(1)

Consiliul, în concluziile sale din 24 octombrie 2019 privind „Viitorul muncii: Uniunea Europeană promovează Declarația centenarului OIM”, încurajează statele membre să continue acțiunile de ratificare și de aplicare a convențiilor și protocoalelor actualizate ale OIM. De asemenea, Consiliul invită statele membre și Comisia să consolideze dialogul social la toate nivelurile și sub toate formele sale, inclusiv cooperarea transfrontalieră, pentru a asigura participarea activă a partenerilor sociali la conturarea viitorului muncii și la consolidarea justiției sociale, inclusiv prin recunoașterea efectivă a dreptului la negociere colectivă și printr-o reflecție asupra unor salarii minime adecvate, fie ele statutare sau negociate.

(2)

În Declarația comună din 2016 privind un nou început pentru dialogul social, semnată la 27 iunie 2016 de către Comisie, președinția olandeză a Consiliului și partenerii sociali europeni, partenerii sociali la nivel interprofesional și sectorial de la nivelul Uniunii și-au luat angajamentul de a-și continua eforturile și de a evalua necesitatea unor acțiuni suplimentare în cadrul dialogurilor lor sociale respective pentru a ajunge la afiliații din statele membre care nu sunt încă acoperiți și pentru a îmbunătăți structura membrilor și reprezentativitatea atât a sindicatelor, cât și a organizațiilor patronale.

(3)

Principiul 8 al Pilonului european al drepturilor sociale prevede că partenerii sociali trebuie consultați cu privire la conceperea și punerea în aplicare a politicilor economice, sociale și de ocupare a forței de muncă, în conformitate cu practicile naționale. Aceștia trebuie, de asemenea, încurajați să negocieze și să încheie acorduri colective referitoare la chestiuni relevante pentru ei, respectându-li-se autonomia și dreptul de a întreprinde acțiuni colective. Pilonul drepturilor sociale prevede, de asemenea, că trebuie încurajat sprijinul pentru consolidarea capacităților partenerilor sociali de a promova dialogul social. Angajamentul social de la Porto (1) a lansat, în plus, tuturor actorilor relevanți invitația de a promova dialogul social autonom drept componentă structurală a modelului social european și de a-l consolida la nivel european, național, regional, sectorial și la nivelul întreprinderilor, punând un accent deosebit pe asigurarea unui cadru favorabil pentru negocierile colective în contextul diferitelor modele existente în statele membre.

(4)

În Rezoluția sa din 19 ianuarie 2017 referitoare la un pilon european al drepturilor sociale, Parlamentul European subliniază importanța dreptului de negociere și de acțiune colectivă, ca drept fundamental consacrat în legislația primară a Uniunii. Parlamentul European se așteaptă, de asemenea, ca Comisia să intensifice sprijinul concret pentru consolidarea și respectarea dialogului social la toate nivelurile și în toate sectoarele, în special acolo unde acesta nu este suficient de bine dezvoltat, ținând, în același timp, seama de practicile naționale diferite. În Rezoluția sa din 10 octombrie 2019 referitoare la politicile de ocupare a forței de muncă și politicile sociale ale zonei euro, Parlamentul European afirmă că dialogul social și negocierile colective sunt esențiale pentru conceperea și punerea în aplicare a unor politici capabile să îmbunătățească condițiile de muncă și de ocupare a forței de muncă și solicită o inițiativă coordonată la nivelul Uniunii pentru a extinde acoperirea contractelor colective de muncă la lucrătorii de pe platforme. Parlamentul European invită, de asemenea, statele membre, acolo unde este necesar, să consolideze oportunitățile de negociere colectivă.

(5)

Orientarea 7 din Decizia (UE) 2022/2296 a Consiliului (2) invită statele membre, printre altele, să colaboreze cu partenerii sociali pentru condiții de muncă corecte, transparente și previzibile, asigurând un echilibru între drepturi și obligații, precum și să se asigure de implicarea veritabilă și la timp a partenerilor sociali în conceperea și punerea în aplicare a reformelor și politicilor de ocupare a forței de muncă, sociale și, după caz, economice, inclusiv prin sprijinul pentru creșterea capacității partenerilor sociali. De asemenea, orientarea respectivă invită statele membre să promoveze dialogul social și negocierile colective și să încurajeze partenerii sociali să negocieze și să încheie acorduri colective referitoare la chestiuni relevante pentru ei, cu respectarea deplină a autonomiei și a dreptului de a întreprinde acțiuni colective. Analiza anuală a creșterii 2019 (3) reamintește că, într-un context în care se recurge mai puțin la negocierea de convenții colective de muncă, politicile care consolidează capacitatea instituțională a partenerilor sociali ar putea fi benefice în țările în care dialogul social este slab sau a fost afectat de criza economică și financiară. În Analiza anuală a creșterii durabile 2022 (4) se arată că implicarea sistematică a partenerilor sociali și a altor părți interesate relevante este esențială pentru succesul coordonării și al punerii în aplicare a politicii economice și de ocupare a forței de muncă. În timp ce, în unele state membre, partenerii sociali joacă un rol important și sunt implicați în mod corespunzător în procesul de elaborare și punere în aplicare a politicilor, pentru alte state membre au fost emise mai multe recomandări specifice în contextul semestrului european în ceea ce privește îmbunătățirea dialogului social și implicarea partenerilor sociali în conceperea și/sau punerea în aplicare a reformelor.

(6)

Comisia a anunțat, în Planul său de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale (5), o inițiativă de sprijinire a dialogului social la nivelul Uniunii și la nivel național. Acest plan de acțiune a subliniat, de asemenea, necesitatea consolidării dialogului social la nivel național și la nivelul Uniunii și a prevăzut că sunt necesare eforturi consolidate pentru a sprijini nivelul de acoperire al negocierilor colective și pentru a preveni reducerea afilierii la organizațiile partenerilor sociali și a densității organizaționale.

(7)

Dialogul social, inclusiv negocierea colectivă, reprezintă un instrument esențial și benefic pentru buna funcționare a economiei sociale de piață, stimulând reziliența economică și socială, competitivitatea, stabilitatea și creșterea și dezvoltarea durabile și favorabile incluziunii. Dialogul social joacă, de asemenea, un rol important în conturarea viitorului muncii, ținând seama în special de tendințele globalizării, tehnologiei, demografiei și schimbărilor climatice. Statele membre cu cadre solide pentru dialogul social și cu o acoperire largă a negocierilor colective tind să aibă economii mai competitive și mai reziliente.

(8)

Experiența arată că dialogul social contribuie la gestionarea eficace a crizelor. Economiile au fost mai reziliente în urma crizei din 2008 ori de câte ori partenerii sociali au fost în măsură să gestioneze și să adapteze structurile de negociere colectivă într-o etapă timpurie. Recenta criză provocată de pandemia de COVID-19 a arătat că dialogul social este un instrument esențial pentru gestionarea echilibrată a crizelor și pentru identificarea unor politici eficace de atenuare și redresare. Dincolo de criza umanitară, războiul de agresiune neprovocat și nejustificat al Federației Ruse împotriva Ucrainei a condus la creșteri fără precedent ale prețurilor la alimente și energie. Partenerii sociali joacă un rol important în furnizarea unor răspunsuri la unele dintre aceste provocări, în special în ceea ce privește integrarea pe piața muncii din Uniune a persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina și a altor conflicte, precum și în identificarea unor soluții durabile pentru ajustarea salariilor și a convențiilor colective.

(9)

Tranzițiile tehnologice în curs, automatizarea sporită și tranziția verde către neutralitatea climatică evoluează rapid la nivelul întregii economii, înregistrând diferite niveluri de impact de la un sector la altul, de la o ocupație la alta, de la o regiune la alta și de la o țară la alta. Partenerii sociali joacă un rol vital în contribuția la anticiparea, schimbarea și abordarea, prin dialog, negociere și acțiune comună, acolo unde este cazul, a consecințelor sociale și în materie de ocupare a forței de muncă determinate de provocările restructurării economice și ale dublei tranziții în curs. În contextul Pactului verde european și al planului RePowerEU, Recomandarea Consiliului privind asigurarea unei tranziții echitabile către neutralitatea climatică (6) invită statele membre să adopte și să pună în aplicare, în strânsă cooperare cu partenerii sociali, după caz, pachete de politici cuprinzătoare și coerente, urmărind totodată o abordare la nivelul întregii societăți și utilizând în mod optim finanțarea publică și privată.

(10)

Demersurile și procesele în domeniul dialogului social variază de la un stat membru la altul, reflectând parcursurile istorice, instituțiile și situațiile lor economice și politice specifice. Un dialog social eficient implică, printre altele, existența unor modele de relații de muncă în care partenerii sociali pot negocia cu bună credință și își pot exercita în mod autonom practicile de negociere colectivă și de participare a lucrătorilor. Printre condițiile favorizante pentru un dialog social funcțional se numără: existența unor sindicate și organizații patronale puternice și independente ce dispun de capacitatea tehnică adecvată; accesul la informațiile relevante necesare pentru a participa la dialogul social; un angajament al tuturor părților de a participa la dialog social; respectarea drepturilor fundamentale reprezentate de libertatea de asociere și negocierea colectivă, disponibilitatea unui sprijin instituțional adecvat și respectarea autonomiei partenerilor sociali.

(11)

Dialogul social cuprinde consultări și negocieri tripartite și bipartite, în sectorul privat și public, la toate nivelurile, inclusiv dialogul la nivel transsectorial, sectorial, la nivel de întreprindere sau la nivel național, regional sau local. Dialogul social tripartit național reunește sectorul guvernamental, lucrători și angajatori pentru a discuta despre politicile publice, actele cu putere de lege și normele administrative și alte decizii care afectează partenerii sociali. Consultările tripartite pot asigura o mai bună cooperare între partenerii tripartiți și pot ajunge la un consens cu privire la politicile naționale relevante. O abordare tripartită trebuie să se bazeze pe un dialog social bipartit puternic. Pentru a îmbunătăți procesele tripartite, este esențial ca guvernele să sporească transparența procesului de elaborare a politicilor, inclusiv elaborarea politicilor referitoare la calitatea și relevanța pentru piața muncii a oportunităților de formare.

(12)

Negocierile bipartite, în special negocierile colective, au loc între organizațiile lucrătorilor și organizațiile patronale, astfel cum sunt definite în dreptul intern sau în practicile naționale. O organizație a lucrătorilor este, în general, un sindicat, alcătuit prin asocierea lucrătorilor sau a altor sindicate (sau ambele) constituit în scopul promovării și apărării intereselor lucrătorilor, în conformitate cu dreptul intern și/sau cu practicile naționale. O organizație patronală este o organizație ai cărei membri sunt angajatori individuali, alte asociații ale angajatorilor sau ambele, constituită în scopul promovării și apărării intereselor membrilor săi, în conformitate cu dreptul intern și/sau cu practicile naționale.

(13)

În conformitate cu Convenția nr. 135 a Organizației Internaționale a Muncii privind protecția reprezentanților lucrătorilor, ratificată în prezent de 24 de state membre, reprezentanții lucrătorilor pot fi persoane care sunt recunoscute ca atare în temeiul dreptului intern sau al practicilor naționale, fie că sunt reprezentanți sindicali, și anume reprezentanți numiți sau aleși de sindicate sau de membri ai unor astfel de sindicate, fie că sunt reprezentanți aleși, și anume reprezentanți care sunt aleși în mod liber de lucrătorii întreprinderii în conformitate cu dispozițiile legislației sau reglementărilor naționale sau cu dispozițiile convențiilor colective și ale căror funcții nu includ activități care sunt recunoscute ca prerogative exclusive ale sindicatelor în țara în cauză. În cazul în care atât reprezentanți ai sindicatelor, cât și reprezentanți aleși sunt prezenți în cadrul aceleiași întreprinderi, această formă de reprezentare nu ar trebui utilizată pentru a submina poziția sindicatelor în cauză sau a reprezentanților acestora. Ar trebui încurajată cooperarea dintre reprezentanții aleși și sindicatele în cauză sau reprezentanții acestora.

(14)

Recunoașterea reciprocă a partenerilor sociali și recunoașterea legală a sindicatelor și a organizațiilor patronale de către autoritățile din fiecare stat membru sunt, ambele, esențiale pentru un cadru de negociere colectivă de succes, cu condiția ca angajatorii și lucrătorii să poată alege liber organizația sau organizațiile care îi vor reprezenta. În unele state membre, respectiva recunoaștere este limitată la organizațiile care îndeplinesc criterii specifice de reprezentativitate. Aceste criterii ar trebui să fie obiective și proporționale și să fie stabilite în consultare cu partenerii sociali. Ele ar trebui evaluate în cadrul unui proces de aprobare deschis și transparent, care să nu împiedice dezvoltarea deplină a negocierilor colective. În absența reprezentării prin sindicate la nivel de întreprindere, convențiile colective pot fi negociate și încheiate de reprezentanții lucrătorilor care au fost aleși în mod liber și autorizați în conformitate cu dreptul intern sau cu practicile naționale.

(15)

Negocierile colective pot acoperi aspecte legate de condițiile de muncă și de condițiile de angajare, inclusiv salariile, programul de lucru, primele anuale, concediul anual, concediul pentru creșterea copilului, formarea, securitatea și sănătatea în muncă, precum și alte aspecte relevante pentru partenerii sociali. Prin urmare, negocierile colective sunt deosebit de relevante pentru prevenirea conflictelor de muncă, îmbunătățirea salariilor și a condițiilor de muncă și reducerea inegalității salariale. Negocierile colective constituie un instrument de sprijin esențial pentru lucrători și angajatori în scopul de a se adapta la o lume a muncii în schimbare. De asemenea, sunt esențiale pentru a modela proiectarea și definirea unor noi elemente de protecție a muncii, cum ar fi dreptul de a se deconecta de la atribuțiile de muncă, sau îmbunătățirea celor existente, cum ar fi egalitatea de șanse, protecția împotriva violenței și a hărțuirii la locul de muncă, formarea și învățarea pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea echilibrului între viața profesională și cea privată și abordarea provocărilor legate de sănătatea mintală. De asemenea, negocierile colective au un rol esențial de jucat în abordarea impactului crizelor neprevăzute, cum ar fi pandemia de COVID-19.

(16)

Funcționarea unui sistem de negociere colectivă este determinată de o combinație de caracteristici, cum ar fi utilizarea clauzelor erga omnes și extinderile convențiilor colective și a duratei medii a acestora, utilizarea principiului normei mai favorabile, ierarhia normelor și utilizarea practicilor care se abat fie de la convențiile colective, fie de la lege, precum și ratele de densitate ale sindicatelor și ale organizațiilor patronale. Există o mare diversitate de abordări în ceea ce privește clauzele erga omnes și extinderile administrative în statele membre, în concordanță cu legislația și practicile lor specifice. Un sistem funcțional de negociere colectivă include respectul pentru autonomia partenerilor sociali și proceduri de cooperare, de schimb de informații și de soluționare a litigiilor între părți.

(17)

Negocierile colective pot avea loc la diferite niveluri. Negocierile pot fi foarte descentralizate, având loc în principal la nivel de întreprindere, foarte centralizate, având loc la nivel național, sau pot avea loc la niveluri intermediare, de exemplu la nivel de sectoare sau la nivel regional sau local. Negocierile colective au loc din ce în ce mai frecvent la mai multe niveluri. În unele cazuri, acordurile sectoriale sau la nivel de întreprindere respectă orientările stabilite de organizațiile de nivel superior, în timp ce în alte situații, sectoarele sau întreprinderile respectă standardele stabilite într-un alt sector. Coordonarea între nivelurile de negociere este, prin urmare, un pilon esențial al sistemelor de negociere colectivă.

(18)

În majoritatea statelor membre, ratele negocierilor colective tind să fie mai ridicate pentru angajații cu contracte de muncă pe durată nedeterminată și pentru cei care lucrează în întreprinderi mai mari sau în sectoare specifice, cum ar fi sectorul public. În general, este mai puțin probabil ca lucrătorii din întreprinderile mici să fie acoperiți de convenții colective, deoarece adesea întreprinderile respective nu au capacitatea de a negocia un acord la nivel de întreprindere sau deoarece la locul de muncă respectiv nu există un sindicat sau o altă formă de reprezentare a lucrătorilor. Organizarea lucrătorilor este deosebit de dificilă în cazul formelor de muncă atipică, iar majoritatea noilor forme de ocupare a forței de muncă suferă de o lipsă de reprezentare. Lipsa considerabilă de reprezentare a respectivelor tipuri de lucrători poate fi atribuită, pe de o parte, costului reprezentării lor și, pe de altă parte, flexibilității în ceea ce privește perioada și locul de muncă, fapt care îngreunează organizarea de către reprezentanții lucrătorilor a acestei forțe de muncă mai degrabă fragmentate. Sporirea capacității partenerilor sociali i-ar ajuta să-și îmbunătățească suplimentar contribuția la elaborarea politicilor, precum și să creeze un dialog social mai eficace și capacitate pentru negocierile colective. Activitățile de consolidare a capacităților îi ajută, de regulă, pe partenerii sociali să-și îmbunătățească volumul bazei de membri, inclusiv prin utilizarea tehnologiei, furnizarea de noi servicii și activități la nivel școlar sau universitar, precum și capacitățile umane și administrative, dar și să-și promoveze capacitățile orientate către proces și să-și susțină dezvoltarea organizațională. Astfel de activități includ furnizarea de formare specializată, sprijin tehnic și logistic și finanțare. Consolidarea capacităților este în principal un proces ascendent, care depinde de voința și eforturile partenerilor sociali înșiși, care sunt cei mai în măsură să își identifice nevoile și să indice măsurile pe care le iau deja pentru a-și consolida capacitățile. Eforturile respective pot fi apoi completate și/sau sprijinite de autoritățile publice, precum și prin utilizarea finanțării din partea Uniunii, respectând în același timp autonomia partenerilor sociali.

(19)

Unele state membre au luat măsuri pentru a sprijini dialogul social și negocierile colective prin extinderea oportunităților de dialog social, promovarea autonomiei partenerilor sociali și respectarea libertății contractuale a acestora, încurajarea avizelor, programelor și proiectelor comune, implicarea într-un schimb periodic de informații, promovarea formării în domeniul negocierii, prevederea unor mecanisme alternative de soluționare a litigiilor, cum ar fi concilierea, medierea și arbitrajul, precum și consolidarea protecției lucrătorilor împotriva represaliilor sau discriminării ca urmare a implicării lor în activități de negociere colectivă.

(20)

Cu toate acestea, în multe state membre, dialogul social se află sub presiune. Deși densitatea angajatorilor s-a menținut la un nivel relativ stabil, chiar dacă se înregistrează o tendință descendentă în mai multe state membre, densitatea sindicatelor a scăzut, în medie, în întreaga Uniune. În plus, proporția lucrătorilor care fac obiectul convențiilor colective (acoperirea negocierilor colective) este scăzută în majoritatea statelor membre și, în pofida adoptării mai multor strategii ale organizațiilor sindicale de a-și extinde domeniul de aplicare la forme de muncă atipică, proporția respectivă a scăzut semnificativ în ultimii 30 de ani. În unele cazuri, normele existente ar putea prezenta lacune cu un posibil impact negativ asupra dialogului social. Lacunele respective pot include: condiții stricte de reprezentativitate, interferența în procesul de negociere sau limitări nejustificate în ceea ce privește subiectele negocierii colective, o delimitare necorespunzătoare a sectoarelor economice care împiedică formarea structurilor de negociere colectivă la nivel de sector, neasigurarea respectării convențiilor colective, protecția ineficientă împotriva discriminării antisindicale, ineficacitatea procedurilor de consultare, lipsa caracterului constructiv în cadrul negocierilor și lipsa capacității de negociere sau de participare deplină la procedurile de consultare.

(21)

Reprezentativitatea și capacitatea partenerilor sociali naționali trebuie, de asemenea, consolidate în vederea punerii în aplicare la nivel național a acordurilor autonome ale partenerilor sociali la nivelul Uniunii. Prin urmare, ar trebui să se acorde o atenție deosebită asigurării instituirii unui cadru favorabil dialogului social, inclusiv negocierilor colective, și faptului că partenerii sociali naționali au o capacitate suficientă pentru a contribui în mod eficace la activitatea presupusă de dialogul social la nivelul Uniunii și la punerea în aplicare la nivel național a acordurilor-cadru semnate de partenerii sociali la nivelul Uniunii.

(22)

Directiva 2014/24/UE (7) privind achizițiile publice, Directiva 2014/25/UE (8) privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și Directiva 2014/23/UE (9) privind atribuirea contractelor de concesiune prevăd obligația statelor membre de a respecta dreptul de organizare și dreptul de negociere colectivă în conformitate cu Convenția nr. 87 a OIM privind libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical și Convenția nr. 98 a OIM privind aplicarea principiilor dreptului de organizare și negociere colectivă.

(23)

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că o convenție colectivă care acoperă prestatorii de servicii independenți poate fi considerată ca fiind rezultatul dialogului dintre partenerii sociali în cazul în care prestatorii de servicii sunt „falși independenți” și, prin urmare, se află într-o situație comparabilă cu cea a lucrătorilor (10). Totodată, Curtea a confirmat că „nu este întotdeauna simplu să se determine, în economia actuală, statutul de întreprindere al anumitor prestatori independenți” (11).

(24)

În orientările sale privind aplicarea legislației Uniunii în domeniul concurenței în cazul contractelor colective de muncă privind condițiile de muncă ale persoanelor care desfășoară o activitate independentă fără angajați (12), Comisia clarifică faptul că, în opinia sa, contractele colective de muncă încheiate de persoanele care desfășoară o activitate independentă fără angajați și care se află într-o situație comparabilă cu cea a lucrătorilor nu intră în domeniul de aplicare al articolului 101 din TFUE, precum și că Comisia nu va interveni împotriva contractelor colective de muncă ale persoanelor care desfășoară o activitate independentă fără angajați și care se confruntă cu un dezechilibru în ceea ce privește puterea de negociere față de contrapartea/contrapărțile lor.

(25)

Regulamentul (UE) 2021/1057 al Parlamentului European și al Consiliului (13) menține obligația statelor membre de a asigura participarea semnificativă a partenerilor sociali la realizarea politicilor sprijinite de Fondul social european Plus (FSE+) și întărește obligația lor de a sprijini consolidarea capacităților partenerilor sociali. După caz, statele membre ar trebui să aloce un cuantum adecvat din resursele FSE+ pentru consolidarea capacităților partenerilor sociali și ale societății civile. Articolul 9 din regulamentul respectiv prevede că statele membre care fac obiectul unei recomandări specifice fiecărei țări în acest domeniu în cadrul semestrului european trebuie să aloce în acest scop cel puțin 0,25 % din resursele lor provenind din FSE+ cu gestiune partajată.

(26)

Prezenta recomandare va sprijini punerea în aplicare a principiului 8 al Pilonului european al drepturilor sociale. Sunt încurajate măsurile care sunt adaptate la tradițiile, normele și practicile naționale, respectând astfel particularitățile naționale, precum și autonomia partenerilor sociali. Prezenta recomandare vine în completarea instrumentelor existente la nivelul UE și nu aduce atingere acestora. În plus, prezenta recomandare ține seama de circumstanțele specifice ale statelor membre și recunoaște că alegerea măsurilor individuale pentru punerea ei în aplicare poate fi determinată de astfel de circumstanțe.

(27)

Prezenta recomandare nu poate fi în niciun caz invocată ca justificare pentru reducerea nivelului de sprijin acordat deja dialogului social, inclusiv negocierilor colective, în cadrul statelor membre. Mai mult, prezenta recomandare nu împiedică statele membre să instituie măsuri de sprijin mai solide și dispoziții mai avansate pentru dialogul social, inclusiv negocierea colectivă, decât cele incluse în prezenta recomandare.

(28)

Prezenta recomandare nu aduce atingere competențelor statelor membre în ceea ce privește remunerațiile, dreptul de asociere, dreptul la grevă și dreptul la lock-out, în conformitate cu dispozițiile prevăzute la articolul 153 alineatul (5) din TFUE, și nici autonomiei partenerilor sociali,