Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32021D0869

    Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/869 a Comisiei din 27 mai 2021 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/638 în ceea ce privește data expirării sale în scopul prelungirii măsurilor de prevenire a introducerii și a răspândirii pe teritoriul Uniunii a organismului dăunător Spodoptera frugiperda (Smith) [notificată cu numărul C(2021) 3576]

    C/2021/3576

    JO L 191, 31.5.2021, p. 4–5 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 11/06/2023; abrogare implicită prin 32023R1134

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2021/869/oj

    31.5.2021   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 191/4


    DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/869 A COMISIEI

    din 27 mai 2021

    de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/638 în ceea ce privește data expirării sale în scopul prelungirii măsurilor de prevenire a introducerii și a răspândirii pe teritoriul Uniunii a organismului dăunător Spodoptera frugiperda (Smith)

    [notificată cu numărul C(2021) 3576]

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (1), în special articolul 28 alineatul (1) literele (g) și (h) și articolul 41 alineatul (2),

    întrucât:

    (1)

    Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/638 a Comisiei (2) stabilește măsuri de urgență pentru prevenirea introducerii și răspândirii în Uniunea Europeană a organismului dăunător Spodoptera frugiperda (Smith) (denumit în continuare „organismul dăunător specificat”).

    (2)

    Organismul dăunător specificat este menționat în partea A din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (3) ca fiind un organism dăunător a cărui prezență nu a fost constatată pe teritoriul Uniunii. De asemenea, el este menționat ca organism dăunător prioritar în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2019/1702 al Comisiei (4).

    (3)

    De la adoptarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/638, organismul dăunător specificat a continuat să se răspândească rapid la nivel mondial și către teritoriul Uniunii, accentuând nevoia de vigilență și de măsuri specifice pentru anchetele efectuate pe teritoriul său prevăzute în decizia respectivă.

    (4)

    În plus, numărul de interceptări ale organismului dăunător specificat pe mărfurile importate rămâne ridicat, iar speciile de plante pe care este interceptat organismul dăunător specificat se modifică. Prin urmare, riscurile fitosanitare prezentate de organismul dăunător specificat necesită o evaluare suplimentară.

    (5)

    În consecință, este important să se prelungească măsurile prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/638 pentru a asigura o protecție continuă a teritoriului Uniunii împotriva introducerii și răspândirii organismului dăunător specificat.

    (6)

    Prin urmare, data de expirare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/638 trebuie prelungită până la 30 iunie 2023, pentru a permite revizuirea acesteia înainte de această dată.

    (7)

    Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/638 trebuie modificată în consecință.

    (8)

    Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Articolul 8 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/638 se înlocuiește cu următorul text:

    „Articolul 8

    Prezenta decizie se aplică până la 30 iunie 2023.”

    Articolul 2

    Prezenta decizie se aplică de la 1 iulie 2021.

    Articolul 3

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 27 mai 2021.

    Pentru Comisie

    Stella KYRIAKIDES

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 317, 23.11.2016, p. 4.

    (2)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/638 a Comisiei din 23 aprilie 2018 de stabilire a unor măsuri de urgență pentru prevenirea introducerii și răspândirii în Uniunea Europeană a organismului dăunător Spodoptera frugiperda (Smith) (JO L 105, 25.4.2018, p. 31).

    (3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de stabilire a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 690/2008 al Comisiei și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (JO L 319, 10.12.2019, p. 1).

    (4)  Regulamentul delegat (UE) 2019/1702 al Comisiei din 1 august 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea listei organismelor dăunătoare prioritare (JO L 260, 11.10.2019, p. 8).


    Top