor obținute în urma raportării sau a schimbului de informații în temeiul Directivei 2011/16/UE. O astfel de utilizare a informațiilor poate include, de exemplu, programe voluntare de asigurare a conformității, notificări pentru obligația de informare, campanii de sensibilizare, completarea prealabilă a declarațiilor fiscale, evaluări ale riscurilor, audituri limitate, audituri generale, codificarea fiscală, estimarea impozitelor, asimilarea în sistemele naționale și alte măsuri fiscale.

(38)

Pentru a spori eficiența utilizării resurselor, a facilita schimbul de informații și a evita necesitatea ca fiecare stat membru să aducă modificări similare sistemului său de stocare a informațiilor, ar trebui instituit un registru central pentru comunicarea informațiilor privind criptoactivele, accesibil tuturor statelor membre și la care Comisia să aibă acces numai în scopuri statistice, în care statele membre ar urma să încarce și să stocheze informațiile raportate, în loc să transmită respectivele informații prin e-mail securizat. Statelor membre ar trebui să li se permită doar accesul la datele din registrul central respectiv referitoare la propriii rezidenți. Orice acces la registrul central și orice restricție privind accesul la acesta ar trebui să respecte cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (10). În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei în vederea adoptării modalităților practice necesare pentru crearea unui astfel de registru. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(39)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei pentru elaborarea unui instrument care să permită verificarea electronică și automată a corectitudinii NIF care a fost furnizat de contribuabil sau de entitatea raportoare sau persoana care efectuează raportarea. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Instrumentul informatic care va fi pus la dispoziția statelor membre este destinat să contribuie la creșterea ratelor de corelare pentru administrațiile fiscale și la îmbunătățirea calității informațiilor schimbate în general.

(40)

Perioada minimă de păstrare a evidențelor privind informațiile obținute prin schimbul de informații între statele membre în temeiul Directivei 2011/16/UE nu ar trebui să fie mai lungă decât este necesar, dar în orice caz nu ar trebui să fie mai scurtă de cinci ani. Statele membre nu ar trebui să păstreze informațiile mai mult decât este necesar pentru atingerea scopului prezentei directive.

(41)

Instituțiile financiare raportoare, intermediarii, operatorii de platforme care au obligația de raportare, furnizorii de servicii de criptoactive raportori și autoritățile competente ale statelor membre reprezintă operatori de date în sensul Regulamentului (UE) 2016/679. În cazul în care doi sau mai mulți astfel de operatori stabilesc în comun scopurile și mijloacele pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aceștia sunt considerați operatori asociați. De exemplu, autoritățile competente ale statelor membre sunt considerate operatori asociați ai registrului central, după ce au convenit de comun acord cu privire la datele cu caracter personal care urmează să fie prelucrate și la modul de prelucrare.

(42)

Pentru a asigura o aplicare adecvată a normelor prevăzute în prezenta directivă, statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale adoptate în temeiul dispozițiilor prezentei directive cu privire la schimbul automat obligatoriu de informații raportate de furnizorii de servicii de criptoactive raportori și ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că acestea sunt puse în aplicare. Deși alegerea sancțiunilor rămâne la latitudinea statelor membre, sancțiunile prevăzute ar trebui să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare.

(43)

În vederea armonizării calendarului dintre evaluarea aplicării Directivei 2011/16/UE și evaluarea bienală a relevanței semnelor distinctive prevăzute în anexa IV la prezenta directivă, calendarele proceselor de evaluare respective ar trebui aliniate.

(44)

Având în vedere hotărârea Curții de Justiție din 8 decembrie 2022 în cauza C-694/20, Orde van Vlaamse Balies și alții (11), Directiva 2011/16/UE ar trebui modificată astfel încât dispozițiile sale să nu aibă ca efect să impună avocaților care acționează în calitate de intermediari obligația de a notifica orice alt intermediar care nu le este client cu privire la obligațiile de raportare ale intermediarului respectiv, atunci când respectivii avocați sunt exonerați de obligația de raportare în temeiul privilegiului profesional legal. Cu toate acestea, tuturor intermediarilor care sunt exonerați de obligația de raportare în temeiul privilegiului profesional legal, ar trebui să le revină în continuare obligația de a-și informa fără întârziere clientul cu privire la obligațiile de raportare care revin clientului respectiv.

(45)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (12) și a emis un aviz la 3 aprilie 2023 (13).

(46)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „ Carta”). În special, prezenta directivă asigură respectarea în totalitate a dreptului la protecția datelor cu caracter personal, consacrat la articolul 8 din Cartă. În acest sens, este important să se reamintească faptul că Regulamentele (UE) 2016/679 și (UE) 2018/1725 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în temeiul Directivei 2011/16/UE. În plus, prezenta directivă urmărește să asigure respectarea deplină a libertății de a desfășura o activitate comercială.

(47)

Deoarece obiectivul Directivei 2011/16/UE, și anume cooperarea administrativă eficientă între statele membre în condiții compatibile cu buna funcționare a pieței interne, nu poate fi realizat într-o măsură suficientă de statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii având în vedere uniformitatea și eficacitatea necesare, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este enunțat la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la același articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(48)

Prin urmare, Directiva 2011/16/UE ar trebui modificată în consecință,

1.

Articolul 3 se modifică după cum urmează:

2.

Articolul 8 se modifică după cum urmează:

3.

Articolul 8a se modifică după cum urmează:

4.

Articolul 8ab se modifică după cum urmează:

5.

La articolul 8ac alineatul (2) primul paragraf, se adaugă următoarea literă:

6.

Se introduce următorul articol:

7.

Articolul 16 se modifică după cum urmează:

8.

La articolul 18, se adaugă următorul alineat:

9.

La articolul 20, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

10.

Articolul 21 se modifică după cum urmează:

11.

La articolul 22 se adaugă următoarele alineate:

12.

La articolul 23, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

13.

Articolul 25 se modifică după cum urmează:

14.

Articolul 25a se înlocuiește cu următorul text:

15.

La articolul 27, alineatul (2) se elimină.

16.

Se introduce următorul articol:

17.

Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezenta directivă.

18.

Anexa V se modifică în conformitate cu anexa II la prezenta directivă.

19.

Se adaugă anexa VI cu textul care figurează în anexa III la prezenta directivă.