This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32022R1265
Commission Implementing Regulation (EU) 2022/1265 of 20 July 2022 establishing measures to prevent the introduction into and the spread within the Union territory of Rose Rosette Virus
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1265 al Comisiei din 20 iulie 2022 de stabilire a măsurilor de prevenire a introducerii și răspândirii pe teritoriul Uniunii a virusului rozetei trandafirilor
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1265 al Comisiei din 20 iulie 2022 de stabilire a măsurilor de prevenire a introducerii și răspândirii pe teritoriul Uniunii a virusului rozetei trandafirilor
C/2022/5045
JO L 192, 21.7.2022, p. 14–16
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
No longer in force, Date of end of validity: 31/07/2024
21.7.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 192/14 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1265 AL COMISIEI
din 20 iulie 2022
de stabilire a măsurilor de prevenire a introducerii și răspândirii pe teritoriul Uniunii a virusului rozetei trandafirilor
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (1), în special articolul 30 alineatul (1),
întrucât:
(1) |
Virusul rozetei trandafirului (denumit în continuare „organismul dăunător specificat”) și vectorul său Phyllocoptes fructiphilus nu sunt în prezent menționate ca organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune în anexa II și nici ca organisme dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină pentru Uniune în anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (2). Organismul dăunător specificat și vectorul său nu sunt cunoscuți ca fiind prezenți pe teritoriul Uniunii. |
(2) |
În 2018, Organizația Europeană și Mediteraneeană pentru Protecția Plantelor (OEPP) a efectuat o analiză a riscurilor legate de organismele dăunătoare (3), care a demonstrat că organismul dăunător specificat și efectele sale dăunătoare ar putea constitui un motiv important de îngrijorare în ceea ce privește sănătatea plantelor pe teritoriul Uniunii, în special pentru producția tuturor tipurilor de trandafiri. |
(3) |
Din cauza faptului că organismul dăunător specificat constituie un motiv important de îngrijorare în ceea ce privește sănătatea plantelor pe teritoriul Uniunii, a fost adoptată Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1739 a Comisiei (4), care stabilește cerințe pentru introducerea în Uniune a plantelor, altele decât semințele, de Rosa spp. (denumite în continuare „plante specificate”), originare din țări terțe unde se știe de existența organismului dăunător (Canada, India și Statele Unite), precum și pentru controalele oficiale care trebuie efectuate la introducerea lor în Uniune. Decizia de punere în aplicare respectivă prevede interzicerea introducerii organismului dăunător specificat pe teritoriul Uniunii, transmiterea imediată a informațiilor privind suspiciunea de prezență în Uniune a organismului dăunător specificat și a vectorului specificat al acestuia, precum și norme privind anchetele vizând prezența sa pe teritoriul Uniunii. |
(4) |
De la adoptarea deciziei de punere în aplicare respective, nu au fost raportate interceptări de plante specificate infectate în timpul introducerii sau circulației lor pe teritoriul Uniunii. Cu toate acestea, organismul dăunător specificat a continuat să se răspândească în Canada, India și Statele Unite. |
(5) |
Concluziile analizei EPPO sunt în continuare valabile la ora actuală. Analiza respectivă a indicat că probabilitatea intrării și a stabilirii organismului dăunător specificat, a amplorii răspândirii și a impactului său în Uniune, precum și a riscului fitosanitar pentru teritoriul Uniunii este considerată ridicată. |
(6) |
În plus, îngrijorările legate de sănătatea plantelor indicate în analiza EPPO s-au amplificat de la adoptarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2019/1739, deoarece plantele specificate sunt importate în Uniune în cantități din ce în ce mai mari din țări terțe în care prezența organismului dăunător specificat este în creștere. |
(7) |
Comisia concluzionează că organismul dăunător specificat îndeplinește criteriile prevăzute în secțiunea 3 subsecțiunea 2 din anexa I la Regulamentul (UE) 2016/2031. |
(8) |
Pe baza acestor fapte, se estimează că există un pericol iminent de intrare și de răspândire pe teritoriul Uniunii a organismului dăunător specificat, cu excepția cazului în care se mențin măsurile prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1739, care se aplică până la 31 iulie 2022 și care s-au dovedit eficace în prevenirea intrării organismului dăunător specificat pe teritoriul Uniunii. |
(9) |
Prin urmare, este oportun să se prevadă în prezentul regulament măsurile respective, care ar trebui să se aplice de la 1 august 2022 pentru a se asigura protecția continuă a teritoriului Uniunii împotriva organismului dăunător specificat. |
(10) |
Prezentul regulament trebuie să se aplice până la 31 iulie 2024. O astfel de perioadă de aplicare este necesară pentru o evaluare completă a riscurilor în vederea stabilirii statutului organismului dăunător specificat. |
(11) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
(a) |
„organism dăunător specificat” desemnează virusul rozetei trandafirilor; |
(b) |
„plante specificate” înseamnă plante, altele decât semințele, de Rosa spp., originare din Canada, India sau Statele Unite; |
(c) |
„vector specificat” desemnează Phyllocoptes fructiphilus. |
Articolul 2
Interdicție privind organismul dăunător specificat
Organismul dăunător specificat nu poate fi introdus, deplasat, deținut, multiplicat sau eliberat pe teritoriul Uniunii.
Articolul 3
Informații privind suspiciunea de prezență a organismului dăunător specificat sau a vectorului specificat al acestuia
Statele membre se asigură că orice persoană de pe teritoriul Uniunii care deține plante care ar putea fi infectate cu organismul dăunător specificat sau cu vectorul specificat al acestuia este informată imediat cu privire la prezența sau la suspiciunea de prezență a organismului dăunător specificat sau a vectorului specificat al acestuia, la posibilele consecințe și riscuri și la măsurile corespunzătoare care trebuie luate.
Articolul 4
Anchete
Autoritățile competente efectuează anchete anuale în vederea depistării prezenței organismului dăunător specificat și a vectorului specificat al acestuia pe plantele gazdă de pe teritoriile lor.
Anchetele includ prelevări de eșantioane și testări și se bazează pe principii tehnice și științifice solide în ceea ce privește posibilitatea de a detecta organismul dăunător specificat și vectorul specificat.
Până la data de 30 aprilie a fiecărui an, statele membre notifică Comisiei și celorlalte state membre rezultatele anchetelor efectuate în anul calendaristic precedent.
Articolul 5
Cerințe privind introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor specificate
(1) Plantele specificate se introduc pe teritoriul Uniunii numai dacă sunt însoțite de un certificat fitosanitar care include, la rubrica „Declarație suplimentară”, o declarație oficială care conține una dintre următoarele declarații:
(a) |
că plantele specificate au fost produse într-o zonă indemnă de organismul dăunător specificat, înregistrată și supravegheată de organizația națională pentru protecția plantelor din țara terță de origine, fiind indicat numele zonei la rubrica „Locul de origine”; |
(b) |
în cazul plantelor specificate destinate plantării, că:
|
(c) |
în cazul plantelor specificate, altele decât cele destinate plantării, că:
|
(d) |
în cazul pantelor specificate în culturi de țesuturi, care nu provin dintr-o zonă indemnă de organismul dăunător specificat, au fost produse din plante-mamă testate și declarate indemne de organismul dăunător specificat. |
(2) Plantele specificate se introduc pe teritoriul Uniunii numai dacă sunt manipulate, ambalate și transportate într-un mod care să prevină infestarea cu vectorul specificat.
Articolul 6
Intrare în vigoare și aplicare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 august 2022 până la 31 iulie 2024.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 20 iulie 2022.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 317, 23.11.2016, p. 4.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de stabilire a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 690/2008 al Comisiei și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (JO L 319, 10.12.2019, p. 1).
(3) EPPO (2018) Pest risk analysis for Rose rosette virus and its vector Phyllocoptes fructiphilus (Analiză a riscurilor legate de organismele dăunătoare pentru virusul rozetei trandafirului și vectorul său Phyllocoptes fructiphilus). EPPO, Paris. Disponibil la adresa https://gd.eppo.int/taxon/RRV000/documents
(4) Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1739 a Comisiei din 16 octombrie 2019 de stabilire a măsurilor de urgență vizând prevenirea introducerii și răspândirii în Uniune a virusului rozetei trandafirilor (JO L 265, 18.10.2019, p. 12).