(1)

Activitățile transnaționale infracționale reprezintă o amenințare semnificativă la adresa securității interne a Uniunii și necesită un răspuns coordonat, specific și adaptat. Deși autoritățile naționale care își desfășoară activitatea pe teren se află în prima linie în lupta împotriva criminalității și a terorismului, acțiunea la nivelul Uniunii este esențială pentru a asigura o cooperare eficientă și efectivă în ceea ce privește schimbul de informații. În plus, criminalitatea organizată și terorismul, în special, sunt emblematice pentru legătura dintre securitatea internă și cea externă. Activitățile transnaționale infracționale nu țin cont de frontiere și se manifestă printr-o gamă largă de activități infracționale din ce în ce mai dinamice și mai complexe comise de grupuri de criminalitate organizată și de grupuri teroriste. Prin urmare, este nevoie de un cadru juridic îmbunătățit pentru a se asigura că autoritățile competente de aplicare a legii pot preveni, detecta și investiga infracțiunile într-un mod mai eficient.

(2)

Pentru dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, caracterizat prin absența controalelor la frontierele interne, este esențial ca autoritățile competente de aplicare a legii dintr-un stat membru să aibă, în temeiul dreptului aplicabil al Uniunii și al dreptului intern aplicabil, posibilitatea de a obține un acces echivalent la informațiile disponibile colegilor lor din alt stat membru. În acest sens, autoritățile competente de aplicare a legii ar trebui să coopereze în mod eficace și în întreaga Uniune. Prin urmare, cooperarea polițienească în ceea ce privește schimbul de informații relevante în scopul prevenirii, depistării sau investigării infracțiunilor este o componentă esențială a măsurilor luate în sprijinul securității publice într-un spațiu interdependent fără controale la frontierele interne. Schimbul de informații privind criminalitatea și activitățile infracționale, inclusiv terorismul, servesc obiectivului general de protejare a securității persoanelor fizice și de garantare a intereselor importante ale persoanelor juridice protejate prin lege.

(3)

Majoritatea grupurilor de criminalitate organizată sunt prezente în mai mult de trei țări și sunt alcătuite din membri cu cetățenie multiplă care desfășoară diverse activități infracționale. Structura grupurilor de criminalitate organizată este din ce în ce mai sofisticată, cu o cooperare și sisteme de comunicare puternice și eficiente între membrii lor la nivel transfrontalier.

(4)

Pentru a combate în mod eficace criminalitatea transfrontalieră, este deosebit de important ca autoritățile competente de aplicare a legii să facă schimb rapid de informații și să coopereze operațional între ele. Deși cooperarea transfrontalieră dintre autoritățile competente de aplicare a legii s-a îmbunătățit în ultimii ani, există în continuare anumite obstacole practice și juridice. În acest sens, Recomandarea (UE) 2022/915 a Consiliului (2) va sprijini statele membre să continue consolidarea cooperării operaționale transfrontaliere.

(5)

Unele state membre au elaborat proiecte-pilot pentru consolidarea cooperării transfrontaliere, concentrându-se, de exemplu, asupra patrulelor comune ale ofițerilor de poliție din statele membre învecinate în regiunile de frontieră. O serie de state membre au încheiat, de asemenea, acorduri bilaterale sau chiar multilaterale pentru a consolida cooperarea transfrontalieră, inclusiv schimbul de informații. Prezenta directivă nu limitează asemenea posibilități, cu condiția ca normele privind schimbul de informații prevăzute în astfel de acorduri să fie compatibile cu prezenta directivă, în cazul în care aceasta se aplică. Dimpotrivă, statele membre sunt încurajate să facă schimb de bune practici și de învățăminte desprinse din astfel de proiecte-pilot și acorduri și să utilizeze finanțarea disponibilă din partea Uniunii în acest sens, în special din Fondul pentru securitate internă, instituit prin Regulamentul (UE) 2021/1149 al Parlamentului European și al Consiliului (3).

(6)

Schimbul de informații dintre statele membre în scopul prevenirii și depistării infracțiunilor este reglementat de Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 (4), adoptată la 19 iunie 1990, în special de articolele 39 și 46 ale acesteia. Decizia-cadru 2006/960/JAI a Consiliului (5) a înlocuit parțial aceste dispoziții și a introdus noi norme pentru schimbul de informații și de date operative între autoritățile competente de aplicare a legii.

(7)

Evaluările, inclusiv cele efectuate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1053/2013 al Consiliului (6), au indicat faptul că Decizia-cadru 2006/960/JAI nu este suficient de clară și nu asigură schimbul adecvat și rapid de informații relevante între statele membre. Evaluările au indicat, de asemenea, că respectiva decizie-cadru este puțin utilizată în realitate, parțial din cauza lipsei de claritate întâlnite în practică între domeniul de aplicare al Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și cel al deciziei-cadru.

(8)

Prin urmare, cadrul juridic existent ar trebui actualizat în scopul eliminării discrepanțelor și al stabilirii unor norme clare și armonizate pentru a înlesni și a asigura un schimb adecvat și rapid de informații între autoritățile competente de aplicare a legii ale diferitelor state membre și pentru a permite autorităților competente de aplicare a legii să se adapteze la natura criminalității organizate care se transformă și se extinde rapid, inclusiv în contextul globalizării și al digitalizării societății.

(9)

În special, domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui să includă schimbul de informații în scopul prevenirii, depistării sau investigării infracțiunilor, înlocuind astfel în totalitate, în ceea ce privește un astfel de schimb, articolele 39 și 46 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen și oferind securitatea juridică necesară. În plus, normele relevante ar trebui simplificate și clarificate, pentru a facilita aplicarea lor efectivă în practică.

(10)

Este necesară stabilirea unor norme armonizate care să reglementeze aspectele transversale ale schimbului de informații între statele membre în temeiul prezentei directive în diferite etape ale unei investigații, de la etapa colectării de date operative în materie penală până la etapa anchetei penale. Respectivele norme ar trebui să includă schimbul de informații prin intermediul centrelor de cooperare polițienească și vamală înființate între două sau mai multe state membre pe baza unor acorduri bilaterale sau multilaterale în scopul prevenirii, depistării sau investigării infracțiunilor. Totuși, normele respective nu ar trebui să includă schimbul bilateral de informații cu țările terțe. Normele prevăzute în prezenta directivă nu ar trebui să afecteze aplicarea normelor de drept al Uniunii privind sistemele sau cadrele specifice pentru un astfel de schimb, cum ar fi Regulamentele (UE) 2016/794 (7), (UE) 2018/1860 (8), (UE) 2018/1861 (9) și (UE) 2018/1862 (10) ale Parlamentului European și ale Consiliului, Directivele (UE) 2016/681 (11) și (UE) 2019/1153 (12) ale Parlamentului European și ale Consiliului și Deciziile 2008/615/JAI (13) și 2008/616/JAI (14) ale Consiliului.

(11)

„Infracțiune” este un concept autonom al dreptului Uniunii astfel cum este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În sensul prezentei directive, în interesul combaterii eficace a criminalității, prin „infracțiune” ar trebui să se înțeleagă orice faptă care se pedepsește în temeiul dreptului penal al statului membru care primește informații, fie în urma unei cereri, fie în urma unei furnizări de informații din proprie inițiativă în conformitate cu prezenta directivă, indiferent de pedeapsa care poate fi impusă în statul membru respectiv și indiferent dacă fapta se pedepsește și în temeiul dreptului penal al statului membru care furnizează informații, fără a aduce atingere motivelor de refuzare a cererilor de informații prevăzute în prezenta directivă.

(12)

Prezenta directivă nu aduce atingere Convenției elaborate în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la asistența reciprocă și cooperarea între administrațiile vamale (15) (Napoli II).

(13)

Având în vedere că prezenta directivă nu se aplică prelucrării informațiilor în cadrul unei activități care nu intră sub incidența dreptului Uniunii, activitățile privind securitatea națională nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.

(14)

Prezenta directivă nu reglementează furnizarea și utilizarea informațiilor ca mijloace de probă în cadrul procedurilor judiciare. În special, prezenta directivă nu ar trebui înțeleasă ca stabilind un drept de utilizare a informațiilor furnizate în temeiul său ca mijloace de probă și, prin urmare, nu aduce atingere niciunei cerințe prevăzute în legislația aplicabilă privind obținerea acordului statului membru care furnizează informațiile în vederea unei astfel de utilizări. Prezenta directivă nu aduce atingere actelor legislative ale Uniunii privind mijloace de probă, precum un regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind ordinele europene de divulgare a mijloacelor electronice de probă și ordinele europene de păstrare a mijloacelor electronice de probă în cadrul procedurilor penale și pentru executarea pedepselor privative de libertate în urma unor proceduri penale, Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului (16) și o directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unor norme armonizate privind desemnarea formelor de stabilire desemnate și numirea reprezentanților legali în scopul obținerii de mijloace electronice de probă în cadrul procedurilor penale. În consecință, chiar dacă nu sunt obligate să facă acest lucru în temeiul prezentei directive, statele membre care furnizează informații în temeiul prezentei directive ar trebui să aibă posibilitatea de a își da acordul, în momentul furnizării informațiilor sau ulterior, la utilizarea informațiilor respective ca mijloace de probă în cadrul procedurilor judiciare, inclusiv, dacă este necesar, în temeiul dreptului intern, prin utilizarea instrumentelor privind cooperarea judiciară în vigoare între statele membre.

(15)

Toate schimburile de informații efectuate în temeiul prezentei directive ar trebui să respecte cinci principii generale, și anume principiile disponibilității, accesului echivalent, confidențialității, proprietății asupra datelor și fiabilității datelor. Deși principiile menționate nu aduc atingere dispozițiilor mai specifice ale prezentei directive, ele ar trebui să ghideze interpretarea și aplicarea acesteia, în cazurile relevante. În primul rând, principiul disponibilității ar trebui înțeles ca indicând faptul că informațiile relevante aflate la dispoziția punctului de contact unic sau a autorităților competente de aplicare a legii ale unui stat membru ar trebui să fie disponibile, în cea mai mare măsură posibilă, și punctului de contact unic sau autorităților competente de aplicare a legii din alte state membre. Totuși, principiul respectiv nu ar trebui să aducă atingere aplicării, atunci când acest lucru este justificat, a unor dispoziții specifice ale prezentei directive care restricționează disponibilitatea informațiilor, cum ar fi cele privind motivele de refuzare a cererilor de informații și privind autorizațiile judiciare, sau a obligației de a obține acordul statului membru sau al țării terțe care a furnizat inițial informațiile înainte de a le partaja. În al doilea rând, în conformitate cu principiul accesului echivalent, statele membre ar trebui să se asigure că accesul pe care punctul de contact unic și autoritățile competente de aplicare a legii din alte state membre îl au la informațiile relevante este în esență același și, prin urmare, nici mai strict, nici mai puțin strict decât accesul pe care propriul punct de contact unic și propriile autorități competente de aplicare a legii îl au la informațiile respective, sub rezerva dispozițiilor mai specifice ale prezentei directive. În al treilea rând, principiul confidențialității impune statelor membre să își respecte reciproc normele naționale privind confidențialitatea atunci când tratează informațiile marcate ca fiind confidențiale care sunt furnizate punctului lor de contact unic sau autorităților lor competente de aplicare a legii, asigurând un nivel similar de confidențialitate, în conformitate cu normele privind confidențialitatea prevăzute în dreptul intern. În al patrulea rând, în conformitate cu principiul proprietății asupra datelor, informațiile obținute inițial de la un alt stat membru sau de la o țară terță ar trebui furnizate numai cu acordul și în conformitate cu condițiile impuse de statul membru sau de țara terță respectivă. În al cincilea rând, în conformitate cu principiul fiabilității datelor, datele cu caracter personal despre care s-a constatat că sunt inexacte, incomplete sau nu mai sunt actualizate ar trebui șterse sau rectificate sau, după caz, prelucrarea respectivelor date ar trebui restricționată, iar orice destinatar al respectivelor date ar trebui informat fără întârziere.

(16)

Pentru a atinge obiectivul de facilitare și de asigurare a unui schimb adecvat și rapid de informații între statele membre, prezenta directivă ar trebui să ofere statelor membre posibilitatea de a obține informații prin adresarea unei cereri de informații către punctul de contact unic al altor state membre, în conformitate cu anumite cerințe clare, simplificate și armonizate. În ceea ce privește conținutul cererilor de informații, prezenta directivă ar trebui să precizeze, în special, într-un mod exhaustiv și suficient de detaliat și fără a aduce atingere necesității unei evaluări de la caz la caz, situațiile în care cererile de informații trebuie considerate urgente, detaliile minime pe care trebuie să le conțină și limba în care trebuie prezentate.

(17)

Deși punctele de contact unice ale fiecărui stat membru ar trebui, în orice caz, să poată transmite cereri de informații punctului de contact unic al altui stat membru, din motive de flexibilitate statelor membre ar trebui să li se permită să desemneze unele dintre autoritățile lor competente de aplicare a legii, care ar putea fi implicate în cooperarea europeană, ca autorități de aplicare a legii desemnate în scopul transmiterii unor astfel de cereri către punctele de contact unice ale altor state membre. Fiecare stat membru ar trebui să prezinte Comisiei o listă a autorităților sale de aplicare a legii desemnate. Statele membre ar trebui să informeze Comisia în cazul în care există modificări ale listei respective. Comisia ar trebui să publice listele online. Pentru ca punctele de contact unice să își poată îndeplini atribuțiile de coordonare în temeiul prezentei directive, este necesar totuși ca, în cazul în care un stat membru decide să permită unora dintre autoritățile sale competente de aplicare a legii să transmită cereri de informații către punctele de contact unice ale altor state membre, statul membru respectiv să informeze punctul său de contact unic cu privire la toate cererile de informații transmise și la orice comunicare referitoare la acestea, adăugând întotdeauna în copie punctul său de contact unic. Statele membre ar trebui să încerce să limiteze duplicarea nejustificată a datelor cu caracter personal la strictul necesar.

(18)

Este necesară stabilirea unor termene pentru a asigura prelucrarea rapidă a cererilor de informații transmise unui punct de contact unic. Termenele ar trebui să fie clare și proporționale și să ia în considerare dacă cererea de informații trebuie considerată urgentă și dacă cererea se referă la informații direct accesibile sau la informații indirect accesibile. Pentru a se asigura respectarea termenelor aplicabile, permițând un anumit grad de flexibilitate, atunci când acest lucru este justificat în mod obiectiv, ar trebui ca, în mod excepțional, să fie posibile abateri de la termenele respective numai în cazul și în măsura în care autoritatea judiciară competentă a statului membru solicitat are nevoie de timp suplimentar pentru a decide cu privire la acordarea autorizației judiciare necesare. O astfel de necesitate ar putea apărea, de exemplu, din cauza sferei extinse sau a complexității aspectelor care fac obiectul cererii de informații. Pentru a se asigura, pe cât posibil, că nu se pierd oportunități limitate în timp de a lua măsuri în cazuri specifice, statul membru solicitat ar trebui să furnizeze orice informații solicitate de îndată ce sunt deținute de punctul de contact unic, chiar și în cazul în care informațiile respective nu sunt singurele informații disponibile care sunt relevante pentru cerere. Restul informațiilor solicitate ar trebui furnizate ulterior, de îndată ce sunt deținute de punctul de contact unic.

(19)

Punctele de contact unice ar trebui să evalueze dacă informațiile solicitate sunt necesare atingerii obiectivelor prezentei directive și proporționale cu acestea și dacă explicația motivelor obiective care justifică solicitarea este suficient de clară și de detaliată, astfel încât să se evite furnizarea nejustificată de informații sau furnizarea unor cantități disproporționate de informații.

(20)

În cazuri excepționale, ar putea fi justificat în mod obiectiv ca un stat membru să refuze să dea curs unei cereri de informații transmise punctului său de contact unic. Pentru a asigura funcționarea eficace a sistemului creat prin prezenta directivă în deplină conformitate cu statul de drept, cazurile respective ar trebui specificate în mod exhaustiv și interpretate în mod restrictiv. Cu toate acestea, normele prevăzute în prezenta directivă pun un accent deosebit pe principiile necesității și proporționalității, oferind astfel garanții împotriva oricărei utilizări abuzive a cererilor de informații, inclusiv în cazul în care aceasta ar implica încălcări evidente ale drepturilor fundamentale. Prin urmare, statele membre, ca expresie a obligației lor generale de diligență, ar trebui să verifice întotdeauna conformitatea cererilor care le sunt transmise în temeiul prezentei directive cu principiile necesității și proporționalității și ar trebui să refuze cererile pe care le consideră neconforme. În cazul în care motivele pentru refuzul de a da curs cererii se referă numai la o parte din informațiile solicitate, celelalte informații ar trebui furnizate în termenele stabilite în prezenta directivă. Pentru a preveni refuzuri inutile de a da curs cererilor de informații, punctul de contact unic sau autoritatea de aplicare a legii desemnată din statul membru solicitant, după caz, ar trebui să furnizeze, la cerere, clarificările sau precizările necesare pentru prelucrarea cererii de informații. Termenele aplicabile ar trebui suspendate din momentul în care punctul de contact unic sau, după caz, autoritatea de aplicare a legii desemnată din statul membru solicitant primește cererea de clarificări sau de precizări. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil să se solicite clarificări sau precizări numai în cazul în care clarificările sau precizările sunt necesare în mod obiectiv și proporționale, astfel încât, fără acestea, cererea de informații ar trebui să fie refuzată pentru unul dintre motivele enumerate în prezenta directivă. În interesul unei cooperări eficace, ar trebui, de asemenea, să fie posibil în continuare să se solicite clarificările sau precizările necesare în alte situații, fără ca acest lucru să conducă la suspendarea termenelor.

(21)

Pentru a permite flexibilitatea necesară în ceea ce privește nevoile operaționale, care ar putea varia în practică, prezenta directivă ar trebui să prevadă alte două mijloace de schimb de informații, pe lângă cererile de informații transmise punctelor de contact unice. Primul este furnizarea nesolicitată de informații de către un punct de contact unic sau de către o autoritate competentă de aplicare a legii către punctul de contact unic sau o autoritate competentă de aplicare a legii dintr-un alt stat membru, fără a să se fi transmis o cerere prealabilă, și anume furnizarea de informații din proprie inițiativă. Al doilea este furnizarea de informații în urma unei cereri de informații transmise fie de un punct de contact unic, fie de o autoritate competentă de aplicare a legii direct către o autoritate competentă de aplicare a legii dintr-un alt stat membru. În ceea ce privește ambele mijloace de schimb de informații, prezenta directivă stabilește doar un număr limitat de cerințe minime, în special privind informarea punctelor de contact unice relevante și, în legătură cu dispozițiile din proprie inițiativă privind informațiile, situațiile în care informațiile trebuie furnizate și limba care trebuie utilizată. Respectivele cerințe ar trebui să se aplice, de asemenea, situațiilor în care o autoritate competentă de aplicare a legii furnizează informații punctului de contact unic din propriul stat membru pentru a furniza informațiile respective unui alt stat membru, cum ar fi situațiile în care este necesar să se respecte normele stabilite în prezenta directivă cu privire la limba care trebuie utilizată pentru furnizarea informațiilor.

(22)

Cerința emiterii unei autorizații judiciare prealabile pentru furnizarea de informații, atunci când este prevăzută de dreptul intern, constituie o garanție importantă care ar trebui respectată. Cu toate acestea, sistemele juridice ale statelor membre diferă în această privință, iar prezenta directivă nu ar trebui înțeleasă ca aducând atingere normelor și condițiilor privind autorizațiile judiciare prealabile prevăzute în dreptul intern în alt mod decât impunând ca schimburile interne și schimburile dintre statele membre să fie tratate într-un mod echivalent, atât pe fond, cât și procedural. În plus, pentru a reduce la minimum orice întârzieri și complicații legate de aplicarea unei astfel de cerințe, punctul de contact unic sau, după caz, autoritățile competente de aplicare a legii ale statului membru al autorității judiciare competente ar trebui să ia toate măsurile practice și juridice necesare, dacă este cazul în cooperare cu punctul de contact unic sau cu autoritatea de aplicare a legii desemnată din statul membru solicitant, pentru a obține autorizația judiciară cât mai curând posibil. Cu toate că temeiul juridic al prezentei directive este limitat la cooperarea în materie de aplicare a legii în temeiul articolului 87 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), prezenta directivă ar putea fi relevantă pentru autoritățile judiciare.

(23)

Este deosebit de important să fie asigurată protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu dreptul Uniunii, în legătură cu toate schimburile de informații efectuate în temeiul prezentei directive. În acest scop, orice prelucrare a datelor cu caracter personal de către un punct de contact unic sau o autoritate competentă de aplicare a legii în temeiul prezentei directive ar trebui să se efectueze în deplină conformitate cu Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (17). În temeiul Regulamentului (UE) 2016/794, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) trebuie să prelucreze datele în conformitate cu normele prevăzute de regulamentul respectiv. Prezenta directivă nu aduce atingere directivei și regulamentului menționate. În special, ar trebui să se precizeze că orice schimb de date cu caracter personal între punctele de contact unice și autoritățile competente de aplicare a legii rămâne limitat la categoriile de date pentru fiecare categorie de persoane vizate enumerate în secțiunea B din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/794. În consecință, ar trebui să se facă o distincție clară între datele referitoare la suspecți și datele privind martorii, victimele sau persoanele care aparțin altor grupuri, pentru care se aplică limitări mai stricte. În plus, în măsura posibilului, orice astfel de date cu caracter personal ar trebui să fie diferențiate în funcție de gradul lor de acuratețe și fiabilitate. Pentru a asigura acuratețea și fiabilitatea, faptele ar trebui să fie diferențiate de evaluările personale. Punctele de contact unice sau, după caz, autoritățile competente de aplicare a legii ar trebui să proceseze cererile de informații în temeiul prezentei directive cât mai repede posibil pentru a asigura acuratețea și fiabilitatea datelor cu caracter personal, pentru a evita duplicarea inutilă a datelor și pentru a reduce riscul ca datele să devină depășite sau să nu mai fie disponibile pentru acestea. În cazul în care se constată că datele cu caracter personal sunt incorecte, acestea ar trebui rectificate sau șterse sau prelucrarea lor ar trebui restricționată fără întârziere.

(24)

Pentru a permite furnizarea adecvată și rapidă a informațiilor de către punctele de contact unice, fie la cerere, fie din proprie inițiativă, este important ca autoritățile competente de aplicare a legii să se poată înțelege. Toate schimburile de informații, inclusiv furnizarea informațiilor solicitate, refuzurile de a da curs cererilor de informații, inclusiv motivele unor astfel de refuzuri, și, după caz, cererile de clarificări sau de precizări și clarificările sau precizările furnizate care se referă la o anumită cerere ar trebui să fie transmise în limba în care a fost depusă cererea respectivă. Prin urmare, pentru a preîntâmpina întârzierile în furnizarea informațiilor solicitate cauzate de barierele lingvistice și pentru a limita costurile de traducere, statele membre ar trebui să stabilească o listă cu una sau mai multe limbi în care punctul lor de contact unic poate fi abordat și în care poate comunica. Întrucât engleza este o limbă larg înțeleasă și utilizată în practică în ceea ce privește cooperarea în materie de aplicare a legii în cadrul Uniunii, ar trebui inclusă pe lista respectivă. Statele membre ar trebui să furnizeze Comisiei lista respectivă și orice actualizări ale acesteia. Comisia ar trebui să publice online o compilație a acestor liste.

(25)

Pentru a asigura siguranța și securitatea cetățenilor europeni, este esențial ca Europol să dețină informațiile necesare pentru a-și îndeplini rolul de platformă de informare a Uniunii în materie penală care sprijină autoritățile competente de aplicare a legii. Prin urmare, atunci când au loc schimburi de informații între statele membre, indiferent dacă acest lucru este rezultatul unei cereri de informații transmise unui punct de contact unic ori unei autorități competente de aplicare a legii sau dacă informațiile sunt furnizate de către un punct de contact unic sau o autoritate competentă de aplicare a legii din proprie inițiativă, ar trebui să se evalueze, de la caz la caz, dacă o copie a cererii de informații transmise în temeiul prezentei directive sau a informațiilor care fac obiectul schimbului în temeiul prezentei directive ar trebui să fie transmisă Europol în conformitate cu articolul 7 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2016/794, în cazul în care se referă la o infracțiune care se încadrează în domeniul de aplicare al obiectivelor Europol. Astfel de evaluări ar trebui să se bazeze pe obiectivele Europol, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/794, în ceea ce privește domeniul de aplicare al infracțiunii. Statele membre nu ar trebui să fie obligate să transmită Europol o copie a cererii de informații sau a informațiilor care fac obiectul schimbului în cazul în care acest lucru ar fi contrar intereselor esențiale de securitate ale statului membru în cauză, ar pune în pericol succesul unei investigații în curs sau siguranța unei persoane sau ar divulga informații referitoare la organizații sau activități specifice ale serviciilor de informații în domeniul securității naționale. În plus, în conformitate cu principiul proprietății asupra datelor și fără a aduce atingere obligației prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/794 privind stabilirea scopului prelucrării informațiilor de către Europol și restricțiile privind prelucrarea acestora, informațiile obținute inițial de la un alt stat membru sau de la o țară terță ar trebui furnizate Europol numai cu acordul statului membru sau al țării terțe respective. Statele membre ar trebui să se asigure că personalul punctului lor de contact unic și al autorităților lor competente de aplicare a legii este sprijinit și instruit în mod adecvat pentru a identifica rapid și cu acuratețe care dintre informațiile ce fac obiectul schimbului în temeiul prezentei directive intră sub incidența mandatului Europol și sunt necesare pentru ca acesta să își îndeplinească obiectivele.

(26)

Problema proliferării canalelor de comunicare utilizate pentru transmiterea de informații în materie de aplicare a legii între statele membre ar trebui remediată deoarece împiedică schimbul adecvat și rapid de astfel de informații și sporește riscurile legate de securitatea datelor cu caracter personal. Prin urmare, utilizarea aplicației de rețea pentru schimbul securizat de informații (SIENA), gestionată și dezvoltată de Europol în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/794, ar trebui să devină obligatorie pentru toate furnizările de informații și comunicările efectuate în temeiul prezentei directive, inclusiv pentru transmiterea de cereri de informații punctelor de contact unice și direct autorităților competente de aplicare a legii, furnizarea de informații în temeiul acestor cereri și furnizarea de informații de către punctele de contact unice și autoritățile competente de aplicare a legii din proprie inițiativă, comunicările privind refuzul de a da curs cererilor de informații, clarificări și precizări, precum și transmiterea de copii ale cererilor de informații sau ale informațiilor către punctele de contact unice și Europol. În acest scop, toate punctele de contact unice, precum și toate autoritățile competente de aplicare a legii care ar putea fi implicate în schimburile de informații ar trebui să fie conectate direct la SIENA. Pentru a permite agenților din prima linie, cum ar fi ofițerii de poliție implicați în operațiuni de tip „năvod” („dragnet”), să utilizeze SIENA, aceasta ar trebui să fie operațională și pe dispozitivele mobile, după caz. În acest sens, ar trebui prevăzută o scurtă perioadă de tranziție pentru a permite implementarea deplină a SIENA, deoarece implică o modificare a practicilor actuale din unele state membre și necesită formarea personalului în cauză. Pentru a ține seama de realitatea operațională și pentru a nu împiedica buna cooperare între autoritățile competente de aplicare a legii, statele membre ar trebui să poată permite punctului lor de contact unic sau autorităților lor competente de aplicare a legii să utilizeze un alt canal de comunicare securizat într-un număr limitat de situații justificate. În cazul în care statele membre permit punctului lor de contact unic sau autorităților lor competente de aplicare a legii să utilizeze un alt canal de comunicare din cauza caracterului urgent al cererii de informații, ar trebui, atunci când acest lucru este posibil și în concordanță cu nevoile operaționale, să se revină la utilizarea SIENA după ce situația încetează să mai fie urgentă. Utilizarea SIENA nu ar trebui să fie obligatorie pentru schimburile interne de informații în interiorul unui stat membru.

(27)

Pentru a simplifica, a facilita și a gestiona mai bine fluxurile de informații, fiecare stat membru ar trebui să înființeze sau să desemneze un punct de contact unic. Punctele de contact unice ar trebui să aibă competența de a coordona și de a facilita schimbul de informații în temeiul prezentei directive. Fiecare stat membru ar trebui să notifice Comisiei înființarea sau desemnarea punctului său de contact unic, precum și orice schimbare referitoare la acesta. Comisia ar trebui să publice notificările respective și orice actualizări ale acestora. Punctele de contact unice ar trebui, în special, să contribuie la atenuarea obstacolelor cu care se confruntă fluxurile de informații ce rezultă din fragmentarea modului în care autoritățile competente de aplicare a legii comunică între ele, ca răspuns la nevoia tot mai mare de a combate în comun criminalitatea transfrontalieră, cum ar fi traficul de droguri, criminalitatea informatică, traficul de ființe umane și terorismul. Punctelor de contact unice ar trebui să li se atribuie o serie de sarcini specifice minime și să dispună de anumite capacități minime, astfel încât să fie în măsură să își îndeplinească în mod eficace funcțiile de coordonare în ceea ce privește schimbul transfrontalier de informații în scopul aplicării legii efectuat în temeiul prezentei directive.

(28)

Punctele de contact unice ar trebui să aibă acces la toate informațiile disponibile în statul lor membru, inclusiv printr-un acces ușor la toate bazele de date și platformele relevante ale Uniunii și internaționale, în conformitate cu modalitățile specificate în dreptul aplicabil al Uniunii și în dreptul intern aplicabil. Pentru a putea îndeplini cerințele prezentei directive, în special cele referitoare la termen, punctele de contact unice ar trebui să dispună de resurse financiare și de personal adecvate, inclusiv de capacități de traducere corespunzătoare, și să funcționeze în permanență. În această privință, înființarea unui birou de recepție care să fie în măsură să verifice, să prelucreze și să transmită mai departe cererile de informații primite ar putea spori eficiența și eficacitatea acestora. Punctele de contact unice ar trebui să aibă la dispoziție, în orice moment, autorități judiciare competente să acorde autorizațiile judiciare necesare. În practică, acest lucru poate fi realizat, de exemplu, prin asigurarea prezenței fizice a unor astfel de autorități judiciare în incintele punctului de contact unic sau a disponibilității funcționale a acestor autorități judiciare, fie la sediul punctului de contact unic, fie direct la cerere, în cadrul unui serviciu de gardă.

(29)

Pentru a-și putea îndeplini în mod eficace atribuțiile de coordonare care le revin în temeiul prezentei directive, punctele de contact unice ar trebui să fie compuse din personal al autorităților competente de aplicare a legii a cărui implicare este necesară pentru schimbul adecvat și rapid de informații în temeiul prezentei directive. Deși fiecărui stat membru îi revine sarcina de a decide cu privire la organizarea și componența exactă necesare pentru a îndeplini această cerință, autoritățile polițienești, autoritățile vamale și alte autorități competente de aplicare a legii care sunt responsabile pentru prevenirea, depistarea sau investigarea infracțiunilor, precum și posibile puncte de contact pentru birourile regionale și bilaterale, cum ar fi ofițerii de legătură și atașații detașați sau numiți în alte state membre și în agențiile relevante de aplicare a legii ale Uniunii, cum ar fi Europol, ar putea fi reprezentate în punctele de contact unice. Cu toate acestea, în interesul unei coordonări eficace, punctele de contact unice ar trebui să fie compuse cel puțin din reprezentanți ai unității naționale a Europol, ai biroului SIRENE și ai biroului central național al Interpol, astfel cum au fost instituite prin actul juridic relevant al Uniunii sau prin acordul internațional relevant și în pofida faptului că prezenta directivă nu se aplică schimbului de informații reglementat în mod specific de respectivele acte juridice ale Uniunii.

(30)

Având în vedere cerințele specifice ale cooperării transfrontaliere în materie de aplicare a legii, inclusiv în ceea ce privește gestionarea informațiilor sensibile în acest context, este esențial ca personalul punctelor de contact unice și al autorităților competente de aplicare a legii să aibă cunoștințele și competențele necesare pentru a-și îndeplini funcțiile în temeiul prezentei directive într-un mod legal, eficient și efectiv. În special, membrii personalului punctelor de contact unice ar trebui să dispună și să fie încurajați să beneficieze de cursuri de formare adecvate și periodice, furnizate atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel național, care să corespundă nevoilor lor profesionale și contextelor lor specifice și care să faciliteze contactele cu punctele de contact unice și cu autoritățile competente de aplicare a legii din alte state membre, necesare pentru aplicarea normelor prevăzute în prezenta directivă. În acest sens, ar trebui să se acorde o atenție deosebită utilizării corespunzătoare a instrumentelor de prelucrare a datelor și a sistemelor informatice, transmiterii de cunoștințe cu privire la cadrul juridic relevant la nivelul Uniunii și la nivel național în domeniul justiției și afacerilor interne, cu un accent deosebit pe protecția datelor cu caracter personal, cooperarea în materie de asigurare a respectării legii și gestionarea informațiilor confidențiale, precum și limbilor în care statul membru în cauză a indicat că punctul său de contact unic este în măsură să facă schimb de informații, cu scopul de a contribui la depășirea barierelor lingvistice. În scopul furnizării formării, statele membre ar trebui, de asemenea, să utilizeze, după caz, cursurile de formare și instrumentele relevante oferite de Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL) înființată prin Regulamentul (UE) 2015/2219 al Parlamentului European și al Consiliului (18), să examineze posibilitatea ca personalul să petreacă o săptămână la Europol, precum și să folosească ofertele relevante din cadrul programelor și proiectelor finanțate de la bugetul Uniunii, cum ar fi programul de schimburi al CEPOL.

(31)

Pe lângă competențele tehnice și cunoștințele juridice, încrederea reciprocă și înțelegerea comună sunt condiții prealabile pentru o cooperare transfrontalieră eficientă și efectivă în materie de asigurare a respectării legii în temeiul prezentei directive. Contactele personale dobândite prin operațiuni comune și schimbul de experiență facilitează consolidarea încrederii și dezvoltarea unei culturi comune a activităților polițienești la nivelul Uniunii. Statele membre ar trebui, de asemenea, să ia în considerare cursuri comune de formare și schimburi de personal care se concentrează pe transferul de cunoștințe cu privire la metodele de lucru, abordările de investigare și structurile organizaționale ale autorităților competente de aplicare a legii din alte state membre.

(32)

Pentru a spori participarea la cursuri de formare pentru personalul punctelor de contact unice și al autorităților competente de aplicare a legii, statele membre ar putea lua în considerare, totodată, stimulente specifice pentru personalul respectiv.

(33)

Este necesar ca punctele de contact unice să implementeze și să opereze un sistem electronic unic de gestionare a cazurilor, cu anumite funcții și capacități minime, pentru a le permite să își îndeplinească fiecare dintre sarcinile care le revin în temeiul prezentei directive în mod efectiv și eficient, în special în ceea ce privește schimbul de informații. Sistemul de gestionare a cazurilor este un sistem de gestionare a fluxului de lucru care permite punctelor de contact unice să gestioneze schimburile de informații. Este de dorit să se utilizeze standardul privind formatul universal pentru mesaje stabilit prin Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului (19) pentru dezvoltarea sistemului de gestionare a cazurilor.

(34)

La prelucrarea datelor cu caracter personal în sistemul de gestionare a cazurilor se aplică normele prevăzute în Directiva (UE) 2016/680. Prelucrarea include stocarea. Din motive de claritate și de protecție eficace a datelor cu caracter personal, normele prevăzute în directiva respectivă ar trebui detaliate în prezenta directivă. În special, în ceea ce privește cerința prevăzută în Directiva (UE) 2016/680 referitoare la păstrarea datelor cu caracter personal într-o formă care să permită identificarea persoanelor vizate pentru o perioadă care să nu depășească perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care sunt prelucrate, prezenta directivă ar trebui să precizeze că, atunci când un punct de contact unic primește informații ce fac obiectul schimbului în temeiul prezentei directive care conțin date cu caracter personal, punctul de contact unic ar trebui să păstreze datele cu caracter personal în sistemul de gestionare a cazurilor numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentei directive și proporțional cu acestea. În caz contrar, punctul de contact unic ar trebui să șteargă irevocabil datele cu caracter personal din sistemul de gestionare a cazurilor. Pentru a se asigura că datele cu caracter personal sunt păstrate numai atât timp cât este necesar și proporțional, în conformitate cu normele privind termenele de stocare și de revizuire prevăzute în Directiva (UE) 2016/680, punctul de contact unic ar trebui să verifice periodic dacă cerințele respective continuă să fie îndeplinite. În acest scop, o primă revizuire ar trebui să aibă loc în termen de cel mult șase luni de la încheierea unui schimb de informații în temeiul prezentei directive, și anume momentul în care ultima informație a fost furnizată sau cea mai recentă comunicare aferentă a fost transmisă. Cu toate acestea, cerințele prezentei directive privind o astfel de revizuire și ștergere nu ar trebui să afecteze posibilitatea ca autoritățile naționale competente pentru prevenirea, depistarea și investigarea infracțiunilor să păstreze datele cu caracter personal în dosarele lor penale naționale în temeiul dreptului intern, în conformitate cu dreptul Uniunii, în special cu Directiva (UE) 2016/680.

(35)

Pentru a sprijini punctele de contact unice și autoritățile competente de aplicare a legii în desfășurarea schimbului de informații în temeiul prezentei directive și pentru a promova o cultură polițienească europeană comună între statele membre, statele membre ar trebui să încurajeze cooperarea practică între punctele lor de contact unice și autoritățile lor competente de aplicare a legii. În special, Consiliul ar trebui să organizeze reuniuni ale șefilor punctelor de contact unice cel puțin o dată pe an pentru a face schimb de experiență și de bune practici privind schimbul de informații în sensul prezentei directive. Alte forme de cooperare ar trebui să includă elaborarea de manuale privind schimbul de informații în materie de aplicare a legii, compilarea de fișe naționale privind informațiile accesibile în mod direct și indirect, punctele de contact unice, autoritățile desemnate de aplicare a legii și regimurile lingvistice sau alte documente privind procedurile comune, abordarea dificultăților legate de fluxurile de lucru, sensibilizarea cu privire la particularitățile cadrelor juridice relevante și organizarea, după caz, a unor reuniuni între punctele de contact unice relevante.

(36)

Pentru a permite monitorizarea și evaluarea necesare a aplicării prezentei directive, statele membre ar trebui să aibă obligația de a colecta și de a furniza anual Comisiei anumite date privind punerea în aplicare a prezentei directive. Această cerință este necesară, în special, pentru a remedia problema lipsei unor date comparabile care să cuantifice schimburile de informații relevante transfrontaliere dintre autoritățile competente de aplicare a legii și, de asemenea, pentru a facilita obligația de raportare a Comisiei cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive. Datele necesare în acest scop ar trebui să fie generate automat de sistemul de gestionare a cazurilor și de SIENA.

(37)

Caracterul transfrontalier al formelor de criminalitate transnațională și al terorismului face necesar ca statele membre să conlucreze pentru a preveni, a detecta sau a investiga astfel de infracțiuni. Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume asigurarea unor fluxuri de informații adecvate și rapide între autoritățile competente de aplicare a legii și Europol, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii prin stabilirea unor norme comune și a unei culturi comune privind schimbul de informații, precum și prin instrumente și canale de comunicare moderne, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(38)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în concordanță cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (20) și a emis un aviz la 7 martie 2022.

(39)

Prezenta directivă se bazează pe valorile pe care se întemeiază Uniunea, astfel cum sunt prevăzute la articolul 2 din TUE, inclusiv statul de drept, libertatea și democrația. De asemenea, aceasta respectă pe deplin drepturile și garanțiile fundamentale și observă principiile recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), în special dreptul la libertate și securitate, respectarea vieții private și de familie și dreptul la protecția datelor cu caracter personal prevăzute la articolele 6, 7 și, respectiv, 8 din Cartă, precum și la articolul 16 din TFUE. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentei directive ar trebui să se limiteze la ceea ce este strict necesar și proporțional și să facă obiectul unor condiții clare, unor cerințe stricte și unei supravegheri eficace de către autoritățile naționale de supraveghere instituite prin Directiva (UE) 2016/680 și de către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, după caz, în concordanță cu mandatul fiecărei.

(40)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezenta directivă constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezenta directivă dacă o va pune în aplicare în dreptul său intern.

(41)

Irlanda participă la prezenta directivă, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Protocolul nr. 19 privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, anexat la TUE și la TFUE, și cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului (21).

(42)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta directivă constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (22), care se află sub incidența articolului 1 punctul H din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (23).

(43)

În ceea ce privește Elveția, prezenta directivă constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (24), care se află sub incidența articolului 1 punctul H din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/149/JAI a Consiliului (25).

(44)

În ceea ce privește Liechtenstein, prezenta directivă constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (26), care se află sub incidența articolului 1 punctul H din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/349/UE a Consiliului (27),